Sunteți pe pagina 1din 3

IV.

ELEMENTE DE PSIHOLOGIA DEZVOLTRII / VRSTELOR


1. Conceptul de dezvoltare.
2. Factorii dezvoltrii ontonogenetice: ereditate, mediu, interaciunea ereditate-mediu.
3. Tipic i atipic n dezvoltarea cognitiv.
4. Etape de dezvoltare (cognitiv, afectiv, social).
1. Conceptul de dezvoltare
Conceptul de dezvoltare se refera la modificarile secventiale care apar intr-un organism pe masura ce acesta
parcurge traseul de la conceptie la moarte. Exista doua categorii de procese care determina aceste modificari: procese
programate biologic, ereditar si procese datorate interactiunii cu mediul si cu factorii educogeni.
Dezvoltarea organismului uman se desfasoara pe mai multe paliere:
- dezvoltarea fizica
- dezvoltarea cognitiva= modificari ce apar la nivelul perceptiei, invatarii, memoriei, limbajului;
- dezvoltarea psihosociala= modificari ce apar in personalitate, trairea emotiilor si in relatiile individului cu ceilalti.
2. Factorii dezvoltarii ontonogenetice: ereditate, mediu, educatie;
Ereditatea = insusirea fundamentala a materiel vii de a transmite, de la o generatie la alta, sub forma codului
genetic, informatii/mesaje de specificitate care privesc specia, grupul de apartenenta sau individul, constituindu-se in
premisa biologica a dezvoltarii.
insusirile fizice, biochimice si functionale, in plasticitatea sistemului nervos central, intensitatea, echilibrul si
mobilitatea proceselor de excitatie si inhibitie, particularitatile anatomo-fiziologice ale analizatorilor si ale glandelor
cu secretie interna, predispozitiile catre o forma sau alta de evolulie a starii de sanatate etc.
Mediul = totalitatea elementelor si conditiilor de viata cu care individul interactioneaza, direct sau indirect, pe
parcursul dezvoltarii sale, in diferite etape de evolutie. Factorii de mediu actioneaza sub forma influentelor
bioclimatice, socioeconomice, culturale, a totalitatii conditiilor, structurilor si normelor sociale (incepand cu mediul
familial, si pana la mediul comunitar si societatea in ansamblu) care se manifesta fata de fiecare persoana sau grup
social.
Educatia reprezinta activitatea specializata, specific umana, desfasurata in mod deliberat, prin care se mijloceste
raportul dintre om si factorii de mediu, favorizand dezvoltarea omului prin intermediul societatii si a societatii prin
intermediul omului.In conditiile in care ereditatea si mediul au contributii aleatorii in raport cu sensul procesului de
dezvoltare ontogenetica, era necesara prezenta unui factor special de diminuare a imprevizibilului si de crestere a
controlului si influentelor asupra procesului de dezvoltare individuala. Astfel, acest rol a fost preluat de educatie. Ea
face medierea intre ceea ce s-ar putea manifesta (contributia ereditatii) sub aspectul continutului, momentului,
nivelului, intensitatii, duratei, formei si ceea ce se ofera (contributia mediului).
Deficit vs. diferen n dezvoltare
Obsesia unui pattern universal de dezvoltare i-a fcut pe muli cercettori s ncerce s stabileasc prin ce anume se
caracterizeaz dezvoltarea "normal" a copiilor. Metoda clasic de stabilire a "baremului" de dezvoltare caracteristic
copiilor. Metoda clasic de stabilire a "baremului" de dezvoltare caracteristic fiecrei vrste a fost cea a calculrii unei
medii pentru fiecare variabil aleas n scopul descrierii comportamentului. Scalele de dezvoltare se bazeaz tocmai pe
utilizarea unor astfel de "norme" stabilite statistic. Exist norme stabilite pentru aproape orice, de la mersul independent
la rostirea primelor propoziii din dou cuvinte, de la citirea unor cuvinte simple la prima dragoste (Berger, 1986).
Automat, s-a conchis c acei copii care nu urmeaz traseul comun de dezvoltare sufer probabil de pe urma unui
deficit sau a unei deprivri de ordin familial sau cultural.
n ultima vreme ns se consider din ce n ce mai mult c diferenele sunt date de ci alternative de dezvoltare, i nu
de ci "inferioare" de evoluie. Tendina actual este aceea de a recunoate mai degrab unicitatea fiecrui copil'- i
implicit a fiecrei familii sau a fiecrei culturi.
TIPIC SI ATIPIC IN DEZVOLTARE
Automat, s-a conchis ca acei copii care nu urmeaza traseul comun de dezvoltare sufera probabil fie de pe urma
unui deficit, fie a unei deprivari de ordin familial sau cultural.
Ce inseamna a fi atipic?
Dupa definitia generoasa data de Sroufe & Rutter (1984) vorbim despre "atipic" in raport cu:
o dezvoltare/tendinta de dezvoltare devianta sau intarziata ca tip sau severitate a simptomelor;
probleme comportamentale, intelectuale, emotionale sau de natura "psihiatrica" (dupa teoriile traditionale);
un risc crescut de probleme datorita unor factori fiziologici, genetici, de mediu, sociali sau experientiali.
In literatura sunt descrise mai multe tipuri de raporturi de forte intre tipic si atipic, si anume (Herbert, 2003):
1. Dezvoltare intarziata-retard. In acest caz dezvoltarea atipica este mai lenta, chiar daca etapele parcurse sunt
similare celor caracteristice unei evolutii "normale"; totusi este posibil ca stadiile cele mai avansate sa nu fie atinse
niciodata.
2. Dezvoltare aberanta-"anormala". De aceasta data, procesele de dezvoltare sunt fundamental diferite de cele
normale, in consecinta pot sa apara comportamente care lipsesc din dezvoltarea tipica.
3. Dezvoltare compensatorie. In acest caz traiectoria atipica este diferita, chiar daca punctul terminus este acelasi
cu cel al dezvoltarii tipice.
4. Absenta dezvoltarii. Este posibil ca sa nu fie prezent un anumit aspect al dezvoltarii.
5. Dezvoltare tipica manifesta la copiii atipici. In acesta categorie intra aspecte ale dezvoltarii care pot fi tipice,
inscriindu-se in aria de variatie a normalitatii.
Ce intra sub sfera de incidenta a dezvoltarii atipice?
Acele probleme de ordin fizic sau psihologic care apar sau au un impact semnificativ la o anumita varsta. Unele
sunt tranzitorii, dar pot reapare; altele presupun nevoi speciale pe parcursul intregii vieti. Exista numeroase incercari
de clasificare a acestor probleme de dezvoltare, dintre care amintim sistematizarea propusa de Herbert (2003).
Tulburari pervasive de dezvoltare (autism, sindrom Asperger)
Boli genetice (sindromul Down, sindromul Turner, boala Tay-Sachs)
Deficiente fizice (de vaz, de auz, paralizie cerebrala)
Tulburari de invatare, moderate sau severe
Leziuni cerebrale (anoxie, accidente)
Tulburari emotionale si comportamentale (anxietate, depresie, tulburari de comportament, tulburare obsesiv-
compulsiva, anorexie, delincventa)
Tulburari psihiatrice (depresie bipolara, schizofrenie)
Tulburari de personalitate
Boli pediatrice cronice/persistente (HIV,cancer,diabet, astm bronsic)
Traume si evenimente de viata negative (razboi, catastrofe naturale, abuz fizic sau sexual)
Ingrijire in familii foster, adoptie.

ETAPE
Perioada anteprescolara (de la 0 la 3 ani)
inteligentei senzorio-motorii,
activitate dominanta gesturile
actiunile mai putin structurate,
urmate de invatarea limbajului.
dezvoltare fizica majora, adaptare senzoriala ampla,
formarea perceptiilor
dezvoltarea creierului
nevoie acuta de comunicare in plan afectiv a copilului pentru a se simti aparat, ocrotit si iubit.
relatia adultului cu copilul are la baza o dispozitie afectiva pozitiva, manifestata prin zambet, gesturi jucause,
expresii mimice si expresii verbale care exprima dragoste, apropiere, bucurie, daruire totala in apararea si ingrijirea
copilului.
Spre sfarsitul perioadei (in jur de 3 ani) incepe sa se dezvolte la copil constiinta de sine (copilul incepe sa
spuna.: ,,eu sunt...", ,,eu fac...", ,,eu vreau...").
Are loc o largire a ambiantei copilului;
dezvoltarea acuitatii senzoriale se ajunge la crearea de impresii din lumea inconjuratoare si exprimarea de
reactii corespunzatoare
Perioada prescolara, (de la 3 la 6-7 ani)
stadiului inteligentei preoperationale, cand copilul opereaza mintal cu imaginile obiectelor si fenomenelor
(gandirea simbolica- intre 2 si 4 ani si gandirea preoperatorie - intre 4 si 6 ani).
efortul copilului de a-si castiga propria identitate,
de a afla cat mai multe lucruri,
de a poseda o serie de obiecte pe care le doreste sa fie numai ale lui, refuzand sa le imparta cu ceilalti. In jurul
varstei de 4 ani copilul este plin de incapatanare, utilizand frecvent negatia (perioada marii negatii") ca forma de
consolidare a propriei identitati.
tendinta sa-i imite pe cei din jur,
activitatea dominanta este jocul si foarte multe lucruri ii pot fi explicate prin intermediul acestuia.
perioada de socializare a copilului in care acesta trebuie sa afle ca unele lucruri sunt bune, iar altele sunt rele,
unele lucruri trebuie facute, iar altele nu, ca fiecare copil are unele drepturi
dezvoltare a vietii interioare a copilului, in aceasta perioada el experimentand emotiile si trairile lui in raport
cu o persoana, cu un obiect sau eveniment din jur.
traverseaza o etapa importanta a cunoasterii prin diversificarea interactiunilor cu mediul social si cultural din
care asimileaza modele de conduita ce determina o integrare tot mai activa in universul social.
0 data cu dezvoltarea capacitatilor senzoriale si perceptive, se structureaza noi forme ale memoriei si
imaginatiei care determina dimensiuni complexe ale trairilor anticipative si fantastice.
Dezvoltarea imaginatiei ii permite copilului sa descopere ca, imaginar, el poate sa se transpuna in orice
situatie, chiar si fantastica, dar, ulterior, sa constate ca, in realitate, situatiile de viata sunt mai restranse si nu au
semnificatia banuita.
Inca din aceasta perioada se disting primele diferente intre fete si baieti; se observa o agitatie mai mare la
baieti, fata de disponibilitatile de cooperare mai dezvoltate la fete insotite de o activitate verbala mai bogata, in
comparatie cu o tendinta de izolare a baietilor in activitatii de constructii.
Perioada scolara mica (de la 6-7 la 10-11 ani)
substadiului operatiilor concrete ale gandirii.
schimbari fundamentale determinate de noile tipuri de relatii care se stabilesc in cadrul activitatii de invatare.
manifesta spirit de cooperare in jocuri,
atentia devine mai stabila si apar germenii unei gandiri de tip formal, logic, cu tendinta spre rationamente
inductive si deductive, care permit intelegerea obiectelor, fenomenelor si evenimentelor din lumea inconjuratoare,
construirea unor idei si judecati proprii.
Perioada scolara mijlocie(dela 10-11 la 14-15 ani, denumita si pubertate)
stadiului operatiilor formale, cand elevul reflecteaza mai mult asupra enunturilor verbale si construieste mult
mai usor rationamente ipotetico-deductive.
ample transformari biologice, fiziologice si psihologice ca urmare a declansarii unor procese si fenomene
preponderent de natura endocrina.
se produce o schimbare a pozitiei celor din jur in procesul de relationare, in sensul ca parintii il privesc pe
copil ca fiind o fiinta capabila sa analizeze singura situatiile
sfarsitul acestei perioade incepe procesul de erotizare al puberului, care, nu de putine ori, se petrece pe fondul
unor puternice conflicte interne declansate de relatiile deficitare cu adultii si care determina tulburari si
comportamente grave: izolare fata de cei din jur, acte de agresiune si autoagresiune, stari nevrotice si chiar psihoze.
Perioada scolara mare(de la 14-15 la 18-19 ani, numita. si adolescenta)
dezvoltare fizica si intelectuala armonioasa,
spirit de observatie dezvoltat si o gandire independenta si creativa.
nteligenta teoretica ii permite adolescentului sa elaboreze judecati de valoare, sa-si puna probleme din ce in ce
mai complexe si sa le rezolve
Idealul de viata se contureaza tot mai precis, tendinta de afirmare a personalitatii, de independenta si
autodeterminare se accentueaza,
viata afectiva este din ce in ce mai tumultuoasa, iar interesele profesionale devin din ce in ce mai evidente o
data cu cresterea autocontrolului si autoexigentei.