Sunteți pe pagina 1din 2

Daruind vei dobandi!

Mareste imaginea.
Unul dintre cei mai renumiti duhovnici ai Bisericii Ortdoxe, Parintele Nicolae Steinhardt, afirma
ca nu conteaza cat de mult daruim, ci cata iubire punem in daruire, indemnandu-ne sa oferim un
zambet, o floare, compasiune pentru cei napastuiti, mangaiere pentru cei necajiti, pentru ca orice
gest de dragoste venita din inima este bine-placut lui Dumnezeu.
Daruind vei dobandi! Adevarat! Paradoxal, daruind nu saracesti, cum cred majoritatea, ci,
culmea, te imbogatesti. Acesta este marele mister al iubirii crestine, in Iisus Hristos.
Adevaratele temeiuri ale concepiei crestine sunt: absurdul si paradoxul, ne destainue Parintele
nostru Nicolae Steinhardt. Nu trebuie sa ai bogatii ca sa fii generos. Tocmai, Dumnezeu ne
indeamna sa daruim din putinul nostru, din ceea ce avem si din ceea ce nu avem. De pilda, vrei
sa inaintezi pe calea cunoasterii, daruieste o carte, vrei sa primesti lumina, daruieste o candela
unui crestin, vrei sa ai libertate, cumpara un porumbel din piata si da-i libertate sa zboare spre cer
si, multe altele. In inchisorile comuniste, preoti, dar si simpli crestini faceau acte de milostenie:
unii care erau mai sanatosi dadeau portia de hrana celor bolnavi, altii isi dadeau incaltarile sau
imbracamintea.
Iata, pentru a intelege mai bine aceste lucruri va invit sa meditam asupra unei invataturi din
vietile Sfintilor Parinti: Un tanar monah a intrebat un pustnic intelept:

Care este taina armoniei cu toti oamenii? Batranul pustnic l-a privit indelung, s-a gandit o
vreme in tacere si i-a raspuns:
Sa daruiesti ceva, fiecarui om intalnit in cale...
Sa dau de pomana?, indrazni tanarul.
Sa daruiesti un zambet, o vorba buna, o paine, iubire, compasiune, intelegere...adica o farama
din inima ta!, spuse batranul, zambind.
Cu toate acestea, oamenii sunt tot mai reci si indiferenti la problemele semenilor, fiinta umana se
indeparteaza tot mai mult de menirea ei pe aceasta lume, de ceea ce trebuie sa fie: sa iubeasca si
sa daruiasca iubire. Omul a uitat ca este facut din iubire pentru iubire: nu se mai iubeste nici pe
el insusi si nici pe aproapele sau. Omul nu stie, nu vrea si nici nu are timp sa se mai bucure de
lucrurile simple. Fiinta umana neglijeaza un lucru important, si anume faptul ca la baza
actiunilor noastre ar trebui sa stea iubirea, compasiunea, milostenia.
Or, a darui este in firea intregului univers, iar a accepta darul este a doua natura a acestuia. Altfel
spus, intentia care se ascunde in spatele daruirii si primirii are o importanta vitala. Din punct de
vedere crestinesc, exista un paradox, in acest sens, adica cu cat daruiesti mai mult, rezerva ta se
mareste, iar daca nu dai deloc risti ca, foarte curand, sa nu iti mai ramana nimic.
Nu intotdeauna oamenii cei mai bogati sunt si generosi. De regula, oamenii bogati sunt foarte
chivernisiti, altfel nu ar fi putut sa adune averi, dar sunt si foarte zgarciti. Cu mare greutate
pleaca un ban din buzunarul lor. Se poate intelege ca omul va trece peste ignoranta detaliilor
tehnice si se va dedica menirii adevarate, aceea de a nu iubi lumea intreaga, ci pe cel de langa el.
Sa darium, iubind si sa iubim, daruind! Numai asa vom putea sti tot binele pe care-l face un
zambet.
Asadar, generozitatea sau milostenia, fructul vazut si atat de hranitor al dragostei crestine, atunci
cand este facuta dezinteresat, nu are odihna, nu cauta loc sau persoane anume pentru a se
manifesta, ci ea se indreapta, in cele din urma, catre Dumnezeu.
Stefan Popa