AFECTIUNI OMBILICALE

INTRODUCERE

La nastere, cordonul ombilical care asigura fuxul
vascular intre fetus si placenta este clampat si taiat.

In timpul primei saptamani de viata, bontul ombilical se
separa de nn formandu-se cicatricea ombilicala.

Infectiile, hernia, granulomul si afectiuni congenitale
pot interesa ombilicul si sunt mult mai frecvente la
copil.

ANATOMIE

cordonul ombilical contine:
Doua artere
O vena
Ductul omfaloenteric
Uraca
Inglobate de un tesut gelatinos denumit gelatina Wharton

La nastere, media diametrului si circumferintei cordonului
ombilical la un nou nascut la termen este 1,5 si 3,6 cm.

Ombilicul este compus din trei arii anatomice distincte:
Mamelonul Area depresiunii centrale
Cicatricea cicatrice densa care marcheaza intersectia
dintre mezodermul fetal intra- si extraabdominal
Cushion-ul margini pronuntate subtiri in jurul mamelonului
si cicatricii

AFECTIUNILE DUCTULUI OMFALOMEZENTERIC

CANAL OMFALO- ENTERIC
Permeabilitatea completa rezulta din
conexiunea directa a ductului omfalomezenteric
cu ileonul terminal
Aceasta poate duce la drenajul intestinului prin
ombilic.
Acesti copii par a avea o stoma ombilicala dupa
separarea cordonului.
Tesut ombilical persistent fara conexiune
intestinala rezulta intr-un polip ombilical.
Persistenta tesutului la nivelul ileonului, fara
conexiune cu ombilicul rezulta intr-un diverticul
Meckel.

Duct mijlociu persistent cu inchidere in
ambele parti, atat cea ombilicala cat si cea
ileala, duce la aparitia chistului de duct
omfalomezenteric.

Persistenta de cordon fibros intre ombilic
si ileon poate duce la ocluzie intestinala

Tratamentul este excizia chirurgicala a
ductului omfalomezenteric restant.
AFECTIUNILE URACAI

Uraca, in mod normal, involueaza, rezultand un cordon
fibros intre ombilic si vezica urinara. Disfunctia acestui
proces poate duce la un spectru de anomalii rare.
Persistenta completa duce la o comunicare libera intre
vezica urinara si ombilic. Pacientii prezinta un ombilic ud
permanent, si ocazional, infectii de tract urinar.
Persistenta tesutului la nivel ombilical fara conexiune cu
vezica urinare rezulta intr-un polip ombilical.
Persistenta tesutului la nivelul vezicii urinare fara conexiune cu
ombilicul formeaza un diverticul al vezicii. Diverticulul vezicii
urinare poate cauza obstructie ureterala la nivelul sitului de
insertie in vezica.
Persistenta ductului inchis la ambele capete duce la aparitia
unui chist de uraca. Chistul se poate prezenta ca o masa
tumorala, in special la copiii mari sau la adulti. Chistul se
poate infecta, sau sa prezinte semne si simptome asociate cu
durere abdominala, eritem sau tumefiere, de obicei situate
subombilical.
AFECTIUNILE URACAI


Tratamentul afectiunilor uracai este excizia
chirurgicala a intregii leziuni, incluzand o
manseta din vezica urinara normala.

Excizia completa este importanta pentru a
elimina riscul adenocarcinomului de uraca.
HERNIA OMBILICALA

Inchiderea inelului ombilical este completa la aproape
toti copiii pana la 5 ani.

Inchiderea poate continua si la copiii mai mari,
manifestandu-se printr-o rata mica a herniei
ombilicale.

Inchiderea spontana este mai putin probabil sa se
produca la pacienti cu o deschidere mai mare de 1,5
cm, o cantitate de piele semnificativa proeminenta,
sau la cei cu o conditie predispozanta.

HERNIA OMBILICALA
Manifestari clinice:

Pacientii cu hernie ombilicala sunt asimptomatici, in rare
cazuri hernia putand interfera cu alimentatia, in special la
copiii mici la care hernia are continut intestinal.
Herniile ombilicale sunt detectate in timpul examinarii
abdomenului la nn, sau in timpul cresterii presiunii
abdominale in timpul plansului. Ele se reduc usor chiar si
atunci cand sunt voluminoase, iar marginile defectului
fascial pot fi palpate prin piele. Defectul fascial si nu
gradul protruziei este un indicator clar pentru aparitia
inchiderii spontane. Este foarte important sa diferentiem
herniile ombilicale de cele ale peretelui abdominal
(ventrale sau supraombilicale) care nu se inchid spontan.
La copii hernia ombilicala se incarcereaza sau devin
strangulate foarte rar (0,2% din cazuri).

HERNIA OMBILICALA
Tratament:

Din cauza ca evolutia naturala a inelului
ombilical este inchiderea spontana, cele mai
multe hernii ombilicale se inchid pana la
varsta de 5 ani.


Interventia chirurgicala este necesara doar in
caz de incarcerare, strangulare sau hernii
largi care au sanse mici sa se rezolve
spontan.
GRANULOMUL OMBILICAL

Granulomul ombilical este cea mai frecventa cauza a
unei mase ombilicale. Este o leziune moale, umeda,
roz, pedunculata, si friabila, de tesut granulat care
variaza intre 3 si 10 mm lungime.

Se formeaza in primele cateva saptamani de viata din
cauza excesului de tesut persistent la baza
ombilicului dupa separarea cordonului.
Formarea granulomului este cel mai probabil sa
apara atunci cand exista o inflamatie la nivelul
cordonului datorata unei infectii, care intarzie
separarea acestuia.
Granulomul ombilical este diagnosticat cel mai
adesea dupa separarea cordonului din cauza
persistentei drenajului unui lichid seros sau
serosangvinolent in jurul ombilicului.

GRANULOMUL OMBILICAL
Cel mai comun tratament pentru granulomul
ombilical este topicul de nitrat de argint 75%, de
obicei aplicat cu un aplicator din lemn cu nitrat
de argint premontat.
Leziunea este tratata o data sau de doua ori pe
saptamana timp de cateva saptamani, dar, in
general sunt necesare putine aplicari.
Nitratul de argint trebuie folosit cu prudenta
deoarece poate cauza arsuri chimice sau
colorarea tesutului inconjurator.
In cazul in care nu raspunde la tratament cu
nitrat de argint, se poate practica ligaturarea
granulomului.


POLIPUL OMBILICAL


Polipii ombilicali sunt formatiuni ferme, compuse
din epiteliu intestinal sau uroepiteliu, care sunt
reminiscente ale ductului omfalomezenteric sau
ale uracai.

Polipii ombilicali sunt destul de rari, si in general
de dimensiuni mai mari decat granuloamele
ombilicale, nu raspund la tratament cu nitrat de
argint si necesita excizie chirurgicala.
Omfalita este o infectie a ombilicului si/sau tesutului
din jurul acestuia. Este predominant o boala a nou-
nascutului, si se caracterizeaza printr-o scurgere
purulenta la nivelul bontului ombilical, cu indurare
periferica, eritem si sensibilitate.

La nn, factorii de risc pentru dezvoltarea omfalitei
include greutatea mica la nastere, nastere prelungita,
ruptura prematura a membranelor, infectia materna,
nastere nesterila, cateterizarea ombilicala, si
nasterea la domiciliu.
Afectiunile sistemului imunitar, cum ar fi defectele in
adeziunea leucocitelor, functiile neutrofilelor si a
limfocitelor natural killer si productia de interferon pot
contribui la dezvoltarea omfalitei.
OMFALITA
OMFALITA
Semne sistemice, incluzand letargie, febra,
iritabilitate si inapetenta sunt sugestive pentru o
infectie severa sau complicatii.
Cea mai comuna complicatie a omfalitei este sepsis-
ul. Alte complicatii include arterita ombilicala septica,
tromboza de vena porta, abces hepatic, peritonita,
gangrena intestinala, eviscerarea intestinului subtire,
fasceita necrozanta si exitus.
La copiii cu omfalita, rata de mortalitate este estimata
intre 7 si 15%.
Sexul masculin, prematuritatea, nasterea septica
(incluzand si nasterea neplanificata la domiciliu), si
temperatura anormala sunt raportate a fi factori de
risc pentru un prognostic nefavorabil la copiii cu
omfalita.

OMFALITA

Omfalita este o infectie polimicrobiana.
Patogenii predominanti sunt Staphylococcus
aureus, Streptococcus pyogenes, si bacterii
gram negative cum ar fi Escherichia coli,
Klebsiella pneumoniae, si Proteus mirabilis.

Tratamentul antibiotic este de electie, si este
tintit pe organismele gram pozitive si gram
negative. Sunt recomandate Metronidazolul si
Clindamicina.

Tratamentul local cu bandaje antiseptice este
foarte important
FASCEITA NECROZANTA
Fasceita necrozanta a nn este o complicatie
rara a omfalitei.
Este o infectie polimicrobiana a pielii, tesutului
subcutanat si fasciilor superficiale si profunde.
Se caracterizeaza prin diseminarea rapida a
infectiei si inflamatiei, acompaniate de semne
toxice sistemice.
Copiii ce prezinta fasceita au o incidenta mare a
bacteriemiei, socului si decesului.
Mortalitatea se situeaza intre 60 si 85%.
Chirurgia prompta si agresiva, antbiotice cu
spectru larg si terapia intensiva sunt critice
in management-ul fasceitei necrozante.