Mara

Aparut în 1894 în revista "Vatra ", iar în 1906 în volum

"Mara " face din I. Slavici un deschizator de drumuri în sensul realizarii unor personaje complexe ,bine
controlate.
Subiectul. Romanul urmareste destinul Marei , precupeata de la Radna, si al copiiilor ei, Persida si Trica, pe
parcursul trecerii acestora spre vârsta adulta. Desi vaduva, eroina reuseste sa duca o viata prospera, mascata de
zgârcenia si de permanentele ei vaicareli. Persidei îi asigura, cu minimum de efort financiar, buna educatie la
calugarite cu ajutorul maicei Aegidia, iar pe Trica îl da ucenic la cojocarul Bocioaca. Romanul consacra un
spatiu extins vietii sentimentale a tinerei Persida, care , iubita de teologul Codreanu si de fiul unui macelar bogat,
Natl, îl alege pe acesta din urma. Dupa un îndelungat proces de precizare si cristalizare a sentimentului, care îi
uneste, Presida si Natl, sunt cununati pe ascuns de generosul Codreanu si pleaca la Viena , nevoiti sa-si
paraseasca locurile natale, unde unirea a doi tineri de nationalitati diferite întâmpina opozitia unui mediu
dominat de prejudecati si, în primul rând a parintilor. Greutatile cu care se confrunta si dupa întoarcerea de la
Viena, precum si evolutia divergenta a caracterelor lor înaspresc relatiile dintre cei doi soti.
Situatia se îmbunatateste, relativ, o data cu nasterea copilului , când Mara si Hubar accepta în sfârsit casatoria
încheiata fara voia lor. Un nou conflict este pe cale sa izbucneasca în privinta religiei în care sa fie botezat
copilul.Când acest conflict se aplaneaza, romanul se încheie, brusc si brutal, cu uciderea batrânului Hubar, de
catre fiul sau natural, dementul Bandi.
Personajele. Mara este un personaj, la care se raporteaza si celelalte.Însusi portretul ei fizic sugereaza masivitate,
stabilitate: "Muiere mare , spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de soare, de ploi si de vânt, Mara sta ziua toata
sub satra în dosul mesei pline de poame si de turtâ dulce."Sufletul ei este dominat de doua pasiuni :pentru copiii
sai si pentu agonisirea de bani. Inventiva, aceasta gaseste totdeauna modalitatea se a-si realiza planurile, în ceea
ce-i priveste pe copiii cu cat mai putina cheltuiala, determinând-o pe maica Aegidia s-o tina pe Persida aproape
gratis, iar pe cojocarul Bocioaca sa plteasca scutirea lui Trica de armata. Simbolica pentru echilibrul afectiv al
Marei între dragostea pentru copii si iubirea de bani este existenta celor trei ciorapi, în care eroina îsi pastreaza
economiile: "Unul pentru zile de batrânete si pentru înmormântare, altul pentru Persida, si al treilea pentru
Trica." Când trebuie sa faca o investitie mai importanta, cum este aceea pentru arendarea podului de peste Mures,
Mara ia bani din ciorapul destinat Persidei, ilustrând astfel o anume zgârcenie, vizibila si în gesturile care
însotesc punerea banilor la pastrare: " Mara est caracterizata de orgliul care la ea îmbraca forma mândriei de a-
si fi facut stare prin munca ei proprie, si a orgoliului matern : "Tot n-are nimeni copii ca mine !" Datorita
capacitatii ei de a lua viata asa cum este, Mara a fost considerata a fi "viata însasi, patimasa, puternica, lacoma,
rea, generoasa, vorace si darnica ; animata de tensiinile cele mai obscure, dar si îndrumata de elanurile cele mai
nobile ; neiertatoare, aspra, severa si blânda."(M. Popescu )
Cu aceeasi izbutita arta a analizat Slavici si evolutia caracterului Persidei , pornind chiar cu portretul
fizic :"Înalta , lata-n umeri , plina, rotunda si cu toate aceste subirica s-o frângi de mijloc, iar fata ei ca luna plina
, curata ca floare de ciresi si alba de o albeata prin care numai din când în când strabate , abia vazut, un fel de
rumeneala ".Persida iubeste cu pasiune pe Natl.Dupa parerea ei ,. Persida nu are nimic conventional în
sentimentele sale: se exprima întotdeauna simplu, fara poza.
dupa ce se casatoreste , cu Natl, constata, ca acesta este o fire pe cât de lasatoare ,pe atât de risipitoare, Persida
ia conducerea treburilor gospodaresti. La întoarcerea de la Viena, ea deschide un birt, în care ostenste din zori si
pâna-n noapte. Din acest punct de vedere,Persida se aseamana cu Mara; acelasi spirit întreprinzator , aceeasi
tendinta de a agonisi banul. Ea nu este însa stapânita nici un moment de avaritie, dimpotriva, manifestând
compasiune pentru Bandi, fiul nelegitim al lui Hubar, îl ajuta dezinteresat. În vreme ce Mara este un caracter,
Persida este un destin , reprezenând evolutia de la adolescenta la maturitate.
Viata lui Trica este mai putin complicata. Întrucât Mara refuza sa-i dea bani pentru a-si rascumpara
serviciul militar, Trica pleaca pe frontul din Italia , unde este ranit. La înapoiere , Bocioaca îl face "maiestru"
cojocar, în aceeasi zi în care Natl ajunge "maiestru" macelar.
Mediul în care actioneaza eroii din romanul Mara se situeaza din punct de vedere social, în lumea târgurilor
transilvanene , Lipova, Radna, Arad, legate între ele prin podul arendat de Mara.Prezentat în spiritul romanului
realist mediul este descris în amanuntime si în pitorescul care este generat de precizia descrierii, de cantitatea de
viata pe care acesta o contine , si nu de podoabele stilistice.
Prin evocarea acestor medii si prin personajele sale complexe, antrenete în conflicte puternice si puse în
situatii diverse si bogate, ca însasi viata, I. Slavici deschide calea romanul realist, obiectiv, pe care vor pasi dupa
el scriitori ardeleni ca I. Agârbiceanu si L. Rebreanu.

“Pedeapsa”

Poezia “Pedeapsa” poate fi considerata o continuare a poeziei “Adam si Eva” in care tema creatiei, a
contextului primordial este reluata si aici ca o prelungire a stilului simplu ce invaluie o serie de motive precum
conditia omului primordial, a caderii, si a izgonirii din rai. Atentia lui Arghezi pentru scrierile cu subiect religios se
observa cu usurinta in intreaga sa creatie.
Stilurile, insa, in care sunt abordate acestea sunt din cele mai diferite. In poezia “Pedeapsa” eul liric se
situeaza undeva in spatele actului poetic, isi retrage subiectivitatea in mijloacele artistice, aici impunandu-si
amprenta stilistica. Textul da impresia unei povestiri, poetul fiind capabil de a vedea si de a relata cele petrecute.
Limbajul , expresia poetica este in acesta poezie una simpla, ce arata alegerea scriitorului pentru literatura celor
mici. Inceputul poeziei demasca trasaturile primilor oameni “ea, cam neroada, dansul cam netot” ce credeau in
“fluturii ca iscoade” trimisi de Dumnezeu pentru a-i veghea.
Poetul face o remarca extraordinar de fina cu privire la atotprezenta Divinitatii “credeau ca Domnul e
culcat”. In acest vers este cuprinsa o intreaga teorie a profunditatii mesajului. Intr-o exprimare simpla se dezvaluie
de fapt tainica atotprezenta a lui Dumnezeu care vegheaza neincetat: “Nu se asteptau ca Domnul vede tot/ ca ochiul
lui deschis, intr-adevar,/ si departarile le vede in raspar”. Calcarea poruncii duce bineinteles la pedeapsa. “Nici nu-
nghitisera o-mbucatura/ C-au fost si prinsi cu ea in gura,” aceste versuri prezinta caderea lor in pacatul neascultarii.
Omul isi dovedeste lacomia sa pentru tot, chiar daca Dumnezeu le-a pus a dispozitie toata frumusetea si bunatatea,
descrise in poezia „Adam si Eva” in acelasi stil si cu aceeasi tehnica literara. Creatia argheziana centreaza raportul
omului cu divinitatea. Acest raport in poezia „Pedeapsa” este unul care adanceste ideea de absolut religios, de
necuprindere a imaginii dumnezeirii. Dumnezeu este vazut de autor aici ca o fiinta ce vegheaza cu „ochiul lui
deschis”. Poetul face ideea poetica a divinitatii usor de perceput prin faptul ca foloseste o exprimare simpla,
populara. Dumnezeu, vazut, „venind in rotogoale” este pus sub aspectul unei prezenta imediate, deoarece, el „si
departarile le vede in raspar”.
Mancand din pom au incalcat porunca lui Dumnezeu. Adam a invinovatit-o pe Eva, iar Eva pe sarpe.
Aceasta eschivare a recunosterii, a asumarii responsabilitatii este apare in poezie ca o dovada a neintelegerii
puterii dumnezeiesti. Dumnezeu este atotvazator si stiutor a toate, iar aceste lucruri nu sunt cunoscute si intelese de
oameni. Minciuna este cea care decide pedeapsa caci: „Dumnezeu loveste-ntotdeauna/ mai tare decat faptele
minciuna.” Caderea la Arghezi este un motiv esential in a raporta omul la divinitate. Pedeapsa este de fapt o
consecinta, o urmare a neascultarii. „Din Raiul dulce si din tihna buna/ Domnul i-a dat afara, in furtuna”. Omul,
acum decazut spiritual este dat furtunii adica vietii trectoare, a suferintelor si a durerii. Epitetul „raiul dulce”
evidentiaza bunatatea oferita omului, ce ar fii putut sa disfute din plin din dulceata raiului ce era facut pentru el.
Fara o adancire religioasa a poeziei, tema argheziana ar fii una fara profunzime.
“ADAM SI EVA”
Poezia “Adam si Eva” este o prezentare a creatiei cu o tenta alegorica. Arghezi, un “titan” al poeziei moderne,
resuseste sa dezvolte literatura pentru copii, sa foloseasca o variatie de mijloace artistice pentru a o face cat mai
complexa si mai cuprinzatoare.
Temele sale cu tenta religioasa sunt printre cele mai disputate. O astfel de tema se regaseste si in poezia “ Adam si
Eva”. Spre deosebire sentimentele si ideile contradictorii din Psalmi, in poezia “Adam si Eva” se renunta la
profunzimea detaliilor, si la toata razvratirea impotriva divinitatii cugetata in alte poezii de ale autorului. Motivul
crearii omului, motiv prezentat in poezie, este lipsit de profunzimea tainei. Arghezi isi imagineaza scopul acestei
lucrari a divinitatii ca eliberarea de o apasatoare monotonie a singuratatii: „urandu-i-se singur in stihii,/a vrut si
Dumnezeu sa aiba-n cer copii”.
Ofensat, autorul mentioneaza ca omul ar fii putut fi creat din „borangic, argint sau promoroaca,”, insa el a
fost creat din „cu praf si nitelus scuipat”, acesta fiind si motivul pentru care Adam a iesit „trandav si naravas”.
Adevarul biblic revelat este neluat in seama de autor, el prezentandu-si propria viziune asupra facerii, netinand cont
de adancimea faptei si de sacralitatea infaptuirii. „Aluatul gresit” reprezinta o exprimare aproape apofatica, poetul
se foloseste de aceasta, aflandu-se in imposibilitatea unei explicarii a imperfectiunii. Poezia „Adam si Eva”
ascunde o ipostaza a neintelesului, prin „jocul crearii”.
Divinitatea este inchipuita ca o fiinta omeneasca, fiinta care se plictiseste si care din materia creata anterior,
creeaza omul. Adam, primul om, nu poate fi insa descris cu minutiuozitate de catre autor deoarece, „nici o poza nu
ne-nvata/Cum ar fi fost omul dintai la fata.” Aici autorul da libertate imaginatiei, a gandurilor. Este o invitatie la a
descoperii imaginea primordiala. Din costa lui Adam este facuta Eva. Poetul nu insista in a descrie aceasta
„zamislire” a Evei. Primii oameni sunt inchipuiti de Arghezi ca niste copii surpinsi intr-un moment de joaca: „s-au
luat de maini si-au cutreierat/gradina toata-n lung si-n lat.” In acesta secventa se surpinde intr-un mod exceptional
nevinovatia, curatia, frumusetea primilor oameni. Erau precum copii liberi, ce „sovaiau” prin gradina. Intreaga
poezie este vazuta ca o armonie a creatiei, un tablou ce infatiseaza pe Adam si Eva in gradina raiului. Acest act al
creatiei este surprins de poet ca o joaca, in care omul creat de Dumnezeu isi atribuie acesta taina a facerii si
nestingheriti profita de minunatiile raiului.

Porunca
Printre volumele sale de poezie se numara si Tablouri biblice (Versuri de Abecedar) care cuprinde o
grupare de cinci poezii:”Adam si Eva”, “Paradisul”, “Porunca”, “Pacatul”, “Pedeapsa”.Ele s-au publicat in august
1944 in “Revista Fundasiilor Regale”.
Poezia “Porunca” are ca sursa de inspiratie Vechiul Testament.Titlul este sugestiv pentru porunca divina de a
interzica oamenilor sa se infructe din pomul cunoasterii.Este structurata in trei segvente lirice inegale ca marime.
Prima secventa prezinta universal minuscul reprezentat de gaze, iezi, muguri, copii.Incipitul exprima un adevar
general-valabil:”Prin rai copii au dus-o foarte bine”.
A doua segventa prezinta traiul fericit din rai care se datoreaza absentei constrangerii de orice fel, lipsei
indrumarilor permanente, cicalitoare ale parintilor, lipsei grijilor fata de scoala.Repetitia adverbului nici si
enumeratia evidentiaza traiul lipsit de griji din rai.Se ramarca intentia ludica dar si ironia poetului adresata copiilor
care ar dorii san u aiba nici o indatorire , tot timpul sa fie destinat distractie si jocurilor.Verbul
“asteptai”sugereazadiscret idea ca astfel de trai ar conveni oracarui om inclusive cititorului
In a treia segventa Dumnezeu apare grandios ,autoritar ca un stapan atotputernic dand primele porunci,
adresarea directa se constituie din vocativul “Evo”, “Adame”. Atitudinea Evei si a lui Adam este realizata prin
dialog.
Lirismul este obiectiv deoarece lipsesc marcile lexico –gramaticale ale eului liric.Sinegdota “pom” sugereaza
toate tentatiile pentru omul plin de slabiciuni ultimele doua versuri definesc o caracteristica tipic umana tentatiile
ispitesc omul mai ales cand i se interzice un lucru.
In text se manifesta lirica mastilor “Eva”, “Adam”, “Dumnezeu” nu sunt pesonaje ci “voci lirice”, masti sub
care se ascunde eul liric.

Dupa melci
Poezia “Dupa melci” a fost publicata in revista “Viata Romaneasca” in anul 1921. In aparenta un text
pentru copii poezia prezinta o intamplare din viata unui copil si consecintele morale ale acestuia.
Poemul are ca tema drama unui copil coplesit de resentimente motivul fiind moartea unui melc.
In aceasta poezie ne este infatisata incapabilitatea dintre nume si regn.
Titlul poeziei “Dupa melci” trimite cu gandul “ o vanatoare a unor copii in prag de primavara.
Poezia este alcatuita din strofe inegale, asemanatoare unui cantec batranesc de nunta sau unui descantec.
Poemul incepe cu o confesiune, un monolog marcat de inocenta copilului de odinioara “eram mult mai prost pe
atunci”.
In primele strofe sunt conturate imaginile unei padurii in luna aprilie si intamplarile traite de copil atuncicand
gaseste un melc si vrea sa se joace cu el, deacantandu-l pentru al scoate din gaoace : “Melc, melc\ Cotobelc\
Ghemvargat si ferecat\ Lasa noaptea din gaoace\ Melc natang si vino-ncoace.
Alaturi de copil sunt descries si alte personaje prietenii de joaca ai acestuia (fetiscane si tarla de pitici) cei care
contureaza tabloul de primavara al unei luni inocente.Ritualul este repetat determinand ruperea melcului din lumea
vegetala si intrarea acestuia in lumea reala, o lume care se dovedeste a-i fi fatala. Astfel prin actul magic al
descantecului s-au descatusat fortele obscure ale naturii, puterile intunericului (capcauni, joimarite, muma padurii).
In partea a doua a peziei furia naturii realizata din mai multe tablouri poetice este sugerata de vifornita tarzie.
Copilul aflat langa foc isi imagineaza suferinta melcului si regreta faptul ca la last in frunzis expus furiei naturii.
Melcul este surprins de ger si degera. Existenta sa vegetativa capata una spiriruala in mintea copilului. Astfel
copilul intors a doua zi in locul unde-l lasase, descopera consecintele nefaste ale descantecului.
Punctul culminant al poeziei il reprezinta incantatia indurerata: “ Melc, melc, ce-ai fãcut,/ Din somn cum te-ai
desfãcut ?/ Ai crezut în vorba mea/ Prefãcutã… Ea glumea !”. Aceasta este reactia unui suflet care traieste revelatia
lumii si a puterii maxime a cuvantului „forta lui demiurgica”.
Bogetul si lamentatia copilului pun in evidenta suferinta acestuia de determinare a mortii intamplatoare,
accidentale a melcului. Interventia copilului la momentul inoportun se face intr-un mod infantil: melcul este luat si
asezat in podul casei pentru ai fi aproape in momentele de deznadejdie. Copilul se simte dator sa-l ocroteasca si
dupa moarte protejandul de vigizitandurile vremii.
Textul se incheie atfel prin acelasi descantec de data aceasta ca un boget si devenit leit motivul poeziei.
Poetul ne infatiseaza astfel perioada copilariei descrisa prin trairile intense ale copilului de alta data, sensibilitatea
acestuia in fata unei finte mici neajutorate aflata in pragul mortii; toate acestea reprezentand o arta poetica a
modernismului.
Mara-caracterizare
Aparut in 1894 in revista "Vatra ", iar in 1906 in volum, "Mara " face din I. Slavici un deschizator de drumuri in
sensul realizarii unor personaje complex ,bine controlate, in acela al zugravirii realiste a unui mediu
distinct,precum si in privinta fundamentarii analizei psihologice.
Desi personajul Mara , ocupa in carte un spatiu mai putin extins decat fiica ei, Persida, totusi , figura
precupetei din Radna domina intregul roman prin forta ei, prin complexitate. Mara este un presonaj, la care se
raporteaza si celelalte si care prin ponderea lui reprezinta un factor de echilibru. insusi portretul ei fizic sugereaza
masivitate, stabilitate: "Muiere mare , spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de soare, de ploi si de vant, Mara sta
ziua toata sub satra in dosul mesei pline de poame si de turta dulce."
Sufletul ei este dominat de doua pasiuni :pentru copiii sai si pentu agonisirea de bani. Inventiva, aceasta
gaseste totdeauna modalitatea se a-si realiza planurile, in ceea ce-i priveste pe copiii cu cat mai putina cheltuiala,
determinand-o pe maica Aegidia s-o tina pe Persida aproape gratis, iar pe cojocarul Bocioaca sa plteasca scutirea
lui Trica de armata. Simbolica pentru echilibrul afectiv al Marei intre dragostea pentru copii si iubirea de bani este
existenta celor trei ciorapi, in care eroina isi pastreaza economiile: "Unul pentru zile de batranete si pentru
inmormantare,altul pentru Persida, si al treilea pentru Trica." Cand trebuie sa faca o investitie mai importanta, cum
este aceea pentru arendarea podului de peste Mures, Mara ia bani din ciorapul destinat Persidei, ilustrand astfel o
anume zgarcenie, vizibila si in gesturile care insotesc punerea banilor la pastrare: " Cand poate sa puna florinul ia-l
saruta, apoi ramane asa, singura, cu banii intinsi pe masa, sta pe ganduri si incepe
in cele din urma sa planga. " Ca si alte personaje ale lui Slavici, Mara est caracterizata de orgliul care la ea imbraca
forma mandriei de a-si fi facut stare prin munca ei proprie, si a orgoliului matern : "Tot n-are nimeni copii ca
mine !" Aceasta capacitate a energicei Mara de a trece peste conflictele care o opun uneori copiilor ce ii nesocotesc
vointa ( fuga Persidei cu Natl , in rolare lui Trica ) o caracterizeaza drept o fire adaptabila pentru care imperativele
realitatii inseamna mai mult decat sa le nesocoteasca. Datorita capacitatii ei de a lua viata asa cum este, Mara a fost
considerata a fi "viata insasi, patimasa, puternica, lacoma, rea, generoasa, vorace si darnica ; animata de tensiunile
cele mai obscure, dar si indrumata de elanurile cele mai nobile ; neiertatoare, aspra, severa si blanda."(M.
Popescu )