Sunteți pe pagina 1din 2

Poezia vazuta ca libertate absoluta a creatiei

Poezia reprezinta o arta poetica in care imaginarul poetic


este din ce in ce mai complex,poetul graieste prin
insemnatatea simbolurilor in care-si face o dimensiune
spirituala proprie,izolata de haosul exterior,in care aceasta
isi amplifca cunoasterea prin eros in toate poemele iubirii
sau abordeaza un univers ce se afa in descompunere a
materiei.
In primul rand poezia semnifca un simbol al fortei
creatoare,al fintei umane care se metamorfoseaza intr-un
spirit divin atunci cand are libertatea deplina,ce-l defneste
intr-un fnal ca artist ce tinde sa-si canalizeze sfera din jurul
sau intr-o opera remarcabila ce mai tarziu o sa reprezinte
istoria.
In al doilea rand poetul doreste sa se detasese de lumea
tumultoasa,se retrage in singuratate si indiferenta,efectiv si-
si incepe soneta reintorcandu-se in propria lume launtrica ce
reprezinta singurul zid de piatra ce poate combate valurile
amenintatoare ale lumii inferioare din care eul liric vrea sa
evadeze,si prin iubire,vis,sa se inalte pana in lumea
superioara unde atinge pana divinitatii.
In ultimul rand poetul,in libertatea absoluta a creatiei pe care
vrea sa o atinga concepe o poezie pura,fe prin exprimarea
directa a frumosului natural,cum in poezia eminesciana
natura este intotdeauna materna si ocrotitoare,fe adera la
estetica uratului,vrand sa se nasca un farmec nou in poezia
argheziana,fe prin iubirea ca o posibilitate de cunoastere
cat si alte teme,care il arunca in aura detasarii de infernul
terestru,exact intr-un rai ideal.
In concluzie poezia este vazuta si poate f inteleasa de toti
oamenii numai prin daruire,ca libertate absoluta a creatiei.