Fat-Frumos cel ratacit

de Petre Ispirescu
A fost odata o pareche de oameni, muncitori, de! cum da Dumnezeu. Toata
nadejdea lor era ntr-o iapa cu care se hraneau. Si ar fi voit si ei sa aiba un co
pilas, dar fu peste poate. Cercetara n dreapta si n stnga, ca sa afle niscaiva leac
uri care sa le desfaca facutul starpiciunei lor, dara, asi! parca ntlnea tot surzi
si muti. Nimeni nu stia sa-i nvete ceva.
Povesti de Petre Ispirescu - Fat-Frumos cel ratacit
Mai umblara ei ce umblara si, la urma urmelor, aflara despre un vrajitor
mester carele nchega si apele. Crestinul se duse si la dnsul, i spuse pasul lui si
i ceru leacuri. Vrajitorul n-astepta multa ruga si, dupa ce se nvoira, i dete un m
ar.
Din acest mar, zise el, sa mannce numai sotia dumitale. Dara baga de seam
a sa n-apuce din el nici o faptura cu viata de pe lumea asta.
Ct despre aia, n-ai grija, raspunse omul. Lasa pe mine; nu mi-ai dat mie n
mna marul? Acum sa fii odihnit.
Lund marul, omul nu se mai gndea dara dect la bucuria ce o sa simta el si n
evasta cnd s-or vedea mpresurati de copii. Si cu gndurile astea ajunse acasa si det
e marul neveste-sei, ca sa-l mannce, fara sa-i mai spuie altceva.
Ea priimi marul cu bucurie. Si dupa ce pleca barbatul n trebile sale, se
aseza pe pragul usei, curati marul si-l mnca. Iepsoara iesise si ea din grajd, si
veni la stapna-sa, ca era nvatata la traista cu graunte. Negasind nimic de rontai
t, lua si ea cojile de mar, pe care le lepadase stapna-sa si le mnca cu multa poft
a, ca pe niste trufandale.
Nu trecu mult si att stapna, ct si iepsoara se simtira a fi luat n pntece. Si
dupa noua luni femeia nascu un copilas de dragulet; iar iepsuna un mnzulet ginga
s.
ndoita fu bucuria omului cnd se vazu si cu copil, si cu mnz. Si fiindca ace
sta se nascuse odata cu fiul sau, hotar ca nimeni sa nu ncalece pe dnsul, fara numa
i fiu-sau, cnd s-o face mare.
Botezara copilul si ngrijira de dnsul, ma rog, ca unul la parinti. Copilul
crescu si se facu mare. Cnd era d-un an, parca era de cinci; iara cnd fu de cinci
, parca era de cincisprezece, si de ce crestea, d-aia se facea mai frumos si mai
dragalas.
Daramite de nvatat? nvata ca nealtii pe lumea asta alba. N-apuca sa auza d
e la dascal ceva, ca el nvata mai din adnc dect dascalul. Si astfel ajunsese de pov
este. Unii zicea ca stia carte pna n glezne, altii zicea ca pna n genunchi, iara alt
ii, pna n bru. De m-ar fi ntrebat pe mine, eu le-as fi spus ca stia carte pna n gt. D
a fiindca nimeni nu m-a ntrebat, iaca tac si eu din gura ca un peste, si nu mai z
ic nimanui nici pis!
Astfel fiind, ntr-una din zile ce-i vine dracosului de copilas, ca numai n
caleca pe mnzul lui, si mi ti-i dete calcie; iara mnzul, carele si dnsul crescuse de
se facuse un crlanas zburdalnic de n-avea astmpar, o rupse d-a fuga cu baiat cu t
ot, si dusi au fost pna n ziua de astazi.
Cnd prinsera de veste parintii ca baiatul nu e, cauta-l n sus, cauta-l n jo
s, nu e; ba mai n dreapta, ba mai n stnga, de loc! Mai cercetara pe ici, mai cercet
ara pe dincoaci, asi! nici pomeneala nu era de el! Tocmai trziu hei! aflara de la
niste drumeti ca au vazut un baietandru calare pe deselate pe un calusel, care
se ducea ca vntul. Ei ziceau ca n-apucara sa se uite dupa dnsul, ca de cnd se apuca
se sa le spuie, si pieri din ochii lor ca o naluca, ca si cnd n-ar mai fi fost.
l plnsera parintii pna cnd se istovira si dnsii, si ochii din lacrami nu si-i
mai uscara; dara n desert, ca fiul lor nu se mai ntoarse.
Pasamite ei, daca s-au lasat zburdalniciei lor si s-au vazut la cmp, nu s
-au mai gndit n urma, ci au ntins la drum zbenguindu-se si ncurcndu-se, pna ce, cnd b
ara de seama, ajunsese pe niste tarmuri necunoscute.
Aci statura sa se mai odihneasca. Si, voind sa se ntoarca, ei se ratacise
ra. Nu mai stiau nici pe unde venisera, nici pe unde sa se ntoarca. Atunci baiatu
l ncepu sa plnga si sa doreasca de parinti.
Mai cu seama cnd s-a vazut singur, singurel, el care nu era iesit din cas
a parintilor, ncepu sa-l ia niste racori de nu stia ce va sa zica asta.
Calul, daca vazu asa, ncepu sa-l mbuneze, ba ca o sa faca cutare lucru, ba
ca cealalta. Pna una alta, si catara un culcus unde sa mie peste noapte. Se odihni
ra si dormira sub acoperamntul cerului.
A doua zi, nici tu masa, nici tu casa, baiatul ncepu iarasi sa plnga si sa
voiasca sa se ntoarca la parinti. Catara sa-si gaseasca urmele pe unde venisera;
dar nu gasira nici piculet de urma. Daca vazu si vazu, calul zise:
Stapne, am facut o greseala care nu se mai poate ntoarce. Da-mi voie sa ma
duc sa caut vreun mijloc ca sa ne capatuim.
Asta nu se poate, odata cu capul, raspunse baiatul. Dupa ce am ajuns pe
aste tarmuri neumblate, prin pustietati fara locuitori, sa ma lasi si tu? Singur
nu pot sta, uite, nici olecuta.
ncinge-te cu frul meu, si, cnd ve vedea vro nevoie, scutura-l si ntr-o clipa
sunt la tine. Eu ma duc sa caut pe unde sa iesim la lume, si cum sa ne chiverni
sim.
Calul, vedeti d-voastra, era nazdravan.
Cu mare anevointa se dezlipi calul de stapnul sau.
Umbla ce umbla si se ntoarse numaidect. El vnturase vazduhul si cutreierase
pamntul pna nu apucase sa i se urasca baiatului; si ntorcndu-se spuse baiatului ca
i-a gasit un loc unde sa se bage argat. l si nvata ce sa faca si cum sa dreaga ca
sa argateasca cu folos.
ncaleca baiatul calul, cnd auzi ca are sa-si gaseasca unde sa se capatuias
ca, si porni ca vntul, precum si venise.
Ajungnd la niste zne, facu precum l nvatase calul.
Cele trei zne, caci trei erau ele, se cam codeau sa-l primeasca; iara dac
a starui, se ruga si se fagadui ca o sa fie harnic si credincios, ele l priimira.
Asezndu-se el acolo la zne, baiatul se puse cu toata inima pe munca si, cnd
era ceva de facut mai greu sau mai anevoios, si chema calul si i da ajutor.
Calul, carele nu stiu de unde aflase tainele znelor, vezi ca nu era el de
florile marului nazdravan, spuse baiatului sa fie cu mare bagare de seama ca n b
aia znelor, ntr-un timp hotart, are sa curga aur, si atunci sa apuce el naintea znelo
r sa se scalde. i mai spuse sa ocheasca prin politile cu haine ale znelor, cnd l va
pune sa deretece, niste nuci pe care le avea znele si le ngrijaa ca pe ochii lor d
in cap.
Baiatul facu ntocmai precum l nvatase calul.
ntr-o zi cnd znele se dusese la vnatoare, fara grija, baiatul auzi n baia znel
or un susur de apa mai rasunator dect alta data. Temndu-se, el chema calul, care v
eni ntr-o clipeala de ochi. El, cum vazu cele ce se petrec n baie, puse pe baiat d
e se dezbraca ndata si l mpinse n baie de se mbaie. Cnd iesi d-acolo, ce sa vedeti d-v
oastra, cinstiti boieri? Parul i se facuse cu totul de aur, si-i crescuse de bat
ea pulpele, nct nu te ndurai sa-ti iei ochii de la el.
Si lund si nucile, pe cari le ochise el, ncaleca si pe ici ti-e drumul!
Cum pasi pragul portii ncepu casele a tipa de ar fi desteptat si pe morti
din groapa. Auzind znele tipatul se ntoarsera acasa numai ct ai zice mei. Ele vazu
ra ca lipseste argatul de acasa, spalacitura ce mai ramasese n baia unde se mbaias
e argatul si nucile ce lipseau; nu mai zabovira, ci se luara dupa dnsul. Ct p-aci
sa puie znele mna pe ei. Si fugi, znele dupa dnsii; ei fugi! znele dupa dnsii. Daca va
zu si vazu calul primejdia, ntinse pasul la drum si ncepu a zbura ca gndul, pna ce,
tocmai cnd era znele sa-i prinza, ei trecura de pe tarmul lor si se oprira.
Puterea znelor pna aci era. Iara daca vazura ele ca le trecu otarele, ncepu
ra cu binele a se ruga de el ca sa-si taie parul sa li-l dea lor; dara baiatul l
e facea cu bz! Ele se rugara ca barim nucile cu haine sa le dea. Baiatul le arata
coltucul. Atunci znele se rugara ca ncailea sa le arate parul, sa se bucure si el
e de vederea lui. Atunci baiatul si rasfira parul, ncaleca si zbura cu bidiviul lu
i.
Znele se uitara cu jind la dnsul si nemaiavnd ce face, se ntoarsera acasa si
vorbira ntre ele ca sa nu mai bage argat strein la curtea lor, ct or trai ele.
Dupa ce ajunse pe mosia unui mparat mare, calul nvata pe baiat ce sa faca.
El asculta si se duse de se baga argat la gradinarul mparatului. Pna a nu se nvoi
cu gradinarul, el si puse o basica de vaca n cap, n care si ascunse parul cel de aur
.
Gradinarul l nvata cum sa faca brazde, sa semene flori, sa le rasadeasca s
i sa le ngrijaasca. Si l luase la ochi, caci era spirt, stii, colea, cum trebuie o
mului, mna dreapta, nu altceva. Totusi slugile din curtea mparateasca l numira chel
es. Si, cheles n sus, cheles n jos, pna ce i ramase numele Cheles.
Gradinarul mparatesc mbatrnise la curtea mparatului. El era om destoinic, cu
frica lui Dumnezeu si cinstit. Slujba lui de capetenie era sa duca n toata dimin
eata cte un manunchi de flori la cele trei fete care le avea mparatul.
mbolnavindu-se gradinarul ntr-una din zile, chema pe argatul sau si i spuse
sa aleaga din florile cele mai frumoase attea cte sa-i ajunga a face trei legatur
i de flori si sa le duca fetelor mparatului.
Chelesul se duse de culese flori si facu trei legaturi, una mai mare, al
ta mijlocie si alta mai mica. Pe cea mai mare, care era alcatuita din flori ce nc
epuse a se trece si abia mai mirosinde, o dete fetei mparatului cea mai mare. Leg
atura mijlocie cu flori ce erau tocmai n floare o dete fetei cele mijlocii; iara
legatura cea mai mica ce avea flori numai boboace, cari acum se deschideau, o de
te fetei celei mici. Cum dete florile, o tuli d-a fuga, si se apuca de lucru pri
n gradina.
Fetele se mirara de aceasta, si cu toatele se dusera la mparatul si-i ara
tara florile. mparatul chema pe gradinar sa-i spuie ce noima sa aiba florile ce t
rimisese fetelor sale.
Gradinarul se sperie cnd auzi ca asa bolnav este chemat la mparatul.
Iara daca se duse, cu inima tremurnda, si auzi de la mparatul siretenia cu
florile, el se dezvinovati si spuse ca, bolnav fiind n acea zi, trimisese pe arg
at sa duca florile.
Chemnd si pe Cheles, el, daca veni, se apropie cu sfiala si raspunse:
Sa traiti, luminate mparate, ntru multi ani! Cnd am cules florile si am fac
ut acele manunchiuri, n-am avut nici un gnd rau, martor mi-e Dumnezeu! ci am dat
fiecareia din domnite flori ce le arata care cum este.
Si cum ai cutezat, tu, un cheles ca tine, sa faci una ca asta?
Atta m-a taiat capul si m-a dus mintea, luminate mparate, atta am facut. Ma
ria ta judeca si fa ce e cu dreptul.
mparatul ramase pe gnduri. El, desi s-a ntristat, dara mai mult s-a bucurat
ca i aduse aminte ceea ce trebuia sa faca el ca un parinte.
Apoi trimise o punga cu bani argatului. Acesta se duse si-i dete gradina
rului, sub cuvnt ca el nu stie ce sa faca cu ei, ca unul ce are de toate de al st
apnu-sau.
Nu trecu mult si, viind o sarbatoare, mparatul cu toti curtenii si batrnii
mparatiei merse la biserica. ntre batrnii si credincerii curtii era si gradinarul.
Numai fata cea mica ramase acasa.
Argatul, vazndu-se singur, descinse frul de pe lnga sine, scoase dintr-o nu
ca niste haine de arama, din cele luate de la zne, se gati bine, intra n gradina,
suna frul si veni calul nselat, dar nenfrnat si, punndu-i frul n cap, argatul ncalec
prinse a-si ncurca calul prin gradina. Fereastra fetei de mparat celei mici da n g
radina si ea vazu tot ce se petrecu.
Dupa ce strica gradina, argatul se duse ca fulgerul la biserica, dete ca
lul n mna unui om ce sta afara, ca sa i-l tie, si el intra n biserica. Aci merse nfi
pt la mir, se ploconi n dreapta, se ploconi n stnga si iesi afara.
Toti cei din biserica se mirara de dnsul. Pna si mparatul zicea ca nici el
nu mai vazuse asa voinic frumos.
Argatul de la gradinarie, cum iesi din biserica, ncaleca si ntr-un suflet
ajunse la gradina mparateasca si descaleca si porunci calului sa faca la loc tot
ceea ce stricase. Calul se puse si numaidect ndrepta gradina si o facu si mai frum
oasa de cum fusese.
Fata mparatului cea mica vedea de la fereastra si tacea. Cnd se ntoarse de
la biserica, surorile cele mai mari zise celei mai mici:
Ce rau ai facut de n-ai venit si tu la biserica, ca a venit un tnar mbraca
t asa si asa, a facut asa si asa, si numaidect a plecat, de au ramas toti cu ochi
i dupa el.
Fata cea mica asculta si tacea.
Dara gradinarul, cnd intra n gradina, statu n loc si se mira. Apoi si nchipui
el ca poate d-aia i se pare gradina mai frumoasa, unde nu intrase de mult ntr-nsa
.
Peste ctva timp veni iarasi o sarbatoare si mparatul se duse la biserica i
arasi cu toata curtea lui. De asta data fata cea mica se facu bolnava ntr-adins,
ramase acasa si se puse la fereastra.
Argatul de al gradinarie scoase de asta data niste haine de argint, scut
ura frul si ncaleca pe cal, carele venise ct ai clipi. Si iarasi ncurcndu-l prin grad
ina, o strica si mai rau dect ntia oara si iarasi merse la biserica, facu ca si de-
lalt rnd si se ntoarse acasa, porunci calului sa dreaga gradina, carele o facu nca
o data mai frumoasa dect era.
Fata mparatului cea mica privea de la fereastra si tacea. i spusera surori
le, i spuse muma-sa, i spuse tata-sau de tnarul cel mndru ce venise la biserica si d
espre care nimeni nu stia de unde era.
Ea asculta si tacea.
Mai trecu ce trecu si iarasi, ntr-o sarbatoare mare, mparatul merse la bis
erica cu toti sfetnicii sai si cu toti curtenii tineri si batrni. Si de asta data
fata cea mica a mparatului se prefacu ca este bolnava si ramase acasa. ntre curte
nii mparatului cari mersera la biserica era si gradinarul, fiind batrn, credincios
si vechi slujbas al mparatului.
Argatul cel cheles daca se vazu singur, scutura frul si-si chema calul. D
e asta data scoase din gaoacea de nuca rndul de haine cel de aur, se gati frumos,
nfrna calul ce venise numai nselat, si lasa parul de aur pe spate, ncaleca, si ncurc
calul prin gradina, pe care o strica de tot, si apoi se duse ca si de-lalt rnd la
biserica, merse la mir, se ploconi n dreapta si n stnga si iesi.
ntorcndu-se acasa, porunci calului de facu gradina de trei ori mai frumoas
a dect era.
Fata mparatului l vazu si cnd iesi, si cnd se ntoarse, si ceea ce facu, dara
tacea.
Cnd se ntoarsera de la biserica, mparatul si toti cu totul spusera fetei ce
lei mici a mparatului minunea ce vazusera.
Daca n-ai fost si tu la biserica, i zisera, sa fi vazut cum a veni acel F
at-Frumos strein, cu parul de aur, ce mndru era cnd s-a aplecat n dreapta si n stnga
la toti cei din biserica si cum a iesit apoi, fara sa bage pe nimeni n seama.
Fata mparatului se facea ca asculta, dara tacea ntr-nsa si rdea nfundat. Vezi
ca stia ea ce stia.
Gradinarul, daca se ntoarse de la biserica si vazu frumusetea aia de grad
ina ce facuse calul argatului, se tot freca la ochi si nu-i venea de loc sa crea
za. Asta sa fie gradina, ori ba? si credea ca a ratacit prin alta gradina. Nu o
mai cunostea. Si, vaznd pe argat, l ntreba despre acea schimbare; iar argatul si cer
ea iertaciune, spuind ca el a facut ceea ce nvatase de la stapnu-sau.
Daramite cnd vazu mparatul? Scoase si dete o punga de bani gradinarului, p
entru ca-i facuse o gradina, de nu se mai gasea ca asta la nici un mparat.
Si mai trecnd ce mai trecu, mparatul si aduse aminte de cele trei manunchiu
ri de flori. Atunci se vorbi cu mparateasa cum sa faca sa-si dea fetele la casele
lor.
Cum se afla de aceasta hotarre mparateasca, ncepu a veni petitori de pe la
fel de fel de mparati. Fetele, adeca cea mare si cea mijlocie, si alesera cte un fe
cior de mparat si se dusera dupa barbatii lor.
Fata nsa cea mica nu voia sa se marite cu nici un chip. Ba sa-i dea pe fe
ciorul cutarui mparat, ba pe al cutarui; asi! ea zicea ca nu-i place nici unul. C
e sa faca bietul mparat? Se sfatui cu boierii si gasira cu cale sa stea fata ntr-u
n pridvor, cu un mar de aur n mna, sa treaca toti fiii de mparati si de boieri pe d
inaintea ei, si, pe care l va placea, sa-l loveasca cu marul.
Asa si facura.
Trecura fiii de mparati carii venisera n petit, dara ca sa loveasca pe vre
unul ba.
Trecura si fiii de boieri mari ai mparatiei, dara ca sa loveasca pe vreun
ul, nici gnd n-avu.
n cele mai de pe urma trecura toti tinerii buni si rai din mparatie, si di
n boiernasi si din prostime, si nici nu nu se uita la dnsii fata ce sta cu marul n
mna. Trecnd si argatul de la gradinarie, din ntmplare, pe acolo, fata l lovi cu maru
l drept n cap.
Fiii de mparati si de boieri ramasera ca batuti de Dumnezeu, cnd vazura un
a ca aceasta.
mparatul zise ca trebuie sa fie o greseala, si pofti pe fiii de mparati si
de boieri sa mai treaca o data.
Trecura toti cu totul, si nu lovi pe nimeni; zise si chelesului sa treac
a, si de asta data tot pe el l lovi.
mparatul nu se putea nvoi ca sa ia fie-sa de barbat un asa om prost si pof
ti pe toata adunarea sa mai treaca o data, caci, negresit, trebuie sa fie o gres
eala a fetei.
Trecura si a treia oara, si tot pe argatul cel cheles l lovi cu marul fat
a mparatului.
Atunci mparatul, neavnd ncotro, dete de barbat fie-sei pe argat, dara i si o
ropsi, gonindu-i de la casa lui.
Ei se dusera de la fata mparatului, care i oropsise, cu lacramile n ochi si
cu inima smerita, si-si alesera loc de trai un bordei n care tinuse mparatul nist
e bivoli. Apoi aducndu-si aminte fata mparatului de ceea ce facuse n gradina, l ndemn
a sa-si cheme calul.
Argatul, ginerele mparatului, facu precum i zisese sotia, chema calul si-i
porunci sa-i faca niste palaturi sub pamnt, fara seaman pe lume. Calul nu ntrzie s
i le facu niste palaturi nfricosate. Nu se gasea la mparatul n casa ce se gasea n pa
laturile lor. Si bogatii, si scumpeturi, si tot ce ai poftit se gasea la dnsii.
Si mai trecnd ctnica vreme la mijloc, se pomeni mparatul cu veste de la un a
lt mparat sa iasa la razboi. mparatul chema n ajutor pe ginerii sai, feciorii de mpa
rati, carii si venira si se laudau cu ispravile ce au sa faca.
Cnd veni vremea a merge la razboi, iata ca se nfatise la mparatul si argatu
l, ginere al sau, si ceru sa-l ia si pe dnsul la razboi, ca poate va taia si el v
run vrajmas.
mparatul si ginerii cei mari l nfruntara, zicnd sa-i lase n pace, sa nu-i mai
poarte si lui grija p-acolo. El starui si mparatul se ndupleca si porunci sa-i de
a si lui o mrtoaga de cal si o rugina de palos.
Argatul ncaleca voios si porni naintea ostilor. Cnd ajunse la o lacoviste p
e unde trebuia sa treaca, el nnomoli calul si ncepu sa-l bata ca sa iasa de acolo,
dara n desert. Ajungndu-l mparatul cu ginerii cei mari si cu toata oastea, trecu p
e lnga dnsul clatinnd din cap, iara ostasii si dedeau coate si rdeau.
Dupa ce trecura si se departara de nu se mai vazura, argatul scutura frul
, si iata ca ndata si-i sosi calul. i spuse ce avea de gnd sa faca si ceru povata.
Calul l nvata ce sa faca, cnd va fi dinaintea vrajmasului. Dupa ce lua n cap ce-l nva
ta calul, ncaleca si porni si el.
Ajungnd la razboi si vaznd pe ai sai ncaierati cu vrajmasii, tocmai cnd aces
tia erau sa dovedeasca pe socru-sau si pe cumnatii sai, unde mi se ridica de tre
i stnjeni pe deasupra ostilor si zbura drept la mparatul socru-sau, i taie degetul
cu inelul si-l lua cu sine. Apoi se lasa asupra vrajmasului si taia n carne vie c
u nemilostivire, ntocmai ca un muncitor vrednic cnd trage cu coasa nemiluit.
Iar cnd l ntetea vrajmasul, calul se urca ca fulgerul n sus si se tinea bine
de coama lui. Apoi cnd se lasa n jos, taia cum stia el n legea lui sa taie. Asa, v
ezi, l nvatase calul.
De trei ori se urcase n sus, cnd navalise vrajmasul asupra lui, si de trei
ori se lasase ca un vrtej asupra oastei vrajmasesti. La fiecare data cadeau d-a
stnga si d-a dreapta lui cu gramada si facea uliti, uliti pe unde mergea. n mai pu
tin ca de cnd ma apucai sa va povestesc, mormane de morti se vedea pe unde trecus
e el.
Asa spaima grozava baga el n inimile vrajmasului, nct prinse a fugi, iar el
a-i goni si a-i taia ca pe niste vite.
mparatul socru ramase nmarmurit cnd vazu atta vrednicie. Dupa fuga vrajmasul
ui, el statu locului si multumi lui Dumnezeu ca le-a trimes pe ngerul sau de i-a
scapat din mna dusmanului, care vrea sa-i piarza, si mai multe nu.
Argatul, ginerele mparatului, dupa ce-l mntui, se ntoarse naintea lui, dete
drumul calului sau, ncaleca iara pe mrtoaga ce-i dase mparatul si se chinuia a iesi
din nomol.
mparatul se ntorcea cu voie buna de la oaste si dnd peste dnsul nnomolit nca
noroi, porunci la vro doi ostasi de-l scoase d-acolo.
Si ajungnd acasa, ginerele mparatului cel cheles spuse neveste-sei ce facu
. Ea se bucura din toata inima.
Toata oastea vorbea de ngerul Domnului care le daduse atta ajutor si-l sem
uia cu strainul care venise la biserica. nsusi mparatul banuia aceasta, si ar fi d
orit ca sa-l mai ntlneasca o data, sa-i multumeasca. Dara ia-l de unde nu e.
Mai trecnd ce mai trecu, mparatul ajunse de orbi. Toti vracii se adunara s
i-i dadura leacuri, dara nici unele din buruienele lor nu-i dara nde bine. Vrajit
oarele pusera apa la stele si-i adusera si-i descntara, tot nsa ce punea la ochi m
ai rau i facea, dara mai bine de loc. n cele din urma un cititor de stele si vraci
mare fu adus cu multa cheltuiala din tari streine, si acesta spuse ca pna cnd mpar
atul nu va avea lapte de pasare de peste apa Iordanului cu care sa se unga la oc
hi, nu-i va veni vazul.
Atunci puse mparatul oameni sa strige prin toata mparatia ca cine se va ga
si sa aduca lapte de pasare de peste apa Iordanului, acela si stie cu buna ncredi
ntare ca va dobndi cal mparatesc si jumatate mparatia. Dara strigara de surda, caci
nu se gasi nimeni carele sa se nsarcineze cu aceasta slujba.
Ginerii mparatului cei mari, daca vazura asa, se legara ca ei vor aduce l
aptele trebuincios si ncalecara pe cai buni mparatesti, luara cu dnsii slujitori si
bani. Umblara ei, catara si nu putura afla ce catau. n cele din urma dete peste
un nselator, carele le dete lapte ca tot laptele si le luara o multime de bani. E
i se ntoarse cu bucurie la casa socrului lor.
n aceeasi vreme si ginerele mparatului, argatul, pleca dupa lapte de paser
e. El scutura frul si ndata si veni bidiviul lui. i spuse ce voia, si calul i raspun
se:
Ce e mai lesne, stapne; caci acolo locuiesc si eu.
ncaleca si porni. Dupa ce ajunse, lua lapte de pasere de peste rul Iordanu
lui si n cteva zile se ntoarse acasa, cam tot odata cu cumnatii sai.
Acestia mersera la mparatul, i adusera lapte de al lor, cu care dete pe la
ochi mparatul si ramase ca nti, orb ca toti orbii. Nu-i folosi nimic. Merse si arg
atul si-i aduse si el lapte, dara adevarat lapte de pasere de peste rul Iordanulu
i. mparatul nu prea voia sa dea pe la ochi. Dupa staruinta mparatesei si a sfetnic
ilor, se ndupleca si se unse. Cum puse la ochi lapte de acesta, baga de seama ca
vede ca prin sita. Mai dete o data, vazu ca prin ciur; cnd se unse si a treia oar
a, vazu luminat ca toti oamenii.
mparatul ierta pe argat de fapta lui de mai-nainte. Ginerele sau cel mic,
daca vazu asa, ruga si el pe mparatul sa vie sa le vaza locuinta. mparatul se ndup
leca si merse. Cnd ajunse acolo, ce sa-i vaza ochii? Ce nu era n palaturile lui er
a n locuinta ginerelui sau cel mai mic.
Vaznd mirarea de care era cuprins mparatul, ginerele sau cel mai mic se ncu
meta si zise:
Eu sunt, marite mparate, cel ce am venit de trei ori n biserica.
mparatul arunca tinta ochii la el.
Eu sunt cel ce ti-am facut gradina cea frumoasa.
mparatul parca nu-i venea sa creaza spuselor lui.
Eu sunt, mai zise, cel ce v-am scapat n razboi din mna nelegiuitilor ce se
sculasera sa te rapuie.
mparatul ramase stlpit de mirare. Apoi, mai viindu-si n fire, i zise:
Cum poti dovedi zisele tale?
Atunci ginerele sau cel mic iesi afara, scutura frul, scoase hainele de a
ur din gaoacea de nuca unde le pastra, se gati frumos, si lasa parul pe spate, nca
leca pe cal si, aratnd mparatului degetul cu inelul, zise:
Iata, marite mparate, dovezile ziselor mele.
Si ncepu a ncurca calul prin curtea mparatului. Parul sau cel de aur si hai
nele cu care era mbracat stralucea ca soarele.
mparatul, uitndu-se la dnsul, tot punea mna la ochi, facndu-si umbra. Vezi ca
se temea sa nu orbeasca nca o data.
El lauda pe fie-sa pentru ca-si alesese un asemenea barbat.
Si ai fi putut oare crede d-ta, tata, raspunse fata cea mica, ca as fi p
utut sa-mi aleg de barbat pe unul care sa faca tatalui meu, mparat, rusine n lume?
Atunci mparatul, si batrn fiind, se cobor din scaunul mparatiei, pe care se
urca ginerele sau cel mic. Si mparatira n pace si n liniste pna ce traira.