Sunteți pe pagina 1din 19

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRASOV

FACULTATEA DE DREPT SI SOCIOLOGIE

CERCETARE BIBLIOGRAFICA

DISCIPLINA
„STATUT PROFESIONAL DE
DEONTOLOGIE”

MASTERAT: „DREPT SI PROCEDURI VAMALE”

TITULAR DISCIPLINA
Prof. univ. dr. NICOLAE BUJDOIU

AN UNIVERSITAR 2005 – 2006


SEMESTRUL II
TEMA:
PERSUASIUNEA IN RELATIILE
PUBLICE
CUPRINS:

I. Definirea relatiilor publice


II. Elemente de istorie a relatiilor publice
III. Efectele relatiilor publice
IV. Persuasiunea ca efect al relatiilor publice
- Persuasiunea si schimbarea
- Strategii persuasive
- Eficienta persuasiune
PERSUASIUNEA IN RELATIILE PUBLICE

Pct. I. Dfinirea relatiilor publice

„Nu este de asteptat – scria Immanuel Kant in „Spre pacea eterna” – ca


regii sa filozofeze sau ca filozofii sa ajunga regi, dar nu este nici de dorit:
caci posedarea puterii corupe inevitabil judecata libera a actiunii. Faptul
ca regii sau popoare regesti (care guverneaza dupa legile legalitatii) nu i-
au imputinat si nici nu i-au redus la tacere pe filozofi, caci i-au lasat sa se
exprime liber, este indispensabil in clarificarea indeletnicirii lor si pentru
aceasta clasa conform naturii sale, este incapabila de versalitati si de
interese de grup, se afla in afara banuielii de a face propaganda”
Prin cele de mai sus se poate observa conturarea cu titlu preliminar,
natura si specificul relatiilor publice. Neindoielnic, in lumea moderna
relatiile publice s-au articular drept comunicare libera, lipsita de
„versalitati”, de interese potrivnice oamenilor si comunitatilor umane. In
acelasi timp relatiile publice sunt comunicare „cu folos”, pentru binele
comunitatii, el organizatiilor in care sunt condensate cele mai multe
dintre activitatile sociale curente, obisnuite.
Deci, relatiile publice ca proces de influentare sociala (ca gen
proxim), isi asuma drept diferenta specifica tipul distinct de
intentionalitate cu care opereaza, adevarul fiind valoarea cardinala prin
care este construit mesajul in comunicare si prin care este dobandita
increderea publicului (a beneficiilor) in entitatea care se instituie drept
emitator de mesaj.
Dupa cum s-a remarcat multi autori „inteleg relatiile publice in
sens extrem de larg, ca o prectica sociala indelungata, unde relatiile
publice reprezinta o activitate strans legata de procesul mai elementar al
comunicarii umane – schimbul de informatii”
Intr-o asemenea persepactiva intreaga istorie a umanitatii, incepand
cu antichitatea poate fi recitita in cheia relatiilor publice.
In ultima instanta insa relatiile publice propriu zise sunt o creatie a
lumii moderne. „Publicul” si „relatiile (legaturile) publice” sunt o
caracteristica si un rezultat ale constituirii „sferei publice iar istoria
moderna se desfasoara in spatiul public. Este istoria publicurilor in
actiune si a comunicarii de masa. Post – modernismul ca stil cognitiv, ca
atitudine mentala si atmosfera spirituala isi asuma spatiul public ca scena
a spectacolului social.
Spatiul public este de fapt spetiul vietii comunitare. El nu are in
mod mormal alta logica decat cea prin care comunitatea isi asuma rolul
sustinerii si protejarii vietii indivizilor care alcatuiesc comunitatea, de
aceea in spatiul public este normal sa opereze valori (norme ale agregarii
sociale).
Relatiile publice sunt o strategie de comunicare publica, prin care
sunt generate cunoasterea intereselor cetatenilor si increderea acestora in
institutiile publice.
In acest sens, miza relatiilor publice este enorma, ca fiind direct
legata de starea de sanatate sociala a unei societati, iar o societate este
sanatoasa atunci cand cetatenii comunica liber intre ei si cu institutiile
publice.
Pct. II Elemente de istorie a relatiilor publice

Relatiile publice reprezinta un fenomen caracteristic pentru secolul


XX, de radacinile acestei activitati se intind pana in cele mai vechi
perioade istorice, parand a fi tot atat de vechi pe cat este comunitatea
umana. Astfel, unele tehnici de comunicare, care astazi se integreaza in
activitatile de relatii publice, au fost utilizate in diferite momente ale
isotoriei de diferite grupuri si personaliati.
Pe de alta parte evolutia relatiilor publice in sensul individualizarii
si legitimarii lor ca activitate profesionala de sine statatoare este un
fenomen aproape integral american.
Istoria relatiilor publice este unitara, cupranzand o suma de
momente, care corespund modurilor diferite in care activitatile de relatii
publice au fost practicate de-a lungul timpului.
Dupa cel de al II-lea razboi mondial relatiile publice isi contureaza
o pozitie clara, bine definita in ansamblu diferitelor profesiuni, devenind
o componenta majora a vietii moderne.
Practica moderna a relatiilor publice se bazeaza pe metode de
cercetare, inspirate din sociologie si psihologie, care vizeaza atata
publicul unei organizatii cat si personalul respectivei organizatii.
Dezvoltarea relatiilor publice moderne se caracterizeaza prin cateva
evolutii majore
- cresterea numarului de programe de relatii publice din
economie, viata
sociala si politica, activitatea guvernamentala, lupta sindicala,
actiunea organizatiilor neguvernamentale, a institutiilor
religioase, de cultura sau educationale;
- explozia publicatiilor consacrate relatiilor publice;
- dezvoltarea si amplificarea formelor de pragatire
profesionala;
- internationalizarea practicilor si a standardelor aceste
profesiuni;
- cresterea responsabilitatii profesionale datorita prezentei si
importantei
relatiilor publice in cele mai diverse domenii, s-a creat un
orizont de asteptare care ii obliga pe practicieni sa adopte, un
comportament profesional si etic; in plus unele erori sau actiuni
indiferente la dimensiunea deontologica ale unor firme de relatii
publice, precum si atacurile permanente ale jurnalistilor si ale
unor teoreticieni au asezat aceasta profesie in „vizorul” opiniei
publice, fapt care solicita un surplus de responsabilitate daruire
si profesionalism.
Pornind de la asemenea realitati cercetatorii din domeniu considera
ca
societatea moderna definita prin numarul mare de membri si prin
complexitatea organizationala, nu ar putea functiona fara relatiile publice.
Prin stategiile si programele de comunicare pe care le dezvola, acestea
contribuie la crearea unor legaturi de incredere intre diverseke organizatii
si numeroasele publicuri care le inconjoara, facilitand realizarea unor
relatii interactive intre diferitele niveluri ale societatii.

Pct III. Efectele relatiilor publice


Alte definitii dunt focalizate asupra efectelor pe care le produce
activitatea practicienilor in relatiile publice, persuadarea publicului,
stabilirea unor relatii de incredere, asigurarea bunei functionari a
societatii etc.\
a) garant al democratiei:
in acest sens inca din anul 1940 profesorul I.A.P Pimlott sustinea ca
„profesiunile de ralatii publice sunt esentiale pentru functionarea
demicratiei americane [...] relatiile publice sunt una dintre metodele prin
care societatea se adapteaza la schimbari si rezolva, conflictele dintre
atitudini, idei, institutii, persoane opuse” iar conform alte idei „relatiile
publice ajuta societatea noastra complexa si pluralista sa functioneze intr-
un mod eficient, contribuind la intelegerea reciproca dintre grupuri si
institutii”
b) creator al unei atmosfere de intelegere intre organizatii si indivizi: in
aceste abordari este scos in evidenta faptul ca relatiile publice au ca
misiune si efect instaurarea unui climat de incredere intre organizatie si
public, intre indivizi si societate si urman acestor efecte „relatiile publice
sunt un efort deliberat, planificat si sustinut de a stabili si de a mentine
intelegerea reciproca intre o organizatie si publicul ei”. Iar dupa E. L.
Bernayus „relatiile publice sunt un instrument esential de ajustare,
interpretare si integrare intre indivizi, grupuri si societate”.
c) instrument de persoasiune alte definitii pun in prim plan efectele
persuasive ale relatiilor publice acestea sunt definite ca „persoasiune
planificata pentru a schimba opinia publica nefavorabila sau pentru a
intari o opinie publica, precum si evaluarea rezultatelor in vederea
utilizarii lor ulterioare.
Plecand de la etimologia termenului de „persuasiune” intelegem in
contextul relatiilor publice ca fiind acele relatii publice ce sunt un efort
planificat de a influenta opinia publica, prin buna refulatie si
comportament responsabil pe baza unei comunicari reciproce, bilaterale
si comun satisfacatoare.
Dupa L.W. Nole conceptul de persuasiune se refera la doua directii
diferite de actiune:
„Intai, specialistul in relatii publice trebuie sa convinga conducerea sa
faca acele lucruri care vor face ca o organizatie sa fie demna de aprobarea
publicului in al doilea rand, el trebuie sa convinga publicul ca organizatia
merita aprobarea sa”.

Persuasiunea si schimbarea

Cand cineva are o opinie contrara puternica, probabil ca v-ati


pierde vremea incercand sa il/o atrageti de partea dvs. intr-o problema.
Tot ceea ce puteti spera este sa limitati intru catva efectele pe care acea
persoana le poate avea supra celorlalti, cera sunt indecisi, fie neangajati.
In particular ar trebui sa nu pierdeti vremea cu cei care sunt convertiti
recent la pareri contrare, de vreme ce noii convertiti reactioneaza mai
mult emotional decat rational si sunt aproape imposibil de atins cu
materiale factuale, si cu atat mai putin cu ajutorul argumentelor
persuasive. Va trebui deci sa va concentrati eforturile aspura conservarii
opiniilor favorabile care exista si asupra castigarii de partea punctului
dvs. de vedere a indivizilor indecisi.
Exista trei moduri de baza in care ii putem face pe oameni sa faca
ce dorim noi: puterea, protectia si persuasiunea. Puterea presupune
utilizarea autoritatii si amenintarea cu obligativitatea, sugerata sau fatisa.
O sursa de putere o reprezinta sistemul juridic, avand legi care cer
supunerea. Alte surse de putere pot fi ceva mai subtile insa pot obliga in
egala masura. De exemplu angajatii, pot sa nu fie obligati legal sa urmeze
sugestiile sefului insa, daca nu o vor face, isi vor cauta in scurt timp alte
slujbe. Deoarce grupurile pot exercita o presiune interna substantiale,
grupurile de oameni cu acelasi statut reprezinta intotdeauna o sursa de
puetre. (Daca nu credeti acest lucru intrebati-va cat de des auziti „Trebuie
sa-mi cumpar asta; toata lumea ara”). Specialistii in relatii publice
utilizeaza puterea, de exemplu, pentru a ajuta la promovarea imboldului
de a dona sange – si se bazeaza pe tactica de a cere paronilor sa isi ia
angajamentul pentru salariati lor. Carinta respectiva este pentru o cauza
nobila – o cauza onesta, cu siguranta – ea presupunand totusi utilizarea
puterii.
Formele de protectie utilizate ca mijloc de schimbare a
comportamentului oamenilor pot fi brutae, precum mita, dar pot fi si
delicate, in special daca se cauta crearea unei opinii favorabile sau daca
este vorba de amenintarea cu o negare. Protectia poate sa presupuna a
plati bani unei celebritati ca sa apara in reclame si sa dea asigurari sau sa
aiba aparitii in public in beneficiul unei campanii – sau poate implica a
face o donatie substantiala la un proiect de imbunatatiri civice intr-o zona
importanta.
Persuasiunea presupune utilizarea comunicarii pentru a castiga pe
oameni pentru o cauza. Indiferent de scopurile persuasiunii, exista, in
principiul, sase pasi de urmat in procesul de persuadare – insa nu neaparat
ficare act de parsuadare urmareste aceasta secventialitate. Primul pas este
prezentarea. O persoana trebuie sa se afle intr-o anumita pozitie in care
sa primeasca mesajul persuasiv – adica atat accesibil fizic, cat si receptiv
mental. Puteti face o prezentare care sa fie ignorata, totusi, asa incat cel
de al doilea pas i persuadare il reprezinta participarea, care inseamna ca
receptorul trebuie sa fie atent la mesajul persuasiv. In afara de a fi atent la
mesaj, receptorul trebuie sa ineleaga. De aceea al treilea pas il reprezinta
comprehensiunea. Pentru a satisface aceasta cerinta mesajul trebuie
prezentat sub forma de simboluri, astfel incat receptorul sa inteleaga. A
parta etapa este acceptarea, in care receptorul accepta mesajul si ajunge
sa fie de acord cu punctul de vedere exprimat. Urmatorul pas al cincelea,
il reprezinta retinerea informatiei transmise, lucru care explica de ce
repetitia este un lucru atat de important in procesul de persuasiune. Al
saselea si cel din urma pas este actiunea. Specialistul in persuasiune
trebuie sa fi capbil sa observe rezultatele persuasiunii in comportamentul
receptorului.
Unele strategii care ii pot conduce pe receptori spre un punct al
procesului nu ii vor duce de-a lungul intregului drum, pana la pasul final.
Astfel, strategiile de persuadare trebuie planificate si monitorizate pentru
a lamuri daca se obtine efectul dorit la fiecare etapa si daca nu de ce.
Paralelele intre modelul persuasiunii si modelul comportamental sunt
usor de imaginat. Etapa constientizarii din momentul comportamental
incorporeaza prezentarea si participarea in modelul persuasiunii. Etapa
constientizarii latente corespunde comprehensiunii, acceptarii si retinerii.
Evenimentul declansator ofera in mod esential o demonstratie de retinere,
de catre receptor, ducand la un tip de comportament. Daca acest
comportament se potriveste cu actiunea dorita, atunci procesul de
persuasiune a avut succes.
In ciuda protestelor unor practicieni cum ca lucrurile nu ar sta asa,
relationistii utilizeaza frecvent tehnici de persuasiune pentru a articula un
punct de vedere care difera de cel al membrilor unui public. Exemple ar fi
si campaniile de relatii publice sau de publicitate care sunt in general
extrem de vizibile datorita acoperirii mediatice de care au parte. In
persuasiune, factorul esential referitor la schimbarea opiniei il reprezinta
informatia sau lipsa ei si, prin aceasta, felul in care aceasta informatie este
reprezentata sau tinuta secreta. Informatia reprezinta putere, asa cum
sublinia si cercetatorul in stiinte sociale Herbert I. Schiller, iar informatia
se afla in sursele controlabile – in esantioanele superioare ale guvernarii,
afaceri si educatie. Exista tendinta de a face informatia disponibila
oamenilor, spune Schiller, prin inermediul specialistilor in relatii publice
care au puterea de a controla fluxurile informative. Accesul acestora din
urma la informatie precum si modul selectiv in care ei o utilizeaza
combina uneltele puterii cu persuasiunea. Schiller se ridica in mod
convingator, impotriva unor asemenea „manageri ai mintilor” dar
argumentele sale nu reusesc sa ia in considerare nici resposabilitatea
sociala exercitata de aceste institutii sau de catre reprezentantii lor si nici
responsabilitatea sociala asumata de personalul angajat in mass media, la
departamentul editorial sau publicitar.
Strategiile persuasive ale relatiilor publice sunt planificate in jurul a
trei elemente: mass media, mesajul si sursa

Strategii persuasive
Specialistii in persuasiune utilizeaza una sau mai multe dintre cele
cinci strategii specifice pentru a asigura supunerea:
- strategia stimul – raspuns
- strategia cognitiva
- cea motivationala
- apelul social si
- apelul initiat de catre o personalitate
Strategia stimul – raspuns (S - R) imprumutata din cercetarea
behaviorista, presupune ca audientele pot fi conditionat sa raspunda
automat la anumiti stimuli cum ar fi a raspunde la telefon atunci cand
suna. Dar, cateodata S - R nu functioneaza asa cum era planificat. De
exemplu pot sa apara asocieri capricioase in care stimulul care un
raspuns diferit de cel dorit din cauza ca mintea face o conexiune diferite
(si neasteptata). O alta problema apare din nevoia de repetare, inainte sa
apara invatarea. Daca stimulul nu este repetat destul, raspunsul poate fi
diferit de cel anticipat. O a treia problema este aceea ca expunerea
necesara la stimulul repetat nu este intotdeauna eficienta, din perspectiva
costurilor, din cauza ca socierea realizata poate fi unitata. Cu toate
acestea strategia stimul – raspuns functioneaza.
Anticiparea unui raspuns de un tip anume la aceasta strategie
poate afecta tipul de mesaj trimis, se afirma in Glimpse, un newsletter
care acum nu se mai editeaza, al International Society for General
Semantic (Societatea internationala pentru semantica generala). In
newsletter se nota ca aceasta anticipare poate duce la o alta tehnica de
propaganda:
O data ce ni s-a spus ca un eveniment sau o actiune semnaleaza un
raspuns anume, am putea sa presupunem fara sa ne mai raportam critic
la acea afirmatie, ca o invatare initiala a stabilit aceasta conexiune, asa
cum o sugereaza si cuvantul „semnal”. Inconstienti cum suntem de acest
lucru, am putea ajunge sa credem caun eveniment sau o actiune anume
ar servi ca semnal intrucat cineva a etichetat respectivul eveniment sau
respectiva actiune ca fiind un „semnal”
Astfel modul in care gandim si concluziile pe care la tragem ar
putea fi formate prin aceasta tactica.
Newsletter-ul ofera cateva exemple de astfel de tactici din paginile
editoriale si din scrisorile tiparite in cotidianul New York Times,
incluzand-o si pe urmatoarea: „Am trimite semnale gresite rusilor daca
(fostul ministru al Apararii Caspar) Weinnerger nu ar fi inclus in
delegatia de la (Summitul de la) Geneva” a afirmat un oficial de la Casa
Alba. „Ar da impresia ca suntem foarte nerabdatori se negociem”.
Strategia cognitiva presupune invatare unor informatii factuale, in
contextu unui mesaj, poate persuada daca informatia este retinuta. Totusi,
aceasta strategie functioneaza doar pentru indivizii care nu au nici un
interes in ceea ce priveste rezultatul sau care nu au prejudecati negative
legate de lucrurile pe care sunt persuadati sa le faca. In plus deoarece este
vorba de o strategie cognitiva, trebuie propuse si alternative adecvate, iar
persuasiuea trebuie sa fi prezentata intr-un context, ca parte a unei
imagini mai largi.
De exemplu, scopul unui exercitiu fizi nu este doar scaderea in greutate –
poate fi si acela de a ne face sa ne simtim mai bine sau sa gandim mai
bine.
Strategia motivationala presupune crearea unei nevoi sau sustinerea
unei dorinte. Se leaga de comportamentele invatate – insa nu toata lumea
care receptioneaza un mesaj poate fi motivata. Pentru a avea succes,
aceasta strategie trebuie sa ofere o recompensa reala sau macar usor de
perceput.
Strategia apelului social se refera la atragerea atentiei asupra
conditiilor sociale. Multe apeluri privind usurarea situatiei celor saraci
sau nevoiasi utilizeaza aceasta strategie, la fel ca si apelurile destinate sa
corecteze comportamente (cum ar fi cele sponsorizate de Asociatia
mamelor importiva conducerii sub influenta alcoolului, Mothers Agains
Drunk Driving). Adesea, aceste apeluri sunt legate de normele specifice
unei ocupatii.
Strategia apelului initiat de catre o personalitate este destinata
oamenilor care sunt mai degraba directionati spre activitati in afara
caminului decat spre casa. Se bazeaza pe nivelurile tolerantei (ca opusa
intolerantei). Unele dintre apelurile impotriva fumatului sau in favoarea
fumatului se bazeaza pe personalitati, la fel ca si urmatorul apel care
promoveaza initiativa pivata: „Owu your own business; be your ow boss”
(„Creaza-ti propria afacere; fii propriul tau sef”)

Eficienta persuasiunii

In initierea de apeluri persuasive care tintesc spre anumite motive


umane, ar trebui sa luam in considerare doua posibilitati: ca ar putea
aparea disonanta cognitiva si ca adevarul poate fi o chestiune personala.
O teorie a disonanei cognitive creata de sociologul Leon Festinger
descrie ce fa oamenii cand actiuneaza inconsecvent cu propriile lor
credinte – ca rezultat al presiunilor din partea puterii, a patronatului sau a
persuasiunii
Dupa afirmatiile profesorului in psihologie la Universitatea
Stanford, prof. Philip Zimbardo, cel mai bun specialist in persuasiune este
cateodata subtilitatea. El considera ca uneori se poate produce o mai mare
schimbare atitudinala printr-o persuasiune sociala mai scazuta. Daca
oamenii s-ar gandi la ei ca avand libertatea de a lua decizii care vin in
contra valorilor lor, ei ar avea nevoie decat de un mic imbold pentru a
face pasul hotarator. Unii fumatori, de exemplu, se lasa brusc de fumat
cand sunt persuadati subtil, ca fumatul afecteaza sanatatea celor din jurul
lor, cum ar fi femeile insarcinate si copii mici. Nu a fost nevoie de nimeni
care sa faca presiuni asupra lor ca sa se lase de acest obicei; pur si simplu
ei au devenit constienti de riscul asupra anatatii, cu ajutorul materialelor
din mass media. Ei vad aceasta alegere ca fiind facuta in mod liber, fiind
constienti de faptul ca au fost convinsi sa faca aceasta schimbare cu
ajurotul une persuasiuni sociale blande.
Pentru a intelege ca adevarul este o chestiune personala s orientata
spre valori este nevoie doar sa privim spre religiile lumii. Toate cultele
pretind ca religia lor reprezinta adevarul, totusi exista multe conflicte
evidente intre doctrinele si denumirile diferitelor secte. Anumite
adevaruri obiective sunt general acceptate – cum ar fi cele gen „fotbalul
este un sport de contact” – dar alaturi de acesta, exista si multe„adevaruri
personale” mai putin definitive, iar acestea sunt adesea circumstantiale,
cum ar fi diferitele definitii ale termenului „sex” termen care a aparut de
mai multe ori in scandalul Clinton – Lewinsky
Este oare manipularea opiniei publice doar o chestiune de
aptitudini si cunostinte legate de comunicare? Nu intotdeauna.
Practivianul de relatii publice Earl Newsom a indicat un exemplu referitor
la esecul major al uni efort de sase luni de „persuasiune profesionista” din
Ohio. Campania a distribuit 59.000 de materiale scrise care aveau ca scop
convingerea cititorilor ca Natiunile Unite, trebuie vazute in termeni
pozitivi. Insa actiunea a esuat deoarec in timpul campaniei Natiunile
Unite erau extrem de ineficiente. Newsom afirma ca nu este adevarat ca
„daca ai bani suficienti pentru tiparituri publicitate si propaganda poti
schimba ce sa afla in mintile oamenilor”. Este de asemenea posibil sa se
exagereze cu campania, lucru care duce la suspiciune si la mecanisme de
aparare atunci cand oamenii observa ca se folosesc foarte multi bani doar
pentru supramediatizarea unei organizatii.
Este posibil ca acest gen de exagerari ale campaniilor sa fi fost pate
a problemei legate de esecul razoiului de 5 miliarde de dolari, initiat de
guvernul Statelor Unite dintre 1971 – 1978, impotriva cancerului. Ocura
impotriva cancerului nu se intrevede la orizont, iar sprijinul publicului
pentru aceasta batalie a scazut. Unii oficiali guvernamentali au considerat
ca abordarea prea simpla a bolii a fost luata in seris de catre oameni,
stimulandu-li-se astfel, false sperante. Altii cred ca sursa deziluziei si a
confuziei a fost reprezentata de decizia guvernului de a interzice diferitele
produse care cauzeaza cancerul la animale, dar care nu au fost testate in
mod adecvat pe oameni. In cele din urma refuzul in crestere al publicului
de a se alatura batalioanelor „razboiului impotriva cancerului” poate fi
atribuit deziluziei resimtite de oameni in urma falsei promisiuni aparute
ca implicita la intretinerea campaniei. Unii legislatori au declarat ca au
castigat aceasta lupta, la bicentenarul din 1976. insa „actiunile vorbesc
mai tare decat cuvintele” – lucru care a constituit de asemenea adevarata
lectie si pentru eforturile legate de Natiunile Unite.
Exagerarea in campania probabil a aparut de asemenea si in
eforturile de a controla fumatul. Fumatorii au inteles clar ca dependenta
lor duce la cancer, insa de la un punct, campania impotriva fumatului a
inceput sa piarda teren. Atunci coalitiile realizate de oameni impotriva
fumatului au inceput sa obtina rezultatul pe care campania initiala nu l-ar
fi putut aduce. Aceste grupuri au determinat aparitia de restrictii asupra
fumatului in spatiile publice, prin presiuni asupra managementului
companiilor aviatice, a oficialilor guvernamentali si a proprietarilor de
afaceri private. Astazi, este dificil sa gasesti un spetiu public acoperit in
care oamenilor li se permite sa fumeze.
Persuasiunea apare in interactiunile fata in fata sau prin mass
media. Insa, in vreme ce persuasiunea interpersonala poate duce la
schimbari cognitive, mass media tind sa isi concentreze toate eforturile
asupra canalizarii schimbarii atitudinilor si comportamentelor existente
intr-o directie anume.
BIBLIOGRAFIE

1 Cristina Coman Relatiile publie. Principii si strategii. Polinom


2001
2. Dumitru Iacob, Diana Maria Cismeru Relatiile publice. Eficienta prin comunicare
3. Dong Newson Totul despre relatiile publice
4. V. Stancu, M. Stoica Relatii publice – succes si credibilitate, ed.
Concept Publihing, 1997