Optimizarea parametrilor electrici intr-un proces tehnologic

Instalatia de reglare este constituita dintr-un ansamblu de elemente si

echipamente care permit conducerea procesului tehnologic pe baza
principiului anularii abaterilor dintre informatiile necesare si cele reale.
Instalatiile de reglare (echipamente de reglare) ER sunt atasate
instalatiilor tehnologice IT, formand impreuna sistemele de reglare automata
SRA. Echipamentul de reglare ER este compus in principal din traductoare,
regulatoare si elemente de executie. Traductoarele transforma marimile
preluate de IT in marimi comparabile cu elementele ER. Regulatoarele
realizeaza efectiv reglarea, dupa o anumite lege. Elementele de executie
asigura transmiterea si conversia informatiilor spre IT.

1. Instalatii pentru reglarea factorului de putere

Instalatiile de reglare, respectiv reglarea diversilor parametri

tehnologici se poate efectua neliniar sau liniar. Reglarile neliniare sunt
bipozitionale (in jurul unei valori) si tripozitionale (intre doua limite).
Reglarile liniare sunt in mod obisnuit continue si pot fi de tip proportional P,
integral I, proportional-integral PI, proportional-derivativ PD si
proportional-integral-derivativ PID. Intotdeauna se are in vedere atat
obtinerea unor indicii de calitate (stabilitate, suprareglare, grad de
amortizare, durata regimului tranzitoriu etc.) care sa raspunda cerintelor
impuse cat si obtinerea unui pret de cost competitiv.
In continuare se prezinta principiile care stau la baza obtinerii reglarii
unui parametru care apare mai frecvent in instalatii si anume factorul de
putere.
Intocmirea schemelor are la baza standardeleindicate in cataloagele de
produse si manualele de instructiuni aflate la: Intreprinderea de elemente de
automatizare Bucuresti, Intreprinderea de elemente pneumatice si aparate de
masurat Barlad etc.
Reglarea factorului de putere are la baza utilizarea unui regulator ce
conecteaza la retea in trepte (de obicei inegale), condensatoarele ce
realizeaza imbunatatirea factorului de putere. Codul cu numar minim de
trepte ar fi 1, 2, 4, 8, etc. practic nu este utilizat acest cod deoarece diferenta
intre curentul nominal al contactorului ce lucreaza pe treapta de pondere 1 si
cel de pe treapta de pondere 8 este foarte mare (nu exista contactoare de
curenti atat de mari si nu este recomandabil pentru o retea sa se comute

55
puteri capacitive prea mari). Din aceste motive, codul folosit pentru
conectarea treptelor bateriilor de condensatoare cu cinci trepte inegale este
de tipul 1, 2, 4, 4, 4, 4 (fig. 1). Se observa ca acest cod este echivalent cu un
sistem de 15 trepte egale, avand avantajul ca are in componenta cinci
contactoare (K1..K5) in loc de 15. Elementele componente din schema
monofilara pentru reglarea factorului de putere din figura 1 sunt:
separatoarele Q1..Q5, grupurile de sigurante fuzibile F0..F5, contactoarele
K1..K5, transformatoarele de intensitate CIS 0,5, condensatoarele C1..C15
utilizate pentru imbunatatirea factorului de putere, rezistentele de descarcare
Rd1..Rd5 formate din lampi incandescente, ampermetrele A si blocul de
comanda automata BCA (regulator ce lucreaza cu baterii de condensatoare
cu numar de trepte inegale si este produs la intreprinderea electrotehnica).
Semnalul de comanda pentru BCA este puterea reactiva masurata de blocul
traductor la punctul unde se face compensarea consumatorului cu bateria de
condensatoare (barele de 0,4 kV ale posturilor de transformare).
Blocul traductor prin masurarea tensiunii si curentului retelei da la
iesire un semnal de tensiune proportional cu valoarea curentului reactiv in
punctul compensat care se compara cu un semnal de referinta in functie de
care se dau comenzi pentru conectarea bateriilor de condensatoare. Cand
puterea reactiva masurata este mai mare ca puterea unei trepte a bateriei de
condensatoare, BCA incepe sa functioneze. Daca puterea reactiva masurata
este mai mare ecat puterea reactiva a treptei cu ponderea 1, BCA va
comanda conectarea treptelor cu ponderea 1 si 2.

2. Instalatii pentru ameliorarea factorului de putere

Sistemul energetic national (SEN) al Romaniei este caracterizat prin:

- dezvoltarea centralelor de mare putere su concentrarea lor in
apropierea rezervoarelor de energie primara;
- transmiterea la distanta a puterilor prin retele de inalta si foarte inalta
tensiune (110, 220 si 400 kV, iar in viitorul apropiat si 750 kV);
- realizarea unor trepte succesive de transformare intre centralele
electrice si consumatori.
In conditiile acestor caracteristici structurale, consumul total de putere
reactiva pe ansamblul sistemului energetic national este, la varf de sarcina
practic egal cu consumul de energie activa, ceea ce a determinat luarea unor
masuri menite sa conduca la utilizarea rationala a energiei electrice si la
conservarea resurselor de energie primara. Una din aceste masuri, cu

56
implicatii favorabile din punct de vedere tehnico-economic, este ameliorarea
factorului de putere.
Factorul de putere intr-un circuit electric de curent alternativ este
definit de raportul:
P P
K  cos     1,
S P  Q2  D2
2

in care: P este puterea activa; Q – puterea reactiva; D – puterea deformanta;

S – puterea aparenta;  - unghiul de defazaj dintre fazorii curentilor si
tensiunilor pe cele trei faze ale circuitului electric.
In regim sinusoidal monofazat sau trifazat simetric:
P P
K  cos    ,
S P  Q2
2

ceea ce rezulta si din diagrama puterilor (fig.2).

Din relatiile de mai sus se remarca faptul ca pentru aceeasi putere
activa, factorul de putere creste pe masura ce scade puterea reactiva.
In practica se utilizeaza valoarea medie ponderata a factorului de
putere intr-un interval de timp dat, care se exprima prin relatia:
W
cos  med   1,
W  Wr2  Wd2
2

T T

in care W   Pdt
0
este energia activa, in [W]; Wr   Qdt
0
este energia
T

reactiva in var h; Wd   Ddt este energia deformanta in var h.

0

Din relatiile de mai sus rezulta ca in instalatiile electrice de utilizare

de curent alternativ, scaderea factorului de putere se datoreste circulatiei
puterilor reactiva si deformanta, ceea ce conduce la concluzia ca factorul de
putere maxim cos   1 se poate obtine numai in cazul cand Q=D=0.
Nivelul de compensare care trebuie realizat pentru puterea preluata
din SEN corespunde valorii factorului de putere neutral.
Prin factor de putere neutral se intelege valoarea minima a factorului
de putere pe care trebuie sa o realizeze un consumator pentru a fi scutit de
plata energiei reactive. Valoarea factorului de putere neutral este de minim
0,92.

2.1. Cauzele si efectele scaderii factorului de putere

57
 Elementele din circuitele electrice se impart in receptoare de putere
reactiva (motoarele asincrone, transformatoare, masini sincrone subexcitate,
cuptoare electrice cu arc sau cu inductie, lampi cu descarcari, linii electrice
cu caracteristica inductiva) si generatoare de putere reactiva (masini sincrone
supraexcitate, condensatoare statice, linii electrice in cablu avand caracter
capacitiv). In general, puterea reactiva absorbita in cadrul marilor unitati
industriale se datoreste motoarelor asincrone in proportie de 70%,
transformatoarelor in proportie de 20%, restul de 10% datorandu-se liniilor
electrice, aparatelor de inductie, lampilor cu descarcari etc.
Motoarele asincrone absorb o putere reactiva ce se determina cu
relatia:
B2  f
Q (  r  V0  V ) ,
4  0  r
in care: B – inductia magnetica; f – frecventa;  0 - permeabilitatea
intrefierului;  r - permeabilitatea relativa a miezului magnetic; V0 -
volumul intrefierului; V – volumul circuitului magnetic.
In cazul transformatoarelor, valoarea puterii reactive absorbita se
stabileste cu expresia:
B2  f  v
Q ,
4  0  r
in care s-au utilizat aceleasi notatii ca si in cazul relatiei anterioare.
Factorul de putere scazut produce o serie de efecte negative asupra
functionarii sistemului energetic national. Principalele consecinte sunt
aratate in continuare:
a) Supradimensionarea instalatiilor de producere, transport si distributie
a energiei electrice si implicit cresterea valorilor de investitii. Deoarece:
P
I
3  U n  cos 
rezulta ca pentru o aceeasi putere activa, odata cu cresterea factorului de
putere creste curentul, ceea ce conduce la majorarea dimensiunilor
elementelor instalatiei.
b) Cresterea pierderilor de putere activa. Pierderile de putere in
conductoarele unei linii electrice trifazate sunt date de relatia:
R 2 RP 2 r P2 r
P  3RI 2  S   2  2 (P 2  Q 2 )
U 2
U cos  U
2 2
P 2
U ,
P Q
2 2

din care se constata ca pierderile de putere variaza direct proportional cu

patratul puterii reactive si invers proportional cu patratul factorului de
putere.

58
 c) Scaderea capacitatii de incarcare a instalatiilor cu putere activa. Din
triunghiul puterilor rezulta:
P  S Q  P  S Q .
2 2 2 2 2

Pentru o putere aparenta constanta, odata cu cresterea puterii reactive

Q scade valoarea puterii active P.
d) Cresterea pierderilor de tensiune in instalatii. In afara scaderii
capacitatii de incarcare a instalatiilor, puterea reactiva produce si pierderi de
tensiune suplimentare fata de cele produse de puterea activa:
R X RP  XQ
U  RI cos   XI sin   P Q .
U U U
Din acesta relatie se vede ca, odata cu cresterea valorii lui Q, creste
numaratorul fractiei si implicit valoarea pierderilor de tensiune, ceea ce
conduce in final la necesitatea supradimensionarii instalatiilor.

2.2. Ameliorarea factorului de putere

Ameliorarea factorului de putere se realizeaza prin diverse metode

care se pot grupa in doua categorii:
- Metode tehnico-organizatorice care constau in aplicarea unor
masuri de rationalizare a exploatarii, cu cheltuieli reduse su fara prevederea
unor instalatii suplimentare;
- Metode de compensare a puterii reactive prin mijloace
specializate.
Indiferent de metoda folosita, imbunatatirea factorului de putere se
face pe seama reducerii puterii reactive consumate si implicit a micsorarii
unghiului de defazaj dintre curent si tensiune, din care rezulta ca puterea
instalatiei de compensare este:
Qc  Q1  Q2 [kvar]

Qc

Se constata ca poate varia intre

zero si valoarea puterii reactive inainte de compensare Q1 .

59
2.2.. Metode tehnico-organizatorice (naturale)
Înlocuirea motoarelor asincrone subîncărcate, care funcţionează cu un
factor de putere scăzut prin motoare asinerone de putere mai mică, încărcate
cit mai aproape de valoarea nominală.
Puterea reactivă absorbită de un motor asincron se poate exprima prin
relaţia:
Q(  )  Q0   2 (Qn  Q0 )
P
in care  
Pn - coeficientul mediu anual de încărcare a motorului; Qn
— consumul de putere reactivă pentru   1 ; Q0 — consumul de putere
reactivă pentru funcţionarea în gol, cînd   P  0 .
La mersul în gol Q0 med  0,7Qn , ceea ce
arată că puterea reactivă cerută de un
motor asincron variază puţin cu sarcina.
In schimb, aşa după cum rezultă din
figura din stanga factorul de putere
variază sensibil cu sarcina.

Reducerea duratelor de funcţionare in gol a maşinilor unelte

La mersul în gol al motoarelor de antrenare apar atît pierderi de putere
activă cît şi de putere reactivă (circa 75% din puterea reactivă
consumată la sarcina nominală). Pentru durate de .mers în gol mai mari de
10 secunde se recomandă montarea unor limitatoare automate de mers în
gol care comandă acţionarea întreruptorului principal pentru
deconectarea receptorului de la reţea.

60
 In figura din stanga este redată
schema electrică a limitatorului de
mers în gol fabricat de
întreprinderea Electroaparataj.
Aparatul poate fi alimentat la
tensiunea de 220 sau 24 Vc. a. La
bornele 6 şi 7 ale limitatorului
aflîndu-se un contact normal
închis, la pornirea utilajului
contactorul poate fi închis. La
bornele 2 şi 4 se conectează un
contact normal deschis al unui
contactor Ct din schema de
comandă a utilajului care rămîne
închis cît ambreiajul electromagnetic al utilajului este cuplat, În felul
acesta limitatorul va produce deschiderea contactului Ct după o
temporizare de 30 – 1 20 secunde sau 120 – 300 secunde, care poate fi
reglată cu ajutorul unui potenţiometru. Dezavantajul acestui aparat constă
în faptul că temporizarea la valoarea reglată nu corespunde cu precizie
regimului de lucru al maşinii unelte.
Folosirea motoarelor sincrone in locul celor asincrone de puteri mari.
Motoarele sincrone se folosesc de regulă în cazul puterilor ce depăşesc
lOOkW şi la care nu este necesară modificarea turaţiei. Deşi au
dezavantajul unui cuplu de pornire unic, ele au în schimb avantajul de a
genera energie reactivă care compensează energia reactivă consumată de
motoarele asincrone.

61
62