Sunteți pe pagina 1din 2

Cine mi-a furat cascavalul?

"Cine mi-a furat cascavalul?" este o poveste minunata despre schimbare. Este o fabula aparent simpla, dar care
a fost folosita cu succes in companii de renume mondial, precum XEROX, WHIRLPOOL sau EASTMAN KODAK
pentru a-si invata angajatii sa gestioneze eficient schimbarile.

Pe scurt, este vorba despre patru personaje - doi soricei, Mirosila si Gonila, si doi oameni, Dl. Iepure si Dl. Hohot
-, care cauta toate acelasi lucru, intr-un labirint: cascaval. Soriceii sunt fiinte mai simple si se bazeaza pe
instinct: incearca toate drumurile posibile din labirint si le retin pe cele unde au mai fost. Oamenii sunt mai
complecsi, ei actioneaza atat ghidati de ratiune, cat si de emotii, isi fac planuri si aleg cu mai mare grija
drumurile din labirint si au o viziune mai elaborata asupra Cascavalului (care, pentru ei, e scris cu majuscula si
caruia ii asociaza multe alte lucruri placute: faima, liniste, confort, armonie etc.).

Intr-o buna zi, toti patru gasesc cascaval si incep sa revina zilnic la locul respectiv, mancand pe saturate.
Oamenii chiar isi muta locuintele in apropierea zonei si isi construiesc toata viata lor in jurul Cascavalului.

Intr-o buna zi, insa, descopera cu surprindere ca NU mai e cascaval.

Soriceii nu stau sa analizeze: isi pun tenisii in picioare si pleaca imediat sa caute alt cascaval, pe care il si
gasesc, la scurt timp.

Cu oamenii insa, e alta poveste. Ei sunt consternati. "De ce nu mai e Cascaval?", "Cine ne-a luat Cascavalul?".
Si raman pe loc, umplandu-se de frustrari si asteptand ca, in mod miraculos, Cascavalul sa reapara.

Dl. Hohot incepe sa se gandeasca din ce in ce mai mult sa plece in cautarea altui Cascaval. Ii e teama: Daca nu
va mai gasi alt Cascaval? Daca ii va fi mai rau intors in labirint? Mai ales ca Dl. Iepure nici nu vrea sa auda de
plecare, el vrea sa astepte aici sa i se aduca inapoi Cascavalul despre care crede ca i se cuvine. Deci, ar cam
trebui ca Dl. Hohot sa plece singur, ceea ce il sperie si mai tare. Incepe insa sa isi imagineze cum ar fi daca ar
gasi alt Cascaval, cat de bine s-ar simti. Si pleaca.

Descopera astfel ca drumul prin labirint, in cautarea unui nou Cascaval, este mai satisfacator in sine decat faptul
de a fi ramas in vechiul loc. O vreme ii e greu, dar intr-un final ajunge si el la noua rezerva de Cascaval, unde ii
gaseste pe Gonila si Mirosila.

Asta este povestea. Cascavalul este o metafora pentru lucrurile pe care ni le dorim si le valorizam in viata, fie ca
este vorba despre slujba, fie ca este vorba despre o relatie, fie despre altceva.

Viata este o permanenta schimbare, iar oamenii reactioneaza diferit la ea: unii sunt precum cei doi soricei,
Mirosila care anticipeaza schimbarea, o presimte, intuieste ca e momentul de noi directii de actiune, sau precum
Gonila, care trece imediat la fapte, care actioneaza fara sa pregete.

Altii sunt precum Dl. Iepure, care refuza sa accepte schimbarea si raman incremeniti in vechile atitudini, stau
fara ceea ce isi doresc si plini de frustrari.

Si mai sunt si altii ca Dl. Hohot, care invata sa priveasca schimbarea drept o parte inerenta a vietii si se
adapteaza la ea. Acesti oameni ies din zona lor de confort, cautand cu curaj ceea ce vor si lucrurile de care au
nevoie. Ei inteleg ca lucrurile nu pot ramane incremenite si ca schimbarea poate fi ceva pozitiv. Iar drumul catre
"noul Cascaval" poate fi unul eliberator si plin de provocari.

In organizatii, povestea aceasta ii ajuta pe oameni sa invete sa priveasca schimbarea drept ceva pozitiv. In
vremuri de criza cum sunt cele pe care le traversam, in care lucrurile sunt mai instabile decat de obicei,
imbratisarea noului si deschiderea catre el nu poate sa fie decat benefica, atat pentru angajat, cat si pentru
companie.

Mai mult, daca stim ca schimbarea este inerenta, urmatorul pas ar fi sa invatam sa o anticipam si astfel sa fim
pregatiti pentru ea. De exemplu, in asigurari am putea invata sa "mirosim" piata si sa intuim care segmente de
asigurari se vor vinde mai bine in perioada urmatoare, si sa lansam inaintea competitorilor pachete
promotionale pe acele linii. Putem schimba strategiile de business inainte ca ele sa devina "invechite", ne putem
gandi la noi abordari ale afacerilor noastre si ale clientilor, la noi produse, la noi piete de desfacere.

Putem invata si ca prea multa analiza dauneaza. Cateodata, fata in fata cu schimbarea, cea mai buna atitudine
este cea a soriceilor: ei au plecat din vechea situatie imediat si, in felul acesta, au fost primii care au ajuns la
noul cascaval.

Cel mai pagubos este insa sa ramanem pe loc, invinovatindu-i pe altii de situatia noastra, precum a facut Dl.
Iepure.

Schimbarea nu se refera neaparat la o situatie. Nu trebuie neaparat sa se schimbe conditiile obiective, poate fi
vorba si de schimbarea atitudinilor. Fata in fata cu aceleasi provocari de zi cu zi de la job, putem alege sa
adoptam o noua atitudine: cu tenisii in picioare, sa incepem sa alergam prin labirint dupa un Cascaval care ar
putea fi denumit si "performanta".