Sunteți pe pagina 1din 1

Fiecare cu himera lui

de Charles Baudelaire
traducerea: Dan Dnil


Sub un cer larg cenuiu, pe o vast cmpie prfuit, fr
drumuri, fr iarb, fr un scaiete, fr o urzic, am ntlnit ctiva
oameni care mergeau aplecai.
Fiecare dintre ei purta n spinare o himer enorm, la fel de grea ca
un sac de fin sau de crbuni, ori echipamentul unui legionar
roman.
Dar fptura monstruoas nu era o povar inert: dimpotriv, ea
strngea i apsa omul cu muchi elastici i puternici; se aga cu
cele dou labe late de pieptul purttorului; iar capul ei fabulos i se
ridica pe deasupra cretetului, ca un coif nspimnttor, din acela
prin care vechii razboinici sperau s mreasc frica dumanului.
Un lucru curios de remarcat; niciunul dintre cltori nu arta
iritat de fiara feroce agat de gtul lui i lipit pe spinare; s-ar fi
zis c o considerau ca fcnd parte din sine. Toate aceste chipuri
obosite i serioase nu ddeau nici un semn de disperare; sub bolta
apstoare, cu picioarele adncite n praful la fel de dezolant ca i
cerul, ei treceau cu fizionomiile resemnate ale celor ce sunt
condamnai s spere mereu.
Iar cortegiul trecea pe lng mine cufundndu-se n atmosfera
orizontului, n locul unde suprafaa curbat a planetei se sustrage
curiozitii privirii omeneti.
i pentru cteva clipe m-am ncpnat s doresc a pricepe
acest mister; dar curnd, indiferena irezistibil s-a abtut asupra
mea i m-a cuprins mai tare dect pe cei copleii de himerele lor
apstoare.

S-ar putea să vă placă și