http://www.scritub.com/arta-cultura/TEORIA-CULORILOR-A-LUI-GOETHE-14120511.

php

TEORIA CULORILOR A LUI GOETHE. I: PARTEA DIDACTICA (1810)



A vorbi pe scurt despre opera stiintific lui Goethe si, n particular, despre cea mai voluminoas, dar si cea mai
controversat dintre lucrrile de acest fel, Farbenlehre (Doctrina sau Teoria Culorilor), nu este deloc usor. El nsusi o
aprecia la cel mai nalt nivel. La sugestia secretarului su, Johann Peter Eckermann, c ar putea s-i par ru c a
dedicat att timp teoriei culorilor, Goethe rspunde:
,,Nicidecum, desi i-am dedicat munca unei jumtti din viata mea. As fi scris poate nc o jumtate de duzin de tragedii,
asta ar fi fost tot, si se vor gsi dup mine destui s-o fac."
Farbenlehre era privit de cele mai multe ori cu condescendent drept scrierea eronat a unui amator n ale opticii,
redactat la circa un secol si jumtate dup descoperirile realizate n acest domeniu de genialul fizician Isaac Newton,
pe care Goethe l critica violent. C lucrarea este totusi mai mult citat dect citit, se datora in general faptului c
autorul era si el un geniu universal de cel mai nalt nivel, cruia i se puteau ierta unele originalitti, asa cum i s-au iertat
lui Newton preocuprile sale teologice.
Presimtind c va fi atacat pe baza amato-rismului su, Goethe remarc n ncheierea lucrrii sale c n istoria stiintelor
naturii se constat c realizri excelente se datoresc adeseori unor laici. Astfel de preocupri vor fi ntotdeauna n folosul
stiintei, cci remarc el:
,,Orice relatie care iese la iveal, orice nou mod de abordare, chiar si o insuficient, chiar eroare este uti -lizabil sau
stimulant si de folos pentru ceea ce se va ntmpla mai trziu."
De altfel citirea atent a Teoriei Culorilor relev c Goethe avea cunostinte amnuntite, unele foarte recente, n
domeniul opticii. Rmi surprins c la 1810, anul de aparitie a lucrrii sale, el cunostea existenta radiatiei infrarosii,
descoperit n 1800 de Herschel, stia c fluorescenta este excitat de radiatia ultraviolet, iar emisia se gseste n
domeniul culorilor calde (galben-rosu). El recomand cercettorului s gseasc n fiecare domeniu fenomenul
primordial (das Urphnomen), limita cea mai profund pe care o poate atinge cunoasterea stiintific, din care se poate
ntelege si deduce toat multitudinea observatiilor expermentale, si propune ca atare pentru domeniul opticii fenomenul
mprstierii luminii, cci orice mediu, orict de limpede ar fi, prezint totusi o oarecare turbiditate. Atribuie corect acestui
fenomen albastrul cerului si toate fenome-nele de culoare, care sperie ntru att pe cercettori, nct a iesit vorba c
,,dac fluturi n fata unui taur o pnz rosie, el se nfurie, dar dac-i vorbesti unui filosof despre culori, el turbeaz".
Pot s v asigur totusi c am putut baza, n mod consecvent si cu succes, cursul meu de optic pentru matematicieni pe
fenomenul primordial al mprstierii luminii si nu din cauza aceasta a trebuit s prsesc nv-tmntul universitar.
Goethe trebuie s mai fi intrigat pe cititorii si si prin alte cteva rnduri din introducerea sa la Teoria Culorilor. Le citez
n ceea ce urmeaz:
,,Ochiul si datoreaz existenta luminii... Lumina si creeaz un organ dup asemnarea sa... pentru ca lumina intern s-
o ntmpine pe cea din afar... Ne amintim de cuvintele unui vechi mistic, care se pot exprima n versuri germane astfel:
'Wr nicht das Auge sonnenhaft
Wie knnten wir das Licht erblicken?
Lebt nicht in uns des Gottes eigne Kraft,
Wie knnt uns Gttliches entzcken?

De n-ar fi ochiul rupt din soare
Cum am putea zri lumina oare?
De-am fi lipsiti de divina trie,
Ne-am putea extazia de dumnezeire?'"
Aici Goethe nu trebuie bnuit de tendinte mistice, cci face de fapt aluzia la vechea scoal filosofic ionic, care sustine
c numai identicul recunoaste identicul. Versurile de mai sus definesc ns conceptia lui Goethe despre notiunea de
culoare: ea este rspunsul luminii interioare a ochiului la actiunea lumii exterioare si nu o nsusire a luminii exterioare.
Aceast conceptie este ilustrat perfect de structura tablei de materii a lucrrii. Cele 6 prti ale ei dau pe rnd seama de
ceea ce Goethe ntelegea prin culoare.
Prima parte trateaz culorile fiziologice. n principal aceast parte este destinat s arate o varietate foarte mare de
experiente, din care s rezulte c oc 141u205b hiul determin o mare serie de senzatii subiective, n contra-dictie cu
realitatea obiectiv: o lovitur asupra ochiului provoac ,,stele verzi"; un obiect alb pare mai mare dect unul negru de
aceeasi dimensiune; un obiect opac iluminat simultan din directii diferite de lun si de o lumnare d dou umbre
colorate, prima galben, a doua albastr, care sunt negre acolo unde ele se suprapun; dac privim ctva timp o
fereastr luminat si nchidem ochii, i vedem imaginea necolorat complimentar, iar dac deschidem ochii si privim
alternativ o foaie alb si alta neagr, apar la margine culori complimentare (verde si purpur). Goethe mai descrie tot
felul de imagini remanente, vorbeste de efectele luminii orbitoare sau slabe si, ntr-o anex, despre culorile patologice,
de unde rezult c are cunostinte corecte despre daltonismul de diferite tipuri.
Culorile considerate pn acum formeaz deci un ansamblu de impresii subiective, care sunt create de ochi chiar n
absenta unei excitatii luminoase - vism, de pild, n culori -, dar acestea nu au durabilitate.
n partea a II-a Goethe trateaz culorile fizice, care sunt provocate de lumina alb n conditii exterioare bine determinate,
fr sau cu aparitia de culori. Aceast parte formeaz aproape 40% din cele 920 de alineate ale lucrrii. La trecerea prin
medii ct de ct turburi, albul poate vira de la albul perfect la cele mai felurite culori. La refractie prin dioptri plani, prisme,
lentile, suprafete omogene albe sau colorate apar deplasate, dar nu colorate n acelasi fel ca si suprafata privit direct.
De pild fundul unei czi de baie umplute cu ap pare nltat, iar un bt drept, bgat oblic n ap pare frnt. Dar dac pe
fundul czii se plaseaz alternativ, s zicem, ptrate albe si negre, la marginea lor se observ culori ntr-o ordine
predictibil si explicabil pe baza fenomenului primordial al mprstierii luminii, din care se deduce, de altfel cantitativ, si
legea refractiei. Pentru a vedea lmurit succesiunea de culori, se recomand ca suprafata care emite lumina s fie
trecut printr-o prism si s aib forma unei fsii nguste, a unei fante.
Acesta nu este dect dispozitivul lui Newton pentru descompunerea luminii albe solare. Dar, dup Goethe nu este vorba
de o descompunere a luminii albe, ci de un fenomen de mprstiere a luminii la dou margini foarte apropiate. Pe baza
unui numr enorm de experiente, el dovedeste c spectrul prismatic si cel analog al curcubeului nu contin toate cul orile;
c, de exemplu, purpura nu se poate obtine dect prin amestecarea culorilor rosu si violet; c acelasi material, colorat si
transparent, si schimb culoarea n functie de intensitatea - sau cum zice el - energia luminii transmise. ntr-
adevr berea brun, privit prin transparent pe un fond alb foarte luminos, apare portocalie, iar msliniul este un verde
glbui ntunecat. Goethe mai obiecteaz c amestecarea culorilor spectrale prin rotirea discului lui Newton nu d
niciodat alb, ci doar cenusiu. Goethe mai observ c amestecarea culorilor se poate realiza nu numai prin alternant n
timp, ci si prin alternant n spatiu, alturnd arii colorate att de mici, nct, privite de la o distant suficient, ele s nu
poat fi vzute separat, fiind deci un poantilist avant la lettre.
nainte de a trage concluzia c ceea ce spune Goethe este gresit, s nu uitm c el vorbeste despre culori si nu despre
radiatii si intuieste corect c toate culorile pot fi reali-zate prin amestecul potrivit dozat a trei culori spectrale de baz fixe
situate pe un cerc al culorilor sau, eventual, la colturile unui triunghi nscris n acel cerc. Asupra acestei propuneri vom
reveni lspre sfrsitul expunerii noastre.
Partea a III-a a lucrrii este dedicat culorilor chimice, deci unor probleme prac-tice legate de vopsitorie si pigmenti. Aici
Goethe ntmpin dificultti, ncercnd s aplice amestecului (substractiv) de pigmenti colorati legile amestecului (aditiv)
de lumini colorate. ntr-adevr, amestecnd un pigment galben cu unul albastru, se obtine un pig-ment verde, n timp ce
un amestec potrivit de lumin galben cu lumin albastr d o lumin alb. n schimb el deschide orizonturi noi n
relatiile dintre chimie si culoare, exemplificndu-le prin modificarea de culoare suferit de unii coloranti vegetali o dat cu
trecerea de la starea bazic la cea acid, sau semnalnd existenta unor culori fizice (azi am spune de interferenta) la
fluturi si psri, precum si acromatizarea lentilelor datorit realizrii sticlelor de tip fli nt, n care oxizii alcalino-pmntosi
au fost nlocuiti cu oxid de plumb.
n introducere Goethe promisese c n partea a IV-a, intitulat straniu Preri generale spre interior (Allgemeine
Ansichten nach Innen), va fi propriu-zis o schem a unei viitoare teorii a culorilor. (O astfel de schem n form tabelar
apare abia n 1822.) n text el sper s poat prezice, pe baza cercului celor trei sau sase culori de baz descrise
anterior, generalittile despre fenomenele ce se produc att n interiorul acestui cerc, ct si ale fenomenelor din afara sa.
De fapt aceast a IV-a parte a lucrrii rmne o schit foarte sumar de abia 27 de alineate, care se refer la infinitatea
de va-riante aplicative apartinnd tehnicilor picturii si vopsitoriei, si se pierde n generalitti nesemnificative.
Cu adevrat foarte interesant pentru noi si mai ampl este partea a V-a, intitulat Relatii de vecintate (Nachbarliche
Verhltnisse). Vecinii despre care este vorba sunt: filosoful, fizicianul-matematician, vopsitorul, fiziologul, patologul,
naturalistul, fizicianul general (experimental) si muzicianul. M voi referi mai ales la cei doi dinti si m voi baza pe
citate.
Textul original ncepe astfel: Relatia cu filozofia:
,,Nu se poate cere unui fizician s fie filosof, dar se poate astepta de la el si s aib atta cultur filosofic, ca s se
deosebeasc fundamental de lume si s-o rentlneasc la un nivel mai nalt. El ar trebui s-si creeze o metod potrivit
pentru intuitie; s se fereasc s transforme intuitia n notiuni, notiunile n cuvinte si s le manipuleze si s procedeze cu
ele, ca si cnd ar fi obiecte... El ar trebui s aib cunostint de strdaniile filosofului de a nlta fenomenele pn n
domeniul filosofiei."
,,Nu se poate cere filosofului s fie fizician si totusi influenta sa asupra domeniului fizicii este foarte nece-sar si foarte
de dorit. n acest scop nu are nevoie de amnunte, ci numai de ntelegerea acelor puncte finale, unde se ntlnesc
amnuntele..."
,,n timp ce observatorul, cercettorul naturii se chinuieste, fiindc fenomenele contrazic mereu pre-rile sale, filosoful
mai poate opera n sfera sa cu un rezultat gresit, cci nici un rezultat nu este destul de gresit, pentru a nu fi valabil nt r-
un fel oarecare drept form fr continut."
,,Dac ns fizicianul poate ajunge la cunoasterea a ceea ce am numit fenomen primordial, atunci el se gseste la
adpost. El, fiindc se convinge c a ajuns la limita stiintei sale, aflndu-se la nltimea empiric, de pe care poate privi
napoi ctre toate treptele experientei sale si privi nainte spre imperiul teoriei, n care nu poate intra, dar n care poate
arunca o privire. Filosoful se gseste la adpost; cci el ia din mna fizicianului un capt, care devine la el un nceput.
Pe drept el nu se mai ocup acum de fenomene, ntelegnd prin acest termen deductiile, asa cum acestea se gsesc fie
sistematizate stiintific, fie se prezint simturilor n cazuri empirice, risipite si confuze. Dac vrea s parcurg si aceast
cale si s nu dispretuiasc s acorde o privire si amanuntelor, o poate face cu rgaz, fr ca, dac procedeaz n alt fel,
s se opreas-c prea ndelung n regiunile intermediare sau s le strbat numai n fug, fr s le cunoasc
amnuntit."
Apoi afirm c se gndeste s apropie teoria sa de filosof la o revizie a lucrrii sale prezente si s redacteze partea
polemic si istoric a ei. ntr-adevr, Goethe a lucrat pn la moartea sa la aceast parte promis, care dezvluie critic
sursele bogatei sale documentri, ncepnd cu antichitatea si ajungnd pn la al doilea deceniu al secolului al 19-lea.
Ea a aprut postum sub titlul Geschichte der Farbenlehre II (Istoria teoriei culorilor). Apoi trece la alt vecin: Matematica.
El recunoaste c fizicianul, care vrea s trateze stiinta sa n totalitatea ei, trebuie s stpneasc matematica, ,,unul din
organele omenesti cele mai strlucite, care a adus multe foloase fizicii". Recunoaste apoi c el nsusi ,,nu se poate
mndri cu vreo cultur n aceast privint" si se mentine de aceea ,,n regiunile independente de arta msurrii, regiuni
care s-au deschis larg n timpul din urm". Continu apoi cu nelipsitul su atac la adresa lui Newton, ,,marele
matematician care, printr-o ntelegere gresit, a amestecat perceperea culorilor cu optica supus m-surrii, aducnd
astfel mari prejudicii teoriei culorilor". Astfel de atacuri regsim att n convorbirile cu Eckermann, ct si, versificate, n
Zahme Xenien:
,,Das ist eine von den alten Snden,
Sie meinen Rechnen, das sei Erfinden,
Und weil ihre Wissenschaft exakt,
So sei keiner von ihnen vertrackt,"

De vechiul lor pcat nu stiu a se feri,
Creznd c-a socoti e a descoperi,
i dac e exact ce-au nscocit,
nseamn c nu sunt pe-un drum gresit."
Totusi Goethe nu este att de refractar fat de matematici si de exactitate, cum s-ar putea crede si pe ct sustin unii
filozofi. Ca exemplu, oferim un citat din Goethe reprodus de Eminescu n articolul ,,Balanta comercial" n ziarul Timpul
din 1 august 1880, deci ntr-un cu totul alt context: ,,Dac cifrele nu guvern lumea, ele arat cel putin cum e guvernat".
Iat cum continu textul din Farbenlehre:
,,Autorul lucrrii de fat a cutat s-o tin sistematic departe de matematic, desi s-au ivit destul de clar unele puncte,
unde ajutorul matematicienilor ar fi fost de dorit. Dac matematicienii lipsiti de prejudecti, cu care am avut norocul s
am de-a face, n-ar fi fost mpiedicati de alte treburi s poat colabora cu mine, tratarea problemei de ctre acestia ar fi
dobndit oa-recare merite. Aceast deficient ar putea prezenta totusi de acum nainte un anumit avantaj, ntruct va
deveni problema matematicienilor inspirati s caute ei nsisi, unde anume are nevoie teoria culorilor de ajutorul lor si
cum ar putea contribui personal la perfectionarea acestei prti a stiintelor naturii."
Dificultatea de baz n constituirea unui sistem de caracterizare numeric a oricrei culori posibile este biunivocitatea
legilor de amestec aditiv. Numai culorile spectrului solar, zise pure, se caracterizeaz univoc prin frecventa sau lungimea
de und a radiatiei monocromatice care le d nastere. Dar exist o infinitate de amestecuri de astfel de culori care,
dozate cum trebuie, pot da nastere oricrei culori dorite si, cum am mai spus, Goethe stie c ,n acest scop, avem
nevoie de cel putin 3 culori componente fixe.
Ceea ce este cel mai greu de realizat ntr-un sistem de caracterizare numeric a culorilor si a amestecului lor, deriv din
faptul c vederea nu este un simt analitic ca auzul; adic ochiul nu poate diferentia componentele reale al e amestecului,
care a dat nastere unei culori date, n timp ce urechea scolit poate identifica sunetele -notele muzicale- ce compun un
acord dat. De pild, indiferent din ce amestec de radiatii ar fi fost realizat culoarea alb a luminii zilei, din tot ansamblul
spectrului solar sau dintr-o pereche potrivit de culori complementare, ntr-un sistem de msurare corect, acest alb
trebuie s fie caracterizat prin acelasi set de trei numere.
Aceast problem spinoas a fost rezolvat printr-un sistem de legi ale amestecrii aditive a culorilor, imaginat n 1854,
deci la aproape o jumtate de secol dup aparitia Teoriei Culorilor, de ctre un outsider, profesorul de liceu Hermann
Gramann, profesor de matematici la Stettin si lingvist amator (traduce n 1876/77 din sanscrit colectia de imnuri sacre
Rig-Veda), apreciat de contemporani mai mult ca lingvist, dect ca matematician, dar reeditat pentru opera sa
matematic si fizic ntre 1894 si 1911. Surprinztor, doi corifei ai fizicii teoretice, James Clark Maxwel l, creatorul teoriei
electromagnetismului, si Erwin Schrdinger, unul dintre fondatorii mecanicii cuantice, s-au aplecat si ei, la circa 50
respectiv 100 de ani dup Goethe, asupra problemei stranii a msurrii culorilor. n prezent sistemul international al
colorimetriei tricromatice, bazat pe trei culori fundamentale, a fost standardizat si domin tehnica de specialitate. Nu se
mai vorbeste de cercul culorilor al lui Goethe, ci de triunghiul culorilor, imaginat de altfel si el de Goethe, cum vom arta
mai departe.
n schimb, partea a VI-a a Teoriei Culorilor, intitulat Actiunea sensorial-moral a culorii (Sinnlich- sittliche Wirkung der
Farbe) nu putea s o scrie dect Goethe. De altfel cele mai multe citate din Farbenlehre provin din aceast parte a ei,
care este si singurul fragment tradus n romneste si publicat n 1924 la Focsani de ctre Virgil Tempeanu.
Atmosfera dominant a acestei prti este caracterizat probabil cel mai bine prin primul alineat:
,,Oamenii resimt n general o mare bucurie de pe urma culorii. Ochiul are nevoie de ea ca si de lumin. Aduceti-v
aminte de nviorarea pe care ati simtit-o cnd, ntr-o zi mohort, soarele a luminat o parte restrns a unui peisaj,
facnd vizibile acolo culorile."
Chiar si starea de spirit a nsusi autorului, pn acum foarte sobr si meticuloas, devine aproape frivol, cnd, vrnd s
demonstreze c, pentru a resimti influenta unei anumite culori, aceasta trebuie s domine tot spatiul expus privirii sau
trebuie s te afli ntr-o ncpere monocolor, el citeaz, n limba original, povestirea unui francez spiritual: ,,il prtendoit
que son ton de conversation avec Madame tait chang, depuis quelle avait chang en cramoisi le meuble de son
cabinet qui etait bleu."
Goethe mparte culorile n cele pozitive (galben, portocaliu, rosu-glbui), care dau o dispozitie activ, vioaie, dinamic, si
cele negative (albastru, indigo si violet), care imprim o dispozitie nelinistit, molatec, nostalgic.
Voi cita, pentru placerea cititorilor, cteva fragmente de caracterizri ale acestor culori.
"Galbenul este culoarea cea mai apropiat de lumin. El d o impresie de cldur si comfort. n pictur i revine partea
luminat si de efect. Actiunea nclzitoare poate fi observat cel mai viu, dac privim un peisaj, mai ales n zilele
mohorte de iarn, printr-o sticl galben. Ochiul se bucur, inima se dilat, dispozitia se nsenineaz; pare s adie spre
noi o cldur real. Galbenul este extrem de sensibil la murdrire sau la o nuantare negativ. De aceea nuanta verzuie
a sulfului i d ceva neplcut."
Dimpotriv, "albastrul duce cu sine ceva ntunecat. Actiunea sa asupra ochiului este aproape inexprimabil. Precum
culoare este o energie, dar situat de partea negativ, si este, n stare maxim de puritate, oarecum cu nimic excitant,
ceva contradictoriu ntre excitare si liniste.
Ca si albastrul naltului cerului si al muntilor deprtati, o suprafat albastr pare s se ndeprteze de noi. Asa cum
urmrim cu plcere un obiect atrgtor care fuge de noi, asa privim cu plcere si albastrul, nu fiindc struie asupra
noastr, ci fiindc ne trage dup sine. Albastrul ne d senzatia de rceal si ne aminteste de umbr. O ncpere
tapetat integral n albastru pare cumva mai mare, dar de fapt goal si rece. Albastrul nu este neplcut, dac la el
particip o oarecare culoare pozitiv. Astfel verdele mrii este o culoare plcut.
"Rosul este o culoare tot att de unic ca si natura ei. El d att o impresie de seriozitate ct si de demni -tate, ct si de
farmec si drglsenie. Prima o exercit n starea sa ntunecat, densificat; a doua n starea ei deschis diluat. n
felul acesta n rosu se poate m-brca deopotriv demnitatea vrstei naintate ct si drglsenia tineretei."
"Sticla purpurie ne srat un peisaj bine luminat ntr-o lumin nfricostoare. Acesta ar trebui s fie coloritul pmntului si
cerului n ziua judectii de apoi."
"n culoarea verde ochiul gseste o satisfactie real. Ochiul si dispozitia se odihnesc n acest amestec echilibrat de
albastru si galben, ca ntr-o culoare simpl. Nu vrei si nici nu poti merge mai ncolo. De aceea se alege, de obicei, pentru
case n care te gsesti mereu, un tapet verde."
Trebuie s m opresc aici. n text mai este vorba n acelasi stil despre armonia culorilor, despre combinatii zi se
caracteris-tice, unde Goethe cade din nou n pcatul frivolittii.
"Tineretul tine la roz si verde marin, btrnetul la violet si oliv. Blonda tinde spre violet si galben deschis, bruneta spre
albastru si portocaliu, si cu totii pe bun dreptate" (Observati c este vorba de culori complementare. De altfel aceste
cuvinte mi evoc cumva lista lui Leporello din Don Giovanni!)
Ct priveste efectele estetice, Goethe trateaz clar-obscurul si comenteaz modul diferit n care sunt lucrate suprafetele
prtilor luminate respectiv umbriteala statuilor antice, problem tratat abia mult mai trziu de Rodin n convorbirile sale
cu Gsell. El remarc de asemenea tendinta egiptenilor, a grecilor antici si a modernilor de a da culoare sculpturilor. Mai
este explicat perspectiva aerian si se recomand pictorilor s teoretizeze diferitele moduri de realizare a coloritului
dorit pe baza studiului Teoriei Culorilor. El mai discut diferitele tehnici de pictur, dar accentueaz c nici studiul
tehnicilor vechi, nici inventarea unora noi, ci numai spiritul este cel ce d pn la urm viat tehnicii. Datorit colegului
meu Valentin Vlad am aflat c la Tate Gallery de la Londra se gseste expus uneori un tablou al lui Turner din 1843,
intitulat Moise scriind Cartea Facerii, n care pictorul se conformeaz n lumin si colorit prescriptiilor lui Goethe.
n sfrsit, atractia concomitent ctre misticism si stiint a lui Goethe, att de manifest n Faust, apare si n unul din
ultimele alineate din Teoria culorilor, care merit s fie reprodus n ntregime.
"Se poate bnui desigur c pn la urm, culoarea permite si o interpretare mistic. Cci acea schem (este vorba de
cercul culorilor), prin care se poate reprezenta multitudinea culorilor, sugereaz relatii primordiale care apartin att
intuitiei umane, ct si naturii, astfel c ne putem folosi fr ndoial de ea ca de niste aluzii, oarecum ca de un limbaj,
cnd vrem s exprimm relatii primordiale ce nu se impun prea puternic si prea variat simturilor." (Pentru ilustrare
Goethe trimite mai trziu la asocierea rosului si verdelui cu divinittile malefice pmntesti si ceresti.)
Apoi referindu-se la posibilitatea mbinrii stiintei cu magia, el continu:
"Matematicianul apreciaz valoarea si folosirea triunghiului; si misticii onoreaz profundul triunghiului, cci cu ajutorul lui
se pot schematiza multe lucruri, printre altele si fenomenul culorilor, si anume ajungnd prin dedublarea triunghiului si
mpletirea perechii n vechiul si misteriosul hexagon."
Nu este aici nici cazul, nici cadrul de a expune sistemul tricromatic actual de carac-terizare numeric a culorilor; dar o
prezentare grafic, intuitiv, comparat cu sugestiile din Farbenlehre ne va oferi o nou ocazie de a admira
universalitatea geniului lui Goethe (vezi figura de la sfrsit!).
Spectrul solar al lui Newton din josul fi-gurii este o structur linear ordonat att dup lungimile de und ale radiatiilor
monocromatice, ct si dup cele 7 (numr mistic!) culori percepute de ochiul uman. Dac acceptm, dup Goethe, c
amestecul a dou culori se simbolizeaz grafic printr-o linie dreapt care leag punctele ce reprezint aceste culori,
atunci trebuie s ordonm culorile spectrale pe o curb nchis, peste tot concav nluntru, n interiorul creia se vor
gsi punctele reprezentative ale tuturor culorilor reale. Goethe o alege pe cea mai simpl si mai regulat dintre aceste
curbe: cercul culorilor, dar acesta nu poate fi nchis, cci cele dou capete ale spectrului nu au aceeasi culoare. Goethe
recurge atunci la stratagema de a amesteca violetul extrem (I) cu rosul extrem (R), adic de a le lega pe grafic printr-o
dreapt, pe care se gseste un grup de culori numite nc din antichitate purpure. Acestea nu se regsesc n spectrul
prismatic sau n curcubeu, iar folosirea lor n versimentatie era un privilegiu imperial. Deci n aria ngust dintre secant
IR si arcul IR nu se va gsi nici un punct reprezentativ al vreunei culori reale. Acestea din urm se vor gsi ntre dreapta
IR si cercul culorilor spectrale, pure, saturate.
Se observ c n aceast schem gsim nenumrate perechi de culori spectrale, una cald (ntre rosu si galben), alta
rece (ntre violet si albastru), diametral opuse, care, amestecate n proportii egale, dau culoarea alb, al crei punct
reprezentativ se gseste n centrul A al cercului culorilor prin care trece diametrul care uneste acele culori zise
complementare. Pentru verdele, care ocup o parte important a cercului culorilor, culorile diametral opuse se gsesc n
regiunea purpurie. De aici Goethe trage concluzia just c, dac vrea s reproduc orice culoare real prin amestecul
de culori fixe, este nevoie de 3 culori ct mai pure si deprtate una de alta pe cerc. Este de asemenea evident c toate
culorile spectrale se pot grupa ntr-o infinitate de perechi complimentare si ansamblul lor ne va da culoarea alb. De
asemenea dac ne deplasm de-a lungul unei raze a cercului spre centru, culoarea spectral initial va deveni din ce n
ce mai alburie, mai splcit, mai nesaturat ajungnd pn la alb.
Dar dac tot voia s-i atrag pe matematicieni n sfera problematicii sale, iar misticilor le plcea de asemenea triunghiul,
fiindc "cu ajutorul lui se pot schematiza multe lucruri", Goethe se hotrste s introduc n cercul su triunghiul RVI.
Pentru o culoare dat C din interiorul triunghiului RVI, cele 3 distante r, v, i de la laturile triunghiului dau un set de 3
numere, considerate pozitive, care determin numeric pozitia acelui punct si deci cromaticitatea corespunztoare. n
schimb culoarea C' din figura noastr, desi o culoare real, gsindu-se nluntrul cercului culorilor, nu poate fi reprodus
experimental prin amestecul aditiv al culorilor fundamentale R, V si I, C' gsindu-se n afara triunghiului RVI si
coordonata sa i' fiind conside-rat negativ. Culoarea reprezentat prin C' s-ar putea realiza numai amestecnd cantitti
potrivite de rosu si verde fundamental si scotnd apoi o cantitate potrivit de violet I din primul amestec, ceea ce este o
experient fictiv.
Aceasta era starea pn la care evoluase problema msurrii culorii la moartea lui Goethe. Vom expune acum sumar
cum a evoluat pn astzi, pe aceeasi cale, colorimetria tricromatic.
Goethe postulase c punctul reprezentativ al culorii rezultate dintr-un amestec binar de culori se gseste pe dreapta ce
uneste componentele. Dar n ce loc? Desigur n centrul de greutate, rolul greuttii jucndu-l luminozittile culorilor
amestecate. Tot el postulase c lumina si crease un organ -adic ochiul- dup asemnarea sa -adic a soarelui. Cum
soarele emite cele mai puter-nice radiatii n verde, ochiul va fi si el mai sensibil n verde. Aceste postulate au rmas
valabile pn astzi.
Dac admitem c spectrul orizntal din josul figurii noastre este unul de egal energie si reprezentm luminozittil e
culorilor spectrale pe vertical, obtinem o curb a culorilor de forma unui triunghi usor rotunjit, care va juca corect rolul
aproximativ al cercului culorilor al lui Goethe, incluznd linia dreapt oblic a culorilor purpurii. Aceast curb nou a
culorilor spectrale se bazeaz pe msurtori efectuate n anii 1930/31 pe un numr foarte mare de oameni cu vederea
normal.
Dar am vzut c pentru caracterizarea complet a unei culori avem de fapt nevoie de 4 numere: proportiile celor trei
culori fundamentale si luminozittile acestora. ntr-o reprezentare grafic n plan dispunem ns doar de dou
coordonate. Solutia gsit de specialistii Comisiei Internationale a Iluminatului (CIE) este pe ct de ingenioas, pe att
de ndatorat intuitiei initiale a lui Goethe si procedeele matematice initiale ale lui Gramann. Ei mbrac ntreaga curb
cvasi-triunghiular a culorilor spectrale ntr-un triunghi isoscel dreptunghic. Intersectiile catetelor cu ipotenuza
marcheaz dou din noile culori fundamentale fictive suprasatu-rate X (rosu) si Y (verde), n timp ce a treia Z (violet)
este n vrful unghiului drept.
Avantajele acestui grafic constau n fap-tul c dou din coordonatele colorii C (vezi figura), x si y, care caracterizeaz
numeric cromaticitatea ei, sunt egale cu distantele punctului ei reprezentativ de la catetele ZX respectiv ZY, iar a treia, z,
nu apare n grafic, dar este dat de relatia z = 1-x-y, dac lungimile catetelor sunt luate unitate. Luminanta culorii C este
dat simplu de coordina-ta y a punctului ei reprezentativ. De asemenea diferitele culori reale sunt repartizate aproximativ
uniform n interiorul curbei culorilor spectrale, ceea ce s-ar putea vedea numai ntr-o reproducere n culori.
Dezavantajul folosirii unor culori fundamentale fictive i oblig pe exeperimentatori s lucreze de fapt cu culori
fundamentale reale RVI oarecare; dar Gramann le ofer relatii matematice relativ simple, pentru a trece de la sistemul
arbitrar ales RVI la sistemul standardizat internatonal XYZ.
Nu putem s nu remarcm, privind figura noastr, filiatia evident ntre sistemul tricromatic, nc imperfect, de msurare
al lui Goethe si cel rafinat si recunoscut international al CIE.
M ntreb cum ar fi apreciat Goethe nsusi sistemul CIE. Bnuiesc c l-a fi acceptat, fr s-i nteleag prea bine partea
ma-temetic, pe care am evitat-o si noi aici, folosind pentru expunere calea mai putin exact si mai complet, dar mai
intuitiv a graficelor. Cred c i-ar fi fost totusi greu acestui spirit eminamente intuitiv s accepte folosirea drept culori
fundamentale a unor culori fictive, orict ar fi ele de potrivite pentru o globalizare a sistemului tricromatic de caracterizare
numeric a culorilor reale.
n ncheiere ndrznesc s descriu o alt ncercare a lui Goethe de a se apropia de o solutie mai bun a sistemului su
tricromatic pe o cale ce frizeaz mistica sau, mai degrab, magia.
Cum aria triunghiului RVI din figura noastr acoper mai putin de jumtate din aria cercului culorilor, corespunztoare
tuturor culorilor reale existente, Goethe propune folosirea sporit a sase culori fundamentale, legate ntre ele n
configuratia a doua triunghiuri opuse la vrf, care, n cuvintele sale "se mpletesc n vechiul hexagon misterios" (vezi
figura), mrind astfel n orecare msur aria intern total rezervat punctelor reprezentative ale culorilor reale. Este
semnificativ faptul c, legnd cele 6 culori de baz n configuratia unui hexagon nemisterios nscris n cercul culorilor,
Goethe ar fi realizat o arie intern mult mai mare.
Ne-a tentat de aceea s detectm n Farbenlehre o reminiscent trzie a cutrilor de drum ale tnrului Goethe; si iat
rezultatul surprinztor. Strecurat sub forma unui ctel nstrusnic n odaia de studiu a lui Faust, Mefisto este obligat de
acesta prin formule magice puternice s se demaste si s se autodefineasc drept "spiritul ce neag ntot-deauna, si pe
drept; cci tot ce se iveste merit s piar." Cnd Faust n invit s-si caute alt treab si s plece, Mefisto recunoaste
c n-o poate face din cauza unei pentagrame magice defectuoase desenate pe prag. nspre iesirea din odaie un colt din
diagrama magic a rmas putin deschis si pe acolo ctelul a putut intra; dar unui diavol i este interzis de legea iadului
s ias pe unde a intrat. Faust este surprins c si n iad exist legalitate si trage concluzia fatal c se pot ncheia prin
urmare ntelegeri valabile si cu "acesti domni".
Dar s ne ntoarcem la figura noastr. Dac desprindem de hexagonul misterios micul triunghi lipit de dreapta culorilor
purpurii, rmne o pentagram magic (Drudenfu, piciorul stigoiului) imperfect, deschis spre lumea culorilor fictive.
Pn la urm cntecul spiritelor de afar l adoarme pe Faust, transportndu-l ntr-o lume de vis, iar Mefisto scap cu
ajutorul unor sobolani care distrug pentagrama.
Cred c nu este nevoie s precizez ce sugereaz aceast scen din Faust, nu numai n legtur cu teoria culorilor si cu
atractia ctre magie a tnrului si chiar a btrnului Goethe, dar si cu lumea nseltoare n care am trit si trim.
Goethe prefer s se opreasc aici, "pentru a nu se expune la urm la bnuiala fantasmagoriei, si aceasta cu att mai
mult cu ct, dac Teoria noastr a culorilor va fi primit favorabil, ea nu va duce lips, conform spiritului vremii, de
aplicatii si interpretri alegorice, simbolice si mistice". De altfel postfata lucrrii se ncheie cu un dicton latin, care
recomand implicarea n activitatea lumii prezente si viitoare:
"Multi pertransibunt et augebitur scientia."
(Multi vor trece si stiinta se va mbogti.)