Cand privim catre scenariile viitoare, este util sa ne concentram pe 3 nivele interconexate.

Unul este nivelul socio-politic, care ne ajuta sa identificam motoare cheie, temeri,
tensiuni, si limite ale unei societati.

Urmatorul pas este de obicei acela de a privi la situatia sa geopolitica, condusa de o

combinatie de interese nationale, actiuni ale altor jucatori, si influente socio-politice
interne referitoare la cum se vede pe sine si rolul sau in lume. Daca activitatea socio-
politica ajuta la stabilirea intentiilor si a unui modus operandi, scanarea geo-politica ajuta
la dezvoltarea contextului si ne ofera optiuni realiste. Trecutul unei tari si deciziile
politice sunt si ele utile la acest nivel, pentru ca pot ajuta la validarea evaluarilor socio-
politice si pot oferi perspective aditionale.

Cel de-al treilea nivel este analiza din punct de vedere al armatei si securitatii: capacitati
curente, doctrina si tendinte. In timp ce primele doua niveluri vorbeau despre motoare si
optiuni, acesta prezinta capacitatile.

Schimbarile la nivel militar pot crea chiar reevaluari si schimbari la nivel socio-politic si
geo-politic, schimband viziunea unei tari despre sine. De exemplu, multi analisti cred ca
pasivitatea tot mai mare a Europei si retragerea in structuri goale si retorica – ceea ce
Cicero numeste „docilitate agresiva” – vine in parte din declinul capacitatii si influentei
militare. Cum acest declin este structural, dat fiind demografia si finantele Europei,
argumenteaza acest analist, este mai usor pentru ei sa adopte un modus operandi
geopolitic diferit, si sa predice la un nivel socio-politic despre virtutile pozitiei lor
schimbate.

Indiferent daca cineva este sau nu de acord cu acest punct de vedere, totusi, nici o analiza
serioasa a rolului Europei in lume nu isi permite sa ignore capacitatile sale militare
curente, problemele si tendintele. Acelasi lucru este valabil si pentru China.

Metodele alese in cele din urma sunt flexibile: analize lineare, planificari de scenarii,
exercitii de razboi, orice ar fi. Dar cele trei nivele sunt importante, pentru ca vor contine
multe dintre ipotezele cheie si date. Cum incertitudinea cu privire la viitor creste,
ipotezele cheie si datele devin si mai critice ca variante, surse – si chiar indicatori ai
felului in care viitorul poate deveni.

China: aspecte socio-economice

Vestea buna pentru conducatorii Chinei este ca evolutia economica este mare, datoria
este mica, piata interna este in crestere, iar investitiile straine vin puhoi (desi multi
investitori au putine de aratat). Faptul ca legile proprietatii intelectuale nu sunt in vigoare
ofera manufacturierilor chinezi dotari eficiente, pentru ca companiile credule investesc
numai pentru ca tehnologiile lor sa intre in posesia afacerilor chineze locale. Toate
acestea schimba modelele sociale, si duc la evolutia Chinei, pentru ca marxismul
economic este abandonat progresiv de catre elitele chineze.
Odata cu banii vine si puterea. Baza socio-economica a Chinei va afecta modul in care
China vede aceasta putere, ce fel de putere se simte constransa sa exercite, si cand si cum
poate alege sa exercite.

Unele date fixeaza atentia unui numar mare de oameni asupra surplusului Chinei de tineri
barbati, o statistica care a fost adeseori un prevestitor al instabilitatii sociale si de raboi.
Acest articol este o perspectiva excelenta si balansata asupra acestui fenomen. Mi-a
placut in mod deosebit informatia despre cum fiecare tanar chinez este responsabil pentru
2 parinti si pana la 4 bunici; este un reminder util pentru felul in care paternurile culturale
si sociale pot schimba contextul datelor pe care le vedem.

“Bomba cu intarziere a Chinei” atinge si fenomenul mai putin discutat dar la fel de
important al imbatranirii rapide a Chinei, pentru ca varsta sa medie se ridica de la
aproximativ 32 cati are astazi pana la cel putin 44 in 2040. Hu Angagng, economist la
Universitatea Qinghua din Beijing, pune probleme astfel: “Vom avea sarcina sociala a
unei tari bogate si venitul unei tari sarace”. In Wall Street Journal, Nicholas Eberstadt
adauga:

“Cum isi va sustine China populatia batrana in crestere? Nu prin sistemul de pensii al
tarii: acea patura peticita care acopera mai putin de o cincime din forta de lucru totala a
Chinei, are deja responsabilititati nefondate, care depasesc PIB-ul actual al Chinei”.

Dezvoltarea sociala si economica este o cursa lunga, si cu siguranta nu va fi o lipsa de

presiuni interne asupra statului chinez in urmatorii 30 de ani.

• Pot oferi suficiente joburi pentru a tine pasul cu migratia ruralului catre oras, si pentru a
evita crearea unei mase volatile de someri si nemultumiti?”
• Pot infrunta furtunile inevitabile ale unora dintre scufundarile inevitabile ale
companiilor lor de stat, fara sa creeze fie socuri masive legate de somaj? Editia din 18
aprilie 2005 a Wall Street Journal are un articol numit “Muncitorii Chinei sunt plini de
furie: Protestele devin comune, pe masura ce privatizarea distruge siguranta locului de
munca”.
• Pot gasi resursele si energia de a mentine economia functionala? Este asta posibil chiar,
data fiind proportia eventuala a problemei si limitelor resurselor naturale?
• Cum vor fi reconciliate cantitatea tot mai mica de apa si cererea industriala lacoma de
apa, cu necesitatile agrare tot mai mari ale Chinei?
• Poate sistermul de sanatate sa faca fata noilor conditii fara sa permita epidemii si chiar
pandemii devastatoare?
• Ce se va intampla cand politica “unui singur copil” va incepe sa produca efectele tarzii
de mare amploare ale existentei unei mase de oameni batrani, fara tineri care sa ii
sprijine?
• Poate Partidul sa isi mentina dictatura fara mandatul moral al revolutiei comuniste care
sa il anime – si daca da, care va fi sursa sa de legitimitate?
• Date fiind toate acestea, cum poate continua sa controleze ceilalti jucatori majori din
viata chineza, in mod special Armata?
• Si cum este cu sabia cu doua taisuri a tehnologiilor informationale – atat de necesara,
dar atat de potential subversiva?
• Etc, etc.

O clasa conducatoare care nu poate tine pasul cu toate aceste probleme va pierde
Mandatul pentru Rai – si posibil isi va pierde si capetele.

Ceea ce ne face sa revenim la violentele recente anti-japoneze, si la rolul guvernului in

acestea. Analistul Mark Erikson de la Asia Times scria in “Furia Chinei nu se spala, doar
cu aceste spume?”:

“Dar dupa ce am vazut in Shenzhen, stiu ca guvernul chinez si/sau Partidul Comunist au
facut ca asta sa mearga si au pastrat-o asa. Studentii ar putea intreprinde acest gen de
actiuni pe propriul lor spate. Au facut-o cu siguranta la Tiananmen in 1989. Din cate se
pare (imaginile de la TV), studentii au fost implicati in demonstratiile de la Beijing. Dar
la Shenzhen nu exista studenti. Este o zona economica speciala, plina de muncitori cu
contact din intreaga China, care lucreaza in fabrici. Problema ramane: de ce si de ce
acum?

Sistematizand, par a fi trei posibilitati: 1. Guvernul vrea sa distraga atentia de la probleme

interne presante; 2.Problemele factionale ale Partidului Comunist sunt disputate intr-o
arena stranie; 3. Beijing vrea parghii pentru a putea alimenta fervoarea nationalista pentru
castiguri internationale.

Nici varianta 1 nici varianta 2 nu pot fi excluse total”. Trebuie sa va asteptati sa vedeti
rezultate ale tuturor celor 3 in urmatorii ani – si daca acesta este jocul pe care il joaca
Partidul Comunist, este o alegere pe termen lung extrem de periculoasa.

Asa cum am mai vazut in alte parti, cultivarea atenta de catre China a furiei este numai o
distractie nedaunatoare de mult timp. In cele din urma, oamenii incep sa ceara sa iti pui
arma in gura, iar asta ar putea obliga foarte usor regimul sa ajunga intr-un colt
neconfortabil. Articolul lui Wind despre “Miscarea nationalista in evolutie a Chinei”
acorda o atentie mai mare acestui unghi, punand cateva intrebari despre punctele de
curbura si analizeaza tendintele conexe.

• Cititorul lui Wind, “Marcus Vitruvius” nu este atat de sigur in legatura cu puterea
economiei Chinei, si scrie despre efectele intereselor SUA in investitiile in China.
• Dave Schuler discuta despre cele 4 bombe cu efect intarziat ale Chinei: mediul,
demografia, pensiile, sistemul bancar.
• Aticolul lui Sean LaFreniere din 15 iunie 2005, “Mitul ridicarii Chinei” are o serie
excelenta de probleme socio-economice , si face trimiteri catre alte analize, de asemenea.
• Cea mai mare problema a Chinei pe frontul socio-economic este aceea ca sistemul sau
nu este flexibil, chiar si daca aceste probleme cer flexibilitate si inventivitate. Winds
discuta despre acest concept, apoi adauga un al doilea articol, care vorbeste despre
potentialele consecinte: gripa aviara. Populatia Chinei, conditiile sanitare, lipsa de
flexibilitate, si intiativele inerente de acoperire in guvernele sale, inseamna ca multi
experti vad China ca cel mai probabil loc pentru declansarea de epidemii si pandemii.
Adaugati asta pe lista de provocari.

China: Geopolitica

O privire catre geopolitica Chinei ar trebui sa inceapa cu cursa Chinei catre piata globala
de energie, remarcata in articolul din iunie 2003 al lui Wind, “12 tendinte globale
subestimate”. Cum petrolul ajunge pana la 50 de dolari/bbl, veti crede ca este sigur sa
spunem ca aceasta tendinta nu mai este subestimata. Probabil ca inca mai este, totusi,
pentru ca picajul geopolitic abia incepe. Analistii incep sa remarce cateva dintre modurile
in care acesta incepe sa afecteze geopolitica Orientului Mijlociu, de exemplu – sa nu mai
vorbim de genocidul de la Darfur. Nu mai exista indoieli in randul analistilor seriosi ca
petrolul si resursele vor fi motoarele cheie ale politicii Externe ale Chinei (desi multi nu
au in vedere perspectiva apa/mancare, cel putin pana acum).

Ce legatura are aceasta cu cadrul nostru? Mai multe. China a fost binecuvantata cu
resurse naturale abundente, dar ele nu sunt suficiente. Apetitul sau pentru energie este si
un potential aducator de probleme geopolitice, si un punct slab foarte mare din punct de
vedere strategic pentru orice inamic care poate ameninta sa inabuse accesul Chinei.

Un raport recent al Laguna Research Partners, “Crize pe linia Chinei”, vorbeste despre
probleme sensibile printre care probleme ce includ cererea tot mai mare de petrol din
China si India si implicarea Statelor Unite in aceasta regiune. Prognoza sa de preturi
pentru petrol – 100 de dolari/bbl in urmatorii 3 ani – este dincolo de capacitatea mea de
evaluare, dar este elocventa pentru tipul de presiuni pe care analistii le anticipeaza din
pricina apetitului tot mai mare al acelei zone. Mi-a placut analiza in 3 pasi la nivel
economic, petrolier si militar a regiunii, si exista cativa germeni informativi in ea.

A se nota, totodata, ca exista si alte surse de energie dincolo de Orientul Mijlociu –

Siberia extrem de bogata in petrol si resurse, de exemplu. Golful Guineei din Africa
devine o sursa de petrol tot mai importanta, iar continentul ca intreg este extrem de bogat
in minerale industriale. China nu a fost lenesa pe niciunul dintre aceste fronturi, desi
aceste miscari atrag putina atentie.

Daca vreti sa intelegeti diplomatia chineza, incepeti sa acordati atentie miscarilor sale in
aceste regiuni.

Marea slabiciune a Chinei este, desigur, geografia. Desi va fi dependenta de liniile navale
de livrare de bunuri pentru multe dintre resursele sale viitoare, inclusiv mancarea, China
este inconjurata de puteri satelit care sunt bine pozitionate astfel incat sa ii inabuse
accesul.

Japonia este o Mare Putere prin realizari si o putere navala prin necesitatile militare.
Coreea de Sud este o economie industrializata care ar putea reprezenta o competitie
pentru resursele rusesti, si sa lege de amaini si de picioare o serie de forte importante
chineze, cu exceptia cazului in care sunt neutralizate. Taiwanul este un portavion semi-
ostil, de nescufundat, chiar langa China. Vietnamul, la sud, are o istorie indelungata de
frictiuni cu China, care au dus la razboi deschis inca o data in anii 1980. Portul sau din
Cam Ranh Bay, este inca o locatie navala excelenta pentru oricare dintre oponenti Chinei
(India? Japonia? Chiar si SUA din nou?). Desigur, China intreprinde in prezent intense
actiuni de diplomatie pentru a mentine Vietnamul la distanta de o strategie de securitate a
SUA.

In plus, Vietnamul se bazeaza pe Australia, care este aliata cu SUA, si priveste catre
puncte cheie precum Indonezia, cu ochi rai. Australia nu are nicio dorinta sa aiba o
confruntare deschisa cu Beijingul, dar este precauta fata de influenta Chinei in regiune.
China trebuie sa o considere cel putin potential ostila.

India isi continua si ea evolutia. Si ea are comunitati de expati puternice in Africa, si are
si radacini puternice in Orientul Mijlociu. Propria sa expansiune economica o vor face un
concurent pe piata de resurse, si ca o putere navala la inceput de drum, interesele naturale
vor implica proeminenta in Oceanul Indian, de la coasta de est a Africii pana la
Stramtoarea Malacca. Dat fiind faptul ca aceasta regiune defineste linia de salvare cu
resurse a Chinei, problema strategica pentru China este evidenta. Sub retorica chineza
pozitiva despre “manufactura chineza si creierele indiene” se afla un simt adanc de
rivalitate si ingrijorare. De aici, amestecurile Chinei in problemele fiecaruia ditre vecinii
Indiei. De aici si sprijinul Chinei pentru Pakistan, inclusiv rolul mare pe care il are in
programul sau nuclear.

India va zambi la avansurile Chinei, de aceea, dar nu cred ca va uita toate acestea – iar
pregatirile de a-si intari pozitiile sunt in desfasurare, cu sprijin din America si Rusia.

Asadar, imperativele geo-politice ale Chinei sunt usor de trecut in revista, dar greu de
executat. Mai ales cand atingerea acestor scopuri sta in calea altora:

• Evita o situatie in care pe care sa o loveasca coalitiile ostile. Cosmarul chinezesc ar fi o

coalitie de-facto SUA-Japonia-India, sprijinita de Coreea de Sud, Vietnam si Australia
• Devino o forta dominanta la nivel regional, fara indoiala numarul 1 in Asia de Est, si
capabila sa mentii orice alta Mare Putere dincolo de sfera sa de influenta.
• Asigura accesul la resurse cheie. Un scenariu la fel de rau pentru China ar fi o divizie
SUA/Rusia care sa mentina China in afara Asiei Centrale si/sau orice forma de coalitie
sau intamplare care sa impiedice China sa devina extrem de influenta in Siberia, cand
populatia Rusiei isi continua caderea.
• Daca nu poti controla, obtine macar parghiile de a distruge. Daca nu poti controla liniile
maritime, de exemplu, ai cel putin abilitatea de a refuza aceste resurse oricarui inamic in
cazul unei ostilitati. “Cel care distruge un lucru, il controleaza”, etc. Aceasta poate crea o
contra-greutate care poate actiona ca o verificare a puterilor navale si ar putea intari
pozitia de negociere a Chinei.

In cele din urma, comunitatea de expati extrem de mare Chinei ar putea fi considerata de
multi un bun neobisnuit al Chinei. Aceasta valoare globala poate fi rivalizata numai de
comunitatea similara a Indiei. Ea a jucat cu siguranta un rol cheie in crearea de catre
China cu succes a unor industrii puternice de export, gratie legaturilor puternice
familiare, care leaga multi dintre cei plecati de tara mama.

In timp ce chinezii din strainatate vor continua sa reprezinte o punte si o oportunitate,

cand China devine tot mai mult o putere regionala, ei ar putea reprezenta si o complicatie.
Etnicii chinezi au fost adesea tinte ale violentei in Asia, ca un grup minoritar dominant.
Pana acum, China a putut oferi putin in ceea ce priveste sprijinul sau ajutorul, dar pe
masura ce capacitatile sale de proiectare a puterii vor creste, aceasta se va schimba. Pe
masura ce nationalismul agresiv devine tot mai mare, dorinta sa de a folosi aceste forte in
cazul in care se va inregistra o criza pentru chinezii din strainatare, se va schimba si ea.

Taiwanul ar putea fi ingrijorat cu privire la dotarea navala a Chinei acum, dar ar putea sa
nu fie singura tara care sa aiba motive. Ceea ce ne aduce la dimensiunea militara a
geopoliticii, si la capacitatile militare a Chinei. Daca China merge intr-o directie
negativa, cat de rau poate fi? Ce gen de scenarii sunt posibile? Si ce ne spun eforturile
militare despre posibilele lor intentii?

China: Dimensiunea militara

Daca intr-adevar vreti sa intelegeti cum alimenteaza consideratiile geopoltice planificarea

militara, care apoi se traduce din nou in noi optiuni geopolitice si capacitati, cititi
articolul lui Thomas J. Christensen, “Evolutia Chinei si provocarea pentru Securitatea
Americana”. Este remarcabil: surse foarte bune, imbinate cu o intelegere perfecta a
modului in care functioneaza relatiile internationale. Cand vei termina de citit analiza vei
fi un observator mai inteligent al relatiilor internationale, cu o mai buna intelegere a
strategiilor posibile pe care statele le-ar putea urma, mai multe cunostinte despre legatura
dintre capacitatile militare si puterea geopolitica, si un simt mai bun al modului in care
situatia SUA-China ar putea duce la conflict impotriva dorintelor lor reciproce.

“China este in prezent implicata intr-un program major de construire a navelor pentru
marina sa, o dotare majora in conditiile in care au 7 clase majore de nave odata si
construiesc anual pana la doua din aceste noi nave in fiecare clasa” se arata intr-un articol
de pe eDefense.

Pentru cei care nu sunt atat de cunoscutori in ale apararii, acesta este un numar absolut
urias de programe majore noi. Trei programe interne de construire de nave ar fi fost un
numar mare, dar 7 este exagerat. Exista precautii intelepte care se iau impotriva supra-
aglomerarii si a efectelor pe care le-ar putea avea derularea a mai multe proiecte majore
in acelasi timp, dar se pot prevedea si factori de succes promitatori in efortul chinez.

De exemplu, retineti ca multe programe chieze incep de la proiectele existente de arme

incercate din alte tari, sau implica cumparari straine cu transfer de tehnologie si
manufacturare locala limitata. Aceasta este o abordare inteligenta, si una pe care au
preluat-o si in alte domenii: construirea de Hummer-uri sub licenta, avioane de lupta SU-
30 construite sub licenta, programul FC-1/J-17 cu Pakistanul pentru un F-16 aproximativ,
programul avionului J-10 care foloseste Lavi din Israel ca punct de plecare si apoi il
modifica, distrugatoarele tip 52C “AEGIS-like” ce folosesc sisteme radar din Ucraina,
etc.

China este preocupata de modernizarea industriei sale de aparare, cu ceva succes gratie
experientei pe care a castigat-o in sectorul electronic si in altele. Dar chiar si date fiind
operatiunile masive de spionaj industrial ale Chinei, si cumpararile de R&D din URSS,
de exemplu, voi crede intr-un distrugator chinez echivalent cu AEGIS atunci cand voi
vedea ceva dovezi ca poate face tot ce spune ca poate.

Chiar si asa, marea varietate de programe in derulare, te face sa te intrebi despre costul
real al acesteia. Si despre intentia reala. In acest sens, se poate citi articolul din noiembrie
2001 al Dr. Alexandr V. Nemets & Dr. Thomas J. Tordathat, care abordeaza multe dintre
programele militare si schimbarile doctrinale ale Chinei. Sau articolul din aprilie 2005 al
DefenseTech.org, care ofera o trecere in revista a unora dintre controversele recente
legate de puterea militara a Chinei. Iata cateva fragmente: “Blasko estimeaza ca un sfert
din toate unitatile de manevra PLA, ca au in jur de 20 de divizii sau brigade, plus artilerie
de sprijin, si unitati de aparare aeriana, au participat la exercitii de pregatire pentru
operatiuni amfibie… Planul PLA pentru Marina se transforma rapid dintr-o forta de
coasta intr-o putere navala cu o forta de modernizare fara precedent in era de dupa
Razboiul Rece. “Seria si numarul de vase de razboi pe care marina chineza le
achizitioneaza poate fi comparata cu cursa Uniuni Sovietice de a deveni o marina
orientata catre ocean, care sa rivalizeze SUA, din 1970” a spus un fost atasat naval in
China”.

Un alt material al Defense Industry Daily remarca:

“China va anunta probabil un alt an de crestere dubla a bugetului sau de aparare in

urmatoarea saptamana, cu asteptari de pana la 10-12%. Oficial, cheltuielile pentru aparare
au crescut anul trecut cu 11% fata de 2003, ajungand la 25.6 miliarde de dolari. Totusi,
multi experti cred ca adevaratele cheltuieli ale Chinei pentru aparare sunt de doua pana la
patru ori mai mari decat cifrele oficiale, pentru ca aspecte precum procurarea de arme si
segmentul cercetare si devoltare pentru armata sunt adesea plasate in alte bugete”.

Exista si un cost al intretinerii militare, fie ca este o armata de recruti sau nu. Armata
Chinei include o forta terestra de 1.9 milioane de oameni, 14.000 de tancuri, 14.500 de
piese de artilerie, si 450 de elicoptere. Aviatia are 470.000 de oameni, 2.550 de avioane
de lupta si 400 de avioane de atac. Marina are 250.000 de oameni, peste 70 de submarine
de toate varstele si starile, inclusiv navele de atac nucelar Han si racheta balistica Xia; 20
de distrugatoare; 35 de fregate; si numeroase alte utilaje. Exista si Forta a doua de
Artilerie si Politia Armata.

Scala de modernizare din China ar trebui sa ia o pauza. Un avion de lupta SU-30 este un
instrument pe proiectare a puterii intr-un fel in care MiG-21 nu este. Chiar si incercarea
de a construi un vas clasa AEGIS nu are niciun sens decat daca se intentioneaza
protejarea fortelor care sunt prea departe pentru a fi sprijinite de pe uscat. Submarinele
avansate de atac au un mesaj evident, la fel si antrenarea unor portiuni semnificative ale
celei mai mari armate din lume in exercitii amfibie. Faptul ca acestea sunt facute toate
odata… ei bine, aceasta structura globala are si ea un mesaj de transmis…

China: Ce urmeaza?

China se ridica pe scena mondiala. Nu exista dubii in legatura cu asta. Chiar si asa, nu
sunt un fan al analistilor care prevad prosteste cresteri fara sfarsit pentru China. Exista
atatea probleme geo-politice si socio-economice, ca si probleme de guvernare. China va
fi capabila sa creasca o vreme de la nivelul sau actual, dar vor fi si cateva modificari.
Economiile avansate au solicitari importante si multe dintre ele sunt in contradictie cu
sistemul actual al Chinei. Nu va fi greu de ajuns acolo.

Robert Kagan, de la Carnegie Endowment for International Peace, priveste in istorie si

crede ca ideea de a “manageria” evolutia Chinei este o fictiune confortabila. Daca are
dreptate? Ar putea aceste probleme si dificultati sa aiba ca rezultat agresiunea militara
impotriva inamicilor externi, ca parte a efortului Chinei de a evolua geopolitic sau sa
distraga atentia de la problemele sale socio-economice? Cum s-ar putea intampla asta?
Care ar putea fi consecintele? Ce altceva am putea cauta cand ne uitam dupa indicii
pentru viitoarele intentii si capacitati?

Taiwanul este considet in general o tinta, probabil intre Jocurile Olimpice din 2008 si
2010. Pericolul este acela ca esecul va duce probabil la caderea regimului chinez. Asa
cum aratam mai sus, totusi, noi capacitati militare duc adesea la noi miscari geopolitice.
Asa ca, daca va uitati dupa indicii, cautati in niterior, dar si in exterior, si ganditi-va mai
departe de Taiwan.

De ce? Din cauza unui adevar vechi. O forta militara poate fi eficienta sau nu – dar in
multe cazuri, nu putem afla sigur pana cand nu este folosita pe campul de lupta. Ca si la
baseball, “jocul nu se joaca pe hartie”. O cale in acest sens, este o abordare prudenta, si
actiuni la scara mica pentru inceput, care prezinta lectii, dar care nu pot esua. Chinezii
mi-au parut intotdeauna prudenti, si exista moduri de a avea asigurari, fara sa creezi
probleme. Trimiterea unei forte substantiale in Congo ar putea fi foarte simpla, de
exemplu. Sau in Sudan.

Luati in calcul ironia- dar si lectia mai importanta. Desi caracterul intern al regimului
influenteaza puternic modul in care se comporta in afara, exista forte in China care pot
schimba caracterul regimului sau.

Cheia este sa ramanem cu ochii deschisi cu privire la realitatile si posibilitatile pe care le

avem in fata, mai degraba decat sa ne lasam dorintele sa gandeasca pentru noi. Miscarile
anterioare ale Chinei in Orientul Mijlociu, Sudan si in alte directii, nu sugereaza un viitor
pozitiv. Dar asta nu inseamna ca o armata chineza este rea in toate conditiile, de aceea
trebuie sa acordam o mai mare atentie acestui factor fara sa ne fixam asupra lui.
Este mai mult decat clar pentru analistii din afara ca in China se cladesc forte majore.
Forte demografice. Forte economice. Tensiuni interne. Adaugati acum si fortele si
capacitatile militare. Toate aceste forte se construiesc in fata noastra. Cu ce scop?
Aceasta este cu siguranta intrebarea corecta. Dar cum capacitatile militare ale Chinei
cresc odata cu problemele sale interne, numarul de raspunsuri creste si el.

Viitorul este mereu in miscare.

„Intenţia Chinei de a aloca un credit de $1 mlrd. Republicii Moldova este, fără îndoială, o
acţiune de poziţionare geopolitică", consideră diplomatul indian M. K. Bhadrakumar,
care are o vastă experienţă de ambasador în fosta URSS, Coreea de Sud, Sri Lanka,
Germania, Afganistan, Pakistan, Uzbekistan, Kuwait şi Turcia.

În comentariul său pentru publicaţia „Asia Times", el a spus că „acesta este primul salt
înainte al Beijingului prin Asia Centrală, la hotarele vestice ale Eurasiei".
„Beijing a calculat imensa semnificaţie geopolitică a integrării Moldovei în structurile
Occidentale. Acest lucru ar fi, apoi, o chestiune de timp pentru ca Republica Moldova să
fie admisă în NATO, dar până la momentul când Marea Neagră va deveni un „lac
NATO”, Moldova ar putea bloca Alianţa Nord-Atlantică să obţină poziţii importante în
Caucaz şi Asia Centrală, chiar la frontiera chineză", susţine expertul indian.
Bhadrakumar menţionează şi faptul că rămâne necunoscut gradul de coordonare a
acţiunilor Rusiei şi Chinei în această regiune, inclusiv în Moldova.
„În mod evident, un grad ridicat de coordonare a acţiunilor Rusiei şi Chinei devine tot
mai vizibil în întreg spaţiul postsovietic", concluzionează diplomatul indian.

Haosul financiar al acestor zile si decaderea Americii indica faptul ca nu este vorba aici
doar despre corecturi economice, ci si despre miscari geopolitice de amploare, care
urmeaza sa schimbe harta lumii.

China, cu sistemul sau financiar dirijat si sacii de bani care dau pe dinafara, ar putea sa
contribuie la rezolvarea crizei de lichiditati, ghetarul care se asterne deasupra pietelor
globale, si nu numai, putind sa se topeasca sub focul dragonului chinezesc. Politica
interventionista a Chinei nu trebuie sa se manifeste doar in ce priveste pietele de materii
prime, sosind vremea si pentru o ofensiva pe scara larga a Beijingului.

In timp ce cursurile bursiere se prabusesc, mai marii de pina acum ai sistemului monetar
se impotrivesc cu disperare destinului lor. Dupa zile de confuzie, atit in SUA, cit si in
Europa si-a facut loc treptat ideea ca statele nationale nu vor reusi singure sa opreasca
prabusirea economica, dat fiind ca pentru a te lupta cu fortele sistemului financiar global,
este nevoie sa globalizezi si forta regulatoare. Tarile din zona euro incearca acum sa
compenseze in scurt timp ceea ce au neglijat pina acum, o moneda comuna fara un sistem
politic puternic si armonizat fiind expusa unui risc urias. Un spatiu monetar comun fara
reguli unice pentru piata financiara scapa in conditii de criza de sub control, asa precum
se vede, de altfel.

Tamtamul din jurul actiunilor de salvare din saptaminile trecute, prost coordonat de altfel,
a indicat clar faptul ca nu este suficienta forta guvernelor nationale. Pietele au simtit ca
sefii de guverne se misca fara orientare prin padurea intunecata, trecind o saptamina
pretioasa pina cind statele din zona euro au descoperit puterea grupului, iar SUA au
recunoscut si ele erorile prezente in pachetul de salvare. Statul individual nu mai este insa
in stare sa ofere siguranta interna si externa si prosperitatea, motiv pentru care exista
aliante precum UE sau FMI, criza financiara avind puterea de a da noi valente acestor
aliante, criza nelasind loc pentru jocuri tactice si vise nationaliste.

Cadrul de actiune dominat, de la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial, de natiunile
atlantice s-a dezmembrat, fiind nevoie de o noua ordine. Insa, de ce ar trebui Banca
Centrala a Chinei sa intervina in criza financiara, din moment ce are un cuvint mai slab in
cadrul conducerii FMI decit statele Benelux, sau ce caracter de model ar putea avea
sistemul financiar american daca acesta ignora si cele mai mici reguli de control?

Autodevalorizarea SUA isi dezvolta in vacuumul preelectoral intreaga sa dinamica.

Europa, din punct de vedere politic gata de o decuplare, se lupta cu propriile incurcaturi.
Ideea conducatoare a Vestului paleste, iar in culise se pregatesc noi actori, criza
financiara transformindu-se intr-o criza a ordinii mondiale, ai carei martori sint si aceste
conferinte ale panicii de la Washington si Paris.

Situată pe locul doi în ceea ce priveşte consumul de petrol, după Statele Unite, China ar
trebui să înghită anul viitor 8,2 de milioane de barili pe zi. Ea importă jumătate din
cantitatea necesară consumului său.
China este acum primul operator străin din sectorul petrolier din Irak, ţară care se află pe
locul trei în ceea ce priveşte rezervele mondiale. În vechea Mesopotamie, al cărei aur
negru a fost din punct de vedere istoric domeniul rezervat britanicilor, monopolul asupra
resurselor petroliere exercitat de către “Imperiul de Mijloc” are valoare de simbol.
Compania chineză CNPC a semnat un acord definitiv pentru exploatarea celui mai mare
cîmp din ţară, Roumaila, în sud, ale cărui rezerve sînt estimate la 17,7 miliarde de barili.
CNPC s-a asociat în cadrul unui consorţiu internaţional cu compania britanică British
Petroleum (BP) şi cu guvernul irakian. În Irak, celelalte companii chineze, Cnooc,
Sinochem şi Sinopec, au jucat, de asemenea, cartea alianţelor internaţionale pentru a
răspunde cererilor de ofertă. O strategie care contrastează cu politica de achiziţii în toate
direcţiile continuată în ultimele luni. Beijingul a trebuit să renunţe în 2005 la cumpărarea
grupului american Unocal, ca urmare a ostilităţii manifestate de Washington, dar de
atunci, societăţile chineze, toate aflîndu-se în mîna statului, şi-au multiplicat ofensivele
de achiziţii în sectorul petrolier. În Irak, Sinopec a cumpărat în iunie compania
internaţională Addax, prezentă în Kurdistan, pentru suma de 7,2 miliarde de dolari (5,27
miliarde de euro). În această vară, Sinochem a achiziţionat grupul britanic independent
Emerald Energy contra sumei de 619 de milioane de euro.
“Marea sa preocupare este accesul la resurse, afirmă Jean-Pierre Favennec, director
expert la Institutul Francez al Petrolului (IFP). Spre deosebire de celelalte ţări din Asia,
China îşi diversifică sursele, dincolo de Orientul Mijlociu”. După Arabia Saudită şi Iran,
Angola este anul acesta a treilea furnizor al Chinei, iar Sudanul este al şaselea.
“Chiar dacă investeşte masiv în Africa, China încă nu controlează acolo vreo producţie
importantă”, adaugă Jean-Pierre Favennec. Fie din cauză că este la stadiul de explorare,
fie pentru că se mulţumeşte să importe. Diversificarea furnizorilor “Imperiului de Mijloc”
trece şi prin America. PetroChina (filială a CNPC) a achiziţionat astfel în septembrie, în
Canada, 60% din două cîmpuri de nisipuri bituminoase. Este vorba de un ţiţei greu, ce
poate fi transformat în petrol de bună calitate prin purificare. Un aspect negativ îl
constituie faptul că exploatarea nisipurilor bituminoase are efecte negative asupra
mediului înconjurător.
Aflîndu-se în posesia unor rezerve colosale de schimb, circa 2.000 de miliarde de dolari,
China se joacă şi de-a bancherii ca să obţină contracte petroliere. Astfel, ea a împrumutat
25 de miliarde de dolari grupurilor ruse Rosneft şi Transneft în schimbul livrării a
300.000 de barili pe zi de ţiţei din Siberia pe o perioadă de douăzeci de ani. Aceeaşi
tactică a fost folosită şi în Venezuela, Angola şi Kazahstan.

Geopolitica
Geopolitica este o doctrina social-politica aparuta la sfarsitul secolului al XIX-lea si
inceputul secolului al XX-lea (pe baza lucrarilor lui Fr. Ratzel), care, preluand unele teze
ale determinismului geografic si ale antropogeografiei, completate cu altele, specifice
neomalthusianismului, darvinismului social si rasismului, sustine ca politica statelor este
determinata, cu precadere, de situarea lor geografica. Adoptata ca doctrina oficiala in
Germania celui de-al treilea Reich, geopolitica, prin conceptul de ‘spatiu vital’, necesar
statelor cu o populatie foarte densa, a servit ca element de justificare a expansionismului
si rasismului. Termenul a fost creat in 1916 de sociologul suedez Rudolf Kjellen.
Din punct de vedere geopolitic, lumea prezinta aspectul unui haos imens; pe de o parte o
inmultire a uniunilor economice regionale ( Uniunea Europeana, Acordul de Liber
Schimb Nord – American, MERCOSUR, APEC); pe de alta parte, o renastere a
miscarilor nationaliste, o crestere a celor intregiste, state divizate, minoritati care isi cer
independenta. Cea mai mare parte a conflictelor de la sfarsitul acestui secol (Algeria,
Albania, Bosnia, Cecenia, Kurdistan, Afganistan, Chiapas, Sudan, Liberia, Congo- Zair,
Rwanda etc.) sunt conflicte interne, in interiorul statelor care opun o putere centrala unui
segment al propriei populatii.’( Ignacio Ramonet, Geopolitica haosului).
La granita dintre mileniile al II-lea si al III-lea omenirea a fost – si este in continuare –
confruntata cu multe probleme geopolitice si geostrategice, intre care:
Prabusirea comunismului in Europa Centrala si de Est, si, ca una dintre consecinte,
dezmembrarea Uniunii Sovietice, a Iugoslaviei si Cehoslovaciei si aparitia a 22 de noi
state pe harta lumii;
Razboiul din Cecenia: aceasta mica republica autonoma din Federatia Rusa, in conditiile
destramarii Uniunii Sovietice, si-a proclamat unilateral independenta in anul 1991.
Nerecunoasterea acesteia de catre Federatia Rusa a dus la declansarea unui conflict
armat, soldat cu mari pagube umane si materiale; conflictul este inca nesolutionat.
Existenta unei lumi unipolare (cu o singura superputere, S.U.A., intrucat Rusia –
mostenitoarea Uniunii Sovietice – a pierdut acest rang), dar cu tendinta de a deveni
multipolara, manifestandu-se noi ‘actori’ pe scena mondiala, precum Uniunea Europeana
in ansamblu si Germania in particular, China, Japonia s.a., dar si Rusia, care revine;
Translatarea sferei de interes, atat geopolitic cat si geostrategic, cat si economic, din
‘Zona Atlanticului’ (in principal Europa Occidentala si S.U.A., dar si celelalte tari
americane, plus cele africane) catre ‘Zona Asia-Pacific’ (China, Japonia, Indonezia,
Australia, ‘tigrii’ si ‘leii’ asiatici etc.);

► China

China, ţara cea mai populată din lume (1 250 mii. locuitori) are dimensiuni continentale
(9 596 961 km2). Resursa umană uriaşă este inegal răspândită în teritoriu, atingând 1 500
loc/km2 în Câmpia Chineză şi sub 10 loc/km2 în Tibet sau Gobi.
Beneficiara unui model cultural propriu, edificat milenii la rând, China a traversat
perioade dificile care şi-au pus pecetea asupra economiei sale. Experienţa comunistă
dogmatică, tradusă în concepte de tipul „marele salt înainte” sau „mersul pe două
picioare”, a fost nefastă, renunţându-se la ea după 1976, când se relansează strategia celor
„4 modernizări”: industrie, agricultură, armată, ştiinţă şi tehnologie.

Pe fondul unui sistem social de tip comunist are loc o liberalizare continuă a iniţiativei
economice, care a condus la ritmuri anuale înalte ale creşterii produsului intern brut (15-
23%). „Comunele populare” din agricultură sunt desfiinţate, iar explozia demografică
este temperată printr-o politică de planificare familială restrictivă. Sunt înfiinţate zonele
economice speciale (Hainan, Shenzen, Xiamen) cărora, în 1997, li s-a adăugat un pol al
economiei est-asiatice, Hong Kong (cel mai mare port de containere şi a şasea piaţă
bursieră din lume), prin retrocedarea sa Chinei de către Marea Britanie. în aceeaşi
regiune, Shanghai are funcţii industriale, comerciale, portuare intense.

Productivitatea agriculturii chineze, capabilă nu numai să hrănească o cincime din

populaţia Globului, cât numără astăzi China, ci să ofere disponibilităţi pentru export, se
datorează: domeniului agricol extins, forţei de muncă numeroase (peste 60% din
populaţia activă), experienţei milenare în cultivarea pământului, introducerii treptate a
tehnologiei moderne (soiuri productive, chimizare, mecanizare).

Se afirmă rapid ca o putere industrială în zona Pacificului, prin ritmurile înalte ale
dezvoltării industriei extractive, metalurgiei, industriei textile, alimentare şi bunurilor de
consum. Ele au fost atinse îndeosebi în zonele economice speciale, în vreme ce interiorul
ţării a rămas în urmă.
Balanţa economică activă este susţinută de exporturile de materii prime, maşini şi
echipamente, produse textile şi alimentare, respectiv de importurile de maşini şi utilaje,
echipamente industriale etc.
Dinamica economiei şi investiţiile chineze în Asia de sud-est ascut concurenţa cu Japonia
şi SUA în regiune. Politic, problema reunificării cu Taiwanul rămâne deschisa.