Rezultând din legislaţia procesual penală şi din dispoziţiile altor acte normative ajungem

la concluzia că ofiţerul de urmărire penală, la faza începerii urmăririi penale şi la faza

urmăririi penale, poate efectua numai o parte din ansamblul de acte necesare pentru
atingerea scopului procesului penal.

Atribuţiile ofiţerului de urmărire penală sunt strict determinate de legislaţia procesual

penală şi de alte acte normative, de aceea, în anumite cazuri prevăzute de lege, pentru
evidenţa infracţiunilor, pentru efectuarea anumitor acte procedurale sau pentru efectuarea
unor măsuri de investigaţii-operative ofiţerul de urmărire penală este obligat să
conlucreze cu serviciile sau cu organele de drept respective. Anume la aceste etape ale
procesului penal şi iau naştere aşa numitele relaţii de interdependenţă a organului de
urmărire penală cu alte servicii ale M.A.I. sau cu alte organe de drept.

Practica de urmărire penală a demonstrat că fără o bună interacţiune a organelor de

urmărire penală cu alte servicii ale M.A.I. şi alte organe de drept nu pot fi obţinute
rezultatele scontate în ce priveşte descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. Prin urmare,
ofiţerii de urmărire penală la efectuarea urmăririi penale trebuie şi este necesar să se afle
într-un proces continuu de colaborare cu aceste organe.

În codul de procedură penală lipseşte un astfel de termin cum ar fi “conlucrarea”

ofiţerului de urmărire cu alte subdiviziuni sau cu procurorul la efectuarea urmăririi
penale, însă necesitatea instituirii unei astfel de interacţiuni rezultă însuşi din dispoziţiile
Codului de procedură penală, Legea cu privire la activitatea operativă de investigaţii şi
din alte acte normative.

Prin interacţiune în sfera descoperirii şi cercetării infracţiunilor se subînţelege acele

relaţii de reciprocitate bazate pe lege care au loc în activitatea organelor şi persoanelor cu
funcţii de răspundere, care asigură o bună îmbinare a atribuţiilor, metodelor şi
mijloacelor, poprii fiecărui din participanţi, pentru constatarea, descoperirea, cercetarea şi
preîntâmpinarea infracţiunilor şi căutarea învinuiţilor care se ascund de urmărirea penală.

Interacţiunea în activitatea de descoperire şi cercetare a infracţiunilor trebuie să poarte un

caracter concret şi să fie bazată pe de o parte pe lege, dar pe de altă parte, pe îmbinarea
corectă a formelor şi metodelor de lucru proprii fiecărui participant al acestei activităţi.
Cu toate acestea trebuie să existe o limită strictă în ce priveşte împuternicirile şi
obligaţiile fiecăruia în conformitate cu legislaţia. În caz contrar am putea considera o
astfel de formă de organizare a lucrului ca incorectă şi ilegală.

Pentru ca interdependenţa organului de urmărire penală cu alte servicii ale M.A.I. şi

organele procuraturii să fie efectivă şi să corespundă scopului şi sarcinilor care stau în
faţa organelor de drept aceasta trebuie să fie bazată pe următoarele principii:

Principul legalităţii. Respectarea strictă şi fermă a legalităţii este o cerinţă foarte

importantă înaintată tuturor participanţilor procesului penal. Toată activitatea de urmărire
penală trebuie să corespundă Constituţiei, normelor dreptului penal şi procesual penal.
Activitatea organelor împuternicite de a efectua acţiuni operative de investigaţii, în afară
de aceasta, se reglementează şi de Legea privind activitatea operativă de investigaţii care
nu poate fi în contradicţie cu Constituţia şi legislaţia Republicii Moldova.

Actualmente acest principiu nu este respectat între totul. Conform legislaţiei procesul
penale numai procurorul este în drept să înainteze demersuri în judecată, să înainteze
acuzarea şi să termine urmărirea penală, prin urmare actele procedurale cum ar fi
demersurile, ordonanţa de punere sub învinuire şi rechizitoriul trebuie să fie întocmite de
către procuror, însă ultimii sub diferite motive sau pretexte insistă ca documentele
respective să fie întocmite de ofiţerii de urmărire penală. Astfel O.U.P. sunt sustraşi de la
obligaţiile lor directe.

Planificarea. Pentru ca conlucrarea organelor de urmărire penală ale M.A.I. cu alte

servicii şi cu procuratura să fie mai concretă şi mai efectivă ea trebuie să fie bazată pe
planificare.

Planurile pot fi curente, de perspectivă, comune. Acestea pot fi întocmite pe zile,

săptămâni, luni sau pe toată perioada urmăririi penale. Elaborarea planurilor în deosebi
este necesară în cazurile infracţiunilor excepţional de grave, deosebit de grave şi grave.
Planurile pot fi unice şi separate. În cazul în care pe parcursul urmăririi penale este
necesar de prevăzut măsuri operative de investigaţii detaliate, organul de urmărire penală
sau procurorul în comun cu serviciile operative trebuie să întocmească un plan separat de
efectuare a acestor măsuri.

Cunoaştem şi alte principii cum ar fi: realizarea operativă a scopului propus; principiul
iniţiativei, principiul informării tuturor membrilor grupului de urmărire penală despre
împrejurările care pot avea importanţă pentru descoperirea infracţiunii, principiul
operativităţii, principiul păstrării în taină a informaţiilor operative şi informaţiilor de
urmărire penală. Conlucrarea nu trebuie să se limiteze la o anumită însărcinare sau la o
etapă anumită, lucrul în comun trebuie să continue până la finalizarea cercetărilor.

Un rol deosebit de important în ce priveşte evidenţa infracţiunilor, controlul, coordonarea

şi conlucrarea cu alte servicii în procesul penal îl joacă conducătorul organului de
urmărire penală.

Şeful organului de urmărire penală este obligat să se asigure că ofiţerii de urmărire

respectă regulile de evidenţă a sesizărilor şi altor informaţii despre infracţiuni. Pentru
aceasta conducătorul S.U.P. în fiece zi are în sarcină să verifice dacă O.U.P. respectă
regulile de luare la evidenţă a sesizărilor şi altor informaţii cu privire la infracţiuni, dacă
se respectă termenul stabilit pentru examinarea acestora şi dacă materialele necesare
pentru începerea sau neînceperea urmăririi penale sunt acumulate în volum deplin. De
asemenea şeful S.U.P. trebuie să se asigure că plângerile sau alte informaţii cu privire la
infracţiuni care au parvenit la organul de urmărire penală prin poştă sunt întocmite în
conformitate cu art. 262-264 C. p. p.
În practică se întâlnesc cazuri când O.U.P. pornesc urmărirea penală în baza unei plângeri
parvenite prin poştă fără ca victima să fie citată spre a fi preîntâmpinată pentru denunţul
calomnios.

Ţinând cont că conform codului procesual penal ofiţerul de urmărire penală din
momentul înregistrării faptei social periculoase conduce măsurile operative de
investigaţii şeful S.U.P. are un rol deosebit în ce priveşte asigurarea conlucrării
subdiviziunii respective cu serviciile operative ale comisariatului, subdiviziunilor M.A.I.
sau a altor organe de drept.

Succesele acestei activităţi depinde în mare măsură de modul în care şeful S.U.P.
organizează şi coordonează interacţiunea acestor servicii.

Interdependenţa subdiviziunii de urmărire penală cu serviciile operative este necesară

pentru descoperirea infracţiunilor, căutarea persoanelor care se ascund de organele de
urmărire penală şi a celor dispăruţi fără urmă, pentru descoperirea mijloacelor
infracţiunii, pentru asigurarea compensării daunei cauzate prin infracţiune (se are în
vedere depistarea averii ce necesită a fi sechestrată, supusă confiscării speciale sau a
bunurilor sustrase).

Conlucrarea subdiviziunilor de urmărire penală cu serviciile operative trebuie să aibă loc

nu numai după începerea urmăririi penale, dar şi până la începerea acesteia. Şefii S.U.P.
în conlucrare cu comisarii trebuie să asigure ca ofiţerii de urmărire penală să acorde
ajutor inspectorilor operativi pentru a da o apreciere juridică materialelor prezentate, care
conţin informaţii cu privire la anumite activităţi infracţionale desfăşurate de persoanele
supuse prelucrărilor operative. O astfel de practică ne va permite de a determina care este
perspectiva materialelor, momentul optimal de începere a urmăririi penale şi posibilitatea
folosirii materialelor în procesul probaţiunii, alegerea direcţiilor ulterioare de control, şi
planificarea altor măsuri operative de investigaţii necesare pentru acumularea obiectelor
sau documentelor care ulterior ar putea avea importanţă probatore.

Rezultate şi mai bune ar putea fi obţinute când ofiţerii S.U.P. în afară de faptul că ar
consulta inspectorii operativi privitor la prezenţa sau lipsa semnelor constitutive ale
infracţiunii, ar participa şi la analiza materialelor operative, la elaborarea planurilor
măsurilor operative sau la analiza problemelor organizatorice care pot apărea la faza
începerii procesului penal. Astfel se va stabili când anume de început urmărirea penală,
care acţiuni de urmărire penală să fie petrecute în primul rând, se vor alege cele mai
optimale forţe şi mijloacele.

O altă formă de conlucrare cu serviciile operative care justifică activitatea de urmărire

penală este crearea în cauzele penale complicate şi voluminoase a grupelor compuse din
ofiţeri de urmărire penală ai S.U.P. şi subdiviziunilor operative. Practica de urmărire
penală a arătat că organizarea corectă a membrilor acestui grup înlesneşte manevrarea cu
forţele şi mijloacele şi duce la îmbinarea raţională a acţiunilor procesuale cu măsurile
operative de investigaţii.
Conlucrarea S.U.P. cu serviciile operative are loc şi pe parcursul urmăririi penale cânt
apare necesitatea efectuării unor acţiuni operative de investigaţii, dar nu sunt constituite
grupe de urmărire penală în componenţa cărora sunt incluşi lucrători operativi. În acest
caz ofiţerii de urmărire penală indică lucrătorilor operativ de a efectua măsurile operative
de investigaţii necesare.

Necătând la faptul că sunt constituite căile de interacţiune a organelor de urmărire penală

cu serviciile operative, de multe ori acţiunile de documentare a infracţiunilor la stadiul
prelucrărilor operative, realizării materialelor şi începerea urmăririi penale poartă un
caracter formal. Nu sunt excluse cazurile de prezentare de către lucrătorii operativ a
materialelor necalitative şi incomplete. Astfel unii şef ai S.U.P. şi unii ofiţeri de urmărire
penală dând dovadă de ne principialiate pornesc cauze penale neîntemeiat care ulterior
sunt încetate din lipsa faptului sau elementelor constitutive ale infracţiunii.

Pentru a ridica nivelul de conlucrare a serviciului de urmărire penală cu alte servicii, şeful
subdiviziunii respective este obligat să întreprindă următoarele măsuri:
- să ţină la control permanent şi să analizeze activitatea grupului operativ de serviciu.
Rezultatele negative să fie anunţate la şedinţele operative;
- să ia la control strict cauzele penale complicate şi voluminoase şi să dispună constituirea
grupelor de ofiţeri de urmărire penală în componenţa cărora să fie incluşi şi ofiţeri
operativi;
- să se implice la elaborarea planurilor privind acţiunile de urmărire penală şi măsurile
operative de investigaţie;
- să organizeze şedinţe comune cu serviciile operative pentru trasarea obiectivelor în ce
priveşte descoperirea infracţiunilor în care n-au fost stabiliţi infractorii sau în cauzele în
care persoanele se sustrag de la urmărirea penală;
- să controleze calitatea şi termenii executării de către inspectorii operativi a
însărcinărilor, cu scoaterea în evidenţă a neajunsurilor;
- să întreprindă măsuri ca O.U.P. să folosească pe larg evidenţele operative şi sistemele
de căutare operativă.

Interacţiunea procesuală a organelor de urmărire penală cu procurorii

Organul de urmărire penala sesizat dispune prin rezoluţie, începerea urmăririi penale în
cazul în care, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare, rezulta
elementele infracţiunii şi nu exista vreuna din circumstanţele care exclud urmărirea
penala.

In cazul în care organul de urmărire penala se autosesizează în privinţa începerii urmăririi

penale, el întocmeşte un proces-verbal care constituie actul de începere a urmăririi
penale.

Rezoluţia sau, după caz, procesul-verbal de începere a urmăririi penale, emise de organul
de urmărire penala, în termen de 24 de ore de la data începerii urmăririi penale, se supun
confirmării de către procurorul care efectuează conducerea activităţii de urmărire penala,
prezentându-i-se totodată si dosarul respectiv.
Concomitent cu confirmarea pornirii urmăririi penale, procurorul fixează termenul de
urmărire în cauza respectiva. Ulterior termenul urmăririi penale se prelungeşte de către
procuror la demersul organului de urmărire penală.

Daca din cuprinsul actului de sesizare rezulta vreunul din cazurile care împiedică
pornirea urmăririi penale, organul de urmărire penala înaintează procurorului actele
întocmite cu propunerea de a nu porni urmărirea penala. Daca procurorul considera ca nu
sînt circumstanţe care împiedica urmărirea penala, el restituie actele, cu rezoluţia sa,
organului menţionat pentru începerea urmăririi penale.

În cazul în care procurorul este de acord cu propunerea de a nu începe urmărirea penala,

el confirma faptul prin rezoluţie motivata.

Organul de urmărire penala sesizat în modul prevăzut de art. 262 C. p. p. este obligat sa-
si verifice competenta. Daca organul de urmărire penala constata ca nu este competent a
efectua urmărirea penala, imediat, dar nu mai târziu de 3 zile, trimite cauza procurorului
care exercita conducerea urmăririi penale pentru a o transmite organului competent.

Procurorul poate să dispună, motivat, ca într-o cauza in care urmărirea penala trebuie
efectuata de un anumit organ de urmărire penala această urmărire sa fie efectuata de un
alt organ similar.

In cazurile în care urmărirea penala se exercita de către procuror, acesta poate dispune ca
anumite acţiuni de urmărire penala sa fie efectuate de către un organ de urmărire penala.

Dacă organul de urmărire penala, în cazurile de urgenţă, constată că urmărirea penala nu

este de competenta sa, el este obligat sa efectueze acţiunile de urmărire penala ce nu
suferă amânare. Procesele-verbale privind acţiunile efectuate in asemenea cazuri se
anexează la cauza respectiva care se remite procurorului in conformitate cu prevederile
art.271 C. p. p. pentru determinarea competenţei.

După cum s-a menţionat în cursul urmăririi penale anumite acţiuni procesuale şi
procedurale ofiţerul de urmărire penală le poate efectua de sine stătător, dar la anumite
etape ale urmăririi penale competenţa O.U.P. este limitată, deoarece legiuitorul prescrie
un anumit comportament obligatoriu. Spre exemplu: cercetarea la faţa locului fără
permisul persoanei, examinarea corporală a persoanei fără consimţământul acesteia,
exhumarea cadavrului, ridicarea forţată a mostrelor, percheziţia, ridicarea documentelor
ce conţin informaţii ce constituie secret de stat, comercial, bancar, ridicarea informaţiei
privind convorbirile telefonice se efectuează în baza ordonanţei motivate a organului de
urmărire penală cu autorizarea judecătorului de instrucţie. În aceste cazuri O.U.P. după
întocmirea ordonanţelor respective face propuneri procurorului pentru a înainta în
instanţa de judecată demersuri privind autorizarea efectuării acestor acţiuni de urmărire
penală.
Acţiunile de urmărire penală sub formă de percheziţie, cercetare la faţa locului în
domiciliu şi punerea bunurilor sub sechestru în urma percheziţiei pot fi efectuate, ca
excepţie, fără autorizarea judecătorului de instrucţie, numai în baza ordonanţei motivate a
procurorului, în cazurile infracţiunilor flagrante.

Dacă în cursul urmăririi penale apare necesitatea sechestrării corespondenţei poştale sau
interceptării comunicărilor O.U.P. înaintează procurorului propunerea respectivă.
Procurorul la rândul său întocmeşte o ordonanţă în acest scop pe care o prezintă instanţei
de judecată pentru autorizare.

Dacă pentru efectuarea expertizei medico-legale sau psihiatrice apare necesitatea unei
supravegheri îndelungate a bănuitului învinuitului organul de urmărire consemnează
acest fapt în ordonanţa de dispunere a expertizei, ulterior O.U.P. face propunere
procurorului pentru a înainta în instanţa de judecată demers privind autorizarea internării
în instituţia medicală pentru efectuarea expertizei.

În cazul în care există suficiente probe că infracţiunea a fost săvârşită de o anumită

persoană, organul de urmărire penală întocmeşte un raport cu propunerea de a pune
persoana respectivă sub învinuire. Raportul cu materialele cauzei se înaintează
procurorului. Dacă organul de urmărire penală consideră că sunt întrunite condiţiile
prevăzute de lege pentru alegerea măsurilor preventive, el înaintează propuneri şi în
această privinţă.
Procurorul examinând raportul organului de urmărire penală şi a materialelor cauzei şi
ajungând la concluzia că probele acumulate sunt suficiente, emite ordonanţa de punere
sub învinuire şi înaintează acuzarea învinuitului. Dacă probele acumulate nu sunt
suficiente procurorul restituie cauza O.U.P. pentru continuarea urmăririi penale cu
indicaţii scrise.

În cazul în care nu se cunoaşte locul unde se află persoana pusă sub învinuire, precum şi
în cazul în care învinuitul, după înaintarea învinuirii, se ascunde de organul de urmărire
penală, acesta înaintează procurorului propunere pentru dispunerea investigaţiilor în
vederea găsirii învinuitului. Procurorul care dispune efectuarea căutării conduce această
activitate şi verifică periodic desfăşurarea ei.

În situaţia în care pe parcursul procesului penal apar anumite impedimente de natură să

pericliteze buna desfăşurare a urmăririi penale O.U.P. este în drept să aleagă de sine
stătător măsuri de constrângere. Unica măsură procesuală de constrângere pe care o poate
alege O.U.P. este reţinerea bănuitului. În celelalte cazuri O.U.P. ca reprezentant al
organului de urmărire penală înaintează procurorului propuneri privind alegerea,
prelungirea sau revocarea măsurilor de constrângere pe care le poate aplica procurorul.
Dacă alegerea măsurilor preventive sau modificarea măsurilor ţine de competenţa
instanţei de judecată O.U.P. înaintează procurorului propuneri pentru înaintarea
demersului respectiv în instanţa de judecată. Ofiţerul nu este în drept să elibereze bănuitul
reţinut, în acest scop el este obligat să înainteze procurorului propunerea respectivă.
Alte măsuri de constrângere pe care le poate aplica O.U.P. sunt obligarea de a se prezenta
şi aducerea silită. Punerea sub sechestru a averii bănuitului sau învinuitului se efectuează
prin ordonanţa şi propunerea organului de urmărire penală cu autorizarea judecătorului de
instrucţie la demersul procurorului. În cazurile de delict flagrant sau de caz ce nu suferă
amânare bunurile pot fi puse sub sechestru numai în baza ordonanţei organului de
urmărire penală. Scoaterea bunurilor de sub sechestru în exclusivitate şi în limitele
competenţei o poate decide numai procurorul sau instanţa de judecată.

Obiectele se recunosc în calitate de corp delict prin ordonanţa organului de urmărire

penală sau prin încheierea instanţei de judecată. Hotărârea cu privire la corpurile delicte
la faza urmăririi penale poate fi adoptată numai de către procuror. În nici un caz O.U.P.
nu poate adopta astfel de hotărâri, el este în drept numai să înainteze procurorului
propuneri privind adoptarea unor decizii în ce priveşte corpurile delicte.

Procurorul la efectuarea urmăririi penale dă indicaţii organelor de urmărire penală cu

privire la efectuarea acţiunilor de urmărire penală şi a măsurilor operative de investigaţii
în vederea căutării persoanelor care au săvârşit infracţiuni.

Ofiţerul de urmărire penală în cazul în care nu este de acord cu indicaţiile procurorului de

a efectua anumite acte juridice este în drept să conteste aceste indicaţii la procurorul
ierarhic superior.
Indicaţiile orale ale procurorului de a efectua anumite acte juridice nu se execută. O.U.P.
este în drept să solicite ca procurorul să înainteze indicaţiile în formă scrisă.

Cea mai importantă fază a conlucrării dintre organele de urmărire penală şi organele
procuraturii este faza în care O.U.P. ajunge la concluzia că poate fi dispusă una din
soluţiile prevăzute de art. 291 C. p. p. Anume la această etapă a urmăririi penale putem
evalua rezultatele interacţiunii tuturor participanţilor la procesul penal.

Aşadar, O.U.P. constatând că probele acumulate sunt suficiente pentru a termina

urmărirea penală înaintează procurorului dosarul însoţit de un raport cu propunerea de
terminare a urmăririi penale.

Procurorul, la rândul său, în termen de cel mult 10 zile de la primirea dosarului verifică
materialele cauzei şi acţiunile procesuale efectuate după ce se pronunţă asupra terminării
urmăririi penale sau restituirii cauzei pentru completarea urmăririi penale.

Arhivă Ştiri
<
Decembrie 2009

http://www.mai.md/organizatoric.