Sunteți pe pagina 1din 157

Digitally signed by

Biblioteca UTM
Reason: I attest to the
accuracy and integrity
of this document
Universitatea Tehnică a Moldovei
Facultatea Inginerie şi Management în Mecanică
Catedra Matematică Superioară

ELEMENTE DE ALGEBRĂ LINIARĂ ŞI VECTORIALĂ

CONSPECT DE LECŢII CU EXERCIŢII, PROBLEME ŞI


VARIANTE DE LUCRĂRI DE CONTROL

IURIE BALTAG

Chişinău
U.T.M.
2008
PREFAŢĂ
Această lucrare este destinată în primul rînd studenţilor anului
întîi universitar, care îşi fac studiile la facultăţile U.T.M la secţia de
zi sau cu frecvenţă redusă. Lucrarea poate fi utilă şi studenţilor altor
instituţii superioare de învăţămînt cu profil tehnic sau economic.
Lucrarea dată conţine două capitole: algebra liniară ( matrice,
determinanţi şi sisteme de ecuaţii liniare) şi algebra vectorială
( vectori în plan şi în spaţiu, operaţii cu ei şi spaţii vectoriale n-
dimensionale). Fiecare punct conţine în afară de expunerea
materialului teoretic un număr mare de exemple rezolvate detaliat,
iar la finele fiecărui punct se propun exerciţii şi probleme pentru
rezolvare în mod sinestătător şi răspunsuri la ele.
La finele lucrării se află o anexă ce conţine două lucrări de
control cu 25 variante fiecare. Aceste lucrări de control pot fi
folosite pentru lucrul de sinestătător al studenţilor de la secţiile cu
frecvenţa la zi sau cu frecvenţa redusă.
Menţionăm, că primul capitol al acestei lucrări poate fi de folos
liceenilor din clasele superioare şi persoanelor care se pregătesc să
susţină examenul de bacalaureat la matematică.

Autor: Iurie Baltag

© U.T.M.,2008

2
Capitolul I. Algebra liniară
1. Matrice şi operaţii cu ele
Definiţia 1. Tabelul, care conţine к⋅n elemente (numere,
simboluri matematice, etc.) situate în к linii şi n coloane se numeşte
matrice de dimensiunea к pe n (se notează k × n).
Vom nota matricele cu litere majuscule ale alfabetului latin - A,
B, C, X,…; iar elementele matricelor- prin litere minuscule - a, b, x,
y, etc. Dacă toate elementele unei matrice sînt numere, atunci
matricea se numeşte numerică.
⎛ a d g ⎞ ⎛ 2 15 ⎞
Exemplul 1. А = ⎜⎜ ⎟⎟ , B = ⎜⎜ ⎟⎟ . Aici А
⎝ t h b ⎠ ⎝ 3 8 ⎠
este o matrice de dimensiunea 2 × 3, iar В este o matrice numerică
de dimensiunea 2 × 2.
Matricele au o vastă aplicare în matematică, fizică, economie şi
în alte ramuri ale ştiinţei. Pe parcurs vom aduce diverse exemple de
aplicare a matricelor.
Forma generală a matricei de dimensiunea k × n este
următoarea:

⎛ a11 a12 L a1n ⎞


⎜ ⎟
⎜ a 21 a 22 L a2n ⎟
A= ⎜ ⎟ , sau scrisă în mod compact –
− − − −
⎜ ⎟
⎜ a k1 ak 2 L a kn ⎟
⎝ ⎠
A=( aij ) k ×n . Aici cifra i indică numărul liniei în care se află
elementul matricei şi poate lua valori de la 1 pînă la к, iar cifra j
indică numărul coloanei acestui element şi poate lua valori de la 1
pînă la n. Astfel, elementul a 21 se află în linia a doua şi în prima
coloană a matricei.
Să examinăm tipurile principale ale matricelor:
1. Dreptunghiulară – la care numărul liniilor este diferit de cel
al coloanelor (k ≠ n). De exemplu matricea A din exemplul 1.

3
2. Pătratică – la care numărul liniilor este egal cu numărul
coloanelor (k = n). În acest caz matricea se numeşte pătratică de
ordinul n. La matricele pătratice se deosebesc două diagonale:
diagonala principală, care conţine elementele începînd cu cel situat
în colţul de sus stînga şi sfîrşind cu cel din colţul de jos dreapta şi
diagonala secundară, care conţine elementele începînd cu cel situat
în colţul de sus drepta şi sfîrşind cu cel din colţul de jos stînga.
Astfel, matricea B din exemplul 1 este o matrice pătratică de ordinul
doi. Diagonala principală a ei conţine elementele 2 – 8, iar cea
secundară conţine elementele 15 – 3.
3. Matricea-linie – ce conţine o singură linie (k = 1) şi matricea-
coloană ce conţine o singură coloană (n = 1). De exemplu
X = ( x1 x 2 x3 ) este o matrice-linie, care conţine trei elemente.
4. Matricea diagonală – matricea pătratică, la care toate
elementele în afară de cele situate pe diagonala principală sînt egale
⎛ a 0 0 ⎞
⎜ ⎟
cu zero. De exemplu D = ⎜ 0 b 0 ⎟ - este o matrice diagonală
⎜ 0 0 c ⎟
⎝ ⎠
de ordinul trei. Aici elementele a-b-c formează diagonala principală
a matricei; iar elementele 0-b-0 – cea secundară.
5. Matricea nulă – la care toate elementele sînt egale cu zero.
Matricea nulă poate avea orice dimensiuni. De exemplu
0 0 0 ⎞
О = ⎛⎜⎜ ⎟⎟ este o matrice nulă de dimensiunea 2 × 3.
⎝ 0 0 0 ⎠
6. Matricea unitate – matricea pătratică, la care elementele
situate pe diagonala principală sînt egale cu unu, iar toate celelalte
elemente sînt egale cu zero. Matricea unitate poate fi definită şi ca o
matrice diagonală, la care toate elementele de pe diagonala
⎛ 1 0 0 ⎞
⎜ ⎟
principală sînt egale cu unu. De exemplu E = ⎜ 0 1 0 ⎟ - este o
⎜ 0 0 1 ⎟
⎝ ⎠
matrice unitate de ordinul trei.

4
Definiţia 2. Două matrice se numesc egale, dacă ele au aceleaşi
dimensiuni şi elementele lor corespunzătoare sînt egale.
Definiţia dată se aplică la rezolvarea ecuaţiilor matriceale. Un
exemplu corespunzător va fi studiat pe parcursul acestui paragraf.
Să definim acum operaţiile cu matrice.
1) Transpusa unei matrice.
Definiţia 3. Matricea AT se numeşte transpusa matricei А, dacă
AT conţine în calitate de linii coloanele corespunzătoare ale
matricei А. Atunci coloanele matricei AT vor coincide cu liniile
corespunzătoare ale matricei А. Astfel, dacă А = ( ail ) k ×n , atunci
AT = ( a ji ) n× k .
⎛ b c d ⎞
Exemplul 2. Fie А = ⎜⎜ ⎟⎟ . Atunci
⎝ e g h ⎠
⎛ b e ⎞
⎜ ⎟
AT = ⎜ c g ⎟ .
⎜ d h ⎟
⎝ ⎠
2) Suma şi diferenţa a două matrice.
Definiţia 4. Se numeşte sumă (diferenţă) a două matrice А şi В
de aceleaşi dimensiuni o matrice С de aceiaşi dimensiune,
elementele căreia sînt egale cu suma (diferenţa) elementelor
corespunzătoare ale matricelor А şi В. Adică, dacă А = ( ail ) k ×n şi
В = ( b ij ) k ×n , atunci
А ± В = С = (с ij ) k ×n , undе cij = aij ± bij .
Notă. Dacă matricele А şi В sînt de dimensiuni diferite; atunci
adunarea sau scăderea lor este imposibilă.
3) Înmulţirea matricei la un scalar (număr real.)
Definiţia 5. Produs al unui scalar t la o matrice A se numeşte
matricea B, care se obţine prin înmulţirea fiecărui element al
matricei A la numărul t. Adică, dacă А = ( ail ) k ×n , atunci
B= tА = (t ail ) k ×n .

5
Consecinţă. Factorul comun al tuturor elementelor unei matrice
poate fi scos în faţa simbolului matricei.
⎛ 2 15 ⎞
Exemplul 3. Fie matricele А = ⎜⎜ ⎟⎟ ,
⎝ −3 8 ⎠
⎛ −3 4 ⎞
B = ⎜⎜ ⎟⎟ . Să se calculeze matricea С = 2А – В.
⎝ 6 7 ⎠
⎛ 4 30 ⎞
Rezolvare. Calculăm mai întîi 2А = ⎜⎜ ⎟⎟ . Apoi
⎝ − 6 16 ⎠
⎛ 4 30 ⎞ ⎛ − 3 4 ⎞ ⎛ 7 26 ⎞
С = 2А – В = ⎜⎜ ⎟⎟ – ⎜⎜ ⎟⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟ .
⎝ − 6 16 ⎠ ⎝ 6 7 ⎠ ⎝ − 12 9 ⎠

4) Înmulţirea matricelor.
Definiţia 6. Se numeşte produs al matricelor А = ( ail ) k ×n şi
В = ( b ij ) n× p matricea С = ( cij ) k× p , fiecare element al căreia
reprezintă o sumă de produse dintre elementele liniilor
matricei А la elementele corespunzătoare ale coloanelor matricei В.
n
Adică с ij = ∑a
m =1
b , undе i = 1,2,…,k ; j = 1,2,…,p.
im mj

Notă. Înmulţirea matricelor este posibilă numai în cazul, cînd


numărul coloanelor matricei А coincide cu numărul liniilor matricei
В. În rezultat se obţine matricea С = АВ, la care numărul liniilor
este la fel ca cel al matricei А, iar numărul coloanelor – la fel ca cel
al matricei В.
⎛ 3 7 ⎞ ⎛ −1 2 ⎞
Exemplul 4. Fie matricele А = ⎜⎜ ⎟⎟ , В = ⎜⎜ ⎟⎟ .
⎝ 2 4 ⎠ ⎝ 0 3 ⎠
Să se calculeze АВ – ВА.
⎛ 3 ⋅ (−1) + 7 ⋅ 0 3 ⋅ 2 + 7 ⋅ 3 ⎞
Rezolvare. А⋅В = ⎜⎜ ⎟⎟ =
⎝ 2 ⋅ (−1) + 4 ⋅ 0 2 ⋅ 2 + 4 ⋅ 3 ⎠
⎛ − 3 27 ⎞
⎜⎜ ⎟⎟ . Calculînd în mod analog, obţinem, că
⎝ − 2 16 ⎠
6
⎛ 1 1 ⎞ ⎛ − 3 27 ⎞
В⋅А = ⎜⎜ ⎟⎟ . Atunci АВ – ВА = ⎜⎜ ⎟⎟ –
⎝ 6 12 ⎠ ⎝ − 2 16 ⎠
⎛ 1 1 ⎞ ⎛ − 4 26 ⎞
⎜⎜ ⎟⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟ . Observăm, că АВ ≠ ВА.
⎝ 6 12 ⎠ ⎝ − 8 4 ⎠
Să examinăm un exemplu de aplicare a matricelor în economie.
Exemplul 5. La o întreprindere două secţii confecţionează trei
tipuri de produse. Rezultatele producerii în primele două semestre
ale anului curent sînt date în următorul tabel (în unităţi ale fiecărui
produs):
Tabelul 1

Secţi Produse în semestru I Produse în semestrul II


a P1 P2 P3 P1 P2 P3
I 395 400 0 400 390 0
II 0 220 500 0 250 480

Zerourile în tabel indică faptul,că prima secţie nu


confecţionează produsul Р 3 , iar a doua secţie nu confecţionează
produsul Р 1 . Aceste produse se confecţionează din trei tipuri de
materie primă - S 1 , S 2 , S 3 . Numărul unităţilor ficărui tip de materie
primă utilizate la confecţionarea unei unităţi de fiecare produs sînt
date în următorul tabel:
Tabelul 2

Produse Materie primă


S1 S2 S3
Р1 5 3 4
Р2 2 6 3
Р3 1 4 2

7
E necesar de a stabili ce volum de fiecare tip de materie primă a fost
utilizat de fiecare secţie pe parcursul primelor două semestre.
Rezolvare. Folosind datele din tаbelul 1, alcătuim matricele de
producere a întreprinderii în primul şi al doilea semestru:
⎛ 395 400 0 ⎞ ⎛ 400 390 0 ⎞
А = ⎜⎜ ⎟⎟ şi В = ⎜⎜ ⎟⎟ .
⎝ 0 220 500 ⎠ ⎝ 0 250 480 ⎠
Pentru a afla volumul producerii în ambele semestre adunăm
matricele А şi В:
⎛ 795 790 0 ⎞
А + В = ⎜⎜ ⎟⎟ = С. Folosind datele din tаbelul 2
⎝ 0 470 980 ⎠
alcătuim matricea cheltuielilor fiecărui tip de materie primă
necesare pentru confectionarea unei unităţi de fiecare produs:
⎛ 5 3 4 ⎞
⎜ ⎟
D = ⎜ 2 6 3 ⎟ . Pentru a determina, cîte unităţi de fiecare tip
⎜ 1 4 2 ⎟
⎝ ⎠
de materie primă au fost utilizate de fiecare secţie pe parcursul
primelor două semestre trebuie să calculăm produsul matricelor С
şi D:
⎛ 3975 + 1580 + 0 2385 + 4740 + 0 3180 + 2370 + 0 ⎞
CD = ⎜⎜ ⎟⎟ =
⎝ 0 + 940 + 980 0 + 2820 + 1960 0 + 1410 + 1960 ⎠
⎛ 5555 7125 5550 ⎞
⎜⎜ ⎟⎟ .
⎝ 1920 4780 33700 ⎠
Răspuns: Pe parcursul primelor două semestre prima secţie a utilizat
5555 unităţi de materie primă S 1 ,7125 unităţi de S 2 şi 5550 unităţi
de S 3 ; iar a doua secţie a utilizat 1920 unităţi de S 1 , 6740 unităţi de
S 2 şi 3370 unităţi de S 3 .

Mai jos vom enumera proprietăţile principale ale operaţiilor


cu matrice:
1 0 . А + В = В + А (А şi В sînt de aceleaşi dimensiuni);
2 0 . А + О = А (О – matrice nulă de aceiaşi dimensiune ca şi A);
8
3 0 . t(A + B) = tA + tB (t – оrice număr real);
4 0 . АЕ = А (Е - matricea unitate de ordin egal cu numărul
coloanelor matricei А);
5 0 . А(В + С) = АВ + АС; (А + В)С = АС + ВС (dacă înmulţirea
matricelor date este posibilă);
6 0 . (AB)C = A(BC).
Proprietatea 1 0 indică faptul, că operaţia de adunare a
matricelor este comutativă, iar proprietatea 3 0 - că această operaţie
este distributivă faţă de înmulţire la un scalar. Proprietatea 2 0 indică
faptul, că matricea nulă О este element neutru pentru operaţia de
adunare a matricelor, iar proprietatea 4 0 - că matricea unitate Е este
element neutru pentru operaţia de înmulţire a matricelor.
Proprietatea 5 0 exprimă faptul, că pentru operaţia de înmulţire a
matricelor are loc legea distributivă faţă de adunare, iar proprietatea
6 0 - că operaţia de înmulţire a matricelor posedă proprietatea
asociativă.
Notă. Menţionăm faptul, că pentru operaţia de înmulţire a
matricelor nu are loc legea comutativă, adică pentru două matrice
arbitrare А şi В ce pot fi înmulţite între ele avem, că: АВ ≠ ВА (vezi
exemplul 5).
Dacă însă am determinat o pereche de matrice А şi В, pentru care
are loc egalitatea АВ = ВА, atunci aceste două matrice se numesc
comutative.

Exemplul 6. În mulţimea numerelor reale să se determine toate


⎛ 3 −1 ⎞
matricele comutative cu matricea А 2 , unde А = ⎜⎜ ⎟⎟ .
⎝ 2 0 ⎠
⎛ 7 −3 ⎞
Rezolvare. Calculăm: А 2 = АА = ⎜⎜ ⎟⎟ . Fie
⎝ 6 −2 ⎠
⎛ a b ⎞
В = ⎜⎜ ⎟⎟ - o matrice comutativă cu А 2 . Atunci, conform
⎝ c d ⎠
definiţiei trebuie să se îndeplinească egalitatea А 2 В = BА 2 .
9
⎛ 7a − 3c 7b − 3d ⎞
Calculăm mai întîi А 2 В = ⎜⎜ ⎟ , apoi
⎝ 6a − 2c 6b − 2d ⎟⎠
⎛ 7 a + 6b − 3 a − 2b ⎞
В А 2 = ⎜⎜ ⎟⎟ . Egalăm elementele situate pe
⎝ 7c + 6d − 3c − 2d ⎠
aceleaşi locuri în matricele А 2 В şi B А 2 şi obţinem următorul
sistem de ecuaţii liniare:
⎧7a − 3c = 7a + 6b ⎧c = −2b
⎪7b − 3d = −3a − 2b ⎪3b = d − a
⎪ ⎪ ⎧c = −2b
⎨ ⇔ ⎨ ⇔ ⎨ .
⎪ 6 a − 2c = 7 c + 6 d ⎪ 3 c = 2 a − 2 d ⎩ a = d − 3b
⎪⎩6b − 2d = −3c − 2d ⎪⎩c = −2b
Astfel, am obţinut un sistem de ecuaţii liniare echivalent cu cel
iniţial, care conţine două ecuaţii şi patru necunoscute (detaliat
sistemele de ecuaţii liniare vor fi examinate în punctul 4). Acest
sistem are o infinitate de soluţii. Alegem două necunoscute în
calitate de necunoscute libere (ele pot lua orice valori reale), iar
celelalte necunoscute le exprimăm prin cele libere. Fie b şi d –
necunoscute libere, atunci c = -2b, iar a = d – 3b.
⎛ d − 3b b ⎞
Răspuns: B = ⎜⎜ ⎟⎟ , b şi d ∈ R.
⎝ − 2b d ⎠

Exerciţii şi probleme propuse spre rezolvare

⎛ 2 1 0 ⎞
⎜ ⎟
1) Fie matricele: А = ⎜ 1 1 2 ⎟,
⎜ −1
⎝ 2 1 ⎟⎠
⎛ 3 1 −2 ⎞ ⎛ 3 2 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎛ 4 −5 ⎞
B = ⎜ 3 − 2 4 ⎟ , C =⎜ 2 1 ⎟, D = ⎜⎜ ⎟⎟ .
⎜ − 3 5 −1 ⎟ ⎜ 1 0 ⎟⎠ ⎝ 1 3 ⎠
⎝ ⎠ ⎝
10
Să se calculeze: а) А – В; b) 3А + 2В; c) AB – ВА; d) ВС ;
е) СD; f) СА; g) А 3 ; h) B2 – А2 ; i) А(СD).

2) Să se rezolve ecuaţiile matriceale:


⎛ 3 4 ⎞ ⎛ 4 2 ⎞ ⎛ 4 0 ⎞
а) ⎜⎜ ⎟⎟ X - ⎜⎜ ⎟⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟ ;
⎝ 1 5 ⎠ ⎝ −1 7 ⎠ ⎝ 0 1 ⎠
⎛ 2 5 ⎞T ⎛ −8 1 ⎞ ⎛ 2 −1 ⎞
b) X ⎜⎜ ⎟⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟ + 3 ⎜⎜ ⎟⎟ ;
⎝ 3 7 ⎠ ⎝ −2 2 ⎠ ⎝ 2 0 ⎠
⎛ 2 −1 3 ⎞ ⎛ −1 0 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎛ 2 0 ⎞
c) ⎜ 4 2 5 ⎟ X = ⎜ 6 5 ⎟ ; d) X 2 + X = = ⎜⎜ ⎟⎟ .
⎜ 0 0 1 ⎟ ⎜ 0 −1 ⎟ ⎝ 12 2 ⎠
⎝ ⎠ ⎝ ⎠

3) În mulţimea numerelor reale să se determine toate matricele


comutative cu matricea:
⎛ 3 −1 ⎞ ⎛ 2 4 ⎞ ⎛ 5 −2 ⎞
а) А = ⎜⎜ ⎟⎟ ; b) B = ⎜⎜ ⎟⎟ ; c) C = ⎜⎜ ⎟⎟ ;
⎝ 2 4 ⎠ ⎝ 0 −2 ⎠ ⎝ 2 −5 ⎠
⎛ 3 1 0 ⎞
⎜ ⎟
d) D = ⎜ 0 1 3 ⎟ .
⎜ 0 0 1 ⎟
⎝ ⎠
4) Să se calculeze An (n = 2,3,4,…) pentru următoarele
matrice:
⎛ 1 1 ⎞ ⎛ 0 k ⎞
а) А = ⎜⎜ ⎟⎟ ; b) А = ⎜⎜ ⎟⎟ ;
⎝ 0 1 ⎠ ⎝ k 0 ⎠
⎛ cos α − sin α ⎞
c) А = ⎜⎜ ⎟.
⎝ sin α cos α ⎟⎠

5) La două întreprinderi А şi В se confecţionează patru tipuri de


produse - Р 1 , Р 2 , Р 3 , Р 4 . În primul semestru întreprinderea А a
primit o comandă de producere în volum de 128 unităţi ale

11
produsului Р 1 , 205 unităţi Р 2 , 180 unităţi Р 3 şi 90 unităţi Р 4 , iar
întreprinderea B a primit o comandă de producere în volum de 145
unităţi ale produsului Р 1 , 110 unităţi Р 2 , 160 unităţi Р 3 şi 200
unităţi Р 4 . În al doilea semestru comanda de producere a fost de
două ori mai mare decît în primul. Produsele date se confecţionează
din trei tipuri de materie primă - S 1 , S 2 , S 3 . La producerea unei
unităţi de Р 1 se utilizează 4 unităţi de S 1 , 2 unităţi de S 2 şi 1
unitate de S 3 ; la producerea unei unităţi de Р 2 se utilizează 2
unităţi de S 1 , 3 unităţi de S 2 şi 5 unităţi de S 3 ; la producerea unei
unităţi de Р 3 - 1 unitate de S 1 , 2 unităţi de S 2 şi 4 unităţi de S 3 ; iar
la producerea unei unităţi de Р 4 - 4 unităţi de S 1 , 0 unităţi de S 2 ; şi
3 unităţi de S 3 .
Să se determine, cîte unităţi de fiecare tip de materie primă
trebuie să procure întreprinderile А şi В pentru ca să se
îndeplinească comanda de producere.

12
Răspunsuri şi indicaţii

⎛ 12 5 − 4 ⎞
⎜ ⎟
1) b) ⎜ 9 − 1 14 ⎟ ; c) matricea nulă de ordinul trei;
⎜ − 9 16 1 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 9 7 ⎞ ⎛ 14 − 9 ⎞ ⎛ 11 12 8 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
d) ⎜ 9 4 ⎟ ; e) ⎜ 9 − 7 ⎟ ; g) ⎜ 4 15 16 ⎟ .
⎜ 0 −1 ⎟ ⎜ 4 −5 ⎟ ⎜ − 4 12 11 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎛ 4 −2 ⎞ ⎛ 2 −2 ⎞
2) а) X = ⎜⎜ ⎟⎟ ; b) X = ⎜⎜ ⎟⎟ ;
⎝ −1 2 ⎠ ⎝ − 22 16 ⎠
⎛ 0,5 2 ⎞
⎜ ⎟ ⎛ 1 0 ⎞ ⎛ −2 0 ⎞
c) X = ⎜ 2 1 ⎟ ; d). X = ⎜⎜ ⎟⎟ sau X = ⎜⎜ ⎟⎟ .
⎜ 0 −1 ⎟ ⎝ 4 1 ⎠ ⎝ −4 −2 ⎠
⎝ ⎠
⎛ b+d b ⎞ ⎛ b+d b ⎞
3) а) ⎜⎜ ⎟⎟ , b şi d ∈ R; b) ⎜⎜ ⎟ , b şi d ∈ R;
⎝ − 2b d ⎠ ⎝ 0 d ⎟⎠
⎛ 2a + c a b ⎞
⎛ a −c ⎞ ⎜ ⎟
c) ⎜⎜ ⎟⎟ , a şi c ∈ R ; d) ⎜ 0 c 3a − 2b ⎟,
⎝ c a − 5c ⎠ ⎜ 0 0 c ⎟
⎝ ⎠
a, b şi c ∈ R.
⎛ 1 n ⎞ ⎛ cos nα − sin nα ⎞
4) a) An = ⎜⎜ ⎟⎟ ; c) An = ⎜⎜ ⎟⎟ .
⎝ 0 1 ⎠ ⎝ sin nα cos nα ⎠

13
2. Determinanţi

Fie dată o matrice pătratică de ordinul n: А = ( aij ) n× n . O


caracteristică importantă a unei matrice de acest fel este
determinantul ei. Pentru a defini determinantul matricei vom avea
nevoie de cîteva noţiuni preliminare.
Definiţia 1. Fie o mulţime ordonată ce conţine n elemente
numerotate iniţial 1,2,…,n. Vom numi permutare simplă
schimbarea locului a două elemente ale acestei mulţimi. Numărul
tuturor permutărilor simple în rezultatul cărora se obţin mulţimi
ordonate diferite ce conţin cîte n elemente din cele date iniţial se
numeşte permutări din n şi se notează Р n .
Evident, dintr-o mulţime ce conţine două elemente numerotate
1,2 pot fi formate numai două mulţimi ordonate: (1 2) şi (2 1),
adică Р 2 = 2. Dintr-o mulţime ce conţine trei elemente numerotate
1,2,3 pot fi formate următoarele mulţimi ordonate: (1 2 3),
(1 3 2), (2 1 3), (3 1 2), (2 3 1) şi (3 2 1), adică Р 3 = 6. În caz
general, folosind metoda inducţiei matematice, uşor se deduce
formula următoare:
Р n = n! = 1 ⋅ 2 ⋅ 3 ⋅ K ⋅ n .
Astfel, Р 5 = 1 ⋅ 2 ⋅ 3 ⋅ 4 ⋅ 5 = 120. În cele ce urmează vom considera
pretutindeni, că ordinea iniţială a elementelor unei mulţimi coincide
cu cea naturală: 1,2,…,n.
Exemplul 1. Să se afle numărul permutărilor simple
necesare pentru a aduce mulţimea ordonată (3 4 1 2) la cea iniţială
- (1 2 3 4).
Rezolvare: (3 4 1 2) → (1 4 3 2) → (1 2 3 4). Mai
întîi am schimbat locul elementelor unu şi trei, iar apoi al
elementelor doi şi patru. Astfel, numărul permutărilor simple
necesare pentru a aduce mulţimea ordonată (3 4 1 2) la cea iniţială
(1 2 3 4) este egal cu doi.
Definiţia 2. Se numeşte determinant al matricei pătratice
А = ( aij ) n× n sau determinant de ordinul n numărul egal cu suma a

14
n! produse ale elementelor matricei A luate numai cîte unul din
fiecare linie şi fiecare coloană – cîte n elemente în fiecare produs (în
faţa fiecărui produs se ia semnul “+”, dacă numărul permutărilor
simple necesare pentru a aduce mulţimea numerelor de ordine ale
coloanelor în corespundere mulţimii iniţiale a numerelor de ordine
ale liniilor este par, sau semnul “-”, dacă acest număr este impar).
Determinantul matricei А se notează detA, sau A . Forma
generală a determinantului de ordinul n este următoarea:
a11 a12 L a1n
a 21 a 22 L a 2 n
detA = (1)
− − − −
a n1 a n 2 L a nn
Elementele a11 , a 22 ,…, a nn formează diagonala principală a
determinantului, iar elementele a1n , a 2 n −1 ,…, a n1 - diagonala lui
secundară.
Vom concretiza definiţia 2 examinînd determinanţii de
ordinul doi şi trei. Să examinăm mai intîi determinantul de ordinul
doi:
a11 a12
= a11 a 22 − a12 a 21 .
a 21 a 22
Conform definiţiei acest determinant conţine două produse a cîte
două elemente în fiecare. Produsul a11 a 22 se ia cu semnul “+”,
deoarece mulţimea numerelor de ordine ale coloanelor coincide cu
mulţimea iniţială a numerelor de ordine ale liniilor - (1 2); adică
este necesar de 0 permutări simple (număr par); iar produsul a12 a 21
se ia cu semnul “-”, deoarece este necesară o permutare simplă
pentru a aduce mulţimea numerelor de ordine ale coloanelor - (2 1)
în corespundere mulţimii numerelor de ordine ale liniilor - (1 2)
(număr impar).
Să examinăm acum determinantul de ordinul trei. Conform
definiţiei 2 acest determinant conţine 3! = 6 produse a cîte trei
elemente în fiecare:
15
a11 a12 a13
a 21 a 22 a 23 = a11a22 a33 + a12 a23a31 + a13a21a32 − a13a22 a31 −
a31 a32 a33
− a11a23a32 − a12 a21a33 (2)
Observăm, că primele trei produse luate cu semnul “+” sînt
formate din elementele situate pe diagonala principală şi elementele
ce corespund vîrfurilor a două triunghiuri cu bazele paralele ei, iar
celelalte trei produse luate cu semnul “-” sînt formate de elementele
situate pe diagonala secundară şi elementele ce corespund vîrfurilor
a două triunghiuri cu bazele paralele acestei diagonale. Deaceia
această metodă de calcul a determinantului de ordinul trei se
numeşte regula triunghiurilor.
Să motivăm acum semnele din faţa acestor produse.
Mulţimile numerelor de ordine ale liniilor tuturor produselor sînt
ordonate la fel - (1 2 3). Scriem mulţimile numerelor de ordine ale
coloanelor acestor produse: (1 2 3), (2 3 1), (3 1 2), (3 2 1),
(1 3 2), (2 1 3). Se observă uşor, că la primele trei produse este
necesar de un număr par de permutări simple pentru a aduce
mulţimea numerelor de ordine ale coloanelor în corespundere
mulţimii numerelor de ordine ale liniilor (0, 2 şi 2 permutări), iar
pentru ultimile trei produse - de un număr impar de asemenea
permutări (cîte o permutare).
Revenim acum la formula (2) de calcul a determinantului de
ordinul trei. Aceleaşi şase produse se obţin mai simplu, dacă
aplicăm regula lui Sarrus. Pentru aceasta în partea dreaptă a
determinantului scriem primele două coloane ale lui şi calculăm
cele 6 produse în felul următor: primele 3 produse cu semnul “+” le
obţinem înmulţind elementele de pe diagonala principală şi cele
situate paralel acestei diagonale în partea dreaptă a ei; ultimele 3
produse cu semnul “-” le obţinem analogic, înmulţind elementele de
pe diagonala secundară şi cele situate paralel acestei diagonale în
partea dreaptă a ei. Să ilustrăm schema aplicării regulii lui Sarrus:

16
• • • • •
• • • • •
• • • • •
− +
Considerăm cîteva exemple.
3 12
Exemplul 2. Să se calculeze determinanţii: а) ;
1 −5
3 2 −1
cos α sin α
b) ; c) 0 4 5 .
sin α cos α
2 −7 4
3 12
Rezolvare: а) = 3 ⋅ (−5) − 12 ⋅ 1 = -27;
1 −5
cos α sin α
b) = cos 2 α − sin 2 α = cos2 α ;
sin α cos α
3 2 −1
c) 0 4 5 = 3·4·4 + 2·5·2 + (-1) 0·(-7) + (-1) 4·2+ 2·0·4 +
2 −7 4
+ 3 5·(-7) = 48 + 20 +8 + 105 = 181.
Notă. Calculul determinanţilor de ordin mai mare decît trei
conform definiţiei 2 necesită un volum foarte mare de calcule.
Astfel, deja pentru determinantul de ordinul patru e necesar de
calculat 4! = 24 produse a cîte 4 elemente în fiecare, iar pentru
determinantul de ordinul cinci - 5! = 120 produse a cîte 5 elemente
în fiecare. Din aceste motive calculul determinanţilor de ordin mai
mare decît trei nu se efectuează conform definiţiei, ci folosind altă
metodă, care se bazează pe proprietăţile determinanţilor.
Înainte de a trece la expunerea proprietăţilor determinanţilor
vom da cîteva noţiuni preliminare.
Definiţia 4. Se numeşte minor al elementului aij al unui
determinant de ordinul n determinantul de ordinul n-1, care se
17
obţine din determinantul iniţial după înlăturarea din el a liniei i şi
coloanei k. Se numeşte complement algebric al elementului aij al
unui determinant minorul acestui element luat cu semnul “+”, dacă
i + j este un număr par sau cu semnul “-”, dacă i + j este un număr
impar.
Minorul elementului aij se notează М ij , iar complementul
lui algebric - А ij . Conform definiţiei 4, are loc egalitatea:
А ij = (-1) i+ j М ij .
1 2 −3
Exemplul 3. Fie dat determinantul 4 5 8 .
0 −3 1
Să se calculeze М 21 , М 33 , А 22 şi А 21 .
Rezolvare. Pentru a calcula minorul М 21 eliminăm din
2 −3
determinant linia 2 şi coloana 1: М 21 = = -7. Analogic
−3 1
1 2
obţinem, că М 33 = = -3. Calculăm apoi complemenţii
4 5
1 −3
algebrici: А 22 = М 22 = = 1 şi А 21 = -М 21 = 7.
0 1

Mai jos vom expune proprietăţile determinanţilor de


ordinul n:
1. Determinantul unei matrice pătratice A este egal cu
determinantul matricei A T transpuse ei, adică detA = detA T .
2. Determinantul de ordinul n este egal cu suma produselor
elementelor unei linii (сoloane) la complemenţii algebrici
n n
corespunzători acestor elemente, adică detA = ∑a
i =1
ij Aij = ∑a
j =1
ij Aij .

Această proprietate importantă reprezintă o metodă universală de


calcul a determinanţilor de ordin mai mare decît 3.
18
3. Factorul comun al elementelor unei linii (сoloane) a
determinantului poate fi scos în faţa simbolului acestui determinant.
4. Determinantul de ordinul n este egal cu zero, dacă se
îndeplineşte una din următoarele condiţii:
а) toate elementele unei linii (сoloane) a determinantului sînt egale
cu zero;
b) două linii (сoloane) a determinantului coincid; adică conţin
aceleaşi elemente;
c) două linii (сoloane) a determinantului sînt proporţionale, adică
elementele unei linii (сoloane) sînt egale cu elementele
corespunzătoare ale altei linii (сoloane), înmulţite la un careva
număr;
d) o linie (сoloană) a determinantului reprezintă o combinaţie liniară
a celorlalte linii (сoloane) ale lui, adică elementele unei linii
(сoloane) reprezintă o sumă a elementelor corespunzătoare ale altor
linii (сoloane), înmulţite în prealabil la careva numere.
5. Dacă într-un determinant vom schimba locurile a două linii
(сoloane), atunci trebuie să schimbăm semnul determinantului în
opus.
6. Valoarea determinantului nu se va schimba, dacă la
elementele unei linii (сoloane) vom aduna elementele
corespunzătoare ale altei linii (сoloane), înmulţite în prealabil cu
orice număr real.
7. Dacă fiecare element al unei linii (сoloane) a
determinantului reprezintă o sumă algebrică a două elemente, atunci
determinantul este egal cu suma a doi determinanţi; primul
determinant în linia (сoloana) dată conţine primii termeni ai
sumelor, iar al doilea determinant- termenii secunzi, celelalte linii
(сoloane) ale determinanţilor coincid cu cele ale determinantului
iniţial.
8. Suma produselor elementelor unei linii (сoloane) a
determinantului la complemenţii algebrici corespunzători
elementelor altei linii (сoloane) este egală cu zero.
9. Determinantul produsului a două matrice pătratice de
ordinul n este egal cu produsului determinanţilor acestor matrice,

19
adică det(AB) = detA·detB.

Pentru simplitate, demonstraţia proprietăţilor determinanţilor


o vom face pentru cazul determinanţilor de ordinul 3.
Demonstraţia proprietăţii 1. Transpunem determinantul (2) şi
îl calculăm folosind definiţia 3. În rezultat obţinem aceleaşi
produse, ca şi în partea dreaptă a formulei (2).
Demonstraţia proprietăţii 2. Dezvoltăm determinantul, de
exemplu, după prima linie:
a11 a12 a13
a a 23 a a 23
a 21 a 22 a 23 = a11 22 - a12 21 +
a32 a33 a31 a33
a31 a32 a33
a 21 a 22
a13 = a11 (a 22 a33 − a 23 a32 ) - a12 (a 21 a33 − a 23 a31 ) +
a31 a32
a13 (a 21 a32 − a 22 a31 ) .
Deschizînd parantezele, observăm că se obţin aceleaşi şase produse,
ca şi în formula (2). Obţinem acelaşi rezultat, dacă dezvoltăm
determinantul după altă linie sau coloană.
Demonstraţia proprietăţii 3. De exemplu vom demonstra, că
a11 a12 a13 a11 a12 a13
ta 21 ta 22 ta 23 = t a 21 a 22 a 23 .
a31 a32 a33 a31 a32 a33
Pentru demonstraţia acestei egalităţi este suficient să dezvoltăm
determinantul din partea stîngă a egalităţii după linia a doua şi să
scoatem factorul comun t în faţa parantezei. În paranteze se va
obţine dezvoltarea determinantului din partea dreaptă a egalităţii
după linia a doua, ceea ce demonstrează că egalitatea este adevărată.
Demonstraţia proprietăţii 4. а) Evident.
b) De exemplu, fie că coincid primele două linii ale
determinantului. Atunci îl vom dezvolta după linia a treia:

20
a b c
b c a c a b
a b c = d -e + g .
b c a c a b
d e g
Se observă imediat că toţi cei trei determinanţi din partea dreaptă a
egalităţii sînt egali cu zero, deci şi determinantul din partea stîngă a
egalităţii este egal cu zero. În mod analog se demonstrează că
determinantul va fi egal cu zero în cazul în care coincid alte două
linii sau două coloane ale lui.
с) Dacă două linii (două coloane) ale determinantului sînt
proporţionale, atunci din toate elementele unei linii (coloane) se
poate scoate în faţa simbolului determinantului un factor comun,
astfel încît două linii (două coloane) ale lui vor coincide. Şi atunci
după cele demonstrate în punctul b), determinantul va fi egal cu
zero.
Proprietatea 4 d) poate fi demonstrată folosind proprietăţile 6 şi 7
demonstrate mai jos.
Demonstraţia proprietăţii 5. În determinantul din formula (2)
schimbăm de exemplu locurile liniei întîi şi a doua şi dezvoltăm
determinantul obţinut după linia a doua. În rezultat obţinem
dezvoltarea determinantului iniţial după linia întîia (vezi
demonstraţia proprietăţii 2), însă cu semn opus. Prin urmare, dacă
vom scoate în faţa parantezelor semnul “-”, atunci în paranteze
obţinem determinantul din egalitatea (2). Un rezultat analog se va
obţine la schimbarea locurilor altor două linii sau două coloane ale
determinantului.
Demonstraţia proprietăţii 6. De exemplu, fie că linia întîi a
determinantului din (2) se înmulţeşte la numărul t şi se adună la
linia a treia. Determinantul obţinut îl dezvoltăm după linia a treia:
a11 a12 a13
a a13
a 21 a 22 a 23 = ( a31 + ta11 ) 12 -
a 22 a 23
a31 + ta11 a32 + ta12 a33 + ta13
a11 a13 a11 a12
(a32 + ta12 ) + (a33 + ta13 ) .
a 21 a 23 a 21 a 22
21
Apoi deschidem parantezele şi grupăm separat produsele ce conţin
a31 , a32 , a33 şi separat cele care conţin t. În rezultat primele trei
produse formează dezvoltarea determinantului iniţial din (2) după
linia a treia, iar ultimele trei – determinantul, la care prima şi a treia
linie sînt proporţionale şi atunci el este egal cu zero. Prin urmare, în
rezultatul operaţiilor efectuate în proprietatea 6 valoarea
determinantului nu se schimbă.
Demonstraţia proprietăţilor 7 şi 8 se efectuează în mod analog
cu aplicarea proprietăţii 2 despre dezvoltarea determinantului după
linie sau coloană,
Demonstraţia proprietăţii 9 o omitem din motivul
complexităţii ei.
Să examinăm cîteva exemple de calcul al determinanţilor,
aplicînd proprietăţile lor.
Exemplul 4. Să calculăm determinanţii:
1 −1 2 0
a b c
3 2 4 −1
а) a 2 b 2 c 2 ; b) .
3 3 3 0 3 1 2
a b c
−2 1 2 3
Rezolvare. а) Conform proprietăţii 3 scoatem din prima
coloană a determinantului elementul a, din a doua - b, iar din a treia
- c. Apoi, folosind proprietatea 6, scădem de la coloana a doua şi a
treia prima coloană şi obţinem:
a b c 1 0 0
2
a b c 2 2
= abc a b−a c−a .
3
a b c 3 3
a b − a c − a2
2 2 2

După aceasta dezvoltăm determinantul obţinut după prima linie şi


scoatem factorii comuni b-a şi c-a din coloana a doua şi a treia. În
rezultat obţinem:
1 1
abc(b − a )(c − a ) = abc(b − a)(c − a)(c − b) .
b+a c+a
b) Pentru a obţine trei zerouri în coloana a patra a determinantului
22
înmulţim linia a doua la 2 şi o adunăm cu a treia linie, apoi
înmulţim linia a doua la 3 şi o adunăm cu a patra. În rezultat
determinantul iniţial este egal cu:
1 −1 2 0
1 −1 2
3 2 4 −1
= (−1) ⋅ (−1) 6 7 9 =
6

6 7 9 0
7 7 14
7 7 14 0
1 0 0
13 − 3
− 6 13 − 3 =− = -42.
14 0
7 14 0
În această egalitate determinantul de ordinul 4 este dezvoltat după
linia a patra. În continuare, în scopul obţinerii a două zerouri în
determinantul de ordinul 3, prima coloană a fost adunată cu a doua,
apoi prima coloană a fost înmulţită la (-2) şi adunată cu a treia.
Determinantul obţinut a fost dezvoltat după prima linie şi redus la
un determinant de ordinul doi.
Notă. Proprietatea 2 despre dezvoltarea determinantului după
linie sau coloană reprezintă o metodă universală de calcul a
determinanţilor de ordin superior (4, 5 etc.) prin reducerea lor la
determinanţi de ordin mai mic. Pentru aplicare eficientă a acestei
proprietăţi şi micşorarea considerabilă a volumului calculelor în
prealabil e necesar de a anula toate elementele unei linii sau coloane
(cu excepţia unuia), apoi de a dezvolta determinantul după linia sau
coloana în care au fost obţinute zerourile, aşa cum a fost efectuat în
exemplul 4 b).

23
Exerciţii şi probleme

1) Să se calculeze determinanţii:
5 −1 cos x sin x a3 1− a
а) ; b) ; c) 2 ;
2 3 − sin x cos x a + a +1 −1
3 9 −5 1 −4 7 4 −6 8
d) 4 −3 8 ; e) 2 2 − 5 ; f) 9 3 −2 ;
7 6 3 6 0 9 − 5 − 9 10
1 a a2 x y x+ y
g) 1 b b 2
; h) y x+ y x ;
1 c c 2
x+ y x y
3 4 1 0 4 0 −1 2
−2 5 2 1 3 1 1 −1
i) ; j) ;
6 2 2 4 2 3 0 −2
3 −2 1 4 0 1 −1 5
1 1 1 1 1 1 1 1
−1 1 2 3 1 1− a 1 1
k) ; l) .
1 1 4 9 1 1 2−a 1
−1 1 8 27 1 1 1 3− a

2) Să se verifice identităţile:
1 a a3 1 a a2
а) 1 b b 3 = (a + b + c) 1 b b 2 ;
1 c c3 1 c c2
4 + 2x 2 7 + 5x 2 5 + 3x 2
b) − 2x 1 − 5x − 3x = 0;
4 x+7 5

24
1 x x2 x3
1 y y2 y3
c) = (y-x)(z-x)(k-x)(z-y)(k-y)(k-z).
1 z z2 z3
1 k k2 k3

3) Să se rezolve ecuaţiile:
x −1 a2 a − 3
a) = 0; b) = 0;
3 x+4 −1 2
2 b −b x −1 x 2x + 1
c) 1 −1 3 = 0; d) 2x + 8 2x + 6 x+4 = 0;
b + 10 1 1 2 3 4
1 1 2 3
1 2 − x2 2 3
e) = 0.
2 3 1 5
2 3 1 9 − x2

4) Să se rezolve inecuaţiile:
2 −3 2 3− x
a) ≤ 0; b) > 0;
x + 5 6x 1 x2
x 1 4
c) − 2 2x 2 < 0.
4 x −4

25
Răspunsuri şi indicaţii

1) b) 1; c) –1; d) 0 ; f) 0; g) (b-a)(c-a)(c-b); h) -2(x3+y3); j) -93;


k) 0; м) 48; l) a(a-1)(2-a).
2) а) adevărat; b) adevărat; c) adevărat.
3) а) {-3; -1}; b) {-1,5; 1}; г) {0}; д) {-2; -1; 1; 2}.
4) a) x ∈ (−∞;−1 ] ; b) x ∈ (−∞;−1,5) ∪ (1;+∞) ;
c) x ∈ (−∞;−5) ∪ (0;+∞) .

26
3. RANGUL UNEI MATRICE. MATRICEA INVERSĂ

Fie A o matrice care conţine elemente situate în k linii şi n


⎛ a11 a12 L a1n ⎞
⎜ ⎟
⎜ a 21 a 22 L a2n ⎟
coloane: A = ⎜ , sau scrisă în mod
− − − − ⎟
⎜ ⎟
⎜ a a kn ⎟⎠
⎝ k1 a k 2 L
compact: A = ( aij ) k×n .
O caracteristică importantă a matricei este rangul ei. Cu
ajutorul rangului matricei se determină compatibilitatea sistemelor
de ecuaţii liniare. Înainte de a da noţiunea de rang al matricei vom
da următoarea definiţie.
Definiţia 1. Se numeşte minor de ordinul r al matricei
А = (aij ) k ×n determinantul de ordinul r ce se obţine la intersecţia a
r linii şi r coloane ale matricei date.
Evident, numărul r nu poate fi mai mare decît cel mai mic
dintre numerele k sau n. Ne vor interesa minorii nenuli de ordin
maxim ce pot fi formaţi din elementele matricei A.
Definiţia 2. Se numeşte rang al matricei A ordinul maxim al
minorului nenul al acestei matrice, care se notează rangA.
Din definiţiile 1 şi 2 rezultă, că rangul oricărei matrice nu
poate fi mai mare decît numărul liniilor sau al coloanelor ei, adică
rangA ≤ min(k; n).
Exemplul 1. Să se afle rangul matricei:
⎛ 1 0 −2 3 ⎞
⎜ ⎟
А = ⎜ − 4 5 1 2 ⎟.
⎜ − 3 5 −1 5 ⎟
⎝ ⎠
Rezolvare. Matricea dată conţine 3 linii şi 4 coloane, de aceea
rangul ei nu poate fi mai mare decît 3. Calculăm mai întîi minorii de
rangul 3, care sînt patru la număr: М 1 - determinantul alcătuit din
primele trei linii şi primele trei coloane ale matricei; М 2 -
determinantul alcătuit din primele două şi cea de-a patra coloană al
27
matricei; М 3 - determinantul alcătuit din prima coloană şi ultimele
două; М 4 - determinantul alcătuit din ultimele trei coloane ale
matricei.
1 0 −2
М1 = − 4 5 1 = -5 + 40 –30 – 5 = 0. Calculînd în mod
− 3 5 −1
analog în continuare, obţinem: М 2 = М 3 = М 4 = 0.
Prin urmare, rangul matricei este mai mic decît trei. Calculăm
apoi minorii de ordinul doi. Primul minor este format la intersecţia a
primelor două linii şi primelor două coloane ale matricei:
1 0
= = 5 ≠ 0. Conform definiţiei 2, rangul matricei este egal
−4 5
cu doi. Răspuns: rangA = 2.
Notă. Determinarea rangului matricei nemijlocit conform
definiţiei necesită un volum mare de calcul. Un procedeu mai
eficient de calcul al rangului matricei este metoda transformărilor
elementare.
Definiţia 3. Transformările efectuate asupra elementelor
matricei care păstrează rangul ei se numesc transformări elementare.

Teorema 1. Următoarele transformări sînt transformări


elementare ale matricei: a) înmulţirea sau împărţirea elementelor
unei linii (coloane) ale matricei la orice număr diferit de zero;
b) înlocuirea unei linii (coloane) cu rezultatul sumei sau diferenţei
elementelor oricăror două linii (coloane) ale matricei; c) schimbarea
locurilor oricăror două linii (coloane) ale matricei.
Demonstraţie. a) Să observăm mai întîi că împărţirea tuturor
elementelor unei linii (coloane) ale matricei la un număr diferit de
zero este echivalentă cu înmulţirea la numărul invers celui dat.
Deaceea e suficient să examinăm doar cazul înmulţirii elementelor
unei linii (coloane) la orice număr t diferit de zero. În rezultatul
înmulţirii elementelor unei linii (coloane) la numărul t valorile
tuturor minorilor ce conţin această linie (coloană) se vor mări de t
28
ori (aceasta rezultă din proprietatea 3 a determinanţilor). Prin
urmare, toţi minorii nenuli ce conţin linia (coloana) dată vor rămîne
nenuli. Deci, în rezultatul înmulţirii elementelor unei linii (coloane)
a matricei cu orice număr t diferit de zero rangul ei nu se schimbă.
b) Conform proprietăţii 6 a determinanţilor, în urma înlocuirii
unei linii (coloane) a matricei cu rezultatul adunării sau scăderii a
două linii (coloane) valoarea determinantului nu se schimbă.
Deaceea, nu se vor schimba nici valorile minorilor matricei şi nici
rangul ei.
c) Conform proprietăţii 5 a determinanţilor, dacă se schimbă
locurile a două linii (coloane) ale determinantului, se schimbă
numai semnul din faţa simbolului lui. Prin urmare, toţi minorii
matricei în rezultatul acestei acţiuni îşi schimbă doar semnul şi
minorii nenuli rămîn nenuli. Deci şi în acest caz rangul matricei
rămîne neschimbat.
Teorema este demonstrată.
Notă. Reieşind din teorema 1, putem determina rangul
matricei folosind metoda transformărilor elementare. Pentru aceasta
liniile (coloanele) matricei se înmulţesc cu numere alese în mod
special şi se adună între ele astfel, încît în matrice să se obţină un
număr maxim posibil de zerouri. Atunci este uşor de determinat
ordinul maxim al minorului matricei, care este diferit de zero.
Exemplul 2. Să se afle rangul matricei prin metoda
⎛ 2 −3 1 0 ⎞
⎜ ⎟
transformărilor elementare: А = ⎜ 4 2 3 − 2 ⎟ .
⎜ 2 5 2 −2 ⎟
⎝ ⎠
Rezolvare. Înmulţim prima linie a matricei cu -2 şi o adunăm
la a doua, apoi de la linia a treia a matricei scădem prima linie. În
rezultat obţinem matricea:
⎛ 2 −3 1 0 ⎞ ⎛ 2 −3 1 0 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 0 8 1 − 2 ⎟ → ⎜ 0 8 1 − 2 ⎟.
⎜ 0 8 1 −2 ⎟ ⎜ 0 0 0 0 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
Ultima matrice a fost obţinută din precedenta scăzînd din linia

29
a treia linia a doua a matricei. Deoarece ultima linie a matricei
finale conţine numai zerouri, toţi minorii de ordinul 3 ai matricei
2 −3
sînt egali cu zero, iar minorul de ordinul doi = 16 ≠ 0.
0 8
Prin urmare, ordinul maxim al minorului diferit de zero este egal cu
doi. Răspuns. rangA = 2.

În continuare vom examina încă o metodă de determinare a


rangului unei matrice – metoda minorilor bordanţi. Această metodă
se aplică în felul următor. Alegem un element nenul al matricei şi
formăm determinanţi de ordinul doi ce conţin acest element şi
găsim unul diferit de zero (dacă toţi determinanţii de ordinul doi
sînt egali cu zero, atunci rangul matricei este egal cu unu). Astfel
determinăm un minor nenul de ordinul doi al matricei. Apoi
adăugăm la acest minor elemente situate în aceleaşi linii şi coloane
şi formăm determinanţi de ordinul trei ce conţin minorul dat
(bordăm acest minor). Dacă toţi determinanţii de ordinul trei astfel
formaţi sînt egali cu zero, atunci rangul matricei este egal cu doi.
Dacă însă am găsit un determinant de ordinul trei diferit de zero,
atunci îl bordăm pe el, formînd în mod analog determinanţi de
ordinul patru ş.a.m.d.
Exemplul 3. Să se afle rangul matricei prin metoda minorilor
bordanţi.
⎛2 − 4 3 1 0⎞
⎜ ⎟
⎜ 1 − 2 1 − 4 2⎟
А= ⎜ .
0 1 −1 3 1⎟
⎜ ⎟
⎜ 4 − 7 4 − 4 5⎟
⎝ ⎠
Rezolvare. Minorul de ordinul doi din colţul de sus stînga al
matricei este egal cu zero. Însă următorul minor este diferit de zero:
−4 3
= 2 ≠ 0. Formăm minorul de ordinul trei, care îl
−2 1

30
2 −4 3
bordează pe minorul dat şi îl calculăm: 1 −2 1 = 1 ≠ 0. La
0 1 −1
rîndul său pot fi formaţi doi minori de ordinul patru, care bordează
minorul dat de ordinul trei:
2 −4 3 1 2 −4 3 0
1 −2 1 −4 1 −2 1 2
M1 = şi M2 =
0 1 −1 3 0 1 −1 1
4 −7 4 −4 4 −7 4 5
Calculînd, obţinem că M1 = M2 = 0. Prin urmare, toţi minorii
de ordinul patru ai matricei sînt nuli.
Răspuns. rangA = 3.

Acum vom examina partea a doua a acestui punct consacrată


matricelor inversabile.
Operaţia de împărţire a matricelor nu este definită, însă în
cazul matricelor pătratice operaţia de împărţire poate fi redusă la
operaţia de înmulţire la matricea inversă similar operaţiilor
analogice ale numerelor reale. În prealabil amintim operaţia de
determinare a numărului invers: numărul a −1 se numeşte inversul
numărului a , dacă a −1 ⋅ a = 1 . De exemplu, inversul numărului 4
este 4 −1 = 0,25 , deoarece 0,25·4 = 1.
În mod analog se defineşte şi matricea inversă. Noţiunea de
matrice inversă este foarte importantă în algebra liniară şi se aplică
la rezolvarea ecuaţiilor matriceale şi a sistemelor de ecuaţii liniare.
Fie dată o matrice pătratică А de ordinul n.
Definiţia 4. Matricea A-1 se numeşte inversa matricei A, dacă
are loc egalitatea A−1 ⋅ A = A ⋅ A−1 = En (1),
unde En este matricea unitate de ordinul n.
Din definiţia 4 rezultă că matricea inversă A −1 , la fel ca şi
matricea A , este o matrice pătratică de ordinul n. Apare întrebarea:
care matrice din mulţimea matricelor pătratice cu coeficienţi reali
31
posedă matrice inversă, adică sînt inversabile? Înainte de a răspunde
la această întrebare vom da următoarea definiţie.
Definiţia 5. Matricea pătratică A se numeşte degenerată
(singulară), dacă determinantul ei este egal cu zero. Matricea se
numeşte nedegenerată (nesingulară) dacă determinantul ei este
diferit de zero.
Este adevărată următoarea teoremă:
Teorema 2. Matricea pătratică A este inversabilă atunci şi
numai atunci cînd ea este nedegenerată (detA ≠ 0). Matricea inversă,
dacă ea există, este unică.
Demonstraţie. Vom demonstra mai întîi că o matrice
degenerată nu are matrice inversă. Presupunem contrariul, că
matricea A este degenerată (detA = 0) şi A-1 este inversa ei. Atunci
din egalitatea (1) rezultă că A −1 ⋅ A = A ⋅ A −1 = E n .
Conform proprietăţii 9 a determinanţilor avem că:
det( A −1 ⋅ A) = det A −1 ⋅ det A = det E n . Deoarece detA = 0, iar E n
este matricea unitate cu det E n = 1 , din egalitatea precedentă
obţinem că 0 = 1. Contrazicerea obţinută demonstrează că
presupunerea iniţială precum că o matrice degenerată are matrice
inversă este falsă. Prin urmare, o matrice degenerată nu poate avea
matrice inversă.
Să demonstrăm în continuare, că orice matrice nedegenerată
posedă matrice inversă. Fie A – o matrice nedegenerată cu detA ≠ 0.
Considerăm matricea A′ - matricea transpusă a complemenţilor
algebrici ai elementelor matricei A = (aij ) k ×n : A′ = ( Aij ) T k ×n .
n
Atunci A ⋅ A′ = C = (cij ) k ×n , unde cij = ∑ aik Ark . Aici cij
k =1
reprezintă sume de produse ale elementelor liniei i a matricei A la
complemenţii algebrici corespunzători ai coloanei k a matricei date.
Conform proprietăţii 2 a determinanţilor au loc egalităţile:
c11 = c 22 = K = c nn = det A , deoarece reprezintă sumele produselor
elementelor liniilor determinantului matricei A la complemenţii
algebrici corespunzători ai acestor elemente.
32
Celelalte elemente ale matricei C sînt egale cu zero în baza
proprietăţii 8 a determinanţilor, adică cij = 0 pentru i ≠ j . Astfel
matricea C reprezintă o matrice diagonală, toate elementele căreia
situate pe diagonala principală sînt egale cu detA. Prin urmare,
A′
obţinem că: C = A ⋅ A′ = det A ⋅ En ⇒ En = A ⋅ , unde En este
det A
matricea unitate.
În mod analog se obţine că: A′ ⋅ A = det A ⋅ En .
A′
Deoarece detA ≠ 0, matricea este inversa matricei A.
det A
Astfel am obţinut formula de calcul a matricei inverse:
A′
A −1 = , unde A′ = ( Aij ) T k ×n (2)
det A
Vom demonstra în cele din urmă unicitatea matricei inverse.
Presupunem contrariul, că matricea nedegenerată A are două
matrice inverse: B şi D. Atunci, conform definiţiei 4, are loc şirul de
egalităţi: B = B ⋅ En = B ⋅ ( A ⋅ D) = ( B ⋅ A) ⋅ D = En ⋅ D = D , adică
B = D. Prin urmare, matricea inversă este unică.
Teorema este demonstrată.
Notă. Pe parcursul demonstraţiei teoremei a fost obţinută
formula (2) de calcul a matricei inverse. Pentru a o aplica este
necesar să calculăm mai întîi determinantul matricei A. Dacă el este
diferit de zero, atunci matricea inversă există şi este unică. Pentru a
o afla calculăm complemenţii algebrici ai elementelor matricei A şi
alcătuim matricea inversă după formula (2).
Să aducem un exemplu de determinare a matricei inverse.
Exemplul 4. Să se determine inversa matricei А, unde
⎛ 3 −4 2 ⎞
⎜ ⎟
А = ⎜ 2 −3 1 ⎟.
⎜ 3 − 5 −1 ⎟
⎝ ⎠
Rezolvare. Calculăm mai întîi determinantul matricei:
detA = 2.

33
După aceasta calculăm complemenţii algebrici ai elementelor
matricei A
−3 1 2 1 2 −3
A11 = = 8 , A12 = − = 5 , A13 = = −1 ,
− 5 −1 3 −1 3 −5
−4 2 3 2
A21 = − = −14 , A22 = = −9 ,
− 5 −1 2 −1
3 −4 −4 2 3 2
A23 = − = 3 , A31 = = 2 , A32 = − = 1,
3 −5 −3 1 2 1
3 −4
A33 = = −1 .
2 −3
Aplicînd formula (2), alcătuim matricea inversă:
⎛ 8 − 14 2 ⎞ ⎛ 4 −7 1 ⎞
−1 1⎜ ⎟ ⎜ ⎟
A = ⎜ 5 − 9 1 ⎟ = ⎜ 2,5 − 4,5 0,5 ⎟ .
2⎜
⎝ −1 3 − 1 ⎟⎠ ⎜⎝ − 0,5 1,5 − 0,5 ⎟⎠

Notă. Calculul matricei inverse după formula (2) pentru


matrice de ordin mai mare decît trei necesită un volum foarte mare
de calcule. Astfel, pentru a afla inversa unei matrice de ordinul
patru trebuie să calculăm 16 determinanţi de ordinul trei -
complemenţii algebrici ai elementelor matricei. Din acest motiv a
fost elaborată încă o metodă de calcul a matricei inverse, care se
numeşte metoda transformărilor elementare.
Metoda transformărilor elementare constă în următoarele:
alături de matricea А (de exemplu în partea dreaptă) scriem matricea
unitate de acelaşi ordin. După aceasta în matricea mare obţinută se
efectuază transformări elementare numai asupra liniilor astfel, încît
matricea А să se transforme în matricea unitate. În rezultatul acestor
transformări matricea unitate din partea dreaptă se va transforma în
inversa matricei iniţiale.
Exemplul 5. Să se determine inversa matricei А din exemplul
4 prin metoda transformărilor elementare:
Rezolvare. În partea dreaptă a matricei А scriem matricea
34
unitate de acelaşi ordin. În matricea mare obţinută linia a doua o
înmulţim cu -2 şi o adunăm la prima linie, iar apoi la linia a treia
adunăm linia a doua a matricei:
⎛ 3 − 4 2 1 0 0 ⎞ ⎛ −1 2 0 1 − 2 0 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 2 −3 1 0 1 0 ⎟→ ⎜ 2 −3 1 0 1 0 ⎟→
⎜ 3 − 5 −1 0 0 1 ⎟ ⎜ 5 − 8 0 0 1 1 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎛ −1 2 0 1 − 2 0 ⎞
⎜ ⎟
⎜ 0 1 1 2 −3 0 ⎟ .
⎜ 0 2 0 5 −9 1 ⎟
⎝ ⎠
Ultima matrice de mai sus a fost obţinută din a doua în
rezultatul următoarelor transformări: prima linie a matricei se
înmulţeşte cu 2 şi se adună la a doua, apoi prima linie se înmulţeşte
cu 5 şi se adună la linia a treia. Mai departe, în ultima matrice de la
prima linie scădem linia a treia, apoi linia a treia o înmulţim cu -0,5
şi o adunăm la linia a doua a matricei. În rezultat obţinem
următoarea matrice:
⎛ −1 0 0 − 4 7 −1 ⎞
⎜ ⎟
⎜ 0 0 1 − 0,5 1,5 − 0,5 ⎟ →
⎜ 0 2 0 5 −9 1 ⎟⎠

⎛ 1 0 0 4 −7 1 ⎞
⎜ ⎟
⎜ 0 1 0 2,5 − 4,5 0,5 ⎟ .
⎜ 0 0 1 − 0,5 1,5 0,5 ⎟
⎝ ⎠
Pentru a obţine matricea finală prima linie a matricei
precedente o înmulţim cu -1, iar a treia linie o împărţim la 2. După
aceasta schimbăm locurile liniilor a doua şi a treia. În rezultat în
partea stîngă a matricei finale s-a obţinut matricea unitate, iar în
partea dreaptă – matricea inversă, care trebuia aflată.
⎛ 4 −7 1 ⎞
−1
⎜ ⎟
Răspuns: A = ⎜ 2,5 − 4,5 0,5 ⎟ .
⎜ − 0,5 1,5 − 0,5 ⎟
⎝ ⎠
35
Cu ajutorul matricei inverse pot fi rezolvate diverse ecuaţii
matriceale.
Exemplul 6. Să se rezolve ecuaţia
⎛ 3 −4 2 ⎞ ⎛ 3 2 −1 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 2 −3 1 ⎟⋅ X = ⎜ 4 1 − 2 ⎟ , unde X este o matrice
⎜ 3 − 5 −1 ⎟ ⎜ 7 3 −3 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
pătratică de ordinul trei.
Rezolvare. Notăm matricile date în ecuaţie prin
⎛ 3 −4 2 ⎞ ⎛ 3 2 −1 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
A = ⎜ 2 −3 1 ⎟, B = ⎜ 4 1 − 2 ⎟.
⎜ 3 − 5 −1 ⎟ ⎜ 7 3 −3 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
Atunci ecuaţia de mai sus se scrie în formă matriceală: A ⋅ X = B .
Înmulţim ambele părţi ale acestei ecuaţii cu matricea inversă A −1 şi
obţinem următoarea egalitate: A −1 ⋅ A ⋅ X = A −1 ⋅ B .
Deoarece A −1 ⋅ A = E - matricea unitate, din egalitatea precedentă
obţinem formula de calcul a matricei necunoscute X :
X = A −1 ⋅ B .
Prin urmare, pentru a afla matricea necunoscută trebuie să
aflăm inversa matricei A - A −1 şi să o înmulţim cu matricea B.
Observăm, că matricea A coincide cu matricea din exemplul
precedent şi inversa ei este deja aflată:
⎛ 4 −7 1 ⎞
−1
⎜ ⎟
A = ⎜ 2,5 − 4,5 0,5 ⎟ . Rămîne să o înmulţim cu
⎜ − 0,5 1,5 − 0,5 ⎟
⎝ ⎠
matricea B şi să aflăm matricea necunoscută X:
⎛ 4 −7 1 ⎞ ⎛ 3 2 −1 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
X = ⎜ 2,5 − 4,5 0,5 ⎟⋅ ⎜ 4 1 − 2 ⎟=
⎜ − 0,5 1,5 − 0,5 ⎟ ⎜ 7 3 −3 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠

36
⎛ −9 4 7 ⎞ ⎛ −9 4 7 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
=⎜ − 7 2 5 ⎟⋅ Răspuns: X = ⎜ − 7 2 5 ⎟⋅
⎜ 1 −1 −1 ⎟ ⎜ 1 −1 −1 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠

Exerciţii şi probleme

1) Să se afle rangul matricelor:


⎛ 3 − 3 12 ⎞ ⎛ 4 − 8 16 ⎞
а) ⎜⎜ ⎟⎟ ; b) ⎜⎜ ⎟⎟ ;
⎝ 2 −2 5 ⎠ ⎝ −1 2 − 4 ⎠
⎛ 3 2 −1 ⎞ ⎛ 3 2 −5 1 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
c) ⎜ 4 1 − 2 ⎟ ; d) ⎜ 4 4 3 0 ⎟ ;
⎜ 7 3 −3 ⎟ ⎜ −1 5 8 9 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎛ 2 1 −1 0 ⎞
⎛ 2 1 −1 ⎞ ⎜ ⎟
⎜ ⎟ ⎜ 3 3 −2 1 ⎟
e) ⎜ 3 − 1 0 ⎟, λ ∈ R ; f) ⎜ ;
⎜ λ 2 3 ⎟ −2 1 4 −3 ⎟
⎝ ⎠ ⎜ ⎟
⎜ 3 5 1 −2 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 3 −1 3 2 5 ⎞
⎜ ⎟
⎜ 5 −3 2 3 4 ⎟
g) ⎜ .
1 −3 −5 0 −7 ⎟
⎜ ⎟
⎜ 7 −5 1 4 1 ⎟
⎝ ⎠

2) Să se calculeze inversele matricelor:


⎛ 1 −1 2 ⎞
⎛ 3 2 ⎞ ⎛ a b ⎞ ⎜ ⎟
а) ⎜⎜ ⎟⎟ ; b) ⎜⎜ ⎟⎟ ; c) ⎜ 3 2 1 ⎟;
⎝ −1 4 ⎠ ⎝ −b a ⎠ ⎜ −1 0 1 ⎟
⎝ ⎠
37
⎛ 2 2 3 ⎞ ⎛ 2 1−1 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
d) ⎜ 1 − 1 1 ⎟ ; e) ⎜ 2 − 1 2 ⎟, a ∈ R ;
⎜ − 1 2 1 ⎟⎠ ⎜ 3 0 a ⎟⎠
⎝ ⎝
⎛ 1 1 3 2 ⎞ ⎛ 1 2 −1 3 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 2 2 1 2 ⎟ ⎜ 0 1 2 −5 ⎟
f) ⎜ ⎟ ; g) ⎜ .
1 2 3 4 0 0 1 −3 ⎟
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ − 1 0 2 2 ⎟⎠ ⎜ 0 0 0 1 ⎟⎠
⎝ ⎝

3) Să se determine valorile reale ale parametrului k, pentru care


⎛ 2 1 1 3 ⎞
⎜ ⎟
⎜ 3 2 −1 4 ⎟
rangul matricei va fi minim: ⎜ .
k 3 5 −3 ⎟
⎜ ⎟
⎜ 7 −5 3 1 ⎟⎠

4) Să se rezolve ecuaţiile matriceale:


⎛ 1 −3 ⎞ ⎛ 3 2 ⎞
а) X ⋅ ⎜⎜ ⎟⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟ ;
⎝ −1 4 ⎠ ⎝ −1 4 ⎠
⎛ 5 −4 ⎞ ⎛ 2 3 ⎞ ⎛ −6 4 ⎞
b) ⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ X ⋅ ⎜⎜ ⎟⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟ .
⎝ 1 −1 ⎠ ⎝ 1 2 ⎠ ⎝ −2 1 ⎠
⎛ 1 2 3 ⎞ ⎛ −1 5 3 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
c) X ⋅ ⎜ 0 1 2 ⎟ = ⎜ 2 1 − 1 ⎟ ;
⎜ −1 2 1 ⎟ ⎜ − 3 4 − 5 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎛ 2 2 3 ⎞ ⎛ 1 2 −3 ⎞ ⎛ 0 −1 −1 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
d) ⎜ 1 − 1 0 ⎟ ⋅ X ⋅⎜ 0 1 2 ⎟ =⎜ 0 1 1 ⎟.
⎜ −1 2 1 ⎟ ⎜ 0 0 1 ⎟ ⎜ 0 0 1 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠

38
Răspunsuri şi indicaţii

1) а) 2; b) 1; c) 2; d) 3; e) 3, dacă λ ≠ −21 ; 2, dacă


λ = −21 ; f) 3; g) 4.
1 ⎛ 4 −2 ⎞
2) а) ⋅⎜ ⎟ ; b) dacă a = b = 0, atunci matricea inversă nu
14 ⎜⎝ 1 3 ⎟⎠
există; dacă a ⋅ b ≠ 0 , atunci matricea inversă estre
⎛ 2 1 −5 ⎞
1 ⎛ a −b ⎞ 1⎜ ⎟
⎜ ⎟ ; c) ⎜ − 4 3 5 ⎟;
a 2 + b 2 ⎜⎝ b a ⎟⎠ 10 ⎜ ⎟
⎝ 2 1 5 ⎠
⎛ −3 4 5 ⎞
−1⎜ ⎟ 3
d) ⎜ −2 5 1 ⎟ ; e) dacă a = , atunci matricea inversă
7 ⎜ ⎟ 4
⎝ 1 −6 −4 ⎠
3
nu există; dacă a ≠ , atunci matricea inversă este
4
⎛ − a 6 − 2a 3 ⎞
1 ⎜ ⎟
⎜ − a 2a + 3 3 ⎟ ; f) matricea inversă nu există;
3 − 4a ⎜
⎝ 1 −6 − 4 ⎟⎠
⎛ 1 −2 5 2 ⎞
⎜ ⎟
⎜ 0 1 − 2 −1 ⎟
g) ⎜ .
0 0 1 3 ⎟
⎜ ⎟
⎜ 0 0 0 1 ⎟
⎝ ⎠
− 45
3) Rangul minim al matricei este egal cu 3 pentru k = .
4
4) a) Mai întîi calculăm inversa matricei din partea stîngă a ecuaţiei:

⎛ 4 3 ⎞
⎜⎜ ⎟⎟ . Înmulţim ambele părţi ale ecuaţiei cu matricea obţinută
⎝ 1 1 ⎠

39
⎛ 14 11 ⎞
(la dreapta) şi aflăm matricea necunoscută X = ⎜⎜ ⎟⎟ ;
⎝ 0 1 ⎠
⎛ 1 −1 2 ⎞ ⎛ 0 −5 2 ⎞
⎛ 4 −6 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
b) ⎜⎜ ⎟⎟ ; c) ⎜ 2,25 − 4 0,25 ⎟ ; d) ⎜ 0 − 6 3 ⎟.
⎝ 9 − 14 ⎠ ⎜ 1 −6 4 ⎟⎠ ⎜ 0 7 −3 ⎟
⎝ ⎝ ⎠

40
4. Sisteme de ecuaţii liniare, noţiuni de bază.
Rezolvarea sistemelor de ecuaţii liniare prin metoda lui
Cramer

Sistemele de ecuaţii liniare au aplicaţii vaste în diverse ramuri


ale matematicii, fizicii, economiei şi a altor ştiinţe.
Definiţia 1. Ecuaţia de tipul a1 x1 + a 2 x 2 + K + a n x n = b ,
unde a1 , a 2 ,K , a n şi b sînt numere reale arbitrare, iar x1 , x 2 ,K , x n
- mărimi necunoscute, se numeşte ecuaţie liniară cu n necunoscute.
Partea stîngă a acestei ecuaţii se numeşte combinaţie liniară a
necunoscutelor x1 , x 2 ,K , x n .
Cîteva ecuaţii liniare ce conţin aceleaşi necunoscute şi se
rezolvă împreună formează un sistem de ecuaţii liniare. Forma
generală a unui sistem de k ecuaţii liniare cu n necunoscute este:

⎧a11 x1 + a12 x 2 + K + a1n x n = b1


⎪a x + a x + K + a x = b
⎪ 21 1 22 2 2n n 2
⎨ (1)
⎪− − − − − − − − − − − − − − − − −
⎪⎩a k1 x1 + a k 2 x 2 + K + a kn x n = bk
Aici numerele a11 , K, a kn se numesc coeficienţi de pe lîngă
necunoscutele x1 ,K, x n ale sistemului de ecuaţii (1), iar numerele
b1 ,K , bk se numesc termeni liberi ai acestui sistem.
Un sistem de k ecuaţii liniare cu n necunoscute poate fi scris
în formă compactă cu ajutorul simbolului sumei:
n

∑a
j =1
ij x j = bi , i = 1,2,..., k (10)

Definiţia 2. Se numeşte soluţie a sistemului de ecuaţii (1) un


set ordonat de numere reale ( c1 , c 2 ,K, c n ), pentru care substituţiile
xi = ci , i = 1,2,K, n transformă toate ecuaţiile sistemului în egalităţi
numerice adevărate.
41
Dacă cel puţin una din ecuaţiile sistemului (1) la aceste
substituţii se transformă într-o egalitate numerică falsă, atunci setul
examinat nu este o soluţie a sistemului dat.
Exemplul 1. Fie dat următorul sistem de ecuaţii liniare:
⎧2 x1 + x 2 − x3 = 3
⎨ .
⎩ x1 − x 2 + 3 x3 = 9
Să examinăm setul de numere (4; -5; 0). Înlocuim în ecuaţiile
sistemului dat x1 = 4, x 2 = −5, x3 = 0 şi observăm, că ambele ecuaţii
se transformă în egalităţi numerice adevărate. Prin urmare, acest set
de numere reprezintă o soluţie a sistemului dat.
Luăm acum alt set de numere - (0; 4; 1). Înlocuind în ecuaţiile
sistemului x1 = 0, x 2 = 4, x3 = 1 observăm, că prima ecuaţie se
transformă într-o egalitate numerică adevărată, iar a doua ecuaţie se
transformă într-o egalitate numerică falsă. Prin urmare, acest set de
numere nu este o soluţie a sistemului dat.
Definiţia 3. Două sisteme de ecuaţii se numesc echivalente,
dacă mulţimile soluţiilor acestor sisteme coincid, iar transformările
efectuate asupra ecuaţiilor unui sistem de ecuaţii ce păstrează
mulţimea soluţiilor lui se numesc transformări echivalente.
Are loc următoarea teoremă:
Teorema 1. Transformări echivalente ale unui sistem de
ecuaţii liniare sînt:
a) Înmulţirea sau împărţirea ambelor părţi ale ecuaţiilor
sistemului la orice numere diferite de zero; b) schimbul locului a
oricăror două ecuaţii ale sistemului; c) înlocuirea unei ecuaţii a
sistemului cu suma sau diferenţa oricăror două ecuaţii ale acestui
sistem.
Demonstraţie. Pentru a demonstra, că două sisteme de ecuaţii
sînt echivalente este suficient să demonstrăm, că dacă un set dat de
numere este o soluţie a unui sistem, atunci el va fi o soluţie a
celuilalt şi reciproc.
Punctele a) şi b) ale teoremei sînt evidente. Să demonstrăm
punctul c). Înlocuim, de exemplu, prima ecuaţie a sistemului (1) cu
rezultatul sumei primelor două ecuaţii ale lui, iar celelalte ecuaţii ale
42
sistemului le lăsăm neschimbate. Atunci, pentru a demonstra, că
sistemul (1) şi cel nou obţinut sînt echivalente este suficient să
arătăm, că orice soluţie a primei ecuaţii a unui sistem va fi o soluţie
a celuilalt. Prima ecuaţie a noului sistem este:
a11 x1 + a12 x 2 + K + a1n x n + a21 x1 + a22 x2 + K + a2 n xn = b1 + b2 .
Fie, că setul de numere c1 , c 2 ,K , c n este o soluţie a sistemului
(1). Atunci au loc identităţile: a11c1 + a12 c 2 + K + a1n c n = b1 şi
a 21c1 + a 22 c 2 + K + a 2 n c n = b2 . Înlocuind în prima ecuaţie a noului
sistem x1 = c1 , x 2 = c 2 ,..., x n = c n , observăm imediat (în baza
identităţilor precedente), că ea de asemenea se transformă într-o
identitate adevărată. Deci, acest set de numere este şi o soluţie a
noului sistem.
Fie acum, că setul de numere c1 , c 2 ,K , c n este o soluţie a
sistemului nou. Atunci este adevărată următoarea identitate:
a11c1 + a12 c 2 + K + a1n c n + a21c1 + a22c2 + K + a2 n cn = b1 + b2.
Deoarece ecuaţia a doua în ambele sisteme este aceeaşi, este
adevărată şi identitatea a 21c1 + a 22 c 2 + K + a 2 n c n = b2 . Înlocuind-o
în identitatea precedentă, obţinem, că identitatea
a11c1 + a12 c 2 + K + a1n c n = b1 de asemenea este adevărată. Adică
setul c1 , c 2 ,K, c n este în acelaşi timp o soluţie a sistemului (1).
Teorema este demonstrată.
Transformările echivalente ale sistemelor de ecuaţii liniare se
aplică pentru a aduce sistemul la o formă mai simplă. Aceste
transformări se află la baza metodei lui Gauss de rezolvare a
sistemelor de ecuaţii liniare, care va fi expusă în punctul următor.

Este demonstrat, că pentru orice sistem de ecuaţii liniare este


posibil numai unul din următoarele trei cazuri: а) sistemul are o
soluţie unică; b) sistemul are o infinitate de soluţii; c) sistemul nu
are soluţii.
Definiţia 4. Dacă un sistem de ecuaţii liniare are o soluţie
unică, atunci el se numeşte compatibil determinat; dacă un sistem de

43
ecuaţii liniare are o infinitate de soluţii, atunci el se numeşte
compatibil nedeterminat; iar dacă un sistem de ecuaţii nu are soluţii,
atunci el se numeşte incompatibil.
Compatibilitatea sau incompatibilitatea unui sistem de ecuaţii
liniare se stabileşte cu ajutorul noţiunii de rang al matricei, care a
fost dată în punctul precedent.
Să revenim la sistemul (1) şi să alcătuim matricea acestui
sistem, care este formată din coeficienţii de pe lîngă necunoscutele
x1 ,K, x n . Vom nota matricea sistemului (1) prin A. Adăugînd la
matricea A coloana termenilor liberi ai sistemului (1) vom obţine
matricea extinsă a acestui sistem notată prin A*. Să scriem aceste
matrice:
⎛ a11 a12 L a1n ⎞ ⎛ a11 a12 L a1n b1 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ a 21 a 22 L a2n ⎟ ⎜ a 21 a 22 L a 2 n b2 ⎟
A= ⎜ , A* = ⎜
− − − − ⎟ − − − − − ⎟
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ a ⎟ ⎜ a ⎟
⎝ k1 a k 2 L a kn ⎠ ⎝ k1 a k 2 L a kn bk ⎠
Se observă imediat, că rangul matricei extinse А* poate fi egal
cu rangul matricei sistemului A sau poate fi cu o unitate mai mare
decît el.
Să formulăm fără demonstraţie teorema de bază a teoriei
sistemelor de ecuaţii liniare.
Teorema 2 ( Kronecker - Capelli ). Dacă rangul matricei
extinse А* este egal cu rangul matricei sistemului A, atunci sistemul
de ecuaţii (1) este compatibil. Şi anume , dacă rangA* = rangA = n,
atunci sistemul are o soluţie unică, iar dacă rangA* = rangA < n,
sistemul are o infinitate de soluţii. Dacă rangul matricei extinse А*
este mai mare decît rangul matricei sistemului A, rangA* > rangA,
atunci sistemul de ecuaţii liniare este incompatibil, adică nu are
soluţii.

Să studiem un sistem de ecuaţii liniare cu ajutorul teoremei 1.


Exemplul 2. Să se determine compatibilitatea următorului

44
⎧ x1 − x 2 + 2 x3 = 4
⎪ 2 x + x − x = −1
⎪ 1 2 3
sistem: ⎨ .
⎪ 3 x1 − 2 x 2 + x 3 = 8
⎪⎩6 x1 − 2 x 2 + 2 x3 = 11
Rezolvare: Alcătuim matricea extinsă А* a sistemului dat şi
aflăm rangul ei. În acelaş timp va fi aflat şi rangul matricei A a
acestui sistem. Calculele le vom efectua aplicînd metoda
transformărilor elementare.
⎛ 1 −1 2 4 ⎞ ⎛ 5 1 0 2 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 2 1 −1 −1 ⎟ ⎜ 2 1 −1 −1 ⎟
A* = ⎜ → .
3 − 2 1 8 ⎟ ⎜ 5 −1 0 7 ⎟
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 6 − 2 2 11 ⎟ ⎜ 10 0 0 9 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
Am obţinut trei zerouri în coloana a treia a matricei finale
efectuînd în matricea А* următoarele transformări: Înmulţim
elementele liniei a doua la 2 şi le adunăm cu elementele
corespunzătoare ale liniilor întiî şi patru. Apoi adunăm elementele
liniei a doua cu elementele corespunzătoare ale liniei a treia. După
aceasta în ultima matrice adunăm prima linie cu linia a treia, iar
apoi de la elementele liniei a doua scădem elementele
corespunzătoare ale liniei întiî şi obţinem următoarea matrice:
⎛ 5 1 0 2 ⎞ ⎛ 5 1 0 2 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ − 3 0 −1 − 3 ⎟ ⎜ − 3 0 −1 − 3 ⎟
⎜ 10 0 0 → .
9 ⎟ ⎜ 10 0 0 9 ⎟
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 10 0 0 9 ⎟⎠ ⎜⎝ 0 0 0 0 ⎟⎠

Ultima matrice a fost obţinută din precedenta; scăzînd în ea
de la elementele liniei a patra elementele corespunzătoare ale liniei
a treia. Observăm, că elementele primelor trei coloane ale matricei
finale au fost obţinute prin transformări elementare ale matricei A a
sistemului de ecuaţii dat. Calculînd determinantul format la
intersecţia primelor trei linii şi primelor trei coloane ale matricei,
obţinem, că el este egal cu –10, adică rangA = 3. Determinantul

45
matricei finale este evident egal cu zero, deoarece toate elementele
liniei a patra sînt egale cu zero. Prin urmare, rangul matricei extinse
А* este de asemenea egal cu trei. Deoarece rangA* = rangA = n =
3, conform teoremei lui Kronecker - Capelli sistemul dat este
compatibil determinat, adică are o soluţie unică.
Răspuns: Sistemul de ecuaţii este compatibil determinat.

Notă. Teorema lui Kronecker - Capelli are o importanţă


teoretică mare şi permite să stabilim compatibilitatea oricărui sistem
de ecuaţii liniare. Însă ea nu ne dă un procedeu practic de aflare a
soluţiilor sistemului; dacă acest sistem este compatibil.

Vom examina în continuare una din metodele de rezolvare a


sistemelor de ecuaţii liniare şi anume metoda lui Cramer.
Fie dat un sistem de ecuaţii liniare ce conţine acelaş număr de
ecuaţii şi necunoscute:
⎧a11 x1 + a12 x 2 + K + a1n x n = b1
⎪a x + a x + K + a x = b
⎪ 21 1 22 2 2n n 2
⎨ (2)
⎪ − − − − − − − − − − − − − − − − −
⎪⎩a n1 x1 + a n 2 x 2 + K + a nn x n = bn
Se observă uşor,că sistemul (2) este un caz particular al
sistemului (1) atunci cînd k = n. Alcătuim determinantul ce conţine
coeficienţii de pe lîngă necunoscutele sistemului (2):
a11 a12 L a1n
a 21 a 22 L a 2 n
∆ = . Acest determinant se numeşte
− − − −
a n1 a n 2 L a nn
determinantul sistemului de ecuaţii (2). Este adevărată următoarea
teoremă:
Teorema 3 ( Cramer ). Sînt posibile următoarele trei cazuri:
1) Dacă determinantul sistemului de ecuaţii (2) ∆ ≠ 0 , atunci
sistemul este compatibil determinat, iar soluţia lui se determină
după formulele lui Cramer:
46
∆1 ∆ ∆
x1 = , x2 = 2 , K xn = n (3)
∆ ∆ ∆
unde determinantul ∆1 se obţine din ∆ , înlocuind în el prima
coloană cu coloana termenilor liberi ai sistemului (2), determinantul
∆ 2 se obţine din ∆ , înlocuind în el a doua coloană cu coloana
termenilor liberi ai sistemului, ş.a.m.d. ∆ n se obţine din ∆ ,
înlocuind în el ultima coloană cu coloana termenilor liberi ai
sistemului.
2) Dacă ∆ = 0 , iar cel puţin unul din ceilalţi determinanţi este
diferit de zero, adică ∆ k ≠ 0 , pentru cel puţin o valoare a lui
k = 1,2,K , n , atunci sistemul (2) este incompatibil, adică nu are
soluţii.
3) Dacă ∆ = 0 şi toţi ceilalţi determinanţi sînt egali cu zero
( ∆ k = 0 , k = 1,2,K, n ), atunci sistemul (2) sau este compatibil
nedeterminat (are o infinitate de soluţii), sau este incompatibil. În
acest caz sistemul necesită un studiu suplimentar.
Demonstraţie. Înmulţim prima ecuaţie a sistemului (2) la А 11 -
complementul algebric al elementului a11 , a doua ecuaţie o
înmulţim la А 21 - complementul algebric al elementului a 21 ,
ş.a.m.d – ultima ecuaţie o înmulţim la А n1 - complementul algebric
al elementului a n1 . După aceasta adunăm toate ecuaţiile sistemului
şi obţinem următoarea egalitate:
n n n n
x1 ∑ a k1 Ak 1 + x 2 ∑ a k 2 Ak1 + K + x n ∑ a kn Ak 1 = ∑ bk Ak1 (4)
k =1 k =1 k =1 k =1
Observăm, că în egalitatea (4) suma la care se înmulţeşte
necunoscuta x1 este egală cu ∆ - determinantul sistemului (2),
deoarece reprezintă dezvoltarea lui ∆ după prima coloană (conform
proprietăţii 2 a determinanţilor). Suma, la care se înmulţeşte
necunoscuta x 2 reprezintă suma produselor elementelor coloanei a
doua din ∆ la complemenţii algebrici corespunzători ai elementelor
primei coloane şi în baza proprietăţii 8 a determinanţilor această
47
sumă este egală cu zero. Conform aceleiaşi proprietăţi 8 a
determinanţilor sînt egale cu zero şi celelalte sume, la care se
înmulţesc necunoscutele x3 ,K, x n din partea stîngă a egalităţii (4).
Partea dreaptă a acestei egalităţi conţine dezvoltarea după prima
b1 a12 L a1n
b2 a 22 L a 2 n
coloană a următorului determinant: = ∆1 .
− − − −
bn a n 2 L a nn
Se observă, că ∆ 1 se obţine din ∆ , înlocuind în el prima
coloană cu coloana termenilor liberi ai sistemului (2). Prin urmare,
egalitatea (4) este echivalentă cu următoarea: ∆ ⋅ x1 = ∆ 1 .
Revenim la sistemul (2) şi înmulţim prima ecuaţie la А 12 -
complementul algebric al elementului a12 , a doua ecuaţie o
înmulţim la А 22 - complementul algebric al elementului a 22 ,
ş.a.m.d – ultima ecuaţie o înmulţim la А n 2 - complementul algebric
al elementului a n 2 . După aceasta adunăm toate ecuaţiile sistemului
şi obţinem egalitatea:
n n n n
x1 ∑ a k1 Ak 2 + x 2 ∑ a k 2 Ak 2 + K + x n ∑ a kn Ak 2 = ∑ bk Ak 2 (5)
k =1 k =1 k =1 k =1
Examinînd sumele de pe lîngă necunoscute în egalitatea (5) în
mod analog sumelor din egalitatea (4) ajungem la concluzia, că
suma la care se înmulţeşte necunoscuta x 2 este egală cu ∆ , iar
sumele la care se înmulţesc toate celelalte necunoscute din
egalitatea (5) sînt egale cu zero. Prin urmare, egalitatea (5) este
echivalentă cu ∆ ⋅ x 2 = ∆ 2 , unde ∆ 2 se obţine din ∆ , înlocuind în
el a doua coloană cu coloana termenilor liberi ai sistemului (2).
Continuînd procesul de mai sus, obţinem următoarele egalităţi:
∆ ⋅ x3 = ∆ 3 ,... , ∆ ⋅ x n = ∆ n .
Astfel, am obţinut n egalităţi: ∆ ⋅ x k = ∆ k ,k = 1,2,…,n . Aici
determinanţii ∆ k se obţin din determinantul sistemului ∆ înlocuind

48
în el coloana k cu coloana termenilor liberi ai sistemului. Să
examinăm pe rînd cazurile expuse în teorema lui Cramer:
1) Dacă ∆ ≠ 0 , atunci din egalităţile ∆ ⋅ x k = ∆ k ,k = 1,2,…,n
imediat obţinem formulele (3) şi în acest caz soluţia sistemului este
unică.
2) Dacă ∆ = 0 , iar cel puţin unul din ceilalţi determinanţi este
diferit de zero, atunci cel puţin una din egalităţile de mai sus se
transformă într-o egalitate numerică falsă: 0 ⋅ x k = ∆ k ≠ 0 . Prin
urmare, în acest caz sistemul (2) este incompatibil, adică nu are
soluţii.
3) Dacă ∆ = 0 şi toţi ceilalţi determinanţi sînt egali cu zero
( ∆ k = 0 , k = 1,2,K , n ), atunci toate egalităţile se transformă în
identităţi de forma 0 ⋅ x k = 0 , care sînt adevărate pentru orice valori
ale necunoscutelor x k . În acest caz, dacă rangA* = rahgA , atunci
sistemul de ecuaţii (2) are o infinitate de soluţii (este compatibil
nedeterminat), iar dacă rangA* > rangA, atunci sistemul nu are
soluţii (este incompatibil).
Teorema este demonstrată..
Exemplul 3. Să se rezolve sistemele de ecuaţii prin metoda
lui Cramer:
⎧ x1 + x2 − 5 x3 = −10
⎧2 x1 − x2 + 3 x3 = 6 ⎪2 x + 3 x − x = 10
⎪ ⎪ 1 3 4
а) ⎨ x1 + 2 x2 + x3 = −2 ; b) ⎨ .
⎪ x − 3x + 2 x = 4 ⎪3 x2 + 2 x3 = 1
⎩ 1 2 3
⎪⎩4 x1 + 4 x2 + 5 x3 + 5 x4 = 0
Rezolvare. а) Alcătuim determinantul sistemului şi îl
calculăm:
2 −1 3
∆ = 1 2 1 = 8 – 9 - 1 – 6 + 6 + 2 = 0. Calculăm în
1 −3 2

49
6 −1 3
continuare ∆ 1 = − 2 2 1 = 28. Deoarece ∆ = 0 , iar ∆ 1 ≠ 0 ,
4 −3 2
conform cazului 2) din teorema lui Cramer rezultă, că sistemul nu
are soluţii.
Răspuns: Sistemul este incompatibil.
b) Alcătuim determinantul sistemului şi îl calculăm:
1 1 −5 0 1 1 −5 0
2 0 3 −1 2 0 3 −1
∆= = =
0 3 2 0 0 3 2 0
4 4 5 5 14 4 20 0
1 1 −5
= - 0 3 2 = -290.
14 4 20
Deoarece ∆ ≠ 0 , sistemul are o soluţie unică. Observăm, că
ecuaţia a treia a sistemului conţine numai două necunoscute - x 2 şi
x3 .Deaceia, pentru a efectua mai puţine calcule vom afla mai întîi
valoarea necunoscutei x 2 .Pentru aceasta calculăm determinantul
1 − 10 − 5 0 1 − 10 − 5 0
2 10 3 −1 2 10 3 −1
∆2 : ∆2 = = = 290.
0 1 2 0 0 1 2 0
4 0 5 5 14 50 20 0

Atunci x 2 = 2 = −1 . Înlocuim valoarea aflată în ecuaţia a

treia a sistemului şi aflăm x3 : − 3 + 2 x3 = 1 ⇒ x3 = 2 . Cunoscînd
valorile necunoscutelor x 2 şi x3 , le înlocuim în prima ecuaţie şi
aflăm x1 : x1 − 1 − 10 = −10 ⇒ x1 = 1 . În sfîrşit, cunoscînd valorile
necunoscutelor x 2 , x3 şi x1 le înlocuim în ultima ecuaţie şi aflăm

50
x 4 : 4 − 4 + 10 + 5 x 4 = 0 ⇒ x 4 = −2 .
Răspuns: (1; -1; 2; -2).

Notă. Metoda lui Cramer de rezolvare a sistemelor de ecuaţii


liniare poate fi aplicată şi în cazul, cînd sistemul conţine k ecuaţii şi
n necunoscute. Dacă rangA* = rahgA = r < n , atunci sistemul de
ecuaţii este compatibil nedeterminat, adică are o infinitate de soluţii.
Pentru a afla mulţimea tuturor soluţiilor sistemului (soluţia
generală) determinăm un minor nenul de ordinul r al matricei A a
sistemului dat de ecuaţii. Necunoscutele de pe lîngă coeficienţii ce
formează minorul de ordinul r determinat se numesc necunoscute de
bază, iar celelalte necunoscute se numesc libere (numărul lor este
egal cu n-r ) şi se transferă în părţile drepte ale ecuaţiilor sistemului.
Mai departe sistemul obţinut se rezolvă cu ajutorul formulelor lui
Cramer (3), în care determinanţii ∆ k , k = 1,2,K, r conţin
combinaţii liniare ale necunoscutelor libere ale sistemului.
Să studiem următorul exemplu:
Exemplul 4. Să se rezolve sistemul de ecuaţii:
⎧ x1 − 2 x 2 + x3 − x 4 = 8

⎨ x1 + x 2 + 3 x3 − 2 x 4 = −4
⎪3 x − 3 x + 5 x − 4 x = 12
⎩ 1 2 3 4

Rezolvare. Alcătuim matricea extinsă А* a sistemului dat şi


aflăm rangul ei. În acelaş timp va fi aflat şi rangul matricei A a
acestui sistem. Calculele le vom efectua prin metoda transformărilor
elementare, operînd numai cu liniile matricei А*.
⎛ 1 − 2 1 −1 8 ⎞
⎜ ⎟
А* = ⎜ 1 1 3 − 2 − 4 ⎟ →
⎜ 3 − 3 5 − 4 12 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 1 − 2 1 −1 8 ⎞ ⎛ 1 − 2 1 −1 8 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 0 3 2 − 1 − 12 ⎟ → ⎜ 0 3 2 − 1 − 12 ⎟
⎜ 0 3 2 − 1 − 12 ⎟ ⎜ 0 0 0 0 0 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠

51
A doua matrice a fost obţinută din prima în modul următor: de
la elementele liniei a doua scădem elementele corespunzătoare ale
liniei întîi, iar apoi înmulţim elementele liniei întîi la -3 şi le
adunăm cu elementele corespunzătoare ale liniei a treia. Ultima
matrice a fost obţinută din a doua ; scăzînd în ea de la elementele
liniei a treia elementele corespunzătoare ale liniei a doua.
Observăm aici, că efectuînd transformări elementare numai
asupra liniilor matricei А* , efectuăm de fapt transformări
echivalente ale sistemului dat de ecuaţii în formă matricială. Mai
detaliat vom studia acest procedeu în paragraful următor.
Din ultima matrice rezultă, că rangA* = rahgA = 2 . Însă
sistemul de ecuaţii conţine patru necunoscute. Conform teoremei lui
Kronecker - Capelli sistemul dat este compatibil nedeterminat, adică
are o infinitate de soluţii. Pentru a afla soluţia generală a sistemului
alcătuim sistemul de ecuaţii după ultima matrice obţinută mai sus şi
acest sistem este echivalent cu cel iniţial.
⎧ x1 − 2 x 2 + x3 − x 4 = 8 ⎧ x1 − x 4 = 8 + 2 x 2 − x3
⎨ ⇒⎨ .
⎩ x1 + x 2 + 3 x3 − 2 x 4 = −4 ⎩ x1 − 2 x 4 = −4 − x 2 − 3 x3
Aici am ales în calitate de necunoscute de bază x1 şi x 4 , iar în
calitate de necunoscute libere - x 2 şi x3 . Rezolvăm ultimul sistem
prin metoda lui Cramer. Determinantul sistemului este
1 −1
∆= = -1. Calculăm acum determinanţii ∆ 1 şi ∆ 2 :
1 −2
8 + 2 x 2 − x3 −1
∆1 = = − 20 − 5 x2 − x3 ,
− 4 − x 2 − 3 x3 − 2
1 8 + 2 x 2 − x3
∆2 = = − 12 − 3x2 − 2 x3 .
1 − 4 − x 2 − 3 x3
∆1 ∆
Atunci x1 = = 20 + 5 x2 + x3 , x 4 = 2 = 12 + 3 x 2 + 2 x3 .
∆ ∆
Răspuns: Sistemul este compatibil nedeterminat, iar soluţia
generală a sistemului este:

52
( 20 + 5 x2 + x3 ; x 2 ; x3 ;12 + 3x 2 + 2 x3 ), x 2 şi x3 ∈ R .

Exerciţii şi probleme

1) Să se determine compatibilitatea următoarelor sisteme de


ecuaţii:
⎧ x1 − 3 x 2 + 2 x3 = 8 ⎧ x1 + x 2 + x3 − x 4 = 0
⎪ ⎪
а) ⎨− 2 x1 + x 2 − 2 x3 = −3 ; b) ⎨2 x1 − x 2 + 3 x3 + 2 x 4 = 6 ;
⎪3 x − 4 x + 4 x = 11 ⎪4 x + x + 5 x = 10
⎩ 1 2 3 ⎩ 1 2 3

⎧2 x1 + 2 x2 − x3 = −1 ⎧ x1 + x 2 − 2 x3 + x 4 = 0
⎪x + 2x − x = 9 ⎪2 x + 3 x − x = 0
⎪ 1 2 3 ⎪
c) ⎨ ; d) ⎨ 1 3 4
,
⎪− x1 − 12 x2 + 14 x3 = 1 ⎪ x1 − 3 x 2 + 2 x 4 = 0
⎪⎩2 x1 + 14 x2 − 15 x3 = 8 ⎪⎩ x 2 − 2 x3 + x 4 = 0
⎧2 x1 + x 2 − x3 − x 4 + x5 = 1

e) ⎨ x1 − x 2 + x3 + x 4 − 2 x5 = 0 .
⎪3 x + 3 x − 3 x − 3 x + 4 x = 2
⎩ 1 2 3 4 5

2) Să se rezolve sistemele de ecuaţii prin metoda lui Cramer:


⎧ 1 + 5 x2 = −3
x ⎧ x1 + 3 x 2 + 2 x3 = 4
⎪ ⎪
а) ⎨2 x1 − x2 + x3 = 9 ; b) ⎨4 x1 + 8 x 2 − x3 = 7 ;
⎪3 x + 2 x + x = 8 ⎪2 x + 6 x + x = 5
⎩ 1 2 3 ⎩ 1 2 3

⎧2 x1 + 3 x2 + 11x3 + 5 x4 = −4
⎧2 x1 − x 2 + x3 = 1 ⎪2 x + 8 x + 3 = 12
⎪ ⎪ 2 3 4
c) ⎨ x1 + 2 x 2 + 3 x3 = −4 ; d) ⎨ ;
⎪ x − 3 x − 2 x = −8 ⎪ 2 x 3 − 2 x4 = − 2
⎩ 1 2 3
⎪⎩ x1 + x2 + 3 x3 + 4 x4 = 0

53
⎧ x1 + 2 x2 − x4 = 5 ⎧2 x1 − x2 + x3 − x4 = 1
⎪2 x + x + x = 1 ⎪2 x − x − 3 x = 2
⎪ 1 2 3 ⎪
e) ⎨ ; f) ⎨ 1 2 4
.
⎪ x1 + 2 x3 + 2 x 4 = −7 ⎪ 3 x1 − x3 + x4 = − 3
⎪⎩− 3 x2 − x3 + x4 = −3 ⎪⎩5 x1 − x2 − x3 − 2 x4 = 6

3) Să se studieze la compatibilitate sistemele în dependenţă de


valorile parametrului real t:
⎧tx1 + x 2 + tx3 = 1 − t ⎧ x1 + tx 2 + x3 = t
⎪ ⎪
а) ⎨ x1 − x 2 − tx3 = 1 ; b) ⎨tx1 + x 2 + x3 = 1 ;
⎪tx + 3 x + 3 x = −1 ⎪
⎩ x1 + tx 2 + tx3 = t
2
⎩ 1 2 3

⎧ x1 − x 2 + x3 = −1

c) ⎨ x1 − tx 2 + x3 = 1 .

⎩tx1 + t x 2 − x3 = t
2 2

4) Să se determine valorile reale ale parametrilor k şi r, pentru care


sistemul următor de ecuaţii este compatibil:
⎧kx1 + rx2 + 2 x3 = 1

⎨k + (2r − 1) x2 + 3 x3 = 1 .
⎪kx + rx + (r + 3) x = 2r − 1
⎩ 1 2 3

Să se rezolve problemele următoare:


5) La o întreprindere se confecţionează trei tipuri de produse - Р 1 ,
Р 2 , Р 3 din trei tipuri de materie primă - S 1 , S 2 , S 3 . Pentru a
confecţiona 1 unitate de Р 1 se iau 2 unităţi de S 1 , 3 un. de S 2 şi 3
un. de S 3 ; pentru a confecţiona 1 un. de Р 2 se iau 3 un. de S 1 , 4 un.
de S 2 şi 2 un. de S 3 ; pentru a confecţiona 1 un. de Р 3 se iau 2 un.
de S 1 , 1 un. de S 2 şi 3 un. de S 3 . În decursul unei săptămîni la
întreprindere s-au utilizat 270 un. de materie primă S1 , 290 un. de

54
S 2 şi 330 un. de S 3 . Cîte unităţi de fiecare produs au fost
confecţionate în decursul acestei săptămîni?
6) La o întreprindere se confecţionează trei tipuri de produse - Р 1 ,
Р 2 , Р 3 din trei tipuri de materie primă - S 1 , S 2 , S 3 . Pentru a
confecţiona 1 unitate de Р 1 se iau 5 unităţi de S 1 , 2 un. de S 2 şi 3
un. de S 3 ; pentru a confecţiona 1 un. de Р 2 se iau 3 un. de S 1 , 1 un.
de S 2 şi 2 un. de S 3 ; pentru a confecţiona 1 un. de Р 3 se iau 4 un.
de S 1 , 1 un. de S 2 şi 2 un. de S 3 . În decursul unei luni la
întreprindere s-au utilizat 2700 un. de materie primă S1 , 800 un. de
S 2 şi 1600 un. De S 3 . Cîte unităţi de fiecare produs au fost
confecţionate în decursul acestei luni?

7) Raţia alimentară trebuie să conţină trei tipuri de substanţe


nutritive - V1 , V2 , V3 în următoarele cantităţi: 10, 9 şi 13 unităţi.
Aceste substanţe nutritive se află în cele trei produse alimentare
disponibile - P1 , P2 , P3 . În 1 кg. De P1 se conţin 1 un. de V1 , 2 un.
de V2 şi 1 un. de V3 ; în 1 кg. de P2 - 2 un. de V1 , 1 un. de V2 şi 1 un.
de V3 ; în 1 кg. de P3 - 2 un. de V1 , 2 un. de V2 şi 4 un. de V3 . Cîte
kilograme de fiecare produs trebuie procurate, pentru ca să fie
asigurată această raţie alimentară?

8) Raţia alimentară trebuie să conţină trei tipuri de substanţe


nutritive - V1 , V2 , V3 în următoarele cantităţi: 9, 11 şi 12 unităţi.
Aceste substanţe nutritive se află în cele trei produse alimentare
disponibile - P1 , P2 , P3 . În 1 кg. de P1 se conţin 1 un. de V1 , 1 un.
de V2 şi 2 un. de V3 ; în 1 кg. de P2 - 2 un. de V1 , 3 un. de V2 şi 1 un.
de V3 ; în 1 кg. de P3 - 2 un. de V1 , 2 un. de V2 şi 3 un. de V3 . Cîte
kilograme de fiecare produs trebuie procurate, pentru ca să fie
asigurată această raţie alimentară?

55
Răspunsuri şi indicaţii

1) а) compatibil nedeterminat; b) incompatibil; c) compatibil


determinat; d) compatibil determinat; e) compatibil nedeterminat.
2) а) ( 2; -1; 4 ); b) (2; 0; 1 ); c) incompatibil; d) (2; 1; -1; 0);
e) (1; 1; -2; -2); f) incompatibil.
3) a) Alcătuim şi calculăm determinantul sistemului
t 1 t
∆ = 1 − 1 − t = 3t − 3 . Conform teoremei lui Cramer, dacă
t 3 3
∆ ≠ 0 , atunci sistemul are o soluţie unică (este compatibil
determinat). Prin urmare, dacă t ≠ 1 , atunci sistemul este compatibil
⎧ x1 + x2 + x3 = 0

determinat. Fie t = 1. Atunci se obţine sistemul ⎨ x1 − x2 − x3 = 1 ,
⎪ x + 3 x + 3 x = −1
⎩ 1 2 3

care este compatibil nedeterminat sau incompatibil. Pentru a stabili


compatibilitatea sistemului dat alcătuim matricea extinsă a
sistemului şi efectuăm asupra ei transformări echivalente:
⎛ 1 1 1 0 ⎞ ⎛ 1 1 1 0 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
А* = ⎜ 1 −1 −1 1 ⎟ → ⎜ 0 −2 −2 1 ⎟→
⎜ 1 3 3 − 1 ⎟⎠ ⎜ 0 2 2 − 1 ⎟⎠
⎝ ⎝
⎛ 1 1 1 0 ⎞
⎜ ⎟
⎜ 0 − 2 − 2 1 ⎟.
⎜ 0 0 0 0 ⎟⎠

Prin urmare, rangA* = rahgA = 2 şi în acest caz sistemul este
compatibil nedeterminat.
b) dacă t ≠ ±1 , atunci sistemul are o soluţie unică (este compatibil
determinat); dacă t = 1 sistemul are o infinitate de soluţii (este
compatibil nedeterminat); dacă t = -1 sistemul nu are soluţii (este
incompatibil).
4) dacă k ≠ 0, r ≠ ±1 atunci sistemul este compatibil determinat;
56
dacă k = 0, r = 5 sau r = 1 , atunci sistemul este compatibil
nedeterminat; dacă k = 0, r ≠ 5, r ≠ 1 sau r = −1 , atunci sistemul
este incompatibil.
5) 40 un. Р 1 , 30 un. Р 2 şi 50 un. Р 3 .6) 200 un. Р 1 , 300 un. Р 2 ,
200 un. Р 3 .
7) 1 kg. Р 1 , 2 kg. Р 2 şi 2 kg. Р 3 .8) 1 kg. Р 1 , 2 kg. Р 2 şi 2 kg. Р 3 .

57
5. Rezolvarea sistemelor de ecuaţii liniare prin metoda
matriceală şi prin metoda lui Gauss. Sisteme de ecuaţii omogene

Fie dat un sistem ce conţine n ecuaţii liniare cu n necunoscute:


⎧a11 x1 + a12 x2 + K + a1n xn = b1
⎪a x + a x + K + a x = b
⎪ 21 1 22 2 2n n 2
⎨ (1)
⎪ − − − − − − − − − − − − − − − −−
⎪⎩an1 x1 + an 2 x2 + K + ann xn = bn
Aici numerele a11 ,K, ann se numesc coeficienţi de pe lîngă
necunoscutele x1 ,K, x n ale sistemului de ecuaţii (1), iar numerele
b1 ,K , bk se numesc termeni liberi ai acestui sistem.
Vom expune metoda matriceală de rezolvare a sistemelor de
tip (1). Pentru aceasta alcătuim matricele următoare:

⎛ a11 a12 L a1n ⎞ ⎛ b1 ⎞ ⎛ x1 ⎞


⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ a 21 a 22 L a 2 n ⎟ ⎜ b2 ⎟ ⎜ x2 ⎟
A= ⎜ ,В= ⎜ , X =⎜
− − − − ⎟ M ⎟ M ⎟
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ a a L a ⎟ ⎜ b ⎟ ⎜ x ⎟
⎝ n1 n2 nn ⎠ ⎝ n ⎠ ⎝ n ⎠
Matricea А se numeşte matricea sistemului de ecuaţii (1),
matricea В se numeşte matricea termenilor liberi, iar X se numeşte
matricea necunoscutelor a acestui sistem. Atunci sistemul de ecuaţii
(1) poate fi scris sub forma unei ecuaţii matriceale:
A⋅ X = B (2)
Pentru a rezolva ecuaţia (2) înmulţim ambele părţi ale ei la
stînga cu inversa matricei A şi obţinem: A −1 ⋅ A ⋅ X = A −1 ⋅ B .
Deoarece A −1 ⋅ A = E şi E ⋅ X = X ( E este matricea unitate)
obţinem, că soluţia ecuaţiei (2) se determină după formula
următoare:
X = A −1 ⋅ B (3)
−1
Notă. Matricea inversă A există numai dacă matricea
sistemului A este nedegenerată, adică det A ≠ 0 . Prin urmare,

58
metoda matriceală de rezolvare a sistemelor de ecuaţii de tip (1)
poate fi aplicată numai în cazul cînd determinantul matricei
sistemului este diferit de zero.
Să aducem un exemplu de rezolvare a unui sistem de ecuaţii
liniare prin metoda matriceală.
Exemplul 1. Să se rezolve sistemul de ecuaţii:
⎧3 x1 − 4 x 2 + 2 x3 = 4

⎨2 x1 − 3 x 2 + x3 = 0 .
⎪3 x − 5 x − x = −2
⎩ 1 2 3

⎛ 3 −4 2 ⎞
⎜ ⎟
Rezolvare. Alcătuim matricele: A = ⎜ 2 −3 1 ⎟,
⎜ 3 − 5 −1 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 4 ⎞ ⎛ x1 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
B = ⎜ 0 ⎟ , X = ⎜ x 2 ⎟ . Aflăm matricea inversă A −1 . Pentru
⎜ −2 ⎟ ⎜ x ⎟
⎝ ⎠ ⎝ 3 ⎠
aceasta mai întîi calculăm determinantul matricei А: detA = 2.
Apoi calculăm complemenţii algebrici ai elementelor matricei A:
−3 1 2 1 2 −3
A11 = = 8 , A12 = − = 5 , A13 = = −1 ,
− 5 −1 3 −1 3 −5
−4 2 3 2
A21 = − = −14 , A22 = = −9 ,
− 5 −1 2 −1
3 −4 −4 2 3 2
A23 = − = 3 , A31 = = 2 , A32 = − = 1,
3 −5 −3 1 2 1
3 −4
A33 = = −1 .
2 −3
Aplicăm formula de calcul a matricei inverse şi obţinem:
⎛ 8 − 14 2 ⎞ ⎛ 4 −7 1 ⎞
−1 1⎜ ⎟ ⎜ ⎟
A = ⎜ 5 − 9 1 ⎟ = ⎜ 2,5 − 4,5 0,5 ⎟ .
2⎜
⎝ −1 3 − 1 ⎟⎠ ⎜⎝ − 0,5 1,5 − 0,5 ⎟⎠
59
În sfîrşit, aflăm matricea necunoscutelor sistemului, aplicînd
formula (3):
⎛ 4 −7 1 ⎞ ⎛ 4 ⎞ ⎛14 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
X = ⎜ 2,5 − 4,5 0,5 ⎟ ⋅ ⎜ 0 ⎟ = ⎜ 9 ⎟ .
⎜ − 0,5 1,5 − 0,5 ⎟ ⎜ − 2 ⎟ ⎜ − 1 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
Răspuns. (14; 9; -1).

Notă. Мetoda matriceală de rezolvare a sistemelor de ecuaţii


liniare la fel ca şi metoda lui Cramer necesită un volum mare de
calcule, dacă numărul necunoscutelor sistemului este mai mare decît
trei. În afară de aceasta, prin metoda matriceală pot fi rezolvate
numai acele sisteme, care conţin acelaşi număr de ecuaţii şi
necunoscute. Însă, în procesul rezolvării multor probleme ale
matematicii, fizicii, economiei şi a altor ştiinţe apare necesitatea
rezolvării sistemelor de ecuaţii liniare, în care numărul
necunoscutelor diferă de cel al ecuaţiilor. În aceste cazuri poate fi
aplicată o metodă mai eficientă de rezolvare a sistemelor de ecuaţii
liniare şi anume metoda lui Gauss.

Metoda lui Gauss constă în eliminarea succesivă a


necunoscutelor cu ajutorul transformărilor echivalente ale
sistemului de ecuaţii, care au fost expuse în punctul precedent.
Reamintim, că transformările echivalente ale unui sistem de ecuaţii
păstrează mulţimea soluţiilor sistemului fără a o schimba. Astfel de
transformări sînt:
a) Înmulţirea sau împărţirea ambelor părţi ale ecuaţiilor sistemului
la orice numere diferite de zero; b) schimbul locului a oricăror două
ecuaţii ale sistemului; c) înlocuirea unei ecuaţii a sistemului cu
suma sau diferenţa oricăror două ecuaţii ale acestui sistem.

Fie dat un sistem ce conţine k ecuaţii liniare cu n necunoscute


( sistemul (1) din 4 ).
Să expunem schema aplicării metodei lui Gauss:
1) Alegem o ecuaţie a sistemului, o înmulţim cu numere alese

60
în aşa mod, încît adunînd după aceasta ecuaţia aleasă la celelalte
ecuaţii ale sistemului în ele să se excludă una şi aceiaşi
necunoscută.
2) Ecuaţia aleasă în punctul precedent o scriem pe primul loc.
Din celelalte ecuaţii alegem una şi o înmulţim cu numere alese în
aşa mod, încît adunînd această ecuaţie la celelalte ecuaţii ale
sistemului (în afară de prima) în ele să se excludă încă o
necunoscută.
3) Ecuaţia aleasă în punctul 2) o scriem pe locul al doilea, iar
cu celelalte ecuaţii ale sistemului continuăm procesul expus pînă
cînd ajungem la ultima ecuaţie a sistemului.
În rezultatul transformărilor de mai sus se obţine un sistem
echivalent cu sistemul de ecuaţii iniţial. Sînt posibile următoarele
trei situaţii:
1. Sistemul obţinut conţine acelaşi număr de ecuaţii şi
necunoscute. Atunci sistemul este compatibil determinat şi are o
soluţie unică. Pentru a determina această soluţie din ultima ecuaţie,
care conţine o singură necunoscută, aflăm valoarea acestei
necunoscute. Înlocuim valoarea aflată în penultima ecuaţie a
sistemului, care conţine două necunoscute şi aflăm valoarea
necunoscutei a doua. Valorile ambelor necunoscute determinate le
înlocuim în ecuaţia a treia de la sfîrşit, care conţine trei necunoscute
şi aflăm valoarea necunoscutei a treia. Continuăm procesul expus şi
aflăm valorile tuturor necunoscutelor sistemului.
2. Sistemul obţinut conţine mai multe necunoscute decît
ecuaţii. Atunci sistemul este compatibil nedeterminat şi are o
infinitate de soluţii. Fie, că sistemul final conţine n necunoscute şi r
ecuaţii (n > r). Atunci n – r necunoscute se aleg în calitate de
necunoscute libere (ele pot primi orice valori reale) şi se transferă în
părţile stîngi ale ecuaţiilor sistemului, iar celelalte necunoscute se
exprimă prin ele. Astfel se obţine soluţia generală a sistemului, care
conţine mulţimea tuturor soluţiilor ale acestui sistem. Pentru a
obţine o soluţie particulară a sistemului de ecuaţii acordăm fiecărei
necunoscute libere cîte o valoare numerică arbitrară, iar valorile
celorlalte necunoscute le calculăm din expresiile obţinute la finele

61
transformărilor efectuate.
3. În procesul transformărilor echivalente o ecuaţie a
sistemului se transformă într-o egalitate numerică falsă de tipul
0 = b, unde b este un număr diferit de zero. Atunci sistemul este
incompatibil, adică nu are soluţii.

Să examinăm mai jos exemple de rezolvare a sistemelor de


ecuaţii liniare prin metoda lui Gauss. În prealabil vom face
următoarea observaţie:
Notă. Se observă, că efectuînd transformări echivalente asupra
ecuaţiilor sistemului, de fapt se schimbă numai coeficienţii de pe
lîngă necunoscutele acestui sistem. Deaceia, în scopul micşorării
volumului de calcul, vom alcătui matricea extinsă a sistemului de
ecuaţii şi vom efectua asupra ei transformări elementare, operînd
numai cu liniile matricei.

Exemplul 2. Să se rezolve sistemele prin metoda lui Gauss.


⎧ x1 + 2 x2 − 4 x4 = −3 ⎧4 x1 + x3 − 7 x 4 = 3
⎪3 x − 2 x − 5 x + x = 3 ⎪2 x + x − x − 3 x = 2
⎪ 1 2 3 4 ⎪ 1 2 3 4
a) ⎨ ; b) ⎨ ;
⎪ x1 − x2 − 4 x3 + 9 x4 = 22 ⎪2 x 2 − 3 x 3 + x 4 = 1
⎪⎩2 x1 − 3 x2 + x3 + 5 x4 = −3 ⎪⎩2 x1 + 3 x 2 − 4 x3 − 2 x 4 = 3
⎧3 x1 − x 2 + 2 x3 − x 4 = 18

c) ⎨2 x1 + 3 x 2 − x3 + 5 x 4 = 2 .
⎪ x − 4 x + 3 x − 6 x = 14
⎩ 1 2 3 4

Rezolvare. a) Alcătuim matricea extinsă a sistemului de ecuaţii


şi efectuăm asupra ei transformări elementare, operînd numai cu
liniile matricei:
⎛ 1 2 0 −4 −3 ⎞ ⎛ 1 2 0 −4 −3 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 3 −2 −5 1 3 ⎟ ⎜ 0 − 8 − 5 13 12 ⎟
⎜ 1 − 1 − 4 9 22 ⎟ → ⎜ 0 − 3 − 4 13 25 ⎟ .
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 2 −3 1 5 − 3 ⎟⎠ ⎜ 0 − 7 1 13 3 ⎟
⎝ ⎝ ⎠
Pentru a obţine matricea a doua, asupra primei matrice
62
efectuăm următoarele transformări: prima linie o înmulţim cu -3 şi o
adunăm la linia a doua; apoi prima linie o înmulţim cu -1 şi o
adunăm la linia a treia; şi prima linie o înmulţim cu -2 şi o adunăm
la linia a patra.
După aceasta, în matricea a doua înmulţim linia a doua cu -1
şi o adunăm la linia a treia şi a patra a matricei. În rezultat obţinem
matricea:
⎛ 1 2 0 −4 −3 ⎞ ⎛ 1 2 0 −4 −3 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 0 − 8 − 5 13 12 ⎟ ⎜ 0 − 8 − 5 13 12 ⎟
⎜ 0 5 → ⎜ .
1 0 13 ⎟ 0 5 1 0 13 ⎟
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 0 1 6 0 − 9 ⎟ ⎜ 0 − 29 0 0 − 87 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
Ultima matrice a fost obţinută din precedenta, înmulţind linia a
treia a ei cu -6 şi adunînd-o la ultima linie. Alcătuim un sistem de
ecuaţii echivalent cu cel iniţial după ultima matrice, scriind ecuaţiile
de jos în sus:
⎧ x2 = 3
⎧− 29 x 2 = −87 ⎪ x = 13 − 5 ⋅ 3 = −2
⎪5 x + x = 13 ⎪⎪ 3
⎪ 2 3
⎨ ⇔⎨ 12 + 8 ⋅ 3 + 5 ⋅ (−2)
⎪− 8 x 2 − 5 x3 + 13 x 4 = 12 ⎪ x4 = 13
=2
⎪⎩ x1 + 2 x 2 − 4 x 4 = −3 ⎪
⎪⎩ x1 = −3 − 2 ⋅ 3 + 4 ⋅ 2 = −1
Răspuns: (-1; 3; -2; 2).

b) Alcătuim matricea extinsă a sistemului de ecuaţii şi obţinem


două zerouri în coloana a doua a matricei în liniile trei şi patru (în
prima linie deja este un zerou):
⎛ 4 0 1 −7 3 ⎞ ⎛ 4 0 1 −7 3 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 2 1 −1 − 3 2 ⎟ ⎜ 2 1 −1 − 3 2 ⎟
⎜ 0 2 − 3 1 1 ⎟ → ⎜ − 4 0 −1 7 − 3 ⎟ →
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 2 3 −4 −23 ⎟ ⎜ − 4 0 −1 7 − 3 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠

63
⎛ 4 0 1 −7 3 ⎞
⎜ ⎟
⎜ 6 1 0 − 10 5 ⎟
→⎜ .
0 0 0 0 0 ⎟
⎜ ⎟
⎜ 0 0 0 0 0 ⎟
⎝ ⎠
Ultima matrice a fost obţinută adunînd în matricea a doua
prima linie la liniile doi, trei şi patru. Ultimele două linii ale
matricei finale reprezintă identitatea numerică 0 = 0. De aceia,
sistemul iniţial de ecuaţii este echivalent cu următorul:
⎧4 x1 + x3 − 7 x4 = 3
⎨ . Sistemul dat conţine patru necunoscute şi
⎩6 x1 + x2 − 10 x4 = 5
două ecuaţii. Alegem două necunoscute în calitate de necunoscute
libere (ele pot primi orice valori reale), iar celelalte necunoscute le
exprimăm prin ele.
Fie x1 şi x 4 - necunoscute libere. Atunci obţinem:
⎧ x3 = 3 − 4 x1 + 7 x4
⎨ .
⎩ x2 = 5 − 6 x1 + 10 x4
Prin urmare, sistemul de ecuaţii este compatibil nedeterminat şi
are o infinitate de soluţii. Soluţia generală a acestui sistem este:
( x1 ; 5 − 6 x1 + 10 x4 ; 3 − 4 x1 + 7 x 4 ; x 4 ); x1 , x 4 ∈ R .
Pentru a obţine o soluţie particulară a sistemului, acordăm
necunoscutelor libere x1 şi x 4 cîte o valoare arbitrară, iar valorile
necunoscutelot x2 şi x3 le calculăm din egalităţile precedente.
Fie x1 = 0 şi x4 = 1 . Atunci x2 = 5 − 6 ⋅ 0 + 10 ⋅ 1 = 15 şi
x3 = 3 − 4 ⋅ 0 + 7 ⋅ 1 = 10 . Obţinem soluţia particulară (0; 15; 10; 1).
Răspuns: Sistemul este compatibil nedeterminat, soluţia lui
generală este:
( x1 ; 5 − 6 x1 + 10 x4 ; 3 − 4 x1 + 7 x 4 ; x 4 ); x1 , x 4 ∈ R .
c) Alcătuim matricea extinsă a sistemului şi obţinem două
zerouri în coloana a treia a matricei în liniile întîi şi trei. După
aceasta, în matricea obţinută de la linia a treia scădem prima linie şi
obţinem ultima matrice:
64
⎛ 3 − 1 2 − 1 18 ⎞ ⎛ 7 5 0 9 22 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜2 3 −1 5 2 ⎟ → ⎜ 2 3 −1 5 2 ⎟ →
⎜1 − 4 3 − 6 14 ⎟ ⎜ 7 5 0 9 20 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎛ 7 5 0 9 22 ⎞
⎜ ⎟
→ ⎜ 2 3 −1 5 2 ⎟ .
⎜ 0 0 0 0 −2 ⎟
⎝ ⎠
Ultima linie a matricei finale reprezintă ecuaţia
0 ⋅ x1 + 0 ⋅ x 2 + 0 ⋅ x3 + 0 ⋅ x 4 = -2, care evident nu poate avea soluţii.
Deci şi sistemul în întregime nu are soluţii.
Răspuns: Sistemul este incompatibil.

Notă. Vom menţiona aici o modalitate de aplicare a metodei


lui Gauss la rezolvarea problemelor economice. Ea se numeşte
metoda lui Gauss-Jordan şi diferă de metoda lui Gauss numai prin
aceia, că eliminarea necunoscutelor se efectuază deplin şi nu numai
de sus în jos cum a fost expus în schema 1) - 3) de mai sus. Să
ilustrăm cele spuse în exemplul următor:
Exemplul 3. Să se rezolve sistemul prin metoda lui Gauss-
Jordan.
⎧ x1 + 2 x 2 − x 4 = 1
⎪2 x + x + x = 1
⎪ 1 2 3
⎨ .
⎪ x1 + 2 x 2 + 2 x 4 = 1
⎪⎩− 3 x 2 − x3 + x 4 = 1
Rezolvare. Alcătuim matricea extinsă a sistemului şi obţinem
două zerouri în prima coloana a matricei în liniile doi şi trei (în
ultima linie deja este un zerou):
⎛ 1 2 0 −11 ⎞ ⎛ 1 2 0 −11 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 2 1 1 0 1 ⎟ ⎜ 0 −3 1 2 −1 ⎟
⎜ 1 0 → ⎜ .
2 2 1 ⎟ 0 −2 2 3 0 ⎟
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 0 − 3 −1 1 1 ⎟ ⎜ 0 − 3 −1 1 1 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠

65
După aceasta în matricea a doua înmulţim linia a doua cu -2 şi
o adunăm la linia a treia, iar apoi adunăm linia a doua la ultima linie
a matricei şi obţinem matricea următoare:
⎛ 1 2 0 −11 ⎞ ⎛ 1 − 2 0 0 −1 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 0 − 3 1 2 −1 ⎟ ⎜ 0 5 1 0 3 ⎟
⎜ 0 4 0 −1 2 ⎟ → ⎜ 0 4 0 −1 2 ⎟ →
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 0 −6 0 3 0 ⎟ ⎜ 0 6 0 0 6 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎛ 1 0 0 0 1 ⎞
⎜ ⎟
⎜ 0 0 1 0 −2 ⎟
→⎜ .
0 0 0 −1 − 2 ⎟
⎜ ⎟
⎜ 0 1 0 0 1 ⎟
⎝ ⎠
Aici penultima matrice a fost obţinută din precedenta,
înmulţind linia a treia a ei cu -1 şi adunînd-o la prima linie, apoi
înmulţind linia a treia cu 2 şi adunînd-o la prima linie şi, în sfîrşit,
înmulţind linia a treia cu 3 şi adunînd-o la ultima linie. După
aceasta împărţim ultima linie a matricei obţinute la 6 şi, operînd cu
ea, obţinem trei zerouri în coloana a doua şi în rezultat matricea
finală.
Din ultima matrice de mai sus imediat obţinem valorile
necunoscutelor: x1 = 1, x3 = −2 , x 4 = 2 , x 2 = 1 .
Răspuns: (1; 1; -2; 2).

Să examinăm în continuare sistemele de ecuaţii liniare


omogene.

Definiţia 1. Un sistem de ecuaţii liniare se numeşte omogen,


dacă toţi termenii liberi ai lui sînt egali cu zero. Forma generală a
unui sistem de ecuaţii liniare omogene este următoarea:

66
⎧a11 x1 + a12 x2 + K + a1n xn = 0
⎪a x + a x + K + a x = 0
⎪ 21 1 22 2 2n n
⎨ (4)
⎪ − − − − − − − − − − − − − − − − −
⎪⎩ak1 x1 + ak 2 x2 + K + akn xn = 0
Orice sistem de ecuaţii liniare omogene este compatibil,
deoarece el admite soluţia nulă: x1 = x2 = ... = xn = 0 .
Uşor se verifică următoarea teoremă.
Teorema 1. Dacă seturile de numere X 1 = (a1 , a2 ,..., an ) şi
X 2 = (b1 , b2 ,..., bn ) sînt două soluţii ale sistemului de ecuaţii
omogene (4), atunci şi setul α1 X 1 + α 2 X 2 (reamintim, că această
expresie se numeşte combinaţie liniară a soluţiilor X 1 şi X 2 ) pentru
orice valori reale ale numerelor α1 şi α 2 de asemenea va fi o
soluţie a acestui sistem.
Să examinăm două cazuri:
1) k = n. Atunci, conform teoremei lui Cramer, dacă
determinantul sistemului det A este diferit de zero, atunci sistemul
(4) are numai soluţia nulă. Dacă, însă det A = 0, atunci sistemul
este compatibil nedeterminat, adică are o infinitate de soluţii.
Determinarea soluţiei generale a sistemului poate fi efectuată prin
metoda lui Cramer sau Gauss expuse anterior.
2) k ≠ n . Atunci calculăm rangul matricei sistemului rang A.
Dacă rangA = n , atunci conform teoremei lui Croneker-Capelli
sistemul este compatibil determinat şi are numai soluţia nulă. Dacă,
însă rangA < n , atunci sistemul este compatibil nedeterminat, adică
are o infinitate de soluţii. Să amintim procedeul determinării soluţiei
generale valabil pentru ambele cazuri.
Fie rangA = r < n . Alegem un minor nenul de ordinul r al
matricei A. Cele r necunoscute corespunzătoare coeficienţilor
minorului dat se numesc necunoscute de bază, iar celelalte n-r
necunoscute se numesc necunoscute libere şi pot lua orice valori
reale. Necunoscutele libere se transferă în părţile drepte ale
ecuaţiilor sistemului, care poate fi rezolvat apoi prin metoda lui
67
Cramer sau metoda lui Gauss-Jordan. În acest caz sistemul conţine
n-r soluţii liniar independente; care formează un sistem fundamental
de soluţii, iar soluţia generală a sistemului poate fi exprimată sub
forma unei combinaţii liniare a soluţiilor sistemului fundamental.

Exemplul 4. Să se afle soluţia generală a sistemului, să se


determine un sistem fundamental de soluţii şi să se exprime soluţia
generală prin acest sistem.
⎧3 x1 + x2 − 8 x3 + 2 x4 + x5 = 0
⎪2 x − 2 x − 3 x − 7 x + 2 x = 0
⎪ 1 2 3 4 5
⎨ .
⎪ x1 + 11x2 − 12 x3 − 34 x4 − 5 x5 = 0
⎪⎩ x1 − 5 x2 + 2 x3 − 16 x4 + 3 x5 = 0
Rezolvare. Vom aplica metoda lui Gauss-Jordan, efectuînd
transformări echivalente asupra matricei sistemului de ecuaţii
(analog transformărilor din exemplele 2 şi 3):
⎛ 3 1 −8 2 1 ⎞ ⎛ 3 1 −8 2 1 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 2 −2 −3 −7 2 ⎟ ⎜ − 4 − 4 13 − 11 0 ⎟
⎜ 1 11 − 12 − 34 − 5 ⎟ → ⎜ 16 16 − 52 − 24 0 ⎟
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 12 − 5 2 − 16 3 ⎟⎠ ⎜ 3 − 8 26 − 19 0 ⎟
⎝ ⎝ ⎠
⎛ 3 1 −8 2 1 ⎞ ⎛ 3 1 −8 0 1 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ − 4 − 4 13 − 11 0 ⎟ ⎜ − 4 − 4 13 0 0 ⎟
→ ⎜ →.⎜ →
0 0 0 − 65 0 ⎟ 0 0 0 1 0 ⎟
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ −5 0 0 3 0 ⎟⎠ ⎜ −5 0 0 0 0 ⎟⎠
⎝ ⎝
⎛ 0 1 −8 0 1 ⎞ ⎛ 1 0 0 0 0 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 0 − 4 13 0 0 ⎟ ⎜ 0 1 − 3,25 0 0 ⎟
⎜ 0 0 → ⎜ .
0 1 0 ⎟ 0 0 − 4,75 0 1 ⎟
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 1 0 0 0 0 ⎟⎠ ⎜ 0 0 0 1 0 ⎟⎠
⎝ ⎝
Din matricea finală rezultă, că rangA = 4 . Deoarece numărul
necunoscutelor este 5, sistemul are o infinitate de soluţii. O
necunoscută este liberă, iar valorile a două necunoscute se
68
determină univoc: x1 = 0 şi x4 = 0 . Fie x3 - necunoscută liberă, ea
poate lua orice valori reale. Atunci pentru necunoscutele x2 şi x5
din matricea finală obţinem: x2 = 3,25 x3 , x5 = 4,75 x3 .
Răspuns: Soluţia generală a sistemului este
(0; 3,25 x3 ; x3 ; 0; 4,75 x3 ). Sistemul fundamental conţine o singură
soluţie ce se obţine, înlocuind în soluţia generală x3 = 1 :
(0; 3,25; 1; 0; 4,75). Atunci soluţia generală poate fi scrisă în felul
următor: α ⋅ (0; 3,25; 1; 0; 4,75), α ∈ R .

Exerciţii şi probleme

1) Să se rezolve sistemele prin metoda matriceală:


⎧ x1 − 2 x 2 + 2 x3 = 4 ⎧ x1 + x 2 + x3 = 5
⎪ ⎪
а) ⎨− x1 + x 2 + 2 x3 = −2 ; b) ⎨3 x1 − x 2 − 4 x3 = −3 ;
⎪3 x + 3 x − 4 x = 7 ⎪4 x + 2 x − 3 x = 4
⎩ 1 2 3 ⎩ 1 2 3

⎧3 x1 − 4 x2 + 2 x3 = −4

c) ⎨2 x1 + 3 x2 + x3 = 8 .
⎪3 x + 5 x − x = 8
⎩ 1 2 3

2) Să se rezolve sistemele prin metoda lui Gauss sau Gauss-


Jordan:
⎧2 x1 − x2 − x3 + 2 x4 = 4 ⎧ x1 + x 2 − 6 x3 − 4 x 4 = 6
⎪3 x + 2 x − x = 0 ⎪3 x − 4 x − 3 x + 14 x = 19
⎪ 1 2 4 ⎪
а) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3 4
;
⎪ x1 + 3 x2 − 3 x3 − 3 x4 = 0 ⎪ x1 + 2 x 2 − 4 x 4 = −3
⎪⎩7 x1 + 2 x2 + 4 x4 = 10 ⎪⎩5 x1 − 5 x 2 − 4 x3 + 6 x 4 = 0

69
⎧ x1 + x 2 − x3 + x 4 = 8 ⎧ x1 − 5 x 2 + 6 x3 = 9
⎪ ⎪
c) ⎨2 x1 − x 2 − x3 − x 4 = −2 ; d) ⎨2 x1 + x 2 − 3 x3 + x 4 = 12 ;
⎪ x + 2 x + x + x = 20 ⎪− x − 6 x + 9 x − x = −2
⎩ 1 2 3 4 ⎩ 1 2 3 4

⎧2 x1 − x2 + 2 x3 = 3 ⎧2 x1 − x2 + x3 − x4 = 1
⎪ x + 3x − x = 6 ⎪2 x + 2 x − 2 x + 5 x = −6
⎪ 1 2 3 ⎪
e) ⎨ ; f) ⎨ 1 2 3 4
;
⎪ x1 + x 2 + 3 x 3 = 6 ⎪ 3 x1 − x 3 + x4 = −3
⎪⎩ x1 − 2 x2 − x3 = −4 ⎪⎩2 x1 − x2 − 3 x4 = 2
⎧ x1 + 2 x2 + 3 x3 − x4 = 1
⎪ 2 x + 3x + x + x = 1 ⎧2 x1 − x2 + 3 x3 + 4 x4 = 5
⎪⎪ 1 2 3 4 ⎪4 x − 2 x + 5 x + 6 x = 7

g) ⎨ 3 x1 + 2 x2 + x3 − x4 = 1 ; h) ⎨ 1 2 3 4
, t ∈ R.
⎪ 5x + 5x + 2 x = 2 6
⎪ 1 x − 3 x2 + 7 x3 + 8 x4 =9
⎪ 1 2 3
⎪⎩tx1 − 4 x2 + 9 x3 + 10 x4 = 11
⎪⎩2 x1 + 2 x2 + 2 x3 − x4 = 1

3) Să se afle soluţiile generale ale sistemelor de ecuaţii


omogene, să se determine un sistem fundamental de soluţii pentru
fiecare sistem şi să se exprime soluţia generală prin soluţiile
sistemului fundamental:
⎧2 x1 − 4 x2 + 3 x3 + x4 = 0 ⎧ x1 + x2 + x3 + x4 = 0
⎪3 x − 3 x + 2 x + 2 x = 0 ⎪ x + 2 x + 2 x + 3x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪ 1 2 3 4
а) ⎨ ; b) ⎨ ;
⎪ x1 + x2 + x3 + x4 = 0 ⎪ x2 + x3 + 2 x4 = 0
⎪⎩4 x1 + 2 x2 + x3 + 3 x4 = 0 ⎪⎩2 x1 + 3 x2 + 3 x3 + 4 x4 = 0
⎧2 x1 − x2 + x3 + 2 x4 = 0 ⎧ x1 + x2 − 2 x3 + 2 x4 + x5 = 0
⎪ x + 2 x − x + 3x = 0 ⎪2 x − x − x − 3 x + 2 x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪ 1 2 3 4 5
c) ⎨ ; d) ⎨
⎪ x1 − 3 x2 + 2 x3 + 5 x4 = 0 ⎪ x1 + 2 x2 − 4 x3 + 4 x4 − x5 = 0
⎪⎩4 x1 + 3 x2 − x3 + 4 x4 = 0 ⎪⎩ x1 − 3 x2 + 3 x3 − 7 x4 + 3 x5 = 0

4) La o întreprindere se confecţionează produsele P1 , P2 , P3 , P4


din patru feluri de materie primă - S1 , S 2 , S 3 , S 4 . La confecţionarea
70
unei unităţi de P1 se utilizează 2 un. de S1 , 1 un. de S 2 , 3 un. de S 3
şi 3 un. de S 4 ; la confecţionarea unei unităţi de P2 - 4 un. de S1 , 2
un. de S 2 , 3 un. de S 3 şi 1 un. de S 4 ; la confecţionarea unei unităţi
de P3 - 1 un. de S1 , 2 un. de S 2 , 1 un. de S 3 şi 4 un. de S 4 ; la
confecţionarea unei unităţi de P4 - 3 un. de S1 , 4 un. de S 2 , 2 un.
de S 3 şi 1 un. de S 4 . Pe parcursul zilei au fost utilizate 31 un. de
S1 , 29 un. de S 2 , 31 un. de S 3 şi 36 un. de S 4 . Să se determine,
cîte unităţi de fiecare produs au fost confecţionate pe parcursul zilei.
5) La o întreprindere se confecţionează produsele P1 , P2 , P3 , P4
din patru feluri de materie primă - S1 , S 2 , S 3 , S 4 . La confecţionarea
unei unităţi de P1 se utilizează 4 un. de S1 , 3 un. de S 2 , 7 un. de S 3
şi 5 un. de S 4 ; la confecţionarea unei unităţi de P2 - 8 un. de S1 , 4
un. de S 2 , 5 un. de S 3 şi 3 un. de S 4 ; la confecţionarea unei unităţi
de P3 - 1 un. de S1 , 4 un. de S 2 , 3 un. de S 3 şi 8 un. de S 4 ; la
confecţionarea unei unităţi de P4 - 5 un. de S1 , 6 un. de S 2 , 4 un.
de S 3 şi 3 un. de S 4 . Pe parcursul zilei au fost utilizate 62 un. de
S1 , 78 un. de S 2 , 64 un. de S 3 şi 74 un. de S 4 . Să se determine,
cîte unităţi de fiecare produs au fost confecţionate pe parcursul zilei.
6) La două uzine ale unei întreprinderi se fabrică automobile
de acelaşi tip. La comandă au fost fabricate 350 de automobile la
uzina № 1 şi 150 de automobile la uzina № 2. Aceste automobile
trebuie transportate la două magazine - 200 automobile la
magazinul A şi 300 automobile la magazinul B. Cheltuielile de
transport a unui automobil de la uzina № 1 pînă la magazinul A
constituie 150 lei, iar pînă la magazinul B – 200 lei. Cheltuielile de
transport a unui automobil de la uzina № 2 pînă la magazinul A
constituie 80 lei, iar pînă la magazinul B – 250 lei. Să se alcătuiască
un plan de transport astfel, încît cheltuielile totale să fie egale cu
7950 lei.

71
Răspunsuri şi indicaţii

1) а) (3; 0; 0,5); b) (2; 1; 2); c) (0; 2; 2).


2) а) (0; 1; -1; 2); b) (-1; 3; -2; 2);
c) ( x1;18 − 3 x1;1,5 x1 − 3;3,5 x1 − 13), x1 ∈ R ; d) incompatibil;
5 −4 1 + 5 x4 1 − 7 x4 1 + 5 x4
е) (1; 2; 1); f) (0; 2; ; ); g) ( ; ; ; x4 ),
3 3 6 6 6
x4 ∈ R; h) dacă t ≠ 8 , atunci soluţia generală este
(0;4 − 2 x4 ;3 − 2 x4 ; x4 ) , x4 ∈ R; dacă t = 8, atunci soluţia este
( x1;4 + 2 x1 − 2 x4 ;3 − 2 x4 ; x4 ), x1 , x4 ∈ R .
3) a) soluţia generală este (5 x2 ; x2 ;0;−2 x2 ), x2 ∈ R , sistemul
fundamental conţine o singură soluţie (5; 1; 0; -2), soluţia generală
exprimată prin sistemul fundamental va fi α ⋅ (5;1;0;−2), α ∈ R ;
b) soluţia generală este ( x4 ;− x3 − 2 x4 ; x3 ; x4 ), x3 , x4 ∈ R , sistemul
fundamental conţine două soluţii: (0; -1; 1; 0) şi (1; -2; 0; 1), soluţia
generală exprimată prin sistemul fundamental va fi
α1 ⋅ (0; -1; 1; 0) + α 2 ⋅ (1; -2; 0; 1); d) soluţia generală este
(−3 x5 ;8 x3 + 14 x5 ; x3 ;−3x3 − 6 x5 ; x5 ), x3 , x5 ∈ R , sistemul fundamental
conţine două soluţii: (0; 8; 1; -3; 0) şi (-3; 14; 0; -6; 1), soluţia
generală exprimată prin sistemul fundamental va fi
α1 ⋅ (0; 8; 1; -3; 0) + α 2 ⋅ (-3; 14; 0; -6; 1).
4) 5 un. P1 , 2 un. P2 , 4 un. P3 , 3 un. P4 .
5) 2 un. P1 , 3 un. P2 , 5 un. P3 , 5 un. P4 .
6) Fie xik - numărul automobilelor, care trebuie transportate de
la uzina i pînă la magazinul k . Folosind condiţiile problemei,
alcătuim un sistem de ecuaţii liniare şi rezolvîndu-l, obţinem
soluţia: x11 = 50, x12 = 300, x 21 = 150, x 22 = 0 .

72
Capitolul II

Algebra vectorială

1. Vectori în plan şi în spaţiu. Operaţii cu vectori în coordonate

Vectorii se aplică la rezolvarea diverselor probleme ale


matematicii, fizicii, economiei şi a altor ştiinţe. În acest paragraf
vom examina vectori situaţi în plan (spaţiu bidimensional) şi în
spaţiu tridimensional.
Definiţia 1. Fie date două puncte А şi В situate în plan sau în
spaţiu. Segmentul de dreaptă ce uneşte aceste puncte şi este orientat

de la punctul А spre В se numeşte vector şi se notează AB . Punctul
А se numeşte originea vectorului, iar punctul В – extremitatea lui.
Lungimea segmentului АВ se numeşte modulul vectorului şi se

notează | a | .
Din definiţie rezultă, că un vector se determină univoc, dacă se
dă modulul lui şi direcţia orientării acestui vector.

Să examinăm tipurile principale de vectori:


1. Vectori colineari – vectori situaţi pe una şi aceiaşi dreaptă
sau pe drepte paralele. Doi vectori colineari pot avea aceiaşi
→ →
direcţie, atunci se notează a ↑↑ b , sau pot avea direcţii opuse şi
→ →
atunci se notează a ↑↓ b .
2. Vectori egali – vectori colineari de aceiaşi direcţie de
lungimi egale.
3. Vectori unitari – vectori ce au modul egal cu 1.
4. Vectori nuli – vectori, lungimea cărora este egală cu zero.
5. Vectori coplanari – vectori situaţi în unul şi acelaşi plan sau
în plane paralele.
Să expunem în continuare operaţiile asupra vectorilor:
1) Înmulţirea vectorului cu un scalar (număr real).

73

Definiţia 2. Se numeşte produs al numărului t cu vectorul a
→ → → →
vectorul b = t a de modul | b | = t| a |, care este coliniar de aceiaşi
→ →
direcţie cu a , dacă t > 0, sau coliniar de direcţie opusă lui a , dacă
t < 0.
→ →
Notă. Dacă t = - l, atunci obţinem vectorul b = - a numit

opus vectorului a .
→ →
2) Suma vectorilor. Fie daţi doi vectori a şi b . Reieşind din

definiţia egaliţăţii vectorilor putem situa vectorul b astfel, încît

originea lui să coincidă cu extremitatea vectorului a .
→ → →
Definiţia 3. Se numeşte sumă a vectorilor a şi b un vector c ,
→ →
care uneşte originea vectorului a сu extremitatea vectorului b . Se
→ → →
notează c = a + b .
În mod analog se defineşte suma mai multor vectori.
3) Diferenţa vectorilor.
→ →
Definiţia 4. Pentru a scădea de la vectorul a vectorul b
→ →
trebuie să adunăm la vectorul a vectorul opus lui b :
→ → → →
a - b = a + (- b ).
→ →
Să examinăm aparte cazul, cînd vectorii a şi b au aceiaşi
→ → → →
origine (vezi desenul 1). Fie a = AB , b = AD . Construim pe
aceşti vectori un paralelogram notat pe desen ABCD:
B C

a
A D
desenul 1.
74
→ → → → → →
Atunci, din definiţiile 3 şi 4 rezultă, că a + b = AC şi a - b = DB
Această proprietate geometrică a sumei şi diferenţei a doi vectori
poartă denumirea de regula paralelogramului.

4) Produsul scalar al vectorilor.


→ →
Definiţia 5. Se numeşte produs scalar al vectorilor a şi b
→ →
numărul notat a · b , care este egal cu produsul modulelor acestor
vectori şi cosinusul unghiului dintre ei:
→ → → →
a · b = | a |·| b |cosα (1)

Uşor se verifică proprietăţile produsului scalar:


→ → → →
а) Dacă vectorii a şi b sînt nenuli, atunci a · b = 0 numai în
cazul, cînd vectorii sînt perpendiculari (deoarece cosα = 0 numai
pentru α = 90o).
→ →
b) Dacă a şi b sînt vectori colineari de aceiaşi direcţie, atunci
→ → → → → → →
a · b = | a |·| b | (cos0o = 1); în particular, a · a = | a |2;
dacă vectorii sînt colineari de direcţii opuse, atunci
→ → → →
a · b = - | a |·| b | (cos180o = -1);
→ → → →
c) a · b > 0 dacă 0 < α < 900 şi a · b < 0 dacă 900 < α < 1800;
→ → → →
d) a · b = b · a (legea comutativă);
→ → → → → → →
e) (t a + s b )· c = t( a · c ) + s( b · c ) (legea distributivă).

Să aducem un exemplu de operaţii asupra vectorilor.


→ →
Exemplul 1. Fie, că vectorii a şi b au origine comună,
→ →
| a | =5, | b | = 8, iar unghiul dintre vectori este α = 600. Să se
→ → → → →
calculeze: а) | a - b |; b) (2 a - b )· a .
Rezolvare. а) Folosind regula paralelogramului din desenul 1
75
→ → →
obţinem, că a - b = DB . Prin urmare, problema se reduce la aflarea
lungimii laturii DB în triunghiul ABD. Aplicăm în acest triunghi
teorema cosinusurilor şi obţinem:
→ → → →
DB 2 = AB 2 + AD 2 − 2 AB ⋅ AD ⋅ cos α = | a |2 +| b |2 - 2| a |·| b | cosα
= 25 + 64 - 80·0,5 = 49.
→ →
De aici DB = 7 Răspuns: | a - b | =7.

b) Aplicăm proprietăţile c), d) ale produsului scalar şi


definiţia lui şi obţinem:
→ → → → → →
(2 a - b )· a = 2| a |2 - a · b = 30. Răspuns: 30.

În continuare vom studia operaţii cu vectori în coordonate.


Mai întîi vom opera cu vectori în plan (în spaţiu bidimensional R2 ).

Definiţia 6. Se numeşte sistem cartezian rectangular de


coordonate (în viitor - pur şi simplu sistem de coordonate) în plan
un sistem format din două drepte reciproc perpendiculare din acest
plan (numite axe numerice), avînd indicate pe ele direcţiile de
creştere a numerelor şi aceiaşi unitate de măsură (desenul 2).
Punctul de intersecţie al dreptelor se notează prin О şi se numeşte
origine de coordinate, iar dreptele se notează OX şi OY şi se numesc
axe de coordinate. Dreapta orizontală OX se numeşte axa absciselor,
iar cea verticală OY – axa ordonatelor. Coordonatele oricărui punct
în acest sistem de coordinate reprezintă o pereche ordonată de
numere - proiecţiile lui pe axele de coordonate OX şi OY.

Un sistem de coordonate în plan îl vom nota XOY. Se observă


uşor, că coordonatele oricărui punct A(x1; y1) în acest sistem de
coordinate se determină în mod univoc şi invers, orice pereche
ordonată de numere în planul dat de coordonate reprezintă un punct
bine determinat.
Pe desenul 2 sînt indicate punctele А(x1; y1), В (x2; y2) şi

76
→ →
vectorul a = AB .

y2 ·····································B

y1 ············A C

O x1 x2 X

desenul 2

Definiţia 7. Se numesc coordonate ale vectorului a în planul
XOY proiecţiile lui pe axele OX şi OY, adică diferenţile dintre
proiecţile extremităţii şi originii acestui vector pe axele date:
→ →
a = AB = (x2 - x1; y2 - y1) (desenul 2).

Reieşind din definiţia 7 şi definiţiile 1-5 de mai sus, vom


stabili modul de efectuare al operaţiilor cu vectori în
coordonate:
→ →
10. Моdulul vectorului. Fie dat un vector a = AB =
= (x2 - x1; y2 - y1) = (a1;a2). (desenul 2). Din triunghiul
dreptunghic ABC, aplicînd teorema lui Pitagora, obţinem:

AB2 = AC2 + BC2 . Deoarece AB = | a |, AC = x2 - x1 , BC = y2 - y1
de aici obţinem formula de calcul a mоdulul vectorului dat:

| a | = a12 + a22 (2)
20. Înmulţirea vectorului cu un scalar. Fie un vector

77

a = (a1; a2) şi un număr real t. Din definiţiile 2 şi 7 rezultă, că

pentru a înmulţi t cu vectorul a trebuie fiecare coordonată a

vectorului să o înmulţim cu numărul t : t a = (ta1; ta2) (3)

30. Suma şi diferenţa vectorilor. Fie daţi vectorii a = (a1; a2) şi
→ →
b = (b1; b2). Îi vom situa astfel, ca originea vectorului b să

coincidă cu extremitatea lui a (desenul 1).
→ →
Fie, că А(x1; y1), В(x2; y2) şi C(x3; y3). Atunci a = AB =
→ →
= (x2 - x1; y2 -y1) şi b = BC = (x3 – x2; y3 – y2). Folosind regula
→ → →
paralelogramului obţinem, că a + b = AC = (x3 – x1; y3 – y1).
Deoarece x2 - x1 = a1 , y2 - y1 = a2 , x3 – x2 = b1 , y3 – y1 = b2
obţinem, că x3 – x1 = a1 + b1 şi y3 – y1 = a2 + b2
Astfel ajungem la concluzia, că pentru a afla suma a doi vectori
trebuie să adunăm coordonatele lor corespunzătoare:
→ →
a + b = (a1 + b1; a2 + b2).
→ →
Din definiţia 4 оbţinem, că a - b = (a1 - b1; a2 - b2).
Generalizînd ambele rezultate pentru suma şi diferenţa vectorilor,
obţinem formula:
→ →
a ± b = (a1 ± b1 ; a 2 ± b2 ) (4)

40. Produsul scalar al vectorilor. Fie vectorii a = (a1; a2) şi

b = (b1; b2). Revenim la desenul 1 şi aplicăm în triunghiul АВD
teorema cosinusurilor: DB = AB + AD − 2 AB ⋅ AD ⋅ cos α .
2 2 2

→ → → → → → → → →
Deoarece a = AB , b = BC , a - b = DB şi a · b =
= AB ⋅ AD ⋅ cos α , din egalitatea precedentă obţinem, că:

→ → → → → → → → → → → →
| a - b |2 = | a |2 +| b |2 - 2 a · b , sau 2 a · b = | a |2 +| b |2 - | a - b |2.
78
Aplicînd formulele 2 şi 4, din ultima egalitate obţinem:
→ →
2 a · b = a1 + a 2 + b1 + b2 − (a1 − b1 ) − (a 2 − b2 ) = 2a1b1 + 2a 2 b2 .
2 2 2 2 2 2

De aici obţinem formula de calcul a produsului scalar în


coordonate:
→ →
a ⋅ b = a1b1 + a 2 b2 . (5)
Concluzie: produsul scalar a doi vectori este egal cu suma
produselor coordonatelor corespunzătoare ale acestor vectori.
50. Aplicaţii ale produsului scalar. Reieşind din definiţia 1 şi
formula (5) vom deduce formulele de determinare a cosinusului
unghiului dintre doi vectori şi a ariei triunghiului format pe aceşti
vectori.
Din formula (1) exprimăm cosα şi aplicăm apoi formulele (2)
şi (5) şi obţinem formula de calcul a cosinusului unghiului dintre
doi vectori:
→ → → →
cosα = ( a · b )/(| a |·| b |) =

= ( a1b1 + a 2 b2 )/( a1 + a 2 ⋅ b1 + b2 ).
2 2 2 2
(6)
În continuare, ştiind unghiul dintre vectori şi modulele
lor, putem afla aria triunghiului format pe aceşti vectori din formula
binecunoscută:
→ →
S ∆ = 0,5·(| a |·| b |)sinα, unde sinα = 1− cos 2 α (7)
Să examinăm un exemplu de aplicare a formulelor (1)-(7) de
mai sus.
Exemplul 2. Sînt date coordonatele a trei vîrfuri ale unui
paralelogram: А(-1; 2), В(2; 6), С(8;6). Să se determine: а) |АВ| ;
b) coordonatele vîrfului D; c) mărimea unghiului ВАD; d) aria
paralelogramului.
Rezolvare. а) Fie paralelogramul АВСD (desenul 1). Folosind
→ →
definiţia 7, calculăm coordonatele vectorului a = AB = (3;4), iar
apoi modulul lui după formula (2):

|a| = 9 + 16 = 5. Răspuns: |АВ| = 5.

79
→ → →
b) Aplicînd regula paralelogramului, obţinem: BA + BC = BD .
→ →
Aflăm apoi coordonatele vectorilor BA = (-3; -4) şi BC = (6; 0).

Din formula (4) determinăm, că BD = (3; -4).

Fie D = (x; y). Atunci, din definiţia 7 rezultă, că BD = (x-2;
y-6). Egalînd coordonatele corespunzătoare ale acestor vectori,
obţinem ecuaţiile următoare: x-2 = 3, y-6 = -4. De aici х = 5, у = 2.
Răspuns: D(5; 2).
c) Fie α = <BAD. Vom calcula cosα după formula (6). În acest
scop mai întîi calculăm:
→ → → → → →
AB = (3; 4), AD = (6; 0), | a | = | AB | = 5, | b | = | AD | = 6,
→ → → →
a · b = AB⋅ AD = 18 + 0 = 18.
Apoi înlocuim aceste rezultate în formula (6) şi obţinem, că
cosα = 3/5.
Răspuns: α = arccos(3/5) .
d) Deoarece diagonala paralelogramului îl împarte în două
triunghiuri congruiente, avem, că S ABCD = 2 S ABD . Aria triunghiului
ABD o vom calcula după formula (7).
Calculăm mai întîi sinα = 1− cos 2 α = 0,8. Apoi calculăm
S ABD = 0,5 ⋅ AB ⋅ AD ⋅ sin α
= 12. Prin urmare, S ABD = 24.
Răspuns: S ABCD = 24 (un. p.).

Să trecem la studiul vectorilor în spaţiul tridimensional – R3.

Definiţia 8. Se numeşte sistem cartezian rectangular de


coordonate (în viitor - pur şi simplu sistem de coordonate) în spaţiu
un sistem format din trei drepte reciproc perpendiculare (numite axe
numerice), avînd indicate pe ele direcţiile de creştere a numerelor şi
aceiaşi unitate de măsură. Punctul de intersecţie al dreptelor se
notează prin О şi se numeşte origine de coordinate, iar dreptele se
notează OX , OY şi OZ şi se numesc axe de coordinate. Dreapta OX
80
se numeşte axa absciselor, dreapta OY – axa ordonatelor, iar dreapta
OZ – axa aplicatelor. Coordonatele oricărui punct în acest sistem de
coordinate reprezintă un triplet ordonat de numere - proiecţiile lui
pe axele de coordonate.
În mod analog sistemului de coordonate în plan, în sistemul
dat de coordonate în spaţiu fiecărui punct din acest spaţiu îi
corespunde un singur triplet de coordonate şi invers – fiecărui triplet
de numere îi corespunde un singur punct din spaţiul dat.

Definiţia 9. Se numesc coordonate ale vectorului a în spaţiul
XOYZ proiecţiile lui pe axele de coordonate OX, OY şi OZ, adică
diferenţile dintre proiecţilie extremităţii şi originii acestui vector pe
axele date:
→ →
a = AB = ( x 2 − x1 ; y 2 − y1 ; z 2 − z1 ) ,

unde punctul A(x1;y1;z1) este originea vectorului a , iar B(x1;y1;z1) –
extremitatea lui.
Fie daţi doi vectori într-un sistem de coordonate în spaţiu:
→ →
a = (a1; a2; a3) şi b = (b1; b2; b3). La fel cum au fost deduse
formulele (2) - (7), pot fi obţinute şi următoarele formule, conform
cărora se efectuază operaţii cu vectori în coordonate în spaţiu:

a12 + a 22 + a32
1I. Мodulul vectorului. | a | = (2I)

2 . Înmulţirea vectorului cu un scalar. t a = (ta1 ; ta 2 ta3 )


I
(3I)
3I. Suma şi diferenţa vectorilor.
→ →
a ± b = (a1 ± b1 ; a 2 ± b2 ; a3 ± b3 ) (4I)
→ →
4I. Produsul scalar. a ⋅ b = a1b1 + a 2 b + a3b3 (5I)
I
5 . Aplicaţii ale produsului scalar. Unghiul dintre doi vectori:
cos α = ( a1b1 + a 2 b2 + a3 b3 )/( a1 + a 2 + a3 ⋅ b1 + b2 + b3 ) (6I)
2 2 2 2 2 2

Aria triunghiului se calculează la fel după formula (7).

81
În afară de cele expuse mai sus, la rezolvarea problemelor se
aplică şi condiţiile de colinearitate şi coplanaritate ale vectorilor,
exprimate în coordonate.
Din definiţia vectorilor colineari şi definiţia 2 despre
→ →
înmulţirea vectorului la un scalar, obţinem, că doi vectori a şi b
sînt colineari atunci şi numai atunci, cînd are loc egalitatea:
→ →
b = (b1; b2; b3) = t· a = (ta1; ta2; ta3) unde t este un anumit
număr real.
De aici obţinem condiţia de colinearitate a doi vectorilor: Vectorii
sînt colineari atunci şi numai atunci, cînd coordonatele lor sînt
proporţionale:
b1 = ta1 , b2 = ta2, b3 = ta3 (8).
→ → → →
Şi anume, dacă t > 0, atunci a ↑↑ b , iar dacă t < 0, atunci a ↑↓ b .
→ →
Fie daţi trei vectori: a = (a1; a2; a3), b = (b1; b2; b3) şi

c = (c1 , c 2 , c3 )
. Să formulăm condiţia de coplanaritate a vectorilor:
trei vectori sînt coplanari atunci şi numai atunci, cînd determinantul
format din coordonatele lor este egal cu zero:
a1 a2 a3
b1 b2 b3 = 0 (9)
c1 c2 c3
Demonstraţia acestui fapt va fi efectuată în punctul următor.
Să studiem mai jos cîteva probleme, ce se bazează pe operaţii
cu vectori în coordonate.
Exemplul 3. Fie date patru puncte în spaţiu: A(5; -10),
B(5; -7; 8), C(2; 2; -7), D(5; -4; 2).
Să se determine: a) mărimea unghiului ВАD; b) sînt oare coplanare
punctele date; c) vîrfurile cărei figure geometrice sînt aceste puncte?
→ →
Rezolvare. а) Aflăm coordonatele vectorilor a = AB =
→ →
=(6; -12; 18) şi b = AD = (6; -9; 12). Calculăm modulele acestor
vectori şi produsul lor scalar după formulele (2I) şi (5I):
82
→ → → →
| a | = | AB | = 36 + 144 + 324 ≈ 22,5; | b | = | AD | =
→ → → →
36 + 81 + 144 ≈ 16,2 ; a⋅ b = AB⋅ AD = 36 + 108 + 216 = 360.
Apoi după formula (6I ) determinăm cosα, unde α este unghiul
BAD: cosα = 360/(22,5·16,2) ≈ 0,987. De aici α = arccos(0,987)
≈ 90.
Răspuns: <BAD = 90.
b) Pentru a determina, dacă punctele A,B,C,D sînt coplanare
(aparţin unui şi aceluiaşi plan) alcătuim trei vectori ce unesc
punctele date. De exemplu:
→ → → → → →
a = AB = (6; -12; 18), b = AD = (6; -9; 12) şi c = AC = (3; -3; 3).
Apoi calculăm determinantul format din coordonatele lor:
6 − 12 18
6 − 9 12 = 0.
3 −3 3
Din condiţia (9), rezultă, că vectorii examinaţi sînt coplanari.
Prin urmare, punctele А, В, С, D sînt coplanare.
→ → → →
c) Vom examina perechile de vectori: AB şi CD , AD şi BC
→ → → →
AB = (6; -12; 18), CD = (3; -6; 9). Se observă, că AB = 2 CD ,
adică aceşti vectori sînt colineari de aceiaşi direcţie.
→ →
În continuare obţinem, că AD = (6; -9; 12), BC = (-3; 9 -15).
Evident, coordonatele acestei perechi de vectori nu sînt
proporţionale, deci vectorii daţi nu sînt colineari. Prin urmare,
figura plană АВСD reprezintă un trapez.
Răspuns: АВСD - trapez.

Exemplul 4. Se dau vectorii următori: a = (2; 3; -1),
→ → →
b = (1; -2; 3) şi c = (2; -1; 1). Să se determine vectorul x , ştiind,
→ → → →
că el еste perpendicular pe vectorii a şi b şi x · c = - 6.
→ → →
Rezolvare. Fie x = (x1; x2; x3). Din condiţia x · c = - 6,
83
aplicînd formula de calcul a produsului scalar în coordonate,

obţinem ecuaţia 2x1 – x2 + x3 = - 6. Deoarece x este perpendicular
→ → → →
pe a şi b , produsul lor scalar este egal cu zero: x · a = 0 şi
→ →
x · b = 0. De aici obţinem încă două ecuaţii: 2x1 + 3x2 - x3 = 0 ,
x1 – 2x2 + 3x3 = 0.

Astfel, pentru aflarea coordonatelor vectorului x trebuie să
rezolvăm un sistem de ecuaţii liniare. Mai jos rezolvăm acest sistem
prin metoda lui Cramer:
⎧2 x1 − x 2 + x3 = −6 2 −1 1

⎨2 x1 + 3 x 2 − x3 = 0 ∆ = 2 3 −1
⎪ x − 2 x + 3x = 0 1 −2 3
⎩ 1 2 3
Calculăм: = 14,
− 6 −1 1 2 −6 1
∆1 = 0 3 −1 ∆2 = 2 0 −1
0 −2 3 1 0 3
= - 42, = 42.
∆ ∆
x1 = 1 = −3 x 2 = 2 = 3
Atunci ∆ , ∆ . Înlocuim valorile aflate în
prima ecuaţie a sistemului şi aflăm, că x3 = 3.

Răspuns: x = (-3; 3; 3).

Exerciţii şi probleme

1) Fie date trei vîrfuri ale unui paralelogram: А(3; -5), В(5; -3),
С(-1; 3). Să se afle: a) coordonatele vîrfului D; b) mărimea
unghiului А; c) aria paralelogramului.
2) Fie А(1; 4), В(3; -9), С(-5; 2) – vîrfurile unui triunghi. Să

84
se afle: а) lungimea medianei ВК; b) aria triunghiului.
3) Să se determine mărimea unghiului dintre vectorii:
→ → → →
а) a = (3; 4) şi b = (2; -1); b) a = (2; 0) şi b = (-3; 3);
→ → → →
c) a = (-4; -3) şi b = (8; 6); d) a = (4; 2) şi b = (1; 2).
→ → → →
4) Vectorii a şi b sînt perpendiculari, iar | a | = 5 şi | b | = 12.
→ → → →
Să se afle | a + b | şi | a - b |.
→ →
5) Mărimea unghiului dintre vectorii a şi b este egală cu
→ → → → → →
1200, iar | a | = 3 şi | b | = 5. Să se calculeze | a + b | şi | a - b |.
→ →
6) Fie daţi vectorii a = (3; -5; 8) şi b = (-1; 1; -4). Să se
→ → → →
calculeze: а) 3 a -2 b ; b) | a + b |.
7) Se consideră următoarele puncte: A(3; -1; 2), B(1; 2; -1),
C(-1; 1; -3), D(3; -5; 3). Să se determine: а) mărimea unghiului
ВАD; b) sînt oare coplanare punctele date; c) vîrfurile cărei figure
geometrice sînt aceste puncte?
→ →
8) Vectorii a = (2; -3; 6) şi b = (-1; 2; -2) au origine comună.

Să se afle coordonatele vectorului c , care are aceiaşi origine, dacă
→ →
el e situat pe bisectoarea unghiului dintre vectorii a şi b iar

| c | = 378 .
9) Punctele A(-1; -2; 4), B(-4; -2; 0) şi C(3; -2; 1) sînt vîrfurile
unui triunghi. Să se afle: а) mărimea unghiului В; b) aria
triunghiului.
10) Punctele A(1; 2; 1), B(3; -1; 7) şi C(7; 4; -2) sînt vîrfurile
unui triunghi. Să se afle mărimile unghiurilor interioare ale acestui
triunghi şi să se determine tipul lui.

11) Să se determine vectorul x , dacă el este colinear
→ → →
vectorului a = (2; 3; -1) şi x · a = 36.

85
→ →
12) Se dau vectorii a = (2; -3; 1), b = (1; -2; 3) şi
→ →
c = (1; 2; -7). Să se afle coordonatele vectorului x , ştiind, că el
→ → → →
еste perpendicular pe vectorii a şi b şi x · c = 10.
→ → →
13) Fie vectorii a = (2; -1; 3), b = (1; -3; 2) şi c = (3; 2; -4).
→ → → → → → →
Să se determine vectorul x , dacă x · a = -5, x · b = -11, x · c = 20.
→ →
14) Fie vectorii a = (3; 2; 2) şi b = (18; -22; -5). Să se afle

coordonatele vectorului x , ştiind, că el еste perpendicular pe
→ →
vectorii a şi b , formează cu direcţia pozitivă a axei OY un unghi

obtuz şi | x | = 14.

Răspunsuri şi indicaţii

1) a) D(-3; 1); b) 900; c) 24. 2) а) 13; b) 1691 .


→ → → →
3) a) 900; b) 1350; d) 360. 4) | a + b | = | a - b |. = 13.
5) а) 19 ; b) 7. 6) a) (11; -17; 32); b) 6.

7) c) trapez. 8) c = (-3; 15; 12). 9) а) 450; b) 12,5.
→ →
10) isoscel. 11) x = (6; 9; 3). 12) x = (7; 5; 1).
→ →
13) x = (2; 3; -2). 14) x = (-4; -6; 12).

86
2. Reper vectorial în spaţiile R2 şi R3.
Produsul vectorial şi cel mixt al vectorilor

I. Considerăm mai întîi un sistem rectangular cartezian de


coordonate în plan - spaţiu bidimensional, notat R2.

Notăm vectorii unitari de pe axele de coordonate OX şi OY prin i
→ → →
şi j . Atunci coordonatele lor sînt: i = (1; 0) şi j =(0; 1). Luăm orice

vector a = (a1; a2 ) al acestui plan şi îl depunem din originea de
coordonate (amintim, că un vector poate fi depus din orice punct al
planului). Conform regulii paralelogramului, are loc egalitatea:
→ → →
a = a1 i + a2 j (desenul 1).

a2

a

j

O i a1 X

desenul 1.

Ultima egalitate se numeşte dezvoltare a vectorului a după
→ →
reperul format din vectorii unitari i şi j . Menţionăm, că această
dezvoltare este unică. Această noţiune poate fi generalizată prin
următoarea definiţie:

87
→ →
Definiţia 1. Se zice, că doi vectori a şi b formează un reper
vectorial într-un sistem de coordonate plan dat (spaţiu

bidimensional R2), dacă orice vector c al acestui plan în mod unic
poate fi reprezentat sub forma unei combinaţii liniare a vectorilor
daţi:
→ → →
c = x ⋅ a+ y ⋅ b (1)
unde numerele x şi y se determină în mod unic. Reprezentarea (1) se

numeşte dezvoltare a vectorului c după reperul format din vectorii
→ →
a şi b .
→ →
Notă. Evident, dacă ţin unul din vectorii a sau b este nul,
atunci ei nu pot forma un reper, deoarece sub forma unei combinaţii
liniare a vectorilor daţi vor putea fi reprezentaţi numai vectorii
colineari cu vectorul nenul.
Definiţia 2. Un reper vectorial dat se numeşte ortogonal, dacă
vectorii reperului sînt reciproc perpendiculari. Reperul ortogonal se
numeşte ortonormat, dacă toţi vectorii lui au modulele egale cu unu.
→ →
Anterior am observat, că vectorii unitari i şi j formează un
reper vectorial ortogonal şi ortonormat. Apare următoarea întrebare:
→ →
care sînt condiţiile asupra vectorilor arbitrari a şi b pentru ca ei să
formeze un reper în R2? Are loc teorema:
→ →
Teorema 1. Doi vectori nenuli a şi b formează un reper
vectorial în R2 atunci şi numai atunci, cînd ei sînt necolineari.
→ →
Demonstraţie. Fie, că vectorii a = (a1; a2 ) şi b = (b1; b2 ) sînt
necolineari. Atunci coordonatele lor verifică condiţia: a1b2 ≠ a2b1 .

Luăm orice vector c = (c1; c2 ) al acestui plan.
→ →
Vectorii a şi b vor forma un reper vectorial, dacă vom putea
determina în mod unic aşa două numere x şi y, încît să se
88
îndeplinească egalitatea (1). Scriind această egalitate în coordonate,
obţinem un sistem de ecuaţii liniare pentru determinarea
necunoscutelor x şi y:
⎧ a1 x + b1 y = c1
⎨ (2)
⎩a2 x + b2 y = c2
a1 b1
Determinantul sistemului este ∆ = = a1b2 − a2b1 ≠ 0 ,
a2 b2
→ →
deoarece vectorii a şi b sînt necolineari. Deci, în baza teoremei lui
Cramer, sistemul are o soluţie unică pentru orice numere c1 şi c2 .
Astfel am demonstrat, că orice doi vectori necolineari formează un
reper în R2.
Să demonstrăm acum afirmaţia inversă: dacă doi vectori
formează un reper vectorial, atunci ei sînt necolineari. Fie, că
→ →
vectorii a = (a1; a2 ) şi b = (b1; b2 ) formează un reper vectorial în

plan. Atunci, pentru orice vector c = (c1; c2 ) al acestui plan putem
determina în mod unic aşa două numere x şi y, încît să se
îndeplinească egalitatea (1), care în coordonate este echivalentă cu
sistemul (2). Din teorema lui Cramer rezultă, că sistemul (2) are o
soluţie unică numai atunci, cînd determinantul lui este diferit de
zero. Punînd condiţia ∆ ≠ 0 , obţinem, că a1b2 ≠ a2b1 , de unde
→ →
rezultă, că vectorii a şi b sînt necolineari.
Teorema este demonstrată.
Să aducem un exemplu de dezvoltare a unui vector după un
reper în R2.

Exemplul 1. Să se verifice, dacă vectorii a = (2;−3) şi

b = (1;2) formează un reper vectorial şi să se dezvolte vectorul

c = (9;4) după acest reper.

89
Rezolvare. Doi vectorii sînt colineari numai în cazul, cînd
→ →
coordonatele lor sînt proporţionale. Verificăm vectorii a şi b la
colinearitate: 2‫׃‬1 = 1; -3‫׃‬2 = -1,5. Coordonatele vectorilor nu sînt
proporţionale, deci vectorii sînt necoliniari. Conform teoremei 1
→ →
vectorii a şi b formează un reper în R2 .

Să dezvoltăm vectorul c = (9;4) după acest reper. Pentru
aceasta trebuie să aflăm aşa două numere x şi y, încît să se
îndeplinească egalitatea (1), care în coordonate este echivalentă cu
sistemul (2). Alcătuim sistemul (2) pentru vectorii daţi şi obţinem:
⎧ 2x + y = 9 ⎧ y = 9 − 2x ⎧ y = 9 − 2x ⎧y = 5
⎨ ⇔⎨ ⇔⎨ ⇔⎨ .
⎩− 3 x + 2 y = 4 ⎩− 3x + 2(9 − 3x) = 4 ⎩− 7 x = −14 ⎩x = 2
→ → →
Răspuns: c = 2 a+ 5 b

II. În continuare vom examina vectorii într-un sistem


rectangular cartezian de coordonate în spaţiul tridimensional, notat
R3 .
Notăm vectorii unitari de pe axele de coordonate OX, OY şi OZ
→ → → → →
prin i , j şi k . Atunci coordonatele lor sînt: i = (1; 0; 0), j = (0;
→ →
1; 0) şi k = (0; 0; 1). Luăm orice vector a = (a1; a2 ; a3 ) al acestui
spaţiu şi îl depunem din originea de coordonate. Atunci are loc
→ → → →
egalitatea: a = a1 i + a2 j + a3 k (desenul 2).

Observăm, că dezvoltarea vectorului a după vectorii unitari
→ → →
i , j şi k este unică.

90
Z

→ →
k a

j

i
Y
X
desenul 2.
În căzul spaţiului R3 are loc următoarea definiţie analogică
definiţiei 1:
→ → →
Definiţia 3. Se zice, că trei vectori a , b şi c formează un
reper vectorial într-un sistem de coordonate în spaţiul

tridimensional R3, dacă orice vector d al acestui spaţiu în mod unic
poate fi reprezentat sub forma unei combinaţii liniare a vectorilor
daţi:
→ → → →
d = x ⋅ a+ y ⋅ b+ z c (3),
unde numerele x, y şi z se determină în mod unic.

Reprezentarea (3) se numeşte dezvoltare a vectorului d după
→ → →
reperul format din vectorii a , b şi c .
Definiţia 2 în cazul spaţiului R3 se păstrează fără modificări.
→ → →
Menţionăm cu acest prilej, că vectorii unitari i , j şi k formează
un reper vectorial ortogonal şi ortonormat în R3.
Are loc următoarea teoremă:

91
→ → →
Teorema 2. Trei vectori nenuli a , b şi c formează un reper
vectorial în R3 atunci şi numai atunci, cînd determinantul format din
coordonatele lor este diferit de zero.

Demonstraţie. Fie daţi trei vectori a = (a1; a2 ; a3 ) ,
→ →
b = (b1 ; b2 ; b3 ) şi c = (c1 ; c2 ; c3 ) , coordonatele cărora formează un

determinant diferit de zero. Luăm orice vector d = (d1; d 2 ; d 3 ) al
→ → →
acestui spaţiu. Vectorii a , b şi c vor forma un reper vectorial,
dacă vom putea determina în mod unic aşa trei numere x, y şi z, încît
să se îndeplinească egalitatea (3). Scriind această egalitate în
coordonate, obţinem un sistem de ecuaţii liniare pentru
determinarea necunoscutelor x, y şi z :
⎧ a1 x + b1 y + c1 z = d1

⎨a2 x + b2 y + c2 z = d 2 (4)
⎪a x + b y + c z = d
⎩ 3 3 3 3

Observăm, că coloanele determinantului sistemului (4) coincid


→ → →
cu coordonatele vectorilor a , b , c . Conform condiţiei, acest
determinant este diferit de zero şi în baza teoremei lui Cramer
sistemul are o soluţie unică pentru orice numere d1 , d 2 şi d3 .
Teorema directă este demonstrată.
Să demonstrăm acum teorema inversă: dacă trei vectori
formează un reper vectorial în R3, atunci determinantul format din
coordonatele lor este diferit de zero.
→ → →
Fie, că vectorii a , b şi c formează un reper vectorial în

spaţiu. Atunci, pentru orice vector d al acestui spaţiu putem
determina în mod unic aşa trei numere x, y şi z, încît să se
îndeplinească egalitatea (3), care în coordonate este echivalentă cu
sistemul (4). Din teorema lui Cramer rezultă, că sistemul (4) are o

92
soluţie unică numai atunci, cînd determinantul lui este diferit de
zero. Teorema inversă este demonstrată.
Teorema este în întregime demonstrată.

Teorema 3. Trei vectori în spaţiu sînt coplanari atunci şi


numai atunci, cînd determinantul format din coordonatele lor este
diferit de zero.

Demonstraţie. Fie daţi trei vectori coplanari a = (a1; a2 ; a3 ) ,
→ →
b = (b1 ; b2 ; b3 ) şi c = (c1 ; c2 ; c3 ) . Vom arăta; că coordonatele lor
formează un determinant egal cu zero.
Putem considera, că vectorii sînt situaţi în unul şi acelaşi plan
şi au origine comună. Atunci unul din ei reprezintă o combinaţie
liniară a celorlalţi doi vectori. Fie, de exemplu, că putem determina
→ → →
aşa două numere x şi y, încît are loc egalitatea c = x ⋅ a + y ⋅ b .
Această egalitate scrisă în coordonate este echivalentă cu următorul
sistem de ecuaţii:
⎧ a1 x + b1 y = c1

⎨a2 x + b2 y = c2 (*). Evident, rangul matricei acestui sistem nu
⎪a x + b y = c
⎩ 3 3 3

poate fi mai mare decît doi, deoarece matricea conţine numai două
coloane. Determinantul matricei extinse a sistemului dat este
a1 b1 c1
∆ = a2 b2 c2 . Dacă ∆ ≠ 0 , atunci rangul matricei extinse este
a3 b3 c3
egal cu trei şi în baza teoremei lui Kronecker-Capelli sistemul nu
are soluţii, ceia ce este imposibil. Prin urmare, ∆ = 0 .
→ →
Fie acum, că ∆ = 0 . Să demonstrăm, că atunci vectorii a , b şi

c sînt coplanari.
Conform proprietăţilor determinanţilor, dacă un determinant
este egal cu zero, atunci o linie sau coloană a lui reprezintă o
93
combinaţie liniară a celorlalte două linii sau coloane. Fie, că
coloana a treia a lui ∆ este o combinaţie liniară a primelor două,
adică există aşa două numere x şi y, încît au loc egalităţile din
sistemul (*). Totalitatea acestor egalităţi este echivalentă cu
→ → →
egalitatea vectorială c = x ⋅ a + y ⋅ b , ceia ce înseamnă, că vectorii
sînt coplanari.
Teorema este demonstrată.

Exemplul 2 Să se verifice, dacă vectorii a = (2;4;1) ,
→ →
b = (1;−2;3) şi c = (0;−2;5) formează un reper vectorial în R3 şi să

se dezvolte vectorul d = (2;0;11) după acest reper.
Rezolvare. Alcătuim determinantul format din coordonatele
2 1 0
→ → →
vectorilor a , b şi c şi îl calculăm: ∆ = 4 − 2 − 2 = -30.
1 3 5
→ → →
Deoarece ∆ ≠ 0 , din teorema 2 rezultă, că vectorii a , b şi c
formează un reper vectorial în spaţiu.

Pentru a dezvolta vectorul d după reperul dat trebuie să aflăm
aşa trei numere x, y şi z, încît să se îndeplinească egalitatea (3), care
în coordonate este echivalentă cu sistemul (4). Alcătuim sistemul
(4) pentru vectorii daţi şi obţinem:
⎧ 2x + y = 2

⎨4 x − 2 y − 2 z = 0 . Determinantul sistemului este deja calculat:
⎪ x + 3 y + 5 z = 11

∆ = −30 . Pentru a aplica formulele lui Cramer calculăm ceilalţi
determinanţi:
2 1 0 2 2 1
∆1 = 0 − 2 − 2 = -30, ∆ 2 = 4 0 − 2 = 0,
11 3 5 1 11 5

94
2 1 2
∆ ∆ ∆
∆ 3 = 4 − 2 0 = -60. Atunci x = 1 = 1 , y = 2 = 0 , z = 3 = 2 .
∆ ∆ ∆
1 3 11
→ → →
Răspuns: d = a+ 2 c .

III. Să trecem la următorul compartiment al acestui punct, în


care vom studia produsul vectorial a doi vectori.
→ →
Definiţia 4. Se numeşte produs vectorial al vectorilor a şi b un
→ →
al treilea vector notat [ a b ] cu următoarele proprietăţi:
→ → → → →
1) |[ a b ]| = | a |·| b |· sin α , unde α este unghiul dintre vectorii a
→ → →
şi b ; 2) vectorul [ a b ] este perpendicular pe fiecare din vectorii
→ → → → → →
a şi b ; 3) avînd origine comună, vectorii a , b şi [ a b ] sînt
→ → →
orientaţi în acelaşi mod ca şi vectorii unitari i , j şi k .(desenul3.)

c


b


a
desenul 3.

Proprietăţile produsului vectorial:


1. Produsul vectorial este anticomutativ, adică dacă în produs
schimbăm locurile vectorilor, atunci se schimbă semnul din faţa lui:

95
→ → → →
[ a b ] = - [ b a ] (acest fapt rezultă din proprietatea 3) a produsului
vectorial).
→ →
2. [ a b ] = 0 numai în cazul, cînd unul din vectori este nul sau
vectorii sînt colineari (deoarece vectorii sînt coliniari atunci, cînd
α = 00 sau α = 1800 , dar sin 00 = sin 1800 = 0 ).
→ → → →
3. [ t a b ] = t [ a b ], pentru orice scalar t (se verifică uşor prin
definiţia 4).
→ → → → → → →
4. Are loc legea distributivă: [ a ( b + c )] = [ a b ] + [ a c ].
→ →
5. Modulul produsului vectorial al vectorilor a şi b este egal cu
aria paralelogramului construit pe aceşti vectori (rezultă imediat din
definiţia 4, proprietatea 1) a produsului vectorial.

6. Calculul produsului vectorial în coordonate. Fie a = (a1; a2 ; a3 ) ,

b = (b1 ; b2 ; b3 ) . Dezvoltînd aceşti vectori după reperul format din
→ → → → → → →
vectorii unitari i , j şi k , obţinem: a = a1 i + a2 j + a3 k ,
→ → → →
b = b1 i + b2 j + b3 k . Calculăm produsul vectorial, folosind
proprietăţile lui 1 – 4:
→ → → → → → → → → →
[ a b ] = [( a1 i + a2 j + a3 k ) (b1 i + b2 j + b3 k ) ] = a1b1 [ i i ] +
→ → → → → → → → → →
a1b2 [ i j ] + a1b3 [ i k ] + a2b1 [ j i ] + a2b2 [ j j ] + a2b3 [ j k ] +
→ → → → → →
a3b1 [ k i ] + a3b2 [ k j ] + a3b3 [ k k ].
→ → → → → →
În baza proprietăţii 2. avem, că [ i i ] = [ j j ] = [ k k ] = 0, iar
→ → → → → → → →
în baza proprietăţii 1. avem, că [ j i ] = - [ i j ], [ k i ] = - [ i k ]
→ → → →
şi [ k j ] = - [ j k ]. Folosind aceste relaţii obţinem, că
→ → → → → → → →
[ a b ] = [ i j ]( a1b2 - a2b1 ) + [ i k ]( a1b3 - a3b1 ) + [ j k ]( a2b3 - a3b2 ).

96
→ → → → → → → → →
Observăm în continuare, că [ i j ] = k , [ i k ] = - j şi [ j k ] = i .
Înlocuind aceste relaţii în egalitatea precedentă, obţinem definitiv:
→ → → → →
[ a b ] = i ( a2b3 - a3b2 ) - j ( a1b3 - a3b1 ) + k ( a1b2 - a2b1 ) =
→ → →
i j k
= a1 a2 a3 (5)
b1 b2 b3

Formula (5) este formula de calcul a produsului vectorial în


coordonate (fiecare coordonată a produsului vectorial reprezintă un
determinant de ordinul doi).

Exemplul 3. Se dau trei puncte în spaţiu: A(1; 1; 0), B(1; 0; 1)


şi C(0; 1; 1). Să se calculeze
→ → → →
[ AB AC ] şi aria paralelogramului format pe vectorii AB şi AC .

Rezolvare. Aflăm mai întîi coordonatele vectorilor: AB =

=(0; -1; 1), AC = (-1; 0; 1).
Aplicăm formula (5) şi aflăm coordonatele produsului vectorial:
→ → →
i j k
→ → → → →
[ AB AC ] = 0 − 1 1 = - i - j - k = (-1; -1; -1).
−1 0 1

În baza proprietăţii 5 a produsului vectorial modulul vectorului



obţinut este egal cu aria paralelogramului format pe vectorii AB şi
→ → →
AC . Astfel obţinem, că S ABCD = |[ AB AC ]| = 3.
→ →
Răspuns: [ AB AC ] = (-1; -1; -1), S ABCD = 3.

97
IV. Să studiem ultimul compartiment al acestui punct destinat
produsului mixt al vectorilor.
→ → →
Definiţia 4. Se numeşte produs mixt al vectorilor a , b şi c un
→ → →
număr notat ( a b c ), care este egal cu rezultatul produsului scalar
→ → →
dintre produsul vectorial [ a b ] şi vectorul c . Adică
→ → → → → →
( a b c ) = ([ a b ] c ).
→ → → →
Notăm [ a b ] = d , β - unghiul format de vectorul d cu
→ → →
vectorul c , iar α - unghiul dintre vectorii a şi b (desenul 4).

→ →
d c

b

a
desenul 4.
→ → → → → → → → →
Atunci ( a b c ) = ([ a b ] c ) = |[ a b ]|·| c |· cos β (6)

Proprietăţile produsului mixt:


1. Modulul produsul mixt a trei vectori numeric este egal cu
volumul paralelipipedului construit pe aceşti vectori. (Într-adevăr,
volumul paralelipipedului este egal cu produsul dintre aria bazei şi
înălţimea lui, iar din (6) rezultă, că aria bazei paralelipipedului este
→ → →
egală cu |[ a b ]|, iar înălţimea lui este egală cu ± | c |· cos β ).
2. Produsul mixt a trei vectori este egal cu zero numai în cazul, cînd
unul din vectori este nul sau vectorii sînt coplanari (dacă vectorii

98
sînt coplanari, atunci ei se află în unul şi acelaşi plan şi volumul
paralelipipedului construit pe aceşti vectori este egal cu zero; în caz
contrar volumul paralelipipedului este diferit de zero).
3. Dacă în produsul mixt schimbăm locurile a doi vectori, atunci se
→ → → → → →
schimbă numai semnul din faţa simbolului lui: ( a b c ) = - ( b a c )
→ → → → → →
= - ( c b a ) = - ( a c b ) (aceste relaţii rezultă din faptul, că la
schimbarea locurilor a doi vectori volumul paralelipipedului nu se
schimbă, dar se schimbă orientarea tripletului de vectori).
4. Valoarea produsul mixt a trei vectori nu se schimbă, dacă
→ → → → → →
schimbăm în mod circular vectorii produsului: ( a b c ) = ( b c a )=
→ → →
= ( c a b ) (în acest caz se păstrează şi volumul paralelipipedului şi
orientarea tripletului de vectori).
5. Calculul produsului mixt în coordonate. Din formula (5 ) obţinem
coordonatele produsului vectorial:
→ → a a a a a a
[ a b ] = ( 2 3 ; − 1 3 ; 1 2 ). Din definiţia produsului
b2 b3 b1 b3 b1 b2
mixt a trei vectori (formula (6) şi calculul produsului scalar în
coordonate obţinem în continuare:
→ → → → → → a a a a a a
( a b c ) = ([ a b ] c ) = 2 3 c1 − 1 3 c2 + 1 2 c3 =
b2 b3 b1 b3 b1 b2
a1 b1 c1
= a2 b2 c2 .
a3 b3 c3
Astfel, am obţinut formula de calculul a produsului mixt în
coordonate:
a1 b1 c1
→ → →
( a b c ) = a2 b2 c2 (7)
a3 b3 c3
Să aducem un exemplu de aplicare a produsului mixt.

99
Exemplul 4. Să se calculeze volumul piramidei cu vîrfurile în
punctele A(2; 3; 1), B(4; 1; -2), C(6; 3; 7), D(-5; -4; 8) şi înălţimea
ei coborîtă din vîrful D.
Rezolvare. Aflăm mai întîi coordonatele a trei vectori cu
→ → →
origine comună: AB = (2; -2; -3), AC = (4; 0; 6), AD = (-7; -7; 7).
Apoi calculăm produsul mixt al acestor vectori după formula (7):
2 −2 −3
→ → →
( AB AC AD ) = 4 0 6 = 308. Deoarece modulul
−7 −7 7
produsului mixt a trei vectori este egal cu volumul paralelipipedului
construit pe aceşti vectori, iar volumul piramidei construite pe
vectorii daţi este egală cu 1 din volumul paralelipipedului,
6
308 154
obţinem, că V pir = = .
6 3
Pentru a afla înălţimea piramidei ne vom folosi de formula
S
binecunoscută: V pir = baz ⋅ H , unde H este înălţimea piramidei.
3
3V
De aici H = pir . Aflăm aria bazei cu ajutorul produsului
Sbaz
→ → →
i j k
→ → → → →
vectorial: [ AB AC ] = 2 − 2 − 3 = -12 i +24 j + 8 k =
4 0 6

=(-12; 24; 8).


→ → 784
Atunci Sbaz = ½|[ AB AC ]| = ½ 144 + 576 + 64 = = 14 ,
2
3 ⋅ 308
iar înălţimea piramidei H = = 66
14
154
Răspuns: V pir = , H = 66 .
3
100
Exerciţii şi probleme

→ →
1) Să se verifice, dacă vectorii a = (3;−2) şi b = (−2;1)

formează un reper vectorial şi să se dezvolte vectorul c = (7;−4)
după acest reper.
→ →
2) Să se verifice, dacă vectorii a = (1;2) şi b = (2;−3) formează

un reper vectorial şi să se dezvolte vectorul c = (9;4) după acest
reper.
→ → →
3) Se dau vectorii a = (3;−1) , b = (1;−2) şi c = (−1;7) . Să se
→ → → → →
dezvolte vectorul d = a + b + c după reperul format din vectorii a ,
→ →
b şi c .
→ →
4) Să se verifice, dacă vectorii a = (3;−2;1) , b = (−1;1;−2) şi

c = (2;1;−3) formează un reper vectorial în R3şi să se dezvolte

vectorul d = (11;−6;5) după acest reper.
→ →
5) Să se verifice, dacă vectorii a = (2;1;0) , b = (1;−1;2) şi

c = (2;2;−1) formează un reper vectorial şi să se dezvolte vectorul

d = (3;7;−7) după acest reper.
→ →
6) Se dau vectorii a = (3;−1;−2) şi b = (1;2;−1) . Să se
→ → → → → → → → →
calculeze: a) [ a b ]; b) [(2 a + b ) b ]; c) [(2 a - b )(2 a + b )].
→ → → →
7) Fie | a | = 1, | b |·= 2, iar unghiul dintre vectorii a şi b este
α = 1200. Să se calculeze:
→ → → → → → → → →
a) |[ a b ]|; b) |[(2 a + b ) b ]|; c) |[(2 a - b )(2 a + b )]|.
→ → → → → →
8) Fie | a | = 3, | b |·= 26, iar |[ a b ]| = 72. Să se afle ( a b ).
101
→ → → → → →
9) Fie, că vectorii a , b şi c verifică condiţia a + b + c = 0.
→ →
Să se demonstreze, că atunci sînt adevărate egalităţile: [ a b ] =
→ → → →
=[ b c ] =[ c a ].
→ →
10) Ce condiţii trebuie să verifice vectorii a şi b pentru ca
→ → → →
vectorii a + b şi a - b să fie colineari?
11) Să se calculeze aria triunghiului, vîrfurile căruia sînt
punctele A(1; -1; 2), B(5; -6; 2) şi C(1; 3; -1) şi înălţimea
triunghiului coborîtă din vîrful B.
→ → →
12) Se dau vectorii a = (2;−1;3) , b = (−3;1;2) şi c = (1;2;3) .
→ → → → → →
Să se calculeze: a) [[ a b ] c ]; b) [ a [ b c ]].
→ → → →
13) Fie | a | = 6, | b |·= 3 şi | c | = 3. Unghiul dintre vectorii a şi
→ → →
b este α = 300, iar vectorul c este perpendicular pe vectorii a şi
→ → → →
b . Să se calculeze ( a b c ).

14) Să se afle produsul mixt al vectorilor a = (1;−1;3) ,
→ →
b = (−2;2;1) , c = (3;−2;5) .
15) Să se determine, dacă vectorii următori sînt coplanari:
→ → → →
a) a = (−1;0;6) , b = (−2;2;1) , c = (3;−2;5) ; b) a = (−3;0;4) ,
→ →
b = (−2;1;1) , c = (−5;1;3) .
16) Să se demonstreze, că punctele A(1; 2; -1), B(0; 1; 5),
C(-1; -2; 1) şi D(2; 1; -7) sînt coplanare şi să se determine vîrfurile
cărei figuri geometrice sînt aceste puncte.
17) Să se calculeze volumul piramidei cu vîrfurile în punctele
A(2; -1; 1), B(5; 3; 4), C(3; 2; -1), D(4; 1; -3) şi înălţimea ei
coborîtă din vîrful B.

102
18) Volumul piramidei ABCD este egal cu 5. Trei vîrfuri ale ei
se află în punctele A(2; 1; -1), B(3; 0; 1) şi C(2; -1; 3), iar vîrful D
aparţine axei OY. Să se afle coordonatele vîrfului D.

Răspunsuri şi indicaţii

→ → → → → → → → →
1) c = a − 2 b . 2) c = 5a + 2 b . 3) d = 2a − 3 b .
→ → → → → → → →
4) d = 2 a − 3 b + c . 5) d = 2 a − 3 b + c .
6) a) (5; 1; 7); b) (10; 2; 14); c) (20; 4; 28).
7) a) 3 ; b) 3 3 ; c) 10 3 . 8) ± 30.
→ →
10) Vectorii a şi b trebuie să fie colineari. 11) S ∆ = 12,5; H = 5.
12) a) (-7; 14; -7); b) (10; 13; 19). 13) ± 27. 14) -7.
15) a) coplanari; b) ne coplanari.
16) trapez. 17) V pir = 3 , H ≈ 0,47 . 18) (0; 8; 0) sau (0; -7; 0).

103
3. Spaţii vectoriale N-dimensionale. Dependenţa şi
independenţa liniară a vectorilor. Reper vectorial în RN

În procesul rezolvării diverselor probleme ale matematicii,


fizicii, economiei şi a altor ştiinţe apare necesitatea de a opera cu
seturi ce conţin cîteva elemente ordonate, numărul cărora poate fi
destul de mare. Elementele acestor seturi pot fi numere, litere ale
unui alfabet, simboluri matematice, etc. Astfel apare noţiunea de
vector N-dimensional şi spaţiu vectorial N-dimensional.
Definiţia 1. Se numeşte vector N-dimensional un set ordonat
ce conţine n numere reale, iar elementele setului dat se numesc
coordonate ale acestui vector. Totalitatea tuturor seturilor ordonate
coordonatele cărora sînt n numere reale, în mulţimea cărora pot fi
efectuate operaţiile de adunare şi înmulţire la scalar (număr)
formează spaţiul vectorial N-dimensional, notat RN

Vectorii N-dimensionali se vor nota prin litere majuscule ale


alfabetului latin, iar coordonatele lor – în paranteze prin litere
minuscule sau numere reale. Astfel, X = ( x1; x2 ;...; xn ) şi
Y = ( y1; y2 ;...; yn ) sînt doi vectori N-dimensionali.
Vectorii N-dimensionali se aplică pe larg în economie. De
exemplu, un anumit set de mărfuri poate fi notat prin vectorul X, iar
preţurile corespunzătoare mărfurilor date – prin vectorul Y.
Doi vectorii N-dimensionali se numesc egali, dacă coordonatele
lor corespunzătoare sînt egale, adică
X = Y ⇔ xk = yk , k = 1,2,…,n.
Vom menţiona următorii vectori: vectorul nul - vectorul O,
toate coordonatele căruia sînt egale cu zero şi vecorul unitar –
vectorul, modulul căruia este egal cu unu. Se observă, că în spaţiul
RN vectorul nul O = (0, 0, ,0) este unic, însă există o infinitate de
vectori unitari. Printre ei vom menţiona cei n vectori unitari de
bază: Е1 = (1; 0;…;0), Е2= (0; 1;…;0), …, Еn = (0; 0;…;1).
Asupra vectorilor N-dimensionali pot fi efectuate operaţii în
mod analog operaţiilor cu vectori în coordonate în plan şi spaţiu

104
(spaţiile R2 şi R3 studiate anterior).

Operaţii cu vectori în spaţiul N-dimensional


1. Suma şi diferenţa vectorilor. Se numeşte sumă (diferenţă) a
vectorilor X = ( x1; x2 ;...; xn ) şi Y = ( y1; y2 ;...; yn ) vectorul Z,
coordonatele căruia sînt egale cu suma (diferenţa) coordonatelor
corespunzătoare ale vectorilor daţi: Z = X ± Y =
( x1 ± y1 ; x 2 ± y 2 ;...; x n ± y n ) .
2. Înmulţirea unui vector la un scalar (număr). Se numeşte
produs al vectorului X la scalarul t un vector Z = tX, coordonatele
căruia sînt egale cu produsul coordonatelor vectorului X la
numărul t: Z = tX = (tx1 ; tx2 ;...; txn ) .
Notă. Dacă t = -1, atunci se obţine vectorul Z = -X, numit
vector opus lui X. Evident, X + (-X) = O = (0; 0; ;0) – vectorul
nul.
3. Modulul (lungimea) vectorului. Prin definiţie, modulul unui
vector X= ( x1; x2 ;...; xn ) se calculează după formula următoare:
X = x12 + x 22 + K + x n2
.
4. Produsul scalar al vectorilor. Se numeşte produs scalar al
vectorilor X şi Y numărul notat X ⋅ Y , care este egal cu suma
produselor coordonatelor corespunzătoare ale vectorilor daţi:
X ⋅ Y = x1 y1 + x 2 y 2 + K + x n y n .
Notă. Vectorii, produsul scalar al cărora este egal cu zero se
numesc vectori ortogonali.
Să aducem un exemplu de operaţii cu vectori în spaţiul N-
dimensional .
Exemplul 1. Se dau vectorii А = (3; 4; -2; 6) şi В = (3; 8; 2; 4).
Să se calculeze: а) 3А - 2В; b) |A - B|; c) А·В.
Rezolvare. а) Aplicînd regula 2, obţinem: 3А = (9; 12; -6; 18),
2В = (6; 16; 4; 8). Apoi, aplicînd regula 1, calculăm 3А - 2В =
=(3; -4; -10; 10).
b) Calculăm mai întîi А - В = (0; -4; -4; 2). Apoi, folosind

105
regula 3, obţinem, că |A - B| = 16 + 16 + 4 = 6.
c) Produsul scalar al vectorilor А şi В îl calculăm după
regula 4: А·В = 9 +32 -4 +24 = 61.

În continuare vom studia dependenţa şi independenţa liniară a


vectorilor în spaţiul RN.

Definiţia 2. Vectorul В se numeşte combinaţie liniară a


sistemului de vectori А1, А2, …, Аn, dacă pot fi determinate n
numere reale x1, x2, , xn astfel, încît să fie adevărată egalitatea:
В = x1А1 + x2А2 +…+ xnАn (1)
Din această definiţie rezultă în particular, că vectorul nul este o
combinaţie liniară a oricărui sistem de vectori ai spaţiului dat. Într-
adevăr, fie А1, А2, …, Аk – orice k vectori din spaţiul RN . Atunci
pentru vectorul nul este adevărată egalitatea:
O = 0·А1 + 0·А2 +…+0·Аk.
În afară de aceasta, este adevărată următoarea consecinţă:

Consecinţă. Dacă vectorii X şi Y sînt combinaţii liniare ale


sistemului de vectori А1, А2, …, Аk , atunci şi orice combinaţie
liniară a vectorilor X şi Y de asemenea reprezintă o combinaţie
liniară a acestui sistem.
Demonstraţie. Fie, că X şi Y sînt combinaţii liniare ale
sistemului de vectori А1, А2, …, Аk . Atunci pot fi determinate două
seturi de k numere reale x1, x2, , xk şi y1, y2, , yk astfel, încît să
fie adevărate egalităţile: X = x1А1 + x2А2 +…+ xkАk şi
Y = y1А1 + y2А2 +…+ ykАk .
Luăm orice două numere reale t şi r , formăm combinaţia
liniară a vectorilor X şi Y şi obţinem: tX + rY = t(x1А1 + x2А2 +…+
xkАk) + r(y1А1 + y2А2 +…+ ykАk) = (tx1+ ry1)А1 + (tx2+ ry2)А2 + +
+(txk+ ryk)Аk . Ultima expresie obţinută reprezintă o combinaţie
liniară a sistemului de vectori А1, А2, …, Аk
Consecinţa este demonstrată.

106
Definiţia 3. Un sistem de vectori se numeşte liniar dependent,
dacă cel puţin unul din vectorii acestui sistem este o combinaţie
liniară a celorlalţi vectori. Dacă nici unul din vectorii sistemului dat
nu poate fi reprezentat sub forma unei combinaţii liniare a celorlalţi
vectori ai acestui sistem, atunci sistemul de vectori se numeşte liniar
independent.
Notă. Dacă un sistem de vectori conţine vectorul nul, atunci
acest sistem este liniar dependent, deoarece, după cum am observat
anterior, vectorul nul este o combinaţie liniară a oricărui sistem de
vectori ai spaţiului dat.
Exemplul 2. Să se verifice la dependenţă liniară sistemul de
vectori: А1 = (0; 4; -2; 1), А2 = (2; 3; 4; -5), А3 = (-2; 5; -8; 7).
Rezolvare. Sistemul dat va fi liniar dependent, dacă cel puţin
unul din vectorii sistemului va fi o combinaţie liniară a celorlalţi
vectori. În caz contrar sistemul va fi liniar independent.
Presupunem, că vectorul А3 este o combinaţie liniară a
vectorilor А1 şi А2. Atunci vom putea determina aşa două numere x
şi y, încît va avea loc egalitatea:
А3 = xА1 + yА2 = (0; 4x; -2x; x) + (2y; 3y; 4y; -5y) =
=(2y; 4x+3y; -2x+4y; ; x-5y).
Egalînd coordonatele vectorului obţinut cu coordonatele
corespunzătoare ale vectorului А3, obţinem următorul sistem de
⎧ 2 y = −2 ⎧ y = −1
⎪ 4x + 3 y = 5 ⎪ 4x − 3 = 5
⎪ ⎪ ⎧ y = −1
ecuaţii: ⎨ ⇔ ⎨ ⇔⎨ .
⎪ − 2 x + 4 y = −8 ⎪ − 2 x − 4 = −8 ⎩ x=2
⎪⎩ x − 5 y = 7 ⎪⎩ x + 5 = 7
Astfel, am obţinut, că А3 = 2А1 - А2. Prin urmare, А3 reprezintă o
combinaţie liniară a vectorilor А1 şi А2.
Răspuns: Sistemul de vectori este liniar dependent.
În continuare vom enunţa cîteva teoreme, în care se vor expune
proprietăţile vectorilor liniar dependenţi şi a celor liniar
independenţi.
Teorema 1. Fie dat un sistem de vectori: А1, А2, …, Аk . Dacă
sistemul este liniar independent, atunci şi orice sistem format dintr-
107
o submulţime de vectori ai acestui sistem este de asemenea liniar
independent. Dacă însă cîţiva vectori ai acestui sistem formează un
sistem de vectori liniar dependent, atunci şi sistemul în întregime
este un sistem liniar dependent.
Demonstraţie. Să demonstrăm mai întîi prima parte a
teoremei. Fie, că sistemul de vectori: А1, А2, …, Аk este liniar
independent. Presupunem contrariul, că există o submulţime a
acestui sistem, care formează un sistem de vectori liniar dependent
şi anume vectorii А1, А2, …, Аm (m < k) sînt liniar dependenţi.
Atunci unul din ei reprezintă o combinaţie liniară a celorlalţi
vectori. Fie, de exemplu, că acesta este vectorul А1 şi are loc
egalitatea А1 = x2А2 +....+ xmАm. , unde x2,...., xm sînt numere
reale. Dar atunci este adevărată şi egalitatea următoare:
А1 = x2А2 +....+ xmАm + 0·Аm+1 +…+0·Аk.
Adică А1 este o combinaţie liniară a tuturor vectorilor
sistemului iniţial, deci acest sistem este liniar dependent. Am
obţinut o contrazicere. Prin urmare, orice sistem format dintr-o
submulţime de vectori ai unui sistem liniar independent este de
asemenea liniar independent.
Să demonstrăm acum partea a doua a teoremei. Fie, că o
submulţime a sistemului iniţial de vectori formează un sistem de
vectori liniar dependent şi anume vectorii А1, А2, …, Аm (m < k)
sînt liniar dependenţi. Atunci unul din vectori este o combinaţie
liniară a celorlalţi vectori ai sistemului dat. Fie, de exemplu, că
acesta este vectorul А1. Dar atunci este adevărată egalitatea
А1 = x2А2 +....+ xmАm + 0·Аm+1 +…+0·Аk , de unde rezultă, că
sistemului iniţial este liniar dependent.
Teorema este demonstrată.

Teorema 2. Un sistem de vectori nenuli А1, А2, …, Аk este


liniar dependent atunci şi numai atunci, cînd există k numere reale
x1, x2, , xk , cel puţin unul din care este diferit de zero, astfel încît
este adevărată egalitatea:
x1А1 + x2А2 +…+ xkАk = 0 (2)

108
Demonstraţie. Să demonstrăm mai întîi condiţia necesară. Fie
dat un sistem liniar dependent de vectori nenuli А1, А2, …, Аk .
Atunci, cel puţin unul din vectorii acestui sistem este o combinaţie
liniară a celorlalţi vectori. Fie, de exemplu, că vectorul А1 este o
combinaţie liniară a celorlalţi vectori ai sistemului. Conform
definiţiei 2 există k-1 numere reale m2,...., mk astfel, încît este
adevărată următoarea egalitate: А1 = m2А2 +....+ mkАk.
Dar atunci este adevărată şi egalitatea următoare:
А1 - m2А2 -…- mkАk = 0. Adică, pentru sistemul de vectori А1, А2,
…, Аk se îndeplineşte egalitatea (2) cu x1 = 1, x2 = - m2, , xk = - mk.
Condiţia necesară a teoremei este demonstrată.
Să demonstrăm acum condiţia suficientă a teoremei. Fie dat un
sistem de vectori nenuli А1, А2, …, Аk , pentru care este adevărată
egalitatea (2) şi printre numerele x1, x2, , xk este cel puţin unul
diferit de zero. Fie, de exemplu, că x1 ≠ 0 . Atunci, din egalitatea
(2) obţinem, că este adevărată următoarea relaţie:
x
А1 = − 2 А2 − .... − xk Аk. De aici rezultă, că vectorul А1 este o
x1 x1
combinaţie liniară a celorlalţi vectori ai sistemului. Conform
definiţiei 3 sistemul dat de vectori este liniar dependent. Condiţia
suficientă a teoremei este demonstrată.
Teorema este demonstrată complet.
Consecinţă. Un sistem de vectori nenuli А1, А2, …, Аk este
liniar independent atunci şi numai atunci, cînd egalitatea (2) poate
avea loc numai în cazul cînd toate numerele x1, x2, , xk sînt egale cu
zero: x1 = x2 = .... = xk = 0.
Această consecinţă rezultă din teorema 1 şi poate fi uşor
demonstrată prin metoda reducerii la absurd.
Să aducem un exemplu de aplicare a teoremei 2.

Exemplul 3. Să se verifice la dependenţă liniară sistemul de


vectori: А1 = (3; 2; 2; 3), А2 = (2; 0; 1; -5), А3 = (1; 5; -2; 6).
Rezolvare. Alcătuim egalitatea (2) pentru sistemul dat:
x1А1 + x2А2 + x3А3 = 0 . În coordonate această egalitate este
echivalentă cu următorul sistem de ecuaţii:
109
⎧ 3 x1 + 2 x2 + x3 = 0
⎪ 2 x + 5x = 0
⎪ 1 3
⎨ . Am obţinut un sistem de ecuaţii liniare
⎪ 2 x1 + x2 − 2 x3 = 0
⎪⎩3 x1 − 5 x2 + 6 x3 = 0
omogene, care are cel puţin o soluţie – soluţia nulă: x1 = x2 = x3 = 0.
Dacă această soluţie este unică, atunci conform consecinţei din
teorema 2 sistemul dat de vectori este liniar independent. Dacă însă,
în afară de soluţia nulă, sistemul de ecuaţii liniare omogene mai are
şi alte soluţii, atunci sistemul dat de vectori este liniar dependent.
Pentru a determina acest lucru, alcătuim matricea sistemului de
ecuaţii şi calculăm rangul ei, efectuînd transformări elementare
asupra liniilor matricei:
⎛3 2 1 ⎞ ⎛3 2 1 ⎞ ⎛3 2 1 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜2 0 5 ⎟ ⎜2 0 5 ⎟ ⎜2 0 5 ⎟
⎜ 2 1 − 2⎟ → ⎜ 0 1 − 7⎟ → ⎜ 0 1 − 7 ⎟ .
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜3 − 5 6 ⎟ ⎜0 − 7 5 ⎟ ⎜ 0 0 − 42 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
Evident, determinantul format din ultimile trei linii ale matricei
finale este diferit de zero. De aceia, rangul matricei sistemului este
egal cu trei şi coincide cu numărul necunoscutelor sistemului de
ecuaţii. Prin urmare, conform teoremei lui Kronecker-Capelli acest
sistem are o soluţie unică.
Răspuns: Sistemul dat de vectori este liniar independent.

În continuare vom enunţa fără demonstraţie o teoremă


importantă, care ne permite să determinăm numărul maxim de
vectori liniar independenţi din orice sistem de vectori ai spaţiului
dat.
Teorema 3. Fie dat un sistem de vectori А1, А2, …, Аk din
spaţiul RN . Numărul maxim de vectori ai acestui sistem ce pot
forma un sistem de vectori liniar independent este egal cu rangul
matricei alcătuite din coordonatele vectorilor А1, А2, …, Аk .
Consecinţă. În spaţiul vectorial N-dimensional orice sistem
format din n+1 vectori este liniar dependent.
110
Demonstraţie. Într-adevăr, matricea alcătuită din coordonatele
a n+1 vectori conţine n+1 linii şi n coloane . Deci rangul ei nu
poate fi mai mare decît n şi conform teoremei 3 numărul maxim de
vectori ce pot forma un sistem liniar independent este mai mic sau
egal cu n. Prin urmare, orice sistem format din n+1 vectori ai
spaţiului RN este liniar dependent.
Să considerăm un exemplu de aplicare a acestei teoreme.
Exemplul 4. Să se studieze la dependenţă liniară şi să se
determine numărul maxim de vectori ce pot forma un sistem liniar
independent pentru următoarele sisteme de vectori:
a) А1 = (2; 1; -2; -1; 3), А2 = (-2; -3; -1; 4; 5), А3 = (3; 2; -1; -2; 4),
А4 = (-3; -4; -2; 5; 4);
b) А1 = (0; 1; -1; -2; 3), А2 = (-3; -1; 4; 0; 5), А3 = (-3; 0; 3; -2; 8),
А4 = (3; 2; -5; -2; -2).
Rezolvare. a) Alcătuim matricea, liniile căreia conţin
coordonatele sistemului dat de vectori şi calculăm rangul ei,
efectuînd transformări elementare mai întîi asupra coloanelor, iar
apoi asupra liniilor matricei:
⎛ 2 1 − 2 −1 3⎞ ⎛0 1 0 0 0 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ − 2 − 3 −1 4 5⎟ ⎜ 4 − 3 − 7 1 14 ⎟
⎜ 3 2 − 1 − 2 4⎟ → ⎜ −1 2 3 0 − 2⎟

⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ − 3 − 4 − 2 5 4⎟ ⎜ 5 − 4 − 10 1 16 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎛ 0 1 0 0 0 ⎞ ⎛ 0 1 0 0 0 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜0 0 0 1 0 ⎟ ⎜0 0 0 1 0 ⎟
⎜ −1 2 3 0 − 2⎟ → ⎜ −1 2 3 0 − 2⎟ →
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 1 −1 − 3 1 2 ⎟ ⎜ 1 −1 − 3 1 2 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎛ 0 1 0 0 0 ⎞ ⎛ 0 1 0 0 0 ⎞ ⎛0 1 0 0 0 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 0 0 0 1 0⎟ ⎜ 0 0 0 1 0⎟ ⎜0 0 1 0 0 ⎟
⎜ −1 0 0 0 0⎟ → ⎜ −1 0 0 0 0⎟ → ⎜ 0 0 0 − 1 0 ⎟ .
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 1 1 − 6 1 0⎟ ⎜ 0 0 − 6 0 0⎟ ⎜ 0 0 0 0 − 6⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
Ultimile patru coloane ale matricei finale formează un
determinant egal cu 6, deci rangul matricei este egal cu patru.
111
Conform teoremei 3 sistemul dat de vectori este liniar independent.
Atunci, conform teoremei 1 şi orice sistem format dintr-o
submulţime de vectori ai acestui sistem este de asemenea liniar
independent.
Răspuns: Sistemul dat de vectori este liniar independent.
b) Alcătuim matricea şi efectuăm transformări elementare
operînd numai cu coloanele pentru a stabili vectorii liniar
independenţi ai sistemului dat:
⎛ 0 1 −1 − 2 3 ⎞ ⎛ 0 1 0 0 0 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜− 3 −1 4 0 5 ⎟ ⎜− 3 −1 3 − 2 8 ⎟
⎜− 3 0 3 − 2 8 ⎟ → ⎜− 3 0 3 − 2 8 ⎟ →
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 3 2 − 5 − 2 − 2⎟ ⎜ 3 2 − 3 2 − 8⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎛ 0 1 0 0 0⎞ ⎛ 0 1 0 0 0⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ − 3 −1 0 0 0⎟ ⎜ −1 0 0 0 0⎟
⎜ − 3 0 0 0 0⎟ → → ⎜ −1 1 0 0 0⎟ .
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 3 2 0 0 0⎟ ⎜ 1 1 0 0 0⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
Se observă uşor, că toţi minorii de ordinul 4 şi 3 ai matricei finale
sînt egali cu zero, însă minorii de ordinul 2 ce se conţin în primele
două coloane ale matricei sînt diferiţi de zero.
Prin urmare rangul matricei este egal cu 2 şi conform teoremei 3
sistemul dat de vectori este liniar dependent, iar numărul maxim de
vectori ai acestui sistem ce pot forma un sistem de vectori liniar
independent este egal cu doi.
Răspuns: Sistemul dat de vectori este liniar dependent, iar
numărul maxim de vectori ai acestui sistem ce pot forma un sistem
de vectori liniar independent este egal cu doi şi orice doi vectori ai
sistemului dat sînt liniar independenţi.

Să trecem în continuare la studiul noţiunii de reper vectorial


în spaţiul RN.
Noţiunea de reper în spaţiul RN este o generalizare a
noţiunii de reper în spaţiile R2 şi R3 studiate anterior.

112
Definiţia 4. Un sistem de vectori А1, А2, …, Аk din RN
formează un reper vectorial în spaţiul RN , dacă orice vector A al
acestui spaţiu poate fi reprezentat în mod unic sub forma unei
combinaţii liniare a vectorilor acestui sistem:
A = x1А1 + x2А2 +…+ xkАk (3),
unde numerele reale x1, x2, , xk se determină în mod unic.
Reprezentarea (3) se numeşte dezvoltare a vectorului A după
reperul format din vectorii А1, А2, …, Аk .

Este adevărată următoarea teoremă:


Teorema 4. Un reper vectorial în spaţiul RN este format din
orice sistem liniar independent format din n vectori ai acestui
spaţiu.
Demonstraţie. Fie, că n vectori А1, А2, …, Аn formează un
sistem de vectori liniar independent ai spaţiului RN. Adăugăm la
acest sistem orice vector A al acestui spaţiu. Conform consecinţei
teoremei 3 sistemul de vectori A, А1, А2, …, Аn este liniar
dependent. Atunci, conform teoremei 2 există n + 1 numere reale
x0, x1, x2, , xn , cel puţin unul din care este diferit de zero, astfel
încît este adevărată egalitatea:
x0А + x1А1 + x2А2 +…+ xnАn = 0 .
În această egalitate x0 nu poate fi egal cu zero deoarece, dacă
x0 = 0, atunci din aceiaşi teoremă 2 rezultă, că sistemul de vectori
А1, А2, …, Аn este liniar dependent, ceia ce contrazice condiţiilor
teoremei date. Exprimînd din ultima egalitate vectorul A, obţinem
următoare egalitate:
x x
: А = − 1 А1 − 2 А2 − .... − xn Аn (4)
x0 x0 x0
Prin urmare, vectorul A reprezintă o combinaţie liniară a sistemului
de vectori А1, А2, …, Аn .
Să demonstrăm acum, că reprezentarea (4) este unică.
Presupunem contrariul, că există încă o reprezentare a vectorului A
ca o combinaţie liniară a sistemului de vectori А1, А2, …, Аn . Fie,
că în afară de reprezentarea (3) are loc şi următoarea egalitate:

113
А = k1 А1 + k 2 А2 +...+ k n Аn (40)
Scăzînd din (40) egalitatea (4), obţinem, că este adevărată
egalitatea următoare:
x x
(k1 + 1 ) А1 + (k2 + 2 ) А2 + .... + (kn + xn ) Аn = 0.
x0 x0 x0
Deoarece sistemului de vectori А1, А2, …, Аn este liniar
independent, conform consecinţei din teorema 2, egalitatea
precedentă poate avea loc numai în cazul, cînd toate expresiile din
paranteze de pe lîngă vectorii А1, А2, …, Аn sînt egale cu zero:
x x
k1 + 1 = k2 + 2 = ... = kn + xn = 0. De aici obţinem, că
x0 x0 x0
x x
k1 = − 1 , k 2 = − 2 ,..., k n = − xn .
x0 x0 x0
0
Prin urmare, reprezentările (4 ) şi (4) sînt identice; deci orice vector
A din RN poate fi reprezentat în mod unic sub forma unei combinaţii
liniare a oricărui sistem de n vectori liniar independenţi ai acestui
spaţiu.
Teorema este demonstrată.
Notă. Este important de menţionat următorul fapt: dacă
numărul vectorilor în sistemul dat de vectori este mai mic decît n
sau cei n vectori formează un sistem liniar dependent, atunci acest
sistem de vectori nu reprezintă un reper vectorial în spaţiul RN .
Demonstraţia acestei note poate fi efectuată în mod analog
demonstraţiei teoremei 4.
Reieşind din teorema 4 şi nota de mai sus, putem enunţa
condiţiile necesare şi suficiente pentru ca un sistem dat format din
n vectori să reprezinte un reper vectorial în spaţiul RN :

Teorema 5. Fie dat un sistem format din n vectori ai spaţiului RN:


А1 = (a11; a12 ;...; a1n ) , А2 = (a21; a22 ;...; a2 n ) , ..., Аn = (an1; an 2 ;...; ann ) .
Sistemul dat va reprezenta un reper vectorial în spaţiul RN atunci şi
numai atunci, cînd determinantul format din coordonatele vectorilor
sistemului va fi diferit de zero:

114
a11 a12 K a1n
a21 a22 K a2 n
∆ = ≠ 0 (5)
K K K K
an1 an 2 K ann
Demonstraţie. Să demonstrăm mai întîi condiţia necesară. Fie,
că sistemul de vectori А1, А2, …, Аn reprezintă un reper vectorial
în spaţiul RN . Din teorema 4 şi nota ce urmează după ea rezultă, că
acest sistem este liniar independent.
Presupunem contrariul, că determinantul ∆ format din
coordonatele vectorilor sistemului este egal cu zero. Atunci rangul
matricei alcătuite din coordonatele vectorilor А1, А2, …, Аn este
mai mic decît n şi conform teoremei 3 sistemul dat de vectori este
liniar dependent. Am obţinut o contrazicere, care demonstrează, că
ipoteza a fost falsă şi ∆ ≠ 0.
Condiţia necesară a teoremei este demonstrată.
Să demonstrăm acum condiţia suficientă. Fie că ∆ ≠ 0. Atunci
rangul matricei alcătuite din coordonatele vectorilor А1, А2, …, Аn
este egal cu n şi conform teoremei 3 sistemul dat de vectori este
liniar independent. Din teorema 4 în continuare rezultă, că sistemul
dat de vectori reprezentă un reper vectorial în spaţiul RN . Astfel
este demonstrată şi condiţia suficientă a teoremei.
Teorema este demonstrată complet.
Să aducem un exemplu de dezvoltare a unui vector după un
reper dat.
Exemplul 5. Să se arate, că sistemul de vectori А1 = (2; 0; 3; 1),
А2 = (-2; 2; 2; -3), А3 = (1; 1; 1; -2), А4 = (1; -2; 0; -1) formează
un reper în spaţiul R4 şi să se dezvolte vectorul A = (0; 0; -1; 10)
după acest reper.
Rezolvare. Alcătuim şi calculăm determinantul format din
coordonatele vectorilor sistemului:

115
2 0 3 1 2 0 3 1
4 2 11
−2 2 2 −3 4 2 11 0
= =−5 1 7 =
1 1 1 −2 5 1 7 0
3 −2 3
1 −2 0 −1 3 −2 3 0
−6 0 −3
⎢6 3⎥
− 5 1 7 = ⎢ = 63.
⎣13 17⎥⎦
13 0 17
Determinantul obţinut este diferit de zero, deci conform teoremei 5
sistemul de vectori formează un reper în spaţiul R4 .
Pentru a dezvolta vectorul A = (0; 0; -1; 10) după acest reper
alcătuim egalitatea (3) pentru cazul dat:
A = x1А1 + x2А2 + x3А3 + x4А4. Scriind această egalitate vectorială
în coordinate obţinem un sistem de ecuaţii liniare, din care se
determină necunoscutele x1, x2, x3 , x4:
⎧ 2 x1 − 2 x2 + x3 + x4 = 0
⎪ 2x + x − 2x = 0
⎪ 2 3 4
⎨ .
⎪ 3 x1 + 2 x 2 + x3 = −1
⎪⎩ x1 − 3 x2 − 2 x3 − x4 = 10
Pentru a rezolva acest sistem aplicăm metoda lui Gaus - Jordan.
Alcătuim matricea extinsă a sistemului de ecuaţii şi efectuăm
transformări elementare numai asupra liniilor ei:
⎛2 − 2 1 1 0 ⎞ ⎛2 − 2 1 1 0 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜0 2 1 − 2 0 ⎟ ⎜4 − 2 3 0 0 ⎟
⎜ 3 2 1 0 − 1⎟ → ⎜ 3 2 1 0 − 1⎟ →
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 1 − 3 − 2 − 1 10 ⎟ ⎜ 3 − 5 − 1 0 10 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎛5 −7 0 1 10 ⎞ ⎛5 − 7 0 1 10 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜13 − 17 0 0 30 ⎟ ⎜ 1 − 11 0 0 12 ⎟
⎜6 ⎟ → ⎜ →
−3 0 0 9 6 −3 0 0 9⎟
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜3 − 5 − 1 0 10 ⎟⎠ ⎜3 − 5 − 1 0 10 ⎟⎠
⎝ ⎝
116
⎛ 0 48 0 1 − 50 ⎞ ⎛ 0 0 0 1 − 2⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 1 − 11 0 0 12 ⎟ ⎜1 0 0 0 1 ⎟
⎜ 0 63 0 0 − 63 ⎟ → ⎜ 0 1 0 0 − 1 ⎟ .
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 0 28 − 1 0 24 ⎟ ⎜0 0 −1 0 2 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
Din ultima matrice direct obţinem, că x1 = 1, x2 = -1, x3 = -2,
x4 = -2.
Răspuns: A = А1 - А2 - 2А3 -2А4 .
În încheiere vom menţiona, că cei n vectori unitari de bază
Е1 = (1; 0;…;0), Е2= (0; 1;…;0), …, Еn = (0; 0;…;1) formează cel
mai comod reper în spaţiul RN , deoarece coordonatele oricărui
vector al acestui spaţiu coincid cu coeficienţii dezvoltării vectorului
dat după reperul format din vectorii Е1, Е2, …, Еn.
Într-adevăr, fie orice vector А = (a1; a2 ;...; an ) din spaţiul RN.
Atunci este adevărată egalitatea următoare:
a1 E1 + a2 E2 +...+ an En = a1 (1; 0;…;0) + a2 (0; 1;…;0) +...+
+ an (0; 0;…;1) = (a1; a2 ;...; an ) = А.

Exerciţii şi probleme

1) Fie daţi vectorii А1 = (0; 0; 3; 1), А2 = (-2; 2; 2; -3),


А3 = (4; -1; 1; 0) din spaţiul R4. Să se calculeze: a) 3А1 - А2 + 2А3;
b) |А1 - А2|; c) А1·А2 ; d) (А1 + 2А3) (А2 - 2А3).
2) Să se cerceteze la dependenţa liniară sistemele de mai jos formate
din vectorii А1; А2; А3. În cazul în care sistemul este liniar
dependent de exprimat vectorii liniar dependenţi sub formă de
combinaţii liniare a celor liniar independenţi:
a) А1 = (2; 3; 1), А2 = (-3; 1; 4), А3 = (1; 7; 6) ;
b) А1 = (2; -3; 0; 7), А2 = (0; 6; 1; -2), А3 = (-2; 0; 5; 1) ;
117
c) А1 = (5; -3; 1; 0), А2 = (-1; 4; 2; 5), А3 = (6; -7; -1; -5) ;
d) А1 = (0; -3; 5; 4; 1), А2 = (-2; 3; 1; 2; 0), А3 = (-4; 3; 7; 8; 1).
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (2; -1; 3; 5), А2 = (4; -3; 1; 3),
А3 = (3; -2; 3; 4), А4 = (4; -1; 15; 17), А5 = (7; -6; -7; 0) şi de
exprimat vectorii liniar dependenţi sub formă de combinaţii liniare a
celor liniar independenţi.
4) Sînt date coordonatele vectorilor А1, А2, А3, А4 în spaţiul R4. Să
se arate, că sistemul format din aceşti vectori reprezintă un reper în
spaţiul R4 şi să se dezvolte vectorul A după acest reper:
a) А1 = (3; 2; 2; 0), А2 = (2; 0; -2; 3), А3 = (-2; 3; 1; -3);
A4 = (0; 0; -1; 10), A = (3; 5; 0; 10).
b) А1 = (-2; 3; 1; 3), А2 = (1; -2; 0; 2), А3 = (3; 2; 2; 7) ;
A4 = (2; 0; -2; 4), A = (2; 1; 0; 7).
c) А1 = (5; -2; 1; 1), А2 = (-1; 4; -2; 0), А3 = (-8; 1; 5; 1);
A4 = (2; 0; -2; 3), A = (14; 1; -8; 3).
d) А1 = (0; -3; 1; 4;), А2 = (-2; 0; 1; 2), А3 = (2; -6; 4; 1),
A4 = (2; 0; -2; 3), A = (-2; -6; 7; 0).

Răspunsuri şi indicaţii

1) a) (10; -4; 9; 6); b) 5; c) 3; d) 71.


2) a) sistemul de vectori este liniar dependent, А3 = 2А1 + А2; b)
sistemul de vectori este liniar independent; c) sistemul de vectori
este liniar dependent, А3 = А1 - А2; d) sistemul de vectori este liniar
dependent, А3 = А1 + 2А2.
3) numărul maxim de vectori liniar independenţi ai sistemului este
egal cu 3, iar primii trei vectori sînt liniar independenţi;
A4 = 2А1 - 3А2 + 4А3 , A5 = А1 + 5А2 - 5А3 .
4) a) A = А1 + А2 + А3 + А4 ; b) A = А1 + А2 + 0,5А4 ;
c) A = А1 + А2 - А3 + А4 ; d) A = А2 + А3 - А4 .

118
Anexă

Lucrarea de control nr. 1

⎛ 2 −2 1 ⎞
⎜ ⎟
Vаrianta 1. 1) Fie matricele: А = ⎜ 0 3 5 ⎟,
⎜ −1 2 4 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 4 1 −3 ⎞
⎜ ⎟
В = ⎜ 2 − 2 0 ⎟ . Să se calculeze: а) А2 - 3ВА; b) А-1.
⎜ 1 2 5 ⎟⎠

2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧ x1 + x 2 + x3 = 2

⎨3 x1 + x 2 − 4 x3 = −3 .
⎪4 x + 2 x + 3 x = 5
⎩ 1 2 3

3 1 −1 4
2 0 3 −3
3) Să se calculeze determinantul: .
1 1 −1 2
4 −2 4 3
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧2 x1 + x 2 + x3 − 2 x 4 = 6 ⎧ 3 x1 + x2 + x3 = 0
⎪ x − x − 2 x + x = −5 ⎪ 2x + 4x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪ 1 3
a) ⎨ ; b) ⎨ .
⎪3 x 2 + 2 x3 − x 4 = 7 ⎪ 2 x1 + x2 − x3 = 0
⎪⎩3 x1 + 2 x 2 + 2 x3 − x 4 = 6 ⎪⎩3 x1 − 5 x2 + 6 x3 = 0
⎛ 3 2 1 ⎞
⎜ ⎟
Vаrianta 2. 1) Fie matricele: А = ⎜ − 3 0 5 ⎟ ,
⎜ −1 1 3 ⎟
⎝ ⎠

119
⎛ 3 1 −2 ⎞
⎜ ⎟
В = ⎜ 0 − 4 3 ⎟ . а) Să se calculeze: ВА + В2; b) В-1.
⎜ 1 5 4 ⎟⎠

2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧ x1 + 2 x 2 − x3 = −2

⎨2 x1 + 4 x 2 − x3 = −3 .
⎪ x + 2 x + 3x = 2
⎩ 1 2 3

2 1 −3 5
3 4 0 −3
3) Să se calculeze determinantul: .
1 2 −1 5
3 −2 3 2
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧ x1 + x2 − 4 x3 − 2 x4 = 0 ⎧ x1 + x2 + 3 x3 = 0
⎪ x + x − 2 x + x = −8 ⎪2 x + x − 4 x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
3
⎪ 1 x + 2 x2 − x 3 + x 4 = 7 ⎪ 1x − 2 x2 − x3 =0
⎪⎩5 x1 + 4 x2 − 7 x3 = 6 ⎪⎩2 x1 − x2 + 2 x3 = 0

⎛ 4 0 6 ⎞
⎜ ⎟
Vаrianta 3. . 1) Fie matricele: А = ⎜ − 2 1 2 ⎟ ,
⎜ −1 2 3 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 1 4 −2 ⎞
⎜ ⎟
В = ⎜ 0 3 3 ⎟ . Să se calculeze: а) В2 – 2АВ; b) В-1.
⎜ 1 4 2 ⎟
⎝ ⎠

120
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧ x1 + x 2 − x3 = 0

⎨ x1 + 4 x 2 − x3 = 6 .
⎪ 2 x + 2 x − 3 x = −2
⎩ 1 2 3

3 0 −3 5
2 1 0 3
3) Să se calculeze determinantul: .
1 3 −1 5
2 −2 4 1
4) ) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧ x1 + x2 − 6 x3 − 4 x4 = 6 ⎧ x1 + x2 + x3 = −2
⎪3 x − 4 x − 3 x + 14 x = 19 ⎪2 x + x + 4 x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
x
⎪ 1 + 2 x2 − 4 x4 = −3 ⎪ 1 x + 3 x2 − x 3 =1
⎪⎩5 x1 − 5 x2 − 4 x3 + 6 x4 = 0 ⎪⎩ 2 x1 − x2 + 5 x3 = 0

⎛ 0 2 2 ⎞
⎜ ⎟
Vаrianta 4 . 1) Fie matricele: А = ⎜ 3 1 − 4 ⎟ ,
⎜ −1 2 3 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 1 1 3 ⎞
⎜ ⎟
В = ⎜ 0 4 − 5 ⎟ . Să se calculeze: а) 3АВ + В2; b) А-1.
⎜ 2 0 3 ⎟
⎝ ⎠
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧ x1 − 2 x 2 − 3 x3 = 0

⎨2 x1 + 4 x 2 + x3 = 7 .
⎪ − 2 x + x + x = −5
⎩ 1 2 3

121
4 1 2 3
3 −2 0 4
3) Să se calculeze determinantul: .
1 2 −1 3
−2 3 3 8
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧ x1 + 5 x2 − 11x3 − 2 x4 − 3 x5 = 0 ⎧ x1 + x2 + x3 = 3
⎪− 3 x − x + 4 x − 7 x + 15 x = 0 ⎪ 2x + x + x = 4
⎪ 1 2 3 4 5 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
⎪2 x1 + 2 x2 − 3 x3 + x4 + 10 x5 = 0 ⎪ x1 − 3 x2 − x3 = −3
⎪⎩3 x2 − 5 x3 − 4 x4 + 11x5 = 0 ⎪⎩ x1 − x2 + 5 x3 = 5

⎛ 2 5 0 ⎞
⎜ ⎟
Vаrianta 5 . 1) Fie matricele: А = ⎜ − 1 2 4 ⎟ ,
⎜ −2 3 1 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 2 1 4 ⎞
⎜ ⎟
В = ⎜ 2 2 0 ⎟ . а) Să se calculeze: 2АВ - А2; b) В-1.
⎜ 1 3 −2 ⎟
⎝ ⎠
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧3 x1 + 2 x 2 − x3 = 4

⎨2 x1 − x 2 − 4 x3 = −2 .
⎪ x + x + 3x = 2
⎩ 1 2 3

2 3 −3 0
5 1 0 −2
3) Să se calculeze determinantul: .
1 4 1 5
2 −2 4 3

122
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧2 x1 − x2 − x3 + 2 x4 = 4 ⎧ x1 + 5 x2 + x3 = 0
⎪ x + 3x − 3x − 3x = 0 ⎪ 2 x − 3x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪ 1 3
a) ⎨ ; b) ⎨ .
⎪3 x1 + 2 x2 + x4 = 2 ⎪ x1 + x2 + 4 x3 = 0
⎪⎩7 x1 + 2 x2 + 4 x4 = 10 ⎪⎩ x1 − x2 + 6 x3 = 0

Vаrianta 6. 1) Să se rezolve ecuaţia matriceală AX + B = A2,


⎛ 2 1 −2 ⎞ ⎛ 4 3 −2 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
unde А = ⎜ 3 0 2 ⎟, В = ⎜ 4 6 1 ⎟.
⎜ 1 −2 7 ⎟ ⎜ 5 0 −3 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧ x1 + 2 x2 − x3 = −3

⎨2 x1 − x2 + x3 = 4 .
⎪ x + 3 x + 2 x = 13
⎩ 1 2 3

1 3 −1 0
−2 1 0 −2
3) Să se calculeze determinantul: .
1 3 1 5
2 −1 4 2
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧ x1 + 2 x2 − 10 x3 + 2 x4 − x5 = 0 ⎧ x1 + 5 x2 + x3 = 3
⎪x − x + 4 x − 5x + 5x = 0 ⎪ 2 x + 3x − 3x = 9
⎪ 1 2 3 4 5 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
⎪2 x1 − x2 + 3 x3 + x4 + 2 x5 = 0 ⎪ x1 − 5 x2 − 4 x3 = 3
⎪⎩4 x1 − 3 x3 − 2 x4 + 6 x5 = 0 ⎪⎩ x1 + 2 x2 + 6 x3 = −10

123
Vаrianta 7. 1) Să se rezolve ecuaţia matriceală XА - 2B = A2,
⎛ 2 1 2 ⎞ ⎛ 1 −3 2 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
unde А = ⎜ 3 1 2 ⎟ , В = ⎜ 5 1 1 ⎟.
⎜ 1 3 −5 ⎟ ⎜ 2 0 −3 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧2 x2 − 3 x3 = −1

⎨2 x1 + x2 + x3 = 2 .
⎪ x + 3x − 2 x = 1
⎩ 1 2 3

0 − 2 −1 1
2 1 0 4
3) Să se calculeze determinantul: .
1 2 −1 3
− 2 −1 5 0
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧2 x1 + 2 x 2 + x3 + 2 x 4 = 6 ⎧ 5 x2 − 3 x3 = 0
⎪3 x − x − 2 x − x = −6 ⎪ x + 3x − x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
2
⎪ 2 x + x 3 + x 4 = 5 ⎪ 1x + 8 x2 − 4 x3 = 0
⎪⎩3 x1 + 2 x 2 + 3 x3 − 2 x 4 = 6 ⎪⎩2 x1 + 11x2 − 5 x3 = 0

Vаrianta 8. 1) Să se rezolve ecuaţia matriceală XА + B = В2,


⎛ 1 1 3 ⎞ ⎛ 1 2 −2 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
unde А = ⎜ 4 3 9 ⎟ , В = ⎜ 0 3 4 ⎟.
⎜ 3 −2 −5 ⎟ ⎜ 2 2 1 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧ x1 + 2 x2 − x3 = 7

⎨2 x1 − x2 + x3 = 9 .
⎪ x − 3x + 2 x = 2
⎩ 1 2 3

124
0 2 −4 1
−2 3 0 4
3) Să se calculeze determinantul: .
2 − 2 −1 − 3
4 −1 7 − 2
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧ x1 + x 2 + 3 x3 + 2 x 4 = 5 ⎧ x1 − x2 + x3 = 2
⎪x − x − 2x + 2x = 7 ⎪ 2 x + x − 3 x = −1
⎪ 1 2 3 4 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
⎪2 x1 − 3 x 2 + 2 x3 − x 4 = 3 ⎪ x1 + 2 x2 − 4 x3 = −3
⎪⎩ x1 + 2 x 2 + 2 x3 − 2 x 4 = −4 ⎪⎩ 3 x1 − 2 x3 = 1

Vаrianta 9. 1) Să se rezolve ecuaţia matriceală AX -2 B = A2,


⎛ 2 1 −2 ⎞ ⎛ 2 3 −1 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
unde А = ⎜ 3 − 3 5 ⎟ , В = ⎜ 4 2 5 ⎟ .
⎜ −3 −2 4 ⎟ ⎜ 3 0 −2 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧2 x2 − x3 = 3

⎨2 x1 − x2 + x3 = −2 .
⎪3 x + 3 x + 2 x = 1
⎩ 1 2 3

−2 1 5 0
2 −1 0 6
3) Să se calculeze determinantul: .
4 2 −1 5
4 −1 − 7 3
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:

125
⎧2 x1 + x 2 − x3 − 2 x 4 = 4 ⎧ x1 − 4 x2 + 2 x3 = 0
⎪x − x + 2x + 2x = 6 ⎪ 5x + 3x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪ 1 3
a) ⎨ ; b) ⎨ .
⎪ x 2 + 2 x 3 − 3 x 4 = 1 ⎪ 4 x1 + 4 x2 + x3 = 0
⎪⎩2 x1 + 2 x 2 + x3 − x 4 = 5 ⎪⎩6 x1 − 4 x2 + 5 x3 = 0

Vаrianta 10. 1) Să se rezolve ecuaţia matriceală XА + 2B = В2,


⎛ 2 3 2 ⎞ ⎛ 1 2 −2 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
unde А = ⎜ − 3 4 2 ⎟, В = ⎜ 4 5 0 ⎟.
⎜ 2 − 2 −1 ⎟ ⎜ 3 2 −3 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧3 x1 − 2 x2 + x3 = −5

⎨ x1 − x2 + 2 x3 = 2 .
⎪ x + 3x − 2 x = 6
⎩ 1 2 3

4 1 0 −1
2 2 3 4
3) Să se calculeze determinantul: .
−1 2 1 5
4 −1 6 − 2
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧ x1 + 3 x 2 + x3 − 2 x 4 = 7 ⎧ x1 − x2 + 2 x3 = 0
⎪x − 2x + 2x + 2x = 1 ⎪
⎪ 1 2 3 4 ⎪ x1 + x3 = 0
a) ⎨ ; b) ⎨ .
x
⎪ 1 − 3 x 2 + 2 x 3 − x 4 = 7 ⎪ 4 x1 + 4 x2 + x 3 = 0
⎪⎩2 x1 + x 2 + x3 + 3 x 4 = −2 ⎪⎩6 x1 + 3 x2 + 5 x3 = 0

⎛ 3 2 0 ⎞
⎜ ⎟
Vаrianta 11 . 1) Fie matricele: А = ⎜ − 1 2 4 ⎟ ,
⎜ −4 3 5 ⎟
⎝ ⎠

126
⎛ 1 1 4 ⎞
⎜ ⎟
В = ⎜ 2 2 6 ⎟ . а) Să se calculeze: АВ - А2; b) В-1.
⎜ 1 2 −3 ⎟
⎝ ⎠
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧3 x1 + x2 − x3 = 2

⎨ x1 − x2 − 4 x3 = −3 .
⎪x + x + x = 2
⎩ 1 2 3

1 3 −2 0
4 1 1 −2
3) Să se calculeze determinantul: .
1 −3 1 5
2 −2 0 3
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧2 x1 − x2 + 3 x3 + 4 x4 = 5 ⎧ x1 + 7 x2 − x3 = 0
⎪4 x − 2 x + 5 x + 6 x = 7 ⎪ 4 x − 3x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪ 1 3
a) ⎨ ; b) ⎨ .
6
⎪ 1 x − 3 x2 + 7 x3 + 8 x4 = 9 x
⎪ 1 − 2 x2 + 4 x3 = 0
⎪⎩8 x1 − 4 x2 + 9 x3 + 10 x4 = 11 ⎪⎩ x1 − x2 + 8 x3 = 0

⎛ 1 2 0 ⎞
⎜ ⎟
Vаrianta 12. 1) Fie matricele: А = ⎜ − 1 3 4 ⎟ ,
⎜ −2 −3 1 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 3 0 −4 ⎞
⎜ ⎟
В = ⎜ 2 2 3 ⎟ . а) Să se calculeze: 2АВ + А2; b) A-1.
⎜ −1 2 − 3 ⎟
⎝ ⎠

127
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧2 x1 − x2 + 2 x3 = 3

⎨ x1 + x2 − 3 x3 = −4 .
⎪ x + 3 x + x = −2
⎩ 1 2 3

1 −2 2 4
0 1 3 −2
3) Să se calculeze determinantul: .
1 −3 2 −4
2 3 0 3
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧ x1 + 2 x2 − 3 x3 + 2 x4 − 2 x5 = 2 ⎧ x1 + 7 x2 − x3 = 0
⎪ x − x + x − 5 x + x = −1 ⎪ x − 3 x = −2
⎪ 1 2 3 4 5 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 3
.
2 x
⎪ 1 2 + x + 3 x3 + x 4 − 2 x5 = 0 ⎪ 1x − 2 x 2 + 4 x3 = 5
⎪⎩4 x1 + 2 x2 + x3 − 2 x4 − 3 x5 = 2 ⎪⎩ x1 − 4 x2 + 6 x3 = 7

⎛ 1 −1 0 ⎞
⎜ ⎟
Vаrianta 13. 1) Fie matricele: А = ⎜ 2 − 3 2 ⎟ ,
⎜ −2 3 1 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 2 −1 4 ⎞
⎜ ⎟
В = ⎜ 0 2 − 3 ⎟ . а) Să se calculeze: 2АВ – B2; b) A-1.
⎜ 1 −2 4 ⎟
⎝ ⎠
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧4 x1 − x2 + x3 = 2

⎨2 x1 + x2 − 2 x3 = 1 .
⎪6 x + 3 x − x = 3
⎩ 1 2 3

128
−1 3 2 −2
1 2 −3 2
3) Să se calculeze determinantul: .
1 −4 2 5
2 6 0 3
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧2 x1 + x2 + x3 + x4 = 1 ⎧ x1 − 5 x2 − x3 = 0
⎪3 x − 2 x − 5 x + 4 x = −30 ⎪ 4 x + 2 x − 3x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
⎪ x1 + 3 x2 + 2 x3 − 3 x4 = 17 ⎪− 3 x1 − 7 x2 + 2 x3 = 0
⎪⎩ x1 − x2 + x3 − x4 = 2 ⎪⎩ 5 x1 − 3 x2 − 4 x3 = 0

⎛ 3 −2 1 ⎞
⎜ ⎟
Vаrianta 14. 1) Fie matricele: А = ⎜ 4 3 2 ⎟ ,
⎜ 2 0 1 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 2 −1 4 ⎞
⎜ ⎟
В = ⎜ 0 2 3 ⎟ . а) Să se calculeze: АВ + B2; b) B-1.
⎜ 1 −2 0 ⎟
⎝ ⎠
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧ x1 − x2 + 3 x3 = 6

⎨2 x1 − x2 − 2 x3 = −3 .
⎪5 x − 3 x − x = 0
⎩ 1 2 3

0 − 3 2 −1
1 − 2 −1 2
3) Să se calculeze determinantul: .
−1 4 2 3
2 −6 0 3

129
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧ x1 + x2 + x3 + 2 x4 = 0 ⎧ x1 − 3 x2 − x3 = 0
⎪3 x − 2 x − 2 x + 2 x = 0 ⎪2 x + 2 x − 3 x = −1
⎪ 1 2 3 4 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
⎪ x1 + 2 x2 + 2 x3 − 3 x4 = 0 ⎪ x1 − 7 x2 + 2 x3 = 3
⎪⎩4 x1 + x2 + x3 + x4 = 0 ⎪⎩ 3 x1 + 3 x2 + 4 x3 = 7

⎛ 5 −2 3 ⎞
⎜ ⎟
Vаrianta 15. 1) Fie matricele: А = ⎜ 4 2 2 ⎟ ,
⎜ 2 0 1 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 3 −1 2 ⎞
⎜ ⎟
В= ⎜ 4 2 1 ⎟ . а) Să se calculeze: 3АВ - A2; b) A-1.
⎜ −1 − 2 0 ⎟
⎝ ⎠
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧ x1 − x2 + 6 x3 = 3

⎨4 x1 − x2 − 4 x3 = −2 .
⎪5 x + 2 x + 2 x = 1
⎩ 1 2 3

2 −3 1 −3
−1 2 −1 4
3) Să se calculeze determinantul: .
3 −4 2 −4
−2 2 0 3
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:

130
⎧ x1 + 5 x2 + x3 + 2 x4 = 4 ⎧ 4 x1 − x2 + 2 x3 = 0
⎪3 x − x − x + 2 x = 0 ⎪ 2 x + x − 3x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
⎪ 2 x 1 + 3 x2 + 2 x3 − 3 x4 = 1 ⎪ 2 x1 − 2 x2 + 5 x3 = 0
⎪⎩ x1 + 4 x2 + x3 + x4 = 3 ⎪⎩ 6 x1 − x3 = 0

Vаrianta 16. 1) Să se rezolve ecuaţia matriceală XА - 2B = A2,


⎛ 2 −3 2 ⎞ ⎛ 1 4 −2 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
unde А = ⎜ − 1 4 0 ⎟ , В = ⎜ 2 5 − 1 ⎟ .
⎜ 2 −5 1 ⎟ ⎜ 3 −2 0 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧2 x1 + x2 − x3 = 6

⎨ x1 − 2 x2 + 3 x3 = 4 .
⎪x − x − 2x = 0
⎩ 1 2 3

2 −1 0 3
−2 2 3 −4
3) Să se calculeze determinantul: .
−3 2 1 −5
4 −1 5 2
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧6 x1 + 4 x2 + x3 + 2 x4 = 3 ⎧ x1 − 2 x2 + 2 x3 = 0
⎪6 x + 5 x + 3 x + 5 x = 6 ⎪
⎪ 1 2 3 4 ⎪ 5 x1 + x3 = 0
a) ⎨ ; b) ⎨ .
12
⎪ 1 x + 8 x 2 + x3 + 5 x4 = 8 ⎪ − 4 x1 − 2 x2 + x 3 = 0
⎪⎩6 x1 + 5 x2 + 3 x3 + 7 x4 = 8 ⎪⎩ 6 x1 − 2 x2 + 3 x3 = 0

Vаrianta 17. 1) Să se rezolve ecuaţia matriceală XB + 3B = A2,


unde

131
⎛ −1 3 0 ⎞ ⎛ 1 3 2 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
А= ⎜ 1 4 5 ⎟ , В = ⎜ 2 − 3 −1 ⎟ .
⎜ 2 − 3 −1 ⎟ ⎜ −3 2 0 ⎟⎠
⎝ ⎠ ⎝
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧ x1 + x2 − 7 x3 = 3

⎨3 x1 − 4 x2 + 3 x3 = 2 .
⎪ x − 3 x − 2 x = −1
⎩ 1 2 3

5 1 2 0
8 2 3 2
3) Să se calculeze determinantul: .
−6 −2 1 −5
− 4 −1 4 2
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧ x1 + x2 − 2 x3 + x4 − 2 x5 = 0 ⎧ 2 x1 − 2 x2 + x3 = 5
⎪ x − x + x − x + x = −0 ⎪ x + x + 2x = 2
⎪ 1 2 3 4 5 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
2
⎪ 1 x + x2 − 3 x3 + x4 − 2 x5 = 0 ⎪ − 3 x1 + x2 + x 3 = −3
⎪⎩ x1 + 2 x2 − 3 x3 + 2 x4 − 3 x5 = 0 ⎪⎩ 4 x1 − 2 x2 − 3 x3 = 3

Vаrianta 18. 1) Să se rezolve ecuaţia matriceală AX + 3B = A2,


⎛ 0 1 −2 ⎞ ⎛ 2 −3 1 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
unde А = ⎜ 3 − 3 5 ⎟ , В = ⎜ 0 5 − 2 ⎟ .
⎜ 2 −2 4 ⎟ ⎜ 3 1 2 ⎟⎠
⎝ ⎠ ⎝
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧ x1 + 2 x2 − x3 = 1

⎨4 x1 − 6 x2 + x3 = −3 .
⎪3 x + 4 x − 2 x = 2
⎩ 1 2 3

132
−3 1 4 0
2 −1 − 3 5
3) Să se calculeze determinantul: .
−4 2 5 3
4 −1 − 6 −1
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧2 x1 + x2 − x3 − 2 x4 = −3 ⎧4 x1 − x2 + 2 x3 = 0
⎪5 x − x − x + 2 x = 1 ⎪ 5x + x + x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
⎪ x1 + 2 x3 − 3 x4 = −1 ⎪ x1 − x2 + 2 x3 = 0
⎪⎩3 x1 + 3 x2 + x3 − x4 = 0 ⎪⎩3 x1 − 4 x2 + x3 = 0

Vаrianta 19. 1) Să se rezolve ecuaţia matriceală XА + 4B = В2,


⎛ 1 1 3 ⎞ ⎛ 1 1 −2 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
unde А = ⎜ 3 2 9 ⎟, В = ⎜ 0 3 4 ⎟.
⎜ 0 − 4 −1 ⎟ ⎜ 2 −2 1 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧ x1 + 5 x2 − x3 = 4

⎨3 x1 − x2 + 2 x3 = 6 .
⎪ x − 3 x − x = −4
⎩ 1 2 3

0 2 −3 2
−2 3 0 4
3) Să se calculeze determinantul: .
2 − 2 −1 − 3
4 −3 5 −6
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:

133
⎧ x1 + x2 − 3 x3 + 2 x4 = −4 ⎧ 3 x1 − x2 + x3 = 1
⎪2 x − x − x + 2 x = 0 ⎪ 2 x + x − 3x = 6
⎪ 1 2 3 4 ⎪ 1 2 3
a) ⎨ ; b) ⎨ .
⎪ x1 − 3 x2 + 2 x 3 − 3 x 4 = 8 ⎪ x1 − 2 x2 + 2 x3 = −3
⎪⎩4 x1 − 3 x2 − 2 x3 − x4 = −3 ⎪⎩ 5 x1 − 2 x2 = 3

Vаrianta 20. 1) Să se rezolve ecuaţia matriceală BX + 2A = В2,


⎛ 1 2 −3 ⎞ ⎛ 1 4 −3 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
unde А = ⎜ 0 2 5 ⎟ , В = ⎜ 0 − 3 4 ⎟ .
⎜ − 2 4 −1 ⎟ ⎜ −2 −4 1 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧ x1 + 5 x2 − x3 = 11

⎨3 x1 − x2 − x3 = −1 .
⎪4 x − x − 2 x = 0
⎩ 1 2 3

0 2 −3 2
−2 3 0 4
3) Să se calculeze determinantul: .
2 − 2 −1 − 3
4 −3 5 −6
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧ x1 + x2 − x3 + x4 = 4 ⎧ 3 x1 − x2 + x3 = 0
⎪2 x − 2 x + x + 2 x = 3 ⎪ 2 x + x − 3x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
3 x
⎪ 1 2 − x + 2 x3 − x4 = 5 ⎪ − x 1 + 2 x2 − 4 x 3 = 0
⎪⎩2 x1 − 3 x2 + 2 x3 − x4 = −1 ⎪⎩ 5 x1 − 2 x3 = 0

⎛ 2 −1 3 ⎞
⎜ ⎟
Vаrianta 21. 1) Fie matricele: А = ⎜ 4 1 2 ⎟,
⎜ 2 0 −1 ⎟
⎝ ⎠

134
⎛ 5 −2 2 ⎞
⎜ ⎟
В = ⎜ 4 − 2 1 ⎟ . а) Să se calculeze: 2АВ - A2; b) B-1.
⎜ −1 − 2 0 ⎟
⎝ ⎠
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧ x1 − x2 + 2 x3 = −1

⎨3 x1 − x2 + 4 x3 = 1 .
⎪4 x + 2 x − 2 x = 4
⎩ 1 2 3

3 −3 1 0
−1 2 −1 4
3) Să se calculeze determinantul: .
3 −6 2 −7
−2 1 0 2
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧ x1 + 2 x2 + x3 + x4 = 0 ⎧ x1 − 2 x2 + 2 x3 = 8
⎪3 x − 2 x − x − 2 x = 0 ⎪ 2x − x + 4x = 1
⎪ 1 2 3 4 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
⎪ 1x − 3 x2 + 2 x3 − x4 = 0 x
⎪ 1 2 + x + 2 x3 = −7
⎪⎩ x1 + 3 x2 + x3 − x4 = 0 ⎪⎩ 2 x1 − x2 + 4 x3 = 1

⎛ −1 − 2 1 ⎞
⎜ ⎟
Vаrianta 22. 1) Fie matricele: А = ⎜ 2 4 2 ⎟,
⎜ −2 0 −3 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 3 −2 2 ⎞
⎜ ⎟
В = ⎜ 2 −3 1 ⎟ . а) Să se calculeze: 3ВА - A2; b) A-1.
⎜ −1 0 2 ⎟⎠

135
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧2 x1 − x2 + 2 x3 = −5

⎨2 x1 + 2 x2 + 3 x3 = 10 .
⎪x + x + 2x = 5
⎩ 1 2 3

2 −3 1 2
−1 2 4 4
3) Să se calculeze determinantul: .
3 −2 2 −5
−2 1 0 0
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧3 x1 + 2 x2 − x3 − x4 = 2 ⎧ x1 − x2 + 2 x3 = 0
⎪ x − 2 x − x − x = −2 ⎪2 x − 3 x + 4 x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
2
⎪ 1 x − 3 x 2 + x 3 − 3 x4 = 0 3
⎪ 1 x − 4 x2 + 6 x3 =0
⎪⎩2 x1 + 3 x2 + x3 − x4 = 4 ⎪⎩ x1 − 2 x2 + 2 x3 = 0

⎛ 1 −2 4 ⎞
⎜ ⎟
Vаrianta 23. 1) Fie matricele: А = ⎜ 2 0 2 ⎟,
⎜ −2 1 −3 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 0 −2 2 ⎞
⎜ ⎟
В = ⎜ 2 − 2 1 ⎟ . а) Să se calculeze: 3ВА - B2; b) B-1.
⎜ −1 0 1 ⎟
⎝ ⎠
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧3 x1 − x2 + 2 x3 = 8

⎨ x1 + 2 x2 − 3 x3 = 5 .
⎪− 2 x + x + 2 x = −5
⎩ 1 2 3

136
−2 −3 1 −5
4 2 −3 4
3) Să se calculeze determinantul: .
3 1 2 5
3 1 0 4
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧3 x1 + x2 − 2 x3 + 2 x4 − x5 = 12 ⎧ x1 − 2 x2 + x3 = 8
⎪ x − x + 2 x − x + 3 x = −5 ⎪ x + 3 x + 2 x = −4
⎪ 1 2 3 4 5 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
⎪2 x1 + 2 x2 − 3 x3 + x4 − x5 = 4 ⎪ 2 x1 + x2 + 3 x3 = 4
⎪⎩ x1 + 3 x2 − 5 x3 + 2 x4 − 4 x5 = 0 ⎪⎩ x1 + 8 x2 + 3 x3 = −16

Vаrianta 24. 1) Să se rezolve ecuaţia matriceală AX + 2B = A2,


⎛ 1 −2 3 ⎞ ⎛ 2 3 −3 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
unde А = ⎜ − 2 2 − 5 ⎟ , В = ⎜ 4 − 5 0 ⎟ .
⎜ 0 1 − 1 ⎟⎠ ⎜ −2 3 1 ⎟⎠
⎝ ⎝
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧ x1 + x2 − 2 x3 = −3

⎨3 x1 + x2 − x3 = 2 .
⎪ 4 x − 2 x − 2 x = −6
⎩ 1 2 3

2 0 −3 1
−2 3 4 −4
3) Să se calculeze determinantul: .
2 −2 −4 3
4 2 −5 2
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:

137
⎧ x1 + 2 x2 − x3 + 3 x4 = 0 ⎧ 2 x1 − x2 + 2 x3 = 3
⎪2 x − x + x − 2 x = 0 ⎪ x + 3x − 3x = 1
⎪ 1 2 3 4 ⎪ 1 2 3
a) ⎨ ; b) ⎨ .
⎪ − x1 − 2 x2 + 2 x3 + 3 x4 = 0 ⎪ − x1 + 2 x 2 + 4 x 3 = 5
⎪⎩2 x1 − x2 + 2 x3 + 4 x4 = 0 ⎪⎩ x1 − x2 − 2 x3 = −2

Vаrianta 25. 1) Să se rezolve ecuaţia matriceală XB - 3B = A2,


⎛ 3 −2 0 ⎞ ⎛ 2 −3 −2 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
unde А = ⎜ − 2 4 1 ⎟, В = ⎜ 4 −5 0 ⎟.
⎜ 0 5 − 1 ⎟⎠ ⎜ −2 3 1 ⎟⎠
⎝ ⎝
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧ x1 + 3 x2 − x3 = 3

⎨2 x1 + x2 − 3 x3 = 5 .
⎪ x − 2 x − 5 x = −1
⎩ 1 2 3

−1 1 − 2 2
0 3 −4 4
3) Să se calculeze determinantul: .
2 −2 −4 1
1 0 −5 2
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧2 x1 + 2 x2 − x3 + x4 = 4 ⎧ 4 x1 − x2 + 3 x3 = 0
⎪3 x − x + 4 x − 2 x = 2 ⎪ x + 2x − x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
x
⎪ 1 − 2 x 2 + 2 x3 + 3 x4 = −1 ⎪ 3 x 1 − 3 x2 + 4 x 3 = 0
⎪⎩2 x1 + 3 x2 + 2 x3 + x4 = 5 ⎪⎩ 5 x1 − x2 + 2 x3 = 0

138
Lucrarea de control nr. 2

Vаrianta 1. 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3: А(1; -1; 13),
B(4; -3; 1), C(3; -2; 3), D(4; -1; 9). Să se calculeze: a) |AD|;
b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD; d) volumul
piramidei ABCD.
→ → →
2) Fie daţi vectorii: a = (2; -1; 3), b = (1; -3; 2), c = (3; 2; -4).

Să se determine vectorul v , care verifică următoarele condiţii:
→ → → → → →
v · a = -5, v · b = -11, v · c = 20.
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (2; 0; 1; 5), А2 = (4; -3; 2; 1),
А3 = (-2; 3; -1; 4), А4 = (4; -1; 5; 5), А5 = (0; -3; -2; 0) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (0; 3; 1; 3), А2 = (1; 2; 0; 2),
А3 = (3; 2; 2; -1) ; A4 = (2; 0; -1; 4) din spaţiul R4. Să se arate, că
sistemul format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu
şi să se dezvolte vectorul A = (6; 7; 2; 8) după acest reper.

Vаrianta 2. 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3: А(4; -5; -1),
B(0; -3; 3), C(1; -2;6), D(4; 1; 7). Să se calculeze: a) |AD|;
b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD; d) volumul
piramidei ABCD.
→ → →
2) Fie daţi vectorii: a = (2; -3; 1), b = (1; -2; 3), c = (1; 2; -7). Să
→ → →
se determine vectorul v , care verifică următoarele condiţii: v ┴ a ,
→ → → →
v ┴ b , v · c = 10.
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (-1; 3; 1; 2), А2 = (3; -3; 2; 0),
А3 = (-4; 3; 1; 2), А4 = (-5; 6; 2; 4), А5 = (7; -6; 1; -2) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.

139
4) Sînt daţi vectorii А1 = (0; 1; 1; 2), А2 = (1; -2; 0; 4), А3 = (3; 1;
2; -2) ; A4 = (5; 0; 1; -3) din spaţiul R4. Să se arate, că sistemul
format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu şi să se
dezvolte vectorul A = (9; -1; 3; -1) după acest reper.

Vаrianta 3. 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3: А(3; -11; 5),
B(1; -3; 2), C(1; 4;-5), D(-2; 1; 5). Să se calculeze: a) |AD|;
b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD; d) volumul
piramidei ABCD.
→ →
2) Fie daţi vectorii: a = (4; -2; -3), b = (0; 1; 3). Să se determine
→ → → → → →
vectorul v , care verifică următoarele condiţii: v ┴ a , v ┴ b , | v | =
=26.
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (-4; 3; 0; 6), А2 = (1; -2; 2; 7),
А3 = (-5; 5; -2; -1), А4 = (-2; -1; 4;20), А5 = (-3; 1; 2; 13) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (3; 1; 0; -2), А2 = (2; -2; 1; 4),
А3 = (-1; 0; 2; -3) ; A4 = (1; 1; 2; -3) din spaţiul R4. Să se arate, că
sistemul format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu
şi să se dezvolte vectorul A = (2; 4; -1; 1) după acest reper.

Vаrianta 4. 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3: А(15; 2; -2),


B(0; -2; 2), C(1; 3;-3), D(3; 2; 3). Să se calculeze: a) |AD|;
b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD; d) volumul
piramidei ABCD.
→ → →
2) Fie daţi vectorii: a = (3; -1; 5), b = (1; 2; -3), c = (0; 0; 5).. Să

se determine vectorul v , care verifică următoarele condiţii:
→ → → → → →
v · a = 9, v · b = -4, v ┴ c .
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (6; 5; -2; 1), А2 = (1; 3; 4; 0),
А3 = (-3; 4; 2; -1), А4 = (2; -1; 0; 0), А5 = (-2; 1; 2; 10) şi de

140
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (2; -1; 2; 2), А2 = (0; -2; 1; 5), А3 = (1; 0;
4; -3) ; A4 = (2; 1; -2; 4) din spaţiul R4. Să se arate, că sistemul
format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu şi să se
dezvolte vectorul A = (5; -2; 5; 6) după acest reper.

Vаrianta 5. 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3: А(1; 0; -2),


B(3; -2; 4), C(1; -2;3), D(3; 2; -3). Să se calculeze: a) |AD|;
b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD; d) volumul
piramidei ABCD.
→ → →
2) Fie daţi vectorii: a = (2; 3; -1), b = (1; -2; -3), c = (2; -1; 1).. Să
→ → →
se determine vectorul v , care verifică următoarele condiţii: v ┴ a ,
→ → → →
v ┴ b , v · c = -6.
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (0; 0; -4; 7), А2 = (-4; 6; -1; 8),
А3 = (0; 4; -5; 1), А4 = (-2; 1; 0; 7), А5 = (-2; 1; 4; 0) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (2; 0; 3; 2), А2 = (-1; -2; 4; 5), А3 = (-1; 2;
0; -3) ; A4 = (2; -2; 2; 4) din spaţiul R4. Să se arate, că sistemul
format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu şi să se
dezvolte vectorul A = (1; -1; 8; 6) după acest reper.

Vаrianta 6. 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3: А(7; 0; -12),


B(1; -2; 3), C(0; 2;1), D(0; 0; 12). Să se calculeze: a) |AD|;
b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD; d) volumul
piramidei ABCD.
→ →
2) Fie daţi vectorii cu origine comună: a = (-4; -6; 12), b =

(1; -2; -2). Să se determine vectorul v , ce are aceiaşi origine şi este
→ → →
situat pe bisectoarea unghiului dintre a şi b , dacă | v | = 6 42 .

141
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (6; 0; -3; 5), А2 = (-2; 6; 1; 4),
А3 = (8; -6; -4; 1), А4 = (4; 6; -2; 9), А5 = (2; 12; -1; 13) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (-1; 2; 4; 5), А2 = (1; -2; 2; 0), А3 = (3; 1; -
3; 3) ; A4 = (1; -2; 4; 2) din spaţiul R4. Să se arate, că sistemul
format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu şi să se
dezvolte vectorul A = (3; 1; 11; 4) după acest reper.

Vаrianta 7. 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3: А(2; 3; 3),


B(1; -4; 4), C(0; 2;5), D(-2; -3; 12). Să se calculeze: a) |AD|;
b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD; d) volumul
piramidei ABCD.
→ →
2) Fie daţi vectorii cu origine comună: a = (4; 6; 12), b = (-3; 4; 0).

Să se determine vectorul v , ce are aceiaşi origine şi este situat pe
→ → →
bisectoarea unghiului dintre a şi b , dacă | v | = 1190 .
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (5; 2; -3; 7), А2 = (-6; 2; 1; 0),
А3 = (9; 3; -4; 5), А4 = (8; 7; -6; 12), А5 = (3; 5; -3; 5) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (3; 1; -3; 5), А2 = (0; -1; 2; 4), А3 = (2; -1;
3; 4) ; A4 = (1; -2; 1; 3) din spaţiul R4. Să se arate, că sistemul
format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu şi să se
dezvolte vectorul A = (4; 2; -1; 6) după acest reper.

Vаrianta 8. 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3: А(2; 0; 3),


B(2; -3; 4), C(1; 2;-3), D(1; -2; 1). Să se calculeze: a) |AD|; b)
cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD; d) volumul
piramidei ABCD.

142
→ →
2) Vectorii cu origine comună a = (2; 6; -4) şi b = (4; 2; -2) sînt

situaţi pe laturile unui triunghi. Să se determine vectorul v egal cu
suma vectorilor situaţi pe medianele acestui triunghi, extremităţile
cărora coincid cu vîrfurile triunghiului.
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (5; 7; 3; 0), А2 = (-4; 2; -5; 4),
А3 = (9; 5; 8; -4), А4 = (6; 16; 1; 4), А5 = (1; 9; -2; 4) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (1; 1; 0; -4), А2 = (3; -1; 1; -4), А3 = (2; 0;
-3; 1) ; A4 = (1; 2; 2; 3) din spaţiul R4. Să se arate, că sistemul
format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu şi să se
dezvolte vectorul A = (7; 2; 0; -4) după acest reper.

Vаrianta 9. 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3: А(3; 10; 3),
B(2; 0; -4), C(3; 2;5), D(-1; -2; -3). Să se calculeze: a) |AD|;
b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD; d) volumul
piramidei ABCD.
→ →
2) Vectorii cu origine comună a = (7; 8; -5) şi b = (3; -2; 9) sînt

situaţi pe laturile unui triunghi. Să se determine vectorul v egal cu
suma vectorilor situaţi pe medianele acestui triunghi, extremităţile
cărora coincid cu vîrfurile triunghiului.
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (3; -4; 3; 5), А2 = (5; -2; 3; -7),
А3 = (0; -4; 6; 4), А4 = (8; -10; 12; 2), А5 = (-3; 0; 3; -1) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (4; 2; -13; 2), А2 = (5 -1; 2; 3), А3 = (2;
0; 2; 4), A4 = (3; 1; 2; 2) din spaţiul R4. Să se arate, că sistemul
format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu şi să se
dezvolte vectorul A = (2; -3; 16; 3) după acest reper.

143
Vаrianta 10. 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3: А(1; 8; -1),
B(3; 5; 2), C(1; -2;0), D(5; 4; 1). Să se calculeze: a) |AD|;
b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD; d) volumul
piramidei ABCD.
→ →
2) Fie daţi vectorii: a = (-4; -6; 12), b = (1; -2; -2). Să se determine

vectorul v colinear cu produsul vectorial al acestor vectori, dacă

| v | = 2 75 .
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (1; 2; -3; 5), А2 = (4; 2; 3; -4),
А3 = (0; -2; 3; 5), А4 = (5; 2; 3; 6), А5 = (3; 0; 6; -9) şi de exprimat
unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei combinaţii liniare
a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (3; 1; -1; 2), А2 = (7 -1; 0; 3), А3 = (-2; 4;
2; 6), A4 = (-4; 2; 5; -1) din spaţiul R4. Să se arate, că sistemul
format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu şi să se
dezvolte vectorul A = (2; 3; 6; 5) după acest reper.

Vаrianta 11. 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3: А(7; -3; 2),
B(5; -4; 2), C(3; 6;-4), D(6; -5; 0). Să se calculeze: a) |AD|;
b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD; d) volumul
piramidei ABCD.
→ →
2) Fie daţi vectorii: a = (-5; 7; 10), b = (-2; 2; 3). Să se determine

vectorul v colinear cu produsul vectorial al acestor vectori, dacă

| v | = 168 .
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (10; 4; 0; 6), А2 = (4; 2; 3; 2),
А3 = (1; -2; 8; 4), А4 = (6; 2; -3; 4), А5 = (7; 0; 5; 8) şi de exprimat
unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei combinaţii liniare
a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (2; 1; 2; -3), А2 = (5 -1; 4; 0), А3 = (-3; 2;
1; 5), A4 = (3; -2; 5; 4) din spaţiul R4. Să se arate, că sistemul

144
format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu şi să se
dezvolte vectorul A = (7; 0; 12; 6) după acest reper.

Vаrianta 12. 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3: А(8; 3; -5),
B(5; 8; -1), C(4; 2;-3), D(6; 5; -4). Să se calculeze: a) |AD|;
b) cosinusul unghiului BAC; c)aria triunghiului ABD; d) volumul
piramidei ABCD.
→ → →
2) Fie daţi vectorii: a = (-4; 2; 8), b = (4; -2; -6), c = (2; -2; 1).. Să
→ → →
se determine vectorul v , care verifică următoarele condiţii: v ┴ a ,
→ → → →
v ┴ b , v · c = -4.
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (1; -4; 0; 3), А2 = (5; 2; -7; 8),
А3 = (4; 6; -7; 5), А4 = (6; -2; -7; 11), А5 = (-1; 4; 0; -3) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (2; 4; -3; 3), А2 = (0 -1; 7; 2), А3 = (3; -2;
4 ; 2), A4 = (1; -2; 0; 4) din spaţiul R4. Să se arate, că sistemul
format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu şi să se
dezvolte vectorul A = (-2; -1; 3; 4) după acest reper.

Vаrianta 13. 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3: А(6; -3; 4),
B(5; -2; 1), C(3; 4;-6), D(4; -5; 3). Să se calculeze: a) |AD|;
b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD; d) volumul
piramidei ABCD.
→ → →
2) Fie daţi vectorii: a = (-5; -2; 6), b = (4; 1; -3), c = (2; 3; 0). Să

se determine vectorul v , care verifică următoarele condiţii:
→ → → → → →
v · a = -5, v · b = 7, v ┴ c .
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (4; -4; 1; 3), А2 = (7; 0; -4; 5),
А3 = (4; 3; -2; 6), А4 = (7; -7; -1; 2), А5 = (3; -10; 1; -4) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
145
4) Sînt daţi vectorii А1 = (0; 3; -1; 3), А2 = (1 -1; 5; 2),
А3 = (2; -4; 3 ; 7), A4 = (1; -3; 0; 4) din spaţiul R4. Să se arate, că
sistemul format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu
şi să se dezvolte vectorul A = (0; 2; 5; -2) după acest reper.

Vаrianta 14. 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3: А(4; -2; 5),
B(4; -1; 3), C(3; -6; 5), D(4; -6; 2). Să se calculeze: a) |AD|;
b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD; d) volumul
piramidei ABCD.
→ → →
2) Fie daţi vectorii: a = (5; -1; 3), b = (2; 0; -3), c = (4; -7; 5). Să

se determine vectorul v , care verifică următoarele condiţii:
→ → → → → →
v · a = 6, v · b = 7, v · c = -4.
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (5; -3; 1; 2), А2 = (6; 4; -4; 3),
А3 = (0; -3; 2; 4), А4 = (5; -4; -1; 3), А5 = (6; 5; -2; 2) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (3; 0; -1; 2), А2 = (1 1; 4; 0),
А3 = (2; -3; 3 ; 4), A4 = (2; -3; 3; 4) din spaţiul R4. Să se arate, că
sistemul format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu
şi să se dezvolte vectorul A = (6; -2; 6; 6) după acest reper.

Vаrianta 15 . 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3:


А(2; 3; -5), B(6; 3; -2), C(4; -7; 4), D(4; 5; -4). Să se calculeze:
a) |AD|; b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD;
d) volumul piramidei ABCD.
→ →
2) Fie daţi vectorii: a = (-2; 3; 4), b = (3; -4; -6). Să se determine
→ → → → → →
vectorul v , care verifică următoarele condiţii: v ┴ a , v ┴ b , | v | =
= 20 .
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (7; -2; -5; 0), А2 = (4; 1; -7; 6),
А3 = (2; -1; 7; 0), А4 = (3; -3; 2; -6), А5 = (6; 0; 0; 6) şi de
146
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (2; 1; -1; 4), А2 = (0; 2; -3; 4),
А3 = (-2; 3; 5 ; 3), A4 = (1; 4; 3; 0) din spaţiul R4. Să se arate, că
sistemul format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu
şi să se dezvolte vectorul A = (1; 10; 4; 11) după acest reper.

Vаrianta 16 . 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3:


А(4; -5; 7), B(5; 2; -2), C(1; -4; 3), D(4; -2; 3). Să se calculeze:
a) |AD|; b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD;
d) volumul piramidei ABCD.
→ → →
2) Fie daţi vectorii: a = (-5; 2; 3), b = (4; -4; -6), c = (3; -6; -9). Să
→ → →
se determine vectorul v , care verifică următoarele condiţii: v ┴ a ,
→ → → →
v ┴b , v ┴c .
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (3; -4; 5; 1), А2 = (3; 1; -2; 4),
А3 = (0; -3; 4; 1), А4 = (2; -2; 3; -5), А5 = (3; 1; 4; 6) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (4; 5; -3; 1), А2 = (2; 0; -5; 1),
А3 = (3; 2; 4 ; -1), A4 = (3; 5; 2; 0) din spaţiul R4. Să se arate, că
sistemul format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu
şi să se dezvolte vectorul A = (5; 7; -2; -1) după acest reper.

Vаrianta 17 . 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3:


А(2; 3; -5), B(7; -1; -3), C(1; 5; -2), D(4; 2; -3). Să se calculeze:
a) |AD|; b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD;
d) volumul piramidei ABCD.
→ → →
2) Fie daţi vectorii: a = (5; -1; 2), b = (3; -4; 5), c = (-7; 8; 5). Să

se determine vectorul v , care verifică următoarele condiţii:
→ → → → → →
v · a = 11, v · b = -4, v ┴ c .

147
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (2; -5; 5; 0), А2 = (-1; 4; -2; 2),
А3 = (2; -3; -5; 7), А4 = (3; -4; -2; 9), А5 = (3; -7; -3; 5) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (1; 3; -3; 0), А2 = (-2; 4; 2; 1),
А3 = (1; 0; 4 ; -3), A4 = (2; -3; 2; 1) din spaţiul R4. Să se arate, că
sistemul format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu
şi să se dezvolte vectorul A = (3; 7; 2; -1) după acest reper.

Vаrianta 18 . 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3:


А(7; 4; -2), B(3; 5; -1), C(2; 4; -3), D(3; 4; -5). Să se calculeze:
a) |AD|; b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD;
d) volumul piramidei ABCD.
→ → →
2) Fie daţi vectorii: a = (4; -3; 2), b = (-6; 5; -3), c = (4; 8; 3). Să
→ → →
se determine vectorul v , care verifică următoarele condiţii: v ┴ a ,
→ → → →
v ┴ b , v · c = -4.
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (3; 4; 5; -2), А2 = (3; 2; -1; 6),
А3 = (5; 4; -5; 8), А4 = (5; 6; 1; 0), А5 = (8; 6; -6; 14) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (3; 1; -2; 2), А2 = (-1; 2; -2; 4),
А3 = (1; 2; 0 ; 5), A4 = (4; -2; 2; 3) din spaţiul R4. Să se arate, că
sistemul format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu
şi să se dezvolte vectorul A = (7; 3; -2; 14) după acest reper.

Vаrianta 19 . 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3:


А(5; 0; 3), B(-7; 4; -1), C(3; 1; -2), D(3; -2; 4). Să se calculeze:
a) |AD|; b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD;
d) volumul piramidei ABCD.

148
→ →
2) Fie daţi vectorii: a = (5; -2; 6), b = (-6; 4; -8), Să se determine
→ → → → →
vectorul v , care verifică următoarele condiţii: v ┴ a , v ┴ b ,

| v | = 3.
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (2; -1; 4; 6), А2 = (2; -2; 5; 7),
А3 = (0; 1; -1; -1), А4 = (4; -3; 9; 13), А5 = (2; 0; 3; 5) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (1; 0; 6; -2), А2 = (3; 2; -5; 4),
А3 = (2; 1; 0 ; 7), A4 = (-2; 5; 1; 3) din spaţiul R4. Să se arate, că
sistemul format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu
şi să se dezvolte vectorul A = (6; -3; -1; 11) după acest reper.

Vаrianta 20 . 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3:


А(9; 2; -5), B(6; 3; -3), C(4; 1; -1),D(4; 2; 7). Să se calculeze:
a) |AD|; b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD;
d) volumul piramidei ABCD.
→ →
2) Fie daţi vectorii: a = (3; 2; 2), b = (-6; 2; -4), Să se determine

vectorul v colinear cu produsul vectorial al acestor vectori, dacă

| v | = 41 .
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (3; -1; 0; 5), А2 = (4; -3; 5; 5),
А3 = (1; 6; -4; 2), А4 = (8; 2; 1; 12), А5 = (2; 3; 4; 3) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (4; -1; 5; 1), А2 = (2; 1; -3; 4),
А3 = (0; 3; 3 ; -2), A4 = (-2; 3; 2; 4) din spaţiul R4. Să se arate, că
sistemul format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu
şi să se dezvolte vectorul A = (2; 1; 11; -5) după acest reper.

Vаrianta 21 . 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3:


А(5; 8; -6), B(4; 2; -3), C(6; 2; -4), D(5; 3; 6). Să se calculeze:
149
a) |AD|; b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD;
d) volumul piramidei ABCD.
→ → →
2) Fie daţi vectorii: a = (-4; 3; 2), b = (5; 1; -2), c = (6; 3; -1). Să

se determine vectorul v , care verifică următoarele condiţii:
→ → → → → →
v · a = 5, v · b = 7, v · c = 11.
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (9; -2; 4; 5), А2 = (6; -4; 3; 4),
А3 = (3; 2; 1; 1), А4 = (-3; 6; -2; -3), А5 = (15; -6; 7; 9) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (2; 1; 3; 2), А2 = (-3; 1; 0; 1), А3 = (0; 2;
3 ; -4), A4 = (3; 1; 2; 3) din spaţiul R4. Să se arate, că sistemul
format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu şi să se
dezvolte vectorul A = (4; 1; 6; 3) după acest reper.

Vаrianta 22 . 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3:


А(4; -5; 2), B(5; -3; 2), C(1; -5; 3), D(5; -3; 4). Să se calculeze:
a) |AD|; b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD;
d) volumul piramidei ABCD.
→ →
2) Fie daţi vectorii cu origine comună: a = (2; -1; -2), b = (-6; 0; 8).

Să se determine vectorul v , ce are aceiaşi origine şi este situat pe
→ → →
bisectoarea unghiului dintre a şi b , dacă | v | = 285 .
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (4; -3; 4; 0), А2 = (7; -5; 2; 4),
А3 = (1; 2; 6; 9), А4 = (12; -6; 12; 13), А5 = (7; -2; 1; 4) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (1; 3; 5; 7), А2 = (-2; 4; 8; 1),
А3 = (5; 1; -5 ; 4), A4 = (2; 0; 1; 3) din spaţiul R4. Să se arate, că
sistemul format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu
şi să se dezvolte vectorul A = (0; 4; 9; 4) după acest reper.

150
Vаrianta 23 . 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3:
А(8; 3; 4), B(4; 2; -2), C(1; 3; -7), D(2; 3; -4). Să se calculeze:
a) |AD|; b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD;
d) volumul piramidei ABCD.
→ →
2) Fie daţi vectorii: a = (3; -2; 2), b = (-5; 3; -4). Să se determine
→ → → → →
vectorul v , care verifică următoarele condiţii: v ┴ a , v ┴ b ,

| v | = 10.
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (2; -3; 1; 6), А2 = (5; -2; 4; 3),
А3 = (1; 0; 1; 6), А4 = (2; -6; 5; 10), А5 = (2; -2; 1; 0) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (1; 0; 4; 3), А2 = (-1; 3; 2; 4),
А3 = (2; 3; -4 ; 5), A4 = (4; 0; 2; -3) din spaţiul R4. Să se arate, că
sistemul format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu
şi să se dezvolte vectorul A = (3; 0; -2; -6) după acest reper.

Vаrianta 24 . 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3:


А(6; -1; 4), B(3; -1; 2), C(4; 2; 5), D(2; 1; 0). Să se calculeze:
a) |AD|; b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD;
d) volumul piramidei ABCD.
→ → →
2) Fie daţi vectorii: a = (2; 5; -6), b = (-2; 5; 4), c = (4; 10; -7). Să
→ → →
se determine vectorul v , care verifică următoarele condiţii: v ┴ a ,
→ → → →
v ┴b , v ┴c .
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (5; -2; 1; 4), А2 = (5; -3; 2; 3),
А3 = (4; -2; 1; 3), А4 = (2; 5; 6; 9), А5 = (0; 1; -1; 1) şi de exprimat
unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei combinaţii liniare
a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (2; 1; 4; 3), А2 = (-2; 1; 5; 2),

151
А3 = (0; 3; -5 ; 1), A4 = (1; -1; 2; 3) din spaţiul R4. Să se arate, că
sistemul format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu
şi să se dezvolte vectorul A = (1; 4; 6; 9) după acest reper.

Vаrianta 25 . 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3:


А(3; 5; -4), B(-1; 5; 2), C(6; -2; 3),D(-3; 3; 2). Să se calculeze:
a) |AD|; b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD;
d) volumul piramidei ABCD.
→ →
2) Vectorii cu origine comună a = (-5; 6; 8) şi b = (1; -2; 4) sînt

situaţi pe laturile unui triunghi. Să se determine vectorul v egal cu
suma vectorilor situaţi pe medianele acestui triunghi, extremităţile
cărora coincid cu vîrfurile triunghiului.
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (4; -2; 1; 0), А2 = (5; 6; -1; 3),
А3 = (8; -4; 1; 7), А4 = (3; -10; 2; 4), А5 = (9; 4; 0; 3) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (2; 0; -1; 3), А2 = (4; 1; -2; 3),
А3 = (1; -5; 4 ; 1), A4 = (2; -1; 3; 2) din spaţiul R4. Să se arate, că
sistemul format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu
şi să se dezvolte vectorul A = (3; 6; -6; 2) după acest reper.

152
BIBLIOGRAFIE

1. Curoş A. Curs de algebră superioară, Chişinău, Lumina,


1968.
2. Năstăsescu C, Niţă C., Stănescu I. Elemente de algebră
superioară, Bucureşti, 1993.
3. Кудрявцев В., Демидович Б. Краткий курс высшей
математики, Москва, 1989.
4. Клетеник Д. Сборник задач по аналитической
геометрии, Москва, 1972.
5. Baltag In., Baltag Iu. Matematica, Chişinău, Lyceum, 2001.
6. Кузнецов Ю. Математическое программирование,
Москва, 1976.
7. Бугров Я., Никольский Н. Элементы линейной алгебры и
аналитической геометрии, Москва, 1984.

153
CUPRINS

Capitolul I. ALGEBRA LINIARĂ…………..……………............3


1. Matrice şi operaţii cu ele…………………….……...…....3
Exerciţii şi probleme………………………………………10
2.Determinanţi……………………………………..……...14
Exerciţii şi probleme…………………………….…….24
3. Rangul unei matrice. Matricea inversă….......…..……..27
Exerciţii şi probleme………………….……………….37
4. Sisteme de ecuaţii liniare, noţiuni de bază. Rezolvarea
sistemelor de ecuaţii liniare prin metodalui Cramer…..41
Exerciţii şi probleme………………………..…...…….53
5. Rezolvarea sistemelor de ecuaţii liniare prin metoda
matriceală şi prin metoda lui Gaus……………………58
Exerciţii şi probleme……………………………….…….69

Capitolul II. ALGEBRA VECTORIALĂ………………………..73


1. Vectori în plan şi în spaţiu. Operaţii cu vectori în
coordonate………………………………………………...73
Exerciţii şi probleme………………..……………..….84
2. Reper vectorial în spaţiile R2 şi R3. Produsul
vectorial şi cel mixt al vectorilor……....………………….87
Exerciţii şi probleme……...…………….……………101
3. Spaţii vectoriale N-dimensionale. Dependenţa şi
independenţa liniară a vectorilor. Reper vectorial în RN
................................................................................................................................
104
Exerciţii şi probleme……………………………....…117

Anexă…………………………………...……………………….119
Lucrarea de control nr.1………………………...……….119
Lucrarea de control nr.2………………………...……….139
Bibliografie………………………………………………………153

154
ELEMENTE DE ALGEBRĂ LINIARĂ ŞI VECTORIALĂ

CONSPECT DE LECŢII CU EXERCIŢII, PROBLEME ŞI


VARIANTE DE LUCRĂRI DE CONTROL

Autor: Iurie Baltag

Redactor: I.Enache
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Bun de tipar 26.02.08. Formatul hârtiei 60x84 1/16.
Hârtie ofset. Tipar RISO Tirajul 200 ex.
Coli de tipar 9,75 Comanda nr.26
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
U.T.M., 2004, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 168.
Secţia Redactare şi Editare a U.T.M.
2068,Chişinău, str. Studenţilor, 9/9.

155
156
Universitatea Tehnică a Moldovei

ELEMENTE DE ALGEBRĂ LINIARĂ ŞI VECTORIALĂ

CONSPECT DE LECŢII CU EXERCIŢII, PROBLEME ŞI


VARIANTE DE LUCRĂRI DE CONTROL

IURIE BALTAG

Chişinău
2008

157