TEMA NR.

1


Prezentati pe scurt momentele procesului pulsional si caracteristicile acestora cu ajutorul unui exemplu personal.




Pulsiunea este reprezentantul psihic al unei excitaii somatice

n psihanaliz, pulsiunea este definit ca un puseu exercitat de somatic, dar impus i aparatului psihic.
Este vorba despre un puseu care mpinge spre aciune. Pulsiunea are deci o surs (somatopsihic), un scop care
induce satisfacia i descrcarea de energie investit, precum i un obiect n raport cu care scopul poate fi atins.
Dac obiectul nu a fost gsit, i dac scopul nu a fost atins, apare frustrarea i o cretere a tensiunii care este
trit ca neplcere
Freud a definit pulsiunea ca un concept la grania dintre psihic i corp, reprezentnd o tensiune resimtita
la nivel psihic, avnd nsa origine somatica., coninnd trei componente de baz: surs, scop i obiect. Prima
aparine laturii somatice, celelalte dou celei psihice. Totusi une pulsiuni nu sunt perceptibile fizic si au un
caracter esential psihic. La nivel psihic, pulsiunea se compune din: reprezentarea pulsionala, adica o urma
senzoriala (de obicei vizuala, dar poate fi si tactila sau olfactiva) a trairii satisfacerii pulsionale si din afectul care
nso-teste reprezentarea. Afectul are la rndul lui o dimensiune calitativa (tonalitatea afectiva: bucurie, ura,
tristete etc.) si una cantitativa care se refera la intensitatea lui, la cantitatea de afect.
Freud considera ca pulsiunea ar fi pentru om corespondentul instinctului animal. Pulsiunea are si
conotatia de presiune, o forta de o anumita intensitate care dinamizeaza procesele psihice. Omul nu este dotat cu
instincte, anume cu raspunsuri preformate, ereditare pentru satisfacerea nevoilor sau pentru a raspunde la
stimularile din exterior. Pulsiunea, spre deosebire de instinct, nu are modalitati predeterminate, fixate ereditar, de
satisfacere, nu are un obiect precis, acesta poate fi variabil, nu are un anumit scop, pot exista scopuri multiple.
Energia pulsionala poate fi considerata sursa energiei psihice. Pulsiunea este caracterizata de forta motrice, de o
anumita sursa, de un anumit scop si de un anumit obiect.

Momentele procesului functional sunt :
. Sursa : locul de aparitie a pulsiunii, indica pe de o parte zona corporala n care ia nastere pulsiunea, iar pe de
alta parte energia psihica investita. Deci ar avea o dubla natura: somatica si psihica.
. Scopul: este ntotdeauna scaderea tensiunii, defularea, adica satisfacerea nevoii vitale. Nu exista un scop
specific predeteminat si unic. Scopurile pot fi multiple.
. Obiectul este cel prin care pulsiunea se satisface, instrumentul, mijlocul prin care nevoia se satisface. Spre
deosebire de animale care sunt animate de instincte si care au un obiect precis, la om obiectul pulsiunii este
infinit variabil. De exemplu, n perversiunile sexuale, instinctul sexual nu se satisface prin actul sexual normal, ci
printr-un comportament sexual deviant.
Alegerea obiectului depinde de istoria personala, adica de relatiile semnificative si de modurile de satisfacere
cele mai timpurii. Asa se constituie de exemplu gusturile alimentare.
Daca sursa ramane, in toate cazurile, originea pulsiunii, iar scopul, finalitatea sa, obiectul este elementul
component cel mai suplu, cel mai variabil si cel mai schimbator al pulsiunii.

Primul exemplu personal tine de o pulsiune de conservare : faptul ca iarna sunt deosebit de friguroasa si
trebuie sa ma imbrac foarte bine.
Este o nevoie vitala pentru mine si nu conteaza foarte mult cu ce ma imbrac cand imi este deosebit de frig,
important este doar sa nu-mi mai fie frig. Insa in acest caz nu ma imbrac cu ceva anume care sa-mi faca placere,
deci nu este o placere sexuala. Pentru mine, este doar o pulsiune ce-mi satisface doar o nevoie vitala, o pulsiune
de conservare.
Sursa : pulsiunea este definita traditional ca avand un pol organic si unul psihic. Pe de o parte sursa este locul
nasterii pulsiunii dar se extinde si la cauzele sale. In acest caz sursa mea este fizica si se manifesta printr-o
perceptie organica, simt frigul la nivel fizic.
Scopul: Scopul unei pulsiuni, dincolo de realizarea unei trebuinte ( in acest exemplu) sau dincolo de placere( in
cazul unei plusiuni sexuale), este de a se intoarce la starea anterioara si de a reduce energia la un nivel stabil.
Scopul meu in acest exemplu este de a face sa dispara senzatia de disconfort din cauza frigului, de a-mi satisface
trebuinta de caldura necesara corpului pentru supravietuire. Cu alte cuvinte scopul pulsiunii mele este defularea,
satisfacerea nevoii vitale.
Obiectul: reprezinta mijlocul prin care aceasta pulsiune cauta sa-si atinga scopul, prin care nevoie se poate
satisface, adica mijlocul prin care senzatia de frig va fi transformata intr-o stare de caldura. Asadar, nu conteaza
cu ce ma imbrac, insa ma imbrac ca sa-mi fie cald.
In cazul cand imbracamintea mea este aleasa, aceasta pulsiune devine o pulsiune de placere, adica o
pulsiune sexuala.
In acest caz, nu mai este vorba doar de a-mi alunga frigul (nevoie organica), ci de a gsi o plcere legnd-o de un
anumit obiect (legtur operat ntre scop i obiect). Cu toate acestea, ntr-o manier general, scopul primeaz i
obiectul nu este dect secundar. Pulsiunea renun mai uor la obiectul dect la scopul su. Sau chiar, pentru
pulsiune, toate mijloacele (obiectele) sunt bune pentru a-i atinge inta (scopul).
Totui, cu ct pulsiunea este mai complex i mai organizat, cu att mai mult i va seleciona obiectele in care
investete. Caracterul variabil i interschimbabil al obiectului este bine redat n formaia substitutiv.

Un al doilea exemplu personal, mai complex de aceasta data, a fost pulsiunea mea de a urma studiile
facultatii de psihologie.
Acest exemplu ar corespunde ceea ce se numeste pulsiune sexuala, caci este vorba de a-mi imbunatati propria
existenta.
Sursa acestei pulsiuni fiind de ordinul placerii, este in acest caz intelectuala, si nu propriu-zis organica, deci, spre
deosebire de primul exemplu are un caracter esential psihic.
Scopul acestei pulsiuni este cautarea placerii de a-mi satisface o pulsiune intelectuala, de largire a cunostintelor.
Scopul primordial al acestei pulsiuni este de realizare a unei dorinte, de asemenea. scopul este defularea,
satisfacerea nevoii.
Obiectul este mijlocul prin care se satisface, adica chiar prin urmarea studiilor de psihologie. Iar acesta este mai
important decat pentru o pulsiune primara, ca setea, foamea sau frigul.
In acest exemplu personal, nu mai este vorba doar despre a-mi potoli o nevoie organica, ci am gasit o placere
legat de obiect, adica de studiu, si de aici se poate ajunge la confuzia obiectului cu scopul. Caci as putea sa ma
atasez de obiectul in care am investit pentru a-mi atinge scopul determinat, pana cand il pot considera ca un scop
in sine.

S. Freud a fost constant ataat unei concepii dualiste a pulsiunilor. Pn n 1920, el a considerat c
exist pulsiunile sexuale (orale, anale etc.) i pulsiunile eului sau de autoconservare (alimentaie, activitate
muscular etc.). Dar n lucrrile ulterioare, ncepnd cu Dincolo de principiul plcerii, el va introduce un nou
dualism, ntre pulsiunea de via (care acoper simultan pulsiunea sexual i pulsiunea de autoconservare) pe de
o parte, i pulsiunea de moarte (pulsiunea agresiv, de distrugere) pe de alt parte.
Prima teorie ia n considerare doua tipuri de pulsiuni: pulsiunile sexuale, care asigura perpetuarea
speciei prin procreare si pulsiunile de autoconservare, care asigura supravietuirea individului prin autoprotectie.
Energia specifica primului tip de pulsiune a fost numita de Freud libido, iar energia specifica celui de-al doilea
tip de pulsiune interes al Eului. Pulsiunile sexuale si au originea, se desprind din cele de autoconservare. Initial,
functiile principale ale organismului vizeaza supravietuirea (alimentare, excretie etc), apoi placerea care
nsoteste satisfacerea nevoilor devine ntructva autonoma, o placere n sine ce este cautata de individ si n
absenta nevoii. Freud explica astfel placerea suptului n lipsa hranei, dar si atasamentul de mama ca obiect care
satisface nevoile primare. n aceasta privinta considera ca atasamentul reprezinta o nevoie primara, ca si celelalte
nevoi ce vizeaza autoconservarea Freud considera n aceasta prima teorie ca autoconservarea era n sarcina
Eului. Iar placerea n sarcina Sinelui.
Asadar, in 1920, n Dincolo de principiul placerii, Freud introduce acet dualism pulsional. pulsiunea de
viata, numita de el libido si pulsiunea de moarte, pe care o numeste destrudo. Ambele si au originea n Sine, dar
ulterior Eul devine sursa principala a libidoului iar Supraeul a destrudoului. Acest din urma dualism
pulsional reprezinta dualismul dragoste-ura, unificare-descompunere, schimbare sau repetitie.

Un exemplu personal al acestei din urma tip de pulsiune, ar fi reproducerea unui moment dezagrabil, si
anume ca uneori o bateam pe sora mea mai mica din diferite motive.
Aceasta a fost o vointa de distrugere, ce dezvaluie pe de o parte placerea dar si legatura cu moartea.

Sursa: una psihica
Scopul: placerea comportamentului agresiv directionate catre sora mea mai mica
Obiectul: lovirea surorii mai mici
Cred ca aceasta pulsiune avea un oarecare gust pentru moarte.
Acest exemplu este intrepatrunderea plusiunilor vietii cu cele ale mortii, deoarece desi scopul este o placere, se
construieste pe o componenta de sadism.










TEMA NR.2

Prezentati trei mecanisme de aparare ale Eului care nu au fost prezentate in curs folosind si exemple personale.



ASCENTISMUL ADOLESCENTULUI

Definiie refularea de ctre adolescent a oricror plceri corporale, chiar i a celor mai inocente. Acest
mecanism de aprare este destinat s protejeze eul mptoriva noilor nevoi pulsionale, care sunt o surs de
angoas.
Exemplu personal chiar in vremea cand am intrat la liceu, eram chiar la inceput cand fara absolut nici o
explicatie comportamentul meu a inceput sa se schimbe, si a durat astfel chiar cateva luni, pana la disparitia
completa. Acest comportament avea ceva mistic, fara explicatii rationale, insa acum as putea sa le inteleg. Este
vorba despre o atitudine extrema uneori in a-mi interzice anumite lucruri. De exemplu nu mai vroiam sa ma
protejez de frig, reducandu-mi la minim hrana zilnica, si amanand mereu momentul de hranire cand imi era
foarte foame. Imi impuneam o trezire foarte matinala, tocmai in ciuda faptului ca eu nu sunt de obicei o persoana
matinala. Uneori, controlul ajungea pana la evitarea starii naturale care se impunea,de exemplu sa rad la anumite
glume ale colegilor. Ce era culmea in tot comportamentul meu, era faptul ca nimeni nu obserba ceva in neregula,
insa eu faceam eforturi enorme de aceste interziceri. De fapt, imi impuneam sa nu cedez imediat fiecarei nevoi.
Acum imi dau seama ca, de fapt aceasta perioada din viata mea am fost pentru prima data indragostita de cineva
( chiar de un profesor) si eu imi interziceam de fapt nevoile pulsionale sexuale pe care le resimteam.
Relaii cu alte mecanisme de aprare -
Fenomenele subordonate ascetismului nu trebuie considerate o serie de procese de refulare, ci manifestarea unei
ostiliti nnscute, primare i primitive ntre eu i pulsiuni. Pulsiunile care nu antreneaz nici un sentiment de
culpabilitate sunt acceptate, iar cele respinse nu se face niciodat la ntmplare. n ascentismul adolescentului,
respingerea oricrei pulsiuni este masiv i poate viza nevoi fizice dintre cele elementare.
Un alt mecanism: ascentismul prin formaie reacional, care vine s combat tendinele senzuale puternice,
nlocuindu-le prin contrariul lor.

Nu se poate stabili cu exactitate apariia ascentismului adolescentului aa cum nici dispariia ei nu poate fi
stabilit n mod rigid. Aceste fenomene se intensific i dureaz n timp, se poate instala o stare patologic. ntr-o
asemenea situaie, nu mai putem vorbi despre ascentismul adolescentului, ntruct acest mecanism i pierde
raiunea de a fi o dat ce criza a trecut. Extravaganele emoionale legate de vrsta juvenil sunt nite manevre de
ateptare, nite msuri de urgen temporare, caracterizate prin anumite mecanisme de aprare provizorii:
normale pentru o perioad de dezvoltare, ele sunt semnul unei patologii n cazul n care apar precoce sau
seprelungesc excesiv.


NEGAREA ( REFUZUL )

Definitie - actiunea de a refuza realitatea unei perceptii resimtite ca periculoasa sau dureroasa pentru eu.
Prin negare persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau externi prin refuzul de a
recunoaste un anumit aspect dureros al realitatii externe sau al trairii subiective, aspect care este vizibil pentru
altii. Termenul de negare psihotica se foloseste atunci cand este prezenta o alterare majora a testarii realitatii.
Exemplu personal cand aveam 20 ani mi s-a confimat de catre medici ca aveam o malformatie congenitala la
inima, intr-un stadiu foarte grav. Singura solutie era o operatie pe cord deschis. Insa eu refuzam total ca situatia
ar fi chiar asa cum era. Si pentru a ma adapta la boala, nu am dat atentie simptomelor pe care sigur ca le aveam
dintotdeauna ( cefalee ingrozitoare printre altele). Intotdeauna ma gandeam la altceva care nu aveau legatura cu
boala. Si am amanat cat mai mult posibil prezentarea la medic sau la interventia medicala, care s-a facut abia
peste 15 ani.
Relaii cu alte mecanisme de aprare -
Refuzul se poate conjuga patial cu refularea, mai ales in patologia nevrotica.
Se mai subliniaza articularea mecanismului reprezentat de refuz cu proiectia, pentru ca tot ceea ce este perceput
e, inainte de toate, produsul unei proiectii.
Refuzul mai are legatura si cu denegarea acesta ar trebui considerat o denegare tradusa in act, mentinand
lucrurile asa cum sunt, o denegare implicita, in timp ce denegarea ar fi un refuz verbal prilejuind o suspendare
partiala a refularii..
Iata de ce putem afirma ca refuzul se spijina pe contrainvestire: atunci cand cineva expima cu orice pret
revendicarea unei puteri absolute in fata unei pierderi sau a unui abandon, aceasta constituie contrapartida unui
eu slab si vulnerabil. Perceptia nedorita se opune, in opinia lui Freud, fortei ce caracterizeaza contra-dorinta
altfel spus, contrainvestirea.

In conduitele de refuz al doliului, apararile maniace si mai ales excesivele lor manifestari sexuale recurg in mod
inconstient la refuzul pierderii fiintei iubite. Putem face o apropiere intre acest refuz al mortii, efectuat in cadrul
unui scenariu repetitiv si refuzul pericolului, intalnit adesea la adolescentii care se simt in mod irezistibil la un
pas de moarte atunci cand ruleaza pe contrasens sau cand joaca ruleta ruseasca. Multe conduite de risc, activitati
sportive sau conduite de dependenta se sprijina pe utilizarea megalomaniaca a refuzului.



IDENTIFICARE

Definiie asimilarea incontient, sub efectul plcerii libidinale i/sau al angoasei, a unui aspect, a unei
proprieti, a unui atribut al celuilalt, care conduce subiectul, prin similitudine real sau imaginar, la o
transformare total sau praial dup modelul celui cu care se identific. Identificarea total sau parial dup
modelul celui cu care se identific. Identificarea este un anumit tip de relaie cu lumea constitutiv a identitii.
Exemplu personal este vorba despre identificarea mea cand eram foarte mica cu mama mea. Aceasta avea
parul foarte lung cand era tanara si avea obiceiul de a se pieptana foarte mult seara. Si aceste momente erau cele
mai placute si pe care eu le apreciam. Dimineata mergea la servici si eu ramaneam cu o vecina acasa, insa as fi
vrut sa fiu cu mama. Astfel, repetam in nestire gestul ei de a se pieptana,( nici macar nu aveam par lung), si asa
aveam impresia ca ea este acolo cu mine, mereu. Altfel spus ma identificam cu ea prin acest gest.
Apare o aprare mpotriva angoasei de abandon, a crei rdcin este incontient. Este o manifestare a
ataamentului afectiv fa de mam.
Relaii cu alte mecanisme de aprare
Deplasarea o persoan o poate reprezenta pe alta printr-un punct comun lor aa cum n exemplul meu bratul
cu care mama se pieptana este luat drept intreg al mamei.
ncorporarea ca fantasm a identificrii.
Introiecia ca proces al identificrii.
Refularea este determinat de conflictul oedipian. Micrile de ostilitate fa de printele de acelai sex i
micrile pulsionale de dorin fa de printele de sex opus dispar la refulare sub efectul tendinei spre
identificare.
Transformarea n contrariu trecerea de la pasivitate la activitate n jocurile copiilor. Aceast transformare se
observ n contra-identificare, la un subiect la care se observ o abstinen absolut de la consumul de alcool
din cauza amintirilor despre tatl distrus de alcoolism.

Identificarea isteric n calitate de model de identificare cu dorina celuilalt este descris de Freud n
Interpretarea viselor. Identificarea cu un ter este o manier de a ajunge la posedarea obiectului.
Identificarea patologic ataat melancoliei (Freud) se nscrie ntr-o problematic de posesie a obiectului.
Obiectul pierdut este supus introieciei n eu, astfel nct subiectul nu mai este el nsui, este cellalt (cel absent).
Freud vorbete si despre identificarea narcisic, implicnd o confuzie de identitate ntre subiect i obiect, care
face travaliul de doliu i separarea imposibile, iar pe melancolic, incapabil s iubeasc. De fapt, n decursul
doliului, identificarea asigur, din punct de vedere defensiv, permanena obiectului interiorizat iatenueaz
suferina celui ndoliat.



IDENTIFICAREA CU AGRESORUL

Definiie acest mecanism desemneaz faptul c un subiect, confruntat cu un pericol exterior, se identific cu
agresorul su n diferite moduri evideniate de Laplanache i Pontalis:
fie relund pe cont propriu agresiunea ca atare;
fie imitnd fizic sau moral persoana agresorului;
fie adoptnd anumite simboluri de putere care l caracterizeaz pe agresor.
In sens freudian este vorba de procesul inconstient trait de eu in momentul in care, urmarind un scop defensiv, se
transforma intr-un aspect al obiectului.
Exemplu personal tine de faptul ca de multe ori ma transformam din amenintata in amenintatoare, prevazand o
strategie pentru a face fata pericolului si pentru a iesi cu bine din unele situatii pe care le consideram un pericol,
in copilarie. Cand eram mica, avem un prieten un vecin, care desi era si mai mic ca mine era foarte agresiv fizic
cu mine. De acest copil pur si simplu imi era frica pana intr-o zi cand mi-am zis ca trebuie sa fiu ca el in relatia
cu el, pentru a nu-mi mai fi frica de el. Astfel ca, intr-o zi cum ne jucam noi, l-am speriat foarte tare, dintr-o data,
exact cu aceleasi gesturi pe care tocmai el le facea, reproducnd intocmai comportamentul sau. Din acea clipa, nu
mi-a mai fost frica cand il vedeam, caci stiam cum sa ma comport sa nu mai resimt frica.
Faptul de a gesticula echivaleaz, dup Anna Freud., cu o identificare cu obiectul exterior temut.
Relaii cu alte mecanisme de aprare
Introiecie i proiecie copilul realizeaz o introiecie a unei pri a obiectului creator de angoas, ceea ce i
permite asimilarea unui eveniment angoasant recent petrecut. La vrsta copilriei nu se manifest propriu-zis o
simptomatologie agresiv, ci ea a fost denumitp de specialiti un copil angoasat care poate recurge la agresiune
(Sandler). Travaliul psihic de autorecunoatere i demarcare ntre sine i cellalt pe care l necesit orice
identificare cu agresorul care pornete de la o micare de apropiere incontient este evident. Copilul este
contient c nu se transform n persoana care amenin, ci devine asemenea acesteia.
Trecerea de la pasivitate la activitate poate fi parte a transformrii n contrariu, exemplificat de A. Freud printr-
o schimbare de roluri ntre un copil i mama lui. Imaginndu-i c mama sa i cunoate dorinele profunde i este
din acest motiv iritat, bieelul adopt aceast atitudine n momentele sale de furie. Analiza demonstreaz c el
i asum sentimentul de indignare al mamei, creia i atribuie, n schimb, propria lui curiozitate.
Mecanismele contrafobice n care subiectul se expune continuu la o situaie de pericol pentru a-i domina
angoasa. Numeroase antiviti sportive, mai ales sporturile de lupt, ar putea fi caracterizate.

n prezent, frecvena antecedentelor de maltratare infantil la prini care-i maltrateaz ei nii copiii este
evideniat prin mecanismul identificrii cu agresorul. Prini sunt descrii de specialiti ca personaliti
narcisice, incapabile de ataament, foarte vulnerabili la critic, ce nu tolereaz frustrrile i au constant nevoie de
gratificri. Ei caut s-i satisfac prin copil propriile nevoi, fr a respecta nevoile acestuia sau capacitile lui
reale. Cnd copilul i decepioneaz, ei ajung la pedeapsa corporal, repetnd prin acesta comportamentul
propriilor prini fa de ei. Frustrai precoce n chiar prima copilrie i, din acest motiv, instabili, aceti prini
nu reuesc, nici n stare lucid, s evite repetarea violenei corporale printr-un probabil mecanism de identificare
cu agresorul.



IZOLAREA

Definitie - termenul izolare acopera doua sensuri. El poate desemna:
o eliminare a efectului legat de o reprezentare (amintire, idee, gand) conflictuala, in timp ce
reprezentarea in cauza ramane constienta;
o separare artificiala intre doua idei sau doua comportamente care in realitate sunt legate, relatia lor
neputand fi recunoscuta de catre subiect fara o anumita an goasa.
Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau externi prin separarea ideilor de simtamintele
asociate initial cu ele. Persoana pierde contactul cu simtamintele asociate unei idei date ( ex. un eveniment
traumatizant), ramanand constienta de elementele ei cognitive ( de ex. detaliile descriptive).
Ca o definitie functionala, izolarea este un ansamblu de strategii cognitive care vizeaza analiza informatiei
traumatice in conditiile disocierii ( izolarii ) acesteia de consecintele ei emotionale.
Modul de operare : subietul se angajeaza intr-o gandire abstracta excesiva spre a evita experimentarea unor
sentimente perturbatoare.
Exemplu personal ma gandesc acum la operatia prin care am trecut pe cord deschis de acum 7 ani. O privesc
cu detasare si curiozitate, si acum ma intereseaza doar detaliile teoretice ale bolii si operatiei. Mi-ar placea sa
citesc o lucrare de specialitate referitoare la boala mea. Suferinta m-a facut sa privesc cu alti ochi viata.
Relatiile cu alte mecanisme de aparare
Denegarea - poate intari si ea izolarea, subiectul insistand asupra indiferentei sale fata de evenimentul
traumatizant.
Izolarea poate la fel de bine sa conduca la identificarea cu agresorul.
Refularea - izolarea este o aparare partiala deoarece refularea nu viziteaza decat legatura dintre doua elemente,
legatura care este taiata:
fie - in primul sens al izolarii - legatura intre o amintire, o judecata, o idee, si afectul care in mod normal ar
trebui sa le insoteasca;
fie - in al doilea sens - legat de cauzalitate intre doua conduite, doua afecte, doua ganduri, situatie in care
legatura nu este taiata, ci doar ignorata de catre subiect.
Izolarea poate conduce la refuz.

Freud pune accentul pe necesitatea izolarii in cura psihanalitiza.
Izolarea prezinta un risc: suprimat pentru moment, afectul se va manifesta in mod irational si imprevizibil.
Exista si consecinte mai grave. Terapeutii afirma ca nu toti parintii maltratati in copilarie aplica acelasi tratament
copiilor lor. Se intampla la parintii ca nu-si amintesc de afectele lor devin incapabili sa-si protejeze copii de
repetarea propriului lor trecut conflictual, ei asociind izolarea cu identificarea cu agresorul.



INTOARCEREA IMPOTRIVA PROPRIEI PERSOANE

Definiie - refuzarea incontient de ctre subiect a propriei agresiviti, pe care o deturneaz dinspre cellalt
pentru a o abate asupra propriei persoane. Acest mecanism de aprare se poate afla la originea unor sentimente
de culpabilitate, a unei nevoi d e pedepsire, a unei nevroze de eec sau a unor tentative de autodistrugere.
nfrnarea agresivitii este n general nesntoas i patogen.
Exemplu personal eu sunt mai mare cu 8 ani decat sora mea si uneori obisnuiam sa-i aplic unele corectii
corporale. Din ce in ce ma apasa faptul ca nu pot sa ma abtin de a o lovi si la un moment dat chiar am reusit sa
controlez foarte bine ( dovada fiind apoi fratele meu si mai mic pe care nu l-am atins niciodata). Intr-o zi, pe
cand eram la lectia de hipism, am cazut de pe cal si m-am lovit foarte rau. Era sigur o greseala pe care o facusem
in legatura cu tinuta mea in timp ce calul sarea obstacolul, insa eu eram sigura de undeva din interior ca motivul
este altul : pedeapsa pentru ca imi bateam sora. Cred ca m-am lasat sa cad de pe cal, ca sa platesc intr-un fel ceea
ce-i faceam surorii mai mici. Deci, explicatia mea ne arata dublul aspect al acestei aparari : calmarea angoasei
legate de sentimentul de culpabilitate, dar si posibilitatea de a se sustrage unei pedepse careia i se prevedea
iminenta, devansand-o, print-un soi de superstitie.
Relaiile cu alte mecanisme de aprare
Freud afirm c ntoarcerea ctre propria persoan i transformarea n contrariu se ntlnesc i se confund.
ntoarcerea ctre persoan este un caz particular de transformare n contrariu: pulsiunea i schimb obiectul
(trece de la cellalt la propria persoan), iar scopul activ (a-l agresa pe cellalt) este nlocuit de un scop pasiv (a
fi agresat de propria persoan).

Freud afirm c sentimentul de culpabilitate joac un rol foarte important n nevroze, este cel mai acut n nevroza
obsesional. Acest sentiment se impune cu violen contientului i domin tabloul clinic, dar i viaa bolnavului,
nlturnd aproape totul din cale. Eul istericului reuete s menin la distan acest sentiment prin refulare.
Orice intenie sinuciga este rezultatul ntoarcerii asupra propriei persoane a unei impulsii ucigae orientate
mpotriva celuilalt. Aici acioneaz un mecanism particular: identificarea narcisic. Melancolicul se identific
anume cu persoana iubit pe care a pierdut-o. n loc s-i deplaseze libidoul dinspre aceast persoan sper alta, el
se substituie pe sine fostului obiect iubit (de aceea se vorbete de identificare narcisic). Ura sa vizeaz obiectul
substituit, determinndu-l s se desconsidere i s caute propria suferin.
Criminalul este angajat ntr-o tentativ disperat de a resimi culpabilitatea. Se pare, c ntr-un stadiu precoce al
dezvoltrii sale, i-a lipsit cadrul afectiv i fizic care i-ar fi permis elaborarea capacitii de a se simi vinovat.



SUBLIMAREA

Definitie - Termenul de sublimare are in opera lui freud doua sensuri:
- desexualizare a unei pulsiuni avand drept tinta o persoana ce ar putea (sau a putut)
fi dorita sexual. Transformata in tandrete sau in prietenie, pulsiunea isi schimba scopul, dar obiectul ramane
acelasi.
- derivare a energiei unei pulsiuni sexuale sau agresive inspre activitati valorizante social (artistice,
intelectuale, morale). Pulsiunea se deturneaza atunci de la obiectul si scopul sau (erotic sau agresiv) primitiv,
fara a fi insa refulata. Aceasta este sensul cel mai curent.
Prin sublimare persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni sau externi canalizandu-si
simtamintele sau impulsurile potential maladaptive in comportamente acceptabile social.
Exemplu personal in primul an de liceu ma simteam foarte tulburata in prezenta unui anumit profesor. Iar
mijlocul pe care l-am gasit sa ma controlez era sa invat foarte bine la materia lui prin a avea raspunsuri bune in
caz ca ma intreba ceva la ore. Excitatia sa sexuala dispare atunci si al doilea beneficiu al sublimarii, faptul ca
invatam foarte bine la materia pe care o preda m-a pregatit pentru examenul care urma sa-l dau mai tarziu, in
treapta a doua de liceu si apoi la facultate.
Relaiile cu alte mecanisme de aprare
Relatia dintre sublimare si formatiunea reactionala este greu s se realizeze distincia deoarece n ambele cazuri
se produce o nlocuire a ueni pulsiuni primitive, inadaptate n raport cu viaa n societate, printr-o conduit
valorizat din punct de vedere social. Astfel, copiii crora le place s se joace cu propriile excremente pot
sublima aceast plcere fcnd ceramic, pictnd ori frmntnd aluat, dar pot s aib i reacii ce denot gustul
pentru curenie. Freud consider c formaiunea reacional este o subspecie a sublimrii.
Dificultatea teoretic n a distinge formaiunea reacional de sublimare la adult este rezolvat de faptul c
formaiunea reacional este un caracter compulsiv, este o fug fr odihn (un pacient afirm: Simt nevoia s
muncesc). Aceti indivizi nu se pot opri, la fel ca funcionarul cruia i se ntmpl s lucreze pn la 3
dimineaa. n schimb sublimarea este spontan i pune accentul pe rezultat, pe cnd n formaiunea reacional
esenial este faptul de a munci.
Sublimarea si intelectualizarea. Acest din urma mecanism permite evitarea trairii unui conflict luandu-i in
considerare doar aspectele cognitive, cu detasare si obiectivitate, ca si cum ar fi vorba despre o problema de
ordin general. Astfel individul fuge de o constientizare intolerabila a ceea ce reprezinta, pentru el insusi
problema in cauza: intelectul este calmat in detrimentul afectului. Spre deosebire de ceea ce intra in joc in
sublimare, intelectualizarea nu coporta nici cea mai mica activitate de creatie.

In pofida imaginii seducatoare pe care o confera sublimarii, Freud insista asupra faptului ca marea majoritate a
oamenilor au nevoie de o anumita doza de satisfacere sexuala si ca o frustrare in acest sens antreneaza riscul
unei imbolnaviri. El isi exprima chiar ingrijorarea in legatura cu eventala exagerare a acestei sublimari, care ar
insemna o amenintare pentru viitoarul rasei umane, comparabila cu poveste acelor tarani care invatandu-si calul
sa manance din ce in ce mai putin au reusit sa-l omoare!
Freud constata ca sublimarea nu este la indemna oricui, ca o sublimare fortata risca sa antreneze stari patologice
si ca, la urma urmei, data fiind fragilitatea unor pacienti, nu ar fi deloc rau sa li se dea posibilitatea de a alucra si
de a se bucura de viata.



TRANSFORMAREA IN CONTRARIU

Definitie - mecanism in care pulsiunea conflictuala este nu numai refulata, ci si inlocuita printr-o pulsiune
contrara.
Au fost utilizate trei sinonome-primul apartinand lui Freud, celelalte doua Annei Freud- pentru a
desemna acest mecanism de aparare:
- rasturnare in contrariu
- transformarea in contrariu
- modificarea in contrariu.
Exemplu personal cand eram mica si eram certata uneori, imi venea foarte tare sa plang, insa eu in exterior
radeam. Ca exemplu ar mai fi transformarea in contrariu a iubirii fata de tatal meu in ura fata de acesta cand a
divortat de mama.

Relaiile cu alte mecanisme de aprare
Mai intai de toate, am putea spune ca intoarcerea catre propria persoana este un mod particular de transformare
in contrariu intrucat transformarea vizeaza obiectul pulsiunilor agresive, care se deplaseaza dinspre celalalt
asupra propriei persoane.
Si formatiunea reactionala intretine stranse legaturi cu transformarea in contrariu. Atunci cand transformarea in
contrariu conduce la o modificare globala a personalitatii, devenind obisnuita, putem vorbi despre formatiune
reactionala. Aceasta din urma nu este niciodata punctuala, ci reprezinta o transformare in contrariu care
antreneaza o modificare a caracterului.
Identificarea cu agresorul este si ea o transformare a pulsiunii in contrariul sau: simtindu-se agresat, agresezi la
randul tau.
La copil, apararea prin refugiul in reverie se hraneste din transformarea imaginara in contrariu. Atunci cand un
copil se simte pe drept cuvant inferior adultilor, el isi spune povesti, isi imagineaza ca este cel mai puternic, cel
mai bogat, cel mai frumos. Sentimentele de inferioritate sunt transformate pe timpul reveriei in sentimente de
superioritate. Un personaj temut poate deveni, in imaginarul copilului, un animal protector.
Ascentismul adolescentului este si el un caz particular de transformare in contrariu, deoarece este vorba de
contracararea violentei pulsiunilor sexuale prin renuntarea la toate placerile corporale, chiar si le cela mei
obisnuite si uneori, prin inlocuirea acestora prin spectaculoase mortficari ale simturilor.
Proiectie paranoica, in care ceea ce trebuie sa fie resimtit in interior ca fiind iubire este perceput in exterior ca
fiind ura, este un dublu al transformarii in contrariu. Iubirea este transformata in ura si insusi obiectul pulsiunii
se schimba, intrucat el trece in mintea paranoicului, de la persoana iubita, apoi detestata, la subiectul insusi.

Spre deosebire de formatiunea reactionala care, in forma ei patologica, este legata de nevroza obsesionala,
transformarea in contrariu se poate asocia, in anumite cazuri cu isteria. Freud face doar o scurta aluzie la acest
fapt, in Inhibitie, simptom si angoasa.
In cadrul refugiului in reverie se utilizeaza in mare masura aceasta transformate. Daca satisfactia legata de
reverie se instaleaza la adult, ea isi pierde caracterul pe care il detinea in copilarie, intrucat risca sa modifice
relatiile cu realitatea, favorizand dezinteresul pentru lumea exterioara.










TEMA NR.3

Notati-va 3 acte ratate si incercati sa le interpretati din perspectiva teoriei psihanalitice.


Actele ratate

Sunt acte psihice care rezulta din interferenta a 2 intentii, una constienta si alta inconstienta sau
preconstienta, prima fiind tendinta perturbata, iar cea de-a doua tendinta perturbatoare, continuturile
perturbatoare sunt cele respinse de educatia morala (sexuale, agresive sau de autoafirmare).
Actele ratate au un sens, spunea Freud, si orice act ratat este semnificativ, fiindca actele ratate sunt acte psihice
care rezulta din interferenta a doua intentii,una calificata ca perturbata iar cealalata ca perturbatoare ; acesta fiind
primul rezultat al psihanalizei. Daca cineva spune contrariul a ceea ce vrea sa spuna intentia perturbatoare
exprima o opozitie fata de intentia tulburata, iar actul ratat reprezinta conflictul dintre aceaste doua tendinte
inconciliabile.
Acte psihice care au un sens si sunt maracate de o intentie, ele rezulta din confruntarea a doua intentii
diferite, una dintre aceste doua intentii trebuie sa fi marcat, inainte de discurs, o anumita refulare, ca sa se
manifeste astfel prin perturbarea celeilalate. Intentia trebuie sa fie ea insasi perturbata inainte de a deveni
perturbatoare. Actele ratate rezulta dintr-un compromis : ele arata ca fiecare din cele doua tendinte este pe
jumatate ratata, pe jumatate izbutita, ca intentia nu este nici complet suprimata, nici cu totul intacta.
Refularea intentiei de a exprima ceva constituie conditia indispensabila pentru aparitia unui lapsus.
Sunt erori, confuzii, stngcii, acte simptomatice sau accidentale. Un act ratat atesta faptul c rezultatul
vizat de un act nu a fost atins: n acest sens este el ratat. Vom rezerva termenul de act ratat unor acte de obicei
reuite de ctre subiect. Psihanaliza nu are pretenia de a suprima nencrederea, i nici hazardul sau lipsa de
experien! Dar un anumit numr de erori sau de ntrzieri n ntlniri sau orare sunt purttoare de sens.
Lapsusul i actele ratate care smluiesc viaa noastr cotidian sunt produsul conflictului dintre dou intenii:
una este manifest, alta refulat. Ele sunt rezultanta, compromisul dintre a aciona sau a zice i o for
antagonist care i ea vrea s se exprime i care va utiliza eroarea n limbaj sau aciune spre a da tire de un lucru
nici acceptat de subiect i nici acceptabil pentru el.
Actul ratat est actul in care rezultatul urmarit explicit nu este atins, ci inlocuit printr-un altul. Se va
vorbi de acte ratate nu pentru a desemna ansamblul rateurilor de vorbire, memorie sau actiune, ci avand in
vedere actele pe care subiectul este in mod obisnuit capabil sa le duca la bun sfarsit si al caror esec este tentat sa-
l atribuie doar neatentiei sale sau intamplarii.

Exemple de acte ratate :
Cel mai simplu act ratat care imi vine in minte era un act ratat in legatura cu un numar. Cand eram mica
mergeam des cu un unchi si luat bilete la loto. Odata printre numele care mi-au venit in minte era numarul 30.
Mai tarziu mi-am dat seama ca reprezenta varsta mamei pe care o sarbatorisem de curand.

Freud grupeaz actele ratate n trei categorii, n funcie de trei criterii diferite:
1. Primul criteriu l constituie relaia dintre tendina perturbat (contient) i tendina perturbatoare
(precontient sau incontient) sau, mai precis spus, raportul de fore dintre cele dou.
acte ratate n care tendina perturbatoare n locuiete complet tendina perturbat .
exemplu : cand am ajuns intr-o dimineata la scoala, in loc sa spun buna dimineata, am spus la revedere,
trdndu-mi astfel, lipsa de interes pentru activitile din ziua respectiva si graba cu care vroiam sa plec mai
repede acasa.
acte ratate, n cazul crora, din ntlnirea celor dou tendine, rezult un compromis
mai mult sau mai puin lizibil.
exemplu : eram la o sedinta cu patronul care ne reprosa ca nu aveam o mare productivitate in munca si nu
mai putem continua asa. La un moment dat in loc de a spune ca noi am vrea sa muncim cu interes dar nu
prea avem motivatie , am spus ca noi vrem sa muncim cu dezinteres . explicatia mea ar fi ca nefiind
motivati intr-adevar muncitorii lucrau cu mare dezinteres, caci oricum erau platiti putin. Si ceea ce am spus
era chiar realitatea, de fapt. Nu intentionam sa spun asta dar
2. A doua clasificare a actului ratat de care ne vorbete Freud utilizeaz drept criteriu natura activitii contiente
perturbate. n funcie de acesta, vor exista tot attea subgrupe, cate activiti perturbate sunt.
- rostirea greit.
exemplu : pe cand aveam o firma de servicii si lucram cu clienti straini ce lucrau in Romania confectectii in
sistem long, mereu le rosteam numele gresit in sensul ca le confundam numele intre ei. Eu cred ca astfel ma
puneam in valoare cum ca as avea numerosi clienti cu care lucram, chiar daca in realitate nu era asa, dar eu asta
as fi vrut sa le transmit.
- scrierea greit.
exemplu : tot pe cand aveam aceasta firma, aveam o dificultate cu notarea datelor cand acesti clienti trebuiau sa
vina in Romania, uneori notand datele mult mai devreme decat era in realitate. Inconstient eu vroiam ca totul sa
se deruleze mai repede si afacerile sa mearga mai repede, caci nu prea aveam rabdare cu aceasta activitate.
- uitarea de nume sau intenii.
Opinia comun a sesizat, fr s aib n spate o teorie psihologic, faptul c uitarea unui nume sau uitarea unei
intenii, cum ar fi, de exemplu, aceea de a merge la o ntlnire, semnific ostilitatea i dezinteresul fa de
persoanele respective.
exemplu : aveam un prieten cand eram tanara care la un moment dat cu care ma certasem. Apoi el ma cautat si
mi-a propus sa ne intalnim la o anumita data si ora. Insa eu am mers la intalnire cu o zi mai tarziu. Cu toate ca
vroiam sa ne intalnim, cred ca in inconstientul meu stiam ca imi va da o veste rea si de aceea vroiam sa ma
absentez. Si in realitate asa a fost, mi-a dat vestea pana la urma.
- pierderea de obiecte
exemplu : cand eram la liceu aveam o buna prietena, colega de banca dar cu care intr-o zi m-am suparat rau.
Dupa nici cateva zile, am pierdut un semn de carte pe care mi-l daduse ea cadaou mai demult si la care tineam
mult. Acest lucru cred ca vroia sa spuna ca nu vroiam sa-i datorez nimic, sau chiar ca am pierdut-o ca si prietena,
ca am scos-o din viata mea.
3. A treia clasificare are drept criteriu complexitatea actului ratat .
- simple constau dintr-un singur act ratat;
- complexe constau din mai multe acte ratate care se alimenteaza din aceeasi motivatie.
n funcie de acest criteriu, actele ratate pot fi multiple, caz n care avem de-a face cu un singur act ratat, sau
complexe, caz n care este vorba de o suit de acte ratate, provocate de aceeai motivaie.
exemplu : tot pe cand eram la liceu, am fost intr-o excursie cu clasa la Iasi. Intre altele am vizitat o librarie unde
am vazut o carte pe care as fi vrut-o si eu insa nu aveam bani pentru aceasta. In schimb, o colega si-a cumparat-o
si asa am cerut-o si eu sa o rasfoiesc. Apoi, din greseala cartea a ajuns in geanta mea de voiaj. Ajunsa acasa si
vazand cartea ei, i-am dat telefon colegei sa-I spun ca e la mine cartea ei si ca i-o aduc a doua zi la scoala. Insa si
a doua zi uitasem cartea acasa, acesta fiind dj al doilea act ratat cu aceeasi motivatie. Explicatia este ca imi
doream foarte mult aceasta carte, si aveam aceasta dorinta inconstienta de a o pastra.
Actele ratate combinate si cumulate reprezinta cu siguranta cea mai deplina ilustrare a speciei lor.
Inlocuirea unor acte ratate prin altele ne arata ca ceea ce este important si esential in aceasta nu trebuie cautat
nici in forma nici in mijloacele de care se servesc ele, ci in intentia pe care ele insele o servesc si care se poate
realiza prin mijloacele cele mai variate.
Dintre actele ratate acela care se preteaza cel mai bine sunt greselile de limbaj : lapsusurile. Atunci cand
se savarseste un lapsus acesta poate imbraca nenumarate forme ; in locul cuvantului potrivit pot sa pronunt
nenumarate cuvinte nepotrivite, sa-i imprim cuvantului adecvat o mie de deformari. Dar lapsusul cel mai
frecvent si cel mai frapant este acela care consta in a spune exact contrariu in a spune a ceea ce vroiai sa spui. In
acest caz relatiile tonale si efectele similitudinii nu joaca decat un rol minim. Efectul lapsusului, spune Freud, are
dreptul de a fi considerat un act psihic complet, cu scopul sau propriu, o manifestare cu continutul si semnificatia
sa intrinseca.
Actul ratat ar putea fi adesea o actiune absolut corecta, care nu face decat sa substituie unei actiune
asteptate sau planuite. In ceea ce priveste deformarea numelor, nu e intotdeuna vorba de o concurenta intre doua
nume, in acelasi timp asemanatoare si diferite. Chiar si in absenta acestei diferente, cea dea doua intentie,
incearca tranformarea numelui in ceva urat sau in ceva ce aminteste de un obiect vulgar. Putem admite, ca astfel
de lapsus rezulta dintr-o intentie injurioasa care se manifesta prin deformarea numelui.
exemplu : doctorul meu de familie de numeste Poupel, dar de foarte multe ori imi scapa si-i numesc Poubel.
Explicatia ar fi ca nu-mi place deloc aceasta persoana, si la imaginea sa imi vine in minte ceva urat mirositor ca
o pubela.
Cand sezisam o astfel de deformare, autorul ei a vrut sa se arate spiritual sau a lasat sa-i scape un lapsus veritabil.

Concluzii:

1. Motivatia actului ratat: in general vorbind motivatia preconstienta sau inconstienta ce produce actul
ratat tine de tendintele condamnate cultural, adica de tendintele sexuale, agresive, narcisice condamnate prin
educatie si norme culturale.
2. Desi din punct de vedere al constiintei si al activitatilor constiente asemenea fenomene sunt considerate
disfunctionale, din punct de vedere al inconstientului e vorba de acte reusite. Actul ratat ii arata omului, ca fiinta
culturala, ca terenul pe care a construit edificiul impunator al culturii e un teren nesigur, miscator care in anumite
circumstante pune in pericol reusitele culturale.

Din punct de vedere clinic, actul ratat, in pofida aspectului sau modest, caracterului sau punctual, are o anumita
importanta care deriva din spontaneitatea sa. Actul ratat produs in timpul orei de psihanaliza e supus imediat
analizei, nu mai e timp pentru a intra in functiune elaborarea secundara ca in cazul visului si de asemenea prin
transparenta sa el indica mai direct continutul inconstient sau preconstient care a fost mobilizat. Spre deosebire
de interpretarea visului care lasa loc unui grad mai mare de intelectualizare, actul ratat are forta de convingere a
evidentei.