Sunteți pe pagina 1din 4

ENIGMA OTILIEI- roman realist balzacian, interbelic

Ca teoretician al romanului romanesc, G. Calinescu respinge proustianismul si pledeaza


pentru realismul clasic.
Al doilea dintre cele patru romane scrise de G Calinescu este un roman de critic, in care
realismul, balzacianismul si obiectivitatea au devenit un program estetic.
Opera literara Enigma Otiliei de G. Calinescu este un roman realist de tip balzacian, cu
elemente moderniste, apartinand prozei interbelice. De asemenea este un roman social si citadin.
Romanul este creatia epica in proza, de mare intindere, cu actiune complexa si complicata, la
care participa un numar mare de persoanje intre care se nasc conflicte puternice; actiunea romanului
se desfasoara pe mai multe planuri narative, intr-un spatiu vast si intr-un timp indelungat si ofera o
imagine ampla si profunda asupra vietii.
Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a III a (nonfocalizata).
Viziunea dindarat presupune un narator obiectiv, detasat, care nu se implica in faptele prezentate.
Naratorul omniscient stie mai mult decat personajele sale si, omniprezent, controleaza evolutia lor ca
un regizor universal. El plasmuieste traiectoriile existentei personajelor, dar acestea actioneaza
automat, ca niste marionete.
Desi adopta un ton obiectiv, naratorul nu este absent, ci comunica, prin postura de spectator
si comentator al comediei umane reprezentate, cu instante narative.
Prin tema, romanul este balzacian si citadin. Caracterul citadin este un aspect al
modernismului lovinescian. Fresa a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului XX, prezentata in
aspectele ei esentiale, sub determinare social-economica, imaginea societatii constituie fundalul pe
care se proiecteaza formarea/maturizarea unui tanar care, inainte de a-si face o cariera, traieste
experienta iubirii si a relatiilor de familie. Roman al unei familii si istorie a unei mosteniri, romanul
este realist-balzacian prin motivul mostenirii si al paternitatii.
Titlul initial, Parintii Otiliei, reflecta ideea balzaciana a paternitatii, pentru ca fiecare dintre
personaje determina cumva soarta orfanei Otilia, ca niste parinti. Autorul schimba titlul din motive
editoriale si deplaseaza accentul de la un aspect realist, traditional, la tehnica moderna a reflectarii
poliedrice, prin care este realizat personajul titular.
Romanul, alcatuit din douazeci de capitole, este construit pe mai multe planuri narative, care
urmaresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al lui Felix, al
membrilor clanului Tulea, al lui Stanica etc. Un plan urmareste lupta dusa de clanul Tulea pentru
obtinerea mostenirii lui Costache Giurgiuveanu si inlaturearea Otiliei Marculescu. Al doilea plan
prezinta destinul tanarului Felix Sima care, ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a studia medicina,
locuieste la tutorele lui si traieste iubirea adolescentina pentru Otilia. Autorul acorda interes si
planurilor secundare, pentru sustinerea imaginii ample a societatii citadine.
Succesiunea secventelor narative este redata prin inlantuire (respectarea cronologiei
faptelor), completata prin insertia unor microactiuni in structura romanului.
Incipitul romanului realist fixeaza veridic cadrul temporal (intr-o seara de la inceputul lui
iulie 1909) si spatial (descrierea strazii Antim,a arhitecturii casei lui mos Costache, a interioarelor),
prezinta principalele personaje, sugereaza conflictul si traseaza principalele planuri epice. Finalul este
inchis prin rezolvarea conflictului si este urmat de un epilog. Simetria incipitului cu finalul se
realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui mos Costache, din perspectiva lui Felix, intrusul din
familia Giurgiuveanu, in momente diferite ale existentei sale (adolescenta si aproximativ zece ani mai
tarziu: dupa razboi).
Actiunea romanului incepe cu venirea tanarului Felix, orfan, absolvent al Liceului Internat din
Iasi, la Bucuresti, in casa unchiului si a tutorelui sau legal, pentru a urma Facultatea de Medicina.
Costache Giurgiuveanu este un rentier avar, care o creste in casa lui pe Otilia Marculescu, fiica sa
vitrega, cu intentia de a o infia. Aglae o considera un pericol pentru mostenirea fratelui ei.
Expozitiunea este realizata in metoda realist-balzaciana: situarea exacta a actiunii in timp si
spatiu, veridicitatea sustinuta prin detaliile topografice, descrierea strazii in maniera realista, finetea
observatiei si notarea detaliului semnificativ.
Patruns in locuinta, Felix il cunoaste pe unchiul sau, un omulet straniu care ii raspunde
balbait: nu-nu sta nimeni aici, nu cunosc, pe verisoara Otilia si asista la o scena de familie: jocul de
table. Sunt realizate portretele fizice ale personajelor, cu detalii vestimentare si fiziologice care
sugereaza, in maniera clasica, trasaturi de caracter, si este prezentata, in mod direct, starea civila,
statutul in familie, elemente de biografie. Toate aceste aspecte configureaza atmosfera
neprimitoare, imaginea mediului in care patrunde tanarul si prefigureaza cele doua planuri narative
si conflictul. Replicile Aglaei anticipa conflictul succesoral, iar atitudinea protectoare a Otiliei
motiveaza atasamentul lui Felix.
Intriga se dezvolta pe doua planuri care se intrepatrund:
I. istoria mostenirii lui Costache Giurgiuveanu
II. destinul tanarului Felix Sima.
I. Competitia pentru mostenirea batranului avar este un prilej pentru observarea efectelor, in
plan moral, ale obsesiei banului. Clanul Tulea urmareste succesiunea totala a averii lui, plan periclitat
ipotetic de infierea Otiliei. Desi are o afectiune sincera pentru fata, batranul amana infierea ei, de
dragul banilor si din teama de Aglae. Initial intr-un plan secundar, Stanica Ratiu urmareste sa parvina,
vizeaza averea clanului Tulea, dar smulge banii lui mos Costache. Pretutindeni prezent, divers
informat, amestecandu-se oriunde crede ca poate obtine ceva bani sau poate da lovitura vietii lui,
personajul sustine in fond intriga romanului, pana la rezolvarea in deznodamant: Olimpia il paraseste
pe Stanica, Aurica nu-si poate face o situatie, Felix o pierde pe Otilia.
Alaturi de avaritie, lacomie si parvenism, fenomene sociale supuse observatiei si criticii in
romanul realist, sunt infatisate aspecte ale familiei burgheze: relatia dintre parinti si copii, relatia
dintre soti, casatoria, orfanul. Casatoria face parte din preocuparile unor personaje: Aurica, fata
batrana, are obsesia casatoriei; Titi se tulbura erotic si traieste o scurta experienta matrimoniala;
Pascalopol doreste sa aibe o familie si se casatoreste cu Otilia; Stanica se insoara cu Olimpia pentru
zestrea niciodata primita; Felix se va casatori, ratand prima iubire, dupa ce isi va face o cariera. Banul
perverteste relatia dintre soti. Stanica se insoara pentru a-si face o situatie materiala, dar nu-si
asuma rolul de sot sau de tata. In clanul Tulea, rolurile sunt inversate: Aglae conduce autoritar,
Simion brodeaza, iar mai tarziu este abandonat in ospiciu. Motivul paternitatii este infatisat
diferentiat. Orfanii au doi protectori: Costache si Pascalopol. Mos Costache este zgarcit, dar isi
iubeste sincer fiica, desi n-o adopta legal, in timp ce Aglae, adevaratul avar al romanului, striveste
personalitatea copiilor sai, anulandu-le sansa implinirii matrimoniale.
II. Planul formarii tanarului Felix, student la medicina, urmareste experientele traite de acesta in
casa unchiului sau, in special iubirea adolescentina pentru Otilia. Este gelos pe Pascalopol, dar nu ia
nicio decizie, fiindca primeaza dorinta de a-si face o cariera. Otilia il iubeste pe Felix, dar dupa
moartea lui mos Costache ii lasa tanarului libertatea de a-si implinii visul si se casatoreste cu
Pascalopol, barbat matur, care ii poate oferii intelegere si protectie. In epilog, aflam ca Pascalopol i-a
redat cu generozitate libertatea de a-si trai tineretea, iar Otilia a devenit sotia unui conte exotic,
cazand in platitudine. Ea ramane pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol o
enigma.
Conflictul romanului se bazeaza pe relatiile dintre doua familii inrudite, care sugereaza
univerul social prin tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache Giurgiuveanu, posesorul
averii, si Otilia Marculescu, adolescenta orfana, fiica celei de-a doua sotii decedate. Aici patrunde
Felix Sima, fiu surorii batranului, care vine la Bucuresti pentru a studia medicina si locuieste la
tutorele sau legal, mos Costache. Un alt intrus este Leonida Pascalopol, prieten al batranului, pe care
il aduce in familia Giurgiuveanu afectiunea pentru Otilia, pe care o cunoaste de mica si dorinta de a
avea o familie care sa-i umple singuratatea.
A doua familie, vecina si inrudita, care aspira la mostenirea averii batranului, este familia
surorii acestuia, Aglae. Clanul Tulea este alcatuit din sotul Simion Tulea, cei trei copii ai lor: Aurica,
Olimpia si Titi. In aceasta familie patrunde Stanica Ratiu pentru a obtine zestrea ca sot al Olimpiei.
Istoria unei mosteniri include doua conflicte succesorale: primul este iscat in jurul averii lui
mos Costache (adversitatea manifestata de Aglae impotriva Otiliei), al doilea destrama familia Tulea
(interesul lui Stanica pentru averea batranului). Conflictul erotic priveste rivalitatea adolescentului
Felix si a maturului Pascalopol pentru mana Otiliei.
Pentru portretizarea personajelor, autorul alege tehnica balzaciana a descrierii mediului si
fizionomiei pentru deducerea trasaturilor de caracter. Portretul balzacian porneste de la caractere
clasice (avarul, ipohondru, gelosul), carora realismul le confera dimensiunea sociala si psihologica,
adaugand un alt tip uman, arivistul. Romanul realist traditional devine o adevarata comedie umana,
plasand in context social personaje tipice. Tendinta de generalizare conduce la realizarea unei
tipologii: mos Costache- avarul iubitor de copii, Aglae- baba absoluta fara cusur in rau, Aurica- fata
batrana, Simion- dementul senil, Titi- debilul mintal, infantil si apatic, Stanica Ratiu- arivistul, Otilia-
cocheta, Felix- ambitiosul, Pascalopol- aristocratul rafinat.
Romancierul depaseste insa estetica realista si pe cea clasica.
O trasatura a formulei estetice moderne este ambiguitatea personajelor. Mos Costache nu
este un avar dezumanizant. El nu si-a pierdut instinctul de supravietuire (cheltuieste pentru propria
sanatate) si nutreste o iubire paterna sincera pentru Otilia. El este o combinatie intre doua caractere
balzaciene: avarul (mos Grandet) si tatal (mos Goriot). Pascalopol o iubeste pe Otilia in acelasi timp
patern si viril. Felix nu este ambitiosul lipsit de scrupule, ci un adolescent orfan capabil de a iubi
dezinteresat, dar hotarat sa-si faca o cariera, se bazeaza pe luciditate si profunzime intelectuala.
Arivistul Stanica este si demagog al ideii de paternitate, escroc si principial, hot si sentimental.
Autorul dispune personajele in planuri antitetice, prin reflectare inversata. Orfanii Felix si
Otilia au corespondenti, prin rasfrangere inversata, in zona uratului, pe tinerii din clanul Tulea:
inteligenta lui Felix in contrast cu imbecilitatea luin Titi, feminitatea misterioasa a Otiliei cu uratenia
Auricai.
Exceptie face portretul Otiliei, realizat prin tehnici moderne: comportamentismul si
reflectarea poliedrica. Pana in capitolul al XVI lea, Otilia este prezentata exclusiv prin
comportamentism (fapte,gesturi,replici), fara a-i cunoaste gandurile din perspectiva unica a
naratorului, cu exceptia celor marturisite chiar de personaj. Aceasta tehnica este dublata, pe acelasi
spatiu narativ, de reflectarea poliedrica a personalitatii Otiliei in constiinta celorlalte personaje, ceea
ce confera ambiguitate personajului, iar in plan simbolic sugereaza enigma, misterul feminitatii.
Enigma Otiliei este un roman realist balzacian prin: prezentarea critica a unor aspecte ale
societatii bucurestene de la inceputul secolului XX, motivul paternitatii si al mostenirii, structura,
specificul secventelor descriptive (observatia si detaliul semnificativ; rolul vestimentatiei si al cadrului
in caracterizare), realizarea unor tipologii, veridicitatea, utilizarea naratiunii la persoana a III a. Dar
depaseste modelul realismului clasic, prin spiritul critic si polemic, prin elemente ale modernitatii (
ambiguitatea personajelor, interesul pentru procesele psihice deviante, tehnicile moderne de
caracterizare- comportamentism, reflectarea poliedrica, realizarea scenica a capitolului al XVIII lea).

S-ar putea să vă placă și