În 1963, un locuitor din Derinkuyu

(în regiunea Capodocia, Anatolia

centrală, Turcia), dărâma un
perete la el acasa şi, a descoperit,
uimit, ca după acela se afla o
cameră misterioasă care nu mai
vazuseră; camera ăsta l-a condus la
alta, si aceea la alta si la alta…
Descoperiseră intâmplator oraşul
subteran de la Derinkuyu, al
cărui primul nivel poate că a fost
săpat de hitiţi în jurul anului 1400
î.e.n.
• Arheologii au inceput sa studieze acest
oraş subteran fascinant parasit. Au
reuşit să ajungă la patruzeci de metri
de adîncime, deşi se considera că
ajunge la 85 de metri.
• În actualitate s-au descoperit 20 de
nivele subterane. Se pot vizita doar
primele opt nivele superioare; celelalte
sunt parţial dărîmate sau sunt studiate
de catre arheologii şi antropologii.
• Oraşul era folosit ca un adapost de
mii de persoane care trăiau la subsol
ca să se apere de frecventele invazii
suferite de Capodocia, în diversele
epoci de ocupaţie, şi tot aşa de către
primii creştini.
• Înamicii, constienţi de pericolul care
reprezinta intrarea în interiorul
oraşului, încercau de obicei să scoată
populaţia la suprafaţă otravind
fântânile.
• Interiorul este uluitor: galeriile
subterane din Derinkuyu (în care este
loc pentru, cel puţin, 10.000 de
persoane) puteau fi blocate în trei
puncte strategice obturându-le cu nişte
uşi circulare din piatră. Erau roci foarte
grele care închideau coridorul si
împiedicau trecerea înamicilor. Aveau
intre 1 şi 1,5 metri de înalţime, cam 50
de centimetri de grosime şi o greutate
până la 500 de Kile.
• În imaginea de sus se poate aprecia
cum bloca coridorul, uşa principală
din piatră, izolând locuitorii din
subsol.
• În plus, Derinkuyu, are un tunel de
aproape 8 kilometri de lungime care
conduce la un alt oraş subteran din
Capodocia,
• Kaymakl.
• Despre oraşele
subterane din aceasta
regiune ne vorbea
istoricul grec Jenofonte.
În opera sa Anabasis,
povestea despre
persoanele care locuiau
în Anatolia şi îşi
săpaseră casele sub
pământ şi trăiau în
camere suficient de
mari cât să încapă o
familie, cu animalele
sale domestice şi
alimente înmagazinate.
• În nivelele recuperate s-au localizat
grajduri, cantine, o biserică (cu bază
în forma de cruce de 20 pe 9 metri,
cu un tavan de peste trei metri de
înalţime), bucătării (încă înnegrite de
fum), prese pentru vin si ulei,
magazii, magazin alimentar, o
şcoală, numeroase camere şi,
inclusiv, un bar.
• Oraşul
beneficia de
existenţă unui
râu subteran;
avea fântâni
de apă şi un
magnific
sistem de
ventilaţie (s-
au descoperit
52 de puţuri
de ventilaţie)
care îi uimesc
pe inginerii de
azi.