1

ROLUL CREDINTEI IN PUTEREA DE A ALEGE

Nimeni sa nu sileasca pe aproapele lui, nici macar pentru a-i face un bine. Nici
Domnul nu intra nechemat !
Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos . Nicolae Steinhardt

In cartea scrisa de William Glasser, psiholog american, am descoperit metoda prin
care ne putem desparti de teoria freudiana a exacerbarii importantei trecutului, prin
libertatea de a alege si a-mi alege comportamentul desirabil. Cred la randul meu ca avem
nevoie de o astfel de psihologie. Daca il intreb pe colegul meu, pe mama mea, pe doamna
care face curatenie cum te simti ?, este foarte posibil sa primesc un raspuns negativ, de
genul sunt nefericit. Cu siguranta cauta si o explicatie si aproape intotdeauna raspunsul se
gaseste in actiunile celorlalti, exercitate voit sau nu asupra lor, cand de fapt, isi aleg singuri
acea nefericire, oricare ar fi ea !
In realitate, de la oamenii din jurul nostru, obtinem doar informatii, asa cum vedem
zilnic culori, care ne influenteaza sau nu inconstient. Aceste informatii sunt lasate de noi sa
ne patrunda in suflet si sa ne dicteze starea de fericire sau de nefericire. De fapt, ceilalti nu
ne pot face nici fericiti, nici nefericiti !
Intr-adevar, ne sta scris in gene un anumit temperament, dar putem combina acest
fapt cu ceea ce invatam in timpul vietii. Nefericirea nu se intampla de la sine o alegem!
Intr-o stare de stress, putem lua calmante, bauturi care par ca induc aceasta stare,
etc. Medicamentele induc creierului o stare chimica, care ne creeaza senzatia de confort
cautata. Dar creierul reactioneaza la impulsuri, care pot fi medicamente sau vointa proprie.
Un stimul puternic este tot un stimul - creierul nu distinge natura lui, ci doar impulsul.
Dar cum gestionam impulsurile implantate cu multa vreme inainte in creierele si
sufletele noastre? In perioada cea mai importanta a primilor 7 ani am primit catuse care au
inceput sa rugineaca pe masura ce inaintam in varsta si nimic nu se schimba, deschirea lor
fiind parca imposibila odata cu trecerea anilor ( nu fa asta , pentru ca asa spun eu ).
Acel nu inexplicat, a prins conturul controlului exterior. Si pentru ca suntem programati
sa supravietuim, urmam destul de des exemplul dat, vazut, trait ca model de viata. De aceea
poate, toti nefericitii sunt incapabili sa se inteleaga cu persoanele cu care isi doresc sa se
inteleaga bine.
2

Aceasta noua psihologie poate fi imbratisata de oricine isi doreste sa invete sa se
lase liber si sa lase libertate celorlalti. Psihologia aceasta este veche in realitate, insa nu si
invechita si o pot exemplifica si in contextul religiei insusite de la bunicii sau parintii nostri,
prin ceea ce Iisus Hristos a incercat sa sublinieze. Romanul este credincios prin definitie, el
este botezat contrar vointei lui, dar odata ajuns matur, nu neaga religia in care a fost
botezat, si deci, nici indrumarile spirituale spre o viata mai buna.
Am gasit similitudini intre mesajul transmis de un psiholog si acela al unui evreu
crestinat, devenit calugar. Titlurile cartilor celor doi, sunt legate de cuvantul care defineste
scopul nostru in viata: fericirea! Unul dintre ei impartaseste cum a ajuns sa aleaga fericirea,
prin oferirea de argumente sustenabile privind Calea ghidata de valorile expuse de catre
apostoli in Noul Testament. Celalalt, ofera exemple ale unor oameni care i-au cerut ajutorul
in a deveni fericiti si care au reusit prin punerea in fapt a dorintei lor. Ca punct de sprijin,
putem gasi terapie intr-un psihoterapeut, arta, pasiuni, religie.
N.Steinhardt vorbeste despre libertatea oferita de Iisus Hristos : ne-a scos de sub
blestemul legii, exemplificand printr-o frumoasa metafora, parca inspirata de Cervantes : ne-
a consimtit cavaleri ca-n Evul Mediu, batandu-ne pe umeri cu spada botezului si poruncindu-
ne : ridica-te om liber, si fii liber ! Iisus Hristos ne sfatuieste, dar nu ne ajuta daca nu ne dam
seama ca o usa care nu are clanta nu se poate deschide, pentru ca aceasta este pe
dinauntru.
Fraza atribuita de Dostoievski lui Ivan Karamazov ne duce cu gandul la indisolubila
solutie a crestinismului, in lipsa careia pare in termeni psihologici controlul exterior :
Daca Dumnezeu nu exista, ne este ingaduit totul ! Astfel, daca totul este posibil pentru noi
cand poruncim (noua sau celorlalti), atunci este posibil si pentru altii fata de noi, formula
actionand impotriva noastra si doar aparent in favoare. Controlul exterior dauneaza tuturor,
atat celor care detin controlul, cat si celorlalti. De exemplu un sot abuziv sufera si el,
deoarece, alegand sa faca ceea ce face, el isi pierde orice sansa de fericire.
Teoria alegerii nu se limiteaza la controlul exterior exercitat de oameni asupra
celorlalti, ci si la dorinta de a alege sa fii fara griji, cu suflet zambitor. Viata crestinului este
cea desfasurata in prezent fara sa fie tulburata de amintirea trecutului sau nelinistita de
grija viitorului (Parintele staret Roman, de la Cernica).
Exemplul unui barbat parasit de sotia lui (pentru ca acesta exercita continuu un
control asupra ei), ajuns deprimat din acest motiv, dar vindecat de dorinta de a schimba
starea de tristete, releva cele de mai sus. A ales deprimarea pentru ca o relatie importanta
nu a iesit cum ar fi vrut el. Dar cand alegerea este dureroasa, grava si de lunga durata,
incepem sa recunoastem ca ceva nu este in regula. Daca intrebam o persoana de ce
transpira cand alearga, poate raspunde ca este normal, ca transpiratia si alergatul merg
mana in mana. Dar de ce spune ca alergatul produce transpiratia si nu invers ? Nu ar stii sa
raspunda probabil, pentru ca suntem atat de obisnuiti cu gandirea controlata exterior, incat
3

nu realizam ca nici alergatul nu cauzeaza transpiratia, si nici transpiratia nu cauzeaza
alergatul. Ceea ce le cauzeaza pe amandoua, de fapt, este alegerea persoanei de a alerga.
Renuntarea la controlul exterior ne innobileaza prin libertatea pe care ne-o ofera
noua insine. Atunci cand alegem sa fim deprimati, nu configuratia creierului este cauza a
ceea ce simtim. Este fiziologia obisnuita a creierului in legatura directa cu actiunea, gandirea
si simtirea, care in acest caz formeaza un comportament deprimant.
In relatia parinte copil, incercarea de a detine controlul distruge singurul lucru pe
care il au parintii cu copii : relatia afectiva. A nu-ti controla copilul presupune a nu comenta,
a nu ameninta, a nu interzice copilului sa se planga, a nu pune la punct, a nu pedepsi, a nu
mitui, presupune a alege sa nu controlezi, ci sa indrumi si sa oferi la randul tau posibilitatea
de a alege.
Exemplul concludent pentru aceasta situatie este acela al unei mame, implinita
profesional, dar cu dureri inexplicabile de cap atunci cand se intorcea acasa de la serviciu.
Intrebata de psihoterapeut ce o nemultumeste in viata ei, singurul lucru deranjant era faptul
ca atunci cand ajungea acasa, gasea vasele nespalate si pe fiica ei intinsa pe canapea privind
la televizor. Moment in care incepeau migrenele. Intrebata de relatia cu fiica ei de 16 ani,
aceasta raspunde ca a ajuns in punctul in care nu mai suporta nici sa o vada, pentru ca
niciodata nu facea ce spunea, ca statea incuiata in camera ei ascultand muzica si dand
telefoane. Pentru ca fiica se afla in lumea speciala a mamei, aceasta nu o putea scoate de
acolo si deci sa o inlature, si astfel, conflictul dintre comportamentul nemultumitor pentru
mama al fiicei si fiica in sine, nu putea fi estompat. Singura refulare a mamei si a stresului ei
fiind durerile puternice de cap.
Fata obisnuia sa spele vasele dar mama, nemultumita de cum le spala i-a spus : Daca
nu esti in stare sa faci treaba ca lumea, mai bine las-o balta. Trebuie sa invete sa isi asume
raspunderea. Stiu eu mai bine. Eu am reusit in viata pentru ca mi-am asumat raspunderea.
Trebuie sa-i bag asta in cap. Si pentru ca nu intelege tip la ea, o amenint, am pedepsit-o si
nu-i mai dau bani de buzunar.
Una dintre convingerile controlului exterior determina comportamentul mamei : este
obligatia mea de mama sa fac ceea ce fac.
Furia mamei, blocata de atasamentul fata de copilul ei, i-a provocat intai dureri de
cap care nu putea fi blocata decat temporar, dupa care izbucneste, atingand punctul
culminant in momentul in care isi palmuieste fata. In acel moment mama marturiseste ca s-
a speriat ingrozitor de ceea ce a facut si crede ca are nevoie de ajutor.
Psihoterapeutul a indrumat-o ca atunci cand merge acasa sa nu faca nimic, sa
simuleze ca fiica ei este un client important, asupra caruia nu are nicio putere si deci nu-i
poate impune sa-i spele vasele si sa se aseze linistita langa fiica ei pe canapea : fara sa tipe,
fara sa comenteze, fara sa se planga si sa se destinda alaturi de ea. 3 zile. Sa spele linistita
4

vasele (asa cum facea si inainte, dar de data aceasta fara sa tipe) si sa ii spuna fiicei ei ca a
decis sa nu mai tipe, desi nu promite ca va fi in stare de acest lucru.
Dupa ce se uita cu ea la televizor o jumatate de ora, sa se ridice si doar sa ii spuna ca
merge sa pregateasca masa, fara sa ii ceara sa o ajute. A 4-a zi sa o roage sa o ajute si asa o
saptamana, fara sa-i impuna, fara sa tipe.
Fiica ei a spalat vasele cateva zile dupa care a renuntat. Isi testa mama. Mama nu a
inghitit momeala si a spalat din nou toate vasele. Fiica le-a spalat iarasi 2 zile, dupa care a
renuntat din nou. O luna mai tarziu, fiica ei a inceput sa-i vorbeasca despre iubitul ei, un
subiect care arata increderea si deschiderea fata de mama ei.
Datorita comportamentului ales de mama de a nu mai tine predici, de a nu mai face
observatii, de a nu mai incerca sa detina controlul, cele doua au ajuns sa aiba o relatie
afectiva bazata pe incredere.
Mama, singura cu ea insasi, singura pentru ea insasi, s-a luptat cu propriile-i
convingeri. Ea era in pericol doar din pricina ei insasi. Mereu, cunosterea de sine
presupune un razboi impotriva sinelui.
Daca nu ne dorim cu adevarat sa schimbam ceva in noi, apeland sau nu la credinta,
nu vom ajunge sa fim fericiti cu adevarat : in vreme de razboi, orice preocupare, alta decat a-
l castiga, e nerozie curata si treaba de pomina.
Lectiile experientei trec religia pe un alt teren, dar nu o alunga din inima omului. Bine
ne este noua sa fim aici. Matei, 17.4











5



Bibliografie :
1. Glasser William, Teoria alegerii , Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2008
2. Steinhardt Nicolae, Jurnalul fericirii, Editura Polirom, Iasi, 2012