Pg 86

Acum trebuie sa incercam sa aplicam strategia aristoteliana/ aristoteica pentru subiectul principal din
aceasta carte si sa ne intrebam daca exista un asemenea lucru precum virtute sexuala, si daca da, ce
este si cum este dobandit? Evident, dorinta sexuala, care este o atitudine interpersonala ce are cele mai
mari consecinte pentru cei care se alatura ei, nu poate fi neutru din punct de vedere moral. In caz
contrar, in experienta dorintei sexuale suntem cel mai vivid constienti de diferenta dintre impulsurile
virtuoase si cele vicioase si cel mai constienti ca, de alegerea dintre cele doua categorii depinde fericirea
noastra.
Strategia aristoteliana ne indeamna sa ignoram conditiile particulare ale vietii oricarei persoane in
particular, si sa observam doar trasaturile permanente ale naturii umane. Stim ca oamenii simt dorinta
sexuala: simt dragoste erotica, care ar putea proveni din dorinta; ca pot evita aceste sentimente prin
desfrau sau stapanire de sine. Daca se poate spune ceva despre dorinta, mai mult decat ca aceasta cade
dincolo de domeniul general al virtutii de cumpatare, care ne interzice sa ne dorim doar ceea ce motivul
confirma?
Prima, si cea mai importanta observatie ce trebuie facuta arata ca capacitatea iubirii in general, si a
iubirii erotice in particular, este o virtute.... Am incercat sa demonstrez ca iubirea erotica implica un
element de auto-amplificare mutuala; genereaza un sens al valorii de neinlocuit, atat pentru celalalt cat
si pentru sine, si ale activitatilor care ii leaga pe acestia. Pentru a primi si a da aceasta dragoste inseamna
a obtine ceva de o valoare incomarabila in procesul de implinire a sinelui. Inseamna castigarea celei mai
puternice garantii interpersonale dintre toate: in dragostea erotica subiectul devine constient de
intreaga realitate a existentei sale personale, nu doar in ochii sai, ci si in ai celuilalt. Tot ceea ce este el si
tot ceea ce pretuieste acesta, capata sustinere din partea iubirii sale, si fiecare proiect capata un inteles
din acel moment. Tot ceea ce exista pentru noi ca simpla speranta si ipoteza-conectarea la viata si la
trup- capata sub legea eros-ului aspectul unei certitudini luminoase. Spre deosebire de privirea rece al
aprobarii, admiratiei si mandriei, privirea iubirii vede valoarea cu exactitate in ceea ce este sursa
anxietatii si indoielii: in intregimea existentei sale, in intregimea empirica, existenta poftelor trupesti,
existenta pe care nu noi am ales-o, dar la care suntem condamnati. Este raspunsul conditiei decazuta a
barbatului/ omului...
Pentru a primi dragoste erotica, o persoana trebuie sa fie capabila sa o ofere; iar daca nu poate,
dragostea altora va fi un chin pentru el, cautand de la el ceva ce el nu poate oferi, si directionand catre
el furia unui drept dezamagitor. Asadar este de necontestat aceea ca avem motivul/ argumentul de a
obtine capacitatea pentru dragoste erotica, si, daca aceasta insemana orientarea impulsurilor noastre
sexuale intr-o anumita directie, aceea va fi directia virtutii sexuale. Intr-adevar, argumentul ultimelor
doua capitole a sugerat ca desfasurarea impulsului sexual fata de iubire poate fi impiedicat: sunt
obiceiuri sexuale care sunt distructive, mai exact pentru neutralizarea capacitatii pentru iubire. Primul
lucru care poate fi spus, asadar, este ca toti avem motive sa evitam acele obiceiuri si sa se educam copii
sa nu le capete.
Aici se poate obiecta ca nu toate iubirile sunt fericite, ca sunt multe- Anna Karenina, de exemplu sau
Phaedra- a caror capacitate de a iubi a fost cauza declinului lor. Dar trebuie sa ne reamintim de startegia
aristoteliana. In dobandirea acelui curaj sau intelepciuni este o cinste, strategia aristoteliana nu contesta
ca posedarea acestor capacitati se dovedeste a fi de folos in orice situatie existenta.
Nu este tragedia personala in particular ci generalitatea conditiei umane ceea ce determina bazele
moralitatii sexuale. Tragedia si pierderea sunt rarele, dar totodata necesarele consecinte ale unui proces
pe care toti il avem de suferit. ( Intr-adevar, face parte din tragedie ceea ce separa in imaginatia noastra
bine si raul de intreaga prudenta: asta stabileste valoarea vietii fata de valoarea simplei supravietuiri)
Ne dorim sa stim in avansul oricarei experiente in general, ce inclinatie trebuie sa aiba o persoana daca
are succes sa se exprime pe sine in dorinta sexuala si sa fie implinit in eforturile sale sexuale. Dragostea
este indeplinirea dorintei, si asadar dragostea este telos-ul sau. O viata celibatara poate fi deopotriva
implinita, dar presupunand adevarul general, ca majoritatea dintre noi au o puternica si poate
coplesitoare, nevoie de a face dragoste, este in interesul nostru sa ne asiguram ca dragoste- si nu
altceva- este facuta.
Dragostea, am demonstrat, este indreptata spre gelozie, si obiectul geloziei este definit de gandul la
dorinta preaiubitului/ persoanei indragite. Pentru ca gelozia este una dintre cele mai mari catastrofe
psihice, incluzand posibilitatea (Pg.87) ruinarii/distrugerii ambilor parteneri, o moralitate ce isi are baza
in nevoia de dragoste erotica trebuie sa impiedice si sa elimine gelozia. Este in cel mai profund interes al
omului, asadar, sa formam obiceiul fidelitatii. Acest obicei este natural si normal, dar este foarte usor de
incalcat, iar tentatia de a-l incalca este retinut chiar in dorinta in sine- in mediul generalitatii, care ne
tenteaza intotdeauna sa experimentam, sa verificam, sa ne detasam de ceea ce ne este prea familiar in
interesul entuziasmului si al riscului. Dorinta pura este credincioasa/ fidela, dar dorinta pura este
totodata un artefact, fiind posibila doar printr-un proces de educare morala, pe care nu il integem in
adevartul sens al cuvantului si in intreaga sa complexitate.
Daca aceasta observatie este corecta, un intreg capitol de sexualitate morala traditionala trebuie
aprobat. Implinirea dorintei sexuale defineste natura dorintei: to telos phuseis estin. Si natura dorintei
ne ofera standardul al normalitatii. Exista numeroase varietati de comportamente sexuale umane, si de
moralitate a bunului simt: unele societati permit sau chiar incurajeaza poligamia, altii privesc cu
indeferenta actul sexual dinaintea casatoriei, sau privesc casatoria in sine asemeni unui episod dintr-o
relatie care pre-exista si poate va supravietui. Dar nici o societate si nici o moralitate de bun simt.... nu
privesc aprobator promiscuitatea sau infidelitatea, doar daca sunt influentate de o doctrina a
emanciparii sau liberarii care este dependenta pentru sensul sau tocmai asupra regulilor pe care le
sfideaza. Indiferent de formele institutionale ale uniunii sexuale umane, si indiferent de categoria de
parteneri permisa, dorinta sexuala in sine este din nascare nuptiala: presupune concentrare asupra
existentei intrupate a celuilalt, conducand prin delicatete la legamantul dragostei erotice. Este o
observatie elocventa aceea ca civilizatia care a tolerat cel mai mult institutia poligamiei- Islamul- a
reusit, in literatura sa erotica, sa produca ceea ce poate sunt cele mai intense si mai ascutite celebrari
ale iubirii monogame, mai precis prin incercarea de a captura, nu institutia casatoriei, ci dorinta umana.
Nuptialitatea dorintei sugereaza, la randul ei, o istorie naturala a dorintei: un principiu de desfasurare
care defineste cursul normal al educatiei sexuale. Maturitatea sexuala implica incorporarea
impulsului sexual in personalitate, astfel transformand dorinta sexuala intr-o exprimare a subiectului
insusi/ pe sine, chiar daca este, in mijlocul actiunii, o forta care, totodata, il depaseste. Daca abordarea
Aristoteliana este atat de plauzibila pe cat cred eu ca este, obiceiul pur are si el caracterul unui rau: va
implica si dispozitia de a dori ce este de dorit, in ciuda concurentei dintre impulsurilor poftelor animalice
(in care intentionalitatea dorintei poate fi desfiintata) si frigiditate sfioasa ( in care impulsul sexual este
impiedicat pe deplin). Educatia este directionata spre un fel special de cumpatare care se arata, uneori
sub forma castitatii, uneori sub forma fidelitatii, uneori sub forma dorintei patimase, in functie de buna
judecata a subiectului. In dorinta de a vrea ceea ce este de dorit, persoana virtuoasa vrea ceea ce poate
fi deopotriva de iubit, si ceea ce poate fi asadar obtinut fara durere sau umilinta.
Virtutea, in functie de gradul sau, este rar atinsa in complexitatea sa, dar este intotdeauna admirata.
Pentru ca educatia sexuala traditionala a obtinut calitate sexuala, merita rezumate cele mai importante
caracteristici ale sale, pentru a putea vedea puterea ideii care o evidentiaza si o justifica.
Cea mai importanta caracteristica a educatiei sexuale traditionale este rezumat in limbajul antropologic
ca etica profanarii si interzisului. Copilul a fost invatat sa-si priveasca trupul ca fiind sacru, si ca subiect
al pangaririi prin perceptie gresita sau abuz. Sensul pangaririi nu este nici pe departe un efect secundar
trivial al unei intalniri sexuale rele: poate presupune un dezgust in ceea ce priveste penetrarea, fata
de sine, fata de corpul cuiva si situatia cuiva, asemanator cu cel experimentat de victimile violului.
Aceste sentimente- care iau nastere din frica noastra de obscenitate- exprima tensiunea cuprinsa in
experienta incarnarii. In orice moment putem deveni simple corpuri, sinele condus din incarnarea sa,
si locuinta sa jefuita. Cea mai importanta idee de baza a moralitatii personale este aceea ca eu sunt in
corpul meu, nu ( sa imprumut imaginea lui Descartes) ca un pilot intr-un vas, ci ca un sine incarnat.
Corpul meu este identic cu mine, si puritatea sexuala este garantia pretioasa a acesteia.
Puritatea sexuala nu interzice dorinta: ci doar asigura statutul dorintei ca o traire interpersonala. Copilul
care invata obiceiuri murdare isi separa sexul de el insusi, il stabileste in afara sa asemeni unui lucru
curios si strain. Fascinanta sa sclavie la corpul sau este totodata o ofilire a dorintei, o imprastiere (Pg.
88) a energiei erotice si o pierdere a legaturii/uniunii cu celalalt. Puritatea sexuala curata subiectul
dorintei, facand-ul pe el prezent ca un sine chiar in actul care il infrange pe el.
...Pura salvare umana care ne este oferita in iubire este dependenta, in ultima analiza, de recunoasterea
publica a valorii castitatii, si de sacrilegiul implicat intr-un impuls sexual care umbla liber fata de impulsul
controlator al respectului. Pangarirea prostituatei nu consta in faptul ca ea se ofera pentru bani, ci in
faptul ca ea se ofera acelora pe care ei ii uraste sau dispretuieste. Aceasta este rana
necinstirii/necastitatii, ce nu poate fi vindecata in singuratate de cel suferind de aceasta, ci doar prin
acceptarea sa intr-o ordine sociala care retine impulsul sexual in regatul relatiilor intime.
Persoana neprihanita sustine idealul inocentei sexuale, dand o forma onorabila castitatii ca stil de viata.
Prin exemplul sau, devine nu necugetat ci admirabil, ignorand imboldurile unei dorinte care nu aduce
intimitate sau implinire. Castitatea nu este politica privata, urmarita de un singur individ de dragul linistii
sale sufletesti. Are o semnificatie mai vasta si mai generoasa: incearca sa atraga pe altii in complicitate,
si sa sustina o ordine sociala care blocheaza impulsul sexual din sfera personala.
Copilul a fost adus, traditional, sa obtina implinire sexuala doar prin castitate, care este conditia ce il
inconjoara cand intra pentru prima data in randul lumii adulte- lumea angajamentelor si a obligatiilor. In
acelasi timp este incurajat sa cugete anumite obiecte ideale ale dorintei. Acestea, prezentate lui sub
aspectul unei frumuseti fizice idealizate, nu au fost niciodata nici pe departe frumoase, dar deopotriva
inzestrate cu atributele morale care le facea potrivite pentru iubire. Aceasta insuflare duala ale
obiceiurilor pure si a iubirii ideale poate parea, la prima vedere, nevrednica de a se numi educatie.
Nu este, mai degraba, ca simpla dresare a unui caine sau cal, care interzice dupa bunul plac anumite
lucruri si le incurajeaza/ dezvolta pe altele, fara sa ofere nici cea mai mica explicatie de ce? Si nu este
amprenta specifica educatiei cea care se conecteaza la natura rationala a recipientului sau, si nu
formeaza in intregime indiferent de propria sa intelegere al procesului? De ce, pe scurt, este aceasta
educatie morala, mai degraba decat o transferare in sfera sexuala- cum ar spune Freud- ale acelor
proceduri de interdictie ne antreneaza sa defecam, nu in scutecele noastre, ci intr-un vas de portelan?
Raspunsul este evident. Cultul inocentei este o incercare de a genera o comportare rationala, prin
incorporarea impulsului sexual in activitatea facuta de sine a subiectului. Este o incercare dea impiedica
impulsul, pana la un moment dat cand poate fi atasat de proiectul interpersonal ce duce la implinirea sa:
planul de a se uni cu o alta persoana, care nu este dorita in intregime pentru trupul sau, ci pentru
persoana care se gaseste in acest trup. Inocenta este dispozitia de a evita actul sexual, cu exceptia
persoanei pe care cineva o doreste in totalitate. Copii care si-au pierdut inocenta au dobandit obiceiul
satisfacerii doar prin trup, intr-o stare de dorinta partiala ori sectionata. Satisfactia lor este detasata de
conditiile implinirii personale si umbla de la obiect la obiect fara a avea stabilita o tendinta de a se atasa
de un altul, totul fiind urmat de un sens al obscenei dominatii a trupului. Coruperea inocentei a fost
privita ca o serioasa ofensa, si una care cauza un real rau victimei. Raul in cauza nu era fizic, ci moral:
subminarea procesului care pregateste copilul sa intre in lumea eros-ului.
Personalul si sexualul pot fi separate in mai multe feluri. Scopul moralitatii sexuale este sa le uneasca: sa
sustina in acest fel caracterul deliberat al dorintei, si sa pregateasca individul pentru dragostea erotica.
Moralitatea sexuala este moralitatea intruparii:postura care face tot posibilul sa ne uneasca cu trupurile
noastre, mai precis atunci cand corpurile noastre sunt in primul rand in gandurile noastre. Fara o astfel
de moralitate, lumea umana este subiectul unei diviziuni periculoase, un abis intre sine si corp, pe
marginea caruia toate incercarile noastre de uniune personala se cutremura si dau inapoi. Asadar,
principalul focus al moralitatii sexuale nu este atitudinea fata de ceilalti, ci atitudinea fata de propriul
nostru corp si felul in care ne uzam de el. Ea urmareste sa protejeze integritatea intruparii noastre. Doar
cu aceasta conditie, se crede, putem inocula fie inocenta in tineri, ori fidelitatea in adulti. Aceste
obiceiuri sunt, insa, doar o singura parte a virtuozitatii sexuale. Moralitatea traditionala a combinat
slavirea lor cu o condamnare a altor lucruri- in particular a obiceiurilor de desfrau si
........................................................................................................................................................................
...............