Analiza psihologica a situatiei bolnavilor oncologici

Psihooncologia a aparut odata cu apariia si evoluia bolii oncologice dar si datorita

neputintei medicinei de a le explica exclusiv prin mecanismele sale specifice (fiziologice,
biochimice,genetice). Psihooncologia reuneste toate aspectele psihologice ale individului (de la
personalitate, istorie personala, si pana la contextul psiho-social actual) si considera ca intre
aceste aspecte si boala exista corelatii reciproce semnificative: componentele psihologice si
psiho-sociale sunt factori de risc in aparitia cancerului, dar au si un rol important in reactia si
adaptarea la boala, in evolutia la tratament, in supravietuire, diagnosticul, boala propriu-zisa i
tratamentul au efecte asupra functionarii psihice.
1

Bolnavii oncologici se confrunta la aflarea diagnosticului cu doua probleme acceptarea
ideii de boala care le ameninta viata sau tratamentul, uneori dificil de suportat. Reactiile
bolnavilor la aceste probleme traumatizante variaza mult de la caz la caz, influentand
adaptarea. Nu se poate afirma ca suferintele emotionale sunt la fel de intense la toti bolnavii,
nici ca tulburarile psihice sunt inevitabile.
Adaptarea la acesta boala particulara care este cancerul inseamna simultan adaptare la
diagnostic, la boala, la tratament si la reactiile emotionale. Domeniile ce solicita adaptare sunt
cel social, afectiv, familial, sexual, al imaginii de sine etc. Adaptarea mai nseamna a face fata
bolii si tratamentului cu efectele sale secundare, cat si asumarea vietii modificate de boala.
Adaptarea la aceast nou situaie existenial cu care se confrunt bolnavul oncologic este
insa un proces lent, deosebit de dificil si in mod special subiectiv, diferit de la individ la individ.
Dictionarul de psihiatrie si psihopatologie medicala defineste depresia ca maladia
mentala caracterizata printr-o modificare profunda a starii timice, a dispozitiei, in sensul
tristetii, al suferintei morale si incetinirii psihomotorii (J.Postel). Asociindu-se in general cu
anxietate, depresia intretine la pacient o impresie dureroasa de neputinta globala, de fatalitate,
antrenand uneori ruminatii obsesive pe tema culpabilitatii, a autodeprecierii, a pierderii
demnitatii, putand conduce la ganduri suicidare si, uneori chiar la sinucidere.
In ultimul timp, se fac eforturi considerabile pentru determinarea prevalentei
tulburarilor psihice si a unor efecte secundare neuro-psihologice ale chimioterapiei si
radioterapiei. Deoarece in oncologie, s-a ajuns la un potenial terapeutic si ca atare de
supravietuire mai ridicat, se acorda tot mai multa atentie cresterii calitatii vietii bolnavului,
aceasta presupunand si ameliorarea starii lui emotionale.
Depresia si anxietatea sunt starile psihopatologice dominante in diferitele momente. Pot
apare insa si fluctuatii ale reactiilor, intre euforie si disperare, intre optimism extrem si
pesimism, fie in diferite momente, fie datorita intrarii n functiune a unor mecanisme de

1
Asociatia Romana de Psihooncologie http://www.asrpo.ro/
aparare. Prima faza in adaptarea psihologica a bolnavului la boala canceroasa, consta in aparitia
primelor simptome, care trebuie sa fie de o intensitate mare pentru a induce o consultatie
rapida, altfel, datorita altor factori care pot sa intervina(cum ar fi fobia de medic sau
investigatii, lipsa de informatii, motive economice) bolnavul neaga simptomele si va intarzia
consultatia medicala
2
. Astfel se explica intarzierea de 3luni a diagnosticului de cancer de san, o
luna pentru diagnosticul cancerului ovarian, sau chiar intre 7-10 luni a diagnosticului de cancer
de colon, dupa cum gaseste Abrams et al.(1953)
3
. Perioada dintre descoperirea unor simptome
i a apariiei suspiciunii de cancer pn la confirmarea prin diagnostic, reprezint cea mai
stresant experien trit de pacient n contextul bolii.
La aflarea diagnosticului, reactiile sunt foarte diferite. La unii pacienti, diagnosticul
reprezinta o catastrofa emotionala, producand un soc, in timp ce la altii apare ca un obstacol de
depasit.
Tratamentul produce de asemenea reactii variate. In cazul operatiilor, prima senzatie
este de eliberare, uneori chiar cu stare euforica. Ulterior insa, pot apare temeri privind
tratamentele care urmeaza si rezultatele lor, implicit o posibila recidiva. Operatiile mutilante
reprezinta un caz special, insotit de depresie. Radioterapia este asociata frecvent de teama de
nocivitatea iradierii, teama care se poate accentua atunci cand, la terminarea tratamentului,
apar efecte fizice asociate, care fac ca unii pacienti sa se simta mai rau decat la inceputul
tratamentului. Chimioterapia este cea mai dificila metoda de tratament, datorita numeroaselor
efecte secundare, desi acestea variazs in intensitate de la individ la individ si in functie de tipul
de medicament si de calea de administrare. S-a dovedit faptul ca anumite medicamente au ca
efect secundar aparitia unor tulburari ale proceselor afective si cognitive. Identificarea
factorilor de stes major pe care ii presupune chimioterapia, reprezinta o prioritate in activitatea
de asistenta si ajutorare a bolnavilor oncologici.
Odata cu incheierea tratamentului, pacientii se confrunta cu multiple probleme
psihosociale. De asemenea, depresia si anxietatea pot avea o incidenta crescuta si in perioada
post-terapeutica datorita problemelor legate de imaginea corporala, de disfunctiile sexuale, de
durere, de frica de recidiva sau metastaze.
Dup cum am vazut, problematica psihologica a pacientului oncologic intervine in mai
multe situatii: la descoperirea bolii, la aflarea diagnosticului, in timpul tratamentului si in
perioada post-terapeutica.
In mod normal, raspunsul emotional initial al individului la aflarea diagnosticului de
cancer este scurt, durand cateva zile sau saptamani si presupune sentimente de neincredere,
negare sau deznadejde. Acest raspuns normal este o parte a unui spectru al simptomelor
depresive care se intind de la tristetea fireasca la tulburri de adaptare cu stare depresiva si
pana la depresia majora. Urmeaza o perioada disforica marcata de agitatie, timp in care

2
Razavi et al.,2002
3
Prof. Dr. Cosman, D. Psihologie medical. Editura Polirom, Iai, 2010; pag 380
individul prezinta tulburari de apetit si somn, anxietate, temeri legate de viitor. Aceste
simptome scad odata ce persoana se adapteaza la tratament. Studiile epidemiologice arata
faptul ca cel putin jumatate dintre pacienti diagnosticati cu cancer se adapteaza situatiei.
Depresia poate fi considerata prezenta atunci cand pacientul nu se poate adapta diagnosticului
dupa o lunga perioada de timp si prezinta pierderea interesului fata de activitatile obisnuite.
Un anumit grad de tristete este de asteptat in randul pacientilor oncologici si al
membrilor familiilor acestora, iar la aceasta se pot adauga izolarea sociala, stadiul inaintat al
bolii, durerea fizica intansa, tendinta la pesimism, sunt doar unii dintre factorii care duc la
dezvoltarea de tulburari depresive . Aceasta provine din multiplele schimbari impuse de boala si
din necunoasterea si incertitudinea in fata viitorului. Depresia clinica este diferita de tristetea
pe care o traiesc majoritatea pacientilor.
In oncologie, cel mai frecvent se intalnesc tulburari de adaptare cu dispozitie depresiva,
iar cel mai comun tip de depresie il reprezinta depresia reactiva. Aceasta face ca bolnavul s fie
prost dispus i incapabil s i desfoare activitile obinuite. Simptomele dureaza mai mult si
sunt mai pronuntate decat in cazul unei reactii normale si previzibile, dar nu intrunesc criteriile
pentru diagnosticul de depresie majora. Atunci cand simptomele interfera in mare masura cu
activitatile zilnice ale individului, ca munca, scoala, aprovizionarea sau gospodarirea, ele trebuie
tratate in acelasi mod in care este tratata depresia majora (interventia in situatie de criza,
consiliere si medicatie). Aprecierea diagnosticului doar pe baza acestor simptome poate
reprezenta o problema la bolnavul cu o stare avansata, deoarece boala insasi poate cauza
disfunctionalitate. In bolile mai avnsate, evaluarea disperarii, gandurilor de vinovatie si
pierderea totala a oricarei placeri poate fi de ajutor in diagnosticarea depresiei. Diagnosticul de
depresie majora se stabileste pe baza urmatoarelor simptome: tristete; scaderea interesului si a
placerii; aspect depresiv (facies si corp); retragere sociala; agitatie/incetinire psiho-motorie,
pesimism, auto-compatimire; auto-devalorizare, culpabilitate; pacientul nu prinde curaj, nu
raspunde la vesti bune.
Societatea Americana de Cancer a stabilit ca daca 5 sau mai multe din simptome
dureaza 2 saptamani sau mai mult, sau sunt suficient de severe pentru a interfera cu
functionarea normala, pacientul trebuie evaluat de un cadru specializat: tristete persistenta sau
stare de vid; pierderea interesului si a plceri n activitatile obisnuite; energie scazuta,
oboseala, incetinire; tulburari de somn (insomnie, trezire devreme sau hiper-somnie); tulburari
de alimentare (pierderea apetitului sau apetit excesiv); dificultati de concentrare, de memorie
sau de decizie; sentimente de vinovatie, de inutilitate, de neajutorare; iritabilitate; plns
excesiv; nevralgii cronice si dureri fara motiv aparent; ganduri de moarte sau sinucidere,
tentative de suicid.
4


4
American Cancer Society
http://www.cancer.org/treatment/treatmentsandsideeffects/physicalsideeffects/dealingwithsymptomsathome/ca
ring-for-the-patient-with-cancer-at-home-depression
Exprimarea verbala ideilor suicidare pot varia de la un simplu comentariu nepoliticos,
rezultat al frustrarii sau dezgustului fata de tratament: daca mai trebuie sa fac o singura
biopsie medulara, ma arunc pe geam, pana la aparitia unei stari de disperare si a unei situatii
de urgenta: nu mai pot suporta ceea ce face boala din mine si ma voi sinucide.
Este imperativ ca aceste ganduri sa fie tratate cu maxima seriozitate iar daca se considera ca ele
reprezinta un pericol, trebuie solicitat imediat un examen psihologic sau psihiatric si o atentie
speciala sigurantei pacientului. "riscul de suicid nu scade o data cu ameliorarea depresiei, ci
dimpotriva ...se manifesta mai intens dupa ce pacientul a traversat episodul depresiv"
5

Depresia majora constituind risc suicidar, necesita tratament medicamentos cu
antidepresive triciclice si inhibitori de monoaminooxidaza, litiu si carbamazepina.
Studiile efectuate in practica clinica au aratat ca tratamentul optim al depresiei majore
consta in combinarea farmacoterapiei cu psihoterapia. Astfel, medicul oncolog trebuie, mai
mult decat sa prescrie tratament farmacologic pentru simptomele depresive; trebuie sa solicite
psihoterapie sau consiliere, pentru ca tratamentul sa nu fie intrerupt sau sa devina problematic
datorita efectelor adverse, mai ales daca simptomele depresive interfereaza cu capacitatea
pacientului de a urma tratamentul specific bolii oncologice.
Asistarea bolnavului oncologic si a familiei acestuia prin acordarea unor raspunsuri
privind intrebarile acestora referitoare la boala, tratamentul ei si dezvoltarea unor mecanisme
de coping adaptative este unul dintre cele mai importanate roluri ale medicului oncolog. Acesta
trebuie sa acorde reasigurari privind situatia prezenta,normalizand reactiile la boala si a
efectele acesteia asupra familiei. In cazul progresiei bolii in faza terminala, cand se va recurge la
masuri paleative, medicul oncolog va urmari mentinerea confortului, controlul durerii,
pastrarea demnitatii pacientului si a familiei acestuia.
In oncologie, diagnosticul echivaleaza deseori pentru pacient cu verdictul de posibil
deces, care produce reactii puternice si care necesita o complexa adaptare. La aflarea
diagnosticului, pe langa durere care "este un subiect extrem de dificil de conceptualizat, de
descris si de clasificat"
6
, persoanele se confrunta cu diferite niveluri de stres si cu tulburri
emotionale. Frica de moarte, intreruperea planurilor de viata, schimbrile aparute fat de
imaginea corpului si de stima de sine, schimbarile produse in rolurile sociale si in stilul de viata,
reprezinta aspecte importante in viata oricarei persoane cu cancer, chiar daca depresia
profunda nu este traita de oricine primeste acest diagnostic.






5
G. Ionescu, Introducere n psihologia medical,Editura Stiintifica 1973
6
Prof. Dr. Cosman, D. Psihologie medical. Editura Polirom, Iai, 2010; pag 395
BIBLIOGRAFIE
1. Prof. Dr. Cosman, D. Psihologie medical. Editura Polirom, Iai, 2010;
2. G. Ionescu, Introducere n psihologia medical,Editura Stiintifica 1973
3. American Cancer Society
http://www.cancer.org/treatment/treatmentsandsideeffects/physicalsideeffects/dealingwit
hsymptomsathome/caring-for-the-patient-with-cancer-at-home-depression
4. Asociatia Romana de Psihooncologie http://www.asrpo.ro/