Sunteți pe pagina 1din 10

Salut dragi colegi,

Va trimit lucrarea mea Paradigma Gestaltista pentru disciplina


Consiliere, sanatate si boala .

Veronica


UNIVERSITATEA BABES- BOLYAI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE
SI ASISTENTA SOCIALA
MASTERAT: BUNASTAREA COPILULUI
SI A FAMILIEI. POLITICI SI SERVICII SOCIALE


















GESTALT TERAPIA










VERONICA HANDOCA


Planul lucrarii:
Introducere
I.Fundamentele toretice ale scolii terapeutice gestaltiste

II.Obiectivele gestalt-terapiei

III. Indicatii terapeutice

IV. Principiile practicarii terapiei gestaltiste

V. Modalitati si tehnici de lucru in terapia gestaltista

VI. Concluzii























I ntroducere

Gestalt terapia este o psihoterapie bazata pe reursele creative spontane ale omului, care pot
fi activate, directionate, transformate de catre persoana insasi in cai naturale de vindecare si
dezvoltare. Parintele gestalt-terapiei, Frederick Perls a fost initial psihanalist, dar ulterior si-a
completat formatia prin inglobarea in cadrul conceptiei si stilulului sau terapeutic , a gandirii
fenomenologice si existentialist-umaniste.

I. Fundamentele toretice ale scolii terapeutice gestaltiste

Fundamentele teoretice ale gestalt-terapiei sunt identificate in cateva domenii de interes:
psihologia gestaltista, abordarea fenomenologica si teoria campului, persepectiva existentialista.

I.1. Psihologia gestaltista
Psiholgia gestaltista are la baza doua concepte importante: gestalt ( configuratie) si
resructurare spontana a acestuia prin experienta imediata , aici si acum.
Gestaltismul considera ca organismele percep instinctiv structurile in mod global, si nu doar parti
sau elemente ale acestora. Structura ( configuratia sau gestatul) are caracteristici noi ce nu pot fi
reduse la suma si analiza aprtilor. Perceptia este un proces activ si structurant si nu doar un rezultat
al receptarii pasive a stimulilor de catre organele senzoriale. Prin experineta directa, aici si acum,
organismele, utilizandu-si capacitatea motrica, au capacitatea de a percepe corect , structurand si
decodificand semnificatia structurilor percepute. Se considera ca oamenii percep in mod natural,
spontan, structurile realitatii, ca ei le recofigureaza firesc, atat in planul cunoasterii cat si al
comportamentului. In acest fel, ei au virtual asigurata calea spre adevar si evolutie( Mitrofan, 2000).

1.2 Perspectiva fenomenologica si teoria campului
Abordarea fenomenologica permite fiintei umane sa discrimineze intre ceea ce percepe si simte
in prezent de ceea ce este rezultat pe baza experientelor trecute.
Persoana este conceputa in spatiul sau de viata ca un camp, iar conform teoriei campului, orice
eveniment care are loc intr-o parte a campului se resimte intr-un fel sau altul in toate celelate parti.
Intr-un camp, partile sunt in relatii directe si responsive unele fata de altele, fiecare influentand totul,
asa incat, orice actiune care are loc in terapie, nu se adreseaza doar unui aspect al personalitatii, ci
tuturor, conform unui foarte vechi principiu care postuleaza ca intregul se regaseste in parte, nu
numai patea in intreg.
Terapeutii gestaltisti cauta sa declanseze in clienti capacitatea de a deveni observatori constienti
in prezent ai propriilor trairi si experiente trecute, readuse pe scena prezentului si reexperimentate
pentru a deveni comprehensibile. Starea de observator al propriilor experiente, emotii si sentimente
este facilitata, provocata si dezvoltata, in scopul dobandirii unei distante psihologice care sa permita
reevaluarea si integrarea acelor parti ale eu-lui respinse, negate sau ignorate si rearmonizarea cu
intregul.



I.3 Perspectiva existentialista in dialogul gestalt-terapeutic

Perspectiva existentialista postuleaza ca oamenii sunt intr-un proces natural si continuu de
autodescoperire si autorestructurare. Fiecare persoana se confrunta cu noi probleme , noi orizonturi
si noi posibilitati de devenire. In aceasta devenire, pentru fiecare conteaza ceea ce experimenteaza el
insusi bucurii sau tristeti, realizari sau frustrari, impliniri sau esecuri, sanatate sau suferinta. Cu
toate acestea majoritatea oamenilor actioneaza si traiesc intr-un context inautentic, al unei gandiri
conventionale, standardizate, invatate si preluate prin presiunea grupului de apartenenta. Astfel,
omul invata si se obisnuieste sa se minta pe sine in raport cu alegerile si deciziile sale. El ajunge sa
traiasca, intr-un fel, ca si cum ar fi altcineva sau in locul altciuva( parinte, fiu, sot, barbat, femeie,
stapan, scalv, lider, marginalizat, etc.)
Terapia gestaltista ofera un mod de a fi autentic si deplin responsabil pentru sine; devenind
costient, cineva devine capabil sa aleaga si sa-si organizeze propria existenta intr-o maniera plina de
sens( Iacobs apud Mitrofan, 2000). Cel mai important aspect al terapiei este relatia dintre terpaeut
si client, care in gestalt- terapie capata forma dialogului existential bazat pe experienta contactului
de granita. Mai mult ca in alte terapii, in gestalt- terapie clientul este vazut mai curand ca un
colaborator care va invata cum sa se vindece. Experienta imediata a clientului este in mod activ
utilizata , iar atitudinea lui de cautare, formulare de solutii proprii si punere in actiune a acestora
aici si acum constituie chiar miezul metodei.

II.Obiectivele gestalt-terapiei

Scopul declarat al gestalt-terapeutilor este provocarea si extinderea constientizarii, ca modalitate
de crestere si autonomie personala. Constientizarea se refera atat la continuturi ( sentimente,
reprezentari, convingeri, avluari si informatii) cat si la procese psihice( mecanisme prin care
persoana ajunge sa simta, sa gandeasca si sa actioneze intr-un anumit mod ). Scopul este: clientul
sa constientizeze ceea ce este el, pe de o parte si cum face ca sa se intample ceea ce este, pe de alta
parte.
Terapia gestaltista este simultan un proces de autoexplorare, autointelegere si autoschimbare, prin
intermediul constientizarii atat a continuturilor intrapsihice, cat si a modalitatilor psihologice prin
care aceste continuturi pot fi reasezate, resemnificate, schimbate cu deplina responsabilitate.

III. Indicatii terapeutice

Terapia gestaltista este indicata in special persoanelor cu tulburari anxioase, depresive, fobice, in
general celor din sfera psihogeniilor, precum si a adolescentilor cu tulburari de adaptare, emotionale
si de identitate. Benneficiaza, de asemenea, persoanele interesate de optimizarea comportamnetului,
deschise in a lucra asupra autoconstientizarii si dornice sa invete in mod natural cum sa produca
schimbari in viata lor.
Persoanle care sufera de sentimente de autorespingere sau care se tem sa nu fie respinsi, cu complexe
de inferioritate, cei care se autoinsala, cu acute sentimente de frustrare, cu dificultati de exprimare a
sentimentelor si a opiniilor, cu conduite ezitante, dubitative, inhibati, anxiosi sunt cei mai indicati
pentru aceasta forma de terapie. Multi clienti, desi se considera sincer interesati in schimbarea
comportamentului lor, sunt mai curand dornici sa scape de un anume disconfort, acuzand stare de rau
generalizat, indspozitie, insatisfactie in relatii si in viata. Ei asteapta ca ameliorarea sa vina din efortul
terapeutului si nu din eforturile lor personale.Cei care sunt interesati sa scape doar de simptome, fara
a se folosi de munca de autoconstientizare, nu vor participa autentic in terapia gestaltista, ei fiind mai
indicati pentru terapiile comportamentale, biofeedback si chimioterapie. Terapeutii gestaltisti sunt
direct interesati de modul in care se pot autosprijini clientii in rezolvarea problemelor lor, facilitandu-
le cresterea autoreglarii si autosuportului. Pe ei nu-i preocupa atat solutiile cat gasirea acestora de
catre clientii insisi si deblocarea mecanismelor prin care acestia sa-si poata descoperi solutii proprii .

IV. Principiile practicarii terapiei gestaltiste

a. Psihoterpaia gestaltista se desfasoara ca un proces de explorare impreuna, in contextul intalnirii
sau contactului autentic intre persoane reale. In cadrul acestei intalniri, terapeutul ghideaza activ
munca de constientizare a clientului, evitand sa metina distanta, sa interpreteze sau sa modifice
direct conduita. Cresterea apare ca rezultat al contactului real si al experientei directe a celor doi
participanti implicati. Prezenta terapeutului este vie, participativa, rezonanta, sensibila, onesta si
directa.
b. In terapia gestaltista nu se utilizeaza formula ar trebui sau trebuie , ci formula ce preferi sau ce
doresti. Accentul in munca de constientizare se pune pe autonomia si autodeterminarea clientului,
lasandu-i in propria grija atat responsabilitatea , cat si sanctionarea comportamentului sau.
c. Facilitarea explorarii cailor care cresc posibilitatea clientului de a-si continua dezvoltarea pe cont
propriu, si in afara sedintei terapeutice. Terapeutii gestaltisti folosesc in acest sens o comparatie
sugestiva: sa lasi clientul neterminat asemenea unei fripturi pe care o lasi sa se coaca in cuptorul
cald si dupa ce ai stins focul. Clientul ramane astfel deschis, cu o sarcina care urmeaza sa se
continue si in afara cabinetului terapeutic , acest stil de a lucra explicand de ce terapia getsltista
poate fi atat de frecvent si intens practicata.
d. Principiul integrarii personale sau repersonalizarea reusita bunei terapii gestaltiste este indicata
de cat de mult a reusit clientul sa achizitioneze integrare, adica sa devina un intreg, sa se unifice
in interior. Integrarea necesita identificare cu toate functiile vitale, si nu doar cu anumite idei,
emotii sau actiuni. Numai acceptand ceea ce este , clientul poate sa restructureze, sa resemnifice,
sa invete sa discrimineze si sa se autosume , ceea ce permite reunificarea interirului,
repersonalizarea.
e. Principiul autodezvaluirii si autoresponsabilitatii participantilor in relatia terapeutica ca si in alte
terapii umanist- experientale si in terapia gestaltista relatia terapeutica este de la adult la adult, se
desfasoara pe orizontala, fiind centrata pe prezentul situatiei si accentuand asupra experientei
directe a celor doi participanti. Spre deosebire de alte terapii, in acest caz, terpeutii ca si clientii,
isi dezvaluie prezenta lor in intregime, prin comunicarea perceptiilor lor asupra pacientilor si
experientelor care se consuma, precum si a observatiilor asupra a ceea ce clientul nu
constientizeaza.
f. Principiul experientei directe sau constientizarea lui ce si cum si al lui aici si acum. In
gestalt-terapie, experienta directa este un instrument metodologic. Ea este extinsa si aprofundata,
avand ca pretext sau ca tehnici provocative o serie de sarcini experimentale sau exercitii. Clientul
devine constient de CE si CUM face, adica de cum face fata, cum face alegerile, cum se
autosprijina sau cum rezista, se opune etc. Prin stimularea interogativa a terapeutului Ce simti?
Ce faci acum? Cum simti sau cum faci asta?, clientul isi largeste treptat experienta, fara ca
terapeutul sa- si propuna sa-l conduca neaparat undeva anume, sa-i schimbe sentimentele sau sa-l
redictioneze, ori macar sa-i provoace un catharsis mai intens. Focalizarea acestui proces de
autodescoperire se face aici si acum , intrucat procesul constientizarii se intampla in prezent,
chiar daca obiectul constientizarii poate fi reprezentat de evenimente anterioare ( reamintirea,
retrairea lor se intampla tot acum) ( Kempler, 1973).

V. Modalitati si tehnici de lucru in terapia gestaltista

Acest sistem terapeutic dispune de o bogata gama de stiluri si modalitati de lucru . Principalele
modalitati de lucru sunt: terapia individuala a adultului, terapia in grup, terapia cuplului si a familiei,
terapia copilului, workshopup-uri cu scop de formare a psihoterapeutilor si de optimizare
comportamentala.
Tehnici de lucru
In terapia gestaltista se folosesc tehnici de focalizare care se bazeaza pe interogatii ghid si pe
exercitii ( situatii prouse clientului spre experimentale, cel mai frecvent bazate pe analogoie si
metafora, dar si pe focalizare perceptuala, aici si acum).
- Interogatiile- ghid sunt simple, dar revelatorii pentru lucrul clientului cu sine, cele mai frecvent
folosite fiind: Ce simti sau la ce te gandesti tu acum? De ce anume iti dai tu seama acum? Ce crezi
acum despre asta? Nu se pun in schimb intrebari care sa provoace intrebarea, de genul: De ce crezi
asta?, De ce faci astfel?, care sa induca explicatii si autojustificari.
- Exercitiile sunt introduse prin formule de genul: Incearca sa faci asa si vezi ce intelegi sau ce
inveti din acest experiment. Cele mai cunoscute tehnici de experimentare sunt:
a. exercitiile de constientizare corporala- constientizarea tensiunii musculare si a relaxarii
psihomusculare, constientizarea ritmului respirator si a modificarii lui in conexiune cu emotiile sau cu
retrairea anumitor situatii ori cu imaginea altora, constientizarea senzatiilor proprioceptive care
comunica strai de disconfort, constientizarea ritmului cardiac in conexiune cu starile si gandurile
asociate, constientizarea posturii, mimicii si pantomimicii in conexiune cu straile emotionale sau cu
gandurile clientului. Toate aceste exercitii sunt utilizate ca tehnici care orienteaza constientizarea
insului asupra modului in care functioneaza corpul sau asupra modului cum se poate folosi de corp
pentru a deveni mai constient de sine si de contactele sale cu lumea (Corey, 1991) .
b. exercitiile de constientizare afectiva si relationala prin tehnici specifice cum ar fi:
- tehnica scaunului gol- ca suport de dilaog ( prin joc de rol cu persoane semnificative din viata
clientului) sau ca suport pentru provocarea dialogului dintre partile eu-lui aflate in conflict( lucrul
cu polaritatile). Aceasta varianta angajeaza un joc de rol prin care clientul comunica cu sine pe diverse
teme generatoare de conflict intre imaginea de sine ideala si imaginea de sine reala. El poate sa-si
dezvolte in timpul acestei comunicari o strategie de rezolvare a acestui conflict , de unificare a
polaritatilor.
- tehnica reprezentarii spatiului personal- prin intermediul vizulaizarii si descrierii spatiului
personal, asa cum este experimentat aici si acum , aceasta tehnica ajuta subiectul sa-si constientizeze
imaginea de sine in relatiile cu mediul, probleme legate de contact si de granitele personale , dinamica
interna si orientarea spontana a persoanei catre trecut sau viitor, catre interior sau exterior,
sentimentul de confort sau de disconfort pe care il traieste in legatura cu propria persoana. Tehnica
poate fi folosita ca o tehnica de restructurare personala, fiind un bun suport pentru rezolvarea unor
conflicte existente in trecutul subiectului , prin depasirea polaritatilor si proiectarea la nivel mental a
unei noi imagini de sine.
- tehnica zidul- este o tehnica metaforica provocativa care poate fi folosita atat in lucrul individual
cu clientii cat si cu grupuri. Prin aceasta tehnica se pot constientiza strategiile prin care subiectul se
confrunta cu obstacole existentiale. Permite autoexplorarea si gasirea de solutii in depasirea limitelor
proprii , fiind totodata restructuranta la nivel mental si actional.
- tehnica cubul- este o tehnica exploratorie, relevanta pentru modul in care persoana face fata la
izolare, raportul dependenta afectiva- autonomie, nevoia de comunicare cu altii , rezistenta in
situatiile limita. Poate fi un bun suport de rsetructurare mentala in depasirea propriilor blocaje, precum
si a unor tendinte nevrotice de tip anxios, claustrofobic sau sociofob.
- tehnica mentine-te! sau ramai in starea respectiva este o tehnica de dialog care incurajeaza
clientul sa pastreze trairea pe care o experimenteaza , sa se pastreze in ceea ce simte si relateaza ca
simte. Aceasta incurajare il determina pe client sa-si adanceasca trairea unui anumit sentiment pentru
a si-l clarifica si completa , pentru a putea ulterior sa-l depaseasca prin propria actiune, deci pentru a
putea prelua controlul asupra starii respective.
Exemplu:
A( mimica trista , pare preocupat)..
T: De ce anume esti tu constient in clipa asta? Ce iti vine in minte?
A: Nu ma simt bine.
T: Mentine-te in aceasta stare , simte-te asa cum spui
A: ( ii curg lacrimi, apoi se incordeaza si priveste in gol, dus pe ganduri.)
T: Te vad incordat. La ce te gandesti?
A: Nu vreau sa stau cu raul asta in mine.
T: Stai cu ceea ce nu vrei in tine! Pune-ti cuvintele in acord cu ceea ce nu vrei, spune ce anume nu
vrei. Spune.
Aceasta interventie il va determina pe subiect sa-si constientizeze natura rezistentei. El ar putea
spune nu vreau sa plang aici; nu am incredere in tine, ori Mi-e rusine ori Nu vreau sa admit ca
mi-e dor de ea.
- tehnica scenarizarii sau punerii in scena - se bazeaza pe actiune si verbalizare si se refera la
punerea in actiune a sentimentelor si ideilor incomode, nemarturisibile , retinute sau refuzate. Clientul
este incurajat sa verbalizeze toate acele sentimente si idei la adresa unei persoane sau a unui grup , pe
care de obicei nu indrazneste sa le spuna. Se poate utiliza jocul de rol prin tehnica scaunului gol.
c. exercitii de constientizare cu suport imaginativ si de restructurare cognitiva
- tehnica fanteziei ghidate- poate fi utilizata in situatiile in care unii clienti isi creaza si intretin
anxietati, neputintesau evaluari eronate. Aceasta tehnica poate reconstitui, focalizand pe detalii
semnificative, cursul evneimentelor experimentate de subiect, reintegrandu-le prin descoperirea
intelesului adevarat care le explica sau poate crea o imagine acceptata a sinelui, ca suport pentru
integrarea unei parti respinse a eu-lui. De ex., un client care sufera de sentimente de jena senzitiva si
autorespingere, poate vizuliza imaginea mamei care-l accepta neconditionat si sa parcurga un dialog
imaginar cu aceasta imagine vizualizata ( ca subtitut de suport afectiv pozitiv) pentru a exersa in
imaginar un alt tip de comportament.
- tehnici de diminuare si integrare- pentru a diminua sau neutraliza efectul de ancorare in
patternuri rigide , clientul este pus sa-si imagineze opusul a ceea ce afirma sau considera a fi
adevarat si sa constietizeze un anumit eveniment sau relatie din aceasta noua perspectiva. Un astfel
de exercitiu de reconversie gestaltista este cel in care i se propune clientului sa reconsidere un obiect ,
o situatie, o relatie sau propria imagine negativa, autorespinsa, din perspectiva a cel putin trei calitati
, avantaje sau beneficii, dupa ce a precizat toate elementele reprobabile, respinse sau negative ale
respectivului obiect, situatie, relatie, etc.
- tehnica metapozitiilor- este derivata din tehnica scaunului gol si este utilizata in scopul
restructurarii setului cognitiv in lucrul cu polaritatile. Clientul castiga treptat distanta si obiectivitate in
intelegerea si rezolvarea problemelor prin experimentarea succesiva a rolurilor altor persoane , mai
intai al celei cu care se afla in conflict direct, apoi al celui care asista doar la conflictul si rezolvarea
primilor doi intervenind sau doar evaluand si dialogand dupa caz cu primii doi, apoi, experimenteaza
pozitia celui de-al patrulea personaj , care evalueaza modul in care al treilea a intervenit si i-a evaluat
pe primii doi si asa mai departe daca este cazul. Experimentarea empatica si evaluarea din
perspectiva fiecarei metapozitii permite permite descoperirea unor noi puncte de vedere , a unei
succesiuni de gestalturi integratoare si unificatoare pentru multiplele fatete ale eu-lui.
-tehnica autodezvaluirii terapeutului- terapeutul este incurajat sa emita unele afirmatii despre sine,
dar care trebuie facute cu discriminare si judicios. Terapeutul nu se transforma nici in prieten , nici in
mentor, nici in parinte si nici in dadaca clientului; el poate sa-si dezvaluie din eul sau de adult doar
acele experiente facilitatoare si catalizatoare pentru munca de constientizare a clientului( Mitrofan,
2000).

VI. Concluzii
Gestalt- terapia este o forma de terpie care utilizeaza atat mecanismele inconstiente cat si pe cele
constiente, centrata pe experimentarea aici si acum si pe constientizarea focalizata atat a
experientelor interne( afective si cognitive) cat si a celor extrene ( de relatie si comunicare). Se
deosebeste de metodele comportamentale ( centrate pe conditionarea controlului asupra stimulilor
asociati simptomelor), dar si de metodele psihanalitice preocupate dominant de cauza bolilor, terapia
gestaltista operand in ambele planuri ale existentei; intern- inconstient si extern- constient, pe care
incearca sa le armonizeze si sa le unifice prin constientizare si experimentare.
Se deosebeste de terapiile de modificare cognitiv-comportamentala, rational- emotiva si de alte
terapii care incearca sa asigure un control direct asupra simptomelor ( hipnoza, chimioterapie,
electrosocuri, biofeed-beck), caestea nefiind preocupate de experienta clientului si nici de
autoresponsabilitate si autosuport). Spre deosebire de aceste terapii care opereaza in registrul
prescriptiilor si al lui trebuie( ceea ce trebuie facut), terapia gestaltista accentueaza constiinta a
ceea ce este , a clarificarii si acceptarii a ceea ce este persoana, creand astfel o baza reala pentru ca
aceasta sa se poata reevalua, unifica in interior prin armonizarea polaritatilor afalte in conflict si, in
aceste conditii sa se poata automodifica.
Terapia gestaltista descurajeaza intelectualizarile si explicatiile, utilizate in majoritatea terapiilor,
atat psihodinamice cat si cognitiv-comportamentale, incurajand procesul de descoperire prin
experimentare. Terapeutul gestaltist concepe terenul sau de actiune ca pe o structura biopsihosociala,
incluzand organismul si mediul, considerate la fel de importante. De aceea , el nu exclude nici o
dimensiune relevanta a vietii , de la variabilele fiziologice, la cele motivationale, cognitive si sociale.

Bibliografie:

1. Mitrofan, Iolanda ( 2000), Orientarea experientiala in psihoterapie, Editura Sper, Bucuresti
2. Corey, G ( 1991), Case approach in gestalt therapy,Wadsworth Inc., Belmont
3. Kempler, W., (1973), Principles of gestalt therapy, Olso, Norway
Mi