Penal curs 6 27.03.

2014
Pluralitatea intermediara: potrivit art 44 din NCP, exista pluralitate intermediara de
infractiuni cand dupa ramanerea definitiva a unei hotarari de comdamnare si pana la data la
care pedeapsa este executata sau considerata ca executata, condamnatul savarseste din nou o
ingfractiune si nu sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru starea de recidiva.
Din reglementarea legala a recidivei s-a putut constata ca existenta unei condamnari definitive
a infractorului considerata drept criteriu de deosebire intre concursul de infractiuni si recidiva,
nu este suficienta pentru a caracteriza respectiva pluralitate de infractiuni ca recidiva. Pe langa
cerinta unei condamnari definitive, legea prevede si anumite conditii atat cu privire la primul
termen al recidivei, cat si cu privire la cel de-al 2 termen. Astfel, daca prima condamnare
indiferent de natura pedepsei se refera la o infracctiune savarsita din culpa sau desi priveste o
infractiune intentionata pedeapsa aplicata este de un an sau mai mica, nu poate exista stare de
recidiva. De asemenea, in cazul in care este realizat primul termen al recidivei dar
infractiunea savarsiota din nou este din culpa sau cu intentie dar pedeapsa inchisorii este mai
mica de un an iarasi nu exista stare de recidiva. Toate aceste cazuri formeaza o situatie
intermediara intre concursul de infractiuni si recidiva, o pluralitate care potrivit art 44 NCP nu
constituie nici concurs nici recidiva ci o pluralitate intermediara.
Potrivt art 44 NCP in cazul pluralitatii intermediare, pedeapsa se aplica potrivit regulilor
pentru concursul de infractiuni. S-a considerat, deci, ca prin specificul sau pluralitatea
intermediara este mai aproape de concursul de infractiuni decat de starea de recidiva si ca in
mod firesc regimul sanctionator trebuie sa fie cel privitor la concursul de infractiuni.
PEDEAPSA
Sanctiunile de drept penal sunt consecintele coercitive pe care legea le prevede pentru
incalcarea normelor penale. Sunt masuri de constrangere specifice pe care le atrage savarsirea
faptelor interzise de legea penala si care functioneaza ca un mijloc de restabilire a ordinii de
drept si de realizarea scopului reglementarii juridice a relatiilor de aparare sociala. Sanctiunile
de drept penal sunt o consecinta fireasca a raspunderii penale deoarece pentru realizarea prin
constrangere a ordinii de drept nu este suficient sa se constante existenta raspunderii penale ci
este necesara aplicarea masurilor de constrangere corespunzatoare pentru asigurarea autoritatii
legii penale si pentru impiedicarea incalcarii ei pe viitor. Sanctiunile de drept penal apar ca
elemente fundamentale ale reglemntarii juridico-penale, fie ca este forma de raporturile
juridice penale de conformare, fie de cele de conflict sau raspundere penala. Sanctiunile sunt
necesare pentru a exprima gravitatea abstracta a faptei interzise si intensitatea avertismentului
pe care legea il da destinatarilor asupra consecintelor nerespectarii dispozitiilor sale. Prezenta
sanctiunilor in normele penale contribuie sa realizarea fara constrangere a ordinii de drept in
cazul raporturilor juridice de conformare. Asigurarea functiei preventive a legii penale
constituie cea mai importanta contributie a sanctinilor penale la realizarea ordinii de drept.
Ordinea de drept nu se poate realiza in intregime prin conformare, ci trebuie sa se realizeze
intr-o anumita proportie prin constrangere in cadrul raporturilor de conflict sau raspundere
penala. Spre deosebire de raporturile de conformare in care sanctiunea penala nu apare ca
element ci ca alternativa la conduita de conformare care formeaza obiectul acestor raporturi,
in raporturile de raspundere penala, sactiunile penale apar ca element al acestora constituind
obiectul lor. Realizarea prin constrangere a ordinii de drept penal inseamna realizarea acesteia
prin aplicarea si executarea sanctiunilor prevazute de lege, reglementarea juridco-penala fiind
de neconceput infara sanctiunilor de drept penal, acestea sunt reglementeate in cadrul celor 3
institutii fundamentale de drept penal alaturi de infractiune si raspunderea penala. in
mecanismul constrangerii penale, sanctiunea apare ca o consecinta inevitabila a raspunderii
penale, asa cum aceasta din urma apare ca o consecinta necesara infractiunii.
Caracterul sanctiunilor de drept penal
Sanctiunile de drept penal prezinta anumite trasaturi caracteristice care le deosebesc de
celelalte categorii de sanctiuni juridice. Spre deosebire de sanctiunile de drept civil care au un
caracter predominant reparator sau restitutiv, constand in masuri de restabilire a situatiei
anterioare prin restituiri de bunuri, repapari de pagube, anulari de act etc., sanctiunile de drept
penal al caracter represiv sau retributiv pentru ca ele implica o anumita privatiune sau
aflictiune si au ca scop impiedicarea savarsirii de noi fapte ilicite de catre celui cel caruia i se
aplica. Sanctiunile de drept penal au in genere si un caracter preventiv: unele sunt masurile
educative, de siguranta, avand exclusiv acest caracter, iar altele precum pedepsele care sunt
principalele sanctiuni de drept penal indeplinind in mod necesar si o functie preventiva.
Alte trasaturi caracteristice decurg din caracterul lor necesar si inevitabil. Spre deosebire de
majoritatea sanctiunilor extrapenale care pot fi inalturate prin vointa persoanei titulare a
actiunii, cele penale sunt inevitabile, actiunea penala are in vederea tragerii la raspundere
penala si aplicarii sanctiunii fiind exercitata din oficiuu, constituind o obligatie a organelor
penale. Odata stabilita raspunderea penala, aplicarea sanctiunilor penale este inevitabila si nu
poate fi inlaturata decat in cazuri anume prevazute de lege. Este caracteristic sanctiunilor
penale faptul ca au drept origine imediata savarsirea unei fapte prevazute de legea penala si ca
aplicarea lor nu este posibila decat ca urmare a savarsirii faptelor prevazute de legea penala.
Ele au,asadar, un caracter post-delictual, actionand post-delictum.
Cadrul sanctiunilor in dreptul penal categorii de sanctiuni de drept penal
Reactia impotriva infractorilor nu este eficienta daca se reduce numai la pedepse privative de
libertate aplicate pe scara din ce in ce mai larga in epoca moderna, odata cu renuntarea la
aplicarea prea frecventa a pedepsei cu moartea dar si ca urmare a cresterii vertiginoase a
criminalitatii. Remediul a fost cautat in diversi substituenti ai pedepsei inchisorii (suspendarea
executarii pedepsei, amanarea ei , liberarea conditionata, etc) dar si in masuri preventive si de
tratament destinate inlaturarii anumitor stari de pericol la persoane fata de care datorita starii
lor psihofizice pedeapsa nu poate avea nici un efect. S-a impus pe planul dreptului penal
concluzia ca fata de infractorii nevarstnici nu trebuie sa se reactioneze prin pedepse chiar daca
acestea ar fi mai reduse ca durata sau cuantum ci prin masuri educative care sa asigure o
educatie corecte de care tinerii delicventi sunt lipsiti din diverse motive. Ca rezultat al
evolutiei sistemului sanctionator penal, evolutie care continua in zilele noastre, se cunosc 3
categorii de sanctiuni:
1. Pedepse
2. Masuri educative
3. Masuri de siguranta
Pedepsele sunt sanctiuni proprii dreptului penal si reprezinta cea mai importanta categorie de
sanctiuni de drept penal. Subt masuri de constrangere cu caracter afectiv, ce se aplica
infractorilor si sunt cele mai grele sanctiuni, putand viza persoana si atributele ei esentiale
(viata, libertatea, bunurile, drepturile cetatenesti). Scopul pedepselor este apararea societatii
impotriva infractiunilor si prevenirea savarsirii de noi infractiuni atat de cei carora li se aplica
cat si de catre alte persoane.
Masurile educative sunt sanctiuni aplicabile exclusiv infractorilor minori si constau in
masuri de refacere sau corectare a procesului educativ, pornind de la constatarea ca savarsirea
de infractiuni de minori este rezultatul unor grave eficiente in educarea lor. Desi au si ele
caracter coercitiv pentru ca implica restrictii ale libertatii minorilor, masurile educative sunt
lipsite de caracter represiv, avand o functie exclusiv educativa.
Masurile de siguranta sunt sanctiuni lipsite de caracter represiv, avand un caracter preventiv.
Se iau fata de persoanele care au savarsit fapte prevazute de legea penala chiar daca aceste
fapte nu constituie infractiuni dar pun in evidenta o stare de pericol care ar putea determina
savarsirea de noi fapte antisociale. Scopul lor nu este de a influenta mentalitatea faptuitorului
nici de a reface a educatie deficitara, ci de a inlatura o stare de pericol decurgand din starea
psihofizia a faptuitorului din modul periculos in care o exercita o anumita activitate, functie
sau profesie datorita inaptitudinii sau incapacitati profesionale, din pericolul pe care il
prezinta simpla detinere a unor bunuri, substante sau dispozitive daca in toate acetse cazuri
starea de pericol poate conduce la acte de conduita anti-sociala.
Alte sanctiuni din dreptul penal
Pe langa sacntiunile de drept penal,in cadrul legislatiei penale,pot fi prevazute si alte feluri de
sanctiuni care pot fi folosite in legatura cu solutionarea conflictelor de drept penal.Astfel pot
fi prevazute sanctiuni cu caracter adm sau discipinari sau de drept civil (restituiti de
lucruri,repararea prejudiciului cauzat prn fapta prevazuta de legea penala).
Pentru a cuprinde si asemenea sanctiuni nepenale dar care snt in mod secundar reglementate
si prin norme de drept penal s-a propus denumirea de sanctiuni in dreptul penal prin care sunt
desemnate toate sanctiuniule reglementate in mod principal nu numai secundar prin normele
dreptului penal.Spre deosebire de sanctiunile de drept penal care cuprind sanctiunile pe care
dreptul penal le reglementeaza in mod special.
Ca insitutie fundamentala a dreptului penal ,sanctiunile de drept penal apar ca un ansamblu de
reglementari juridice prin care sunt stabilite categoriile de sacntiuni aplicabile in conditiile in
care trebuie sa fie stabilite si aplicate consecintele juridice ale aplicarii acestora etc.
NCP a consacrat toate cele trei categorii de sanctiuni de drept penal:pedespre,masuri
educative si masuri de siguranta.
PRINCIPII ALE SANCTIUNILE DE DREPT PENAL
Sanctiuile de drept penal nu pot actiona suficient decat daca corespund principiilor
fundamentale ale dreptului penals si daca sunt guvernate de aceste princ.
Cele mai multe din aceste principii snt comune tuturor inst fundamentale dar fiecare dintre ele
actioneaza intr0un mod specific cu privire la sanctiunile de drept penal.
Legalitatea sanctiunilor de drept penal
Este un aspect particular al principiului fundamental al legalitatii in dreptul penal care
exprima regula ca nu pot fi aplicate alte sacntiuni de drept penal pentru o infracitune decat
acelea pe care legea le prevede pentru acea infractiune.
Din insasi exprimarea folosita de legiuitor rezulta ca regula legalitatii priveste nu numai
pedepsele dar si masurile educative si masurile de siguranta,
Prevederea in legea penala a sacntiunii inseamna indicarea pentru fiecare infracvtiune a
sanctiunii aplicabile aratandu-se natura acesteia (inchisoare,amenda,internarea intr0un centru
de reeducare) precum si cuantumul sau adica durata acesteia.
In acest mod,sanctiunea de drept penal este de inainte cunoscuta ceea ce reprezinta o garantie
a legalitatii ei si totodata face posiubila realizarea functiei preventive a legi penale si a
sanctiunii insasi prin simplul fat al prevederii sale in lege.
Dupa gradul de determinare a sanctiunilor in legea penala
Se face distinctie intre
:a.sanctiuni absolut determinate care snt prevazute in lege nu numai prin natura lor dar si in
cuantumul si durata lor exacta.Sistemul este in genere abandonat fiindca exclude
individualizarea judiciara a sanctiunii contravenind unui alt principiu fundamental, acela al
individualizari sanctiunii de drept penal.In mod exceptionla ze mentine pedeapsa pe viata.
b.relativ determinate care snt prevazute in lege in natura lor,insa in ceea cepriveste duarata
sau cuantumul snt numai relativ determinate,legea prevazant limitele maxime si minime .cea
maxima sau cea minima,cealalta fiind echivalenta cu minima generala.Este sistemul in genere
admis cu privire la determinarea in lege a pedepselor constiutind in acelasi timp expresia de
individualizare a pedepsei si cadrul de realizarii a individualizarii judiciare a acesteia.In
virtutea principiului legalitatii limitele speciale ale pedepsei nu pot fi depasite decat in
cazurile si conditiile prevazute de lege.
c.sanctiuni nedeterminate- care snt prevazute de lege numai in natura sau in felul acestora,iar
durata ori cuantumul lor uremaza sa fie stabilite de instanta judecatoresca ori de catre
organele de executare a sanctiunilor aplicate.sitemul nu este in genere admis in ceea ce
priveste pedepsele fiind considerat ca o negare a principiului legalitatii pedepsei.
......Potrivit caruia insatan pronunta numai condamnarea la o anumita oedeapsa fara ai
deptermina durata ACEASTA URMAND sa fie stabilita de organe,nu a fost in genere admis
si nu este admis nici in sistemul dreptului nostru penal.
Sistemul sanctiunilor nedeterminate este insa admis in cazul masurlor educative si in special
in cazul masurilor de siguranta care se iau de regula pe durata nedeterminata urmand sa
inceteze numai o data cu disparitia cauzei.
UMANISMUL SANCTIUNII DE DREPT PENAL
Acest principiu isi gaseste expresia in natura ,cuantumul, functiie si finalitatea sanctiunilor de
drept penal.Prin natura si cuantumul lor aceste sanctiuni trbuie sa fie in deplina concordanta
cu constiinta morala si juridica a societatii.Nu pot fi admise pedepse sau alte sanctiuni care r
putea provoca suferinte fizice ,chinuri sau torturi ori care ar injosi demnitatea umana
(bataia,sterilizarea,alte pedepse corporale).
REVOCABILITATEA SANCTIUNILOR DE DREPT PENAL
potrivit acestui principiu santciunile de drept penal trebuie sa fie esentialmente revocabile
,adica sa poata fi oricand retrase atunci cand se constata ca au fost aplicate din eroare sau cand
nu mai sunt necesare.
Sanctiunile de drept penal trbuie sa fie deci remisibile (inlaturate prin iertare) si reparabile
(raul cauzat prin aplicarea lor sa poate fi inlaturat).cerinta este determinata de masruile
coercitive asupra persaonei insasi pe care il au pedepsele consecintele lor fiind adesea
ireverisbile.
ADAPTABILITAETA SANCTIUNILOR DE DREPT PENAL
Acest principiu contine regula ca sanctiunea de drept penal intocmai ca si raspunderea penala
a carei consecinta este trebuie sa fie strict individualizata adica adpatata calitativ si cantitativ
in raport cu gravitatea faptei si cu persoana faptuitorului numai cu aceasta conditie sanctiunea
este apta sa produca asupra celui carei i se aplica acea inflenta transformatoare care ii exclude
savarsirea.........ptr a fi individualizate ,sanctiunile trebuie sa fie prin natura lor adaptabile
adica sa poata fi proportionate in raport cu fapta si persoana faptuitorului.
Sanctiunea de drept penal trebuie sa fie deci divizibila ,adica adaptabila cantitativ si elastica
adica adaptabila calitativ.
PERSONALITATEA SANCTIUNILOR DE DREPT PENAL
Potrivit acestui principiu nu numai raspunderea penala dar si sanctiunile de drept penal au
caracter personal adica se rasfrang exclusiv asupra celui caruia i se aplica si nu pot fi
transferate asupra altuia.
Caracterul personal al sanctiunilor de drept penal , decurge din natura si mai ales din
finalitatea acestora care este prevenirea savarsirii de noi infractiuni in primul de catre cel
caruia i se aplica si care este chiar subievtul activ al infractiunii su unul dintre subievtii
acesteia ori in realizarea obievtului de activitate al carui infractiunea a fost savarsita.
Chiar in cazul sanctiunilor pecuniare ,coercitiunea pe care o exercita se rasfrange asupra
persoanei faptuitorului ,de aceea lege prevede ca pedepsele pecuniare trebuie sa fie astfel
stabilite si aplicate incat sa nu se rasfranga asupra altor persoane aflate in intretinerea
condamnatului.
Datorita caracterului lor personal sanctiunle de rept penal,inclusiv cele cu carcater pecunair se
sting odata cu decesul persoanelor carora s-au aplicat si nu pot fi transmise succesorilor.
Notiunea si caracterul pedepsei
Notiunea de pedeapsa .Pedeapsa este acea satiune de drept penal,care consta intr-o masura de
constrangere si reeducare prevazuta de lege pentru savarirea anumitor infractiuni si care se
aplica de catre instanta judecatoreasca infractorului in scopul prevenirii savarsirii de noi
infractiuni.
Aceasta notiune a fost insusita de legiuitorul codului penal de la 1968 care a prevazut-o prin
dispozitiile art 52 si fiind insusita si de doctrina isi mentine valabilitatea in conditiile noului
cod penal.
Din analiza acestei defintiii se degaja trasaturile esentiale ale pedepsei ca sanctiune penala si
ca insitutie a dreptului penal.
Aceste trasaturi sunt :
a.pedeapsa este o masura de constrangere care implica o anumita suferinta impusa
infractorului ca reactie sociala la infractiunea savarsita de acesta ,este un rau care raspunde
raului produs prin savarisirea infractiunii.
/Raul pe care il implica pedeapsa decurg din privatiunile la care condamnatul este supus ca
urmare a acesteia/
Constrangerea este de esenta pedepsei si este determinata de necesitatea apararii societatii a
valorilor sociale vatamate sau periclitate prin infractiune.