Sunteți pe pagina 1din 66

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

 

FACULTATEA URBANISM ŞI ARHITECTURĂ CATEDRA ARHITECTURĂ

Studiul formei

PORTRET

Studierea capului uman craniu, cap pe suprafeţe, cap cu muşchi, elementele feţei

Îndrumar metodic

Chişinău

U.T.M.

2009

– craniu, cap pe suprafe ţ e, cap cu mu ş chi, elementele fe ţ ei

Prezentul îndrumar “Studiul capului uman - Portret” este conceput şi destinat studenţilor anilor I-II, specialitatea arhitectură, pentru o informare mai aprofundată şi mai clară din punct de vedere stiinţific a predării desenului academic conform programului de învăţămînt la studiul formei.

Autor: lector universitar, magistru în artă, M. Hadji-Bandalac

Redactor responsabil : conf. univ., dr. Vladimir Gaidaş

Recenzent: conf. univ., dr. Vladimir Gaidaş

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Bun de tipar 08.05.09.

Formatul hârtiei 60x84 1/8.

Hârtie ofset. Tipar RISO Coli de tipar 8,0

Tirajul 100 ex. Comanda nr. 41

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

U.T.M., 2004, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 168. Secţia Redactare şi Editare a U.T.M. 2068,Chişinău, str. Studenţilor, 9/9

2

© U.T.M., 2009

Introducere

1. Viziunea generală

Prezentul îndrumar “Studiul capului uman” este adresat studenţilor anului II, specialitatea arhitectură, cu considerente a înaltelor cerinţe însuşind programul instituţiei de învăţămînt, şi este îndreptat spre o descriere aprofundată din punct de vedere ştiinţific a predării desenului academic. Această sinteză constituie un prilej de îmbogăţire a cunoştinţelor, tehnicilor, metodelor şi deprinderilor necesare la executarea diverselor schiţe şi crochiuri în activitatea proiectării. Pentru a înţelege mai adînc procesul de desenare a capului uman ce este format dintr-un sistem de forme complicate, trebuie să cercetăm mai profund construcţia anatomică a capului. Tot rezumatul anatomiei plastice, poate fi acumulat şi memorizat pe parcursul reprezentării unui şir de lucrări ce ajung la marea perfecţiune examinînd regulile şi principiile compoziţiei, perspectivei, construcţiei formei plastice a craniului, capului cu suprafeţe, capului cu muşchi, capului de gips etc. Spre exemplu, în perioada de instruire se recomandă metoda structurării formelor care se încadrează în cele mai simple figuri geometrice, apoi reprezentarea plastică a formei complicate, cunoscînd schema constructivă a formelor de bază din diferite puncte de vedere şi diverse poziţii în spaţiu. Indicaţiile propuse pun la dispoziţie date informative, explicaţii şi note utile pentru realizarea lucrărilor de studiu. Respectînd toate aceste reguli de studiere a capului uman, studentul poate să redee caracterul formelor, să pătrundă asemănările naturii, să aibă un simţ plastic etc. Depăşirea greutăţilor, ce sunt inevitabile în timpul lucrului, contribuie la formarea deprinderilor către marea independenţă de sine statătoare în activitatea artistică şi arhitecturală. Toate lucrările trebuie să fie realizate pe foi de formatul – 55x37 conform principiilor şi metodelor de executare. Sunt anexate exemple de lucrări deja îndeplinite după unele etape ce trebuie respectate, schiţe ce ajută la îndeplinirea fiecărei teme, lucrări executate de studenţii anilor precedenţi. Deasemenea, este necesar ca studenţii să cerceteze şi literatură de specialitate la tema dată. La sfîrşitul fiecărei teme desenele studenţilor sunt apreciate cu notă

diferenţiată şi recalculate pe întreg semestru.

1.1 Noţiunea de portret

Portretul reprezintă unul din genurile compoziţiei plastice (pictură, sculptură, grafică Din limba franceză ”Portrait” – înfăţişare sau ”chipul” fizic al unei persoane (portret cu mîini, bustul sau numai capul etc.) Portretul defineşte trăsăturile fizice, morale, sufleteşti şi intelectuale, adică constă în dezvoltarea asemănării aspectului exterior şi interiorul psihologic al naturii (persoana ce pozează).

3

În portret nu căutăm o asemănare accidentală ci o asemănare esenţială. Din punct de vedere istoric, portretul este caracteristic pentru anumite perioade pe care le numim umanistice. Destul de populare devenise portretele încă din timpul Renaşterii, ce aveau mai multe scopuri. A avea propriul portret era un simbol al statutului social, portretele de bărbaţi deseori desemnau bogăţia şi puterea acestora, iar portretele de femei tindeau să accentueze frumuseţea femenină. Multe portrete renascentiste timpurii aveau o influenţă antică şi redau chipurile din profil, apoi trecînd treptat la trei sferturi sau poziţia frontală. O prezentare mai prielnică apare mai tîrziu pentru a capta expresia feţei. Arta modernă susţine portretele în care contribuţia imaginaţiei e mai mare decît a observaţiei şi că totuşi aceste portrete sunt mai adevărate decît ar putea să fie unele opere realiste. În toate perioadele totuşi valoarea artistică a unui portret depinde de personalitatea pictorului, artistului plastic, dar nu de cea a modelului. Studiul capului uman, utilizînd regulile, metodele şi tehnicile de executare, duce la dezvoltarea viziunii spaţiale, importante pentru un arhitect. Forma capului omului depinde de particularităţile craniului, muşchilor şi de stratul de grăsime. Semnele distinctive ale structurii capului le găsim în forma frunţii, tîmplelor, creştetului şi bărbiei. Toate aceste noţiuni trebuie studiate minuţios pentru a putea realiza imaginea unui portret.

1.2 Proporţiile şi etapele studiului de portret

Pentru a desena un portret trebuie să cunoaştem proporţiile capului uman. Înălţimea capului a fost şi este folosită ca unitate de măsură a corpului în multe din canoanele moderne care prin documentele artistice a Renaşterii se leagă de tradiţia antichităţii. Raportul: Înălţimea capului – talie = 1/8 îl găsim pentru prima dată la Vitruvius (arhitect roman), apoi la Cennini şi Leonardo da Vinci. Există staturi de toate felurile, de aceea, înălţimea capului poate fi şi de 7 – 7,5 ori mai mic decît înălţimea toatală a corpului. Desenarea capului este o tehnică ce se supune unor reguli precise i poate fi descompusă în mai multe părţi şi elemente. Pentru a putea reda reprezentarea fixă a modelului trebuie să ştim unde sunt aşezate elementele feţei şi care este raportul dintre ele. Un canon inspirat tot din sistemul de proporţii al lui Vitruvius, de Jean Cousin ce foloseşte ca subdiviziuni pătrimile înălţimii capului, multiplii sau submultiplii lor, considerînd astfel înălţimea capului împărţită în patru părţi egale:

porţiunea pînă la rădăcina părului, fruntea, nasul şi faţa inferioară. Urechile se plasează la înălţimea nasului. Linia pupilelor împarte înălţimea ovoidului (capului) în două, aflîndu-se la mijlocul feţei. Între ochi se lasă distanţa de un ochi. Privind din faţă, lăţimea capului poate fi împărţită în 5 diviziuni cu distanţa unui ochi. Pentru a desena gura, partea de jos a înălţimii capului o împărţim în trei părţi: partea de sus va determina locul liniei de mijloc a gurii, cea de jos – locul gropiţei bărbiei şi a bărbiei.

4

Lungimea liniei de mijloc a gurii este cu 1/3 mai mare decît lăţimea nasului. Extremităţile nasului coincid pe verticală cu extremităţile sau colţurile interioare ale ochilor. Acestea sunt proporţiile clasice. Dar trebuie să ţinem minte că proporţiile părţii faciale a capului uman, chiar şi a corpului uman sunt individuale pentru fiecare persoană, model.

1/3 1/6 1/3 1/61/31/31/3
1/3
1/6
1/3
1/61/31/31/3

Procesul reprezentării capului modelului după natură, se realizează mai bine în ordinea constructivă din 4 etape.

I-a

Etapă – Compozi ia

II-a

Etapă – Propor ionarea

III-a Etapă – Construc ia IV-a Etapă – Finisarea

1.3 Materialele şi instrumentele utilizate:

a.) Hîrtia:

Pentru realizarea lucrărilor date se foloseşte hîrtia albă groasă, dar nu cartonul. b.) Creionul:

Sunt numeroase creioane cu diversă duritate – B, 2B, 3B, 4B, 5B, 6B ce pot fi folosite la executarea lucrărilor practice la studiul formei. Se alege duritatea creionului în dependenţă de intensitatea urmei pe care o lasă acesta pe suprafaţa unei foi.

5

Primele etape ale desenului se pot executa cu un creion mai tare, de exemplu:

B, 2B Ultima etapă, cînd e necesar de evidenţiat planele se ia un creion mai moale după preferinţă. c.) Guma:

Cu ajutorul gumei, pe lîngă ştergerea liniilor greşite mai obţinem şi atenuarea haşurilor, liniilor mai pronunţate, diverse efecte, mişcări şi haşuri după forma obiectului.

1.4 Conţinutul lucrărilor practice:

-Elementele feţei(nasul,ochii,buze,ureche)

- Craniul din două poziţii (Schiţe ale craniului din diverse poziţii)

- Cap cu muşchi (Reprezentarea schiţelor capului cu muşchi)

- Cap pe suprafeţe (Reprezentarea schiţelor a capului pe suprafeţe)

2. Craniu

Capul uman este considerat una din formele complicate din figura umană. E complicat şi divers în virtutea particularităţilor individuale a omului. Potrivit unor legi obiective, anatomia – constructivă a capului uman reprezintă aceeaşi bază pentru toţi – craniu (scheletul osos) şi amplasarea structural a muşchilor. Anatomia plastică a capului uman este supusă cercetării şi structurării în primul rînd a craniului.

Astfel craniul alcătuieşte suportul formelor exterioare ale capului, arhitectura volumelor şi planurilor principale ale construcţiei figurii. Studierea anatomică a craniului înseamnă cunoaşterea unei forme fundamentale a figurii umane.

2.1 Structura anatomică a craniului

Craniul se compune din două părţi uşor de distins:

-Cutia cranială (care adăposteşte creierul(encefalul)) -Masivul facial (care adăposteşte globii oculari, limba etc.) Sau mai sunt numite: craniul neural şi craniul facial.

a) Cutia cranială este formată din opt oase şi anume : frontalul, etmoidul,

sfenoidul, occipitalul, două oase parietale şi două oase temporale (des. 1).

b) Masivul facial este format din 14 oase şi anume: şase oase perechi,

maxilarul, nazalul, malarul sau zigomaticul(care formează obrajii), cornetul inferior, palatinul, unguisul(lăcrimalul şi două oase impare: vomerul şi mandibula). Mandibula este unicul os mobil. Celelalte oase craniene fixe (des. 1).

6

Cunoaşterea formelor generale ale craniului uman şi a construcţiei sale funcţionale stă la baza începerii oricărui aspect particular sub care acesta poate să se prezinte.

-Osul frontal Partea anterioară a cutiei craniene este alcătuită din osul frontal care formează scheletul frunţii. Pe de o parte şi de cealaltă parte a osului observăm două reliefuri rotungite – oasele frontale(tuberozităţile frontale) – şi un punct median uşor proeminent sau plan, situate la mijlocul distanţei dintre cele două arcade supraorbitare numită – glabela – de care ne vom folosi adesea, ca de un reper fix în măsurări. În partea sa inferioară, osul frontal formează cele două arcade supraorbitare, care dă conturul superior al orbitei, iar pe viu sunt, în bună parte acoperite de sprîncene.Osul frontal după formă şi construcţia sa poate fi înalt, scund, bombat, plat, concav etc. Forma frunţii depinde de prezenţa şi poziţia oaselor frontale: dacă ele sunt aşezate departe unul de altul – fruntea lată, iar dacă sunt aproape – îngustă fixe (des. 1).

-Oasele parietale Aceste oase continuă înapoi curbura frontalului alcătuind împreună cu el bolta craniului. Ele fac parte din polul (partea ) posterior al cutiei, însă în aceeaşi măsură se întind şi lateral. Sunt două oase simetrice situate pe cele două laturi ale craniului şi unite între ele printr-o sudură interparietală superioară fixe (des. 1).

-Oasele temporale Se află pe ambele părţi a cutiei craniene. Os complex care face parte din partea laterală şi din baza craniului. Conţine în interior aparatul auditiv şi constă din trei porţiuni: scuamoasă, petroasă şi timpanică fixe (des. 1).

-Osul sfenoid Unul dintre oasele bazei craniului care emite nişte prelungiri sau aripi ale sfenoidului. Aceste prelungiri formează peretele posterior a carităţii orbitale şi fac parte din fosa temporală fixe (des. 1).

-Osul occipital Os unic ce formează partea posterioară a craniului. Posedă o suprafaţă internă concavă în care sunt adăpostiţi lobii occipitali ai creierului şi cerebelul fixe (des. 1).

-Osul etmoid Partea osului etmoid comunică cu cutia cranială prin intermediul unor orificii mici prin care trec filamentele nervurii olfactive. Forma părţii de jos a capului depinde de oasele părţii faciale a craniului. Cele mai imortante oase din cele 14 ale masivului facial sunt: oasele nazale, oasele maxilarului, mandibula, osul zigomatic fixe (des. 1).

7

-Oasele nazale Sub osul frontal, de o parte şi de cealaltă a liniei mediane, se află cele două mici oase nazale, care constituie scheletul solid al piramidei nazale, şi face parte din masivul facial. Ele alcătuiesc suportul osos al punţii nasului. Varietatea formelor nasului sunt determinate după următoarele tipuri principale: drept, coroiat, cîrn, strîmb. Ele se deosebesc şi după caracter, dimensiunile şi poziţia părţilor – rădăcină, vîrful, conturul general şi aripile nărilor. Prelungirea anterioară în formă de plisc a maxilarelor superioare , situată în zona de sus a liniei de unire a acestora se numeşte spina nazală anterioară fixe(des.

1).

-Oasele maxilare Aceste oase fac parte din principalele oase ale masivului facial. Oasele maxilare superioare reprezintă două oase simetrice care delimitează, de o parte şi de alta cavitatea nazală şi se unesc în partea inferioară, ele delimitează şi podeaua cavităţilor orbitale aflîndu-se în centrul feţei. De marginea inferioară a acestora sunt dispuşi dinţii arcadei superioare fixe (des. 1).

-Mandibula Partea inferioară a masivului facial este constituită de mandibulă sau maxilarul inferior. Os unic, mobil al capului care formează partea inferioară a feţei. Este unit cu osul temporal printr-o articulaţie menită să facă mişcări ample care permit masticaţia. Este alcătuit din două porţiuni: ramurile (verticale), şi corpul (orizontal) denumit proeminenţa mentonieră (bărbia). Bărbia poate fi rotundă, ascuţită dreptunghiulară, obtuză în dependenţă de forma maxilarului fixe (des. 1).

-Osul zigomatic (osul malar) Unul dintre oasele scheletului feţei, ce reprezintă suportul osos al zonelor externe ale feţei, numite pomeţi. Marginile superioare formează porţiunile laterale şi inferioare ale cavităţii orbitale fixe (des. 1).

8

Des.1 Craniul uman. Vedere anterioar ă ş i lateral ă 9

Des.1 Craniul uman. Vedere anterioară şi laterală

9

Formele craniului şi variantele acestora pot fi considerate din punct de vedere plastic un adevărat studiu de fizionomie, înţelegînd prin această denumire ansamblu de caractere care stabilesc înfăţişarea particulară sau tipică a fiecărui craniu. Unele cranii au formele graţioase, cu contururi regulate, altele dimpotrivă, au formele puternic reliefate cu contururi şi linii angulate. Sunt cranii cu orbite întunecate, altele au orbitele larg deschise şi îndepărtate. Unele se dezvoltă mai mult în lăţime, altele în lungime. În dependenţă de osul frontal fruntea poatea fi înclinată, dreapta, bombată etc. Modelajul oaselor feţei, gradul de reliefare al detaliilor şi obţinerea caracterului unui craniu duce la măsurări fixe, care aduc o mare precizie în obţinerea formelor reale şi a unui portret individualizat.

2.2 Studierea şi reprezentarea craniului

Prima lucrare de studiu reprezintă craniul din două poziţii diferite (fas, anfas, profil). (Vezi anexele 1,2). Pentru executarea acestei lucrări se dau 16 ore academice. Ea se îndeplineşte pe foaie formatul 55x37 în creion (B, 2B, 3B, 4B). Ceea ce trebuie să precizăm este că lucrarea dată reprezintă o compoziţie din două poziţii a craniului şi trebuie schiţat locul fiecăruia de la prima etapă. Pentru construcţia fiecărei poziţii se dau 8 ore academice. Dacă se suprapun reprezentările craniului evidenţiem liniile poziţiei care se află în partea de jos. Schimbarea poziţiei capului duce la modificarea imaginei vizuale. O viziune mai clară a construcţiei craniene apare după studierea mai amănunţită din diverse poziţii (fas, anfas, profil) a fiecărui detaliu în parte apropiindu-ne de natura propusă. Analizînd cu multă atenţie modelul, exersăm pe foaie unele schiţe, detalizări ale craniului (des. 2,3).

10

Des.2 Schi ţ e. Reprezentarea craniului 11

Des.2 Schiţe. Reprezentarea craniului

11

Des.3 Schi ţ e. Reprezentarea craniului 12

Des.3 Schiţe. Reprezentarea craniului

12

Observăm:

Desenînd capul aplecat, toate axele orizontale (ale frunţii, sprîncenelor, pupilelor, nasului, gurii) se curbează în jos.

pupilelor, nasului, gurii) se curbeaz ă în jos. Dînd capul pe spate, dimpotriv ă , b

Dînd capul pe spate, dimpotrivă, bărbia este înainte şi se observă bine baza nasului, nările, partea de sus a orbitei şi a pleoapei de sus, iar a înălţimei feţei şi a părţilor ei se micşorează, apare o perspectivă bine evidenţiată şi liniile axiale se desenează încovoiate în sus.

ă ş i liniile axiale se deseneaz ă încovoiate în sus. Întorcînd capul în stînga, partea

Întorcînd capul în stînga, partea stîngă a feţei se micşoreză, unele nu se văd. În acest caz linia de mijloc a feţei nu apare ca o linie dreaptă verticală, ci încovoiată în stînga. Acelaşi lucru apare întorcînd capul spre dreapta.

13

Pentru a reprezenta desenul unui craniu sau a capului uman trebuie s ă respect ă

Pentru a reprezenta desenul unui craniu sau a capului uman trebuie să respectăm unele reguli şi etape de executare. Pornind de la schiţele obţinute de noi, alegem poziţia cît mai reuşită a craniului, îndeplinind astfel desenul după metodele şi etapele descrise mai jos.

I-a Etapă. Compoziţia în foaie

Fixăm limitele capului la 3-4 cm de la marginea de sus şi jos lăsăm mai puţin de jumătatea paginii, prin părţi lăsăm aceeaşi distanţă dacă privim din faţă. În caz că desenăm din ¾ sau profil – lasăm din faţă mai mult spaţiu – regulă. În aceste limite găsim forma craniului sau a capului înscrisă într-o formă geometrică – pătrat, dreptunghi, cerc, oval din care scoatem ovoidul – caracterul general şi real al modelului. Din întreaga masă evidenţiem partea facială şi cea laterală a craniului (capului). În raport cu foaia proporţiile generale a craniului (capului) nu trebuie sa fie prea mici sau prea mari, dar optimale. Nu trebuie să uităm de linia orizontului şi privirea modelului faţă de ea. Ca exemplu putem privi desenul 4(Etapa I) – poziţia ¾ a craniului.

14

Des. 4. Reprezentarea cr aniului în patru etape O vedere mai clar ă ne apare

Des. 4. Reprezentarea craniului în patru etape

O vedere mai clară ne apare privind desenul următor. Trasăm axele de simetrie si axele orizontale ce determină linia mandibulei, oaselor nazale şi linia orbitelor rotunde.

15

II-a Etap ă . Respectarea propor ţ iilor Pentru ca desenul s ă fie asemenea

II-a Etapă. Respectarea proporţiilor

Pentru ca desenul să fie asemenea cu modelul său, trebuie respectat un anumit raport al dimensiunilor. Mai întîi de toate se trasează cîteva linii de construcţie – linia verticală numită linie de simetrie ce porneşte din mijlocul frunţii şi ajunge în mijlocul bărbiei, şi liniile orizontale ce determină cele patru părţi ale capului. Limita fiecărei părţi este diversă în dependenţă de natură (model).

16

După canoanele clasice, partea facială se împarte în trei părţi egale, în care fixăm şi liniile ajutătoare ce reprezină locul fiecărui element al feţei (ochi, nas, buze, etc.). Ca exemplu poate fi şi desenul 4(Etapa II).

buze, etc.). Ca exemplu poate fi ş i desenul 4(Etapa II). III-a Etap ă . Construc

III-a Etapă. Construcţia

Este dificil pentru studenţi să construiască un craniu sau portret dacă nu respectă etapele de lucru propuse. Cu cît formele sunt mai evidente cu atît studenţii înţeleg mai bine construcţia particularităţilor individuale ale craniului. Fiecare element trebuie să fie observat comparativ cu alte părţi, elemente etc.

17

Scheletul osos al craniului se reprezintă pur constructiv respectînd linia plastică, proporţiile, formele, planele liniar – tonale. Dacă apare haşura ar fi bine să ajute la citirea formelor, să apară odată cu linia şi să fie în limitele formelor aşezată pe suprafeţe. Nu trebuie să uităm şi de caracterul capului, ce este deasemenea important. Vezi desenul 4(Etapa III).

ce este deasemenea important. Vezi desenul 4(Etapa III). IV-a Etap ă . Finisarea Aceast ă etap

IV-a Etapă. Finisarea Această etapă reprezintă exprimarea vizuală a unor însuşiri şi raporturi expresive a naturii. Precizăm coordonarea tuturor elementelor, respectarea umbrei şi luminei, comparăm imaginea cu modelul şi evidenţiem primul plan.

18

3. Cap cu mu ş chi Mu ş chii capului în prealabil sunt a ş

3. Cap cu muşchi

Muşchii capului în prealabil sunt aşezaţi pe partea din faţă a craniului, pe masivul facial. Astfel creierul capătă viaţă în urma stratului relativ subţire de

muşchi şi ţesutul ce acoperă oasele. Acoperind oasele craniene, muşchii determină şi evidenţiază caracterul formei feţei şi a întregului cap.

19

3.1 Structura anatomică a capului cu muşchi Muşchii capului se împart în două grupuri: muşchii care mişcă mandibula(masterul şi temporalul) şi servesc ca precădere masticaţiei şi muşchii pieloşi, care servesc predominant mimicii. Aceşti muşchi contribuie esenţial la expresia feţei. Dintre muşchii pieloşi, putem menţiona:

Muşchiul epicranian ce se afla în regiunea frontală (cu inserţie pe pielea din partea de jos a frunţii, în sus pe aponevroză epicraniană), a căror acţiune ridică sprîncenele provocînd ridurile pe frunte(ridurile atenţiei) şi doi muşchi occipitali la partea posterioară a cutiei craniene, care se inseră pe partea posterioară a aponevrozei epicraniene şi pe linia occipitală superioară, determinînd pielii păroase a capului o mişcare în spate, ceea ce permite o ridicare mai accentuată a sprîncenelor (des. 5).

Muşchii sprîncenari - muşchi facial mic subţire, situat sub muşchiul orbicular al ochiului şi celui frontal. La contracţie apropie sprîncenele. Ei determină ridurile verticale ale frunţii apropiind şi coborînd capătul sprîncenelor(ridurile durerii şi ale stărilor emotive ce exprimă atenţia, spaima, admiraţia) (des. 5).

Muşchiul orbicular al ochiului - orbicularul pleoapelor se află sub pielea pleoapelor, ca un inel eliptic larg şi subţire care se întinde pînă la marginea orbitei, pe care o acoperă. Aceşti muşchi contribuie, în caz de nevoie, la protecţia mecanică a globului ocular, şi totodată închiderea şi deschiderea ochiului(des. 5).

Muşchiul piramidal - acest muşchi încreţeşte pielea din regiunea intersprîncenară în riduri transversale, contrar celor făcute de muşchiul sprîncenar contribuind la mimica emoţiei dureroase şi la exprimarea ameninţării(des. 5).

Muşchiul nazal - muşchi transversal a nasului ce are forma unui triunghi. El se întinde de la linia mediană a cartilajelor ce formează nasul pînă la muşchiul care acoperă aripile nazale(des. 5).

Muşchiul orbicular al buzelor - orbicularul buzelor este format din fibre circulare aflate în grosimea buzelor. Rolul lui preponderent este de a închide /deschide gura. Deschiderea acesteia este făcută de o serie de muşchi situaţi radial în jurul buzelor:

-muşchiul ridicător al comisurii bucale - mai este cunoscut şi sub numele de muşchi canin şi reprezintă ridicătorii comuni ai nărilor şi a buzelor superioare(des.

5).

-muşchii ridicători comuni a nărilor şi a buzei superioare - muşchii situaţi în şanţul ce desparte nasul de obraz, au acţiunea indicată de numele lor şi sunt consideraţi în mimică drept muşchii plînsului(des. 5). - muşchiul zigomatic mic - acest muşchi se află în zona pometului osului malar, iar pe de altă parte, pe pielea buzei superioare(des. 5).

20

-marele muşchi zigomatic - un muşchi facial subţire şi alungit, care se întinde între pometul osului malar şi pielea comisurii bucale. Prin contracţia sa se trage colţul buzelor în sus şi dă o expresie de veselie, de rîs(des. 5). -muşchiul rizorius - un muşchi facial de mare importanţă ce produce surîsul(des. 5). -bucinătorul - e un muşchi plat dreptunghiular, care trage colţurile gurii în afară şi întreţine tonusul obrazului, intervenind astfel în actul masticaţiei şi suflatului (des. 5). -triunghiularul buzelor - muşchi suprapus parţial pătratului bărbiei, trage în jos şi în afara comisura bucală, exprimînd tristeţea, iar printr-o contracţie mai puternică, dispreţul(des. 5). -pătratul bărbiei - coboară buza inferioară şi o răsfrînge în afară, contribuind la exprimarea dezgustului(des. 5). -orbicularul buzelor - înconjoară orificiul bucal, contribuind buzele ca pentru a fluiera(des. 5).

Aceşti muşchi au o deosebită importanţă în expresia mimicii spre a putea reda just un cap omenesc cu stările sale psihice şi caracterul său propriu.

21

Des. 5 Cap cu mu ş chi.Vedere anterioar ă ş i lateral ă 22

Des. 5 Cap cu muşchi.Vedere anterioară şi laterală

22

3.2

Etapele de reprezentare a capului cu muşchi

A doua lucrare după program e reprezentarea capului cu muşchi. (Vezi anexele nr. 3,4). Această lucrare se execută pe foaie albă formatul 55x37 în tehnica creionului. Ea poate fi realizată respectînd etapele descrise mai jos.

I-a Etapă. Compoziţia sau compunerea în foaie Analizăm cu atenţie modelul – cap cu muşchi. Căutăm poziţia cea mai interesantă ce poate fi pentru noi – fas, anfas, profil. Găsim compoziţia în foaie a capului în raport cu gîtul luînd proporţiile generale – înălţimea şi lăţimea capului, înălţimea şi lăţimea gîtului, şi înclinaţia unuia faţă de altul. Înscriem forma capului într-un oval, iar forma gîtului într-un cilindru. Dacă luăm poziţia ¾ (anfas sau profil) lăsăm în faţă mai mult spaţiu.

sau profil) l ă s ă m în fa ţă mai mult spa ţ iu. Cînd

Cînd privim capul din faţă (fas) reprezentarea modelului este aranjată aproximativ la mijlocul foii, lăsînd prin părţi spaţiu egal.

mijlocul foii, l ă sînd prin p ă r ţ i spa ţ iu egal. Pe
mijlocul foii, l ă sînd prin p ă r ţ i spa ţ iu egal. Pe

Pe verticală lăsăm în partea de jos mai mult spaţiu decît sus. Trasăm axa verticală.

23

24

24

Pentru a trece la un studiu de lung ă durat ă se exerseaz ă pe

Pentru a trece la un studiu de lungă durată se exersează pe o foaie aparte sau pe foaie mare cîteva schiţe a capului cu muşchi.

Tragem atenţie la structura anatomică şi la construcţia formelor. Desenele mici – schiţele permit să vezi în primul rînd proporţiile generale, dar nu detalizările.

II-a Etapă. Respectarea proporţiilor

Trecînd la desenarea capului de gips – cap cu muşchi, nu e necesar să ne aşezăm tare departe pentru a putea vedea aranjarea elementelor feţei, detalizările. Pentru a determina locul amplasării elementelor părţii faciale, măsurăm proporţiile celor 4 părţi a feţei. Trasăm axele orizontale – linia ochilor şi însemnăm distanţa dintre ei egală cu un ochi, linia nasului, linia frunţii, linia părului, linia gurii, linia bărbiei. Perspectiva axelor este în dependenţă de poziţia capului. Înălţimea urechii se află

25

între limita dintre sprîncene şi nas. Pentru a înţelege mai bine formele şi proporţiile modelului, facem comparaţie între ele.

ş i nas. Pentru a în ţ elege mai bine formele ş i propor ţ iile

26

III-a Etapă. Construcţia Reprezentarea formei capului şi a elementelor faciale este obţinută corect desenînd una în corelaţie cu alta, dar nu aparte. Greşind proporţia şi construcţia unei părţi sau a unui detaliu, pierdem controlul asupra întregului cap, ceea ce duce la denaturare. Găsim locul ochilor înscriindu-i în forme sferice, numit globul ocular şi este situat în orbita rotundă. Suprafaţa lui albă vizibilă se numeşte albul ochilor, suprafaţa rotundă coloră – irisul, iar orificiul negru din mijloc este pupila. De sus şi de jos globul ochiului este acoperit de pleoape. Locurile unde se unesc două pleoape se numesc colţurile ochilor. Precizăm înclinaţia axei nasului faţă de axa verticală. Desenăm nasul într-o formă trapezoidală, ce este determinată de oasele nazale. Forma buzelor este reprezentată la general înscrisă într-un ovoid. Linia de mijloc împarte buzele în două forme prizmatice. Urechea apare sub formă ovală. La această etapă este foarte important să memorizăm şi să redăm caracterul plastic al fiecărui muşchi aflat pe partea facială pentru a putea modela forma capului. Peste fiecare 30min e bine să verificăm ceea ce am desenat de la distanţă.

27

IV-a Etap ă . Finisarea lucr ă rii Trecînd la precizarea detaliilor fe ţ ei,

IV-a Etapă. Finisarea lucrării Trecînd la precizarea detaliilor feţei, atent analizăm forma generală şi construcţia anatomică a oaselor şi muşchilor din depărtarea desenului. Dacă sunt greşeli le corectăm. Evidenţiem primul plan cu ajutorul liniilor plastice. Haşura apare pe alocuri odată cu linia. În prim plan liniile sunt mai intensive, ce determină forme clare.

28

V-a Etap ă . Ha ş urarea respectînd clarobscurul Acei studen ţ i ce posed

V-a Etapă. Haşurarea respectînd clarobscurul Acei studenţi ce posedă cunoştinţe şi o practică mai aprofundată în redarea haşurei după formă, pot reprezenta capul cu muşchi tonal. Evidenţiază principalele umbre, acelea ce conferă relief, modelează semitonurile şi scot expresiv lumina.Într-un cuvînt respectăm prelucrarea clarobscurului formei.

29

30

30

4.

Cap pe suprafeţe

A treia lucrare e reprezentarea capului pe suprafeţe. (Vezi anexa nr.5). Se execută pe foaie albă formatul 55x37 în tehnica creion, respectînd cele 4 etape de executare.

4.1. Etapele de reprezentare a capului pe suprafeţe

I-a Etapă. Compoziţia Mai întîi de toate se studiază amănunţit structura capului. Se priveşte această natură din toate părţile, străduindu-ne să memorizăm caracterul formelor, poziţia şi

construcţia. Se analizează înclinaţia capului faţă de gît, umbrelor şi lumina. Stabilind locul desenului indicăm compunerea în foaie a capului cu gît. Dacă poziţia capului e de ¾ (anfas sau profil) lăsăm în faţă mai mult spaţiu. Dacă desenăm din faţă (fas) capul este reprezentat la mijlocul foii. Ca în orice compoziţie mai mult loc se lasă în partea de jos. Desenul se începe cu apariţia formei generale a capului. Se măsoară proporţiile (înălţimea în raport cu lăţimea – proporţii generale) şi se înseamnă pe foaie. Forma capului este asemănătoare cu un ovoid, iar gîtul e înscris într-o formă cilindrică sau prismatică. Nu uităm de axa de simetrie a capului.

31

II-a Etap ă . Respectarea propor ţ iilor Depunem propor ţ iile p ă r

II-a Etapă. Respectarea proporţiilor Depunem proporţiile părţii faciale cu liniile orizontale ce sunt în perspectivă. Perspectiva axelor este în dependenţă de poziţia capului. Comparăm dimensiunile proporţiilor între ele. Din cînd în cînd ne îndepărtăm de ţevalet, pentru a vedea mai bine greşelile comise şi a observa totodată rezolvarea lor.

32

33

33

III-a Etapă. Construcţia Următoarea etapă – construcţia formei capului, reprezentarea elementelor feţei(nas, ochi, buze, ureche). Aici trebuie să cunoaştem că desenăm fiecare parte sau element în comparaţie cu cealaltă porţiune a capului. Greşind construcţia unui element putem pierde concentrarea asupra altor elemente, ceea ce duce la distrugerea formei generale. Pentru a găsi corect detalizarea feţei sau a capului uman ne folosim şi de linii ajutătoare. Reprezentarea capului pe suprafeţe se face prin înscrierea în forme şi corpuri geometrice a fiecărui detaliu. Pe partea facială se găseşte mai întîi locul şi forma ochilor înscrise în forme sferice, iar nasul într-o prismă. Dacă prisma este văzută din faţă, suprafaţa frontală a nasului se vede clar, iar cele laterale se îngustează în perspectivă. Din ¾ sau profil partea laterală a nasului se vede clar iar celelalte mai puţin – sunt în perspectivă. Forma generală a gurii se ia în raport cu partea de jos a nasului, cu lăţimea lui. Se determină lungimea gurii şi spaţiul cel ocupă buzele împreună, după care grosimea fiecărei buzi în parte. Forma de sus a buzei este prismatică, cea de jos o formă arcuită. Forma bărbiei este determinată de maxilarul de jos în formă de potcoavă şi de muşchiul bombat al bărbiei. Bărbia poate fi rotundă ascuţită, dreptunghiulară, optuză. Are o suprafaţă frontală şi două laterale. Forma obrajilor depinde de proeminenţa şi arcul pomeţilor, de maxilarul de jos şi de adîncimea fosei canine pe maxilarul de sus, de muşchi şi de stratul de grăsime. Pomeţii se află la mijlocul lungimii nasului si ei sunt punctele de bază în construcţia capului. Ovalul feţei depinde de distanţa dintre proeminenţele pomeţilor: atunci cînd ea este mare, faţa pare lată, iar dacă e mică îngustă. Urechea se află pe partea laterală a capului şi are o formă ovală. Înălţimea ei este egală cu spaţiul dintre linia sprîncenelor şi a nasului de jos. Pentru a o plasa corect trebuie să ţinem cont de perspectiva ei.

34

IV-a Etap ă . Finisarea lucr ă rii Capul pe suprafe ţ e este format

IV-a Etapă. Finisarea lucrării Capul pe suprafeţe este format din suprafeţe plate, clare şi uşor de obţinut. Verificăm construcţia capului în general. Nu uităm nici de planele tonale. Aplicăm puţin haşura, paralel cu linia. Liniile ce sunt mai aproape sunt mai intensive, mai clare, dar cele îndepărtate mai slabe.

35

V-a Etap ă . Ha ş urarea respectînd clarobscurul Acei studen ţ i ce posed

V-a Etapă. Haşurarea respectînd clarobscurul Acei studenţi ce posedă cunoştinţe şi o practică mai aprofundată în redarea haşurei după formă, pot reprezenta capul pe suprafeţe tonale. Evidenţiază principalele umbre, acelea ce conferă relief, modelează semitonurile şi scot expresiv lumina. Într-un cuvînt respectăm prelucrarea clarobscurului formei.

36

37

37

5.

Elementele feţei

După construcţia generală a capului trecem la studierea detaliilor. Deci a patra lucrare este reprezentarea detaliilor sau a elementelor feţei. Cea mai mare atenţie trebuie acordată desenării ochilor, nasului, gurii, urechii care sunt cele mai expresive părţi ale feţei. Desenarea elementelor feţei (ochi, nas, buze, urechi) este un lucru dificil, care necesită o observare atentă. Lucrarea dată se execută pe două foi formatul 55x37, grupînd cîte două reprezentări a detaliilor pe foaie. De exemplu: nas şi buze, ochi şi ureche. (Vezi anexele nr. 6 – 9). De exactitatea reprezentării lor depinde gradul asemănării cu natura. Pentru a acumula cunoştinţe mai clare în construcţie, perspectivă şi proporţionare după programul de învăţămînt sunt prevăzute studierea mulajelor de gips a detaliilor feţei după chipurile clasice – David de Michelangelo (pictor, arhitect, sculptor, inginer italian).

5.1 Nasul

Studierea detaliilor feţei urmează cu analiza şi reprezentarea formei nasului. La fiecare om nasul are caracterul său individual. Ele se deosebesc după caracterul, dimensiunile şi poziţia părţilor – rădăcina, vîrful, conturul general şi aripile nărilor. Cu toate că sunt multiple forme de nas, dar reprezentarea structurală a fiecăruia porneşte de la aceeaşi construcţie simplă: - înscrisă într-o formă trapezoidală, prismă.

- înscris ă într-o form ă trapezoidal ă , prism ă . Pentru a însu ş

Pentru a însuşi mai bine forma şi proporţiile constructive ale nasului, executăm cîteva schiţe pe foaie din diverse poziţii.

38

39

39

Dup ă care urmeaz ă 4 etape de reprezentare a mula jului de gips cu

După care urmează 4 etape de reprezentare a mulajului de gips cu nasul lui David (des. 6).

40

Desenul 6. Reprezentarea nasului în patru etape 41

Desenul 6. Reprezentarea nasului în patru etape

41

I-a Etapă. Compoziţia La prima etapă se schiţează cu linii uşoare forma plăcii, poziţia şi înclinaţia ei în foaie, proporţiile generale: înălţimea, lăţimea plăcii, determinarea centrului sau a axei de simetrie. Vezi desenul 6 (Etapa I).

II-a Etapă. Proporţionarea La a doua etapă cu ajutorul cîtorva planuri plate, reprezentăm forma volumetrică a nasului înscrisă într-o prismă trapezoidală. Măsurăm şi verificăm înclinaţia axei nasului faţă de cea a plăcii, proporţiile fiecărei părţi. Partea de jos a prismei nasului este formată din două triunghiuri simetrice.Vezi desenul 6 (Etapa II).

III-a Etapă. Construcţia La a treia etapă redăm particularităţile individuale ale formei nasului. Desenăm forma lui, aripile şi vîrful, facem legătura dintre aceste părţi cu o linie precisă. Urmăm comparînd mereu cu natura.Vezi desenul 6 (Etapa III).

IV-a Etapă. Finisarea În ultima etapă comparăm imaginea cu modelul, stăruindu-ne să obţinem individualizarea şi armonia. Evidenţiem planele din faţă cu linii plastice de o tonalitate mai intensă. Prelucrarea clarobscurului formei începe de la acoperirea cu ton a părţilor mai umbrite şi întunecate a suprafeţelor. După care se trece la modelarea suprafeţelor iluminate. Haşura se aplică uşor, odată cu linia şi după formă, cum se face la desenarea corpurilor geometrice. Vezi desenul 6 (Etapa IV).

5.2

La desenarea ochilor necesită să cunoaştem legităţile fireşti ale structurii lui. Ochiul sau globul ocular are o formă sferică şi se află în orbita ochiului. De sus şi de jos este acoperit de pleoape. Suprafaţa lui albă se numeşte albul ochilor, suprafaţa rotundă coloră – irisul, iar orificiul negru din mijloc este pupila. Locurile unde se unesc pleoapele se numesc colţurile ochilor. Colţul de lîngă nas este cel intern, iar celălalt extern.

Ochii

42

Studierea formei ochiului poate fi început ă cu analiza ş i reprezentarea mulajului de gips

Studierea formei ochiului poate fi începută cu analiza şi reprezentarea mulajului de gips a ochiului lui David. Este bine reprezentată şi evidenţiată construcţia anatomică a formelor generale. Pentru a putea executa reprezentarea ochiului, studenţii trebuie să cunoască nu numai construcţia – anatomică, dar şi apariţia sa lîngă formele ce-l înconjoară (nas, sprîncene etc.), privim cu atenţie ochii, din faţă, din profil şi din alte poziţii, observaţi felul în care îi acoperă pleoapele, grosimea lor, colţurile ochilor. Încercaţi să desenaţi din aceste poziţii cîteva schiţe înţelegînd astfel forma volumetrică a ochiului.

ţ e în ţ elegînd astfel forma volumetric ă a ochiului. Pentru a însu ş i

Pentru a însuşi mai bine legile constructive a formei ochiului, trebuie totuşi să desenaţi ochiul după natură vie.

43

Reprezentarea mulajului de gi ps a ochiului se execut ă liniar – constructiv, dup ă

Reprezentarea mulajului de gips a ochiului se execută liniar – constructiv, după cîteva etape.Vezi desenul 7.

44

Desenul 7. Reprezentarea ochiului în 4 etape 45

Desenul 7. Reprezentarea ochiului în 4 etape

45

I-a Etapă. Compoziţia Pentru a înţelege mai clar forma mulajului, o înscrim într-o prismă dreptunghiulară, luînd proporţiile generale: înălţimea şi lăţimea. Stabilim poziţia sa în foaie. Cu linii uşoare scoatem forma generală a plăcii (mulajului) respectînd caracterul bine evidenţiat. Trasăm axele orizontale ce determină locul globului ocular. Vezi desenul 7(Etapa I).

II-a Etapă. Proporţionarea Măsurăm şi depunem proporţiile globului ocular cu ajutorul unor axe orizontale şi ajutătoare, axa sprîncenelor. Atent analizăm relieful formelor, suprafeţelor micşorate în perspectivă. Cu ajutorul creionului de la distanţă determinăm înclinaţia axei sau linia ce uneşte cele 2 colţuri a ochiului. Vezi desenul 7(Etapa II).

te cele 2 col ţ uri a ochiului. Vezi desenul 7(Etapa II). De la început lucr

De la început lucrăm cu forma generală, mai apoi cu detaliile. Desenăm forma sferică, după care măsurăm distanţa dintre pleoape şi proporţiile suprafeţelor ce le determină – grosimea şi caracterul înclinaţiei. Ca să redăm mai bine caracterul deschizăturii ochiului, putem folosi o schemă liniară.

ţ iei. Ca s ă red ă m mai bine caracterul deschiz ă turii ochiului, putem

46

Desenînd ochiul din profil trebuie s ă ş tim c ă are o înclina ţ

Desenînd ochiul din profil trebuie să ştim că are o înclinaţie ce o respectăm.

s ă ş tim c ă are o înclina ţ ie ce o respect ă m.

III-a Etapă. Construcţia Mai întîi verificăm raporturile obţinute deja. Apoi cu ajutorul liniilor plastice găsim construcţia ochiului şi a întregului mulaj mai încrezut. Nu uităm de perspectivă. O construcţie deosebită o are colţul intern al ochiului care mai este numit şi plîngător. Colţul plîngătorului se află puţin mai jos de linia dintre pleoape. Vezi desenul 7 (Etapa III).

47

IV-a Etap ă . Finisarea Facem compara ţ ie cu modelul. Eviden ţ iem planele

IV-a Etapă. Finisarea Facem comparaţie cu modelul. Evidenţiem planele redînd perspectiva tonală, folosind linii îndrăzneţe şi o haşură ce modelează formele. Vezi desenul 7(Etapa IV).

5.3

Buzele reprezintă ca şi ochii partea expresivă a feţei. Pentru studierea şi reprezentarea lor trebuie să cunoaştem nu numai legile structurale a formelor buzei, dar şi regulile de desenare. Forma buzelor ca şi celelalte detalii ale feţei au un caracter individual, ce diferă de la o persoană la alta. Există buze pline şi cărnoase, buze mari, triste sau vesele ce rămîn uşor întredeschise, colţurile gurii urcă sau coboară, dar cu toată diferenţa ele au aceeaşi structură. Forma buzei de sus este prismatică. Pe suprafaţa ei îngustă de sub nas este un filtru concav; el încovoaie în jos marginea care se află sub dînsul şi în rezultat capetele lui de sus formează colţuri, părţile laterale ale cărora coboară în jos spre colţurile gurii – locul unirii buzelor de sus şi de jos, formînd astfel linia de mijloc a gurii. Marginea buzei de jos este arcuită cu o mică adîncitură la mijloc. Forma suprafeţei pielei

depinde de muşchiul triunghiular, care încovoaie părţile laterale sub colţurile gurii. Ca să însuşim mai bine metodele de reprezentare a buzei, propunem analiza şi construcţia mulajului de gips a buzelor lui David, unde este bine evidenţiat caracterul plastic al formelor. Lucrarea se execută liniar – constructiv, respectînd toate regulile de construcţie şi perspectivă a reprezentării. Ca toate detaliile feţei, buzele se execută după aceleaşi etape de reprezentare. Vezi desenul 8.

Buzele

48

Desenul 8. Reprezentarea Buzelor în patru etape 49

Desenul 8. Reprezentarea Buzelor în patru etape

49

I-a Etapă. Compoziţia Din punctul de vedere faţă de model, studiem natura corespunzător liniei orizontului. După care privim atent mulajul din diferite părţi: de sus, din faţă , din profil, trei pătrimi şi executăm unele schiţe ca în exemplul de mai jos.

ş i execut ă m unele schi ţ e ca în exemplul de mai jos. Acesta

Acesta permite mai bine să înţelegi şi să memorezi forma buzelor pentru a reprezenta corect pe suprafaţă. Cu uşoare linii însemnăm poziţia mulajului de gips

50

pe foaie, luînd proporţiile generale: înălţimea şi lăţimea, totodată respectăm perspectiva. Desenînd forma plăcii în perspectivă, determinăm mijlocul sau locul axei de simetrie. Vezi desenul 8(Etapa I).

sau locul axei de simetrie. Vezi desenul 8(Etapa I). II-a Etap ă . Propor ţ ionarea

II-a Etapă. Proporţionarea Observînd tipul buzelor, putem găsi cu măsurări proporţiile dintre lungime şi înălţime, precum şi articulaţiile care ajută să găsim poziţia dreaptă şi grosimea

51

buzelor. Însemnăm linia de mijloc şi colţurile gurii. Forma buzelor o luăm la general înscriindu-le într-un ovoid, dar nu desenăm fiecare buză aparte. De la distanţă comparăm proporţiile buzelor cu placa. Vezi desenul 8(Etapa

II).

III-a Etapă. Construcţia La această etapă trasăm linii încrezute cu un creion mai moale, de exemplu 3B. Respectăm construcţia şi perspectiva formelor buzei. Buza de sus este formată din două suprafeţe, iar cea de jos are la bază două semisfere. Vezi desenul 8(Etapa III).

IV-a Etapă. Finisarea Redarea planelor tonale cu ajutorul haşurării ce este aplicată după formă. Comparăm imaginea cu modelul. Vezi desenul 8(Etapa IV).

ha ş ur ă rii ce este aplicat ă dup ă form ă . Compar ă

52

5.4 Urechea

Pentru a reprezenta urechea, studenţii trebuie să cunoască nu numai structura ei, dar şi redarea ei pe suprafeţe. De aceea, natura cea mai bună pentru acest studiu este mulajul de gips a urechiii lui David. Înainte de a trece la desen, analizăm şi memorizăm bine formele modelului. O privim din toate părţile, după care executăm cîteva schiţe pentru a înţelege mai bine caracterul şi formele urechii. După aceleaşi etape descrise pînă acum se execută şi acest mulaj al urechii.

etape descrise pîn ă acum se execut ă ş i acest mulaj al urechii. Desenul 9.

Desenul 9. Reprezentarea urechii în patru etape

53

I-a Etapă. Compoziţia

Determinăm poziţia şi înclinaţia mulajului de gips a urechii şi o desenăm cu linii subţiri pe foaie. Trasăm axa de simetrie. Depunem proporţiile generale a urechii înscriind-o într-un oval, dreptunghi sau luînd la bază chiar un triunghi. Stabilim înclinaţia urechii pe suprafaţa plăcii. Vezi desenul 9 (Etapa I).

II-a Etapă. Proporţionarea

Măsurăm proporţiile urechii în raport cu placa. Cu toate că este mai puţin importantă decît celelalte elemente ale feţei, fiind vorba de desen ea trebuie totuşi să semene cu o ureche.

să redăm caracterul folosind

Deci privind cu atenţie modelul, încercăm suprafeţele mai stricte. Vezi desenul 9 (Etapa II).

III-a Etapă. Construcţia

Verificăm de la distanţă etapele deja executate. Fiecare suprafaţă este construită în raport cu alta respectînd regulile construcţiei şi perspectivei. Desenul constructiv – liniar, apare mai apăsat, mai expresiv pe alocuri evidenţiind unele suprafeţe umbrite. Vezi desenul 9 (Etapa III).

IV-a Etapă. Finisarea

Evidenţiem planele tonale, aplicînd haşura după formă. Comparăm imaginea cu modelul. Vezi desenul 9 (Etapa IV).

54

Bibliografie

1. N. P. Costerin “Desenul”, Chişinău “Lumina”, 1988.

2. Anatomia artistică vol.l Editura de stat pentru literatură şi artă, 1959.

3. Tratatul de sculptură vol. l

4. John Raynes, “Lecţii de desen: feţe şi expresii”, 1997.

5. Николай Ли «Основы учебного академического рисунка», Москва, 2006.

6. Ф. Пармон, Т. Кондратенко «Рисунок и графика костюма», Москва, 1987.

7. Г. И. Кулебакин «Рисунок и композициа», Москва, 1983.

8. Е. Барчай «Анатомия для художников», Москва, 2001.

9. Н. Н. Ростовцев «Рисование головы человека», Москва, 1989.

55

Anexa I

Sestacovschi A. ARH‐ 041
Sestacovschi A. ARH‐ 041
Ș i ș iianu T. ARH‐ 062
Ș
i ș iianu T. ARH‐ 062

56

Anexa II

Ciubotaru R. ARH‐041
Ciubotaru R. ARH‐041

57

Anexa III

Corsac A. ARH‐ 043
Corsac A. ARH‐ 043

58

Anexa IV

Corsac A. ARH‐ 043
Corsac A. ARH‐ 043

59

Anexa V

Zengaliuc A. ARH‐ 051
Zengaliuc A. ARH‐ 051

60

Anexa VI

Bivol E ARH‐ 062
Bivol E ARH‐ 062
Ciubotaru R. ARH‐041
Ciubotaru R. ARH‐041

61

Anexa VII

Ciubotaru R. ARH‐041