Sunteți pe pagina 1din 49

UNIVERSITATEA AGRARA DE STAT DIN

MOLDOVA
FACULTATEA DE MEDICINA VETERINARA

PREZENTARE
LA TEMA: Analizatorii


Elaborata de catre: Gologan Ion







Analizatorii senzitivi

Sistemul nervos isi indeplineste rolul de integrare a organismului in mediul inconjurator si de
coordonare a functiilor organelor interne pe baza informatiilor receptionate din mediul
extern si din mediul intern. Structurile anatomice care realizeazaaceste functii se numesc
analizatori. Analizatorii sunt sisteme complexe care receptioneaza, conduc si
transforma excitatiile in senzatii adecvate.
Analizatorii sunt constituiti din trei segmente: periferic, intermediar si central.
a) Segmentul periferic, receptorul, este o celula sau un grup de celule specializate pentru
receptionarea variatiei unei anumite forme de energie care reprezinta excitantul specific.
Dupa teritoriul de receptie a excitantilor, receptorii se clasifica in: exteroceptori,
proprioceptori si interoceptori. Dupa distanta de la care actioneaza excitantul, receptorii pot
fi: de contact (tactili, gustativi etc.) si de distanta (auditivi, olfactivi etc). Receptorii pot fi
liberi (terminatii nervoase libere si corpusculi), sau pot fi inclusi in organele de simt. Ei
difera structural de la un analizator la altul, dar intotdeauna transforma actiunea
stimulului in potential de receptor specific, apoi in potential de actiune, influx nervos
nespecific.
Valoarea potentialului de receptor variaza in functie de intensitatea excitantului. Spre
deosebire de acesta, la nivelul fibrei nervoase se manifesta numai modularea frecventei
potentialului de actiune.
b) Segmentul intermediar (calea aferenta) este constituit din neuronii pseudounipolari, din
ganglionii spinali si tracturile ascendente medulare sau din fibrele senzitive ale unor nervi
cranieni. Caile aferente trimit colaterale la nuclei ai trunchiului cerebral.
c) Segmentul central este reprezentat de ariile corticale, unde informatiile sunt
transformate, dupa procese de analiza si sinteza, in senzatii specifice.

Analizatorul cutanat

Analizatorul cutanat are rol in integrarea organismului in mediu si in apararea activa, prin
reactiile adaptative generate pe baza excitatiilor prelucrate de SNC si transformate in senzatii
tactile, termice si dureroase.
a) Segmentul periferic este reprezentat de receptorii tactili, termici si durerosi situati in
piele.
Pielea este organul conjunctivo-epitelial, care acopera integral suprafata organismului si se
continua cu mucoase la nivelul orificiilor. Pielea este constituita din trei straturi: epiderm,
derm si hipoderm .
Epidermul este un tesut epitelial pluristratificat cheratinizat. In stratul bazal se
afla melanocite, care secreta melanina, cu rol fotoprotector.
Dermul este un tesut conjunctiv dens. La contactul cu membrana bazala prezinta papile
dermice. Stratul profund este cel mai rezistent datorita fibrelor de colagen, reticulina si
elastice prezente aici.
Hipodermul este un tesut conjunctiv lax, cu grupuri de adipocite. Depoziteaza trigliceride,
rezerva de grasime subcutanata a organismului.
Vascularizatia este mai densa in stratul papilar al dermului si in portiunea subdermica.
In piele se afla productiile acesteia: parul cu muschii erectori, glandele sebacee si
sudoripare, precum si receptorii sensibilitatilor cutanate specifice.

Analizatorul cutanat
b) Segmentul de conducere. Caile aferente au fost descrise la
functia de conducere a maduvei si la nervii cranieni
In cazul fasciculelor spinobulbare, axonilor deutoneuronilor
din bulb li se alatura si fibrele senzitive ale trigemenului .
c) Segmentul central al analizatorului cutanat este localizat in
girusul postcentral din lobul parietal (ariile somestezice).
Proiectiile tactila, termica si dureroasa dintr-o anumita
regiune a corpului se amesteca in aceeasi zona a scoartei de
pe emisfera opusa.
Pe baza informatiilor din mediul extern, se creeaza senzatii
care permit recunoasterea dimensiunilor, formei, greutatii si
consistentei unui corp, a vibratiilor, a diferentelor de
temperatura si a unor agenti nocivi. Pe aceasta baza se pot
elabora comenzi adecvate, care au ca rezultat reactia de
adaptare a organismului. Analizatorul cutanat, impreuna cu
analizatorul kinestezic, asigura determinarea pozitiei si
deplasarii unor segmente corporale in raport cu altele.

Functiile pielii
Sunt: functia de protectie impotriva agentilor externi, de excretie (prin glandele
sudoripare), de termoreglare (prin vasodilatatie, vasoconstrictie periferica si secretie
sudorala), de depozitare a lipidelor si functia de organ de simt, prin receptorii pe care ii
contine.
Sensibilitatea tactila fina, epicritica sau de atingere, este determinata de excitanti care
produc deformari usoare ale tegumentului. Sensibilitate tactila mai
pronuntata prezinta zonele paroase, pulpa degetelor si buzele.
Sensibilitatea tactila presionala este determinata de apasare, iar receptorii specifici sunt
situati in profunzimea tegumentului.
Doua sau mai multe excitatii tactile aplicate simultan sunt receptionate numai daca distanta
dintre punctele excitate este suficient de mare. Fenomenul poarta numele de discriminare
tactila.
Sensibilitatea termica este neuniforma pe suprafata tegumentului. Receptorii pentru rece
sunt mai numerosi decat cei pentru cald. Intensitatea senzatiei depinde de marimea
suprafetei excitate si de diferenta de temperatura dintre tegument si excitant.
Sensibilitatea dureroasa, determinata de excitanti care produc leziuni celulare, se manifesta
mai intens la nivelul degetelor, buzelor si varfului limbii. La durerea tegumentara se
manifesta o mare capacitate de discriminare, deoarece aceeasi zona a pielii poate fi inervata
de mai multi neuroni. Durerea viscerala poate fi determinata si de distensia unui organ.
Algoreceptorii sunt mai rari in viscere, motiv pentru care durerea viscerala nu se poate
localiza precis.
Datorita conducerii pe aceleasi cai medulare a sensibilitatilor dureroase somatice si
viscerale, durerea somatica este insotita de reactii vegetative (accelerare a ritmului cardiac,
secretie sudorala), iar durerea viscerala este insotita de reflexe somatice (contractia
musculaturii abdominale).

Principalele tipuri de receptori cutanati
SENSIBILI
TATE
TIP DE RECEP
TORI
RECEPTORI LOCALIZARE STIMULI
tactila fina mecanoreceptori corpusculi:
Meissner
Merkel
papile dermice
foliculii pilosi
deformari usoare ale
tegumentului (atingere)
tactila proto-
patica
mecanoreceptori corpusculi:
Golgi
Ruffini
Pacini
hipoderm presiune, deformare
si intindere a tegume-
nului
termica termoreceptori corpusculi:
Krause
Ruffini
terminatii ner-
voase libere
derm
hipoderm
corneea globului
ocular
rece
cald (diferente de
temperatura)
dureroasa algoreceptori terminatii ner-
voase libere
epiderm, foliculi
pilosi, cornee
nespecifici care deter-
mina leziuni celulare
Tipuri de receptori
Structura pielii
Structura firului de par
Analizatorul kinestezic
Analizatorul kinestezic informeaza SNC despre pozitia si miscarea in spatiu ale corpului si ale
segmentelor sale, precum si despre gradul de contractie a muschilor. Pe baza acestor
informatii, prelucrate de centrii nervosi superiori, apar senzatiile posturale si de miscare si se
elaboreaza comenzi care determina tonusul muscular si contractiile musculare adecvate
diferitelor miscari.
a) Segmentul periferic al analizatorului kinestezic este constituit din proprioceptori situati in
muschi, tendoane, aponevroze, capsule articulare, periost si pericondru.
Organele tendinoase Golgi sunt stimulate de cresterea tensiunii in tendoane,
determinata de contractia musculara.
Corpusculii Pacini au ca stimul presiunea exercitata asupra formatiunilor structurale in care
se gasesc. Ei sunt sensibili la miscari rapide si la vibratii.
Cei mai importanti proprioceptori sunt fusurile neuromusculare . Acestea sunt constituite
din grupe de 210 fibre intrafusale, cu rol senzitivo-motor, situate intre fibrele musculare
obisnuite (extrafusale) si paralel cu acestea. Extremitatile fibrelor intrafusale pot fi prinse pe
tendoane si fibre extrafusale sau numai pe fibre extrafusale. O fibra intrafusala are
extremitati striate contractile si o portiune centrala necontractila, mai voluminoasa, cu mai
multi nuclei si fara miofibrile.
Inervatia senzitiva a fusului este formata din terminatii primare spiralate, situate in zona
centrala, si terminatii secundare, fibrein buchet', situate la extremitatile zonei centrale.
Terminatiile primare, cu conducere rapida, sunt stimulate de gradul de intindere al
muschiului.
Inervatia motorie, proprie capetelor contractile ale fibrelor intrafusale, este reprezentata de
fibre nervoase cu originea in neuronii motori gama medulari, spre deosebire de fibrele
extrafusale care sunt inervate de neuronii motori alfa medulari.


Analizatorul kinestezic
b) Segmentul de conducere este reprezentat de:
caile nervoase ale sensibilitatii proprioceptive
inconstiente, care deservesc activitatea reflexa de
contractie tonica a muschilor (au fost studiate la
functiile maduvei);
caile sensibilitatii proprioceptive constiente,
reprezentate de fasciculele spinobulbare, la care se
adauga aferente cerebelo-corticale.
c) Segmentul central il reprezinta ariile senzitivomotorii
corticale, care marginesc santul central, unde are loc
analiza informatiilor aduse pe caile sensibilitatii
proprioceptive constiente si transformarea lor in
senzatii si actiuni motorii tonice corective.

Distributia proprioceptorilor
PROPRIOCEPTORI LOCALIZARE
Organe tendinoase Golgi in tendoane si ligamente
Corpusculi Pacini in tendoane, capsule articulare, fascii musculare,
ligamente, periost, pericondru
Fusuri neuromusculare printre fibrele musculare
Proprioceptori
. 2. A. Organe tendinoase Golgi 1. fibra senzitiva; 2. capsula conjunctiva; 3. fibre de
colagen. B. Fus neuromuscular: 1. fibre musculare extrafusale; 2. capsula conjunctiva a fusului;
3. fibra intrafusala; 4. terminatii nervoase spiralate; fibre in buchet; 6, 7. fibre senzitive; 8.
fibre eferente gama; 9. fibre eferente alfa.
ANALIZATORUL OLFACTIV
a) Segmentul receptor este format din epiteliul olfactiv constituit
din celule receptoare (chemoreceptori de distanta) si din celule de
sustinere incluse in mucoasa olfactiva.
Mucoasa olfactiva are o suprafata de 23 cm
2
si este dispusa in
regiunea superioara a foselor nazale . Celulele receptoare sunt
neuroni bipolari senzitivi. Dendritele acestora prezinta butoni
olfactivi de la care pleaca 68 cili olfactivi receptori, care
depasesc celulele de sustinere si patrund in mucusul secretat de
celulele glandulare ale mucoasei olfactive
b) Segmentul de conducere. Axonii neuronilor olfactivi, care
constituie protoneuronul caii, strabat in manunchiuri lama
ciuruita a etmoidului si patrund in cutia craniana, formand nervii
olfactivi cu traseu pana la bulbii olfactivi. Aici fac sinapsa cu
celulele mitrale, care reprezinta deutoneuronii caii olfactive.
Axonii acestora se despart: o parte trec in bulbul contralat, iar
cealalta parte formeaza tracturile olfactive, care se proiecteaza in
cortex.
c) Segmentul central este reprezentat de paleocortexul olfactiv,
aria de proiectie primara a aferentelor olfactive.

Structura mucoasei olfactive si caile
olfactive
1. epiteliu olfactiv; 2. substanta odoranta; 3. mucus; 4. cili olfactivi; buton olfactiv; 6.
neuron bipolar olfactiv; 7. celula de sustinere; 8. celula bazala; 9. tesut conjunctiv; 10. glanda
mucoasa; 11. nerv olfactiv; 12. lama ciuruita a etmoidului; 13. celule mitrale; 14. bulb olfactiv.
Fiziologia analizatorului olfactiv
Analizatorul olfactiv are rol in aprecierea calitatii aerului,
prevenind patrunderea in organism a unor substante nocive.
Impreuna cu analizatorul gustativ, analizatorul olfactiv intervine in
aprecierea calitatii alimentelor si in declansarea secretiei salivare.
Stimulii specifici sunt reprezentati de substantele volatile, care
ajung la receptori odata cu aerul inspirat. Substantele volatile sunt
receptionate numai dupa dizolvarea lor in pelicula de mucus.
Pentru a putea fi receptionate, aceste substante trebuie sa aiba o
concentratie egala sau superioara pragului de excitabilitate.
Pragul de excitabilitate reprezinta cantitatea minima de
substanta odoranta capabila sa provoace senzatia de miros. Acesta
variaza in functie de natura substantelor. Intensitatea senzatiei
olfactive este proportionala cu concentratia substantei odorante in
aer si depinde de urmatorii factori: gradul de solubilitate a
particulelor in lichidul care acopera mucoasa, umiditatea
mucoasei, varsta si starea fiziologica a organismului.
Daca substantele odorante persista un timp mai indelungat, apare
fenomenul de adaptare.

ANALIZATORUL GUSTATIV
Analizatorul gustativ receptioneaza si prelucreaza excitatiile determinate de proprietatile
chimice ale substantelor sapide solubile care intra in contact cu mucoasa bucala.
a) Segmentul receptor este reprezentat de mugurii gustativi, raspanditi in intreaga
mucoasa buco-
faringiana si in mucoasa linguala.
Mugurii gustativi au forma ovoida, cu polul bazal asezat pe membrana bazala a epiteliului
lingual. La polul apical prezinta un por gustativ. Intr-un mugure gustativ exista 520 celule
senzoriale cu cili, care reprezinta formatiunile receptoare.
In mucoasa linguala, mugurii gustativi pot fi grupati in papile gustative . Papilele circumvalate
formeaza la baza limbii V-ul lingual, cele fungiforme sunt raspandite pe varful si marginile
anterioare ale limbii, iar cele foliate pe marginile posterioare ale limbii.
b) Segmentul de conducere. De la polul bazal al celulelor receptoare pornesc fibrele
senzitive ale nervilor cranieni VII, IX si X. Nervul facial inerveaza primele 2/3 ale limbii,
glosofaringianul treimea posterioara, iar vagul, restul mugurilor gustativi pana la epiglota.
Protoneuronii cailor sunt situati in ganglionii nervilor cranieni VII, IX si X. Dendritele acestora
sunt conectate cu celulele receptoare. Deutoneuronii se afla in nucleul solitar din bulb, unde
converg fibrele senzitive ale celor trei nervi cranieni. Axonii acestora, dupa incrucisare, fac
sinapsa cu cel de-al treilea neuron in talamus.
c) Segmentul central este reprezentat de aria gustativa, situata la baza girusului parietal
ascendent, unde se integreazasensibilitatea gustativa cu cea tactila, termica si dureroasa a
limbii, transmisa prin fibrele
trigemenului (V).

. A. Mugure gustativ: 1. por gustativ; 2. cili gustativi; 3. celule senzoriale; 4.
celule de sustinere; fibre nervoase. B. Papila gustativa: 6. suprafata limbii; 7.
muguri gustativi; 8. fibre nervoase; 9. glande secretoare.
. 6. A. Distributia pe limba a tipurilor de papile: 1. papile circumvalate; 2. papile
filiforme; 3. papile fungi-forme; 4. radacina limbii; epiglota; 6. amigdala palatina; 7.
amigdala linguala; 8. corpul limbii. B. Localizarea gusturilor: 9. amar; 10. acru; 11.
sarat; 12. dulce.
Fiziologia analizatorului gustativ
Gustul contribuie la aprecierea calitatii alimentelor,
prevenind patrunderea in organism a alimentelor
alterate, si la declansarea secretiilor digestive.
Deosebim patru tipuri de senzatii gustative: acru, sarat,
dulce si amar. Ariile linguale ale diferitelor gusturi au
localizare specifica, deci mugurii gustativi dobandesc o
anumita specializare .
Pragul de excitabilitate gustativa este diferit pentru
fiecare substanta. Cea mai mare sensibilitate se
manifesta pentru substantele amare. Intensitatea
senzatiei depinde de concentratia substantei dizolvate,
de numarul receptorilor excitati si de temperatura
solutiei. Analizatorul gustativ, la fel ca si cel olfactiv, se
adapteaza la actiunea indelungata a unui excitant.

ANALIZATORUL VIZUAL

Cea mai mare parte a informatiilor din mediul exterior este receptionata prin vaz.
Vederea are un rol esential in adaptarea la mediu, in orientarea spatiala, in
mentinerea echilibrului si in activitatile specific umane.
a) Segmentul receptor este inclus in globul ocular. Globul ocular este constituit
din: invelisuri, aparatul optic si receptorul .
b) Segmentul de conducere. Primul neuron al caii optice este reprezentat de
celulele bipolare din retina. Dendritele acestora sunt conectate cu celulele
fotoreceptoare. Al doilea neuron al caii il constituie celulele multipolare retiniene.
Axonii lor formeaza nervii optici. Fibrele acestora se incruciseaza partial in chiasma
optica, apoi continua sub numele de tracturi optice pana la corpii geniculati laterali
metatalamici unde fac sinapsa cu al treilea neuron. Axonii neuronilor metatalamici
de releu au proiectie corticala .
Din corpii geniculati se desprind colaterale spre nucleii nervilor cranieni III, IV,
VI, spre maduva cervico-dorsala, spre coliculii cvadrigemeni superiori . Acestea
constituie caile reflexelor optice de orientare, adaptare si acomodare.
c) Segmentul central este localizat in lobii occipitali ai emisferelor cerebrale, de o
parte si de alta a scizurii calcarine, unde se afla aria optica primara. In
jurul acesteia exista zona de asociatie vizuala, care determina realizarea notiunii de
spatiu, necesara in orientare si recunoastere, si asigura memoria vizuala.

Muschii ochiului
MUSCHI EXTRINSECI INERVATIE
drepti: superior, inferior si medial (intern)
oblic inferior
fibrele somatice ale oculomotorului (III)
drept lateral (extern) nervul abducens (VI)
oblic superior nervul trohlear (IV)
Muschii ochiului
Invelisurile globului ocular

Tunica fibroasa, sclerotica, este o formatiune
conjunctiva, alba la exterior, cu rol protector. Pe ea se
insera musculatura extrinseca a globului ocular.
Prezinta anterior corneea transparenta, iar posterior
este strabatuta de nervul optic.
Tunica vasculara, coroida, este pigmentata si
vascularizata. Are functii trofice si confera interiorului
globului ocular calitatea de camera obscura. Din ea se
constituie in partea anterioara irisul si corpul ciliar
(musculatura intrinseca neteda a globului ocular) cu
fibre circulare si radiare.
Tunica nervoasa, retina, cuprinde celulele
fotoreceptoare.

Mediile transparente
Aparatul optic cuprinde medii transparente:
Corneea transparenta este nevascularizata, bogat
inervata prin terminatii nervoase libere.
Umoarea apoasa din camera anterioara este un
lichid transparent, secretat permanent de
procesele ciliare si drenat prin sistemul venos.
Cristalinul este o lentila biconvexa,
transparenta, invelita intr-o capsula cristaloida. Este
situat in spatele irisului si legat de corpul ciliar prin
ligamentul suspensor. Nu este vascularizat si nici
inervat.
Corpul vitros este un gel transparent. El umple
cavitatea posterioara a globului ocular intre cristalin si
retina.

Structura globului ocular
Tunica interna
Receptorul este retina, constituita din zece straturi celulare . Stratul
profund, format din celule pigmentare, are functii de protectie si
metabolice, asigurand sinteza pigmentilor fotosensibili. Al doilea strat
cuprinde celulele fotosensibile cu conuri si bastonase.
Celulele cu conuri, aproximativ 7 milioane / retina, predomina in pata
galbena (maculata lutea) si constituie in exclusivitate fovea centralis, zona
cu acuitate vizuala maxima. Pigmentul fotosensibil este iodopsina. Celulele
cu conuri au rol important in vederea diurna, in perceptarea culorilor si a
formelor.
Celulele cu bastonase, aproximativ 130 milioane / retina, sunt mai
numeroase la periferie, mai putine in pata galbena si lipsesc din fovea
centralis. Pigmentul fotosensibil al acestora este rodopsina. Celulele
cu bastonase asigura vederea la lumina slaba, vederea nocturna.
La nivelul stratului neuronilor bipolari si al stratului neuronilor
multipolari din retina se manifesta procesul de convergenta.
Un neuron multipolar, impreuna cu neuronii bipolari care converg la acesta
si cu celulele fotoreceptoare care converg la neuronul bipolar, formeaza
o unitate functionala.
Acuitatea vizuala depinde de structura unitatilor functionale asupra carora
actioneaza lumina
Straturile retinei: 1. pigmentar; 2. conuri si bastonase; 3. limitanta externa; 4. granular
extern; plexiform extern; 6. neuroni bipolari; 7. plexiform intern; 8. neuroni multipolari; 9.
fibre optice; 10. limitanta interna.
Procesul de convergenta: A. in retina periferica; B. in macula lutea; C. in fovea
centralis.
Fiziologia analizatorlui vizual
Analizatorul vizual permite recunoasterea formei,
culorii, luminozitatii, miscarii obiectelor si
aprecierea distantelor. In corelatie cu analizatorii
acustic, vestibular si kinestezic,
realizeaza orientarea in spatiu si mentinerea
echilibrului.
Proiectarea imaginii pe retina se
datoreaza aparatului optic care, prin procese de
refractie, adaptare la intensitatea luminii si
acomodare la distanta, asigura focalizarea razelor
de lumina la 24 mm inapoia cristalinului, pe directia
axului optic, pe pata galbena. Imaginea
formata este reala, mai mica si rasturnata.


. 10. Caile de conducere ale analizatorului vizual: 1. camp vizual; 2. glob ocular; 3. nerv optic;
4. chiasmaoptica; tract optic; 6. corpi geniculati laterali; 7. bandeleta optica; 8. arie vizuala; 9.
punte; 10. coliculi cvadrigemeni;11. nuclei ai nervilor cranieni III, IV, VI; 12.
fibra vegetativa preganglionara (III); 13. fibra vegetativapostganglionara (III); 14. ganglion ciliar
Adaptarea si acomodarea la distanta
Adaptarea la intensitatea luminii se realizeaza prin doua categorii
de procese: reactia pupilara si adaptarea fotochimica.
a)Reactia pupilara. Irisul regleaza reflex (prin variatia diametrului pupilar)
cantitatea de lumina proiectata pe retina. Stimulul este lumina, receptorul este
retina, caile aferente sunt somatice, iar caile eferente sunt vegetative, simpatice si
parasimpatice.
b)Adaptarea fotochimica. La proiectarea luminii pe retina, pigmentii fotosensibili
scad cantitativ, fiind descompusi in cantitate direct proportionala cu intensitatea
acesteia. La trecerea de la lumina la intuneric, adaptarea dureaza 3040 de
minute, timp in care se resintetizeaza pigmentii si scade pragul de excitabilitate a
celulelor fotoreceptoare.

La intuneric creste cantitatea de pigmenti depozitata, ceea ce are ca urmare
scaderea pragului de excitabilitate a celulelor receptoare. Deci, adaptarea la
trecerea de la intuneric la lumina se petrece mai rapid (maxim 34 min.).
Acomodarea la distanta este realizata reflex prin actiunea muschilor circulari si
radiari ai corpului ciliar, care maresc sau micsoreaza convexitatea fetei anterioare a
cristalinului. Aceste procese duc la modificarea unghiurilor de refractie a razelor
luminoase. Atunci cand muschiul ciliar circular este relaxat, ligamentul suspensor,
tensionat de muschii radiari, mentine cristalinul aplatizat, realizandu-se adaptarea
pentru vederea la distanta. La contractia muschilor circulari, determinata de
parasimpatic, ligamentul suspensor se relaxeaza, cristalinul se bombeaza,
favorizand vederea obiectelor apropiate.

Stimularea retinei
Stimularea retinei consta in excitarea receptorilor retinieni de
catre radiatiile luminoase.
a) Lumina strabate celulele retiniene pana la stratul
pigmentar si este absorbita de pigmentii fotosensibili din
celulele cu bastonase si conuri. Celulele receptoare sunt
stimulate de radiatii cuprinse intre 390 si 760 nm.
b) Scindarea pigmentilor fotosensibili sub influenta luminii, in
retinol si opsina (derivat al vitaminei A), cu eliberare de
energie.
Aceste procese determina cresterea permeabilitatii
membranei celulelor receptoare pentru sodiu si aparitia
potentialului de receptor.
c) Transformarea potentialului de receptor in potential de
actiune, care este condus sub forma de influx nervos modulat
de catre celulele bipolare.
d) Refacerea pigmentilor, proces de sinteza in care un rol
important il detine vitamina A.

Defectele vederii
Defectele vederii. Spre deosebire de ochiul normal (emetrop), la
ochii cu deficiente (ametropi) formarea imaginii nu se poate
realiza pe pata galbena. Ametropia se datoreaza mai multor factori
:
a) Modificarea lungimii axei ochiului sau variatia indicelui de
refractie:
ax mai lung sau refractie excesiva, cu formarea imaginii clare
inaintea retinei, in cazul miopiei;
ax mai scurt sau refractie slaba, cu formarea imaginii clare
inapoia retinei, in cazul hipermetropiei.
b) Scaderea elasticitatii cristalinului si a contractilitatii muschilor
ciliari, care reduc limitele de acomodare. Afectiunea se
numeste presbitism si este caracteristica persoanelor varstnice.
c) Deformari ale corneei si / sau ale cristalinului. Afectiunea poarta
numele de astigmatism si se corecteaza cu lentile cilindrice.
d) Absenta partiala sau totala a pigmentilor fotosensibili din
celulele cu conuri determina perturbari in perceperea culorilor
(daltonismul).
Defecte ale vederii
ANALIZATORUL AUDITIV SI ANALIZATORUL
VESTIBULAR

Din punct de vedere functional, cei doi analizatori sunt independenti, dar
anatomic, receptorii ambilor analizatori se afla in urechea interna, iar caile de conducere
sunt ramuri ale aceluiasi nerv cranian (VIII).
Urechea este constituita din trei componente: urechea externa, medie si interna .
a) Urechea externa este formata din pavilion si conductul auditiv extern. Tegumentul
conductului este prevazut cu peri si glande sebacee modificate care secreta cerumen,
substanta cu rol protector.
b)Urechea medie este situata intr-o cavitate a osului temporal. Spre exterior
prezinta membrana timpanica, iar spre interior fereastra ovala si fereastra rotunda. Intre
membrana timpanica si membrana ferestrei ovale se afla lantul de oscioare: ciocanul,
nicovala si scarita. Urechea medie comunica cu faringele prin trompa lui Eustachio.
c)Urechea interna este formata din labirintul osos, sapat in osul temporal, in interiorul caruia
se afla labirintul membranos.
Labirintul osos cuprinde vestibulul, canale semicirculare si melcul osos (cohleea). Labirintul
membranos este constituit din utricula si sacula (in vestibulul osos), canalele semicirculare
membranoase (in canalele semicirculare osoase) si melcul membranos sau canalul cohlear
(in cohlee).
In labirintul membranos se afla endolimfa. Intre labirintul osos si cel membranos se
afla perilimfa. La baza canalelor semicirculare, in utricula si sacula se afla receptorii
analizatorului vestibular. In canalul cohlear se afla receptorul analizatorului acustic.

Analizatorul auditiv


a) Segmentul receptor. Cohleea este un canal rasucit in jurul unui ax, columela. Din
columela se desprinde lama spirala osoasa, pe toata lungimea canalului. Aceasta si
membrana bazilara care o continua si impart canalul spiral in doua rampe: vestibulara(care
comunica cu vestibulul) si timpanica (care comunica cu fereastra rotunda). Rampele
comunica prin helicotrema, orificiu situat in varful melcului.
Canalul cohlear are peretele inferior constituit din lama spirala si membrana bazilara, iar
peretele superior de membrana Reissner . In canalul cohlear, pe membrana bazilara, se
afla organul Corti, receptorul auditiv . Celulele senzoriale ciliate din structura sa sunt dispuse
de o parte si de alta a tunelului Corti, medial pe un rand, lateral pe 24 randuri. Ele sunt
insotite de celule de sustinere. Cilii celulelor senzoriale, dupa ce strabat membrana
reticulata, sunt in contact cu membrana tectoria. Baza celulelor senzoriale este conectata cu
dendrite ale neuronilor din ganglionul spiral Corti din columela.
b) Segmentul de coducere are primul neuron in ganglionul Corti. Axonii acestuia
formeaza ramura cohleara a nervului cranian VIII. Deutoneuronii caii se afla in nucleii
cohleari din bulb. Axonii acestora se incruciseaza partial, formand doua fascicule
ascendente si fac sinapsa cu cel de al treilea neuron in corpii geniculati mediali din
metatalamus. Colaterale se desprind spre coliculii cvadrigemeni inferiori, spre nucleul
facialului, spre nucleul oculomotorului, spre substanta reticulata si spre cerebel .
c) Segmentul central se afla in girusul temporal superior. Fiecare organ Corti
proiecteaza bilateral.

Fiziologia analizatorului acustic
Analizatorul acustic capteaza, receptioneaza undele sonore si creeaza senzatia auditiva.
Urechea umana percepe sunete intre 1620 000 de vibratii/secunda (Hz*). Undele sonore
sunt captate de pavilion, concentrate in conduct si conduse spre membrana timpanica, a
carei vibratie o determina.
Sistemul de oscioare din urechea medie preia vibratiile, le amplifica sau le atenueaza, si le
transmite membranei ferestrei ovale. Miscarile acesteia determina deplasarea oscilatorie a
perilimfei prin rampa vestibulara, helicotrema, apoi prin rampa timpanica pana la fereastra
rotunda care asigura mentinerea constanta a presiunii perilimfei.
Oscilatiile perilimfei determina oscilatii ale membranei bazilare pe care se afla organul
Corti si ale endolimfei, marind sau micsorand distanta dintre celulele receptoare si
membrana tectoria (variatii de contact). In urma presiunii exercitate de membrana tectoria
asupra cililor si a deplasarii organului Corti fata de aceasta, se realizeaza stimularea
celulelor receptoare, in urma stimularii, apar potentialele microfonice de receptor, care sunt
preluate si transmise prin fibrele caii de conducere.
La frecvente inalte, vibreaza membrana bazilara de la baza melcului, iar la frecvente joase
vibreaza membrana bazilara de la varf. Amplitudinea vibratiei este direct proportionala cu
intensitatea stimulului.
Acuitatea auditiva maxima este intre 10004000 Hz*. Pragul auditiv masurat in decibeli este
zero. Urechea umana percepe sunete intre 0140 dB. Peste aceasta valoare este afectat
organul Corti.
Localizarea sursei sonore se realizeaza: datorita diferentei de timp in perceperea
biauriculara a sunetelor. Intervalul minim necesar sunetelor este 0,10,6 ms. Aprecierea
directiei sursei sonore se face prin miscari ale capului si prin analiza spatialavizuala.

A. Sectiune transversala prin cohlee: 1. rampa vestibulara; 2. membrana Reissner; 3. canal cohlear; 4.
membrana tectoria; cilii celulelor senzoriale; 6. organ Corti; 7. membrana bazilara; 8. rampa timpanica; 9.
ganglion spiral Corti; 10. ramura cohleara a nervului VIII. B. Organul Corti: 1. membrana tectoria; 2. cili; 3.
celule senzoriale; 4. celule de sustinere; dendrite ale neuronilor din ganglionul spiral; 6.
membrana bazilara.
Caile de conducere ale analizatorului auditiv: 1. ganglion Corti; 2. nuclei cohleari
bulbari; 3. lemniscuri laterale; 4. coliculi cvadrigemeni inferiori 5.corpi geniculati
mediali metatalamici; 6. SAA; 7. talamus.
Analizatorul vestibular

a) Segmentul receptor. Canalele semicirculare membranoase sunt dispuse in trei rinduri, la
45
o
unul fata de celelalte, si se deschid in utricula. Deschiderile sunt in numar de cinci,
deoarece doua dintre canalele semicirculare se unesc. Fiecare canal are la un capat o
dilatare, numita ampula . In cele trei ampule se afla crestele ampulare.
Crestele ampulare sunt constituite din celule receptoare ciliate si celule de sustinere. Cilii
celulelor receptoare sunt inglobati intr-o masa gelatinoasa, numita cupula .
Maculele din utricula si sacula au acelasi tip de epiteliu senzorial. In masa gelatinoasa care
acopera cilii se afla granule calcaroase otolitele. Maculele constituie aparatul otolitic .
Crestele ampulare si maculele sunt receptorii analizatorului vestibular.
Crestele ampulare deservesc echilibrul dinamic, iar maculele deservesc echilibrul static si
acceleratia liniara. Celulele receptoare ale ambelor formatiuni sunt conectate cu dendrite ale
neuronilor din ganglionii Scarpa.
b) Segmentul de conducere al analizatorului are protoneuronii in ganglionii Scarpa. Axonii
acestora formeaza ramura vestibulara a nervului VIII si fac sinapsa cu deutoneuronii in
nucleii vestibulari din bulb. De aici fibrele se despart in cai directe si colaterale. Calea
directa are al treilea neuron in talamus, iar axonii acestuia proiecteaza in cortex. Caile
colaterale sunt: fasciculul vestibulo-spinal (cale motorie extrapiramidala), fasciculul
vestibulo-cerebelos, prin arhicerebel spre nucleul rosu si formatiunea reticulata, fasciculul
vestibulo-nuclear, spre nucleii nervilor cranieni III, IV, VI.
c) Segmentul central nu este bine precizat. Diferiti autori il plaseaza in girusul temporal
superior sau in girusul parietal ascendent.


Dispunerea receptorilor vestibulari: 1. canale semicirculare membranoase; 2. ampule; 3.
utricula; 4. sacula; ganglion Scarpa; 6. ramura vestibulara; 7. ramura cohleara; 8. ganglion
Corti.
A. Macula: 1. cili; 2. otolite; 3. substanta gelatinoasa; 4. celule de sustinere; celule receptoare; 6.
fibre nervoase. B. Creasta ampulara: 1. creasta; 2. cupula; 3. cili; 4. celule receptoare; celule de sustinere;
6. fibre nervoase. C. Cai de conducere ale analizatorului vestibular: 1. ganglion Scarpa; 2. nucleu
vestibular; 3. spre cerebel; 4. fascicul vestibulo-spinal; nucleii nervilor cranieni III, IV, VI; 6. spre cortex.
Fiziologia analizatorului vestibular

Mentinerea pozitiei este asigurata prin modificari ale tonusului muscular, care
determina pastrarea proiectiei centrului de greutate al corpului in poligonul de sprijin.
Crestele ampulare sunt stimulate de accelerarea sau incetinirea miscarilor de rotatie a
capului si a corpului. Rotirea capului determina deplasarea endolimfei din canalul
semicircular aflat in timpul miscarii. Endolimfa, in deplasare contrara directiei de miscare,
antreneaza cupula. Aceasta stimuleaza cilii celulelor receptoare care
descarca permanent impulsuri. La inceputul miscarilor orizontale, verticale sau de
rotatie, frecventa acestora creste. Pe baza lor se desfasoara reflexele labirintice de
acceleratie, care determina contractii ale muschilor cefei, corpului si membrelor (reflexe de
echilibru sau statokinetice).
In cazul maculelor, gravitatia face ca otolitii sa exercite permanent presiune asupra cililor. In
functie de pozitia capului se modifica si modul de actiune a otolitilor asupra cililor, generand
presiune sau tensiune. De aici pornesc reflexele de pozitie sau statice, in functie de pozitia
capului sau de acceleratia miscarii liniare. Modificarile pozitiei capului influenteaza pozitia
corpului (postura). Reflexele care determina postura se numesc reflexe statice sau posturale.
Impreuna cu analizatorul vestibular, in reactiile de redresare posturala mai sunt implicati
analizatorii cutanat, kinestezic si vizual, cerebelul si nuclei ai nervilor cranieni III, IV si VI.
Distrugerea labirintului determina initial tulburari grave ale echilibrului static si dinamic.
Dupa o perioada de timp intervin mecanisme compensatorii proprioceptive, vizuale si
cutanate care preiau unele functii ale labirintului si determina corectarea pozitiei corpului.

BIBLIOGRAFIE
http://www.esanatos.com/anatomie/creierul/
Analizatorii-analizatorul-cuta43116.php