Universitatea din Bucuresti

Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii

Introducere in comunicarea interpersonala
Tema proiect: Comunicarea non-verbala


Realizatori proiect: Alexe Adriana-Florentina
Birlica Andreea-Florentina
Calin Georgiana
Iancu Alina-Ramona
Lipoveanu Raluca-Florinela

Grupa: 1
Specializarea: Comunicare si Relatii Publice

Profesor coordonator: Butoi Ionut






COMUNICAREA NON-VERBAL


Comunicarea non-verbala sau limbajul trupului este o forma importanta de comunicare, un limbaj
natural, inconstient, care transmite sentimentele si intentiile reale ale unei persoane.
Atunci cand oamenii interactioneaza unii cu altii , isi transmit si primesc semnale non-verbale. Toate
comportamentele non-verbale de la gesturile pe care le facem, postura, cat de repede sau cat de tare
vorbim, la contactul vizual, transmit mesaje puternice, iar aceste mesaje nu se opresc atunci cand nu
mai vorbim.

Kinezica (Studiul micrilor corpului)

Termenul kinezica , derivat de la cuvantul din limba greaca ce desemneaza miscarea, este o
inventie lingvistica datorata antropologului american Ray L.Birdwhistell(1918-1994) care l-a utilizat
pentru prima data in Introducere in kinezica (1952) si apoi in Kinezica si context(1970) ,cu intelesul de
studiul miscarilor corpului in relatie cu aspectele nonverbale ale comunicarii interpersonale.
Termenul kinezica este definit ca: studiul functiei de comunicare a miscarilor corpului in
interactiunile fata in fata.
Comunicarea prin miscarile corpului este sistemica si invatata social.
Kinezica se imparte in 3 categorii:
1) pre-kinezica: studiul bazelor fiziologice ale miscarilor corpului.
2) kinezica sociala: presupune studiul constructelor morfologice in relatie cu interactiunile sociale.
3) micro-kinezica: presupune studiul sistematic al kinemelor reunite in clase morfologice. Kinemele sunt
cele mai mici unitati de semnificatie ale miscarilor corpului. La om exista 50 pana la 60 de kineme
universale. Diferentele cultural in comunicarea nonverbal a ar consta din variatia interna a kinemelor, nu
din utilizarea unor kineme diferite. Utilizarea kinemelor este invatata social si niciun kinem nu
functioneaza singur.
Comunicarea prin miscarile corpului este sistemica, fiind posibila descrierea ei independent de
comportamentul particular al fiecarei persoane.
Combinarea simbolurilor kinemelor in kinemorfeme( similar cuvintelor) conduce la descrierea miscarilor
(la formarea propozitiilor).

Expresiile faciale

Studiul expresiilor faciale a debutat in a doua jumatate a secolului al XIX lea.
Zambetul ar exprima emotii diferite la populatiile din orient,comparative cu cele din occident. Pentru un
European, zambetul inseamna buna dispozitie, placere sau ironie.Zambetul unui japonez poate sa
semnifice si acordul cu pedeapsa administrata si asocierea la indignarea celui care administreaza
pedeapsa. Surasul este universal si are aceeasi semnificatie in toate culturile si la toate popoarele
lumii.Pana si oile, despre care se credea ca nu stralucesc prin vioiciunea creierului, diferentiaza figura
umana incruntata de cea zambitoare.
Motivele pentru care omul rade sunt variate, dar mecanismul rasului este intotdeauna
acelasi:inspiratie adanca,scurte contractii spasmodice ale toracelui, in special ale diafragmei.Desi s-au
acumulat multe date de cercetare despre ras si suras, adevarul este ca, in multe privinte, zambetul si
rasul au ramas o enigma.Multa vreme s-a crezut ca plang si animalele,dar rasul este specific
omului.Totusi, cercetarile etologice au aratat ca zambetul si rasul pot fi intalnite, in linie directa, si la
primate.
S-a constatat ca femeile zambesc mai mult decat barbatii.Este, fara indoiala,un rezultat al socializarii.
El.R.Brody a constatat ca fetitele sunt incurajate sa exprime emotiile pozitive, baietii, pe cele
negative.Pentru femei,zambetul este un fenomen interactional,in timp ce pentru barbati este o expresie
emotionala.
Zambetul si rasul sunt expresia bunei dispozitii,dar si o modalitate de producere a ei. Deci sa
descretim fruntea prin usoara decontractare a muschilor,ceea ce netezeste fruntea, inlatura orice urma
de incruntare, arcuieste putin sprancenele si ridica pleoapele.
Si celelalte emotii de baza-surpriza, groaza, mania,dezgustul,tristetea- se pot citi pe fetele oamenilor
intocmai ca si bucuria.

Strangerea mainii

Strangerea mainii, ca salut sau gest de despartire este un tip de atingere corporala,cutanata,puternic
socializata si indelung studiata. Exista reguli culturale si sociale care reglementeaza aceasta forma
specializata de atingere: cine intinde primul mana, in ce ordine se strang mainile si , mai ales, cum se
saluta prin strangerea mainii.Pentru ca modelul salutului prin strangerea mainii este cultural determinat
, indivizii isi exprima sentimentele adaugand si alte semnale: apropierea spatial, contactul vizual
prelungit, zambetul,atingerea si a altor parti ale corpului ( antebrat,umeri) decat mainile.
Strangerea mainii ca ,,semn de legatura transmite voluntar sau involuntar informatii de natura
psihologica,sociologica si culturala.

Sarutarea mainii
In cultura noastra, sarutarea mainii a ramas o forma de salut demodata, care poate fi jignitoare atat
pentru barbat cat si pentru femeie: simbolizeaza vasalitatea barbatilor si considerarea femeii doar ca
,,obiect de amor.

Sarutul pe gura
Pentru unele populatii primitive, de exemplu indienii miskito felul nostru se a saruta pe gura este
scarbos, fiind privit ca o forma mai usoara a canibalismului.
Etologii include sarutul pe gura in categoria gesturilor-relicva , provenind din practica primitiva de
hranire a copiilor prin introducerea in gura acestora a alimentelor mestecate de mama.

Imbratisarile
Imbratisarile sunt si ele semne de legatura, adesea cu semnificatie sexuala. Cand doua persoane se
intalnesc dupa o perioada de timp mai mare, se imbratiseaza. Se exprima in acest fel bucuria revederii.

Proxemica sau perceptia si utilizarea spatiului
Comunicam, desigur, cu mainile, cu ajutorul expresiilor faciale, al privirii, dar comunicam si prin
modul in care folosim un anumit spatiu.
Termenul spatiu este utilizat atat pentru a desemna o realitate fizica ( de exemplu densitatea
spatiala, adica numarul de persoane pe m si km patrat) , cat si pentru a arata calitati psihosociale.
In limba franceza, cuvantul proximite se intalneste pentru prima oara intr-un text juridic din
1479.Dupa secolul al XVI-lea cuvantul proximitate incepe sa fie utilizat si pentru a desemna pozitia
obiectelor in spatiu si apoi pentru a indica ordinea cronologica a evenimentelor.
Cuvantul proximitate isi are originea in 3 domenii de referinta: drept, spatiu, timp.
Proximitatea este o judecata de valoare referitoare la perceperea unei distante, distanta fiind o expresie
a raportului dintre 2 obiecte distinct in drept, in spatiu si in timp.
Proximitatea poate fi masurata in secunde, metri, numar de generatii intr-o familie, etc. Termenul de
proximitate are si o conotatie subiectiva, fapt care impune si o abordare calitativa, nu numai cantitativa.
Termenul de proxemica a fost inventat de catre Edward T. Hall.
Problema spatiului exista si in lumea animala. In acest caz sunt identificate 5 distante:
1) distanta de fuga: distanta care ii permite unui animal sa scape prin fuga daca simte apropierea altui
animal.
2) distanta critica sau distanta de atac: de la care fuga pentru a scapa de atacator nu mai este posibila.
3) distanta personala sau distanta interpersonala: ea rezulta din confruntarea tendintelor de a fi
impreuna si de a fi singur.
4) distanta de apropiere: pe care animalele o pastreaza intr-un teritoriu.
5) distanta sociala: pe care un individ o mentine fata de ceilalti membri ai grupului.
Sunt delimitate 4 distante interumane: distanta intima, distanta personala, distanta sociala, distanta
publica. Luand in calcul nu numai distantele de la care poate fi receptata vocea ( soaptele, vocea
normala si strigatele) dar si posibilitatile de contact cutanat, temperatura , mirosul, detectarea
expresiilor faciale, sunt identificate urmatoarele distante:
1)Distanta intima apropiata: permite contactul cutanat, receptarea mirosului corporal al celuilalt, a
caldurii corpului sau. Comunicarea verbala se face in soapta. Exemplu este distanta dintre mama si nou-
nascut, dintre persoanele in timpul actului sexual, dintre sportive.
2) Distanta intima neapropiata: le permite persoanelor sa se tina de mana, sa simta reciproc mirosul
corporal. Comunicarea verbala este suava.
3) Distanta personala apropiata: se disting foarte bine trasaturile fetei, se simte caldura corporala a
celeilalte persoane, iar mirosul acesteia nu se simte decat daca este foarte puternic.
4) Distanta personala neapropiata: se poate comunica fara a striga. Nu se mai simte nici caldura, nici
mirosul emanat de corpul interlocutorului.
5) Distanta sociala apropiata: este distanta dintre vanzator si client, dintre colegii de birou.
6) Distanta sociala neapropiata: impune comunicarea cu voce tare. Au loc discutiile formale.
7) Distanta publica apropiata: impune sa se vorbeasca foarte tare si rar.
8) Distanta publica neapropiata: solicita puternic vocea celui care vorbeste. Este distanta scenic, a
oamenilor politici, a actorilor si a prestidigitarilor.
In proxemica trebuie luate in considerare trei feluri de spatii: fixe, semifixe si dinamice. Teritoriul locuit
de o comunitate umana este considerat ca un spatiu fix. Pentru popoarele migratoare din trecut sau
pentru nomazi teritoriul era mai degraba spatiul semifix, chiar dinamic. Mobilele dintr-o incapere sunt si
ele fixe sau semifixe.
Spatiul in care interactioneaza doua sau mai multe persoane este prin excelenta dinamic, in functie
de tipul de interactiune si de durata acesteia.
Factorii contextuali genereaza tendinte de marire sau de micsorare a distantei fata de interlocutor. Cu
cat spatiul fizic in care ne aflam este mai larg, cu atat tindem sa micsoram distanta interpersonala.
Mentinem o distanta mai mica daca suntem laudati decat atunci cand suntem criticati.
Miscorarea distantei fata de cei cu care comunicam este un semn de solidaritate clar. O distanta mai
mica permite intrarea in functie a mai multor canale de transmitere/ receptare a mesajelor.
Femeile interactioneaza mentinand distante personale mai mici decat barbatii, iar cand este vorba de
perechi de sex opus, distanta se mareste. Copiii interactioneaza mai aproape de adulti, comparative cu
interactiunile cu parteneri de aceeasi varsta.
Raspunsurile la incalcarea spatiului personal pot fi diverse (schimbari de pozitie, interpunerea unor
bariere simbolice sau raspunsuri verbale adresate agresorului) .

Paralimbajul

In studiul comunicarii nonverbale, aspectele legate de caracteristicile vocii sunt denumite paralimbaj.
Termenul de elemente extralingvistice este mai general decat cel de paralimbaj, incluzand si
manifestari ca plansul, rasul, tusitul. Aceste manifestari transmit informatii despre emitator, despre
personalitate sau starea sa de spirit in timpul conversatie. Multe dintre manifestarile para- sau
extralingvistice sunt determinate cultural. Ele dau indicatii despre regiunea geografica, despre grupul de
apartenenta si chiar despre statusul social al individului.
Modalitatile paralingvistice se refera la modificarile de ritm in comunicarea verbala, la intensitatea si
tonalitatea vocii.
Intonatia
Este o variatie de inaltime a tonului in rostirea unui enunt; consta, deci, in ridicarea si in coborarea vocii,
care insoteste emiterea unei transe sonore. Ea nu poate fi separata de sunetele care constituie enuntul.
Intonatia este legata de un complex de factori care caracterizeaza enuntul, printre care: melodia,
intensitatea, durata, ritmul, debitul, pauzele si accentual. Elementul central al intonatiei este insa
variatia de inaltime a tonului de baza care se produce ca rezultat al vibrarii corzilor vocale. Intonatia
serveste la organizarea comunicativa a enuntului.
Ritmul vorbirii- se accepta larg ideea ca ritmul vorbirii este mai important decat intonatia pentru
intelegerea mesajelor verbale.
Pauzele in actul vorbirii
Desi nu au niciun continut pauzele din actul vorbirii transmit informatii despre caracteristicile
psihologice ale emitatorului sau despre intentiile receptorului, despre natura relatiilor interpersonal sau
despre contextual sociocultural in care se desfasoara comunicarea. Ca semnal paralingvistic, pauzele pot
fi inconstient realizate dar si intentionate. Unii oameni doresc sa atraga atentia asupra a ceea ce spun,
ridicand tonul, altii o fac mai subtil, prin intreruperea comunicarii facand pauze inaintea cuvintelor pe
care vor sa le sublinieze. Uneori pauzele semnaleaza nevoia persoanelor de a reflecta inaintea formularii
raspunsului.

Manifestari sonore fara continut verbal
In lucrarile de analiza a comunicarii non-verbale, sub acest titlu apar: plescaitul, oftatul, gemetele, dresul
vocii, tusitul si ragaitul.

In esenta, folosim comunicarea non-verbala fara sa ne dam seama. Chiar daca putem recunoaste
semnele comunicarii non-verbale, de cele mai multe ori intalnim obstacole cand trebuie sa le
interpretam. Cu cat stim mai multe despre non-verbal, cu atat putem intelege mai usor aceste semnale.







































BIBLIOGRAFIE:
Floyd, Cory, 2009, Interpersonal Communication. The Whole Story, McGraw Hill, Cap. Non-verbal
communication, pp 207-253.
Hargie, Owen, Skilled interpersonal communication, Cap. Communicating without words: skilled non-
verbal behaviour, pp 43-82.
Chelcea, Septimiu, Comunicarea non-verbala: gesturile si postura.