Sunteți pe pagina 1din 1

Tudor Arghezi - Adam si Eva

Urndu-i-se singur n stihii,


A vrut si Dumnezeu sa aiba-n cer copii
Si s-a gndit din ce sa-i faca,
Din borangic, argint sau promoroaca,
Frumosi, cinstiti, nevinovati.
Se puse-asezamntul dintre frati.

Dar i-a iesit cam somnoros si cam
Trndav si naravas stramosul meu
Adam;
Ca l-a facut, cum am aflat,
Cu praf si nitelus scuipat;
Ca sa ncerce daca un altoi
De stea putea sa prinda pe noroi,
Ca, de urt, scuipnd n patru zari,
Stingher,
Facuse si luminile din cer.

Dar iata ca l-a nimerit,
Din pricina aluatului, gresit,
Si ca Adam, ntiul fiu
Al Domnului, iesise, parca, si zbanghiu.
Nu-i vorba, nici o poza nu ne-nvata
Cum ar fi fost omul dinti la fata.

Nici unda lacului nu l-a pastrat,
n care se-oglindea la scapatat.
Puterea lui dumnezeiasca,
Dormind mereu, cata sa-l mai trezeasca;
I-a rupt un os din coaste, ceva,
Si-a zamislit-o si pe Eva.

Mai poti casca de lene, iarasi,
Cnd ai o sora si-un tovaras?
S-au luat de mini si-au cutreierat
Gradina toata-n lung si-n lat.

Sa nu te miri ca, sovaind si mici,
Li se julea si nasul prin urzici.