Sunteți pe pagina 1din 2

http://societate.wordpress.

com/

Cultura politică constituie o parte organică a vieţii sociale. Ea este o parte componentă a
culturii globale a societăţii, reprezentând o caracteristică a modului şi stilului de viaţă
politică al unei comunităţi. În fiecare societate, în care există sfera politică, există şi
cultura politică. Ea este indispensabilă tuturor societăţilor în care există fenomenul
politic. Cultura politică este un ansamblu de poziţii, valori şi modele de comportament,
ce ţin de relaţiile dintre putere şi cetăţeni. Obiectivul politic este atitudinea subiectului
faţă de evenimentele politice. Dificultăţile economice şi sociale, care condiţionează
disconfort şi pesimism social influenţează poziţia civică, în primul rând, din cauza lipsei
idealurilor şi valorilor bine conturate.
Cetăţenii sunt deziluzionaţi de eşecurile în luarea şi implementarea de către exponenţii
diferitelor orientări politice a deciziilor politice, îşi pierd încrederea în noua clasă politică,
ceea ce cauzează un anumit grad de alienare de la viaţa politică. Pentru că dacă cetăţenii
se întâlnesc frecvent cu anumite abateri, apoi acestea încep să devină pentru ei normă.
Astfel, contravalorile pot deveni valori. Nu numai că există o contradicţie a valorilor în
societate, dar deseori înşişi oamenii sunt purtători ai valorilor contradictorii. Cultură
politică din perioada de tranziţie este influenţată în mare măsură de faptul că mulţi
oameni se conduc în activitatea lor atât de norme şi valori politice noi, cât şi de norme şi
valori politice vechi. Oamenii s-au eliberat de totalitarismul comunist, dar, în acelaşi
timp, au pierdut o mulţime de garanţii sociale, nivelul dorit de protecţie socială. Credinţa
într-un conducător „bun” este zdruncinata. Lipseşte un ansamblu bine conturat de valori,
norme şi idealuri. Printre caracteristicile culturii politice a societăţii se pot evidenţia:
dezorientarea valorică şi politică a cetăţenilor, împărtăşirea de către cetăţeni a unor valori
politice, câteodată contradictorii, un nivel jos de încredere faţă de regimul politic şi
conducerea politică. Cultura politică a societăţii este o cultură politică fragmentară şi
conflictuală, atât în aspectul deosebirilor dintre exponenţii săi, cât şi în ceea ce priveşte
modalităţile de exprimare şi funcţionare a ei. Între reprezentanţii diferitelor grupuri
sociale lipseşte acordul în vederea stabilirii principalelor valori politice, a evaluării
regimului politic existent şi direcţiilor dezvoltării politice a societăţii. Astfel, datele
prezentate de Institutul de Politici Publice în Barometrul de Opinie în aprilie 2008, arată
că cu referire la întrebarea: „Credeţi că în ţara noastră lucrurile merg într-o direcţie bună
sau merg într-o direcţie greşită?”, un număr impunător de cetăţeni – 59,6%, consideră că
direcţia este greşită [215]. Aproape o treime din populaţie - 30,8% - nu are încredere în
nici o personalitate politică. Cetăţenii spun nu există un partid sau o formaţiune politică
care ar reprezenta interesele lor, că Romania nu este guvernată de voinţa poporului.
Căile de socializare politică ale unei persoane depind de mediul de formare intelectuală a
ei, de climatul moral şi mediul religios în care este elevată persoana. Doar existenţa unui
set de valori comune, general-acceptate în societate poate contribui la identificarea
tuturor cetăţenilor cu un anumit sistem politic, dar şi la apariţia încrederii în procedurile
şi rezultatele funcţionării acestuia. Acest ansamblu de valori trebuie să includă
pluralismul politic, egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, apărarea libertăţilor şi
intereselor tuturor indivizilor. Deci societatea este o forţă naturală dominantă şi ea nu
derivă dintr-o alcătuire convenţională, adăugată de voinţa omenească la realitate, deci
individul şi societatea sunt daţi de la început într-o conexiune naturală; dominanţa
societăţii asupra individului derivă din însăşi natura societăţii care de fapt este o forţă
morală sau un sistem de forţe morale. Educaţia este cea care creează în individ o serie de
structuri subiective, altele decât cele genetice, creează un OM NOU, un om cu
comportamente normale pentru membrii unei colectivităţi în consens cu a celorlalţi,
repetabile, relativ stabile şi previzibile. Educaţia este o FUNCŢIE SOCIALĂ. Funcţiile
educaţiei sunt consecinţele sociale ale activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii
angajate la nivel de sistem social.