Sunteți pe pagina 1din 2

Intre idealul romantic al anularii limitelor dintre eu si lume – care aduce cu

sine mitul genialitatii si al satanismului – si poetica „transcendentei goale“ a


marilor poeti simbolisti si moderni trebuie avuta in vedere, ca un fel de placa
turnanta a modernitatii, teoria baudelaireana a „corespondentelor“. Modul in care
Baudelaire gindeste functiile poeziei poate fi insa reconstituit nu doar din
analiza celebrului sonet, ci si din unele notatii accidentale, risipite prin
articolele si fragmentele sale, precum cea de fata: „Intregul univers vizibil nu e
decit un depozit de imagini si semne, carora imaginatia le va da un loc si o
valoare relativa. Este un fel de hrana pe care imaginatia trebuie sa o digere si
sa o transforme“.
Diferenta dintre initiativa romantica a cautarii transcendentei si principiul
baudelairean al corelarii omului cu natura divina nu e atit o diferenta ideatica,
cit o diferenta tehnica, dobindindu-si adica specificitatea la nivelul tehnicii
poetice si al strategiilor de administrare a sensului. Volumul Florile raului
marcheaza momentul unor schimbari fundamentale in modul de structurare a
discursului literar. Formele extensive ale cunoasterii lirice cedeaza locul
formelor intensive.
Poezia isi interiorizeaza motivele, incepe sa-si ascunda schelaria ideatica,
descopera avantajele concentrarii semantice si face primii pasi spre renuntarea la
retorica discursivitatii. Vechile elemente epice si filozofice sint absorbite in
pasta unei curgeri lirice cu profunde efecte psihologice. Dezvaluirea cu
mijloacele rationalului a profunzimilor irationale ale sufletului sau ale
cosmosului cedeaza locul unei forme de cunoastere de factura magica, muzicala,
beneficiind de toate libertatile analogiei universale. Daca lumea e o carte cu
semne si valoarea acestor semne e relativa intrucit supusa revelatiilor de moment
ale subiectivitatii creatoare, atunci sensul lumii nu se afla inscris in
paienjenisul natural al lucrurilor si al fenomenelor, ci in relatia dintre acestea
si unicitatea ontologica a celui care scrie. In simbolism, ca si, mai tirziu, in
expresionism, obiectele inceteaza sa mai fie ele insele. Ele devin semne,
simboluri, urme, amprente, embleme. Spatiul lumii materiale se confunda astfel cu
spatiul unei medieri, important nu prin ceea ce el arata, ci prin ceea ce el
ascunde si sugereaza. In plan textual, poezia – inteleasa de acum inainte ca un
limbaj initiatic – va indeplini aceeasi functie mediatoare si astfel simbolul si
sinestezia vor transforma cuvintele din elemente date, purtatoare de sens, in
elemente creatoare de sens, deposedate de natura lor denotativa primara si
incarcate cu semnificatii obscure, manifestate printr-o ambiguitate irezolvabila.
Charles Baudelaire (1921-1867). Mare poet francez. Studiaza la Lyon si Paris.
Pleaca in voiaj in India, de unde apare si predilectia pentru o figura feminina
bine definita, Muza neagra. in 1845, Baudelaire publica sonete in "L Artiste" si
"Le Salon de 1845". in 1855 publica in revista "La Revue des Deux Mondes" 18 poeme
din "Florile raului" ("Les Fleurs du Mal"), pentru care va trebui sa plateasca o
amenda, din cauza ultrajului la adresa opiniei publice produs de aceste versuri.
Editia din 1861 este imbogatita prin noi poezii si un nou ciclu, "Tableaux care
contin "Les Salons" din 1845, 1846 si 1859, studiile sale din "L Expositions
universelle" (1855) si despre "L Essence du rire dans les arts plastiques", precum
si a treia editie din "Les Fleurs du Mal" (152 de poezii). in 1887 mai apar
"(Euvres posthumes", prin grija lui Eugene Crepet, "Correspondances inedites", un
jurnal de amintiri intime, "Fusees" si "Mon a nu". Baudelaire creeaza o estetica a
uratului in "Florile raului", stabilind o noua tehnica in poezie, aceea a
"corespondentelor" intre simboluri si stari de spirit sau intre culori si
sentimente.
Poezia "Corespunderi" ("Correspondances") statueaza momentul afirmarii unei noi
tehnici poetice, simboliste, aceea de a stabili o corespondenta intre culori si
sentimente sau intre muzica si o anumita stare de spirit: "Natura e un templu ai
carui stalpi traiesc/ Si scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceata;/ Prin codri
de simboluri petrece omu-n viata/ Si toate-1 cerceteaza c-un -ochi prietenesc."
Omul isi petrece viata in mijlocul unor "paduri de simboluri", care il observa si
il definesc existential. Reliefarea simbolurilor este un act de creatie poetica
perfecta, prin senzatiile eufonice si sinestezice care imbina sunetele si culoarea
in corespondente depline, extrem de sugestive: "Ca niste lungi ecouri unite-n
departare/ intr-un acord in care mari taine se ascund,/ Ca noaptea sau lumina,
adanc, fara hotare,/ Parfum, culoare, sunet se-ngana si-si raspund."
Metafora "codri de simboluri" este expresia cea mai concreta a lumii pline de
mister, pe care omul modern nu o mai poate descifra. Senzatiile eufonice sunt
ecouri indepartate ale acestei lumi, ca soapte ale unui univers nelamurit, ale
lumii transcendente de simboluri, reflectate in universul cotidian. Senzatiile
olfactive completeaza imaginea acestei lumi ascunse: "Sunt proaspete parfumuri ca
trupuri de copii,/ Dulci ca un ton de flaut, verzi ca niste campii,/ - Iar altele
bogate, trufase, prihanite...". incarcarea de semnificatii este maxima, senzatiile
"Purtand in ele-avanturi de lucruri infinite,/ Ca moscul, ambra, smirna, tamaia,
care canta/ Tot ce vrajeste mintea si simturile-ncanta." Simbolurile trimit
simtirii lirice sugestii auditive si vizuale inedite, schimband modul de perceptie
a realitatii, prin senzatiile ce creeaza starea de elevatie extrema a fiintei.
În poezie, descoperirea corespondenţelor aparţine lui Baudelaire (Correspondances-
Les fleurs du mal).Poezia are ca punct de plecare credinţa că există o unitate a
lumii în temeiul căreia senzaţiile de ordin diferit comunică între ele: ” Parfum,
culoare, sunet se-ngână şi-şi răspund”. Taina aceasta adâncă nu se oferă ochiului
comun, care observă numai exterior lumea, ci aceluia înzestrat cu facultăţi
superioare, al artistului. Poetul devine demiurgul care creează lumea din cuvinte
menite să sugereze idei fundamentale, principii metafizice(Mallarme).Rimbaud, în
poemul „Vocale” , dezvoltă ideea unor corespondenţe între culoare şi sunet: A-
negru, E-alb, I-roşu, U-verde, O-albastru .Este ceea ce se cheamă
sinestezie(mijloc prin care sunt puse în relaţie de echivalenţă realităţi
receptate de simţiri diferite; transferul elementelor, specific sinesteziei, este
metaforic).Pentru Ghil, dimpotrivă, I este albastru, O-roşu. În concluzie, la baza
simbolismului stă această osmoză dintre poet şi lumea din jur, dar nu în sensul
căutărilor de analogii uşor de stabilit între starea de spirit şi natură, ca în
poezia populară sau la romantici, ci în sensul că simboliştii văd în sufletul
individual chintesenţa vieţii cosmice, a palpitului vital existent în întreaga
natură.