Sunteți pe pagina 1din 79

DREPTUL TRANSPORTURILOR

SUPORT CURS - 2005

(pentru FR şi IDD)

1. Aspecte generale privind activitatea de transport.

1.1. Obiectul, importanţa şi organizarea activităţii de transport

Parte esenţială a activităţii economice, activitatea de transport constă în acele


acţiuni prin care se organizează şi se realizează deplasarea călătorilor şi mărfurilor în
spaţiu şi timp.
Prin sistemul naţional de transport se realizează legătura între producţie şi
consum şi în general satisfacerea necesitaţilor materiale şi spirituale ale societăţii. Prin
urmare, obiectul activităţii de transport constă în deplasarea în spaţiu de mărfuri, bunuri şi
persoane.
Se consideră că transporturile constituie o prelungire a procesului de producţie,
pe care îl continuă şi îl desăvârşeşte, iar prin această activitate de transport se adaugă la
valoarea mărfurilor. Prin activitatea de transport nu se creează bunuri materiale; aceleaşi
mărfuri deplasate în alt loc capătă o valoare superioară.
Activitatea de transport este strâns legată de dreptul constituţional al cetăţenilor
la liberă circulaţie în ţară şi străinătate.

Normele generale aplicabile transporturilor rutiere, feroviare, navale şi aeriene,


componentele reţelei de transport de interes naţional şi european, precum şi atribuţiile şi
răspunderile autorităţilor competente de reglementare, coordonare, control, inspecţie şi
supraveghere cu privire la activităţile de transport şi la mijloacele de transport sunt
stabilite de Ordonanţa Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, aprobată prin Legea
nr. 197/1998, republicată în M. Of. nr. 552 din 11.11.1999 în baza legii de aprobare,
modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 94/2000 şi Legea nr. 51/2002
privind aprobarea acestei din urmă ordonanţe. În acelaşi timp, după cum vom arăta în
cele ce urmează, reglementări specifice fiecărui tip de activitate de transport pot fi
regăsite în diferite acte normative speciale.

1
Principalele obiective ale sistemului naţional de transport sunt:
a) realizarea conectării tuturor localităţilor la reţeaua naţională de transport;
b) asigurarea dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor;
c) asigurarea liberei circulaţii a bunurilor;
d) asigurarea efectuării transporturilor care privesc siguranţa naţională;
e) asigurarea racordării lui la sistemele internaţionale de transport;
f) participarea la dezvoltarea economică şi socială a ţării.
Dezvoltarea sistemului naţional de transport se realizează ţinându-se seama de
următoarele cerinţe: promovarea programelor naţionale de realizare a unei dezvoltări
durabile a economiei naţionale; nevoile de apărare a ţării; asigurarea unui nivel ridicat de
siguranţă a traficului; eficienţa economică; asigurarea condiţiilor de conservare şi de
protejare a mediului; utilizarea raţională a energiei; respectarea convenţiilor şi acordurilor
internaţionale la care România este parte. În toate raporturile generate de activitatea de
transport protecţia vieţii umane şi a mediului este prioritară.
Sistemul naţional de transport constituie parte integrantă a sistemului economic şi
social şi are următoarele componente: infrastructurile de transport rutier, feroviar, naval şi
aerian; mijloacele de transport; operatorii de transport şi ai activităţilor conexe
transporturilor; sistemele de management al traficului şi sistemele de poziţionare şi
navigaţie.

Modurile de transport sunt:


a) transportul rutier;
b) transportul feroviar;
c) transportul naval;
d) transportul aerian;
e) transportul multimodal şi combinat.
Fiecare mod de transport are în compunere infrastructura de transport, mijloacele
de transport, operatorii de transport şi ai activităţilor conexe transportului, precum şi
sistemele de management al traficului şi sistemele de poziţionare şi navigaţie, după caz.
Infrastructurile destinate desfăşurării activităţilor de transport sunt căile de
comunicaţie rutiere, feroviare, navale şi aeriene. Infrastructurile de transport sunt
destinate desfăşurării activităţilor de transport, activităţilor conexe transporturilor şi
activităţilor privind administrarea infrastructurilor respective. Infrastructurile de transport
sunt de interes naţional şi de interes european şi împreună cu sistemele de management al
traficului şi cu sistemele de poziţionare şi navigaţie constituie reţelele de transport care
pot fi de interes naţional sau de interes european.
Mijloacele de transport sunt mijloace mobile, cu sau fără propulsie, amenajate
pentru transportul de persoane sau de bunuri, special destinate să se deplaseze pe o cale
de comunicaţie rutieră, feroviară, navală sau aeriană.
Operatorii de transport sunt transportatori, români sau străini, care au acces egal
şi nediscriminatoriu la infrastructura deschisă accesului public. Prin transportatori se
înţelege persoanele fizice sau juridice, autorizate să efectueze transporturi, interne sau
internaţionale, de persoane ori de bunuri, în interes public sau în interes propriu, cu
mijloace de transport deţinute în proprietate sau cu contract de închiriere ori leasing.
Operatorii activităţilor conexe transporturilor sunt persoane fizice sau juridice
care efectuează activităţile ce se desfăşoară în legătură cu/sau în timpul transportului.

2
Utilizatorii de transporturi au acces egal şi nediscriminatoriu la infrastructurile de
transport de interes public, pot alege liber modul de transport prin care îşi exercită dreptul
de a se deplasa, au posibilitatea de a efectua ei înşişi transportul ori de a apela la serviciile
unui transportator liber ales.
Statul sprijină dezvoltarea şi funcţionarea transportului public, subvenţionează
sau, după caz, susţine financiar transportul public de călători, garantează libera iniţiativă
şi autonomia transportatorilor şi asigură condiţiile unei concurenţe loiale între modurile
de transport şi între diferitele categorii de transportatori.

Ministerul Transporturilor coordonează modurile de transport printr-o abordare


multimodală, ţinând seama de capacităţile existente sau de cele prevăzute pentru fiecare
mod de transport şi de promovarea unei dezvoltări raţionale a transporturilor combinate,
cu respectarea reglementărilor specifice fiecărui mod de transport.
Ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, Ministerul
Transporturilor are următoarele atribuţii principale:
- elaborează strategiile de dezvoltare a activităţilor de transport;
- elaborează şi supune spre adoptare Guvernului programele şi priorităţile de modernizare
şi dezvoltare a infrastructurilor de transport deschise accesului public, aparţinând
domeniului public;
- asigură administrarea infrastructurilor de transport deschise accesului public, de interes
naţional şi european, aparţinând domeniului public al statului;
- asigură tuturor utilizatorilor acces egal şi nediscriminatoriu la infrastructurile de
transport deschise accesului public;
- asigură beneficiarilor de transport dreptul de a alege liber modul de transport,
transportatorul şi mijlocul de transport;
- sprijină dezvoltarea şi funcţionarea transportului public;
- stimulează libera iniţiativă şi asigură autonomia transportatorilor;
- asigură condiţiile unui mediu concurenţial normal în interiorul fiecărui mod de
transport, precum şi între modurile de transport;
- asigură efectuarea transporturilor militare şi a transporturilor de intervenţie în caz de
calamităţi naturale sau în alte situaţii deosebite;
- elaborează politica economică în domeniul transporturilor;
- elaborează politici pentru dezvoltarea transporturilor multimodale şi a transportului
combinat;
- asigură gestionarea proprietăţilor publice şi private ale statului din domeniul
transporturilor, atribuite în administrare prin lege;
- aprobă sau supune spre aprobare Guvernului, după caz, tarife sau taxe de utilizare a
infrastructurilor de transport deschise accesului public, aparţinând domeniului public al
statului;
- clasifică reţelele de transport de interes naţional şi european, în conformitate cu
standardele naţionale şi europene;
- autorizează funcţionarea porturilor, aerodromurilor civile, gărilor şi a autogărilor;
Ca autoritate de stat în domeniul transporturilor feroviare, rutiere, maritime, pe
apele interioare, aeriene, multimodale şi combinate, Ministerul Transporturilor are
următoarele atribuţii principale:
- elaborează proiecte de acte normative şi aprobă norme tehnice destinate asigurării
compatibilităţii sistemului naţional de transport cu sistemele de transport internaţionale;

3
- emite norme tehnice obligatorii pentru construcţia, modernizarea, întreţinerea şi
exploatarea infrastructurilor de transport, precum şi pentru construcţia, inspecţia tehnică
şi exploatarea mijloacelor de transport;
- emite norme obligatorii de atestare, certificare, licenţiere şi brevetare a personalului care
lucrează în transporturi sau concură la siguranţa traficului şi stabileşte condiţiile de
suspendare sau de anulare a atestatelor, certificatelor, licenţelor sau brevetelor acordate;
- organizează examene şi autorizări şi emite atestate, autorizaţii, certificate, licenţe şi
brevete pentru personalul din transporturi, precum şi pentru operatori;
- emite norme obligatorii de licenţiere şi autorizare a agenţilor economici care efectuează
sau vor efectua activităţi de transport ori activităţi specifice siguranţei traficului şi
stabileşte condiţiile de acordare, de suspendare sau de anulare a licenţelor şi
autorizaţiilor;
- emite norme obligatorii de siguranţă a traficului în transporturile rutiere, feroviare,
navale, aeriene, precum şi pentru transportul multimodal şi combinat şi supraveghează
respectarea acestora;
- emite norme obligatorii pentru efectuarea transporturilor de mărfuri periculoase;
- acordă sau retrage dreptul de arborare a pavilionului românesc navelor sau aeronavelor
civile, în condiţiile legii;
- aprobă survolarea spaţiului aerian al României, decolarea şi aterizarea aeronavelor
civile de pe/şi pe aeroporturile situate pe teritoriul României;
- asigură dirijarea aeronavelor în spaţiul aerian al României şi a navelor în apele naţionale
navigabile, în conformitate cu reglementările naţionale şi internaţionale;
- aprobă aplicarea reglementărilor specifice adoptate de organizaţiile de aviaţie civilă din
Comunitatea Europeană la care autoritatea română în domeniul aviaţiei civile este parte;
- exercită activitatea de registru, de inspecţie şi de control în transporturi;
- acordă permisiunea de intrare şi de plecare a navelor româneşti şi străine în/şi din
porturile civile româneşti;
- stabileşte condiţiile de înmatriculare a navelor, aeronavelor, autovehiculelor şi a
materialului rulant;
- asigură certificarea de tip şi individuală a mijloacelor de transport;
- supraveghează navele, indiferent de pavilionul acestora, în apele naţionale navigabile;
- anchetează evenimentele sau accidentele grave produse în activităţile de transport.

Transportul de persoane sau de bunuri poate fi atât transport în interes public cât
şi transport în interes propriu.

Transporturile în interes public, denumite şi transporturi publice, sunt cele


executate de persoane juridice sau fizice, în condiţii nediscriminatorii de acces pentru
terţi, pe baza unui contract de transport, contra plată.
Contractul de transport se încheie între transportator şi beneficiarul de transport şi
se probează, pentru transportul de persoane, printr-un titlu de transport înmânat
pasagerului, iar pentru transportul de mărfuri, printr-un document specific de transport.
Contractul de transport poate fi încheiat direct cu transportatorul sau prin
intermediari de transport, autorizaţi de Ministerul Transporturilor.

Transportul în interes propriu sau în interes personal este executat de persoane


fizice în vederea asigurării deplasării unor persoane sau bunuri, precum şi transportul în

4
folos propriu, organizat de persoane fizice sau juridice pentru activităţile proprii
autorizate, cu mijloacele de transport pe care le deţin în proprietate sau le folosesc în baza
unui contract de închiriere sau leasing.
Transportul în folos propriu de bunuri şi de persoane trebuie să constituie
accesoriul unei alte activităţi economice executate de persoana care îl organizează, iar
bunurile transportate trebuie să fie proprietatea acesteia ori să fie rezultatul activităţii sale.
Transporturile în interes propriu de persoane sau de bunuri se execută fără
perceperea unui tarif sau a echivalentului acestuia în bunuri sau servicii.
Persoanele fizice sau juridice care efectuează transporturi de bunuri şi de
persoane, altele decât cele în interes personal, se autorizează de către Ministerul
Transporturilor. Evidenţa autorizaţiilor se ţine de către Ministerul Transporturilor în
registre unice, pe moduri de transport. Sunt exceptate persoanele fizice sau juridice care
efectuează transporturi în regim de taximetrie.
Tarifele transporturilor publice se formează liber şi concurenţial pe baza cererii şi
a ofertei.
Specificul fiecărei categorii de transport impune însă o organizare proprie, care
variază de la o categorie la alta.
Transporturile pe cale ferată, auto, navale (fluviale şi maritime) şi aeriene se
realizează de către agenţii economici (unităţi specializate), cărora le revine obligaţia, în
temeiul unui contract de transport, de a deplasa in spaţiu mărfuri, calatori şi bagaje.
Specializarea stricta a fiecărei unităţi de transport rezida din necesitatea profilării
cât mai adecvate specificului categoriei de mijloace de transport pe care le are în
proprietate.

1.2. Clasificarea transporturilor

Transporturile se pot clasifica dupa mai multe criterii si anume:


A. Dupa obiectul lor:
a) transporturi de marfuri (bunuri);
b) transporturi de persoane;
c) transportul de informatii;
B. Dupa mijloacele de transport folosite:
a) feroviare (locomotive cu abur, Diesel, Diesel-electrice, electrice,
vagoane);
b) rutiere (auto si tractiune animala);
c) navale (maritime si fluviale);
d) aeriene (aeronave);
e) speciale (conducte, funiculare etc.);
f) combinate (cale ferata-auto, auto-naval etc.).
C. Dupa asezarea cailor de transport, transporturile orasenesti pot fi:
a) pe strazi (tramvai, troleibuz, taxiuri);
b) in afara strazilor (metrou, cale ferata, suspendate).
D. Dupa itinerarul parcurs in interiorul sau dincolo de granitele statului:
a) transportul in trafic intern (local);
b) transportul in trafic international (intre doua sau mai multe state), care la
randul lor pot fi:

5
- transporturi in trafic international de tranzit, cand transporturile se
efectueaza pe teritoriu unui stat strain numai in trecere.
- transporturi de peage, cand transporturile au punct de plecare si de sosire de
pe teritoriul unui stat, insa parcursul transportului trece si pe teritoriul altui stat vecin.
E. Dupa cum transporturile se executa cu un singur mijloc sau cu folosirea
succesiva a mai multor mijloace de transport:
a) transporturi efectuate cu un singur mijloc de transport;
b) transporturi in trafic combinat, cand transportul se executa cu doua sau
mai multe mijloace de transport, de catre mai multi carausi in baza unui singur contract
de transport.
F. In functie de interesul social:
- transport in interes public ce se executa de catre operatori de transport
licentiati in conditiile legii si in temeiul unui contract de transport;
- transport in interes propriu.

2. CONTRACTUL DE TRANSPORT – ASPECTE GENERALE

2.1. Noţiunea contractului de transport

Contractul de transport se poate defini ca fiind acel contract prin care un agent
economic specializat (numit unitate de transport, transportator sau caraus), se obliga, in
schimbul unui pret (taxa de transport sau tarif), sa transporte pana la destinatie, intr-un
anumit termen, calatorii si bagajele lor, sau sa transporte, pazeasca si sa elibereze
destinatarului, marfurile sau bagajele ce i-au fost incredintate in acest scop.
Din aceasta definitie rezulta ca indiferent de categoria de transport si obiectul
transportului prin natura sa, "contractul de transport este o institutie a dreptului civil
caracterizata prin existenta unor raporturi patrimoniale reglementate potrivit principiului
echivalentei prestatiilor".
Potrivit codului civil, contractul de transport apare ca o locatiune de lucrari,
alaturi de contractul de munca si de contractul de antrepriza, fiind reglementat in art.
1410-1490. Codul civil aplica in materia transporturilor raspunderea contractuala pentru
carausi si capitanii de corabii in cazul pierderii marfurilor predate, fiind exonerati,
potrivit art. 1475, Cod civil numai daca vor putea dovedi cauzarea acestor prejudicii din
motive neimputabile lor, de exemplu, forta majora sau cazul fortuit.
Contractul de transport de marfuri este reglementat si prin dispozitiile Codul
comercial din 1887, in art. 413-441, iar contractul de transport maritim de marfuri si
calatori, in art. 557-600, sub denumirea de contract de incheiere.
Codul comercial cuprinde dispozitii referitoare la documentul de transport,
dreptul autonom al destinatarului, raspunderea carausului, recunoasterea existentei
simultane a doua drepturi independente asupra lucrurilor ce se transporta etc. Codul
comercial face deosebirea intre transporturile efectuate de carausi organizati sub forma de
intreprinderi, caz in care activitatea, de transport cade sub incidenta prevederilor Codului
comercial, fiind considerata fapta de comert si cazul in care transportul nu este executat
de intreprinderi, cand vor fi aplicabile dispozitiile Codului civil.

6
In masura in care dispozitiile Codului comercial nu sunt abrogate sau modificate,
expres sau tacit, prin actele normative care reglementeaza activitatea de transport, in
conditiile in care acestea se executa prin intermediul agentilor economici specializati, ele
isi mentin aplicabilitatea.

2.2. Caracterul autonom al contractului de transport

Autonomia contractului de transport - ca institutie juridica - trebuie inteleasa


intr-un dublu sens si anume:
a) raporturile nascute din contractul de transport sunt independente de
raporturile existente intre expeditor si beneficiar, care au la baza un alt contract: de
furnizare, de vanzare-cumparare etc., raporturi ce nu-i sunt opozabile carausului. Rezulta
deci ca suntem in prezenta a doua contracte de sine statatoare, fiecare cu efectele ce-i sunt
proprii.
b) contractul de transport reprezinta o institutie juridica cu caractere specifice,
care il deosebesc de toate celelalte contracte cu continut economic sau de drept civil care
au ca obiect prestari de servicii; el reprezinta pe plan juridic concretizarea unor raporturi
economice de natura speciala - deplasarea obiectului transportului - ceea ce confera o
figura juridica proprie, cu caractere distincte.
Contractul de transport este un contract unitar, autonom si de sine statator, in
continutul caruia se imbina elemente care, in individualitatea lor, se aseamana cu
elementele specifice altor contracte (de antrepriza, de locatiune de lucrari, depozit), dar
care in ansamblul lor confera acestui contract o natura juridica proprie.
Trebuie subliniat faptul ca nu orice deplasare de lucruri dintr-un loc in altul
formeaza obiectul unui contract de transport, ci numai atunci cand transportul se face pe
baza obligatiei asumate de caraus in acest sens si pe care le-a luat in prealabil in primire
la locul de incarcare si le va preda la locul de destinatie. Deci, nu vor putea fi considerate
contracte de transport acelea care desi constau intr-o deplasare materiala dintr-un loc in
altul a unor lucruri, aceasta nu s-a facut cu predarea prealabila a lor.
Contractul de transport se deosebeste si de contractul de expeditie, care poate fi
definit ca fiind acel contract in baza caruia o persoana numita expeditionar (comisionar)
se obliga fata de cealalta parte contractanta numita expeditor (comitent) ca in temeiul
imputernicirii date de acesta, sa incheie cu un caraus, in nume propriu, dar pe seama
expeditorului, un contract de transport de marfuri si sa efectueze toate operatiunile
auxiliare expedierii marfurilor sau primirii lor la destinatie, iar expeditorul se obliga sa-i
plateasca o anumita suma de bani si pretul prestatiilor auxiliare.
Raporturile juridice care se stabilesc intre partile contractului de expeditie sunt
de natura juridica complexa.
In raporturile dintre expeditionar (comisionar) si expeditor (comitent) se
suprapun doua contracte civile: un contract de mandat (fara prezentare), in baza caruia
expeditorul (comitentul) il imputerniceste pe expeditionar (comisionar) sa incheie cu un
caraus contractul de transport si un contract de prestari de servicii in baza caruia
expeditionarul (comisionarul) trebuie sa execute toate operatiunile necesare transportului
(preluarea marfurilor si incarcarea lor in mijloacele de transport, intocmirea formalitatilor
necesare etc.).

7
2.3. Caracterele juridice ale contractului de transport

Contractul de transport prezinta un numar mare de varietati, care se deosebesc


intre ele fie datorita specificului pe care il presupune obiectul activitatii desfasurate de
caraus (transport de calatori, de marfuri, bagaje si mesagerii), fie datorita varietatii si
specificitatii mijloacelor de transport folosite (feroviar, rutiere-auto sau hipo-aerian, pe
apa), fie datorita particularitatilor pe care le implica transporturile internationale fata de
cele interne.
Indiferent de felul sau, contractul de transport prezinta urmatoarele trasaturi
esentiale:
1. Contractul de transport este un contract bilateral (sinalagmatic), deoarece
chiar de la incheierea sa da nastere la obligatii reciproce si interdependente in sarcina
ambelor parti contractante si anume: carausul se obliga sa transporte dintr-un loc in altul
incarcatura sau o anumita persoana, iar expeditorul sau calatorul are obligatia sa plateasca
pretul transportului, deci obligatiei fiecarei parti sa-i gasim cauza juridica in obligatia
celeilalte.
2. Contractul de transport este un contract cu titlu oneros, deoarece fiecare
parte contractanta urmareste sa obtina un folos, o contraprestatie, in schimbul obligatiei
asumate. Astfel, expeditorul urmareste deplasarea marfurilor catre destinatarul desemnat
de el in contract (sau calatorul sa ajunga la destinatie), iar carausul vrea sa primeasca
pretul convenit (tariful de transport) ca un contraechivalent al prestatiei asumate.
3. Contractul de transport este un contract comutativ deoarece partile cunosc
intinderea obligatiilor reciproce pe care si le asuma chiar din momentul incheierii
contractului si pot aprecia valoarea acestor prestatii reciproce ca fiind echivalente.
Tarifele pe baza carora se stabileste pretul transportului cuvenit carausului
fiind aprobate de regula prin acte normative cu caracter imperativ, sunt obligatorii pentru
toti participantii la activitatea de transport, nefiind susceptibile de negociere.
c) Contractul de transport de persoane este un contract, in principiu consensual,
deoarece el se incheie valabil prin simplu consimtamant al partilor dovada incheierii lui
se face insa printr-un inscris (biletul sau legitimatia de calatorie).
d) Contractul de transport de marfuri, cu exceptia celui maritim, are un caracter
real, deoarece pentru incheierea sa valabila, consimtamantul partilor trebuie sa fie
materializat in predarea efectiva a marfurilor care urmeaza sa fie transportate de catre
caraus.
d) Contractul de transport de marfuri incheiat intre agentii economici este un
contract cu continut economic.

2.4. Pozitia destinatarului in contractul de transport

Contractul de transport se incheie intre intreprinzatorul de transport (carausul)


si expeditor, care apar in mod obisnuit ca subiecte ale contractului.
In cazul in care transportul de bunuri se face in folosul unei alte persoane decat
aceea a expeditorului, atunci destinatarul, desi nu este parte in contract, dobandeste
anumite drepturi din contractul respectiv, motiv pentru care problema clarificarii juridice
a drepturilor destinatarului a dat loc la ample discutii, in literatura de specialitate
emitandu-se mai multe opinii.

8
Astfel, in dreptul roman, carausul a fost considerat ca un "negutiorum gestor"
al destinatarului, ceea ce contravine situatiei reale, deoarece executarea transportului este
urmare a initiativei expeditorului si nu a carausului si pentru ca, obisnuit, marfa ce se
transporta initial apartine expeditorului si nu destinatarului.
Potrivit altei opinii, drepturile care izvorasc din contractul de transport trec de
la expeditor la destinatar (prin cesiune) pe baza unei oferte prezumate de cesiune facuta
de expeditor destinatarului, in momentul sosirii marfii si prin intermediul carausului.
Dupa o alta opinie criticabila din literatura de specialitate, datorita faptului ca
destinatarul dobandeste un drept propriu fata de caraus, drept izvorat din contractul
incheiat de caraus cu expeditorul, se considera ca drepturile destinatarului sunt identice
cu cele ale tertului beneficiar din stipulatiunea pentru altul.
Dar acestea sunt doua situatii distincte, deosebirile dintre ele constand in
urmatoarele:
a) in cazul stipulatiei pentru altul, tertul beneficiar dobandeste drepturile sale
din momentul incheierii contractului de transport, destinatarul dobandeste dreptul la
eliberarea marfii numai din momentul cand marfa a ajuns la destinatie si este pusa la
dispozitia sa, moment pana la care expeditorul are dreptul, de a dispune de marfa;
b) tertul beneficiar in cadrul stipulatiei pentru altul, poate deveni numai titular
de drepturi, deoarece nu poate fi obligat printr-un act de vointa apartinand altcuiva, pe
cand destinatarul dintr-un contract de transport poate avea atat drepturi cat si obligatii, ca
de exemplu, de a achita tariful de transport si alte cheltuieli de transport, prin aceasta el se
asociaza sau adera la contractul de transport (care initial s-a incheiat intre expeditor si
caraus), adica il accepta;
c) de asemenea, in practica, adesea, in baza aceluiasi contract de transport,
carausul este actionat concomitent de expeditor si de destinatar. Acest lucru contravine
teoriei stipulatiei catre altul, conform careia, din momemntul aderarii destinatarului la
contractul de transport, expeditorul nu ar mai avea, in principiu, dreptul de a actiona pe
caraus, deoarece prin primirea scrisorii de trasura si a marfii de catre destinatar, acesta s-
ar substitui expeditorului in ceea ce priveste valorificarea oricarui drept derivand din
contractul de transport.
Tinand seama de aceste deosebiri, in literatura de specialitate s-a ajuns la
concluzia ca "ideea stipulatiei pentru altul nu poate explica, pe deplin, pozitia
destinatarului in contractul de transport, pozitia suigeneris, care nu poate fi incadrata in
principiile aplicabile stipulatiei, desi din alte puncte de vedere se aseamana cu acesta,
contractul de transport este o stipulatie pentru altul cu unele particularitati".
Datorita faptului ca legislatia in vigoare atribuie un rol activ tuturor partilor
din contractul de transport inclusiv destinatarului, in literatura de specialitate s-a aratat ca
ar fi necesara sa se reexamineze pozitia destinatarului in contractul de transport pentru a
se vedea in ce masura caracterul de contract bipartit mai corespunde in prezent si daca n-
ar trebui sa se adopte un nou punct de vedere, potrivit caruia acest contract este un
contract tripartit, ceea ce ar corespunde mult mai bine dintr-un asemenea contract sa aiba
un rol activ.
Acceptarea (aderarea la contract) a destinatarului nu are efect constitutiv de
drepturi, deoarece acestea s-au nascut chiar din momentul incheierii contractului de
transport de catre expeditor si deci, prin ea, destinatarul isi consolideaza numai aceste
drepturi stipulate in favoarea sa.

9
2.5. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT.

2.5.1. CONDIŢII

A) Capacitatea partilor

Pentru a incheia un contract de transport valabil, partile trebuie sa aiba


capacitatea de exercitiu deplina, adica sa poata sa-si exercite drepturile si sa-si asume
obligatii prin acte juridice incheiate in nume propriu.
Potrivit art. 5, alin. 1, din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice si
persoanele juridice, orice persoana fizica are capacitatea de folosinta si, de asemenea, in
afara de cazurile prevazute de lege, capacitatea de exercitiu. Deci, in materia capacitatii
de a incheia acte juridice civile regula este capacitatea, incapacitatea reprezentand
exceptia, care, ca toate exceptiile este de stricta interpretare.
Minorii cu capacitatea restransa de exercitiu vor putea incheia singuri contracte
de transport, insa cu incuviintarea prealabila a ocrotitorilor legali (parinti, tutore). Minorii
sub 14 ani si interzisii judecatoresti vor putea pentru satisfacerii unor nevoi, sa incheie, de
exemplu, contractele de transport de persoane cu mijloace de transport orasenesc in
comun.

B) Consimtamantul partilor

Consimtamantul, alaturi de cauza, constituie vointa juridica ce prezinta un


fenomen complex atat din punct de vedere psihologic cat si juridic.
Consimtamantul ca element al vointei juridice, reprezinta manifestarea
hotararii de a incheia actul juridic.
Pentru a fi valabil, consimtamantul trebuie sa indeplineasca urmatoarele
conditii:
- sa emane de la o persoana cu discernamant;
- sa fie dat cu intentia de a produce efecte juridice;
- sa fie exteriorizat;
- sa nu fie alterat de vreun viciu.

C) Obiectul

Obiectul actului juridic (fiind chiar obiectul raportului juridic caruia ii da


nastere), consta in obiectul obligatiei ori obligatiilor generale din actul juridic civil
respectiv, adica in prestatia sau prestatiile respective, prin care se intelege fie transmiterea
unui drept, fie a unui fapt (pozitiv sau negativ) al debitorului, precum si obiectul acestor
prestatii.
Obiectul contractului de transport consta in prestatiile, pentru unitatea de
transport (caraus) de a transporta marfa, bagajele sau calatorii, iar pentru expeditor
(calator), de a plati taxa de transport.
Ca orice obiect al unui act juridic si obiectul contractului de transport trebuie
sa intruneasca anumite conditii de validitate (care se apreciaza raportandu-le la momentul
incheierii contractului) constand in urmatoarele: sa existe, sa fie in circuitul civil, sa fie

10
determinat sau determinabil, sa fie posibil, sa fie in conformitate cu legea si cu regulile de
convietuire sociala, sa constituie un fapt personal al celui care se obliga, iar uneori, cel ce
se obliga sa fie titularul dreptului.
Astfel, va fi nul contractul care are ca obiect transportul unui lucru imposibil
de executat cu mijloacele de transport din categoria de transport din care face parte
organizatia respectiva sau contractul care ar avea ca obiect un transport de lucruri pentru
care exista o interdictie ebsoluta etc.

D) Cauza

Cauza contractului de transport este un element constitutiv in structura sa si o


conditie de validitate a acestuia.
Contractul de transport fiind un contract sinalagmatic nu are o singura cauza,
comuna partilor, ci cate o cauza a fiecareia rezultata din obligatiile reciproce ale partilor.
Cauza inglobeaza in sine atat scopul direct si imediat al consimtamantului
(element abstract, obiectiv si invariabil in aceeasi categorie de contracte), cat si scopul
indirect, mediat al consimtamantului, care este motivul determinant al asumarii obligatiei,
legat de destinatia concreta data contraprestatiei (element concret, subiectiv si variabil de
la un contract la altul, in cadrul aceleiasi categorii).
Cauza in contractul de transport trebuie sa existe, sa fie reala si nu falsa, sa fie
licita si morala.

2.6. Forma contractului

Contractul de transport se incheie, de regula, prin simplul acord de vointa al


partilor, insa dovada incheierii lui se face printr-un inscris (scrisoare de trasura, bilet sau
legitimatie de calatorie, etc.).
In cazul contractului de transport de marfuri, cu exceptia celui maritim,
contractul nu este valabil incheiat decat prin predarea efectiva a marfurilor, el avand
astfel un caracter real.
Forma scrisa a contractului de transport este ceruta ad probationem.
Forma, continutul si denumirea documentelor de transport variaza de la o
categorie la alta de transport: scrisoare de trasura in transporturile pe cale ferata si
fluviale; scrisoare de transport aerian; scrisoare de transport auto si conosament in
transportul maritim.
Pentru fiecare expeditie se intocmeste un singur document de transport, care
face dovada incheierii si a continutului contractului de transport.

2.7. Taxa de transport

Caracterul oneros al contractului de transport impune ca, in toate categoriile de


transport si indiferent de obiectul supus transportului: marfuri, calatori, bagaje, pentru
prestatia executata de transportator, sa primeasca contraprestatia celeilalte parti,
materializata in taxa de transport.
Pretul este un element constitutiv al transportului de marfuri la fel de esential
ca marfa insasi. In lipsa sa, nu numai ca nu se poate vorbi de un transport comercial, ci nu
exista transport in nici un fel.

11
Taxa de transport se stabileste pe baza de tarife, care cuprind norme cu caracter
imperativ, partile neputand sa determine cuantumul taxei prin negocieri directe, asa cum
se impune in conditiile economiei de piata.
In cazul transportul de marfuri, determinarea cuantumului taxei de transport se
face avandu-se in vedere: felul marfii, greutatea, capacitatea mijlocului de transport,
distanta si felul expeditiei (cu mijloace in totalitate, coletarie etc.). Transportatorul este in
drept sa perceapa unele taxe accesorii pentru executarea unor operatiuni accesorii si
adiacente transporturilor, cum ar fi: incarcarea-descarcarea, magazinajul, transbordarea,
avizarea etc., cat si suprataxe in cazul declararii false a marfii prezentate la transport etc.
Dupa cum s-a precizat, structura pretului de cost in transporturi difera in raport
de cea a pretului de cost din alte ramuri ale economiei, in sensul ca poanderea o
reprezinta cheltuielile facute pentru salarizarea fortei de munca, pentru combustibil,
energia si amortizarea mijloacelor fixe.
Taxa de transport este influentata si de greutatea sau volumul marfii
transportata.
Distanta de parcurs influenteaza in mare masura cuantumul taxei, fixandu-se in
kilometri si zone, calculata pe ruta cea mai scurta sau pe cea solicitata de expeditor.
Uneori sunt fixate taxe reduse, desi distantele sunt mai mari, iar prin alte tarife
taxele sunt mai mari, desi distantele sunt mai mici.
Taxa de transport poate fi platita de expeditor sau de catre destinatar in raport
de mentiunea facuta in documentul de transport, dupa caz, "francata" sau "transmisa".

2.8. Raspunderea transportatorului

a) in temeiul Codului civil


Transportatorii raspund de integritatea marfii, atat sub aspect cantitativ cat si
calitativ, din momentul primirii ei la transport si pana in momentul eliberarii ei
destinatarului.
Agentul economic transportator raspunde pentru pierderea totala sau partiala a
marfii, pentru avaria ei, pentru depasirea termenului de eliberare a marfii si pentru orice
alt caz ce poate fi considerat neexecutare a contractului de transport.
Ca orice raspundere contractuala, raspunderea carausului se intemeiaza pe
culpa, iar pentru a fi exonerat de raspundere, carausul trebuie sa faca dovada ca
indeplinirea necorespunzatoare a obligatiei asumate se datoreaza unei cauze care exclude
culpa sa.
Potrivit dispozitiilor Codului civil, debitorul nu va putea fi condamnat la
daune-interese daca executarea necorespunzatoare a obligatiei sau intarzierea in executare
se datoreaza unei cauze straine ce nu i se poate imputa: faptul creditorului, cazului fortuit
sau fortei majore.
In ceea ce priveste raspunderea transportatorului, regula generala este existenta
prezumtiei de culpa, drept urmare, creditorul nu trebuie sa faca dovada lipsei de diligenta
a debitorului (carausului).
Neexecutarea obligatiei de catre transportator datorata unui tert, a carui fapta
nu a putut fi prevazuta sau impiedicata, este asimilata fortei majore.
Evenimentele atmosferice, sunt cauze straine imprevizibile, ce nu pot fi
inlaturate, fiind asimilate fortei majore si au ca efect exonerarea de raspundere a
transportatorului.

12
b) in temeiul Codului comercial
Dispozitiile Codului comercial referitoare la raspunderea carausului pentru
neindeplinirea obligatiilor, cat si cele asupra evaluarii daunei au un caracter dispozitiv,
partile putand deroga de la ele, cu doua exceptii:
- conform art. 417 Cod comercial orice conventie a partilor prin care s-ar limita
raspunderea stabilita prin art. 417-419; art. 425; art. 427-430; art. 432-433; 436 si art. 440
este nula chiar daca ar fi permisa prin reglementari generale sau particulare, cu exceptia
cazului cand prin tarife speciale se stabilesc preturi mai mici decat cele prevazute in
tarifele ordinare;
- conform art. 430 Cod comercial nu se poate deroga de la regulile stabilite
referitoare la raspundere in caz de dol sau culpa grava a carausului, deoarece ar fi imoral
sa se acorde beneficiul limitarii raspunderii in aceste cazuri ca si atunci cand ele ar lipsi.
In cazul transporturilor maritime, potrivit art. 506 din Codul comercial,
carausul nu va raspunde daca va putea face dovada ca neindeplinirea obligatiilor se
datoreaza unor obstacole provenite din caz fortuit sau forta majora.
In toate categoriile de transport: auto, feroviar, aerian si naval, obligatiile
carausului fiind relativ aceleasi, nici raspunderea a nu poate fi diferita.

TRANSPORTURILE FEROVIARE

1. Contractul de transport de marfuri pe calea ferata

1.1. Consideratii introductive

Transportul de marfuri pe calea ferata se executa pe baza contractului de


transport incheiat intre operatorul de transport feroviar si expeditorul marfurilor, care
poate fi o persoana juridica cu capital de stat, privat sau mixt sau o persoana fizica.
Contractul de transport incheiat de calea ferata de expeditie cu expeditorul
marfurilor, da nastere la obligatii pentru toate regionalele de cai ferate, pe teritoriul carora
trece transportul, deci contractul se incheie si in numele acestora. Din aceasta cauza
transportul va parcurge itinerariul stabilit pe baza unui singur document de transport,
toate operatiunile pe care le presupune transportul fiind efectuate de caraus, fara a fi
necesara prezenta expeditorului.
Transporturile de marfuri pe calea ferata se pot efectua ca expeditii de vagoane,
atunci cand se foloseste intreaga capacitate de transport a mijlocului (dupa tonaj sau
volum) ori ca expeditie de coletarie, cand cantitatea de marfuri nu acopera aceasta
capacitate.

13
1.2. Definitia contractului de transport de marfuri pe calea ferata

Contractul de transport de marfuri pe calea ferata este acel contract prin care
operatorul de transport pe calea ferată, in calitate de caraus, se obliga in schimbul unei
taxe de transport (tarif), sa transporte inauntrul unui anumit termen, sa pazeasca si sa
elibereze marfa destinatarului, care poate fi expeditorul sau un tert indicat in scrisoarea de
trasura.

1.3. Incheierea contractului de transport

Expeditorul poate fi o persoana juridica cu capital de stat, particular sau mixt, ori o
persoana fizica, care preda marfa la transport.
Pentru incheierea contractului de transport pe calea ferata, partile trebuie sa-si
exprime consimtamantul in forma scrisa. Consimtamantul trebuie sa fie valabil exprimat
si sa nu fie viciat prin eroare, dol, sau violenta.
De regula oferta este facuta de expeditor, prin prezentarea marfii insotita de
scrisoarea de trasura, iar acceptarea oferte de catre caraus consta in verificarea
incarcaturii si aplicarea stampilei statiei de expeditie pe documentul de transport.
Dupa aplicarea stampilei statiei de expeditie pe scrisoarea de trasura, aceasta
face dovada contractului de transport incheiat. Prin aplicarea stampilei, statia de primire
certifica atat primirea marfii la transport, cat si momentul incheierii contractului de
transport.
Daca transportatorul a omis stampilarea scrisorii de trasatura si se nasc litigii,
expeditorul poate face dovada momentului incheierii contractului de transport cu alte
mijloace de proba, cum sunt: chitanta de primire a marfurilor, buletinul de predare a
vagoanelor, registrul de primire a marfurilor, registrul de cantar etc.

1.4. Scrisoarea de trasura

Contractul de transport de marfuri pe calea ferata se incheie in forma scrisa, asa


cum este stabilit prin Regulamentul de transport pe cale aferata si Tariful local de
marfuri.
Scrisoarea de trasura este pusa la dispozitie de catre calea ferata si se
completeaza de expeditor, iar datele cuprinse in chenarele cu linie groasa sunt completate
de caraus.
Scrisoarea de trasura trebuie sa cuprinda urmatoarele mentiuni obligatorii:
- locul si data intocmirii scrisorii de trasura;
- numele (denumirea), domiciliul (sediul) expeditorului, telefon, telex sau fax - ca
expeditor trebuie sa fie inscrisa o singura persoana fizica sau juridica;
- denumirea statiei de predare si a celei de destinatie;
- numele (denumirea), domiciliul (sediul) destinatarului - se admite numele unui singur
destinatar;
- numarul si seria sigiliilor aplicate;
- denumirea marfii predate la transport asa cum figureaza in indexul alfabetic si in
nomenclatura marfurilor din tarif;
- numele (denumirea), domiciliul (sediul) expeditorului, si semnatura sa ori aplicarea
stampilei sale, sau ambele.

14
- enumerarea detaliata a documentelor insotitoare, vamale, fiscale, administrative etc.;
- numarul mijlocului de transport;
- masa bruta a marfii si alte elemente de calcul, care sa permita determinarea cantitatii
de marfa a expeditiei exprimata sub alte forme;
- mentiunea de francare, in sensul ca tarifele de transport se platesc la expediere sau
cand se depune un depozit de francare;
Scrisoarea de trasura trebuie emisa in 5 exemplare, fiecare avand o anumita
destinatie:
- exemplarul de serviciu - insoteste transportul pana la statia de destinatie;
- copia - se pastreaza la statia de predare;
- avizul si adeverinta de primire care se pastreaza in statia de destinatie;
- unicatul scrisorii - insoteste marfa si se preda destinatarului;
- duplicatul - se elibereaza expeditorului dupa incheierea contractului de transport
(acesta face dovada predarii marfii si pe baza lui poate cere modificarea contractului de
transport si isi poate valorifica drepturile impotriva carausului);
La transport, nu sunt admise pe baza aceleiasi scrisori de trasura urmatoarele
marfuri:
- marfuri care prin natura lor nu pot fi incarcate la un loc cu altele;
- marfurile admise la transport in anumite conditii cand incarcarea lor in comun cu alte
marfuri este interzisa prin normele tehnice privind marfurile periculoase;
- marfuri care datorita prescriptiilor vamale, fiscale sau administrative, nu pot fi
expediate impreuna cu alte marfuri;
- marfurile a caror incarcare este in sarcina caii ferate, pe acelasi document cu cele a
caror incarcare este in sarcina expeditorului.
Expeditorul raspunde de exactitatea mentiunilor facute in scrisoarea de trasura,
suportand toate consecintele care ar rezulta daca ele ar fi incomplete, insuficiente,
prescurtate sau imprecise.
Pentru expeditiile incarcate de expeditor, mentiunile din scrisoarea de trasura
referitoare la masa marfii sau la numarul coletelor nu fac dovada impotriva caii ferate,
decat daca verificarea acestei mase si a numarului coletelor a fost facuta efectiv de catre
calea ferata, si certificata in scris pe documentul de transport.
Si in transporturile, ca si in trafic local, internationale scrisoarea de trasura este
nominativa si nu constituie un titlu reprezentativ al marfii.

1.5. Predarea marfii caii ferate

Reglementarile in vigoare stabilesc obligatiile expeditorului in legatura cu


predarea marfii la transport, cat si ale carausului in vederea executarii transportului si
asigurarii integritatii ei.
Predarea marfii, constituie actul initial de executare a transportului si consta in
transferarea detentiunii marfii caii ferate, care o detine pe contul expeditorului. Predarea
marfii de catre expeditor carausului se face in locuri prestabilite.
Intre greutatea marfii din documentul de transport si cea prevazuta in actele de
livrare insotitoare trebuie sa fie deplina coincidenta.
Conditiile de ambalare sunt cele prevazute de stasuri sau norme tehnice, iar
nerespectarea lor indreptateste pe caraus sa refuze primirea marfii sau sa faca mentiunea
necorespunderii ambalajului, caz in care, marfurile circula pe raspunderea expeditorului.

15
Se pot primi ca expeditii de coletarie si marfuri neambalate daca prin natura lor
nu se pot pierde, imprastia sau amesteca cu altele.
Nu pot fi predate ca expeditii de coletarie: marfurile excluse la transport conform
Regulamentului de transport pe căile ferate; cadavrele; vietatile, cu exceptia celor mici
prezentate la transport in custi (colivii); obiectele ce depasesc gabaritul.
Expeditorul are obligatia, la expeditiile de coletarie sau mesagerie sa introduca
in colet sau sa aplice pe colet o eticheta pe care sa se inscrie denumirea, cantitatea si
calitatea marfii din continutul coletului, precum si numele persoanei care a executat
cantarirea, masurarea, numararea si ambalarea marfii.
Pe eticheta aplicata se va inscrie numele si adresa destinatarului precum si
numarul de ordin al coletului corespunzator celui indicat in scrisoarea de trasura.
Transportul marfurilor in containere este admis ca expeditie de coletarie cat si si
ca expeditie de vagoane, dar numai in statiile de expeditie deschise traficului de marfuri
in containere.
Transportul marfurilor in transcontainere este admis numai ca expeditii de
vagoane in statiile si spre statiile deschise traficului de marfuri transcontainere.
Incarcarea si fixarea marfurilor in mijlocul de transport este o obligatie a
expeditorului ce trebuie indeplinita cu respectarea regulilor tehnice stabilite de caraus.
Pentru ca marfurile ce fac obiectul expeditiei sa fie primite la transport, acestea
trebuie sa indeplineasca anumite conditii.
In acest sens calea ferata efectueaza transporturile conform Regulamentului atat
timp cat:
a) expeditorul se conformeaza normelor Regulamentului si tarifelor;
b) transportul este posibil cu personalul si mijloacele obisnuite de transport;
c) transportul nu este impiedicat de imprejurari pe care calea ferata nu le poate evita si
care nu depind de ea pentru a fi inlaturate.
Regulamentul de transport pe calea ferata stabileste marfurile ce sunt excluse de
la transport dupa cum urmeaza:
1. marfurile al caror transport este interzis prin dispozitii legale sau pentru motive de
ordine publica, fie chiar si numai pe o portiune din parcurs;
2. obiectele care, datorita dimensiunilor si masei lor sau insusirilor, nu pot fi
transportate ca instalatiile sau mijloacele ordinare in exploatare, fie numai pe o portiune
din parcurs;
3. materialele si obiectele excluse de la transport prin Regulamentul privind normele
tehnice referitoare la transportul marfurilor periculoase.
Expeditorul are obligatia sa aplice pe containere sigilii proprii si sa indice in
scrisoarea de trasura felul, marca, numarul, capacitatea acestuia, greutatea proprie, felul si
greutatea marfii incarcate in containere.
Sigiliile trebuiesc astfel confectionate si aplicate, incat sa nu permita inlocuirea
sau violarea lor fara urme vizibile.
Calea ferata poate aplica sigiliile proprii ori de cate ori considera ca este in
interesul sau sa execute sigilarea.
Responsabilii cu expedierea marfurilor, raspund de exactitatea marfurilor ce se
expediaza in raport cu datele inscise in documentele de livrare si cel de transport cat si de
integritatea marfurilor pana in momentul predarii lor caii ferate.

16
1.6. Primirea la transport a marfurilor de catre calea ferata

Primirea la transport a marfurilor are loc in toate statiile destinate traficului de


marfuri in amplasamentul de incarcare-descarcare si in alte locuri stabilite (magazii, linii
de garaj etc.) in orele de program stabilite si cunoscute clientelei.
Primirea la transport a marfii constituie operatiunea care confera caracterul real
contractului de transport, evidentiaza deosebirea acestui contract fata de contractul de
remorcaj si marcheaza momentul transferului raspunderii caii ferate asupra marfii.
Operatiunea de preluare la transport a marfii consta intr-o serie de verificari care
privesc:
- la expeditie de coletarie si mesagerii: numarul coletelor, greutatea, starea ambalajelor,
adresa destinatarului si etichetele aplicate pe colete;
- la expeditiile de vagoane: natura marfii, respectarea regulilor tehnice de incarcare si
fixare a marfurilor, la vagoanele inchise, sigiliile, iar la vagoanele deschise semnele si
marcajele (daca sunt suficiente si executate in bune conditii).
In ceea ce priveste preluarea prin cantarire, aceasta este obligatorie in cazul
marfurilor destinate exportului sau provenite din import, a celor care se transbordeaza la
frontiera, coletaria si mesageria, produsele alimentare si cele ale industriei usoare.
Calea ferata va prelua fara cantarire marfurile ambalate potrivit stasului, cu
greutatea stantata sau cu greutati uniforme.
Nu vor fi admise la transport expeditiile de marfuri care nu indeplinesc
urmatoarele conditii:
- marfurile a caror ambalare este insuficienta sau necorespunzatoare;
- marfurile incarcate cu nerespectarea regulilor tehnice de incarcare si fixare in mijlocul
de transport.
- expeditiile de vagoane inchise fara sigilii si cele in vagoane descoperite fara semne si
marcaje, ori cu semne si marcaje insuficiente, sau necorespunzatoare;
- marfurile admise conditionat la transport care nu intrunesc conditiile speciale.
In cazul refuzului marfii pentru neindeplinirea uneia din conditiile prevazute mai
sus, reprezentantul caii ferate trebuie sa faca aceasta mentiune in scrisoarea de trasura sau
sa incheie un proces-verbal impreuna cu reprezentantul expeditorului.
Operatiunea de preluare a marfurilor la transport se incheie prin aplicarea
stampilei statiei de expeditie.

1.7. Taxa (tariful) de transport

Taxa de transport se stabileste diferentiat in raport de felul expeditiei: tarif pentru


expeditii de vagoane complete; tarif pentru expeditii de coletarie; tarif pentru expeditie de
mesagerie.
Tarifele au la baza urmatoarele principii:
- stabilirea tarifelor in functie de costurile efective ale prestatiei de transport astfel incat
sa se asigure acoperirea integrala a cheltuielilor pe fiecare categorie de marfuri si grupe
de marfuri transportate;
- corelarea tarifelor intre diferitele mijloace de transport in scopul orientarii
beneficiarilor spre utilizarea cat mai eficienta a diferitelor categorii de mijloace de
transport in functie de distanta si de caracteristicile de transport ale marfii;

17
- simplificarea sistemului tarifar in transporturile de marfuri pe cale ferata prin
reducerea numarului claselor tarifare.
- tarifele transporturilor publice, deci si a celor pe calea ferata, se formeaza liber si
concurential pe baza cererii si oferte.
Calculul taxei de transport se face de catre statia de predare pentru fiecare
expeditiie in parte, aplicandu-se tariful in vigoare la data incheierii contractului de
transport, iar in transporturile internationale, tariful legal in momentul intrarii
transportului pe liniile caii ferate romane.
Taxa de transport pentru expeditii de vagoane se determina in functie de: natura
marfii, greutatea ei si distanta kilometrica pe care o presupune transportul la destinatie.
Tarifele suplimentare sunt garantate prin dreptul de gaj al caii ferate privind
marfa, indiferent de locul unde s-au constatat care justifica perceperea lor.
Tarifele de transport si accesorii sunt platite de catre expeditor, daca nu exista o
conventie contrara intre expeditor si calea ferata.
Tarifele accesorii inregistrate in statia de expediere se incaseaza de la expeditor,
iar cele inregistrate in statiile din parcurs si in statia de destinatie, de la destinatar.
Plata tarifelor de transport este obligatorie in momentul incheierii contractului de
transport de catre expeditor, atunci cand prin conventii nu s-au stabilit alte termene,
conform prevederilor de mai jos.
Atunci cand tarifele sunt in sarcina destinatarului si cand destinatarul nu a ridicat
scrisoarea de trasura si nici nu a modificat contractul de transport, expeditorul ramane
obligat la plata tarifelor.
In cazul in care cheltuielile nu pot fi stabilite exact in momentul predarii marfii
la transport, calea ferata pretinde drept garantie depunerea unei sume reprezentand
aproximativ aceste cheltuieli. Decontarea cu expeditorul se face dupa eliberarea marfii in
statia de destinatie.
Calea ferata este indreptatita la plata tarifelor de transport dupa cum urmeaza:
- cu ocazia incheierii contractului de transport;
- la eliberarea marfii;
- prin facturarea periodica, atunci cand intre calea ferata si client exista conventie de
plata centralizata a tarifelor de transport.
Si in cazul transporturilor internationale, pe calea ferata prin scrisoarea
internationala de trasura se stabileste, prin mentiunile facute de expeditor, cui revine plata
taxelor, dupa cum urmeaza:
- "franco orice taxe" presupune ca expeditorul isi asuma plata taxelor de transport,
accesorii, vamale si alte cheltuieli;
- "franco" cand expeditorul ia asupra sa taxa de transport, si taxele accesorii;
- "franco de vama" presupune plata de catre expeditor a taxelor de vama si a celor
pentru operatiunile de vamuire;
- "franco pentru ..." cand expeditorul ia asupra sa o anumita suma pe care urmeaza sa o
plateasca.

1.8. Obligatiile caii ferate in vederea executarii transportului

Incheind contractul de transport, calea ferata se obliga sa transporte marfa la


destinatie si sa o predea destinatarului in cantitatea si starea in care a primit-o.

18
Calea ferata are indatorirea sa puna la dispozitia expeditorului mijloacele de
transport stabilite, la termen si in starea corespunzatoare.
Pentru ca expeditorul sa poata incarca marfa in termenul stabilit, transportatorul
are obligatia sa avizeze pe expeditor cu cel putin trei ore mai inainte de ora punerii la
dispozitie a vagoanelor.
Avizarea se face prin curier, posta, telefonic, fax, telex, in scris, in functie de
posibilitatile de comunicare ale statiei si clientelei.
Termenul de incarcare - descarcare, in cazul in care transportul este destinat altor
localitati decat in cele in care este situata statia de cale ferata, incepe sa curga:
- dupa 24 ore de la ora depunerii avizului scris sau telegrafic la posta, daca avizarea
prin curier special nu este posibila;
- dupa 12 ore de la avizarea telefonica sau a inmanarii avizului scris, daca avizarea s-a
facut telefonic sau prin curier.
In vederea asigurarea integritatii marfurilor incredintate la transport, calea ferata
este obligata sa organizeze paza si supravegherea pe intreaga perioada, de la preluarea de
la expeditor si pana la predarea lor destinatarului.
Pentru asigurarea integritatii marfurilor, in timpul transportului, expeditorul
poate delega un insotitor; insotirea este obligatorie in cazul transporturilor de animale
domestice si salbatice vii, peste, pasari si albine vii, fanuri si paie, obiecte pretioase, etc.
Pentru restul marfurilor insotirea este facultativa si necesita aprobarea regionalei de cai
ferate.
Daca insotitorul este propusul destinatarului va semna de primirea marfii pe
exemplarul din actul de livrare care ramane la expeditor.
Orice lipsa a marfurilor cade in sarcina comitentului a carui prepus este
insotitorul, daca pierderea sau avaria se datoreaza culpei acestuia.
Odata transportul ajuns la destinatie, calea ferata este obligata sa avizeze pe
destinatar de punerea mijloacelor de transport la descarcare si sa predea marfurile in
cantitatea si calitatea in care au fost primite.

1.9. Incarcarea - descarcarea marfurilor

Incarcarea-descarcarea marfurilor se executa, dupa caz, de expeditor sau de calea


ferata, respectiv de destinatar ori calea ferata.
Atunci cand obligatia incarcarii (descarcarii) marfii revine caii ferate in cazul
incarcarii expeditiilor de coletarie si clientelei, in cazul expeditiilor de vagoane.
Expeditorul trebuie sa verifice daca mijloacele de transport si rechizitele de
incarcare, apartinand caii ferate, puse la dispozitia sa, corespund transportului in bune
conditii.
Beneficiarii de transporturi au obligatia de a incarca-descarca mijloacele de
transport in termene prestabilite care variaza in raport de felul marfii, capacitatea
mijlocului de transport si locul incarcarii.
Calea ferata are obligatia de a tine la dispozitia clientelei vagoanele pana la
expirarea termenului de incarcare, cand se poate considera ca au fost refuzate tacit.
Daca destinatarul nu se prezinta pentru descarcare in termen de 24 de ore, de la
avizare, calea ferata este in drept sa descarce si sa depoziteze marfa fara prezenta
destinatarului.

19
Pentru containerele sosite incarcate ca expeditii de coletarie se acorda in statia de
destinatie un termen liber de magazinaj de 24 ore, iar pentru depasirea acestui termen se
percepe de fiecare container tariful de magazinaj.
Depasirea termenului de incarcare-descarcare a unui container, de doua ore, duce
la plata de tarife de imobilizare constand intr-o suma pentru primele 24 ore, suma care se
dubleaza pentru urmatoarele 24 ore si restul timpului.
Pentru paletele sosite incarcate ca expeditii de coletarie sau de vagoane si
descarcate in magazii pe rampe sau terenuri care apartin caii ferate, se acorda in statia de
destinatie un termen liber de magazinaj de 24 ore.
Daca cel indreptatit dispune ca supraincarcatura sa fie expediata la statia de
destinatie a incarcaturii principale, la o alta statie de destinatie sau sa fie inapoiata la
statia de expeditie, aceasta se trateaza ca o expeditie distincta.
Daca supraincarcatura se trimite ca o incarcatura separata la o alta statie de
destinatie ori se inapoiaza la statia de expeditie, expeditorul, o data cu dispozitia sa,
trebuie sa depuna o noua scrisoare de trasura la statia initiala de expeditie si sa achite
tarifele de transport corespunzatoare.
In cazul in care, ca urmare a dispozitiei expeditorului, supraincarcatura
descarcata in parcurs se incarca de calea ferata se percepe tariful de incarcare-descarcare,
iar cand aceasta face obiectul unui vagon complet, se percepe si tariful orar de utilizare
pentru perioada incarcarii, insa nu pentru mai mult de 12 ore.
In cazul in care supraincarcatura nu necesita utilizarea exclusiva a unui vagon, ea
poate fi expediata ca expeditie de coletarie.

1.10. Termenul de executarea a transporturilor

Termenele contractului de transport pentru vagoane complete este formata din


doua componente si incepe sa curga de la ora 24 a zilei cand marfa a fost primita si
unsumeaza:
- termenul de expediere care este de 24 ore fata de vechea reglementare care prevedea
un termen de 48 de ore.
- termenul de transport, pentru fiecare fractiune indivizibila de 400 km.
- termen suplimentar de 24 de ore, o singura data, pentru trecerea de pe liniile
principale pe liniile secundare sau inguste si invers; liniile principale se publica in tarife,
fiind puse la dispozitia expeditorului sau destinatarului dupa caz;
- termenele suplimentare stabilite prin normele uniforme.
Termenele contractului de transport se prelungesc, cu exceptia unei culpe
imputabile caii ferate, cu durata stationarii necesare pentru:
- verificarea expeditiei, din carea rezulta diferenta fata de mentiunile facute de
expeditor in scrisoarea de trasura;
- indeplinirea formalitatilor cerute de organele vamale sau alte autoritati administrative;
- modificarea contractului de transport;
- tratamente speciale ce trebuie acordate marfii;
- transbordarea sau refacerea unei incarcaturi efectuate defectuos de catre expeditor;
- circulatia pe mare, pe cai navigabile interioare sau mijloace rutiere, daca nu exista
legatura feroviara;
- pentru alte cazuri prevazute in normele uniforme;

20
- orice intrerupere a traficului care impiedica in mod temporar inceperea sau
continuarea transportului.
Cauza si durata acestor prelungiri trebuie sa fie mentionate de calea ferata in
scrisoarea de trasura. Daca este cazul, ele pot fi dovedite prin alte mijloace.
Termenul contractului de transport se suspenda sambata, duminica si in zilele de
sarbatori legale, atunci cand calea ferata nu lucreaza in aceste zile, daca a facut public
acest fapt.
Cand termenul contractului de transport trebuie sa ia sfarsit dupa ora de
terminare a programului de lucru al statiei de destinatie, expirarea acestui termen se
amana pana la trecerea a doua ore de la ora cand se reincepe programul statiei.
In cadrul termenului contractului de transport, expeditia trebuie sa soseasca in
statia de destinatie si sa fie avizata destinatarului. Pentru expeditiile care nu pot ajunge in
statia de destinatie, deoarece liniile de descarcare ale destinatarului sunt inaccesibile din
vina lui, durata de executare a contractului de transport se incheie o data cu avizarea
destinatarului asupra opririi acestor transporturi in parcurs.
Termenul de executare al contractului de transport se considera respectat daca
sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
- marfurile au sosit in statia de destinatie inainte de expirarea termenului;
- destinatarul a fost avizat;
- marfurile sunt tinute la dispozitia destinatarului in locurile de descarcare sau in
magaziile caii ferate.
Tarifele orare de utilizare se platesc de expeditor sau destinatar dupa cum
mijloacele de transport au stat la dispozitia acestora.
Evidenta mijloacelor de transport puse la dispozitia clientilor in vederea
calcularii tarifului orar de utilizare a mijlocului de transport se tine de calea ferata.

1.11. Impiedicarea la transport

Constituie impiedicare la transport faptul ca inceperea sau continuarea


transportului este impiedicata sau nu mai este posibila pe itinerariul prevazut. Pot
constitui impiedicari la transport calamitatile naturale (inundatii, inzapeziri si alte
fenomene naturale care pot opri continuarea transportului), perturbari in serviciu
(deraieri, accidente si alte evenimente asemanatoare), sechestrarea marfii, lipsa
documentelor insotitoare pentru indeplinirea formalitatilor vamale sau administrative,
grevele si alte cazuri similare.
In caz de impiedicare la transport, calea ferata hotaraste daca este preferabil sa
transporte din oficiu, modificand itinerariu sau daca este indicat, in interesul
expeditorului sa-i ceara instructiuni, comunicandu-i informatiile utile de care dispune.
In cazul in care, instructiunile expeditorului modifica destinatarul sau statia de
destinatie sau sunt date statiei unde se gaseste marfa, expeditorul trebuie sa le inscrie pe
duplicatul scrisorii de trasura si sa prezinte aceste duplicat caii ferate.
Daca expeditorul, instiintat de impiedicarea la transport, nu da in termen de 72
de ore instructiuni executabile, calea ferata procedeaza potrivit normelor privind
impiedicarea la eliberare.
Cand impiedicarea la transport inceteaza inaintea sosirii instructiunilor
expeditorului, marfa este indrumata la destinatia sa, fara a astepta instructiunile,
expeditorul fiind instiintat despre aceasta in cel mai scurt timp posibil.

21
In situatia in care, impiedicarea la transport intervine dupa ce destinatarul a
modificat contractul de transport, calea ferata trebuie sa instiinteze despre aceasta
destinatarului, procedandu-se in acelasi mod ca pentru expeditor.

1.12. Impiedicarea la eliberare

Se considera impiedicare la eliberare daca destinatarul refuza primirea expeditiei


sau nu poate fi gasit sau nu ridica scrisoarea de trasura in termenul prevazut de normele
in vigoare de la statia de destinatie sau expeditia nu poate fi eliberata din alte cauze
(sechestre, hotarari judecatoresti, marfa grevata de un ramburs neadmis in traficul
respectiv si alte situatii similare).
In caz de impiedicare la eliberarea marfii, calea ferata trebuie sa instiinteze pe
expeditor fara intarziere, pentru a cere instructiuni. Cand insa, impiedicarea la eliberare
inceteaza inainte de sosirea instructiunilor expeditorului la statia de destinatie, marfa se
elibereaza destinatarului. Expeditorul trebuie sa fie instiintat despre aceasta fara
intarziere.
Daca destinatarul refuza marfa, expeditorul este in drept sa dea instructiuni,
chiar si in situatia in care nu poate prezenta duplicatul scrisorii de trasura.
Retinem ca in situatia in care impiedicarea la eliberare se iveste dupa ce
destinatarul a modificat contractul de transport, calea ferata este obligata sa instiinteze
despre impiedicare acest destinatar. In nici un caz, marfa nu se va inapoia expeditorului
fara consimtamantul sau scris.

1.13. Eliberarea marfii la destinatie

Odata ajunsa la destinatie marfa transportata, calea ferata are obligatia


contractuala de a o elibera beneficiarului mentionat in scrisoarea de trasura, iar
destinatarul obligatia de a o ridica in termenul stabilit in tarif.
Calea ferata avizeaza pe destinatar, despre sosirea si punerea la dispozitie a
marfii pentru descarcare, prin afisarea in statia de destinatie. Calea ferata nu are obligatia
sa obtina de la clienti o confirmare a avizarii transporturilor. Clientii care au incheiat o
conventie de incarcare-descarcare cu calea ferata, stabilesc in conventie si modul de
avizare a sosirii expeditiilor.
Din momentul primirii marfurilor, dreptul de dispozitie al expeditorului trece
asupra destinatarului, insa acesta este in drept sa solicite carausului punerea la dispozitie
a vagoanelor, numai dupa achitarea sumelor ce cad in sarcina sa, potrivit prevederilor din
scrisoarea de trasura sau taxele de transport si celelalte taxe pe care expeditorul nu si le-a
asumat.
Calea ferata este obligata sa remita destinatarului un exemplar al scrisorii de
trasura si sa elibereze marfa in statia de destinatie contra semnaturii de primire.
Sunt asimilate eliberarii marfii, cand sunt efectuate conform normelor in vigoare
la statii de destinatie:
- predarea marfii catre autoritatile vamale sau fiscale, in antrepozitele lor, cand acestea
nu se gasesc in paza caii ferate;
- antrepozitarea la calea ferata a marfii sau depozitarea ei la expeditionari, comisionarii
ori intr-un antrepozit public.

22
Destinatarul trebuie sa descarce complet mijloacele de transport, sa le curate de
resturile care provin de la marfa descarcata, sa indeparteze sigiliile si etichetele vechi, sa
inchida usile si clapele sa monteze partile mobile ale vagoanelor inainte de a le preda caii
ferate. Aceste operatiuni pot fi facute si de catre calea ferata insa pe cheltuiala
destinatarului in conditiile prevazute in normele uniforme.
Transportatorul are obligatia sa recantareasca marfurile la eliberare, in
urmatoarele cazuri:
- expeditiile de coletarie si mesagerii, precum si cele de vagoane cu urme de violare,
sustragere, pierdere sau avarie;
- marfurile care in timpul transportului au fost transbordate si nu au fost cantarite cu
aceasta ocazie;
- la cererea scrisa a destinatarului de recantarire, iar statia de destinatie sa dispuna de
mijloacele necesare acestui scop.
Destinatarul poate solicita in scris recantarirea daca apreciaza ca greutatea reala
nu corespunde cu cea din scrisoarea de trasura, insa numai dupa ce a intrat in posesia
documentului de transport, a platit sumele din sarcina sa, precum si tariful corespunzator
acestei operatiuni.
Executarea operatiunilor de recantarire la cererea destinatarului, nu suspenda
curgerea termenelor de descarcare cu exceptia cazului cand se dovedeste ca cererea a fost
justificata, caz in care termenele de descarcare incepute, inceteaza sa curga de la ora
introducerii cererii de recantarire si pana la ora punerii vagoanelor la locul de descarcare.
In cazul transporturilor de marfuri in vrac, destinatarul poate cere cantarirea
vagonului, atunci cand constata ca intre greutatea bruto si cea neto apar diferente, fata de
inscrisurile din documentul de transport si actele de livrare.
Daca transportatorul refuza recantarirea solicitata in scris de destinatar, existand
conditii pentru efectuarea ei, va raspunde pentru lipsurile constatate.
In cazul in care la eliberarea marfurilor se constata la mijlocul de transport sau la
colete, la semne, marcaje si sigilii urme de violare, pierderi, spargeri, scurgeri, substituiri,
diluari, alterari sau diferente de greutate peste tolerantele legale, mijlocul de transport nu
se va deschide si marfa nu se va descarca, caz in care, trebuie sa se intocmeasca fara
intarziere si daca este posibil, in prezenta celui indreptatit, un proces-verbal prin care se
constata starea marfii, masa sa si, pe cat posibil, marimea pagubei, cauza acesteia si
momentul cand s-a produs. O copie a acestui proces-verbal trebuie sa fie inmanata gratuit
celui indreptatit.
Daca transportatorul a fost anuntat si nu se prezinta pentru efectuarea constatarii,
destinatarul o va face in prezenta unor delegati neutri, incheind un proces-verbal
constatator, in care se vor consemna elementele ce au condus la stabilirea lipsei care
trebuie sa fie acelasi cu cel prevazut in documentul de transport precizandu-se partea
vinovata de producerea ei.
Procesul-verbal trebuie semnat de catre reprezentantul caii ferate si al
destinatarului precum si de celelalte persoane participante la constatare, cu indicarea
datelor de identificare.
Nu toate prejudiciile aduse marfii in timpul transportului sunt imputabile caii
ferate, deoarece acestea pot fi provocate si din culpa expeditorului, de exemplu,
neambalarea corespunzatoare sau ambalajele aveau vicii ascunse, nerespectarea
conditiilor tehnice de incarcare si fixare a marfurilor, alegerea mijlocului de transport de
catre expeditor, etc.

23
Cel indreptatit poate, fara a fi obligat sa faca nici o dovada, sa considere marfa
ca pierduta cand ea nu a fost eliberata destinatarului sau nu a fost pusa la dispozitia lui in
cele 30 de zile care urmeaza termenului contractului de transport.
Pierderile totale descoperite sau invocate sunt cercetate de catre calea ferata iar
rezultatul investigatiilor va fi comunicat celor interesati.
Calea ferata are asupra marfurilor drepturile unui creditor gajist pentru creantele
ce i se cuvin din executarea transportului, drept care va subzista atata timp cat marfa se
gaseste in posesia caii ferate sau a unei terte persoane ce o detine in numele ei.

1.14. Raspunderea partilor din contractul de transport pe cale ferata

Raspunderea partilor in contractul de transport de marfuri pe calea ferata, ca


orice raspundere contractuala, se intemeiaza pe culpa, ceea ce imprima acestei raspunderi
o importanta functie preventiv-educativa.
Raspunderea contractuala opereaza intotdeauna cand sunt intrunite cumulativ
conditiile de existenta a ei si anume: fapta ilicita, prejudiciul, raportul cauzal dintre dintre
fapta si rezultat si culpa.

1.14.1. Raspunderea expeditorului


Raspunderea expeditorului va interveni in toate cazurile in care obligatiile ce-i
incuba din contractul de transport, pot fi calificate ca neindeplinite sau indeplinite
necorespunzator.
Expeditorul raspunde fata de destinatar pentru lipsurile cantitative si avariile
ivite pe parcurs, daca sunt datorate:
- folosirii unor ambalaje necorespuzatoare inclusiv de viciile ascunse ale ambalajului.
Expeditorul avand obligatia ambalarii corespunzatoare a marfii, neindeplinirea ei si
ajungerea marfii la destinatie in stare deteriorata, va atrage raspunderea sa.
- nerespectarii normelor tehnice de incarcare si fixarea marfurilor in mijlocul de
transport. Expeditorul marfii raspunde pentru pentru toate consecintele unei incarcarii
defectuoase a mijloacelor de transport si trebuie sa repare prejudiciul chiar daca
incarcarea s-a facut de o alta persoana in numele expeditorului.
- neasigurarea mijloacelor de transport inchise cu sigilii sau a mijloacelor de transport
deschise cu semne si marcaje. Nerespectarea acestor obligatii atrage raspunderea
expeditorului, daca a facut posibila sustragerea marfurilor sau face imposibila stabilirea
imprejurarilor in care aceasta s-a savarsit.
Expeditorul raspunde pentru depasirea termenelor de incarcare a mijloacelor de
transport, prin obligarea sa la plata locatiilor.
Expeditorul va fi scutit de raspundere, pentru cazurile aratate mai sus, daca va
dovedi ca neindeplinirea obligatiilor se datoreaza fortei majore sau unor cauze posterioare
momentului trecerii detentiunii marfii la caraus sau destinatar.

1.14.2. Raspunderea caii ferate


Calea ferata care a primit marfa la transport si scrisoarea de trasura este
raspunzatoare de executarea transportului pe intregul parcurs, din momentul primirii in
statia de expeditie si pana la cel al eliberarii la destinatie.
Marfurile se socotesc primite la transport din momentul in care, dupa efectuarea
tuturor verificarilor, transportatorul a aplicat stampila pe documentul de transport.

24
Calea ferata raspunde in urmatoarele cazuri:
a. ca urmare a neindeplinirii obligatiei de paza si supraveghere, raspunde pentru paguba
pricinuita clientelei prin pierderea totala sau partiala a marfii;
b. avarierea marfurilor;
c. pentru neexecutarea contractului de transport sau pentru depasirea termenului de
executare a transportului.
d. calea ferata raspunde pentru marfurile primite in temeiul unui contract de depozit si
pentru marfurile descarcate in magaziile sale, pana la ridicarea lor de clientela;
Pentru valorificarea pretentiilor impotriva caii ferate expeditorul poate actiona
pana in momentul eliberarii marfii, iar destinatarul dupa acest moment si pana la
implinirea termenului de prescriptie.
Odata dovedit prejudiciul de catre reclamant, calea ferata este prezumata in
culpa, pe care o poate inlatura numai daca va dovedi unul din urmatoarele cazuri:
- pierderea sau avaria se datoreaza culpei expeditorului sau a destinatarului. Asadar
calea ferata va inlatura raspunderea daca va dovedi lipsa lor de diligenta, faptul lor ilegal
comisiv sau omisiv, cum ar fi: mentiuni gresite in scrisoarea de trasura, nerespectarea
regulilor tehnice de incarcare si fixare, etc;
- neindeplinirea obligatiilor sau indeplinirea necorespunzatoare s-au datorat unui caz
fortuit sau de forta majora.
- din cauze naturale inerente transportului in vehicule deschise pentru marfurile ce se
transporta in astfel vehicule. Daca marfurile sunt prevazute a fi transportate cu vagoane
inchise si se transporta in vagoane deschise, raspunderea cade in sarcina persoanei care a
ales mijlocul respectiv;
- datorita insotitorului marfii (prepusul expeditorului sau destinatarului) care nu a luat
masurile necesare de asigurare a marfii;
- din cauza unor defecte de ambalaj care nu au putut fi observate la primire, dupa
aspectul lor exterior;
- datorita predarii de catre expeditor a unor produse excluse la transport sub denumire
falsa, inexacta sau incompleta;
- datorita scaderii umiditatii;
- datorita scaderii naturale a greutatii in limitele stabilite prin art. 83 din acelasi
regulament;
- din cauza pericolului inerent transportului de vietati;
- datorita diferentei dintre cantarul folosit la primire si cel folosit la eliberarea marfii,
cand lipsa nu este reala.
Atunci cand calea ferata a preluat marfa la transport prin cantarire, raspunde la
destinatie de cantitatea constatata.
Pentru a fi exonerat de raspundere, calea ferata trebuie sa dovedeasca ca a primit
o cantitate mai mica de marfuri sau ca marfa corespunde cu greutatea neta prevazuta in
scrisoarea de trasura.
- datorita naturii marfii care au provocat, sfaramarea, spargerea, ruginirea, etc.
- din cauze legate de incarcarea sau descarcarea marfurilor care s-au efectuat, dupa caz,
de catre expeditor sau destinatar.
- datorita faptului ca expeditorul n-a indicat in documentele de transport sau pe
ambalaje, particularitatile specifice produselor, care impuneau conditii speciale de
transport sau anumite masuri de precautie pe timpul efectuarii transportului sau
depozitarii.

25
Dovada ca pierderea, scaderea in masa, avarierea se datoreaza cauzelor
mentionate mai sus cade in sarcina caii ferate.
Pentru marfurile care, datorita naturii lor, sufera in mod obisnuit o pierdere din
greutate in timpul transportului, calea ferata nu raspunde, oricare ar fi parcursul efectuat,
decat de acea parte din lipsa care depaseste anumite tolerante prestabilite convenţional
sau prin normele în vigoare. Aceasta limitare a raspunderii nu poate fi invocata daca se
face dovada, dupa imprejurarile de fapt, ca pierderea nu rezulta din cauzele care justifica
toleranta.
Pentru depasirea termenului contractului de transport, calea ferata este obligata
sa plateasca 2% din tariful de transport pentru fiecare zi de intarziere, fara ca suma totala
sa poata depasi jumatate din tariful de transport. Aceste despagubiri nu se pot cumula cu
cele care trebuiesc platite in caz de pierdere totala sau partiala a marfii.
In cazul avarierii marfii, despagubirea pentru depasirea termenului de eliberare
se cumuleaza cu despagubirea pentru deprecierea marfii.
In cazul neexecutarii transportului, fara a exista culpa expeditorului sau a
destinatarului ori un caz de forta majora, calea ferata va raspunde fata de expeditor.

1.14.3. Raspunderea destinatarului


Odata cu aderarea destinatarului la contractul de transport, ii revine o serie de
obligatii, a caror neindeplinire sau indeplinire necorespunzatoare atrage raspunderea sa.
Aceste obligatii constau in:
- preluarea marfurilor de la calea ferata;
- descarcarea lor in termenul liber tarifar;
- plata taxei de transport, a taxelor accesorii si a rambursului, atunci cand expeditorul a
stabilit prin scrisoarea de trasura aceste obligatii in sarcina destinatarului.
Raspunderea destinatarului poate fi antrenata si in cazul depasirii termenelor de
descarcare a marfurilor. Pentru nedescarcarea in termenul liber tarifar, destinatarul va fi
obligat la plata locatiilor stabilite de calea ferata potrivit normelor în vigoare.
In cazul cand se instituie obligatia pentru destinatar de a plati taxa de transport si
alte taxe eventuale, prin mentiunea inscrisa in scrisoarea de trasura (taxa transmisa)
intarzierea platii indreptateste calea ferata sa pretinda atat plata cat si penalitatile legale.

2. Contractul de transport de calatori pe calea ferata

2.1. Noţiunea contractului de transport de călători pe calea ferată.

Contractul de transport călători este acea convenţie încheiată între client şi calea
ferată pentru deplasarea în spaţiu a călătorilor, contra unui preţ, în condiţiile impuse de
normele imperative ca Regulament, Convenţii, Acorduri etc.
Conform art. 6 din Regulile uniforme CIV din Convenţia de la Berna - COTIF
din 1980, contractul de transport trebuie să fie constatat prin unul sau mai multe
legitimaţii de transport emise călătorului. Totuşi, absenţa, neregularitatea sau pierderea
legitimaţiei de transport nu afectează existenţa sau valabilitatea contractului.
Legitimaţia de transport confirmă, până la proba contrară, încheierea şi
conţinutul contractului de transport.

26
Orice legitimaţie de călătorie trebuie să conţină menţiunile prevăzute în normele
uniforme privind transporturile.
Legitimaţiile de călătorie se obţin de la staţii, agenţii, de la agenţi autorizaţi,
precum şi de la personalul de tren, în condiţiile stabilite de calea ferată.
Tarifele pentru legitimaţiile de călătorie obţinute de la agenţii, agenţi autorizaţi
şi de la personalul de tren pot fi mai mari decât cele de la casele de bilete din staţii, în
condiţiile legii.
Transportul de persoane pe calea ferată se poate face de unul de doi sau mai
mulţi cărăuşi pe baza unei singure legitimaţii de călătorie, caz în care transportul este un
trafic direct. Dacă transportul se execută cu mijloace de transport de acelaşi fel, el este în
trafic direct simplu, iar dacă se execută cu mijloace de transport diferite, el este în trafic
direct combinat.

2.2. Caracterele juridice ale contractul de transport de călători pe calea ferată.

Contractul de transport de călători pe calea ferată are, ca de altfel orice alt


contract, propriile trăsături caracteristice, şi anume:
- se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor, deci are un caracter consensual şi
bilateral;
Trebuie menţionat că deşi simplul acord de voinţă este suficient pentru
încheierea sa, totuşi este necesar ca acest contract să îmbrace forma scrisă necesară
dovedirii sale (ad probationem).
- prin încheierea sa, se nasc obligaţii pentru ambele părţi, deci are un caracter
sinalagmatic;
- prin încheierea sa, fiecare parte urmăreşte o contraprestaţie în schimbul celei la care s-
a obligat, deci este şi un contract oneros.

2.3. Reglementarea contractul de transport de călători pe calea ferată.

Contractul de transport de călători pe calea ferată este reglementat de


dispoziţiile Codului civil în care contractul de transport apare ca o locaţiune de lucrări,
precum şi prin dispoziţiile Codului comercial (art. 431-441 „Despre contractul de
transport” şi art. 592-600 „Despre călători”), care realizează o reglementare mai amplă a
acestui contract.
Dreptul civil, reprezintă dreptul comun pentru dreptul transporturilor, făcându-
se apel ori de câte ori este nevoie în special în materia condiţiilor de validitate a
contractului nulitate, încetare etc.
De asemenea, contractul de transport pe calea ferată îşi găseşte o reglementare
amănunţită în Regulamentul de transport pe căile ferate, şi Normele uniforme pentru
adoptarea acestuia, dispoziţii ce se aplică transporturilor de călători, bagaje şi mărfuri
care se fac între staţii de cale ferată, situate pe teritoriul statului român.
Transporturile de călători şi bagaje în trafic internaţional sunt reglementate prin
Regulile uniforme CIV din Convenţia de la Berna - COTIF - din 1980.

27
2.4. Încheierea contractului de transport de călători pe calea ferată.

Pentru încheierea contractului este suficient consimţământul valabil, care se


realizează prin oferta făcută de către călător la ghişeele staţiilor de cale ferată sau ale
birourilor de voiaj şi plata taxei de transport corespunzătoare, precum şi acceptarea
ofertei prin eliberarea legitimaţiei de călătorie.
Pentru a putea încheia un astfel de contract, călătorul trebuie să aibă capacitatea
de exerciţiu deplină, dar şi minorul cu capacitatea de exerciţiu restrânsă va putea încheia,
fără încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal, un astfel de contract pentru satisfacerea
nevoilor sale curente.
Copiii până la vârsta de 5 ani împliniţi, pentru care nu se cere un loc separat, se
transportă gratuit, fără legitimaţie de călătorie.
Legitimaţia de călătorie eliberată de calea ferată reprezintă înscrisul doveditor al
contractului încheiat, această legitimaţie având o formă bine determinată prin acte
normative de la care nu se poate deroga. Legitimaţia este eliberată pentru transportul
călătorului, cu un tren şi pe o rută, bine determinate.
Încheierea contractului şi eliberarea legitimaţiei de călători au loc la staţiile
C.F.R. Călători, care au case de bilete deschise permanent şi la agenţiile de voiaj, acestea
fiind singurele înputernicite de calea ferată (ca parte contractantă) să realizeze încheierea
contractului de transport.
Tarifele de călătorie diferă în funcţie de:
a) distanţa în kilometri parcursă de călător, de la staţia de plecare până la cea de
destinaţie.
b) rangul de tren folosit şi anume:
- trenuri de persoane;
- trenuri accelerate;
- trenuri rapide şi exprese;
- trenuri intercity;
- trenuri special comandate etc.
c) serviciile (diferenţa de clasă, vagoanele de dormit etc.) oferite de acelaşi rang de tren.
d) locul de unde este cumpărată legitimaţia de călătorie, cum ar fi:
- legitimaţie cumpărată în staţia C.F.R.;
- legitimaţie cumpărată de la o agenţie de voiaj;
- legitimaţie cumpărată în tren.

2.5. Formele contractului de transport de persoane pe calea ferată.

Încheierea contractului de transport de persoane poate avea loc în una din


următoarele forme:
a) călătorie individuală;
b) călătorie în grup;
c) călătorie în circuit;
d) călătorii în condiţii speciale.
Persoana care a încheiat contractul de transport cu calea ferată prin procurarea
legitimaţia de călătorie, poate călători numai pe parcursul, în clasa şi la data indicată în
contract.

28
Legitimaţia de călătorie trebuie să conţină următoarele menţiuni: seria, numărul
şi timbrul sec C.F.R; indicarea staţiei de plecare - destinaţie şi una intermediară (via);
clasa; tariful; datele de valabilitate (anul, luna, ziua, timpul).

2.6. Modificarea contractului de transport persoane.

Călătorii se transportă cu trenuri prevăzute în "Mersul Trenurilor" publicat şi


afişat la staţii, cu trenuri suplimentare, cu vagoane suplimentare sau cu trenuri special
comandate, necuprinse în mersul trenurilor.
Contractul de transport persoane poate fi modificat de:
1. Călător, care poate folosi:
- o clasă inferioară, o rută mai scurtă sau un tren de rang inferior celui care îi dă dreptul
legitimaţia, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalităţi şi fără restituirea diferenţei
de taxă;
- o clasă superioară, o rută mai lungă sau un tren de rang superior celui care îi dă
dreptul legitimaţia, dar numai cu achitarea diferenţelor (de clasă, kilometri sau rang al
noului tren ales) plătite la casa staţiei de plecare, la orice staţie de parcurs, sau la
conducătorul de bilete.
2. Transportator - prin întârzierea, întreruperea sau suspendarea trenului vizat în
contract.
Calea ferată trebuie să aducă la cunoştinţa publicului întreruperea circulaţiei
trenurilor prin mass-media şi afişare în staţii.
Întârzierea trenurilor se aduce la cunoştinţa publicului prin anunţuri afişate în
staţii sau transmis prin instalaţiile de amplificare existente.
Condiţiile în care pot fi utilizate anumite trenuri, vagoane sau servicii se prevăd
în mersul trenurilor şi, după caz, în normele uniforme privind transporturile.
Când din cauza întârzierii trenului, călătorul nu prinde trenul de legătură pentru
continuarea călătoriei, calea ferată este obligată să-l transporte cu bagajele sale, fără a
percepe noi tarife, cu primul tren de acelaşi rang sau de rang inferior, pe aceeaşi rută sau
pe altă rută, astfel ca acesta să ajungă la destinaţie cu întârzierea cea mai mică.
În cazul suspendării circulaţiei unui tren, dacă acest fapt nu a fost cunoscut înainte de
plecarea din staţia de pornire, iar călătorul nu doreşte să continue călătoria cu alte trenuri
sau pe alte rute, calea ferată este obligată să-l aducă înapoi la staţia de plecare, cu primul
tren în circulaţie, fără plată, restituindu-i-se tarifele plătite pentru distanţa neefectuată.
Dacă întreruperea sau suspendarea circulaţiei unui tren a fost anunţată înaintea
plecării din staţia de pornire, călătorii vor plăti tarifele aferente rutei ocolitoare.
În cazul când linia s-a întrerupt într-un punct, calea ferată va organiza, pe cât
posibil, un serviciu de transport pentru călători şi bagaje cu alte vehicule. Tarifele plătite
pentru transportul cu aceste vehicule vor fi suportate de călători dacă întreruperea a fost
anunţată înainte de plecarea trenului din staţia de pornire.
Călătorul poate renunţa la călătorie sau amâna călătoria dacă prezintă legitimaţia
pentru viza de neutilizare în termenul prevăzut în normele uniforme privind
transporturile. Dacă se întrebuinţează un tren sau servicii cu tarife mai mari, călătorul va
plăti diferenţa de tarif.

29
2.7. Drepturile, obligaţiile şi răspunderea călătorului

Odată cu încheierea contractului de transport, călătorul are dreptul de a fi transportat


din staţia de plecare la staţia de destinaţie, pe o anumită rută, în trenul şi clasa indicată în
legitimaţia de călătorie.
Călătorul, la rândul său are obligaţia:
- să respecte prevederile Regulamentului de transport, Tariful de călători şi bagaje şi
celelalte prescripţii vamale, fiscale şi administrative;
- să păstreze legitimaţia de călătorie şi să o prezinte la cererea organelor C.F.R.
însărcinate cu controlul în tren şi pe peron. Dacă nu posedă legitimaţia de călătorie sau
aceasta nu este valabilă va fi obligat să plătească taxa şi suprataxele prevăzute în tarif;
- să nu ia în vagonul de călătorii animale, păsările, reptilele, peştii şi insectele vii.
Excepţiile sunt prevăzute în Normele uniforme.
Călătorul este răspunzător de orice pagubă cauzată de obiectele şi vietăţile pe
care le ia cu el în vagon.
Călătorul trebuie să posede o legitimaţie de călătorie valabilă la data, trenul,
clasa şi serviciul utilizat, obţinută conform reglementărilor în vigoare. Celor care
contravin acestei prevederi operatorul de transport feroviar nu le recunoaşte nici un drept
şi nu răspunde de eventualele daune suferite de aceştia.
Călătorul este obligat să păstreze legitimaţia de călătorie asupra sa în tot timpul
călătoriei şi să o prezinte pentru verificare, la cerere, personalului de tren sau agentului
operatorului de transport feroviar împuternicit în acest scop.
Legitimaţiile de călătorie care prezintă modificări necertificate conform
prevederilor Normelor uniforme sau ale reglementărilor proprii ale operatorilor de
transport feroviar nu sunt valabile şi sunt retrase de agenţii operatorului de transport
feroviar.
Călătorul care nu prezintă în tren o legitimaţie de călătorie valabilă este obligat
să plătească tariful de taxare în tren. În cazul în care refuză plata tarifului de taxare în tren
este considerat contravenient şi tratat potrivit legii.
Călătorii contravenienţi care nu pot fi legitimaţi pentru întocmirea procesului-
verbal de contravenţie se predau organelor de ordine publică în prima staţie de pe traseu,
unde acestea există, pentru identificare şi sancţionare.
Verificarea legitimaţiilor de călătorie în tren, în timpul staţionării în staţii, se
reglementează prin reglementările proprii ale operatorilor de transport feroviar.
De asemenea, potrivit Regulamentului de transport pe calea ferată, călătorilor li
se interzic următoarele fapte:
- călătoria pe acoperişul vagoanelor, pe scări, pe tampoane, între vagoane şi în alte
locuri care nu sunt destinate călătorilor;
- urcarea şi călătoria în trenuri de marfă, de lucru, de intervenţie, în vagoane cu afectare
anumită afişată pe ele, în vagoane de bagaje, de mesagerie, de coletărie, poştale şi în
cabina locomotivei, automotorului sau a ramei electrice;
- urcarea sau coborârea din vehicule în mişcare, aplecarea în afară sau rezemarea de uşi,
respectiv deschiderea uşilor în timpul mersului trenului;
- aruncarea obiectelor pe ferestrele sau uşile vagoanelor;
- deteriorarea vagoanelor, clădirilor sau instalaţiilor prin distrugere ori sustragere a
pieselor sau dotărilor din inventarul acestora;

30
- neeliberarea locului ocupat în vagon, care nu corespunde cu cel prevăzut în legitimaţia
de călătorie, la solicitarea celui îndreptăţit;
- exercitarea comerţului în trenuri sau în staţii de cale ferată fără autorizaţie eliberată de
operatorul de transport feroviar sau de administratorul/gestionarul infrastructurii
feroviare;
- lipirea de afişe în trenuri sau în staţii fără acordul scris al operatorului de transport
feroviar sau al administratorului/gestionarului infrastructurii feroviare;
- traversarea liniilor prin alte locuri decât cele special amenajate pentru călători;
- provocarea de scandal în trenuri sau în incinta staţiilor de cale ferată;
- acţionarea semnalului de alarmă sau a frânei de mână pentru motive nejustificate;
- murdărirea vehiculelor şi a spaţiilor afectate publicului, inclusiv a celor dintre linii,
inscripţionarea neautorizată a pereţilor vagoanelor sau ai clădirilor staţiilor de cale ferată,
dezlipirea fără drept a afişelor;
- transportul în vagoanele de călători a obiectelor sau a substanţelor inflamabile,
explozibile, radioactive, otrăvitoare şi rău mirositoare care, potrivit legii şi
reglementărilor operatorului de transport feroviar, nu sunt permise la transport;
- prejudicierea intereselor celorlalţi călători, împiedicarea liberei circulaţii a acestora,
încălcarea normelor de protecţie a mediului şi a normelor de prevenire şi stingere a
incendiilor.
Nerespectarea acestor reguli este calificată contravenţie şi se sancţionează ca
atare potrivit normelor în vigoare.
Călătorilor care contravin prevederilor menţionate mai sus calea ferată nu le
recunoaşte nici un drept, de nici o natură, şi nu răspunde de nici o daună pe care,
eventual, aceştia ar suferi-o.

2.8. Drepturile, obligaţiile şi răspunderea cărăuşului

După încheierea contractului de transport de călători, căii ferate îi revin


următoarele drepturi şi obligaţii:
- dreptul de a încasa taxe de transport stabilite în tarif. Avându-se în vedere caracterul
imperativ al dispoziţiilor tarifare, preţul este stabilit de calea ferată, părţile neputând
deroga în alt mod;
- dreptul de a percepe şi alte sume neprevăzute în tarife, ca urmare a unor pagube
provocate de clienţi;
- dreptul de a schimba graficul de mers al trenurilor de călători în raport de necesităţile
şi posibilităţile pe care le are;
- dreptul de a nu permite accesul în vagoane a persoanelor excluse de la transport;
- dreptul de a asigura respectarea de către călători a regulilor stabilite de calea ferată în
staţii şi trenuri precum şi sancţionarea celor vinovaţi de încălcarea lor;
- dreptul de a aproba, în cazurile prevăzute de lege, restituirea taxei şi întreruperea
călătoriei;
- obligaţia de a transporta călătorul la destinaţie, în termenul stabilit şi în bune condiţii;
- obligaţia de a asigura în staţii şi trenuri ordinea pentru desfăşurarea normală a
traficului de călători şi controlul legitimaţiilor de călătorie;
- asigurarea unui serviciu de informaţii care să avizeze din timp pe călători de plecarea
şi sosirea trenurilor etc.;

31
- obligaţia de a organiza şi asigura propriile structurii de pază şi păstrare a ordinii, în
condiţiile legii;
Potrivit Regulamentului de transport pe calea ferată, C.F.R. poate exclude de la
transport:
- persoanele care prin comportare îi deranjează pe ceilalţi călători sau care produc
vătămări materialului rulant aparţinând operatorului de transport feroviar ori care nu
respectă prevederile prezentului regulament. Aceste persoane nu au dreptul la restituirea
contravalorii călătoriei;
- persoanele care din cauză de boală îi incomodează pe ceilalţi călători, în afară de cazul
în care călătoresc cu plata rezervării întregului compartiment. Persoanele care s-au
îmbolnăvit pe parcurs trebuie să fie transportate până la prima staţie, unde li se acordă
îngrijirile necesare. Acestor persoane li se restituie diferenţa dintre tarifele plătite şi cele
aferente pentru parcursul efectuat, pentru legitimaţia de călătorie, în condiţiile prevăzute
de Regulament;
- persoanele care insultă sau agresează personalul operatorului de transport feroviar ori
al administratorului/gestionarilor de infrastructură aflat în timpul serviciului.
Transportul bolnavilor contagioşi se reglementează prin instrucţiuni comune ale
operatorului de transport feroviar şi ale autorităţii de stat în domeniul sănătăţii publice.
Dacă, din cauza întârzierii trenului, călătorul nu prinde trenul de legătură
prevăzut pentru continuarea călătoriei, pentru care posedă legitimaţie de călătorie,
operatorul de transport feroviar este obligat să îl transporte cu bagajele sale, fără a
percepe noi tarife, cu primul tren de acelaşi rang sau de rang inferior, pe aceeaşi rută sau
pe altă rută, astfel încât acesta să ajungă la destinaţie cu întârzierea cea mai mică, cu
respectarea prevederilor din Normele uniforme sau din reglementările proprii ale
operatorilor de transport feroviar.
În cazul suspendării circulaţiei unui tren, dacă acest fapt nu a fost cunoscut
înainte de plecarea din staţia de pornire, iar călătorul nu doreşte să continue călătoria cu
alte trenuri sau pe alte rute, operatorul de transport feroviar este obligat să îl aducă înapoi
la staţia de plecare, cu primul tren în circulaţie, fără plată, restituindu-i-se tarifele plătite
pentru distanţa neefectuată.
Dacă întreruperea sau suspendarea circulaţiei unui tren a fost anunţată în ziua
anterioară plecării din staţia de pornire, călătorii vor plăti tarifele aferente rutei ocolitoare.
În cazul în care circulaţia trenurilor de călători se întrerupe ca urmare a stării
necorespunzătoare a infrastructurii feroviare, administratorul/gestionarii de infrastructură
vor organiza, în condiţiile tehnice existente, un serviciu de transport pentru călători şi
bagaje cu alte vehicule. Tarifele plătite pentru transportul cu aceste vehicule vor fi
suportate de călători dacă întreruperea a fost anunţată înainte de plecarea trenului din
staţia de pornire.

2.9. Dreptul la acţiune şi prescripţia acestuia.

2.9.1. Răspunderi.
Operatorul de transport feroviar răspunde de paguba care rezultă din decesul,
rănirea sau orice altă vătămare a integrităţii fizice ori mintale a călătorului, provocată
printr-un accident, în legătură cu exploatarea feroviară, produs în timpul cât călătorul se
află în vehicule sau în spaţii aferente operatorului, respectiv când intră sau iese din
acestea.

32
Operatorul de transport feroviar este, de asemenea, răspunzător de paguba care
rezultă din pierderea totală sau parţială ori din avarierea obiectelor pe care călătorul,
victimă a unui astfel de accident, le avea asupra sa.
Operatorul de transport feroviar este scutit de această răspundere:
- dacă accidentul a fost provocat de împrejurări străine de exploatarea feroviară, pe care
operatorul de transport feroviar, cu toate diligenţele cerute de particularităţile cazului
respectiv, nu le putea evita şi ale căror consecinţe nu le putea preveni;
- total sau parţial, în măsura în care accidentul este imputabil călătorului;
- dacă accidentul se datorează comportamentului unui terţ pe care operatorul de
transport feroviar, cu toate diligenţele cerute de particularităţile cazului respectiv, nu îl
putea evita şi ale cărui consecinţe nu le putea preveni.

2.9.2. Acţiuni.
Reclamaţiile administrative, rezultate din contractul de transport, sunt obligatorii şi
trebuie adresate în scris operatorului de transport feroviar.
Acţiunea juridică împotriva operatorului de transport feroviar, care se naşte din
contractul de transport, aparţine persoanei care posedă legitimaţia de călătorie.
În caz de rănire, acţiunea aparţine persoanei rănite, iar în caz de moarte prin
accident, moştenitorilor ei legali.
Acţiunea de restituire a unei sume plătite în virtutea contractului de transport
aparţine celui care a efectuat această plată.
Acţiunea judecătorească pentru restituirea unei sume plătite în temeiul
contractului de transport poate fi exercitată împotriva operatorului de transport feroviar
care a încasat această sumă sau împotriva celui în folosul căruia a fost încasată.

2.9.3. Prescripţii.
Orice acţiune întemeiată pe răspunderea operatorului de transport feroviar în caz de
deces sau de rănire a călătorului este stinsă dacă cel îndreptăţit nu semnalează, în scris,
pretenţiile în termen de 6 luni de la momentul luării la cunoştinţă despre producerea
accidentului.
Totuşi, acţiunea nu se stinge dacă:
- accidentul nu a fost semnalat sau a fost semnalat cu întârziere de către operatorul de
transport feroviar, ca urmare a unor împrejurări care nu sunt imputabile celui îndreptăţit;
- cel îndreptăţit dovedeşte că accidentul a avut drept cauză o culpă a operatorului de
transport feroviar.
Acţiunile pentru daune-interese, întemeiate pe răspunderea operatorului de
transport feroviar în caz de deces şi de rănire a călătorilor, se prescriu:
- pentru călători, în termen de 3 ani socotiţi din ziua următoare celei în care s-a produs
accidentul;
- pentru celelalte persoane îndreptăţite, în termen de 3 ani socotiţi din ziua următoare
celei în care s-a produs decesul călătorului.
Celelalte acţiuni care izvorăsc din contractul de transport sunt prescrise după
trecerea unui an.

33
3. Contractul de transport de bagaje si mesagerii pe calea ferată

Bagajele sunt bunuri de uz personal si alte obiecte pe care le ia o parsoana cu


sine in calatorie.
Potrivit Regulamentului de transport si dupa natura lor, bagajele se pot clasifica
astfel: bagajele neinregistrate, aflate in paza calatorului; bagaje in depozit temporar;
bagaje inregistrate.
Bagajele din prima categorie sunt acelea care prin volumul lor redus sau prin
greutatea lor pana la 30 kg se transporta gratuit, si nu se predau caii ferate, ramanand in
paza calatorului.
Bagajele din cea de-a doua categorie fac obiectul unui contract de depozit,
acestea fiind predate spre pastrare si paza in depozitul caii ferate, contra unei taxe
tarifare, nu si transportarea lor.
In fine, bagajele inregistrate formeaza obiectul material al contractului de
transport de bagaje, in schimbul taxei tarifare platita de calator. Transportul acestor
bagaje se face cu acelasi tren cu care calatoreste calatorul sau in vagoane special
amenajate. Aceste bagaje fie depasesc volumul sau greutatea admisa pentru bagajele de
mana, fie, desi nu depasesc aceste limite, calatorul nu doreste sa le aiba in paza sa,
incheind un astfel de contract.
Pentru prevenirea unor consecinte daunatoare, prin primirea ca bagaje a unor
marfuri excluse la transport, calea ferata are dreptul de a verifica continutul oricarui
bagaj, cand sunt motive temeinice ca declararea continutului este falsa, in prezenta
posesorului recipisei iar in lipsa acestuia in prezenta a doi martori straini de calea ferata,
incheindu-se un proces-verbal constatator.
Contractul de transport de bagaje se incheie prin predarea bagajului la magazia
de bagaje pentru a fi transportate la o anumita destinatie, plata taxei tarifare si eliberarea
recipisei de bagaje, care contine urmatoarele mentiuni:
- denumirea statiei de predare si a celei de destinatie;
- ziua predarii si trenului caruia s-a predat bagajul;
- felul si greutatea coletelor;
- suma reprezentand tariful si alte tarife eventuale;
- suma reprezentand asigurarea sau interesul declarat.
Recipisa de bagaje este formata din patru exemplare:
- cuponul de control;
- recipisa de bagaje care se inmaneaza calatorului;
- foaia de manipulare care insoteste transportul pana la destinatie si care se preda
calatorului impreuna cu bagajul;
- matca (copia) care ramane la carnetul de recipise.
Calea ferata poate refuza primirea la transport a bagajelor ambalate defectuos
sau insuficient, iar daca in aceste conditii a primit totusi la transport bagajele, va trebui sa
faca mentiunea corespunzatoare pe recipisa de bagaje, ele circuland pe raspunderea
posesorului recipisei.
Bagajele si coletele se cantaresc obligatoriu si gratuit la predare, in prezenta
predatorului. Se cantaresc vietatile mici, transportate in custi, obiectele pentru care se iau
ca baza greutatile specificate in tarif, coletele de ziare in greutate pana la 10 kg, iar cele
cu reviste si carti pana la 20 kg de colet. Dupa ajungerea la destinatie, daca bagajele si
coletele prezinta urme de violare, la cererea scrisa a posesorului recipisei de bagaje,

34
coletele vor fi obligatoriu verificate. Cel indreptatit poate refuza primirea bagajelor,
atunci cand calea ferata nu da curs cererii sale.
Eliberarea bagajelor se face in statia pentru care au fost predate, insa la cererea
posesorului recipisei pot fi restituite in statia de plecare ori in una intermediara, cu
conditia ca timpul de oprire a trenului, cu care sunt transportate, sa permita operatiunea si
daca nu se opun dispozitii de ordin sanitar, vamal, fiscal sau administrativ.
Daca trenul intarzie pierzand corespondenta cu cel urmator sau daca circula
numai o portiune din parcursul normal, posesorul recipisei poate cere inapoierea
bagajului in statia de predare, fara a mai fi obligat la plata taxei corespunzatoare
inapoierii, avand totodata si dreptul de a i se restitui cota parte din taxa corespunzatoare
parcursului nestrabatut.
In cazul transportului de mesagerii, termenul de executare a transportului este
acelasi cu cel prevazut pentru marfurile expediate cu trenuri de calatori.
Forma si continutul expeditiilor de mesagerii sunt stabilite prin instructiunile
Companiei Nationale ale Cailor Ferate Romane.
Contractul de transport de mesagerii se incheie in aceleasi conditii ca si cel de
transport de bagaje, documentul de transport purtand denumirea de scrisoare de trasura de
mesagerii.
Buletinul de mesagerii este format din urmatoarele parti:
- un cupon de control care se opreste la statia de predare pentru a fi inapoiat cu contul
lunar la serviciul de verificare a veniturilor;
- unicatul care insoteste transportul si se inmaneaza destinatarului;
- avizul si adeverinta de primire, care insoteste transportul;
- copia care se retine la statia de predare;
- duplicatul care se preda expeditorului dupa primirea si plata tarifului de transport.
Buletinul de mesagerii este un formular tip ce se completeaza de catre expeditor,
fiind obligatorii urmatoarele mentiuni: statia de expeditie si cea de destinatie; numarul,
felul ambalarii si greutatea coletelor; continutul coletelor; valoarea rambursului la
eliberare; indicarea documentelor anexate, data si semnatura expeditorului.
Pentru transporturile de bagaje si colete cu ziare efectuate cu trenuri automotoare
rapide nu se admite modificarea contractului de transport.
La toate celelalte feluri de trenuri, in cazul expeditiilor de mesagerii se poate
dispune de catre expeditor schimbarea destinatarului, precum si inapoierea expeditiei in
statia de predare.
Ajunse la destinatie, bagajele transportate vor fi eliberate calatorului in schimbul
prezentarii recipisei de bagaje pe care se va face mentiunea zilei si orei predarii precum si
semnatura de primire.
Termenul de ridicare a bagajelor este de 24 ore de la sosirea in statia de
destinatie, orice depasire a termenului indreptateste calea ferata de a pretinde taxa de
magazinaj.
Daca in termen de 30 de zile de la sosirea lor la destinatie, iar pentru marfurile
perisabile chiar mai repede, posesorul recipisei nu se prezinta pentru a ridica, bagajele,
calea ferata are dreptul sa procedeze la valorificarea lor, satisfacandu-si cu preferinta
creantele sale din pretul obtinut.
Recipisa de bagaje fiind eliberata la purtator, calea ferata nu raspunde daca a
predat bagajul persoanei care s-a prezentat cu recipisa, atunci cand aceasta nu este
proprietara bagajului. Calea ferata va fi considerata totusi in culpa si va raspunde in cazul

35
in care a fost incunostiintata de pierderea sau furtul recipisei de bagaje si in consecinta ca
cel ce se prezinta cu recipisa nu este in drept sa pretinda si sa ridice bagajele.
De asemenea, calea ferata va raspunde si pentru pierderea totala sau partiala a
bagajelor sau coletelor si avarierea lor, din momentul primirii acestora la transport si pana
la eliberarea lor efectiva, precum si pentru pagubele pricinuite prin nepredarea lor la
termen. Calea ferata va fi scutita de raspundere numai daca va face dovada ca pierderea
sau avarierea marfii au fost determinate de un caz de forta majora sau un viciu propriu al
bagajului iar pentru paguba pricinuita din eliberarea cu intarziere a bagajelor sau
coletelor, calea ferata va putea fi exonerata daca va dovedi ca intarzierea se datoreaza
unor imprejurari pe care nu le-a putut preveni sau inlatura. Proba ca pierderea, avarierea
sau eliberarea cu intarziere a avut drept cauza una dintre aceste fapte cade in sarcina caii
ferate. Cei indreptatiti au dreptul de a face dovada ca paguba in intregime sau in parte, nu
a avut drept cauza unul din aceste riscuri.
In cazul pierderii totale sau partiale a bagajelor, daca valoarea pagubei este
dovedita, calea ferata trebuie sa plateasca o despagubire egala cu aceasta valoare, fara a
depasi suma prevazuta in tarif, pe kilogram de masa bruta lipsa sau pe colet iar in cazul in
care valoarea pagubei nu este dovedita, o despagubire forfetara pe kilogram de masa
bruta lipsa pe colet, prevazuta in tarif. Calea ferata este obligata sa restituie, in plus,
tariful de transport, taxe vamale si celelalte sume platite cu ocazia transportului coletului
pierdut.

TRANSPORTUL AERIAN

1. Aspecte introductive.

Conform Codului aerian din 2001, operaţiunile de transport aerian public sunt
transporturile de pasageri, bagaje, mărfuri şi poştă, executate pe baze comerciale de către
operatori aerieni care posedă certificat de operator aerian şi licenţă de transport aerian,
prin curse regulate sau neregulate. Transporturile aeriene internaţionale de pasageri,
bagaje, mărfuri şi poştă sunt supuse acordurilor şi convenţiilor internaţionale în domeniul
transporturilor aeriene la care România este parte.
Ministerul Transporturilor emite reglementări aeronautice privind desfăşurarea
activităţilor de transport aerian public. În scopul asigurării siguranţei zborului, Ministerul
Transporturilor emite şi revizuieşte ori de câte ori este cazul, reglementări aeronautice
specifice, conforme cu reglementările, standardele, practicile recomandate şi procedurile
elaborate de Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale şi de alte organisme internaţionale
de aviaţie civilă la care România este parte, şi asigură controlul respectării acestora.
Transporturile aeriene publice efectuate prin curse regulate sunt transporturile
aeriene executate după orare publicate şi rute prestabilite, destinate să asigure legătura

36
între două sau mai multe aeroporturi şi în care capacitatea comercială disponibilă este
pusă la dispoziţie publicului contra cost.
Operatorii aerieni români, deţinători ai unui certificat de operator aerian în termen
de valabilitate, pot efectua transporturi aeriene publice interne şi internaţionale, prin curse
regulate sau neregulate, numai în urma obţinerii unei licenţe de transport aerian, eliberată
de Ministerul Transporturilor.
Operatorii aerieni străini pot efectua transporturi aeriene publice, prin curse
regulate sau neregulate, spre sau dinspre România, pe baza drepturilor de trafic acordate
de Ministerul Transporturilor, în conformitate cu prevederile acordurilor şi convenţiilor
internaţionale la care România este parte.
Transporturile aeriene publice se execută pe bază de contract de transport, încheiat
între operatorul aerian şi pasager sau expeditorul de marfă şi/sau poştă. Prin contractul de
transport aerian, operatorul aerian se obligă să ducă pe calea aerului la destinaţie
pasagerii, bagajele, marfa şi/sau poşta, iar beneficiarul, să plătească preţul transportului.
Operatorul aerian răspunde pentru orice prejudiciu care a produs decesul sau
vătămarea sănătăţii pasagerilor ori avarierea sau pierderea bagajelor, a mărfii şi/sau a
poştei.
Din definiţia prezentată mai sus reies câteva trăsături caracteristice, şi anume:
- contractul este bilateral întrucât se încheie prin acordul de voinţă al celor două părţi
contractante operatorul (transportatorul) şi beneficiarul transportului;
- contractul este sinalagmatic întrucât se nasc obligaţii de ambele părţi;
- contractul este oneros întrucât fiecare parte urmăreşte prin propria prestaţie să obţină o
contraprestaţie;
- contractul este real întrucât presupune predarea efectivă a mărfii la transport;
- contractul este de adeziune deoarece ambele părţi sunt obligate să se conformeze
condiţiilor dinainte stabilite, ele pot numai să adere sau nu, fiind neputincioase în
schimbarea acestor condiţii prin voinţa lor.
Contractul se poate încheia prin simplul acord de voinţă dar cu obligaţia ca acesta
să fie materializat printr-un înscris cu valoarea de a proba contractul încheiat.
Momentul încheierii contractului se consideră a fi momentul în care
transportatorul eliberează documentul de transport călătorului sau expeditorului
încărcăturii.
1. Pentru transportul de pasageri se eliberează un document de transport individual
sau colectiv, care va conţine:
- indicarea punctelor de plecare şi de destinaţie;
- dacă punctele de plecare şi de destinaţie sunt situate pe teritoriul unui singur stat parte
şi dacă unul sau mai multe puncte de escală sunt situate pe teritoriul unui alt stat,
indicarea a cel puţin unuia dintre aceste puncte de escală.
Transportatorul va elibera pasagerului o etichetă de identificare a bagajului pentru
fiecare articol de bagaj înregistrat.
2. Pentru transportul de mărfuri se va elibera o scrisoare de transport aerian.
Regimul răspunderii operatorului aerian este, pentru transporturile aeriene
internaţionale, stabilit în conformitate cu convenţiile şi înţelegerile internaţionale la care
România este parte, iar pentru transporturile aeriene interne, în conformitate cu
prevederile dreptului comun, în măsura în care nu s-a stabilit altfel printr-o lege specială.
În materie de transport aerian, atunci când nu este reglementat printr-un act
special, se vor aplica reglementările noului Cod aerian din 2001, reglementările

37
Convenţiei de la Montreal pentru unificarea anumitor reguli referitoare la transportul
aerian internaţional la care sa aliniat şi România prin O.G. nr. 107/2000, cât şi alte norme
imperative cu caracter general.

2. Contractul de transport aerian de marfuri

2.1. Contractul de transport aerian de marfuri în trafic intern

Contractul de transport aerian de marfuri este aceea conventie prin care


operatorul de transport aerian se obliga sa transporte marfurile pe calea aerului, sa le
pazeasca si sa le predea la destinatie, in schimbul unei taxe de transport, platita de
cealalta parte - expeditorul marfii.
Transporturile aeriene interne sunt acelea executate in limitele teritoriale ale
statului nostru, fara escala pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat strain. Toate
transporturile aeriene sunt reglementate prin dispozitiile Codului aerian roman din 2001.
Contractul de transport aerian se incheie pe baza prezentarii de catre expeditor a
marfii ce urmeaza a fi transportata, plata taxei de transport si eliberarea de catre
transportator a scrisorii de transport aerian.
Scrisoarea de transport aerian de marfuri in trafic intern cuprinde urmatoarele
mentiuni: datele de identificare a transportului aerian, a expeditorului si destinatarului;
aeroportul de decolare si cel de destinatie; felul si cantitatea incarcaturii; modul de
ambalare; volumul si numarul coletelor; valoarea rambursului; locul si data emiterii
documentului.
Transportatorul aerian este in drept sa refuze primirea unei incarcaturi la
transport, solicitata de client in situatia in care:
- transportul este anulat sau suspendat prin dispozitia organelor de stat competente, din
cauza unor conditii tehnice sau meteorologice deosebite;
- transportul este interzis prin dispozitia organului de stat competent pe motiv de pericol
pentru securitatea zborului sau a incarcaturii (arme, munitii, materiale inflamabile etc.);
- transportul nu poate avea loc din lipsa de aeronave sau, desi exista, cele existente nu
corespund pentru caracteristicile marfii care trebuie transportata sau incarcatura a fost
completata potrivit certificatului de navigabilitate.
Pentru a putea fi primite la transportul pe calea aerului, marfurile trebuie sa
indeplineasca urmatoarele conditii: a) sa fie admise la transport prin dispozitiile egale; b)
marfurile si ambalarea lor sa nu prezinte pericol pentru aeronava, calatori sau alte bunuri;
c) sa fie cantarite si insotite de documentele necesare; d) ambalajul sa corespunda
transportului aerian si sa asigure integritatea incarcaturii; e) fiecare colet sa aiba o
eticheta care sa indice adresa expeditorului si destinatarului; f) marfurile sa fie predate in
timpul programului de lucru sau la orele indicate de transportator.
Transportatorul aerian are obligatia de a transporta incarcatura la destinatie, in
bune conditiuni si in termenul stabilit.
Pentru realizarea creantelor sale, transportatorul aerian are un drept de retentie
asupra marfurilor precum si un privilegiu asupra pretului obtinut din vanzarea lor. Acest
drept de retentie asupra marfurilor dureaza pana la predarea lor destinatarului.
Transportatorul are obligatia de a aviza si elibera marfurile numai destinatarului
indicat in scrisoarea de transport aerian si pe baza semnaturii acestuia pe documentul de
transport.

38
2.2. Transporturile aeriene internationale de marfuri

Potrivit art. 4 din Convenţia de la Montreal din 28 mai 1999, pentru transportul de
mărfuri se va elibera o scrisoare de transport aerian. Utilizarea oricărui alt mijloc prin
care se realizează înregistrarea informaţiilor cu privire la transportul care se efectuează se
poate substitui eliberării unei scrisori de transport aerian. În cazul în care se folosesc alte
asemenea mijloace, transportatorul va elibera expeditorului, la cererea acestuia, o chitanţă
de primire a mărfii, care să permită identificarea expediţiei şi accesul la informaţiile
conţinute în înregistrările efectuate prin aceste alte mijloace.
Aşadar, contractul de transport internaţional de mărfuri se încheie sub forma
scrisorii de transport aerian (Air Waybill), sau sub forma chitanţei de primire a mărfii
care face dovada încheierii contractului, primirea mărfii la transport de către
transportatorul aerian, precum şi condiţiile transportului.
Scrisoarea de transport aerian este întocmită de expeditor în trei exemplare
originale dintre care primul exemplar poartă menţiunea "pentru transportator" şi este
semnat de către expeditor, al doilea exemplar poartă menţiunea "pentru destinatar" şi este
semnat de către expeditor şi transportator iar al treilea exemplar este semnat de
transportator şi este înmânat de acesta expeditorului, după acceptarea mărfii.
Semnătura transportatorului şi cea a expeditorului pot fi tipărite sau înlocuite de
o ştampilă.
Dacă, la cererea expeditorului, transportatorul întocmeşte scrisoarea de transport
aerian, se va considera, până la proba contrară, că transportatorul a acţionat în numele
expeditorului (art. 7 din Convenţia de la Montreal).
Pe lângă cele trei exemplare originale, scrisoarea de transport aerian mai
cuprinde: recipisa de primire a mărfii, exemplarul pentru formalităţile de vamă la
destinaţie şi câte o copie pentru cărăuş şi agenţii acestuia.
În scrisoarea de transport aerian sunt cuprinse următoarele menţiuni:
- aeroportul de decolare şi cel de destinaţie, indicându-se şi statele pe teritoriul cărora se
află;
- dacă punctele de plecare şi de destinaţie sunt situate pe teritoriul unui singur stat parte
şi dacă unul sau mai multe puncte de escală sunt situate pe teritoriul unui alt stat,
indicarea a cel puţin unuia dintre aceste puncte de escală;
- felul şi greutatea mărfii;
- dimensiunile şi ambalajul, precum şi numărul coletelor.
Expeditorului îi revine obligaţia de a da toate lămuririle necesare şi să anexeze
la scrisoarea de transport aerian documentele necesare pentru îndeplinirea de către
transportator a formalităţilor vamale, fiscale, sanitare etc.
Expeditorul va răspunde pentru exactitatea datelor înscrise în scrisoarea de
transport aerian, precum şi pentru orice daună suferită de transportator sau de oricare altă
persoană faţă de care răspunderea transportatorului poate fi antrenată din cauza
indicaţiilor şi declaraţiilor false, inexacte sau incomplete.
În transporturile internaţionale aeriene de mărfuri, prin convenţia părţilor,
scrisoarea de transport, poate avea forma unui titlu reprezentativ al mărfii.
Potrivit prevederilor Convenţiei de la Montreal (art. 12), expeditorul, în virtutea
dreptului de dispoziţie asupra mărfii, poate dispune modificarea contractului de transport.
Astfel, expeditorul poate dispune următoarele modificări:

39
- retragerea mărfii de la aeroportul de plecare sau de destinaţie;
- reţinerea mărfii pe parcursul transportului la orice aterizare;
- solicitarea ca marfa să fie predată la destinaţie sau pe parcursul transportului unei
persoane, alta decât destinatarul desemnat iniţial;
- solicitarea ca marfa să fie returnată la aeroportul de plecare.
În exercitarea acestui drept expeditorul nu trebuie să aducă prejudicii
transportatorului sau altor expeditori şi trebuie să ramburseze orice cheltuieli care decurg
din exercitarea acestui drept.
În cazul în care îndeplinirea instrucţiunilor expeditorului este imposibilă,
transportatorul trebuie să informeze imediat expeditorul.
Dacă transportatorul execută instrucţiunile expeditorului referitoare la
dispunerea mărfii, fără a solicita întocmirea exemplarului din scrisoarea de transport
aerian sau a chitanţei de primire a mărfii care revine acestuia din urmă, transportatorul
este răspunzător, fără atingerea dreptului său la despăgubire din partea expeditorului,
pentru orice pagubă care ar putea fi cauzată în acest mod oricărei persoane care este în
mod legal în posesia acestui exemplar din scrisoarea de transport aerian sau a chitanţei de
primire a mărfii.
Dreptul conferit expeditorului încetează în momentul în care începe dreptul
acordat destinatarului. Totuşi, dacă destinatarul refuză să accepte marfa sau nu poate fi
contactat, expeditorul îşi reia dreptul de dispoziţie.
Transportatorul aerian răspunde, pentru daunele cauzate prin pierderea (totală
sau parţială) sau avarierea mărfii, când evenimentul care a pricinuit daunele respective s-a
produs în timpul călătoriei aeriene, deci în timpul cât mărfurile se aflau în paza
transportatorului, pe aerodrom, în magazie sau la bordul aeronavei precum şi pentru
daunele cauzate de executarea cu întârziere a transportului.
Potrivit art. 26 din Convenţia de la Montreal, orice clauză stabilită de părţi prin
care s-ar urmări înlăturarea sau stabilirea unei limite inferioare a răspunderii
transportatorului în raport cu cea fixată prin Convenţie, este lovită de nulitate.
În cazul pierderii totale a mărfii, recunoscută de transportator, sau după
expirarea a 7 zile de la data când trebuia să sosească marfa, destinatarul poate să treacă la
valorificarea drepturile ce decurg din contractul de transport, faţă de transportator (art. 13
alin. 3 din Convenţia de la Montreal).
Transportatorul nu este răspunzător dacă se dovedeşte şi în măsura în care
dovedeşte că distrugerea, pierderea sau deteriorarea mărfii s-a datorat:
a) unui defect al mărfii, calităţii sau viciului acesteia;
b) ambalării necorespunzătoare a mărfii, efectuată de către o altă persoană decât
transportatorul, prepuşii sau mandatarii acestuia;
c) unei stări de război sau conflict armat;
d) unei acţiuni a autorităţii publice realizate în legătură cu intrarea, ieşirea sau tranzitul
mărfii.
Transportul aerian, în sensul paragrafului de mai sus include perioada în care
marfa se află în grija transportatorului.
Perioada transportului aerian nu se extinde asupra transportului terestru, maritim
sau pe căi navigabile interioare, efectuat în afara unui aeroport. Totuşi, dacă un astfel de
transport se realizează în aplicarea unui contract de transport aerian, în scopul încărcării,
expedierii sau transbordării, orice pagubă este considerată, până la proba contrară, ca
fiind rezultatul unui eveniment care a avut loc în timpul transportului aerian. Dacă

40
transportatorul, fără consimţământul expeditorului, utilizează alt mod de transport pentru
a efectua o parte sau întregul transport care, conform contractului încheiat între părţi,
urma să fie transport aerian, respectivul transport efectuat prin alt mod de transport este
considerat ca fiind inclus în perioada transportului aerian (art. 18 din Convenţia de la
Montreal).
Primirea fără reclamaţie de către destinatar a mărfurilor constituie, până la proba
contrară, dovada că acestea au fost predate în bună stare şi în conformitate cu documentul
de transport.
În caz de deteriorare destinatarul trebuie să adreseze transportatorului o
reclamaţie imediat după descoperirea deteriorării şi cel mai târziu într-un interval de 14
zile de la data primirii mărfurilor. În caz de întârziere, reclamaţia trebuie făcută cel mai
târziu într-un termen de 21 de zile de la data la care mărfurile au fost puse la dispoziţia sa.
Orice reclamaţie trebuie formulată în scris şi remisă sau expediată în termenul
menţionat mai sus.
Dacă nici o reclamaţie nu este făcută în termenul menţionat mai sus, nici o
acţiune nu va fi întreprinsă împotriva transportatorului, cu excepţia cazului de fraudă din
partea acestuia (art. 31 din Convenţia de la Montreal).
Acţiunea în responsabilitate trebuie să fie introdusă, la cererea reclamantului, pe
teritoriul unuia dintre statele părţi, fie înaintea tribunalului de la domiciliul
transportatorului sau de la locul sediului său principal de afaceri sau de la locul sediului
său de afaceri unde a fost încheiat contractul, fie înaintea tribunalului de la locul de
destinaţie.
Părţile la contractul de transport de marfă pot stipula soluţionarea prin arbitraj a
oricărui diferend referitor la răspunderea transportatorului, în baza Convenţiei de la
Montreal. Respectiva înţelegere va fi consemnată în scris.
Procedura de arbitraj se desfăşoară, la alegerea reclamantului, în una dintre
jurisdicţiile tribunalului la care face referire art. 33 din Convenţie.
Dreptul la despăgubire este anulat dacă acţiunea în responsabilitate nu este
introdusă în termen de 2 ani de la data sosirii la destinaţie sau de la data la care aeronava
ar fi trebuit să sosească sau de la data încetării transportului.
Metoda de calcul al acestei perioade este determinată de legislaţia aplicată de
tribunalul sesizat asupra cazului.

3. Transporturile aeriene de calatori si bagaje

3.1. Transporturile aeriene interne de calatori si bagaje

Transporturile aeriene interne de calatori si bagaje se executa prin cursele


regulate, suplimentare sau ocazionale (speciale) de trafic aerian public.
Indiferent de felul cursei, intotdeauna transportul de calatori pe calea aerului se
executa numai pe baza de contract incheiat intre transportatorul aerian si calator.
Contractul de transport aerian de calatori este acea conventie prin care
transportatorul se obliga sa transporte un anumit calator sau un grup de calatori pe calea
aerului de la aeroportul de decolare, la cel de destinatie, iar calatorul sa plateasca taxa de
transport corespunzatoare.

41
Contractul de transport aerian de calatori se incheie prin oferta facuta de calator
in acest sens si acceptarea ei de catre transportator, momentul incheierii fiind, conform
cel al platii taxei si eliberarii documentului de transport.
Contractul de transport aerian se poate incheia individual, cu fiecare calator in
parte sau cu un grup de persoane.
Exista obligatia pentru transportatorul aerian de a incheia contractul de transport
cu orice ofertant care respecta dispozitiile normative, care reglementeaza transportul
aerian si achita taxa legal stabilita, putand, dupa caz, refuza incheierea contractului sau,
desi incheiat, sa refuze transportul daca:
- transportul este anulat sau suspendat printr-o dispozitie legala, din motive tehnice sau
meteorologice exceptionale care nu garanteaza siguranta zborului;
- persoana ce se prezinta pentru inceperea calatoriei este in stare de ebrietate, stare
psihica anormala, bolnava de o maladie contagioasa sau are plagi deschise, ori nu
respecta dispozitiile obligatorii pentru calatori.
In cazul in care s-a dispus anularea sau suspendarea zborului, la cererea
calatorului, transportatorul are obligatia de a restitui taxa de transport incasata. Daca
zborul a fost intrerupt din orice cauze, pe un aeroport intermediar, prin grija si in contul
transportatorului se va organiza continuarea transportarii calatorilor cu cel mai rapid
mijloc de transport, fara restituirea unei parti din taxa sau completarea acesteia.
Renuntarea calatorului, din orice motiv, de a continua calatoria, facuta la o
escala anterioara aeroportului de destinatie prevazut in biletul de calatorie, sau excluderea
sa de la transport ca urmare a comiterii unor contraventii sau infractiuni referitoare la
transportul aerian, nu-l indreptateste pe acesta sa pretinda restituirea taxei de transport.

3.2. Transporturile aeriene internationale de calatori si bagaje

Transporturile internaţionale aeriene de călători şi bagaje sunt reglementate prin


Convenţia de la Montreal (art. 1 pct. 1)
Potrivit art. 3 din Convenţie transportatorul are obligaţia de a emite un
document de transport, constatator al contractului de transport, individual sau colectiv
care va conţine:
a) indicarea punctelor de plecare şi de destinaţie;
b) dacă punctele de plecare şi de destinaţie sunt situate pe teritoriul unui singur stat
parte şi dacă unul sau mai multe puncte de escală sunt situate pe teritoriul unui alt stat,
indicarea a cel puţin unuia dintre aceste puncte de escală.
Utilizarea oricărui alt mijloc prin care se înregistrează informaţiile indicate mai
sus se poate substitui eliberării documentului de transport la care s-a făcut referire în
respectivul paragraf. Dacă un astfel de mijloc este utilizat, transportatorul va elibera
pasagerului o declaraţie scrisă privind informaţiile astfel înregistrate.
Transportatorul va elibera pasagerului o etichetă de identificare a bagajului
pentru fiecare articol de bagaj înregistrat.
Pasagerului i se va elibera o înştiinţare scrisă prin care i se va indica că în cazul
aplicării Convenţiei de la Montreal, aceasta reglementează şi poate limita răspunderea
transportatorilor în caz de deces sau vătămare, în caz de distrugere, pierdere ori
deteriorare a bagajelor, precum şi în caz de întârziere.
Potrivit art. 17 din Convenţie transportatorul este răspunzător pentru dauna
rezultată ca urmare a decesului sau vătămării corporale a unui pasager, cu condiţia ca

42
accidentul care a provocat decesul sau vătămarea să se fi produs la bordul aeronavei sau
în timpul oricăreia dintre operaţiunile de îmbarcare sau de debarcare.
Pentru daunele menţionate mai sus, care nu depăşesc 100.000 Drepturi Speciale
de Tragere (DST) pentru fiecare pasager, transportatorul nu poate exclude sau limita
răspunderea sa.
Transportatorul nu va fi răspunzător pentru daunele prevăzute mai sus, (în art.
17 paragraful 1) în măsura în care acestea depăşesc 100.000 DST pentru fiecare pasager,
dacă dovedeşte că:
a) respectiva daună nu s-a datorat neglijenţei sau altei acţiuni greşite ori omisiuni a
transportatorului sau a prepuşilor ori mandatarilor acestuia;
b) respectiva daună a survenit numai datorită neglijenţei sau altei acţiuni greşite ori
omisiuni a unei terţe părţi (art. 21 din Convenţie).
În cazul accidentelor de aviaţie care au avut ca urmare decesul sau vătămarea
pasagerilor, transportatorul - dacă este prevăzut în legislaţia sa naţională va efectua fără
întârziere plăţi în avans unei persoane fizice sau persoanelor fizice care au dreptul să
pretindă despăgubiri, cu scopul de a satisface necesităţile economice imediate ale
respectivelor persoane. Aceste plăţi în avans nu constituie o recunoaştere a răspunderii şi
pot fi compensate din orice sumă achitată ulterior de către transportator cu titlu de daună
(art. 28 din Convenţie).
Transportatorul este răspunzător pentru daunele survenite datorită distrugerii,
pierderii sau deteriorării bagajului înregistrat, cu condiţia ca evenimentul care a provocat
distrugerea, pierderea sau deteriorarea să fi avut loc la bordul aeronavei sau în perioada în
care transportatorul avea în grijă bagajul înregistrat. Totuşi transportatorul nu este
răspunzător dacă şi în măsura în care dauna a survenit datorită unui defect al bagajului,
calităţii sau viciului acestuia. În cazul unui bagaj neînregistrat, inclusiv al obiectelor
personale, transportatorul poartă răspunderea dacă dauna survine din vina sa, a prepuşilor
sau a mandatarilor săi.
Dacă transportatorul recunoaşte pierderea unui bagaj înregistrat sau dacă un
bagaj înregistrat nu a sosit la destinaţie în termen de 21 de zile de la data la care ar fi
trebuit să sosească, pasagerul este îndreptăţit să îşi exercite împotriva transportatorului
drepturile care decurg din contractul de transport.
Sub rezerva unor prevederi contrare, în Convenţia de la Montreal termenul
bagaj desemnează atât bagajul înregistrat, cât şi bagajul neînregistrat.
Potrivit art. 19 din Convenţia de la Montreal transportatorul este răspunzător
pentru dauna survenită datorită întârzierii în transportul aerian de pasageri, bagaje sau
mărfuri. Cu toate acestea transportatorul nu este răspunzător pentru daunele survenite
datorită întârzierii dacă dovedeşte că el, prepuşii şi mandatarii săi au luat toate măsurile
care se impun în mod rezonabil pentru a evita dauna sau că le-a fost imposibil să ia
respectivele măsuri.
În cazul daunelor survenite datorită întârzierii în transportul persoanelor
răspunderea transportatorului pentru fiecare pasager este limitată la suma de 4.150 DST.
La transportul bagajului răspunderea transportatorului în caz de distrugere,
pierdere, deteriorare sau întârziere este limitată la suma de 1.000 DST pentru fiecare
pasager, în afara cazului în care pasagerul, în momentul în care bagajul înregistrat a fost
predat transportatorului, a făcut o declaraţie specială privind interesul în livrarea la
destinaţie şi a plătit o sumă suplimentară, dacă este necesar. În acest caz transportatorul
va fi răspunzător pentru plata unei sume care nu va depăşi suma declarată, cu excepţia

43
cazului în care dovedeşte că suma este mai mare decât interesul real al pasagerului în
livrarea la destinaţie.
Limitele prevăzute la art. 21 şi art. 22 din Convenţia de la Montreal nu vor putea
împiedica tribunalul de a solicita, în conformitate cu legislaţia pe care o aplică, achitarea
unei sume suplimentare, corespunzătoare unei părţi sau întregii sume rezultate din
cheltuielile de judecată şi din celelalte cheltuieli rezultate în urma litigiului şi suportate de
reclamant, inclusiv dobânda. Prevederile de mai sus nu se aplică în cazul în care valoarea
daunelor solicitate, excluzând cheltuielile de judecată şi alte cheltuieli legate de proces,
nu depăşeşte suma pe care transportatorul a oferit-o în scris reclamantului, în termen de 6
luni de la data la care a avut loc evenimentul care a provocat dauna sau înainte de
introducerea acţiunii în justiţie, dacă aceasta este ulterioară respectivului termen.
Transportatorul poate stipula în contractul de transport limite de răspundere mai
mari decât cele prevăzute în Convenţia de la Montreal sau nici o limită de răspundere.
Orice clauză care are tendinţa să exonereze transportatorul de răspundere sau să
stabilească o limită mai scăzută decât cea stabilită prin Convenţia de la Montreal este
nulă şi neavenită, însă nulitatea oricărei astfel de clauze nu implică nulitatea întregului
contract, care rămâne supus prevederilor convenţiei.
Primirea fără reclamaţie de către destinatar a bagajelor înregistrate constituie,
până la proba contrară, dovada că acestea au fost predate în bună stare şi în conformitate
cu documentul de transport sau cu informaţiile înregistrate în celelalte mijloace la care s-a
făcut referire la paragraful 2 al art. 3 şi la paragraful 2 al art. 4 din Convenţia de la
Montreal.
În caz de deteriorare destinatarul trebuie să adreseze transportatorului o
reclamaţie imediat după descoperirea deteriorării şi cel mai târziu într-un interval de 7
zile de la data primirii, pentru bagajele înregistrate. În caz de întârziere, reclamaţia trebuie
făcută cel mai târziu într-un termen de 21 de zile de la data la care bagajele au fost puse la
dispoziţia sa.
Orice reclamaţie trebuie formulată în scris şi remisă sau expediată în termenul
menţionat mai sus.
Dacă nici o reclamaţie nu este făcută în termenul menţionat mai sus, nici o
acţiune nu va fi întreprinsă împotriva transportatorului, cu excepţia cazului de fraudă din
partea acestuia (art. 31 din Convenţia arătată).

44
TRANSPORTURILE RUTIERE

1. Reglementarea transportului rutier.

Activitatea de transport va fi organizată şi condusă cu respectarea prevederilor şi


reglementărilor naţionale în vigoare şi a acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care
România a aderat sau este parte. Astfel de reglementări sunt:
1. Reglementări cu caracter general:
- Codul comercial prin art. 413-441;
- Ordonanţa Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile;
- Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2005 privind transporturile rutiere.
2. Reglementări speciale privind transportul persoanelor:
- Hotărârea Guvernului nr. 951/1995 privind clasificarea autocarelor utilizate pentru
transporturi turistice în trafic intern şi internaţional şi pentru transporturi publice de
persoane în trafic internaţional;
- Ordinul comun al ministrului transporturilor nr. 254/1996 şi al ministrului turismului
nr. 85/1996 de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 951/1995.
3. Reglementări specifice privind transportul produselor periculoase;
4. Principalele reglementările specifice transporturilor internaţionale de marfă şi
călători:
a) CONVENŢIA VAMALĂ REFERITOARE LA TRANSPORTUL
INTERNAŢIONAL SUB ACOPERIREA CARNETELOR T.I.R.
Convenţia T.I.R. încheiată la Geneva, la 15 ianuarie 1959, acordă transportatorilor
avantaje de ordin vamal, menite să faciliteze traficul internaţional de mărfuri. România a
aderat la această convenţie în anul 1963.
Autovehiculele care circulă sub acoperirea carnetelor T.I.R. beneficiază de
eliminarea operaţiunilor de deschidere în punctele vamale ale ţărilor de tranzit pentru
controlul vamal, ceea ce determină reducerea duratei transportului şi diminuează
posibilitatea degradării mărfurilor perisabile. De asemenea, carnetul T.I.R. scuteşte
transportatorii de depunerea unor garanţii vamale, proporţionale ca mărime cu valoarea
mărfurilor transportate.
Pentru fiecare vehicul rutier se întocmeşte un carnet T.I.R., valabil pentru o
singură călătorie.
Organele vamale din ţara de expediere, după controlul vamal al autocamionului
respectiv, aplică acestuia sigiliile T.I.R. Organele vamale din ţările de tranzit controlează
autocamioanele numai sumar, verificând în special starea sigiliilor. În cazuri extreme ele
pot ordona desfacerea unor sigilii, care apoi vor fi înlocuite cu altele, a căror serie va fi
menţionată în carnetul T.I.R., purtat de conducătorul autocamionului respectiv.
b) CONVENŢIA REFERITOARE LA CONTRACTUL DE TRANSPORT
INTERNAŢIONAL AL MĂRFURILOR PE CALEA RUTIERĂ (C.M.R.).
Convenţia C.M.R. a fost semnată la Geneva, la 19 mai 1956 şi aparţine seriei de
convenţii internaţionale iniţiate de Comisia Economică O.N.U. pentru Europa (C.E.E.).
Prin această convenţie sunt reglementate, în mod uniform, condiţiile generale în care se
încheie şi se execută contractul de transport rutier de mărfuri, reprezentat de Scrisoarea

45
de trăsură CMR. România a aderat în această convenţie în baza Decretului nr.
451/1972.
CMR se aplică oricărui transport internaţional de mărfuri cu vehicule, în cazul în
care pentru un astfel de transport a fost încheiat un contract de transport de mărfuri pe
şosele, cu titlu oneros, dacă locul primirii mărfurilor şi locul prevăzut pentru eliberare,
aşa cum sunt indicate în contract, sunt situate în două ţări diferite, din care cel puţin una
este ţara contractantă, independent de domiciliul şi de naţionalitatea părţilor contractante.
c) ACORDUL EUROPEAN PRIVITOR LA TRANSPORTUL MĂRFURILOR
PERICULOASE PE ŞOSELE (A.D.R).
Acordul a fost încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, iar România a aderat la
acesta prin Legea nr. 31/1994.
d) CONVENŢIA ASUPRA CIRCULAŢIEI RUTIERE ŞI PROTOCOLUL
PRIVIND SEMNALIZAREA RUTIERĂ.
Convenţia şi Protocolul au fost elaborate în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite cu
privire la traficul rutier (Geneva, 1949) şi îmbunătăţite la Conferinţa de la Viena (1968).
Ele conţin dispoziţii referitoare la caracteristicile tehnice ale autovehiculelor şi la codurile
de semnalizare rutieră. România a aderat la aceste reglementări rutiere prin Decretul nr.
442/1960.

2. Aspecte generale privind transportul rutier.

2.1. Domeniul de aplicare a O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere.


Dispoziţiile O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere constituie cadrul
general pentru organizarea, efectuarea şi asigurarea desfăşurării fluente a transporturilor
rutiere de mărfuri şi de persoane pe teritoriul României, în condiţii de siguranţă şi
calitate, cu respectarea principiilor liberei concurenţe şi a măsurilor de protecţie a
mediului înconjurător, a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi
juridice şi pentru satisfacerea necesităţilor economiei naţionale şi nevoilor de apărare a
ţării.
Activităţile de transport rutier, precum şi activităţile conexe acestora se desfăşoară
astfel încât să fie respectate reglementările în vigoare privind condiţiile de lucru, de
exploatare a vehiculelor rutiere şi de utilizare a infrastructurii rutiere, precum şi condiţiile
privind siguranţa circulaţiei.
Prevederile O.U.G. nr. 109/2005 nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu:
a) vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri, a căror masă totală maximă
autorizată, inclusiv remorca sau semiremorca, nu depăşeşte 3,5 tone;
b) autovehicule rutiere destinate transportului de persoane, care, prin construcţie şi
echipare, sunt destinate să transporte maximum 9 persoane, inclusiv conducătorul auto;
c) vehicule rutiere aparţinând sau aflate sub controlul instituţiilor din sistemul naţional
de apărare;
d) vehicule rutiere speciale utilizate pentru servicii de apă, canalizare, pentru servicii de
gaze naturale şi electricitate, pentru servicii telefonice şi telegrafice, pentru transmisiuni
de radio şi televiziune;
e) vehicule rutiere utilizate în acţiuni de salvare sau în situaţii de urgenţă;
f) vehicule rutiere speciale destinate serviciilor medicale;
g) vehicule rutiere care transportă echipamente pentru circuri sau parcuri de distracţie;
h) vehicule rutiere speciale pentru depanarea auto;

46
i) vehicule rutiere supuse testelor rutiere în vederea perfecţionării tehnice;
j) vehicule rutiere speciale utilizate pentru servicii funerare;
k) tractoare utilizate exclusiv pentru lucrări agricole şi forestiere;
l) vehicule istorice.

2.2. Autoritatea competentă.


Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în calitate de organ de
specialitate al administraţiei publice centrale, este autoritatea de stat în domeniul
transporturilor rutiere şi reprezintă, în sensul O.U.G. nr. 109/2005, autoritatea
competentă. Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului este autoritatea
competentă pentru aplicarea acordurilor şi convenţiilor internaţionale, bilaterale sau
multilaterale, din domeniul transporturilor rutiere şi construcţiei vehiculelor rutiere, la
care România este parte.
Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în calitate de organ de
specialitate al administraţiei publice centrale, are următoarele atribuţii:
a) elaborează strategiile naţionale de dezvoltare a activităţilor de transport rutier;
b) elaborează reglementări specifice în domeniul transporturilor rutiere şi al activităţilor
conexe acestora;
c) elaborează programe de dezvoltare durabilă şi de modernizare a sistemului naţional
de transport rutier, de siguranţă şi securitate a transporturilor rutiere şi de protecţie a
mediului;
d) asigură condiţiile unui mediu concurenţial normal în activitatea de transport rutier, în
corelaţie cu celelalte moduri de transport şi între operatorii de transport rutier;
e) stabileşte norme obligatorii pentru operatorii de transport rutier, precum şi pentru
operatorii de activităţi conexe transportului rutier;
f) asigură controlul respectării reglementărilor specifice domeniului transporturilor
rutiere de către operatorii de transport rutier, precum şi de către ceilalţi utilizatori ai
infrastructurii rutiere;
g) asigură dezvoltarea cercetării şi elaborarea de studii de specialitate în domeniul
transporturilor rutiere;
h) monitorizează piaţa transporturilor rutiere în scopul constatării apariţiei situaţiilor de
criză şi adoptă măsurile necesare acestor situaţii;
i) stabileşte condiţiile tehnice şi metodologia de omologare a vehiculelor rutiere în
vederea înmatriculării sau înregistrării acestora;
j) stabileşte condiţiile tehnice şi metodologia pentru efectuarea inspecţiilor tehnice
periodice, precum şi a controlului tehnic în trafic al vehiculelor rutiere;
k) stabileşte condiţiile tehnice şi metodologia de omologare şi certificare a produselor şi
materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere, în vederea introducerii acestora
pe piaţă.
Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în calitate de autoritate de
stat în domeniul transporturilor rutiere, are următoarele atribuţii:
a) exercită autoritatea de registru şi inspecţie de stat în transporturile rutiere;
b) organizează şi ţine evidenţa tuturor tipurilor de vehicule rutiere omologate, cu
excepţia celor care aparţin instituţiilor din sistemul naţional de apărare şi siguranţă
publică;
c) elaborează programe privind echiparea reţelei de transport rutier cu infrastructuri şi
sisteme telematice de culegere a datelor, precum şi cu centre de control şi/sau informare a

47
traficului rutier şi de monitorizare a operaţiunilor de transport rutier pentru constatarea
respectării prevederilor în vigoare şi a siguranţei traficului rutier;
d) elaborează norme privind organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a
activităţilor conexe acestora şi controlează respectarea lor;
e) exercită controlul de stat privind respectarea reglementărilor naţionale şi
internaţionale în activităţile specifice domeniului transporturilor rutiere;
f) autorizează activităţile de transport rutier public şi în cont propriu, în trafic naţional
şi/sau internaţional şi eliberează în acest sens licenţe, certificate de transport în cont
propriu şi autorizaţii de transport internaţional pentru operatorii de transport, întreprinderi
şi operatorii de activităţi conexe transportului rutier, precum şi atestate/certificate pentru
personalul de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, conform prevederilor în
vigoare, acordurilor şi convenţiilor la care România este parte;
g) autorizează centrele de pregătire şi perfecţionare a personalului din domeniul
transporturilor rutiere şi şcolile de conducători auto;
h) elaborează norme obligatorii pentru pregătirea şi atestarea profesională a
conducătorilor auto, a persoanelor desemnate să conducă permanent şi efectiv activităţi
de transport rutier, a consilierilor de siguranţă, precum şi a instructorilor de conducere
auto şi a profesorilor de legislaţie rutieră;
i) asigură cadrul privind condiţiile în care se execută transportul combinat de mărfuri şi
promovarea acestuia în conformitate cu acordurile şi convenţiile internaţionale la care
România este parte;
j) asigură realizarea unui sistem de supraveghere şi monitorizare a transporturilor
rutiere de mărfuri şi de persoane;
k) elaborează, cu avizul Ministerului Sănătăţii, norme privind examinarea medicală a
persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere auto, precum şi pentru
verificările periodice ale posesorilor de permis de conducere auto;
l) certifică încadrarea vehiculelor rutiere în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei
rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă, conform destinaţiei, prin inspecţia
tehnică periodică, în conformitate cu reglementările în vigoare;
m) certifică sau omologhează, potrivit reglementărilor în vigoare, produsele şi
materialele de exploatare utilizate la vehiculele rutiere fabricate în ţară sau importate şi
dispune, în caz de neconcordanţă, suspendarea sau anularea certificatului de conformitate
sau de omologare;
n) evaluează laboratoarele de încercare aferente domeniului rutier;
o) certifică încadrarea în normele de poluare şi siguranţă rutieră a vehiculelor rutiere
destinate transportului internaţional de mărfuri sau cu alte caracteristici speciale;
p) omologhează vehiculele rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării acestora,
controlează, la producător şi la vânzător, conformitatea caracteristicilor tehnice ale
vehiculelor rutiere cu tipul omologat şi dispune, în caz de neconcordanţă, suspendarea
sau anularea certificatului de omologare;
q) autorizează operatorii economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de
modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare
a vehiculelor rutiere scoase din uz;
r) autorizează înfiinţarea şi funcţionarea staţiilor de inspecţie tehnică, supraveghează şi
controlează activitatea acestora şi atestă personalul care efectuează inspecţia tehnică
periodică;

48
s) asigură efectuarea inspecţiei tehnice a vehiculelor rutiere, în vederea primei
înmatriculări în România şi certificării autenticităţii acestora, în vederea
înmatriculării/reînmatriculării sau la cerere;
t) clasifică vehiculele rutiere destinate transportului rutier de persoane pe categorii de
confort şi vehiculele destinate transportului rutier de mărfuri;
u) acordă operatorilor de transport rutier străini autorizaţii de transport internaţional
valabile pe teritoriul României.

2.3. Noţiuni fundamentale.


În sensul O.U.G. nr. 109/2005, prin transport rutier se înţelege orice operaţiune de
transport care se realizează cu vehicule rutiere pentru deplasarea mărfurilor sau a
persoanelor, chiar dacă vehiculul rutier este, pe o anumită porţiune a drumului,
transportat la rândul său pe/de un alt mijloc de transport.
De asemenea, sunt definite:
a) transportul rutier agabaritic - transport rutier cu mase şi/sau dimensiuni
depăşite;
b) transportul rutier în trafic naţional - operaţiune de transport rutier care se
efectuează între două localităţi situate pe teritoriul României, fără a depăşi teritoriul
statului;
c) transportul rutier în trafic internaţional - operaţiune de transport rutier care se
efectuează între localitatea de plecare şi localitatea de destinaţie, situate pe teritoriul a
două state diferite, cu sau fără tranzitarea unuia ori mai multor state;
d) transportul rutier judeţean - operaţiune de transport rutier care se efectuează
între două localităţi situate pe teritoriul aceluiaşi judeţ;
e) transportul rutier interjudeţean - operaţiune de transport rutier care se efectuează
între localitatea de plecare şi localitatea de destinaţie, situate pe teritoriul a două judeţe
diferite, cu sau fără tranzitarea unuia ori mai multor judeţe; în sensul prezentei ordonanţe
de urgenţă, transportul rutier între municipiul Bucureşti şi alte judeţe este considerat
transport rutier interjudeţean;
f) transportul rutier specializat - operaţiune de transport rutier efectuată cu
vehicule rutiere prevăzute cu amenajări speciale.
Activităţile conexe transporturilor rutiere sunt considerate operaţiuni de transport
rutier. Activitatea conexă transportului rutier este acea activitate care se desfăşoară în
legătură cu transportul rutier. Intermedierea în transporturile rutiere este activitatea unei
întreprinderi care constă în preluarea de la beneficiari a comenzilor de transport rutier în
trafic naţional şi/sau internaţional, acestea urmând a fi executate de intermediar, în
numele său, prin intermediul unui operator de transport rutier.
În sensul O.U.G. nr. 109/2005, prin întreprindere se înţelege un operator
economic, persoană fizică sau persoană juridică, cu ori fără scop patrimonial, orice
asociaţie sau grup de persoane fără personalitate juridică, cu ori fără scop patrimonial, sau
orice organism oficial care are personalitate juridică ori care depinde de o autoritate care
are această personalitate.
Operator de transport rutier este orice întreprindere care efectuează transport
rutier, contra plată, cu autovehicule rutiere deţinute în proprietate sau cu orice alt titlu şi
care în prealabil a obţinut licenţa de transport. Operatorul de transport rutier de mărfuri
este operatorul de transport rutier care efectuează transport rutier de mărfuri, iar
operatorul de transport rutier de persoane este operatorul de transport rutier care

49
efectuează transport rutier de persoane pentru public sau pentru anumite categorii de
utilizatori, plătit de către persoana/persoanele transportată/transportate sau de către
organizatorul transportului, cu ajutorul autovehiculelor destinate acestui scop, adecvate să
transporte mai mult de 9 persoane, inclusiv conducătorul auto, în virtutea dotărilor şi a
tipului lor constructiv.
De asemenea, se face distincţia între operatorul de transport rutier român (operator
de transport rutier cu sediul sau domiciliul în România) şi operatorul de transport rutier
străin (operator de transport rutier cu sediul sau domiciliul în străinătate, autorizat să
efectueze transporturi rutiere internaţionale).
Operator pentru activităţi conexe transportului rutier este orice întreprindere care
desfăşoară activităţi conexe transportului rutier şi care a obţinut în prealabil licenţa pentru
activităţi conexe transportului rutier.
Efectuarea unui transport rutier de o anumită categorie şi de un anumit tip, cu
excepţia transportului în interes personal, este permisă pe baza licenţei de execuţie, emisă
de autoritatea competentă pentru fiecare vehicul, pe număr de circulaţie sau pentru un
anumit traseu, în cazul transportului rutier public prin servicii regulate de transport de
persoane.
Transportul rutier public se efectuează pe bază de contract, contra plată, de către
operatori de transport rutier, titulari ai licenţelor obţinute în condiţiile legii, care au ca
obiect de activitate transportul rutier şi care deţin în proprietate sau cu orice alt titlu
vehicule rutiere, indiferent de capacitatea de transport a acestora.
Transportul rutier în cont propriu se efectuează fără încasarea unui tarif sau a
echivalentului în natură ori în servicii al acestuia şi se realizează în următoarele condiţii:
a) este o activitate secundară sau suplimentară celorlalte activităţi ale întreprinderii;
b) mărfurile transportate sunt proprietatea întreprinderii ori au fost vândute, cumpărate
sau închiriate ori au fost produse, extrase, prelucrate sau reparate de aceasta;
c) scopul deplasării este transportul mărfurilor sau al persoanelor spre sau de la
întreprindere ori între punctele de lucru ale acesteia;
d) persoanele transportate sunt angajaţii întreprinderii, scopul transportului fiind în
interesul activităţilor proprii;
e) întreprinderea foloseşte vehicule rutiere deţinute în proprietate sau obţinute de
aceasta printr-un contract de vânzare-cumpărare cu plata ulterioară ori în baza unui
contract de leasing pe termen lung sau, în cazul transportului de mărfuri, vehiculele
putând fi închiriate fără şofer;
f) vehiculele utilizate pentru astfel de transporturi sunt conduse de către conducători
auto angajaţi ai întreprinderii sau de persoana fizică însăşi.
Documentul de transport este acel document care se află la bordul vehiculului
rutier pe toată durata derulării transportului, acesta având înscrise date privind
expeditorul, întreprinderea care efectuează transportul, beneficiarul transportului,
mărfurile sau persoanele transportate, după caz, şi care trebuie să facă posibilă stabilirea
categoriei şi a tipului de transport rutier efectuat.
Licenţa de transport este documentul prin care se atestă că operatorul de transport
rutier îndeplineşte condiţiile de onorabilitate, capacitate financiară şi competenţă
profesională, acesta având dreptul să efectueze transport rutier public numai cu
respectarea reglementărilor naţionale şi internaţionale din domeniul transporturilor
rutiere.

50
Licenţa de traseu este documentul care dă dreptul operatorului de transport rutier
să efectueze transport rutier public de persoane prin servicii regulate sau servicii regulate
speciale în trafic naţional pe un anumit traseu, conform graficului de circulaţie conţinut în
caietul de sarcini al acesteia.
Autorizaţia de transport internaţional este documentul care dă dreptul unui
operator de transport rutier să efectueze în anumite condiţii unul sau mai multe
transporturi pe teritoriul unui stat (tranzit sau destinaţie), pe perioada sa de valabilitate.
Programul de transport este un program întocmit de către autoritatea competentă,
prin care se stabilesc traseele pentru transportul rutier public de persoane prin servicii
regulate, graficele de circulaţie, capetele de traseu şi staţiile de oprire în tranzit,
capacitatea şi numărul de autovehicule necesare.
Serviciul regulat de transport de persoane este serviciul de transport rutier public
de persoane care asigură transportul persoanelor, pe bază de legitimaţii de călătorie
individuale, potrivit graficelor de circulaţie, pe trasee specificate, în care
urcarea/coborârea persoanelor transportate în/din autovehicul se face în puncte de oprire
dinainte stabilite; serviciul regulat de transport de persoane presupune obligaţia
respectării graficelor de circulaţie, acesta fiind accesibil oricărei persoane, putând fi
condiţionat cel mult de o rezervare prealabilă.
Serviciul ocazional de transport de persoane este caracterizat în principal prin
faptul că asigură transportul grupurilor de persoane formate la iniţiativa clientului sau a
operatorului de transport rutier.

2.4. Clasificarea transporturilor rutiere.


Conform O.U.G. nr. 109/2005, transporturile rutiere se clasifică pe categorii şi
tipuri după cum urmează:
A. categorii de transport rutier:
a) clasificarea din punct de vedere al ariei de desfăşurare:
1. transport rutier în trafic naţional;
2. transport rutier în trafic internaţional;
b) clasificarea din punct de vedere al caracterului activităţii:
1. transport rutier public;
2. transport rutier în cont propriu;
B. tipuri de transport rutier:
a) transport rutier de mărfuri:
1. transport rutier de mărfuri generale;
2. transport rutier de mărfuri perisabile;
3. transport rutier de mărfuri şi deşeuri periculoase;
4. transport rutier de deşeuri;
5. transport rutier de animale vii;
6. transport rutier agabaritic;
b) transport rutier de persoane:
1. transport rutier prin servicii regulate;
2. transport rutier prin servicii regulate speciale;
3. transport rutier prin servicii ocazionale.

51
3. Transportul rutier public

Pot desfăşura operaţiuni de transport rutier public numai operatorii de transport


rutier înregistraţi în Registrul operatorilor de transport rutier, ţinut de autoritatea
competentă.
Pentru dobândirea calităţii de operator de transport rutier, o întreprindere trebuie
să obţină licenţa de transport care se acordă în urma îndeplinirii condiţiilor de
onorabilitate, capacitate financiară şi competenţă profesională.
Condiţia de onorabilitate se consideră ca fiind îndeplinită numai dacă persoana
desemnată să conducă permanent şi efectiv activitatea de transport rutier:
a) nu a fost condamnată pentru infracţiuni de natură comercială;
b) nu a fost declarată inaptă pentru a conduce permanent şi efectiv activitatea de
transport rutier, conform prevederilor legale în vigoare;
c) nu a fost sancţionată pentru încălcări repetate ale prevederilor în vigoare privind:
- condiţiile de plată şi de angajare;
- transportul rutier de mărfuri sau de persoane şi, în special, prevederile privind
perioadele de conducere şi de odihnă ale conducătorilor auto, greutăţile şi dimensiunile
vehiculelor rutiere, siguranţa rutieră şi siguranţa vehiculului rutier, protecţia mediului şi
alte reguli privind răspunderea profesională.
Condiţia de capacitate financiară constă în dispunerea unor resurse suficiente
pentru a se asigura demararea în bune condiţii a activităţii întreprinderii şi buna
administrare a acesteia. Condiţia de capacitate financiară se consideră ca fiind îndeplinită
numai dacă operatorul de transport rutier dispune de un nivel financiar de 9.000 euro
pentru primul autovehicul rutier şi 5.000 euro pentru fiecare dintre celelalte autovehicule
rutiere. Modul de evaluare a capacităţii financiare a unei întreprinderi se stabileşte de
autoritatea competentă.
Condiţia de competenţă profesională se consideră ca fiind îndeplinită dacă
persoana desemnată să conducă permanent şi efectiv activitatea de transport rutier este
titulară a unui certificat de pregătire profesională eliberat de către autoritatea competentă.
Certificatul de pregătire profesională atestă deţinerea nivelului necesar de cunoştinţe
stabilit de autoritatea competentă şi se acordă în urma unei examinări scrise obligatorii,
care poate fi completată cu o examinare orală în forma stabilită de autoritatea
competentă.
Exemplarul original al licenţei de transport se eliberează operatorului de transport
rutier de către autoritatea competentă, cu valabilitate de 5 ani, şi se păstrează la sediul
acestuia. Pentru fiecare dintre vehiculele rutiere deţinute de operatorul de transport rutier
şi utilizate la operaţiuni de transport rutier, autoritatea competentă eliberează câte o copie
conformă cu exemplarul original al licenţei de transport. Copiile conforme cu exemplarul
original al licenţei de transport se eliberează de către autoritatea competentă, pentru
perioade succesive de un an, până la expirarea licenţei de transport. În cazul în care
operatorul de transport deţine vehicule rutiere pe bază de contract cu orice alt titlu decât
cel de proprietate, licenţa de transport se acordă pe perioada de valabilitate a acestui
contract, dar nu mai mult de 5 ani.
Efectuarea transportului rutier public este permisă numai pe baza copiei conforme
a licenţei de transport valabile, emisă de autoritatea competentă.
Licenţa de transport se retrage în cazul în care operatorul de transport rutier nu mai
îndeplineşte condiţiile care au stat la baza acordării acesteia sau în cazul în care

52
operatorul de transport a furnizat documente conţinând informaţii eronate cu ocazia
solicitării acordării acesteia.
Întreprinderea care a dobândit calitatea de operator de transport rutier poate
efectua operaţiuni de transport rutier în cont propriu pe baza licenţei de transport şi a
copiilor conforme ale acesteia eliberate de autoritatea competentă, în condiţiile prezentei
ordonanţe de urgenţă.

4. Transportul rutier pe cont propriu

Pot desfăşura operaţiuni de transport rutier în cont propriu numai întreprinderile


înregistrate în Registrul întreprinderilor. Registrul întreprinderilor se întocmeşte de către
autoritatea competentă, modul de completare şi gestionare fiind stabilit de aceasta.
Pentru a efectua transport rutier în cont propriu, o întreprindere trebuie să obţină
un certificat de transport în cont propriu care se acordă în urma îndeplinirii condiţiei de
competenţă profesională şi a cerinţelor de siguranţă rutieră cu privire la standardele
pentru conducătorii auto şi vehiculele rutiere.
Exemplarul original al certificatului de transport în cont propriu se eliberează
întreprinderii de către autoritatea competentă, cu valabilitate de 5 ani, şi se păstrează la
sediul acesteia. Pentru fiecare dintre vehiculele rutiere deţinute de întreprindere şi
utilizate la operaţiuni de transport rutier, autoritatea competentă eliberează câte o copie
conformă cu exemplarul original al certificatului de transport în cont propriu, cu
valabilitate de un an. În cazul în care întreprinderea deţine numai vehicule rutiere pe bază
de contract de închiriere, certificatul de transport în cont propriu se acordă pe perioada de
valabilitate a acestui contract, dar nu mai mult de 5 ani.
Efectuarea transportului rutier în cont propriu este permisă numai pe baza copiei
conforme valabile a certificatului de transport în cont propriu, emisă de autoritatea
competentă, pentru fiecare vehicul rutier.
Certificatul de transport în cont propriu se retrage în cazul în care întreprinderea
nu mai îndeplineşte condiţiile care au stat la baza acordării acestuia sau în cazul în care
întreprinderea a furnizat documente conţinând informaţii eronate cu ocazia solicitării
acordării acestuia.

5. Transportul rutier de mărfuri

5.1. Aspecte generale.


Transportul rutier public de mărfuri poate fi efectuat de către operatorii de
transport numai cu vehicule rutiere la bordul cărora se află, pe toată durata transportului,
o copie conformă a licenţei de transport, acordată de autoritatea competentă.
Transportul rutier de mărfuri în cont propriu poate fi efectuat de către întreprinderi
numai cu vehicule rutiere la bordul cărora se află, pe toată durata transportului, o copie
conformă a certificatului de transport în cont propriu, precum şi documente care să
dovedească faptul că transportul efectuat este în cont propriu.
În vederea efectuării transportului rutier public de mărfuri în trafic internaţional,
suplimentar faţă de copia conformă a licenţei de transport corespunzătoare acestei
categorii de transport rutier, la bordul vehiculului rutier trebuie să se afle documentul de
transport, precum şi certificatul privind încadrarea vehiculului rutier în normele de
poluare şi siguranţă rutieră.

53
Operatorii de transport rutier români pot efectua transport rutier public de mărfuri
în trafic internaţional numai pe baza autorizaţiilor de transport internaţional eliberate de
către autoritatea competentă, dacă acordurile sau convenţiile internaţionale la care
România este parte nu prevăd altfel.
Operatorii de transport străini pot efectua operaţiuni de transport rutier public de
mărfuri în trafic internaţional pe teritoriul României numai pe baza autorizaţiei de
transport internaţional eliberate de autoritatea competentă.

5.2. Contractul de transport rutier de mărfuri în trafic intern

5.2.1. Noţiune, părţi.


Conform art. 413 Cod comercial coroborat cu art. 2 şi 9 din O.G. nr. 44/1997
privind transporturile rutiere, contractul de transport rutier poate fi definit ca fiind acel
contract prin care un operator de transport rutier transportă, contra cost şi în anumite
condiţii, călători, bagaje sau marfă.
Operator de transport rutier (transportator, cărăuş) poate fi orice persoană juridică,
română sau străină, care deţine în proprietate sau cu orice alt titlu vehicule rutiere şi care
efectuează transporturi rutiere interne şi/sau internaţionale, precum şi activităţi conexe
acestora.
Din definiţia dată mai sus reiese că părţile care încheie contractul de transport
rutier, sunt două şi anume:
- operatorul de transport rutier (transportatorul, cărăuşul) şi
- călătorul (în cazul transportului de persoane) sau expeditorul (în cazul transportului de
marfă).
Contractul de transport auto se încheie prin acordul scris al celor două părţi arătate
mai sus. Forma scrisă este utilă ad probationem. Contractul se prezintă, de regulă, sub
forma unui model tipizat.

5.2.2. Forma contractului de transport rutier de mărfuri. Scrisoarea de


transport rutier.
Transportul auto intern de mărfuri se desfăşoară în baza unui contract de transport
rutier care poate lua diverse forme ca scrisoarea de transport, bonul de transport, fişă de
transport etc.
Scrisoarea de transport se utilizează atunci când este necesară înscrierea condiţiilor
de executare a transportului, confirmarea transportului în diferite faze ale sale şi calculul
sumelor de plătit. Spre exemplu o persoană - expeditor - încheie un contract cu o firmă de
transport prin care aceasta din urmă va transporta marfa expeditorului până la un punct
stabilit anume în scrisoarea de transport.
Scrisoarea de transport este întocmită în trei exemplare originale, semnate de
expeditor şi de transportator, aceste semnături putând să fie imprimate sau înlocuite prin
ştampilele expeditorului şi transportatorului. Primul exemplar se remite expeditorului, al
doilea însoţeşte marfa, iar la treilea se reţine de transportator.
În cazul în care marfa de transport trebuie să fie încărcată în vehicule diferite sau
dacă este vorba de diferite feluri de marfă ori de loturi distincte, expeditorul sau
transportatorul poate să ceară întocmirea de scrisori de transport pentru fiecare vehicul
folosit sau pentru fiecare fel de marfă ori lot de mărfuri.
Scrisoarea de transport trebuie să conţină următoarele date:

54
- locul şi data întocmirii sale;
- numele şi adresa expeditorului;
- numele şi adresa transportatorului;
- locul şi data primirii mărfii şi locul prevăzut pentru eliberarea acesteia.
- numele şi adresa destinatarului;
- denumirea curentă a naturii mărfii şi felul ambalajului, iar pentru mărfurile
periculoase, denumirea lor general recunoscută;
- numărul coletelor, marcajele speciale şi numerele lor;
- greutatea brută sau cantitatea altfel exprimată a mărfii;
- cheltuielile aferente transportului (preţ de transport, cheltuieli accesorii şi alte
cheltuieli survenite de la încheierea contractului şi până la eliberare);
- interzicerea transbordării;
- cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa;
- totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea mărfii;
- valoarea declarată a mărfii şi suma care reprezintă interesul special la eliberare;
- instrucţiunile expeditorului către transportator cu privire la asigurarea mărfii;
- termenul convenit în care transportul trebuie să fie efectuat;
- lista documentelor remise transportatorului.
Părţile pot insera în scrisoarea de transport, pe lângă datele de mai sus, orice altă
indicaţie pe care ele o consideră utilă.

5.2.3. Executarea contractului de transport rutier de mărfuri.


Executarea contractului de transport rutier de mărfuri începe odată cu semnarea sa
ori la data sau momentul stabilite prin contract.
Odată cu semnarea contractului, se nasc de ambele părţi, drepturi şi obligaţii ce
decurg din modul de executare a contractului. Neexecutarea obligaţiilor de către una din
părţi atrage răspunderea acesteia pentru prejudiciul produs celeilalte părţi.
Drepturile şi obligaţiile se împart după cum partea este expeditor sau transportator.
În cazul în care destinatarul mărfii este stipulat în contract cu drepturi şi obligaţii, el va
răspunde în limita acestora.

I. Drepturile şi obligaţiile expeditorului


- expeditorul răspunde pentru toate cheltuielile şi daunele pricinuite transportatorului
din cauza lipsei sau inexactităţii indicaţiilor date de el în scrisoarea de transport.
- dacă, la cererea expeditorului, transportatorul înscrie în scrisoarea de transport
anumite clauze, se consideră, până la proba contrarie, că acesta a acţionat în contul
expeditorului, deci răspunderea îi revine acestuia din urmă.
- expeditorul are dreptul să ceară verificarea de către transportator a greutăţii brute a
mărfii sau a cantităţii acesteia altfel exprimate. El poate cere, de asemenea, verificarea
conţinutului cotelor. Rezultatul verificărilor se consemnează în scrisoarea de trăsură. În
acest caz expeditorul trebuie să plătească cheltuielile de verificare la cererea
transportatorului.
- expeditorul este răspunzător faţă de transportator pentru daunele pricinuite
persoanelor, materialului sau altor mărfuri, precum şi pentru cheltuielile cauzate de
defectuozitatea ambalajului mărfii, afară de cazul când defectuozitatea, fiind aparentă sau
cunoscută transportatorului în momentul primirii mărfii, transportatorul nu a făcut rezerve
cu privire la aceasta.

55
- în vederea îndeplinirii formalităţilor administrative care trebuie făcute înainte de
eliberarea mărfii, expeditorul trebuie să anexeze la scrisoarea de trăsură sau să pună la
dispoziţia transportatorului documentele necesare şi să-i furnizeze toate informaţiile
cerute.
- expeditorul are dreptul de dispoziţie asupra mărfii, în special să ceară transportatorului
oprirea transportului, schimbarea locului prevăzut pentru eliberare sau să elibereze marfa
unui alt destinatar decât cel indicat în scrisoarea de trăsură. Acest drept se stinge în
momentul în care al doilea exemplar al scrisorii de trăsură este remis destinatarului sau
dacă acesta îşi exercită dreptul său de a accepta marfa, din acel moment, transportatorul
trebuie să se conformeze ordinelor destinatarului. Este lipsit de dreptul de dispoziţie
expeditorul care face o menţiune în acest sens, în scrisoarea de transport, acordând acest
drept destinatarului.
- expeditorul va plăti transportul şi toate cheltuielile legate de acesta în cazul în care
acestea sunt stipulate în scrisoarea de trăsură.

II. Drepturile şi obligaţiile transportatorului


1) În cazul unui singur transportator.
La primirea mărfii, transportatorul este obligat să verifice:
- exactitatea menţiunilor din scrisoarea de trăsură referitoare la numărul de colete, cât şi
la marcajul şi la numerele lor;
- starea aparentă a mărfii şi a ambalajului ei.
Dacă transportatorul nu are mijloace rezonabile de a verifica exactitatea
menţiunilor indicate în scrisoarea de transport, el va înscrie în această scrisoare rezerve
care trebuie să fie motivate. El trebuie, de asemenea, să motiveze toate rezervele pe care
le face cu privire la starea aparentă a mărfii şi a ambalajului ei. Aceste rezerve nu
angajează pe expeditor, dacă acesta nu le-a acceptat în mod expres în scrisoarea de
trăsură.
În absenţa înscrierii în scrisoarea de trăsură a rezervelor motivate ale
transportatorului, există prezumţia că marfa şi ambalajul ei erau în stare aparentă bună în
momentul primirii de către transportator şi că numărul de colete, cât şi marcajele şi
numerele lor erau conforme cu menţiunile din scrisoarea de trăsură.
- transportatorul nu este obligat să examineze dacă documentele necesare formalităţilor
administrative sunt exacte sau suficiente. Expeditorul este răspunzător faţă de
transportator pentru toate daunele care ar putea rezulta din lipsa, insuficienţa sau din
neregularitatea acestor documente şi informaţii, în afară de cazul în care culpa este a
transportatorului.
- transportatorul este răspunzător ca şi un comisionar de consecinţele pierderii sau
utilizării inexacte a documentelor menţionate în scrisoarea de trăsură şi care o însoţesc
sau care i s-au predat; totuşi, despăgubirea pusă în sarcina sa nu o va depăşi pe aceea care
ar fi datorată în caz de pierdere a mărfii.
- transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parţială sau pentru avarie,
produse între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, cât şi pentru întârzierea
în eliberare.
Transportatorul este exonerat de această răspundere dacă pierderea, avaria sau
întârzierea a avut drept cauză o culpă a persoanei care are dreptul să dispună de marfă, un
ordin al acesteia nerezultând dintr-o culpă a transportatorului, un viciu propriu al mărfii

56
sau circumstanţe pe care transportatorul nu putea să le evite şi ale căror consecinţe nu le
putea preveni.
Transportatorul nu poate invoca, pentru a fi exonerat de răspundere, nici
defecţiunea vehiculului pe care-l foloseşte pentru efectuarea transportului, nici culpa
persoanei de la care a închiriat vehiculul sau a prepuşilor acesteia.
Se consideră întârziere la eliberare atunci când marfa nu a fost eliberată în
termenul convenit sau, dacă nu a fost convenit un termen, atunci când durata efectivă a
transportatorului depăşeşte timpul care în mod rezonabil este acordat unui transportator
diligent, ţinându-se cont de circumstanţe şi, printre altele, în cazul unei încărcări parţiale,
de timpul necesar pentru ambalarea unei încărcături complete în condiţii normale.
- transportatorul are dreptul la rambursarea cheltuielilor legate de solicitarea de
instrucţiuni sau cele determinate de executarea instrucţiunilor primite, cu condiţia ca
aceste cheltuieli să nu fie consecinţa culpei sale.
2) În cazul mai multor transportatori.
Dacă un transport care face obiectul unui contract unic este executat în mod
succesiv de către mai mulţi transportatori rutieri, fiecare dintre aceştia îşi asumă
răspunderea executării transportului total; transportatorul al doilea şi fiecare dintre
transportatorii următori devenind, prin primirea de către ei a mărfii şi a scrisorii de
trăsură, părţi la contract, în condiţiile prevăzute în scrisoarea de trăsură.
Transportatorul care preia marfa de la transportatorul precedent îi remite acestuia o
confirmare de primire datată şi semnată. El trebuie să-şi înscrie numele şi adresa sa pe al
doilea exemplar al scrisorii de trăsură. Dacă este cazul, el completează pe acest exemplar,
cât şi pe confirmarea de primire, rezervele sale.
Atât timp cât nu este vorba de o cerere reconvenţională sau de o excepţie
formulată în faţa unei instanţe, referitoare la o acţiune întemeiată pe acelaşi contract de
transport, acţiunea privind răspunderea pentru pierdere, avarie sau întîrziere nu poate fi
îndreptată decât împotriva primului transportator, ultimului transportator sau
transportatorului care a executat partea din transport pe parcursul căruia s-a produs faptul
care a cauzat pierderea, avaria sau întârzierea; acţiunea poate fi îndreptată în acelaşi timp
împotriva mai multora dintre aceşti transportatori.
Acţiunea în regres. Transportatorul care a plătit despăgubiri, are dreptul de regres,
pentru suma plătită, împreună cu dobânzile şi cheltuielile suportate, contra
transportatorilor care au participat la executarea contractului de transport conform
dispoziţiilor următoare:
a) transportatorul prin fapta căruia s-a produs paguba trebuie să suporte singur
despăgubirea plătită de el sau de un alt transportator;
b) dacă paguba s-a produs prin fapta a doi sau mai mulţi transportatori, fiecare dintre ei
trebuie să plătească o sumă proporţională cu partea sa de răspundere; dacă evaluarea
părţilor de răspundere este imposibilă, fiecare dintre ei este răspunzător proporţional cu
partea de remunerare a transportului care îi revine;
c) dacă nu se poate stabili care dintre transportatori răspunde pentru pagubă,
despăgubirea se repartizează între toţi transportatorii, în proporţia fixată la litera b.
Dacă unul dintre transportatori nu este solvabil, partea de despăgubire care îi
incumbă şi pe care nu a plătit-o se repartizează între toţi ceilalţi transportatori,
proporţional cu remunerarea lor.

57
III. Drepturile şi obligaţiile destinatarului
Destinatarul:
- după sosirea mărfii la locul prevăzut pentru eliberare, destinatarul are dreptul de a cere
ca al doilea exemplar al scrisorii de trăsură să-i fie remis şi ca marfa să-i fie eliberată
contra unei dovezi de primire. Dacă pierderea mărfii este stabilită sau dacă marfa nu a
sosit la expirarea termenului, destinatarul este autorizat să pretindă în numele sau de la
transportator drepturile care rezultă din contractul de transport. Destinatarul care se
prevalează de drepturile care îi sunt acordate mai sus, este obligat să plătească creanţele
care rezultă din scrisoarea de trăsură.
- are dreptul de a dispune de marfă atunci când i s-a dat un drept de dispoziţie prin
scrisoarea de trăsură.
- are obligaţia de a plăti toate cheltuielile legate de transport, dacă acest lucru cade în
sarcina destinatarului conform scrisorii de transport.
Conform contractului încheiat, pot să apară şi alte drepturi şi obligaţii fie expres
stipulate în contract, fie existente în acte normative interne sau internaţionale, datorate
urmărilor pe care le produce executarea contractului.

5.2.4. Modificarea contractului de transport rutier de mărfuri.


Contractul de transport rutier de mărfuri poate fi modificat în două moduri.
1. Modificarea contractului de către expeditor sau destinatar.
a) Expeditorul are dreptul de dispoziţie asupra mărfii, în special să ceară
transportatorului oprirea transportului, schimbarea locului prevăzut pentru eliberare sau
să elibereze marfa unui alt destinatar decât cel indicat în scrisoarea de trăsură. Acest drept
se stinge în momentul în care al doilea exemplar al scrisorii de trăsură este remis
destinatarului sau acesta deja a intrat în posesia destinatarului.
b) Dreptul de dispoziţie aparţine totuşi destinatarului din momentul întocmirii scrisorii
de trăsură, dacă expeditorul face o menţiune în acest sens pe această scrisoare.
Dacă, exercitând dreptul său de dispoziţie, destinatarul ordonă eliberarea mărfii
unei alte persoane, aceasta nu poate desemna alţi destinatari. Exerciţiul dreptului de
dispoziţie este supus următoarelor condiţii:
- expeditorul sau, destinatarul, care vrea să exercite acest drept, trebuie să prezinte
primul exemplar al scrisorii de trăsură, pe care trebuie să fie înscrise noile instrucţiuni
date transportatorului şi să despăgubească pe transportator pentru cheltuielile şi
prejudiciul pe care le-a antrenat executarea acestor instrucţiuni;
- executarea acestor instrucţiuni trebuie să fie posibilă în momentul în care
instrucţiunile parvin persoanei care trebuie să le execute şi nu trebuie nici să împiedice
exploatarea normală a întreprinderii transportatorului, nici să aducă prejudicii
expeditorilor sau destinatarilor altor transporturi;
- instrucţiunile nu trebuie niciodată să aibă ca efect divizarea transportului.
În cazul în care transportatorul nu poate executa instrucţiunile pe care le primeşte,
el trebuie să înştiinţeze imediat despre aceasta persoana care a dat aceste instrucţiuni.
Transportatorul care nu execută instrucţiunile date sau care s-a conformat acestor
instrucţiuni fără să fi cerut prezentarea primului exemplar al scrisorii de trăsură va fi
răspunzător faţă de cel care are dreptul să ceară acoperirea prejudiciului cauzat de acest
fapt.
2. Modificarea contractului de către transportator.

58
Transportatorul poate modifica contractul prin întreruperea, suspendarea sau
anularea transportului.
În cazul în care, din orice motiv, se întrerupe transportul, cărăuşul are obligaţia de
a continua transportul cu cel mai rapid mijloc de transport, iar dacă expeditorul refuză, i
se va restitui partea din taxă corespunzătoare porţiunii de cale neparcursă.
În cazul anulării sau suspendării transportului din cauze neimputabile cărăuşului şi
a căror înlăturare nu depinde de el, acesta este obligat să restituie expeditorului taxele de
transport achitate de acesta.

6. Transportul rutier de persoane

6.1. Aspecte generale.


Transportul rutier public de persoane poate fi efectuat numai de către operatorii de
transport rutier cu autovehicule la bordul cărora se află, pe toată durata transportului, o
copie conformă a licenţei de transport, acordată de autoritatea competentă.
Transportul rutier în cont propriu de persoane poate fi efectuat de către
întreprinderi numai cu autovehicule la bordul cărora se află, pe toată durata transportului,
o copie conformă a certificatului de transport în cont propriu, precum şi documente care
să dovedească faptul că transportul efectuat este în cont propriu.
Transportul rutier public de persoane se poate realiza prin:
a) servicii regulate;
b) servicii regulate speciale;
c) servicii ocazionale.
Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate pe un traseu naţional se
poate efectua de către operatorii de transport rutier numai pe baza licenţei de traseu
eliberate de către autoritatea competentă, perioada de valabilitate a acesteia fiind de 3 ani.
Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean şi
interjudeţean se efectuează pe baza programelor de transport, perioada de valabilitate a
acestora fiind de 3 ani.
În vederea întocmirii programului de transport judeţean, consiliul judeţean are
obligaţia să transmită autorităţii competente, până la data comunicată de aceasta,
propuneri care să conţină traseele judeţene care urmează a fi incluse în program.
La efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii regulate,
operatorii de transport rutier au obligaţia respectării prevederilor caietului de sarcini al
licenţei de traseu şi a graficului de circulaţie conţinut în acesta.
Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate pe un traseu
internaţional se poate efectua de către operatorii de transport rutier români numai pe baza
autorizaţiei de transport internaţional eliberate de autoritatea competentă a statului unde
este situat celălalt capăt de traseu şi a autorizaţiilor de transport internaţional eliberate de
către autorităţile competente ale statelor tranzitate.
Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate pe un traseu
internaţional se poate efectua şi de către mai mulţi operatori de transport rutier, în comun.
Operatorii de transport străini pot efectua transport rutier public de persoane prin
servicii regulate în trafic internaţional pe teritoriul României (tranzit sau destinaţie)
numai pe baza autorizaţiei de transport internaţional eliberate de autoritatea competentă.

59
Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate speciale în trafic
naţional se poate efectua de către operatorii de transport rutier numai pe baza licenţei de
traseu eliberate de autoritatea competentă, cu valabilitate egală cu perioada contractului
încheiat cu beneficiarul transportului, dar nu mai mare de un an, serviciul respectiv
utilizând ca staţii pentru urcarea/coborârea persoanelor transportate alte staţii decât
staţiile publice, asigurându-se existenţa la bordul autovehiculului a legitimaţiilor valabile
eliberate de beneficiarul transportului.
Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate speciale în trafic
internaţional se poate efectua de către operatorii de transport rutier români numai pe baza
autorizaţiei de transport internaţional eliberate de autoritatea competentă a statului unde
este situat celălalt capăt de traseu şi a autorizaţiilor de transport internaţional eliberate de
autorităţile competente ale statelor tranzitate, serviciul respectiv utilizând ca staţii pentru
urcarea/coborârea persoanelor transportate alte staţii decât staţiile publice, asigurându-se
existenţa la bordul autovehiculului a legitimaţiilor valabile eliberate de beneficiarul
transportului.
Transportul rutier de persoane prin servicii ocazionale în trafic naţional se poate
efectua de către operatorii de transport rutier numai pe baza documentului de transport
eliberat de autoritatea competentă.
Transportul rutier public de persoane prin servicii ocazionale în trafic
internaţional se poate efectua numai în condiţiile respectării prevederilor Acordului
privind transportul internaţional ocazional de persoane cu autocarul şi autobuzul (Acordul
INTERBUS), ratificat prin Legea nr. 439/2002, pe baza documentelor prevăzute în
respectivul acord, eliberate de autoritatea competentă.
Pentru statele nesemnatare ale Acordului INTERBUS, transportul rutier public de
persoane prin servicii ocazionale în trafic internaţional se poate efectua numai pe baza
documentului de transport convenit între autoritatea competentă şi autorităţile competente
din statele pe teritoriul cărora se derulează transportul.
Transportul rutier ocazional de persoane în cont propriu în trafic internaţional se
poate efectua numai pe baza documentului de transport eliberat şi convenit de autoritatea
competentă cu autorităţile competente din statele pe teritoriul cărora se derulează
transportul.

6.2. Contractul de transport rutier de calatori

Transportul auto de calatori se efectuează de către operatori de transport rutier, cu


acest profil, cu autobuze prevăzute in mersul autobuzelor afişat la fiecare autogara si la
punctele de oprire in parcurs, precum si cu autobuze puse la dispoziţia beneficiarilor la
cererea lor, in funcţie de necesităţi.
Transportul auto intern se desfăşoară în baza unui contract de transport rutier.
Contractul de transport auto de calatori se incheie prin prezentarea calatorului la ghiseele
autogarii sau in statiile de oprire in parcurs si solicitarea biletului (legitimatiei) de
calatorie pentru o anumita destinatie, in schimbul platii taxei de transport. În momentul
cumpărării biletului sau legitimaţiei de către călător, se consideră încheiat contractul de
transport auto, dar majoritatea obligaţiilor se nasc abia din momentul folosirii acestui
contract (bilet, legitimaţie etc.), adică în momentul utilizării mijlocului de transport.
Inscrisul doveditor al incheierii contractului de transport este biletul sau legitimatia de
calatorie.

60
Transportatorul poate refuza transportul unor călători, chiar dacă a admis iniţial
aceasta, în condiţiile în care:
- călătorul (persoană contractantă), tulbură liniştea sau incomodează pe ceilalţi călători;
- călătorul (persoană contractantă), insultă sau săvârşeşte acte de violenţă faţă de ceilalţi
călători sau faţă de angajaţii transportatorului;
- călătorul (persoană contractantă), este bolnav contagios sau în stare de ebrietate.
Din contractul de transport incheiat se nasc anumite obligatii in sarcina
transportatorului cat si calatorului.
Transportatorul ii revine obligatia sa asigure conditiile de confort si serviciile
necesare unei calatorii normale.
De asemenea, transportatorului ii revine obligatia de a lua toate masurile de
siguranta necesare pentru ca, pe timpul calatoriei, pana la ajungerea la statia de destinatie,
calatorului sa nu i se intample nimic, fiind raspunzator in caz de moarte sau accidentare a
calatorului.
Transportatorul va putea inlatura raspunderea sa (pentru moartea sau vatamarea
corporala a calatorului) numai daca va putea dovedi ca s-au datorat culpei exclusive a
calatorului sau a unor imprejurari ce nu-i sunt imputabile, deoarece nu le-a putut evita si
nici inlatura (preveni).
Calatorul ii revine obligatia de a respecta regulile de calatorie stabilite pentru
transportul auto de persoane, sa se supuna masurilor luate de angajatii carausului si sa
achite taxa de transport.
Transporturile de calatori cu autobuze se taxeaza potrivit tarifului prestabilit, in
functie de distanta kilometrica, stabilita pe zone de taxare.
Calculul taxelor in transporturile auto speciale, efectuate cu autobuze comandate,
se face tot dupa tariful pe zone, potrivit distantei efectiv parcurse si la numarul total de
locuri, chiar daca numarul de calatori este mai mic.

7. Contractul pentru transportul de mesagerii cu mijloace auto

Prin mesagerii se inteleg marfurile si coletele predate pentru a fi transportate la


destinatie cu autobuzele, curse de calatori.
Greutatea totala a coletelor, limitele de greutate pe colet, cat si numarul total de
colete ce pot fi primite la transportul de mesagerii se stabilesc prin tarif.
Sunt admise la transport ca mesagerii, marfurile care, dupa natura, volumul si
greutatea lor pot fi transportate in portbagajul autobuzelor de calatori.
Nu sunt admise la transportul de mesagerii marfurile excluse sau admise
conditionat la transport cum sunt, de exemplu, cele explozibile, incendiare, caustice etc.
Dovada incheierii contractului de transport de mesageri se face cu documentul de
transport denumit recipisa de mesagerie, care va contine toate mentiunile pe care le
prevede formularul respectiv.
Odata cu predarea coletelor de transport expeditorul are obligatia de a achita taxa
de transport si eventual alte taxe accesorii.
Destinatarul va ridica coletele in statia de destinatie, in timpul stationarii
autobuzului sau de la autogara, semnand de primirea coletului pe recipisa.

61
Neprezentarea destinatarului pentru ridicarea coletelor la statia de destinatie sau la
autogara, indicate pe recipisa si pe colet, acestea vor fi readuse in statia de plecare,
urmand a fi avizat despre aceasta situatie expeditorul.
Expeditorul avizat, pentru a putea ridica coletele, va trebui sa plateasca taxa de
transport pentru reintoarcerea coletelor, iar pentru intarziere, va fi obligat si la taxa de
magazinaj.
Neridicarea coletelor in termenul stabilit, da dreptul transportatorului sa procedeze
la valorificarea lor, fiind considerate ca abandonate.

8. Contractul de transport international auto de marfuri

8.1. Consideratii introductive


Transporturile internationale auto (pe sosele) de marfuri, sunt reglementate
prin mai multe acte normative la care tara noastra a aderat, dupa cum urmeaza:
- Conventia referitoare la contractul de transport international de marfuri
(C.M.R.).
- Conventia vamala referitoare la transportul international al marfurilor sub
acoperirea carnetelor T.I.R. incheiata la Geneva la 15 ianuarie 1959.
- Conventia asupra circulatiei rutiere din 19 septembrie 1949.
- Acorduri bilaterale incheiate intra tara noastra si un alt stat sau UE.
Prevederile acestor acte normative sunt aplicabile oricarui contract de transport
de marfuri pe sosele, cu titlu oneros, cu vehicule, cand locul primirii marfii si locul
prevazut pentru eliberare, asa cum sunt indicate in contract, sunt situate in doua tari
diferite, dintre care cel putin una dintre ele este tara contractanta, independent de
domiciliul si de nationalitatea participantilor la contract si indiferent cine efectueaza
transporturile.

8.2. Incheierea si executarea contractului de transport


Contractul de transport se incheie prin oferta facuta de catre o parte si
acceptarea ei de catre cealalta parte (prin realizarea consimtamantului) si predarea
efectiva a marfurilor transportatorului, deoarece si acest contract are caracter real.
In conformitate cu art. 4 din Conventia C.M.R., proba contractului de transport
se face prin scrisoare de trasura. Absenta, neregularitatea sau pierderea scrisorii de trasura
nu afecteaza nici existenta, nici valabilitatea contractului de transport, care ramane supus
dispozitiilor conventiei.
Scrisoarea de trasura se intocmeste in trei exemplare originale, semnate de
expeditor si transportator.
Scrisoarea de trasura face dovada, pana la proba contrara, a incheierii, a
continutului contractului, cat si a primirii marfii la transport. Marfa care face obiectul
transportului internaţional trebuie să fie însoţită de: scrisoarea de trăsură tip C.M.R.;
factura comercială sau proformă; factura consulară; certificatul fitosanitar sau veterinar,
după caz; certificatul de origine; certificatul de calitate; specificaţia mărfurilor încărcate
etc.
Prin Conventie se recunoaste dreptul expeditorului de dispozitie asupra marfii,
care consta in: oprirea transportului, schimbarea locului prevazut pentru eliberare sau sa
fie eliberata marfa unui alt destinatar decat cel indicat in scrisoarea de trasura.

62
Dreptul de dispozitie al expeditorului se stinge in momentul in care al doilea
exemplar al documentului de transport este inmanat destinatarului sau cand acesta isi
exercita drepturile sale rezultate din contractul de transport. Din acest moment
transportatorul trebuie sa se conformeze ordinelor destinatarului.
Atunci cand se ivesc impedimente la eliberare la destinatie sau la executarea
transportului ori destinatarul refuza primirea marfii, transportatorul poate sa descarce
marfa in contul persoanei care are dreptul sa dispuna de aceasta, transportul fiind
considerat executat.
Daca marfa este eliberata destinatarului fara incasarea rambursului care ar fi
trebuit sa fie perceput de catre transportator in virtutea dispozitiilor contractului de
transport, transportatorul este obligat sa desbagubeasca pe expeditor cu suma
reprezentand rambursul, ulterior recuperand-o printr-o actiune in regres exercitata
impotriva destinatarului.

8.3. Raspunderea in contractul de transport auto international de marfuri


Expeditorul raspunde fata de transportator pentru daunele pricinuite mijlocului
de transport sau altor marfuri, precum si pentru cheltuielile cauzate de defectuozitatea
ambalajului marfii, cu exceptia situatiei in care defectuozitatea fiind aparenta,
transportatorul nu a facut rezerve fata de aceasta.
Expeditorul are obligatia de a anexa la scrisoarea de trasura si de a preda catre
transportator toate documentele necesare (factura, licenta de export, formalitatile vamale
etc.) ce trebuie sa insoteasca transportul, fiind raspunzator pentru daunele care ar putea
rezulta din lipsa, insuficienta sau din neregularitatea acestor documente, exceptia fiind
culpa transportatorului.
Transportatorul, potrivit art. 17 din Conventia C.M.R., va raspunde pentru
pierderea totala sau partiala, avarierea marfii, din momentul primirii pana al eliberarii
acesteia, cat si pentru intarzierea executarii contractului.
Despagubirea pe care trebuie sa o plateasca transportatorul in cazul pierderii
totale sau partiale a marfii se calculeaza dupa valoarea marfii la locul si in momentul
primirii acesteia pentru transport.
Valoarea marfii, potrivit art. 23, pct. 2, din Conventia C.M.R., se determina pe
baza cursului bursei sau, in lipsa acestuia, pe baza pretului curent al pietii, iar in lipsa
acestora, pe baza valorii uzuale a marfurilor de acelasi fel, de aceeasi calitate fara a putea
depasi 25 franci per kilogram.
In afara acestei despagubiri, carausul este obligat sa restituie taxa de transport,
taxele vamale si celelalte cheltuieli ocazionate de transport, in totalitate in caz de pierdere
totala si proportionala, in caz de pierdere partiala.
Marfa se considera pierduta daca nu a fost predata in termen de 30 de zile de la
expirarea termenului convenit sau, daca nu a fost convenit un asemenea termen, in 60 de
zile de la primirea marfii de catre transportator.
Proprietarul marfii primind despagubirea pentru marfa pierduta, poate cere sa
fie incunostintat in cazul gasirii marfii, in cursul anului care urmeaza platii despagubirii.
In termen de 30 de zile de la primirea incunostintarii, cel in drept poate cere sa-i fie
predata marfa in schimbul restituirii despagubirii primite si sub rezerva valorificarii
dreptului la despagubire pentru intarzierea la eliberare.

63
In lipsa cererii de predare a marfii dupa ce a fost gasita sau a gasirii ei dupa un
an de la plata despagubirii, transportatorul poate dispune de marfa potrivit legislatiei
locului unde se gaseste marfa.
In cazul avarierii marfii transportate, carausul va fi obligat la plata
contravalorii deprecierii marfii, insa despagubirea nu poate depasi:
- daca totalul expeditiei este depreciat prin avarie, suma care ar fi trebuit platita
in caz de pierdere totala;
- daca numai o parte a expeditiei a fost depreciata prin avarie, suma care ar
trebui platita in caz de pierdere a partii depreciate.
Pentru depasirea termenului de executare a transportului, carausul raspunde
prin restituirea unei parti din taxa de transport, proportionala cu timpul depasit, iar daca
prin depasire s-a produs si o paguba marfii, despagubirea nu poate depasi cuantumul taxei
de transport.
Potrivit art. 17, pct. 2, din Conventia C.M.R., transportatorul este exonerat de
raspundere daca pierderea, avaria sau intarzierea a avut drept cauza o culpa a persoanei
care are dreptul sa dispuna de marfa, un ordin al acesteia nerezultand dintr-o culpa a
transportatorului, un viciu propriu al marfii sau circumstante pe care transportatorul nu
putea sa le evite si ale caror consecinte nu le putea preveni.
Potrivit art. 29 din Conventia C.M.R. transportatorul, nu beneficiaza de
prevederile referitoare la excluderea sau limitarea raspunderii sale daca paguba a fost
provocata prin culpa grava sau dolul ce-i sunt imputabile lui sau prepusilor sai care au
lucrat in exercitiul functiunii lor.

8.4. Reclamatii si actiuni


In conformitate cu prevederile art. 31 din Conventia C.M.R. pentru toate
litigiile rezultate din contractul de transport supus Conventiei, reclamantul poate sa se
adreseze, in afara organelor de jurisdictie ale tarilor contractante, stabilite de comun
acord de catre parti, organelor de jurisdictie din tara pe teritoriul careia:
a) se afla resedinta obisnuita a paratului, sediul sau principal sau sucursala ori
agentia prin intermediul careia contractul de transport a fost incheiat;
b) este situat locul preluarii marfurilor sau a celui prevazut pentru eliberarea
marfurilor si nu poate sesiza decat aceste organe de jurisdictie.
Conventia prevede posibilitatea ca prin contract partile sa insereze o clauza
prin care sa atribuie competenta solutionarii litigiilor de catre un tribunal arbitral, care are
obligatia de a aplica dispozitiile Conventiei.
Daca un astfel de litigiu este in curs de judecata, o actiune la un organ de
jurisdictie competent aratat mai sus sau daca intr-un asemenea litigiu s-a pronuntat o
hotarare de catre un astfel de organ de jurisdictie, nu mai poate fi introdusa o noua
actiune pentru aceeasi cauza intre aceleasi parti, cu exceptia cazului in care hotararea
organului de jurisdictie la care a fost introdusa prima actiune nu este susceptibila de a fi
executata in tara in care este introdusa noua actiune.
Atunci cand o hotarare data de un organ de jurisdictie competent al unei tari
contractante a devenit executorie in aceasta tara, ea devine executorie, in fiecare dintre
celelalte tari contractante, imediat dupa indeplinirea formalitatilor necesare in tara
interesata. Aceste formalitati nu pot duce la o revizuire a cauzei.
Prevederile mentionate se aplica hotararilor pronuntate contradictoriu, in lipsa
si tranzactiilor judiciare, neaplicandu-se si hotararilor judecatoresti cu executie

64
provizorie, cat si celor prin care se acorda, in afara cheltuielilor de judecata, daune-
interese impotriva unui reclamant ca urmare a respingerii totale sau partiale a actiunii
sale.
In vederea asigurarii recuperarii cheltuielilor de judecata, nu se poate solicita
cautiune cetatenilor tarilor contractante care au domiciliul sau un sediu in una din aceste
tari.
Potrivit art. 32 din Conventie, termenul de prescriptie a dreptului la actiune
izvorat din contractul de transport rutier international de marfuri este de un an, iar in caz
de dol sau culpa grava din partea partii parate, termenul pe prescriptie este de 3 ani.
Momentul inceperii curgerii termenului de prescriptie este urmatorul:
a) in caz de pierdere partiala, de avarie sau de intarziere la eliberare, din ziua in
care marfa a fost eliberata;
b) in caz de pierdere totala, incepand de la a treizecea zi dupa expirarea
termenului convenit prin contract sau, daca nu a fost convenit un asemenea termen,
incepand de la a saizecea zi de la primirea marfii de catre transportator;
c) in toate celelalte cazuri, incepand de la expirarea unui termen de trei luni de
la data incheierii contractului de transport.
Reclamatia scrisa adresata transportatorului suspenda prescriptia pana in ziua
in care transportatorul respinge in scris si restituie documentele care erau anexate la
reclamatie. In caz de admitere partiala a reclamatiei, prescriptia nu-si reia cursul sau decat
pentru partea din reclamatie nerezolvata si ramasa litigioasa.
Intreruperea cursului prescriptiei are loc, de regula, prin introducerea actiunii la
organul jurisdictional, cat si in celelalte cazuri prevazute de lege.
Dovada primirii reclamatiei administrative sau a raspunsului si a documentelor
anexate cade in sarcina partii care invoca acest fapt. Reclamatiile ulterioare cu acelasi
obiect nu suspenda cursul prescriptiei.
Actiunea prescrisa nu mai poate fi exercitata sub forma cererii reconventionale,
sau pe cale de exceptie.

65
TRANSPORTURILE MARITIME

1. Noţiunea, natura juridică şi formele contractului de transport maritim de mărfuri

Contractul de transport maritim de mărfuri este acel contract prin care una din
părţi - o companie de transport naval (navlosantul) se obligă să transporte mărfuri dintr-
un port în altul, iar cealaltă parte din contract (navlositorul sau expeditorul) se obligă să
plătească preţul stabilit (denumit navlu).
Corespunzător celor două forme de transport (de linie şi tramp), contractul de
transport maritim de mărfuri poate fi încheiat în următoarele forme:
1. contractul de transport naval propriu-zis (pentru transporturile executate cu
navele de linie). În acest caz contractul se încheie pentru transportul mărfurilor
determinate cu bucata, pentru transportul de colete, în containere şi palete.
2. contractul de navlosire - se pune la dispoziţia navlositorului pentru transport
o navă, părţi din navă, sau o încăpere de către navlosant. Acest contract se încheie în
cazul transportului tramp, şi nu are itinerar şi orar precis, navele circulând în căutare de
mărfuri, oprindu-se în porturile unde găsesc încărcaturi. Pe baza acestui contract se
transportă îndeosebi mărfuri de masă, în vrac, cu ocuparea spaţiului de transport al navei
în întregime sau în parte, părţile stabilind portul de încărcare şi cel de destinaţie.
Se folosesc şi nave cu destinaţie specială pentru anumite produse cum sunt
tancurile petroliere, mineralierele etc.
Contractul de navlosire se încheie în mai multe forme, dintre care cele mai
importante şi folosite sunt următoarele:
a. Time charter (pe timp determinat) - în care navlosantul se obligă să pună la
dispoziţia navlositorului nava cu echipaj cu tot pentru a transporta o anumită marfă sau
călători, să suporte cheltuielile pentru întreţinerea echipajului, a navei, cheltuieli pentru
carburanţi şi asigurarea navei contra riscurilor de navigaţie.
Navlositorul primeşte nava pe perioada de valabilitate a contractului şi achită
navlul în avans. Tot navlositorul suportă şi cheltuielile legate de voiajele pe care le
execută nava din ordinul său (taxe de canal şi strâmtori, taxe portuare etc).
În principiu, răspunderea pentru exploatarea tehnică a navei îi revine
armatorului, iar pentru exploatarea comerciala, navlositorului.
Obligaţiile părţilor sunt stabilite prin contract, iar în lipsa unor asemenea clauze
sunt aplicate dispoziţiile legale în materie.
b. Voyage charter (pe durata uneia sau mai multor călătorii).
Acest contract se poate încheia pentru o singură călătorie de la un port la altul,
pentru o călătorie în ambele sensuri, pentru călătorii circulare cu escale în mai multe
porturi şi pentru voiaje consecutive.
Armatorul suportă toate cheltuielile pentru întreţinerea navei, a echipajului şi
celelalte auxiliare (taxe de canal, portuare etc), iar navlositorul se obligă să plătească
navlul cuvenit. În cazul mai multor voiaje consecutive, condiţiile contractuale stabilite
rămân aceleaşi pentru toate voiajele.
Răspunderea pentru exploatarea tehnică şi comercială a navei revine armatorului.

66
c. Charter by demise este forma folosită cu precădere în cazul tancurilor
petroliere, navlositorul devenind armator-chiriaş, dobândind pe perioada de valabilitate a
contractului, posesia şi controlul deplin al navei.
Armatorul pune la dispoziţia navlositorului nava fără echipaj şi în bună stare de
funcţionare. Navlositorul echipează nava şi plăteşte anticipat navlul, suportând
cheltuielile cu echipajul şi combustibilul, precum şi taxele de canal şi portuare.
Navlositorul este răspunzător pentru consecinţele rezultate din exploatarea tehnică şi
comercială a navei, nu poate utiliza nava în afara porturilor stabilite în contract şi nu
poate încarcă nava cu alte mărfuri decât cele stabilite prin acordul părţilor.
În contractul de transport cu navele de linie nu se pune la dispoziţia expeditorului
nava, ca în contractul de navlosire, realizându-se numai efectuarea transportului mărfii
contractate.

2. Încheierea contractului de transport maritim

Ambele contracte de transport naval (de navlosire şi cu nave de linie), potrivit


art. 557 Cod comercial se încheie sub forma scrisa, folosindu-se formulare tipizate, care
diferă în raport de felul navlosirii, de felul mărfii transportate etc.
In transporturile maritime de mărfuri executate de companiile româneşti, se
foloseşte, indiferent de felul încărcăturii, un contract tip denumit "Gencon", imprimat în
limba engleză.
Încheierea contractului de transport se face pe baza ofertei făcute de oricare din
viitoarele părţi, şi acceptarea ei de către cealaltă parte.
Prin voinţa legiuitorului, contractul de transport maritim de mărfuri având un
caracter consensual, momentul încheierii sale valabile este cel al realizării acordului de
voinţa intre părţii. Acest contract neavând un caracter real, remiterea mărfii cărăuşului,
pentru transport, are loc ulterior momentului încheierii contractului.
Prestaţiile de transporturi maritime internaţionale se vând şi se cumpăra pe aşa-numita
"piaţă mondială a navlurilor". Prin urmare, pe piaţa mondiala a navlurilor se formează
cererea şi oferta pentru fiecare fel de marfa şi navlosire.
Raporturile dintre navlosant şi navlositor sunt concretizate în contractul de
navlosire, cele dintre expeditor şi compania de transport cu navele de linie, în contractul
de transport, si, în ambele cazuri, în conosament. Contractul sub cele doua forme şi
conosamentul fac dovada încheierii contractului de transport şi a condiţiilor de executare
a transportului, acestea putând fi dovedite şi cu oricare alt mijloc legal de proba.
Contractul de navlosire cat şi contractul de transport cu navele de linie trebuie sa
cuprindă următoarele menţiuni:
a. în contractul de navlosire se menţionează naţionalitatea, clasa de înregistrare,
tonajul, felul propulsiei, viteza, locul unde se afla în momentul încheierii contractului şi
data la care este gata de încărcare.
b. numele şi prenumele (denumirea) şi adresa (sediul) părţilor contractante
(navlosantului şi navlositorului, în contractul de navlosire şi cele ale companiei de
transport şi expeditorului, în contractul de transport). Ca parte din contract, în calitate de
transportator, poate sa nu fie proprietarul navei, ci numai ca armator, adică acela care
exploatează o nava în nume propriu, care poate aparţine lui ori altuia, în scop de
navigaţie;

67
c. numele (denumirea) şi adresa (sediul) destinatarului mărfurilor pentru ca
transportatorul sa ştie persoana fizica sau juridica îndreptăţită să ceară eliberarea mărfii la
destinaţie;
d. locul şi timpul stabilit pentru încărcarea şi descărcarea mărfurilor, acestea
putând fi diferite în raport de locul încheierii contractului. În contract se precizează şi
data punerii la dispoziţia expeditorului a navei pentru încărcare, precum şi locul unde se
afla nava în momentul încheierii contractului;
e. navlul şi alte sume datorate de către navlositor ca urmare a executării
transportului şi a altor operaţiunii. Compania de navigaţie are un drept de retenţie asupra
mărfii pana la plata sumelor ce i se cuvin ca urmare a executării transportului.
f. denumirea mărfurilor şi determinarea lor cantitativa prin menţionarea tonajului
navlosit sau a metrilor cubi.
Pe lângă aceste menţiuni, a căror menţionare expresă este obligatorie, se
considera ca făcând parte implicita din contractul încheiat, următoarele clauze: compania
de transport garantează buna stare de navigabilitate a navei, aceasta obligaţie
presupunând dotarea navei cu tot ceea ce este necesar călătoriei respective; compania de
transport garantează efectuarea transportului astfel ca mărfurile sa ajungă în stare buna la
destinaţie; sa respecte itinerarul stabilit, sa nu se abată de la traseu, cu excepţia cazurilor
fortuite sau majore; părţile trebuie sa contribuie cu buna credinţa la realizarea scopului
pentru care au încheiat contractul.

3. Conosamentul

3.1. Noţiune şi forme


Ca urmare a încheierii unui contract de navlosire sau a unui contract de transport
cu navele de linie, primirea la transport a mărfurilor se face pe baza de conosamente.
O definiţie a conosamentului se găseşte în art. 1 pct. 7 din Convenţia Naţiunilor
Unite privind transportul de mărfuri pe mare din 1978, care prevede că prin conosament
se înţelege un document care face dovada unui contract de transport pe mare şi a preluării
sau încărcării mărfurilor de către cărăuş, prin care cărăuşul se obligă să livreze mărfurile
contra prezentării acestui document. O astfel de obligaţie se realizează prin prevederea
expresă din document ca mărfurile să fie livrate la ordinul unei persoane nominalizate, la
ordin, sau la purtător.
Aşa cum rezulta din definiţia data de Convenţia Naţiunilor Unite din 1978
conosamentului, precum şi ca oricare alt titlu de credit, prin voinţa părţilor, conosamentul
poate avea una din următoarele forme:
1. Din punct de vedere al persoanei îndreptăţite să ridice marfa din portul de
destinaţie, conosamentul poate fi:
- conosament nominativ, în care numele primitorului mărfii este expres
menţionat în el, marfa putând fi predată la destinaţie numai acestei persoane;
- conosament la ordin, reprezintă un titlu de proprietate pe care destinatarul îl are
asupra mărfii;
- conosament la purtător, în care nu sunt înscrise nici un fel de date cu privire la
persoană şi simpla prezentare a conosamentului, dă dreptul deţinătorului de a intra în
posesia directă a mărfurilor pe care le prevede.
Semnatarul conosamentului este obligat să-şi îndeplinească îndatorirea de a
elibera mărfurile în cantitatea şi calitatea prevăzută în conosament, dar numai după ce, în

68
prealabil, a verificat legitimitatea posesorului, de la aceasta regula făcând excepţie
posesorul unui conosament la purtător.
2. Din punct de vedere al expedierii mărfii:
a. conosament "încărcat la bord";
b. conosament "primit spre încărcare" - se practica de regula în transportul cu
nave de linie, iar menţiunile făcute pe conosamente urmate de semnătura şi ştampila
armatorului, evită la destinaţie complicaţii de natură juridică.
3. Din punct de vedere al stării mărfii sau a ambalajului specificate în
conosament:
a. conosament curat - presupune inexistenţa unei nereguli cu privire la marfa sau
la ambalajul acesteia;
b. conosament pătat sau murdar - conţine menţiuni categorice privind starea
necorespunzătoare a mărfii sau a ambalajului.
4. După modul de întocmire a conosamentului:
a. conosament direct - este o formă folosită în cazul transporturilor succesive cu
mai multe nave, aparţinând unor navlosanţi diferiţi;
b. conosament fracţionat - este forma folosită în cazul în care primitorul mărfii
doreşte să-şi revândă marfa înscrisă în conosament, în partizi mai mici, mai multor
cumpărători;
c. conosament semnat sub protest - comandantul, ori de cate ori constată la
încărcare nereguli în legătura cu marfa sau ambalajul acesteia, iar expeditorul refuză să ia
un conosament murdar sau pătat, marfa nedescărcându-se din acest motiv, are
posibilitatea de a descărca un conosament curat, semnat sub protest.
Conform pct. 3 din Convenţia internaţională pentru unificarea anumitor reguli în
materie de conosament, încheiată la Bruxelles la 25 august 1924, şi art. 14 din Convenţia
Naţiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare din 1978, după ce mărfurile vor fi
fost luate în primire, transportatorul, căpitanul sau agentul transportatorului este obligat,
la cererea încărcătorului, să elibereze acestuia un conosament cu menţiunea "încărcat".
În conformitate cu art. 566 din Codul comercial, conosamentul va fi făcut în 4
exemplare originale, destinate căpitanului, proprietarului sau armatorului vasului,
expeditorului şi persoanei căreia lucrurile încărcate trebuiesc predate (destinatarului). Pe
fiecare original se va arăta persoana căreia îi este destinat.

3.2. Conţinutul conosamentului


Conosamentul trebuie să cuprindă, printre altele, următoarele menţiuni:
- natura generală a mărfurilor, marcajele principale necesare pentru identificarea
mărfurilor, o declaraţie expresă, dacă este cazul, privind caracterul periculos al
mărfurilor, numărul de colete sau de bucăţi, precum şi greutatea mărfurilor sau cantitatea
lor exprimată în alt mod, aşa cum au fost furnizate aceste indicaţii de către expeditor;
- starea aparentă a mărfurilor;
- denumirea şi sediul principal al cărăuşului;
- denumirea şi sediul expeditorului;
- denumirea şi sediul destinatarului, dacă este numit de expeditor;
- portul de încărcare prevăzut în contractul de navlosire sau de transport maritim
şi data la care mărfurile au fost preluate în portul de încărcare;
- portul de descărcare prevăzut în contractul de transport maritim;
- denumirea, pavilionul şi capacitatea navei;

69
- numărul de exemplare originale ale conosamentului;
- locul emiterii conosamentului;
- semnătura cărăuşului sau a unei persoane care acţionează în numele său;
- navulul şi alte sume de bani cuvenite companiei de navigaţie şi cine le-a plătit
sau cine le va plăti;
- data sau termenul de livrare a mărfurilor în portul de descărcare, daca aceasta
data face obiectul unui acord expres intre părţi;
- limita sau limitele majorate ale răspunderii, au fost fixate prin acordul părţilor,
conform Convenţiei din 1987.
În cazul în care la primirea mărfii la transport, cărăuşul ştie sau are motive să
creadă că marfa nu reprezintă ceea ce se prevede în conosament, sau dacă nu a avut
mijloacele de a controla realitatea menţiunilor, va proceda la prevederea unei rezerve prin
arătarea inexactităţilor sau motivul bănuielilor, ori absenţa mijloacelor de control. Atunci
când se eliberează conosamentul fără aceste rezerve, există prezumţia că mărfurile
primite sunt în stare aparent bună.

4. Navlul (taxa de transport).

După cum s-a văzut la definirea contractului de transport, transportatorul se


obligă să transporte marfa de la portul de încărcare la cel de destinaţie în schimbul unei
taxe de transport achitată de expeditor.
Din cele arătate mai sus se poate spune că navlul este taxa (concretizată într-o
sumă de bani) care reprezintă echivalentul prestaţiei cărăuşului.
La calcularea navlului, transportatorul are în vedere mai mulţi factori, ca de
exemplu:
- modul de transport ( tramp sau în linie);
- clasa din care face parte nava;
- operaţiunile de încărcare-descărcare a mărfii (când este cazul);
- numărul de nave folosite la transportul unei mărfi (când este cazul);
- felul şi volumul mărfii;
- distanţa dintre portul de îmbarcare şi cel de debarcare a mărfii;
- viteza de transport;
- taxe portuare etc.
În transporturile maritime pot interveni următoarele cazuri care influenţează
plata navlului:
a. În cazul întreruperii forţate a călătoriei, navlositorul poate să aleagă fie
aşteptarea călătoriei, fie să achite navlul întreg şi să continue călătoria cu un alt navlosant,
pe baza încheierii unui alt contract de navlosire;
b. Potrivit art. 578 din Codul comercial, sosirea cu întârziere a navei la destinaţie
din cauze de forţa majoră, compania de navigaţie nu are dreptul la despăgubiri şi nici
încărcătorul la reducerea navlului;
c. La sosirea la destinaţie a mărfurilor cu o altă navă, care le-a preluat pe parcurs,
dacă se prevede un asemenea caz în contract, încărcătorul va plăti atât navlul cuvenit
navlosantului iniţial cât şi cel ce revine pentru nava care a continuat transportul;
d. Navlositorul va plăti navlul şi atunci când mărfurile au ajuns la destinaţie
avariate prin viciul lor, fiind interzisă abandonarea lor, adică să fie lăsate drept preţ al
navlului, aşa cum prevede art. 591 din Codul comercial;

70
e. Potrivit art. 587 Cod comercial nu se datorează navlu pentru mărfurile pierdute
în naufragiu, răpite de piraţi sau capturate de inamici, iar dacă navlul a fost plătit urmează
a fi restituit, dacă aceasta s-a prevăzut în contract.
Obligaţia de plată a navlului îi revine navlositorului, iar în contractul de transport
cu navele de linie îi revine expeditorului, însă prin convenţia părţilor stipulată în contract,
obligaţia poate reveni şi destinatarului în portul de destinaţie. Dacă destinatarul nu a fost
găsit sau refuză plata navlului, obligaţiile de plată revin, după caz, navlositorului sau
expeditorului.
Având în vedere că toate transporturile maritime de marfă în cadrul comerţului
internaţional, sunt executate în baza unor contracte de vânzare-cumpărare care au inserate
clauze ce au legătură cu contractul de transport, acesta din urmă va fi încheiat ţinând cont
de acele clauze. Aceste clauze pot face referiri la cine plăteşte taxa de încărcare şi
descărcare a mărfurilor, plata transportului, plata taxelor vamale etc., sau la alte obligaţii
ale părţilor din contractul de vânzare-cumpărare care se răsfrâng şi asupra contractului de
transport.
În ceea ce priveşte, cine plăteşte taxele de transport şi celelalte cheltuieli
accesorii, acestea pot fi stipulate în contractul de comerţ internaţional prin regulile
INCOTERMS (cu ultima revizuire a lor din 2000), reguli oficiale ce sunt date de Camera
Internaţională de Comerţ, pentru interpretarea condiţiilor comerciale.
Trebuie menţionat că regulile INCOTERMS se aplică "în concreto" contractului
de vânzare-cumpărare şi nu celui de transport, dar se poate vorbi despre ele şi în cadrul
unui transport întrucât aceste reguli se referă la probleme legate de drepturile şi obligaţiile
părţilor din contractul de vânzare-cumpărare cu privire la livrarea mărfurilor vândute. De
asemenea, mai trebuie menţionat că aceste reguli nu au un caracter obligatoriu, de la ele
putându-se deroga.

5. Obligaţiile părţilor până la plecarea navei în cursă

Din contractul de transport rezultă pentru navlosant obligaţia de a pune la


dispoziţia navlositorului nava stabilita şi în buna stare de navigabilitate, adică sa reziste la
navigaţia şi riscurile pe care le presupune ruta stabilita dintre portul de încărcare şi cel de
destinaţie.
După acostarea navei la dana de încărcare, comandantul trebuie să comunice în
scris, printr-un notice navlositorului că nava este gata de a fi încărcată cu marfa stabilită
în contract. Dacă navlositorul nu este gata cu întreaga încărcătura la data şi locul fixat şi
prin aceasta s-a înregistrat o depăşire a staţionării navei, va fi obligat la plata de
despăgubiri.
Totodată, dacă navlositorul nu se prezintă cu mărfurile la încărcare, navlosantul
este în drept să adopte una din următoarele soluţii:
- să ceară rezilierea contractului;
- să pretindă despăgubiri corespunzătoare duratei staţionarii şi să menţină
contractul sau să facă oferte de a încheia cu navlositorul un alt contract, în alte condiţii.
Răspunderea pentru stivuirea corespunzătoare a mărfii, în vederea asigurării
integrităţii navei, echipajului şi a încărcăturii şi folosirea integrală a capacităţii de
transport revine comandantului navei.

71
6. Obligaţiile navlosantului în timpul călătoriei

Din contractul de navlosire şi cel de transport cu navele de linie reiese pentru


armator obligaţia de a transporta marfa în portul de destinaţie, în bună stare şi în termenul
fixat, sau într-un termen rezonabil.
În vederea îndeplinirii acestei obligaţii, după încheierea operaţiunilor de
încărcare a mărfii la bord, armatorul procedează la pregătirea navei în vederea plecării în
cursă.
Momentul începerii călătoriei este acela al depăşirii limitelor portului de
încărcare de către nava iar momentul terminării călătoriei este cel al sosirii navei în portul
de destinaţie. Comandantul navei sau agentul acestuia au obligaţia de a notifica
destinatarului mărfii plecarea navei din portul de încărcare.
Este posibil ca în timpul voiajului nava să se defecteze, devenind inaptă de a
continua călătoria; comandantului navei îi revine obligaţia de a lua toate măsurile de
conservare a mărfurilor până la repararea navei şi reluarea călătoriei. În cazul în care
repararea navei presupune o perioada îndelungată de timp, armatorul are obligaţia de a
procura o altă navă, de a asigura transbordarea şi de a suporta toate cheltuielile ocazionate
de efectuarea acestei operaţiuni.
Navlosantul mai are obligaţia de a asigura buna stare de navigabilitate pe
întreaga durată a călătoriei răspunzând pentru toate greşelile comandantului comise în
domeniile navigaţiei, administraţiei pe navă şi pentru lipsa de diligenţă în păstrarea şi
conservarea mărfurilor.
Comandantul navei răspunde şi de respectarea actelor normative şi a uzanţelor
aplicabile în porturile în care acostează, precum şi de respectarea prevederilor
convenţiilor internaţionale privind navigaţia, care sunt aplicabile potrivit clauzelor
contractuale.

7. Obligaţiile la sosirea navei în portul de destinaţie

Sosirea navei în portul de destinaţie se anunţă din timp. Comandantul navei are
obligaţia de avizare a destinatarilor, pentru a avea timpul necesar să ia masurile ce se
impun pentru asigurarea danei de acostare şi a mijloacelor de descărcare şi transportare a
mărfurilor din port.
La rândul lor, destinatarii au obligaţia de a crea toate condiţiile descărcării
fluente scop în care trebuie să elibereze locul de descărcare prin ridicarea mărfurilor pe
măsura descărcării lor. Neîndeplinirea corespunzătoare a acestei obligaţii, îndreptăţeşte
navlosantul de a proceda la executarea lucrărilor pe riscul şi în contul destinatarului, iar
dacă prin aceasta a suferit şi un prejudiciu poate pretinde şi despăgubiri pentru întârziere.
Compania de navigaţie are obligaţia de a preda mărfurile destinatarului prevăzut
în contract sau celui ce posedă conosamentul. Eliberarea mărfurilor altei persoane decât
celei în drept, va antrena răspunderea sa, neeliberând-o de obligaţia de predare a
mărfurilor. Pentru a fi eliberată de răspundere într-un asemenea caz, va trebui să facă
dovada că eroarea este rezultatul culpei expeditorului care a indicat greşit destinatarul.
Suportarea cheltuielilor ocazionate de descărcarea mărfurilor revine armatorului
sau destinatarului în raport de condiţia de descărcare prevăzută în contract.

72
În cazul în care se constată unele lipsuri calitative sau cantitative la mărfurile
primite, destinatarul mărfii va întocmi un protest pe care îl va înainta comandantului sau
armatorului prin agentul acestuia.

8. Călătoria navei şi avariile comune

În dreptul roman avariile erau reglementate prin lex Rhodia de jactu, care
reprezintă o culegere a uzurilor observate la navigatorii din insula Rodos. În cazul
producerii unor avarii comune în cursul expediţiei maritime, atât armatorul cat şi
proprietarul mărfii aveau obligaţia de a contribui la repararea lor.
Prin avarii se înţelege pagubele sau cheltuielile extraordinare pe care le poate
suporta în cursul voiajului pe mare încărcătura sau navlul, cauzate de evenimente,
accidente sau fapte neobişnuite proprii riscului acestui fel de transport.
În conformitate cu dispoziţiile Codului comercial, avariile sunt de doua feluri:
a. comune sau generale
b. particulare sau simple
În ceea ce privesc avariile comune, este necesar să precizăm că legiuitorul
foloseşte impropriu termenul de „comune”, deoarece nu avaria poate fi caracterizată ca
fiind comună ci contribuţia părţilor interesate la acoperirea cheltuielilor (aceasta este
comună).
Spre deosebire de avaria comună, avaria particulară presupune că pierderea sau
cheltuiala necesară să fie suportată de partea care a suferit-o, fără a fi antrenată
contribuţia celor interesaţi în expediţia maritimă respectivă.
Prin avarie comună se înţeleg pagubele sau cheltuielile extraordinare voluntare şi
raţionale făcute în cursul călătoriei în legătură cu încărcătura sau nava, determinate de
evenimente excepţionale (neobişnuite) proprii navigaţiei maritime, pentru a salva de la un
pericol comun nava, încărcătura şi navlul şi la a căror acoperire contribuie toţi cei
interesaţi în expediţia maritimă.
Lichidarea avariilor comune are loc pe cale amiabilă sau pe cale judecătorească
şi după o anumită procedură.
Avariile particulare sau simple sunt consecinţa unor accidente sau situaţii (cum
sunt forţa majoră, neglijenţa unor persoane ş.a.) sau privesc unele cheltuieli făcute în
interesul unuia din cei interesaţi în expediţie (nava sau mărfurile).
Ca exemplu de avarii particulare putem aminti defectarea navei, un incendiu
produs, o pierdere suferită prin întârzierea navei în călătorie, aruncarea în mare a unor
animale bolnave de boli molipsitoare etc.

9. Limitarea răspunderii proprietarilor de nave

Potrivit regulilor generale stabilite prin art. 998 Cod civil, proprietarul navei, este
obligat cu întregul său patrimoniu prezent şi viitor să acopere prejudiciul cauzat.
În anumite cazuri, prin art. 501 din Codul comercial, se acordă posibilitatea
proprietarului navei ca pentru a se elibera de obligaţia de a face plata anumitor datorii, să
renunţe în favoarea creditorilor respectivi la drepturile sale asupra navei şi la creanţele
sale asupra navlului.
Aşadar, abandonul navei apare ca o modalitate a sistemului general al limitării
răspunderii cărăuşului maritim.

73
Abandonul navei este valabil în cazurile privind obligaţiile născute în sarcina
proprietarului din faptele ilicite ale comandantului şi echipajului naval sau din obligaţiile
izvorâte din actele încheiate de comandant în timpul călătoriei pentru necesităţile navei şi
continuarea cursei.
Prin Convenţia Internaţională de la Bruxelles din 25 august 1924, s-a încercat o
reglementare care ţine seama de toate sistemele de limitare a răspunderi proprietarilor
armatori. La baza acestei Convenţii stau următoarele principii:
- principiul răspunderii forfetare;
- principiul răspunderii limitate până la concurenţa valorii navei, a navlului şi a
accesoriilor navei;
- principiul despăgubirilor speciale pentru caz de deces sau leziuni corporale ş.a..
Proprietarul navei răspunde la concurenta valorii navei, împreuna cu navlul şi
accesoriile navei pentru:
a. remuneraţiile de asistenta şi salvare;
b. partea contributiva ce cade în sarcina sa în caz de avarie comuna;
c. obligaţiile rezultate din contractele încheiate de comandant în afara portului de
origine al navei, pentru nevoile navei şi continuarea călătoriei.
În caz de deces sau leziuni corporale, despăgubirile se vor plăti dintr-un fond
special calculat şi constituit.
Proprietarul navei nu va beneficia de limitarea răspunderii, răspunzând nelimitat
pentru:
a. obligaţiile rezultate din faptele sau culpa proprie;
b. obligaţiile rezultate din contractele încheiate de comandantul navei, în afara
portului de origine al navei, cu condiţia ca proprietarul sa le fi notificat sau autorizat;
c. obligaţiile proprietarului rezultate din contractele de munca ale membrilor
echipajului.

74
Influenţa Regulilor INCOTERMS asupra transporturilor

Livrările de mărfuri în cadrul comerţului internaţional sunt executate, de regulă,


în temeiul unor contracte de vânzare-cumpărare în care pot fi inserate clauze care au
legătură cu contractul de transport. Prin aceste clauze contractuale se stabilesc obligaţiile
părţilor referitoare la încheierea contractului, încărcarea mărfurilor, plata preţului
transportului, asigurarea mărfurilor, etc.
Pentru facilitarea desfăşurării comerţului internaţional, Camera de Comerţ
Internaţional de la Paris a întocmit un set de reguli unitare, cunoscute sub denumirea de
"Regulile Incoterms". Aceste reguli nu au caracter imperativ (nu constituie un acord
internaţional) şi, prin urmare, acceptarea sau folosirea lor nu este obligatorie. Totodată,
părţile contractante au libertatea de a modifica sau completa aceste reguli prin clauzele
contractuale.
Regulile Incoterms se referă la contractul de vânzare cu element de extraneitate
şi nu la contractul de transport. Totuşi, părţile contractului de transport sunt interesate în
cunoaşterea şi aplicarea lor, deoarece unele dintre cheltuielile directe sau indirecte
aferente contractului de transport pot fi astfel mai uşor şi mai clar afectate.
În principal, "Regulile Intercoms" reglementează următoarele:
a) obligaţia de livrare a mărfurilor ce revin vânzătorului, precum şi obligaţia de
preluare şi de plata a cumpărătorului;
b) momentul şi locul suportării cheltuielilor şi a riscurilor;
c) cheltuielile de ambalare;
d) cheltuielile de control (cântărire, preluare de mostre etc.);
e) obligaţia de avizare a vânzătorului;
f) obţinerea documentelor de livrare (licenţa de import-export, certificatul de
origine, certificatul consular etc.);
g) asigurarea mărfurilor (apare numai la clauza C.I.F.).
Se poate considera că Regulile INCOTERMS pot fi împărţite, prin prisma
relevanţei lor pentru activitatea de transport, în trei categorii:
1. Reguli care se aplică oricărui tip de transport (căi ferate, rutiere, aeriene,
navale, multimodal);
2. Reguli care se aplică numai transportului pe apă;
3. Reguli care se aplică mărfurilor livrate la o frontieră terestră.

1. Reguli care se aplică oricărui tip de transport (căi ferate, rutier, aerian,
naval, multimodal)

a) EXW - EX WORKS (... named place): FRANCO-FABRICA (... loc numit)


"Ex Works" înseamnă că vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de livrare în
momentul în care pune mărfurile la dispoziţia cumpărătorului la sediul vânzătorului sau
un alt loc numit (fabrică, uzină, depozit etc.) fără îndeplinirea formalităţilor pentru export
şi fără încărcarea mărfurilor în vreun vehicul trimis să le ridice.

75
Această condiţie reprezintă aşadar minimum de obligaţie pentru vânzător, iar
cumpărătorul suportă toate cheltuielile şi riscurile rezultate din preluarea mărfurilor de la
depozitul vânzătorului.
Concret, clauza ex work presupune următoarele obligaţii pentru părţile
contractante:
Pentru vânzător se nasc obligaţiile: de livrare a mărfii conform contractului;
livrarea ei în locul şi termenul stabilit; ambalarea corespunzătoare; avizarea
cumpărătorului asupra datei când marfa este gata de expediere; efectuarea cheltuielilor de
control; suportarea cheltuielilor şi a riscurilor asupra mărfurilor pana în momentul
predării lor ş.a..
La rândul sau, cumpărătorul are obligaţiile de preluare a mărfurilor conform
prevederilor contractului şi plata a preţului; suportarea cheltuielilor şi riscurilor asupra
mărfurilor din momentul preluării lor; plata taxelor de export; plata cheltuielilor
suplimentare ocazionate de nepreluarea mărfii la timp; suportarea cheltuielilor pentru
obţinerea documentelor de export etc..

b) FCA - FREE CARRIER (... named place): FRANCO TRANSPORTATOR


(... loc numit)
"Free Carrier" înseamnă că vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de livrare în
momentul în care a predat mărfurile, cu formalităţile pentru export îndeplinite, în
custodia cărăuşului numit de cumpărător, în locul numit. Trebuie menţionat că locul ales
pentru livrare influenţează obligaţiile de încărcare şi descărcare a mărfurilor în acel loc.
Dacă livrarea se face la localurile vânzătorului, acesta este răspunzător de încărcare. Dacă
livrarea se face în orice alt loc, vânzătorul nu este răspunzător de descărcare.
"Cărăuş" (carrier) este orice persoană care, într-un contract de transport, îşi
asumă sarcina să execute sau să procure transportul pe cale ferată, rutieră, aeriană,
maritimă, cale navigabilă internă sau printr-o combinaţie de astfel de modalităţi.
Dacă cumpărătorul îl însărcinează pe vânzător să livreze încărcătura unei
persoane alta decât cărăuşul, se consideră că vânzătorul şi-a îndeplinit obligaţia de livrare
a mărfurilor din momentul în care acestea se află în custodia acelei persoane.

c) CPT - CARRIAGE PAID TO (... named place of destination):


TRANSPORT PLĂTIT PÂNĂ LA (... loc de destinaţie numit)
"Carriage Paid To..." înseamnă că vânzătorul livrează marfa cărăuşului numit de
el, dar vânzătorul are obligaţia să plătească şi navlul pentru transportul mărfurilor până la
destinaţia numită. Aceasta înseamnă că, cumpărătorul suportă toate riscurile şi orice alte
costuri după ce mărfurile au fost astfel livrate.
"Cărăuş" este orice persoană care, într-un contract de transport, ia asupra sa
sarcina de a executa sau de a asigura executarea transportului pe calea ferată, rutier,
aerian, maritim, cale navigabilă internă sau transport combinat.
Dacă se folosesc mai mulţi cărăuşi succesivi pentru transportul la destinaţia
convenită, riscul se transferă în momentul în care mărfurile au fost livrate primului
cărăuş.
Condiţia CPT cere ca vânzătorul să îndeplinească formalităţile vamale de export.

76
d) CIP - CARRIAGE AND INSURANCE PAID TO (... named place of
destination): TRANSPORT ŞI ASIGURARE PLĂTITE PÂNĂ LA (... loc de destinaţie
numit)
"Carriage and Insurance Paid to..." înseamnă că vânzătorul livrează marfa
cărăuşului numit de el, dar vânzătorul are obligaţia să plătească şi costul transportului
pentru aducerea mărfii la destinaţia numită. Aceasta înseamnă că, cumpărătorul suportă
toate riscurile şi orice alte costuri suplimentare după ce marfa a fost astfel livrată. Cu
toate acestea, conform CIP, vânzătorul are şi obligaţia de a procura asigurarea împotriva
riscului cumpărătorului de pierdere sau deteriorare a mărfurilor în timpul transportului.
În consecinţă, vânzătorul contractează asigurarea şi plăteşte prima de asigurare.
Cumpărătorul trebuie să ştie că, conform condiţiei CIP, vânzătorul are obligaţia
de a obţine doar asigurare cu acoperire minimă. În cazul în care cumpărătorul vrea să fie
protejat de o acoperire mai mare, acesta trebuie fie să convină expres asupra acestui lucru
cu vânzătorul, fie să-şi ia singur măsuri de asigurare suplimentare.
"Cărăuş" este orice persoană care, într-un contract de transport, ia asupra sa
sarcina de a executa sau de a asigura executarea transportului pe calea ferată, rutier,
aerian, maritim, cale navigabilă internă sau transport combinat.
Dacă se folosesc mai mulţi cărăuşi succesivi pentru transportul la destinaţia
convenită, riscul se transferă în momentul în care mărfurile au fost livrate primului
cărăuş.
Condiţia CIP cere ca vânzătorul să îndeplinească formalităţile vamale de export.

2. Reguli care se aplică numai transportului pe apă

a) FAS - FREE ALONGSIDE SHIP (... named port of shipment): FRANCO


DE-A LUNGUL NAVEI (...port de expediere numit)
"Free Alongside Ship" înseamnă că vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de
livrare atunci când mărfurile au fost depuse de-a lungul navei în portul de expediere
numit. Aceasta implică obligaţia cumpărătorului de a suporta toate costurile şi riscurile de
pierdere sau deteriorare a mărfurilor din acel moment.
Condiţia FAS cere vânzătorului să îndeplinească formalităţile pentru export. Cu
toate acestea, dacă părţile doresc ca formalităţile de export să fie îndeplinite de
cumpărător, acest lucru trebuie stabilit clar prin adăugarea unei menţiuni explicite în acest
sens în contractul de vânzare-cumpărare.

b) FOB - FREE ON BOARD (... named port of shipment): FRANCO LA


BORD (...port de expediere numit)
"Free On Board" înseamnă că vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de livrare
atunci când mărfurile au trecut peste balustrada navei în portul de expediere numit.
Aceasta implică obligaţia cumpărătorului de a suporta toate costurile şi riscurile de
pierdere sau deteriorare a mărfurilor din acel punct. Condiţia FOB cere vânzătorului să
îndeplinească formalităţile pentru export.

c) C&F - COST AND FREIGHT (... named port of destination): COST ŞI


NAVLU (... port de destinaţie numit)
"Cost and Freight" înseamnă că vânzătorul şi-a îndeplinit obligaţia de livrare
când mărfurile trec peste balustrada navei în portul de expediere.

77
Vânzătorul are obligaţia să plătească costurile şi navlul necesare pentru a aduce
mărfurile în portul de destinaţie numit, dar riscul de pierdere sau deteriorare a mărfurilor,
precum şi orice costuri suplimentare datorate unor evenimente ulterioare livrării
mărfurilor se transferă de la vânzător la cumpărător.
Condiţia CFR obligă vânzătorul la îndeplinirea formalităţilor vamale pentru
export.

d) CIF - COST, INSURANCE AND FREIGHT (... named port of


destination): COST, ASIGURARE ŞI NAVLU (... port de destinaţie numit)
"Cost, Insurance and Freight" înseamnă că vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia
de livrare în momentul în care mărfurile trec peste balustrada navei în portul de expediţie.
Vânzătorul are obligaţia să plătească costurile şi navlul necesare aducerii
mărfurilor în portul de destinaţie, dar riscul de pierdere sau deteriorare a mărfurilor,
precum şi orice alte costuri suplimentare datorate unor evenimente ulterioare livrării se
transferă de la vânzător la cumpărător. Cu toate acestea, conform CIF, vânzătorului îi
revine de asemenea obligaţia de a procura asigurarea maritimă împotriva riscului
cumpărătorului de pierdere sau deteriorare a mărfurilor în timpul transportului.
În consecinţă, vânzătorul contractează asigurarea şi plăteşte prima de asigurare.
Cumpărătorul trebuie să ia notă că, în conformitate cu condiţia CIF, vânzătorului i se cere
să obţină o asigurare numai pentru minimum de acoperire. Dacă cumpărătorul doreşte să
fie protejat printr-o acoperire mai mare, el trebuie fie să cadă de acord asupra acestui
lucru în mod expres cu vânzătorul, fie să-şi facă aranjamente de asigurare suplimentare.
Condiţia CIF cere vânzătorului să îndeplinească formalităţile de export.

3. Reguli care se aplică mărfurilor livrate la o frontieră terestră (indiferent de


modalitatea de transport)

a) DAF - DELIVERED AT FRONTIER (... named place) - FRANCO


FRONTIERA (... loc numit)
"Delivered At Frontier" înseamnă că vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de livrare
atunci când mărfurile au fost puse la dispoziţia cumpărătorului la sosirea mijloacelor de
transport nedescărcate, cu formalităţile pentru export îndeplinite, înainte de îndeplinirea
formalităţilor vamale de import în punctul şi locul numit la frontieră, dar înainte de
frontiera vamală a ţării învecinate. Termenul "frontieră" poate fi folosit pentru orice
frontieră, inclusiv cea a ţării exportatoare. Este deci extrem de important să se definească
cu precizie frontiera în cauză, menţionând întotdeauna punctul şi locul din condiţie.
Cu toate acestea, dacă părţile doresc ca vânzătorului să-i revină obligaţia
descărcării mărfurilor din mijloacele de transport care sosesc şi ca acestuia să-i revină
riscurile şi costurile descărcării, acest lucru trebuie precizat clar prin adăugarea unei
menţiuni explicite în acest sens în contractul de vânzare-cumpărare.

b) DDU - DELIVERED DUTY UNPAID - FRANCO DESTINAŢIE


NEVĂMUIT (... loc de destinaţie numit)
"Delivered Duty Unpaid" înseamnă că vânzătorul livrează mărfurile
cumpărătorului, fără îndeplinirea formalităţilor de import şi nedescărcate la sosirea în
orice tip de mijloace de transport, la locul de destinaţie numit. Vânzătorul va suporta
costurile şi riscurile pe care le implică aducerea mărfii în acel loc, cu excepţia "taxelor"

78
(termen care include obligaţia şi riscul îndeplinirii formalităţilor vamale, precum şi plata
formalităţilor, taxelor vamale, impozitelor şi altor cheltuieli) pentru importul în ţara de
destinaţie. Astfel de "taxe" trebuie suportate de cumpărător, precum şi orice costuri şi
riscuri rezultate din neîndeplinirea la timp a formalităţilor de import.
Cu toate acestea, dacă părţile convin ca vânzătorul să îndeplinească formalităţile
vamale şi să suporte costurile şi riscurile ce rezultă din aceasta, precum şi unele din
cheltuielile plătibile la importul mărfurilor, acest lucru trebuie specificat în mod expres
prin adăugarea unei menţiuni explicite în acest sens în contractul de vânzare-cumpărare.

c) DDP - DELIVERED DUTY PAID (... named place of destination) - FRANCO


DESTINAŢIE VĂMUIT (... loc de destinaţie numit)
"Delivered Duty Paid" înseamnă că vânzătorul livrează mărfurile cumpărătorului,
nedescărcate şi cu îndeplinirea formalităţilor de import, la sosirea în orice tip de mijloc de
transport, la locul de destinaţie numit. Vânzătorul va suporta toate costurile şi riscurile pe
care le implică aducerea mărfurilor în acel loc, şi dacă este cazul, tot vânzătorul va
suporta orice "taxă" (termen care include obligaţia şi riscul îndeplinirii formalităţilor
vamale, precum şi plata formalităţilor, taxelor vamale, impozitelor şi altor cheltuieli)
pentru importul în ţara de destinaţie.
Această condiţie nu trebuie folosită dacă vânzătorul nu poate, direct sau indirect,
să obţină licenţa de import. Cu toate acestea, dacă părţile convin să excludă din obligaţiile
vânzătorului unele dintre costurile plătibile la importul mărfii (precum taxa pe valoarea
adăugată), acest lucru trebuie specificat în mod expres prin adăugarea unei menţiuni
explicite în acest sens în contractul de vânzare-cumpărare.
În timp ce EXW este condiţia cu obligaţii minime pentru vânzător, DDP reprezintă
maximum de obligaţii.

79