Sunteți pe pagina 1din 9

Tema nr.

7: Etica judecătorului

Planul:

1) Importanţa eticii în activitatea judecătorului.


2) Obiectul eticii judecătorului.
3) Codul deontologic al judecătorului. Caracteristica generală.
4) Normele etice în sistemul de relaţii dintre judecători şi participanţii la proces.

1) Importanţa eticii în activitatea judecătorului.

În opinia societăţii puterea judecătorească trebuie să întruchipeze echitatea. Fiecare om ale cărui
interese sunt atinse de cercetările cauzelor penale speră la apărarea în judecată a drepturilor sale, la
satisfacerea exigenţelor sale. Anume în judecată se ciocnesc interesele contradictorii ale acelui ce a
încălcat legea şi ale societăţii, interesele bănuitului şi ale părţii vătămate, ale altor persoane ce
participă la examinarea cauzei. Judecătorul, ofiţerul de urmărire penală, procurorul, apărătorul
acţionează în sfera conflictelor sociale şi care se referă la relaţiile dintre diferite persoane. În aceste
condiţii faţă de colaboratorii justiţiei sunt înaintate nişte cerinţe morale sporite. Aceşti oameni
trebuie să posede capacitatea de a se contrapune oricăror tentative de influenţă asupra lor din partea
diferitelor forţe, ei trebuie să se conducă numai de lege, să fie echitabili. Cei ce înfăptuiesc justiţia
sau cei ce prezintă învinuirea în numele statului în judecată, în virtutea datoriei personale, trebuie să
posede calităţi morale şi profesionale înalte.

Însăşi legislaţia, după cum am remarcat mai sus, conţine cerinţe morale faţă de activitatea
instanţelor judecătoreşti şi a organelor de ocrotire a normelor de drept. Dar aceste cerinţe, adresate,
de obicei, instituţiilor, se referă la oamenii ce înfăptuiesc procesul judiciar. Spre exemplu,
Declaraţia universală a drepturilor omului reiese din faptul că judecata trebuie să fie egală pentru
toţi, echitabilă şi imparţială, omul are dreptul la satisfacţia efectivă din partea instanţelor juridice
naţionale împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin
constituţie sau lege (art. 8). Pactul internaţional despre drepturile civice şi politice ne vorbeşte şi de
judecata competentă. Dar judecata echitabilă, imparţială şi competentă poate fi efectuată de către
acei oameni ce posedă un simţ dezvoltat al echităţii, imparţialităţii şi posedă o competenţă
profesională înaltă.

Echitatea în justiţie presupune existenţa unor condiţii, începînd cu conţinutul legilor şi terminînd cu
situaţia social-politică. Dar ea este imposibilă acolo, unde însuşi judecătorul se conduce de obligaţia
de a acţiona şi lua decizii echitabile, dar de alte motive şi nu posedă un simţ dezvoltat al echităţii.
Dar apare, în această ordine de idei, o întrebare legitimă: unde poate „învăţa" omul a fi echitabil,
pentru ca mai apoi să judece pe alţi oameni? O aşa „universitate" este însăşi viaţa.

Omul „învaţă" echitatea, sprijinindu-se într-o oarecare măsură pe studiile sale speciale şi pe
experienţa de viaţă acumulată. Cenzul de vîrstă al candidatului la suplinirea postului de judecător în
Republica Moldova conform art. 7 al Legii cu privire la statutul judecătorului este de 30 de ani.
Pentru a deveni judecător este nevoie de a avea o vechime în muncă de cel puţin 5 ani în specialitate
juridică şi de a susţine examenul de capacitate. Cenzul de vîrstă pentru judecătorii din cadrul
judecătoriilor de un rang mai superior şi stagiul de muncă necesar în domeniul juridic este mai înalt.

Înainte de a începe să-şi exercite funcţia, judecătorul este obligat să depună următorul jurămînt: "Jur
să respect Constituţia şi legile ţării, drepturile şi libertăţile omului, să-mi îndeplinesc cu onoare,
conştiinţa şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin (Legea cu privire la statutul judecătorului, art. 12,
alin. (1)).

Judecătorul trebuie să fie cinstit, fiindcă cinstea este una din cele mai importante cerinţe ale
moralităţii. Ea include, veridicitatea, principialitatea, convingerea subiectivă în justeţea cauzei sale,
1
sinceritatea faţă de sine şi alţi oameni în privinţa motivelor comportării sale. Antipozii cinstei sunt
minciuna, făţărnicia şi perfidia. Nu este necesar a dovedi că îndeplinirea cinstită a funcţiei de
judecător, ce este determinată de jurămînt, presupune cinstea judecătorului ca om. Este imposibil de
a fi „cinstit" la serviciu şi necinstit în viaţa cotidiană, cînd nu eşti îmbrăcat în mantia de judecător.

Bunăcredinţa în procesul de îndeplinire a funcţiilor de judecător este în legătură cu simţul datoriei


lui. O calitate morală indispensabilă a judecătorului este simţul sporit al datoriei în aspectul ei
moral. Datoria socială morală a judecătorului este de a înfăptui o justiţie echitabilă. Ea se
transformă în datorie în faţa părţilor şi altor participanţi la examinarea cauzei, care au dreptul de a
cere de la judecător apărarea drepturilor şi libertăţilor, a intereselor ocrotite de lege, a cinstei şi
demnităţii lor.

O judecată echitabilă este posibilă numai atunci, cînd judecătorii sunt imparţiali. Capacitatea de a
cerceta circumstanţele cauzei şi de a lua decizii se referă în mod egal faţă de toate părţile implicate
în examinarea cauzei, faţă de alţi participanţi la proces cu condiţia că nimeni nu se stăruie să-şi
impună motivele sale proprii, dar fiecare se conduce numai de prescripţiile legii.

Judecătorul trebuie să posede un spirit dezvoltat al conştiinciozităţii. Aceasta înseamnă capacitatea


lui de a efectua un control intern moral, un autocontrol în procesul studierii cauzelor, fapt ce este cel
mai important, în procesul aprobării deciziilor. Conştiinţa lui trebuie să fie liniştită atît în caz de
condamnare, cît şi în caz de achitare. Motivele de care se conduce trebuie să fie impecabile din
punct de vedere etic.

Judecătorul trebuie să fie umanist. Un om dur, ce vede în inculpat, în partea vătămată, în alţi
participanţi la examinarea cauzei numai „un mijloc", dar nu un „scop", nu sunt potriviţi pentru
munca nobilă de judecător.

Cele enunţate mai sus despre calităţile morale ale judecătorului se sprijină pe normele legislaţiei în
vigoare, care înaintează faţă de pretendenţii la postul de judecător cerinţe juridico-etice ce sunt
obligatorii.

Există un şir de studii ce se referă la calităţile ce sunt de dorit să le posede judecătorii. Spre exemplu
N. Radutnaia a efectuat o cercetare sociologică despre calităţile care trebuie să le posede
judecătorul. Judecătorii au evidenţiat: cinstea, imparţialitatea, principialitatea, cumpătarea şi
erudiţia, în şirul calităţilor nedorite au fost evidenţiate: preconceperea, suspiciunea, autoritarismul,
lipsa de tact. Dintre calităţile personale au fost remarcate vreo 30 de poziţii, inclusiv stăpînirea de
sine, principialitatea, cumpănirea, umanitatea, disciplina, amabilitatea, reţinerea (A se vedea:
Радутная Н. В., Народный судья. Профессиональное мастерсво и подготовка. М.. 1977. С. 82-
105).

Analiza calităţilor psihologice de ordin pozitiv, de care trebuie să dea dovadă judecătorul poate şi
trebuie să devină un obiect de cercetare al unei ştiinţe speciale. În această ordine de idei, putem doar
remarca că personalitatea fiecărui om, inclusiv şi a colaboratorii justiţiei, reprezintă un aliaj de
calităţi morale, psihologice şi alte calităţi umane. Este important ca ele să fie pozitive şi să se
realizeze în activitatea practică. Acelaşi lucru se referă şi la personalitatea anchetatorului,
procurorului, avocatului.

Pentru a deveni judecător, este necesar de a poseda un anumit volum de cunoştinţe, deprinderi în
domeniul activităţii juridice şi calităţi morale, intelectuale şi volitive. Examenul de capacitate şi
controlul informaţiei despre lipsa faptelor ce îl discreditează pe candidat creează anumite garanţii
ale alegerii în funcţiile de judecători a unor oameni destoinici. Dar activitatea de mai departe a
exponentului puterii judecătoreşti se efectuează în condiţii psihologice şi morale dificile, în sfera
conflictelor de diferite niveluri şi caractere, în aceste condiţii apare pericolul aşa-numitei „deformări
profesionale", ca rezultat judecătorul încetează de a mai vedea în acei cu care se confruntă în
2
procesul judiciar oameni cu destine diferite, cu griji şi nevoi, se împietreşte spiritual şi îşi pierde
simţul umanismului. Despre asemenea deformări se vorbeşte din ce în ce mai des în literatura de
specialitate în legătură cu reforma judiciară şi constituirea statului de drept, unde puterea
judecătorească devine într-adevăr o putere separată şi egală cu puterea legislativă şi executivă, dar
care naşte probleme de alt ordin. Spre exemplu, în literatura de specialitate a apărut o nouă noţiune
întitulată „dictatura judecătorească" etc.

Calităţile înalte morale ce sunt necesare judecătorului se cristalizează şi sunt menţinute în procesul
vieţii cotidiene cu dificultăţile şi contradicţiile ei. Însăşi activitatea practică legată de rezolvarea
problemelor morale contribuie, în primul rînd, devenirii morale a personalităţii. În afară de aceasta,
personalitatea se formează sub influenţa învăţământului etic în procesul căruia omul obţine o
anumită sumă de cunoştinţe ce sunt orientate spre respectarea normelor morale. Autoritatea
educatorului, autoritatea conducătorului, modelele lor de comportare servesc cauzei educaţiei
morale. Dar un rol deosebit îl are autoinstruirea şi autoeducaţia morală, activitatea îndreptată spre
un scop bine definit - spre formarea calităţilor morale înalte şi depăşirea deficienţelor din sfera
morală proprie care este deosebit de necesară judecătorului.

2) Obiectul eticii judecătorului.

Un aspect important al eticii, este nivelul de răspundere pentru abaterile etice. Neglijenţa sau
neonorificarea obligaţiunilor de serviciu de către judecător duc la răspunderea juridică şi etică a
acestuia. În teoria jurisprudenţei condiţiile răspunderii juridice a judecătorului nu se deosebesc de
cele conform cărora sunt trase la răspundere alte persoane fizice şi juridice. Criteriile componenţei
delictive pentru răspunderea juridică sunt următoarele: 1) relaţiile juridice şi etice stabilite în
societate, asupra cărora sunt îndreptate acţiunile sau inacţiunile magistratului; 2) partea obiectivă -
rezultatul abaterilor propriu-zise (aducerea pagubelor materiale, morale ca rezultat al acţiunilor sau
inacţiunilor magistratului); 3) subiectul relaţiilor care cad sub incidenţa abaterilor răspunderii
juridice (magistratul numit în ordinea stabilită); 4) partea subiectivă, adică atitudinea subiectului
faţă de cele comise (vinovăţia prin formele ei) (A se vedea: Pop V., Răspunderea disciplinară a
magistraţilor // Studiu de drept românesc. 1996. № 1-2, p. 97-113).

În trecutul totalitar cînd în problema răspunderii judecătorului erau antrenate diferite instituţii de
stat, de partid, obşteşti şi judiciare, publicitatea lăsa mult de dorit. Dacă şi exista o anumită scurgere
a informaţiei, apoi ea era făcută numai într-un singur scop, de a ţine justiţia sub influenţa partidului
şi ideologiei comuniste, independent de faptul că în Constituţie era stipulată independenţa
instanţelor judecătoreşti. La cele spuse putem adăuga că majoritatea covîrşitoare a judecătorilor
erau membri ai partidului comunist, fund, în aşa mod, obligaţi să propage ideile comuniste în mase,
chiar şi la examinarea cauzelor penale, civile, administrative. Judecătorii ce vroiau să-şi menţină
independenţa şi imparţialitatea erau supuşi unor încercări enorme de ordin personal, politic şi moral
şi, în cele din urmă, erau nevoiţi, ca regulă, să cedeze în urma acestor presiuni.

Este evident că astăzi situaţia în acest domeniu s-a schimbat substanţial. Constituţia Republicii
Moldova a proclamat statul de drept, pacea civică, democraţia, demnitatea omului, drepturile şi
libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, echitatea şi pluralismul politic fiind
considerate valori supreme. Astăzi cele trei puteri în stat sunt separate şi colaborează în exercitarea
prerogativelor ce le revin, s-a creat un sistem nou al instanţelor judecătoreşti, s-au anunţat noi
principii de colaborare în stat, dar, cu regret, putem constata că mentalitatea totalitaristă a prins
rădăcini puternice în conştiinţa socială, precum şi în activitatea judiciară unde persistă încă această
mentalitate, care nu poate să nu se răsfrîngă şi asupra răspunderii judecătorului.

Măsura responsabilităţii, în genere, este utilitatea sau inutilitatea socială a acţiunilor noastre. Noi
suntem răspunzători înaintea societăţii ori de cîte ori faptele noastre tulbură ordinea societăţii, sau
sunt un obstacol pentru progresul social. Dar, oricît de grave ar fi faptele noastre, răspunderea va
depinde întotdeuna de gradul de dezvoltare al simţului nostru moral. Pentru ca cineva să fie
3
responsabil trebuie să fie în stare de a distinge binele de rău şi să ştie ce este în puterea sa de a face
sau a nu face. Aceste considerente de ordin general se atribuie şi la responsabilitatea judecătorului şi
a altor participanţi la procesul anchetei judiciare.

T. Popovici a întreprins o primă încercare de a elucida întregul mecanism în problema în cauză,


pentru ca oamenii să conştientizeze însemnătatea lui pentru apărarea propriilor drepturi şi libertăţi
în condiţiile demnităţii omeneşti, libere de orice influenţă asupra instanţei judiciare. (A se vedea:
Popovici T., Op. cit., p. 127-135). Autorul în cauză remarcă trei tipuri de răspundere etică şi juridică
a judecătorului: disciplinară, penală şi civilă.

Răspunderea disciplinară este stipulată în mai multe legi: Cu privire la statutul judecătorului, Cu
privire la colegiul disciplinar şi la răspunderea disciplinară a judecătorilor.

În sensul art. 22 alin. (1) din Legea cu privire la statutul judecătorului, constituie abatere
disciplinară:
încălcarea obligaţiei de imparţialitate;
interpretarea sau aplicarea neuniformă a legislaţiei, intenţionat sau din neglijenţă gravă, dacă
acest lucru nu este justificat de schimbarea practicii judiciare;
imixtiunea în activitatea altui judecător sau intervenţiile de orice natură pe lîngă autorităţi,
instituţii sau funcţionari pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvării
intereselor personale sau ale membrilor familiei altfel decît în limitele prevederilor legale în
vigoare;
nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter;
activităţile publice cu caracter politic;
nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a dosarelor;
încălcarea, din motive imputabile, a termenelor de examinare a cauzelor aflate în procedură;
încălcarea prevederilor legale referitoare la obligativitatea depunerii declaraţiei cu privire la
venituri şi proprietate;
refuzul nejustificat de a îndeplini o atribuţie de serviciu;
încălcarea termenelor de redactare a hotărîrilor judecătoreşti şi de transmitere a copiilor de pe
acestea participanţilor la proces;
absenţele nemotivate de la serviciu, întîrzierea ori plecarea de la program;
atitudinea nedemnă, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, faţă de colegi, avocaţi,
experţi, martori sau alţi participanţi la proces;
încălcarea sistematică sau încălcarea gravă a eticii judiciare;
nerespectarea de către preşedintele instanţei a obligaţiei de a raporta Consiliului Superior al
Magistraturii abaterile disciplinare ale judecătorilor;
exploatarea poziţiei de judecător în scopul obţinerii de foloase necuvenite;
implicarea în activităţi extrajudiciare fără autorizarea Consiliului Superior al Magistraturii;
expunerea în public a acordului sau a dezacordului cu hotărîrea colegilor în scopul imixtiunii
în activitatea acestora;
încălcarea altor prevederi referitoare la incompatibilităţile şi interdicţiile care îi privesc pe
judecători.

Anularea sau modificarea hotărîrii judiciare nu atrage răspundere, dacă judecătorul care a
pronunţat-o nu a încălcat intenţionat legea. Excepţie fac cazurile în care legea a fost încălcată cu
neglijenţă, cauzînd persoanelor prejudicii materiale sau morale esenţiale.

În condiţiile art. 23 din Legea cu privire la statutul judecătorului legii, judecătorului îi pot fi aplicate
următoarele sancţiuni disciplinare:
a) avertisment;
b) mustrare;
c) mustrare aspră;
d) retrogradare;

4
e) eliberare din funcţie;
f) eliberare din funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte.

Sancţiunea disciplinară se aplică în termen de 6 luni de la data depistării abaterii disciplinare, dar nu
mai tîrziu de un an de la data comiterii ei.

Răspunderea penală a judecătorului nu este stipulată nici de legislaţia penală. Din aceste premise
rezultă că, în cazul în care comite o infracţiune, judecătorul poartă aceeaşi răspundere ca şi toţi
cetăţenii, respectîndu-se principiul egalităţii tuturor în faţa legii. Încadrarea acţiunilor se face
întocmai în baza legii penale conform cerinţelor şi circumstanţelor după caz. Însă judecătorii, fiind
inviolabili, de altfel ca şi orice altă persoană, beneficiază de premisa iniţială în caz de intentare a
dosarului penal. În conformitate cu art. 19 al Legii Cu privire la statutul judecătorului, dosarul
penal împotriva judecătorului poate fi intentat doar de Procurorul General cu acordul Consiliului
Superior al Magistraturii şi al Preşedintelui Republicii Moldova, sau în dependenţă de caz, al
Parlamentului. De asemenea, judecătorul nu poate fi reţinut, supus aducerii forţate, arestat sau tras
la răspundere penală fără acordul organelor menţionate. Toate acestea au menirea de a respecta
independenţa, inviolabilitatea şi imparţialitatea judecătorului, însă nicidecum nu exclud răspunderea
penală, dacă a fost comisă o infracţiune.

Doar o singură componentă din Codul penal prevede, în calitate de subiect special, judecătorul,
pronunţarea unei sentinţe, decizii, încheieri sau hotărîri contrare legii, componentă prevăzută de art.
307 din Codul penal. Potrivit acestui articol, pronunţarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei
hotărîri, sentinţe, decizii sau încheieri contrare legii, se pedepseşte cu amendă în sumă de la 300 la
800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul
de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
Aceeaşi acţiune: a) legată de învinuirea de săvîrşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau
excepţional de grave; b) săvîrşită din interes material ori din alte interese personale; c) soldată cu
urmări grave, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.

Articolul 308 alin. (2) din Codul penal, prevede că arestarea ilegală cu bună-ştiinţă de către
judecător, se pedepseşte cu închisoare de pînă la 3 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.

Răspunderea civilă a judecătorului nu este nici ea stipulată în mod special de legislaţia civilă. Codul
civil conţine norme apropiate obiectului de studiu în art. 1405 - Răspunderea statului pentru
prejudiciul cauzat prin acţiunile organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanţelor de
judecată. Potrivit acestui articol, prejudiciul cauzat persoanei fizice prin condamnare ilegală,
atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma arestului
preventiv sau sub forma declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, prin aplicarea ilegală în calitate
de sancţiune administrativă a arestului, muncii neremunerate în folosul comunităţii se repară de
către stat integral, indiferent de vinovăţia persoanelor de răspundere ale organelor de urmărire
penală, ale procuraturii sau ale instanţelor de judecată. Statul se exonerează de răspundere în cazul,
cînd persoana vătămată a contribuit intenţionat şi benevol la producerea prejudiciului prin
autodenunţ.

Actualmente, la noi în ţară a fost adoptată Legea cu privire la modul de reparare a prejudiciului
cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor
judecătoreşti. Legea prenotată constituie actul legislativ de bază care reglementează cazurile, modul
şi condiţiile de răspundere patrimonială a statului pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile ilicite
comise în procesele penale şi administrative de organele de urmărire penală, de procuratură şi de
instanţele judecătoreşti.

În ceea ce priveşte răspunderea civilă în cazurile cînd judecătorul a acţionat ca persoană fizică şi a
cauzat prejudiciu altei persoane, legislaţia civilă materială şi cea procesuală nu face nici o excepţie,
5
putînd fi vorba numai de locul examinării cauzei, instanţa unde lucrează judecătorul urmînd să fie
recuzată din motivul cunoscut al Codului de procedură civilă al Republicii Moldova.

3) Codul deontologic al judecătorului. Caracteristica generală.

Codul de etică al judecătorului a fost aprobat prin Hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii nr.
366/15 din 29 noiembrie 2007. Codul a fost pus în aplicare din 1 ianuarie 2008.

În preambul se declară, că un sistem judiciar independent şi onorabil este indispensabil justiţiei.


Justiţia ocupă un loc deosebit în afirmarea statului de drept, iar conduita, moralitatea şi cultura
judiciarului au o importanţă majoră în procesul de înfăptuire a ei. În actualele condiţii, faţă de
judecători, ca exponenţi ai puterii judecătoreşti, sînt înaintate un şir de cerinţe morale şi de conduită
specifice, o parte dintre ele fiind incluse în acte normative, altele urmînd a fi însuşite şi respectate
ca deziderate ale eticii profesionale. Judecătorul trebuie să participe activ la stabilirea, menţinerea,
aplicarea normelor de conduită, pe care le va respecta personal, astfel încît să fie asigurată
integritatea şi independenţa sistemului judecătoresc.

Codul are 6 capitole, cele de bază fiind axate asupra: independenţei şi imparţialităţii judecătorului;
obligaţiilor judecătorului; incompatibilităţi şi interdicţii; răspunderea pentru încălcarea eticii
profesionale.

Articolul 1 din Cod stabileşte scopul reglementării. Potrivit acestuia, autoritatea judecătorească este
în Republica Moldova o ramură a puterii de stat. Administrarea justiţiei este un atribut inerent
sistemului judecătoresc şi, în special, judecătorilor. Codul de etică al judecătorului stabileşte
standardele de conduită ale acestuia, conforme cu responsabilităţile, onoarea şi demnitatea profesiei
sale şi care sînt obligatorii pentru a fi respectate de către toţi judecătorii din Republica Moldova.
Respectarea normelor cuprinse în prezentul Cod constituie un criteriu pentru evaluarea eficacităţii,
calităţii şi integrităţii profesionale a judecătorului. Evaluarea respectării standardelor de conduită
prescrise în prezentul Cod este efectuată de Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit legii.

Potrivit art. 2, judecătorul trebuie să fie independent în exercitarea funcţiilor sale, conform
principiilor de drept garantate de Constituţie, de alte legi şi norme naţionale, de acte internaţionale
la care Republica Moldova este parte. Judecătorul are îndatorirea să promoveze supremaţia legii şi
statul de drept, să apere drepturile şi libertăţile fundamentale, interesele legitime ale tuturor
persoanelor, independent de cetăţenie, origine etnică, rasă, naţionalitate, cultură, ideologie, religie,
limbă, sex, apartenenţă politică, avere, origine socială, asigurînd în toate cazurile calitatea şi
caracterul echitabil al actului de justiţie. Judecătorul este obligat să respecte egalitatea persoanelor
în faţa legii, asigurîndu-le un tratament cuviincios prin apărarea demnităţii şi onoarei lor, precum şi
integritatea fizică şi morală a tuturor participanţilor la procedurile judiciare. Atitudinea corectă,
imparţială faţă de om ca valoare supremă, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale în
conformitate cu normele de drept naţionale şi internaţionale şi cu principiile morale general-
recunoscute sînt cerinţe obligatorii faţă de judecător. În toate cazurile, judecătorul va acţiona
independent, fără orice influenţe, îndrumări sau control şi nu-şi va permite comportament
necuviincios, inadecvat sau ilegal, care poate genera conflicte de interese şi periclita încrederea în
independenţa sa. Judecătorul trebuie să informeze imediat Consiliul Superior al Magistraturii despre
orice faptă, acţiune, eveniment de natură să-i afecteze independenţa, imparţialitatea, obiectivitatea
judiciară, sau despre oricare încălcare a standardelor de etică prevăzute în Codul de etică.

Potrivit art. 3 din Cod, judecătorul trebuie să judece toate cauzele imparţial, în conformitate cu
legea, fără restricţii, influenţe, presiuni, ameninţări sau ingerinţe, directe sau indirecte, indiferent din
partea cui sau pentru care motive ar veni ele. Judecătorul va pronunţa hotărîri independent,
rămînînd fidel legii, menţinîndu-şi autoritatea şi competenţa profesională şi nu se va lăsa influenţat
de contacte, stimulente, informaţii sau sfaturi din partea oricăror persoane, structuri de stat sau
instituţii publice, mijloace de informare în masă, interese de partid, interese publice, doctrine
6
politice, sentimente sau teama de eventuale critici imediate sau de durată. Judecătorul trebuie să se
abţină de la orice comportament, acţiune sau manifestare care ar putea prejudicia încrederea
publicului în sistemul judecătoresc. Judecătorul îşi va exercita funcţiile nepărtinitor şi fără
prejudecăţi, nu va manifesta atitudine preconcepută prin exprimare sau prin fapte şi nu-şi va permite
cuvinte, fraze, gesturi sau alte acţiuni care ar putea fi înterpretate ca semne de părtinire sau
prejudecată. Judecătorul este obligat să fie imparţial şi să nu admită influenţe asupra activităţilor
sale profesionale de către nici o persoană, inclusiv de rudele, prietenii sau cunoscuţii săi.

În sensul art. 4 din Codul de etică, judecătorul este obligat să se abţină de la oricare proces în care
imparţialitatea sa ar putea fi pusă la îndoială şi se va autorecuza într-un proces în care aceasta este
cerută de lege, inclusiv în cazurile în care:
(a) are o părtinire sau prejudecată proprie faţă de una dintre părţi, sau personal deţine
informaţii despre probele contestate ce ţin de proces;
(b) ştie că el, personal sau ca custode, sau soţul său (soţia) sau alte rude apropiate au un
interes financiar în obiectul disputei sau orice alt interes care ar putea afecta substanţial rezultatul
procesului.

Articolul 5 din Cod, stabileşte obligaţiile judecătorului. În exercitarea atribuţiilor, judecătorul are
următoarele obligaţii:
a) să-şi îndeplinească îndatoririle şi funcţiile de serviciu profesionist, competent, inclusiv
toate sarcinile administrative date conform legii;
b) să-şi menţină la nivel înalt şi să-şi perfecţioneze permanent cunoştinţele, competenţele şi
abilităţile sale profesionale prin autoinstruire, instruire continuă şi educaţie întru executarea
adecvată a îndatoririlor de administrare a justiţiei;
c) să decidă prompt, eficient şi obiectiv în toate cauzele judiciare, acţionînd cu diligenţă şi în
timp util, să respecte termenele legale, iar în cazul în care legea nu prevede astfel de limite, să-şi
îndeplinească îndatoririle într-o perioadă de timp rezonabilă;
d) să păstreze secretul profesional ce ţine de deliberările sale şi de informaţiile confidenţiale
obţinute în timpul îndeplinirii atribuţiilor legate de şedinţele de judecată şi în afara acestora;
e) să întreprindă, în exerciţiul funcţiei, măsurile necesare pentru păstrarea sau sigilarea
cuvenită a informaţiilor, materialelor confidenţiale obţinute, potrivit legii şi să asigure prevenirea
dezvăluirii neautorizate a acestora;
f) să respecte egalitatea cetăţenilor în faţa legii, asigurîndu-le un tratament juridic
nediscriminatoriu, să apere demnitatea, integritatea fizică şi morală a tuturor persoanelor care
participă, în orice calitate, la procedurile judiciare;
g) să-şi exercite responsabilităţile juridice ce îi revin în măsura în care să se asigure de
aplicarea corectă a legii şi instrumentarea cauzelor în mod echitabil, eficient şi fără întîrziere.

Potrivit art. 6 din Codul de etică, judecătorul va menţine ordinea şi atmosfera respectuoasă în
şedinţele de judecată, asigurînd disciplina şi solemnitatea desfăşurării procesului, fie în biroul său,
fie în sala de judecată. El urmează a da dovadă de demnitate, respect şi răbdare faţă de toţi
participanţii la proces. Judecătorul va avea permanent un comportament oficial, sobru, politicos în
comunicarea cu alte persoane. El va cere tuturor participanţilor la proces şi altor funcţionari ai
sistemului judiciar să se abţină de la manifestarea, prin cuvinte sau atitudine, a părtinirii sau
prejudecăţilor împotriva părţilor, martorilor, avocaţilor sau altor persoane. Judecătorul îşi va
conforma exteriorul şi vestimentaţia în timpul exercitării funcţiei la cerinţele legii şi prestigiul
profesiei.

Articolul 7 din Codul de etică prevede bazele etice ale relaţiilor judecătorului în colectivul de
muncă. Relaţia judecătorului cu colectivul de muncă trebuie să se bazeze pe respect şi bună-
credinţă, comportamentul exemplar fiind un model de comunicare şi atitudine reciprocă adecvată.
Judecătorul nu poate denigra în public probitatea profesională şi morală a colegilor săi. Judecătorul
va evita discuţii cu participanţii la proces sau cu terţe persoane despre alte cauze puse pe rol în
instanţă, decît în cazurile prevăzute de lege. Judecătorul poate să consulte alţi judecători doar
7
referitor la legislaţia de ordin material, procedural, administrativ pe marginea unei anumite cauze
care se află în curs de examinare. Discuţia este limitată la probleme teoretice şi poate fi iniţiată doar
de judecătorul care examinează cauza respectivă. Cu excepţia cazurilor permise de lege, judecătorul
nu va admite intervievări, argumentări sau comunicări private, menite să-i influenţeze acţiunile sale
profesionale în orice cauză civilă, penală sau administrativă.

Potrivit art. 8 din Codul de etică, se garantează dreptul judecătorului la opinie. Judecătorul nu va
face comentarii publice, inclusiv în mijloacele de informare în masă, pe marginea cauzelor aflate pe
rol în instanţă pînă la intrarea în vigoare a hotărîrilor adoptate. Judecătorul îşi poate exprima opinia
prin declaraţii publice, realizîndu-şi dreptul la replică, pentru a infirma oricare afirmaţie falsă sau
defăimătoare, inclusiv publicată în mijloacele de informare în masă, la adresa sa sau despre procesul
de judecată. În cazul cînd va face declaraţii publice, se va conduce de criterii de rezonabilitate şi
măsură.

Restricţiile privind activitate sînt instituite pin art. 9. Judecătorul nu poate:


a) să cumuleze funcţia deţinută cu nici o altă funcţie publică sau privată, cu excepţia
activităţii didactice şi/sau ştiinţifice;
b) să solicite sau să colecteze fonduri pentru orice formaţiune politică, organizaţie
educaţională, religioasă, de caritate sau civică, să utilizeze sau să permită utilizarea prestigiului
funcţiei sau a titlului de judecător în scopurile enumerate mai sus;
c) să încurajeze sau să influenţeze pe cineva să adere la o formaţiune politică;
d) să ofere, să solicite, să colecteze sau să distribuie bani sau orice alte obiecte de valoare,
bunuri întru susţinerea unui candidat în scopuri politice sau la o funcţie cu caracter politic;
e) să-şi exprime sau să-şi manifeste convingerile sale politice prin comportament, atitudine,
acte sau declaraţii în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu;
f) să participe la reuniuni publice cu caracter politic;
g) să se implice în orice activitate sau comunicare neformală cu scopul de a influenţa orice
problemă care se examinează sau ar putea fi examinată într-o instanţă de judecată;
h) să folosească telefonul sau orice alt dispozitiv electronic de comunicaţie în timpul
şedinţelor de judecată şi al deliberărilor.

Judecătorul se va abţine de la implicarea, participarea sau judecarea litigiilor sau cauzelor în care el,
membrii familiei sale sau rudele apropiate sînt antrenate sau poate exista un potenţial conflict de
interese. În cazul apariţiei conflictului de interese, judecătorul va dezvălui aceasta părţilor
respective şi va întreprinde toate acţiunile necesare pentru a-l elimina. Judecătorul nu se poate
implica în activităţi care încalcă legile, normele sau standardele de etică din Cod ce ar duce la
imparţialitate, prejudecăţi, conflicte de interese sau ar interveni în responsabilităţile profesionale.
Judecătorul nu va influenţa un alt judecător în exercitarea funcţiilor şi obligaţiilor profesionale.
Judecătorului cu atribuţii de răspundere şi/sau administrative i se interzice de a face uz de
autoritatea sa pentru a interveni în procesul de judecată sau în soluţionarea cauzelor.

Articolul 10 este dedicat atribuţiilor profesionale şi familiei. Judecătorul poate acorda consultaţie
juridică numai părinţilor, soţului (soţiei), copiilor, fraţilor, surorilor, bunicilor, nepoţilor şi
persoanelor aflate sub tutela sau curatela sa. Judecătorului îi este interzisă implicarea în soluţionarea
chestiunilor, care afectează membrii familiei sale sau alte persoane în orice alt mod neprevăzut de
reglementările legale. Relaţiile de familie şi sociale ale judecătorului nu trebuie să influenţeze
hotărîrile judecătoreşti pe care le adoptă în exercitarea atribuţiilor profesionale.

Activităţii extrajudiciare este dedicat art. 11 din Codul de etică. Judecătorul îşi poate exercita pe
deplin drepturile sale de cetăţean în concordanţă cu cerinţele Codului de etică. Judecătorul îşi va
organiza toate ctivităţile extrajudiciare astfel încît să menţină autoritatea şi demnitatea funcţiei sale,
precum şi imparţialitatea şi independenţa sistemului judecătoresc. Judecătorul se poate implica în
orice activităţi sociale în măsura în care acestea nu prejudiciază autoritatea puterii judecătoreşti,
prestigiul profesiei sau executarea obligaţiilor profesionale. Activităţile extrajudiciare ale
8
judecătorului nu vor provoca îndoieli cu privire la imparţialitatea, obiectivitatea sau integritatea sa.
Judecătorul poate participa la elaborarea şi editarea de publicaţii, articole, studii de specialitate,
lucrări literare sau ştiinţifice, cît şi la alte activităţi extrajudiciare, în vederea îmbunătăţirii legislaţiei
sistemului judecătoresc, administrării justiţiei, promovării profesiei, respectînd cerinţele Codului de
etică.

Activităţii guvernamentale, civile şi caritabile este dedicat articolul 12. Judecătorul nu poate
accepta desemnarea sa în comitete, comisii, grupuri de lucru sau oricare alte structuri
guvernamentale, preocupate de probleme ce nu ţin de perfecţionarea legislaţiei, a sistemului judiciar
sau administrarea justiţiei. Judecătorul poate activa în cadrul unei organizaţii sau agenţii
guvernamentale, care are ca scop perfecţionarea legislaţiei, a sistemului judiciar sau administrarea
justiţiei, sau al unei organizaţii educaţionale, caritabile ori civile non-profit, doar cu condiţia
respectării îndatoririlor stabilite de legislaţia în vigoare şi Codul de etică. Judecătorul poate
participa la activităţi civice şi de caritate care nu au efect negativ asupra imparţialităţii sale şi nu
intervin în exercitarea funcţiilor sale profesionale.

Activităţilor financiare este dedicat articolul 13. Judecătorul se va abţine de la orice tranzacţii
financiare şi afaceri de natură să-i afecteze imparţialitatea, să influenţeze exercitarea îndatoririlor
sale, să-i exploateze funcţia sau să-l implice în convenţii cu avocaţi sau alte persoane care ar putea
fi participanţi la procese în instanţa de judecată în care activează. Judecătorul poate deţine şi
administra investiţii, inclusiv bunuri imobile, să se implice în alte activităţi profitabile, însă nu va fi
funcţionar, director, administrator sau angajat al nici unei bănci, instituţii de creditare, companii de
asigurări, întreprinderi publice sau altor companii cu cotă de participare publică sau structuri de stat.
Judecătorul va achiziţiona şi înstrăina proprietatea personală într-un mod care să nu provoace
îndoieli privind independenţa şi imparţialitatea sa sau să provoace conflicte de interese. Judecătorul
nu va utiliza informaţia obţinută în calitatea sa oficială în interese proprii, ale membrilor familiei
sau ale altor persoane la efectuarea diferitor tranzacţii financiare sau în scopuri ce nu ţin de
exercitarea funcţiei.

Prevederi speciale privind integritatea judecătorului sunt conţinute la articolul 14. Judecătorul nu va
solicita sau accepta, direct sau indirect, plăţi, cadouri, servicii sau alte beneficii, în numele său, ai
membrilor familiei sale sau prietenilor, ca preţuire pentru exercitarea sau abţinerea de la
îndeplinirea obligaţiilor sale în legătură cu o cauză care urmează a fi examinată de către acesta.
Încălcările prezentei reglementări sînt supuse urmăririi penale, pe lîngă aplicarea sancţiunilor
conform legislaţiei în vigoare. Judecătorului i se interzice obţinerea ilegală de bunuri materiale,
servicii, privilegii sau alte avantaje, inclusiv acceptarea sau achiziţionarea de bunuri (servicii) la un
preţ (tarif) mai mic decît valoarea lor reală.

Pentru încălcarea prevederilor Codului de etică, judecătorul poartă răspundere disciplinară în


conformitate cu legislaţia în vigoare.

4) Normele etice în sistemul de relaţii dintre judecători şi participanţii la proces.

Potrivit art. 6 din Codul de etică a judecătorului, judecătorul va menţine ordinea şi atmosfera
respectuoasă în şedinţele de judecată, asigurînd disciplina şi solemnitatea desfăşurării procesului,
fie în biroul său, fie în sala de judecată. El urmează a da dovadă de demnitate, respect şi răbdare faţă
de toţi participanţii la proces. Judecătorul va avea permanent un comportament oficial, sobru,
politicos în comunicarea cu alte persoane. El va cere tuturor participanţilor la proces şi altor
funcţionari ai sistemului judiciar să se abţină de la manifestarea, prin cuvinte sau atitudine, a
părtinirii sau prejudecăţilor împotriva părţilor, martorilor, avocaţilor sau altor persoane. Judecătorul
îşi va conforma exteriorul şi vestimentaţia în timpul exercitării funcţiei la cerinţele legii şi prestigiul
profesiei.