Sunteți pe pagina 1din 4

Rolul statului, ca principala institutie de organizare si conducere politica a

societatii, se realizeaza prin anumite functii:


1 pe plan intern:a.functia legislativa, prin care statul, cu organismele sale
specializate, adopta ntreaga legislatie din societate, inclusiv constitutia;b.functia
organizatorica, are n vedere transpunerea n viata a legilor si a altor decizii
adoptate, ct si organizarea ntregii activitati pentru asigurarea desfasurarii normale a
vietii sociale;c.functia judecatoreasca, prin care se supravegheaza aplicarea corecta
a legilor si sanctionarea ncalcarii acestora;d.functia economica, ce consta, pe de o
parte, n faptul ca statul este organizatorul direct al activitatii economice n cadrul
proprietatii de stat si, pe de alta parte, asigura ntregul cadru politico-organizatoric
prin care agentii economici independenti (propritari privati sau publici) sa-si
desfasoare activitatea;e.functia sociala, prin care se asigura conditiile ca toti cetatenii
tarii, independent de pozitia lor sociala, sa duca o viata decenta, prin organizarea unui
sistem de protectie sociala, de asigurari sociale, de sanatate etc.;f.functia
administrativa, prin care se asigura servicii catre populatie, pentru desfasurarea
normala a tuturor activitatilor precum: asigurarea surselor de energie, apa, servicii
publice etc;g.functia culturala, prin care se asigura conditii de instruire si educare a
tuturor cetatenilor prin institutii specializate, de nvatamnt, cultura, cercetare
stiintifica etc.h. functia de aparare pe plan intern a ordinii sociale si asigurarea
convietuirii normale, functie care are o latura preventiv educativa si alta coercitiva,
prin care se sanctioneaza actele antisociale, savrsite de unii membrii ai comunitatii.
2. pe plan extern:a.functia de aparare a independentei si suveranitatii statale,
a integritatii teritoriale si a ordinii de drept;b. functia de organizare a colaborarii
cu statele lumii pe diferite planuri: politic, economic, stiintific, cultural etc.;c.
functia de aparare a pacii n lume, a mentinerii unui climat de liniste si ntelegere
ntre popoare.Toate aceste functii satisfac anumite cerinte reglatoare, normative si
chiar punitive concepute pentru a asigura buna functionare si eficienta social-umana,
a principalelor domenii de activitate statala, de exercitare a puterii sau puterilor n
cadrul statului de drept.
Functia legislativa se caracterizeaza prin faptul ca are ca obiect stabilirea de reguli de
conduita sociala, generale si impersonale, cu caracter obligatoriu si susceptibile de a fi
sanctionate, daca ar fi ncalcate, prin forta de constrngere a statului. Se spune ca aceste
reguli sunt generale si impersonale n sensul ca, desi chemate sa se aplice unor persoane,
ele sunt formulate n abstract, adica au n vedere fie toti indivizii unei colectivitati, fie o
categorie sau mai multe categorii de persoane definite prin anumite trasaturi comune.
Functia legislativa se deosebeste de celelalte functii si prin faptul ca are un caracter
originar. Astfel, regulile cu caracter general adoptate pe cale de lege, au o forta juridica
superioara tuturor celorlalte norme juridice, motiv pentru care se spune ca functia legislativa
exercitata de organul reprezentativ national este o manifestare directa a suveranitatii
poporului.
De aici si consecinta ca functia executiva sau administrativa si cea jurisdictionala au o
autoritate derivata, n sensul ca actele ndeplinite n cadrul acestor functii nu sunt o
expresie directa a vointei organului reprezentativ pe plan national, ci se impun respectului
general n temeiul legii, care determina conditiile si organele de care pot fi emise1[4].
Functia executiva sau administrativa, cum mai este denumita de unii autori2[5], are ca
obiect organizarea aplicarii si aplicarea n concret a legilor, asigurarea bunei functionari a
serviciilor publice instituite n acest scop, precum si emiterea de acte normative si
individuale sau efectuarea de operatii materiale, prin care, pe baza legii, se intervine n
viata particularilor pentru a le dirija activitatea sau a le face anumite prestatii.3[6]
Erast Diti Tarangul afirma direct ca obiectul functiunii administrative este sa intervina n
viata particularilor, furnizndu-le anumite prestatiuni, supraveghind si dirijnd viata sociala
si de a executa legea4[7].
Daca functia legislativa se caracterizeaza prin acte juridice cu caracter general si
impersonal, functia executiva se realizeaza att prin acte generale si impersonale, ct si
prin acte individuale, fapte materiale juridice si operatii materiale-tehnice individuale si
concrete.
Daca functia executiva sau administrativa are un caracter derivat, consecinta este ca actele
administrative trebuie sa fie conforme cu legea. n anumite situatii, nsa legea acorda
autoritatilor administrative o adevarata putere discretionara, n temeiul careia acestea nu se
limiteaza doar n a aplica legea, ci au si libertatea de a alege, n anumite limite, ntre doua
sau mai multe solutii5[8].
Separarea puterilor n stat, numit adesea doar "separarea (sau i separaia) puterilor", este
un termen politic creat i folosit pentru prima dat de gnditorul politic francez al epocii
Iluminismului Baron de Montesquieu
[1][2]
, constituind un model de guvernare a tuturor
statelor democratice de astzi.Conform acestui model, puterea statului trebuie divizat n
diferite compartimente cu puteri i responsabiliti separate i independente. Cea mai normal













separare a acestor puteri este cea tripartit, care se ntlnete la majoritatea naiunilor
moderne, unde este vorba de puterile legislativ, judiciar i executiv, cu meniunea c
aceste funcii nu au voie s se afle n aceeai mn. Acest principiu a fost enunat n lupta
mpotriva statului absolutist, principiul acesta devenind baza statului constituional modern.
Prin separata transmitere a funciilor ctre parlament, guvern, administraie, precum i ctre
judectori independeni, puterea statal este inut n echilibru prin intermediul unor controale
reciproce (echilibrul puterilor), aprnd astfel pe ceteni de eventualele aciuni despotice ale
statului.
Propovduitorii separrii puterilor n stat cred i afirm c aceast limitare a
responsabilitilor i a puterilor protejeaz democraia i blocheaz apariia tiraniei, n timp ce
critici ai separrii puterilor, aa cum ar fi profesorul Charles M. Hardin,
[3]
subliniz c
indiferent de realizri, separarea puterilor ncetinete procesul de guvernare, promoveaz
dictatura executivului, respectiv consfinete imposibilitatea tragerii acestuia la rspundere,
Prin transmiterea funciilor ctre parlament, guvern i administraie, precum i ctre judectori
independeni, puterea statal este inut n echilibru prin intermediul unor controale reciproce
(echilibrul puterilor), cetenii fiind astfel aprai de potenialele intervenii despotice ale
statului.
n ceea ce privete dictaturile, aici principiul separaiei puterilor nu i gsete aplicare, pentru
c puterea legislativ i cea executiv se afl de cele mai multe ori n aceeai mn, iar
independena sistemului juridic este limitat sau chiar nclcat complet. n loc de a separa
cele trei puteri - legislativ, juridic i executiv - , statul dictatorial se comport dup
principiul (exemplificativ) "eu dau legea, eu te judec, i tot eu te supun la pedeaps".
Sistemul tripartit al lui Montesque
Montesquieu a descris un sistem de separare al puterii politice ntre trei tipuri diferite de
entiti, pe care le-a desemnat ca fiind executivul, legislativul i juridicul. Modelul prezentat
de Montesquieu a fost inspirat de modelul constituional britanic, n care monarhul ar fi
corespuns executivului, parlamentul rii ([The] British Parliament) ar fi corespuns
legislativului i curile de justiie ar fi corespuns puterii juridice. Critici ai sistemului propus
de iluministul francez au comentat adesea c idea sa de separare a puterilor este neclar
ntruct n Marea Britanie exist o legtur prea strns ntre executiv, legislativ i juridic. Pe
de o parte, Montesquieu propusese un model care era viabil n timpul su, i, pe de alt parte,
legturile politice invocate erau mult mai slabe n trecut dect sunt astzi.
Montesquieu a precizat cu claritate c "independena juridicului trebuie s fie real i nu doar
aparent".
[4]
"Puterea juridic a fost perceput n general ca cea mai important dintre puteri,
independent i de neverificat", dar i cea mai puin periculoas.
[4]
Anumii politicieni
consider exercitarea puterii judiciare asupra lor nii ca o "criminalizare", cnd, de fapt, ceea
ce acetia numesc criminalizare este un rspuns al juridicului la acte de corupie sau de abuz
de putere ale acelorai politicieni.
[5]

Legislativul[modificare | modificare surs]
Legislativul este una dintre cele trei puteri fundamentale independente i este nsrcinat cu
dezbaterea i aprobarea legilor n sensul coninutului i formei acestora, precum i cu
controlul asupra executivului i judiciarului.
Judiciarul
Rolul judiciarului este de a interpreta i aplica legile n numele statului. Aceast putere se
concretizeaz printr-o ierarhie de curi de justiie. n Romnia, curtea suprem este nalta
Curte de Casaie i Justiie.
Executivul
Executvul (guvernul) se ocup cu implementarea legilor n practic i cu administrarea
birocraiei de stat. n fruntea guvernului se afl prim-ministrul.
Rolul acestei puteri nu este emiterea legilor (rol al legislativului) i nici nu este interpretarea
lor (rol al judiciarului). Guvernul ns poate propune legi spre aprobare de ctre legislativ.
Separarea puterilor in stat este un principiu fundamental al statului de drept si presupune o distribuire
a puterii catre instante diferite, independente, inzestrate cu atribute si prerogative de conducere.
Scopul separarii puterilor in stat este acela de a impiedica acumularea, detinerea sau exercitarea
absoluta a puterii.
Divizarea puterii poate garanta adoptarea si aplicarea corecta a legilor precum si respectarea
drepturilor fundamentale ale oamenilor. In statul nostru aceasta divizare reprezinta existenta a trei
puteri si anume puterea legislativa, puterea executiva si puterea judecatoreasca.
Puterea legislativa este exercitata de catre Parlament, acea institutie care reprezinta principiul
suveranitatii poporului, este organul reprezentativ, suprem al poporului roman si unica autoritate
legiuitoare a tarii.
Atributiile cele mai importante sunt: adoptarea legilor, obligatorii pentru toti cetatenii, organizarea
armatei si apararii nationale, organizarea administrativ teritoriala a tarii, organizarea invatamantului,
adoptarea bugetului.
Puterea executiva este realizata de Guvern, care pune in aplicare legile, asigura realizarea politicii
interne si externe a tarii si conducerea generala a administratiei publice.
Puterea judecatoresca este realizata de Instantele Judecatorestie care vegheaza la respectarea
legilor.