Sunteți pe pagina 1din 32

Sinteza proteinelor

Este activitatea fundamentala a fiecarei celule din organism


Ea reprezinta expresia informatiei genetice din ADN si este un
fenomen care se desfasoara intr-un singur sens:
ADNARNproteine
Datorita universalitatii sale, acest proces este cunoscut sub
denumirea de dogma centrala a biologiei moleculare

Dogma centrala a biologiei moleculare
Descrie procesul format din doua etape, transcriptia si translatia
prin care se produce fluxul informatiei genetice din ADN genic
pana la proteina nou-sintetizata.
Fluxul informatiei genetice
In realitate, fluxul informatiei genetice nu este in totalitate
unidirectional
Exista secvente de ADN-retrotranspozoni, care sunt transcrise mai
intai in ARN si apoi sub actiunea unei revers transcriptaze sunt
copiate sub forma de ADNc care se insera aleatoriu in ADN
Exemplu de virus ARN care se insera prin reverstranscriptie in
genomul ADN este vs. HIV.

Fluxul informatiei genetice Etape
I. Transferul informatiei genetice din ADN-ul cromozomial in
citoplasma celulei. Acest transfer este realizat prin sinteza
moleculelor de ARN mesager care, conform principiului
complementaritatii bazelor azotate, respecta riguros structura
primara a ADN-ului;
II. Formarea nisei polizom unde se asambleaza specific
aminoacizii in lanturile polipeptidice(pe baza ARNm,ARNt si
ARNr)care duc la edificarea unei proteine ale carei structura si
functie sunt specifice fiecarui individ si fiecarei specii;
III. Materializarea informatiei genetice sub forma de molecule
proteice, enzimatice, imunologice;
IV. Finalizarea caracterelor anatomo-structurale. Realizate
ontogenetic, controlate genetic si influentate de factorii de mediu,
caracterele morfologice sunt particulare fiecarui individ si fiecarei
specii.


Teoria semantica a fluxului informatiei genetice
Biopolimerii celulari pot fi clasificati dupa gradul semnificatiei genetice
si participarea la edificarea caracterului(Zuckernandl si Pauling).

Semantida primara - ADN-ul cromozomial are drept caracteristica
dispunerea liniara a informatiei genetice - detine informatia primara
a genelor;
Semantida secundara ARN-ul celular are rolul de mesager intre
nucleu si citoplasma - copiaza informatia genetica din ADN, folosita
apoi in citoplasma pentru ordonarea aminoacizilor din structura
polipeptidului;
Proteinele, formate din lanturi polipeptidice sunt considerate
semantide tertiare;
Molecule episemantice - Glucidele si lipidele se sintetizeaza sub
controlul unor enzime specifice; ele ca produs final nu exprima in
totalitate informatia obtinuta din primele trei tipuri de semantide.

CODUL GENETIC
Intelegerea fluxului de informatie genetica cere cunoasterea
modului particular in care sunt codificate mesajele in structura
ADN-ului cromozomial;
Informatia genetica este inregistrata in moleculele acizilor nucleici
sub forma unui cod genetic.
Codul genetic este determinat de ordinea bazelor azotate in
structura primara a ADN-ului.
Orice informatie genetica este reprezentata conventional prin
semne simboluri (A, G, C, T/U);
Totalitatea semnelor conventionale care servesc la obtinerea unui
mesaj genetic reprezinta alfabetul genetic;
4 simboluri(A, G, C, T/U) = 20 aminoacizi?
Watson si Crick au introdus in 1961 notiunea de codon unitatea
de functie a codului genetic, format dintr-o succesiune de baze
azotate, necesare pentru codificarea unui aminoacid din structura
proteinelor;
Initial s-a crezut ca unitatea de functie este reprezentata de un
singur nucleotid, adica codonul univoc. Daca codonul ar specifica
strict un aminoacid, numarul codonilor obtinuti ar fi de 4 x 1 = 4,
deci ar fi specificati numai 4 aminoacizi, iar restul de 16 ar ramane
nespecificati;
Acelasi rationament poate fi aplicat si in cazul codonului biunivoc
4 x 4 = 16 codoni, respectiv 16 aminoacizi, admitand faptul ca
ordinea bazelor modifica tipul de aminoacid;
Nierenberg si Matthaei(1961) au demonstrat ca, dimensional,
codonul este triunivoc, iar fiecare aminoacid este codificat de o
tripleta, succesiunea a trei nucleotide adiacente;
Prin aceasta asociere numarul combinatiilor posibile este de 4 x 4
x 4 = 64, care acopera si depaseste numarul aminoacizilor din
structura proteinelor.

Descifrarea codului genetic
Codul genetic a fost descris de catre Robert Holley, Har Gobind
Khorana si Marshall Nirenberg in 1965 si a insemnat inceputul erei
geneticii moleculare
Codul a fost descifrat experimental folosind polinucleotide sintetice
cu secventa cunoscuta de ARNm si analizand secventa de
aminoacizi a proteinei sintetizate artificial
De exemplu, ARNm sintetic al poliuracilului a produs un polipeptid
alcatuit numai din fenilalanina, deci tripleta UUU codifica
fenilalanina.
Premiul Nobel pentru chimie in 1968
Structura codului genetic
CARACTERISTICILE CODULUI GENETIC
Unitatea de functie a codului genetic este codonul. El este
format din secventa liniara a trei nucleotide;
Reprezinta un sistem de corespondenta intre informatia din
structura ADN-ului si un anumit aminoacid
Codul genetic este degenerat. Numarul combinatiilor posibile
este 4 = 64 codoni. Fata de numarul aminoacizilor avem un
surplus de 44 de codoni. Dintre aceste triplete, multe participa la
codificarea aceluiasi aminoacid.
De exemplu, leucina este codificata de 6 codoni diferiti: UUA,
UUG, CUU, CUC, CUA si CUG, iar arginina de 6 codoni: CGU,
CGC, CGA, CGG, AGA si AGG.
Acestia sunt codoni sinonimi iar codul genetic este degenerat,
adica un aminoacid este specificat de mai multi codoni. Acest
aspect se numeste redundanta informationala;
Desi este un termen peiorativ, caracterul degenerat al codului
genetic este un avantaj informational deoarece unele mutatii
genice ce produc codoni sinonimi nu modifica proteina codificata
de gena(mutatii silentioase sau izo-semantice)
Aceasta degenerare este un sistem de protectie impotriva efectului
mutatiilor.
Codul genetic inscris in molecula ADN-ului este recunoscut in
structura ARN-ului mesager prin complementaritatea bazelor: C
G, G C, T A, A U.
Codul genetic nu este ambiguu. Un codon dat recunoaste un
singur tip de aminoacid.
Codificarea este inepuizabila. De exemplu, secventa de 10
dezoxiribonucleotide realizeaza 1 milion de combinatii sau fraze
diferite, iar dintr-o secventa de 15 dezoxiribonucleotide pot rezulta
cateva sute de milioane de combinatii diferite.
Mesajele au punctuatie. Semnele de punctuatie sunt reprezentate
de un codon start sau initiator AUG, si 3 codoni denumiti non-
sens(UAA, UAG, UGA) care semnifica oprirea sintezei proteice.
Codonul initiator AUG(cu care se incepe cadrul deschis de lectura)
specifica metionina.
Codonii stop semnaleaza incheierea sintezei si eliberarea
polipeptidului format(prin fixarea unor factori de eliberare).
Codoni start alternativi pot fi GUG sau UUG; acestia in mod
obisnuit reprezinta valina si leucina dar in prezenta unor factori
initiatori ai translatiei sunt tradusi drept metionina si formil-
metionina
Ceilalti 61 de codoni sunt codoni sens care semnifica cei 20 de
aminoacizi.
Intre codoni nu exista semne de separare sau virgule. Citirea
mesajului se face in flux continuu pana la codonul terminator.
Intre codoni nu raman dezoxi-ribonucleotide izolate, neintegrate in
componenta unui triplet functional.
Codul genetic nu accepta suprapunere. Fiecare codon poseda
bazele proprii, care nu participa in acelasi timp la structurarea altui
codon.
Codul genetic este universal. Aceeiasi codoni codifica aceiasi
aminoacizi la marea majoritate a genelor la animale, plante si
micoorganisme, iar semnalele START si STOP sunt universale si
ele.
Exceptii de la universalitate ale codului genetic
Acestea se refera mai ales la desemnarea unuia sau doi codoni
terminatori drept codoni codificatori la nivelul:
Genelor mitocondriale
Aminoacizilor nestandardizati

Exceptii de la universalitatea codului genetic-Mitocondrii
Gene mitocondriale
La animale si microorganisme codonul UGA codifica triptofan
Experiment: ARNm mitocondrial impreuna cu celelalte componente
ale complexului citozolic de sinteza proteica(aminoacizi, enzime,
ARNt, ribozomi) acesta nu va fi translat in proteine, deoarece
codonul UGA codifica triptofan si nu oprirea sintezei lantului
polipeptidic. Sinteza proteica se opreste acolo unde ar fi trebuit sa
fie inserat aa. trp.
La majoritatea mitocondriilor animale codonul AUA codifica
metionina si nu izoleucina;
Toate vertebratele au mitocondrii ce folosesc codonii
AGA(arginina) si AGG(arginina) drept codoni terminatori ai
lantului polipeptidic;
Mitocondriile de drojdie folosesc toti codonii care incep cu CU
pentru desemnarea treoninei in locul leucinei(CUU, CUC, CUA,
CUG).

Exceptii de la universalitatea codului genetic-Aminoacizii
nestandardizati
Aminoacizi nestandardizati
Marea majoritate a proteinelor este asamblata din cei 20 de
aminoacizi, chiar daca unii pot fi alterati prin fosforilare uneori;
Cu toate acestea, au fost identificate doua cazuri in care un
aminoacid care nu face parte dintre cei douazeci este inserat
printr-un ARNt in lantul polipeptidic:
Selenocisteina(aa 21) Acest aminoacid este codificat prin UGA.
UGA este utilizat si ca terminator al lantului, dar complexul
ribozomal este capabil sa discearna cand trebuie folosit ca
selenocisteina, respectiv secventa terminator.
Aceasta utilizare diferita a codonului a fost semnalata la Archea,
eubacteria.
La om s-au evidentiat 25 de proteine diferite continand seleniu.
Pirolizina(aa 22) La cateva specii de Archea si de bacterii acest
aminoacid este codificat prin UAG, dar poate actiona ca un codon
stop si opreste si sinteza lantului proteic.

CARACTERISTICILE CODULUI GENETIC
Codul genetic se modifica prin mutatie. Principalele tipuri de
mutatii, limitate la un singur cistron constau din: insertia
repetitiva, substitutia sau deletia unei baze din structura ADN-
ului
Daca intr-o celula prin mutatie se suprima sau se insera 1-2
nucleotide (sau un alt numar care nu este multiplu de 3) se
produce o decalare a cadrului de lectura al genei care duce la
aparitia altui codon.
Toti codonii vor fi diferiti si se va sintetiza o proteina in care
toti aminoacizii vor fi diferiti de la locul in care s-a produs
mutatia(numita frameshift)


Mutatiile in codul genetic







R
e
p
e
t
i
tii trinucleotidice
Boala Huntington: insertii CAG care adauga serii de glutamina
Ataxia Friedreich: repetitii GAA in primul intron
Atrofia dentatorubral-pallidoluysiana (DRPLA), produsa prin
amplificarea unor secvente CAG ce produce poliglutamina in
proteina atrofina-1
Boala Kennedy, produsa prin amplificarea trinucleotidica a
secventei CAG in primul exon al genei receptorului androgenic
Sindromul X Fragil: insertii CGG pe cromozomul X; practic acestea
nu sunt legate de arginina deoarece mutatia este localizata in
regiunea 5 netranslata;
CTG in distrofia miotrofica ;
Ataxia spinocerebelara, cu repetitii CAG
Mutatii missense
Anemia Sickle-cell: GAG se transforma in GTG in gena beta a
hemoglobinei;
APC: varianta missense GAC la GTC
Cancer prostatic: mutatie missense GCC la ACC in gena steroid 5
alfa-reductaza
Mutatii nonsens:
-thalassemia (-globin gene)
Boala McArdles glicogenoza prin mutatie nonsens in gena
miofosforilazei
Deletia:
Fibroza chistica deletia UUU
CARACTERISTICILE CODULUI GENETIC
Amplificarea codului genetic
Din 2001 au fost creati 40 de aminoacizi de sinteza
H. Murakami si M. Sisido au emis teoria codonului format din 4 si
5 baze
Steven A. Benner a construit al 65-lea codon functional(in vivo).

SINTEZA DE PROTEINE SI POLIPEPTIDE

poate fi impartita in 2 etape
Transcriptia informatiei genetice de la ADN catre moleculele de
ARNm;
Translatia/ Traductia informatiei genetice intr-un lant polipeptidic.
Diferente ntre replicare si transcriere
Transcrierea, spre deosebire de replicare,care angajeaza
simultan ntregul cromozom, vizeaza numai anumite portiuni de
ADN;
Transcrierea are loc ori de cite ori este necesara o anumita
proteina, deci nu este un eveniment unic, spre deosebire de
replicare, care este un eveniment unic n viata celulei.

ARN polimeraza
Sinteza ARN implica existenta unei enzime
Enzima capabila sa sintetizeze ARN se numeste
ARNpolimeraza(ARNpol), mai exact ARN-polimeraza-ADN-
dependenta;
ARN-P pentru a functiona necesita:
1.ADN dublu catenar
2.Cele 4 ribonucleozide 5-trifosforilate NTP(ATP, GTP, CTP, UTP)
3.Mg2+.
Comparatie ARN-pol si ADN-pol
Asemanari ntre ARN-polimeraza si ADN-polimeraza
Sensul sintezei este ntotdeauna 5-3.
Necesita o matrita, 4 nucleotide si Mg2+.
Diferente ntre ADN-polimeraza si ARN-polimeraza
Spre deosebire de ADN-pol, ARNpol:
-nu necesita primer pentru a initia sinteza
-are o fidelitate mai mica (1 eroare la10.000 baze): face mai multe
erori decat ADN-pol (dar eroarea persista doar o generatie de
proteine, nu toata viata celulei, ca n cazul ADN-pol)

Tipuri de ARN-polimeraze
Procariote Toate cele 3 tipuri de ARN sunt transcrise de aceeasi
ARN-polimeraza
Eucariote Fiecare tip de ARN este transcris de catre un tip diferit
de ARN-polimeraza
ARN-pol I(localizata n nucleol): ARNr 45 S
ARN-poI II(localizata n nucleoplasma): ARNm, ARNsn
ARN-pol III(localizata n nucleoplasma): ARNt si ARN 5S, ARNsn.
TRANSCRIPTIA INFORMATIEI GENETICE
Prin asamblarea ribonucleotidelor in structura ARN-m, respectandu-se
principiul complementaritatii bazelor se reproduce fidel, in negativ,
informatia genetica din segmentul cistronului de ADN.
Transcriptia ARN-m are loc in 3 etape:
Initierea;
Elongatia;
Terminarea.
FAZA DE INITIERE A TRANSCRIPTIEIIncepe cu o secventa
particulara de ADN denumita situs promotor, unde se ataseaza
enzima ARN-polimeraza-ADN-dependenta, care initiaza
transcriptia;
ARN-polimeraza sintetizeaza acid nucleic in directia 5 la 3, iar
citirea matritei de ADN se face in directia 3 la 5;
La acest nivel se gaseste si o subunitate proteica denumita factor
sigma, care are rolul de a mentine conformatia de dublu helix
necesara recunoasterii situsului promotor;
In momentul in care complexul ARN-polimeraza/factor sigma
recunoaste corect promotorul, factorul sigma se disociaza de ARN
polimeraza si enzima incepe sa despiralizeze helixul de ADN,
formand o regiune de dezoxiribonucleotide neimperecheate, care
serveste drept matrita pentru sinteza ARN-ului.
Initierea
-leaga ADN(secvente reglatorii), proteine, ARN-pol;
-catalitic(leaga NTP si formeaza legaturile fosfatdiesterice;
- leaga ADN;
recunoaste promotorul;
asambleaza ARN-pol.
Beta si beta prim formeaza impreuna centrul activ al enzimei.

Faza de initiere a transcriptiei
ARN polimeraza de la E. coli este formata din 6 subunitati
polipeptidice:
2 subunitati alfa;
1 beta;
1 beta prim;
1 omega
Subunitatea sigma-asigura legarea specifica a ARN-pol la
anumite secvente de ADN numite promotor fata de care creste
afinitatea ARN-pol si scade afinitatea enzimei pentru catena non-
matrita;
Primele 5 subunitati sunt strans unite in miezul enzimei
Enzima miez se poate lega nespecific la ADN;
Holoenzima ARN polimeraza recunoaste secventa initiala a unei
gene, regiunea de start, care este cunoscuta sub denumirea de
regiunea promotor;
Informatia continuta de promotor face enzima ARN polimeraza
capabila sa recunoasca precis punctul initial de la care incepe
transcriptia;
Structura promotorului
e alcatuit din regiunea de recunoastere situata in pozitia -35 pb
fata de situsul initial de transcriptie(tss).
Are structura TTGACA si la nivelul ei se ataseaza ARN
polimeraza.
Aceasta structura se refera la catena superioara care nu va fi
transcrisa.
Polimeraza paraseste secventa -35 si se deplaseaza in aval spre
o alta regiune conservata.
Aceasta este a doua secventa de consens(TATAAT) si este
situata in pozitia -10 fata de tss.
Este denumita PRIBNOW BOX(PB)

Faza de initiere a transcriptiei
Distanta dintre PB si secventa -35 este de aproximativ 16-18b;
PB este regiunea unde polimeraza se ataseaza ferm de ADN si se
considera ca este pozitia in care helixul de ADN se deschide
pentru a permite imperecherea de recunoastere intre matrita de
ADN si ARNm;
Atasarea ARN-polimerazei este conditionata de o serie de factori
de transcriptie;
Regiunea deschisa se intinde de la PB pana la cateva pozitii
inaintea punctului +1(tss);
Numai una dintre cele doua catene de ADN este folosita drept
matrita, catena numita antisens(35);
Se obisnuieste sa se descrie secventa genica de pe catena sens;
Transcriptul de ARN(53) va fi complementar ca directie si
structura( cu exceptia U care inlocuieste T) cu catena sens;
Primul nucleotid al transcriptului de ARN este de obicei o purina(A
sau G) situata la capatul 5;
Aceasta inseamna ca pe catena antisens a secventei de ADN care
va fi transcrisa se va gasi la capatul 3 o pirimidina(T sauC).
Initierea transcriptiei se incheie odata cu formarea primei legaturi
fosfat diesterice intre NTP+1 si NTP+2
Faza de elongatie
In timp ce polimeraza se deplaseaza de-a lungul catenei antisens,
pe lantul de ARN sunt adaugate resturi de ribonucleozid
monofosfati(AMP, CMP, GMP, sau UMP) la capatul 3;
Aceste nucleotide rezulta din clivarea precursorilor ribonucleozid
trifosfati(ATP, CTP, GTP si UTP) de o molecula de pirofosfat(PPi);
Subunitatea sigma se detaseaza de pe restul enzimei dupa ce s-au
format 6-10 legaturi fosfodiesterice de NTP si se poate atasa la un
alt complex polimerazic;
Regiunea deschisa a ADN-ului se extinde pe o portiune de aprox.
15pb, deoarece dublul helix de ADN se reface in spatele enzimei
sub actiunea topoizomerazei;
Fiecare transcript in crestere va avea un capat 3 liber la care se
poate atasa capatul 5 al unui nou nucleotid
Etapa de terminare a transcriptiei
Se realizeaza prin doua mecanisme:
Ro dependent
Situsuri ter
Mecanismul ro dependent
Ro este o helicaza ATP-dependenta care are rolul de a desface
duplexul ADN-ARN;
ARN-pol intalneste o zona bogata in GC si incetineste transcrierea;
Proteina ro ajunge ARN-pol si disociaza ARN de ADN.
Mecanismul ro independent:
Situsurile ter sunt bogate in secvente palindromice GC cu
structura simetrica in oglinda urmate de regiuni bogate in secvente
AT(aprox. 6-8 resturi A) pe catena codificatoare);
Secventa inversata, prin transcriere, genereaza un ARN in ac de
par(prin formarea unei regiuni dicatenare), care se termina cu
numeroase secvente uridilice(complementare cozii poli-A);
ARN-pol se opreste cand ajunge la un situs ter;
Pauza permite ARN sa formeze un ac de par;
Acul de par cu coada poli-U distruge legaturile spatiale intre ARN
si ARN-pol;
Complexul de elongare este astfel disociat si elongarea se termina
Secventa semnalizatoare a terminarii transcriptiei

Transcriptia la eucariote
Diferita fata de procariote
Eucariotele au 3 ARN-polimeraze diferite, in vreme ce procariotele
au decat una
Eucariotele nu sintetizeaza ARNm policistronic;
ARNm eucariot este prelucrat inainte de a fi utilizat pentru sinteza
proteinelor.
Diferita fata de procariote
Eucariotele au 3 ARN-polimeraze diferite, in vreme ce procariotele
au decat una
Eucariotele nu sintetizeaza ARNm policistronic;
ARNm eucariot este prelucrat inainte de a fi utilizat pentru sinteza
proteinelor.
ARN polimeraza I (nucleol) ARNr 20S si ARNr 50S;);
ARN polimeraza II sintetizeaza ARNm codificat in toate genele
structurale si ARNsn;
ARN polimeraza III - ARNt, ARNsn si ARNr 5S
Cele trei polimeraze nu sunt capabile sa recunoasca si sa se lege
de secvente specifice din promotori;
Ele au nevoie de factorii de transcriptie, de care depind in
totalitate;
FT sunt proteine care recunosc specific secventele promotorilor si
initiaza transcriptia;
Majoritatea promotorilor care interactioneaza cu ARN polimeraza II
contin o secventa conservata numita caseta HOGNESS( TATA
box).
Transcriptia la eucariote-structura promotorului
Este localizat in pozitia -25pb in amonte fata de tss(+1) si are
secventa de consens 5-TATAAA-3;
Este inconjurat de secvente GC;
Factorii de transcriptie care se leaga in vecinatatea casetei TATA
se atasaza pe rand;
Primul care se atasaza este TF IID, cunoscut sub denumirea de
proteina TATA deoarece recunoaste secventa TATA;
Dupa atasarea TF IID este permisa atasarea TF A, TF B, ARN-
polimeraza si TF IIE


Secventa TATA determina situsul exact pentru initierea
transcriptiei, dar nu este singurul;
Alte doua secvente sunt caseta CAAT si caseta GC. Acestea au
rol in modificarea expresiei genice prin controlul transcriptiei;
I.CAAT box are secventa de consens GGCCAATCT si este
localizata in pozitia -80 in amonte fata de +1.
Mutatiile in CAAT reduc nivelul transcriptiei de la promotor in aval;
Mutatiile in TATA box reduc partial activitatea transcriptionala,
dar altereaza major situsul initial de transcriptie.
II.GC box cuprinde 2 casete, fiecare cu secventa de consens
GGGCGG;
Una dintre casete este situata in amonte si cealalta in aval fata de
caseta CAAT;
TATA box si CG box interactioneaza cu cativa factori de
transcriptie bine definiti;
CAAT box este recunoscuta de diferite molecule proteice, unele
dintre ele facilitand transcriptia;
Secventele enhancer sunt situsuri de legare pentru o mare
varietate de FT. Ele au rolul de a stimula rata transcriptiei.

Maturarea ARNm precursor
Transcriptele primare de ARN formate sufera un proces de
maturare nucleara care fac ARN disponibil si util translatiei
2 procese:
Modificarea extremitatilor ARNm precursor
cresterea stabilitatii(protectie la actiunea endonucleazelor),
facilitarea transportului in citoplasma,
recunoasterea si fixarea la subunitatea 40S a ribozomului
Procesarea ARNm precursor-Matisarea
Prelucrarea extremitatilor transcriptului primar
Precoce in transcriptie este adaugat un nucleotid neobisnuit 7-
metilguanilat la capatul 5 al ARN-pm, numit cap(capac, boneta,
calota);
Acesta are rolul de atasare a ribozomilor pentru translatie;
In momentul in care transcriptia este aproape completa, la capatul
3 este atasata o serie de 50-250 nucleotide cu adenina, numita
coada poli-A;
La aceasta coada se adauga proteina PABP(polyA binding protein)
Rolul sau este de a transporta ARN-m in afara nucleului si de a-l
stabiliza impotriva degradarii in citoplasma;
Dupa transcriptia ARN-pm, regiunile non-codante sunt excizate iar
regiunile codante sunt unite prin complexe de ribonucleoproteine
numite spliceozomi pentru a forma ARN-m matur, care trece apoi
in citoplasma pentru a fi translat in proteine.

Matisarea ARNm
Termen care semnifica innadirea a doua capete
Se descriu urmatoarele Secvente de semnal
5GT(GU in ARN) situs donor
3AG situs acceptor
Situsul de conexiune sau de legatura(branch site) cu nucleotidul A
Etape
1. Sectionarea jonctiunii exon intron 5GU
2. Atasarea nucleotidului terminal G la nucleotidul A al situsului de
bransare(transesterificare) si formarea unei structuri lasou/bucla
3. Sectionarea intronului la jonctiunea 3AG, indepartarea lui si
unirea segmentelor de ARN exonic.
Reactiile sunt mediate printr-un complex ARN-
proteine(spliceozomi) format din 5 tipuri de
ARNsn(U1,U2,U4,U5,U6) si proteine

Matisarea alternative
Ordinea exonilor in ADN si transcriptul primar sunt pastrate in
ARNm matur
Exista, cu toate acestea, o flexibilitate in utilizarea exonilor, in
sensul ca in celule diferite vor fi retinuti in ARNm numai o parte din
exoni, restul fiind eliminati odata cu intronii Matisare alternativa
Aceasta duce la tipuri diferite de ARN din aceeasi gena, deci tipuri
diferite de polipeptide
Aceste proteine pot fi inrudite(izoforme) ca in cazul mielinei sau
troponinei C sau complet diferite(de exemplu gena calcitoninei
produce in celulele C tiroidiene precursorul calcitoninei iar in creier
precursorul unui neuromediator CGRP.
TRANSLATIA/TRADUCTIA INFORMATIEI GENETICE
Elementele implicate in realizarea translatiei sunt:
ARN-r
ARN-t
Aminoacizi
Enzime
Donatorii de energie
Elementele implicate in realizarea translatiei:
ARN-t, aminoacizi
In timpul translatiei ARN-t specifici fixeaza aminoacizii specifici, ii
transfera pe ribozomi si ii insera intr-o pozitie specifica , in functie
de mesajul din ARN-m;
Cuplarea si transportul specific se fac in prezenta ATP-ului si a
aminoacil-ARN-t-sintetaza specifica;
Activarea aminoacidului si transportul sau specific se desfasoara in
doua etape:
Etapele activarii aminoacidului
- prima etapa corespunde activarii aminoacidului:
R-CH-COOH + Enzima + ATP = R-CH-CO-O-AMP-E + PP
NH2 NH2
aminoacid aminoacid activat
- in etapa a doua are loc cuplarea aminoacidului activat cu
ARN-t:
R-CH-CO-O-AMP-E + ARN-t = R-CH-CO-O-ARN-t + AMP + E
NH2 aminoacil-ARN-t

Elementele implicate in realizarea translatiei:
ARN-t
Acest proces este efectuat de catre portiunea anticodon a
moleculelor de ARN-t complementare cu secventa de codoni de pe
ARN-m;
ARN-t este o molecula tridimensionala cu forma de frunza de trifoi
inversata, cu lungime de aprox. 70 nucleotide;
Acest proces este efectuat de catre portiunea anticodon a
moleculelor de ARN-t complementare cu secventa de codoni de pe
ARN-m;
ARN-t este o molecula tridimensionala cu forma de frunza de trifoi
inversata, cu lungime de aprox. 70 nucleotide;


Elementele implicate in realizarea translatiei:
ARN-r, ribozomi
Ribozomii, descrisi de E. Pallade in 1953, au un diametru de 150-
200 , fiind formati din doua subunitati inegale, cuplate intre ele
prin legaturi stabilizate de ionii de Mg+;
La bacterii sunt formati din doua subunitati, diferite prin constanta
de sedimentare: marea subunitate are 50S(ARNr 23S, 5S, 34
proteine) iar mica subunitate are constanta 30S(ARNr 16S, 21
tipuri de proteine);
La om, subunitatile sunt 60S(ARNr 5S, 5,8S, 28S, 46 tipuri de
proteine) si 40S(ARNr 18S, 33 tipuri de proteine).
Fiecare subunitate este constituita din complexe de proteine(40%)
si ARN-r(60%);
Ribozomii au 4 situsuri functionale:
Pe subunitatea mica situsul de fixare al extremitatii 5 a ARNm
Pe subunitatea mare situsul P(peptidil) si A(aminoacil) unde se
fixeaza moleculele de ARNt incarcate cu aminoacizi specifici si
situsul de iesire E (exit)
O molecula de ARN-m poate fi explorata de mai multi ribozomi,
formand poliribozomul sau polizomul;
Fixarea ARN-m de ribozomi se face la la subunitatea de 40S.
TRANSLATIA/TRADUCTIA INFORMATIEI GENETICE
FAZA DE INITIERE
Pentru a initia translatia o unitate ribozomala de 30 S se leaga la o
secventa scurta de ARNm numita situsul de legatura ribozomal;
Secventa incepe intotdeauna cu semnalul AUG, denumit codon
initiator;
Anticodonul complementar de pe ARN-t va fi UAC si transporta
specific numai metionina;
Aceasta cuplare se realizeaza in prezenta a doi factori de initiere
de natura proteica(Fc si Fb);
Subunitatea ribozomala de 50S se ataseaza apoi la complexul de
initiere, iar factorii de initiere se desprind si se formeaza ribozomul
de 70S;
Se formeaza astfel capul de citire, favorizat de un alt factor de
initiere Fa, in prezenta unei molecule de GTP;
Subunitatea mare are doua situsuri alaturate: situsul aminoacil-A
si situsul peptidil-P;
Situsul P este primul ocupat de ARN-t adaptor.
FAZA DE ELONGATIE
Soseste al doilea ARN-t adaptor, care transporta un aminoacid
care care se fixeaza de ribozom in situsul A;
In prezenta peptidil-transferazei din ribozom se stabileste o
legatura peptidica intre cei doi aminoacizi;
Dupa legarea aminoacizilor, ARN-t initiator paraseste situsul P
ribozomal prin situsul de iesire E;
Ribozomul avanseaza trei baze pe secventa ARN-m;
Prin avansare , al doilea ARN-t trece pe situsul P;
Situsul A este eliberat prin avansare, cuprinzand codonul urmator
din secventa ARN-m;
Soseste al treilea ARN-t adaptor, care ocupa situsul A;
Se formeaza o noua legatura peptidica intre aminoacizii 2 si 3,
dupa care ARN-t paraseste ribozomul;
Lantul polipeptidic in crestere strabate un tunel in interiorul
subunitatii 50S;
FAZA DE TERMINARE
Acest proces continua de nenumarate ori in directia 3-5 pana
cand ribozomul atinge un codon stop(UAA, UAG, UGA);
Factorii eliberatori elibereaza lantul polipeptidic de pe ARN-t, iar
cele doua subunitati ribozomale vor fi reciclate;
In timpul fazei de elongatie proteina ia o forma functionala
tridimensionala;
REGLAREA SINTEZEI PROTEICE
Mecanismele de reglare au fost studiate cel mai bine la bacterii.
Exemplul clasic: Modelul operonului descris de catre Francois
Jacob si Jacques Monod la E.coli premiul Nobel 1965.
Ei au demonstrat experimental si teoretic ca sinteza proteinelor nu
este constanta in timp ci variaza in functie de necesitatile celulei
Mecanismele de reglare au la baza actiunea unor enzime si au
fost descrise pentru procariote si eucariote;
Enzimele care intervin in reglarea sintezei proteice pot fi controlate
prin 2 mecanisme:
1. Controlul genetic al sintezei enzimei;
2. Controlul activitatii enzimatice(inhibitie de feed-
back)
Controlul genetic al sintezei enzimatice se refera la controlul
transcriptiei ARN-m necesar pentru sinteza unei enzime;
Acest control se realizeaza prin intermediul proteinelor reglatoare
care se pot atasa la ADN si pot bloca sau amplifica functia ARN-
polimerazei;
Proteinele reglatoare pot functiona ca:
-Represori(control genetic negativ)
- Corepresori(operonul trp);
- Inductori(operonul lac);
-Activatori(control genetic pozitiv).
Represorii sunt proteine reglatoare care blocheaza
transcriptia ARN-m;
Represorii se leaga la o portiune de ADN numita operator care se
gaseste in aval de promotor;
Legarea proteinei reglatoare la operator blocheaza trecerea ARN-
polimerazei de operator si transcrierea secventei de gene
structurale ale enzimei control genetic negativ;
Represorii sunt proteine alosterice care au un situs de legare
pentru o molecula specifica numita:
- corepresor- care modifica forma proteinei represor astfel incat ea sa
se poata cupla cu operatorul si sa blocheze transcriptia;
- inductor- altereaza forma proteinei reglatoare, blocheza cuplarea cu
operatorul si permite transcriptia.
Operonul lactoza este necesar pentru transportul si metabolizarea
lactozei la E.coli

Un operon inductibil in absenta inductorului (operonul lactoza)
Pasul 1: Gena reglatoare codifica o proteina represor activa;
Pasul 2: Proteina represor se leaga apoi la regiunea operator a
operonului;
Pasul 3: ARN polimeraza nu se poate lega de regiunea promotor a
operonului cind proteina represor activa este legata de regiunea
operator;
Pasul 4: Daca ARN polimeraza nu se leaga la regiunea promotor
genele celor 3 enzime (Z, Y si A) nu sunt transcrise in ARNm;
Pasul 5: In lipsa transcriptiei celor 3 gene enzimatice, cele 3
enzime necesare pentru utilizarea lactozei de catre bacterie nu
sunt sintetizate.
Un operon inductibil in prezenta inductorului (operonul Lac)
Pasul 1: Gena reglatoare codifica o proteina represor activa;
Pasul 2: Lactoza, molecula inductoare se leaga de proteina
represor activa;
Pasul 3: Legarea inductorului inactiveaza proteina represor;
Pasul 4: Proteina represor inactiva nu se mai poate lega la regiunea
operatoare a operonului
Pasul 5: Deoarece proteina represor inactiva nu este capabila sa
se lege la regiunea operatoare, ARN polimeraza va fi din nou
capabila sa se lege la regiunea promotor a operonului;
Pasul 6: ARN polimeraza este acum capabila sa transcrie cele 3
gene enzimatice (Z, Y si A) in ARNm;
Pasul 7: Odata cu transcrierea acestor gene sunt sintetizate cele 3
enzime necesare bacteriei pentru a utiliza lactoza.
REGLEREA SINTEZEI PROTEICE PRIN CONTROL GENETIC POZITIV
Activatorii sunt proteine reglatoare care promoveaza sau
initiaza transcriptia;
Activatorii controleaza gene care au un promotor la care ARN-
polimeraza nu se poate atasa;
Activatorul este o proteina allosterica care se poate lega de situsul
activator de legatura;
ARN-polimeraza nu se va putea lega de promotor si nu va putea
transcrie genele;
Legarea unei proteine inductor la activator ii va modifica forma si
aceasta se va atasa la situsul activator de legatura;
ARN-polimeraza se leaga de promotor si initiaza transcriptia
control genetic pozitiv.
O proteina activatoare in absenta inductorului
Gena reglatoare produce o proteina activatoare inactiva;
Proteina activatoare nu se poate lega de situsul de legare
activator;
ARN polimeraza nu se poate lega la promotor;
Gena X nu se transcrie iar enzima nu se sintetizeaza
O proteina activatoare in prezenta inductorului pasul 1
Gena reglatoare produce o proteina activatoare inactiva;
Inductorul se leaga la activator;
Legarea inductorului produce modificarea formei activatorului;
Activatorul se poate lega la situsul activator de reglare.
O proteina activatoare in prezenta inductorului pas 2
Legarea activatorului evidentiaza situsul de legare al ARN
polimerazei la promotor;
ARN polimeraza se leaga la promotor si este capabila sa transcrie
gena X in ARN-m;
Sinteza enzimei.
REGLAREA SINTEZEI PROTEICE
B). CONTROLUL ACTIVITATII ENZIMATICE
(Inhibitie prin feed-back)
Inhibitie non-competitiva;
Inhibitie competitiva.
Inhibitia noncompetitiva prin enzime allosterice
Produsul final (inhibitor) al caii metabolice se combina cu situsul
allosteric al enzimei, aceasta altereaza situsul activ al enzimei
astfel incit ea nu se mai poate lega la substratul initial al caii;
Aceasta blocheaza sinteza produsului final.
Inhibitia competitiva a activitatii enzimatice
Produsul final (inhibitor) al caii metabolice se leaga la situsul activ
al primei enzime a caii;
Ca rezultat enzima nu se mai poate lega la substratul initiator al
caii metabolice.
REGLEREA SINTEZEI PROTEICE LA EUCARIOTE
Exista diferente majore intre reglarea sintezei la eucariote si
procariote
Eucariotele au histone si cromozomii sunt stans infasurati in
cromatina, iar procariotele au proteine legate direct de ADN care
se poate exprima mult mai usor;
Procariotele nu au introni iar fiecare gena are propria sa regiune
reglatoare;
Eucariotele folosesc factori de transcriptie si regiuni
promotoare pentru reglarea controlata a fiecarei gene;
Eucariotele au introni; ca urmare se produce procesarea ARNm,
care este folosit mai ales in reglarea expresiei genice la eucariote.
Reglarea expresiei genice se produce la mai multe niveluri
CONTROL PRETRANSCRIPTIONAL
CONTROL TRANSCRIPTIONAL
CONTROL POSTTRANSCRIPTIONAL
CONTROL PRETRANSCRIPTIONAL
Se refera la expresia spatiala a genelor in diferite organe, tesuturi
sau tipuri celulare
Variatiile gradului de torsiune a ADN
Modificari epigenetice ale cromatinei:
Repozitionarea nucleozomilor, metilarea ADN)
Amprentarea genomica(Sd Prader Willi si Angelman-15q)
Inactivarea cz X la femei
CONTROL TRANSCRIPTIONAL
Punctul primar de control este reglarea activitatii ARN-
polimerazei II
Activitatea ei este controlata de:
Elemente cis-reglatoare
Factori de transcriptie transreglatori
Controlul la distanta al expresiei genice prin enhancers sau
silencers
Reglare ca raspuns la semnalele extracelulare liganzi - sunt
receptori intracelulari la care se ataseaza diferiti hormoni si au
efect de factori de transcriptie)
Selectarea promotorilor pentru gene care au mai multi
promotori(gena distrofinei, cu cel putin 8 promotori: initiali-cortex,
mm, cerebel,limfocite; interni-rinichi retina)
CONTROL POSTTRANSCRIPTIONAL
Sunt mecanisme secundare care controleaza expresia genica
dupa transcriptie.
Acestea cuprind:
Controlul procesarii ARN;
Controlul translational;
Controlul degradarii mRNA;
Controlul activitatii proteice;
I. Controlul procesarii ARN
Este limitat la eucariote si determina cum si cand este splitat sau
procesat transcriptul primar pentru a forma ARNm;
De exemplu, unele transcripturi de ARN produc diferite tipuri de ARNm
din aceeasi gena, in diferite tipuri de celule numai prin folosirea
selectiva a exonilor-matisare alternativa(gena calcitoninei cu 2
variante-calcitonina in cel. tiroidei si peptidul neuromodulator in
hipotalamus)
II. Controlul translational
Determina care ARNm va fi translat in proteine si cand;
De exemplu, translatia poate fi inhibata de ARNm cuplat cu diferite
proteine specifice sau stimulata de secvente nucleotidice speciale
de la capatul ARNm, care faciliteaza cuplarea ribozomilor.
Se realizeaza prin urmatoarele mecanisme:
Adaugarea secventei cap la extremitatea 5 a ARNm cu rolul de
a-l proteja de actiunea 5 a exonucleazelor si de atasare a
ribozomilor.
Procesul de splicing
Adaugarea cozii poli-A(poliadenilare) la capatul3 actioneaza
protector impotriva exonucleazelor si stimuleaza viteza translatiei;
Procesul de editare al ARNm este un mecanism evolutiv prin
care se modifica structura ARNm in timpul procesului de
maturare(modificari nucleozidice, deaminare, editare la virusuri)
II. Controlul degradarii ARNm
Se realizeaza prin stabilizarea sau destabilizarea selectiva unor tipuri
diferite de ARNm.
O proteina care este necesara in cantitati mari pe o perioada lunga de
timp are un ARNm foarte stabil.
De exemplu, ARNm al globinei are un timp de injumatatire de 10
ore(timp de injumatatire timpul necesar pentru ca 50% dintr molecule sa
fie degradate).Alte proteine sunt necesare numai tranzitor si au un
ARNm cu timp de injumatatire de cateva minute.
III. Controlul activitatii proteice
Presupune activarea si inactivarea selectiva, modificarea moleculelor
proteice specifice dintr-o celula sau un anumit tip de celula, influentand
cand si cum actioneaza o proteina.
De exemplu - unele proteine sunt necesare pentru evenimente legate de
dezvoltare si actioneaza numai in anumite celule sau intr-un moment
specific al dezvoltarii(HbE, HbF).
Aceste proteine produc efecte profunde asupra altor celule si trebuie sa
fie inactivate imediat dupa ce au actionat, deoarece pot produce
anomalii de dezvoltare.