Sunteți pe pagina 1din 3

BANCA NATIONALA A ROMANIEI

Banca Naional a Romniei a luat fiin n anul 1880 ca instituie de credit ce deinea n
exclusivitate privilegiul de a emite moneda naional, leul. De-a lungul timpului, BNR s-a
bucurat nentrerupt de acest drept, chiar dac rolul su n economia naional, regimul
proprietii i dimensiunile sale instituionale au cunoscut importante modificri.
Banca Naional a Romniei era o societate anonim cu un capital social romnesc de
30.000.000 lei (60.000 aciuni) i avea privilegiul exclusiv de a emite bilete de banc la purttor.
Statul deinea o treime din aciuni, iar restul de dou treimi aparineau particularilor. n schimbul
concesionrii privilegiului de emisiune de ctre stat pentru o perioad de 20 de ani, Banca i
asuma mai multe obligaii: retragerea din circulaie, n cel mult patru ani, a biletelor ipotecare;
nfiinarea de sucursale i agenii n principalele orae i, n special, n fiecare reedin de jude
(msur menit s uureze rspndirea n teritoriu a noilor mijloace de plat i efectuarea
serviciului de trezorerie), Iai, Galai, Brila i Craiova fiind primele avute n vedere prin lege;
plasarea unei sume, egal cu jumtate din capitalul social vrsat, n efecte publice romneti;
efectuarea fr nici o indemnizaie a serviciului de casierie pentru stat. De asemenea, Legea
prevedea pentru operaiunile de scont ale bncii o dobnd maxim de 7%, ceea ce reprezenta un
credit ieftin. n prima etap, pentru constituirea i funcionarea BNR, erau suficiente subscrierea
i depunerea efectiv a 24.000 de aciuni, reprezentnd un capital social de 12.000.000 lei.
Pentru restul de 18.000.000 lei, pn la completarea capitalului stabilit iniial, urma, la momentul
oportun, s se fac alte 2 emisiuni de cte 9 milioane.
Prin Decretul nr. 1595/1880, publicat n "Monitorul oficial", nr. 115 din 23 mai 1880, i
republicat n "Monitorul oficial", nr. 117 din 25 mai 1880, principele Carol I a promulgat
Statutele BNR. n cele 9 capitole i 105 articole ale Statutelor, erau reglementate cu strictee
operaiunile pe care le putea ntreprinde noua banc: emisiunea biletelor; scontarea efectelor
comerciale i a bonurilor de tezaur; comercializarea metalelor preioase; acordarea avansurilor pe
metale preioase, efecte publice i alte valori garantate de stat; primirea de sume n cont curent i
titluri n depozit; ncasarea efectelor ncredinate bncii de ctre particulari. Erau interzise bncii
acele operaiuni care aveau caracter de imobilizare a fondurilor: mprumuturile pe ipoteci, pe
aciuni industriale sau pe propriile ei aciuni; participarea direct sau indirect la ntreprinderi
industriale sau comerciale; posesiunea altor proprieti imobiliare dect cele strict necesare
serviciilor ei.
Banca urma s emit bilete de 20, 100 i 1.000 lei, precum i tipuri intermediare de 50 i 500 lei,
forma acestora, modul emisiunii lor i cantitatea pentru fiecare categorie fiind de competena
Consiliului general al BNR. Statutele prevedeau modalitatea de mprire a beneficiului bncii:
6%, ca prim dividend, revenea acionarilor; din beneficiul rmas, 20% se depunea pentru rezerva
bncii; partea care rmnea era distribuit astfel: 20% revenea statului, n afar de venitul su ca
acionar; 15% membrilor Consiliului general (defalcat n 8% Consiliului de administraie i 7%
Consiliului de cenzori); 65% acionarilor, ca al doilea dividend.
La 28 noiembrie 1880, au fost puse n circulaie primele bancnote ale BNR. Acestea erau vechile
bilete ipotecare, emise n baza legii din iunie 1877. Ele au fost transformate n bancnote, prin
aplicarea unui supratipar, n culoare galben sau neagr, care coninea titulatura bncii (Banca
Naional a Romniei), data (9 septembrie 1880), semntura guvernatorului (I. I. Cmpineanu), a
casierului (D. Bilcescu) i a cenzorului (S. Ioanide).
La 1 decembrie 1880, au nceput operaiunile propriu-zise ale Bncii Naionale.
Conform Regulamentului interior, BNR era organizat n 7 servicii: Secretariat general; Scont;
Aciuni, fonduri publice, depozite i mprumuturi; Fabricarea i contabilitatea biletelor;
Contabilitate general; Casierie; Control general.
La 5 decembrie 1880, Consiliul de administraie a aprobat primele cereri de cont curent cu
facultatea de scont pentru 13 case de comert.
Astazi, BNR stabileste si conduce politica monetara si de credit in cadrul politicii economice si
financiare a statului cu scopul de a mentine stabilitatea monetara.
Operatiunile pe care le desfasoara BNR se pot grupa in 4 categorii:
1.Operatiuni cu banci si alte institutii de credit-acestea sunt: creditarea bancilor pe termen scurt,
deschiderea de conturi curente pentru fiecare banca, coordonarea si supravegherea sistemului de
plati, atragerea de depozite de la banci, stabilirea regimului rezervelor minime obligatorii in lei si
valuta pe care bancile trebuie sa le mentina in contul deschis la BNR, colectarea de date si
informatii privind incidentele de plati si riscurile de creditare, acordarea de credite societatilor
bancare si institutiilor de credit. BNR actioneaza ca un imprumutator de ultima instanta pentru
societatile bancare aflate temporar in dificultati de plati.
2.Operatiuni cu trezoraria statului-BNR tine evidentele sale despre contul curent al trezoreriei,
actioneaza direct sau prin intermediul altor banci la emisiunea obligatiunilor de stat, vanzarea si
rascumpararea acestora, acorda bugetului de stat credite pentru acoperirea nevoilor temporare
ivite pe parcursul executiei bugetare.
3.Operatiuni cu aur si valuta-BNR raspunde de elaborarea reglementarilor referitoare la
operatiunile cu aur si valuta in scopul protejarii leului, intocmirea balantei de plati externe, a
balantei angajamentelor si creditelor cu strainatatea, stabilirea si publicarea cursului de schimb
valutar, pastrarea si administrarea rezervelor internationale ale statului, autorizarea si retragerea
autorizatiilor date persoanelor juridice care au ca obiect activitati valutare. Totodata, BNR
cumpara, vinde si efectueaza tranzactii cu moneda si lingouri de aur si alte metale pretioase.
4.Infiintarea pietei valutare interbancare-Piata internationala romaneasca s-a realizat si infaptuit
in urma obiectivelor stabilite prin memorandumul incheiat cu FMI. BNR exercita controlul
valutar prin reglementarile transmise in ordine si in circulare privind efectuarea si controlul
tranzactiilor valutare, emiterea autorizatiei pentru transferurile valutare in strainatate. BNR prin
activitatea sa, constituie cel mai important organism al activitatii financiar-valutare din tara.
Functiile BNR:
a.Functia de emisiune monetara: BNR detine monopolul emisiunii monetare, ia masuri pentru
pastrarea in siguranta a monedelor si bancnotelor care nu sunt puse in circulatie, precum si
pentru distrugerea bancnotelor retrase din circulatie. BNR este unica autorizata sa emita insemne
monetare. Bancnotele emise trebuie sa fie rezistente si dificil de imitat, sa contina elemente de
protectie impotriva falsificarii: fir de siguranta, filigram, cerneala autocopiere, fibre invizibile
flourescente, etc.
b.Functia de supraveghere a sistemului bancar: BNR decide care societati pot opera ca banci si
stabileste reguli de emitere a autorizatiei de functionare a bancilor, monitorizeaza activitatea
bancilor comerciale, cerandu-le periodic raporturi financiare si statistice sau efectuand controale
la sediul acestora.
c.Functia de banca a statului: - asigurator de fonduri pentru Guvern, BNR actioneaza ca
trezorerie a statului, tinand in evidentele sale contul curent al trezoreriei statului prin care se
reflecta impozitele percepute si alte plati efectuate in numele trezoreriei statului. BNR
gestioneaza datoria publica, rambursand valoarea obligatiunilor si a celorlalte titluri de valoare,
cand acestea ajung la scadenta si sunt inlocuite cu noi emisiuni de valori mobiliare. BNR poate
acorda bugetului statului credite pentru acoperirea nevoilor temporare intre venituri si cheltuieli
bugetare.
d.Politica monetara si de credit: - controleaza nivelul masei monetare si ratele dobanzilor din
economie, ca parte a politicii generale macroeconomice a Guvernului. De regula BNR
colaboreaza cu Ministerul de Finante. Caile prin care BNR acorda imprumuturi sunt:
-creditarea trezoreriei publice;
-interventii pe pietele valutare.
Pe plan extern banca poate participa la organizatii internationale cu caracter financiar, monetar si
de plati.
e.Functia de banca a bancilor: BNR actioneaza ca un bancher al celorlalte banci. Societatile
comerciale bancare pastreaza disponibilitati la banca centrala sub forma de rezerve, ca depozite
nepurtatoare de dobanzi sau cu o dobanda mica. Prudenta, necesitatea asigurarii lichiditatilor
motiveaza orice banca sa-si constituie depozite la BNR. Aceste depozite reprezinta rezerve
potentiale ce ar putea fi utilizate in cazuri imprevizibile. Tot in functia de banca a bancilor, BNR
se afirma ca un supraveghetor al comertului de banca, supunand unui control specific inscrierea,
functionarea si orientarea activitatii bancilor.
f.Functia de administrator al rezervelor valutare: la BNR sunt pastrate rezervele tarii in aur,
valuta convertibila si alte rezerve recunoscute pe plan international. BNR le utilizeaza atunci
cand intervine pe pietele valutare pentru a controla evolutia cursului de schimb al monedei
nationale. Totodata BNR intocmeste balanta de plati externe, balanta creantelor si
angajamentelor, incheie acorduri de plati cu institutii publice si private din strainatate, vinde si
cumpara aur si alte metale pretioase, tranzactioneaza bonuri de tezaur si alte titluri emise sau
garantate de guverne straine. BNR este corespondentul bancilor centrale straine si al diverselor
institutii financiare.
g.Functia de asigurare a legaturilor cu organizatiile financiar-bancare internationale. Banca
Centrala gestioneaza si tine evidenta operatiilor financiare ale tarii cu organismele internationale:
FMI, Banca Mondiala, etc. O institutie financiara internationala de importanta deosebita este
Banca Reglementarilor Internationale din Basel (1930) Elvetia, pentru a se ocupa de transferurile
legate de datoriile internationale. Acesta banca a ajuns sa fie considerata ca banca centrala a
bancilor centrale, intrucat se ocupa de problemele privind cooperarea bancara, de acordurile
privind reguli ce trebuie sa guverneze tranzactiile financiare internationale

S-ar putea să vă placă și