Sunteți pe pagina 1din 46

Etapele de constituire i afirmare a Uniunii Europene

Convenional, istoria construciei Uniunii Europene ntrunete cteva etape.


Prima etap (1951 mijlocul anilor 70), considerat i veacul de aur al
Comunitii. Perioada s-a manifestat prin constituirea Comunitii Europene a Crbunelui i
Oelului, constituirea Comunitii Economice Europene i a Comunitii Europene a Energiei
Atomice, formarea Uniunii Vamale, formarea relativ reuit a Pieei Agrare Unice, aderarea la
CEE a trei noi membri: Marea Britanie, Danemarca i Irlanda. Formarea pieei comune a condus
la transformarea monopolurilor naionale n transnaionale i la trecerea rilor membre de la
economia de tip nchis la cea de tip deschis.
18 aprilie 1951. La Paris, reprezentanii Franei, Italiei, RFG, Belgiei, Olandei i Luxemburgului
au semnat Tratatul privind Comunitatea European a Crbunelui i Oelului (CECO). Tratatul a
intrat n vigoare la 23 iulie 1952 i a expirat la 23 iulie 2002, fiind ncheiat pe o perioad de 50
ani. CECO avea drept obiectiv crearea unei piee unice sectoriale.
20-23 octombrie 1954. n baza acordurilor de la Paris, la Conferina de la Londra, au fost
precizate modalitile de extindere a Pactului de la Bruxelles, transformat n Uniunea Europei
Occidentale ( UEO).
25 martie 1957. La Roma au fost semnate Tratatul de constituire a Comunitii Economice
Europene (CEE) i Tratatul de constituire a Comunitii Europene a Energiei Atomice (CEEA/
EURATOM). Misiunea CEE a constat n promovarea unei dezvoltri armonioase i echilibrate a
activitilor economice n comunitate i crearea temeliei unei uniuni, asigurarea unui nalt nivel
de angajare a forei de munc i protecie social, creterea nivelului de trai etc. Mecanisme de
realizare: Piaa comun, Uniunea Vamal. Instituii: Parlamentul European, Consiliul de
Minitri, Comisia Comunitii Europene, Curtea de Justiie.
4 ianuarie 1960. A fost semnat Convenia de la Stockholm, care a pus bazele Asociaiei
europene a liberului schimb (AELS).
30 iulie 1962. A intrat n vigoare Politica Agricol Comun ( PAC).
1 iulie 1968. A fost constituit cu succes Uniunea Vamal.
22 aprilie 1970. A fost semnat Tratatul de la Luxemburg, care a permis lrgirea competenelor
Parlamentului European.
9-10 decembrie 1974. i-a desfurat lucrrile Summit-ul de la Paris. n cadrul lui s-a luat
decizia cu privire la reuniunile sistematice ale Consiliului European i s-a propus alegerea
Adunrii Europene (Parlamentului) prin sufragiu universal. S-a decis lansarea Fondului
European de dezvoltare regional (FEDER).
22 iulie 1975. A fost semnat Tratatul privind consolidarea puterilor bugetare ale Adunrii
Europene i crearea Curii Europene de Auditori. Documentul a intrat n vigoare la 1 iunie 1977.
A doua etap (mijlocul anilor 70 nceputul anilor 90), caracterizat prin adoptarea
programului de colaborare valutar i constituirea unui mecanism eficient de consultri. n
aceast perioad, a fost atestat criza cunoscut sub numele scleroza european, care s-a
caracterizat printr-un nivel difereniat de dezvoltare a rilor CEE i a statelor recent aderate. n
aceast perioad a fost adoptat Actul Unic European i au continuat eforturile de formare a
Uniunii Europene.
6-7 iulie 1978. S-a desfurat Summit-ul de la Breme, la care s-a propus relansarea cooperrii
monetare prin crearea unui sistem monetar european (SME).
13 martie 1979. A fost lansat SME.
17-28 februarie 1986. La Luxemburg i la Haga a fost semnat Actul Unic European (intrat n
vigoare la 1 iulie 1987), care a adaptat tratatele de constituire a CEE.
29 mai 1990. Au fost semnate acordurile de instituire a Bncii Europene pentru Reconstrucie i
Dezvoltare ( BERD).
19 iunie 1990. Au fost semnate acordurile Schengen.
9-10 decembrie 1991. La Consiliul European de la Maastricht a fost decis crearea Uniunii
Europene n baza Comunitii Europene.
A treia etap (1992 - 2004), caracterizat prin constituirea i evoluia n continuare a
Uniunii Europene. A fost semnat Tratatul Uniunii Europene, s-a constituit Uniunea Economic
i Monetar, trecndu-se la valuta unic euro.
7 februarie 1992. Minitrii de externe i minitrii de finane au semnat Tratatul de la Maastricht
(intrat n vigoare la 1 noiembrie 1993). Denumirea corect a documentului este Tratatul Uniunii
Europene. Tratatul prevede formarea Uniunii Europene cu pia intern, politici comune,
uniune economic i monetar, politic extern i de securitate comun, cooperare n domeniul
justiiei i afacerilor interne.
2 mai 1992. A fost semnat Acordul privind Spaiul Economic European (SEE).
26 martie 1995. A intrat n vigoare Convenia Shengen.
13 -14 decembrie 1996. S-a convocat Summit-ul de la Dublin. A fost adoptat un Pact de
stabilitate, care prevedea aplicarea de ctre statele membre ale zonei euro a programului de
stabilitate i aplicarea sanciunilor financiare. Consiliul European a aprobat noul mecanism al
ratei de schimb i crearea Institutului European Monetar.
16-17 iunie 1997. S-a convocat Consiliul European de la Amsterdam. A fost adoptat documentul
intrat n istorie sub denumirea Tratatul de la Amsterdam (semnat la 2 octombrie 1997 i intrat n
vigoare la 1 mai 1999).
1-3 mai 1998. S-a aprobat decizia privind etapa final a UEM.
1 ianuarie 1999. n etapa final a UEM intr 11 ri, care adopt EURO.
26 februarie 2001. A fost semnat Tratatul de la Nisa care a intrat n vigoare la 1 februarie 2003.
1 ianuarie 2002. n cele 12 ri participante la zona euro a intrat n circulaie moneda unic.
23 iulie 2002. A expirat Tratatul ce instituia Comunitatea European a Crbunelui i Oelului,
ncheiat pe o perioad de 50 de ani.
A patra etap (2004 2007) - contemporan. n aceast perioad a fost elaborat Constituia
European i propus spre aprobare Tratatul de la Lisabona.
29 octombrie 2004. La Roma a fost semnat Constituia European, ratificat de Austria, Belgia,
Cipru, Estonia, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta,
Slovacia, Slovenia i Spania. Constituia, care trebuia s intre n vigoare la 1 noiembrie 2006, a
fost respins n cadrul referendumurilor din Frana i Olanda. Pentru a iei din impas, Comisia
Europeana a propus s fie modificat Tratatul privind Uniunea European, n vigoare la etapa
actual, textul respectiv cptnd denumirea de Tratatul de la Lisabona.
13 decembrie 2007. A fost semnat noul tratat al Uniunii Europene Tratatul de la Lisabona
care, conform prevederilor sale, trebuia s intre n vigoare la 1 ianuarie 2009. Noul Tratat are
drept scop consolidarea capacitii de funcionare a UE prin sporirea eficienei instituiilor
comunitare. De asemenea, Tratatul prevede ameliorarea caracterului democratic al UE prin
extinderea competenelor Parlamentului European i introducerea Crii Drepturilor
Fundamentale n sistemul juridic comunitar. Pn n prezent nu au fost definitivate procedurile
naionale de aplicare a Tratatului de Republica Ceh, Polonia i Germania, iar Irlanda este unica
ar care nc nu a ratificat Tratatul de la Lisabona.





Uniunea Europeana este rezultatul unui proces de cooperare si integrare care a inceput n anul
1951, intre sase tari europene (Belgia, Germania, Franta, Italia, Luxemburg si Olanda). Dupa
cincizeci de ani si cinci valuri de aderare (1973: Danemarca, Irlanda si Regatul Unit; 1981:
Grecia; 1986: Spania si Portugalia; 1995: Austria, Finlanda si Suedia; 2004: Cipru, Estonia,
Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria; 2007: Bulgaria si
Romnia), Uniunea Europeana are astazi 27 de state membre. n prezent (februarie 2007), trei
state au statutul de stat candidat: Croatia, Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei si Turcia.
Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relatiile dintre statele membre si intre popoarele
acestora, intr-o maniera coerenta, avnd drept suport solidaritatea.
Principalele obiective
Principalele obiective sunt: - promovarea progresului economic si social (piata unica a fost
instituita in 1993, iar moneda unica a fost lansata in 1999);
- sa afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internationala (prin ajutor umanitar
pentru tarile nemembre, o politica externa si de securitate comuna, implicare in rezolvarea
crizelor internationale, pozitii comune in cadrul
Organizatiilor internationale);
- sa instituie cetatenia europeana (care nu inlocuieste cetatenia nationala dar o
completeaza, conferind un numar de drepturi civile si politice cetatenilor
europeni);
- sa dezvolte o zona de libertate, securitate si justitie (legata de functionarea pietei interne
si in particular de libera circulatie a persoanelor);
- sa existe si sa se consolideze in baza dreptului comunitar (corpul legislatiei adoptate de
catre institutiile europene, impreuna cu tratatele fondatoare);
Cinci institutii sunt implicate in conducerea Uniunii Europene: Parlamentul Europei (ales de
catre popoarele Statelor Membre ,Consiliul Uniunii Europene (reprezentand guvernele Statelor
Membre),Comisia Europeana (executivul si organismul cu drept de a initia legislatie),Curtea de
Justitie a Comunitatii Europene (care asigura compatibilitatea cu dreptul comunitar),Curtea
Europeana de Conturi (responsabila de controlul folosirii fondurilor comunitare). Aceste
institutii sunt sprijinite de alte organisme:Comitetul Economic si
Social European si Comitetul Regiunilor (organisme consultative care acorda
sprijin ca pozitiile diferitelor categorii sociale si regiuni ale Uniunii Europene sa fie luate in
considerare), Ombudsmanul European (care se ocupa de 747s1814h plangerile cetatenilor cu
1
privire la administratia la nivel european), Banca Europeana de Investitii (institutia financiara a
UE) si Banca Centrala Europeana (raspunzatoare de politica monetara in zona euro).
Scurt istoric
Istoria Uniunii Europene, asa cum rezulta din Raportul general asupra activitatilor Uniunii
Europene, se bazeaza pe cronologia celor mai importante realizari ale Uniunii si institutiilor sale.
De la declaratia lui Robert Schuman, din anul 1950, pana la primele valuri de aderare din anii '70
si '80, de la instituirea Pietei Unice in 1993 pana la lansarea monedei euro in 1 ianuarie 1999 si
deschiderea negocierilor de aderare cu tarile Europei Centrale si de Est.- 1950, 9 mai: Robert
Schuman, ministrul de externe al Frantei, inspirat de Jean Monnet, propune planul ce va sta la
baza Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului sau CECO ("Declaratia Schuman");
- 1951, 18 aprilie: Este semnat Tratatul de la Paris pentru constituirea CECO, de catre Belgia,
Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda.
- 1953, 10 februarie: Piata comuna a carbunelui si otelului devine functionala. Cele sase
state fondatoare inlatura barierele vamale si restrictiile cantitative cu privire la materiile prime
mentionate.
- 1954, 30 august: Proiectul de tratat pentru crearea unei Comunitati politice europene
esueaza, odata cu respingerea de catre Parlamentul Frantei, in august 1954, a tratatului asupra
Comunitatii Europene a Apararii.
- 1957, 25 martie: Sunt semnate tratatele care instituie Comunitatea Europeana a Energiei
Atomice (EURATOM) si Comunitatea Economica Europeana (CEE) de catre cele sase tari -
Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda. Tratatele de infiintare sunt cunoscute sub
numele de Tratatele de la Roma si au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958.
- 1967, 1 iulie: Intra in vigoare Tratatul de constituire a unui singur Consiliu si a unei
singure Comisii a Comunitatilor Europene.
- 1981, 1 ianuarie: Grecia adera la Comunitatile Europene.
- 1986, 1 ianuarie: Portugalia si Spania adera la Comunitatile Europene.
- 1987, 1 iulie: Intra in vigoare Actul Unic European (AUE), care adauga cooperarea
politica celei economice.
- 1993, 1 noiembrie: Intra in vigoare Tratatul privind Uniunea Europeana. Comunitatile
Europene (CECO, EURATOM si CEE), impreuna cu Politica externa si de securitate comuna si
Justitia si afacerile interne reprezinta cei trei piloni ai UE.
- 1995, 1 ianuarie: Austria, Finlanda si Suedia devin membre ale Uniunii Europene.
- 1997, 16 iulie: Este adoptata "Agenda 2000 - pentru o Europa mai puternica si mai
extinsa", care trateaza reforma institutionala a UE, prezinta viziunea asupra extinderii Uniunii si
opiniile Comisiei cu privire la cererile de aderare la UE ale celor zece tari central europene.
- 1999, 1 ianuarie: Lansarea monedei unice europene in 11 state europene care au
indeplinit criteriile de convergenta (Franta, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Austria,
Italia, Spania, Portugalia, Finlanda, Irlanda);
- 1999, 1 mai: intra in vigoare Tratatul de la Amsterdam;
- 2001, 2 ianuarie: Grecia devine cel de al 12-lea membru al zonei euro.
- 2001, 26 februarie: semnarea Tratatului de la Nisa;
- 2001, 14-15 decembrie: Consiliul European de la Laeken, Belgia decide sa convoace o
Conventie privind viitorul UE, prezidata de Valry Giscard d'Estaing;
- 2002, 1 ianuarie: monedele si bancnotele euro intra in circulatie in cele 12 state
participante la zona euro: Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia,
Luxemburg, Olanda, Portugalia si Spania;
- 2002, 28 februarie: perioada circulatiei monetare duale ia sfarsit si euro devine singura
moneda a celor 12 state participante la zona euro. Are loc, la Bruxelles, sesiunea inaugurala a
Conventiei privind Viitorul Europei.
- 2004, 1 mai: Ziua Extinderii. 10 tari adera la Uniunea Europeana (Cipru, Estonia,
Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria)
- 2005, 25 aprilie: Semnarea Tratatului de Aderare la Uniunea Europeana intre Bulgaria,
Romania si cele 25 de State Membre
- 2005, 29 mai: Franta respinge prin referendum ratificarea Tratatului Constitutional.
- 2005, 1 iunie: Olanda respinge prin referendum ratificarea Tratatului Constitutional.
- 2005, 3 octombrie: Uniunea Europeana decide deschiderea negocierilor de aderare cu
Turcia si Croatia
- 2005, 21 octombrie: Comisia Europeana recomanda deschiderea negocierilor asupra unui
Acord de Stabilizare si Asociere cu Bosnia- Hertegovina
- 2005, 25 octombrie: Este semnat, la Atena, primul tratat mutilateral din sud- estul
Europei Tratatul privind Comunitatea Energiei.
- 2006, 1 februarie, Comisia Europeana lanseaza Cartea alba "Dezbatere despre Europa -
implicarea cetatenilor", ca fundament pentru o politica de comunicare a UE.
- 2007, 1 ianuarie: Romania si Bulgaria devin state membre ale Uniunii Europene.
Slovenia adera la Zona Euro.
Unicitarea constructiei europene se reflecta in primul rand in arhitectura institutionala .Statele
accepta sa delege o parta din puterile lor suverane unor instituii creata prin tratatele fondatoare
,cu modificarile succesive,institutii al caror scop este sa asigure o participare democartica a
Statelor Membre la luarea de decizii.

Probabil ca cea mai evidenta trasatura la nivelul structurii supranationale, care reprezinta
n acelasi timp si o diferenta centrala fata de sistemele politice nationale este fara ndoiala faptul
ca deciziile sunt luate de catre un organism format din reprezentanti ai guvernelor statelor
membre, Consiliul Uniunii Europene (sau Consiliul Ministrilor). Acesta este motivul pentru
care vom ncepe prezentarea cu acesta.
n cazul Consiliului Ministrilor este vorba despre organul de decizie cel mai important al
CE. Acesta decide cu privire la legile propuse de Comisie, n colaborare cu Parlamentul
European. Astfel au fost luate deciziile n cadrul Comunitatii nca de la nceput. Ceea ce s-a
schimbat nsa este ponderea relativa a celor trei organe. Membrii Consiliului se ntrunesc n
functie de domeniul politic n discutie n compunere diferita, vezi Consiliul Ministrilor pentru
Agricultura, Consiliul Ministrilor pentru Mediu etc. n plus, aici trebuie sa fie prezent si
membrul Comisiei responsabil de domeniul tratat.
Pentru multi ministri din statele membre, activitatea din cadrul Consiliului reprezinta mare
parte din sarcinile lor. si pentru ca ei nu pot sta dect pentru o scurta perioada la Bruxelles, ei au
nevoie de sprijin.
Important n acest sens este Comitetul Reprezentantilor Permanenti (COREPER) cu sediul la
Bruxelles, compus din Reprezentanti Permanenti din statele membre, precum si din nlocuitorii
lor, si care se ntrunesc saptamnal. Acest Comitet coordoneaua activitatea a celor cca. 250 de
comitete si de grupe de lucru, compuse din functionari din statele membre, care pregatesc
dosare cu continut tehnic pentru COREPER si Consiliu. COREPER preia cea mai importanta
parte din procesul de pregatire al deciziilor.
Secretariatul Consiliului este alcatuit din cca. 2500 de persoane, care activeaza n cadrul a
sase departamente. Sarcinile sale sunt n primul rnd de ordin administrativ, adica aici se
rezolva lucruri ca de exemplu pregatirea agendei de lucru, ntocmirea rapoartelor, serviciul de
traduceri, verificarea problemelor de ordin juridic etc. n schema de mai jos este prezentata
structura Consiliului

La nceput, deciziile erau luate prin vot unanim, pe baza Compromisului de la
Luxemburg. De la mijlocul anilor 80, si mai ales ncepnd cu Tratatul de la Maastricht si de la
Amsterdam, s-a impus din ce n ce mai mult principiul majoritatii calificate. O tendinta care
urma sa capete amploare dupa intrarea n vigoare a Tratatului de la Nisa. n tot cazul, marirea
considerabila a numarului de domenii n care se practica luarea hotarrilor dupa principiul
majoritatii calificate, nu face situatia mai usoara, pentru ca punerea n practica a acestui
principiu a fost, la rndul ei, ngreunata (un anumit numar de voturi, majoritatea statelor
membre, 62% din populatia totala a UE). n plus, procedura de codecizie a fost extins
considerabil n cadrul Parlamentului European.
O alta trasatura a acestui organism central este faptul ca activitatile sale au nceput, de la
nfiintarea CEE, sa fie din ce n ce mai diverse. Prin acest lucru vrem sa spunem ca domeniile
politice, aflate n incidenta diferitelor Consilii de specialitate, au nceput treptat sa duca o viata
autonoma, mai ales din doua motive:
la nivelul statelor membre s-a renuntat din ce n ce mai mult la principiul de coordonare, fiind
stabilita o pozitie germana, italiana sau britanica. Acest fapt indica ct de mult si-a pierdut
politica la nivelul statelor membre statutul de "politica externa" fata de UE.
n al doilea rnd, odata cu trecerea la principiul majoritatii calificate s-a facut resimtita
necesitatea de a ajunge la un consens prin adoptarea asa-numitor "package deals".
O consecinta deosebit de importanta a acestei dezvoltari este faptul ca elementele
specifice pentru un anumit domeniu politic s-au impus fata de cele de la nivelul statelor
membre. Iar acest lucru nseamna ca putem trage linii de demarcatie mai degraba ntre domenii
unitare si mai putin ntre statele membre. Acesta este un alt indiciu nsemnat pentru caracterul
deosebit, care nu mai este exclusiv interstatal, al cooperarii n cadrul UE.
Comisia - o alta institutie unica n politica internationala - este primul organism supranational.
Structura Comisiei Europene

Deocamdata (noiembrie 2005), Comisia este alcatuita din 25 de membri, propusi de
guvernele statelor membre si numiti pe o perioada de cinci ani. Parlamentul European trebuie si
el sa si dea acordul pentru alegerea lor. Comisarii nu si desfasoara activitatea n numele tarii
lor de origine, trebuind sa se implice, fara partinire, n vederea ndeplinirii obiectivelor
comunitare. Membrii Comisiei sunt ajutati de cca. 20.000 de functionari - ceva mai putini dect
numarul locuitorilor dintr-un oras! - distribuiti n 26 asa numite Directiuni Generale (de ex.
pentru transport, agricultura, relatii internationale, politica regionala etc.) si n 9 servicii, care,
la rndul lor, sunt divizate n Directiuni si Referate.
n cele ce urmeaza vom schita cele mai importante 4 sarcini ale Comisiei.
dreptul la initiativa: fiecare decizie luata de Consiliu este precedata de o propunere a Comisiei.
Comisia trebuie, ca forta motorie a procesului de integrare, sa elaboreze propuneri n vederea
dezvoltarii politicilor comunitare. Acest drept de a stabili ordinea zilei, de a face propuneri si de
a interconecta diverse initiative i confera o putere importanta de influenta n cadrul procesului
legislativ.
de veghe la respectarea Tratatelor: Comisia urmareste modul n care sunt aplicate dispozitiile
specificate n Tratat precum si deciziile luate de organismele CE, avnd posibilitatea, n cazul
n care constata anumite nereguli, sa faca apel la Curtea Europeana de Justitie.
organ executiv pentru aplicarea politicii comunitare: acest lucru include administrarea
mijloacelor financiare, precum si aplicarea politicilor CE. Asta nu nseamna ca Comisia ia
asupra sa, n statele membre, aplicarea nenumaratelor regulamente si directive. Nici nu ar fi
capabila sa faca acest lucru, din pricina numarului scazut de personal. Aplicarea acestor
regulamente si directive se afla n sarcina administratiei statelor membre sau a institutiilor
regionale din cadrul acestora. Sarcina primordiala a Comisiei este mai mult de a veghea si
controla modul n care dispozitiile mai sus mentionate sunt aplicate de catre statele membre.
Reprezentativitate n afara: Comisia a reprezentat, de exemplu, Comunitatea n rundele
GATT/OMC si pe lnga organizatiile internationale; acest lucru are loc, n parte mpreuna cu
statele membre si/sau cu presedintia statului respectiv.
Trasaturi importante ale Comisiei: diferentierea functionala precum si faptul ca este vorba de o
forma multinationala de birocratie, care dispune de un sistem extins de comitete (comitologie),
n cadrul caruia are loc o cooperare extrem de strnsa, att la nivelul administratiilor statelor
membre, ct si la cel al asociatiilor nationale sau europene.
Comisia Europeana
Parlamentul European
Parlamentul European (PE) este primul organism la nivel supranational. El poarta un nume
cunoscut noua, din contextul sistemelor politice nationale.

Totusi PE se este mult diferit, asa cum vom vedea imediat, de parlamentele nationale.
Competentele si rolul PE n cadrul Comunitatii s-au aflat ntr-o permanenta schimbare, nca de
la nfiintarea CECO, acesta devenind din ce n ce mai influent. Etape importante n acest sens
au fost extinderea competentelor sale n privinta bugetului (1975), primele alegeri directe
(1979), introducerea procedurii de cooperare (1986) si a procedurii de codecizie (1992), precum
si extinderea considerabila a domeniilor de aplicare a procedurii de codecizie, prin Tratatul de
la Amsterdam..

Alte modificari au aparut si dupa intrarea n vigoare a Tratatului de la Nisa. Rolul PE ca
organ participant - mpreuna cu Consiliul Ministrilor - la procesul legislativ se afla n plin
proces de extindere si de consolidare.
Structura si modul de organizare al Parlamentului European si diferentele importante dintre PE
si parlamentele nationale

Dupa cum putem vedea, PE este compus din factiuni suprastatale, ca de exemplu, din factiunea
Partidului Popular European si a Democratilor Europeni (PPE-DE), care, cu cei 279 de deputati
ai sai, reprezinta la momentul actual cea mai puternica factiune, sau factiunea Partidului Social
Democrat European (PSE), cu 199 de deputati. n aceeasi schema de mai sus puteti afla cti
deputati vin dintr-o anumita tara.
De o nsemnatate deosebit de mare pentru activitatea PE si a sferei sale de influenta sunt
cele 20 de Comitete Permanente . Parlamentarii, numiti pe o perioada de cinci ani si care si
desfasoara activitatea ntr-unul din Comitete, trebuie sa si nsuseasca o cantitate substantiala de
informatii din domeniul de specialitate ales. Astfel, ei pot urmari si verifica activitatea
directiilor generale ale Comisiei si ale diferitelor Consilii ale Ministrilor de specialitate, fiind
nzestrati cu puterea sa si influenteze aceasta activitate - ntr-o masura mai mare dect pare a o
permite competentele formale ale acestora. Importanta n acest sens este si relatia de strnsa
cooperare cu serviciile Comisiei, precum si cu asociatiile transnationale si nationale.
Caracteristicile esentiale ale PE sunt asadar urmatoarele: PE este un parlament multinational
aflat ntr-o permanenta schimbare, care prezinta anumite linii conflictuale att ideologice - n
cadrul fractiunilor suprastatale - ct si nationale - cu privire la originea deputatilor. La fel ca n
cazul celorlalte organisme deja discutate, si n cel al Parlamentului European exista o
diferentiere functionala puternic dezvoltata. Trebuie, n fine, subliniate si relatiile extrem de
strnse, precum si cooperarea intensa cu Comisia, aceasta relatie fiind de multe ori ndreptata
mpotriva Consiliului Ministrilor.
Pentru o evaluare comparativa cu parlamentele nationale, trebuie sa avem n vedere perspectiva
aleasa. Pentru ca dintr-o perspectiva statica, putem constata ca PE are, n continuare, o
importanta mai scazuta dect cea a parlamentelor nationale, fiind nsa cu mult mai bine
dezvoltat dect toate adunarile parlamentare sau organizatiile internationale. Daca suntem nsa
atenti la dezvoltarea acestuia din mai ales ultimele decenii, atunci nu putem sa trecem cu
vederea faptul ca importanta PE a crescut enorm fata de cea a celorlalte institutii: un alt indiciu
nsemnat n ceea ce priveste "supranationalizarea" CE.
Cele trei institutii mentionate mai sus - Comisia, Consiliul si Parlamentul - constituie centrul
decizional al sistemului comunitar. Acest triunghi este flancat de alte organisme deosebit de
importante: Curtea Europeana de Justitie si Consiliul Europei.
INSTITUTIILE UNIUNII EUROPENE
PARLAMENTUL EUROPEAN
Parlamentul European reprezinta ,in viziunea Tratatului de la Roma ,din 1957,"popoarele statelor
reunite in cadrul Uniunii Europene".
Primele alegerii directe pentru Parlamentul European au avut loc in iunie 1979. Numarul de
mandate este repartizat pe tari, in functie de marimea acestora.
Incepand cu 2004, 338 milioane de alegatori din cele 25 de satate membre ale Uniunii Europene
isi aleg cei 732 de reprezentanti in Parlamentul European (aceasta cifra a fost stabilita prin
Tratatul de la Nisa intrat in vigoare la 1 februarie 2003)
Legitimat prin vot universal direct si ales pentru un mandat de cinci ani , Parlamentul European
si-a sporit continuu influenta si puterea prin intermediul unei serii de tratate . Acestea, in mod
special Tratatul de la Maastricht din 1992 si Tratatul de la Amsterdam din 1997, au condus l
transformarea Parlamentului European dintr-un organism pur consultativ intr-un parlament cu
puterii legislative similare celor exercitate de parlamentele nationale.
Parlamentul European este singura institutie comunitara ale carei sedinte si deliberari sunt
publice.Dezbaterile ,avizele si rezolutiile acestuia sunt publicate in Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene.
Presedintele reprezinta Parlamentul la evenimente cu caracter oficial si in relatiile internationale
,prezideaza sesiunile plenare ale Parlamentului precum si intalnirile Biroului si al Conferintei
Presedintilor .In prezent presedintele Parlamentului European este Jose Borell.
Biroul este organul de reglementare in ale carui atributii intra bugetul Parlamentului si
problemele administrative ,organizatorice si de personal.
Conferinta Presedintilor reuneste Presedintele Parlamentului si presedintii gruparilor politice si
este organul politic al Parlamentului. Conferinta Presedintilor stabileste ordinea de zi a sedintelor
plenare ,fixeaza calendarul activitatilor desfasurate de organismele parlamentare si stabileste
componentele comisiilor si delegatiilor parlamentare ,precum si numarul membrilor acestora.
Parlamentul are trei functii esentiale:
- alaturii de Consiliul Uniunii Europene ,are atributii legislative,adica adopta
legislatia Uniunii Europene (regulamente ,directive ,decizii).Participarea sa la procesul
legislativ contribuie la garantarea legitimitatii democratice a textelor adoptate.
- Imparte autoritatea in domeniul bugetar cu Consiliul Uniunii Europene ,prin
urmare poate modifica cheltuielile bugetare .In ultima instanta adopta bugetul in
intregime.
- Exercita un control democratic asupra Comisiei. Aproba desemnarea
membrilor Comisiei si are drept de a cenzura Comisia. De asemene exercita control
politic asupra ansamblului institutiilor.
Sediul Parlamentului European este la Strasbourg , unde se tin sedintele o saptamana in fiecare
luna . Unele sedinte se tin la Bruxelles,iar Secretariatul General se afla in Luxemburg.
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE
In baza Tratatului de constituire a Comunitatii Europene ,Consiliul are urmatoarele
responsabilitati:
- este organismul legislativ al comunitatii :in rezolvarea unei game largi de
probleme comunitare isi exercita aceasta putere legisltiva impreuna cu Parlamentul
European .
- coordoneaza politica economica generala a Statelor Membre.
- Incheie in numele Comunitatii, accordurile internationale dintre aceasta si
unul sau mai multe state sau organizatii internationale .
- Impreuna cu Parlamentul European formeaza autoritatea bugetara care
adopta bugetul Comunitatii.
In baza Tratatului privind Uniunea Europeana ,
- adopta deciziile necesare pentru definirea si punerea in practica a politicii
externe si de securitate comuna , pe baza orientarilor generale trasate de Consiliul
European:
- coordoneaza activitatile statelor membre si adopta masurile necesare cu
privire la cooperarea politieneasca si juridica in materie penala .
Consiliul este asistat de catre un Secretariat general care pregateste si asigura buna functionare a
lucrarilor Consiliului la toate nivelurile. Dl Javier Solana este Secretarul General al Consiliului
Uniunii Europene /Inalt reprezentant pentru Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC).
COMISIA EUROPEANA
Comisia indeplineste trei functii de baza;.
- Dreptul de initiativa :rolul sau de initiator al politicilor comunitare este unic.
- In plus Comisia functioneaza ca organ executiv al Uniunii Europene ,
veghind la respectarea Tratatelor incheiate . Ea reprezinta interesul comun si ,in mare
masura , semnifica personalitatea Uniunii . Principala sa preocupare este de a apara
intresele cetatenilor Europei
Membrii Comisiei sunt alesi din tarile UE , insa fiecare dintre ei depune un juramant de
independenta.
- o alta functie a Comisiei este acea de a veghea la respectarea trtatelor UE ,
astfel incat legislatia UE sa fie corect aplicata de catre Statele Membre , iar totii cetateni
si participantii la Piata Unica sa poata beneficia de conditiile unitare asigurate..
- cea de-a trei functie esta aceea de organ executiv al Uniunii, avand
responsabilitatea implementarii si coordonarii politicilor .Una dintre atributiile sale
executive consta gestionarea bugetului anual al Uniunii si a Fondurilor Structurale , al
caror principal scop este de a elimina decalajele dintre zonele mai bogate si cele mai
sarace ale Uniunii.
CURTEA DE JUSTITIE A COMUNITATII EUROPENE
Ca orice sistem de drept veritabil , si cel al Comunitatii presupune existenta unor garantii
jurisdictionale ce trebuie sa intre in functiune in situatia contestarii sau punerii in aplicare a
legislatiei Comunitare.
Curtea de Justitie ca institutie jurisdictionala a Comunitatii , reprezinta coloana vertebrala a
acestui sistem de garantii .Judecatori trebuie sa asigure uniformitatea interpretarii si aplicarii
dreptului comunitar in fiecare Stat Membru , mentinerea sa ca sistem comunitar si aplicarea sa
in mod identic tuturor celor care i se supun in toate imprejurarile.
Pentru indeplinirea acestui rol , curtea de justitie are competenta de solutionare a litigiilor in care
se constituie ca parti state membre ,institutii comunitare ,intreprinderi sau persoane fizice.
Mai mult de 8600 de cauze au fost aduse curtii din anul 1952.de cand a fost infintata .In anul
1978 se solutionau deja 200 de cazuri noi pe an ,iar in 1985 au fost pe rol peste 400 de cauze.
Curtea de justitie joaca un rol esential in cadrul sistemului institutional stabilit prin Tratate .In
mod deosebit ,Curtea are rolul de a mentine echilibrul intre prerogativele institutiilor comunitare
pe de o parte si intre prerogativele conferite Comunitatii si celor pastrate de statele membre pe de
alta parte .In exercitarea atributiilor sale de revizuire ,Curtea este deseori chemata sa hotarasca in
problemele de natura constitutionala sau de importanta economica majora .
Membrii Curtii de Justitie
Curtea de Justitie numara 15 judecatori si 8 avocati generali.
Judecatorii si avocatii generali sunt numiti de guvernele statelor membre de comun acord ,
pentru un mandat de sase ani , cu posibilitatea de reinnoire. Ei sunt alesi din randul juristilor de o
incontestabila independenta si competenta profesionala.
Judecatorii il aleg la randul lor pe Presedintele Curtii pentru un mandat de trei ani ce poate fi
reinnoit.
Presedintele conduce lucrarile Curtii si prezideaza audierile si dezbaterile Avocatii generali
acorda asistenta Curtii in indeplinirea atributiilor sale prezentand in sedinte deschise ,in conditii
de completa impartialitate si independenta , avize referitoare la spetele deduse curtii. Atributiile
lor nu trebuie confundate cu cele ale unui procuror sau ale unei asemenea alte oficialitati -fiind
vorba in acest caz de rolul Comisiei de a veghea asupra intereselor Comunitatii.
TRIBUNALUL DE PRIMA INSTANTA
Tribunalul de prima instanta a fost infintat in 1989 cu scopul de a consolida garantiile judiciare
acordate persoanelor fizice prin instaurarea unui al doilea nivel al autoritatii judiciare ,permitand
astfel Curtii de Justitie sa se concentreze asupra atributiei sale de baza ,interpretarea uniforma a
legislatiei Comunitare.
Tribunalul de Prima Instanta nu este o institutie ci mai degraba o componenta a Curtii de Justitie
. Cu toate acestea , este un organism autonom , separat de Curtea de Justitie din punct de vedere
organizatoric . Tribunalul de Prima Instanta are propriul grefier si propriile reguli de procedura.
Membri Tribunalului de Prima Instanta
Tribunalul de Prima Instanta este compus din 15 judecatori, numiti prin acord comun de catre
guvernele statelor membre ,pentru un mandat de sase ani ,cu posibilitatea de reinnoire.
Membrii Tribunalului de Prima Instanta aleg din randul lor un Presedinte . Tribunalul de Prima
Instanta nu are in componenta sa avocati generali . Atributiile acestora sunt indeplinite , intr-un
numar limitat de cazuri, de catre unul dintre judecatori.
CURTEA EUROPEANA DE CONTURI
Curtea de Conturi este cea mai tanara institutie a Uniunii Europene .A luat fiinta in urma
initiativei parlamentarului german Dr Heinrich Aigner (presedintele Comisiei de Control Bugetar
) si a fost prevazuta in Tratatul de la Bruxelles din 22 iulie 1975 . Si-a inceput activitatea in 1977
.Are sediul la Luxemburg din anul 1900.
Potrivit Tratatului instituind Comunitatea Europeana ,Curtea Eurpoeana de Conturi are ca
principla atributie verificarea conturilor si a executiei bugetului Uniunii Europene , cu dublul
scop de a imbunatatii gestionarea resurselor financiare si informarea cetatenilor Europei cu
privire la utilizarea fondurilor publice de catre autoritatile cu responsabilitatii de gestiune .
Curtea Europeana de Conturi este formata din 25 de membrii provenind din cele 25 State
Membre si numiti pentru un mandat de sase ani . Membrii Curtii de Conturi sunt independentii si
au experienta in domeniul auditarii finantelor publice . Membrii Curtii isi aleg Presedintele
pentru un mandat de trei ani.
La Curtea de Conturi isi desfasoara activitatea 550 de profesionisti de inalta clasa din cele 25 tari
ale Uniunii Europene , dintre care circa 250 de auditori.
Independenta activitatii:
Independenta Curtii Europene de Conturi in raport cu alte institutii Comunitare si cu Statele
Membre garanteaza obiectivitatea activitatii sale de audit . Curtea de Conturi are deplina libertate
in ceea ce priveste organizarea si planificarea activitatii sale de audit si planificarea rapoartelor .
"Constiinta financiara "a Uniunii ,Curtea de Conturi verifica daca incasarile si cheltuielile UE s-
au efectuat legal si corect . Se pune un accent deosebit pe corectitudinea gestionarii financiare ,
verificandu-se daca -si in ce masura - au fost atinse obiectivele propuse in materie de gestiune
,precum si costurile aferente . Curtea Europeana de Conturi garanteaza astfel cetatenilor europeni
ca bugetul UE a fost gestionat si executat corect si in modelul cel mai eficient posibil.
Curtea de Conturi nu are prerogative juridisctionale .In cazul in care auditorii descopera nereguli,
inclusiv frauda ,organismele comunitare competente sunt informate neantarziat spre a lua
masurile necesare.
Membrii Curtii de Conturii Europene raspund unor criterii ce reflecta o inalta competitivitate un
background profesional diversificat si experienta in domeniile de administrare ale finantelor ,
expertiza contabila , politica.Ei nu pot detine concomitent si alte functii si actioneaza pe baza
principiului autonomiei spre bunastarea generala a comunitatii.Membrii Curtii cu exceptia
presedintelui , sunt responsabili pentru un sector de expertiza , de exemplu expertiza fondului
regional, fondului social european ,a repartizarii fondurilor pentru politica agricola comunitara.
Trei pana la cinci membri formeaza o Camera de expertiza .
In textul Tratatului de la Maastricht art. 188c sunt prevazute drepturile Curtii de Conturii
Europene , examineaza toate veniturile si cheltuielile comunitatii si se convinge asupra relitatii
economice a bugetului.
Tratatul de la Amsterdam(art.248) ii atribuie calitatea de a raporta neregularitatilor constatate in
executarea bugetului si de a realiza calculele de expertiza.
In acelasi articol se prevede colaborarea cu institutiile nationale similare cu respectarea
principiului autonomiei .
Presedintele Curtii de Conturi Europene prezinta in sedinta plenara a Parlamentului Europei in
luna noiembrie Raportul bugetar pe anul bugetar precedent.
Curtea de Conturii contribuie la inbunatatirea sistemului administrativ si la eficienta folosirii
mijloacelor financiare ale Uniunii Europene in avantajul contribuabililor ,(platitorilor de impozit)
ea garanteaza o buna folosire a fondurilor comunitare.
Autonomia ei vis -a-vis de celelalte organe ale Uniunii Europene si de Statele Membre ii ofera
garantarea indeplinirii in cele mai sigure conditii a functiei de control pe care o exercita.
Curtea de Conturi Europene are ca obiective de baza realizarea expertizei bugetului Uniunii
Europene a expertizei contabile si a verificarii legalitatii tuturor cheltuielilor si redistribuirilor
efectuate de Uniunea Europeana precum si de organele sale , reflectare cu acuratete a
inregistrarilor contabile in EURO si contribuie prin activitatile pe care le desfasoara la
consolidarea monedei unice comunitare.
BANCA EUROPEANA DE INVESTITII
Banca Europeana de Investitii este dotata cu personalitate distincta de cea a Comunitatii fiind
administrata de propriile sale organe , conform statutului sau ce face obiectul unui protocol
anexat la Tratatul CE , astfel incat sa poata actiona in deplina independenta pe pietele financiare
ca orice alta banca independeta in ceea ce priveste gestiunea ,Banca ramane strans legata de
comunitate prin obiectivele pe care le promoveaza .
In Tratatul de la Maastricht ,dispozitiile care diriguiesc Banca Europeana de Investitii nu au fost
modificate , ci s-a adaugat un aliniat potrivit caruia in executarea misiunii sale ea faciliteaza
finantarea programelor de investitii in legatura cu interventiile fondurilor structurale si altor
instrumente financiare ale comunitatii.
Aderarea la Uniunea European a inca trei noi state in 1995 a antrenat modificari in structura
Bancii prin suplimentarea cu un loc de fiecare in Consiliul guvernatorilor si respectiv cu cate un
membru titular in Consiliul de Administratie .
Capitalul Bancii a fost majorat cu 7,1% ajungandu-se la 62 mid ecu.
Prin Tratatul de la Maastricht corespunzator obiectivului de realizare a UE si monetare sa
prevazut in cadrul Tratatului CE creare unui nou organism Banca Centrala Europeana.
BANCA CENTRALA EUROPEANA
Dotata cu personlitate juridica si putere autonoma de decizie si de initiativa .
Pe langa institutii Uniunea Europeana include o serie de organisme specializate:
ORGANISME CONSULTATIVE
-Comitetul Economic si Social
-Comitetul Regiunilor
ORGANISME INTER-INSTITUTIONALE
-Oficiul pentru Publicatii Oficial ale Comunittii Europene(EUR-OP)
-Oficiul european pentru selectia personalului(EPSO)
ORGANISME DESCENTRALIZATE ALE UNIUNII EUROPENE
-Agentii ale Comunitatii Europene
-Agentia Europeana pentru Siguranta Aeriana
-Agentia Europeana pentru Evaluarea Medicamentelor
-Agentia Europeana pentru Mediu
-Fundatia Europeana pentru Formare Profesionala
-Agentia Europeana pentru Reconstructie
-Agentia Europeana pentru Securitate si Sanatate in Munca
-Autoritatea Europeana pentru Securitate Alimentara
-Agentia European pentru Securitate Maritima
-Centrul European pentru Monitorizare a Drogurilor si a Dependentei de droguri
-Centrul de Monitorizare a Rasismului si Xenofobiei
-Centrul European pentru Dezvoltarea Formrii Profesionale
-Fundatia Europeana pentru Imbunatatirea Conditiilor de Viata si Munca
-Oficiul Comunitar pentru Varietatii Vegetale
-Oficiul pentru Armonizre in Piata Interna
-Centrul de Traducerii pentru Institutiile UE
-Agentia Europeana pentru Securitatea Retelelor si a Informatiei
Politica externa si de securitate comuna
-Centrul European pentru Observatii din Satelit
-Institutul Europen pentru Studii de Securitate
Cooperare politieneasca si judiciara in materie penala Europol
Organismul European pentru Imbunatatirea Cooperarii Judiciare (Eurojust)
BUGETUL UNIUNII EUROPENE
"Bugetul Comunitatii Europene este instrumentul care prezinta si autorizeaza in avans
prognozele veniturilor si cheltuielilor comunitare anuale". Pornind de la aceasta definitie
,Regulamentul contureaza regimul financiar al Uniunii Europene .Articolele subsecvente ale
acestuia prezinta conceptele ce stau la baza bugetului si prevad procedurile si regulile de alocare
si implementare ale acestuia . Scopul acestor prevederi este inzestrarea Comunitatii cu resursele
financiare necesare desfasurarii activitatilor proprii.
Spre deosebire de cea mai mare parte a organizatiilor institutionale , Comunitatile trebuie sa faca
fata nu numai problemelor administrative de finantare , si cheltuielilor corespunzatoare punerii in
aplicare a politicilor comune .
Acest fapt diferentiaza considerabil bugetul central al Uniunii Europene atat de organizatiile
internationale .cat si de bugetele statelor nationale.
Bugetul Uniunii Europene este cu mult mai mic decat bugetele nationale si ,trebuie sa se mentina
echilibrat in fiecare an . Exista mai multe tipurii de cheltuieli , diferentiate fie datorita institutiei
care are ultimul cuvant asupra lor , fie in functie de momentul in timp cand acea cheltiuiala va fi
efectuata.
In ciuda importantei sale politice , bugetul Uniunii Eurorene , este relativ modest ca marime. In
1996 el se ridica la 76 miliarde ECU .Aceasta suma , in comparatie cu bugetele curente al
guvernelor nationale de 362 miliarde ECU pentru Marea Britanie , in jur de 857 miliarde ECU
pentru Germania si aproximativ 3206 miliarde ECU penturu cei 15 membrii U.E. in total este
una foarte mica .Cheltuielile U.E. reprezinta in jur de 1% din Produsul national brut al U.E., in
timp ce cheltuielile curente ale guvernelor nationale au ridicat in 1995 la 35% din PNB-
ulnational in Irlanda si aproape 64% in Suedia , cu o medie in ansamblu Uniunii de 47.5%.
O a doua caracteristica a bugetului U.E. , este aceea ca trebuie sa fie in echilbru in fiecare an .
Desi Uniunea are posibilitatea de a imprumuta fonduri , spre exemplu prin Banca Europeana de
Investitii , ea nu poate folosi aceasta facilitate pentru a finanta cheltuielile generale operationale
ale Comunitatilor.
Cu alte cuvinte , deficitul financiar nu poate fi acoperit prin nici o modalitate Cheltuielile U.E. au
fost clasificate in diferite moduri in functie de momentul in care alocatia bugetatra era scadenta .
Unele politici U.E. , cum ar fi programele regionale ,implica angajamente financiare multi -
anuale .De aceea pentru a ocoli problema echilibrului bugetar , cheltuielile sunt clasificate in
alocatii de plata , alocatii obligatorii si alocatii ne-diferentiate.
Alocatiile de plata sunt articole de cheltuieli angajate pentru un an "t" si care vor fi efectuate in
acel an "t"
Alocatiile obligatorii sunt articole de cheltuieli angajate intr-un an"t', dar care vor fi efectuate in
anii incepand cu "t'si terminand cu "t+n"unde "n' este durata proiectului finantat .
Alocatiile nediferentiate sunt in mare masura la fel ca alocatiile de plata , dar se refera la articole
de cheltuieli pentru care nu exista diferentierea dintre alocatiile de plata si alocatiile obligatorii
(spre exemplu cheltuielile cu garantiile agricole , unde cheltuielile sunt angajate numai pentru
anul financiar respectiv -lipsind elementul multi -anual al masurilor de implementare al politicii )
De la acestea , alocatiile pentru plata constituie totalul alocatiilor de plata din anul "t"(inclusiv
alocatiile ne-diferentiate )plus alocatiile obligatorii pentru anul "t'din proiectele pornite intre ani
"t+n" pana la "t+1".Regula echlibrului bugetar se aplica alocatiilor pentru plata .
O alta distinctie intre articolele de cheltuieli este mai arbitrara . Cheltuielile sunt , astfel
clasificate fie in obligatorii fie in ne-obligatorii.
Cheltuielile obligatorii sunt de natura nelimitata si s-au dovedit a fi foarte greu de controlat . Ele
pot fi definite ca acelea pentru care "existenta si suma (fie o cifra sau un mecanism precis de
determinare a unei cifre) cheltuielilor au fost prevazute in Tratatele institutive , in legislatia
derivata , in conventii internationale si in tratate sau contracte cu terte parti'. Pentru cheltuielile
obligatorii , politica pentru care vor fi alocate fonduri este determinata mai intai , urmand ca U.E.
sa cheltuiasca atat cat va fi necesar pentru a indeplinii aceste obligatii.Pentru cheltuielile
neobligatorii insa , exista un control mult mai direct asupra sumelor totale disponibile . Uniunea
decide asupra sumei totale care va fi alocata unei politici anume si apoi se hotaraste cum sa
angajeze acea suma intre diferitele necesitatii ale politicii.
Desii distinctia dintre cheltuielile obligatorii si cele neobligtorii poate parea arbitrara , ea este o
problema extrem de importanta in relatia dintre institutii.
Aceasta se datoreaza faptului ca , asupra cheltuielilor obligatorii , controlul il are Consiliul , pe
cand cele neobligatorii sunt controlate de catre Parlament. Initial Consiliul hotara asupra
intregului buget nefiind facuta distinctia dintre cheltuielile obligatorii si cele
neobligatorii.Tratatul de la Luxemburg din 1970 a introdus insa aceasta diferentiere ,acordand
control asupra cheltuielilor neobligatorii Adunarii(mai tarziu Parlamentul). Aceasta suma era una
modesta ,dar era pentru prima data cand Parlamentul dobandea influenta in procesul bugetar .In
ciuda modificarilor subsecvente in sferele de influenta ale acestor institutii , diferentierea
referitoare la cheltuieli este , insa, prezenta si astfel domeniile de activitate asupra carora
Parlamentul are control financiar raman subordonate acelora (in special garantiile PAC)
coordonate de Consiliu .Astfel se poate sublinia importanta politica ,in schimbul celei economice
, a distinctiei dintre diferitele tipuri de cheltuieli .
Continutul si evolutia politicii bugetare a Uniunii Europene
1) Bugetul Uniunii Europene se deosebeste fundamental de bugetele nationale ale statelor
comunitare deoarece, pe de o parte, institutiile publice (armata, politia, justitia, sanatatea si
educatia) se afla n responsabilitatea statelor membre si sunt finantate din bugetele nationale, iar
pe de alta parte, cheltuielile cu institutiile administratiei europene (Comisia, Parlamentul,
Consiliul, Curtea de Justitie) sunt reduse.
2) Problemele bugetare ale comunitatii europene au cunoscut de-a lungul existentei sale,
numeroase controverse legate de rezolvarea urmatoarelor chestiuni:
CEE trebuie sau nu sa aiba resurse financiare proprii;
care din institutiile CEE: Parlamentul, Comisia, Consiliul sa detina
controlul asupra bugetului;
- dezechilibrele din bugetul comunitar.
3) n primii ani de functionare a comunitatilor europene s-a urmarit consolidarea sistemului
financiar european actionndu-se n trei directii principale:
a. Unificarea instrumentelor bugetare. Cele trei comunitati europene: CECO - 1951 si
EURATOM-1957, dispuneau de bugete, proprii, iar dupa fuziunea lor n anul 1965 au mai ramas
doar doua instrumente bugetare: bugetul general si bugetul operational CECO pna n anul 2002,
cnd Tratatul CECO a devenit neoperational, Comisia asigurnd conditiile ca aceste fonduri sa
aiba o existenta distincta. Aceasta nseamna ca ncasarile ce provin din gestiunea patrimoniului
CECO vor reprezenta ncasari la bugetul general si vor fi utilizate pentru finantarea cercetarilor
n domeniile carbunelui si otelului;
b. Cresterea autonomiei financiare
. Pna n anul 1970 bugetul comunitar a avut doua surse de venituri: prelevarile CECO si
contributiile statelor membre. Din anul respectiv a fost instaurat regimul resurselor proprii, iar
finantarea a avut n vedere, n principal, politicile comune precum FEOGA si FEDR;
c. Realizarea echilibrului institutional n exercitarea putem bugetare prin armonizarea
atributiilor institutiilor comunitare. n prezent, puterea bugetara este mpartita ntre Parlament si
Consiliu. Parlamentul are putere de decizie n ceea ce priveste cheltuielile bugetare ne
obligatorii, poate respinge bugetul si accepta modul de executie al acestuia.
Situatia a fost cu totul alta n deceniile 8 si 9 ale secolului XX. Parlamentul fiind ales prin
sufragiu universal, si-a asumat responsabilitate mai mare n domeniul bugetare fapt ce a
determinat aparitia si instaurarea unei tensiuni politice ntre Parlament si Consiliu, concretizata
n: ntrzieri n adoptarea bugetului, respingerea bugetului de catre Parlament, recurgerea la
arbitrajele Curtii de Justitie etc. Nentelegeri au aparut si ca urmare a faptului ca nu au fost corect
stabilite cmpurile de actiune ale puterii legislative si puterii bugetare.
Clarificari si modificari importante n planul sistemului financiar si bugetar au avut loc dupa cel
de-al treilea val al integrarii, 1986 (Spania si Portugalia) si adoptarea Actului Unic.
4. Reformele sistemului financiar si bugetar european au fost initiate de J.Delors si au constat n:
1. modalitatea de stabilire a Plafonului total al resurselor proprii, pentru toate
categoriile, ca procent din FNB.al .UE si nu n functie de TVA, ca pna atunci;
2. introducerea planificarii financiare anuale nsotita de o dubla plafonare
a cheltuielilor: plafonarea platilor din bugetul anual care nu poate depasi plafonul global
exprimat ca procent din PNB-ul UE (care este de 1,27%) si plafonarea fiecarei cheltuieli
la un nivel fixat pentru fiecare an.
Reforma sistemului financiar-bugetar al UE s-a concretizat n adoptarea a doua pachete de
masuri:
1. Pachetul Delors 1, adoptat de Consiliu n anul 1988, a limitat cheltuielile pentru agricultura, a
caror crestere a fost plafonata la 74% din cresterea PIB-ului mediu pe UE; au fost dublate
alocatiile consacrate fondurilor structurale; a fost constituita cea de a patra resursa pentru
finantarea noilor cheltuieli, fondata pe PNB-ul fiecarei tari.
2. Pachetul Delors 2, adoptat n anul 1992, redistribuie resursele n favoarea programelor
structurale si a creat Fondul de coeziune.
Pentru bugetul comunitar ramne si n prezent o mare provocare: constituirea resurselor necesare
sustinerii financiare solicitate de procesul de largire a UE catre Est. La o marime data a bugetului
alocarea unor resurse bugetare mereu mai mari pentru restructurarea economiilor din tarile din
Centrul si Estul Europei care au aderat sau care vor adera la Uniunea Europeana afecteaza o serie
de tari membre ale UE (Spania, Portugalia, Grecia, Irlanda) care nu au finalizat pna n prezent
procesele de restructurare si modernizare a economiilor lor nationale. De aceea, finantistii
europeni privesc cu putina ngaduinta extinderea Uniunii Europene catre Centrul si Estul
Europei, fie si numai prin prisma necesarului suplimentar de fonduri structurale.
PRINCIPII BUGETARE
Bugetul general al Comunitatii Europene este guvernat de o serie de principii bazate in mare
parte pe diversele proceduri bugetare nationale .Acestea sunt principiile unitatii , universalitatii,
anualitatii ,echilibrului si specializarii.
Principiul unitatii si exactitatii bugetare
Acest principiu prevede ca toate veniturile si cheltuielile trebuie incorporate intr-un singur buget
cu scopul de a se asigura ca folosirea resurselor comunitare poate fi monitorizata eficient .
Sa evidentiat o tendinta spre unificarea instrumentelor bugetului Comunitatii.La inceputuri
diferitele Comunitati (CECO,CEE,Euratom) aveau fiecare bugete individuale dar la ratificarea
tratatului de fuziune din 1965 au ramas in vigoare doar doua instrumente bugetare ;bugetul
general si bugetul operational al CECO. Chiar si in prezent exista aranjamente financiare
speciale pentru diferite domenii de activitate - politica externa si de securitate comuna pilonul
justitie si al afacerilor interne , Fondul European de Dezvoltare etc. Exceptii sunt de asemenea
facute pentru organismele descentralizate apartinand Comunitatii (agentiile europene),care au
fiecare bugetul sau. Resursele ce se afla la dispozitia acestor agentii sunt rezultatul alocarilor
introduse in bugetul general.
PRINCIPIUL UNIVERSALITATII
Venitul bugetar este un fond comun folosit pentru finantarea tuturor cheltuielilor , fara
discriminare :acesta este principiul universalitatii. El include doua reguli caracteristice pentru
legile bugetare :non -afectarea si non -contradictia.
Regula non-afectarii granteaza ca venitul bugetar este locat unor cheltuieli specifice .Sunt
tolerate insa si exceptiile de la reagula , in privinta unor anumite programe de cercetare sau
contributie ale tarilor din Spatiul Economic European ,pentru anumite politici.
Potrivit reguli non-contradictiei , toate incasarile si cheltuielile sunt introduse in totalitate in
buget si in conturi fara a li se aduce ajustari vreuneia .Sunt permise doar exceptii tehnice menite
sa usureze procedura .
PRINCIPIUL ANUALITATII
Acest principiu se traduce in practica prin aceea ca operatiunile bugetare se refera la un an
financiar individual determinat.Ceea ce duce la usurarea controlului asupra activitatii
executivului comunitar . Cu toate acestea ,actiunile multianuale sunt de multe ori necesare .In
acest caz se folosesc alocatii diferentiate , alocatii obligtorii si alocatii de plata .
Exceptiile la principiul anualitatii pot fi aplicte cu ajutorul sistemului amanarii.In cea ce priveste
alocatiile diferentiate ,alocari ce nu au fost folosite la sfarsitul anului financiar pentru care au fost
introduse in buget , acestea sunt in general anulate.In circumstante exceptionale ele pot fi
transferate anului urmator. Cu privire la alocatiile nediferentiate , alocatiile referitoare la plati
nefectuate ca urmare a obligatiilor asumate intre 1 ianuarie si 31 decembrie , acestea pot fi
transferata automat urmatorului an financiar.
Orice surplus de venit ce depaseste suma totala a cheltuielilor este de asemenea transferat anului
urmator .Doar sumele colectate intre 1 ianuarie si 31 decembrie sunt luate in considerare.
Aceasta regula este aplicata cu strictete.
PRINCIPIUL ECHILIBRULUI BUGETAR
In conformitte cu Tratatul , venitul bugetar este egal cu cheltuielile bugetare. Comunitatea nu are
abilitatea de a imprumuta pentru a-si acoperi deficitul. La adoptarea bugetului veniturile si
cheltuielile trebuie sa se afle la egalitate . Prin definitie ,bugetul este o prognoza , atat cu privire
la cheltuieli cat si la venituri.Astfel , este foarte posibil ca implementarea bugetului sa devieze de
la cea estimata.Acestei situatii ii corespund doua posibilitati.
In prima balanta este pozitiva inregistrandu-se un surplus .Aceasta este situatia normala ,caz in
care surplusul este transferat anului urmator .In cea de-a doua balnta este negativa inregistrandu-
se un deficit .Aceasta este mai mult o exceptie .Suma corespunzatoare acestui deficit trebuie
introdusa in partea cheltuielilor a bugetului anului urmator .
De regula in cazul bugetului comunitar se intalneste un surplus .Prin urmare , s-a format un
mecanism cu ajutorul caruia se finanteaza cheltuielile noi anticipandu-se economiile ce se vor
face de-a lungul anului , nefiind posibila o identificare acelor domenii ce vor genera economiile
in momentul adoptrii bugetului. Acesta se constituie in rezerva negativa ; o suma negativa este
introdusa in buget ,ea trebuind convertita in timpul anului prin transferuri de la domenii ce se
afla in surplus.
PRINCIPIUL SPECIALIZARII
Conform acestei reguli , fiecare alocatie trebuie sa aiba un scop si sa fie desemnata unui obiectiv
specific pentru a preveni orice confuzie intre alocati atat la nivelul autorizarii cat si la cel al
implementarii(nici veniturile si nici cheltuielile nu pot fi determinate altfel decat prin
specificarea lor intr-un articol al bugetului )Aceasta se aplica si domeniilor de provenienta a
veniturilor ce trebuiesc de asemenea temeinic specificate . Bugetul este impartit in sectiuni
,titluri , articole si puncte. Organizarea reala pe arii specifice se face la nivel de capitol ,
autoritatea bugetara avand dreptul de a o adopta viramentele de la un capitol la altul tin de
asemenea de competenta autoritatii bugetare.
PRINCIPIUL UNITATII MONETARE
Bugetul se intocmeste si se executa in euro ,iar conturile se prezinta in euro.
Totusi , pentru fluxurile de numerar mentionate in art 61, contabilul si , in cazul conturilor de
avans ,administratorii conturilor de avans sunt autorizati sa efectueze operatiuni in monede
nationale in conformitate cu conditiile prevazute in regulamentul de stabilire a normelor de
aplicare a prezentului regulament ,denumite in continuare "norme de aplicare'.
STRUCTURA SI PREZENTAREA BUGETULUI
Structura bugetului Uniunii Europene
Bugetul general la Uniunii Europene este structurat pe sectiuni, titluri, capitole, articole si pozitii.
Cea mai: importanta componenta este capitolul, acesta fiind cel care indica competenta autoritatii
bugetare n masura sa poata autoriza anumite viramente de la un capitol la altul.
n realizarea veniturilor bugetare au fost parcurse doua etape: pna n anul 1970, bugetul a fost
conceput n ntregime pe seama, contributiilor directe ale statelor membre, pentru ca apoi bugetul
sa fie finantat prin "resurse proprii" ale Comunitatii, care de fapt reprezinta veniturile convenite
de statele membre sa reprezinte resurse comunitare de drept.
Resursele bugetare proprii aveau urmatoarea structura:
- taxele vamale asupra bunurilor importate din afara comunitatii, prin aplicarea tarifului vamal
comun;
- prelevarile vamale asupra importului de produse agricole (din anul 1995 au fost nlocuite cu
taxele vamale);
- resursa TVA colectata n fiecare din statele membri pe baza unei taxe aplicata TVA-ului
ncasat de catre fiecare stat membru (1% n 1979,1,4% n 1986, 0,75% n 2002 si 0,5% n 2004).
Aceasta modalitate de determinare a resurselor proprii s-a dovedit a nu fi adecvata
deoarece:
1. Ca urmare a negocierilor multilaterale GATT s-a realizat o reducere a taxelor
vamale asupra importurilor realizate de comunitate ceea ce a condus la diminuarea
contributiei acestei resurse la bugetul comunitar;
2. S-au redus treptat importurile de produse agricole ca rezultat al cresterii
productiei agricole comunitare ceea ce a determinat diminuarea veniturilor bugetare pe
seama acestor prelevari vamale;
3. Au stagnat si veniturile provenite din TVA datorita declinului cheltuielilor
pentru consum efectuate de populatia din Comunitatea Europeana,
Efectul acestor factori s-a concretizat n aparitia unei adevarate crize bugetare la mijlocul
deceniului noua al secolului XX.
A fost conceput un nou sistem al veniturilor bugetare bazat pe:
1. principiul cresterii pragului TVA la 1,4% n anul 1986;
2. mentinerea resurselor proprii provenite din taxele vamale si prelevarile la
importul de produse agricole;
3. adaugarea unei resurse noi denumita "a patra resursa" creata pe baza
programului de reforma, cunoscut sub numele de "pachetul Delors", n anul 1988.
Aceasta a patra resursa rezulta din aplicarea unei rate asupra PNB din toate statele
membre, fixata n fiecare an si are rolul de a acoperi nivelul total al cheltuielilor nscrise
n cadrul unui exercitiu bugetar. Ea trebuie sa ofere veniturile necesare pentru acoperirea
cheltuielilor suplimentare, astfel nct volumul total al resurselor sa reprezinte maximum
1,2% din PIB-ul Uniunii Europene. Aceasta a patra resursa a capatat o mare importanta si
pozitie n cadrul bugetului comunitar nct, n anul 2000, spre exemplu, ajunsese sa
reprezinte 48,3% din veniturile bugetare.
n ceea ce priveste cheltuielile din bugetul general, sunt structurate si ordonate pe sase sectiuni:
Parlamentul European - I, Consiliul - II, Comisia - III, Curtea de Justitie - IV, Curtea de Conturi
- V, Comitetul Economic si Social si Comitetul Regiunilor - VI.
n totalul platilor efectuate din buget se constata cresterea finantarii FEOGA - orientare si
reducerea treptata a finantarii FEOGA - garantie, precum si cresterea finantarii actiunilor
structurale. FEDR, FSE, Fondul de Coeziune, Cercetare si Administratie.
Platile facute la sectiunile I,II,IV,V si VI se numesc plati (credite, cheltuielile) de
functionare, adica administrative, pe cnd cele de la sectiunea a IlI-a, Comisia Europeana, sunt
grupate n doua categorii: credite (plati, cheltuieli) de functionare si au menirea sa acopere
cheltuielile Comisiei cu personalul, cladirile, materialele, publicatiile sistemul informatic,
misiuni specifice, pensiile functionarilor etc, si credite operationale.
Creditele operationale gestionate de Comisia Europeana au urmatoarele destinatii:
1. finantarea agriculturii n cadrul FEOGA, sectiunea garantare;
2. finantarea actiunilor structurale: Fondul European de dezvoltare Regionala (FEDR), Fondul
Social European (FSE), FEOGA - Sectiunea Orientare; Fondul de Coeziune, Instrumentul
Financiar de Orientare a Pescuitului (IFOP);
3. acoperirea cheltuielilor din domeniul educatiei
(programul Socrates), formarii profesionale (programul
Leonardo), audiovizualului (programul media), culturii, comunicatii, relatii sociale, sanatatii
publice;
4. acoperirea cheltuielilor alocate pentru energie;
5. acoperirea cheltuielilor alocate pentru ameliorarea functionarii pietei interne;
6. finantarea programelor de cercetare si dezvoltare tehnologica;
7. finantarea cheltuielilor legate de diverse actiuni de cooperare economica si
financiara cu tari terte;
8. acoperirea cheltuielilor generate de actiunile n cadrul politicii externe si de
securitate comuna;
9. garantii si rezerve (credite neutilizabile n momentul votarii bugetului) ce vor
fi folosite pe parcursul exercitiului bugetar.
Bugetul contine o declaratie generala asupra veniturilor ( venituri estimate ale Comunitatilor
pentru anul financiar in cauza si venituri obtinute in anul precedent), inclusiv un numar de
sectiuni impartite in declaratii de venit (venituri pentru anul curent si cel precedent ,
impreuna cu observatiile relevante ) si cheltuieli .Diferitele parti acopera:
-Parlamentul European
-Consiliul
-Comisia
-Curtea Europeana de Justitie
_Curtea Europeana de Conturi
-Comitetul Economic si Social
-Comitetul Regiunilor
-Mediatorul European
Sectiune Comisiei contine o Parte A(cheltuieli de personal si administrative)si o Parte B
(cheltuieli operationale).Partea B este impartita in mai multe sectiuni ,in functie de necesitati
.Aceste subsectiuni corespund politicilor Uniunii.
Fiecare sectiune sau subsecventa este impartita in titluri , capitole ,articole si puncte (fiecare
subdiviziune fiind insotita de comentarii)
-alocatiile dispuse pentru anul financiar in discutie
-alocatii dispuse pentru anul financiar precedent
-cheltuieli confirmate in anul financiar precedent (insemnand transferari in anul urmator
adaugate la platile reale )
Bugetul bazat pe activitate
Sistemul managementului financiar al U.E., a mostenit caracteristicile de baza ale tranzitiei
franceze si latine . Printre caracteristicile sale se regasesc si perspectiva legislativa si accentuarea
intrarilor (inputs).La nivelul international , in prezent se inregistreaza o reorientare catre
randament (ouput 0, fapt care denota o mare preocupare pentru problemele alocarii si ale
eficientei.Aceste reforme fac parte dintr-un curent mai larg dominat de grija pentru punctul de
vedere al cetateanului , transparenta si responsabilitatea .Cadrul gestiunii financiare comunitare a
fost la randul sau afectat de acest curent. Noul regulament financiar adoptat unanim de Consiliu
in iunie 2002 , reflecta aceasta grija si in acelasi timp , a initiat o schimbare treptata spre
gestiunea bugetara bazata pe activitate.
RESURSELE BUGETARE
Bugetul Uniunii Europene este finantat din urmatoarele surse:
-resurse proprii traditionale (taxe vamale,prelevarii agricole si din zahar)
-resursa bazata pe T.V.A.
-resursa bazata pe VNB
-alte venituri (incluzand cele ramase din anii precedenti)
Din anul financiar 2002 se aplica noua Decizie a Consiliului (2000/597/CE, Euratom) referitoare
la sistemul resurselor proprii ale comunitatii Europene .
Aceasta decizie a intrat in vigoare in urma ratificarii de catre toate statele membre la data de 1
martie 2002 , cu efect retroactiv din 1 ianuarie 2002 (respectiv din 1 ianuarie 2001 in privinta
costurilor de colectare pentru resursele proprii traditionale si a regulilor de calculare a corectie
Marii Britanii)
Aplicarea noi decizii presupune urmatoarele schimbari in comparatie cu vechea decizie a
resurselor proprii (94/728/CE,Euratom):
-procentul din resursele proprii traditionale retinute de statele membre pentru acoperirea
costurilor de colectare creste de la 10% la 25%;
-rata maxima de colectare din resursa TVA se reduce de la 1% la 0.75% (si la 0.50% incepand cu
2004)
-aplicarea unei metode modificata de calculare a corectiei Regatului Unit , fapt care presupune
,printre altele , neutralizarea castigurilor neprevazute al Marii Britanii rezultat ca urmare a
cresterii procentului din resurse proprii traditionale retinut din statele membre;
-cotele Germaniei ,Olandei ,Austriei si Suediei din finantarea corectiei Marii Britanii se reduc la
un sfert din valoarea nominala (spre deosebire de anii precedenti cand numai partea Germaniei
este redusa la doua treimi din valoarea nominala )
-sistemul European de Contabilitate 1995(ESA95)inlocuieste versiunea precedenta ,ESA 79 <in
domeniul bugetar si in cel al resurselor proprii.Ca urmare conceptul de produs national brut
(PNB) este inlocuit cu cel de venit national brut (VNB)
Corectia in favoarea Marii Britanii
Corectia Regatului Unit a fost introdusa in practica pentru a rectifica dezechilibrul dintre partea
de plati datorata de Marea Britanie catre bugetul comunitar si partea ei din cheltuieli comunitare
efectuate in statele membre Acest dezechilibru este calculat in concordanta cu reguli precise si
Regatul Unit este rambursat cu 66% din aceasta diferenta.
Costul acestei rectificari este sustinut de celelalte 14 state membre in conformitate cu partea lor
din VNB-ul comunitar.
Totusi, anumite state membre se bucura de o reducere a cotei lor de finantare , costul acesteia
fiind finantat de celelalte state membre .Pentru corectiile din anii anteriorii lui 2001, doar
Germania beneficia de aceasta reducere cu o treime din partea de contributie datorata in mod
normal . Din 2001 , cotele de contributie ale Germaniei ,Olandei ,Austriei si Suediei au fost
reduse la un sfert din valoarea nominala.
Corectia pentru anul "n"este finantata in anul urmator.
O prima extimare provizorie a corectiei pentru un an "n"este inscris in proiectul de buget al
anului "n+1".Daca se considera necesar , aceasta estimare poate fi adusa la zi intr-un buget
amendat inainte de introducerea sumelor rezultate din calculul final al corectiei si a finantarii ei
in anul "n+4".
Suma totala a corectiei Marii Britanii introdusa in bugetul pe anul 2002 s-a ridicat la 5092.2
milioane euro si s-a datorat urmatoarelor elemente ;
-Suma corespunzatoare corectiei din 2001 (5027 milioane euro)
-Diferenta dintre rezultatul calcului final pentru corectia anului 1998 si suma prevazuta in avans
in buget pentru 1999 (65.2milioane euro)
SISTEMUL RESURSELOR PROPRII
Decizia din 1970 referitoare la resursele proprii a diferentiat Comunitatile fata de acele
organizatii internationale care se bazeaza in totalitate pe contributii ale statelor membre.
Originea resurselor proprii
De-a lungul perioadei 1958-1970 bugetul comunitar a fost finantat exclusiv din contributiile
statelor membre. Consiliul European de la Luxemburg din 21- 22 aprilie 1970 a introdus pentru
prima oara un sistem al resurselor proprii pentru bugetul general a Comunitatilor , in vigoare din
1971.
Unul dintre obiective a fost imbunatatirea treptata a independentei financiare a Comunitatii fata
de transferurile statelor membre . Resursele proprii introduse au fost taxele vamale si prelevarile
din agricultura (cunoscute mai tarziu ca resurse proprii traditionale ,RPT) si o resursa colectata
din baza taxei pe valoarea adaugata armonizata. In timp ce RTP devin efectiv si imediat surse de
finantare de-a lungul perioadei 1971-1975, dificultatile cu stabilirea unui sistem TVA comun in
toate statele membre si cu definirea bazei de estimare TVA ,au intarziat introducerea acestei
resurse pana in 1979 .
In perioada 1975-1987 cresterea veniturilor bazate pe resursele proprii a fost erodata de
diminuarea profitului din RPT , si in acelasi timp de efectele adverse asupra veniturilor din TVA
provocate de cresterea economica slaba, dominata in aceea perioada.Totodata , extinderea
politicilor existente si lansarea unora noi, incapacitatea de a limita sarcinile financiare legate de
politica agricola comuna (PAC) si cresterea cheltuielilor asociata cu cele doua extinderi , au
condus la pronuntata inadecvare a resurselor.De asemenea cereri persistente din partea Regatului
Unit privitoare la contributia sa financiara au adus noi dificultati disputelor bugetare si asa
aprinse.O rezolvare temporara a dificultatilor bugetare a fost adoptata la Consiliul European de
la Fontainbleau.Consiliul de la Fontainbleau din 25-26 iunie 1984 a ridicat rata maxima de
receptie a resursei TVA la 1,4% si a stabilit macanismul de corectie pentru dezechilibrele
bugetare aplicabil de la acea data numai Regatului Unit.
Modificarea sistemului financiar introduse de catre Consiliul de la Fontainbleau s-au dovedit a fi
aproape imediat insuficiente .Acestea au esuat in generarea unor venituri suficiente mai ales din
cauza continuei diminuari a resurselor proprii traditionale si a cresterii slabe a veniturilor
generate de resursa din TVA.
In plus, au inceput sa apara nemultumiri legate de resursa din TVA care,fiind bazata pe consum ,
a fost perceputa ca avand un important element degresiv.Problema inadecvari si inechitati
veniturilor a fost agravata si de cresterea , incomplet anticipata , a angajamentelor de
cheltuieli.Acestea au fost legate de dificultati de controlare a cheltuielilor cu politica agricola
comuna PAC, mai ales ca urmare a aderarii Spaniei si Portugaliei, a deprecierii dolarului dupa
primavara anului 1985 si de scaderea preturilor internationale a bunurilor de larg consum toti
acesti factori crescand considerabil finantarea compensatiilor pentru export .
In iunie 1988 au fost adoptate reforme fundamentele care au determinat actuala configuratie a
sistemului resurselor proprii.Printre cele mai importante reforme aprobate de Consiliul European
de la Bruxelles , a fost si introducerea unei noi resurse bazate pe produsul national brut a statelor
membre (cu intentia de a echivala contributiile cu capacitate de plata), si a unui plafon general al
sumei totale de venituri proprii care poate fi folosita la finantarea cheltuielilor comunitare.
Acest plafon de plati a fost stabilit la 1,15% in 1988 prevazandu-se cresterii anuale progresive
menite sa il ridice la 1,20% in 1992.Consiliul a limitat si rolul resursei TVA prin introducerea
unui plafon asupra bazei sale de 55% din PNB , masura promovate cu intentia de a reduce
efectele caracterului regresiv al acestei resurse.
Consolidarea reformelor din 1988 si in ultima instanta a finantelor comunitare au avut loc in
contextul cresterii semnificative a ambitilor Comunitatii exprimate prin Tratatul Uniunii
Europene. Acordul de la Edinburgh din decembrie 1992 care a adoptat perspectiva financiara
pentru anii 1993-1999, a sporit plafonul general al resurselor proprii de la 1,25 la
1,27%.Totodata a continuat procesul de descrestere a importantei TVA-ului in finantarea
bugetului.
Cu toate acestea sistemul resurselor proprii adoptat la Edinburgh nu a putut intra in vigoare pana
la 1 ianiarie 1995 . In acelasi timp, s-au inregistrat dificultati majore in timpul recesiunii de la
inceputul anilor 90 cand prognozele bugetare initiale s-au dovedit a fi prea optimiste.
Revizuiri descrescatoare succesive ale cresterii economice in perioada 1992-1994 au avut ca
rezultat revizuirii corespunzatoare ale veniturilor bugetare.Totusi in ciuda climatului advers , a
fost posibila respectarea constrangerilor impuse de plafonul resurselor proprii fara a submina
disciplina financiara .
In anii care au urmat, operatiunile bugetare s-au dovedit a fi in general incununate de succes de
asemanea , din 1997 decizi bugetare anuale prudente au condus la niveluri ale cheltuielilor mai
scazute decat cele prevazute in perspectiva financiara .Ca urmare , U.E intampina dificultati
rezultate din extinderea catre tarile din Europa centrala si de est si din reforma principalelor
politici cu rezerve substantiale intre nivelul cheltuielilor si plafonul resurselor proprii .
Actualul sistem al resurselor proprii
Resursele proprii al Comunitatii Europene poate fi definit ca venitul alocat permanent
Comunitatilor pentru finantarea bugetului lor revenindu-le de drept in mod automat fara a mai fi
necesara o decizie subsecventa a autoritatilor nationale.
Resursele proprii ale Comunitatilor sunt stabilite,colectate,platite si controlate in conformitate cu
principiile sistemului resurselor proprii.
In prezent,sistemul resurselor proprii comunitare este bazat pe Decizia Consiliului nr.
2000/597/CE,Euratom si cele doua regulamente de Implementare: Regulamentul Consiliului
(CE,Euratom)nr.1150/2000 si Regulamentul Consiliului (CEE,Euratom) nr.1553/1989.
Resursele proprii ale Comunitatii Europene constau din:
Resursele proprii traditionale,anume taxe vamale,taxe agricole si prelevari din zahar.Taxele
vamale si agricole rezulta din aplicarea legislatiei vamale comunitare si a politicii agricole
comune asupra importurilor din state terte.Prelevarile din zahar, pe de alta parte sunt impuse
producatorilor din industria zaharului si sunt folosite la acoperirea cheltuielilor comunitare din
acel sector.Resursele proprii traditionale,sunt vazute ca resurse comunitare pure rezultand direct
din legislatia comunitara.Cu toate acestea statele membre sunt acelea care le colecteaza si care
retin un anumit procent cu titlul de compensatie cu costurile de colectare.
Resursa bazata pe TVA. Aceasta deriva din aplicarea unei rate uniforme valida penrru toate
statele membre in baza de evaloare a TVA-ului armonizat in conformitate cu regulile
comunitare.Baza de evaloare a TVA-ului pentru un stat membru nu poate depasi 50% din VNB
pentru un stat membru.
-Resursa bazata pe VNB.A ceasta resursa este folosita pentru furnizarea veniturilor necesare
acoperirii cheltuielilor atunci cand toate celelalte resurse de finantare au fost epuizate.Se
calculeaza prin aplicarea unei rate uniforme sumei VNB-ului tuturor statelor membre.VNB-ul
fiecarui stat membru se determina in conformitate cu regulile comunitare.
Un alt aspect al sistemului resurselor proprii il reprezinta corectia dezechilibrelor bugetare.Acest
mecanism de corectie,ale carui reguli precise sunt prevazute de Decizia resurselor proprii si
documentele aferente,reduce dezechilibrul bugetar al Regatului Unit prin diminuarea platilor sale
din TVA si VNB.Costul acestei corectii este suportat de celelalte state membre in functie de
partea ce le revine din VNB-ul comunitar.
Cu toate acestea , cotele financiare ale Austriei , Germaniei ,Olandei ,Suediei sunt restranse la o
patrime din partea ce le revine in mod normal.
In acest sistem statele membre si Comisia au atributii diferite .
Statele membre sunt, printre altele ,raspunzatoare pentru :
-colectarea si punerea la dispozitia Comisiei a resurselor proprii traditionale ;
-calcularea bazelor TVA si VNB
-plata resurselor bazate pe TVA si VNB
Comisia este insarcinata printre altele cu :
-calcularea pentru statele membre a contributiei cu baza in TVA, a TVA si VNB , pe baza bazei
uniforme de calculare a TVA , a ratei uniforme de calculare a VNB si a corectiei Regatului Unit.
-calcularea sumei corectiei Regatului Unit .
-prezentarea anteproiectului de buget , care este prognoza generala a cheltuielilor UE si a
finantarii acestei in anul urmator ,autoritatii bugetare (Consiliul si Parlamentul European)
Efectuarea de controale pentru a asigura respectarea de catre statele membre a legislatiei
comunitare in domeniul resurselor proprii ale Comunitatilor Europene.
Legatura dintre Comisie si statele membre este institutionalizata in Comitetul Consultativ pentru
Resursele Proprii (C.C.R.P.) si in comitetul VNB.Comitetul este compus din reprezentanti ai
statelor membre si ai Comisiei . Presedintele ambelor comitete este reprezentant al Comisiei
.C.C.R.P. examineaza problemele referitoare la implementarea sistemului resurselor proprii ,in
timp ce comitetul VNB , examineaza calculele VNB la pretul pietei efectuate de statele membre ,
sursele statistice utilizate si alte probleme metodologice.
PROCEDURA ANUALA SI EXECUTIA BUGETARA
Procedura anuala
Implementarea bugetului Uniunii Europene , cunoscuta ca procedura bugetara , a fost descrisa ca
avand o dimensiune inter-institutionala in cadrul organizatoric al Uniunii Europene .Data fiind
complexitatea acestui cadru se anticipeaza in mod firesc conflicte intre diferite institutii
.Conflictul pentru controlul asupra bugetului este firesc daca se au in vedere drepturile incluse in
aceasta putere :
-dreptul de a crea venituri
-dreptul de a autoriza cheltuieli
-dreptul de a aproba bugetul in intregimea sa
-dreptul de a controla implementarea bugetului
Procedura bugetara este descrisa in art. 272 al tratatului CE si in art. 12-18 din Regulamentul
Financiar (JO 1977,L356/1)
Procedura bugetara anuala include mai multe etape care pot fi rezumate astfel:
1iulie -fiecare institutie isi constituie estimarile cheltuielilor pe care comisia le grupeaza in
proiectul preliminar de buget.
5 octombrie -Consiliul adopta o decizie pe baza bugetului preliminar care din acest moment
devine proiectul de buget (ca urmare a consultarilor cu Parlamentul in privinta cheltuielilor
obligatorii ).
In 45 de zile - Parlamentul examineaza proiectul de buget . Pot aparea trei situatii :
-Parlamentul nu intreprinde nici o actiune ,caz in care bugetul este considerat ca adoptat.
-Parlamentul aproba bugetul si procedura este completa .
-Parlamentul decide sa faca modificari fie propunand schimbari in cea ce priveste cheltuielile
obligatorii fie propunand amendamente cheltuielilor neobligatorii.
Dupa 15 zile - La cea de-a doua citire Consiliul examineaza propunerile Parlamentului.Consiliul
este indreptatit sa amendeze cheltuielile neobligatorii .In aceasta situatie textul se intoarce la
Parlament. In cazul cheltuielilor obligatorii pot aparea doua ipoteze:
1Amendamentele Parlamentului cresc suma totala a bugetului .Asemenea amendamente pot fi
incorporate in buget numai prin adoptarea cu o majoritate calificata de catre Consiliu .In lipsa
acestei majoritati propunerile sunt respinse definitiv.
2 Amendamentele Parlamentului nu cresc suma totala a bugetului . In acest caz doar un vot
adoptat cu o majoritate calificata de catre Consiliu poate respinge aceste propuneri .Tacerea
valoreaza aprobare .
Sfarsitul procedurii -Parlamentul este indrituit sa aiba ultimul cuvant in privinta bugetului
comunitar.Tacerea sa semnifica acceptare .El este in masura sa amendeze cheltuielile
neobligatorii (in limita ratei maxime de crestere) prin adoptarea prin majoritate absoluta din
numarul total de membrii si cu trei cincimi din numarul de voturi exprimate . Respingerea
bugetului se poate face numai cu majoritate absoluta si cu doua treimi din voturile exprimate . In
urma acestei proceduri Parlamentul adopta bugetul.
In afara Tratatului si alte instrumente reglementeaza procedura bugetara :printre acestea se
regasesc acordurile interinstitutionale , incluzand acordul din 6 mai 1999 cu privire la disciplina
bugetara si la imbunatatirea procedurii bugetare . Unul dintere cei mai importanti pasi prevazut
in acest acord este acela ca transforma consultatiile bugetare dintre Parlament , Consiliu si
Comisie intr-o procedura curenta . Scopul consultatiilor este sa identifice si ,pe cat posibil ,sa
rezolve punctele contencioase din procedura bugetara in timpul negocierilor organizate cu ocazia
citirilor succesive de catre Consiliu si Parlament . Pe langa acestea , Regulamentul bugetar
organizeaza procedura bugetara.
EXECUTIA BUGETARA
Implementarea bugetului este bazata pe un principiu fundamental -nevoia unei baze legislative -
care a fost atat cauza cat si rezultatul seriei de crize dintre cei doi piloni ai autoritatii bugetare .
Implementarea alocatiilor prevazute in buget pentru actiuni comunitare importante necesita
adoptarea prealabila a unui act de fundamentare ,anume o modalitate de legiuire cum ar fi o
reglementare, o decizie dispunand cheltuielile. Programele pilot si anume activitati de informare
sunt considerate ca nefiind importante , asa cum pot fi executate doar pe baza liniei bugetare
corespunzatoare.
Articolul 274 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana :"Comisia va implementa bugetul
pe propria responsabilitate"Se face astfel o demarcare clara :Parlamentul si Consiliul decid
asupra modului de formare si cheltuire a alocarilor bugetare , in timp ce Comisia implementeaza
aceste decizii.
Executia bugetara este guvernata de Regulamentul Financiar care in conformitate cu articolul
279 din Tratatul CE ,prevede reguli referitoare la formarea bugetului .
Regulile de implementare a anumitor prevederi ale Regulamentului financiar sunt expuse in
regulamentul Comisiei care stipuleaza ca fiecare institutie isi va adopta propriile reguli interne
referitoare la distributia competentelor functionarilor care autorizeaza si a celor care
administreaza.
In practica , totusi Comisia se bazeaza pe statele membre pentru implementarea anumitor
politici. Spre exemplu cheltuielile agricole in statele membre sunt de datoria anumitor organe
nationale autorizate special organe care isi desfasoara activitatea cu respectarea regulilor stabilite
la nivel comunitar . In cazul Fondurilor structurale , institutiile europene decid asupra sumelor
care vor fi platite si asupra conditiilor de implementare .Administratiile statelor membre (la nivel
national , regional sau local ) aleg proiectele pe care le vor finanta si isi asuma responsabilitatea
pentru gestiunea curenta . Lucrand impreuna cu statele membre ,Comisia asigura ca proiectele
sunt duse la bun sfarsit si ca banii sunt cheltuiti eficient
De asemenea, statele membre sunt cele care colecteaza resursele proprii , si Comisia urmareste
doar buna aplicare a regulilor.
Pe langa asumarea responsabilitatilor pentru corecta gestiune a tuturor cheltuielilor Comisia are
si sarcina de a implementa direct o parte din buget prin intermediul departamentelor sale mai ales
in domeniul politicilor interne (cum ar fi cercetarea , educatia si pregatirea profesionala )si al
actiunilor externe .
Aceste atributii de gestiune directa sau dezvoltat recent si reprezinta o schimbare pentru
administratia Uniunii. Ca urmare a fost necesara cresterea resurselor administrative a
personalului si imbunatatirea metodelor de management.
Comisia poate insa incredinta anumite sarcini de gestiune unor persoane sau agentii care
activeaza in numele sau. De exemplu Comisia poate subcontracta anumite sarcini tehnice ca
studiile specializate sau managementul IT, unor companii private. Totusi ,unele indatoriri,
presupunand responsabilitati specifice pot fi duse la indeplinire numai de organele special
numite de catre autoritatile publice .Acesta este cazul in privinta managementului politicilor
comunitare inclusiv selectarea proiectelor si acordarea contributiilor financiare. Numai dupa
aceasta Comisia poate imparti aceste sarcini catre organe nationale numite de state le membre .
Aceasta forma de administrare este folosita in privinta unora dintre programele din domeniul
educatiei . Comisia poate de asemenea sa delege gestiunea programelor din domeniul educatiei .
Comisia poate , de asemenea sa delege gestiunea programelor catre organele publice comunitare.
Procedura implementarii bugetului este guvernata de o serie de reguli tehnice proiectate sa
certifice ca alocarile bugetare sunt cheltuite individual si ca veniturile disponibile catre Comisie
sunt gestionate judicios . Aceste reguli sunt codificate in Regulamentul financiar , in regulile de
implementare si in cele de aplicare Deciziei resurselor proprii .
Executia bugetara se bazeaza pe principiul ca atributiile ofiterului autorizat ale ofiterului contabil
si ale controlorului financiar sunt exercitate de peresoane diferite . Sarcinile si responsabilitatile
fiecaruia sunt prevazuta de regulamentul financiar . Aflati sub autoritatea controlorului financiar
din fiecare institutie , ofiterul autorizat si cel contabil sunt responsabili de diferite operatiuni
referitoare atat la colectarea veniturilor cat si la plata cheltuielilor.
UTILIZAREA ALOCARILOR BUGETARE
Comisia publica lunar un raport al implemantarii bugetare , raport care este trimis autoritatilor
bugetare (Consiliului Uniunii Europene si Parlamentului European )si Curtii de Conturii . Acest
raport descrie evolutia alocatiilor bugetare . El include informatii comasate in Perspectivele
financiare , insumand datela privitoare la alocatiile obligatorii si alocatiile de plata.
Implementarea bugetara este parte si din declaratia financiara anuala pe care comisia trebuie sa o
prezinte pentru control Parlamentului si Curtii de Conturi.
CONTROLUL BUGETAR.
In aceasi masura ca si sistemele bugetare nationale , legea bugetara comunitara prevede un
control foarte amanuntit al implementarii : controale interne desfasurate de fiecare institutie in
parte si controale externe efectuate de Parlament cu ajutorul Curtii de Conturii.In urma acestora
Parlamentul este in masura sa acorde descarcarea bugetara , eliberand Comisia de
responsabilitatea asupra bugetului .
Uniunea Europeana are un buget de peste 100 de miliarde euro . Comisia Europeana trebuie sa
asigure ca aceste fonduri sunt cheltuite corect , anume pentru atingerea obiectivelor propuse , in
cel mai mare grad posibil .Evaluarea politicilor si programelor comunitare este un instrument
care informeaza asupra relevantei , efectivitatii si eficientei comunitare.
Informatia continuta in evaluarii este necesara pentru imbuntatirea viitoarelor strategii.Asadar
,departamentele Comisiel duc la indeplinirea mai mult de o suta de proiecte de evaluare anual.
Folosirea regulata si sistematica a acestora in procesul de planificare si ordonare a activitatilor
are ca scop imbunatatirea constanta s sistemului de gestiune financiara .
DESCARCAREA BUGETARA
Descarcarea reprezinta componenta politica a controlului extern al implementarii bugetare si este
decizia prin care Parlamentul European ,la recomandarea Consiliului , elibereaza Comisia de
responsabilitatea sa de gestiune a bugetului prin actul de incetare de existenta bugetului.
Finalizarea procedurii bugetare se poate produce prin trei acte diferite :acordarea , amanare si
refuzul descarcarii .
Parlamentul isi fundamenteaza decizia examinand contabilitatea si raportul balantei financiare
mentionate in articolul 275 din Tratatul CE, rapoartele Curtii de Conturi insotite de raspunsul
Comisiei si a celorlalte institutii interesate , si recomandarea de descarcare bugetara trimisa de
Consiliul Parlamentului pana in data de 31 martie a fiecarui an .
Dupa o examinare detaliata ,Parlamentul adopta o rezolutie prin care acorda ,refuza sau amana
descarcarea .Aceasta rezolutie este insotita de o serie de observatii adresate Comisiei , care
trebuie sa intreprinda actiunile corespunzatoare . Comisia prezinta apoi masurile luate intr-un
raport de raspuns pe care trebuie sa-l trimita Parlamentului pana la data de 15 decembrie a anului
care urmeaza dupa anul financiar inchis.
RAPOARTELE AUDITORULUI EXTERN
Fara a aduce atingere dispozitiilor articolului 248 din Tratatul de instituire a Comunitatii
Europene care confera Curtii de Conturii responsibilitatea cu privire la activitatea de audit a
tuturor veniturilor si cheltuielilor Comunitatii si dispozitilor articolului 276 din acelasi Tratat ,
referitoare la acordarea descarcarii de gestiune , Curtea De Conturi dispune auditul conturilor
sala de venituri si cheltuieli de catre un auditor extern , in fiecare an de la incheierea anului
financiar 1987.
Rapoaretele pe care le-a intocmit auditorul extern al Curtii de Conturi pentru anii financiari
1987,1991 au fost transmise doar presedintelui Comitetului de Control Bugetar al Parlamrntului
European .
Ca urmare a deciziei luate de membrii Curtii de Conturi in cadrul sedintei Curtii din 8 iulie 1993,
rapoartele auditurului extern au fost publicate in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene
incepand cu anul financiar 1992.
CONCLUZII PRIVIND VIITORUL UNIUNII EUROPENE
Perspectivele politicilor comunitare
Politica Agricola Comuna
Politica Agricola Comuna (PAC) reprezinta nca cea mai importanta
si mai cuprinzatoare politica a Uniunii Europene, cel putin din punctul de
vedere al bugetului implicat, dar si al implicatiilor sociale.
nca de pe vremea cnd largirea Uniunii Europene nu luase amploarea
pe care a luat-o n ultimii ani, lansnd noi provocari, se discuta despre o
reforma a PAC. Aceasta a devenit cu att mai necesara si presanta n lumina
discutiilor privitoare la viitorul Europei, ca si n noul context, al unei
economii globalizate, unde presiunile pentru o piata deschisa sunt din ce n
ce mai mari . Preconizata extindere a Uniunii reprezinta o provocare majora
pentru orientarile viitoare ale PAC.
Exista o presiune crescuta cu privire la noile prioritati pe care PAC ar trebui sa le integreze,
printre care:
- cresterea sigurantei alimentare (food safety) si a standardelor de
calitate;
- practicarea unei agriculturi mai "prietenoase" cu mediul;
- simplificarea legislatiei agricole a Uniunii.
n legatura cu extinderea Uniunii catre Est, se cunoaste faptul ca
agricultura joaca nca un rol foarte important n structura socio-economica a
tuturor tarilor din aceasta regiune a Europei. n marea lor majoritate, n
aceste tari agricultura ocupa un rol cu mult mai important dect n Uniunea
Europeana, fapt care ar urma sa aiba implicatii serioase pentru Uniune dupa
integrarea tuturor tarilor candidate. Sectorul agricol, n majoritatea statelor
Central si Est Europene, este, n comparatie cu cel din Uniune, mai
fragmentat, mai ineficient si bazat pe mijloace traditionale de productie.
Totusi, exista si unele avantaje ale agriculturii practicate n tari candidate:
-negocierile cu OMC, cu ocazia rundei Uruguay pentru agricultura sau a summit-ului de la
Seattle.
- Uniunea Europeana a deschis, pna n acest moment, negocieri n materie de agricultura cu:
Cipru, Republica Ceha, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia si Slovenia. Nu au
nceput nca negocierile la acest capitol cu Bulgaria, Malta si Romnia.fermele taranesti mai mici
practica o agricultura organica, ce respecta n mai mare masura mediul nconjurator.
Raspunsul Comisiei Europene la cererea summit-ului de la Madrid
(decembrie 1995) de a pregati largirea Uniunii Europene a constat n
elaborarea Agendei 2000. Din document reiese importanta PAC, alaturi de
cea a politicii fondurilor structurale. Ambele constituie cele mai importante
politici sectoriale ale Uniunii, absorbind mpreuna 85% din totalul bugetului
Uniunii; nu n ultimul rnd, sunt importante si pentru faptul ca se asteapta ca
ambele sa contribuie si sa joace un rol decisiv n ntarirea coeziunii
economice si sociale (care a devenit unul din cele trei obiective prioritare ale
Uniunii o data cu adoptarea Tratatului de la Amsterdam, alaturi de
operationalizarea deplina a Pietei Unice si introducerea Uniunii Economice
si Monetare).
Este evident faptul ca aderarea unui numar mare de tari mai sarace, cu
un sector agricol mult mai mare, n medie, dect n Uniune si cu mari
discrepante structurale, va constitui o provocare majora de ambele parti, n
special cu privire la aceste doua politici (fonduri structurale si politica
agricola).
Cele mai presante probleme cu care se preconizeaza ca se va
confrunta Uniunea Europeana sunt considerate a fi:
- dimensiunea relativ mare a suprafetei agricole (suprafata totala
agricola ar urma sa creasca cu aproximativ 40% dupa extindere);
- ponderea mare a agriculturii n economiile tarilor candidate;
- forta de munca importanta din agricultura, care ar dubla (sau chiar
mai mult dect att) numarul persoanelor angajate n agricultura;
- capacitatea administrativa relativ scazuta a tarilor candidate de a
integra acquis-ul comunitar (respectiv partea din acquis referitoare
la agricultura).
Toate aceste elemente implica faptul ca, chiar n urma schimbarilor
importante survenite n ultimii ani, exista nca diferente considerabile ntre
situatiile agricole de ambele parti, n special n termeni de productivitate si
distributie, diferente care e de asteptat ca vor persista si n perioada postextindere.
Uniunea Europeana urmeaza sa si revizuiasca partial PAC n anul
2002, dupa cum s-a decis cu ocazia Consiliului European de la Berlin
(martie 1999). Agenda 2000, adoptata la summit-ul de la Berlin, nu prevede
o reforma fundamentala a acestei politici nainte de anul 2006. n ceea ce
priveste politica agricola fata de tarile candidate, doua ramn optiunile
principale: trecerea graduala la plati directe catre agricultori, un subiect
foarte controversat n rndul actualilor membri ai Uniunii, n tarile
candidate, pe masura ce acestea si adapteaza politicile rurale si agricole la
cele ale Uniunii ori aplicarea PAC noilor membri imediat dupa integrare sau
reformarea PAC nainte de extindere.
Uniunea Economica si Monetara
Pentru multi, Uniunea Economica si Monetara (UEM) pare nca o
operatiune ciudata si riscanta. De vreme ce din ce n ce mai multe tranzactii
au loc electronic, ce rost are asumarea unei operatiuni att de complexe si de
riscante din punct de vedere politic, dar si economic cum e aceea a
introducerii unei monede unice?
ntr-o mare masura, UEM s-a nascut din necesitate, mai degraba dect
ca rezultat al vreunei mari viziuni. Moneda unica a constituit un obiectiv
nca de la crearea Pietei Comune, n 1957. Ea a fost din totdeauna privita ca
un scop ndepartat, Sfntul Graal al "Statelor Unite ale Europei". Aceasta
decizie nsemna fie adoptarea marcii germane ca standard european de facto,
fie crearea unei noi monede, comune. Din punct de vedere politic, doar a
doua solutie putea fi adoptata.
Critici ai UEM, care nu de mult preziceau ca aceasta uniune nu va
exista, acum prezic nereusita experimentului.
Schematiznd putin, se poate spune ca UEM este vazuta sub doua
unghiuri diferite, care se nscriu deci n cele doua viziuni destul de opuse ale
Europei viitoare. Ea este considerata fie ca o evolutie inevitabila, n care se
vor nscrie si celelalte state care nu au aderat nca la Euroland, reprezentnd
maximum n ceea ce se poate accepta n materie de cedare a suveranitatii
nationale, fie, dimpotriva, ca un punct de plecare al unui proiect mult mai
ambitios, o Europa politica federalista.
Pentru cei care se opun instituirii unei monede unice, aceasta nu
constituie doar o idee proasta, ci dezastruoasa: o cale deschisa crearii unui
super-stat european care va submina individualitatea statelor membre, o
federatie acaparata de birocratie, cu un suport popular foarte slab si
impunnd costuri suplimentare economiilor europene. UEM este privita ca o
distragere de la sarcinile cele mai urgente carora Uniunea Europeana trebuie
sa le faca fata n prezent: aprofundarea pietei unice si extinderea Uniunii
catre Est. Multi sunt cei carora le este teama de faptul ca UEM s-ar putea dovedi nefunctionala si
ca ar diviza Europa, n mod periculos, n "inside"-eri
si "outside"-eri.
Negocierile cu privire la acest subiect controversat vor ncepe n prima jumatate a anului 2002,
sub presedintia spaniola.
Exista si pozitii intermediare care ar putea fi caracterizate drept pozitii "sceptic contra" si
"sceptic pro".
Sustinatorii UEM replica, la rndul lor. Ei vad n ea nu doar o sansa
de a realiza beneficii economice, ci si ocazia de a cstiga un pariu istoric.
Considera UEM ca fiind esentiala pentru crearea unei Uniuni Europene mai
puternice, avnd o coeziune economica si sociala. Aceasta creeaza sperante
si pentru tarile candidate din fostul bloc comunist: se considera ca o
integrare mai aprofundata a membrilor actuali ai Uniunii ar ajuta,
neconstituind o piedica n calea extinderii. Fara moneda unica, pretind ei,
realitatea pietei unice nu ar fi completa, economiile comunitare vor ramne
slabe si divizate, incapabile de concurenta pe piata internationala. Doar o
Europa integrata si mai puternica ar fi capabila sa exercite leadership-ul n
economia mondiala.
Grosso modo, prima pozitie, defavorabila UEM, este aceea a Marii
Britanii, care, de altfel, a si decis sa nu adere deocamdata la Euroland.
Totusi, putem gasi si la nivelul acestei tari pozitii pro-Euro. Oponentii
participarii Regatului Unit la UEM pretind ca este vorba de un experiment
hazardat, care ar impune un handicap competitiv sever tarilor ce participa la
el. Ramnnd n afara, Marea Britanie ar putea evita instabilitatile pe care ar
putea sa le cauzeze adoptarea monedei unice. Avocatii participarii britanice
la UEM considera aceasta atitudine retractila absolut eronata. Daca tara
ramne n afara, ea se va gasi atunci marginalizata pe piata sa cea mai
importanta, acest fapt urmnd sa aiba consecinte nu doar n plan economic.
n linii generale, acestia vad viitorul Marii Britanice ca parte integranta a
Europei si se tem ca decizia de a ramne deoparte ar putea repeta patternurile
trecutului, cnd tara a ales n mai multe rnduri sa nu joace un rol n
constructia europeana.
Este clar ca problemele ridicate de UEM sunt complexe. Dezbateri
aprinse cu privire la acest subiect sunt suscitate de faptul ca UEM afecteaza
un aspect crucial al independentei tarii: controlul monedei nationale. De-a
lungul secolelor, moneda nationala, nfatisnd capul unui rege, al unei regine
sau al unui presedinte din perioada moderna, a fost pretutindeni un simbol al
suveranitatii nationale. Unul din primele acte ale tarilor iesite de sub
dominatia imperiului sovietic a fost acela de a tipari o noua moneda. n mod
semnificativ, tarile care nu au avut o baza pentru independenta suficient de
solida, securizata, au restabilit ulterior legatura cu rubla, perceputa ca un
simbol mai puternic al dependentei lor fata de Rusia. La nivelul Uniunii
Europene, abandonarea monedei nationale n favoarea Euro apare deci
pentru unii ca un abandon al suveranitatii, ceea ce UEM implica, desigur,
ntr-o anumita masura.
Coeziunea economica si sociala
Cel de-al doilea raport al Comisiei Europene asupra coeziunii
economice si sociale - "Unitatea Europei, solidaritatea popoarelor,
diversitatea teritoriilor" - a fost publicat n februarie 2001. El ofera o analiza
a contributiei politicilor comunitare la obiectivul coeziunii si prezinta un
bilant al interventiilor structurale, pornind de la situatia actuala a regiunilor
si de la tendintele de evolutie viitoare n perspectiva extinderii Europei catre
tarile din Est.
Concluziile raportului si recomandarile formulate se refera la:
prioritatile viitoare privind coeziunea economica si sociala, organizarea
sistemului de gestiune a interventiilor ulterioare si coordonarea celorlalte
politici la nivel teritorial.
Diagnosticarea principalelor tendinte la nivelul dezvoltarii si evolutiei
statelor Uniunii Europene evidentiaza urmatoarele aspecte:
1. Reducerea disparitatilor nationale a fost substantiala. Totusi, la nivel
regional, anumite diferente s-au accentuat, dat fiind faptul ca
regiunile mai putin dezvoltate s-au confruntat cu dificultati n
recuperarea "mediei" comunitare, iar regiunile cele mai avansate au
nregistrat o evolutie importanta.
2. Diferentele inter-regionale sunt n general cumulative. Acest aspect
nu se refera numai la un PIB/locuitor mai mic, ci si la o rata de
productivitate, un nivel de educatie, o capacitate de inovatie
tehnologica mai scazute. De asemenea, pe plan social, cea mai mica
rata de ocupare a fortei de munca n plan regional coincide adesea, n
zonele mai putin dezvoltate, cu o rata de somaj ridicata si cu
accentuarea inegalitatilor dintre barbati si femei pe piata de munca.
3. Chiar daca anumite zone prezinta caracteristici particulare care
necesita raspunsuri si solutii specifice, analiza disparitatilor teritoriale
determina un clivaj dominant dupa o logica centru-periferie.
4. Se asista totusi la o evolutie favorabila n materie de dotari n
infrastructura, ceea ce contureaza o viziune optimista n ceea ce
priveste ameliorarea conditiilor generale pentru dezvoltarea
economica a regiunilor ramase n urma din actualele state membre.
5. Extinderea constituie o provocare majora la nivel cantitativ si
calitativ n ceea ce priveste coeziunea unui ansamblu de 500 de
milioane de locuitori. Problema principala a statelor candidate
priveste diferentele de venit/locuitor, extinderea determinnd o
dublare a raportului ntre procentul de 10% al regiunilor celor mai
dezvoltate si cel de 10% al celor mai sarace, de la 2,4 la 5,3. Nevoile
considerate ca fundamentale privesc investitiile productive,
infrastructurile n transporturi, ameliorarea mediului si ntarirea
capacitatii administrative.
Contributia Uniunii Europene la obiectivul coeziunii este analizata
succesiv, raportat la politicile sectoriale si la cele structurale. Chiar daca
politicile sectoriale au un impact esential asupra structurarii teritoriilor,
elaborarea unui bilant clar si pozitiv n materie de integrare europeana se
dovedeste a fi momentan dificila. Nu numai ca e greu de realizat o pondere a
influentei lor reciproce, dar anumite politici determina chiar efecte
contradictorii. De exemplu, UEM favorizeaza o cota de convergenta
economica impunnd o politica de stabilitate economica, dar, pe de alta parte
va supune regiunile mai putin competitive unor presiuni puternice o data cu
introducerea monedei Euro.
Pentru perioada 2000-2006, n ciuda schimbarilor anuntate n special
la nivelul dezvoltarii durabile, infrastructurile reprezinta 40% din sumele
alocate regiunilor de tip I, inclusiv ca fonduri de coeziune, ceea ce
marcheaza o evolutie. Partea de sustinere a resurselor umane se va diminua
usor atingnd 24%, iar cea destinata sectorului productiv scade de la 41% la
35%.
Pe baza diagnosticului initial, n viitor, politica de coeziune
economica si sociala ar trebui sa tina cont ntr-o mai mare masura de noii
factori de convergenta si sa sustina modernizarea sau echiparea
infrastructurilor fizice, investitiile la nivelul stiintei si noilor tehnologii de
comunicatie, mediului si dezvoltarii durabile. Aceste recomandari sunt
importante att pentru actualele state membre, ct si pentru acelea care vor
adera ulterior. n acest context, "valoarea comunitara adaugata" nu este
prezentata ca o solutie viabila n raport cu nevoile statelor din Europa
Centrala si de Est.
n lista de prioritati ale viitoarei politici de coeziune, unele au un
caracter teritorial (regiunile mai putin dezvoltate, problema urbana,
diversificarea zonelor rurale, cooperarea transfrontaliera, transnationala si
inter-regionala, zonele de restructurare industriala, zonele afectate de
handicapuri geografice sau naturale), altele au un caracter general sau
regional (crearea de locuri de munca de cea mai buna calitate, sustinerea noii
economii si a societatii informationale, promovarea integrarii sociale si
egalitatea sanselor). n ceea ce priveste celelalte politici sectoriale, singura
recomandare care se impune este ntarirea sinergiei ntre ele si
complementaritatea cu politica de coeziune.
Pe fundalul acestui document elaborat de Comisia Europeana, un grup
de 16 cercetatori n domeniul economiei, stiintelor politice, geografiei si
sociologiei s-au reunit n mai 2001 la initiativa a doua grupuri de reflectie -
Notre Europe si European Policy Centre - n contextul unui seminar pe tema
ntaririi coeziunii economice si sociale europene dupa 2006.
Analiznd natura principalelor disparitati ntre "cei 15" n contextul
unei Europe extinse s-a ajuns la concluzia ca diferentele viitoare risca sa fie
n special sociale, culturale si chiar institutionale, desi "traducerea" lor este
de ordin economic. ntre cei cincisprezece, tarile care au beneficiat cu succes
de fondurile structurale n deceniul trecut, n special Irlanda si Portugalia,
vor trebui sa-si reorienteze o parte a aparatului lor productiv catre sectorul
tertiar si productiile cu cea mai nalta valoare adaugata. Aceasta tranzitie
risca sa fie greu de suportat pentru zonele care ajung la un nivel de
dezvoltare normal, mai ales ca ele vor fi concurate de actualele state
candidate la nivelul pietei si n ceea ce priveste destinatia investitiilor directe
externe.
Amplificarea inegalitatilor poate fi, de asemenea, determinata de
disfunctii ale sistemelor nationale de redistributie. Mai putin reprezentative
n plan statistic si fara o determinare teritoriala evidenta vor fi diferentierile
care vor viza categoriile de indivizi care nu se pot adapta noilor tehnologii si
conditii de pe piata de munca, mai putin mobile, locuitori ai zonelor afectate
de restructurari. n perspectiva extinderii, diferentele institutionale si
capacitatea administrativa vor reprezenta probabil cele mai importante zone
de fractura.
Chiar daca ipoteza manifestarii noilor forme de integrare regionala
ntre Portugalia si Spania intra n rezonanta cu dezvoltarea cooperarii n
Marea Baltica si ncercarea de a atinge o dezvoltare spatial policentrica,
importanta si consecintele acestui fenomen sunt nca dificil de estimat. Este,
deci, posibil ca n urmatorii zece ani opozitia centru-periferie sa fie
predominanta, att la scala continentului european, ct si n snul fiecarei
tari. Va trebui sa se opteze ntre doua obiective incompatibile pentru politica
de coeziune: fie sa se garanteze convergenta tuturor tarilor membre catre
"media" comunitara, fie sa se evite accentuarea distantarilor dintre regiunile
aceleiasi tari.
Comment renforcer la cohsion conomique et sociale europene aprs 2006?, septembrie 2001,
raport elaborat de Marjorie Jouen n urma seminarului organizat de EPC si gruparea Notre
Europe, la Bruxelles,n mai 2001.
La nivelul recomandarilor si noilor orientarilor politice, profesorul
Nicolas Jabko30 evita sa propuna un concept mobilizator si unificator,
identificnd doua conditii necesare pentru viabilitatea politicii de coeziune:
1. asigurarea unei mai bune adecvari ntre actiunile propuse si
diagnosticarea nevoilor regiunilor si a acelora ale Uniunii, daca
aceasta din urma urmareste sa devina/ramna o entitate teritoriala
coeziva;
2. eliminarea tendintei de renationalizare, care n-ar conduce la
economiile bugetare asteptate.
Politica externa si de securitate comuna
n decembrie 1999, cu ocazia Consiliului European de la Helsinki, sau
adoptat "Obiectivele prioritare" (Headline Goals) ale politicii de
securitate, stabilite pe baza directiilor identificate la Consiliul European de la
Kln si a concluziilor presedintiei finlandeze a Uniunii Europene. Dupa
acest moment, concluziile presedintiei portugheze, n care sunt lansate
propuneri de ntarire a aspectelor civile ale gestionarii crizelor, rezultatele
Conferintei privind Angajarea Capacitatilor, desfasurata n noiembrie 2000,
ca si concluziile ultimei Conferinte Inter-guvernamentale au determinat,
rnd pe rnd, schimbari majore ale politicii europene de securitate si aparare.
Politica externa si de securitate a dobndit un "chip" - prin Secretarul
General/naltul Reprezentant, n persoana lui Javier Solana - fapt care a
contribuit ntr-un mod fundamental la recunoasterea publica a politicii
europene de securitate si aparare. Importanta suportului public ncepe sa fie
accentuata, subliniindu-se faptul ca angajarea opiniei publice n-ar trebui sa
fie imposibila, chiar daca cerintele securitatii implica un grad mai mic de
transparenta n contextul activitatii cotidiene a politicii europene de
securitate si aparare. S-a sugerat chiar adoptarea unei strategii de comunicare
privind capacitatile militare (inclusiv aspectele financiare). O mai buna
strategie de comunicare ar putea furniza informatii concrete privind
scopurile si parametrii politicii europene de securitate si aparare n cadrul
contextului mai larg al relatiilor externe ale Uniunii Europene.
La nivelul dezvoltarii institutionale a politicii europene de securitate si
aparare, nfiintarea Comitetului Militar al Uniunii Europene (EUMC) ca un
organism permanent, care va fi urmat de constituirea Staff-ului Militar al
Uniunii Europene (EUMS) marcheaza o clara evolutie. Totusi, proliferarea
30 Nicolas Jabko, CERI - Sciences Politiques, Paris.
organismelor responsabile pentru securitate ar putea afecta exigentele
continuitatii si coordonarii trecerilor de la o presedintie la alta.
Crearea unor structuri noi n cadrul secretariatului Consiliului sau n
cadrul Comisiei ridica problema relationarii aspectelor gestionarii si
prevenirii crizelor. Desi nu exista concluzii clare n legatura cu aceste
probleme, politica europeana de securitate si aparare evolueaza rapid, n
contrast cu relativa stagnare a politicii externe si de securitate comune.
Exigentele consistentei la nivel intern trebuie corelate cu exigentele
consistentei pe plan extern, ceea ce nseamna ca Uniunea Europeana trebuie
sa-si defineasca rolul att n termeni regionali, ct si globali.
Relatiile Uniunii cu terte parti ar putea fi analizate pe trei planuri:
1. Relatia cu statele ne-europene membre NATO. Compromisul ntre
definirea unei autonomii institutionale a politicii europene de
securitate si aparare si maximizarea gradului de cuprindere al acesteia
este greu de realizat. Aceasta situatie tensionata este evidenta mai
ales n cazul Turciei, despre care se accepta faptul ca trebuie inclusa
n orice aranjament privind securitatea n Europa, data fiind pozitia ei
strategica si apartenenta la NATO, dar este absolut vital ca autonomia
puterii de decizie a Uniunii sa fie respectata .
2. Relatia cu Statele Unite. Uniunea Europeana trebuie sa-si dezvolte o
viziune privind securitatea la nivel global si sa-si defineasca rolul n
acest context. Daca politica europeana de securitate si aparare are
aspiratii la nivel global, este nevoie ca Uniunea sa-si dezvolte vointa
si abilitatea de a-si asuma provocari globale si, mpreuna cu Statele
Unite, sa-si redefineasca noul parteneriat global. Actuala
administratie americana este, n general, sustinatoare a politicii
europene de securitate si aparare. Reticentele, chiar scepticismul sunt
manifestate de catre Congres, pentru care rolul politicii europene de
securitate si aparare este destul de neclar, n absenta unei probe de
dezvoltare a capacitatilor operationale din partea Uniunii Europene.
Prin urmare, orice Declaratie ulterioara a Uniunii Europene asupra
Capacitatilor Operationale trebuie ca fie convingatoare pentru
scepticii americani si sa explice ce spera exact sa realizeze politica
europeana de securitate si aparare.
3. State ca Rusia, Ucraina sau Canada sustin ideea unei politici
europene de securitate si aparare permanente si institutionalizate. A
fost subliniata si importanta colaborarii Rusiei cu forumurile Uniunii
Europene si NATO.
n ceea ce priveste problema Uniunii Europei Occidentale, istoria
acesteia a fost analizata31 ca un proces de maturizare care contine un numar
de lectii de valoare pentru viitorul UE. Uniunea Europeana este vazuta ca un
actor mai complex si mai important n planul securitatii dect UEO, ai carei
membri apartineau simultan Uniunii Europene si NATO. Uniunea
Europeana continua sa se confrunte cu asimetriile institutionale care
diferentiaza statele membre ale Uniunii Europene, dar ne-membre NATO si
acelea care apartin NATO, dar nu sunt membre ale Uniunii Europene.
Unicul nivel la care UEO a avut o contributie importanta a fost acela al
pregatirii planurilor, optiunilor si suportului politic si militar pentru
operatiunile militare europene corelate acelor activitati de gestionare a
crizelor n care Statele Unite au optat pentru neimplicare. Dupa ce Declaratia
de la Marsilia a Consiliului UEO din noiembrie 2000 a decis finalizarea
rolului operational al UEO, transformnd-o n "organizatie-vestigiu",
ramne de vazut daca Uniunea Europeana va beneficia de experienta UEO,
de flexibilitatea si cuprinderea politica a acesteia, manifestata prin
colaborarea tuturor acelor tari europene care s-au implicat n gestionarea
crizelor. Uniunea Europeana trebuie sa preia si sa valorifice rezultatele celor
mai bune practici ale Uniunii Europei Occidentale.
Abordarea aspectelor economice si industriale ale politicii europene
de securitate si aparare evidentiaza faptul ca sporirea cheltuielilor destinate
apararii este inevitabila. n absenta unei vointe politice necesare pentru
armonizarea resurselor cu retorica, politica europeana de securitate si
aparare ar risca subminarea credibilitatii Uniunii Europene n raporturile sale
cu NATO.
ntr-un discurs rostit n martie 2001 la Dublin, Chris Patten -
Comisarul nsarcinat cu relatiile externe ale Uniunii Europene - sesizeaza
influenta pe care o are natura "hibrida" a constructiei europene asupra
conturarii politicii externe si de securitate. Datorita acestei naturi, procesul
decizional gratie caruia este concretizata politica externa europeana este
considerat ca fiind frustrant si laborios. "Ceea ce am creat si trebuie sa
ramna astfel este o politica externa comuna si nu unica", a afirmat Chris
Patten. El considera vitala existenta a mai multe voci apartinnd tuturor
statelor membre care, mari sau mici, trebuie sa se faca auzite, pozitiile lor
urmnd sa fie armonizate.
Assesing the EU's Progress on the Path to a European Security and Defence Policy, Simon Duke,
n
Eipascope, Maastricht, aprilie 2001.
A Voice for Europe? The Future of CFSP - discurs rostit de Chris Patten, membru al Comisiei
Europene
reponsabil pentru relatiile externe, 7 martie 2001, IEA, Dublin. Pronuntat n memoria lui Brian
Lenihan,