Mircea Eliade este cea mai puternica, mai te

nace si mai captivanta energie

autoconstructiva din cultura romna. Sigur, multe au fost
personalitatile care
au avut din copilarie constiinta propriei valori si viziunea mplinirii lor
sociale,
p
rofesionale, politice etc. nsa nimeni nu s-a mai forjat si cizelat cu
atta
luciditate si insistenta, cu atta siguranta si sistema.
Iar asta iara - aparent -
eforturi teribile, orict ar parea de "inumane" tentativele de privare de
somn,
de claustrare si nfrngere a instinctelor si ispitelor.
La un capat de biografie, elevul de 15 ani care umple sute de pagini
cu
ntmplari si cazuistica adolescentina, constient ca demiurgul din el
este dator
sa nsufleteasca literar lumea si ca, undeva, ntr-o "Academie din
Apus", o "sala
imensa, plina de lume, a venit sa asiste la ncoronarea mea". La
celalalt capat,
savantul respectat Mircea Eliade avea 23 de ani cnd C. Noica (mai
tnar cu
doi ani) scria despre acest "caz sufletesc nzestrat cu o posibilitate de
creatie n
afara de ordinea comuna". Eliade, scria Noica n Vremea din 5
decembrie 1929
"e un om care a trait, care traieste, care loveste ideile, pentru a suferi
de
replica lor brutala, care se agaseaza spiritual, zdruncinndu-si si
mentinndu-si
totusi un echilibru, prabusindu-se si crescnd.
Niciodata un cuget de aici n-a
simtit mai aproape minunea experientei plurale si indisciplinate. I-a
placut sa
se joace ideal, sa se distruga prin chin, sa ncerce si sa se
aventureze.
A nteles
cel mai bine dintre noi
de o ntreaga comunit
ate stiintifica internationala, fermentul profesional dotat
din plin cu acele calitati coagulante, de focalizator al energiilor din jur.
Liantul
unei generatii si nu doar simbolul ei.
Stimul vital de mplinire si afirmare pentru
tot ce va sa zica imensa vointa de creatie a tineretului interbelic.
Traditia exegetica l situeaza pe Mircea Eliade - pe buna dreptate - n
suita
Cantemir-Hasdeu-Eminescu-Iorga-Blaga, fiecare dintre acestia
nsemnnd
mereu altceva, potrivit perspectivei de valoare: istorica, estetica,
politica,
didactica, spirituala. Pentru unii, Eliade este marele istoric al religiilor,
pentru
care literatura a fost un capriciu, o nostalgie, un "gagne-pain" efemer.
Pentru
altii, dimpotriva, opera savantului a fost doar masca oficiala a
literaturii, cnd
nu chiar a "doctrinarului". Unii ncearca sa vada dincolo de sinteza
stiintifica si
universul epic o filozofie a culturii, o antropologie, n vreme ce pentru
altii
Eliade ramne un diletant n toate, important ca instanta formativa
pentru
tnara generatie dintre razboaie si att! Mai sunt si cei pentru care
eseistul si
gazetarul din Oceanografie, Fragmentarium, Insula lui Euthanasius
are, ntr-un
fel, o bataie mai lunga dect romancierul si istoricul religiilor!