P. 1
RAPORTUL DINTRE STRUCTURA SISTEMULUI FINANCIAR ŞI CREŞTEREA ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ

RAPORTUL DINTRE STRUCTURA SISTEMULUI FINANCIAR ŞI CREŞTEREA ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ

|Views: 1,328|Likes:
Published by zingramon
În contextul globalizării continue şi a extinderii Uniunii Europene, România pledează pentru continuarea modelului european de agricultură, capabil să producă suficiente produse agro-alimentare, diversificate, de calitate şi la preţuri accesibile majorităţii consumatorilor, poziţia noastră fiind, în acelaşi timp, favorabilă creşterii competitivităţii agriculturii europene.
De asemenea, România consideră importantă implementarea PAC datorită efectului pe care îl are asupra mediului de afaceri din sectorul agro-alimentar şi asupra sistemului administrativ. Considerăm necesară asigurarea continuităţii şi predictibilităţii agriculturii europene, precum şi a sistemului de finanţare a acesteia, pentru a permite producătorilor români să se alinieze la rigorile PAC şi să facă faţă competiţiei.
În contextul globalizării continue şi a extinderii Uniunii Europene, România pledează pentru continuarea modelului european de agricultură, capabil să producă suficiente produse agro-alimentare, diversificate, de calitate şi la preţuri accesibile majorităţii consumatorilor, poziţia noastră fiind, în acelaşi timp, favorabilă creşterii competitivităţii agriculturii europene.
De asemenea, România consideră importantă implementarea PAC datorită efectului pe care îl are asupra mediului de afaceri din sectorul agro-alimentar şi asupra sistemului administrativ. Considerăm necesară asigurarea continuităţii şi predictibilităţii agriculturii europene, precum şi a sistemului de finanţare a acesteia, pentru a permite producătorilor români să se alinieze la rigorile PAC şi să facă faţă competiţiei.

More info:

Published by: zingramon on Dec 14, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/11/2012

pdf

text

original

RAPORTUL DINTRE STRUCTURA SISTEMULUI FINANCIAR ŞI CREŞTEREA ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ

Cuprins Capitolul 1: Structura sistemului financiar în România…….……2
1.1 Relaţiile financiare…………………………………………………...3 1.2 Realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor bugetare………. 5 1.3 Serviciul de trezorerie ……………………………………………….7 1.4 Bugetul public naţional …...………………………………….……10

Capitolul 2: Politica Agricolă Comună sub presiunea schimbării relaţiilor financiare………………………………………………...13
2.1 Propuneri şi aşteptări privind PAC…...…………………………..15 2.2 Măsuri de piaţă……………………………………..………………16 2.3 Orizont 2013 – noi provocări………………………………………17 2.4 Argumente în sprijinul viitoarei susţineri financiare a PAC…….20

Capitolul 3: Economia rurală românească.....................................25 Capitolul 4: Studiu de caz Indicatori de eficienţă economică şi financiară
în cadrul unei societăţi comerciale agroalimentare (S.C. COVALACT S.A.)…………33

Concluzii……………………………………………………………45 Bibliografie…………………………………………………………47 Anexe………………………………………………………………..48

RAPORTUL DINTRE STRUCTURA SISTEMULUI FINANCIAR ŞI CREŞTEREA ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ

Capitolul 1: Structura sistemului financiar în România
Noţiunea finanţelor publice poate fi abordată în dublu sens: în sens material, ca activitate, şi în sens formal, ca sistem de organizare. Activitatea finanţelor publice face parte din exercitarea puterii executive a statului, fiind alcatuită din acţiuni dispozitive şi de prestare, pe linia organizării executării şi executării în concret a legii. În conţinutul său, activitatea financiară cuprinde toate componentele unei activităţi administrative: activă, deliberativă, consultativă şi jurisdicţională. Astfel, pot fi identificate acte şi operaţiuni pentru elaborarea, aprobarea, execuţia şi încheierea execuţiei bugetului public, cu toate componentele sale, instituirea impozitelor, taxelor şi a celorlalte contribuţii, avizarea constituirii unor instituţii publice, constatarea şi garantarea de credite publice, soluţionarea unor litigii printr-o jurisdicţie administrativ-financiară etc. Activitatea financiară reprezintă acţiunile, faptele, actele, operaţiunile desfăşurate de stat sau colectivităţile locale în derularea relaţiilor financiare, ca relaţii economice, în formă banească, reprezentând un transfer de resurse fără echivalent. În mod concret, obiectul finanţelor publice îl formează, în prezent, categoriile de bugete publice (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul Trezoreriei statului, împreună cu: bugetele instituţiilor publice autonome; bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, dupa caz; bugetele institutiilor publice finantate integral din venituri proprii; bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale caror rambursare, dobânzi si alte costuri se asigura din fonduri publice; bugetul fondurilor externe nerambursabile); veniturile publice (impozite, taxe, contributii şi alte venituri) şi cheltuielile publice necesare pentru finanţarea nevoilor publice; împrumuturile interne si externe (de stat si cele garantate de stat), care formează datoria publică şi care completeaza resursele 2

financiare publice proprii ale tarii noastre; finantele publice locale12 (Legea nr. 189/1998 a fost înlocuita de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 45/2003 si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 9/2005); finanţele instituţiilor publice; finanţele regiilor autonome; controlul financiar, exercitat în legatură cu formarea, administrarea şi utilizarea fondurilor banesti publice. 1.1. Relaţiile financiare În actiunile de mobilizare, de formare a veniturilor publice si de efectuare a cheltuielilor publice, între stat si persoanele fizice, între persoanele juridice, pe de o parte, si între acestea si stat, pe de alta parte, se nasc anumite relatii de natura economica, adica relatiile financiare, respectiv anumite drepturi si obligatii corelative. Caracterul public al acestor relatii financiare, adica de relatii banesti între indivizi (persoane) si stat, caracterizeaza finantele publice. Într-adevar, din perioada descompunerii comunităţii gentilice şi începutul orânduirii sclavagiste, când au aparut finanţele, într-o formă incipientă, în toate orânduirile, finantele au actionat ca relatii sociale, de natura economică, care se manifestau în procesul de repartitie a venitului national, în corelatie directa cu realizarea rolului si functiilor statului. O data cu evoluţia societatăţii şi trecerea de la o orânduire socialeconomica la alta, s-au extins si diversificat şi relatiile financiare. Ca atare, pe lânga impozite, care continua sa fie principala sursa de venit a statului, se instituie alte obligatii fiscale, cum sunt: taxe pe succesiuni, taxe vamale, încasari din monopoluri de stat (fiscale) etc. Concomitent, cresc şi cheltuielile statului, în principal ca urmare a sporirii importante a sarcinilor si rolului pe care şi le-a asumat pentru satisfacerea nevoilor de ordin general ale societatii.1 Schimbarea formelor valorii, care se realizeaza în procesul de productie si în cadrul schimbului, nu face parte din sfera finanţelor, întrucât raporturile băneşti pe care le genereaza conduc doar la modificarea formei valorii, iar nu a marimii valorii de care dispune o persoana fizica sau juridica. Spre exemplu, transferarea valorii mijloacelor de
1

I. Văcarel, Continutul economic si functiile finantelor publice, în „Finanţele publice”, coordonator – Iulian Vacarel, Editura Didactică si Pedagogică, Bucureşti, 1992, p. 26.

3

productie în procesul de producţie asupra noului produs sau trecerea valorii din forma marfa în forma bani si invers, cu prilejul vânzarii, respectiv cumpărării de bunuri. Desigur ca trebuie subliniat ca între relaţiile financiare şi relaţiile bănesti legate de formele valorii există o legatură strânsa, cele dintâi fiind conditionate de realizarea celor din urma. Spre exemplu, nu este posibila varsarea la bugetul public sau la bugetul privat a unei părţi din produsul creat, fără ca produsele respective să se fi realizat ca marfuri. Relatiile financiare care iau nastere în procesul complex de repartizare a produsului social si venitului national în scopul satisfacerii nevoilor generale ale societatii, desi sunt multiple, au o serie de caracteristici comune, dar si unele trasaturi specifice, proprii. Aceste trasaturi specifice apar deoarece: a) o parte din relatiile financiare asigura repartizarea si formarea fondurilor bugetelor publice si au deci caracter nerambursabil (nu se restituie); b) o alta parte din relatiile financiare are la baza principiul rambursabilitatii; c) o alta parte a relatiilor financiare îmbina trasaturile specifice ale celor doua de mai sus, adica rambursabilitatea are caracter aleatoriu, fiind conditionata de producerea unui eveniment. Daca se produce evenimentul, suma ce se va rambursa poate sa fie chiar mai mare decât prestatia baneasca. Daca evenimentul nu se produce, prestatia baneasca devine nerambursabila (suma platita nu se restituie). Ca urmare a acestor particularitati, în sens larg, relatiile financiare cuprind atât relatiile referitoare la formarea si repartizarea fondurilor bugetelor publice, care au caracter nerambursabil, cât si cele care au la baza principiul rambursabilitatii (restituirii), precum si cele la care rambursabilitatea are caracter aleatoriu, adica toate cele trei categorii mentionate. În schimb, în înteles restrâns, se considera relatii financiare numai cele care cuprind relatiile referitoare la formarea si repartizarea fondurilor bugetelor publice, adica cele din prima categorie de mai sus, care au un caracter nerambursabil; în aceasta acceptiune ne vom referi la finantele publice. În raport cu sensul restrâns al relatiilor financiare, relatiile care au la baza obligatia de rambursare reprezinta relatii de credit, care apar în legatura cu satisfacerea unor necesitati temporare de fonduri banesti.

4

A treia categorie de relatii financiare, privita ca o componenta a sensului larg al notiunii de relatii financiare, o constituie relatiile de asigurare, caz în care rambursabilitatea prestatiei are caracter aleatoriu.2 1.2. Realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor bugetare În conformitate cu Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, veniturile publice sunt formate din impozite, taxe si alte venituri stabilite de lege. Aceasta prevedere se coreleaza cu o alta dispozitie din aceeasi lege, care interzice a se încasa vreun impozit, taxa sau alte obligatii de natura acestora dacă nu au fost stabilite prin lege. Cele doua prevederi consacra caracterul legal al veniturilor bugetare, urmarind a se înlatura abuzurile ce s-ar putea produce din partea organelor publice împotriva persoanelor fizice sau juridice, prin instituirea sau perceperea de impozite sau de alte contributii catre stat care nu sunt prevazute de lege. În consecinta, impozitele, taxele sau alte obligatii similare nu pot fi stabilite decât de organul reprezentativ suprem al poporului, Parlamentul, care este si unica autoritate legiuitoare a ţării. Pentru a întări caracterul legal al impozitelor, Legea privind finanţele publice prevede o interdicţie expresă, constând în aceea că „este interzisă perceperea, sub orice titlu şi orice denumire, de contribuţii directe sau indirecte, în afara celor stabilite prin lege”3. În plus, Legea bugetara anuală aprobă pentru fiecare exerciţiu bugetar lista impozitelor, taxelor şi a cotelor acestora, precum si a celorlalte venituri ale statului care urmeaza sa se perceapa. Veniturile ce nu au fost nominalizate în lista aprobata prin Legea bugetara anuala ar trebui considerate ca venituri întâmplatoare, notiune în care ar urma sa cuprindem orice alte venituri neprevazute sau care au fost instituite dupa votarea bugetului de stat. În execuţia părţii de venituri a bugetului de stat se folosesc procedee tehnice diferite, cum sunt:
Iulian Văcărel, Finanţele. Geneza. Concept. Stiinţa, op. cit., p. 39. I. Ghica, Regimul juridic al veniturilor bugetului de stat, Editura Ştiinţifică, Bucuresti, 1967, pp. 92 – 98; I. Condor, Gh. Nicolescu, Impozitele şi taxele din România. Procedura fiscala, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucuresti, 1983, pp. 135 – 155.
2

3

5

– calcularea şi plată directă de catre contribuabil. Spre exemplu, impozitul pe profit, T.V.A.; – reţinerea şi vărsarea la bugetul stat (denumita şi „stopajul la sursa”) de către platitorii veniturilor impozabile. Spre exemplu, impozitul pe veniturile nerezidentilor sau pe venituri din salarii; – impunerea si debitarea de catre organele fiscale. Exemplu: impozitul pe unele venituri ale persoanelor fizice; – anularea de timbre fiscale şi emiterea de recipise C.E.C. sau prin Trezoreria Finantelor Publice. În cazul neplatii integrale şi la termenele legal fixate a impozitelor si taxelor datorate statului, sunt aplicate normele de procedura fiscala si executare silita. Nerespectarea termenelor de plată a sumelor datorate bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat si bugetelor fondurilor speciale atrage obligatia calcularii si încasarii majorarilor de întârziere, al caror cuantum este stabilit prin legile fiscale. Totodată, în vederea efectuarii controlului asupra sumelor cuvenite statului, Legea privind finantele publice prevede ca persoanele fizice, juridice, precum si persoanele care au calitatea de comerciant au obligatia contabilizarii operatiunilor patrimoniale potrivit normelor legale privind sistemul contabil unificat al economiei nationale. În prezent, aceasta obligatie se realizeaza în conditiile prevazute de Legea contabilitatii. Execuţia părţii de cheltuieli presupune finantarea integrala si la timp a sarcinilor bugetului de stat. Suma prevazută şi aprobată prin Legea bugetară anuală, în limitele căreia o institutie publica poate efectua cheltuieli, în cursul unui an, cu o destinaţie prestabilită, poartă denumirea de credit bugetar. Efectuarea cheltuielilor din bugetele publice se face numai pe baza de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispozitiile legale, care sa confirme primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, achitarea altor drepturi banesti, plata obligatiilor fata de bugete, precum si a altor obligatii, potrivit legii. Plati în avans de pâna la 30 % din fondurile publice pot fi dispuse de Guvern, care stabileste actiunile si categoriile de cheltuieli pentru care se pot efectua, criteriile, procedurile si limitele care se vor folosi în acest scop. Sumele reprezentând plati în avans

6

urmeaza a fi recuperate de institutia publica ce a acordat avansurile, în conditiile legii, si se restituie bugetului din care au fost acordate. Ordonatorii principali de credite au obligatia de a analiza trimestrial necesitatea mentinerii unor credite bugetare pentru care, în baza unor dispozitii legale sau a altor cauze, sarcinile au fost desfiintate sau amânate si de a propune Ministerului Finantelor Publice anularea creditelor respective. Curtea de Conturi poate bloca, iar Ministerul Finantelor Publice poate bloca sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fara temei legal sau fara justificarea în bugetele ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat si bugetelor fondurilor speciale. Cu creditele bugetare anulate sau reduse la ordonatorii principali de credite, finantate din bugetul de stat, în conditiile aratate mai sus, se majoreaza Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, prevazut în bugetul de stat. 1.3. Serviciul de trezorerie Tranziţia spre economia de piaţă necesită adoptarea instituţiilor şi noţiunilor juridice şi financiare specifice mecanismelor acesteia. Ce este tezaurul public? Denumirea de tezaur public este adoptata în numeroase ţări pentru serviciul financiar care îndeplineste functia de trezorier al serviciilor statului. În acest înteles (sinonim: trezorerie), tezaurul îndeplineste în unele tari functiunile Ministerului Finantelor în întregime („The Treasury”, în tarile anglo-saxone), iar în alte tari, ale unei parti din acesta. Tezaurul executa operatiunile financiare ale statului, în vederea procurarii si cheltuirii mijloacelor banesti care sunt necesare pentru îndeplinirea functiilor acestuia. Prin urmare, tezaurul efectueaza încasarile si platile bugetare, tine contabilitatea acestor operatiuni, gestioneaza disponibilitatile bugetului, intra în concurenta cu aparatul bancar în atragerea disponibilitatilor banesti ale întreprinderilor si a economiilor populatiei pentru acoperirea deficitelor bugetare. În acelasi sens, se sustine ca în tezaur se aduna veniturile si din acesta se iau fondurile pentru efectuarea platilor, facând deci legatura între serviciul veniturilor si cel al cheltuielilor publice. Tezaurul, în aceasta conceptie, realizeaza unitatea executarii

7

bugetului. De obicei, se afirma ca tezaurul este rezervorul resurselor statului si bancherul bugetelor de stat. Funcţiile tezaurului public a) Se considera a fi un rezervor de resurse, deoarece tezaurul este casa fictiva care contine toate veniturile statului. Aceasta functie a tezaurului se realizeaza prin cuprinderea în contabilitatea trezoreriei finantelor publice a tuturor veniturilor statului, indiferent de natura si provenienta lor, interna sau externa, ori centrala sau locala. În acest fel, toate veniturile statului constituie, formal, desigur, o casa comuna, cu resursele superioare bugetului de stat, care se numeste tezaur. b) Funcţia de bancher al bugetului de stat este îndeplinită de tezaur prin faptul că, în cazul în care apar goluri temporare de casa în executia bugetului de stat, acestea pot fi acoperite, pâna la încasarea veniturilor, pe seama resurselor aflate în conturile de trezorerie ale statului. Deci tezaurul public acorda avansuri bugetului de stat, asa cum prevede Legea privind finantele publice. În situatia în care resursele tezaurului nu sunt suficiente, aceeasi lege permite ca, prin Legea bugetara anuala, sa se autorizeze Ministerul Finantelor Publice sa emita bonuri de tezaur, care se distribuie persoanelor juridice sau populatiei, constituind asa-zisa datorie flotanta. În cazuri exceptionale, Legea nr. 500/2002 permite ca, prin Legea bugetara anuala, sa se stabileasca acordarea de catre Banca Nationala a unui împrumut, fara dobânda, care reprezinta angajament al tezaurului. În raport cu cele aratate, se poate conchide ca operatiunile pe care le face tezaurul ca „bancher” se împart în: – operatiuni bugetare, care cuprind numai încasarea veniturilor publice si efectuarea platii cheltuielilor bugetare; – operatiuni de trezorerie, care includ operatiuni specifice unui bancher, si anume centralizare, repartizare, transferuri de fonduri, acordarea de avansuri bugetului etc. Formarea si utilizarea resurselor Trezoreriei statului. Dupa Revolutia din Decembrie 1989, s-a trecut si în tara noastra la pregatirea conditiilor pentru introducerea sistemului Trezoreriei statului. Astfel, au fost incluse în unele acte normative prevederi privind unele aspecte ale problemei, cum a fost cazul cu Legea contabilitatii sau Legea pentru aprobarea Statutului Bancii Nationale ori în unele hotarâri ale Guvernului. O

8

reglementare unitara privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria statului s-a realizat numai în anul 1994, prin Ordonanta Guvernului nr. 66/1994, abrogata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea si utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria statului. Astfel, în vederea întăririi rolului finantelor publice si asigurarii unei discipline bugetare ferme s-a instituit obligatia tuturor institutiilor publice de a efectua operatiunile de încasari si plati prin Trezoreria generala a statului. Statul garanteaza efectuarea operatiunilor financiare prin trezoreria proprie, în conditii de siguranta si în conformitate cu dispozitiile legale în vigoare, precum si cu pastrarea integritatii disponibilitatilor banesti. Trezoreria generala a statului cuprinde operatiuni de încasari si plati care se refera la: – veniturile si cheltuielile bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat si bugetelor locale; – veniturile si cheltuielile bugetelor fondurilor speciale; – veniturile si cheltuielile institutiilor publice care, potrivit reglementarilor legale, se administreaza în regim extrabugetar; – datoria publica interna si externa, inclusiv evidenta si plata serviciului datoriei publice interne si externe; – alte venituri si cheltuieli ale sectorului public, reglementate prin dispozitii legale, inclusiv drepturile de încasat si obligatiile de plata ale statului, la baza carora stau acorduri si conventii guvernamentale. Bugetul Trezoreriei statului se elaboreaza, administreaza si executa de catre Ministerul Finantelor Publice. Acest buget se elaboreaza anual si se prezinta spre aprobare Guvernului, o data cu propunerile pentru proiectul bugetului de stat. Bugetul Trezoreriei statului cuprinde, atât la venituri, cât si la cheltuieli, dobânzile, comisioanele si majorarile de întârziere încasate, respectiv platite la si din Trezoreria statului, precum si alte încasari si plati pentru operatiunile care decurg din împrumuturi avansuri, plasamente ori din pastrarea si administrarea depozitelor în Trezoreria statului. Contul general al Trezoreriei statului functioneaza la Banca Nationala a României, iar soldul activ al acestuia se formeaza din disponibilitatile Trezoreriei centrale

9

din Ministerul Finantelor Publice si din disponibilitatile trezoreriilor din cadrul serviciilor descentralizate ale Ministerului Finantelor Publice4. Soldul contului general al Trezoreriei statului se cuprinde în bilantul Bancii Nationale a României. Disponibilitatile aflate în contul general al Trezoreriei statului pot fi utilizate în urmatoarea ordine: – acoperirea temporara a deficitului din anul precedent si din anul curent al bugetului de stat; – acoperirea temporara a golurilor de casa, înregistrate de bugetele locale; – acoperirea temporara a deficitului curent al bugetului asigurarilor sociale de stat si a deficitelor temporare ale bugetelor fondurilor speciale; – efectuarea de plasamente financiare, pe termen scurt, prin Banca Naţională a României, care actioneaza ca agent al statului; – împrumuturi pe termen mediu si lung pentru finantarea si refinantarea deficitelor anuale ale bugetului de stat, pe seama disponibilitatilor pe termen mediu si lung din contravaloarea în lei a împrumuturilor externe. În cazul neplăţii la termen a ratelor scadente la împrumuturile si avansurile acordate prin Trezoreria statului, a dobânzilor aferente acestora, se calculeaza si se datorează penalităti de întârziere, prevazute de dispozitiile legale pentru neplata impozitelor şi taxelor la bugetul de stat. 1.4. Bugetul public naţional Bugetul public national cuprinde patru categorii de bugete publice, si anume: bugetul de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale si bugetul asigurarilor sociale de stat. În consecinta, bugetul public national are o sfera foarte larga si ofera o imagine de ansamblu a tuturor veniturilor si cheltuielilor publice ale tarii. El reprezinta un instrument de informare a opiniei publice si control al Parlamentului în domeniul finanţelor publice, însumând veniturile si cheltuielile din cele patru categorii de bugete publice: bugetul de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale si bugetul
4

Imre Kedves, Functionarea trezoreriei si finantele locale, publicata în revista „Tribuna economica”, nr. 3/1995, pp. 2 – 3.

10

asigurarilor sociale de stat. Prin acest buget nu se creeaza raporturi de natura administrativă în ceea ce priveşte elaborarea, aprobarea si executia celorlalte trei categorii de bugete mentionate, asigurându-se independenta deplina a titularilor acestora. Constituţia României din 1991 se refera, succint, atât la bugetul public national, cât şi la cele patru categorii de bugete publice. Pentru prima data, legea confera o autonomie larga bugetelor care compun bugetul public national, ele fiind elaborate si adoptate distinct. Astfel, bugetul de stat cuprinde bugetul Senatului, Camerei Deputaţilor, Preşedinţiei României, Guvernului, ministerelor, altor organe centrale si al unor institutii publice care nu au organe ierarhic superioare si se aproba de catre Parlament. Bugetul asigurarilor sociale de stat se întocmeste distinct de bugetul de stat si se aproba de Parlament, prin lege separata. În acest fel, se asigura garantia ca veniturile cuprinse în bugetul asigurarilor sociale de stat nu vor mai putea fi utilizate pentru alte cheltuieli bugetare decât cele pentru care sunt repartizate prin prevederile bugetului respectiv. Bugetele locale, care cuprind bugetele unităţilor administrativteritoriale, care au personalitate juridică (comune, orase, municipii, sectoare ale municipiului Bucuresti, judeţe, respectiv municipiul Bucuresti), se întocmesc în conditii de autonomie. Astfel, ca urmare a unei puternice descentralizari5, organele locale au dreptul de a dimensiona prevederile bugetare de cheltuieli în raport cu nevoile proprii, în corelare cu resursele bugetare pe care le vor putea realiza, din impozitele, taxele si celelalte venituri stabilite de Legea bugetara, efectuând controlul social asupra modului de utilizare a fondurilor alocate. Noua lege a finantelor publice locale, aparuta în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2003 si modificata prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2005, a înlăturat transferurile ce se admiteau între bugetele locale, iar excedentele bugetare obtinute de unitatile administrativ-teritoriale nu pot fi utilizate pentru alte bugete locale sau pentru necesităţile bugetului de stat, ci ramân la dispoziţia respectivelor unităţi administrativ-teritoriale sub forma fondurilor de tezaur si a fondurilor de rezervă. Prin această autonomie, se urmareşte stimularea iniţiativei locale în realizarea veniturilor si satisfacerea cerintelor sociale locale.
5

A se vedea M. Preda, Centralizarea si descentralizarea în administratia publica, în „Dreptul”, nr. 9/1995, p. 42.

11

În schimb, Legea nr. 500/2002 a finantelor publice prevede posibilitatea ca bugetele locale să beneficieze de transferuri de fonduri băneşti de la bugetul de stat care pot interveni când unitatile administrativ-teritoriale nu-şi pot acoperi cheltuielile din veniturile proprii, stabilite în condiţiile legii. Aceste transferuri, ce reprezinta o noutate legislativa în materie bugetară în ţara noastră, se propun de catre judeţe şi municipiul Bucureşti, fiind cuprinse în proiectele bugetelor respective, care sunt prezentate Ministerului Finantelor Publice, pentru a se respecta destinatia propusa de organele locale ale administratiei publice si avuta în vedere de Parlament la dimensionarea volumului lor. În Legea bugetara se practica indicarea principalelor destinaţii şi a categoriilor de obiective şi a lucrărilor de investiţii ce se finanteaza din transferurile de la bugetul de stat. În scopul sporirii autonomiei financiare a colectivitatilor locale, începând din 1993 s-au stabilit expres: a) categoriile de venituri publice care trec integral de la bugetul de stat la bugetele locale; b) sumele defalcate din impozitul pe salarii cuvenite bugetului de stat, ce se vor încasa la bugetele locale. Ca urmare a experienţei dobândite, Legea nr. 10/1991 este înlocuită cu o nouă Lege privind finanţele publice nr. 72/1996. Noua lege menţine, în general, prevederile Legii nr. 10/1991, examinată mai sus, cu unele îmbunătăţiri. Astfel, se introduce a patra categorie de bugete publice, adica bugetele fondurilor speciale, a caror importanta si sfera au crescut în bugetele de stat din perioada 1993 – 1999, bugete mentinute si în Legea nr. 500/2002. Totodată, se instituie un sistem unitar de bugete, care cuprinde: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul Trezoreriei statului şi bugetele altor instituţii publice cu caracter autonom. Prin aceste bugete se constituie şi se gestionează resursele financiare publice.

12

Capitolul 2: Politica Agricolă Comună sub presiunea schimbării relaţiilor financiare
În peste 50 de ani, Politica Agricolă Comună (PAC) a trecut printr-un proces continuu de adaptare şi metamorfoză, suferind reforme importante, pentru a susţine viabilitatea unui sector considerat vital pentru societate şi pentru comunitatea celor care sunt baza acestuia – fermierii. Viteza schimbărilor a fost dictată de dinamica socioeconomică, de procesul extinderii şi de presiunea globalizării. De-a lungul timpului obiectivele PAC s-au schimbat şi extins de la asigurarea siguranţei alimentare şi stabilităţii pieţelor produselor agroalimentare (obiective ale primilor ani) spre asigurarea unui standard de viaţă corespunzător comunităţilor rurale din statele membre. După două decade de implementare, “miracolul PAC” a avut efecte remarcabile fiind considerată, la acea dată, politica promotoare a agriculturii moderne. La sfârşitul anilor 80 această politică a devenit victima propriului său succes, distorsionând puternic piaţa, prin stimularea producţiei intensive peste puterea de absorbţie a pieţei, creând stocuri considerabile de produse şi afectând puternic mediul înconjurător, bunăstarea animalelor şi calitatea alimentelor6. Consecvenţa aplicării acestei politici a indus şi disproporţionalităţi majore în veniturile fermierilor astfel că în acea perioadă 80% din bugetul pentru agricultură era absorbit de 20% din fermierii europeni, în principal fermierii mari şi cei mai eficienţi, în detrimentul celor mici, pentru care accesul la tehnologie era practic imposibil, singura lor soluţie fiind abandonarea terenului care nu le mai asigura mijloacele necesare existenţei. Succesele PAC umbrite de efectele secundare ale implementării acesteia erau puse pe nota de plată a contribuabilului european.

6

Între anii 70-80 nevoile comunitare de cereale, carne de vită, produse lactate, carne de pasăre şi legume erau asigurate în proporţie de 100 % din producţia proprie. Datorită progresului tehnologic randamentele la cereale s-au dublat (în Franţa şi Olanda) iar cele la lapte şi la zahăr au crescut cu 50%.Chiar dacă (UE) s-a extins de la nouă la doisprezece şi apoi la cinciprezece state membre, fiecare dintre sectoarele menţionate mai sus a continuat să producă excedente considerabile pentru cererea solvabilă din UE pe fundalul creşterii competitivităţii globale, astfel că vânzarea acestor surplusuri s-a facut cu eforturi bugetare considerabile exprimate prin restituţii la export. La toate acestea s-au adaugat distorsiunile legate de fluctuaţile monedelor naţionale din interiorul UE.

13

Structura cheltuielilor bugetare ale Uniunii Europene au reflectat de-a lungul timpului obiectivele politice urmărite precum şi importanţa acordată sectorului agroalimentar şi rural ( Figura 2.1.) Figura 2.1. Dinamica cheltuielilor bugetare ale UE în perioada 1958-2008 (% din PNB al UE)

Sursa: http://ec.europa.eu/budget/reform/history

2.1. Propuneri şi aşteptări privind PAC Schema plăţii unice Materializând o logică compensatorie, sistemul plăţilor directe stă la baza actualei PAC. Introducând plăţile decuplate de producţie câteva din slăbiciunile vechiului regim au fost corectate. În principiu, comparativ cu măsurile anterioare de susţinere a pieţei, aceste plăţi nu produc distorsiuni comerciale, sunt mai eficiente în transferarea resurselor financiare către fermieri, sunt mai transparente şi reprezintă o platformă mai bună la care pot fi ataşate alte măsuri de politică agricolă, cum ar fi ecocondiţionalitatea. Analiza avantajelor şi dezavantajelor diferitelor scheme de plată care au fost deja implementate în practică nu au fost încă realizată şi nici impactul lor nu a fost evaluat. În discuţiile purtate la nivelul UE a apărut şi posibilitatea susţinerii unei abordări „multi-variante” a decuplării plăţilor directe care ar permite ca sistemul să fie realizat şi

14

implementat în funcţie de obiectivele specifice fiecărui stat membru. Acest mod de abordare ar slăbi motivaţia pentru care UE finanţează sistemul plăţilor directe. Pentru unii această discuţie oferă motive de îngrijorare privind o „renaţionalizarea” a politicii agricole. De la aprobarea sa eco-condiţionalitatea a fost o ţintă predilectă pentru diverse critici. Organizaţiile de fermieri se plâng adesea de birocraţie, de povara costurilor adiţionale şi de inechitatea dublei penalizări. Alte critici se referă la faptul că ecocondiţionalitatea, aşa cum este astăzi, are o contribuţie redusă la îmbunătăţirea standardelor de mediu, securităţii alimentare şi a bunăstării animalelor. În practică, chiar dacă efectele sunt substanţiale, ele nu sunt uşor de măsurat. Dezbaterile existente par să se mute spre o discuţie care pledează pentru creşterea numărului standardelor deşi această abordare ridică numeroase probleme. Ecocondiţionalitatea ar trebui să cuprindă măsuri şi standarde „de bază” care să poată fi uşor aplicate pe întreg teritoriul UE, în diferite condiţii agricole şi de mediu. Specialiştii consideră că o creştere a numărului standardelor care trebuiesc respectate ar putea îngreuna şi mai mult procesul implementării ceea ce ar conduce la o diluare a efectelor urmărite7. Este de aşteptat ca guvernele statelor membre să propună şi să susţină o abordare minimalistă a eco-condiţionalităţii pentru a-şi proteja fermierii în cazul în care vor fi adăugate noi cerinţe. 2.2. Măsuri de piaţă Examinarea sistemului de intervenţie pe piaţa cerealelor se află în curs de desfăşurare. Revizuirea sa va trebui să aibă în vedere piaţa biocombustibililor aflată în plină ascensiune şi impactul pe care aceasta ar putea să-l aibă asupra cererii de cereale. Comisia intenţionează să extindă modelul intervenţiei la porumb şi asupra altor cereale. Aceasta va permite Comisiei să reacţioneze în situaţii de criză dar va permite şi fermierilor să primească semnale legate de preţurile de pe pieţe. Poate că menţinerea unui singur mecanism de intervenţie şi anume în cazul grâului panificabil va asigura o „plasă
7

Report of the Commission to the Council on the Application of the System of Cross Compliance COM (2007)147, 29.03.2007

15

de siguranţă” dar va lăsa sectorul celorlalte cereale să se confrunte cu condiţiile de pe piaţă. În sectorul culturilor arabile propunerea cheie va fi probabil renunţarea la măsura care vizează retragerea temporară a terenurilor din circuitul agricol. Preţurile ridicate la cereale şi oleaginoase susţinute de recolte scăzute, cererea globală în creştere şi creşterea rapidă a sectorului bioenergiei va şterge probabil raţiunea de a fi acestei măsuri. Dacă pe de o parte organizaţiile de fermieri şi-au dat deja girul în favoarea introducerii acestei măsuri pe de altă parte organizaţiile angrenate în protecţia mediului au ridicat o serie de obiecţii. Aceste organizaţii susţin că măsura oferă o serie de beneficii mediului prin menţinerea unui habitat propice biodiversităţii agricole, îmbunătăţirea calităţii apei (prin reducerea aplicării pesticidelor şi a îngrăşămintelor) şi prin descreşterea riscului eroziunii solului (creşte gradul de acoperire a solului şi în acest mod procesul de înlăturare a bioxidului de carbon din atmosferă). Comisarul pentru agricultură a declarat că, în procesul de luare a deciziilor privind PAC- HC, va ţine cont de punctul de vedere al acestor ONG-uri. Direcţia Generală pentru Mediu, care probabil, va exercita o anume influenţă asupra dezbaterilor privind acest subiect, ar putea să aducă argumente pentru păstrarea unei rate de 2-4% terenuri retrase temporar din circuitul agricol. Comisia se poate de asemenea gândi să creeze cadrul pentru menţinerea beneficiilor invocate de ONG-uri prin măsuri voluntare: propunerile de până acum sugerează consolidarea formelor de susţinere existente în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală. O serie de modele care sau implementat cu succes în unele ţări ar trebui privite cu mai multă atenţie. Comisia va propune renunţarea la cota de lapte începând cu anul 2015. Drumul va fi pregătit prin măsuri de tranziţie (de exemplu, o creştere treptată în avans de această dată a cotei statelor membre). Măsura ar permite ca producţia de lapte să se poată mişca între statele membre şi între regiuni, lucru care nu era posibil în trecut. Specialiştii apreciază că vom asista pe de o parte la creşterea producţiei fermelor mari şi pe de altă parte la concentrarea producţiei de lapte în anumite regiuni. Există temeri că se va produce o reducere apreciabilă a sectorului în zonele defavorizate, cu serioase implicaţii sociale şi de mediu. În cadrul propunerilor PAC-HC Comisia a recunoscut menţinerea unui nivel minim al producţiei de lapte în zonele montane ca pe o

16

necesitate. Există şi opinii care sugerează plasarea acestei probleme sub umbrela Pilonului 2 sau a prevederilor art. 69 al Regulamentului Comisei nr. 1782/2003 (articolul ar putea fi amendat astfel încât să permită direcţionarea banilor către anumite zone de producţie şi nu către întregul sector). Concluzia care se desprinde este aceea că impactul economic şi social produs de această restructurare va trebui luat în considerare împreună cu evaluarea măsurilor care vor fi necesare atenuării efectelor adverse. 2.3. Orizont 2013 – noi provocări Propunerile de îmbunătăţire a PAC vor produce schimbări minore în prima fază, lăsând implementarea unor măsuri mai complexe după anul 2013. Managementul riscului Schimbarea modului de acordare a plăţilor directe şi promovarea decuplării vor afecta, cu siguranţă, mulţi fermieri care vor solicita introducerea unor „plase de siguranţă” având în vedere şi faptul că în viitor se vor reduce de asemenea măsurile de intervenţie şi subvenţiile la export. Ca răspuns la aceste noi provocări pentru a proteja fermierii ar fi necesară introducerea de noi sisteme privind managementul riscurilor. Pe termen mediu, subvenţionarea asigurării culturilor ar putea fi o opţiune.8 În acest timp statele membre vor fi încurajate probabil să utilizeze măsurile disponibile din cadrul Pilonului 2. Pilonul 2 versus Pilonul 1? Într-o discurs recent, Comisarul pentru agricultură a afirmat că cel mai probabil Pilonul 2 va reprezenta viitorul PAC însă opinia sa este că acesta poate fi consolidat prin modularea obligatorie. Propunerile PAC-HC9 vizează creşterea nivelului modulării obligatorii de la 5% la 13% în perioada 2008-2013 ( cu o rată anuală de creştere de 2%). Calcule estimative indică faptul că această creştere anuală va determina un transfer de aproximativ 500-600 milioane euro/an către Pilonul 2.

8

Communication from the Commission to the Council on the Risk and Crisis Management in Agriculture, COM (2005)74.09.03.05 9 Îmbunătăţirea Politicii Agricole Comune – „Health Check”

17

Modularea voluntară nu a fost menţionată până acum astfel că nu este clar dacă Comisia va susţine voluntariatul pe care Marea Britanie îl foloseşte în prezent pentru a transfera sume importante către Pilonul 2. Un important număr de miniştri ai agriculturii, printre care cei din Franţa, Irlanda şi Spania, şi-au declarat susţinerea pentru consolidarea Pilonului 1 opunându-se în acest fel unei rate ridicate a modulării obligatorii. Alte state membre, cum ar fi Danemarca şi Marea Britanie, au lăsat să se înţeleagă că vor susţine această măsură. Dorinţa de a menţine separaţi cei doi piloni ai PAC, deşi obiectivele lor sunt convergente, ar putea genera o analiză critică vizavi de un scenariu care susţine o schimbare radicală în arhitectura PAC, ulterioară anului 2013. Simplitatea relativă şi numărul mare de mecanisme şi pârghii create aproape pentru toate tipurile de fermieri îi conferă cu siguranţă Pilonului 1 anumite avantaje care l-ar putea recomanda pentru a fi „recuplat” la noi obiective. Multe state membre sunt ataşate de simbolismul Pilonului 1 şi s-ar simţi mult mai confortabil cu o reformă care să reţină această structură bazată pe finanţarea integrală din fonduri ale UE chiar şi în cazul unei schimbări radicale a politicii. Deoarece Pilonul 1 se adresează aproape tuturor fermierilor din UE el ar putea reprezenta un bun „vehicul” pentru implementarea obiectivelor politicii UE cum ar fi, de exemplu, durabilitatea. Un argument împotrivă ar fi acela că obiectivele clare care au fost stabilite în cazul Pilonului 2 nu se regăsesc şi în cazul Pilonului 1, în special în ceea ce priveşte protecţia mediului. Lipseşte disciplina programării, evaluarea necesităţilor, existenţa unui sistem de monitorizare şi evaluare, examinarea periodică, contribuţia naţională la costuri şi alte atribute care vizează o abordare integrată a problemelor. Nu este mai puţin adevărat că Pilonul 1 îşi are rădăcinile într-o logică istorică mai puţin acordată la viitoarea agendă. În plus, acesta este direcţionat mai ales spre producătorii agricoli, spre deosebire de Pilonul 2, care în principiu, se adresează întregii comunităţi rurale. Un alt argument în favoarea Pilonului 2 este că acesta susţine dezvoltarea atât a agriculturii cât şi a silviculturii într-o perioadă în care schimbările climatice reclamă o abordare integrată a utilizării terenurilor. În trecut, multe guverne au fost refractare la creşterea rapidă a fondurilor destinate Pilonului 2. În aceste condiţii nu este clar în ce măsură acestea vor susţine dezvoltarea

18

acestui pilon în viitor. Dacă procedurile administrative vor rămâne la fel de complicate (impediment major al utilizării acestui model pe o scară mai mare) atunci vor fi necesare propuneri care să vizeze simplificarea implementării, fără a pierde însă din vedere menţinerea clarităţii obiectivelor şi a abordării într-un mod grupat a problemelor. Schimbările climatice, biocombustibilii şi managementul resurselor de apă Pe termen lung, alte probleme care privesc PAC fac referire la atenuarea efectelor schimbărilor climatice, promovarea biocombustibililor şi managementul resurselor de apă. Comisarul însărcinat cu probleme de agricultură a subliniat că va examina schimbările climatice care sunt recunoscute ca una dintre cele mai presante provocări pentru sectorul agricol european. Propunerile PAC-HC examinează modul în care PAC ar putea să ia în consideraţie aceste domenii complexe, însă după anul 2013. Una dintre opţiuni ar putea fi aceea de a introduce măsurile care vizează atenuarea efectelor schimbărilor climatice şi managementul resurselor de apă în cadrul măsurilor de eco-condiţionalitate. O altă alternativă ar fi aceea a suplimentării fondurilor pentru dezvoltarea rurală astfel încât sub acest pilon fie susţinute aceste măsuri. 2.4. Argumente în sprijinul viitoarei susţineri financiare a PAC Adoptarea PAC-HC şi revizuirea bugetului European vor genera, cu siguranţă, multe dezbateri care vor contura cadrul pentru viitoarea reformă a PAC. Schimbări importante ale PAC sunt aşteptate după sfârşitului actualului exerciţiu financiar. Proiecţia financiară pentru perioada 2014-2020 este reprezentată deocamdată de o “foaie albă” şi nu există nici o garanţie că modelele istorice vor reprezenta un precedent pentru viitoarele alocări financiare. La nivel european, PAC va fi în competiţie cu alte grupuri de interes care probabil vor susţine alocarea unor sume mai mari către protecţia mediului, cercetarea inovativă, crearea de locuri de muncă şi creşterea competitivităţii, considerând că acestea ar trebui să fie obiectivele principale finanţate din fondurile UE. Se estimează că, fondurile destinate PAC vor înregistra o tendinţă descrescătoare. Este aproape o certitudine că în 2013 bugetul total al PAC va fi redus în termeni reali, atâta timp cât sectorul agricol european îşi continuă traiectoria istorică spre o orientare mai puternică spre piaţă. Se

19

prevede o schimbare semnificativă în domeniul alocării fondurilor dinspre Pilonul 1 spre Pilonul 2 ( prin rate mai mari ale modulării şi prin ratele de co-finanţare a statelor membre). Nu există informaţii şi nici măcar speculaţii care va fi cuantumul acestei scăderi. În acest context se aşteaptă ca veniturile agricole, viabilitatea activităţilor agricole din diferite sectoare ca şi volumul şi intensitatea producţiei să fie afectate. Pe de altă parte şi obiectivele sociale şi de mediu vor fi afectate cel puţin în aceiaşi măsură. Impactul asupra viabilităţii şi competitivităţii activităţilor agricole va fi diferenţiat însă, fermele mici marginale vor fi cu siguranţă mult mai vulnerabile. Este cunoscut faptul că multe discuţii privind intervenţia în agricultură în ţările dezvoltate, cum sunt şi cele din UE, se sprijină pe beneficiile sociale şi de mediu ale unor forme de producţie. Dacă producătorii, care sunt cel mai adesea asociaţi cu aceste beneficii, se află într-un proces viitor de declin iar pământul va fi convertit spre culturi arabile atunci scopul susţinerii agricole va fi pus la îndoială. Având în vedere aceste motive pare ilogic să presupunem că PAC va acorda, în viitor, susţinere pentru toate categoriile de producători aşa cum se întâmplă în prezent. Mai mult, tradiţia îndelungată a susţinerii producţiei agricole la nivel european şi lăsarea responsabilităţii privind silvicultura în cea mai mare parte în sarcina statelor membre (cu excepţia unor ajutoare reduse acordate în cadrul Pilonului 2) pare să fie o atitudine mai puţin potrivită într-o lume în care înlăturarea bioxidului de carbon din atmosferă este o preocupare tot mai importantă. Se pare că la nivelul UE nu există dorinţa de a introduce modelul subvenţiilor PAC pentru sectorul silvic ci mai degrabă există preocuparea pentru a realiza o legătura dintre sectoarele silvic şi agricol şi pentru a aborda utilizarea terenurilor într-o manieră integrată. Politica agricolă comună pentru perioada ulterioară anului 2013 va trebui să prezinte argumente justificative privind patru elemente cheie: faptul că agricultura reprezintă un caz de excepţie, fapt care să justifice primirea unei părţi semnificative a fondurilor publice europene; existenţa unor obiective clare pentru viitoarea PAC sau pentru o politică rurală comună; examinarea critică a faptului că măsurile noi şi cele deja existente urmăresc realizarea acestor obiective; fondurile necesare susţinerii acestor măsuri se regăsesc în viitoarea PAC. Cu alte cuvinte este intervenţia publică justificată în

20

agricultură? Dacă este, ar trebui politica să fie una comună? Ar trebui ca aceasta să fie una agricolă? Care sunt obiectivele sale? Şi cât de mult vor costa? Faptul că agricultura este considerată un caz de excepţie se sprijină pe un număr de discuţii dintre care multe se regăsesc sub titulatura de „bunuri publice”. În acest caz, unul dintre cele mai frecvente argumente, legate de această problemă, aduse în discuţie este securitatea alimentară. Sprijinul pentru producţie este destinat să ferească consumatorii şi industria alimentară de la dependenţa de piaţă într-o lume în care nesiguranţa este în creştere. Astfel, hrana nu trebuie comparată cu alte bunuri, hrana este un bun esenţial iar o primă de asigurare a securităţii alimentare este o măsură la fel de prudentă ca oricare altă formă de asigurare. Puterea acestui argument depinde în mare măsură de riscurile dependenţei de pieţe şi de bunurile în cauză: de exemplu securitatea aprovizionării cu cereale este mult mai importantă decât aceea pentru carnea de vită sau vin. Mai mult, securitatea poate fi atinsă într-o varietate de moduri: de exemplu prin reţinerea unui nivel minim de cereale în depozite strategice. Dacă pieţele devin nesigure şi volatile datorită, să spunem, climei care este mai puţin previzibilă securitatea aprovizionării va deveni un obiectiv legitim. Ca rezultat al importanţei sale teritoriale agricultura europeană are o caracteristică socială şi de mediu disproporţionată în ceea ce priveşte utilizarea terenurilor, mediul, bunăstarea animalelor, sănătatea publică şi nivelul de trai rural. Aceasta conduce atât la externalităţi pozitive (cum ar fi atenuarea schimbărilor climatice) cât şi negative (cum ar fi pierderea biodiversităţii, poluarea apelor şi emisia gazelor de seră). Anumite sisteme de agricultură, şi ar trebui amintite aici şi anume: sistemele agricole valoroase pentru mediu şi acelea cuprinse în siturile Natura 2000 care sunt benefice pentru biodiversitate şi au multe externalităţi pozitive asociate legate de sol, apă şi peisaje. Terenurile marginale, terenurile necultivate, gardurile vii şi peticele de teren seminaturale şi cele cu vegetaţie forestieră sunt importante în intensificarea conectivităţii funcţionale în peisajele cu agricultură de tip intensiv oferind importante habitate, locuri de hrană şi coridoare ecologice care să faciliteze răspândirea speciilor. În plus agricultura şi silvicultura împreună pot contribui în mod semnificativ la atenuarea schimbărilor climatice prin creştere înlăturării bioxidului de carbon din atmosferă. Argumentul „bunurilor publice” pentru „excepţionalitatea agricolă” este unul puternic dacă

21

focalizarea se realizează pe acele sectoare şi pe utilizarea de terenuri care generează astfel de bunuri. Obiectivele sociale şi de mediu sunt unite dar nu semnifică acelaşi lucru. În ceea ce priveşte interesele socio-culturale un obiectiv este acela de a susţine anumite zone şi sectoare de la impactul restructurării, în special, acolo unde cultura este înrădăcinată în condiţiile de producţie. Adesea fermierii fac parte din această moştenire culturală şi dacă ei vor fi înlocuiţi de o structură mai competitivă aceasta va reprezenta o pierdere mai degrabă socio-culturală decât economică. În acest context, va exista în viitor o provocare considerabilă în definirea coerentă a obiectivelor sociale astfel încât acestea să capteze interesele şi preferinţele publicului fără a degenera într-o lipsă de reconciliere socială, politică şi economică. Experienţa câştigată cu programul LEADER şi cu alte măsuri vizând dezvoltarea rurală este nevoie să fie luată în considerare. Obiectivele care vizează mediul au probabil un grad mai mare de compatibilitate cu logica OMC dar nu sunt în unilateral direcţionate. Un set de implicaţii vizează agricultura iar un altul se extinde la peisajele rurale. Primul set include valorile ataşate sistemelor şi practicilor de producţie care prin ele însele au efecte benefice asupra mediului cum ar fi peisajele cultivate în mod tradiţional, pajiştile bogate în specii, agricultura organică şi abordări mult mai radicale cum ar fi permacultura (agricultura bazată pe anumite culturi permanente). Acestea reprezintă de fapt „unirea producţiei” de bunuri private şi publice iar intervenţia ar trebui să aibă ca obiectiv principal asigurarea securităţii acestora deoarece piaţa oferă stimuli inadecvaţi în acest sens. O altă propunere vizează abordarea managementului durabil al terenurilor rurale de către alţi actori decât fermierii. Aceste activităţi vizează în mod curent terenurile împădurite, rezervaţiile naturale, noile forme de înlăturare a bioxidului de carbon din atmosferă, mlaştinile, terenuri destinate petrecerii timpului liber sau chiar terenurile abandonate. Aceste beneficii pot fi definite în diferite moduri dar rareori pot fi reglementate ca atare. Obiectivele de mediu sunt din această cauză parţial agricole şi parţial de natură rurală arătând concentrarea pe Pilonul 2 mai degrabă decât pe Pilonul 1. Din ce în ce mai mulţi comentatori se întreabă dacă o politică centralizată cum este PAC este potrivită pentru o realitate aflată în permanentă schimbare şi susţin că argumentele eficienţei economice nu sprijină repartizarea curentă a responsabilităţilor

22

între UE şi statele membre. Astfel, se estimează că desemnarea responsabilităţii privind finanţarea şi administrarea plăţilor directe la nivelul UE ar intra în conflict cu principiul subsidiarităţii. În ceea ce priveşte politicile de dezvoltare rurală centralismul şi intervenţionalismul disproporţionat poate determina costuri de tranzacţionare mai mari şi nealinierea reglementărilor la priorităţile naţionale şi regionale. După modul de abordare multe măsuri de dezvoltare rurală sunt de natură locală în termeni de probleme abordate, preferinţe publice pentru bunurile care stau în spatele lor şi tipuri de măsuri care au fost dezvoltate. Aceste argumente susţinute şi de polarizarea istorică în distribuţia bugetului Pilonului 2 au determinat o serie de comentatori să susţină că statele membre ar trebui să fie responsabile pentru schiţarea, implementarea şi finanţarea măsurilor de dezvoltare rurală. Există o tendinţă din ce în ce mai accentuată care vizează extinderea obiectivelor PAC în aşa fel încât să existe un număr mai mare de probleme care să se circumscrie Pilonului 2. Agricultura şi silvicultura rămân în centrul politicii dar cu o focalizare mai slabă pe producţia de bunuri. În dezbaterile care vizează orizontul 2013 va trebui să existe o privire mult mai atentă la nevoile zonelor rurale şi la aşteptările acestor zone de la restul societăţii. Politica rurală reprezintă un ansamblu de probleme şi interese înrudite care nu ar trebui să fie pierdute în politica regională, care are un caracter mult mai difuz. Se poate concluziona că propunerile care se aşteaptă să fie adoptate sub PAC-HC nu sunt „spectaculoase” însă aşa cum s-a putut vedea în acest capitol au generat discuţii şi luări de poziţie importante. Poziţiile adoptate de către diferite guverne şi grupuri de interes au în vedere pe de o parte propriile agende iar pe de altă parte importanţa atribuită obiectivelor economice, sociale şi de mediu, care de altfel creionează tendinţele pe termen lung ale PAC.

23

Capitolul 3: Economia rurală românească
Anul 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, a marcat o epocă nouă în economia agricolă şi de dezvoltare rurală a ţării noastre. În acest context, România trebuie să îşi adapteze rapid economia agricolă şi de dezvoltare rurală pentru a se putea integra în piaţa internă a Uniunii Europene şi a adopta în totalitate Politica Agricolă Comună (PAC). Aderarea la UE este, probabil, cel mai puternic factor de presiune pentru reforma rapidă a agriculturii şi economiei rurale româneşti, dată fiind necesitatea integrării cu succes în economia rurală europeană. Modelul european de agricultură se bazează pe un sector competitiv, orientat spre piaţă, îndeplinind, totodată, şi alte funcţii publice, cum ar fi protejarea mediului înconjurător, oferirea unor aşezări rezidenţiale mai convenabile pentru populaţia din spaţiul rural, precum şi integrarea agriculturii cu mediul înconjurător şi cu silvicultura. Politica Agricolă Comună îşi deplasează accentul de la subvenţiile directe acordate agriculturii (pilonul I al PAC) spre dezvoltarea integrată a economiei rurale şi spre protejarea mediului înconjurător (pilonul II al PAC). Economia rurală românească, dominată de agricultură în mare parte, este încă slab integrată în economia de piaţă. În contextul actual al economiei de piaţă, de modul înţelegerii şi aplicării tehnicilor de marketing depinde bunăstarea cetăţenilor din zona rurală şi urbană, precum şi bunăstarea producătorilor agricoli. Producătorul român trebuie să acţioneze în concordanţă cu realitatea economică existentă pe plan mondial şi naţional, să aplice metode tehnice şi economice care să îi ofere stabilitate şi eficienţă economică sigură. Producătorul este nevoit să producă în

24

conformitate cu ceea ce se cere pe piaţa internă şi internaţională, să reacţioneze cu promptitudine la nevoile consumatorului. Condiţiile geografice favorabile, relieful, clima, solurile fertile, la care se adaugă forţa de muncă calificată, ataşamentul populaţiei din mediul rural pentru pământ şi animale, un sistem instituţional administrativ adecvat, pot face din agricultura României un domeniu de activitate atractiv si profitabil. Pe plan naţional, agricultura reprezintă una dintre cele mai importante ramuri ale economiei româneşti. Contribuţia agriculturii, silviculturii, pisciculturii în formarea Produsului Intern Brut reprezintă cca. 9,7 %, în timp ce contribuţia acestora în PIB-ul celorlalte ţări membre ale UE se situează la aproximativ 1,7%. 3.1. Ponderea agriculturii, silviculturii, vânătorii, a pescuitului şi pisciculturii în PIB
Produsul intern brut TOTAL Agricultură, vânătoare şi silvicultură % din PIB Pescuit şi piscicultură 2001 116.768, 7 15.612,9 13,4 5,0 2002 151.475 ,0 17.301, 2 11,4 6,4 2003 197.564, 8 22.835,2 11,6 14,0 2004 246.468, 8 31.030,1 12,6 13,8 2005 288.047, 8 24.277,9 8,4 13,8 2006 344.535, 5 26.898,2 7,8 15,8 2007* 266.5 90,6 17.80 6,8 6,68

Sursa: Anuarul statistic al României 2007 * date provizorii 01.01 – 30.09.2007

Scăderea ponderii agriculturii în PIB s-a datorat intrării pe făgaşul normal a economiei de piaţă, precum şi dezvoltării celorlalte ramuri ale economiei naţionale, în special a serviciilor, care ating o pondere de aprox. 50% din PIB, a industriei şi a construcţiilor care au reprezentat circa 24%, respectiv 7,4 % din PIB, în anul 2006.

25

SUPRAFATA ARABILA PE CAP DE LOCUITOR IN DIFERITE TARI EUROPENE

FINLANDA

BUL GARIA

R. M OL DOVA

POL ONIA

SUEDIA

GRECIA

NORVEGIA

AUSTRIA

GERM ANIA

M . BRITANIE

EL VET IA

ISLANDA

0,024 0 0,05

0,057 0,056

0,095 0,083

0,193 0,182 0,171 0,158 0,143 0,138

0,246 0,236

0,334 0,326 0,306 0,3 0,298

0,424 0,422 0,42 0,42 0,41

0,466

0,1

0,15

0,2

0,25 ha/locuitor

0,3

0,35

0,4

0,45

0,5

Sursa: - FAO production Yearbook vol 57/ 2003 - Anuar statistic al României 2007

Raportul dintre suprafaţa arabilă a ţării la numărul de locuitori denotă faptul că fiecărui locuitor îi revin circa 0,42 ha teren arabil, valoare superioară multor ţări europene şi aproape dublă faţă de media europeană care este de doar de 0,236 ha/locuitor. Pe parcursul întregii perioade de tranziţie, agricultura a jucat un rol social foarte important, acţionând ca un „tampon” ocupaţional împotriva efectelor socio-economice ale tranziţiei, absorbind o parte importantă din forţa de muncă disponibilizată de industriile urbane. O treime din populaţia ocupată a ţării lucrează în agricultură, ceea ce situează România mult peste media de 5,9 % a ţărilor din UE 27. Toate aceste considerente situează România în rândul ţărilor cu potenţial agricol ridicat. Din cele 23,8 milioane ha cât însumează teritoriul României, suprafaţa agricolă a ţării este de 14,7 mil. ha (61,7 %), din care 9,4 mil. ha reprezintă teren arabil. România se găseşte pe locul 7 din Europa ca suprafaţă agricolă după (Spania, Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia, Polonia) şi pe locul 5 ca suprafaţă arabilă (după Spania, Franţa, Germania şi Polonia). Repartiţia fondului funciar după modul de folosinţă denotă faptul că terenul arabil ocupă cca. 64% din suprafaţa agricolă, o treime din suprafaţă, 4,8 mil. ha, este ocupată cu păşuni şi fâneţe, iar viile şi livezile reprezintă cca. 3%.

26

3.3. Fondul funciar, după modul de folosinţă Specificare Suprafaţa totală a fondului funciar: Suprafaţa agricolă, din care: Arabil Păşuni Fâneţe Vii şi pepiniere viticole Livezi şi pepiniere pomicole Păduri şi alte terenuri cu vegetaţtie forestieră Construcţii, drumuri, ape, altele
Sursa: Anuarul statistic al României, 2008

Date la sfârşitul anului 2007 mii ha 23839,1 14731,0 9434,6 3334,4 1524,9 223,7 213,4 6754,7 2373,4

După structura proprietăţii la sfârşitul anului 2006 proprietatea agricolă privată însuma 95,27 % din suprafaţa agricolă totală şi era constituită din proprietatea privată a statului, a unităţilor administrativ teritoriale, a persoanelor juridice şi a persoanelor fizice. Unul din factorii care îngreunează performanţele în agricultură îl reprezintă fărâmiţarea proprietăţii în parcele de dimensiuni mici (sub 3 ha), ceea ce impune necesitatea comasării acestora în exploataţii cu suprafeţe mai mari, pentru a se putea trece la o agricultură performantă. Această situaţie urmează să fie reglementată prin politica de comasare a terenurilor agricole care este necesară pentru a răspunde şi sarcinilor cuprinse în programul de guvernare pentru 2008 referitoare la finalizarea reformei proprietăţii funciare precum şi la stimularea transformării gospodăriilor ţărăneşti în ferme agricole familiale cu caracter comercial şi formarea clasei de mijloc în spaţiul rural.

UTILIZAR
27

Economia rurală românească are ca trăsătură predominantă procentul foarte mare al fermelor de subzistenţă, care produc în principal pentru autoconsum, comercializând pe piaţă o mica parte din produsele obţinute. În plus, fermele de subzistenţă au acces dificil la alte surse de venituri şi, de aceea, bunăstarea unei părţi semnificative a populaţiei rurale depinde considerabil de nivelul de profitabilitate al fermelor. S-a iniţiat programul privind renta viageră agricolă, măsură importantă în mecanismul de comasare a marilor suprafeţe agricole care va permite desfăşurarea unei activităţi agricole eficiente, astfel încât să reziste concurenţei europene. Prin acest program, micii dar numeroşii proprietari de teren agricol sunt încurajaţi să vândă sau să arendeze terenul deţinut, ei obţinând 100 euro/ha vândut/pe an sau 50 euro/ha arendat/an. La începutul anului 2007, numărul cererilor de solicitare a rentei viagere a ajuns la 37.627, creşterea fiind semnificativă comparativ cu numărul de cereri înregistrate în anii anteriori: 814 cereri înregistrate pentru anul 2005, 23.700 cereri înregistrate pentru anul 2006. Structura şi numărul exploataţiilor agricole funcţie de statutul lor juridic este prezentată în diagrama de mai jos.
NUMĂRUL EXPLOATAŢIILOR AGRICOLE DUPĂ STATUTUL LOR JURIDIC EXPLOATATII AGRICOLE 4.256.152 UNITATI CU PERSONALITATE JURIDICA 18.263
SOCIETATI/ASOCIATII AGRICOLE 1.630 SOCIETATI COMERCIALE CU CAPITAL MAJORITAR PRIVAT 4.574 SOCIETATI COMERCIALE CU CAPITAL MAJORITAR DE STAT 250 UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 4.818 UNITATI COOPERATISTE 108 ALTE TIPURI 6.883

EXPLOATATII AGRICOLE INDIVIDUALE 4.237.889

4237889

28

Numărul mare al exploataţiilor de subzistenţă sau semisubzistenţă constituie principala problemă pe care agricultura românească trebuie să o rezolve în cel mai scurt timp. Pentru stimularea transformării gospodăriilor ţărăneşti în ferme agricole familiale cu caracter comercial, formarea şi consolidarea clasei de mijloc în spaţiul rural, efortul bugetar a fost orientat către susţinerea investiţiilor în mediul rural, stimularea participării băncilor şi dezvoltarea competenţelor lor pentru creditarea agriculturii. În acest sens, s-au derulat Programul naţional de investiţii în noi ferme zootehnice şi vegetale şi de consolidare a celor existente, adresat cu prioritate familiilor de tineri şi Programul de susţinere a fermelor familiale care au minim trei vaci, program în cadrul căruia, pentru achiziţionarea de utilaje (tancuri pentru răcirea laptelui, standuri şi aparate de muls, motocositori, generatoare de curent, tocători de furaje, etc.). Prin Programul Fermierul, în perioada 2005-2006 au fost depuse 1001 proiecte, cu o valoare totală eligibilă declarată în cererea de finanţare de 311,2 milioane euro. Astfel, s-a creat posibilitatea angajării în totalitate a fondurilor alocate prin Programul SAPARD pentru perioada 2000-2006, încă din primul semestru al anului 2006. În timpul perioadei de raportare a continuat implementarea în ritm susţinut a programelor de dezvoltare rurală finanţate din fondul SAPARD şi Fondul Internaţional de Dezvoltare Agricolă, cu termen final de depunere a proiectelor sfârşitul anului 2006. Având în vedere necesitatea modernizării zonei rurale şi interesul sporit al beneficiarilor pentru acest aspect, Guvernul României a aprobat asigurarea de la bugetul de stat a cofinanţării publice nerambursabile pentru proiectele de investiţii din cadrul Programului SAPARD, ca un instrument având menirea de a cofinanţa proiectele de investiţii eligibile conform standardelor SAPARD şi pentru care a fost epuizată finanţarea comunitară. Realizarea echilibrului dintre sectorul vegetal şi animal reprezintă un deziderat al agriculturii româneşti. Se urmăreşte creşterea efectivelor şi îmbunătăţirea raselor de animale pentru carne şi lapte. Se doreşte creşterea suprafeţelor ocupate cu culturi furajere şi proteice pentru îmbunătăţirea producţiilor animaliere menite, la rândul lor, să încurajeze dezvoltarea de unităţi de procesare agroalimentară.

29

2005 SPECIFICARE Vegetala Animală Servicii agricole TOTAL milioane lei preţuri curente 27959 18185,7 394,8 46539,5 % 60,1 39,1 0,8 100

2006 milioane lei preţuri curente 31327,2 18848,6 473,8 50649,6 % 61,9 37,2 0,9 100

Cea

mai

mare

parte

a

întreprinderilor

agricole

(aprox.

86%)

sunt

microîntreprinderi cu mai puţin de 10 angajaţi. La acestea se adaugă întreprinderile mici şi mijlocii în jur de 1600, care au între 10 si 49 angajaţi. Se constată astfel ca majoritatea întreprinderilor agricole (97%) dispun de puţin personal angajat. În ceea ce priveşte situaţia întreprinderilor agricole, în 2007 se constată o creştere cu 6% faţă de 2006 a numărului întreprinderilor agricole în general. A crescut numărul întreprinderilor mici şi foarte mici, în timp ce numărul întreprinderilor mijlocii şi mari a rămas la acelaşi nivel. Agricultura ecologică, ca o alternativă la agricultura convenţională, a cunoscut în ultimii ani o evoluţie dinamică. Astfel în anul 2007, agricultura ecologică s-a practicat pe o suprafaţă totală de 170.000 ha, de 10 ori mai mare faţă de anul 2000 şi cu 1,3% mai mult faţă de anul 2006. Se constată deasemenea şi creşterea numărului operatorilor care practică acest sistem agricol:de la 3409 înregistraţi în anul 2006, a 3834 în 2007. În anul 2007, s-au exportat cca. 80 mii tone de produse ecologice cu o valoare de cca. 65 mil. Euro ceea ce reprezintă o creştere cu cca. 20% fata de anul 2006. - Principalele produse exportate au fost: oleaginoase şi proteice, cereale, fructe de pădure şi ciuperci, produse procesate din lapte, miere de albine şi produse derivate, ulei din floarea soarelui, etc.. Produsele romaneşti au fost comercializate în Germania, Italia, Grecia, Elveţia, Olanda şi Franţa. - Valoarea importului în anul 2007 a fost de cca. 3 milioane Euro, faţă de 2 mil. Euro în anul 2006. Principalele produse importate au fost: zahar brun din trestie de zahăr, cafea, ciocolata, băuturi obţinute din soia, sucuri din fructe, etc.
EVOLUŢIA SUPRAFETELOR ÎN AGRICULTURA ECOLOGICĂ

30

.

Analiza schimburilor comerciale cu produse agroalimentare în anul 2007, comparativ cu anul 2006 În anul 2007, soldul negativ al balanţei comerciale a fost influenţat în mare parte de condiţiile climaterice defavorabile din ultimii ani, precum şi de faptul că după aderare, s-a înregistrat o creştere a importurilor de produse agroalimentare din Statele Membre, ca urmare a accesului liber pe piaţa unică prin eliminarea taxelor vamale şi a altor bariere. Valoarea importurilor a fost determinată şi de cursul de schimb leu/euro, care a favorizat creşteri ale importurilor de produse agroalimentare. Balanţa comercială
Specificaţie EXPORT IMPORT SOLD 2007 1100,7 3255,1 -2154,4 2006 854,0 2424,8 -1570,8 VARIAŢIE 2007/2006 mil. % EURO +246,7 +28,9 +830,3 +34,2 +583,6 +37,2

Uniunea Europeană

este principalul partener în comerţul agricol al României,

astfel în anul 2007 livrările de produse agroalimentare către această destinaţie au avut o pondere valorică de 70% iar achiziţiile din statele membre UE au deţinut o pondere de 72,4%. România are potenţial de export în sectoarele animale vii, vinuri, uleiuri comestibile, fructe conservate, brânzeturi. Pentru echilibrarea balanţei comerciale şi pentru creşterea exportului, România, conform planului naţional de dezvoltare a agriculturii şi dezvoltării rurale, prin programe 31

de investiţii puse în practică a trecut la modernizarea unităţilor existente şi înfiinţarea de noi unităţi de procesare în zonele defavorizate şi tradiţionale din mediul rural pe categorii de produse agroalimentare.

Capitolul 4: Studiu de caz
Indicatori de eficienţă economică şi financiară în cadrul unei societăţi comerciale agroalimentare (S.C. COVALACT S.A.) S.C. COVALACT S.A. cu sediul în oraşul Sfântu Gheorghe, strada Lunca Oltului nr. 1, judeţul Covasna, a luat fiinţă în anul 1971 sub denumirea de Întreprinderea de colectare şi Industrializare a Laptelui Covasna – Sfântu Gheorghe, formată din trei secţii de producţie fiecare profilate pe altfel de produse. În 1990, în baza Legii 15 s-a constituit ca societate pe acţiuni cu capital majoritar de stat, în baza H.G. 1251/1990 fiind înregistrată la Registrul Comerţului sub denumirea de S.C. COVALACT S.A. Începând cu 1993, conducerea societăţii a luat hotărârea ca în termen foarte scurt să se încerce privatizarea societăţii prin metoda MEBO10 astfel că, începând cu luna noiembrie 1994, S.C. COVALACT S.A. este înregistrată la Registrul Comerţului sub numărul 3283 ca societate privată cu un capital social subscris şi vărsat de 1.529,4 milioane lei şi un număr de 119.569 acţiuni nominale aflate în posesia a 417 acţionari. Obiectul de activitate rezultat din actele de înfiinţare se referă la colectarea, industrializarea şi comercializarea laptelui şi a produselor lactate. Principalele produse realizate de societate sunt :
10

Metoda MEBO (Management Employee Buyouts) a fost practic singura metoda de privatizare relevantă pentru primii cinci ani ai tranziţiei din România.

32

       

Lapte pentru consum şi produse proaspete Lapte praf Unt Brânzeturi fermentate Brânzeturi frământate Brânzeturi opărite Îngheţată Alte produse complementare (praf de îngheţată, puding, frişca pt. cafea, etc.).
Ponderea produselor in cifra de afaceri

brânzeturi 3,3% unt 25%

îngheţată 0,1%

lapte consum 5,8%

lapte praf 22,7%

produse proaspete 43%

lapte consum produse proaspete lapte praf unt brânzeturi îngheţată

Figura 4.1. Produsele COVALACT

Mediul demografic Cunoaşterea tendinţelor de creştere a populaţiei este importantă deoarece permite conducerii S.C. Covalact S.A. să aprecieze cererea pentru produsele sale. Sporul negativ al populaţiei României, a influenţat după 1990 în mod negativ cererea pentru produse lactate şi brânzeturi. Cunoaşterea acestei tendinţe de scădere a cererii, concurenţa din ce în ce mai puternică pe piaţă între producătorii de lactate şi brânzeturi precum şi exigenţele sporite ale consumatorilor au determinat conducerea firmei să-şi concentreze

33

toate eforturile către obţinerea unor produse de calitate superioară care să răspundă cel mai bine nevoilor consumatorilor. Cu toate că produsele lactate sunt considerate sănătoase, acestea sunt neglijate în consumul populaţiei datorită educaţiei insuficiente. Astfel producătorii, dar şi organizaţiile trebuie să-şi concentreze eforturile către promovarea beneficiilor pe care aceste produse le au asupra organismului. Mediul economic În România, nivelul de trai scăzut obligă pe mulţi dintre noi să ţină cont în primul rând de preţul produselor şi în ultimul rând de efectul pe care îl au alimentele asupra organismului. Alimentaţia sănătoasă constituie în ultima vreme un element de care consumatorii de pe toate meridianele încearcă să ţină cont. cu toate acestea, deocamdată, consumul de brânzeturi şi produse proaspete preparate din lapte se menţine în limite reduse, dar ca pe viitor poate creşte odată cu puterea de cumpărare a românilor. Mediul natural În România doar puţin peste 20% din laptele colectat este procesat industrial, restul fiind folosit în gospodării particulare. De aici, şi criza materiilor prime cu care se confruntă producătorii autohtoni. Acestui factor i se adaugă şi scăderea efectivului de vaci de lapte după 1990. Mediul tehnologic Mediul tehnologic reprezintă cel mai puternic factor care influenţează activitatea producătorilor. Tehnologiile noi creează pieţe şi ocazii noi. Capacităţi de producţie moderne există, capabile să asigure un consum lunar de 12-14 litri de lapte şi 6,8 kilograme de produse din lapte pentru fiecare locuitor. Din păcate, consumul anual de brânzeturi atinge în varianta oficială 1,5 kg, iar în cea neoficială peste 5 kg. Cifrele sunt net inferioare celor înregistrate în ţările vecine (peste 12 kg în Polonia) sau în cele vest europene (peste 20 kg în Germania sau peste 24 kg în Franţa). Mediul politic Deciziile de marketing sunt serios influenţate de evenimentele care au loc pe scena politică. Pe piaţa produselor lactate se constată necesitatea creării unui cadru legislativ care să interzică vânzarea acestui tip de produse pe piaţa liberă şi să permită

34

doar comercializarea produselor procesate în fabrici, cu licenţă de fabricaţie, avizate sanitar veterinar. De asemenea, este necesar ca statul să se implice mult mai mult în acest sector de activitate prin acordare de subvenţii producătorilor particulari care sunt furnizori de materii prime către întreprinderi şi alocare de fonduri suplimentare, provenite din programele finanţate de Uniunea Europeană. Mediul cultural Mediul cultural este format din instituţiile şi factorii care influenţează valorile de bază, modul de percepere, preferinţele şi comportamentul membrilor societăţii. O astfel de instituţie este Alianţa pentru Promovarea Educaţională a Laptelui (A.P.E.L) care efectuează studii referitoare la piaţa produselor lactate, dar este şi organizator al celui mai mare simpozion şi expoziţie anuală din industria laptelui din Sud-Estul Europei: SIMPOLACT® - 2006. Furnizorii Furnizorii S.C. Covalact S.A. sunt întreprinderi şi persoane particulare care asigură resursele necesare firmei în vederea producerii bunurilor sale. Situaţia furnizorilor influenţează în mare măsură activitatea de marketing. Managerii de marketing trebuie să urmărească în permanenţă gradul de disponibilitate a acestora. Datorită specificităţii pieţei produselor lactate (imposibilitatea de producerii pe stoc datorită perisabilităţii produselor) este necesară stabilirea unor contracte ferme cu furnizorii de materii prime, pentru a preîntâmpina evenimentele ce pot afecta desfacerile pe termen scurt. Compania şi-a consolidat, în timp, poziţia pe piaţă prin investiţii constante. Astfel începând cu anul 1994 au fost achiziţionate din Polonia o linie tehnologică “HUGART” în valoare de peste 350.000 USD pentru fabricarea “Brânzicii de casa” şi a Cremei Covalact, o linie “HUGART” pentru ambalarea produselor proaspete, o maşină pentru procesarea caşului în caşcaval, o linie tehnologică completă (instalaţie UHT şi maşina de ambalat BOSCH) în valoare de peste 500.000 USD care realizează “Frişcă pentru cafea” unică în România.

35

Aceste echipamente şi-au demonstrat fiabilitatea şi rentabilitatea de-a lungul perioadei de utilizare prin creşterea capacităţii de producţie şi un nivel calitativ al produselor net superior. Societatea este în faza de implementare a sistemului HACCP cea mai recentă măsură în creşterea calităţii produselor a fost monitorizarea punctelor critice pe fluxurile tehnologice. Activitatea de colectare a laptelui materie primă se realizează cu forţe proprii de la Ferme (foste IAS-uri) şi Asociaţii particulare precum şi de la 3785 producători individuali din 6 judeţe. Furnizorii sunt sprijiniţi (contra cost) cu furaje, zahăr, etc. asigurându-se instalaţii de răcire a laptelui, aparate de muls, majoritatea acestora fiind ulterior cumpărate de către producătorii de lapte. Clienţii S.C. Covalact S.A. are în prezent trei categorii de clienţi:  Consumatorii sunt persoane particulare şi gospodării care cumpără

produsele sale pentru consumul propriu (Tabelul 4.1.). Tabelul 4.1. Clienţii persoane particulare şi gospodării –2008
NUME CLIENT JUDEŢ ARGEŞ BACĂU BRAŞOV BUCUREŞTI PERSOANE PARTICULARE ŞI GOSPODĂRII CONSTANŢA LOCALITATEA PITEŞTI BACĂU ONEŞTI BRAŞOV BUCUREŞTI CONSTANŢA SFÂNTU GHEORGHE COVASNA DÂMBOVIŢA HUNEDOARA MUREŞ PRAHOVA TÂRGU SECUIESC TÂRGOVIŞTE DEVA TÂRGU MUREŞ PLOIEŞTI

36

CÂMPINA SIBIU SIBIU

Utilizatorii industriali achiziţionează bunuri în vederea prelucrării sau

utilizării lor în procesul de producţie (Tabelul 4.2.).

Tabelul 4.2. Clienţii utilizatori industriali – Decembrie 2007
NUME CLIENT ELTIE CAFÉ C.N.T.A. TAROM SEGAFREDO LAVAZZA MACROMEX ADRESA (JUDEŢ, ŢARA) BUCUREŞTI, ROMÂNIA BUCUREŞTI, ROMÂNIA BUCUREŞTI, ROMÂNIA BUCUREŞTI, ROMÂNIA BUCUREŞTI, ROMÂNIA FORMA DE PROPRIETATE PRIVATĂ PRIVATĂ PRIVATĂ PRIVATĂ PRIVATĂ

Comercianţii cumpără mărfuri pentru a le revinde la un preţ mai mare. În

prezent aceştia sunt micii detailişti (la care compania intenţionează să renunţe) şi marile unităţi de desfacere cu amănuntul (Cash & Carry, Hypermarket, Supermarket, Mega Discount) ca urmare a dorinţei de satisfacere cât mai deplină a solicitărilor şi nevoilor consumatorilor (Tabelul 4.3).

Tabelul 4.3. Clienţii S.C. Covalact S.A. – 2008
NUME CLIENT REWE-XXL MEGADISCOUNT CARREFOUR METRO CASH & CARRY SELGROS CASH & CARRY CORA NR. MAGAZINE NATURA CAPITALULUI STRĂIN 100% STRĂIN 100% MIXT STRĂIN 100% STRĂIN 100% C.A. 2003 -EURO-

4 1 15 4 1

90.000.000 N.A 600.000.000 110.000.000 N.A

37

Clienţii potenţiali sunt lanţurile româneşti de supermarketuri ca Univers’ All sau Artima care au adoptat o strategie de expansiune în oraşele sărace în infrastructură comercială sau lanţurile de supermarketuri importante de pe piaţa Bucureştiului precum Mega Image, XXL Megadiscount sau La Fourmi, care au început sau şi-au anunţat intenţia de extindere în afara capitalei. Din reţeaua de distribuţie proprie, conducerea S.C. Covalact S.A. intenţionează să le păstreze pe cele din Bucureşti, Ploieşti, Bacău şi Constanţa deoarece se încadrează în criteriile dure de plată şi volumul de vânzări impuse de firmă.

Pentru analiza situaţiei financiare a societăţii “COVALACT” S.A., sunt prezentate în Anexa nr.1 principalele date de bilanţ din perioada 2005 –2007. Raportul dintre activele fixe şi cele circulante se prezintă astfel: Tabelul 4.4. Raportul dintre active fixe şi circulante Anul Active fixe Active circulante 2005 41 59 2006 54 46 2007 39 61 -%-

Gradul de imobilizare a activului bilanţier a cunoscut fluctuaţii pe perioada de analiză , ajungând la finele anului 2007 la 61% în favoarea activelor circulante, lucru pozitiv pentru activitatea societăţii. Se face precizarea că activele fixe ale societăţii sunt înregistrate la valoare reevaluată, o analiză mai profundă putând fi facută numai dacă s-ar cunoaşte valoarea de piaţă a imobilizărilor corporale înregistrate de societate. Acest indicator se înscrie în limite normale pentru capacitatea de plată a societăţii, existând un plus în favoarea activelor circulante. Capitalul net de lucru, care reprezintă capitalul liber cu care se indeplinesc obligaţiile, calculat ca diferenţă dintre activele curente si pasivele curente, prezintă

38

următoarele valori: Tabelul 4.5. Capitalul net de lucru -mii leiAnul Active curente Pasive curente Capitalul net de lucru 2005 27.801.498 22.994.172 +4.807.326 2006 24.261.156 16.024.630 +8.236.526 2007 51.508.211 31.609.676 +19.898.535

Se observă faptul că acest parametru este pozitiv şi a cunoscut o crestere contiuă în perioada de analiză, societatea având permanent capacitatea de a-şi finanţa obligaţiile curente. Situatia prezentată este deosebit de favorabilă, mult peste capacitatea de finanţare a unor societăţi similare. Fondul de rulment total, calculat ca diferenţă dintre activele circulante şi obligaţii prezintă acelaşi trend ca în cazul capitalului net de lucru, fiind valabile consideraţiile efectuate pentru acest parametru. Solvabilitatea, calculată ca raport între capitalul social vărsat şi valoarea totală a obligaţiilor se prezintă astfel: Tabelul 4.6. Solvabilitatea Anul Solvabilitatea 2005 1.53 2006 2.21 2007 1.60

Se constată că în perioada de analiză, raportul este peste pragul de siguranţă acceptat de literatura de specialitate (0.5 pâna la 1), aprecierea fiind pozitivă şi pentru acest parametru. Gradul de indatorare pentru activele patrimoniale, calculat ca raport dintre valoarea totală a creditelor, imprumuturilor şi a obligaţiilor şi activele patrimoniale, prezintă următoarele valori: Tabelul 4.7. Gradul de îndatorare

39

Anul Grad de indatorare

2005 45%

2006 32%

2007 64%

Din analiza acestui indice se observă tendinţa de creştere a gradului de indatorare al firmei, parametrul analizat nefiind in masură să releve aspecte necorespunzătoare cu privire la societatea analizată, valoarea creditelor angajate fiind sub nivelul activelor patrimoniale. Gradul de utilizare al capitalului social, calculat ca raport între totalul activelor şi capitalul social prezintă valorile din tabelul următor: Tabelul 4.8.Gradul de utilizare a capitalului social Anul Grad de utilizare capital social 2005 6.6 2006 3.3 2007 3.2

Analizând datele prezentate, se constată un grad de utilizare care a cunoscut o scădere pe perioada de analiză, ajungând în anul 2007 la 3,2 , dar acest parametru poate fi considerat ca fiind bun. Se face menţiunea că analiza a avut la bază atât comparabilitatea cifrelor absolute cât şi a celor influenţate de inflaţie. Astfel, pe baza indicatorilor statistici publicaţi de Institutul National de Statistică, faţă de anul 2006, în anul 2007 a fost inregistrată o creştere a preţurilor de consum al produselor alimentare de 27%. Analizând datele din tabelul prezentat în Anexa nr.2 se observă că activitatea financiară a societăţii este pe un trend uşor ascendent, creşterile cifrei de afaceri sunt uşor peste nivelul inflaţiei, iar veniturile din exploatare realizate în anul 2007, în valori comparabile cu anul 2006 sunt cu circa 14 % mai mari. Rezultatele prezentate sunt relevante pentru poziţia pe care societatea a dobândito pe segmentul de piaţă pe care acţionează, făcându-se precizarea că rezultatele obţinute arată o creştere în condiţiile de recesiune ale mediului economic şi de scădere a puterii

40

de cumpărare (produsele societăţii sunt influenţate în mod direct de scăderea consumului, urmare a scăderii puterii de cumpărare). Indicele anual de creştere a cheltuielilor din exploatare s-a situat aproximativ la nivelul celui de creştere a cifrei de afaceri, situaţie ce indică faptul că managerii deţin un control direct asupra cheltuielilor societăţii. Faţă de situaţia veniturilor totale de 15 % în valori constante, cheltuielile totale au înregistrat o creştere de 20 %, deci peste cea a veniturilor Evoluţia profitului brut a cunoscut o scădere în cifre constante de circa 92 %, situaţie care are la bază creşterea importantă a cheltuielilor cu materiile prime – creştere cu 45% în cifre constante, cheltuielile cu energia şi apa – creştere cu 88 % , cheltueli cu servicii executate de terţi – creştere cu 37 % şi creşterea altor cheltuieli materiale cu 82 %. Urmare a reevaluării imobilizărilor corporale, a fost inregistrată şi o creştere cu 83 % a cheltuielilor cu amortizarea. Toate aceste creşteri au influenţat în mod direct rezultatul financiar. Cele analizate anterior rezultă şi din prezentarea câtorva indicatori sintetici de performanţă economicofinanciară în perioada analizată, care reflectă din punct de vedere financiar randamentul global al societăţii. Tabelul 4.9. Randamentul global al societăţii
INDICATORI INDICATORI DE LICHIDITATE CONSIDERAŢII Lichiditatea generală este sub pragul de siguranţă de 2-2.5 ; acest LICHIDITATEA GENERALĂ lucru fiind în legatura directă cu conjunctura mediului economic actual, dar acest parametru nu este îngrijorător pentru activitatea curentă a societăţii. Este sub pragul de siguranţă de 0,5 ; acest indicator comportând aprecierile facute la Lichiditatea generală. Este peste pragul de siguranţă de 1,5, pe toata perioada de analiză, deci se consideră că solvabilitatea societăţii este foarte bună.

LICHIDITATEA IMEDIATĂ RATA SOLVABILITĂŢII GENERALE INDICATORI DE ECHILIBRU FINANCIAR RATA AUTONOMIEI FINANCIARE RATA DE FINANŢARE A STOCURILOR

Este supraunitară pe toata perioada de proiecţie, deci este foarte bună. Rata de finanţare a stocurilor este în uşoara scădere pe perioada de analiză cu o menţinere pentru anii 2005 şi 2006, valorile prezentate

41

fiind aproape de nivelul de echilibru. RATA DATORIILOR RATA CAPITALULUI PROPRIU FAŢĂ DE ACTIVELE IMOBILIZATE RATA DE ROTAŢIE A OBLIGAŢIILOR VITEZA DE ROTAŢIE ÎN ZILE INDICATORI DE GESTIUNE ROTAŢIA ACTIVELOR CIRCULANTE VITEZA DE ROTAŢIE ÎN ZILE ROTAŢIA ACTIVULUI TOTAL VITEZA DE ROTAŢIE ÎN ZILE DURATA MEDIE DE RECUPERARE A CREANŢELOR VITEZA DE ROTAŢIE ÎN ZILE INDICATORI DE RENTABILITATE Este un parametru slab, datorită pierderii înregistrate în anul 2004 şi RATA RENTABILITĂŢII ECONOMICE RATA RENTABILITĂŢII FINANCIARE RATA RENTABILITATII RESURSELOR CONSUMATE INDICATORI AI FONDULUI DE RULMENT Acest parametru este pozitiv, lucru ce semnifică faptul că societatea FONDUL DE RULMENT TOTAL dispune de active circulante în valoare mai mare decât activele corporale. Parametrul poate fi considerat foarte bun, societatea având permanent resurse pentru finanţarea activităţii curente. Valorile sunt aceleaşi cu cele ale Fondului de Rulment Total şi comportă aceleaşi aprecieri. Fondul de rulment propriu arată un plus în favoarea activelor imobilizate, fapt apreciat ca pozitiv pentru capacitatea societăţii de a derula activitatea principală. Este un parametru influenţat de ceilalţi indicatori ai fondului de rulment şi are valori foarte bune. Prezintă valori negative, dar la un nivel foarte scăzut, lucru ce înscrie acest parametru în capacitatea normală de acoperire a datoriilor curente cu stocuri şi creanţe curente. a profitului mic înregistrat în 2006. Mai multe comentarii au fost efectuate la analiza evoluţiei profitului brut. Suportă aceleaşi aprecieri cu cele ale rentabilităţii economice Suportă aceleaşi aprecieri cu cele ale rentabilităţii economice Viteza de rotaţie a activelor circulante a înregistrat o creştere în anul de bază – 2006, fiind de 84 zile. Se consideră acest parametru acceptabil pentru situaţia financiară a societăţii. Viteza de rotaţie a activului total suportă aprecierile făcute anterior. Înregistrează o valoare în anul 2006 de 34 de zile, interval mediu de recuperare al creanţelor, parametru acceptabil, tinând cont şi de faptul că parametru. viteza de rotaţie a obligaţiilor este mult peste acest Rata datoriilor este subunitară, lucru ce indică faptul că există un plus al activelor în favoarea datoriilor curente. Acest parametru suportă aprecierile anterioare, fiind subunitar, deci un parametru bun. Viteza de rotaţie a obligaţiilor înregistrează în anul 2006 o valoare de 96 de zile, ceea ce arată că societatea îsi finanţează obligaţiile la un interval de 96 de zile, lucru pozitiv, tinând cont de faptul că recuperarea creanţelor se face într-un timp mult mai scurt.

FONDUL DE RULMENT PERMANENT FONDUl DE RULMENT PROPRIU

NECESARUL DE FINANŢAT

NECESARUL DE FOND DE RULMENT

42

Acest parametru nu este un parametru de referinţă în analiză, FONDUL DE RULMENT NET GLOBAL întrucât relevantă este valoarea capitalurilor proprii care este mult mai mare decât capitalul permanent. Acest parametru fiind implicit legat de Fondul de Rulment net Global, comportă aprecierile anterioare.

TREZORERIA NETĂ

Indicatorii prezentaţi, formulele utilizate şi aprecierile, au fost efectuate în baza Ordinului nr. 616/04.mai.2000 ale Ministerului de Finanţe publicat în M.O. nr. 286/26.06.2000 (Anexa nr.3) Din cele prezentate se observă că rata profitului este în creştere pe perioada analizată şi se menţine la cote ridicate în anul de referinţă, lucru ce subliniază în plus consideraţiile privind performanţa financiară a societăţii. Tendinţa înregistrată de rentabilitatea capitalului, a cărei valoare este deosebită, nu oferă concluzii importante pentru studiu, întrucât acest parametru este influenţat de valoarea nereevaluată a capitalului social. Lichiditatea generală a fost peste nivelul minim acceptat de literatura de specialitate (între 2 si 2,5) în anul de referinţă acest lucru fiind relevant pentru performanţele financiare ale societăţii. Lichiditatea imediată a înregistrat un nivel supraunitar, ceea ce indică o situaţie pozitivă, fiind valabile consideraţiile expuse anterior. Rata rentabilităţii economice şi financiare prezintă valori care atestă performanţele financiare ale firmei în perioada de analiză, cu specificaţia că semnificativ pentru o performanţă reală (neinfluenţată de mediul economic actual) ar fi fost depăşirea ratei inflaţiei. Perioada de recuperare a creanţelor este în parametrii normali, dar se observă tendinţa de creştere pe perioada analizată, tendintă ce poate fi explicată de influenţele pe care le creează blocajul financiar global existent în economia noastră. Perioada de rambursare a datoriilor este în scădere pe perioada analizată, fenomen ce atestă posibilităţile financiare ale societăţii şi capacitatea de plată a datoriilor curente. În condiţiile economiei de piaţă a devenit evident că supravieţuirea unei firme din industria alimentară este condiţionată de capacitatea acesteia de abordare realistă a mediului economic şi de adaptarea permanentă la cerinţele pieţei.

43

Concluzii
În contextul globalizării continue şi a extinderii Uniunii Europene, România pledează pentru continuarea modelului european de agricultură, capabil să producă suficiente produse agro-alimentare, diversificate, de calitate şi la preţuri accesibile majorităţii consumatorilor, poziţia noastră fiind, în acelaşi timp, favorabilă creşterii competitivităţii agriculturii europene. De asemenea, România consideră importantă implementarea PAC datorită efectului pe care îl are asupra mediului de afaceri din sectorul agro-alimentar şi asupra sistemului administrativ. Considerăm necesară asigurarea continuităţii şi predictibilităţii agriculturii europene, precum şi a sistemului de finanţare a acesteia, pentru a permite producătorilor români să se alinieze la rigorile PAC şi să facă faţă competiţiei. Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR) a fost transmis oficial serviciilor de specialitate ale Comisiei Europene, în vederea aprobării, în data de 29 iunie 2007 şi aprobat în data de 20 februarie 2008. În vederea menţinerii şi îmbunătăţirii condiţiilor naturale şi sociale de care dispune România, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, prin care se vor derula fondurile comunitare destinate dezvoltării rurale, este centrat pe trei aspecte-cheie:  Facilitarea transformării şi modernizării structurii duale a agriculturii şi silviculturii, precum şi a industriilor procesatoare aferente, pentru a le face mai competitive şi pentru a contribui la creşterea economică şi convergenţa veniturilor din spaţiul rural (acolo unde este posibil), în paralel cu asigurarea condiţiilor de trai şi protecţia mediului din aceste zone.  Menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii mediului din zonele rurale ale României, prin promovarea unui management durabil atât pe suprafeţele agricole, cât şi pe cele forestiere.

44

 Gestionarea şi facilitarea tranziţiei forţei de muncă din sectorul agricol către alte sectoare care să le asigure un nivel de trai corespunzător din punct de vedere social şi economic.  Îmbunătăţirea şi alinierea la nivel european a structurilor sistemului financiar pentru o corectă gestionare a bugetelor alocate sectorului agroalimentar Pentru România este necesar să asigurăm, în conformitate cu principiile PAC şi evoluţia spaţiului european rural : venituri suficiente pentru fermieri, specificitatea zonelor rurale, ocuparea forţei de muncă în zonele rurale, evitarea depopulării zonelor rurale, menţinerea specificităţii tradiţiilor locale, întărirea obiectivelor PAC în privinţa securităţii alimentare. Dezvoltarea rurală presupune a scăpa din capcana dezvoltării agricole convenţionale a spaţiului rural. Investiţiile reprezintă încă o activitate aleatorie a instituţiilor administrative. Fondurile UE trebuie să fie direcţionate doar spre activităţi viabile. Una din activitatile majore trebuie să fie orientarea activităţilor agricole spre scopuri comerciale. România trebuie să -şi pregătească fermierii, administraţia, producătorii, şi nu în ultimul rând, consumatorii. România se bucură de un potenţial de dezvoltare important, însă nefolosit. Cu o suprafaţă totală de 238 mii km2 şi o populaţie de peste 21 milioane de locuitori, România, este ca mărime, cel de-al doilea nou stat-membru al Uniunii Europene, după Polonia. Ea reprezintă 6% din suprafaţa totală a Uniunii Europene şi 4% din populaţia acesteia. Investiţiile şi competitivitatea din România constituie încă elemente care trebuie îmbunătăţite, pentru a se reuşi o accelerare a creşterii economice şi asigurarea unei convergenţe a veniturilor cu cele din UE.

45

Bibliografie
1. ALEXANDRI C., ALBOIU C. (2001) - "Efectele adoptării PAC asupra bunăstării", Institutul de Economie Agrară, Academia Româna, Bucuresti; 2. CAMPEANU VIRGINIA (1998) Decrease of protectionism in Romanian agriculture, part of the pre-accession strategy, ScientConsult; 3. DAVIDOVA S., GIURCA D., RUSALI M., HUBBARD L. (1999): WTO Commitments and CAP adoption in CEEC: The case of Romania. MOCT-MOST: “Economic Policy in Tranzition Economies”, Kluwer Academic Publisher; 4. GAVRILESCU D., GIURCA D. (2000): Economie Agroalimentară. Ed. Expert Bucuresti; 5. GHICA I., (1967) Regimul juridic al veniturilor bugetului de stat, Editura Ştiinţifică, Bucuresti, 6. INGCO D. MERLINDA, Agricultural Trade Liberalization. One step forward, One step back?, The World Bank, Washington DC, PRVP, August 1995; 7. CONDOR I., NICOLESCU GH., (1983) Impozitele şi taxele din România. Procedură fiscală, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucuresti; 8. PREDA M., Centralizarea şi descentralizarea în administraţia publică, în „Dreptul”, nr. 9/1995; 9. TRZECIAK-DUVAL A., (2000) A decade of transition in Central and Eastern European agriculture, in volume Agricultural policy and enlargement of the European Union, Wageningen Pers., Wageningen. 10. VĂCĂREL I., (1992) Conţinutul economic şi funcţiile finanţelor publice, în „Finanţele publice”, coordonator – Iulian Văcărel, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;

46

* *

Report of the Commission to the Council on the Application of the System of Cross Compliance COM (2007)147 (1997) - “Lapte şi produse din lapte - situaţie şi perspectivă”, Institutul de Economie Agrară (Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice); Institutul de Economie Mondială (INCE - Academia Română), nr.4/mai 1997;

Anexa 1
2005 ACTIV 1 Imobilizări necorporale 2 Imobilizări corporale 3 Imobilizări financiare A. Active imobilizate total (1 la 3) 4 Stoc de materiale, obiecte de inventar 5 Produse finite şi în curs de execuţie 6 Mărfuri şi ambalaje 7 Animale B Total stocuri (4 la 7) 8 Creanţe comerciale 9 Avansuri plătite 10 Alte creanţe, inclusiv cu asociaţii C. Total creanţe (8 la 10) 11 Cheltuieli în avans 12 Alte active realizabile 13 Disponibilităţi (excedent din fluxul de numerar) ACTIV TOTAL (A+B+C+11+12+13) PASIV 14 Capital social 15 Contul întreprinzătorului 16 Rezerve 17 +Profit nerepartizat/ -Pierderea neacoperită 18 Profit reţinut (Profit net-Dividende+Sold anterior ct. 118) 19 Diferenţe din reeveluare 20 Subvenţii pentru investiţii 21 Provizioane reglementate D. Capital propriu (14 la 21) 22 Provizioane pentru riscuri si chelt. 23 Datorii financiare pe temen lung, din care: a. - la bănci b. - alte datorii, inclusiv leasing financiar 24 Datorii financiare pe termen scurt 25 Furnizori 26 Avansuri primite 27 Alte datorii 28 Venituri în avans 29 Alte pasive de regularizare E. Datorii total (22 la 29) Date de bilanţ 2005-2007 2006 2007 0 33,581,652 4,918,671 38,500,323 4,240,215 7,469,044 1,644,498 10,108 13,363,865 6,999,637 248,341 1,145,231 8,393,209 557,255 494,982 1,451,845 62,761,479 19,083,505 0 1,966,810 0 3,280,417 10,043,950 0 35,984,886 4,918,671 40,903,557 4,823,990 19,120,691 1,860,405 0 25,805,086 10,916,200 533,995 9,187,459 20,637,654 2,196,886 1,119,171 1,749,414 92,411,768 29,127,455 0 2,390,907 3,280,417 0

0 20,947,225 2,465,500 23,412,725 4,099,556 1,903,271 1,165,979 105,846 7,274,652 9,403,073 148,228 4,640,100 14,191,401 296,538 3,893,308 2,145,599 51,214,223 7,753,929 0 1,038,308 -3,300,810 892,419 11,329,576

17,713,422 3,265,060 10,506,629 10,506,629 0 0 12,241,107 341,509 6,948,170 0 198,326 33,500,801

34,374,682 437,620 12,362,167 12,362,167 0 0 6,797,419 1,530,615 7,013,943 189,311 55,722 28,386,797

34,798,779 946,774 26,003,313 26,003,313 0 0 18,018,050 63,719 12,265,446 144,950 170,737 57,612,989

47

F. Deficit de disponibilităţi (deficit din fluxul de numerar) PASIV TOTAL (D+E+F)

0 51,214,223

0 62,761,479

0 92,411,768

Anexa 2

Rezultatul financiar al S.C. COVALACT S.A. 2006-2007 2006 2007 Variaţie 2006 fără cifre absolute inflaţie Variaţie cifre constante 1.14

A. VENITURI A1 Venituri din exploatare

151,144,730 218,850,77 48

1.45 172.323.4

total, din care: Vânzări de mărfuri Producţia vândută Cifra de afaceri Alte venituri din exploatare A2 Venituri financiare total, din care Venituri din dobânzi Alte venituri financiare A3 Venituri excepţionale total din care: - din operaţiuni de capital - alte venituri excepţionale A4 VENITURI TOTALE B CHELTUIELI Costul mărfurilor vândute Cheltuieli cu materiile prime şi materiale Chelt. cu materialele consumabile Cheltuieli cu energia şi apa Alte cheltuieli materiale Servicii executate de terţi Cheltuieli cu taxe, impozite, vărsăminte Cheltuieli cu salariile Sarcini sociale Cheltuieli cu personalul total

5 22,618,584 13,521,553 124,296,763 202,583,91 3 146,915,347 216,105,46 4,229,383 978,653 166,250 812,403 2,868,748 0 2,868,748 6 2,745,309 619,950 141,971 477,979 7,050,030 0 7,050,030

45 0.60 10.646.89 2 1.63 159.514.8 92 1.47 170.161.7 84 0.65 2.161.661 0.63 488.150

0.47 1.28 1.16 0.51 0.50 0.67 0.46 1.94 0.00 1.94 1.15

0.85 111.788 0.59 376.361 2.46 5.551.205 0.00 0

2.46 5.551.205 1.46 178.362.7 99 0.63 9.632.335 1.85 97.073.98 3 1.51 18.535.14 2 2.39 6.377.731 2.31 2.203.134 1.74 8.804.346 0.61 1.123.807 1.44 14.314.19 7 1.26 4.911.668 1.39 19.225.86 5

154,992,131 226,520,75 5 19,505,409 12,233,066 66,789,384 123,283,95 9 15,567,558 23,539,630 3,385,019 8,099,718

0.49 1.45 1.19 1.88 1.82 1.37 0.48 1.13 0.99 1.09

1,212,083 2,797,980 6,441,859 11,181,519 2,331,490 1,427,235 12,618,935 18,179,030 4,965,897 6,237,818 17,584,832 24,416,848

49

Alte cheltuieli de exploatare Amortizare imobilizări B1 Cheltuieli exploatare total Profit exploatare (A1-B1) Dobânzi la credite pe termen lung Dobânzi la credite pe termen scurt Alte cheltuieli financiare B2 Cheltuieli financiare total Profit financiar (A2-B2) B3 Cheltuieli excepţionale total din care: - din operaţiuni de capital - alte cheltuieli excepţionale Profit exceptional (A3B3) B4 Cheltuieli totale C1 Profit brut C2 Impozit pe profit C3 Profit net (C1-C2), din care: C4 Dividende

164,594

94,399

0.57

74.330

0.45 1.83 1.24 0.15 0.99

3,854,261 8,963,023 136,836,489 216,037,37 14,308,241 4,224,723 0 4,834,719 9,059,442 7 2,813,398 5,290,349 0 495,940 5,786,289

2.33 7.057.498 1.58 170.108.1 71 0.20 2.215.274 1.25 4.165.629 0 0.10 390.504 0.64 4.556.133 0.64 -

0.08 0.50 0.50 1.30 0.00 1.30 5.42 1.20 0.08 0.15 0.06 0.00

-8,080,789 -5,166,339 2,428,235 0 2,428,235 440,513 4,015,896 0 4,015,896 3,034,134

4.067.983 1.65 3.162.123 0.00 0

1.65 3.162.123 6.89 2.389.082 1.52 177.826.4 0.10 0.20 0.08 0.00 27 536.372 202.437 333.935 0

148,324,166 225,839,56 6,667,965 1,317,176 5,350,789 0 2 681,193 257,095 424,098 0

50

Anexa 3 AUTORITATEA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE SAU LOCALE Agentul economic ........................ Sediul/adresa .............................. Codul fiscal ................................ BUGETUL ACTIVITĂŢII GENERALE Cod 01 — milioane lei Indlcatori Nr. rând Preliminat/ Prevederile realizat Anului curent în anul Total. precedent din care: 3 4 Trimestru l II III IV 5

I

1 I. VENITURI TOTALE, din care: (rd. 02 + rd. 12 + rd. 13) 1.

2 01

Venituri din exploatare, 02 03 04

din care: a) Venituri din activitatea de bază b) Venituri din alte activităţi c) Venituri din surse bugetare, 05 din care:

51

— subvenţii pentru produse şi activităţi — subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi de tarif — transferuri 08 — prime acordate de la bugetul de stat — alte sume primite de la bugetul de stat d) Venituri din fonduri speciale 2. Venituri financiare 3. Venituri excepţionale II. CHELTUIELI TOTALE. din care: (rd. 15 + rd. 33 + rd. 34) 1. Cheltuieli pentru exploatare — total, 13

06 07 09 10 11 12

14

15

din care: a) Cheltuieli materiale 16 b) Cheltuieli cu personalul, din care: 17 — salarii brute 18 — contribuţie la asigurările sociale de stat — ajutor de şomaj 20 — contribuţie la asigurările sociale de sănătate, conform Legii nr. 145/1997 21 — alte cheltuieli cu personalul c) Cheltuieli de exploatare privind amortizarea şi provizioanele 23 d) Cheltuieli prevăzute de legea bugetului de stat, 24 din care: — transferuri sau subvenţii 25 e) Cheltuieli de protocol 26 f) Cheltuieli de reclama şi publicitate 27 g) Cheltuieli cu sponsorizarea 28 h) Tichete de masă 29 i) Alte cheltuieli, din care: 30 — taxa pentru activitatea de exploatare a resurselor minerale 31 — redevenţa din concesionarea bunurilor publice 2. Cheltuieli financiare 3. Cheltuieli excepţionale III. REZULTAT BRUT - profit (pierdere) IV. FOND DE REZERVĂ 52 33 34 35 36

19

22

32

V. ALTE CHELTUIELl DEDUCTIBILE STABILITE POTRIVIT LEGII 37 VI. ACOPERIREA PIERDERILOR DIN ANII PRECEDENŢI VII. IMPOZIT PE PROFIT VIII. PROFITUL DE REPARTIZAT. 40 din care: 38 39

1. Fondul de participare a salariaţilor la profit, din care: — cota managerului la regii autonome

41 42

2. Vărsăminte la buget din profitul net al regiilor autonome şi al institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare 3. Surse proprii de finanţare, din care: 44 — cota de participare la profit a administratorilor 4. Alte repartizări prevăzute de lege (denumirea şi baza legală), din care: 46 — cota managerului la societăţile comerciale — dividende cuvenite statului — F.P.S. — dividende cuvenite altor acţionari 43 45

47 48 49

53

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->