Sunteți pe pagina 1din 5

42.

Strawberry Stand Pills – Partea a doua

CARLISLE
Ea nici măcar nu a încercat să mă oprească, şi m-am băgat în pat în
noaptea aia aşa cum făceam în fiecare noapte. Uşor intoxicat, încă
îmbrăcat şi zăcând complet singur în patul meu cu baldachin, mult
prea mare. Era din vişin, lucrat cu cea mai mare măiestrie. Esme l-a
ales, dându-mi de înţeles că ea l-ar folosi cu mine. Partea mea, cea
stângă, avea o adâncitură adâncă după forma trupului meu. Partea
dreaptă, rezervată pentru ea, a rămas neatinsă şi rece.
M-am rostogolit pe partea mea oftând, dar ceva în buzunarul meu s-a
mişcat, apăsându-mă dureros în coapsă. M-am rostogolit înapoi,
căutând în buzunar obiectul cu pricina, iar degetul meu a atins discul
metalic rece. L-am scos, ţinându-l aproape înainte să-l inspectez, deşi
ştiam deja ce era şi de ce îl păstram.
Lumina uşoară pătrunsă pe fereastră se reflecta în discul neted de
argint şi intensifica în relief designul cu umbre adânci. Vârful familiei
Cullen se înălţa elegant la suprafaţă în timp ce eu am frecat iniţiala “C”
între degetul mare şi cel arătător.
Era sigiliul familiei mele.
Al meu era fixat pe un pandativ pe care îl purtam rar, dar l-am
păstrat înotdeauna. Am făcut pentru Emmet un inel când a împlinit
cincisprezece ani, şi spre mai marea mea uimite, îl purta des. Dar
aveam ceva diferit pentru Edward. Nu era o bijuterie. Era doar un disc
simplu.
Atunci când l-am făcut, nu vroiam să îi dau un inel, pentru că am
observat că deja purta unul. Deşi nu a menţionat niciodată ceva
anume despre inelul modest de bronz, am presupus că era un cadou
de la Bella. Şi odată ce nu aveam nicio intenţie să-l transform pe băiat
în Liberace, am renunţat să mai adaug unul.
Nu mi-a lăsat impresia genului care poartă lanţuri, şi nu mi-l puteam
imagina găsind vreodată un scop pentru butoni sau o cataramă pentru
curea. Discul părea simplu şi diplomatic. În viitor, l-ar fi putut purta în
orice îi plăcea.
Vroiam doar să îl aibă.
După cearta noastră, noaptea în care mi-a distrus tabla ce şah, m-am
simţit destul de intrusiv că m-am băgat unde nu trebuia şi l-am
îndepărtat. L-am încurajat să-mi spună ceva, orice legat de copilăria lui
sau orice se simţea el mai bine povestindu-i Bellei şi mie nu. Sincer,
cum puteam să îl îndrum vreodată dacă nu ştiam nimic despre trecutul
lui? Nu pot spune exact de ce aveam nevoie de informaţie, dar am
folosit scuza studiului personal atunci ca justificare.
Era probabil o minciună.
Era prostesc să insist, dar am făcut-o, pentru că, ca şi Esme, mă
lăsam condus de emoţii. În secret, era nevoia lui familiară de a-şi găsi
acelaşi refugiu confortabil ca şi Emmet. Emmet mă prezenta ca tatăl
lui, şi îmi permitea să-l prezint pe el ca fiul meu. Nu a fost niciodată
chestionat acest lucru, era natural.
Edward mă prezenta ca şi Carlisle Cullen, şi eu îl prezentam pe el ca
Edward. Mă deranja să spun ultima parte, dar întotdeauna îmi era prea
frică de necaz ca să schimb topica. Era alegerea lui, şi până la urmă, el
îmi purta numele.
Şi în seara aceea când stăteam în mijlocul biroului meu liniştit şi
strângeam piesele de şah împrăştiate, am lăsat acest gând să
topească durerea pe care mi-a cauzat-o ieşirea lui. Edward este un
Cullen. Nu conta pentru el avea aceeaşi semnificaţie ca şi pentru
ceilalţi. Doar era.
De unde veneam eu, numele meu înseamna ceva pentru comunitate.
Era respectat şi avea o anumită demnitate pe care toată lumea o
privea cu reverenţă. Nu era pretenţios sau orgolios, pentru că am făcut
cu el ceva important.
Eram doctori şi avocaţi şi banii pe care îi achiziţionam erau la fel de
respectaţi ca şi scopurile în care îi foloseam. De-a lungul generaţiilor,
făceam donaţii şi organizam evenimente caritabile şi schimbam lumea
cu un singur cuvânt din două silabe. Aşa a fost când familia mea a
emigrat în ţara asta cu secole în urmă, şi aşa era şi când eram eu copil;
un băieţel pe genunchii tatălui său, nerăbdător să audă din nou
povestea numelui nostru şi să o dea mai departe viitoarelor generaţii.
Tatăl meu s-a stins cu mult înainte să-şi poată vedea visele împlinite,
dar cei doi copii pe care i-am adus în casa mea cu acest nume vor şti
întotdeauna un lucru. Cullen-ii erau bărbaţi de onoare.
Probabil că aşteptam prea mult din partea celor doi băieţi, dar
adevărul e că niciodată nu am privit situaţia în acest mod. Am văzut
ceva şi în Emmet şi în Edward ce era specific bărbaţilor Cullen, şi ăsta
a fost singurul motiv pentru care am acceptat să îi învăţ şi să îi ghidez
sub numele meu. Erau şi ei de asemenea bărbaţi de onoare.
Emmet era extrovertit cu puterea şi energia lui, şi deşi mulţi nu-i
vedeau celelalt calităţi, el era de asemenea afectuos şi aproape regal
în exuberanţa lui de a-i proteja pe cei pe care îi iubea. Putea aduce un
zâmbet oricui se supunea farmecului său şi firii sale prietenoase. Nu
trebuia să devină doctor sau avocat ca să schimbe lumea, deşi eram
încrezător că va avea succes practicând oricare dintre ele. Eram
convins că el putea schimba ar schimba lumea cu bunătatea lui, cu
zâmbetul lui şi cu forţa lui conservatoare.
Edward era diferit de Emmet. Din prima noapte în care am vorbit cu
el la spital, era foarte evident că era genul de persoană foarte retrasă
şi cu gândire analitică. Examina totul cu foarte mare atenţie şi folosea
ceea ce găsea pentru a-şi făuri judecata şi sentimentele bazate pe
obvservaţie şi propriile lui credinţe. El era de asemenea foarte clar
dezinteresat, isteţ şi apăra lucrurile de care îi păsa.
Dar calitatea cea mai admirabilă a lui Edward trebuie să fie
loialitatea lui extraordinară. Era o trăsătură subtilă, pentru că rar
permitea cuiva să se apropie destul de mult încât să o observe. A fi
atât de extraordinar de loial era ceva ce nu folosea uşor, şi o acorda
numai unor persoane. Cu Edward, acest privilegiu era câştigat. El
putea schimba lumea cu intelectul lui, cu natura lui de a se sacrifica,
cu integritatea şi devotamentul nemărginit acordat principiilor lui.
El era un Cullen pentru că am văzut aceste trăsături la el şi am ştiut
că îi era destinat ceva cu adevărat minunat.
Dar a făcut paşi mari înapoi după noaptea aceea. Mi-a refuzat orice
acces în intimitatea lui, şi deşi nu regret încercarea, mă simt oribil
pentru răspunsurile productive numărate. Vroiam să-mi cer iertare şi
să-i arăt semnificaţia lui în casa mea. El nu era un proiect pentru mine.
Au fost câteva dăţi când m-am temut că ar putea simţi aşa ceva,
pentru că mi se părea adeseori dificil să stabilesc linia dintre ceea ce
îmi doream eu pentru relaţia dintre noi şi ceea ce ar aproba şi el de
bună voie.
Aşa că am ordonat discul în seara aceea, dintr-o locaţie specială din
Londra unde familia mea făcea frecvent lucruri din acestea. Era o
scuză şi o promisiune, toate înfăşurate într-un disc de un centimetru şi
jumătate.
În dimineaţa când am aflat că a ajuns, eram agitat şi nerăbdător să i-
l dau. Ştiam că va refuza orice cadou care părea intim sau familial, aşa
că m-am resemnat să îl las undeva de unde el nu ar putea să mi-l dea
înapoi imediat. Metoda mea avea să înceapă la scurt timp după ce am
găsit pachetul în hol, şi era încă destul de devreme încât soarele
trebuia să răsară curând, aşa că am făcut o decizie de moment care s-
a dovedit a fi extrem de esenţială în toată această situaţie.
La timpul acela, mi s-a părut o idee bună să mă strecor în camera lui
şi să las discul pe dulapul lui în timp ce dormea. M-am gândit că după
ce se va trezi şi-l va găsi acolo, deşi va fi curios, nu va putea să-l refuze
imediat. În loc de asta, pur şi simplu îl va păstra undeva în siguranţă
până când legătura noastră va fi crescut destul de mult încât el să se
simtă bine să îi aocrde semnificaţia potrivită.
Uşa dormitorului său era încuiată, şi părea atât de metaforic pentru
Edward încât aproape am şuierat în timp ce am căutat cheia de
rezervă de la dormitorul lui pe inelul cu chei şi am introdus-o încet în
uşă.
Camera era întunecată şi obscură, şi mă rugam să o fi păstrat curată
în timp ce mergeam orbeşte pe covor spre dulapul lui, puţin grăbit să
deviez de la metodă. A trecut atât de mult timp de când am intrat în
camera lui, că a trebuit să-mi scormonesc adâncurile minţii să-mi aduc
aminte unde era situat dulapul.
Eram silenţios şi fluid în mişcări, şi exact când am scos discul din
buzunar, un ţipăt asurzitor m-a făcut să sar şi să mă înfior, şi mi-am
acoperit instinctiv urechile. Ţipătul era... feminin, şi l-am mai auzit de
câteva ori, dar camera a fost în cele din urmă luminată de lampa lui.
Să spun că am fost uluit de ceea ce mi-au văzut ochii cu siguranţă nu
e de ajuns.
Edward se uita strâmb când mă holbam cu ochii mari la el în pat, şi
lângă el nu era alta decât o isterică şi ţipătoare Bella Swan. Maxilarul
mi s-a deschis în timp ce el a reuşit să o calmeze, şi o ochii mei au
început în final să cerceteze împrejurimile.
Era haine... peste tot pe podea lângă pat. Unele ale lui, unele ale ei,
şi când privirea mi s-a oprit în sfârşit pe învelitoarea prezervativului de
pe noptieră, eram prins între două emoţii contradictorii.
Groază absolută şi... destul de ciudat... amuzament total.
În timp ce el o ţinea, mi-am simţit buzele zvâcnind involuntar. Era o
infracţiune atât de normală pentru un băiat de vârsta lui, că nu am
putut opri instinctul de a mă simţi uşurat într-un fel. Edward rar făcea
ceva normal, şi văzându-l în postura asta – un adolescent prins în pat
cu iubita lui – m-a făcut să mă simt pentru prima dată ca tatăl lui
incomod şi lovit de nenorocire.
Şi dacă era oricare altă în afară de ea, aş fi chicotit şi aş fi ieşit din
cameră să încropesc diferite metode prin care să râd de el pe viitor,
aşa cum aş fi făcut cu Emmet dacă îi găseam pe el şi Rosalie.
Dar era Bella, pentru numele lui Dumnezeu, şi de situaţia ei nu
puteai sub nicio formă să profiţi. Starea ei era serioasă şi era voluntar
neglijată de deciziile ei ignorante. Era incredibil de imprudent din
partea lui ca măcar să ia în considerare faptul de a întreţine relaţii
sexuale cu ea, că groaza a devenit emoţia primordială, şi tot
amuzamentul şi uşurarea au dispărut când am realizat gravitatea
situaţiei.
M-am uitat la discul din mâna mea în timp ce am oftat adânc şi am
regretat că am procedat aşa cum am făcut-o. Ar fi trebuit să ţin pentru
mine şi pur şi simplu să mut grilajul pentru a preveni alte nopţi în care
ea să rămână. Ar fi trebuit să-i iau deoparte şi să le explic de ce era
greşit. Ar fi trebuit să-i informez şi să-i învăţ despre riscuri şi să-i
conduc pe drumul potrivit unei relaţii atât de fragile. Nu trebuia să-i
dau lui Esme ocazia să exagereze şi să-i arăt toate imperfecţiunile
noastre.
Poate era mai bine că acele imperfecţiuni erau în sfârşit dezvăluite,
dar în timp ce mi-am lăsat mâna să cadă şi m-am uitat la tavan, îmi
era greu să mă decid ce să mai regret.
Ştiam că aş putea să regret că am lăsat-o pe Esme cu ochii în soare,
dar de asemenea ştiam cu o siguranţă dureroasă că ea nu mă va
vedea niciodată ca pe altceva decât pe un partener de durată. Exact
aşa cum ştiam că era posibil ca Edward s-ar putea să nu mă vadă
niciodată ca pe altceva decât ca pe binefăcătorul lui legal.
În timp ce mă uitam trist la tavanul meu alb, am petrecut multe
momente abandonând în finam idealuri imposibile pe care le aveam
pregătite pentru amândoi. Esme nu va fi niciodată soţia mea, şi
Edward nu va fi niciodată fiul meu. Trebuia să-mi asum
responsabilitatea că am permis acestor noţiunii să ajungă la proporţii
fantastice în mintea mea.
Am lăsat şovăielnic viziunea să-mi dispară din faţa ochilor, şi m-am
reîntors din nou la realitate în timp ce am pus discul înapoi în buzunar
şi m-am rostogolit încă o dată pe o parte. Încă îmi împungea coapsa şi
am folosit senzaţia aceea să mă distrag de la durerea din pieptul meu,
timp în care am renunţat la adevărul încântător care îmi penetra
visele.
Esme nu va fi niciodată soţia mea, şi Edward nu va fi niciodată fiul
meu.
Întunericul nopţii şi pustietatea camerei mele goale îmi consolau
înfrângerea şi îmi aminteau că nu era posibil să pierzi o familie pe care
de fapt nu ai avut-o.