Sunteți pe pagina 1din 4

DREPT EUROPEAN

Originile UE

->intre cele 2 Razboaie Mondiale
Scopul: mentinerea pacii si sporirea influentei Europei in lume
Inainte si dupa constituirea UE au existat diverse organizatii de cooperare militare, economice sau
politice.
1929 Aristidine Briand propunea primul proiect european in fata Societatii Natiunilor (fondat
in 1920 la Geneva)

Dupa IIRM dificultatile economice si amenintarea unui razboi rece au constituit pliante pentru statele
europene.

19 septembrie 1946 W. Churchill pronunta un discurs la Universitatea din Zurich, invitand
statele europene sa constituie Statele Unite ale Europei. Fundamentul pentru acestea trebuia
sa fie reconcilierea franco-germana.

5 iunie 1947 George Marshall propunea la Universitatea Harvard un important ajutor
economic pentru toate tarile europene slabite de razboi i.e. Programul de Restabilire
Europeana sau Planul Marshall.

1948 Organizatie de cooperare economica europeana
- La Haga este organizat un congres european sub presedintia lui W. Churchill unde
s-a recomandat creearea unei adunari deliberative europene si a unui consiliu special
european care avea sarcina de a pregati integrarea europeana pe plan politic si economic.

Se preconiza la acea vreme creearea unei Curti de Justitie care ar fi controlat aplicarea unicata a
drepturilor omului. Congresul ajunge la infiintarea Consiliului Europei cu sediul la Strassburg,
format dintr-o Adunare Consultativa si un Comitet de Ministrii.
Desi Adunarea a incercat sa lanseze multe initiative pentru unificarea europeana in diverse
domenii, nu ajung sa mobilizeze statele europene. Astfel utilitatea Consiliului Europei era
limitata din cauza modalitatii de conlucrare, metoda interguvernamentala, in care fiecare
stat are drept de veto. In acel moment niciunul din statele europene (occidentale) nu era gata
sa-si limiteze suveranitatea in favoarea unei unificari europene mai stranse.


Formarea Europei comunitare 1950-60

Robert Schumann propune infiintarea Comunitatii Europene a Carbunelui Si Otelului (CECO).
La 3 mai 1950 enunta ceea ce va deveni metoda comunitara, presupunand punerea in comun a
resurselor de carbune si otel ale Frantei si Germaniei intr-o organizatie deschisa si altor state. Aceste
resurse constituie baze ale productiei industriale, dar si materi prime pt armament, fiind si resurse
frontaliere.
Aceasta initiativa a fost o mana intinsa Germaniei plasata astazi pe picior de egalitate cu celelalte
state europene. Ea vizeaza un obiect eminamente politic reconcilierea si unificarea Europei
Occidentale.

Adoptata de catre 5 state : Germania, Italia si Benelux.
Propunerea franceza de la 18 aprilie 1951 la semnarea Tratatului de la Paris care instituie
CECO. Regatul Unit refuza sa adere la acea vreme la Comunitate (refuza caracterul
supranational a organizatiei)

Cele 6 state au dat institutiilor comune si independente de state toate puterile in materie de
carbune si otel pt o perioada de 50 de ani.

Deciziile erau luate de Inalta Autoritate, organ de cooperare supranational ai carui 9 membrii
erau desemnati de catre guvernele celor 6 state. O curte de justitie, o adunare parlamentara
consultativa, membrii careia erau numiti de parlamentelele nationale, si un consiliu special de
ministrii completau si controlau dispozitivul.
Finantarea CECO era independenta de state, resursele proprii provenind din prelevarea
directa de la intreprinderile de carbune si si siderurgice.

Inalta Autoritate, premergatoare a Comisiei, este marea inovatie a parintilor fondatori. Aceasta
institutie este independenta de guvernele nationale, iar deciziile sale sunt executorii in statele
membre. Astfel, pentru prima data, statele acceptau sa-si delege puterile unei institutii
supranationale.
Aceasta metoda diferita de practica interguvernamentala isi va demonstra rapid eficacitatea,
deoarece CECO atinge rapund un triplu obiectiv:
- reconcilierea franco-germana
- controlul carbunelui si otelului in scop pasnic
- punerea in miscare a unei integrari europene.

Aceasta experienta reusita si-a determinat fondatorii sa prevada extinderea coordonarii si la alte
sectoare. => Organizatie de cooperare militara : Comunitatea Europeana pentru Aparare, la 27
mai 1952 prin Tratatul de la Paris semnat de : UK, Benelux, FR (pt asistenta in cazuri de
agresiune)

Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord este instituita prin Tratatul de la Washington la 4
aprilie 1949. Chiar daca nu este o organizatie exclusiv europeana, este inseparabila de institutiile
europene. Semnate de SUA, Canada, Portugalia, Islanda, Norvegia, Danemarca, Belgia, Olanda, UK,
Franta, Italia.
Astazi OTAN are 28 de state membre.

Organizatia europeana de cooperare economica (OECE)

Organizatia europeana de cooperare economica a fost creata la 16 aprilie 1948 de catre 16
state; este raspunsul european la Planul Marshall si conditiona ajutorul americanilor pentru
reconstructia europeana de organizare a statelor in vederea repartizarii acestui ajutor.
In 1960 evolueaza, la 14 decembrie fiind semnata Conventia de la Paris care creaza
Organizatia de cooperare si dezvoltare economica (OCDE). Pe plan juridic aceasta este
continuatoarea OECE, integrand mai multe state ( in prezent fiind 33 de state membre). La aceasta
data Organizatia si-a redefinit misiunile. La cererea unuia dintre statele memebre, Organizatia se
poate sesiza pentru orice chestiune legata de economie cum ar fi : coordonarea politica, economica,
ajutorul tarilor in curs de dezvoltare, eliminarea unor bariere in schimburi.
In al doilea rand, exercita actiuni specific in domeniul energiei , cum ar fi reducerea deficitului
energetic, diversificarea resurselor.

Asociatia europeana de liber schimb (AELS)

S-a nascut din esecul negocierilor in cadrul OECE, in vederea instituirii unei zone de
liber schimb in Europa. Ingrijorati de consecintele crearii Comunitatii Econimice Europeane,
Regatul Unit cauta sa obtina un accord intre cele 6 state membre ale Comunitatii Economice
Europene si partenerilor din OECE, in scopul garantarii libertatii schimburilor comerciale.
La 4 ianuarie 1960 este semnata Conventia de la Stockholm intre Regatul Unit, Austria,
Danemarca, Norvegia, Suedia, Portugalia, Elvetia. Mai tarziu adera si Islanda, Finlanda si
Lichtenstein.
Obiectivele: cresterea schimburilor intre membrii sai, instaurarea unei zone veritabile
de liber schimb prin semnarea acordurilor de suprimare a drepturilor vamale.
In 1992 tarile membre ale Comunitatii Europene si ale AELS au incheiat la Porto un tratat de
asociere pentru a constitui spatiul economic European. Acordul asigura o piata libera intre cei doi
parteneri, daca toate regulile pietii unice sunt aplicate de toate statele membre AELS.
In 1995 tarile care aderau la U.E. au parasite AELS ( Austria, Suedia, Finlanda). In prezent au
mai ramas doar 4 state membre ( Islanda, Lichtenstein, Norvegia, Elvetia). Dupa esecul Comunitatii
Europene de aparare, statele europene s-au concentrate pe un domeniu mai consensual, cel al
economiei. In anii de dupa razboi obiectivele de crestere a nivelului de viata si de securitate
alimentara erau unanime. Relansarea procesului comunitar se va realiza la Conferinta de la
Mesina ( 1-3 iunie 1955). Ministrii afacerilor externe a celor 6 state membre C.E.C.O. s-au
reunit, ajungand la crearea Comitetului SPAAK, care a primit sarcina de a pregati un nou tratat.
Au fost doua tratate semnate la 25 martie 1957 la Roma ( in vigoare la ianuarie 1958). Prin
aceste tratate au fost create Comunitatea Europeana a Energiei Atomice ( CEAC sau EURATOM),
aceasta fiind transpunerea la energia nucleara a demersului adoptat anterior pentru carbune si otel,
include metoda comunitara pentru alte sectoare ale economiei) si Comunitatea Economica
Europeana -> Obiective economice: de a suprima frontierele pentru marfuri, servicii, lucratori
si capitaluri si crearea unei piete commune.Obiectivul politic adiacent: de a crea o uniune
fara incetare mai stransa intre popoare ( Preambulul Tratatului de la Roma)

Adunarea parlamentara este comuna celor 3 comunitati ( C.E.C.O., C.E.E., C.E.A.C.).
Alte institutii subzista in fiecare dintre structuri. Chiar daca la acea vreme exista sentimentul ca
unitatea europeana avanseaza cu pasi rapizi, pe parcurul deceniului urmator constructia europeana
cunoaste deficite politice profunde.
Prin Tratatul de fuziune de la Bruxelles ( 8 aprilie 1965) comitetele executive a celor 3
Comunitati se asociaza pentru a forma Comunitatile Europene. De la intrarea in vigoare a acestui
tratat, la 1 iulie 1967 a existat o singura comisie si un singur consiliu, denumirea de Inalta
Autoritate dispare.
Integrarea europeana a cunoscut cateva situatii precare, mai ales atunci cand statele au
insistat asupra intereselor lor nationale. O priza majora in politica lui Charles de Gaulle a dus la
ceea ce s-a numit politica scaunului gol. In ciuda succesului economic de care se bucurase
C.E.E., Charles de Gaulle dorea reevaluarea rolului Frantei in Comunitate, limitand la maximum
puterile sale supranationale si dezvoltand cooperarea interguvernamentala intre statele
membre.
Pe de alta parte in fata succesului pietei comune, Regatul Unit care se tinuse la distanta
pana atunci, hotaraste sa adere la comunitati, dar tot generalul Ch. de Gaulle este cel care se
opune, nedorind sa lase lupul britanic in stana comunitara. Fiind pe punctual de a fi pus in
minoritate cu privire la politica agricola de catre partenerii sai, in 1965 Ch. de Gaulle suspenda
participarea sa la institutiile comunitare ceea ce s-a tradus prin politica scaunului gol. Criza
ia sfarsit in 1966 prin compromisul de la Luxembourg, care permitea unui stat membru sa-si
valorifice interesul national foarte important opunandu-se unei decizii majore a Consiliului.
Acest compromis reprezinta o lovitura adusa metodei comunitare conceputa de Jean Monnet,
bazata pe cautarea unui interes general si luarea deciziilor cu majoritate.
Demisia lui Charles de Gaulle din functiile sale in 1969 deschide calea spre relansarea
constructiei comunitare. Urmatorul presedinte francez Georges Pompidou a fost ales in 1969 pe baza
unui progres pro-european.
Termenul de U.E. apare pentru prima data la sommet-ul de la Paris in 1972. Tarile
membre isi pusesera drept obiectiv sa transforme ansamblul relatiilor intr-o U.E. care trebuia
sa apara la sfarsitul lunii decembrie si cu respectarea absoluta a tratatelor deja semnate.
Totusi aceasta declarative de intentie nu a fost urmata imediat de o realizare completa.

Premisele aparitiei Uniunii Europene
Dinamica europeana este relansata in 1986 pe baza Cartii Albe a Comunitatii Europene de
Nord(?), comunitatea decide crearea unei piete comune interioare pana la 1 ianuarie 1993.

Actul unic european

Factorii care au dat nastere acestui tratat semnat la 17 si 28 februarie 1986 au avut origini
diverse . Aceasta reprezinta prima modificare importanta a tratatului Comunitatii Economice
Europene de la Roma. In prealabil la 19 iunie 1983 sefii de state si de guverne au adoptat
Declaratia solemna a drepturilor europene de la Stuttgart. Liderii europeni si-au afirmat dorinta de
a dezvolta si consolida cooperarea politica europeana, de a promova o cooperare mai stransa in
domeniul culturii, o apropiere in unele domenii ale legislatiei statelor membre, de a efectua o analiza
comuna si actiuni concrete pentru a face fata problemelor de ordin international, manifestari de
violenta grave, criminalitatii international organizate si la modul general, delincventei internationale.
Liderii statelor au subliniat de asemenea necesitatea de a ameliora functionarea institutiilor.
Ei au anuntat ca vor decide intr-un termen de 5 ani daca va trebui un nou tratat pentru a incorpora
progresele comunitatii. Din partea sa, sub impulsul Parlamentului Italian, A. Spinelli ,
Parlamentul European a adoptat la 14 februarie 1984 un proiect de tratat care instituia U.E.
Pentru a depasi rezistenta previzibila a guvernelor, acest proiect prevedea ca Parlamentele
Nationale vor fi sesizate direct prin tratat pentru ratificarea sa si ca aceasta se va realiza doar
daca tratatul va fi aprobat cu o majoritate a statelor (2/3 din populatia comunitatii). La reactia
guvernului, Consiliul European de la Fontainbleau (iunie 1984) a format un comitet
interguvernamental privind formarea institutionala a comunitatilor. Acest comitet preconiza in raportul
sau final transformarea Comitetului European intr-o Uniune Europeana, realizarea unui spatiu
economic interior si promovarea unei identitati europene exterioare.
Comisia europeana a publicat la 14 iunie 1985 Cartea Alba privind reusitele pietei interioare.
Aceasta sublinia ca Tratatul de la Roma a prevazut ca piata comuna trebuia stabilita progresiv in
cursul unei perioade de tranzitie de 12 ani, doar ca in realitate nu exista libertatea de schimburi
complete si efectiva, numeroase piedici subzistau traducandu-se prin mentinerea de frontiera sub
forma lor fizica ( control al persoanelor si bunurilor la vamile interioare), frontiere tehnice ( impediment
in reglementarile nationale ale statelor), frontiere fiscale.
Conferinta interguvernamentala care a ajuns la Actul Unic European a primit un dublu
mandat, pe de o parte, incheierea unui tratat in materie de politica externa si securitate
comuna si pe de alta parte un act care modifica Tratatul Comunitatii Economice Europene. In
definitive ambele texte au fost reunite sub titlul de Act unic European.
Cea mai importanta prevedere a acestui act este afirmarea principiului de stabilire cel
mai tarziu la 31 decembrie 1992 a unei piete interioare definite ca spatiu fara frontiere in care
libera circulatie a marfurilor, persoanelor serviciilor si capitalurilor este asigurata.
Actul a consacrat noi politici precum: coeziunea economica si sociala, cercetarea si
dezvoltarea tehnologica si protectia mediului. De la semnarea Actului Unic European tratatele au
fost revizuite in continuare prevazand noi modificari. Astfel ultimii 25 de ani ai integrarii europene poti
fi considerati o perioada de dezvoltare a unui proces foarte lung de revizuire care trebuia sa ia sfarsit
odata cu intrarea in vigoare a tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009.