Dochia si Traian

I
ntre Piatra Detunat
-al Sahastrului Picior,
Vezi o stnc ce-a fost fat
De un mare domnitor.
Acolo de rea furtun
E lacaul cel cumplit,
Unde vulturul rsun
Al su cntec amorit.
Acea doamn e Dochia,
Zece oi, a ei popor,
Ea domneaz-n vizunie
Peste turme i pstori.
II
La frumusee i la minte
Nici o giun-i samana,
Vrednic de-a ei printe;
De Decebal, ea era.
Dar cnd Dacia-au mpilat-o
Fiul Romei cel mrit,
Pre cel care-ar fi scapat-o,
De-a iubi a giuruit.
Traian vede ast zn;
Dei e nvingtor,
Frumuseei ei se-nchin,
Se subgiug de amor.
III
mpratu-n van cat
Pe Dochia-mblnzi;
Vznd patria ferecat,
Ea se-ndeamn a fugi.
Prin a codrului potic
Ea ascunde al ei trai,
Acea doamn tineric
Turma pate peste plai.
A ei hain aurit

O preface n iag,
Tronu-i iarba nverzit,
Schiptru-i este un toiag.
IV
Traian vine-n ast ar,
i de-a birui deprins
Spre Dochia cea fugar
Acum mna a ntins.
Atunci ea, cu grai ferbinte,
Zamolxis, o zeu striga,
Te giur pe al meu printe,
Astzi rog nu m lsa!
Cnd ntinde a sa mn
Ca s-o strng-n bra Traian,
De-al ei zeu scutita zn
Se preface-n bolovan.
V
El petroasa lui icoan
Nu-nceteaz a iubi,
Pre ea pune-a sa coroan
Nici se poate desprti.
Acea piatr chiar vioaie
De-aburi copera-a ei sn,
Din a ei plns naste ploaie,
Tunet din al ei suspin.
O ursit-o privegheaz,
Si Dochia deseori
Peste nouri lumineaz
Ca o stea peste pstori.