Sunteți pe pagina 1din 4

Capitolul 2:

Tocmai ii spusesem problemele mele unui baiat inuman de frumos. Daca acum o
saptamana mi-ar fi spus cineva ca aveam sa fac asta, i-as fi spus ca e nebun.

Dar mi se intampla ceva cu acest Edward. Ochii lui de smarald ma indemnau


sa-i spun tot... Sa-mi pun toata increderea in el. Si eu... Eu aveam un
presentiment bun in legatura cu asta.

***

Timpul a trecut. Era deja o luna de cand eu eram in Forks. In fiecare


saptamana la biologie, chiar si la pranz uneori, mai aflam cate ceva despre Edward
Cullen, dar si el despre mine. I-am povestit despre mama, despre tata, despre
viata mea in Phoenix...

Despre el am aflat multe lucruri. El si fratii lui fusesera adoptati de


sotii Cullen in urma cu putin timp. Cu totii crescusera intr-un orfelinat pana la
varsta de vreo 14 ani. Intamplator, directorul orfelinatului era prieten bun cu
doctorul Cullen, iar intr-o vizita de curtoazie, doamna Cullen i-a vazut pe ei si
i-a indragit din prima clipa. Totul a fost ciudat pentru apropiatii celor doi,
caci aveau doar 23 de ani cand adoptasera 5 copii.

- Poate astea s-au datorat si faptului ca Esme nu a putut avea copii si a


vazut in noi cum si-ar dori sa fie copiii ei. Adica niste copii cuminti, gata
crescuti, glumea Edward.

Timpul trecea repede in compania lui. Ma simteam bine cu el si puteam vedea


ca era reciproc.

Incepusem sa prind ritmul lui. La biologie ma astepta zambind, iar daca la


pranz nu-l vedeam alaturi de fratii lui, stiam incotro sa-mi indrept privirea si
ca statea singur pentru ca ma astepta pe mine. Dar acum nu era nici cu familia
lui, nici la masa la care ma astepta de obicei pe mine.

- Bella! Bella! m-a trezit Jessica din visare. Esti OK? E randul tau.
- Nu mananc nimic astazi, i-am spus eu si am iesit din coada. Ne vedem mai
tarziu, pa!

Am lasat-o pe Jessica usor confuza si am iesit in parcare. Poate intarzia,


sau poate avusese vreo problema?

Chiar esti idioata, Bella! Poate chiar are vreo problema sau poate vrea sa
te evite. Poate s-a saturat de tine!

Foarte posibil. Un baiat ca el, chipes, inteligent, un adevarat gentleman...


De ce s-ar uita la o fata simpla ca mine?

Am ramas blocata in mijlocul parcarii, cand am observat o masina


indreptandu-se cu putere spre mine. Socul mi-a blocat tot corpul. Nu ma puteam
misca,si in niciun caz sa fug din calea masinii.

- Bella, la o parte! a strigat o voce pe care as fi recunoscut-o oriunde.

Apoi am simtit doua maini puternice insfacandu-ma. Am deschis gura ca pentru


a tipa, insa niciun sunet nu a iesit din gura mea. In secunda urmatoare m-am izbit
de pamant, cu un trup greu deasupra mea.
Atunci am realizat ce s-a intamplat. Masina nu s-a oprit. Am auzit o scuza
urmata de o injuratura din partea soferului, dar el nu s-a deranjat sa opreasca sa
vada ce se intamplase, si nici mie nu mi-a pasat de asta. Edward ma trasese la o
parte din calea masinii, apoi ne-am izbit amandoi de pamant si acum el statea
deasupra mea, amandoi eram socati, fata lui la doar cativa centimetri de a mea.

In mintea mea era haos total. Voiam sa-l intreb unde fusese, cine fusese la
volanul masinii... Aveam capul inundat de intrebari. Dar sigur, ce mai erau aceste
intrebari cand il aveam atat de aproape de mine?

- Mm... Multumesc, m-am balbait eu.

Spusesem aceasta multumire folosind aerul dintr-o respiratie. Acum am


inspirat din nou si aroma lui mi-a patruns adanc in plamani. Oricine putea iesi
din cantina, putea sa ne vada chiar un profesor. Dar nu mai conta. Parea ca el era
la fel de nerabdator ca si mine pentru ce ar fi putut urma... si a urmat.

Inca deasupra mea, cum ne-am rasturnat cand m-a impins din calea masinii,
buzele lui s-au unit cu ale mele intr-un sarut violent, dar plin de dragoste si de
tandrete.

Nu a durat mai mult de 5 secunde, caci s-a ridicat repede si m-a ridicat si
pe mine, confuza, de pe pamant.

- Iarta-ma, Bella, a fost...un impuls si...

Nu l-am lasat sa termine. Tanjeam prea mult dupa atingerea buzelor lui. M-am
avantat spre el si mi-am incatusat bratele de gatul lui. Ma asteptam ca el sa
riposteze sau sa ma respinga, dar parea fericit ca reactionasem asa si,
dimpotriva, mi-a raspuns la sarut.

Buzele noastre au ramas prinse in acel sarut nebun, ce mi se parea infinit,


echivalentul paradisului in acest iad numit Forks.

Profita, Bella, cat mai poti! Nu dureaza mult si se va opri.

Dar si de data asta m-am inselat. Buzele lui s-au despartit usor si i-am
putut simti aroma, gustul pe varful limbii mele. Asta m-a impulsionat si mai mult.
Pentru Edward Cullen simteam ceva total nou. Trebuia sa recunosc asta. Inca nu
stiam exact ce... Dar era ceva... puternic... Ceva cu totul si cu totul intens...

In sfarsit, sarutul nostru a luat si sfarsit. Imi era teama sa ridic


privirea, teama ca pe fata lui as fi putut regretul, teama ca ar fi putut...pleca
de langa mine. Rasuflam greu si ii puteam auzi respiratia in acelasi ritm cu a
mea. Inimile noastre bateau puternic, insa ceva era diferit in respiratia lui.

N-am putut rezista impulsului si am ridicat privirea. Diferenta intre


suntele respiratiei noastre era ca el zambea. Un zambet irezistibil care ii
dezvelea toti dintii perfect albi.

- Eu...

Nu stiu ce voiam sa spun. Nu stiu ce puteam spune. Dar m-a intrerupt cu inca
un sarut rapid.

- Edward, tu?...

Acum stiam ce voiam sa-l intreb. Daca el simtea ceva pentru mine. Aveam
nevoie sa stiu. Pentru ca dupa tot ce se intamplase eu stiam. In aceasta luna de
cand stiam totul despre acest inger si acest inger stia despre mine, ma
indragostisem de el ca o nebuna. Sentimentul acela nou era nimic altceva decat
iubire. Aveam nevoie sa stiu ca si el ma iubea.

- Sssss, Bella, mi-a pus el un deget pe buzele fierbinti. Nu vreau sa stiu


nimic si sa aud nimic. Vreau doar... sa simt.

Si-a lipit din nou buzele cu ale mele si asta a fost ocupatia noastra toata
pauza. Din cand in cand ne opream din saruturile noastre pentru a ne privi in
ochi. Nici eu nu mai aveam nevoie sa stiu sau sa aud ceva. Puteam citi in ochii
lui de smarald ca simteam la fel ca mine. Nu aveam nicio idee de ce avea sa se
intample dupa asta. Dar voiam sa traiesc clipa.

Clopotelul trebuia sa sune din clipa in clipa, daca nu ma inselam.

- Trebuie sa mergem, mi-a spus el ca si cum mi-ar fi citit gandurile. Doar


daca... Vrei sa mergem...
- Cum adica?
- Ma gandeam ca poate...vrei sa vezi... un loc foarte special pentru mine.
- Sa chiulim, am ghicit eu.
- Ceva de genul.
- Sigur.

Nu-mi mai pasa. In mod normal, eu nu eram adepta chiulurilor. In Phoenix


fusesem Isabella Swan, tocialara incapabila sa chiuleasca. Dar acum voiam sa
traiesc visul asta pana la sfarsit. Poate chiar asta era. Un vis. Poate aveam sa
ma trezesc din clipa in clipa si sa realizez ca nimic nu se intamplase. Ce mai
contau cateva absente?

Am mers cu Edward pana la Volvo-ul lui, tinandu-ne de mana. Daca visul asta
ar fi fost real, asta ar fi insemnat ca era ceva oficial. Am intrat in masina lui
si a apasat puternic acceleratia. In realitate, asta m-ar fi speriat. Tata era
politist si fusesem crescuta sa respect regulile de circulatie. Dar nu aveam de
gand sa-mi bat prea mult capul cu asta.Nu aveam de gand sa-mi stric acest vis
pentru putina viteza... Cred...

Ne-am oprit in locul unde incepea o mica potecuta.

In regula, vis sau relitate, eu inca aveam o problema cu echilibrul si ne-ar


fi prins noaptea daca ma punea pe mine sa fac drumetii.

- Edward!
- Numele meu suna asa frumos cand e rostit de tine, a zambit el cald.
- Edward, nu ai de gand sa ma pui sa fac o drumetie, nu?
- Ce e rau in asta?

Mi-am incrucisat bratele si mi-am mutat intreaga greutate pe un picior,


ridicand o spranceana.

- Oh, asta. Te referi, desigur, la faptul ca nu poti merge pe o suprafata


perfect plana fara sa te impiedici.

Am dat din cap afirmativ si mi-am rotit usor ochii.

- E in regula. Sunt aici, a zambit el.

Asta aveam nevoie sa aud. Ca era aici. Cu mine. Asta cu siguranta nu era
vis. Realitatea era cu siguranta de mii de ori mai buna.

I-am luat din nou mana si am pornit spre cosmarul meu cel mai mare.

Am mers vreo jumatate de ora, apoi poteca s-a terminat. Edward a ajuns brusc
in spatele meu si mi-a acoperit ochii.

- Ce faci? l-am intrebat eu incercand fara succes sa nu ma impleticesc; era


si asa destul de greu sa merg drept cand aveam vedere, fara ea era si mai si.
- Vreau sa-ti arat poiana sufletului meu.

Am mers cativa metri cu mainile lui catifelate peste ochii mei, apoi mi-a
inapoiat vazul. Ceea ce vedeam m-a facut sa-mi casc gura larg.

Eram intr-un cerc perfect in mijlocul codrului. Era prima data in viata mea
cand imi placea verdele. Un verde amestecta cu o paleta de culori, atatea flori
incat iti rapeau ochii.

Poiana sufletului lui Edward... Nu stiam de ce,dar chiar mi se pare ca


poiana asta oglindea sufletul sau.Mai bine decat ar fi reusit orice oglinda.