Sunteți pe pagina 1din 9

1.

Teoria invatarii sociale a lui Albert Bandura pune accentul pe importanta


observarii si modelarii comportamentului ,atitudinilor si reactiilor
emotionale a celorlalti.Bandura crede ca oamenii isi insusesc atitudinile prin
observarea celorlalti, imitand ceea ce au vazut.Agresivitatea este invatata
printr-un process numit modelare comportamentala.Individul in sine nu
mosteneste aceste tendinte violente ci le modeleaza.Copiii invata,in cea mai
mare parte a cazurilor, reactiile violente observandu-i pe ceilalti ,personal
sau prin intermediul mediului inconjurator si a mass-media.
Bandura a mai facut un numar de experimente variind modul de tratament al
subiectului uman: acesta fiind rasplatit sau pedepsit, sau chiar cu diferiti
subiecti.In acest mod,Bandura a reusit sa stabileasca un numar exact de
etape in acest process de modelare comportamentala:
(1)Atentia ,); (2)Memorarea 3)Reproducerea: capacitatile
fizice , auto-observarea, acuratetea feedbackul. (4)Motivarea sau rasplata
externa si provizorie .
2. La fel ca si Albert Bandura, Julian Rotter urmareste atat interiorul cat si
exteriorul organismului, intarirea exterioara si procesele cognitive interioare
pentru a exprima comportamentul. El face referire la lucrarea sa ca la o
teorie a studierii (educatiei) sociale a personalitatii; acesta fiind crezul lui si
anume ca noi ne educam comportamentul mai cu seama prin experientele
noastre sociale. Rotter se pare ca a fost prima persoana care a folosit
termenul de teorie a educatiei sociale. El a inceput sa scrie despre aceasta in
1947 si a tiparit in 1954 lucrarea Educatia Sociala si Psihologia
clinica.Rotter acorda atentie preferintei lui Skinners pentru studierea
indivizilor solitari, izolati de experientele sociale si sustine abordarea lui
Skinner despre raspunsurile subiectilor animali la stimuli simpli. El crede ca
o astfel de cercetare asigura putin mai mult decat un punct de pornire pentru
a intelege comportamentul uman, mult mai complex.In cercetarea din care
si-a dezvoltat teoria educatiei sociale, Rotter si cei care i-au urmat au studiat
subiectii umani concentrandu-se asupra persoanelor normale, mai ales copii
si studenti de colegiu. Teoria lui este bazata pe experimente riguroase si bine
controlate, derivand direct din laborator si nu din clinica.


CONCEPTUL DE SOCIALIZARE
Animalele aflate n partea inferioar a scalei evoluioniste, cum ar fi
insectele, sunt n stare s se apere de cnd s-au nscut, cu ajutor foarte mic
sau chiar deloc din partea prinilor. Pe msur ce urcm pe scara lui Darwin
i ajungem la mamifere, constatm c puii acestora sunt din ce n ce mai
neajutorai. Copilul speciei umane nu poate supravieui fr sprijin primii
patru-cinci ani din via.
,,Socializarea reprezint procesul psihosocial prin care copilul neajutorat
devine treptat o persoan contient de sine, inteligent, integrat n tipul de
cultur n care s-a nscut (Giddens, 2000, p.33). Este vorba despre un
proces care are loc nu numai n copilrie, dar i la vrsta adult. El
presupune asimilarea i transmiterea valorilor, concepiilor, atitudinilor sau
modelelor de comportare ale unui grup sau comuniti umane, n vederea
formrii, adaptrii i integrrii sociale a unei persoane. Socializarea se
bazeaz pe nvarea social, care este mecanismul ei fundamental de
realizare, i care are ca finalitate integrarea indivizilor n societate.
Naterea unui copil modific vieile tuturor celor care vin n legtur cu el.
n acest sens, nu numai copilul este cel care nva, dei la el procesul se
manifest cel mai intens, ci i cei din jurul su parcurg o nou experien de
via. Pentru prini este ceva absolut nou, iar pentru bunici este o
rememorare a clipelor petrecute cu proprii lor copii. Procesul socializrii
leag deci, ntre ele, mai multe generaii.
n psihologia social, socializarea desemneaz procesul prin care indivizii
nva modurile de a aciona i de a gndi despre mediul lor, pe care le
interiorizeaz, integrndu-le personalitii lor i devin membri ai unor
grupuri n care capt un status specific (Ferrol, 1998).
Prin combinaii teoretice multiple se pot individualiza diverse tipuri de
socializare :
-n funcie de finalitatea urmrit :
-socializare adaptativ sau integrativ, care presupune configurarea acelor
caracteristici sau capaciti personale, ce faciliteaz integrarea, participarea
i realizarea social a unor activiti ntr-un cadru instituional dat . Acest tip
de socializare comport dou faete :
-socializarea primar : se refer la ansamblul caracteristicilor psihologice pe
care le dobndesc membrii unei colectiviti umane, datorit partajrii de
timpuriu, a aceluiai spaiu existenial. Acest tip de socializare alimenteaz
apariia specificului naional. Ctre vrsta de 6/7 ani, procesul socializrii
primare nceteaz (apud. S. Mentzos, 1977 i A. Munteanu, 1998);
-socializarea secundar: implic totalitatea trsturilor pe care un individ le
dobndete n urma impactului exercitat asupra lui de instituii precum
coala (cu diversele ei grade), instituiile culturale, organizaiile politice;
-socializarea anticipatoare (R.K. Merton, 1945): const n asimilarea acelor
norme, valori i modele de comportare care faciliteaz adaptarea sau
integrarea ntr-un cadru instituional sau organizaional viitor ;
-n funcie de intervenia puterii legitime (clasificarea lui Weber) :
-socializarea asociativ, prin acord voluntar al membrilor grupului ;
-socializarea instituional, prin impunerea de reguli i dominaia puterii
legitime.
Corelate cu socializarea sunt procesele de desocializare i resocializare.
Desocializarea presupune izolarea fizic i social a unei persoane sau
deprtarea ei de contextele sau persoanele care i-au satisfcut nevoile de
interaciune i i-au sprijinit statusurile adoptate , n vederea eliminrii
modelelor de comportare i de interaciune anterior nsuite . Acest proces
poate fi bine relevat de situaia acelor indivizi internai n aa-numitele
instituii totale, precum armata, mnstirea, pucria etc. Pentru a se integra
mai repede n ele, noii intrai n aceste tipuri de instituii, trebuie s se
debaraseze ct mai repede de vechile obiceiuri i comportamente, pentru a-i
nsui noile modele de comportament.
Resocializarea este concomitent cu procesul de desocializare i const n
orientarea nvrii i contolului social ctre asimilarea i manifestarea de
comportamente individuale, compatibile cu tabla de valori i atitudini a
noului sistem integrator. Eficacitatea resocializrii depinde nu numai de
receptivitatea individual, ci i de intensitatea controlului social exercitat de
noul agent de socializare i de gradul de eliminare a factorilor gratificatori
anteriori (C. Zamfir i L. Vlsceanu, 1993).
Caracteristicile principale ale acestui proces sunt multiple, fiind definite de
valenele epocii istorice i de trsturile distincte ale spaiu lui social. F.
Elkin i G. Handel le sintetizeaz n felul urmtor:
a) procesul de socializare este un proces de durat (continu n tot cursul
vieii individului);
b) el are loc prin interaciunile cu ali indivizi;
c ) de-a lungul su, un rol important l joac mijloacele de comunicare;
d) desfurarea sa implic existena unor contexte semnificative din punct de
vedere emoional;
e) aceste contexte sunt modelate de diferite gru puri sociale.
Toate caracteristicile menionate evideniaz faptul c procesul socializare se
afl ntr-o legtur direct cu particularitile biologice i psihice ale
dezvoltrii umane ale diferitelor perioade de vrst:
a) socializarea n copilrie implic dobndirea capacitii de comunicare i
interaciune, competentei de exercitare a rolurilor de copil, colar, prieten,
contiinei datoriilor i responsabilitilor cu privire la normativitatea vieii
sociale;
b) socializarea n adolescen are, n esena ei, un rol anticipativ pregtind
tinerii pentru viitoarele roluri de. adult. G.H. Mead a utilizat pentru acest
caracter anticipativ al procesului de socializare, noiunea de "preluare a
rolului altuia". Un rol important n acest are "cultura" tinerilor i raporturile
ntre generaii;
c) socializarea n perioada de maturitate este caracterizat, mai ales, de
experienele familiale, ocupaionale i culturale dobndite n contexte
particulare de via (economic sau politic, de exemplu). n timp ce
socializarea copilului sau adolescentului are un caracter general, socializarea
adultului posed un caracter specific, determinat de participarea acestuia la
diferite instituii i activiti sociale cu coninut variabil. O.G. Brimm
consider c, spre deosebire de socializarea copilului, socializarea adultului
are urmtoarele trs turi:
1) presupune, mai degrab, sinteza "vechiului material" dect dobndirea
unuia nou;
2) implic schimbarea de la un punct de vedere idealist la unul realist;
3) are la baz nvtarea capacitii de confruntare cu cerine conflictuale;
4) dezvolt compentena pentru exercitarea unor roluri specifice;
d) socializarea la btrnee presupune "dezangajarea'' fa de" rolurile active
i familiarizarea cu alte roluri participative (n familie, organizaii cu caracter
voluntar, n activiti culturale i chiar productive). ntr-o serie de societi,
cum este i cazul societii romneti, lipsesc mecanismele i factorii care s
asigure socializarea populaiei vrstnice pentru cerinele rolului de "btrn".
Ca o consecin, o mare parte dintre btrni triesc izolai de societate, fr
nici-un fel de "angajament social", situaie care contribuie la accelerarea
procesului de mbtrnire i la accentuarea trsturilor determinate de
patologia btrneii. O serie de sociologi apreciaz c, n societile
contemporane, este legitim chiar o "socializare pentru moarte" constnd n
pregtirea btrnilor pentru episodul final al vietii lor. O asemenea form de
socializare implic i pe membrii familiei, pe toi aceia aflai n relaii
apropiate cu vrstnicii.


3. Reusita / nereusita socializarii prin intermediul grupului familial sunt
conditionate de:
Climatul afectiv: atunci cnd acesta este echilibrat, caracterizat de un
nivel nalt de satisfactie obtinut n relatiile cu ceilalti parteneri ai actului
intepersonal, el constituie o premisa importanta a maturizarii intelectual-
afective a copilului. Dezechilibrele emotionale, tensiunea, violenta,
conflictualitatea vor fi de incriminat n primul rnd atunci cnd avem de-a
face cu diferite forme de tulburari de comportament, dar si cu retardari
intelectuale, care adesea nu sunt conditionate att genetic ct social.
Simetria / asimetria familiei: n familie, relatiile de rol ale parintilor
trebuie sa fie simetrice si complementare; ele sunt reglate de exigente
socio-culturale de care nu se poate face abstractie. Absenta unuia dintre
parinti este nefavorabila maturizarii, fie datorita faptului ca un singur
parinte este nevoit sa-si asume sarcini cu valente contradictorii (afective
si autoritare), fie datorita distorsiunilor ce pot interveni n comunicarea
adultului cu copilul (afectiune excesiva, de exemplu).
4. Orice individ trebuie s acorde o deosebit atenie grupului social din care
face parte, aadar nu poate exista n afara unei experiene de grup. Naterea,
creterea, educaia, asigurarea traiului zilnic, locul de munc etc. sunt doar
cteva etape prin care trece omul n decursul vieii sale.

ns, pentru ca individul ( copil, adult, vrstnic ) s poat tri ntr-un mediu
social, trebuie s respecte unele norme i reguli importante pentru societate.
Aceste reguli dup care se ghideaz individul n viaa social au i caracter
social, motiv pentru care sociologia pune accent pe socializare.

Socializarea nu este un proces mrginit i temporar, pentru c orice individ
particip vrnd-nevrnd la viaa social i trebuie s se adapteze permanent
schimbrilor care apar n societate, fiind tot timpul supus unor cerine i
provocri sociale.

Copilul cu dizabiliti trebuie considerat ca fcnd parte din societate. Nu putem
s-l ascundem, nu are nevoie de mila noastr, ci de sprijinul nostru, permindu-
i s triasc alturi de ceilali copii, ca parte integrant a comunitii.

Pentru a socializa o persoan cu dizabiliti est important:
S beneficieze de intervenie individual;
S participe la activitile de grup.
Educaia trebuie fcut posibil pentru orice copil, pentru orice persoan cu
dizabiliti, att n familie ct i n grdini, n coal, n grupuri sociale, n
comunitatea local.
Teoretic, fiecare copil tebuie s aib anse egale la educaie. Practic, rmne n
afara colilor, a grdinielor un numr semnificativ de copii. Acetia, cu timpul,
vor fi marginalizai de ctre societate, nemaiputnd fi nicicnd socializai.

5. Integrare sociala - procesul de interactiune dintre individ sau grup si mediul social,
prin intermediul caruia se realizeaza un echilibru functional al partilor
Etapele :: 1. un ins observa sau citeste despre o persoana (model) care se
nscrie ntr-un pattern de actiune n cadrul continutului mass media.
2. observatorul se identifica cu modelul. El crede ca este la fel ca
modelul, doreste sa fie ca modelul, sau considera modelul ca fiind atractiv si
demn de a fi imitat.
3. observatorul constientizeaza ca acel comportament observat sau studiat
va fi functional. Persoana ajunge sa creada ca acel comportament va aduce
rezultatul dorit, daca este imitat, ntr-o anumita situatie.
4. Individul si aminteste actiunile modelului, atunci cnd se confrunta cu
mprejurari relevante (situatie de stimul) si reproduce comportamentul ca reactie
la acea situatie.
5. Executarea actiunii, reprodusa n situatia relevanta de stimul, i aduce
individului usurare, recompensa sau satisfactie, consolidnd asadar legatura
dintre acei stimuli si reactia conforma modelului.
6. Consolidarea pozitiva mareste probabilitatea ca individul sa foloseasca
n mod repetat activitatea reprodusa, ca mijloc de a reactiona la situatii similare
(vezi, Melvin L. De Fleur, Sandra Ball-Rokeach, p. 218).
Se poate face o legatura puternica ntre comportamentele difuzate de
mass media si adoptarea lor de catre public? Raspunsul oferit de numeroasele
cercetari din acest domeniu este clar negativ: diversitatea de forme de
comportament reflectate de mass media nu va fi adoptata de o majoritate a
publicului. Analiza continutului mass media nu da seama de nsusirea unor
deprinderi de actiune sau de gndire prezentate sau descrise n comunicarea de
masa.
Teoria nvatarii sociale este o explicatie benefica privind conditiile n care
indivizii pot observa si adopta tehnici specifice de rezolvare a problemelor si
diverse modele de comportament stabil n grupuri. Ea demonstreaza limpede
vocatia de agent socializator al mass media.
Orice proces de dezvoltare umana are loc ntr-un context social definit de
statusurile si rolurile sociale, de relatiile dintre indivizi si influentele
generationale. Datorita lor, oamenii pot sa actioneze, sa se manifeste ca fiinte
umane. Individul se dezvolta ca om n si prin procesul de socializare si,
totodata, dobndeste calitatea de membru al unei anumite clase de vrsta, ce se
diferentiaza printr-un set de drepturi si responsabilitati distincte.

Socializarea este procesul ce ofera competenta de a exercita, printr-un ansamblu
de cai si mijloace, roluri si pozitii sociale specifice vrstei. Socializarea
determina integrarea ntemeiata pe raporturi ierarhice ntre clase de vrsta, ntre
generatii.

Am amintit ca socializarea primara se desfasoara, n principal, n copilarie, cnd
insul asimileaza limba, nvata modalitatile de control asupra impulsurilor, si
formeaza deprinderile si atitudinile sociale, nsuseste normele specifice familiei,
scolii si grupului de prieteni. n aceasta perioada socializarea are un puternic
caracter matern, ntr-o anumita masura, si se asociaza cu influenta intensa a
tatalui. Initierea copilului n viata umana, nvatarea de catre acesta a
principalelor mijloace n evolutia catre comportamentul autonom, nvatarea
limbii, nsusirea valorilor religioase se realizeaza, indiscutabil, n relatia
permanenta cu mama. Primul model, n sensul profund al termenului, l
reprezinta mama.

Am subliniat teza conform careia nou-nascutul nu este lipsit de orice
disponibilitate de interventie. S-au descoperit cel putin 27 de reflexe cu care se
naste copilul, ceea ce-l ajuta sa reactioneze la mediu. n acest fel, socializarea
nou-nascutului este expresia relatiei copil-mama si, de aceea, esentiale ramn nu
att actiunea mamei asupra copilului, ct influentarea copilului n raport de
trasaturile lui de personalitate. n copilarie se dobnde ste capacitatea de
comunicare si interactiune, asumarea de responsabilitati specifice.

n adolescenta socializarea este predominant anticipativa, axata pe pregatirea
tinerilor pentru asumarea viitoarelor roluri "preluarea rolului altuia", cum
semnificativ remarca G.H. Mead. Trebuie spus ca alaturi de socializarea
anticipativa, n adolescenta se manifesta tot la fel de intens socializarea pentru
rolurile si statusurile caracteristice vrstei, pentru starea prezenta a insului.
Adolescenta se distinge si prin sentimentele traite de catre tnar cu privire la
tensiunea dintre cerintele socializarii anticipative si cele ale socializarii pentru
realitatile n care este integrat el. Cunoasterea si implicarea n experiente
cruciale determina ca socializarea la aceasta vrsta sa-l solicite pe tnar sa
opteze pentru multitudinea de idealuri si mijloace de actiune individuala si
sociala. Societatea creeaza cadrul si ofera orientarile valorice pe care
adolescentul le alege. Despre acestea discutam mai jos, analiznd riturile de
trecere.

n perioada adulta socializarea este predominant secundara, adica insul nvata n
continuare, dar, fata de copil, el are un fond de cunostinte si un set de deprinderi
nsusite n procesul socializarii primare. Pentru ca are toate drepturile si toate
responsabilitatile derivate din varietatea statusurilor si rolurilor, adultul cauta sa
nsuseasca normele de functionare a institutiilor n care este integrat.

Socializarea la batrnete nseamna dezangajarea individului de rolurile sociale
active si familiarizarea lui cu roluri de participare la organizatii nonformale. n
societatea romneasca, mecanismele socializarii la vrsta batrnetii actioneaza
ntr-o masura foarte redusa. Socializarea pentru moarte este procesul de
pregatire a batrnilor pentru faza finala a vietii, care trebuie ntmpinata cu
demnitate si luciditate.

PARSON: Realitatea social este tratat de diferitele variante ale
sociologiei funcionaliste ca datum, ca realitate sui-generis care exist
independent de individ i exercit asupra acestuia un sistem complex de
constrngeri, determinndu-i comportamentul. Fiecare component a sistemului
social se structureaz conform funciei pe care o ndeplinete n sensul exigenei
celor dou principii ale structuralismului funcionalist: principiul teleologic i
principiul echilibrului, care acioneaz n sensul integrrii tuturor forelor n
sistem. Funciile oricrui sistem i/sau subsistem social asigur integrarea
deplin (Parsons), sau parial (Merton) a elementelor componente.
Mecanismele principale ale integrrii sunt: instituionalizarea,
internalizarea, socializarea prin adoptarea normelor i valorilor comune,
controlul social. Relaiile interactive desfurate n arealul funcional al
imperativelor funcionale, definesc esena structurii sistemului social ca
structur de roluri care se ndeplinesc prin prisma ateptrilor normative
generate de sistemul valorilor acceptate la nivel global. De aceea , imperativul
funcional cel mai important l reprezint transmiterea universului simbolic,
creat de valorile definitorii pentru sistem, de la o generaie la alta, pentru a
asigura continuitatea modelelor de socializare i integrare n sistemul global. n
mod general, pentru a putea funciona, orice sistem social, instituionalizat sau
nu, ofer soluii problemei integrrii membrilor si, prin sistemul de roluri i
funcii/statusuri, prin relaiile de putere, prestigiu, responsabilitate i
solidaritate. n acest cadru, determinat de structura de roluri sociale, individul
ghidat n aciunile lui de orientri motivaionale i valorice are o permanen
existen adoptativ, fiind nevoit ca prin participarea inevitabil la viaa de
grup, s-i elaboreze un comportament conformist care se supune normelor i
valorilor dominante.
RADULESCU : Radulescu tipurile de integrare sociala sunt:
a) Integrare culturala (realizarea armonizarii valorilor cu comportamentul si
interdependenta dintre valori, comportamente si institutiisociale).
b) Integrarea normativa (integrare intre norme si persoane). Opusul ei este
starea de ,,anomie"*, de conflicte intre norme, de incompatibilitate intre norme
si indivizi.
c) Integrare comunicationala (system de relatii definitorii pentru concordanta
dintre conduite si norme)
d) Integrarea functionala (vizeaza unitatea si echilibrul sistemului social,
diviziunea si sincronizarea valorilor intr-un grup).
Ca si socializarea, integrarea sociala vizeaza mentinerea comportarii indivizilor
in cadrul modelelor de norme, conduite premise si acceptate.

6.
Izolare social. Marginalizare. Presupune ruperea sau ngustarea cmpului
relaiilor sociale ale unui individ/ familii/ comunitate/ grup social, putndu-se
manifesta att ca separare (parial sau total) spaial-geografic/ rezidenial, ct i
n termenii comunicrii, interaciunii cooperative, implicrii sociale reciproce
(Popescu I.A., 1993). Izolarea social implic o funcionare deficitar a reelelor
sociale. putem distinge ntre dou grupuri mari de izolare social/ marginalizare: (1)
cea determinat de ctre sistemul social nsui, prin proasta funcionare a reelelor
sociale. Indivizii/ grupurile sunt sunt marginalizate i mpinse la izolare social de
ctre alte grupuri i fore sociale, fr ca ele s doreasc sau s accepte aceast
situaie. Cu alte cuvinte fore externe i independente de voina lor (factori exogeni)
le mping la periferia societii, ntr-o poziie dezavantajat comparativ cu restul
sistemului social respectiv. (2) auto-izolarea unor indivizi/ comuniti/ grupuri sociale,
fie ca urmare a unor scopuri bine determinate (de exemplu autarhia satului
romnesc tradiional), fie ca urmare a unor patternuri de comportament deviante
(factori endogeni) care duc la marginalizare (auto-marginalizare). n multe situaii
ns ntlnim un mix al celor dou forme de izolare/ marginalizare deoarece ele se
pot genera reciproc: marginalizarea/ izolarea unui grup social determin reacii i
comportamente de auto-marginalizare i auto-izolare a acestuia, i viceversa.
Izolarea social i marginalizarea unor indivizi/ grupuri/ comuniti se petrece n
general n condiiile n care acetia fie sunt lipsii de puterea de a negocia i lupta
pentru drepturi i liberti egale (n general ca urmare a unui status economic,
educaional-profesional inferior aa numita underclass), fie actele lor de
comportament sunt privite ca fiind deviante i puternic incriminate i dezaprobate de
ctre masa dominant a societii respective (de exemplu curentul hippie din anii
60). Auto-izolarea se petrece n general n situaiile n care este ntrevzut
posibilitatea unui ctig potenial derivat din comportamente auto-izolaioniste/ auto-
marginalizatoare. Sracii de exemplu, pot adopta asemenea comportamente, un
potenial beneficiu putnd consta i n simplul fapt c vor fi lsai n pace fiind
etichetai ca sraci (grefat ns pe o atitudine de resemnare i fatalism a acestora).

S-ar putea să vă placă și