Sunteți pe pagina 1din 34

Aurel Domide Santanu

Anotimpuri
de cuvinte

versuri







Editura ARHIP ART
Sibiu 2008
Toamna

Cobor turmele la vale,
Peste munti norii se lasa,
Iar in soba din odaie
Arde primul foc in casa.

Brumele incep sa cada
Prin livezile cu vii,
Iar romanta-si cerne dorul,
In refren, De ce nu-mi vii.

Codrul este de arama,
Cum poetii l-au cantat,
Toamna-si pune iar naframa
Peste lanul secerat.

S-au dus randunelele-n stoluri
Spre taramuri insorite,
Iar sub streasinile casei
Cuiburile-s parasite.
Ne schimbam iar garderoba
Peste timpul potrivit,
Cuprinsi de melancholia
Toamnei care a venit.


SIMBRIE

n proz, n poezie
Mi-am pus sufletul simbrie
Iar n vers, ca-ntr-un pcat,
Inima mi-am spnzurat.

i-n imperii de cuvinte,
Am trit clipa fierbinte.
ntristat ori fericit,
Versului m-am spovedit.

Multe nopi i multe zile
Mi-a fost patim-ntre file.
Versului din poezie
I-am pltit o grea simbrie

Cu trud, cu renunri,
Cu vise pierdute-n zri,
Cu prieteni uitai la ui,
Prins de vers ca-ntre ctui,

Nesosit la ntlniri,
Cu restane n iubiri,
Ptima la poezie,
Mai pltesc i azi simbrie.

i m doare c-am pierdut,
Inimi care mult m-au vrut,
Cosie de foc, de aur,
Azi, doar versului tezaur.

Am vrut s m risipesc
n vers cald i romnesc,
ncercnd, modest, un nume,
Ct mai sunt rime pe lume

Iar acum, ctre sfrit,
Cred c m-am i lecuit,
Iau concediu de rutin,
Dar nu tiu ct o s in.

Dulce-amar poezie,
i dau ultima simbrie.
M opresc azi, din oficiu,
Fr nici un sacrificiu.

Patimii capt i pun
Ct m-o ine, nu va spun.


MELANCOLIE

Disciplinat, pe cer, trec pasari calaltoare.
Privindu-le, ma-intreb ingandurat:
Am sa le vad iar revenind, in primavera oara,
In zborul lor maiestru, ordonat?
Si ma afund in ganduri ce-mi ravasesc fiinta,
Ori ma cobor in toamna cu rodul din ciorchini,
Spunandu-mi rugaciunea, dojana, pocainta,
Cat or mai fi altare la care sa te-nchini.

OLTUL

In zori, te intalnesc, la noi sosit
Si instelat iti sorb din frumuseste.
Tu, rau de-argint ce-ai rasarit
Din piscuri si din stanci semete,

In vers poetii te-au cantat
Maret, in albia-ti de aur,
Tu, Oltule, sublime sculptat
In muntii mei cu cerbi si laur,

Pe malul tau m-asez inmarmurit
De braul tau cu salcii plangatoare
Si-ti spun cand te-ntalnesc: Bine-ai venit
Pe plaiuri ardelene cu mioare!

Cand toamna-si cerne-n albia cu ape
Placutul rod, din undite cu mrene,
Tu, Oltule, imi esti mereu aproape,
Un Fat Frumos curtat de cosanzene.

As ate stiu din veac, involburat,
Ori cu sclipiri in vad, cu ape line.
Cum eu in vis, merem mi te-am purtat.
Fecior de munti, din creste carpatine.


DECEMBRIE

Inghet nocturne,
fulgi ravasiti in zare
Decembrie,
cu neamul romanesc
la ceas de sarbatoare.

Albind in cetini cu arginti de nea
paraie-adanci si rauri,
incremenite-n ghiata
Decembrie sosit la noi,
in sanii si-a-ncarcat
a iernii sarbatori,
cu care ne rasfata,

Cu obiceiuri sacre, in sate cu tarani,
cu datini si colinde, peisaj de sarbatori
Si tuturor urarea strabuna La multi ani,
purtata pan-la ziua doar de colindatori.

Decembrie,
cu Mos Craciun,
in tolba cu de toate:

La cei mici bucurii
Si-un sac cu jucarii
Iar la bunici, cum se cuvine,
sperante de mai bine
sa fie-n tot si-n toate.
si-un dram de sanatate

Decembrie, cand vii prin dealuri si preluci,
Doar bucurii, am vrea, la toti sa ne aduci,

Iar gerurile tale, ce ard precum un jar,
sa le inmoi, batrane, altfel, iti spun de-acuma,
te scot din calendar.


SINGUR

In desertul marilor taceri
Ce-si mai sparg de valul timpului, avantul,
Ratacind sihastru, acunzand poveri,
Macin brazda clipei, rascolind pamantul.

Si-aprinzand speranta visului de-o clipa,
Sap la radacina tineretii mele
Si din lacrimi-perle, ce se infiripa,
Cresc singuratatii aripi rebele.

Singur bat obrazul vremii care trece,
Singur strg adesea dupa ajutor,
Strigatul in bezna moare trist si rece,
Singur drumul vietii, tainic in cobor.

Bate-un clopot straniu, parca pentru mine,
Lumi tacute, tainic, drumul mi-l deschid,
Si respire, o clipa, zilele senine,
Incercand sperantei usa sa n-o-nchid.

Stiu si eu ca viata merita traita,
Ca, trudind, menirea nu ti-e in zadar,
Dar daca esti singur, chiar si clipa mortii
Iti va fi pecetea unui greu calvar.

De aceea astazi, ca si altadata,
Singurei dorinte ii tin focul viu,
Ocrotindu-mi visul, spaima si speranta,
Ca-n vremea ramasa, singura sa nu fiu.

EMINESCU

El e codrul, lacul, marea,
Susurul izvoarelor,
El e Steaua, Doina, dorul,
Patima iubirilor.

El, cuvantul din scrisori,
Din fapte voievodale,
Arzand in Memento Mori,
Dor de deal si dor pe vale.

El, in plaiul romanesc,
Suflet cald, izvor, iubirea,
Razvartire si Luceafar,
Peste veacuri, numurirea.

Slujitor de neam cu slova,
Si mai noua si mai veche,
Farmec, armonie-a limbii
Din poetul nepereche.

Te-om purta ca pe-o ofranda
Intre mortis i intre vii.
Neamul tau, cultura, tara
Te-or slavi in vesnicii.


EU AM VENIT

Eu am venit la voi doar dintr-un crez,
O umbra incarcata de povara,
Si n-am de gand, cumva, sa luminez
Vreun colt din vreo gazeta literara.

Eu n-am viori sa va incante clipa,
Iar cantecul de-acum ar vrea sa-mi taca
Si nu stiu de gasi-voi stihul
Care-as dori o clipa sa va placa.

Multam frumos ca m-ati primit in casa,
Venind din lumea veche, de departe,
Si mi-ati pastrat aici, un colt de masa,
Sa pot rosti un vers, sa pot citi o carte.


SINGURATATE

Singuratatea-mi frange asteptarea,
Azi chipul ei sihastru s-apleaca prin de vraja,
Doar stelele prin aripi de fluturi scanteiaza
Pe creste tolanite, ce stau cuminti in straja.

Prundisul mai pastreaza prin luncile cochete
Sclipiri fugare unde se pierde azi cu firea
Prezenta mea trecuta prin bariera vremii
Sigiliu prin in ceara, marcandu-mi amintirea.

Singuratatea-mi curge suvoi, crecand prin vreme.
Topindu-mi rasuflarea, la margine de drum,
De haina ei mizera, am incercat o viata
Sa scap, macar o clipa, dar nu stiu, Doamne, cum.

ZILELE MELE

Zilele mele, singuratate, regret, dojana catre sine
Cu vise pierdute intr-un cerc dramatic

Zilele mele, pas si clipa fara intoarcere,
drum desfundat, alunecand spre apus,
Plai de dor, ramas fara implinire.

Zilele mele, lumini in amortire, rani nevindecate
din timpul de ieri, de azi si de maine.

Zilele mele, o lupta care-a fost, cu raul, nedreptatea
cu silnicii absurd si cu tradari in vreme.

Zilele mele, cu foste bucurii, catre cei dragi ramase,
Copiii ce mi-au fost lumina dintr-o viata,
Catre parinti respectful, ce l-am purtat de mic,
ca haina de onoare cu rang inalt si azi.

Zilele mele, leagan, de dor catre bunici
cu inima lor mare, ce bate azi in stele
si in sclipiri din Soare.

Zilele mele, cate-or mai fi din ele, un dar spre
nepotele, Denisa, Tatiana, spre nepotel, Matei,
care mi-s dor vietii,
speranta bucuriei de-a mai trai o clipa.

Doar ei zilele mele le tin inca-n credinta si-mi dau
putere-n vremea de-a mai visa la ei, a vietii bucurie.

Zilele mele, pierdute-n parfumul muscatei din
fereastra bunicii
Si-o sambata la sfarsitul iernii.

Zilele mele, masa rotunda cu prietenii alesi,
cu Sabin si Florea si cu alti o suta,
din vremea de azi, din vremea trecuta.

Zilele mele, o linie franta, iubiri care-au fost,
Viata mea toata, o fraza uitata,
si-o carte nescrisa, o vorba din doruri
la cei dragi neza.

Singuratatii, zilele ele, dorinte palide,
ramase cuminiti in trecerea lor

Zilele mele, geana din clipa fara intoarcere
cu povara regretelor din greselile facute
si vrute si nevrute.

Zilele mele, clipa-ntarziata, pe raboj lasata,
sperante pierdute intr-o grea virtute.

Le numar azi, cate au fost,
sperand la cate mai sunt din zilele mele,
sa le dau un rost, facandu-le simbrie
la ani cu demnitate ce ar urma sa fie.

Zilele mele, lumina ori umbra ce se asterne
peste aripa timpului,
cumpana peste curcubeie,
Le privesc cum se duc,
Fulgere aprinse spargand norii vremii,
sub care se scurg spre timpul tacerii,
cum datina cere si zilelor mele.


LA SECERAT

Din amintiri ce mi-au ramas
Dintr-un trecut indepartat,
Un ritual scaldat in vis
Era pe-atunci la secerat.

Pierdute-n lan cu graul copt,
Cu harnicie secerau
Codanele, si-n urmal lor,
Feciorii snopii grei
Adusi in fiecare claie.

Doar miristea mai respire
A seceris si-a bob curat.
Era tarziu, se insera,
Iar noi porneam incet spre sat.

La cina-n casa, mi-amintesc
Pe tata cum s-a bucurat
Si-a spus un Domane multumesc,
C-am ispravit de secerat!


NOAPTEA

Se intinde giulgiul noptii ca o panza de paianjen
peste campul scaldat in freamatul toamnei

Sfetnic, si bun si nebun,
leagan revoltei hormonilor,
Noaptea,
pe furis,
se strecoara-n sanul proaspat al serii
in haina ei de intuneric,
amagind visul fecioarelor.

Noatea,
alungand truda din zi,
adapost odihnei,
invaluind trupul trudit al omenirii,
ca-ntr-o matie de ostas ranit.

In haina ei, val peste lume,
sub pecete de intuneric
se ascund si se savarsesc
blestematiile lumii, cate-n luna si-n stele.

Noaptea un strigoi negru si trandav
Si carunt,
Desira-n itele ei lumina apusului
ori stralucirea din cosita stelelor.
Noaptea, ocrotitoarea iubirilor mari si marunte,
adapost oftatului
raspandit pe sanul incandescent al iubitei.

Noaptea,
Nascatoare de luceferi, de stele,
unde pulberea de aur a lunii
ninge revarsat
peste coama din piscuri.


Imbracat
in haina ei de taciune,
filozoful, scriitorul, poetul
aprind farmecul gandului,
topind in racla din suflet
parfumul creatiei pentru cei de azi
si care vor veni.

Noaptea,
un demon, mai mare peste nimic,
inselatoarea, amagitoarea
ce ascunde in cusca ei caudate glasuri,
inchisoarea din orbite,
si apoi,
pleaca anonima
topindu-se in lumina din zori,
luand cu ea trecatorul adormit,

Doar eu,
am insemnat pe Crucea Sudului
trecerea ei in rochie de carbine
poem de pe frunze vested,
ce poarta plansul iubitei
dupa cel plecat in zori,
asteptat mereu in prag de seara
si dorit,
la mereu adapostul
imperiului din noapte.


INGANDURAT

Ni-s florile cam ofilite-n glastra,
Parfumul varstei, risipit prin vreme.
Lumina fruntii, doar, mai e maiastra
Si n-are de vreo vraja a se teme.

Ingandurat privesc rabojul.
Si tu o faci, precum o fac si eu.
Trecutii ani stau marturie trudei
De-a fi un OM. Si-asa va fi mereu.


IN LUNCI

In lunci cu ierburi mari si grase
Si cu copaci cuminti si tristi,
Pe maluri calde si umbroase
Si azi, iubito, mai existi.

In lunci cu ape cristaline
Ce curg in vadul tainuit
Cu mierle si cu sturzi, iubito,
Si azi, ca ieri, te-am regasit

In lunci unde numai cu tine
Priveam luceferi cum s-aprind,
Pe bolta si-n imensitate
Din care chipul ti-l desprind.

Dar nu mai esti. O umbra doar,
Ca o stafie nevazuta,
Imi scurma ranile de jar
Si-mi toarce clipa cea tacuta.

Azi stiu: mi-ai fost lumina vietii
Si anilor bolanzi de-atunci,
In care ard vise pierdute
Si risipite-n seri prin lunci.


MAREA

Nestrunita, naravasa,
Incantare si abis,
O tristete uriasa,
Ori corolla unui vis,

Geamat valului in spume,
Rareori incremenita,
Zbaterea-n furtuni si-o stinge,
Doar in plastica strunita,

De poeti cantata-n vreme,
Drum de pulbere spre zare,
De la prima intalnire,
Marea mea iubire, Mare.


TOAMNA IN POIENI

Strecurata-n munti si codri,
Starnind ploile din cer,
Geme-n patul cu frunzare
In care sperante pier.

De-a te revedea sosita
In livezile de-acasa,
Ori in lunci cu maci de sange
Prinsi in ierburi de matasa.

Toamna-n rod si sus pe coaste,
Toamna-n mustul boabei coapte,
Toamna-n vise spulberate
Si-n chemari rostite-n soapte,

O privesc tesandu-si panza.
Peste tarini ea-i regina,
Visul mi-e topit in giulgiul
Macinat de-a ei rugina.

In balade toparcene
Te mai chem, stimata doamna,
Admirand aroma-ti dulce
In poieni scaldate-n toamna.


VIN BRUME

Cand luna noptilor, regina,
Sub poala codrului se-nchina,
Luceferi somnul vin sa-mi fure
Din rugul toamnei tras in mure.

Doar timpul picura rugina
Prin fragim, prin paltini, prin frunzis,
Iar vara straile-si aduna
Plecand din tarini pe furis.

Curand sosi-vor in palate
De codru, brume ce se prind
In promoroace strecurate
In flori de gheata si-n argint.

Si-n spuza impietrita
In albul din zapezi,
In somn vor trece tarini,
Pasunea din livezi.

Iar zilele de vara
Plecate peste creste,
Pastrati-le parfumul
In suflet, in poveste.

Vin vanturi prin coline,
Ingheturi prin ponoare
Vin Crivatul si-Austrul,
Vin zile cu ninsoare.

VRAJA DELTEI NOAPTEA

Se strecoara-n trestii luna
Stele-n ceruri se-aprind,
Pescarusi incheie zborul
Pe la cuiburi, de pe grind

Lisitele-si cheama puii
Sub aripi ocrotitoare,
Noapea-n ceata deltei lasa,
Tainic, bruma de racoare.

Lotca trece peste ape,
Ca o raza-n vis patrunsa,
Printre nuferi, delta pare
Oaza-n colt de rai ascunsa.

Ocrotit de vraja lunii,
Stam pe-un pat de stuf, pe grind,
Satul de pescari privindu-l,
Lampi in case cum se-aprind.

Cer deasupra, jos doar ape,
Delta, farmec, vis si dor.
Cherhanale si navoade,
Peste-al luciului zapor.

La o margine de lume
I-a fost dat deltei sai fie,
Paradis scaldat in nuferi,
Apelor, imparatie.

Cine i-a calcat meleagul,
Fermecat macar o vara,
Ii va duce-n taina dorul
Pana se va-ntoarce iara.


GORUNUL

Trecut prin vadul vremii, spre Olimp,
Gorunul fura soarelui sclipiri,
Si-mbraca blana iernii fara timp
In lacrima din ploi si din iubiri.

Maiestru sparge cerul, despuiat
De haina din frunzare, in galben inecate,
Stapan pe radacina din veacul rasculat
Si-n neguri de pamant, ascunse sub cetate.

Podoaba cerului si veacului trecut,
In ramul tau imi arde inca dorul
Incredintat suspinului tacut,
In geana noptilor ce mi-au aprins fiorul.

Mi-ai ocrotit iubirile dintai,
Gorunul meu, azi falnic intre brazi,
Cand ii ceream iubitei: mai ramai,
Tu, taina mi-ai pastrat-o pana azi.

Cand stelele-s aprope de culcare,
Spre asfintit cand luna se inclina,
Ma-ndrept tacut pe vechea mea carare,
Doar singur, spre gorunul din gardina.

Cand noaptea-si lasa haina, prin dealuri, prin gradini,
Gorunul meu ma cheama in prag de amintiri
Sa desfrunzim trecutul de patima si spini
Si sa pastram crednta in marile iubiri.


PRIMAVARA

Seminte de mugur
seminte de iarba
Sub soarele-amiezii
la Cronos in barba.

In vai curg suvoaie,
in zbateri de ape,
Vestind Primavara,
un zvon de aproape.

Se sting sub luceferi
zapezi de hermina,
Amiezile scalda
poieni in lumina.

Aprinsa mi-e lunca
in raze de astru
Si-n freamat de codru
topit in albastru.

In plai, ori prin maguri
incet se strecoara,
Cu strai in lumina
si chip de fecioara.

Priviti-o, prieteni,
din zori pana seara,
Maieastra pe culme,
sosind, Primavara!


GHIOCEL

Ghiocel, in albul tau
Vin lumini din soare
Si-n peisaj cu muguri noi
Tu esti prima floare.

Proaspat, alb ca o lumina,
Firav ca o boare,
Semn din zodiace noi
Iernii, care moare.

Ghiocel, argint sculptat,
Pata de hermina,
Iernii ultimul oftat,
Suras de virgina.

Mititel, plapand cum esti,
Lacrima din soare,
In iubiri ai strecurat
Albul tau din floare.

Azi, alaturi de-un oftat,
Nu e prima oara,
Eu in dar te-am oferit
Floare-n primvara.

Mai visez sa prin o zi
Fara de pacate,
Iar din alb de ghiocel,
Clipa lui de puritate.