Sunteți pe pagina 1din 11

In India antica se considera ca filosofia incepe o data cu Uponisoe care sunt comentarii la Vede.

Vedele sunt carti stravechi ale religiei brahmanice si consta in culegeri de imnuri, rugaciuni, vrai. Ele sunt
documentare inestimabile ale culturii universale. Uponisodele pun in evidenta existenta a doua orientari
filosofice. O tendinta spiritualista dupa care realul este determinat de un principiu spiritual suprem
principiul lui BRAHMAN si o tendinta realista dupa care realitatea este determinata de elementele de
natura materiala, reprezentarea acestei tendinte este filosofia Hardalake, carew este primul filozof al
lumii.
Uponisodele contin elemente importante de filosofie, una din filosofiile importante din secolul IV
V este Budismul (Buddha). Budismul este o filosofie dar si o religie, a fost adesea contestat ca scoala
filosofica sau atestat. Din argumentele pro si contra a dus o dubla ipostaza mai intai ca religie iar apoi ca
filosofie. Budismul este legat de numele printului SIDDHARTHA din familia SOKYA, a primit numele
de BUDDHA care inseamna iluminatul. Siddhartha era un print dintr-o familie nobila care impresionat de
suferintele oamenilor la varsta de 29 de ani a parasit familia, bogatia si s-a retras in pustiu unde a stat timp
de 7 ani ducand o viata de ascet consacrata meditatiei.
In jurul acestei personalitati s-au creat legende. Budda a descoperit sensul profund al vietii.
Descopera ca trasatura fundamentala a existentei umane este suferinta. Ajunge la descoperirea celor 4
adevaruri. Adevarul despre existenta suferintei, despre nasterea suferintei, despre nimicirea suferintei,
despre calea ce duce la nimicirea suferintei. Din acel moment BUDDHA incepe sa-si propovaduiasca
filosofia sa dar abia dupa 300 de ani regele ASOKA ii recunoaste statutul oficial al acestei filosofii, ridica
temple si monumente in locurile legate de viata si activitatea lui BUDDHA. Cea mai importanta carte a
budismului se numeste TRIPITAKA care guverneaza lantul reincarnarilor. Orice fiinta umana este
condusa de la o renastere la alta prin nesfarsite suferinte. Moartea nu-l elibereaza pe om de suferinte
pentru ca dupa moarte urmeaza o alta nastere. Reincarnarea este in functie de faptele omului, incat
oamenii pot trece dupa moarte in existenta ca animale, plant, spirite si chiar zeitati. Cea mai inalta treapta
a reincarnarii o reprezinta existenta de tip uman pentru ca numai in aceasta existenta este posibila aflarea
adevarului si atingerea treptei de iluminat. Importanta este ideea ca omul poate rupe lantul reincarnarilor
chinuitoare prin propriile sale eforturi constiente si poate dobandi nirvana, acea stare de beatitudine opusa
instabilitatii. Omul ajungand la adevar isi anihileaza dorintele, pasiunile si dobandeste o stare echivalenta
cu nirvana, stare de liniste.
\Pentru budism lumea inconjuratoare este o permanenta curgere de forme, lumea nu-i ordonata, ci
o lume care se formeaza mereu, este miscare, ea devine, nu exista, totul se modifica necontenit, trece de la
starea de nonexistenta la existenta. Ceea ce se modifica nu este lumea ca atare, nu sunt lucrurile reale,
budistii vad miscarea lumii si nu lumea in miscare, budistii participa emotiv la acea miscare, ei o deplang,
o simt ca o inconstanta, ca o nesiguranta, de aicea reiese conceptia pesimista asupra lumii. Visul
budistului este de a se situa deasupra evolutiei in care se gaseste, sa depaseasca aceasta transformare, iar
idealul este dobandirea nirvanei. 26147pph78vvb7l
Conceptia despre nirvana ca si filosofia budista in general a influentat intreaga cultura europeana.
Influentele se resimt la marii poeti, artisti. Conceptia pesimista o regasim in filosofia lui
SCHOPENHAUER. Marele poet Eminescu a cunoscut filosofia budista direct prin incercarea de a traduce
lucrari budiste iar indirect citind prelucrari din filosofia budista. Astfel in opera eminesciana gasim adesea
numele lui Buddha fata de care se exprima cu admiratie. Gasim termeni din filosofia budista, gasim idei
foarte apropiate de filosofia budista.
Cercetatoarea Amita Bhose care si-a dat doctoratul cu lucrarea Eminescu si India in capitolul
VI al acestei lucrari face analiza aproape a tuturor poeziilor lui Eminescu de inspiratie budista.
In afara de ceea ce afirma autoarea exagerand lucrurile cert este ca sunt poezii in care gasim
aceste influente.



Filosofia este o componenta a culturii, a vietii spirituale, alaturi de stiinta literaturii, arta,
religie, acestea formeaza cultura si viata societatii. Ea relationeaza cu celelalte componente, dar
nu se confunda cu niciuna dintre ele.
Fiecare domeniu disciplinar contine o nota specifica: fizica se poate nvata si aplica n
practica prin formule si legi fizice, matamatica prin demonstratii si axiome. Filosofia nu se poate
nvata sau aplica apelnd la formule sau legi. Nu exista formule sau legi filosofice. Filosofia este
gndirea asupra esentelor, principiilor ultime ale lumii si omului, nsa nefinalizata ntr-un
raspuns ultim, ci ntr-un exercitiu continuu al problematizarii.

I ntroducere n filozofia indiana
India are o straveche cultura si civilizatie, venind din mileniul al treilea nainte de Hristos,
de la civilizatia de pe valea Indusului (Harappa si Mohenjo-Daro) pna n zilele noastre. Ea a
supravietuit prin puterea care vine din spiritualitatea ei, cu toate ca a fost greu ncercata n istorie.
A trecut prin mai multe invazii, dominatii straine, razboaie, succesiunea de sute de ani a
domniilor moghule, stapnirea coloniala britanica si, partial, cele portugheza, franceza si
olandeza, separarea de India si formarea statelor Pakistan si Bangladesh, razboaiele cu China, cu
Pakistan, conflictul din Kashmir etc.
n istoria credintelor religioase din India antica, gndirea speculativa si cea filosofica au
jucat un rol foarte important, fiind emanatii ale culturii acestei tari. Filosofiile Indiei sunt, de
fapt, soteriologii, doctrine spirituale de mntuire. Descatusarea gndirii de religie a aparut n
principal ca nevoie a cercetarii problemelor de geneza a Universului, ntrebarile legate de
materie-spirit, suflet si existenta zeilor necesitnd o alta abordare, diferita de cea dogmatica.
Vedele, scrierile sfinte ale brahmanilor, nu permiteau speculatii asupra lumii si zeilor, rolul
punerii acestor interogatii revenind filosofilor.
Filosofia indiana si are originile n Upanisade si se fundamenteaza pe sase sisteme sau
scoli filosofice: Nyya, Vaiesika, Smkhya, Yoga, Mimms si Vednta. Scrierile filosofice
erau sub forma aforsimelor (Sutra), concise si obscure, iar Nyya si Vaiesika, ca si Budismul,
ignora creatorul suprem si inteligent. Toti filosofii aveau aceeasi conceptie despre materie si
suflet ("brahmanism rationalist"). Ei credeau ca "din nimic nu iese nimic", conceptia despre
originea lumii regasindu-se n codul lui Manu (jurisprudenta hindusa), idei preluate din Smkhya
si Vednta.
Vedele, de la religie la filosofare
ntreaga filosofie indiana se fundamenteaza pe textele Upanisadelor, care sunt, de fapt,
comentarii la Vede. Asadar, rationnd logic, Vedele stau la baza sistemului filosofic indian.
Dar ce sunt aceste Vede?
Culegerile de imnuri nchinate divinitatilor (cu rol de invocare, conjurare sau lauda)
existau nca din secolul XV .e.n si purtau denumirea de vede. Veda continea reflectiile si trairile
religioase, transmiterea lor facndu-se pe cale orala, cei nsarcinati cu raspndirea lor fiind
tinerii brahmani.
Vedele erau mpartite n Rg Veda (imnuri), Yajur Veda (formule sacrficiale), Sama Veda
(cntece, imnuri cntate) si Atharva Veda (descntece, imnuri cu utilizari magice de interes
personal), fiecare dintre acestea fiind compuse din Samhite (imnuri), Brahmane (comentarii n
proza) siUpanisade (comentarii filosofice).
Religia vedica este una naturalista, zeii identificndu-se cu forte ale naturii. Invocarea
acestor divinitati se facea dupa "calendar", nerespectarea "calendarului" ducnd la anumite
perturbari ale "Ordinii cele Bune". Prin intermediul vedelor, omul este nteles n analogie cu
Universul, de cele mai multe ori facndu-se o paralela ntre elementele corpului si cele ale
Universului.
Clasificarea vedelor
Cea mai importanta dintre vede este considerata a fi RgVeda. Aceasta se spune ca ar fi
continut n jur de 1028 imnuri nchinate zeilor, aici nefiind vorba de politeism, ci, asa cum
spunea Max Muller, de cathenoism (credinta n mai multi zei, fiecare dintre acestia fiind zeul
suprem). Autorul RgVedei este unul colectiv, fiind considerata drept cel mai autentic izvor al
mitologiei si religiei Indiei.
SamaVeda, sau imnurile cntate, erau oficiate de cate preoti special pregatiti pentru astfel
de ritualuri. Nu este nici un indiciu n ceea ce priveste numele celui care a adunat toate cnturile.
Colectia de imnuri este formata din cntece ntregi sau doar portiuni din acestea, preluate n
principal din RgVeda, transpuse si rearanjate pentru a se potrivi ceremonialurilor religioase la
care erau folosite.
Veda formulelor sacrificiale, YajurVeda, este colectia de imnuri care era folosita de catre
sacerdoti la actele sacrificiale. Esenta Yajurveda rezida n acele ncantari ce determina oamenii
sa initieze anumite actiuni.
Ultima dintre vede, dar nu neaparat si cea din urma, este AtharVeda. Aceasta colectie de
imnuri este numita si "veda vrajilor", ea cuprinznd sute de imuri folosite n anumite ocazii de
catre brahman (preotul ce supravegheaza buna desfasurare a ceremonialului si ndreapta
eventualele greseli).
Geneza n Vede
Brahmanele sunt acele tratate teologice (unii le numesc legende) care vorbesc despre
geneza Universului si despre creatorul acestuia. n imnurile filosoficeRgVeda, este relatata
aparitia creatorului lumii, acesta purtnd diferite nume: Prajapati, Brahmanaspati sau
Visvakarman (zeu personal). n imnul "Creatiunii", principiul creator este "Unul" (Universul
lund nastere prin "puterea caldurii"). Kama, emanatia spirituala a "Unului", este legatura ntre
fiinta - nefiinta, este dorinta, placerea senzuala. Conform Brahmanelor, creatorul se pregateste
prin asceza de marea creatie (exista si pasaje n care Creatorul si gaseste originea n apa -
nefiinta - Brahma), Satapatha, cea mai importanta Brahmana, vorbeste despre geneza
Universului (Creatorul fiind cel care a creat pamntul, vazduhul si cerul prin simpla rostirea a
cuvintelor ce le
desemneaza). De asemenea, Universul este conceput ca om cosmic, ca un Sine universal
(Purusha), dar si omul este vazut n mod analog cu Universul. Conform "unitatii", marea idee
a RgVeda, zeii sunt o emanatie a Unului, doctrina fundamentala a Upanisadelor. Textele acestor
scrieri contin cele mai relevante speculatii filosofice (cele brahmanice). "Cunoasterea superioara"
nu este privilegiul unei caste anume, ci poate fi accesibila oricui. Upanisadele, ca anexe ale
Brahmelor, sunt cele care ncearca sa dea raspunsuri la ntrebari precum "care este scopul
original al universului", "care este natura zeilor", "ce este spiritul si materia sau sufletul". Aceste
probleme legate de geneza apar n Brahmane, Upanisade, dar si n RgVeda.
Upanisadele pot fi atasate, dupa criterii speciale, la Vede. Ontologia upanisadica se
caracterizeaza printr-o tema comuna, identitatea Brahman-tman. Ideea despre existenta
spiritului universal, esenta tuturor lucrurilor, este exprimata n formule precum brahmsmi.
Dintre numeroasele upanisade care au fost identificate de cercetatori, doar 14 reprezinta un
interes filozofic aparte.
ntr-una din cele mai importante Upanisade, Brhadaranyaka-Upanisad, apare figura
nteleptului Yaynavalkya, un fel de Socrate al Indiei antice. n Chandogya-Upanisad este expusa
o teorie despre necesitate, Karman, iar n Katha-Upanisad se releveaza nsemnatatea
formulei samsara-moksa, precum si tema my.
I ndia brahmanica
Brahmanismul si Vedismul sunt componentele fundamentale n cadrul religiei hindu.
Vedismul ilustreaza religia vedica, nsa brahmanismul se refera uneori nu att la textele
brahmanice, ct la filosofia brahmanica din textele upanisadice.
Brahmanismul reprezinta nvatatura textelor Brahmanelor, dar si filosofia brahmanica
din Upanisade. Alaturi de vedism, brahmanismul este a doua mare subdiviziune a hinduismului.
Din
punct de vedere religios, Brahman (Dumnezeu) nlocuieste zeitatile mitologiei vedice.
Mitologia, pregnanta n Veda, lasa locul misticii n Upanisade. Idealismul magic este
nlocuit cu idealismul metafizic, ncununate n mistica. Se aduce o grea lovitura ideii de actiune,
de faptuire, ntruct tot ceea ce este legat de karma (actiune) atrage suferinta, exprimata prin
eterna rentoarcere n ciclul samsaric al existentei lumesti.
Ca si la vechii egipteni, n viziune indiana Dumnezeu salasluieste n inima omului, unde
se afla sufletul, sinele individual, tman. Termenul acesta este esential n filosofia indiana. El
desemneaza sufletul omului, sufletul universal n relatie cu sufletele individuale (jiva), sinele
individual n relatie cu sinele universal (Brahman), spiritul.
tman este noncreat, static, etern. El este spiritul, fiind diferit de simturi, de activitati
mentale, de trup, de psihic, de ego, de fapt nglobndu-le n el pe toate acestea. Lumina
lui atman este lumina mistica, esenta divinitatii, dar aceeasi cu a fiintei umane.
Scopul vietii omului, conform cu nvatatura upanisadica, este intuitia adevarului absolut
si anume unitatea dintre atman si Brahman. ntelepciunea upanisadica poate fi sintetizata n
mesajul ideii unitatii supreme dintre parte si ntreg, dintre om si Dumnezeu, dintre sinele
individual si sinele universal, exprimat prin identitatea dintretman si Brahman. Odata cu
sublima cunoastere a sinelui individual, a unitatii dintre atman si Brahman, omul experimenteaza
lumina interioara (antar jyoti ), lumina fiind esenta divinitatii si a spiritului.
Identitatea dintre sinele individual si sinele universal, dintre tman si Brahman reprezinta
fundamentul misticii si al spiritualitatii indiene. Este, de fapt, o tautologie. Totodata, exprima
ideea reintegrarii n constiinta universala, refacerea ntregului disociat n parti n urma
cosmogoniei. Repetitia acestei idei a identitatii supreme devine obositoare pentru unii, dar este
un laitmotiv n Upanisade. Se pune accentul pe importanta ei majora, fiindca, de fapt, reprezinta
sinteza suprema.
I ndia hinduista
Hinduismul reprezinta una dintre marile religii ale lumii, izvorta pe tarmul Indiei, dar
este, totodata, si un curent cultural si spiritual. De asemenea, simbolizeaza unitatea culturii
indiene. Gndirea indiana merge de la vedism, brahmanism, nspre hinduism, dar acesta poate fi
considerat si ca o sinteza ntre filosofia vedica si filosofia brahmanica. Elementele hinduiste sunt
prezente nca din perioada vedica. Astfel, mai corect dect trei momente distincte (vedism,
brahmanism si hinduism) vorbim despre o includere a vedismului si brahmanismului n
hinduism. Daca nu reprezinta religia hindusa sau unitatea culturala indiana, atunci hinduismul
desemneaza scolile filosofiei indiene. Chiar daca parerile sunt diferite printre comentatorii
avizati ai filosofiei indiene, totusi ea exista n forma ei specifica. De pilda, Rudolf Otto, n
cartea West stlische Mystik, defineste scolile filosofice indiene ca "doctrine ale mntuirii, nu
metafizica", iar Ren Gunon, n cartea Introduction gnrale l'tude des doctrines hindoues,
le numeste "metafizica pura". scolile de filosofie indiana sunt mai degraba moduri de gndire
dect sisteme filosofice.
scolile filosofice indiene se numesc darana (viziuni) si sunt, n esenta, soteriologii. Ele
sunt urmatoarele, mpreuna cu mentorii lor: Nyya lui Gautama, Vaiesika lui Ka aa, Smkhya
lui Kpila, Yoga lui Patajali, Mmms lui Jaimini si Vednta lui Bdarayana. Aceste scoli pot
fi grupate si doua cte doua potrivit cu ideologia lor, astfel: Nyya-Vaiesika, Smkhya-Yoga si
Prva Mmms-Uttara Mmms (Vednta). n afara lor, mai exista scolile de filosofie
buddhista si jainista, precum si scolile materialiste, ntre care Carvaka si Lokayata sunt cele mai
importante.
1. Nyya
scoala Nyya de filosofie indiana l are ca mentor pe Gautama, cel ce a scris Nyya
Stra, dar care nu este acelasi cu Buddha. Ea se distinge prin accentul pus pe logica. Metafizica
si psihologia n Nyya darana sunt continuate n Vaiesika darana. Nyya reprezinta n special
logica formala si filologia n filosofia indiana. ntre altele, se ocupa de mijloacele de cunoastere
din perspectiva metodei si le numeste pe urmatoarele: perceptia, inferenta, analogia, evidenta si
silogismul. Sunt enumerate 16 notiuni logice si se precizeaza ca eliberarea, mntuirea depinde de
o cunoastere corecta a naturii acestor notiuni.
2. Vaiesika
scoala Vaiesika face corp comun n teorie cu scoala Nyya de filosofie indiana.
Mentorul se numeste Ka aa, care nseamna "mncatorul de atomi", aluzia fiind la teoria originii
lumii din combinatia atomilor si pluralismul acestora ca puncte esentiale n doctrina
acestei darana (viziuni). Numele scolii provine din cuvntul sanscrit vie a si nseamna analiza,
discernare a specificitatilor. Importanta ei consta n categoriile logice n care sunt ncadrate toate
fenomenele. Acestea sunt sapte la numar: substanta, calitatea, miscarea, generalitatea,
particularitatea, nonexistenta si inerenta. Ele sunt definite si subdivizate. Inerenta sau conexiunea
inseparabila (samvaya) se distinge de conexiunea accidentala si separabila (sa
yoga) si reprezinta relatia dintre un lucru si proprietatile sale, ntreg si partile sale, gen si specii,
miscare si obiectul miscarii. Nonexistenta, la rndul ei, se divide n nonexistenta mutuala (de
pilda focul si crpa) si nonexistenta absoluta (de pilda focul n apa).
Sufletul, ca si n cazul altor scoli filosofice indiene, este considerat pur, a toate
patrunzator, fara nceput si sfrsit. Mintea se afla n interdependenta cu sufletul si-i ofera
posibilitatea de a cunoaste obiectele exterioare, ca si calitatile intrinseci. Dumnezeu este
prezent, cu toate ca nu ca zeu creator, ci ca suflet, sine universal. Atentia se acorda teismului
ntr-o faza ulterioara, att n Vaiesika, ct si n Nyya.
3. Smkhya
mpreuna cu Yoga, Smkhya formeaza una dintre cele mai importante scoli filosofice
indiene. Daca Yoga reprezinta mai degraba latura practica, experimentala, Smkhya, pe cea
teoretica, intelectuala. Mistica ilustreaza Yoga, cta vreme metafizica Smkhya. Calea este a
uniunii mistice n Yoga, dar a cunoasterii metafizice n Smkhya. Calea spre mntuire este a
tehnicilor n Yoga, nsa a gnozei n Smkhya.
Surendranth Dasgupta, n tratatul sau A History of Indian Philosophy, opineaza ca
diferenta dintre Smkhya si Yoga consista n faptul ca prima este ateista, iar a doua teista. Ideea
lui este preluata si de studentul sau, Mircea Eliade. Conform cu principiul teofanismului, sustinut
de Rudolf Otto, ca si de alti gnditori, cu credinta ca Dumnezeu este n toate si toate ntru
Dumnezeu, ateismul nu exista, ci este, de fapt, ignoranta.
Ca si filosofia buddhista, cea Smkhya are ca fundament textele upanisadice, unde
cunoasterea e drumul spre eliberare, dar unde credinta n Dumnezeu e fundamentala. Totusi
devotiunea are un rol important, iar sursa de inspiratie pentru teoria Smkhya este
poemul Bhagavad Gt. Chiar daca nu este vorba de Dumnezeu personal, ci impersonal,
Brahman, chiar daca nu devotiunea, ci gnoza (jna) este relatia omului cu el,
totusi Upanisade si, n consecinta Smkhya, nu pot fi niciodata socotite ateiste.
Dualismul Puru a-Prak ti, spirit-materie, este esential n filosofia Smkhya. Lumea nu
este privita ca iluzorie, ca my, cum se ntmpla n filosofia Vednta, ci ca reala. Suferinta este
universala si se afla la baza existentei, potrivit cu Smkhya ca si cu buddhismul de care o apropie
si accentul pus pe evolutie n ciuda creatiei, de fapt pe creatie n desfasurare, pe dinamismul
creatiei. ntre idealismul monist al filosofiei Vednta, bazata pe unitate, realismul critic al
filosofiei buddhiste, naltate pe teoria golului metafizic, filosofia Smkhya propune un realism
dualist. mpotriva ideologiei buddhiste si vedantine, Smkhya aduce urmatoarele argumente:
recunoasterea obiectelor cunoscute anterior contra doctrinei clipei iluminarii n buddhism
(kanavda); cunoasterea obiectelor exterioare contra idealismului vedantin (vijnavda), a
opune experienta teoriei; reducerea la absurd contra doctrinei vidului universal n buddhism
(nyavda).
amkarcrya, mentorul scolii Kevaladvaita Vednta, aduce o critica pertinenta
dualismului spirit-materie din filosofia Smkhya: Prakrti (materia) nu are inteligenta si
sentimente, prin urmare nu poate orienta creatia spre un scop anume si nu poate
crea; Purusa (spiritul), la rndul sau, nu poate crea deoarece se afla dincolo de relatii, de
categoriile experientei si actului, le transcende.
vara Ka, autorul celui mai vechi comentariu despre filosofia Smkhya,
intitulat Smkhya Krik, sustine ca exista trei feluri de suferinta: dhytmika, cauzata de fizicul
si psihicul persoanei n suferinta, prin boli sau prin despartirea de ceea ce este placut ori unirea
cu ceea ce este neplacut; dhibhautika, provocat de animale salbatice sau domestice, de insecte
sau vegetatie; dhidaivika, de origine divina sau celesta, provenind de la zei, demoni sau fortele
naturii. Durerea are drept cauza, ca n majoritatea soteriologiilor indiene, ignoranta sufletului.
Cele trei principii fundamentale ale filosofiei Smkhya sunt: realitatea ontologica a lumii
exterioare; intuitia unui sens teleologic al materiei si al experientei si dialectica eliberarii
sufletului din ciclul samsaric al nasterilor, mortilor si renasterilor. n ceea ce priveste realitatea
lumii exterioare, Kpila n Smkhya Stra I, 42 spune urmatoarele: "na vijnamtram
bhahyapratiteha" (Lumea nu este numai o idee, pentru ca avem aprehensiunea directa a
realitatii). Materia are trei calitati (guma): a)sattva - luminozitate, inteligenta, b) rajas - energie
motrica si activitate mentala si c) tamas - inertie si obscuritate. Smkhya crede n pluralitatea
sufletelor, ca jainismul, si se pronunta pentru eliberarea lor, moksa, adica purificarea spiritului de
urmele empiricului.
4. Yoga
Yoga a fost numita categorie specifica a spiritualitatii indiene si adeseori aceasta se
identifica cu binecunoscutul fenomen. Are o origine straveche, predravidiana si o mare
raspndire si popularitate datorate laturii practice.
Mentorul scolii Yoga este Patajali, cu lucrarea sa Yoga Stra (secolul al II-lea . H.). Se
impune distinctia dintre Yoga clasica a textului scris de Patajali si Yoga populara, formele vii
de Yoga.
Filosofia Yoga se bazeaza n mare parte pe teoria Smkhya. Cauza este suferinta,
conferita n primul rnd de egoism (asmit) si de ignoranta (avidy), scopul fiind eliberarea, ca
n majoritatea soteriologiilor indiene, dar si uniunea mistica.
n prima stra din tratatul sau, Patajali arata ca Yoga nseamna ncetarea starilor psiho-
mentale. Potrivit lui, exista cinci clase initiatoare ale acestor stari: necunoasterea (avidy),
egoismul (asmit), atasamentul (rga), aversiunea (dvea) si dorinta de a trai (abhinivea), n
ciuda vointei de eliberare.
Yoga si-a cstigat renumele prin tehnicile sale de eliberare. Ele sunt organizate n trepte,
de la cele fizice, fiziologice, psihice, mentale, pna la cele spirituale. ntruct Yoga este o
practica mai mult dect o doctrina filosofica, ncheiem aici expunerea referitoare la aceasta
scoala filosofica.
5. Mimms
scoala Mimms a lui Jaimini este foarte importanta pentru filologia indiana. Acest
sistem filosofic se divide n Prva Mimms sau "prima cercetare" si Uttara Mimms sau "a
doua cercetare", numita si Vednta. Ele se opun dualismului din scolile filosofice Smkhya si
Yoga, dar si logicii formale din sistemele Nyya si Vaiesika si propun monismul si speculatia
metafizica, sublimata n mistica.
Adeptii Mimms identifica actiunea cu "cunoasterea verbala", cea exprimata de verb,
adica o cunoastere-actiune care consta att n perceperea cuvintelor, ct si n "perceperea
cunoasterii", adica amintirea sensului cuvintelor. n lucrarea sa, Mimms Stra, Jaimini prezinta
ceremoniile sacre si rasplata care rezulta din ndeplinirea lor. Accentul este pus pe caracterul
revelat al textelor vedice, considerate non-create si eterne. Pornind de aici, sunetele articulate
sunt considerate vesnice si sacre. Legatura dintre sonor si sens nu se datoreaza unei conventii, ci
naturii interne a cuvntului. Prin urmare, n ceea ce priveste Mimms, discutia este mutata din
sfera filosofiei n cea a filologiei.
6. Vednta
Cronologic, Vednta este ultima dintre darana (viziuni), desi axiologic poate fi prima.
Prin aceasta, trebuie sa ntelegem desavrsirea ntregii mosteniri filosofico-culturale vedice, fiind
cea mai ipresionanta filosofie a Indiei.
Vednta mai este denumita si Uttara Mimms, n legatura cu scoala filosofica Prva
Mimms a lui Jaimini cu care are aspecte teoretice n comun. Cuvntul
sanscrit vednta nseamna "sfrsitul vedelor", dar si "sfrsitul cunoasterii" n sensul cunoasterii
atocuprinzatoare si al mplinirii supreme sau o revarsare dinspre gnoseologie spre ontologie,
dinspre "a cunoaste" spre "a fi". Vednta se plaseaza, de fapt, dupa textele vedice si ncheie un
mod traditional de gndire, deschiznd calea spre filosofia buddhista, fiind la confluenta dintre
hinduism si buddhism. Vednta nu se desprinde irevocabil de Veda, cu toate ca ataca unele
puncte ale filosofiei vedice, cum sunt: sacrificiul, ritualismul si caracterul revelat al acestor texte.
Se bazeaza, nsa, pe ntelepciunea Upanisadelor, la fel ca Smkhya si buddhismul.
Principalele conceptii filosofice ce transpar din acest curent filosofic se refera la Creator
(el este "Unicul"), toate manifestarile acestuia pe Pamnt sunt, de fapt, reprezentari ale
divinitatii, neaga existenta accidentelor n Univers (leagea cauza - efect), rencarnarea se
datoreaza nasterii noastre repetate pentru a termina lucrarea divina (auto-control asupra
destinului nostru) si exista mai multe cai de realiza uniunea cu divinitatea (intelectual, prin
actiuni sau emotii).
Unii cercetatori au acuzat filosofia scolii Vednta de ermetism si intelectualism, de
exagerare a laturii teoretice n detrimentul practicii. nsa, Paul Deussen, n cartea sa Das System
des Vednta, numeste cercetarile vedantine asupra misterelor fiintei drept cele mai intime si
rapide, desi nu stiintifice. Multe personalitati ale culturii indiene au adoptat filozofia vedantina si
adeseori filozofia indiana este identificata cu Vednta, marca cea mai pregnanta a soteriologiei
indice.
I ndia budista
Religia budista reprezinta una dintre cele trei asa numite religii "universale". Ea a fost
ntemeiata n India, sec. 6-5 .H. de catre Sakyamuni sau Buddha, adica "trezitul" sau iluminatul.
Budismul si trage seva din imensul sistem al filosofiei hinduiste vedice si upanisadice, n
cadrul caruia Buddha a aparut ca un reformator al unor credinte, greu de nteles si de aplicat
pentru oamenii obisnuiti.
Doctrina budismului timpuriu cu greu poate fi deslusita sub straturile depuse mai trziu.
Cert este ca n faza initiala continutul acestei doctrine formeaza nu att o conceptie religioasa, ct
un sistem etico-filosofic. Esenta acestei nvataturi o constituie cele patru "adevaruri supreme", a
caror descoperire a avut loc n momentul iluminarii lui Sakyamuni si pe care le-a facut cunoscute
la prima sa predica de la Benares. Aceste patru adevaruri sunt: teoria asupra existentei suferintei,
nvatatura despre cauzele suferintei, posibilitatea suprimarii suferintei si caile posibile care duc la
ndepartarea suferintei.
Budismul este, prin excelenta eliberare, iar eliberarea este problema nelipsita din orice
scoala si orientare filosofica indiana. Doar ca n budism, ea se pune cu acuitate sporita. n
viziunea budista, suferinta dobndeste o semnificatie ontologica universala, dat fiind ca ea
reprezinta corelatul si dimensiunea imanenta a existentei. Dincolo de ntelesul strict uman,
suferinta este expresia fragilitatii si caducitatii (annica) devenirii universale. De fapt, orice
existenta este o "tortura" (duhkha), ntruct este marcata de nastere, mbatrnire si moarte, totul
se transforma, curge si nimic nu are consistenta. "Nonsubstantialitatea" (anatta) este singura
realitate autentica. Continutul profund al suferintei umane, spune Buddha, este amplificat mai ale
de faptul ca nsusi eul nostru are o existenta efemera, nselatoare, ntruct omul este o particica a
acestui univers.
Rencarnarea sufletului este explicata prin "setea de viata", precum si prin neputinta
omului de a se detasa de lucruri sau ignoranta acestuia cu privire la caracterul iluzoriu al
formelor de existenta. Nestiinta este cauza care da nastere vietii succesive, n timp ce cunoasterea
celor patru "adevaruri sfinte" suprima sirul recarnarilor curmnd astfel si suferinta. Cel care
ajunge sa se convinga de caracterul iluzoriu al acestei lumi, atinge perfectiunea si devine sfnt
(bodhi sau arhat). Pentru el sirul rencarnarilor s-a sfrsit si poate sa intre sau sa se cufunde
n nirvana - stare ultima, ideala, catre care trebuie sa tinda orice ntelept.
nvatatura lui Buda este o ontosofie a eliberarii, iar nu o ontologie, el fiind preocupat de
felul n care ar putea fi abolita durerea existenta n lume si nu de cum este si ce este lumea.
nvatatura sa despre nesubstantialitatea eului, despre instabilitatea acestuia ca si doctrina despre
"originatia dependenta" nu se acorda cu nici o teorie etica nici cu teoria despre Karman, fiind n
totala opozitie cu ntreaga spiritualitate brahmanica; budismul, ca si jainismul de altfel, apare ca
o reactie la adresa brahmanismului, fiind comparat cu Reforma care a avut loc mult mai trziu n
occidentul european.
I ndia jainista
Jainismul este o religie nascuta pe teritoriul Indiei si se plaseaza ideologic ntre hinduism
si buddhism, o dovada fiind si scopul ei, mntuirea, vazuta ca eliberare, fie ca moksa (n
hinduism) sau ca nirvana (n buddhism).
Profetul jainismului, Mahavira (marele erou) s-a nascut si a trait n vremea lui Buddha si
totusi cei doi nu s-au ntlnit niciodata. Amndoi apartin castei razboinicilor (k atriya), pe care o
depasesc devenind lideri spirituali. Pe de alta parte, nu ca profeti ai unor religii noi, ci din
convingere ataca ritualismul si sacrificiul vedic, filosofia brahmanica prin teza
nonsubstantialitatii, ca si caracterul revelat al textelor vedice.
Dintre ideile fundamentale ale religiei jain retinem: doctrina despre karma (actiune) ca
lege universala, inexistenta unui zeu suprem ca si n buddhism, pluralitatea sufletelor,
relativitatea, ambiguitatea realului, ahi sa (a nu face rau altuia), satyagraha (casa adevarului) etc.
Conduita unui jain presupune: dreapta vedere, dreapta cunoastere si dreapta purtare.
Religia jain se impune prin respectul acordat vietii, care cere un regim alimentar strict
vegetarian, o mbracaminte si ncaltaminte fara piele, uneori chiar acoperirea gurii pentru a nu
nghiti vreo insecta s.a.m.d. Dintre credinciosii jain s-a remarcat n primul rnd Mahatma
Gandhi, socotit Bapuji, "tatal" natiunii indiene.
***
Cultura indiana a exercitat influente majore si asupra culturii romnesti. Spiritualitatea
indiana ncarcata de filosofie a fascinat unele personalitati literare din tara noastra. l amintim
aici pe Mircea Eliade, cea mai buna calauza pentru noi n ceea ce priveste cultura indiana. El nu
s-a simtit atras de filosofia indiana cu scolile ei, de teorie, ci de practica, de experienta religioasa,
de transpunerea ideilor n fenomene, de manifestarea sacrului. Nu dimensiunea erudita a culturii
indiene, ci expresia vie a spiritualitatii indiene l-a atras.
si marele nostru poet, Mihai Eminescu, a intrat n contact cu filosofia budista direct prin
ncercarea de a traduce lucrari budiste, iar indirect citind prelucrari din filosofia budista. Astfel,
n opera eminesciana regasim adesea numele lui Buddha, fata de care se exprima cu admiratie,
dar si termeni din filosofia budista sau idei foarte apropiate de cele promovate de Buddha.
Surse bibliografice:

1. ankarcrya - "Compendiul filosofiilor indiene", Ed. Herald, 2002
2. Mircea Itu, Julieta Moleanu - "Cultura si civilizatie indiana", Ed. Credis, Bucuresti, 2001
3. John Grimmes - "Dictionar de filozofie indiana", Editura Humanitas, Bucuresti, 1999
4. www. filozofie.3x.ro

S-ar putea să vă placă și