Sunteți pe pagina 1din 4

1.

Hans Kelsen
Este un remarcabil reprezentant al teoriei dreptului, expresia cea mai desvrit a pozitivismului
juridic i a normativismului, care a respins n totalitate poziiile dreptului natural, ale sociologiei juridice
sau ale colii istorice a dreptului. Afirmaia fundamental care st la baza teoriei kelsiene, este aceea c
dreptul este o ierarhie de norme, nu o succesiune de cauze i efecte, cum este cazul legilor naturale
studiate de tiinele naturii. n viziunea lui Kelsen, norma juridic se caracterizeaz prin cinci trsturi:
imperativul imperativ, constrngerea, validitatea, nlnuirea i eficacitatea.
Astfel, dac norma moral este un normativ categoric, fr condiii, (de ex. "s nu mini"), norma
juridic este un imperativ, prevederile sale sunt subordonate unei condiii (ex. "dac nu-i plteti
impozitul, vei plti penalizri").
Norma juridic este conceput sub regimul constrngerii, organizat i specific n raport cu
norma moral.
A treia condiie de ndeplinit ca o norm s fie juridic este validitatea. Ea provine dintr-o
superioar, preexistent, deoarece dreptul este conceput ca o disciplin de sistem.
A patra condiie subliniaz tocmai, n consecin c dreptul este un sistem ordonat i coerent.
Aceast ordonare se realizeaz pe niveluri, care constituie piramida nivelurilor juridice, deci orice sistem
juridic nu este altceva dect o ierarhie de relaii normative.
n al cincilea rnd, o norm juridic nu este valabil dect ea este efectiv, i se bucur de o
anumit eficacitate. Teoria dreptului a lui Kelsen se nscrie ca o contribuie titanic la dezvoltarea
gndirii juridice, prin aportul su specific n ceea ce privete rigoarea conceptelor juridice, abordarea
sistemic a dreptului, elucidarea relaiilor dintre norma fundamental i celelalte norme juridice,
conceperea dreptului ca un sistem dar i ca proces dinamic de concretizare, raionalizarea structurilor
dreptului, etc.

Hans Kelsen (1881 1973), distins jurist si teoritician al dreptului, este considerat a fi unul dintre principalii
reprezentanti ai pozitivismului juridic. S-a nascut la Praga, intr-o familie de evrei, a studiat dreptul la Viena si s-a
specializat in dreptul constitutional, in dreptul public si in filosofia dreptului. Pe parcursul unei cariere didactice
stralucite, in mai multe universitati europene si americsane, conjugata cu unele functii administrative, a reusit sa
elaboreze o doctrina juridica originala. In principala sa lucrare, aDoctrina pura a dreptului, considerata de exegeti
ca fiind expresia desavarsita a normativismului juridic, autorul respinge categoric teoria dreptului natural, teoria
sociologica privind justitia si teoria scolii istorice asupra dreptului. Convingerea lui Kelsen era ca teoria dreptului
trebuie sa fie pura, adica sa respinga orice influenta de natura politica, morala, sociologica ori istorica, sa fie o teorie
aeliberata de orice ideologie politica si de toate elementele stiintelor naturii, constienta de legitatea proprie a
obiectului ei si in acest fel constienta de specificul ei (aDoctrina pura a dreptului, Editura Humanitas, 2000, p. 5).
Scopul pe care autorul l-a urmarit prin aceasta lucrare, privind teoria asupra dreptului, aera de a-i dezvolta
tendintele indreptate nu inspre modelarea normelor de drept, ci exclusiv inspre cunoasterea acestora, si de a
apropia pe cat posibil rezultatele acestor tendinte de idealul oricarei stiinte obiectivitate si exactitate (p. 5). Este
vorba, asadar, de incercarea de a elabora o adevarata epistemologie juridica, in centrul careia este situata
urmatoarea problema: cum este posibila o cunoastere stiintifica a dreptului normativ?
Pentru atingerea acestui scop Hans Kelsen a delimitat, mai intai, cunoasterea juridica de autoritatea juridica. A
delimitat, apoi, in sens pozitivist, cunoasterea juridica de ideologia politica, de conceptiile morale si de orice influenta
de natura metafizica. Obiectul cunoasterii juridice il constituie normele, intrucat dreptul este inteles ca un sistem de
norme care reglementeaza conduita umana. aCu notiunea anormaa desemnam faptul ca ceva trebuie sa fie si mai
ales ca un om trebuie sa se comporte intr-un anume fel (p. 17). Autorul face separatia intre ceea ce este (fiinta) si
ceea ce trebuie (dezideratul) sa fie. Si sustine ca stiintele naturii studiaza ceea ce este, pe baza principiului
cauzalitatii, iar stiintele sociale, printre care si dreptul, vizeaza ceea ce trebuie, ca domeniu al normativitatii. Norma
vizeaza comportamentul virtual.
In maniera kantiana, Kelsen demonstreaza diferenta dintre legile naturii si legile din drept si morala. El considera
ca, asa cum in domeniul lui aeste actioneaza principiul cauzalitatii, tot asa trebuie sa existe si in domeniul lui
atrebuie un principiu de ordonare a cunoasterii privitoare la conexiunile normative. Principiul pe care il recunoaste,
in acest sens, este cel al aimputarii sau aatribuirii. aExact ca o lege a naturii, si o propozitie juridica leaga doua
elemente. Insa legatura care isi gaseste expresie in propozitia juridica are un inteles cu totul diferit de cea care
descrie legea naturii: cauzalitatea. Este evident ca legatura dintre crima si pedeapsa, delict civil si executie silita,
boala contagioasa si internare nu este una de tipul cauza-efect. In propozitia juridica nu se afirma, ca in legea
naturii ca, daca este A, este si B, ci ca, daca este A, trebuie sa fie si B, chiar daca in realitate B nu este. Faptul ca
sensul legaturii dintre elementele propozitiei juridice este diferit de cel al legaturii dintre elementele legii naturii isi are
originea in aceea ca legatura in propozitia juridica este realizata de catre o norma stabilita de autoritatea de drept,
deci printr-un act volitiv, in timp ce legatura de tip cauza-efect afirmata in legea naturii este independenta de orice
asemenea interventie (pp. 104-105).
Presupozitia necesara pentru cunoasterea oricarii ordini juridice reale, este considerarea ca valid a actului
aistoriceste prim prin care a luat fiinta o constitutie. Aceasta anorma de baza reglementeaza modul cum trebuie
folosita forta in comunitatea respectiva. Obiectul acestui trebuie il constituie regulile menite sa prescrie conduita
oamenilor in cadrul raporturilor sociale. Adoptarea anormei de baza sugereaza viziunea dinamica asupra ordinii
juridice, o ordine ce isi reglementeaza propria constituire. Constitutia, ca legislatie primara, valideaza legislatia
secundara. Privit diacronic, sistemul juridic se prezinta ca un preces in care normele se concretizeaza progresiv.
Prin concretizarea, normele secundare, adoptate de legiuitori competenti, micsoreaza lacunele si ambiguitatile
normelor primare.
Conceptul pe care se fundamenteaza normativismul lui Kelsen este cel de validitate, in sensul ca validitatea oricarei
norme juridice este asigurata sistemic, in functie de conformitate cu norma juridica superioara. Astfel, crede autorul,
teoria dreptului ramane pura, adica este ferita de orice amestec din afara sferei stiintei strict juridice. Aceasta
inseamna ca validitatea normei juridice nu depinde nici de eficacitatea sa, nici de actul de vointa care i-a dat
nastere, ci este legata doar de ansamblul edificiului juridic existent intr-un anume spatiu si intr-un anume timp.
Convingerea lui Kelsen este ca dreptul este un sistem care se intemeiaza si se dezvolta prin el insusi, ca un sistem
logic perfect deductibil. El este mai putin convingator atunci cand incearca sa demonstreze cum se intemeiaza
norma de baza, norma suprema: acautarea motivului de valabilitate al unei norme nu poate merge la nesfarsit,
cum se intampla cu cautarea cauzei unui efect. Ea trebuie sa sfarseasca la o norma care se presupune a fi ultima,
cea suprema. Ca norma suprema ea trebuie sa fie presupusa, deoarece nu poate fi stabilita de o autoritate a carei
competenta ar trebui sa se bazeze pe o alta norma, si mai inalta. O asemenea norma, presupusa a fi suprema,
este denumita aici norma de baza (p. 236)
Scris de Stefan Munteanu

Hans Kelsen un remarcabil reprezentant al teoriei dreptului, expresia cea mai desvrit
a pozitivismului juridic i a normativismului, care a respins n totalitate poziiile dreptului
natural, ale sociologiei juridice sau ale colii istorice a dreptului. Afirmaia fundamental
care st la baza teoriei kelsiene, este aceea c dreptul este o ierarhie de norme, nu o
succesiune de cauze i efecte, cum este cazul legilor naturale studiate de tiinele naturii.
n viziunea lui Kelsen, norma juridic se caracterizeaz prin cinci trsturi: imperativul
imperativ, constrngerea, validitatea, nlnuirea i eficacitatea.
Astfel, dac norma moral este un normativ categoric, fr condiii, (de ex. s nu
mini), norma juridic este un imperativ, prevederile sale sunt subordonate unei condiii
(ex. dac nu-i plteti impozitul, vei plti penalizri).
Norma juridic este conceput sub regimul constrngerii, organizat i specific n
raport cu norma moral.
A treia condiie de ndeplinit ca o norm s fie juridic este validitatea. Ea provine
dintr-o superioar, preexistent, deoarece dreptul este conceput ca o disciplin de sistem.
A patra condiie subliniaz tocmai, n consecin c dreptul este un sistem ordonat i
coerent. Aceast ordonare se realizeaz pe niveluri, care constituie piramida nivelurilor
juridice, deci orice sistem juridic nu este altceva dect o ierarhie de relaii normative.
n al cincilea rnd, o norm juridic nu este valabil dect ea este efectiv, i se bucur
de o anumit eficacitate. Teoria dreptului a lui Kelsen se nscrie ca o contribuie titanic la
dezvoltarea gndirii juridice, prin aportul su specific n ceea ce privete rigoarea
conceptelor juridice, abordarea sistemic a dreptului, elucidarea relaiilor dintre
norma fundamental i celelalte norme juridice, conceperea dreptului ca un sistem
dar i ca proces dinamic de concretizare, raionalizarea structurilor dreptului, etc


HANS KELSEN (1881-1973) eminent jurist austriac americanizat. A
fundamentat pozitivismul juridic i normativismul, lucrarea principal fiind
Teoria pur a dreptului.
Scopul lui Kelsen este s stabileasc ce este dreptul i cum este el, dar nu
cam ar trebui s fie sau cum trebuie el fcut. Astfel, o teorie pur a dreptului nu
trebuie s se lase contaminat de politic, etic, sociologie sau istorie.
Dreptul, n concepia lui Kelsen, este o ierarhie de norme, dar nu o
succesiune de cauze i efecte cum este cazul legilor naturale studiate de tiinele
naturii (ex. dac este nclzit un metal, acesta se dilat, dilatarea fiind cauzat de
nclzire; un ho trebuie pedepsit, furtul nu este cauza pedepsei, pedeapsa nu este
efectul furtului).
Kelsen a sintetizat urmtoarele premise ale teoriei pure a dreptului:
scopul teoriei dreptului este s readuc haosul i multiplicitatea la unitate;
teoria pur a dreptului este tiin. Ea nu vizeaz dorina sau voina n
drept, ceea ce trebuie s fie n drept ci ceea ce este;
tiina dreptului este o tiin normativ, nu o tiin a naturii;
teoria dreptului ca tiin normativ nu are ndatorirea de a cunoate
eficacitatea normelor juridice.
Dup Kelsen, norma juridic se caracterizeaz prin cinci trsturi:
- imperativul ipotetic, spre deosebire de imperativul categoric (norma
moral) care-i fr condiii, fr de ce, fr pentru c, prevederile normei
juridice snt subordonate unei condiii, dac nu plteti datoria, confiscarea
bunurilor; svrirea unei infraciuni - pedeapsa etc.;
- constrngerea;
- validitatea, norma juridic provine dint-o norm superioar,
preexistent, deoarece ea este conceput ca o component a sistemului;
- nlnuirea dreptul constituie un sistem ordonat, coerent. Aceast
ordonare se realizeaz pe niveluri, care constituie piramida nivelurilor juridice.
Or, ordinea juridic este o piramid, o ierarhie format dintr-un anumit numr de
niveluri de norme juridice, ntre care exist o condiionare ce determin
fundamentul validitii sale, existnd i norma fundamental - Grundnorm.
Aceasta nu face parte din teoria pur a dreptului, natura acesteia formnd
obiectul tiinei politice, eticii sau religiei.
- eficacitatea norma juridic este valabil numai dac este efectiv.
Din concepia lui Kelsen asupra dreptului rezult aa-numitul monism
kelsian: identitatea statului cu dreptul; a dreptului obiectiv cu cel subiectiv; a
dreptului public cu cel privat; a dreptului naional cu cel internaional.
Statul se identific cu dreptul pentru c el nu este altceva dect un sistem
juridic, un sistem de conduit uman i o ordine de constrngere social. Statul
nu poate fi i aciona dect n virtutea normelor juridice care l calific ca atare.
Or, ncercarea de a legitima un stat ca stat de drept este n realitate perfect
inadecvat, pentru simplu motiv c orice stat trebuie s fie cu necesitate stat de
drept.

S-ar putea să vă placă și