1

Disciplinarea plina de dragoste a lui Dumnezeu

(Partea a II-a)
de John F. MacArthur, Jr.

Epistola catre Evrei, capitolul 12, versetele 5-11. Am incercat sa raspundem la o intrebare foarte importanta si
anume: De ce se intampla lucruri rele oamenilor lui Dumnezeu? Atmosfera din ziua de azi in randul miscarii
evanghelice -- atmosfera in biserica de astazi -- care este, cred, si in mass-media este dominata de miscarea moderna
carismatica, o perspectiva a crestinismului care, spunand drept, este straina de Scriptura.

Daca te uiti la televiziunea crestina si tragi de aici concluzii despre teologia crestina, poti concluziona ca, din tot
ceea ce ai vazut, crestinismul este o cale a vietii ce duce la bogatie, la coafuri nerusinate si garderobe uimitoare,
duce la scene elaborate in show-rile de televiziune si scaune ciudate si aur pe orice, etc., etc., etc. Duce la bogatie si
prosperitate si fericire si confort si sa te simti cu adevarat bine. Vei auzi predicandu-se, in mass-media crestina,
"Evanghelia prosperitatii" ca Isus te vrea bogat, si Isus te vrea confortabil, si Isus te vrea plin de succes, si daca
suferi este pentru ca esti slab in credinta. Daca suferi, este pentru ca nu ceri ceea ce este de drept al tau.

Exista, de asemenea, in miscarea evanghelica contemporana, notiunea ca Isus, in vreun mod sau altul, va rezolva
toate problemele vietii tale. Asa ca, ni se spune din aceea parte a miscarii evanghelice, care este diferita de miscarea
carismatica, ca adevarata problema este ca trebuie sa ne apropiem de oameni pe baza "nevoilor ce le simt"... Cu alte
cuvinte, care sunt nelinistile, durerile, suferintele, ranile, disconfortul, problemele vietii din care oamenii se simt
rau...Noi trebuie sa le confruntam si trebuie sa le aducem la Isus, ca la unul care le va rezolva toate necazurile vietii,
cel ce-ti rezolva toate problemele, cel ce te face sa te simti confortabil, cel ce-ti aduce pace in viata ta plina de
probleme; Isus va elimina orice eveniment ce ne deranjeaza, orice relatie lipsita de confort si implinire --cumva Isus
va aduce pace in orice circumstanta dificila. Aceasta este evanghelia "nevoii simtite".

Avem, asadar, pe de-o parte evanghelia prosperitatii care promite ca poti fii bogat in Isus si iti rezolva toate
problemele. Si avem si evanghelia "nevoii simtite" care spune ca: "Ei bine, Dumnezeu chiar vrea sa-ti rezolve viata
si s-o faca calma cu desavarsire, plina de pace si confort si s-o implineasca si s-o satisfaca in orice mod imaginabil."
De fapt, ambele puncte de vedere se pot concluziona ca daca vin dificultati in viata ta, este probabil diavolul. Ceea
ce ai putea dori este sa afli cum sa-l gonesti, pentru ca e diavolul cel ce aduce toate aceste lucruri rele in viata ta. Ele
nu vin de la Dumnezeu; ele vin de la diavol.

Asa ca, asta te duce la un fel de antrenament in care trebuie sa te implici prin care sa stii sa anihilezi puterea
diavolului in viata ta sau a altora. Intri in acea notiune nebuneasca de a pronunta un fel de condamnari, cel putin la
nivel temporar sau atat cat priveste viata ta, asupra Satanei, incercad sa-l legi apoi sa legi demonii care sunt cauza
tuturor problemelor tale. Daca te poti angaja cu succes in legarea lui Satan si a demonilor, atunci poti elimina
disconfortul si suferinta si lipsa linistii din viata ta.

Toate acestea sunt nebiblice. Toata aceasta conceptie este gresita. De fapt, aceasta idee gresita prin care crestini
trebuie sa fie deasupra suferintei este o trista dezonoare la adresa tuturor acelor nobili credinciosi care au fost de-a
lungul vremurilor -- in istoria imparatiei lui Dumnezeu -- care au suferit, au suferit sever, au suferit persecutia, au
suferit martirajul -- toti acei eroi. De exemplu, enumerati in Epistola catre Evrei, capitolul 11: Abel si Enoh, si Noe,
si Avraam, si Sara, si Isaac, si Iacov, si Iosif, si Moise, si Rahab, si Ghideon, si Barac, si Samson, si Ieftaie, si
David, si Samuel, profetii -- toti acei ce au au stins puterea focului si au scapat de ascutisul sabiei, s-au vindecat de
boli, au fost viteji in razboaie, au pus pe fuga ostirile vrajmase, cei ce si-au primit inapoi pe mortii lor inviati, cei ce
au fost chinuiti nevrand sa primeasca izbavirea care li se dadea pentru a nu-si nega credinta, cei ce au suferit
batjocuri si batai si lanturi si inchisoare, sau au fost ucisi cu pietre, taiati in doua cu ferestraul, chinuiti; au murit
ucisi de sabie, au pribegit imbracati cu cojoace si in piei de capre, lipsiti de toate, prigoniti, munciti, au ratacit prin
pustiuri, prin munti, prin pesteri si prin crapaturile pamantului -- si de nici unul din acestia, este scris, nu era
vrednica lumea.

Ce spuneti de acesti oameni? Au fost ei oameni cu credinta slaba? Au fost ei oameni care nu au pus mana pe ceea ce
era a lor? Au fost ei oameni care n-au beneficiat de ceea ce era a lor? Nu l-au putut ei determina pe Dumnezeu sa
rezolve tot disconfortul lor? S-au intamplat astea doar pentru ca nu s-au increzut in Dumnezeu? S-au intamplat
pentru ca ei nu stiau ca ei ar fi trebuit sa fie prosperi? Poate s-au intamplat pentru ca ei n-au stiut cum sa-l "lege pe
Satan." Poate ei n-au stiut cum sa lege acei demoni.
2


Ce nebunie! Ce gandire eretica este aceasta! Acestia sunt barbati si femei dintre cei nobili. Acestia sunt eroii
credintei. Acestia sunt cei mai buni dintre oamenii lui Dumnezeu. Acestia sunt marii credinciosi ai istoriei si ei au
suferit imens. Ati putea adauga la aceasta lista, si probabil ar fi fost adaugati daca Epistola catre Evrei ar fi fost
scrisa astazi, apostolii ce au fost excutati sistematic. Si in final, ultimul dintre ei, Ioan, care a murit in exil in insula
Patmos.

Ce putem spune despre primii crestini? Despre toti acei crestini care au murit sub persecutia romana, care au fost
arsi in gradina lui Nero la petreceri pentru a lumina in intuneric? Dar ce spuneti despre toti acei ce au murit prin
groaznica persecutie inainte de secolul al IV-lea? Dar ce spuneti despre toti acei ce au murit in timpul Reformei?
Dar ce spuneti despre toti acei ce au murit pentru credinta in Inchizitia Catolica si au fost martirizati? Dar ce spuneti
despre toti acei credinciosi de dinaintea reformei protestante ce au fost ucisi sau martirizati: hughenoti, altii...? Dar
ce spuneti despre toti acei ce au suferit martiraj din timpul Reformei incoace? Dar ce spuneti despre toti acei
misionari care au fost ucisi de catrei cei carora vroiau sa le prezinte evanghelia?

Poate fi socant pentru tine sa stii ca 300.000 de crestini sunt martirizati in fiecare an, chiar in zilele noastre, conform
unei declaratii a lui David Barrett, editor la World Christian Encyclopedia. 833 in fiecare zi undeva in lume sunt
martirizati pentru credinta lor in Isus Hristos, in tarile ostile care urasc adevarul. Ce spuneti despre toti acesti
oameni? Au fost ei oameni cu credinta slaba? Au fost ei mai prejos ca marii credinciosi? N-ar fi trebuit ei sa stie ca
toata aceasta chestiune priveste confortul si prosperitatea, si sa aiba toate nevoile implinite? Nu asta conteaza? Nu sa
te simti bine conteaza? Ceea ce conteaza nu e sa ai un mediu perfect in care sa traiesti?

Adevaratii credinciosi de-a lungul veacurilor au suferit si cu cat erau mai credinciosi cu atat au suferit mai mult; nu
cu cat au fost mai credinciosi au suferit mai putin. Isus a spus:
"In lume veti avea necazuri" Ioan 16:33. Apostolul Pavel spune: "Toti cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie in Hristos
Isus, vor fi prigoniti." 2 Timotei 3:12. Daca a inteles cineva ca lucruri rele se intampla oamenilor lui Dumnezeu,
acela cu siguranta a fost apostolul Pavel. El spune in 2 Corinteni 4:8: "Suntem incoltiti in toate chipurile, dar nu la
stramtoare; in grea cumpana, dar nu deznadajduiti; prigoniti, dar nu parasiti; trantiti jos, dar nu omorati. Purtam
intotdeauna cu noi, in trupul nostru, omorarea Domnului Isus, pentru ca si viata lui Isus sa se arate in trupul nostru."
El a inteles ca lucruri rele li se intampla oamenilor lui Dumnezeu. Lucruri rele s-au intamplat din todeauna
oamenilor lui Dumnezeu. Aceste lucruri rele includ persecutie; aceste lucruri rele includ martirajul si pot include si
executia.

Cum am mai spus, este o statistica socanta si este una cu care guvernul Statelor Unite nu vrea sa aiba de-a face. Noi
am scris scrisori. Exista o organizatie care incearca sa se implice. Este socant sa realizezi ca in toata lumea 300.000
de crestini sunt martirizati in fiecare an. Nimic nu s-a schimbat. Exista o groznica suferinta pentru cei ce pronunta
numele lui Hristos si in final, cei mai credinciosi sufera cel mai mult pentru ca ei nu-si neaga credinta sub presiunea
si amenintarea mortii.

Acum, supunand tot ce se intampla in aceasta lume, chiar permitandu-i lui Satan sa fie activ in anumite lucruri care
chiar impiedica cauza lui Hristos, supunand tot ce se intampla este legea suverana a lui Dumnezeu. Voi spune ceva
la care probabil nu v-ati gandit, dar este adevarat: Satan este slujitorul lui Dumnezeu. I se permite sa faca doar ceea
ce Dumnezeu ii permite. El este slujitorul lui Dumnezeu si scopurilor Lui suverane. Tot ce se intampla este sub
domnia suverana a lui Dumnezeu. Isaia 45:7 spune: "Eu intocmesc lumina, si fac intunericul, Eu dau propasirea, si
aduc restristea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri." Suferinta, incercarile, persecutia -- tot felul de nenorociri sunt
sub suveranitatea lui Dumnezeu si se potrivesc scopurilor Sale, si in special scopurilor Sale pentru copiii Lui prea
iubiti.

Eroii credintei din Evrei 11 demonstreaza o ascultare extraordinara in fata incercarilor severe si in acelasi timp
demonstreaza o credinta neindoielnica nesovaita in scopurile lui Dumnezeu, o incredere nesovaita in suveranitatea
lui Dumnezeu. Scopurile lui Dumnezeu in suferinta, sunt chestiuni ce trebuiesc intelese: Dumnezeu are un scop
pentru suferinta noastra.

Avand lucrul acesta in minte, sa citim textul. Evrei 12, versetul 5: "Si ati uitat sfatul pe care vi-l da ca unor fii: Fiule,
nu dispretui pedeapsa Domnului." Aceasta este fraza pe care as vrea s-o retineti. Aceasta este disciplinarea
Domnului despre care vorbim. "Nu dispretui pedeapsa Domnului si nu-ti pierde inima cand esti mustrat de El. Caci
3

Domnul pedepseste pe cine-l iubeste, si bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeste. Suferiti disciplinarea sau
pedeapsa: Dumnezeu Se poarta cu voi ca si cu niste fii. Caci care este fiul pe care nu-l pedepseste tatal? Dar daca
sunteti scutiti de pedeapsa, de care toti au parte, sunteti niste feciori din curvie, iar nu fii. Si apoi, daca parintii nostri
trupesti ne-au pedepsit, si tot le-am dat cinstea cuvenita, nu trebuie oare cu atat mai mult sa ne supunem Tatalui
duhurilor", adica Dumnezeu, "si sa traim? Caci ei intr-adevar ne pedepseau pentru putine zile, cum credeau ei ca e
bine; dar Dumnezeu ne pedepseste pentru binele nostru, ca sa ne faca partasi sfinteniei Lui. Este adevarat ca orice
pedeapsa (disciplinare), deocamdata pare o pricina de intristare, si nu de bucurie; dar mai pe urma aduce celor ce au
trecut prin scoala ei, roada datatoare de pace a neprihanirii."

Ceea ce identifica pentru noi acest pasaj este disciplinarea Domnului. Putem spune ca Dumnezeu aduce incercari
dificile in vietile noastre pentru a-si indeplini scopurile. Aceasta face parte din procesul nostru de transformare dupa
imaginea Fiului Sau. Perfectionarea noastra cere disciplinare.

Asa cum am vazut data trecuta, in introducerea facuta acestui pasaj, Dumnezeu are patru scopuri in disciplinare.

Scopul #1: Rasplatire

Unele disciplinari care vin in viata ta, unele circumstante negative, unele -- care la suprafata -- incercari/lucruri
"rele" care vin in viata ta sunt deoarece ai pacatuit si trebuie sa fii pedepsit pentru ca Dumnezeu este sfant si isi vrea
copiii sfinti. Cu alte cuvinte, e o rasplatire pentru a creea in noi o ura pentru pacat din cauza consecintelor sale
dureroase. Am vazut lucrul acesta data trecuta. L-am vazut pe David ca ilustrare. David a suferit imens in viata lui
pentru ca Dumnezeu il pedepsea pentru pacatul lui pentru ca el sa invete sa fie sfant pentru al putea onora pe
Dumnezeu si sa fie binecuvantat.

Scopul #2: Prevenire

In al doilea rand, Dumnezeu aduce suferinta in vietile noastre pentru a ne preveni. Am vazut lucrul acesta in cazul
lui Pavel. Dumnezeu, de fapt, i-a infipt o sulita chiar prin inima. "Un tepus in carne", il numeste el, pentru al feri de
a fi mandru. Dumnezeu aduce anumite lucruri in viata noastra pentru a ne smeri. Unele din disciplinarile Lui sunt
pentru ca noi am fi pacatuit si ne-am face rau noua insine si l-am dezonora pe Dumnezeu daca El nu ar face anumite
lucruri pentru a ne retine.

Scopul #3: Educare

In al treilea rand, Dumnezeu aduce suferinta in vietile noastre pentru a ne educa, astfel incat noi, prin acea incercare,
sa invatam ceva despre noi si ceva despre maretia lui Dumnezeu. Pentru a ilustra lucrul acesta l-am folosit pe Iov.
Iov a ajuns prin suferintele lui teribile la o adevarata intelegere a lui insusi si o mai mare intelegere a lui Dumnezeu
decat a avut vreodata. In incercari, in suferinte si in dureri discernem noi mai clar cine este Dumnezeul nostru.

Scopul #4: Anticipare

Si, in al patrulea rand, Dumnezeu aduce suferinta in vietile noastre cu scopul anticiparii, deoarece noi avem nevoie
sa tanjim dupa Imparatia Lui. Noi avem nevoie sa avem o persectiva din ce in ce mai cereasca. Avem nevoie sa ne
desprindem tot mai mult de legaturile pamantesti. L-am vazut pe apostolul Ioan ca o ilustratie clasica a acestui lucru.
Ioan, suferind mult in exil, suferind cu inima franta din cauza mortii spirituale a celor cinci din sapte biserici din
Asia Mijlocie. Ioan, prin suferinta peste suferinta din cauza a ceea ce vedea, i sa aratat o frantura din viitor, o
frantura din gloria eterna si a spus: "Chiar si asa, vino Doamne Isuse." El a avut suficient din suferintele pamantesti.
Pavel la fel. El tanjea sa fie in prezenta lui Hristos si sa fie eliberat de suferinta acestei lumi.

Deci, Dumnezeu este cel ce-si disciplineaza copiii pentru scopurile: retributie, prevenire, educare si anticipare.

Acum, uitati-va la versetul 5 -- doar inceputul versetului -- si va voi aminti unde am ramas data trecuta. "Si ati uitat
sfatul pe care vi-l da ca unor fii?" Si, autorul continua in versetul 5 sa spuna: "Fiule, nu dispretui pedeapsa
Domnului si nu-ti pierde inima cand esti mustrat de El..." El le aminteste de Vechiul Testament. El le citeaza din
Proverbe 3:11 si urmatoarele versete. El le citeaza un pasaj din Vechiul Testament din cauza intrebarii care apare
4

aici -- o intrebare fireasca -- ati avut tot acest capitol minunat, capitolul 11, toti acesti mari eroi si toti au suferit
profund pentru cauza lui Hristos.

V-am spus saptamana trecuta despre lectura mea continua a istoriei lui Wiliam Carey. Suferinta din viata acestui om
este mai mult decat iti poti imagina ca poate sa indure o persoana. Chiar in lectura de cateva ore de ieri am citit ca el
a avut un fiu numit Felix care avea 37 de ani cand a murit. La 37 a murit. El era un mare lingvist si un mare misionar
-- care a trecut prin mai multe lupte. Dar, doar amintind de viata fiului sau si durerile vieti...Prima sa sotie a murit la
nasterea unui copil; el a ramas cu doi copii. El s-a insurat cu alta crestina draguta. Dupa multi ani de pregatire el a
terminat traducerea Scripturii in limba unei alte tari din Asia. S-a suit intr-o nava cu sotia sa si cinci copii -- doi din
casatoria anterioara, cred, si trei cu actuala sotie -- aveau cinci copii si mergeau impreuna. Avea si o tiparnita mica,
si toata munca lui de-o viata (din aceasta traducere). Vroiau sa ajunga la campul de misiune cand o furtuna a impins
nava intr-un loc mai larg al raului -- s-a scufundat nava -- sotia lui impreuna cu trei din cei cinci copii au murit. El s-
a luptat in apa sa-i salveze, dar nu a putut. S-a asezat pe mal, isi pierduse familia, munca de-o viata, tiparnita, totul.
Atunci, William Carey a auzit ca acesta, fiul sau, in care investise asa mult din viata lui, care era trimis intr-un camp
de misiune, a pierdut tot ce-i era mai pretios, inclusiv munca lui de-o viata.

Intrebarea apare: Dumnezeu sau diavolul face lucrul acesta? Nimic nu s-a intamplat in viata lui Felix care sa nu i se
fi intamplat lui Iov. Nimic nu s-a intamplat in viata lui William Carey care sa nu se fi petrecut si in viata lui Iov.
Trebuie sa recunoastem ca Felix a trecut printr-o perioada foarte intunecata si dureroasa, pierzand doua sotii si
majoritatea familiei sale si toata munca sa. El a trecut printr-o perioada groaznic de intunecata, dar in sfarsit a fost
readus tatalui sau si misunii de acolo si readus muncii de misiune pana la sfarsit. La vasta de 37 de ani a murit in
floarea varstei, o alta durere mare pentru tatal sau din pricina talentului si imensei sale priceperi pentru slujire in
misiune. Acesta suferinta peste suferinta l-a modelat pe William Carey in omul care a fost.

In ce priveste disciplinarea Domnului, Vechiul Testament ne aminteste aceasta: este de la Dumnezeu. "Nu dispretui
pedeapsa Domnului si nu-ti pierde inima cand esti mustrat de El." Tie iti vorbeste. Uitati-va la prima parte a
versetului 5. "Si ati uitat sfatul pe care vi-l da ca unor fii: Fiule, nu dispretui pedeapsa Domnului..." Acesta este un
mesaj pentru credinciosi, intelegeti acesta? El vorbeste unor credinciosi. Li se adreseaza cu "fiilor". Acest pasaj nu
este adresat necredinciosilor; va este adresat voua, fiilor. Va vorbeste voua.

Am vazut deja scopurile lui Dumnezeu; vreau sa va introduc in text si sa va arat trei lucruri diferite care apar in acest
text care ne vor ajuta sa intelegem disciplinarea Domnului: doua pericole in disciplinare, doua dovezi in disciplinare
si doua roade ale disciplinarii. Pericole, dovezi si roade.

I. Pericole in disciplinare

Hai sa ne uitam, in primul rand, la pericolele ce apar in disciplinare. Toti vom trece prin disciplinare si impreuna cu
disciplinarea vin si cateva pericole: doua lucruri care sunt pericole pentru indeplinirea scopurilor lui Dumnezeu in
disciplinare. Dumnezeu vrea sa realizeze ceva disciplinandu-ne. El vrea sa ne asemanam tot mai mult imaginii lui
Hristos. El vrea sa ne descopere tot mai mult din El Insusi -- aceasta este educarea. El vrea sa ne fereasca de pacat.
El vrea sa ne smereasca pentru a fi mai folositori. El vrea sa ne pedepseasca pentru pacatele comise pentru a nu le
mai repeta. El vrea sa umple inimile noastre cu anticiparea gloriei... Toate aceste lucruri le-am vazut. Dar, acestea
functioneaza daca evitati cele doua pericole.

1. Pricolul numarul unu: "Nu dispretui--".

Dispretul este primul pericol in disciplinare. Domnul aduce o disciplinare cu un anumit scop in viata ta, Domnul
aduce educare in viata ta prin dificultati, si tu o dispretuiesti in loc sa o imbratisezi. Asta inseamna sa "judeci gresit",
sa "tratezi cu usurinta" in loc sa o tratezi atat de serios pe cat trebuie. "A nu esua," inseamna sa iei in considerare
adevaratul scop al acestei disciplinari, adevaratul rezultat ce trebuie sa fie si adevaratul sfarsit. Priviti disciplinarea
nu ca pe o nenorocire temporara, ci ca pe o realizare pe care Dumnezeu vrea sa o infaptuiasca pentru binele tau si
gloria Lui.

Drept vorbind, exista multi care nu vad dincolo de durere pentru ca sunt absorbiti de ei insisi, sunt centrati pe sine,
sunt preocupati doar de confortul propriu... In miscarea evaghelica din ziua de astazi, toti acesti oameni care pretind
ca au aceasta mare credinta, sa creada ca Isus ii poate face bogati, si acesti oameni care vin si vor ca Isus sa le
5

rezolve toate problemele si demonstreaza un fel de credinta la acest nivel -- eu cred ca acesti oameni sunt foarte
nepasatori de adevaratele probleme ale vietii. Aceste probleme chiar ii devasteaza ca si cum ar fi o surpriza ca ele se
petrec, deoarece ei nu au asteptat decat prosperitate si confort. Exista multi oameni care nu pot trece de durere
deoarece ei cred ca, crestinismul este un fel de cec in alb si din momentul in care devii crestin Dumnezeu iti va da
tot ceea ce doresti. Cand nu capeti devii furios. Dispretuiesti; tratezi cu usurinta sau judeci gresit; esuezi in
intelegerea adevaratului scop a ceea ce se petrece.

Aceasta se poate intampla in mai multe feluri. Poti sa ajungi in situatia in care sa nu poti vedea dincolo de durere,
prin impietrire. Acesta este o "impietrire fata de Dumnezeu". Devii impietrit. Devii rezistent in loc sa devii modelat
sub disciplinarea Lui, in loc sa faci o examinare a inimii cum am vazut data trecuta, spunand: "Este oare rasplata?
Oare face parte din prevenirea lui Dumnezeu in viata mea? Oare face parte din educarea mea? Oare face parte din
dorinta lui Dumnezeu de a construi in mine anticiparea gloriei?" In loc de a pune aceste intrebari, devii manios pe
Dumnezeu, devii ostil, inima ti se impietreste, devii nesimtitor, si atunci -- acesta este pericolul -- zadarnicesti
realizarea scopului lui Dumnezeu si fara indoiala iti va garanta disciplinari mai mari.

Nu numai prin impietrire poti dispretui disciplinarea, dar si prin cartire. Ca Israel in pustie: a cartit, s-a plans.
Oamenii au devenit maniosi pe Dumnezeu; au devenit nemultumiti de El. Au devenit furiosi. Erau iritati de
Dumnezeu ca si cum El n-ar stii ce face. Arthur Pink spune: "Dumnezeu intotdeauna pedepseste a doua oara, daca
nu suntem smeriti de prima pedeapsa." Amintiti-va cata impuritate exista in aur. Vedeti-va coruptia din propria
inima si minunati-va cum Dumnezeu nu v-a lovit mai puternic." Este intelepciune, asa e? Numarati-va
binecuvantarile si vedeti ca incercarile voastre nu erau cele pe care le meritati de drept.

Deci poti dispretui disciplinare prin impietrire, prin catire si chiar punerea de intrebari. "Ce se intampla? De ce se
intampla? De ce-mi faci asta? De ce eu?" Orice fel de atitudine de genul acesta impiedica indeplinirea scopului lui
Dumnezeu in disciplinare si duce la o pedeapsa mai mare.

Dar cred ca cel mai important -- adica, din moment ce este important sa amintesc de impietrire si cartire si pus de
intrebari, cel mai intalnit mod prin care se dispretuieste, prin care se ia disciplinarea cu usurinta este prin indiferenta,
un esec in a ne schimba. O lasi sa vina, sa se duca si nu se schimba nimic in viata ta. Mergi mai departe pacatuind.
Mergi mai departe cu egoismul tau. Prin unul sau prin toate din aceste moduri poti trata disciplinarea lui Dumnezeu
cu indiferenta, ii poti arunca o vedere, te poti gandi un pic la ea...Este exact ce inseamna termenul. Inseamna, "sa te
gandesti un pic", nu sa o vezi la adevarata valoare.

Cred ca din cauza anilor de studiu asupra Scripturii, cand o incercare vine in viata mea, prin harul lui Dumnezeu --
imi pun imediat intrebarea daca este un lucru profund. Este ceva ce Dumnezeu vrea sa implineasca in mine. Este
ceva ce Dumnezeu face in viata mea. De fapt, nu v-am mentionat una din experientele mele recente. Doctorul meu,
care chiar mi-a salvat viata, era aici duminica trecuta si a spus: "De ce n-ai amintit de intamplarea prin care tocmai ai
trecut?" I-am spus: "Ei bine, nu fac asta prea des." E unul din lucrurile care le fac destul de rar. El a spus: "Ar fi
trebuit sa amintesti." Asa ca i-am spus: "Poate o sa-o amintesc." Si i-am spus: "Nu stiu daca stiam cat de grav era.
Cand am intrat in cabinetul dumneavoastra, pentru a gasi ceva ajutor pentru durerea si incapacitatea de a respira,
pentru ca aveam cheaguri de sange peste tot prin plamani -- si nu stiam -- dar cand am intrat in cabinet n-am stiut cat
de rau eram si nu-mi amintesc sa va fi intrebat vreodata." I-am spus: "Cat de grav a fost?" El a spus: "Mai aveai de
trait intre doua si 24 de ore maximum." "Oo," am exclamat eu. "Deci, a fost destul de grav."

Am stiut atunci ca este serios m-am gandit ca as putea sa mor, dar singurul gand care a persistat in tot acest timp -- si
stiu ca este harul lui Dumnezeu si din cauza constantei expuneri la Cuvantul lui Dumnezeu -- gandul era: "Doamne,
care este scopul Tau? Ce incerci Tu sa realizezi? Ce trebuie eu sa stiu de la Tine?" Acesta este o experienta foarte
profunda si adanca; nu este o experienta obisnuita -- nici una din suferintele vietii nu este nesemnificativa. Nu vreti
sa o tratati cu usurinta; vreti sa o tratati profund, si sa o priviti din perspectiva lui Dumnezeu. Nu dispretuiti.

2. Pricolul numarul doi: " Nu te descuraja cand esti mustrat de El --".

Acesta a fost primul pericol in disciplinare. Al doilea pericol... uitati-va din nou la versetul 5. Scrie nu numai "nu
dispretui", ..." nu-ti pierde inima cand esti mustrat de El."
Nu comenta -- asta e in exterior -- nu izbucni contra lui Dumnezeu si nu te descuraja -- in interior -- e la fel de rau.
Exista oameni care nu se pun impotriva lui Dumnezeu, nu sar cu intrebari, nu cartesc... Ei doar se prabusesc.
6

"Offff...E mai mult decat pot indura. Offff...". Ii cunoasteti, ei sunt in stare sa va spuna toata povestea lor trista de
fiecare data cand ii vedeti, in loc sa spuna: "Stii, trec printr-una din perioadele minunate: Dumnezeu ma
perfectioneaza. "

"Ohhhhh...Nu inteleg. Incerc sa indur, frate." Acesti oameni renunta si devin inerti, spun ceva de genul: "Nu stiu
daca sunt mantuit."

Ei uita Psalmul 34:19 -- cred ca versetul 19 -- unde spune: " De multe ori vine nenorocirea peste cel fara prihana."
Noi avem mai multe nenorociri decat cel necredincios, stiti asta? Dar ele se sfarsesc cand murim. Dar noi avem mai
multa suferinta decat cel necredincios deoarece noi suntem loviti si de cei necrediciosi care urasc ceea ce
reprezentam si suntem loviti si de Dumnezeu care ne vrea sfinti.

Acesti oameni simt cateodata ca li se clatina credinta. Ei incep sa se indoiasca -- pun la indoiala intelepciunea lui
Dumnezeu, planul lui Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu... si sfarsesc ca in Psalmul 42, ca psalmistul, si sunt
surprinsi dupa ezitarea initiala si spun: "Pentru ce te mahnesti, suflete, si gemi inauntrul meu? Nadajduieste in
Dumnezeu, caci iarasi Il voi lauda." Trebuie sa se ridice la suprafata, nu-i asa?

Nu dispretui si nu te descuraja. Nici nu izbucni si nici nu te prabusi. Acestea sunt cele doua pericole in disciplinare
care impiedica ceea ce Dumnezeu vrea sa realizeze.

II. Dovezi in disciplinare

In al doilea rand, exista aici doua dovezi in disciplinare...doua dovezi. Doua lucruri care sunt dovedite de
disciplinare si le vom vedea care sunt in versetele de la 6 la 8. "Caci Domnul pedepseste pe cine-l iubeste, si bate cu
nuiaua pe orice fiu pe care-l primeste.
Suferiti pedeapsa: Dumnezeu Se poarta cu voi ca si cu niste fii. Caci care este fiul pe care nu-l pedepseste tatal? Dar
daca Sunteti scutiti de pedeapsa, de care toti au parte, Sunteti niste feciori din curvie, iar nu fii."

Stiti, Satan iese adesea victorios in incercarile noastre, prin modul in care noi raspundem. Multi crestini raspund
incercarilor cu disperare si descurajare, altii le dispretuiesc, altii simt ca Dumnezeu este undeva departe. In loc de
incredere, indoiala isi face loc. In loc de liniste, framantarile vin. In loc de multumire, vine resentimentul. In loc de
speranta -- stiind ca Dumnezeu ne desavarseste, ca incercarea rabdarii noastre este o lucrare perfecta -- in loc de
speranta si multumiri, ganduri de amaraciune se ridica catre Dumnezeu. Si ne plangem ca psalmistul in Psalmul 10:1
care spune: "Pentru ce stai asa de departe, Doamne? Pentru ce Te ascunzi la vreme de necaz?"
Domnul nu se ascunde. Acelasi psalmist spune:"Domnul este ajutorul care nu lipseste niciodata," nu-i asa?

El nu se ascunde. Nu dispretuiti si nu te descuraja. Noi spunem: "Cum pot sa evit acestea?" Intelegand cele doua
dovezi care ar trebui cu adevarat sa te ridice.

1. Dovada numarul unu: demonstreaza ca Dumnezeu te iubeste.

Primul lucru pe care disciplinarea ta il arata este -- primul lucru pe care suferinta il demonstreaza este - ca
Dumnezeu te iubeste. Versetul 6: "Caci Domnul pedepseste pe cine-l iubeste." Acesta este motivul pentru care nu
trebuie sa dispretuiesti sau sa iei cu usurinta suferinta. Acesta este motivul pentru care nu trebuie sa cartesti sau sa
devii nepasator sau plin de intrebari. Deoarece suferinta este o evidenta a dragostei. Toate vin din dragostea Lui.
Cand vii la Hristos, ai radacina si temelia pusa in dragoste. Noi il iubim pe El fiindca "El ne-a iubit intai". Noi ar
trebui sa avem radacina si temelia pusa in dragoste. Ce vrea sa zica Pavel in Efeseni 3 cand spune acest lucru? El
vrea sa spuna ca noi ar trebui sa avem siguranta dragostei lui Dumnezeu pentru noi. Temelia vietii mele este ca
Dumnezeu ma iubeste, corect?

Asa de mult m-a iubit Dumnezeu ca a dat pe singurul sau Fiu. Asa de mult m-a iubit Dumnezeu ca a m-a ales inainte
de intemeierea lumii. Asa de mult m-a iubit Dumnezeu ca a turnat in mine dragostea Sa si mi-a iertat pacatele si ma
considera neprihanit in Hristos. Asa de mult m-a iubit Dumnezeu ca prin Hristos pregateste un loc pentru mine in
locasul Sau in glorie. Dumnezeu ma iubeste. Asta este o siguranta pe care nimic nu v-a putea clatina vreodata. Ai si
tu siguranta dulce ca dragostea este in spatele tuturor necazurilor tale.

7

Un barbat a intrebat un baietel: "De ce te uiti peste zid?" Baietelul l-a privit si i-a spus: "Pentru ca nu pot vedea prin
el." Stiti, viata poate fi asa. Crestini descurajati, la un anumit punct, trebuie sa va urcati sa priviti peste zid si ceea ce
veti vedea este un Tata iubitor! Veti vedea un Tata iubitor. Uitati-va deasupra norilor negri ai disciplinarii si veti
vedea soarele dragostei Sale neschimbatoare. Este ca un zbor cu avionul prin norii negri ca apoi sa te izbesti de
lumina stralucioare a soarelui. Veti gasi dincolo de nori dragostea lui Dumnezeu. El te iubeste.

Toata disciplinarea vine din dragostea lui Dumnezeu. Dragostea e ceea ce te-a ales inainte de intemeierea lumii.
Ascultati la mine, inima este incalzita si tresalta cand se intoarce la dragostea suverana a lui Dumnezeu in trecutul
vesnic. In Efeseni capitolul 1 scrie: "in dragostea Lui, ne-a randuit mai dinainte..." A fost dragostea cea care ne-a
ales; a fost dragostea cea care ne-a rascumparat. Pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi printr-un
act de dragoste. A fost dragostea care ne-a chemat pe noi. In Ieremia 31:3 scrie: "prin bunatatea mea plina de
dragoste v-am atras." In Efeseni 2 scrie ca El ne-a iubit cu o dragoste asa de mare incat ne-a scos din moartea
noastra spirituala.
"Dar Dumnezeu, care este bogat in indurare," versetul 4, "pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, cu toate ca
eram morti in greselile noastre, ne-a adus la viata impreuna cu Hristos, prin har sunteti mantuiti."

Alesi prin dragoste, atrasi prin dragoste, rascumparati prin dragoste, si tinuti prin dragoste. Si suntem, de asemenea,
disciplinati prin dragoste. El ne iubeste atat de mult incat El ne corecteaza si ne pazeste de ceea ce ne-ar face rau.
Adica de cate ori le-am spus noi copiilor nostri: "Fac lucrul acesta pentru ca te iubesc" si apoi luam nuiaua. Este
adevarat. Ii pedepsim, deoarece ii iubim prea mult sa-i lasam sa urmeze o cale care-i conduce la distrugere. Ii iubim
prea mult sa-i lasam sa poarte povara pacatului -- consecinta pacatului. Ii iubim prea mult sa lasam sa vina asupra lor
o judecata devastatoare.

In Plangerile lui Ieremia 3:32 scrie: "Ci, cand mahneste pe cineva, Se indura iarasi de el, dupa indurarea Lui cea
mare: caci El nu necajeste cu placere, nici nu mahneste bucuros pe copiii oamenilor." Cu alte cuvinte, el spune ca
Dumnezeu nu ne mahneste pentru ca are vre-o placere in asta. Nu ne mahneste pentru ca s-ar bucura cand noi
suferim. Daca s-ar bucura de suferintele noastre si daca ar gasi placere in durerea noastra severa, atunci El n-ar
trebui sa faca nimic, fiindca noi prin pacatele noatre ne-am aduce destula durere. Dar Dumnezeu aduce durere, intr-
un mod dureros si pentru El; nu o face cu placere. El nu mahneste pe fii oamenilor deoarece este e placerea Lui; o
face cu compasiune si dintr-o bunatate plina de dragoste, deoarece stie ca este spre beneficiul lor. El ne iubeste -- de
aceea o face.

Amintiti-va - Marele Preot, Isus Hristos, conform cartii evrei, este atins de simtamintele slabiciunilor noastre, asa e?
"In toate lucrurile a fost ispitit ca si noi," el este atins de simtaminte... Ce inseamna asta? Inseamna ca el simte
actuala durere a slabiciunilor noastre. El stie. El are compasiune, tandrete, empatie, simpatie, dar El totusi foloseste
disciplinarea. Exact ca un parinte. Eu simt durere cand copiii mei au dureri. Sunt ranit cand copiii mei sunt raniti.
Sunt atins de simtirile slabiciunilor lor si totusi folosesc nuiaua pentru ca dragostea o cere.

Asa ca primul lucru pe care disciplinarea o dovedeste este ca Dumnezeu te iubeste. Dumnezeu este dragoste si nimic
nu este asa de sensibil ca dragostea si totusi El pedepseste. De fapt, cand El te pedepseste, intr-un mod foarte real El
simte durerea. In Isaia 63 scrie: " In toate necazurile lor, El a fost indurerat." Pe Domnul il doare sa pedepseasca pe
copiii Lui exact cum doare pe un tata sau o mama sa-si pedepseasca copiii. Dar dragostea nu este egoista. Cand vezi
un parinte care spune: "O, imi iubesc copilul prea mult pentru ca sa-l lovesc la fund," el, de fapt, nu-si iubeste
copilul. Ei se iubesc pe ei insisi si nu vor sa sufere prin durerea adusa peste copil -- cu siguranta ei vor suferi un alt
fel de durere. Dragostea nu e egoista si spune: "Chiar daca ma doare profund sa te pedepsesc, o fac pentru ca te
iubesc," si asa ne iubeste Dumnezeu pe noi. Primul lucru dovedit de disciplinare este dragostea.

2. Dovada numarul doi: demonstreaza ca suntem fii.

In al doilea rand, disciplinarea demonstreaza ca suntem fii. Din nou in versetul 6: "Caci Domnul pedepseste pe cine-
l iubeste, si bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeste." Orice copil al imparatiei va fi lovit cu nuiaua. Aceasta
este o dovada ca suntem fii. Orice fiu -- fara exceptie -- dar numai fiii. Este o relatie de incluziune -- "orice fiu" -- si
de excluziune -- nu implica oamenii care nu sunt copiii Sai.

8

El atinge cu niuaua -- "mastigoo" - este actul de a lovi cu un bici. Pe orice fiu El loveste. Dumnezeu este descris aici
ca un Tata ce foloseste o pedeapsa corporala pentru o purtare rea, pacatoasa. Dumnezeu pedepseste pe fiecare din
noi si acest fapt este o evidenta ca suntem copiii Lui.

El spune in versetul 7: " Dumnezeu Se poarta cu voi ca si cu niste fii. Caci care este fiul pe care nu-l pedepseste
tatal?" Vreau sa zic ca tatii fac asa. In Proverbe 13:24 spune: "Cine cruta nuiaua, uraste pe fiul sau, dar cine-l
iubeste, il pedepseste de multe ori." In toti copiii tai ai indivizi cazuti, total depravati, ticalosi, pacatosi si cu ei
trebuie sa ai de a face cu fermitate cu nuiaua. Proverbe 19:18 spune: "Pedepseste-ti fiul, caci tot mai este nadejde,
dar sufletul tau sa nu-l crute pentru ca plange." Cu siguranta vor plange; nu te opri. Proverbe 22:15: " Nebunia este
lipita de inima copilului, dar nuiaua certarii o va deslipi de el." Proverbe 23:13: "Nu cruta copilul de mustrare, caci
daca-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri," chiar daca el spune "Ma omori!"

Mai departe spune in Proverbe 23:14: "Lovindu-l cu nuiaua, ii scoti sufletul din locuinta mortilor." Aceasta face
parte din educare. Proverbe 29:15: "Nuiaua si certarea dau intelepciunea, dar copilul lasat de capul lui face rusine
mamei sale." Societatea noastra este plina cu copii nedisciplinati si cand intelegem cum sunt ei de fapt -- este tragic.
Faptul ca Dumnezeu ne pedepseste indica ca noi suntem copiii Lui. Versetul 7 spune: "Indurati pentru disciplinare."
Disciplinarea in viata crestinului nu vine in ciuda ca suntem fii; vine din cauza ca suntem fii. Nu este o aberatie: O,
opreste! De ce se intampla? Trebuie sa fie diavolul." Nu, este Dumnezeu. Esti disciplinat pentru ca esti fiu.

Am ceva de adaugat aici. Ma intreb daca acesti oameni care traiesc vieti imorale si ciudat de bogate, prospere si
confortabile apartin lui Dumnezeu. Ma intreb adesea la un nivel teologic. Ma intreb chiar la nivelul acestui text.
"Unde este suferinta? Unde este disciplinarea?" Neascultarea este manifestata: "Unde este disciplinarea?" Sunt
acestia toti copiii Lui? Un copil care este nescultator, care rataceste va fi disciplinat de un tata iubitor care cu
adevarat ii pasa. El isi va tine o mana ferma pe el pentru ca ii pasa ce devine. Disciplinarea copiilor mei
demonstreaza ca sunt copiii mei. Demonstreaza ca ii iubesc. Demonstreaza ca imi apartin.

Am vazut o doamna in piata care batea pe un baietel si am tras imediat concluzia ca ea e mama lui deoarece se
poarta asa. Aceasta este dovada ca el e fiul ei. La fel este si cu Dumnezeu. Disciplinarea Lui este pentru orice fiu,
asa putem stii ca El ne iubeste si ii pasa ce devenim.

Dar, stiti -- asta trebuie retinut -- reactia obisnuita este sa fi invidios pe persoana care scapa de suferinta. Reactia
obisnuita este sa fi invidios pe persoana care scapa de suferinta cand de fapt ar trebui sa fim invidiosi pe persoana
care sufera. Nu invidiati pe cei necredinciosi. Nu invidiati pe invatatorii falsi care nu arata decat prosperitate si
confort. Versetul 8 spune: "Dar daca sunteti scutiti de pedeapsa, de care toti au parte, sunteti niste feciori din curvie,
iar nu fii." Nu-i invidiati pe acestia.

Obisnuiesc sa spun copiilor mei: "Stiti este un privilegiu sa fi un MacArthur. Este un privilegiu sa faci parte din
aceasta familie. Este un privilegiu sa ma aveti pe mine ca tata si pe Patricia ca mama -- este un privilegiu." Si ne-am
straduit sa le aratam beneficile bucuria si binecuvantarile ce ies de aici, dar impreuna cu beneficiile vine si
disciplinarea. Este un privilegiu deasupra orcaruia sa fi copilul lui Dumnezeu, nu-i asa? Un privilegiu de nedescris.
Un privilegiu egal este sa fi disciplinat, pentru a deveni un copil cat se poate de bun spre onoare lui Dumnezeu, Tatal
meu.

Ieronim a spus -- parintele bisericii primare -- este destul de profund -- a spus: "Cea mai mare suparare este cand
Dumnezeu nu este suparat pe tine." El a vrut sa spuna ca pedeapsa suprema este ca Dumnezeu sa fie indiferent fata
de disciplinarea ta. Este adevarat. Supremul act de dispret pentru un copil este sa nu-l disciplinezi. Aceasta este
indiferenta. Dar noi suntem disciplinati de Dumnezeu pentru ca ne iubeste si pentru ca-I apartinem. Asta Ii
demonstreaza dragostea si ca Ii suntem fii.

III. Roadele in disciplinare

Exista doua pericole in disciplinare, doua dovezi si doua roade ale disciplinarii. Ce incearca exact Dumnezeu sa faca
in sfarsit? Ei bine, Dumnezeu are ceva foarte precis in minte. In versetul 9 spune: "Si apoi, daca parintii nostri
trupesti ne-au pedepsit, si tot le-am dat cinstea cuvenita, nu trebuie oare cu atat mai mult sa ne supunem Tatalui
duhurilor, si sa traim? Caci ei intr-adevar ne pedepseau pentru putine zile, cum credeau ei ca e bine; dar Dumnezeu
ne pedepseste pentru binele nostru, ca sa ne faca partasi sfinteniei Lui. Este adevarat ca orice pedeapsa, deocamdata
9

pare o pricina de intristare, si nu de bucurie; dar mai pe urma aduce celor ce au trecut prin scoala ei, roada datatoare
de pace a neprihanirii." Vedeti El este la lucru.

El spune - sa va fac o comparatie intre tatal natural si cel supranatural. "Tatal nostru pamantesc ne disciplineaza
pentru o perioada limitata de timp si primesc respect pentru aceasta," -- eu cu siguranta multumesc pentru
disciplinarea data de tatal meu si de mama mea. "O acceptam cu recunostinta, stiind ca a fost spre binele nostru."
Tata sau mama, daca vreti sa fiti cu adevarat respectati, disciplinati ferm in dragoste cu consecventa si cu dreptate.
"Acum, daca acceptam aceasta de la tatal nostru pamantesc," spune in versetul 9, "nu trebuie cu atat mai mult sa fim
supusi Tatalui Duhurilor?" Nu ar trebui noi de buna voie sa ne supunem la orice disciplinare Dumnezeu ar vrea sa ne
dea? De ce? Ca sa putem trai.

1. Roada numarul unu: Viata.

Acesta este primul lucru. Prima roada este viata. Viata -- despre ce vorbeste aici? O, nu vorbeste despre viata fizica,
pe asta o avem. Nu vorbeste nici de viata spirituala in sensul simplu al salvarii, deoarece noi suntem deja in familie,
noi suntem deja parte a imparatiei, noi suntem deja copiii Lui. Despre ce vorbeste simplu aici este de a trai viata din
aceasta lume la beneficiul si binecuvantarea maxima. Adevarata traire. Avand cu adevarat plinatatea vietii. Ca in
Psalmul 119: "Multa pace au cei ce iubesc Legea Ta." Sa te bucuri de plinatate, de aceea pace imensa, de aceea mare
bucurie, fericire...El doar ne vrea sa traim in plinatate. Acesta este primul lucru: ca noi sa ne bucuram din plin de
binecuvantarile Sale, din plin de bunatatea Sa, din plin de puterea Sa si sa fim utili din plin.

2. Roada numarul doi: Sfintenia.

Al doilea lucru care este mentionat -- il vedeti la sfarsitul versetului 10. Tatii ne pedepseau pentru putin timp; dar
Dumnezeu ne pedepseste pentru binele nostru. Ce bine? Ca noi sa impartasim sfintenia Sa. El vrea ca noi sa uram
pacatul. El vrea ca noi sa invatam sa stam departe de pacat. El vrea sa aduca consecinte in viata noastra cand noi
pacatuim, ca sa ne faca sa ne gandim de doua ori inainte de a mai pacatui.

Tatii pamantesti pentru un timp scurt ne disiplineaza si noi invatam sa evitam anumite lucruri deoarece exista durere
asociata lor. Nu le vom face pentru ca este o experienta dureroasa si Dumnezeu lucreaza in acelasi mod. El ne
disciplineaza pentru ca noi sa stam departe de pacat si sa devenim din ce in ce mai mult partasi sfinteniei Lui. "Fiti
sfinti, caci Eu Sunt Sfant...," spune si in Vechiul Testament si in Noul Testament. Osea 5:15 "Cand vor fi in necaz,
vor alerga la Mine," sune Dumnezeu. "Cand incep sa-i pedepsesc, vor incepe sa caute Fata Mea." Este acelasi lucru
la care se refera sfarsitul versetului 11, "roada neprihanirii," neprihanire si sfintire fiind acelasi lucru. Dumnezeu
vrea sa ne aduca binecuvantarile unei vieti pline, bogate in bucurie, pace, satisfactie, binecuvantari, utilitate si
sfintenie.

Deci daca, incercarile si necazurile de la Dumnezeu produc viata si sfintenie, ar trebui sa le consideram binevenite.
Corect? Pot sa vina ploi de dezamagiri din moment ce ele uda plantele harului spiritual. Pot sa bata vanturi de
impotrivire din moment ce ele intaresc radacina copacilor plantati de Dumnezeu. Si poate soarele prosperitatii sa fie
eclipsat daca ma aduce mai aproape de adevarata lumina a vietii.

Asa ca eu primesc disciplinarea cu bucurie. In Iacov 1 scrie: "Sa priviti ca o mare bucurie cand treceti prin felurite
incercari, ca unii care stiti ca incercarea credintei voastre lucreaza rabdare."

Simturile carnale si ratiunea naturala se impotrivesc. In versetul 11 scrie: " Este adevarat ca orice pedeapsa,
deocamdata pare o pricina de intristare, si nu de bucurie" Nu gasim nici o bucurie in incercare. Adesea nu putem
vedea momentan profitul, nu putem experimenta plinatatea vietii, nu putem cunoaste sfintenia in acel moment, chiar
dragostea lui Dumnezeu sau faptul ca suntem copiii Lui. Toate acestea nu sunt perceptibile mintii carnale si naturale.
Toate simturile naturale vad experienta dureroasa ca un necaz; motivul este pentru ca noi suntem blocati in prezent.
"Dar celor ce au trecut prin scoala ei," -- aici este cuvantul cheie - "aduce roada datatoare de pace a neprihanirii."

Trebuie sa aveti privirea spre viitor, nu trebuie sa sa fiti blocati in prezent. "Dar mai pe urma" -- dupa ce a trecut --
"aduce roada neprihanirii celor ce au trecut prin scoala ei," celor ce au raspuns cum trebuie si au evitat pericolele de
a rabufni sau de a se prabusi. Celor ce raspund corect ea va produce neprihanire. Daca intelegeti disciplinarea lui
Dumnezeu, daca intelegeti scopurile Sale prin ea, daca intelegeti ce vrea El sa faca, ea va produce in voi neprihanire,
10

sfintire si viata. Asa cum albina extrage miere din floarea amara, asa credinta poate extrage binecuvantari din
necazuri. Ea poate schimba apa in vin si sa faca paine din piatra. Ea spera si zice triumfator impreuna cu Iov: "Chiar
daca ma va ucide, tot ma voi increde in El; si cand ma incearca," spune el, "voi iesi ca aurul". In durerile noastre si
nu in placerile noastre, invatam noi eliberarea lui Dumnezeu si ajungem sa cunoastem viata si sfintirea.

Va amintiti de Maria, sora Martei? Statea la mormantul gol si plangea din cuza faptului care trebuia sa-i aduca cea
mai mare bucurie: invierea. Ea avea in vedere prezentul, nu viitorul. Nu sta in mijlocul problemelor si plange din
cauza faptului pe care Dumnezeu l-a desemnat sa-ti aduca in final cea mai mare bucurie!

O mica nota de incheiere la toate acestea -- nu mentionez aceasta foarte des, dar am scris o carte numita Puterea
suferintei -- daca aveti nevoie de mai mult ajutor asupra suferintei luati cartea Puterea suferintei -- invatati tot ce are
Dumnezeu de spus despre aceasta disciplinare minunata.

Rugaciune:
Tata, suntem din nou, indatorati, ca intotdeauna, cand venim la Cuvantul lui Dumnezeu. Indatorati pentru aceasta
comoara, aceasta mina incredibila de adevaruri divine -- adevaruri ce schimba viata, adevaruri ce dau viata,
adevaruri ceresti. Tata, ajuta-ne sa privim ca o mare bucurie cand ajungem in aceste incercari dificile, sa pretuim
disciplinarea Ta indiferent de cat de dureroasa este momentan. Ajuta-ne sa constientizam ca dupa, pentru cei ce
raspund corect, ea produce viata si sfintenia in care ne vom bucura. Iti multumesc, Doamne. Iti multumesc pentru tot
ce faci Tu in vietile noastre, sa ne faci asemenea Fiului Tau, care El insusi a fost perfect in suferintele Sale. Iti
multumim pentru partasia suferintelor Sale si ne rugam in numele Sau, Amin.

Copyright 1998

Traducerea: Cristina Mihet, noembrie 2000
MCMihet@ubisoft.ro