Sunteți pe pagina 1din 1

Fis de lucru-basmul cult

Mai merge el ct merge i, cnd la poalele unui codru, numai iaca ce vede o dihanie
de om, care se prplea pe lng un foc de douzeci i patru de stnjeni de lemne i
tot atunci striga, ct i lua gura, c moare de frig. i-apoi, afar de aceasta, omul acela
era ceva de speriat; avea nite urechi clpuge i nite buzoaie groase i dblzate.
i cnd sufla cu dnsele, cea deasupra se rsfrngea n sus peste scfrlia capului, iar
cea dedesubt atrna n jos, de-i acoperea pntecele. i, ori pe ce se oprea suflarea lui,
se punea promoroaca mai groas de-o palm. Nu era chip s te apropii de dnsul, c
aa tremura de tare, de parc-l zghihuia dracul. i dac-ar fi tremurat numai el, ce i-ar
fi fost? Dar toat suflarea i fptura de primprejur i ineau hangul: vntul gemea ca
un nebun, copacii din pdure se vicrau, pietrele ipau, vreascurile iuiau i chiar
lemnele de pe foc pocneau de ger. Iar veveriele, gvozdite una peste alta n scorburi
de copaci, suflau n unghii i plngeau n pumni, blestemndu-i ceasul n care s-au
nscut. M rog, foc de ger era: ce s v spun mai mult! HarapAlb, numai o r ct a
stat de s-a uitat, a fcut ururi la gur i, neputndu-i stpni rsul, zise cu mirare:
Multe mai vede omul acesta ct triete! Mi tartorule, nu mnca haram i spune
drept, tu eti Geril? A-i c taci?... Tu trebuie s fii, pentru c i focul nghea
lng tine, de arzuliu ce eti.
Rzi tu, rzi, Harap-Alb, zise atunci Geril tremurnd, dar, unde mergi, fr mine
n-ai s poi face nimica.
Hai i tu cu mine, dac vrei, zise Harap-Alb; de-abia te-i mai nclzi mergnd la
drum, cci nu e bine cnd stai locului. Povestea lui Harp-Alb, Ion
Creang

1.Transcrie din textul citat dou regionalisme.
2.Precizeaz mrcile oralit ii din fragmentul dat.
3. Decupeaz dou secven e comice din fragmentul dat.
4.Men ioneaz dou motive literare prezente n text.
5.Identific tipul de perspectiv narativ.
6.Selecteaz din text un reper temporal i unul spa ial.
7.Comenteaz dou figuri de stil identificate n textul dat.
8. Men ioneaz mijloacele de caracterizare ale personajului principal prezente n text.
9.Comenteaz fragmentul dat, punnd n eviden dou trsturi ale basmului cult.

Evaluare