Sunteți pe pagina 1din 5

Cap.

III Stiluri parentale



Stilul parental este o constructie utilizata pentru a captura variatiile normale in
incercarile parintilor de a controla si de a socializa cu copiii lor. Studiile de practici parentale
au relevat constant prezenta acelorasi doua dimensiuni de baza in relatia parinte-copil :
afectiunea si controlul (Baumrind 1975 ; Maccoby et Martin, 1983 ; Schaefer, 1965; Sears,
Maccoby et Levin, 1957). Prima mare dimensiune face appel la sensibilitatea parentala, la
reactiile nevoilor copilului si la sustinere afectiva, iar a doua se refera la expectantele si
exigentele parentale exprimate prin reguli si practici disciplinare.
Conceptul de stil parental dezvoltat de Diana Baumrind, reprezinta structurarea
specifica a anumitor valori, practici si comportamente, ce se caracterizeaza peintr-un anumit
raport stabilit intre controlul si afectiunea parentala (D. Baumrind, 1991).
Plecand de la aceste notiuni, Baumrind (1975,1978) a clasat stilurile parentale in patru
grupe in functie de nivelul controlului si afectiunii parentale:
1) Autoritar (authoritarian), caracterizat printr-un nivel ridicat de control, nivel scazut de
sensibilitate ;
2) indulgent si permisiv, cu un scazut nivel de control si inalt nivel de sensibilitate ;
3) autorizt (authoritative), caracterizat printr-un inalt nivel de control si sensibilitate ;
4) neglijent, cu un slab nivel si de control, si de sensibilitate.
Stilul autoritar
Stilul autoritar isi are radacinile in sistemul credintei puritane a secolului XVII-XVIII,
care gaseste virtutea in supunerea neconditionata (Baumrind, 1979). Parintii autoritari sunt de
multe ori emotional detasati, dar restrictivi in control. Ei utilizeaza forta si masurile de
pedeapsa pentru a frana vointa proprie a copiilor lor. Dei sunt consecventi n disciplina,
aceti prini sunt mai puin probabil s utilizeze metode raionale de control (Baumrind,
1973).
Prinii autoritari, stil bazat numai pe cerere din partea prinilor, fr a rspunde
nevoilor copiilor, fixeaz standarde foarte nalte, pun valoare pe conformitate i ateapt
supunere fr ntrebri sau comentarii. In alte clasificari se mai numeste stil dictatorial/
directiv. Ei au doar pretentii fara a fi receptivi la copii lor. Sunt insensibili la nevoile
copilului, nu acord nici o opinie copilului, mergnd pn la descurajarea independenei i a
individualitii. Prinii autoritari folosesc adesea puterea afirmaie, care implic ideea c
printele ar trebui s fie respectat, deoarece este mai mare, mai semnificativ, i mai puternic
dect copilul si nu lasa loc intrebarilor sau discutiilor. ntr-un studiu mai timpuriu a lui
Baumrind (1973), prinii autoritari au admis ca-si infricoseaza copiii ca un mijloc de control.
Caracteristicile unui astfel de printe sunt: controlul total, el este ntotdeauna ef, fixeaz
reguli rigide, nu i ntreab copiii, ci doar le spune, utilizeaz pedeapsa fizic i umilirea
pentru a obine cooperare, schimbul verbal este minim, iau singuri deciziile i ignor
sentimentele copiilor. Acest stil parental a fost asociat negativ cu reusita scoalara,
expresivitatea si independenta la copii (Hill, 1995; Shumow et al., 1998). In timp ce copiii
parintilor autoritari arata niveluri inalte de obedienta, cercetarile au aratat ca acest stil parental
produce de asemenea anumite rezultate negative in dezvoltarea copiilor, cum ar fi nivelul
scazut de concept de sine (Lamborn, et al., 1991) si o saraca adaptare la scoala (Shumow et
al., 1998). Acesti copii vor deveni rebeli, nefericii, cu o stim de sine sczut, anxioi,
curiozitate intelectual limitat i vor reaciona fa de ceilali cu ostilitate i frustrare.
Cercetrile demonstreaz c acest stil parental produce un copil care are o spontaneitate,
curiozitate i creativitate limitat.
Stilul permisiv
Acest stil de parenting dateaza din sec. XVIII-lea de la filosoful Rousseau i a fost
puternic promovat n anii 1970 de ctre Micarea pentru copii (Baumrind, 1978). Baumrind
(1978) a descris ideea din spatele stilului parental permisiv ca actualizare de sine, sau tendina
natural a copiilor de a nva pe cont propriu tot ce trebuie s tie, i de a aciona n aceast
cunoatere atunci cnd este gata s fac acest lucru. Desi de multe ori le acorda cererilor lor
pentru independenta, parintii permisivi nu reusesc sa se angajeze in formarea independentei
copiilor lor (Baumrind, 1973).
Prinii permisivi (stil caracterizat prin faptul c prinii doar ofer, fr s cear nimic
n schimb) sunt calzi i acceptani, dar nu impun limite copiilor lor. Alte clasificari ii mai
numest indulgenti / nondirectivi. Ei sunt receptivi, fara a avea pretentii de la copii lor.
Neimpunndu-i controlul, aceti prini le permit copiilor s-i reglementeze propriul
comportament, le permit copiilor s ia singuri decizii, indiferent de vrsta acestora. Aceti
prini au puine cereri, administreaz foarte puine pedepse, nu fixeaz linii directoare, nu
impun nici o structur. Caracteristicile acestui tip de printe sunt implicarea fa de copiii lor,
dar nu au reguli, cereri sau expectaii. Precum copiii din caminele autoritare, si copiii
parintilor permisivi afiseaza unele rezultate negative de dezvoltare. Copiii tind s devin
imaturi, impulsivi, inconstani n atingerea scopului, rebeli, dependeni de aduli. Aceti copii,
n general, exprim niveluri ridicate de ncredere n sine, dar sunt predispusi la abuzul de
droguri, delincven, precum i o lips de interes la coal n timpul adolescenei (Lamborn et
al, 1991.). Ei au, de asemenea, mai multe sanse de a folosi tutun i alcool ca si minori (Cohen
& Rice, 1997).
Stilul autorizat
Stilul autoritativ ofera un echilibru intre stilul autoritar si cel permisiv. Parintii
autoritativi utilizeaza rationamentul si coerenta in interactiunile cu copii lor, acordand o mare
importanta valorii verbalului (Baumrind, 1978). Contrar stilurilor parentale descrise anterior,
"disciplina de autoritate tinde s favorizeze la copii un anumit tip de competenta sociala care
este asociata succesului n societatea occidental "(Baumrind, 1978, p. 245.).
Prinii autoritativi ( stil de a ngriji copilul cernd i dnd explicaii ) asigur copiilor
afeciune, atenie i autonomie. In alte clasificari se mai numesc democratici. Ei au pretentii
dar sunt si receptivi. Traseaz limite i pretenii. Parintii autoritativi comunica clar cu copiii
lor si incurajeaza aspiratiile lor de independenta si individualism (Baumrind, 1973). Ei i
ncurajeaz pe copii, i implic n discuiile familiale, care privesc problemele de disciplin i
de luare a deciziilor, ascultnd cu rbdare, punctele de vedere ale copilului. Printele
autoritativ se implic efectiv n formarea cogniiei copilului, ncurajeaz motivaia intrisec a
acestuia. Acest stil de printe este asociat cu maturitate social, realizri academice, stim de
sine nalt, ncredere n sine, autocontrol. Copiii sunt competeni, responsabili i independeni.
Stilul parental autoritativ a fost asociat cu numeroase rezultate pozitive la copii, cum ar fi
autoreglarea, inalt grad de competenta sociala, adaptare sociala si psihologica pozitiva si unui
scazut comportament disfunctional (Grolnick & Ryan, 1989; Lamborn, et al., 1991).


3.1. Stiluri parentale si rolul rolul in dezvoltarea starii de satisfactie la copii

Copiii au stadii de dezvoltare unde independenta si vointa sunt necesare pentru a
asigura o crestere sanatoasa emotional si mental. De aceea cu cat parintii exercita prea mult
control asupra lor, aceasta poate face ca ei sa sufere caci nu li se permite sa se afirme.
Dimpotriva, fara sprijin si indrumare parinteasca copilul poate sa fie confuz si sa aleaga
lucruri gresite in viata.
De aceea este emisa ipoteza ca cel mai sanatos tip de relatie este unul autorizat, in care
parintele actioneaza ca un ghid pentru o crestere a independentei copilului lui. Parintii
incurajeaza cooperarea si stimuleaza invatarea, astfel incat copiii isi asuma tot mai multa
responsabilitate. Pe masura ce copiii cresc, parintii ii elibereaza gradual de constrangerile si
limitarile parentale, astfel, ei au sanse sa devina tineri adulti independenti.
In schimb, un stil parental permisiv poate provoca copilului o evaluare a satisfactie cu
parintii mai mare. Cu toate acestea, fara indrumarea unui model copilul poate pierde de
asemenea, sentimentul de sine, independenta si stima de sine. Fara ca cineva sa-i ghideze in
copilarie, ei nu stiu daca ceea ce fac este bine sau nu, daca deciziile lor sunt corecte si aceasta
relatie poate fi in detrimentul lor. Unele din principalele consecinte ale acestui stil parental in
planul dezvoltarii psihice a copilului: 1. Nu invata regulile clare ale conduitei, 2. Tinde sa
respecte mai putin drepturile altora si 3. Se pot simti nesiguri, deoarece sentimentul
apartenentei este foarte putin dezvoltat. Deoarece nu au fost invatati sa coopereze, acesti copii
devin persoane dificile cu care este greu sa traiesti. Cand lumea externa tinde sa le impuna
reguli, ei se adapteaza cu mare dificultate.
Este posibil ca un stil parental autoritar sa-l aduca pe copil in stadiul de revolta
impotriva vointei parintilor, rata satisfactiei cu parintii fiind mica, precum si sa determine
copilul sa-si piarda sensul propriu de sine, independenta si stima de sine si de conduita.
Parintele autoritar poate provoca rebeliune din cauza insatisfactiei relatiei parentale, in
timp ce parintele permisiv poate cauza o satisfactie mai mare si nu este nevoie de rebeliune.
Cu toate acestea, in ambele cazuri, stima scazuta de sine poate sa rezulte si din faptul ca
parintii lor nu au reactionat ca un model solid pentru copil. Este posibil ca unii copii sa fie
multumiti cu un parinte autoritar si decat sa fie suparati pe parintii lor ca le-au luat libertatea,
ei pot sa le fie recunoscatori ca nu-i pun intr-o situatie in care nu ar sti sa se descurce. Unii
copii sunt prin natura lor nu foarte independenti si prefera ca parintii sa-i directioneze in locul
lor. In general totusi, copiii crescuti de parinti apartinand acestui stil rareori prospera
psihologic. Personalitatea lor este sufocata si, de aceea, tind sa renunte la nevoile, dorintele
sau initiativele lor sau se revolta impotriva tiraniei parentale, asa cum se intampla cel mai des.
Revolta apare, de regula la varsta adolescentei, cand tanarul a dobandit suficienta putere
pentru a putea riposta. Datorita faptului ca educatia parentala s-a exercitat mult timp in
maniera autoritara, revolta adolescentina a fost considerata ca fiind normala.


3.2. Stiluri parentale si rolul lor in dezvoltarea depresiei la copii

Dezavantajele stilului parental autoritar sunt, cel mai adesea : cresterea ostilitatii, stima
de sine redusa, nivelul ridicat al depresiei si impiedicarea dezvoltarii competentei sociale a
copilului.
Consecintele stilului permisiv sunt diverse. Desi parintii isi exprima in mare masura
afectiunea fata de copil, pe care-l incurajeaza puternic in ceea ce intreprinde, lipsa indrumarii
parentale, a efortului de control parental, diminueaza capacitatea de cooperare necesara in
situatiile sociale. Chiar daca dispun de un nivel ridicat al stimei de sine, al abilitatilor sociale,
creativitatii sau autonomiei si de nivelul cel mai scazut al depresiei, acesti copii au tendinta de
a avea tulburari de conduita, dificultati in a-si subordona, atunci cand este necesar, interesele
personale celor ale grupului si rezultate mai slabe la scoala (apud. Prof. Dr. Maria N. Turliuc,
Psihologia cuplului si a familiei, D. Baumrind, 1978)
Consecintele stilului autorizat sunt preponderent pozitive: copilul este dormic de
afirmare, social responsabil, cooperant, capabil sa-si autoregleze conduita in functie de noile
reguli. Stilul autorizat care combina solicitarile parentale ridicate cu afectiunea si
recunoasterea autonomiei copilului reprezinta unul dintre cei mai persistenti factori
predictivi ai competentei copilului, incepand din copilaria timpurie si pana in adolescenta. De
aceea, el este considerat a fi stilul parental cel mai eficient, capabil sa produca aparitia la copil
a unui numar de trasaturi dezirbile cum ar fi: stima de sine pozitiva, cinstea, responsabilitatea,
compasiunea, capacitatea de rezolvarea a problemelor, un bun autocontrol, acceptarea de sine
si de altul. ( Prof. Dr. Maria Nicoleta Turliuc, Phihologia cuplului si a familiei ).