Paul Lafargue

Dreptul la lene
Scris: 1880
Publicat: pentru prima oara n L'galit, seria a doua, 1880
Sursa: Le droit la paresse: rfutation du droit au travail de 1848, MIA, Gallica
(ed. 1883, c.1895)
Traducere: Alexander Tendler
Editare: Liviu Iacob, martie 2009
[Cuvnt nainte]
I. O dogma dezastruoasa
II. Binecuvntarile muncii
III. Ce urmeaza dupa supraproductie
IV. Unei noi arii, noi cntece
Apendice
[Cuvnt nainte]
La ntrunirea Comisiei pentru instructie primara din 1849, domnul Thiersi) spunea:
Vreau sa fac
n asa fel ca influenta clerului sa fie atotputernica, fiindca eu contez pe el pen
tru propagarea
acestei bune filozofii care l nvata pe om ca el se afla aici jos pentru a suferi s
i nu a celeilalte
filozofii care, dimpotriva, spune omului: bucura-te. Domnul Thiers formula morala
clasei
burgheze ale carei egoism feroce si inteligenta redusa le ncarna.
Burghezia, atunci cnd lupta mpotriva nobilimii, fiind sprijinita de cler, arbora gn
direa libera si
ateismul; dar, dupa ce a triumfat, ea si-a schimbat tonul si nfatisarea, iar n ziu
a de azi doreste careligia sa-i sprijine suprematia economica si politica. n seco
lele XV si XVI, ea relua cu rapiditate
traditia pagna si glorifica carnea si pasiunile sale, condamnate de crestinism; n
zilele noastre,
ndopata cu bunuri si placeri, ea tagaduieste nvataturile gnditorilor sai, Rabelais,
Dideroti) si cei
care le seamana si predica abstinenta pentru cei care traiesc din salarii. Moral
a capitalista, o
nenorocita parodie a moralei crestine, da cu anatema n carnea muncitorului; ea co
nsidera ca
idealul sau este sa reduca producatorul la cel mai mic minimum al nevoilor, sa-i
suprime bucuriile
si pasiunile si sa-l condamne la rolul de masina producatoare de munca fara nceta
re si fara
multumiri.
Socialistii revolutionari trebuie sa renceapa lupta pe care au purtat-o filozofii
si pamfletistii
burgheziei; ei trebuie sa ia cu asalt morala si teoriile sociale ale capitalismu
lui; ei trebuie sa
distruga prejudecatile semanate de catre clasa guvernanta n mintea clasei care es
te chemata la
actiune; n ciuda melancoliilor tenebroase ale tuturor sistemelor de morala, ei tr
ebuie sa proclame
ca globul pamntesc nu va mai fi locul unde se varsa lacrimile muncitorului; ca n s
ocietatea
comunista a viitorului, pe care noi o vom ntemeia n mod pasnic, daca va fi posibil,
iar de nu n
mod violent, pasiunile oamenilor vor fi lasate libere, dat fiind ca toate snt bune
prin natura lor,
avem de evitat numai ntrebuintarea lor gresita si excesul lor(1), iar aceste lucru
ri nu vor fi
evitate dect prin echilibrarea lor reciproca, prin dezvoltarea armonioasa a organ
ismului uman,
fiindca, dupa cum spune Dr. Beddoe, numai atunci cnd o rasa atinge maxima sa dezvo
ltare
fizica, ea si atinge si cel mai nalt punct de energie si vigoare morala(2). Aceasta
era si opinia
marelui naturalist Charles Darwini) (3).
***
Combaterea dreptului la munca, pe care o reeditez cu cteva note suplimentare, a a
parut n
saptamnalul L'galit din 1880, seria a doua.
P.L.
Sainte Plagie1), 1883
Dreptul la lene
Combaterea Dreptului la munca din 1848
Sa ne lenevim n toate, n afara de iubire si bautura,
n afara de lenevie.
LESSING.
I. O dogma dezastruoasa
O stranie nebunie poseda clasele muncitoare ale natiunilor n care domneste civili
zatia
capitalista. Aceasta nebunie atrage dupa ea mizeriile personale si sociale care,
timp de secole,
tortureaza trista omenire. Aceasta nebunie este dragostea de munca, pasiunea mur
ibunda a muncii,
mpinsa pna la epuizarea fortelor vitale ale individului si ale progeniturii sale. n
loc sa
reactioneze mpotriva acestei aberatii mentale, preotii, economistii, moralistii,
au sacro-sanctificat
munca. Oameni orbi si limitati, ei au vrut sa fie mai ntelepti dect Dumnezeul lor;
oameni slabi si
vrednici de dispret, ei au dorit sa reabiliteze ceea ce Dumnezeul lor a blestema
t. Eu, care nu
pretind ca snt crestin, economist sau moralist, aduc judecata lor n fata judecatii
Dumnezeului lor;
aduc predicile lor despre morala religioasa, economica, liber gnditoare n fata ori
bilelor
consecinte ale muncii n societatea capitalista.
n societatea capitalista, munca este cauza oricarei degenerescente intelectuale,
a oricarei
deformatii organice. Faceti comparatia ntre pur-sngele din grajdurile lui Rothschi
ld, slujit de o
sleahta de slugi bimane, si bruta greoaie din fermele normande, care ara pamntul,
cara cu caruta
ngrasamintele, culege recolta. Priviti nobilul salbatic pe care misionarii comert
ului si comerciantii
religiei nca nu l-au corupt cu crestinismul, sifilisul si dogma muncii, iar apoi
priviti-i pe
mizerabilii nostri servitori ai masinii(4).
Atunci cnd vrem sa regasim n Europa noastra civilizata o urma a frumusetii nnascute
a
omului, trebuie sa mergem s-o cautam la popoarele la care prejudecatile economic
e nca nu au
dezradacinat ura mpotriva muncii. Spania, care din pacate degenereaza, se mai poa
te lauda ca
poseda mai putine fabrici dect avem noi puscarii si cazarmi; dar artistul se bucu
ra cnd admira
Andalusul trufas, brun precum castanele, drept si flexibil ca o tija de otel; in
ima omului tresare
cnd aude cum cersetorul, nfasurat n capa sa gaurita, i trateaza drept amigo pe ducii
de Ossuna.
Pentru Spaniol, la care animalul primitiv nu a fost atrofiat, munca este cea mai
grea sclavie(5).
Nici Grecii din epoca eroica nu aveau dect dispret pentru munca: numai sclavilor
le era permis sa
munceasca; omul liber nu cunostea dect exercitiile fizice si jocurile de intelige
nta. Aceasta era
perioada n care se marsaluia si se respira n poporul lui Aristoteli), Phidias, Ari
stofani); aceasta era
perioada n care o mna de oameni curajosi striveau la Marathoni) hoardele din Asia,
pe care
Alexandrui) urma s-o cucereasca dupa putin timp. Filozofii din Antichitate povat
uiau dispretul
pentru munca, aceasta degradare a omului liber; poetii elogiau lenea, acest dar
al zeilor.
O Meliboee, Deus nobis hc otia fecit (6).
n cuvntarea de pe munte, Hristos propovaduia lenea: Uitati-va cu bagare de seama la
cum
cresc crinii de pe cmp: ei nici nu torc, nici nu tes; totusi va spun ca nici chia
r Solomon, n toata
slava sa nu s-a mbracat ca unul din ei.(7)
Yehova, dumnezeul barbos si respingator, a dat adoratorilor sai supremul exemplu
al lenei
ideale: dupa sase zile de munca s-a odihnit pentru eternitate.
Pe de alta parte, pentru care rase munca este o necesitate organica? Auvergnatii
; Scotienii,
Auvergnatii din insulele Britanice; Gallegos, acesti Auvergnati ai Spaniei; Pome
ranienii, acesti
Auvergnati ai Germaniei; Chinezii, acesti Auvergnati ai Asiei. n societatea noast
ra, care snt
clasele carora le place munca de dragul muncii? Taranii proprietari, micii burgh
ezi, unii aplecati
peste pamnturile lor, altii ndesati n micile lor magazine, miscndu-se aidoma unei crt
ite n
galeria sa subterana, fara ca niciodata sa se ridice pentru a privi natura n tihn
a.
n acest timp, proletariatul - marea clasa care i cuprinde pe toti producatorii nat
iunilor civilizate,
clasa care odata cu emanciparea sa va aduce emanciparea ntregii omeniri de munca
servila si va
face din animalul uman o fiinta libera -si-a tradat instinctele si, fara sa-si c
unoasca misiunea
istorica, s-a lasat pervertit de dogma muncii. Aspra si grea i-a fost pedeapsa.
Toate nenorocirile
sale individuale si sociale snt nascute din pasiunea sa pentru munca.
II. Binecuvntarile muncii
n 1770, a aparut la Londra o scriere anonima intitulata An Essay on Trade and Com
merce (Un
eseu despre schimb si comert)2), care la timpul sau a facut o oarecare galagie.
Autorul lucrarii, un
mare filantrop, se indigna de faptul ca plebea manufacturiera a Angliei si-a baga
t n cap ideea
fixa ca, n calitate de englezi, toti indivizii care faceau parte din ea dispuneau
, ca drept primit la
nastere, de privilegiul de a fi mai liberi si mai independenti fata de muncitori
i din oricare alta tara
din Europa. Aceasta idee poate fi utila cu privire la soldati, la care stimuleaz
a bravura; dar cu ct
muncitorii din fabrici snt mai putin mbuibati, cu att le este lor si Statului mai b
ine. Muncitorii nu
ar trebui sa se considere niciodata independenti fata de superiorii lor. Este ex
trem de periculos ca
un astfel de entuziasm sa fie ncurajat ntr-un Stat comercial cum este al nostru, u
nde eventual
sapte optimi din populatie nu au deloc sau foarte putina proprietate. Solutia nu
va fi completa atta
timp ct cei saraci din industrie nu se vor multumi sa munceasca sase zile pentru
aceeasi suma pe
care o cstiga acum n patru. Astfel, cu aproape un an naintea lui Guizoti), la Londra
se
propovaduia deschis munca ca o piedica a nobilelor pasiuni ale omului. Cu ct oamen
ii mei vor
munci mai mult, cu att vor fi mai putine vicii, scria Napoleoni) la 5 mai 1807 din
Osterode. Eu
snt autoritatea [] si voi fi dispus sa ordon ca duminica, dupa slujba religioasa,
micile magazine
sa fie deschise, iar muncitorii sa fie la locul lor de munca. Pentru a extirpa le
nea si pentru a
nfrnge sentimentele de mndrie si independenta pe care le creeaza, autorul lui Essay
on Trade
propunea ncarcerarea saracilor n case ideale de munca (ideal workhouses) care ar f
i urmat sa
devina case de teroare unde ar fi fost facuti sa munceasca paisprezece ore pe zi,
n asa fel nct,
dupa scaderea timpului pentru mese, ar fi ramas douasprezece ore de munca deplin
e si ntregi.
Douasprezece ore de munca pe zi, iata idealul filantropilor si al moralistilor d
in secolul al XVIII-
lea. Sa se spuna ca noi am depasit acest nec plus ultra! Atelierele moderne au d
evenit case de
corectie ideale n care snt ncarcerate masele muncitoresti, unde snt condamnati la mu
nca fortata
timp de douasprezece si paisprezece ore, nu numai barbatii, ci femeile si copii(
8)! Si sa se spuna
ca fii eroilor din perioada de Teroare s-au lasat degradati de religia muncii pna
la punctul n care,
dupa 1848, au acceptat, ca o realizare revolutionara, legea care limita munca n f
abrici la
douasprezece ore; ei proclamau ca un principiu revolutionar Dreptul la munca. Ru
sine
proletariatului francez! Numai sclavii au fost capabili de o asemenea josnicie.
Un Grec din
vremurile eroice ar fi avut nevoie de douazeci de ani de civilizatie capitalista
pentru a concepe o
asemenea njosire.
Daca durerile muncii fortate, daca torturile foametei s-au abatut asupra proleta
riatului, mai
numeroase dect lacustele din Biblie, proletariatul este cel care le-a adus asupra
sa.
Aceasta munca, pe care n iunie 1848 muncitorii au revendicat-o cu armele n mna, ei
au impus
o familiilor lor; ei si-au dat nevestele si copii pe mna baronilor din industrie.
Cu propriile lor
mini, ei si-au darmat caminul domestic; cu propriile lor mini, ei au irosit laptele
femeilor lor;
nenorocitele de ele, nsarcinate si alaptnd-si pruncii, au fost silite sa mearga n m
ine si fabrici sasi
frnga spinarea si sa-si epuizeze nervii; cu propriile lor mini ei au sfarmat viata
si vigoarea
copiilor lor. Rusine proletarilor! Unde snt acele neveste despre care vorbesc mic
ile fabule si
vechile noastre povesti, ndraznete, sincere la vorba si iubitoare ale divinei sti
cle? Unde snt acele
femei vesele, care ntotdeauna alearga, ntotdeauna gatesc, ntotdeauna cnta, care seam
ana viata si
creaza bucurie, care aduc pe lume prunci sanatosi si vigurosi? n ziua de azi, avem
fete si femei
de fabrica, flori plapnde cu culori palide, cu snge fara stralucire, cu stomacul d
istrus, cu
membrele vlaguite!... Ele nu au cunoscut niciodata placerea robusta si nu vor st
i sa povesteasca
strengareste cum a fost sparta scoica lor! Iar copii? Douasprezece ore de munca
pentru copii.
Ce mizerie! Dar toti acei Jules Simon de la Academia de stiinte morale si politi
ce, toti acei
Germiny de la iezuiti nu ar fi putut sa inventeze un viciu mai abrutizant pentru
inteligenta copiilor,
mai corupator pentru instinctele lor, mai destructiv pentru organismul lor dect m
unca n atmosfera
viciata a atelierului capitalist.
Se spune ca epoca noastra ar fi secolul muncii; de fapt, este secolul durerii, a
l mizeriei si al
coruptiei.
n acest timp filozofii, economistii burghezi, de la penibilul confuz Auguste Comt
e pna la
ridicolul de clar Leroy-Beaulieu, oamenii de litere burghezi de la romanticul sa
rlatanesc Victor
Hugo pna la grotescul naiv Paul de Kock, toti au intonat scrboasele cntari n cinstea
zeului
Progres, fiul cel mare al Muncii. Ascultndu-i, fericirea urma sa domneasca pe pamn
t: se simtea
deja venirea sa. Ei se duceau n secolele trecute sa rascoleasca praful si mizeria
feudale pentru a
compara sumbrele deflectii cu deliciile timpurilor prezente. Ne-au obosit acesti
satui, acesti
satisfacuti, care pna nu demult faceau parte din servitorii marilor seniori, iar
astazi snt valetii de
pana ai burgheziei, gras platiti; ne-au obosit cu taranul din retoricul La Bruyre
? Ei bine, iata
tabloul stralucitor al bucuriilor proletare al anului de progres capitalist 1840
, pictat de unul de-al
lor, de catre Dr. Villerm, membru al Institutului, acel care n 1848 a facut parte
din societatea de
savanti (Thiers, Cousin, Passy, academicianul Blanqui erau si ei membri) care pr
opaga maselor
prostiile economiei si moralei burgheze.
Dr. Villerm vorbeste despre Alsacia manufacturiera, despre Alsacia Kestner-ilor,
a Dollfus-ilor,
aceste flori ale filantropiei si ale republicanismului industrial. Dar nainte ca
doctorul sa deseneze
n fata noastra tabloul mizeriilor proletare, sa ascultam un manufacturier alsacia
n, D-l Th. Mieg,
de la firma Dollfuss, Mieg et Co., care deapana situatia mestesugarului din vech
ea industrie:
Acum cincizeci de ani, la Mulhouse (n 1813, atunci cnd lua nastere industria mecani
ca
moderna), toti muncitorii erau copii ai pamntului, locuind n orase si sate din apr
opiere, avnd
aproape toti o casa si adeseori un mic cmp(9). Aceasta era epoca de aur a muncitor
ului. Dar
atunci industria alsaciana nu inunda lumea cu tesaturile ei de bumbac si nu-i fa
cea milionari pe
Dollfus-ii si pe Koechlin-ii sai. Dar douazeci si cinci de ani mai trziu, atunci
cnd Villerm vizita
Alsacia, minotaurul modern, atelierul capitalist, cucerise tara; n bulimia sa pen
tru munca
omeneasca, a smuls muncitorii din caminele lor ca sa-i ncovoaie si sa le stoarca
munca mai bine.
Mii de muncitori alergau la suieratul masinii. Villerm spune ca Datorita faptului
ca locuintele
erau scumpe, un mare numar, cinci mii pna la saptesprezece mii, erau obligati sa
locuiasca n
satele din mprejurimi. Unii dintre ei locuiau la doua leghe3) sau chiar doua legh
e si un sfert de
atelierul unde lucrau.
La Mulhhouse, la Dornach, munca ncepea la ora cinci dimineata si se termina la or
a cinci seara,
vara si iarna. [] Trebuie sa fie vazuti cum ajung n fiecare dimineata n oras si cum
pleca n
fiecare seara. Printre ei snt multe femei palide, slabe, care merg n picioarele go
ale n mijlocul
noroiului si care, neavnd umbrela, atunci cnd ploua sau ninge, poarta pe cap sortu
letele sau
fustele de dedesubt pentru a-si apara fata si gtul, si un numar mai mare de copii
tineri, nu mai
putin murdari, nu mai putin istoviti, acoperiti de zdrente, unsi cu grasime de l
a uleiul de masini
care curge pe ei n timp ce muncesc. Acestia din urma, mai bine aparati de ploaie
prin
impermeabilitatea hainelor lor, nu au n mna, ca femeile despre care tocmai am vorb
it, un cos n
care se afla proviziile din acea zi; dar ei poarta n mna sau ascund sub vesta sau
cum pot, bucata
de pine cu care trebuie sa se hraneasca pna la ora cnd se ntorc acasa.
Astfel, la oboseala unei zile nemasurat de lunga, fiindca are cel putin cincispr
ezece ore, se
adauga pentru acesti nenorociti oboseala acestor du-te vino att de frecvente si pen
ibile.
Rezultatul este ca seara ei ajung acasa coplesiti de nevoia de a dormi, iar a do
ua zi pleaca nainte
de a se fi odihnit complet pentru a se afla la atelier la ora deschiderii.
Iata acum gaurile n care se ngramadeau cei care locuiau n oras: Am vazut la Mulhhous
e, la
Dornach si n casele din vecinatate, locuinte mizerabile n care doua familii se cul
cau fiecare ntrun
colt, pe paie aruncate pe jos si sustinute de doua placi... Aceasta mizerie n car
e traiesc
muncitorii din industria de bumbac n departamentul Hau-Rhin este att de profunda nct
ea
produce tristul rezultat n care, n timp ce n familiile de fabricanti, negustori, po
stavari, directori
de uzine, jumatate din copii ajung la vrsta de douazeci si unu de ani, aceeasi ju
matate nceteaza sa
existe nainte sa se mplineasca doi ani petrecuti n familiile de tesatori si muncito
ri de filatura de
bumbac.
Vorbind despre munca de atelier, Villerm mai spune: Acolo nu este o munca, o sarci
na, este o
tortura si este aplicata copiilor de sase pna la opt ani [] Chinul de toate zilele
este cel care, nprimul rnd, i submineaza pe muncitorii din filaturile de bumbac.. n
legatura cu durata orelor de
munca, Villerm observa ca ocnasii nu muncesc dect zece ore, sclavii din Antile mun
cesc n
medie noua ore, n timp ce n Franta, care a facut Revolutia din [17]89, care a proc
lamat
pompoasele Drepturi ale Omului, existau fabrici n care ziua de munca era de saisp
rezece ore, n
cursul carora se acorda muncitorilor o ora si jumatate pentru mese(10).
O, mizerabil avort al principiilor revolutionare ale burgheziei! o, sinistru dar
al zeului sau
Progresul! Filantropii i aclamau drept binefacatori ai omenirii pe cei care, pent
ru a se mbogati
prin trndavie, dau de lucru celor saraci; mai bine sa dezlantuie ciuma, sa otrave
asca izvoarele,
dect sa construiasca o fabrica n mijlocul unei populatii rustice. Introduceti munc
a de fabrica si
adio bucurie, sanatate, libertate; adio la tot ceea ce face viata frumoasa si de
mna de trait(11).
Economistii repeta muncitorilor: Munciti pentru a face sa creasca bogatia social
a! iar n acest
timp un economist, Destut de Tracy, le raspunde: Natiunile sarace snt acolo unde p
oporul este n
largul sau; natiunile bogate snt acolo unde poporul este sarac n mod obisnuit; disc
ipolul sau,
Cherbuliez, continua: Prin cooperarea muncitorilor cu acumularea capitalurilor pr
oductive,
muncitorii nsisi contribuie la situatia n care, mai devreme sau mai trziu, va fi ne
voie sa fie lipsiti
de o parte din salariul lor. Dar, asurziti si imbecilizati de propriile lor urlet
e, economistii leraspund: Munciti, munciti mereu pentru a va crea bunastarea! n n
umele indulgentii crestine, un
preot al Bisericii anglicane, reverendul Townsend, psalmodiaza: munciti, munciti
zi si noapte; prin
munca, faceti sa creasca mizeria voastra, iar mizeria voastra ne scuteste sa va
impunem munca
prin forta legii. Impunerea muncii prin lege este prea dureroasa, cere prea multa
violenta si face
prea mult zgomot; pe de alta parte, foamea este nu numai o presiune pasnica, sil
entioasa,
nencetata dar, precum mobilul cel mai natural al muncii si al industriei, ea cree
aza de asemenea
eforturile cele mai puternice. Munciti, munciti, proletari, pentru a face sa crea
sca averea sociala
si mizeriile voastre individuale, munciti, munciti, pentru ca, devenind mai sara
ci, veti avea mai
multe motive de a munci si de a fi mizerabili. Aceasta este necrutatoarea lege a
productiei
capitaliste.
Pentru ca, aplecndu-si urechea la vorbele nselatoare ale economistilor, proletarii
s-au aservit cu
trup si suflet viciului muncii, ei precipita ntreaga societate n crize industriale
de supraproductie
care duc la convulsionarea organismului social. Atunci, dat fiind ca exista un e
xces de marfuri si
penurie de cumparatori, atelierele se nchid, iar foametea i flageleaza cu biciul s
au cu o mie de
curele. Abrutizati de dogma muncii, proletarii nu nteleg ca supramunca pe care si
-au aplicat-o n
timpul asa-zisei prosperitati este cauza prezentei lor mizerii, n loc sa alerge l
a hambarele de gru
si sa strige: Ne este foame si vrem sa mncam! E adevarat, nu avem un gologan, dar c
hiar asa
calici cum sntem, noi sntem acei care am recoltat grul si am cules strugurii Acest lu
cru ar
fi trebuit sa fie facut n loc sa asedieze magazinele Dl. Bonnet, Jujurieux, inven
tatorul manastirilor
industriale si sa declare: D-le Bonnet, iata muncitoarele dumneavoastra filatoare
, tesatoare: ele
drdie n crpiturile lor de bumbac si, n acelasi timp, ele snt cele care au filat si au
tesut robele de
matase ale cocotelor din ntreaga crestinatate. Muncind treisprezece ore pe zi, sa
rmanele de ele nu
aveau timp sa se gndeasca la toaleta; acum, ele someaza si pot fosni cu matasarii
le pe care le-au
muncit. De cnd si-au pierdut dintii de lapte, ele s-au devotat bogatiei voastre s
i au trait n
abstinenta; acum, ele au ragaz si doresc sa se bucure putin de fructul muncii lo
r. Haideti, D-le
Bonnet, livrati matasurile d-voastra, d-l Harmel va furniza muselinele sale, d-l
Pouyer-Quertier
stambele sale, d-l Pinet cizmulitele sale pentru scumpele lor picioruse reci si
umede... O sa va faca
placere sa le priviti, mbracate din cap pna n picioare si sprintene. Haideti, lasat
i tergiversarile;
nu-i asa ca snteti prietenii umanitatii si pe deasupra crestini? Puneti la dispoz
itia
muncitoarelor voastre bogatia pe care v-au ridicat-o cu carne din carnea lor. Snt
eti prieteni ai
comertului? Facilitati circulatia marfurilor; iata consumatorii la ndemna; acordat
i-le credite
nelimitate. Snteti obligati sa faceti acest lucru cu negustori pe care nu-i cunoa
steti nici de Adam si
nici de Eva, care nu v-au dat nimic, nici macar un pahar cu apa. Muncitoarele vo
astre se vor achita
cum vor putea; daca la data de scadenta nu platesc si lasa ca semnatura lor sa f
ie protestata, le veti
pune n stare de faliment si daca nu au nimic care poate fi luat, veti cere sa va
plateasca prin
rugaciuni: ele va vor trimite n paradis, mai curnd dect sutanele voastre negre, cu
nasul nfundat
de tutun.
n loc sa profite de momentele de criza pentru distributia generala a produselor s
i o mbucurare
universala, muncitorii, murind de foame, se duc sa dea cu capul n portile atelier
ului. Cu fete
palide, cu trupurile slabite, cu discursuri miloase, ei i ataca pe fabricanti: Bun
ule domn Chagot,
dulcele domn Schneider, dati-ne de lucru, pe noi nu ne chinuie foamea, ci pasiun
ea pentru
munca!. Iar acesti mizerabili, care de abia au putere sa stea n picioare, vnd douas
prezece si
paisprezece ore de munca de doua ori mai ieftin dect daca ar fi avut pine pe masa.
Filantropii
industriei profita de somaj pentru a fabrica la un pret mai avantajos.
Daca crizele industriale vin dupa perioade de supramunca, la fel de sigur dupa c
um noaptea vine
dupa zi, aducnd cu ele perioade de somaj fortat si mizerie fara iesire, ele aduc
de asemenea
implacabilul faliment. Ct timp fabricantul are credit, el lasa frul n voia muncii, m
prumuta si
mprumuta pentru a furniza muncitorilor materia prima. El produce fara se gndeasca
ca piata se
satureaza si ca, n cazul n care marfurile nu ajung sa fie vndute, politele sale vor
ajunge la
scadenta. Fiind presat, el va implora evreul, se va arunca la picioarele lui, i v
a oferi sngele si
onoarea sa. O mica bucata de aur va fi folositoare pentru afacerea mea, raspunde R
otschild,
aveti 20,000 de perechi de ciorapi n magazie, acestea valoreaza 20 de bani, eu le
iau cu patru
bani. Dupa ce a obtinut ciorapii, evreul le vinde cu sase sau opt bani si baga n b
uzunar zglobiile
bancnote de o suta de bani pentru care nu mai datoreaza nimic nimanui: nsa fabric
antul a datnapoi ca sa sara mai bine. n cele din urma, se produce falimentul iar m
agaziile se revarsa; atunci
snt aruncate pe fereastra att de multe marfuri, nct nu se poate ntelege cum de au int
rat pe usa.
Valoarea marfurilor distruse se cifreaza la sute de milioane; n secolul trecut, a
ceste marfuri erau
arse sau azvrlite n apa(12).
Dar, nainte de ajunge la aceasta concluzie, fabricantii cutreierau lumea n cautare
a locurilor de
desfacere pentru marfurile care se ngramadeau; ei au fortat guvernele sa anexeze
Congo-urile, sasi
nsuseasca Tonkin-urile, sa darme zidurile Chinei cu tunurile ca sa scape de tesatu
rile lor debumbac. n ultimele secole, ntre Franta si Anglia a fost un duel de moar
te pentru privilegiul
exclusiv de a vinde n America si n Indii. Mii de oameni tineri si vigurosi au nrosi
t apele marilor
cu sngele lor, n decursul razboaielor coloniale din secolele al XI-lea, al XVI-lea
si al XVIII-lea.
Exista o abundenta de capitaluri asemanatoare cu cea a marfurilor. Oamenii de fi
nante nu mai
stiu unde sa le plaseze; atunci, ei se duc la popoarele fericite care se tolanes
c la soare fumnd
tigarete si le pun cai ferate, le nfiinteaza fabrici si le importa blestemul munc
ii. Acest export de
capitaluri franceze se termina ntr-o buna dimineata cu complicatii diplomatice: n
Egipt, Franta,
Anglia si Germania erau aproape sa se ia de par pentru a afla care camatari treb
uiau sa fie primii
platiti; n razboaiele din Mexic n care au fost expediati soldati francezi sa faca
meseria de portarel
pentru ca sa fie recuperate datoriile dificile(13).
Aceste mizerii individuale si sociale, orict de mari si numeroase ar fi, orict de
eterne ar parea,
vor dispare dupa cum hienele si sacalii dispar cnd se apropie leul, cnd Proletaria
tul va spune:
Vreau. Dar, pentru a ajunge la starea de a fi constient de forta sa, este necesar
ca Proletariatul sa
calce n picioare prejudecatile moralei crestine, economice, liber gnditoare; el tr
ebuie sa revina la
instinctele sale naturale, sa proclame Drepturile lenei, de mii si mii de ori ma
i nobile si mai sfinte
dect acele ftizice Drepturi ale omului, nascocite de avocatii metafizicieni ai re
volutiei burgheze;
proletariatul trebuie sa se obisnuiasca sa munceasca numai trei ore pe zi, sa trn
daveasca si sa
chefuiasca restul zilei si al noptii.
Pna aici, misiunea mea a fost usoara, nu a trebuit dect sa descriu lucrurile cu ad
evarat rele, din
pacate binecunoscute de toti! Dar este o misiune dificila care-mi depaseste pute
rile sa conving
Proletariatul ca etica care i-a fost inoculata este perversa, ca munca nestavili
ta la care s-a supus de
la nceputul secolului este cel mai teribil flagel care s-a abatut vreodata asupra
omenirii, ca munca
nu va deveni un condiment al placerilor leneviei, un exercitiu binefacator pentr
u organismul
uman, o pasiune utila organismului social dect atunci cnd va fi reglementata si li
mitata cu
ntelepciune la maximum trei ore pe zi; numai fiziologi, specialisti n igiena, econ
omisti comunistivor putea ntreprinde acest lucru. n paginile care urmeaza, ma voi
limita sa demonstrez ca, date
fiind mijloacele moderne de productie si capacitatea lor reproductiva nelimitata
, trebuie sa fie
redusa pasiunea extravaganta a muncitorilor pentru munca si sa fie obligati sa c
onsume marfurile
pe care le produc.
III. Ce urmeaza dupa supraproductie
Un poet grec din vremea lui Cicero, Antiparos, slavea astfel inventia morii de a
pa (pentru
macinatul grului) urma sa duca la emanciparea femeilor sclave si sa readuca epoca
de aur:
Scutiti bratul care roteste piatra de moara, o voi morari, si dormiti n pace! Fie
ca sa va vesteasca
cocosul degeaba ca s-a facut ziua! Dao le-a impus nimfelor munca sclavilor si ui
te-le cum sar cu
vioiciune pe roata si iata ca osia pusa n miscare se nvrte cu spitele sale, facnd sa
se ntoarca
greoaia piatra rulanta. Sa traim viata parintilor nostri si sa ne bucuram n trndav
ie de darurile pe
care ni le da zeita. Din pacate, placerile pe care poetul pagn le anunta n-au veni
t: pasiunea
oarba, perversa si ucigatoare pentru munca transforma masina eliberatoare ntr-un
instrument de
aservire a oamenilor liberi: productivitatea ei i-a saracit.
O muncitoare buna nu face cu fusul dect cinci ochiuri pe minut, iar anumite masin
i de tricotat
circulare produc treizeci de mii de ochiuri n acelasi timp. Fiecare minut de lucr
u la masina este
echivalent deci cu o suta de ore de truda pentru muncitoare: sau fiecare minut d
e lucru al masinii
produce zece zile de odihna pentru muncitoare. Ceea ce este adevarat pentru indu
stria de tesut este
mai mult sau mai putin adevarat pentru toate industriile rennoite de mecanica mod
erna. Dar ce
vedem noi? Pe masura ce masina se perfectioneaza si descurajeaza munca omului cu
o rapiditate
si o precizie care cresc nencetat, muncitorul, n loc sa-si prelungeasca odihna n eg
ala masura, si
dubleaza ardoarea, ca si cum ar vrea sa fie rivalul masinii. O, absurda si uciga
sa concurenta!
Pentru a face posibila concurenta libera dintre om si masina, proletarii au abol
it nteleptele legi
care limitau munca mestesugarilor din corporatiile antice; ei au anulat zilele d
e sarbatoare(14).
Pentru ca producatorii de pe atunci nu munceau dect cinci din sapte zile, credeau
ei oare, dupa
cum ne povestesc mincinosii economisti, ca ei traiau numai din aer si apa proasp
ata? Sa fim
seriosi! Ei aveau timp liber pentru a gusta placerile terestre, pentru a fac dra
goste si pentru a
glumi; pentru a chefui cu bucurie n cinstea zeului jovial al Trndaviei. Anglia cea
mohorta,
cufundata n protestantism, se numea pe atunci Anglia voioasa (Merry England). Rabel
ais,
Quevedo, Cervantes, autorii necunoscuti de romane picaresti, ne fac apa la gura
prin modul n care
ne descriu aceste benchetuieli monumentale(15) cu care se desfatau pe atunci ntre
doua lupte si
doua devastari si n care totul mergea prin butoaie. Jordaens si scoala flamanda au n
semnat
aceste lucruri pe pnzele lor ncntatoare. Sublime burti demne de Gargantua, ce s-a ntm
plat cu
voi? Sublime creiere care cuprindeati toata gndirea umana, ce s-a ntmplat cu voi? N
oi sntem
bine mputinati si bine degenerati. Vaca nfuriata, cartoful, vinul nrosit, si schnap
s-ul prusac
ntelept combinate cu munca fortata ne-au slabit corpul si ne-au redus spiritul. A
tunci cnd omul
si contracteaza stomacul si masina si largeste productivitatea, acela este momentu
l n care
economistii ne provaduiesc teoria malthusianai), religia abstinentei si dogma mu
ncii? Ar trebui sa
li se rupa limba din gura si sa fie aruncata la cini.
Datorita faptului ca, prin buna sa credinta simplista, clasa muncitoare s-a lasa
t ndoctrinata,
datorita faptului ca prin impetuozitatea sa nnascuta, ea s-a precipitat orbeste n
munca si
abstinenta, clasa capitalista s-a trezit condamnata la lenevie si la placerea fo
rtata, la
neproductivitate si la supraconsum. Dar, daca supramunca muncitorului i ucide car
nea si i
tortureaza nervii, ea este de asemenea fecunda n dureri pentru burghez.
Abstinenta la care se condamna clasa productiva i obliga pe burghezi sa se consac
re
supraconsumatiei produselor pe care ea le produce n mod dezordonat. La nceputurile
productiei
capitaliste, acum un secol sau doua, burghezul era un om la locul sau, cu obicei
uri rezonabile si
linistite; se multumea cu o femeie sau pe aproape; bea numai pe ct i era sete si mn
ca numai attct i era foame. El lasa curtezanilor si curtezanelor nobilele virtuti a
le vietii destrabalate. n ziua
de azi, nu exista fiu de parvenit care sa nu creada ca este de datoria sa sa dez
volte prostitutia si sasi
trateze corpul cu mercur pentru a da un scop trudei impuse mucitorilor din minel
e de mercur; nu
este burghez care nu se ghiftuieste cu clapon cu ciuperci alese si vin Lafitte p
entru a-i ncuraja pe
crescatorii din Flche si pe podgorenii din Bordelais. Cu aceasta ndeletnicire, org
aismul se
deterioreaza rapid, parul cade, dintii se dezradacineaza, trunchiul se deformeaz
a, burta se
buhaieste, respiratia se ngreuneaza, miscarile se ngreuneaza, articulatiile se anc
hilozeaza,
falangele se nnoada. Altii, prea pricajiti pentru a suporta trudele desfrului, dar
dotati cu
proeminenta prudomismului, si irosesc creierul la fel ca Garnier-ii din economia
politica,
Acollas-ii din filozofie juridica, prin elucubratia unor groase carti soporifice
pentru a ocupa timpul
liber al compozitorilor si al tipografilor.
Femeile de lume duc o viata de martir. Pentru a proba si a valorifica toaletele
feerice pe care
croitoresele se omoara pentru a le nsaila, de cu seara pna dimineata ele fac navet
a dintr-o rochie
ntr-alta; ore n sir ele si dau capul gaunos pe mna artistilor capilari care vor cu o
rice pret sa-si
potoleasca pasiunea pentru esafodajul unor cosite false. Strnse n corsetele lor, p
resate n botinele
lor, decoltate de se nroseste un sapator, ele se nvrt nopti ntregi la balurile lor d
e caritate pentru
a aduna ctiva banuti pentru lumea saraca. Sfinte suflete!
Pentru a-si ndeplini dubla sa functie sociala de neproducator si supraconsumator,
burghezul a
fost nevoit nu numai sa-si forteze gusturile sale modeste, sa-si piarda obiceiur
ile de munca de
doua secole si sa se dedea la luxul nemasurat cu indigestii picante si destrabal
ari sifilitice; dar nca
a mai fost nevoit sa sustraga de la munca productiva o masa enorma de oameni pen
tru a-si procura
ajutoare.
Iata cteva cifre care demonstreaza aceasta colosala pierdere de forte productive.
Conform
recensamntului din 1861, populatia Angliei si a Tarii Galilor era de 20.066.224 d
e persoane,
dintre care 9.776.259 de sex masculin si 10.289.965 de sex feminin. Daca deducem
pe cei prea
batrni sau prea tineri pentru a munci, femeile, adolescentii, si copii neproducti
vi, apoi profesiunile
ideologice cum ar fi guvernul, politia, clerul, magistratura, armata, savantii,
artistii,etc., apoi
oamenii ocupati n exclusivitate prin a consuma munca altuia, sub forma de renta f
unciare,
dobnzi, dividende, etc., iar n cele din urma saracii, vagabonzii, criminalii etc.,
ramne numarul
brut de opt milioane de indivizi de ambele sexe si de toate vrstele, inclusiv cap
italistii care
functioneaza n productie, comert, finante, etc. Printre aceste opt milioane se nu
mara:
Muncitori agricoli (inclusiv ciobanii, servitorii si fetele de ferma care locuie
sc la fermier): 1.098.261
Muncitori din fabricile de bumbac, lna, cnepa, in, matase, tricotaj: 642.607
Muncitori din minele de carbune si de metal: 565.835
Muncitori angajati n uzinele metalurgice (furnale nalte, laminoare, etc.): 396.998

Clasa servitorilor: 1.208.648
Daca i adaugam pe muncitorii din fabricile de textile si pe cei din minele de carb
une si de
metal, obtinem cifra de 1.208.442; n cazul i adaugam pe primii si personalul din t
oate uzinele si
din toate fabricile metalurgice, avem un total de 1.039.605 persoane; adica, de
fiecare data un
numar mai mic dect cel al sclavilor de casa moderni. Iata magnificul rezultat al
exploatarii
capitaliste a masinilor(16).
La aceasta clasa domestica, a carei marime arata punctul la care a ajuns civiliz
atia capitalista,
trebuie adaugata numeroasa clasa a nenorocitilor meniti n exclusivitate sa satisf
aca gusturile
costisitoare si inutile ale claselor bogate, bijutieri de diamante, lucratoare d
e dantele si broderii,
legatori de lux, croitorese de lux, decoratori de case de placeri, etc.(17).
Dupa ce s-a stabilit n lenea absoluta si fiind demoralizata de placerea fortata,
burghezia, cu tot
raul pe care l-a suportat, s-a obisnuit cu noul sau stil de viata. Cu oroare si i
magina orice
schimbare. Conditiile mizerabile de existenta acceptate cu resemnare de catre cl
asa muncitoare si
degradarea organica creata de pasiunea depravata pentru munca faceau sa creasca
si mai mult
repulsia burgheziei fata de impunerea oricarei munci si fata de orice restrictie
a placerilor.
Tocmai n acel moment, fara sa tina cont de demoralizarea pe care burghezia si-a i
mpus-o drept
obligatie sociala, proletarii si-au propus sa impuna capitalistilor munca. Cu na
ivitate, ei au luat n
serios teoriile economistilor si ale moralistilor despre munca si si-au rupt spi
narile ca sa impuna
capitalistilor practica. Proletariatul a arborat deviza: Cine nu munceste, nu ma
nnca; n 1831,
orasul Lyon s-a rasculat pentru plumb sau munca, iar federatii din martie 1871 d
eclarau ca
rebeliunea lor este Revolutia muncii.
La aceste dezlantuiri de furie barbara, distrugatoare de orice placere si de ori
ce lene burgheza,
capitalistii nu puteau raspunde dect prin represiunea feroce, dar ei stiau ca dac
a au fost n stare sa
comprime aceste explozii revolutionare, ei nu au necat n sngele provenit din masacr
ele lor
gigantice ideea absurda a proletariatului de a vrea ca munca sa fie impusa clase
lor parazitare si
satule si ca pentru a deturna aceasta nenorocire ei se nconjoara cu pretori, poli
tisti, magistrati si
temniceri ntretinuti ntr-o laborioasa neproductivitate. Nu mai poate fi pastrata i
luzia despre
caracterul armatelor moderne, acestea nu snt mentinute n permanenta dect pentru a s
trivi
dusmanul din interior; din aceasta cauza, fortificatiile din Paris si Lyon nu au f
ost construite
pentru a apara orasul mpotriva strainului ci pentru a-l strivi n caz de revolta. S
i daca era nevoie
de un exemplu fara replica, sa mentionam armata din Belgia, acest paradis al cap
italismului;
neutralitatea sa este garantata de catre fortele europene, dar n acelasi timp arm
ata sa este una din
cele mai puternice, n proportie cu populatia. Glorioasele cmpuri de batalie ale cu
tezatoarei
armate belgiene snt cmpiile de la Borinage si Charleroi; ofiterii belgieni si nmoaie
sabiile si si
aduna epoletii n sngele minerilor si al muncitorilor dezarmati. Natiunile europene
nu au armate
nationale, ci armate de mercenari, care i apara pe capitalisti mpotriva furiei pop
ulare care ar dori
sa-i condamne la zece ore de mina sau de filatura.
Prin urmare, strngndu-si burta, clasa muncitoare a facut sa creasca peste masura b
urta
burgheziei, condamnata la supraconsumatie.
Pentru a usura clasa muncitoare n munca sa penibila, burghezia i-a retras acestei
a o masa de
oameni, cu mult superioara fata de cea care ramnea consacrata pentru productia ut
ila, si a
condamnat-o la rndul sau la neproductivitate si la supraconsumatie. Dar aceasta i
nutila turma de
guri, n ciuda voracitatii sale insatiabile, nu este suficienta pentru a consuma t
oate marfurile pe
care muncitorii, abrutizati de dogma muncii, le produceau ca maniacii, fara sa v
rea sa le consume
si fara macar sa se gndeasca daca vor fi gasite alte persoane care sa le consume.

Avnd n vedere aceasta dubla nebunie a muncitorilor, cea de a se omor pentru supramu
nca si
cea de vegeta n abstinenta, marea problema a productiei capitaliste nu mai este d
e gasi
producatori si de a le nzeci fortele, ci de descoperi consumatori, de a le excita
poftele si de le crea
necesitati nchipuite. Dat fiind ca muncitorii europeni, tremurnd de frig si de foa
me, refuza sa
poarte stofele pe care le tes, sa bea vinurile pe care le recolteaza, sarmanii f
abricanti, la fel ca
prigonitii, trebuie sa alerge la antipozi pentru a cauta cine va purta stofele s
i cine va bea vinurile:
n toti anii, Europa exporta n valoare de sute de milioane si de miliarde n cele pat
ru colturi ale
lumii, unor populatii care nu au nevoie de obiectele acestui export(18). Dar con
tinentele explorate
nu mai snt destul de vaste, este nevoie de tinuturi virgine. Fabricantii din Euro
pa viseaza zi si
noapte la Africa, lacul din Sahara, calea ferata din Sudan; ei urmaresc cu anxie
tate progresele unor
Livingstone, Stanley, Du Chaillu, de Brazza; cu gurile cascate, ei asculta mirac
uloasele povesti ale
acestor curajosi calatori. Cte de multe minuni necunoscute ascunde Continentul neg
ru!
Cmpurile snt semanate cu dinti de elefant, fluvii de ulei de cocos poarta paiete d
e aur, milioane
de funduri negre, goale precum fata lui Dufaure sau Girardin, asteapta tesaturil
e de bumbac pentru
a nvata decenta, sticle de schnaps si biblii pentru a cunoaste virtutile civiliza
tiei.
Dar nimic nu poate fi facut pentru rezolvarea situatiei: burghezi care se ndoapa,
clasa slugilor
care depaseste clasa productiva, natiuni straine si barbare mbuibate cu marfuri e
uropene; nimic,
nimic nu poate face pentru a scapa de muntii de produse care se nalta mai sus si
mai mari dect
piramidele din Egipt: productivitatea muncitorilor europeni sfideaza orice consu
m, orice risipa.
Fabricantii, ngroziti, nu mai stiu pe unde s-o apuce, nu mai pot gasi materia pri
ma pentru a
satisface dezordonata, depravata pasiune pentru munca a muncitorilor lor. n depar
tamentele
noastre de lna, tesaturile stricate si putrede pe jumatate snt desirate si se prod
uc textile asa-zise
de renastere, care tin att ct tin si promisiunile electorale; La Lyon, n loc sa fie
lasata fibrei de
matase simplitatea si supletea sa naturala, ea este ncarcata cu saruri minerale c
are o ngreuneaza
si o fac friabila si cu ntrebuintare redusa. Toate produsele noastre snt falsifica
te pentru a le
facilita circuitul si a le scurta existenta. Epoca noastra va fi denumita epoca
falsificarii, dupa cum
primele epoci ale umanitatii au fost denumite epoca de piatra, epoca de bronz, d
upa caracterul
productiei lor. Ignoranti i acuza de frauda pe piosii nostri industriasi, n timp c
e n realitate ideea
care i pune miscare este cea de a da de lucru muncitorilor, care nu se pot multum
i sa traiasca cu
bratele ncrucisate. Aceste falsificari, ale caror unic motiv este un sentiment um
anitar, dar care
aduc profituri superbe fabricantilor care le practica, daca snt o sursa inepuizab
ila de risipa a
muncii omenesti, dovedesc ingeniozitatea filantropica a burghezilor si perversiu
nea oribila a
muncitorilor care, pentru a-si satisface viciul lor pentru munca, i obliga pe ind
ustriasi sa sufoce
strigatele constiintei lor si sa ncalce chiar legile onestitatii comerciale.
ntre timp, n ciuda supraproductiei de marfuri, n ciuda falsificarilor industriale,
muncitori fara
numar satureaza piata, implornd: munca! munca! Supraabundenta lor ar fi trebuit s
a-i oblige
sa-si nfrneze pasiunea; din contra, o duce la paroxism. Atunci cnd se iveste o sans
a de lucru, se
napustesc asupra ei; atunci cer douasprezece, paisprezece ore pentru a fi satui,
iar a doua zi iata-iaruncati din nou pe caldarm, fara nimic care sa le satisfaca
viciul. n toti anii, n toate industriile,
somajul revine cu aceeasi regularitate ca si anotimpurile. Supramunca, care este
ucigatoare pentru
organism, este urmata de odihna absoluta, n decurs de doua si patru luni; cnd se t
ermina lucrul,
se termina si modesta subventie. Dat fiind ca viciul muncii este legat diabolic n
inima
muncitorilor; dat fiind ca exigentele sale sufoca toate celelalte instincte ale
naturii; dat fiind ca
totalul muncii solicitata de societate este n mod necesar limitata de consum si d
e abundenta de
materie prima, pentru ce trebuie devorata n sase luni munca ntregului an? De ce sa
nu fie
distribuita n mod uniform n decursul celor douasprezece luni si de ce sa nu fie fo
rtat fiecare
muncitor sa se multumeasca cu sase sau cinci ore pe zi, n decursul anului, n loc s
a suporte
greutatile celor douasprezece ore timp de sase luni? Fiind asigurati de partea l
or cotidiana de
munca, muncitorii nu se vor mai pizmui, nu se vor mai bate pentru a-si smulge mu
nca din mini si
pinea din gura; atunci, nefiind epuizati fizic si spiritual, ei vor ncepe sa pract
ice virtutile
Leneviei.
Fiind ndobitociti de viciul lor, muncitorii nu s-au putut ridica la ntelegerea fap
tului ca, pentru a
avea de lucru pentru toti, ar fi fost nevoie ca munca sa fie rationalizata dupa
cum este rationalizataapa pe un vas n restriste. ntre timp, industriasii, n numele
exploatarii capitaliste, au cerut o
limitare legala a zilei de munca. D-l Bourcart de Guebwiller, unul din cei mai m
ari manufacturieri
din Alsacia, declara n fata Comisiei din 1860 pentru nvatamntul profesional: Ziua de

douasprezece ore era excesiva si trebuia redusa la unsprezece ore, iar smbata luc
rul trebuia sa fie
oprit la orele doua. Pot recomanda adoptarea acestei masuri cu toate ca la prima
vedere pare
costisitoare; noi am experimentat-o n institutiile noastre industriale ncepnd cu pa
tru ani n urmasi o gasim buna, iar productia medie, departe de a se fi diminuat,
a crescut. n studiul sau despre
masini, d-l F. Passy citeaza urmatoarea scrisoare a unui mare industrias belgian
, d-l M. Ottavaere:
Masinile noastre, cu toate ca snt aceleasi ca si cele din filaturile engleze, nu p
roduc ceea ce ar fi
trebuit sa produca si ceea ce produc aceleasi masini n Anglia, cu toate ca filatu
rile lucreaza cu
doua ore mai putin pe zi... Noi muncim cu doua ore prea mult; snt convins ca daca
s-ar munci
numai unsprezece ore n loc de treisprezece, am avea aceeasi productie si, n consec
inta, am
produce n mod mai economicos.
Pe de alta parte, d-l Leroy-Beaulieu afirma ca este observatia unui mare industri
as belgian ca
saptamnile n care cade o zi de sarbatoare nu aduc o productie inferioara fata de c
ea din
saptamnile obisnuite(19).
Ceea ce poporul, amagit n simplitatea sa de catre moralisti, nu a ndraznit nicioda
ta, un guvern
aristocratic a ndraznit. Nesocotind naltele consideratii morale si industriale ale
economistilor,
care precum pasarile de rau augur, credeau ca a micsora ziua de munca din fabric
i cu o ora era
echivalent cu a decreta ruina industriei engleze, guvernul Angliei a interzis pr
intr-o lege, observata
cu strictete, ca munca sa fie prestata mai mult de zece ore pe zi; nainte de acea
sta lege ca si
ulterior, Anglia ramne prima natiune industriala din lume.
Marea experienta engleza este aici, experienta unui anumit numar de capitalisti
inteligenti este
aici; ea demonstreaza n mod de necombatut ca, pentru a consolida productivitatea
umana, este
necesar ca orele de munca sa fie reduse, iar zilele de plata si cele de sarbatoa
re sa fie nmultite, iar
poporul francez nu a fost convins. Dar daca n decurs de zece ani, o mizerabila re
ducere de doua
ore a dus la cresterea productiei engleze cu o treime(20), ce mars vertiginos va
impune productiei
franceze o reducere legala a zilei de munca la trei ore? Oare nu pot muncitorii
sa nteleaga ca
istovindu-se prin munca, ei si epuizeaza fortele lor si ale progeniturilor lor; c
a fiind deteriorati, ei
ajung nainte de vreme sa nu mai poata presta nici o munca; ca absorbiti, abrutiza
ti de un singur
viciu, ei nu mai snt oameni ci crmpei de om; ca si omoara n ei toate facultatile fru
moase pentru
a nu lasa vie si nfloritoare dect nebunia furibunda a muncii.
Ah! aidoma papagalilor din Arcadia, ei repeta lectia economistilor: Sa muncim, sa
muncim ca
sa sporim bogatia naturala. Ce prosti! din cauza ca munciti prea mult, utilajul i
ndustrial se
dezvolta ncet. Nu mai zbierati si ascultati un economist; el nu este un vultur, c
i numai d-l L.
Reybaud, pe care am avut norocul sa-l pierdem acum cteva luni: n general, revolutia
metodelor
de lucru se regleaza dupa conditiile minii de lucru. Att timp ct mna de lucru furniz
eaza servicii
la preturi reduse, ea este risipita fara socoteala; atunci cnd serviciile sale de
vin mai costisitoare se
fac eforturi pentru ca sa fie economisita(21). Pentru a forta capitalistii sa-si
perfectioneze
masinile de lemn si de fier, salariile masinilor din carne si oase trebuie sa cr
easca, iar orele lor demunca trebuie sa scada. Probe doveditoare? Acestea pot fi
aduse cu sutele. n filatura, aparatul de
bobinare (self acting mule) a fost inventat si aplicat la Manchester, fiindca fi
latorii refuzau sa
munceasca att de mult ca nainte.
n America, masina a invadat toate ramurile productiei agricole, de la fabricarea
untului pna la
plivirea grului: de ce? Fiindca Americanul, liber si lenes, ar prefera sa moara d
e o mie de ori dect
sa duca viata de bovina a taranului francez. Aratul, att de penibil n Franta noast
ra glorioasa, asa
de bogata n suferinte, este, n Vestul american, o modalitate placuta de a petrece
timpul n aer
liber, practicata seznd si fumnd pipa cu nonsalanta.
IV. Unei noi arii, noi cntece
Daca, prin diminuarea orelor de munca, noi forte mecanice vor fi cucerite n favoa
rea productiei
sociale, prin obligarea muncitorilor sa-si consume propriile produse, o imensa a
rmata de forte de
munca va fi cstigata. Burghezia, eliberata din functia sa de consumator universal
, se va grabi sa
concedieze multimea de soldati, magistrati, jurnalisti, proxeneti, etc., pe care
i-a retras de la
munca productiva pentru ca acestia s-o ajute sa consume si sa risipeasca. Atunci
piata muncii
se va revarsa, atunci va fi necesara o lege de fier pentru interzicerea muncii:
va fi imposibil sa se
gaseasca utilitatea acestei adunaturi de oameni neproductivi pna nu demult, mai n
umerosi dect
puricii. Dupa acestia, va fi nevoie sa ne gndim la toti cei care le satisfaceau n
evoile si gusturile
lor frivole si costisitoare. Atunci cnd nu vor mai fi lachei si generali pe care
trebuie puse galoane,
prostituate libere si maritate care sa fie acoperite cu dantele, tunuri de sfred
elit, palate de construit,
va fi necesar ca prin legi severe, sa fie impus muncitorilor si muncitoarelor de
la broderiile
ornamentale, dantele, fier, constructii, canotajul igienic si exercitii coreogra
fice pentru restabilirea
sanatatii lor si perfectionarea rasei.
Din momentul n care produsele europene consumate nu vor mai fi transportate peste
mari si tari,
va fi necesar ca marinarii, oamenii de echipaj, camionagii, sa se aseze si sa nve
te sa-si rasuceasca
degetele. Atunci, fericitii Polinezieni vor putea sa se dedice amorului liber fa
ra sa le fie frica de
loviturile de picior ale civilizatei Venus si de predicile moralei europene.
Mai snt si alte lucruri. Pentru a gasi de lucru pentru toate non-valorile din soc
ietatea actuala,
pentru a da posibilitatea ca utilajul industrial sa se dezvolte nelimitat, clasa
muncitoare va fi
nevoita, la fel ca si burghezia, sa-si constrnga gusturile sale abstinente si sa-
si dezvolte la infinitcapacitatile sale de consumare. n loc sa mannce o uncie sau
doua de carne cu zgrciuri, atunci
cnd mannca, ea va mnca gratare vesele de una sau doua livre; n loc sa bea cu retiner
e vin prost,
mai catolica dect papa, ea va bea din pahare mari si adnci pline cu vinuri de Bord
eaux si
Bourgogne, fara binecuvntarea industriala, si va lasa animalelor apa.
Proletarii si-au pus n cap sa-i supuna pe capitalisti la zece ore de forja si de
rafinarie; aici este
marea greseala, cauza antagonismelor sociale si a razboaielor civile. Va fi nece
sar ca munca sa fie
aparata si nu impusa. Cei din familiile Rothschild, Say, vor fi obligati sa arat
e ca, n timpul vietii
lor, au fost nulitati perfecte; daca vor jura ca vor sa traiasca mai departe ca
nulitati perfecte, n
ciuda pregatirii generale pentru munca, ei vor primi n fiecare dimineata, la prim
ariile respective,
o piesa de douazeci de franci pentru placerile lor marunte. Discordiile sociale
vor disparea.
Rentierii, capitalistii, toti cei din prima clasa, vor adera la partidul popular
, dupa ce se vor
convinge ca departe de a le vrea raul, acest partid doreste, din contra sa-i dez
bare de munca de
supraproductie si de risipa de care au fost coplesiti de la nastere. Burghezii c
are nu pot dovedi
gradul lor de mrsavie vor fi lasati sa-si urmeze instinctele: exista suficient de
multe meserii
dezgustatoare n care sa fie ncadrati: Dufaure va curata latrinele publice; Gallife
t va njunghia
porcii riosi si caii bolnavi de rapciuga; membrii comisiei de amnistiere, fiind e
xpediati la Poissy,
vor nsemna oile si boii care trebuie sa fie omorti; senatorii, legati de pompele f
unebre, vor juca
rolul de cioclu. Pentru altii, vor fi gasite meserii care sa se potriveasca cu i
nteligenta lor. Lorgeril,
Broglie vor astupa sticlele de sampanie, dar li se pune botnita ca sa nu mbete; F
erry, Freycinet,
Tirard vor distruge plosnitele si verminele din ministere si alte cladiri public
e. De asemenea, va fi
nevoie ca fondurile publice sa nu poata fie atinse de burghezi, de frica obiceiu
rilor dobndite.
Lunga si grea va fi razbunarea la care vor fi supusi moralistii care au perverti
t natura umana,
fatarnici, prefacuti, ipocriti si alte secte de oameni care s-au deghizat pentru
a duce lumea neroare. n timp ce-i fac pe oamenii simpli sa creada ca ei se ndeletni
cesc cu contemplatia si
devotiunea, cu posturile si mortificarea senzualitatii, numai pentru a sustine s
i alimenta mica
fragilitate a umanitatii lor: din contra, Dumnezeu stie cum chefuiesc ei! et Cur
ios simulant sed
Bacchanalia vivunt(22). Puteti citi acest lucru scris cu litere mari si luminoas
e pe boturile lor rosii
sau pe burtile lor mari ct un tun, iar de nu, atunci cnd se parfumeaza cu pucioasa
(23). n zilele
de mari placeri populare, n loc de a nghiti praful ca la 15 august si 14 iulie ale
burgheziei,
comunistii si colectivistii vor deschide sticlele, vor aduce jamboanele si vor l
ua paharele, membrii
Academiei de stiinte morale si politice, preotii cu roba lunga si scurta din bis
erica economica,
catolica, protestanta, evreiasca, pozitivista si liber gnditoare, propagatorii ma
lthusianismului si a
moralei crestine, altruista, independenta sau supusa, mbracati n galben, vor tine
candela pna si
vor frige degetele si vor trai n foame lnga femei galice si mese pline de carnuri,
fructe si flori si
vor muri de sete lnga butoaiele golite. De patru ori pe an, la schimbarea anotimp
urilor, precum
cinii celui care ascute cutitele, ei vor fi nchisi n marile roti si timp de zece or
e vor fi condamnati
sa macine vnt. Avocatii si legistii vor suferi aceeasi pedeapsa.
n regimul de lenevie, pentru a omor timpul care ne omoara secunda cu secunda, vor
fi mereu
spectacole si reprezentatii teatrale; aceasta este o ocupatie gasita pentru legi
slatorii nostri
burghezi. Ei vor fi organizati n trupe care vor strabate trgurile si satele, dnd re
prezentatii
legislative. Generalii, cu cizme de calarie, cu pieptul nzorzonat de tinichele, d
e placute, de cruci
ale Legiunii de Onoare, vor merge pe strazi si prin piete, racolnd oamenii cumsec
ade. Gambetta
si Cassagnac, complicele sau, vor face reclama la usa. Cassagnac, mbracat n mare c
ostum de
matamor6), dndu-si ochii peste cap, rasucindu-si mustata, mproscnd clti cu flacari,
va ameninta
pe toata lumea cu pistolul tatalui sau si se va adaposti ntr-o gaura de cum va ve
dea portretul lui
Lullier; Gambetta va tine un discurs despre politica externa, despre mica Grecie
care l considera
doctor si care va arunca Europa n foc pentru a potlogari Turcia; despre Rusia cea
mare care si
bate joc de el cu compotul pe care promite sa-l faca din Prusia si care doreste
pentru vestul
Europei bucluri si ncurcaturi pentru a-si face jocul n Est si a sugruma nihilismul
intern; despre dl
de Bismarck, care a fost destul de bun ca sa-i dea voie sa se pronunte n legatura
cu amnestia
apoi, dezvelindu-si burta umflata pictata n trei culori, va bate apelul pe ea si
va enumera micutele
animale delicioase, ortolanii, trufele, paharele de Margaux si Yquem pe care le-
a dat pe gt pentru
a ncuraja agricultura si pentru a-i tine n fru pe electorii din Bellevile.
n baraca, debutul va fi facut cu Farsa electorala .
n fata electorilor, cu capete de lemn si urechi de magar, candidatii burghezi, mbr
acati precum
clovnii, vor dansa dansul libertatilor publice, stergndu-si fata si postfata cu p
rogramele electorale
pline de promisiuni, vorbind cu lacrimi n ochi despre mizeriile poporului si cu v
oce de arama
despre gloriile Frantei; iar capetele electorilor vor zbiera solid n cor: hi han!
hi han!
Apoi va ncepe piesa principala: Furtul bunurilor natiunii.
Franta capitalista, o femela enorma, cu paroasa pe fata si cheala pe cap, molesi
ta, cu carnurile
flescaite, buhaite, palide, cu ochii stinsi, adormita si cascnd, se ntinde pe o ca
napea de catifea; la
picioarele sale se afla Capitalismul industrial, un organism gigantesc de fier,
cu masca simiana,
care devora mecanic barbati, femei, copii ale caror tipete lugubre si sfsietoare
se aud peste tot;
Banca cu bot de dihor, cu trup de hiena si mini de harpie i jefuieste din buzunar
monedele de
bani. Grupuri de proletari nenorociti, descarnati, n zdrente, escortati de jandar
mi cu sabiile
scoase, urmariti de furiile care i mboldesc cu biciurile foamei, aduc la picioarel
e Frantei
capitaliste mormane de marfuri, butoaie de vin, saci de aur si de gru. Langlois,
cu izmeana sa ntr
o mna, cu testamentul lui Proudhon n cealalta, cu cartea bugetului ntre dinti, se p
une n fruntea
celor care apara bunurile natiunii si se duce sa faca de garda. Odata ce poveril
e snt descarcate, cu
lovituri de bta si baionete, muncitorii snt goniti si este deschisa usa pentru ind
ustriasi, negustori
si bancheri. Talmes-balmes, acestia se precipita pe maldar, nghitind tesaturile d
e bumbac, sacii de
gru, lingourile de aur, golind butoaiele; fiind satui, murdari, dezgustatori, ei
cad n murdariile si
varsaturile lor Atunci izbucneste tunetul, pamntul se cutremura si se crapa, apare
Fatalitatea
istorica; cu piciorul sau de fier ea striveste capetele celor care sughita, se c
latina, cad si nu mai pot
fugi, iar cu marea sa mna rastoarna Franta capitalista, uluita si asudata de spai
ma.
***
n cazul n care, dezradacinndu-si din inima viciul care i domina si urteste firea, cla
sa
muncitoare se va ridica cu teribila sa forta, nu pentru a cere Drepturile omului
, care nu snt dect
drepturile de exploatare capitalista, nu pentru a cere Dreptul la munca, acesta
fiind n realitate
numai dreptul la mizerie, ci pentru a crea o lege statornica prin care sa fie in
terzis oricarui om sa
munceasca mai mult de trei ore pe zi, Pamntul, batrnul Pamnt, tremurnd de bucurie, v
a simti ca
tresare n el un nou univers Dar cum se poate cere unui proletariat corupt de moral
a capitalista o
decizie barbatesca...
Aidoma lui Hristos, trista personificare a sclaviei antice, barbatii, femeile, c
opii Proletariatului
ndura n mod penibil de un secol greul calvar al durerii: de un secol, munca fortat
a le rupe oasele,
le ucide carnea, le schingiuieste nervii; de un secol, foametea le chinuieste ma
runtaiele si le
provoaca halucinatii n creier!... O Lene, ai mila de ndelungata noastra mizerie! O
Lene, mama a
artelor si a nobilelor virtuti, fii balsamul chinurilor omenesti!

Apendice
Moralistii nostri snt oameni cu adevarat modesti; daca au inventat dogma muncii,
ei nu snt
siguri daca aceasta este un mijloc eficace de a linisti sufletul, de a bucura sp
iritul si de mentine
buna functionare a rinichilor si celorlalte organe; ei vor sa ncerce ntrebuintarea
acestei dogme
asupra clasei populare in anima vili, nainte de a o ndrepta mpotriva capitalistilor
, fata de care au
misiunea sa-i scuze si sa le autorizeze viciile.
Dar, filozofi de cinci bani duzina, pentru ce sa va bateti atta capul sa elaborat
i o morala a carei
practica nu ndrazniti s-o propovaduiti stapnilor vostri? Dogma voastra a muncii, d
e care va
considerati att de mndri, vreti s-o vedeti calcata n picioare, umilita? Sa deschide
m istoria
popoarelor antice si scrierile filozofilor si ale legislatorilor lor.
Nu pot afirma spune Herodot, parintele istoriei, ca Grecii si trag de la Egipteni di
spretul
pentru munca, fiindca gasesc acelasi dispret stabilit printre Traci, Sciti, Pers
ani, Lidieni; ntr-un
cuvnt, la cea mai mare parte a barbarilor, cei care nvata meserii mecanice si chia
r si copii lor snt
considerati ultimii dintre cetateni Toti Grecii au fost crescuti n aceste principi
i, n special
Lacedemonienii(24).
La Atena, cetatenii erau adevarati nobili care nu trebuiau sa se ocupe dect de apa
rare si de
administratia comunitatii, aidoma razboinicilor salbatici din care proveneau. Pr
in urmare, ei
trebuiau sa fie liberi n tot timpul lor pentru a pazi interesele Republicii prin
forta lor intelectuala
si corporala si i nsarcinau pe sclavi cu toate muncile. Acelasi lucru se petrecea
si n
Lacedemonia, unde femeile nu trebuiau sa toarca sau sa tese pentru ca sa nu se a
bata de la
nobletea lor(25).
Romanii nu cunosteau dect doua meserii nobile si libere, agricultura si armele; t
oti cetatenii
traiau de drept pe socoteala Visteriei fara sa poata fi constrnsi sa practice pen
tru existenta lor
materiala una din sordidae artes7) (asa denumeau ei meseriile) care apartineau d
e drept sclavilor.
Brutus cel Batrn, pentru a incita poporul, l acuza n special pe Tarquin tiranul ca
i-a convertit pe
cetatenii liberi n mestesugari si zidari(26).
Filozofii antici discutau n contradictoriu despre originea ideilor, dar cadeau de
acord daca eravorba sa deteste munca. n utopia sa sociala, n Republica sa model,
Platon spune ca natura nu a
creat nici cizmar si nici fierar; asemenea ocupatii degradeaza oamenii care le e
xercita, mercenari
josnici, mizerabili fara nume pe care statul lor i exclude chiar de la drepturile
politice. Ct despre
negustorii care snt obisnuiti sa minta si sa nsele, ei nu vor fi suportati n cetate
dect ca un rau
necesar. Cetateanul care se va degrada prin comertul de pravalie va fi acuzat de
acest delict. Daca
va fi gasit vinovat, el va fi condamnat la un an de nchisoare. Pedeapsa va fi dub
lata la fiecare
recidiva(27).
Xenofon scrie n Oikonomikos [Tratatul despre economie] ca acei care cedeaza muncil
or
manuale nu snt promovati niciodata la raspunderi, iar acest lucru este justificat
. Cea mai mare
parte dintre ei snt asezati toata ziua, unii dintre ei mai si nfrunta un foc perma
nent, nu pot evita
sa nu aiba corpul afectat si este foarte greu ca spiritul sa nu resimta acest lu
cru. Cicero ntreaba:
ce lucru onorabil poate sa reiasa din mica pravalie si ce lucru cinstit poate pro
duce comertul? Tot
ce se numeste pravalie este nedemn pentru un om cinstit..., negustorii nu pot cst
iga fara sa minta
si ce poate fi mai rusinos dect minciuna! Deci, trebuie sa consideram drept josni
ca si
dezgustatoare meseria celor care si vnd truda si profesiune, fiindca cine si da mun
ca pentru bani
se vinde pe sine nsusi si se pune n rndul sclavilor(28).
Proletari abrutizati de dogma muncii, ascultati cum se exprima acesti filozofi c
are va snt ascunsi
cu o grija geloasa: Un cetatean care si da munca pentru bani se degradeaza la niv
elul sclavilor,
el comite o crima, el merita ani de nchisoare.
Fatarnicia crestina si utilitarismul capitalist nu i-au pervertit pe acesti filo
zofi ai Republicilor
antice; n timp ce pledau n favoarea oamenilor liberi, ei si declamau gndurile cu nai
vitate.
Platon, Aristotel, acesti uriasi gnditori, carora Cousin, Caro si Simon din gener
atia noastra le pot
ajunge la glezne doar naltindu-se pe vrful picioarelor, doreau ca cetatenii Republ
icilor lor ideale
sa traiasca avnd la dispozitie ct mai mult timp liber, fiindca, dupa cum a remarca
t Xenofon,
munca ocupa tot timpul, iar astfel nu mai este ragaz pentru Republica si pentru p
rieteni. Dupa
Plutarh, marele nume al lui Licurg, cel mai ntelept dintre oameni, spre admiratia p
osteritatii, i-a
fost dat dupa ce a acordat timp liber cetatenilor Republicii prin faptul ca le-a
interzis sa practice
vreo meserie(29).
Dar, vor raspunde Bastiat, Dupanloup, Beaulieu si compania din morala crestina s
i capitalista,
acesti gnditori, acesti filozofi preconizau sclavagismul! Foarte bine, dar ar fi
putut sa fie altfel,
avnd n vedere conditiile economice si politice din epoca lor? Razboiul era starea
normala a
societatilor antice; omul liber trebuia sa-si consacre timpul pentru a discuta a
facerile de Stat si
pentru a veghea la apararea sa; n acea vreme, meseriile erau prea primitive si pr
ea grosolane
pentru ca alaturi de practicarea lor sa mai poata fi practicate si profesiunile
de soldat si cetatean;
pentru a avea luptatori si cetateni, filozofii si legislatorii trebuiau sa toler
eze sclavii n Republicile
eroice. Dar moralistii si economistii capitalismului nu preconizeaza ei oare sal
ariatul, sclavia
moderna? Si cine profita de sclavia capitalista? Alde Rothschild, Schneider, d-n
a Boucicaut,
sclavi inutili si nocivi ai viciilor lor si ai servitorilor lor de casa.
S-a scris cu dispret ca prejudiciul sclaviei domina spiritul lui Aristotel si al
lui Pitagora; dar,
Aristotel prevedea ca daca fiecare instrument ar putea executa fara somatie, sau
din propria sa
functiune, precum capodoperele lui Dedale se miscau de la sine sau precum trepie
dele zeului
Vulcan se puneau la munca lor sacra n mod spontan; daca, de exemplu, masinile de
tesut ar tese
singure, seful de atelier nu ar mai avea nevoie de ajutoare, nici stapnul de scla
vi.
Visul lui Aristotel este realitatea noastra. Masinile noastre cu suflu de foc, c
u membre de otel,
neobosite, de o fecunditate minunata, inepuizabila, ndeplinesc de la sine munca l
or sacra; n acest
timp, geniul marilor filozofi ai capitalismului ramne dominat de prejudiciul sala
riatului, cea mai
cumplita dintre robii. Ei nca nu nteleg ca masina este salvatoarea umanitatii, Dum
nezeul care va
rascumpara omul din sordidae artes si de la munca salariata, Dumnezeul care i va
da odihna si
libertatea.
(1). Descartesi). Les passions de l'me [Pasiunile sufletului] Art. 211 . [Nota lu
i Lafargue]
(2). Doctorul Beddoe. Memoirs of the Anthropological Society. [Nota lui Lafargue
]
(3). Ch. Darwin. Descent of Man. [Nota lui Lafargue]
(4). Exploratorii europeni erau nmarmuriti de frumusetea fizica si atitudinea mndr
a a barbatilor din populatiile
primitive, necontaminati de ceea ce Paeppig denumea suflarea otravita a civilizat
iei. Vorbind despre aborigenii
din insulele oceanice, lordul George Campbell scria: Nu este un popor pe lume car
e sa impresioneze mai mult la
prima vedere. Pielea lor neteda si putin aramie, parul auriu si buclat, figura l
or frumoasa si vesela, ntr-un cuvnt
toata personalitatea lor formau o noua si splendida mostra a genus homo; aparent
a lor fizica facea impresia unei
rase care superioara fata de a noastra. Oamenii civilizati din Roma antica, cei c
a Cezari), Taciti), contemplau cu
aceeasi admiratie pe Germanii din triburile comuniste care invadau Imperiul Roma
n. La fel ca si Tacit,
Salvianus, preotul din secolul V, supranumit stapnul episcopilor, i aducea pe barb
ari drept exemplu pentru cei
civilizati si pentru crestini. Noi sntem impudici n mijlocul barbarilor, care snt ma
i neprihaniti ca noi. Mai mult de
att, barbarii snt lezati de impudicitatile noastre, Gotii nu suporta sa existe pri
ntre ei depravati din poporul lor;
numai printre ei, cu privilegiul trist al nationalitatii si al numelui lor, Roma
nii au dreptul sa fie impuri. (Pederastia
era pe atunci la mare moda printre pagni si crestini)... Cei asupriti merg la bar
bari pentru a cauta umanitate si
adapost. (De Gubernatione Dei). Civilizatia veche si crestinismul care se nastea
au corupt barbarii din lumea
antica, asa cum crestinismul mbatrnit si civilizatia moderna capitalista i corup pe
salbaticii din lumea noua.
D-l F. Le Play, al carui talent de observare trebuie recunoscut chiar daca snt re
spinse concluziile sale
sociologice, molipsite de prudhommismul4) filantropic si crestin, spune n lucrare
a sa Muncitorii europeni (1885):
Tendinta baschirilor catre lenevie (baschiri snt pastori semi-nomazi de pe versant
ul asiatic al Uralului); placerile
vietii nomade, obiceiurile de meditatie pe care le creeaza la indivizii cei mai
bine dotati creaza adesea la acestia o
distinctie a manierelor, o finete a inteligentei si a judecatii care snt remarcat
e rareori la acelasi nivel social ntr-o
civilizatie mai dezvoltata... Ceea ce le repugna cel mai mult snt muncile agricol
e; ei prefera sa faca orice n loc sa
accepte meseria de agricultor. De fapt, agricultura este prima manifestare a munc
ii servile n umanitate.
Conform traditiei biblice, Cain, primul criminal, este un agricultor.5) [Nota lu
i Lafargue]
(5). Proverbul spaniol spune: Descanzar es salud (odihna este sanatate). [Nota l
ui Lafargue]
(6). O, Meliba, un Dumnezeu ne-a dat aceasta lenevie, Vergiliui), Bucolicele. (V
ezi apendicele.). [Nota lui
Lafargue]
(7). Evanghelia dupa Matei, cap. VI [28-29]. [Nota lui Lafargue]
(8). La primul congres de binefacere tinut la Bruxelles, n 1857, d-l Scrive, unul
din cei mai bogati manufacturieri
din Marquette, lnga Lille, n aplauzele participantilor la congres, povestea cu cea
mai nobila satisfactie a uneidatorii ndeplinite: Am introdus cteva mijloace de dis
tractie pentru copii. i nvatam sa cnte si sa numere n
timpul muncii: acest lucru i distreaza si i face sa accepte cu curaj aceste douasp
rezece ore de munca care snt
necesare pentru a le procura mijloace de existenta. Douasprezece ore de munca si
ce fel de munca! impusa
unor copii care nu au nici doisprezece ani! Materialistii vor regreta ntotdeauna
ca nu exista un infern pentru a-i
ntemnita pe acesti crestini, acesti filantropi, calai ai copilariei. [Nota lui La
fargue]
(9). Discurs pronuntat la Societatea internationala de studii practice de econom
ie sociala din Paris, n mai 1863
si publicat n L'conomiste franais [Economistul francez] din aceeasi epoca. [Nota lu
i Lafargue]
(10). L-R Villerm, Tabloul starii fizice si morale a muncitorilor n fabricile de b
umbac, lna si matase, 1848.
Dolfuss-ii, Koechlin-ii si alti fabricanti alsacieni si-au tratat in acest fel m
uncitorii nu datorita faptului ca erau
republicani, patrioti si filantropi protestanti; fiindca Blanqui, academicianul
Reybaud, prototipul lui Jerme Paturot
si Jules Simon, maestrul Jacques politic, au constat aceleasi conditii pentru cl
asa muncitoare la fabricantii foarte
catolici si foarte monarhici din Lille si din Lyon. Acestea snt virtuti capitalis
te care se armonizeaza de minune cu
toate convingerile politice si religioase. [Nota lui Lafargue]
(11). Indienii din triburile razboinice din Brazilia si omoara infirmii si batrnii
; ei si dovedesc prietenia punnd
capat unei vieti n care nu mai exista bucurie pentru lupte, sarbatori si dansuri.
Toate popoarele primitive au dat
semenilor lor aceste dovezi de afectiune: Massaget-ii de la Marea Caspica (Herod
oti)) la fel ca Wen-ii din
Germania si Celtii din Galia. Pna n ultima vreme, n bisericile din Suedia se pastra
u bastoane denumite
bastoane de familie, care serveau pentru salvarea parintilor de la tristetile ba
trnetii. Ct de degenerati snt
proletarii moderni ca sa accepte cu toleranta ngrozitoarele mizerii ale muncii de
fabrica! [Nota lui Lafargue]
(12). La Congresul industrial tinut la Berlin, n 21 ianuarie 1879, s-a estimat la
568 milioane de franci pierderea
ncercata de industria de fier din Germania n decursul ultimei crize. [Nota lui Laf
argue]
(13). La Justice a d-lui Clemenceau, n partea financiara, afirma pe 6 aprilie 188
0: Am auzit ca a fost sustinuta
opinia ca, n absenta Prusiei, miliardele din razboiul din 1870 au fost pierdute n
egala masura de Franta, sub
forma de mprumuturi periodice emise pentru echilibrul bugetelor straine; aceasta
este si parerea noastra.
Pierderile de capitaluri engleze prin mprumuturi date republicilor din America de
Sud snt evaluate la cinci
miliarde. Muncitorii francezi nu numai ca au produs cele cinci miliarde platite
d-lui Bismarck; dar ei continua sa
serveasca interesele de indemnizatie de razboi pentru Ollivier, Girardin, Bazain
e si alti detinatori ai titlurilor de
dobnda care au adus razboiul si deruta. Dar le ramne o farma de consolare: aceste m
iliarde nu vor da ocazia
unui razboi de rambursare. [Nota lui Lafargue]
(14). n vechiul regimi), legile Bisericii garantau muncitorului 90 de zile de odi
hna (52 de duminici si 38 de zile de
sarbatoare), n decursul carora era strict interzisa munca. Aceasta era marea crim
a a catolicismului, principalacauza a nereligiozitatii burgheziei industriale si
comerciante. n timpul Revolutiei, din momentul n care a devenit
stapna, burghezia a anulat zilele de sarbatoare si a nlocuit saptamna de sapte zile
cu cea de zece zile.
Burghezia a eliberat muncitorii de sub jugul Bisericii ca sa-i supuna mai bine s
ub jugul muncii.
Resentimentul pentru zilele de sarbatoare a aparut numai atunci cnd a luat finta
burghezia moderna industriala
si comercianta, ntre secolele XV si XVI. Henri al IV-lea a cerut papei reducerea
lor; acesta a refuzat fiindca una
din ereziile din zilele noastre are n vedere sarbatorile (scrisoare catre cardinal
ul d'Ossat). Dar n 1666, Prfixe,
arhiepiscopul Parisului, a anulat 17 n dioceza sa. Protestantismul, care era reli
gia crestina adaptata la noile
necesitati industriale si comerciale ale burgheziei, a fost mai putin interesat
de odihna populara; a detronat sfintii
din ceruri pentru a aboli sarbatorile lor pe pamnt.
Reforma religioasa si gndirea libera filozofica erau numai pretexte care au permi
s burgheziei iezuite si rapace
sa escamoteze zilele de sarbatoare ale plebei. [Nota lui Lafargue]
(15). Aceste sarbatori pantagruelice durau saptamni n sir. Don Rodrigo de Lara si cs
tiga logodnica prin
expulzarea Maurilor din vechea Calatrava, iar Romancero nareaza ca:
Las bodas fueron en Burgos,
Las tornabodas en Salas:
En bodas y tornabodas
Pasaron siete semanas.
Tantas vienen de las gentes,
Que no caben por las plazas...
(Nuntile au fost la Burgos, revenirile de la nunti au fost la Salas: ntre nunti s
i revenirile de la nunti au trecut
sapte saptamni; att de multi oameni au venit nct nu mai ncapeau)
Barbatii de la aceste nunti de sapte saptamni erau soldatii eroi din razboaiele d
e independenta. [Nota lui
Lafargue]
(16). Karl Marx, Capitalul, cartea I, cap. XV, 6. [Nota lui Lafargue]
(17). Proportia conform careia populatia unei tari este angajata ca servitori de
casa n serviciul claselor
nstarite denota progresul acesteia n bogatia naturala si n civilizatie. (R. M. Marti
n, Ireland before and after the
Union, 1818). Gambetta, care a negat problema sociala, dupa ce nu mai era avocat
ul nevoias de la Cafeneaua
Procope, dorea fara ndoiala sa vorbeasca de aceasta clasa a servitorilor de casa n
crestere permanenta, atunci
cnd cerea stabilirea unor noi paturi sociale. [Nota lui Lafargue]
(18). Doua exemple: guvernul englez, pentru a satisface populatia rurala din Ind
ia, care n ciuda crizelor
periodice de foamete care le devasteaza tara, se ncapatineaza sa cultive mac n loc
de orez sau gru, a fost
nevoit sa sustina razboaie sngeroase cu scopul de a impune guvernului chinez intr
area libera a opiumului indian.
Salbaticii din Polinezia, n ciuda mortalitatii rezultate din acest fapt, au fost
siliti sa se mbrace si sa se ndoape
dupa obiceiul englez, pentru a consuma produsele distileriilor din Scotia si ale
atelierelor de tesatorie din
Manchester. [Nota lui Lafargue]
(19). Paul Leroy-Beaulieu. La question ouvrire au XIXe sicle, 1872. [Nota lui Lafa
rgue]
(20). Iata, conform celebrului statistician R. Giffen, de la Biroul de statistic
a din Londra, progresiunea crescnda
a bogatiei nationale a Angliei si a Irlandei: n
1814 ea era de ...... 55 de miliarde de franci
1865 -...... 162 1/2 -
1875 -...... 212 1/2 --[Nota lui Lafargue]
(21). Louis Reybaud. Le coton, son rgime, ses problmes (1863). [Nota lui Lafargue]

(22). Ei se prefac ca ar fi Curius si traiesc ca la Bacanalei) (Juvenal). [Nota lu
i Lafargue]
(23). Pantagruel, cartea II, cap. LXXIV. [Nota lui Lafargue]
(24). Herodot. vol. II, trad. Larcher, 1786. [Nota lui Lafargue]
(25). Biot, De l'abolition de l'esclavage ancien en Occident, 1840. [Nota lui La
fargue]
(26). Titus Livius, [De la fundarea Romei -AT] cartea I. [Nota lui Lafargue]
(27). Platon, Republica, cartea V. [Nota lui Lafargue]
(28). Cicero, Despre ndatoriri, cartea I, partea II, cap. XLII. [Nota lui Lafargu
e]
(29). Platon, Rep. V si Legile, III; Aristotel, Politica, II si VII; Xenofon, Oi
konomikos, IV si VI; Plutarh, Viata lui
Licurg. [Nota lui Lafargue]
1). nchisoare din Paris. -Nota ed.
2). Autor anonim (J. Cunningham), An Essay on Trade and Commerce: Containing Obs
ervations on Taxes, as
They are Supposed to Affect the Price of Labour in Our Manufactories: with Some
Interesting Reflections on the
Importance of Our Trade to America, 1770. -Nota trad.
3). 1 leghe = aproximativ 4 km. -Nota ed.
4). Atitudine a unei persoane care se exprima ntr-un limbaj sententios si ridicol
, n maniera d-lui Prudhomme,
burghez mediocru si vanitos, personaj creat de dramaturgul si caricaturistul Hen
ri Monnier. -Nota ed.
5). Vezi Geneza 4:2. -Nota trad.
6). n original, matamore: personaj din comedia spaniola caracterizat prin laudarose
nie falsa si gratuita. Nota
trad.
7). -meseriile sordide. -Nota trad.
Sectiunea romna | Paul Lafargue