Succesiunile

Dreptul succesoral roman cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementeaza

transmiterea patrimoniului de la defunct catre mostenitorii sai, in cadrul celor 3 sisteme
succesorale pe care le-au creat romanii:
1) ab intestat (succesiunea legala; fara testament), devenita pe baza legii
2) testamentala, devenita pe baza unui testament
3) Succesiunea devenita contra testamentului
La origini, transmiterea patrimoniului de la defunct catre mostenitorii sai nu implica ideea de
succesiune deoarece, in conceptia vechilor romani, drepturile patrimoniale reprezentau putere,
iar puterea nu se transmite, ci se creeaza.
Cu timpul, insa, dupa ce s-a impus principiul continuitatii persoanei defunctului, romanii
au admis ideea de succesiune, astfel au aparut termenii de succesor si succesiune.

Dreptul succesoral roman a evoluat sub influenta a doua tendinte: decaderea formalismului si
ocrotirea rudeniei de sange.
1) Decaderea formalismului: La origini, testamentul roman imbraca forma unei legi pe care
poporul o vota. Mai tarziu, poporul s-a transformat in martor colectiv, iar in Epoca Clasica,
testamentul se intocmea printr-o simpla manifestare de vointa.
2) Ocrotirea rudeniei de sange: Multa vreme, rudenia civila a fost unicul fundament al
succesiunii, astfel incat rudele de sange care nu erau in acelasi timp si civile, nu puteau veni
la succesiune. Cu timpul, rudenia de sange a devenit unicul fundament al succesiunii.
Cel mai vechi sistem succesoral roman este succesiunea ab intestat (succesiunea fara
testament).
Succesiunea ab intestat se deschidea atunci cand nu exista testament sau testamentul nu
era intocmit in mod valabil.
Potrivit acestei legi exista 3 categorii de mostenitori:
1. Din sui heredes faceau parte toti aceia care, in momentul mortii lui pater familias
deveneau persoane sui iuris

2. Adgnatus proximus (cei mai apropiati agnati): in aceasta materie sunt considerati
agnati numai colateralii (fratii/surorile/verii de gradul I).
Potrivit Legii celor XII Table, colateralii nu puteau veni la succesiune prin reprezentanti incat,
daca cel mai apropiat agnat refuza succesiunea, ea devenea vacanta, iar daca nu existau nici
agnati, nici colaterali, veneau la succesiune gentiles.

3. Gentiles (membrii ginii) vin la motenire n lipsa celor din categoriile sui heredes i
adgnatus proximus. Gentilii vin la motenire n pri egale.



Pretorul a initiat mai multe reforme prin care a ocrotit rudenia de sange in materie succesorala,
iar sistemul succesoral creat de pretor a fost denumit bonorum possessio (posesia bunurilor
succesorale) sau mostenire pretoriana, ea fiind de 4 feluri.
Bonorum possessio unde liberi = sui heredes + alte rude de sange fara drepturi succesorale
Bonorum possessio unde legitimi = agnatii + gentilii.
Bonorum possessio unde cognati = cognati care nu erau in acelasi timp si agnati
Bonorum possessio unde vir et uxor = sotul + sotia (casatorie fara manus)


Vechiul drept roman a cunoscut 3 forme de testament:
Calatis comitis imbraca forma unei legi votate de catre comitia curiata. Inconvenientul era
acela ca doar patricienii aveau acces la acesta, el se facea de doua ori pe an.
In procinctu Acesta se facea in fata armatei gata de lupta, fiind acesibila si plebeilor.
Inconvenientul era acela ca doar cetatenii intre 17-46 ani aveau acces la el.
Per aes et libram Testatatorul transmitea prin mancipatio, patrimoniul sau unei persoane ce
purta numele de emptor familiae, si se stabilea modul in care erau impartite bunurile. Marele
inconvenient era acela ca emptor familae devenea propietarul bunurilor succesorale, iar pactele
incheiate cu testatatorul nu erau sanctionate in drept. Astfel executarea testamentului se baza pe
buna-credinta a lui emptor familae. Aceasta forma de testament a fost ulterior adaptata, incat
emptor familae sa nu mai dobandeasca niciun drept asupra bunurilor succesorale, el putand doar
sa le transmita adevaratului mostenitor.
In dreptul classic au fost consecrate 3 forme nesolemne de testament:
- Nuncupativ - o simpla declaratie prin care testatorul isi exprima ultima vointa in fata
martorilor .
- Pretorian- se facea in forma scris
- Militar- nu presupunea respectarea unor conditii de forma , ci numai exprimarea clara a
ultimei vointe a testatorului.
Pentru ca un testament sa fie intocmit in mod valabil era necesar ca testatorul, martorii si
mostenitorii sa aiba capacitate testamentara, denumita testament factio care este de 2 feluri:
Activa -desemneaza capacitatea persoanei de a-si intocmi testamentul sau de a asista in
calitate de martor la intocmirea unui testament. Au testamenti factio activa cetatenii romani
sui iuris si peregrinii care se bucura de ius comerci.
Pasiva -desemneaza atitudinea persoanei de a veni la succesiune. Aveau testament factio
pasiva toti aceia care erau capabili de fapt si de drept



Conditiile de fond:
Potrivit primului principiu, nimeni nu poate muri in parte cu testament si in parte fara
testament, rezulta ca mostenirea legala nu se poate deschide alaturi de mostenirea
testamentara.
Potrivit celui de-al 2 lea principiu, o data herede pentru totdeauna herede, adica o data
mostenitor pentru totdeauna mostenitor.
Substituirea de martori:
- vulgaris este cea obisnuita si se facea in ipoteza in care mostenitorul nu putea sau nu voia sa
accepte succesiunea.
-pupilara se facea numai in cazul in care mostenitorul ar fi murit inainte de a fi implinit
varsta de 14 ani.
-quasi pupillaris se facea numai in ipoteza in care mostenitorul si-ar fi pierdut mintiile.
Cu timpul, apare testamentul inoficios. Anumite categorii de rude avand posibilitatea de a ataca
in instanta testamentul.
Mostenitorii se clasifica in 3 categorii:
-Heredes sui et necesarii -faceau parte toti aceia care in momentul mortii lui pater familias,
deveneau persoane sui iuris.
-Heredes necesarii- faceau parte scalvii instituiti mostenitori.
-Heredes voluntarii - persoanele straine de familie, dar si colateralii. Daca o acceptau, trebuiau sa
recurga la un anumit mod de acceptare a succesiunii:
-Cretio - este o forma solemna de acceptare a succesiunii
-Pro herede gestio - un act de administrare a bunurilor succesorale
-Nuda voluntas - este o declaratie de acceptare nesolemna, dar expresa.
Pe de alta parte, pentru ca o mostenire sa fie acceptata, era necesar sa fie indeplinite anumite
conditii. In primul rand, era necesar ca acela care a acceptat succesiunea sa aiba o deplina
capacitate de a se obliga in nume propriu. De asemenea era necesar ca cel instituit mostenitor sa
aiba dreptul de a culege o mostenire, drept care a fost creat prin Legile Cadocare.
-Pars nuptiaria - se prevedea ca femeile intre 20 si 50 de ani si barbatii intre 25 si 60 de ani
trebuie sa traiasca in regimul casatoriei si sa aiba copii.


-Pars cadocaria s-a prevazut ca celibatarii nu pot primi nimic din succesiune, iar cei care erau
casatoriti, dar nu aveau copii, primeau numai jumatate din partea care li s-ar fi cuvenit.

Primul efect al acceptarii succesiunii este confuzia patrimoniilor. In virtutea acestui efect,
patrimoniul defunctului se contopea cu patrimoniul mostenitorului. Consecintele pagubitoare
pentru mostenitori se produceau atunci cand mostenirea era incarcata de datorii, intrucat
mostenitorul trebuia sa plateasca datoriile . De aceea, pretorul a intervenit si a creat un drept
special denumit ius abstinenti in virtutea caruia mostenitorul raspundea pentru datoriile
succesorale numai in limitele activului succesoral.
Pretorul a creat SEPARATIO BONORUM. In virtutea acestei reforme, ori de cate ori
mostenitorul era insolvabil, bunurile defunctului erau separate de bunurile mostenitorului.
Al doilea efect al acceptarii mostenirii este dobandirea dreptului de proprietate. Insa daca
erau mai multi mostenitori instituiti, se pune problema raporturilor dintre ei. In aceasta privinta,
creantele si datoriile se divizau intre comostenitori. Pe cand lucrurile corporale, erau dobandite in
indiviziune.
Iar al treilea efect al acceptarii mostenirii este COLATIO BONORUM. In virtutea acestui efect
cel care dobandise anumite bunuri de la pater familias in timpul vietii acestuia, si dorea sa vina la
succesiune, trebuia sa faca raportul bunurilor adica trebuia sa adauge la masa succesorala toate
bunurile pe care le primise de la pater familias.

Tipuri de mosteniri:
Mostenirea civila era sanctionata printr-o actiune in justitie, iar mostenirea pretoriana, printr-un
interdict.
Astfel, mostenirea civila era sanctionata prin PETITIUNEA DE HEREDITATE
La petitiunea de hereditate, reclamantul nu trebuia sa faca dovada dreptului de proprietate al
defunctului asupra bunurilor succesorale, ci numai dovada calitatii sale de mostenitor civil.
Intentarea acestei actiuni presupunea intrunirea anumitor conditii : reclamantul trebuia sa nu
posede bunurile succesorale si sa faca dovada ca are calitatea de mostenitor civil. Iar paratul,
trebuia sa fie posesor al bunurilor succesorale. Acel parat putea poseda bunurile succesorale fie
PRO HEREDE fie PRO POSESORE.
Paratul poseda bunurile succesorale PRO HEREDE atunci cand credea ca el este adevaratul
mostenitor civil, si le poseda PRO POSESORE atunci cand stia ca nu este mostenitor civil, dar ii
opunea reclamantului calitatea sa de posesor.


Iar mostenirea pretoriana era sanctionata prin INTERDICTUM CVORUM BONORUM. Acest
interdict presupune o procedura care se desfasoara in 2 faze:
1. In prima faza reclamantul se prezenta in fata pretorului si afirma ca este mostenitor
praetorian, iar pretorul ii acorda pe loc bonorum posesio, dar nu-l punea in posesia
bunurilor succesorale.
2. In faza a doua, verifica daca reclamantul intruneste cu adevarat conditiile necesare pt a fi
mostenitor praetorian. Daca se convingea ca intruneste acele conditii, reclamantul era pus
in posesia bunurilor succesorale.

Alte dispozitii din materie succesorala se refera la legate si la fiide comise.
Legatul este o clauza, o dispozitie cuprinsa in testament. Prin intermediul acelei clauze, testatorul
il obliga pe mostenitor sa transmita un bun individual determinat din succesiune, unei persoane
pe care o denumim legatar, iar lucrul astfel transmis se numeste LUCRU/BUN LEGAT.
Legatele se clasifica in 4 categorii:
1. per vindicationem testatorul transmite un bun individual determinat cu titlu de
proprietate, direct legatarului
2. per damnationem testatorul il oblige pe mostenitor sa transmita legatarului un bun din
succesiune iar daca mostenitorul nu executa aceasta obligatie, legatarul va intenta
impotriva mostenitorului o actiune personala
3. sinendi modo-era dat cu titlu de permisiune, in sensul ca mostenitorul avea numai
obligatia de a nu-l impiedica pe legatar sa intre in posesia bunului legat.
Conditii de fond:
Legatarul trebuia sa aiba testament factio pasiv.
Legatul trebuia sa fie executat de catre mostenitor.
A treia conditie de fond si-a gasit expresia in regula CATONIALA. Potrivit acestei reguli, un
legat care este nul in momentul intocmirii testamentului, va ramane nul pentru totdeauna.
Fideicomisul este actul de ultima vointa prin care o persoana denumita disponent roaga o alta persoana
denumita fiduciar sa transmita un bun sau o parte din succesiune, altei persoane care este denumita
fidecomisar.





MATERIA OBLIGATIILOR
Potrivit lui Justinian, obligatia este o legatura de drept prin care suntem constransi a plati ceva potrivit
dreptului cetatii noastre.
Din aceasta definitie rezulta ca obligatia este un raport jurdic pe care romanii il denumeau legatura de
drep. Acest raport juridic presupune intrunirea a 3 elemente:
Subiectele sunt creditorul si debitorul.
Obiectul obligatiei este desemnat in definitie prin cuvantul plata, insa cuvantul plata nu desemneaza
neaparat obligatia de a remite o suma de bani
Obiectul obligatiei presupune respectarea anumitor conditii:
sa fie licit si moral
sa fie posibil, iar imposibilitatea in aceasta materie imbraca 2 forme: imposibilitate fizica(animal fabulos)
si jurdica(lucru nepatrimonial)
sa fie determinat sau cel putin determinabil
sa constea dintr-o prestatie pe care debitorul o face creditorului
sa prezinte interes pentru creditor.
Sanctiunea: intrucat daca debitorul nu face plata de buna voie, creditorul poate intenta impotriva lui o
actiune personala de drept strict sau de buna credinta prin care il poate constrange pe cale judiciara sa
efectueze plata.
Textele romane ne-au transmis numeroase criterii de clasificare a obligatiilor in functie de:
Izvoare
Sanctiune
Numarul participantilor la raportul juridic obligational
Prima clasificare a obligatiilor in functie de izvoare a fost facuta de Gaius care afirma ca obligatiile
izvorasc fie din contracte, fie din delicte.
La romani contractele se clasificau dupa 3 criterii:
In functie de sanctiunea lor, contractele sunt de drept strict si de buna credinta. Contractele de drept strict
sunt interpretate de judecatori ad literam pe cand contractele de buna credinta sunt interpretate de
judecatori cu scopul de a stabili care a fost intentia partilor atunci cand au incheiat contractul.
In functie de efectele lor, contractele sunt unilaterale si bilaterale. La contractele unilaterale una dintre
parti are numai calitatea de creditor iar cealalta parte numai calitatea de debitor. La contractele bilaterale,
ambele parti au in acelasi timp si calitatea de creditor si pe cea de debitor


In functie de forma lor, contractele se clasifica in solemne si nesolemne sau formale si neformale.
Obligatiile izvorasc si din:
Quasicontractul este un fapt licit care genereaza efecte juridice similare cu cele ale contractului.
Delictul este un fapt ilicit cauzator de prejudicii care genereaza obligatia de a repara prejudiciul cauzat
sau de a plati o amenda.
Quasidelictul este tot un fapt ilict cauzator de prejudicii care genereaza obligatia de a repara prejudiciul
cauzat sau de a plati o amenda.
Obligatiile se clasifica si in functie de numarul participantilor la raportul juridic obligational.
OBLIGATIILE CONJUCTE sunt guvernate de principiul divizibilitatii creantelor si datoriilor,
astfel daca sunt mai multi creditori, fiecare creditor va putea valorifica numai partea sa din
creanta, iar daca sunt mai multi debitori, fiecare debitor va putea fi tinut numai pt partea lui de
indatorire
OBLIGATIILE COREALE- daca sunt mai multi creditori, oricare creditor putea valorifica
intregul drept de creanta, iar daca sunt mai multi debitori oricare debitor poate fi urmarit pentru
intreaga datorie.

ELEMENTELE CONTRACTELOR
Unele elemente ale contractelor sunt denumite esentiale, iar altele sunt denumite elemente
accidentale.
Elementele esentiale : OBIECTUL, CONSIMTAMANTUL si CAPACITATEA.
Obiectul
Consimtamantul este manifestarea de vointa a unei parti in sensul dorit de cealalta parte
Cauze care duceau la inexistenta consimtamantului sunt : violenta fizica, neseriozitatea si
eroarea.
VIOLENTA FIZICA ducea la inexistenta consimtamantului, deoarece victima violentei se afla in
imposibilitatea de a-si exprima vointa.
NESERIOZITATEA apare atunci cand consimtamantul este dat in gluma sau in imprejurari care
exclud intentia persoanei de a se obliga.
EROAREA este gresita reprezentare sau gresita intelegere a unor imprejurari. De regula, la
romani eroarea nu afecta consimtamantul.


Capacitatea-desemneaza aptitudinea persoanei de a contracta, de a incheia un contract.
Elementele accidentale ale contractelor sunt denumite astfel intrucat ele erau incluse in contract
la initiativa partilor, iar contractul era incheiat in mod valabil, chiar si lipsa lor.
Cele mai importante sunt : TERMENUL si CONDITIA.
Termenul este evenimentul viitor si sigur de care depinde exigibilitatea(termen suspensiv) sau
stingerea unui drept(termen extinctiv)
Conditia este evenimentul viitor si nesigur de care depinde nasterea(conditie suspensiva) sau
stingerea unui drep(conditie rezolutorie)

EFECTELE OBLIGATIILOR
Principii:
Principiul nulitatii stipulatiunii: Stipulatiunea este un contract verbal format prin intrebare si
raspuns si imbraca doua forme: Stipulatiunea obisnuita si stipulatiunea pentru altul.
In cazul stipulatiunii obisnuite primus il intreaba pe secundus promiti sa-mi dai 100? iar secundus
raspunde promit.Aceasta stipulatiune este valabila intrucat ea urmeaza sa-si produca efectele intre parti.
La stipulatiunea pentru altul primus il intreaba pe secundus promiti sa-I dai 100 lui tertius? iar
secundus raspunde promit. Aceasta stipulatiune este nula.
Principiul nereprezentarii in contracte:
Reprezentarea in contracte este procedeul juridic conform caruia un pater familias, denumit reprezentat, se
obliga prin contractul incheiat de un alt pater-familias, denumit reprezentant.
Reprezentarea in contracte este perfecta si imperfecta.
In cazul reprezentarii perfecte, persoana reprezentantului dispare, iar efectele contractului se produc direct
asupra reprezentatului.
Iar la reprezentarea imperfecta, reprezentatul se obliga alaturi de reprezentant astfel incat creditorul are doi
debitori, pe reprezentant si pe reprezentat.
In functie de calitatea reprezentantului, reprezentarea este activa si pasiva. Atunci cand reprezentantul are
calitatea de creditor reprezentarea se numeste activa, iar atunci cand reprezentantul are calitate de debitor
reprezentarea se numeste pasiva.
Pretorul a initiat o reforma prin care a admis ca in cinci cazuri determinate fiul de familie sa se poata
obliga in nume propriu obligandu-l in acelasi timp cu caracter alaturat si pe pater familias.


Aceste actiuni sunt denumite :
CVOD IUSU era data de pretor impotriva lui pater familias atunci cand il imputernicise pe fiu sa incheie
un anumit contract.
EXERCITORIA se dadea impotriva lui pater atunci cand il imputernicise pe fiu sa exercite un comert
maritim.
INSTITORIA se dadea impotriva lui pater atunci cand il imputernicise pe fiu sa exercita un comert pe
uscat.
DE PECULIO ET DE REM se dadea impotriva lui pater atunci cand fiul exercita acte de comert cu
bunurile din peculiul sau fara stirea si fara aprobarea lui pater familias.
TRIBUTORIA era data impotriva lui pater atunci cand fiul exercita acte de comert cu bunurile din
peculiul sau fara aprobarea expresa a lui pater familias cu toate ca pater familias a cunoscut si a tolerat acele
acte de comert .
In materie contractuala fiul de familie are o capacitate limitata, pe cand in materie delictuala fiul de
familie are o deplina capacitate de a se obliga in nume propriu. Aceasta raspundere a functionat in doua sisteme
distincte pe care le denumim sistemul noxalitatii si sistemul actiunilor noxale.
In sistemul noxalitatii daca fiul de familie provoca un delict, pater familias il putea abandona pe
delincvent in mainile victimei delictului pentru ca victima sa-si poata exercita dreptul de razbunare
asupra delincventului. Totusi pater familias mai avea si posibilitatea de a rascumpara dreptul de
razbunare al victimei prin plata unei sume de bani.
S-a constatat ca pater familias nu are posibilitate de a face dovada nevinovatiei presupusului delincvent.
De aceea au fost create actiunile noxale
Actiunea noxala era pusa la dispozitia victimei pentru a o intenta impotriva lui pater familias al
presupsului delincvent cu scopul de a verifica daca pater familias intentioneaza sa faca dovada nevinovatiei
presupusului delincvent. Daca pater familias refuza sa se judece atunci se aplica sistemul noxalitatii cu cele
doua variante ale sale.Daca pater familias accepta sa se judece si pierdea procesul in sensul ca nu putea face
dovada nevinovatiei presupusului delincvent iarasi se aplica sistemul noxalitatii iar daca pater familias
accepta sa se judece si castiga procesul facand dovada nevinovatiei presupusului delincvent, fiul de familie
era exonerat de raspundere.
Pentru intentarea actiunilor noxale erau necesare anumite conditii.
In primul rand era necesar sa fie vorba despre un delict privat
In al doilea rand actiunea noxala se intenta cu succes numai impotriva acelui pater familias care l-a avut
sub puterea sa pe presupusul delincvent intregul interval de timp cuprins intre momentul intentarii actiunii si
momentul prodcerii infractiunii.


In al treilea rand este necesar ca victima sa nu-l fi avut sub puterea sa pe presupusul delincvent niciun
moment in intervalul de timp cuprins intre momentul comiterii delictului si momentul intentarii
Neexecutarea obligatiilor
In legatura cu neeecutarea obligatiilor romanii au creat 6 figuri juridice:
1. Cazul fortuit
2. Forta majora
3. Culpa
4. Dolul
5. Mora
6. Custodia
1.Cazul fortuit:
Este evenimentul neprevazut care face imposibila executarea obligatiei cu toate ca debitorul a luat masurile
obisnuite de paza. Prin urmare cazul fortuit poate fi prevenit daca se iau aceste masuri exceptionale insa de regula
debitorul nu este obligat sa ia aceste masuri si de aceea debitorul va fi exonerat de raspundere pentru interventia cazului
fortuit.
2.Forta majora:
Forta majora este evenimentul neprevazut care face imposibila executarea obligatiei si intrucat forta majora nu
poate fi prevenita indiferent de ce masuri de paza s-ar lua debitorul va fi exonerat de raspundere intotdeauna pentru
interventia fortei majore.
3.Culpa:
Culpa delictuala presupune un fapt ilicit cauzator de prejudicii care genereaza obligatia de a repara prejudiciul
cauzat sau de a plati o amenda ceea.
Culpa contractuala este atitudinea vinovata a debitorului obligatiei in contract.
Culpa in dreptul lui Justinian:
Culpa latta este o neglijenta grosolana pe care nu ar comite-o nici cel mai neglijent administrator, pe cand culpa
levis poate fi apreciata atat inabstracta cat si inconcreta, apreciere pe care judecatorul o face prin comparatie. La
aprecierea inabstracta, judecatorul va compara comportarea debitorului fata de bunul datorat cu comportarea unui bun
administrator, la aprecierea inconcreta a culpei levis judecatorul va compara comportarea debitorului fata de bunul datorat
cu felul in care-si administreaza bunurile proprii.
4.Dolul
Dolul este atitudinea vinovata a debitorului obligat prin contract care se manifesta sub forma intentiei ceea ce
inseamna ca debitorul distruge bunul datorat cu intentie.



5.Mora
Mora in sens juridic inseamna intarziere vinovata si este de doua feluri:
-mora debitoris
-mora creditoris
Mora debitoris inseamna intarzierea vinovata a debitorului. Pentru ca debitorul sa fie pus in intarziere este nevoie
ca datoria sa fie scadenta iar obligatia sa nu fie executata din vina debitorului.
Mora creditoris reprezinta intarzierea vinovata a creditorului care refuza sa primeasca plata cu toate ca ii este
oferita cu respectarea tuturor cauzelor contractuale, iar daca debitorul constata cu martori refuzul creditorului de a primi
plata, poate abandona lucrul intr-un loc public cu efectul stingerii obligatiei.
6.Custodia
Este o forma de raspundere obiectiva in sensul ca anumiti debitori au obligatia sa ia masuri exceptionale de paza si
prin urmare nu pot invoca interventia cazului fortuit.
Sanctiunea neexecutarii obligatiei:
Aceste despagubiri se numesc daune-interese si sunt de doua feluri:
a)daune interese judecatoresti
b)daune-interese conventionale
Daunele-interese judecatoresti sunt stabilite de catre judecator cu ocazia judecarii procesului. In stabilirea valorii
acelor despagubiri judecatorul poate proceda in mod obiectiv sau in mod subiectiv. Daca debitorul nu-si executa obligatia
de a da, adica obligatia de a remite un lucru el este condamnat la plata valorii acelui lucru ceea ce inseamna ca
despagubirile au fost stabilite in mod obiectiv. In schimb daca debitorul nu isi executa obligatia de a face, judecatorul va
lua in considerare atat paguba efectiva suferita de creditor prin neexecutarea obligatiei precum si castigul de care a fost
privat. In acest caz valoarea despagubirilor este stabilita in mod subiectiv.
Daunele-interese conventionale sunt stabilite prin conventia partilor.
Stingerea obligatiilor:
La romani existau doua cai de stingere a obligatiilor:
a)Moduri voluntare
b)Moduri involuntare





Modurile voluntare se numesc astfel pentru ca se nasc din manifestarea de vointa.
- plata
- darea in plata
- novatiunea
- compensatiunea
- remiterea de datorie

Stingerea obligatiilor
Plata
1.Plata poate fi facuta de debitor sau de alta persoana deoarece pe creditor nu-l intereseaza cine plateste, il
intereseaza sa-si valorifice dreptul de creanta.
2.Plata poate fi primita de creditor sau de reprezentantul sau care poate fi legal sau conventional.
3.Plata trebuie sa fie integrala astfel incat nu se poate face plata in rate fara consimtamantul creditorului.
4.Locul platii se stabileste de regula prin contract. Daca nu se stabileste prin contract, locul platii se
deduce din natura obligatiei si daca nu se poate deduce nici din natura obligatiei plata se poate face oriunde cu
conditia sa nu fie un loc nepotrivit.
5.Daca debitorul are mai multe datorii fata de acelasi creditor si face o singura plata se pune intrebarea
care dintre datorii se va stinge prin plata facuta. Daca debitorul precizeaza ce obligatie intentioneaza sa stinga se
va stinge acea obligatie iar daca nu precizeaza se va stinge obligatia cea mai oneroasa si este considerata cea
mai oneroasa obligatia care produce cele mai mari dobanzi.
Proba platii se facea in epoca veche cu martori sau prin juraminte, iar incepand din epoca clasica se facea
si prin inscrisuri, prin acte scrise denumite chitante, care erau redactate fie in mod obiectiv fie in mod subiectiv.
Chitantele redactate in mod obiectiv proveneau de la debitor, care utiliza formula solemna a spus ca
are. Acele chitante ii erau opozabile creditorului numai daca purtau sigiliile martorilor, de regula 7, care in
ipoteza unui litigiu veneau si confirmau.
Chitantele redactate in mod subiectiv proveneau de la creditor prin urmare erau scrise de creditor care
utiliza formula am scris ca am primit(creditorul). Aceste chitante ii erau opozabile creditorului chiar daca
nu purtau sigiliile martorilor de vreme ce erau scrise chiar de mana creditorului.


Novatiunea este procedeul juridic prin care o obligatie veche este inlocuita cu o obligatie noua. Pentru ca
novatiunea sa fie valabila erau necesare anumite conditii:


-o obligatie veche
-o obligatie noua
-acelasi obiect, datorie
-un element nou
-intentia partilor de a nova obligatia
Compensatiunea, consta in cumpanirea unor creante si datorii reciproce astfel incat executarea sa poarte
numai asupra diferentei lor.
Compensatiunea imbraca doua forme:
- Compensatiune voluntara
- Compensatiune judiciara

Compensatiunea voluntara se facea prin conventia partilor, iar compensatiunea judiciara era facuta de
judecator cu ocazia solutionarii cauzei
Remiterea de datorie inseamna iertare de datorie si se realizeaza fie prin moduri civile, fie prin moduri
pretoriene.
Modurile civile:
1. se aplica in vederea stingerii acelor obligatii care s-au nascut din mancipatiune.
2. se utilizeaza in vederea stingerii acelor obligatii care izvorasc din contractele incheiate in
forma verbala.
3. se utilizeaza in vederea stingerii acelor obligatii care izvorasc din contracte incheiate in forma
scrisa.
Modurile pretoriene sunt:
1. Este o conventie prin care creditorul declara ca renunta la dreptul sau de creanta
2. Este un acord in sens contrar
Moduri nevoluntare de stingere a obligatiilor-----------------------------------------------------------------
1. Imposibilitatea de executare apare atunci cand debitorul datoreaza un lucru individual
determinat care piere fara vina sa. Este necesar ca debitorul sa nu fie in culpa, sa nu fi comis un dol, sa nu fie
pus in intarziere si sa nu raspunda pentru custodia
2. Confuziunea presupune intrunirea calitatilor de creditor si de debitor asupra uneia dintre parti.
3. Moartea -ducea la stingerea obligatiilor. Cu timpul insa, pornind de la principiul continuitatii
persoanei defunctului, romanii au admis ca datoriile si creantele pot fi transmise mostenitorilor.
4. Capitis de minutia


5. Prescriptia extinctiva Daca prin trecerea timpului o stare de fapt se transforma intr-un drept,
prescriptia era denumita ACHIZITIVA, iar daca se stinge un drept, prescriptia se numeste EXCTINCTIVA.

Transferul obligatiilor
Cesiunea de creanta este procedeul juridic prin care creditorul transmite creanta sa, altei persoane.
Vechiul creditor, acela care transmite creanta, este denumit CEDANT, iar noul creditor este denumit
CESIONAR, iar debitorul este denumit DEBITOR CEDAT.
Cesiunea de creanta se poate realiza fara consimtamantul debitorului, dar persista o serie de
inconveniente:
a. Daca cedantul revoca mandatul, cesionarul nu mai putea intenta actiunea in justitie
b.Cedantul, in calitatea sa de titular al dreptului de creanta, putea intenta oricand actiune impotriva
debitorului, iar daca debitorul ii platea cedantului, obligatia se stingea prin plata, iar actiunea cesionarului
ramanea fara obiect.

Astfel s-a trecut la:
Sistemul actiunilor utile - dupa ce se incheia contractul de mandat, cesionarul devenea titular al unor
actiuni proprii care nu mai depindeau de soarta mandatului.
Sistemul perfectionat prin reforma imparatului Justinian - Justinian a initiat o reforma prin care a
decis ca ori de cate ori cesionarul il someaza pe debitor sa faca plata, datoria debitorului se va stinge numai daca
ii plateste cesionarului. Daca insa debitorul ii plateste cedantului,va ramane si pe mai departe obligat.
Garantiile
Sunt procedee juridice pe care romanii le-au creat cu scopul de a il pune la adapost pe creditor fata
de consecintele eventualei insolvabilitati a debitorului:
I. Garantii personale-sunt procedee prin care debitorului principal i se alatura un debitor accesor
denumit GARANT, care ii promite creditorului ceea ce i-a promis si debitorul principal, iar daca
debitorul principal se dovedeste insolvabil, creditorul isi valorifica dreptul de creanta pe seama
garantului. Romanii au cunoscut:
Garantii personale solemne/formale:
a) SPONSIO este cea mai veche garantie personala care se formeaza prin intrebare si raspuns.
Dupa aceea se incheia un contract intre creditor si garant, ocazie cu care creditorul intreaba:
promiti acelasi lucru? iar garantul raspunde: spondeo(promit) (Numele unui zeu=> peregrinii
nu puteau sa-l rosteasca=sponsio doar ptr cetatenii romani).


b) FIDEPROMISIO- S-a creat o noua garantie personala formata tot prin intrebare si raspuns, cu
deosebirea ca la intrebarea creditorului, garantul raspundea prin verbul fidepromito.

Creditorul putea sa-l urmareasca mai intai pe garant, iar daca garantul platea, nu dispunea de
procedee juridice pt a se intoarce impotriva debitorului principal cu scopul de a se despagubi.
Daca erau mai multi garanti, oricare garant putea fi urmarit pt intreaga datorie si daca platea, nu
dispunea de mijloace juridice pt a se intoarce impotriva celorlalti cu scopul de a le cere partea
din datorie.
Consecinta a fost ca romanii au adoptat 4 legi succesive favorabile garantilor:
LEGEA PUBILIA prevede ca garantul care a platit datoria se poate intoarce impotriva debitorului
principal pt a se despagubi.
LEGEA APULEEA prevede ca garantul care a platit datoria se poate intoarce impotriva cogarantilor pt
a le cere partea contributiva din datorie.
LEGEA CICEREA prevede ca creditorul trebuie sa faca o declaratie cu privire la valoarea datoriei si la
numarul garantilor.
LEGEA FURIA DE SPONSU care este cea mai importanta,cuprinde 2 dispozitii:
-daca sunt mai multi garanti, datoria se imparte de drept in momentul scadentei intre toti garantii
-garantii care isi asumau datoria in Italia, nu pot fi urmariti in justitie decat in termen de 2 ani de
la scadenta

c) FIDEIUSIO - La intrebarea creditorului, garantul raspundea fideiubeo si intrucat aceasta
garantie a fost creata dupa adoptarea celor 4 legi, dispozitiile acelor legi nu i se aplicau. Astfel
s-au adoptat 3 legi:
-beneficiul de cesiune de actiuni -Potrivit acestui beneficiu, in fata pretorului, garantul care
declara ca este dispus sa faca plata, are dreptul de a-i cere creditorului sa-i transmita/cedeze toate
actiunile pe care le are impotriva debitorului principal, pt ca intentand acele actiuni impotriva
debitorului principal, garantul sa se poata despagubi

-beneficiul de diviziune - Potrivit acestuia, daca sunt mai multi garanti, datoria se va imparti la
cererea garantului urmarit in justitie intre garantii solvabili.

-beneficiul de discutiune - garantul urmarit in justitie avea dreptul de a-i cere creditorului sa se
indrepte mai intai impotriva debitorului principal si numai daca debitorul principal se dovedeste
insolvabil, sa intenteze o noua actiune impotriva garantului.
Garantii personale nesolemne/neformale
a) Pactul de constitut - este o conventie prin care bancherul promitea sa plateasca datoria
clientului sau la un nou termen.
b) Mandatum pecunie credende - mandantul il imputerniceste pe mandatar sa dea cu imprumut
o suma de bani unei terte persoane.


c) Receptum argentarii bancherul promite sa plateasca datoriile eventuale ale clientului sau,
incat aceasta garantie prezinta un caracter anormal, deoarece garantia se naste inaintea
datoriei.

II. Garantii reale sunt procedee juridice prin care debitorul atribuie un lucru creditorului sau, fie
sub forma transmiterii proprietatii sau a posesiunii, fie sub forma constituirii unei ipoteci cu
efectul ca la scadenta, daca debitorul nu plateste, creditorul isi valorifica dreptul de creanta pe
seama bunului atribuit:

Fiducia
Se formeaza prin transmiterea unui lucru cu titlu de proprietate prin mancipatio sau in iure
posesio de catre debitor creditorului sau, transmitere insotita de o conventie prin care creditorul
promite sa restituie lucrul daca debitorul isi va fi platit datoria la scadenta.
Gajul
Se formeaza prin transmiterea unui lucru cu titlu de posesiune prin traditiune de catre debitor creditorul
sau, transmitere insotita de o conventie prin care creditorul promite sa retransmita lucrul daca debitorul isi
plateste datoria la scadenta.
Ipoteca
Ipoteca s-a format in cadrul unui proces care a evoluat in 4 faze distincte. Astfel ipoteca a devenit un drept
real cu aplicatiune generala. Insa cu timpul, pe langa ipoteca nascuta din conventia partilor, romanii au creat si
alte tipuri de ipoteci
Ipoteca tacita se naste din textul legilor sau din obiceiurile juridice
Ipoteca privilegiata are prioritate fata de celelalte ipoteci
Ipoteca testamentara se constituie printr-o clauza inclusa in testament
Ipoteca autentica a aparut in legatura cu faptul ca la romani acelasi lucru putea fi ipotecat de mai multe
ori si daca un lucru este ipotecat de mai multe ori se pune intrebarea care dintre creditorii ipotecari are
prioritate, astfel ipoteca mai veche avea prioritate fata de ipoteca mai recenta.
Caracterul ipotecii
In primul rand este un drept real
In al doilea rand ipoteca este conventionala
In al treilea rand ipoteca poate fi generala.
Ipoteca are un caracter indivizibil.


Ipoteca are un caracter secret Din acest caracter al ipotecii decurg doua posibilitati de frauda:
-- debitorul poate ipoteca de mai multe ori un lucru fara sa declare ipotecile anterioare.Din aceasta
posibilitate de frauda decurg anumite consecinte, astfel daca sunt mai multi creditori ipotecari in virtutea
principiului prio tempore creditorul ipotecar anterior in rang are prioritate si daca isi valorifica dreptul de
ipoteca toate celelalte ipoteci care sunt posterioare in rang raman fara obiect si prin urmare se sting, iar daca
creditorul ipotecar posterior in rang se grabeste sa valorifice dreptul de ipoteca in virtutea aceluiasi principiu el
va fi deposedat de lucru de creditorul ipotecar anterior in rang.
-- antedatarea unei ipoteci prin datarea in mod fraudulos a ipotecii mai recente inaintea celei mai vechi
Ipoteca este un drept accesoriu, un drept care se stinge odata cu creanta pe care o garanta, se stinge prin
pieirea in intregime a lucrului ipotecat, se mai stinge si prin confuziune, prin vanzarea lucrului ipotecat de catre
creditorul ipotecar anterior in rang si prin renuntarea la dreptul de creanta.
Izvoarele obligatiilor
Cele mai importante izvoare de obligatii sunt contractele.
In functie de forma lor, contractele se clasifica in:
1. Solemne sau formale:
a. Contracte in forma religioasa- sunt:
i. SPONSIO RELIGIOSA este cel mai vechi contract roman care se
forma prin intrebare si raspuns dupa care partile pronuntau un juramant
religiosi. Insa, la intrebarea creditorului, debitorul trebuia sa raspunda prin
verbul SPONDEO care era rezervat cetatenilor romani, astfel incat sponsio
religioasa era un contract accesibil numai cetatenilor romani.
ii. IUSIURANDUM LIBERTI- inseamna juramantul dezrobitului. Era
necesar sa se pronunte doua juraminte succesive: primul juramant era
prestat inainte de actul dezrobirii si producea efecte numai pe taram moral
si pe taram religios, iar al doilea juramant era prestat dupa actul dezrobirii
si producea efecte pe taram juridic.
b. Contracte in forma verbala sunt:
i. SPONSIO LAICA se incheia ca si SPONSIO RELIGIOASA prin
intrebare si raspuns, dar nu presupunea si pronuntarea unui juramant
religios.
ii. STIPULATIUNEA
Stipulatiunea are anumite caractere:
1. Este un contract solemn.
2. Stipulatiunea este un contract verbal. Creditorul se numeste
stipulant, iar debitorul se numeste promitent.


3. Suma de bani din intrebare trebuia sa corespunda cu suma de bani
care figura in raspuns.
4. Este un act continuu.
5. Stipulatiunea este un contract unilateral
6. Stipulatiunea este un contract de drept strict, iar judecatorul nu tine
cont de intentia partilor, ci numai de forma actului.
7. Stipulatiunea presupune unitate de timp si de loc
8. Stipulatiunea are un caracter abstract in sensul ca din forma actului
nu rezulta cauza sa juridica.

iii. DOTIS DICTIO inseamna constituire de dota. Caci la romani,
viitoarea sotie venea in casatorie cu anumite bunuri care erau
denumite bunuri dotale.
Contractul literis
A aparut in legatura cu obiceiul bancherilor romani de a tine unele registre cu sumele incasate si
sumele platite.
De regula, bancherii indeplineau o functie combatorie = erau mentionate creante si datorii
izvorate din diverse contracte, dar in 2 cazuri, acele mentiuni aveau functie creatoare.
Astfel se realizau 2 operatii juridice :
1) Inlocuirea unui debitor cu altul
2) Schimbarea cauzei unei obligatii
Contractele reale
Contractele real se formau prin conventia partilor insotite de remiterea materiala a lucrului:
1) Mutuum
2) Fiducia
3) Gajul
4) Comodatul
5) Depozitul
Mutuum = Contract prin care se realizeaza operatia juridica a imprumutului in vederea
consumatiunii. Prin el, debitorul se obliga sa-i restituie creditorului lucruri de acelasi
fel/calitate/in aceasti cantitate, cu cele pe care le-a primit
Caractere:
- Este un contract nesolemn
- Este un contract real


- Este un contract unilateral
- Este un contract de drept strict
- Este un act de drept al gintilor
- Este un contract cu titlu gratuit.
Fiducia
Contractul real de fiducie se forma prin transmiterea de un lucru cu titlu de proprietate prin
mancipatiune sau in iure, transmitere insotita de o conventie prin care cel ce primise lucrul,
promitea sa restituie la plata datoriei, la termen sau la cerere.
Gajul
Gajul se formeaza prin transmiterea unui lucru cu titlu de posesie prin traditiune, de creditor
debitorului sau, transmitere insotita de o conventie prin care creditorul promite sa restituie lucrul
daca debitorul plateste datoria la scadenta.