CAPITOLUL 2

Celula este structura vie elementara a organismului, care poate supravietui independent daca
lichidul extracelular contine substantele necesare acesteia. Celula este alcatuita din nucleu si
citoplasma, cele doua componente fiind separate de membrana nucleara, iar citoplasma este
separata de lichidul extracelular prin intermediul membranei plasmatice. Substantele celulei
alcatuiesc protoplasma, care este compusa din cele 5 substante elementare: apa, electroliti,
proteine, lipide si carbohidrati.
-Apa reprezinta 70-85%din protoplasma, este prezenta la toate celulele cu exceptia adipocitelor
si contine substante dizolvate sau solide aflate in suspensie.
-Ionii intracelulari sunt: K, Mg, Fosfatul, Sulfatul si Bicarbonatul, iar in concentratii mici si Na,
cl si Ca. Acestia au rol in derularea reactiilor celulare si in functionarea mecanismelor celulare de
control, actionand asupra membranei celulare in transmiterea impulsurilor.
-Proteinele reprezinta 10-20% din masa celulara si pot fi: structurale sau functionale. Proteinele
structurale se organizeaza in filamente lungi de polimeri si dau nastere mocrotubulilor care
alcatuiesc citoscheletul, cililor, axonilor si fusului de diviziune in mitoza.
Proteinele functionale sunt enzime celulare, mobile sau aderente membranei intracelulare, care
vin in contact cu diverse substante catalizand astfel diferitele reactii chimice intracelulare.
-Lipidele sunt substante liposolubile si insolubile in apa si sunt de doua categorii: structurale si
neutre. Lipidele structurale sunt fosfolipidele si colesterolul, care reprezinta 2% din masa
celulara si care intra in structura membranelor plasmatica si intercelulare, iar lipidele neutre sunt
trigliceridele, cu rol energetic (95% din masa adipocitelor).
-Carbohidratii au rol major energetic si rol minor structural, prin participarea la formarea
glicoproteinelor. In medie reprezinta 1% din masa celulara, in fibrele musculare 3%, iar in
hepatocite 6/suta. Cea mai mare parte se gaseste sub forma de glucoza, care poate fi utilizata
imediat, iar o mica parte sub forma de glicogen (polimer insolubil al glucozei).
Celula prezinta, pe langa compartimentul lichidian, niste structuri de organizare superioara, -
organitele, dintre care nucleul, reticulul endoplasmatic mitocondria lizozomii si aparatul Golgi
sunt delimitate de membrane alcatuite din lipide si proteine. Componenta lipidica a membranei
constituie o bariera pentru deplasarea apei si a substantelor hidrosolubile dintr-un compartiment
in altul, iar componenta proteica asigura transportul acestor substante care nu sunt liposolubile.
Membrana celulara este subtire, pliabila si elastica, delimiteaza celula si este contine: 55%
proteine, 25% fosfolipide, 13%, 4% alte lipide si 3% carbohidrati. Structura sa elementara este
reprezentata de dubla pelicula lipidica (bistrat lipidic), in care sunt incluse proteine globulare
mari. Bistratul fosfolipidic este alcatuit din molecule de fosfolipide, care au fiecare o extremitate
hidrosolubila (hidrofila), corespunzatoare componentei fosfat si o extremitate liposolubila
(hidrofoba), corespunzatoare componentei acizilor grasi. Componentele hidrofobe ale bistratului
lipidic se afla pe suprafata interna a celor doua pelicule lipidice, deoarece sunt respinse de apa
dar se atrag intre ele, in timp ce componenta hidrofile se gaseste pe suprafetele externe ale
peliculelor lipidice, in contact cu lichidele intracelular, respectiv extracelular. Astfel, zona
centrala hidrofoba a bistratului este impermeabila pentru substantele hidrosolubile precum apa,
ionii, glucoza si ureea, dar este permeabila pentru substantele liposolubile precum O2, CO2 si
alcoolul.
Moleculele de colesterol din compozitia membranei se gasesc dizolvate in bistratul lipidic, avand
rol in reglarea permeabilitatii acestuia pentru substantele hidrosolubile si in controlul fluiditatii
membranei celulare.
Proteinele membranei celulare sunt in general glicoproteine, care pot fi integrale, care
traverseaza complet bistratul lipidic, sau periferice, atasate fie pe suprafata interna , fie pe cea
externa a membranei. Majoritatea proteinelor integrale sunt canale transmembranare (pori), care
asigura difuzia apei si a substantelor hidrosolubile prin membrana, intr-un mod preferential
pentru unele substante fata de altele. Restul proteinelor integrale sunt proteine de transport,
enzime sau receptori membranari, pentru substantele hidrosolubile. Astfel, hormonii peptidici
interactioneaza cu acesti receptori, determinand activarea enzimatica a componentei intracelulare
a proteinei receptor, astfel, transmitandu-se informatia din mediul inconjurator spre interiorul
celulei.
Proteinele periferice sunt frecvent atasate de proteinele integrale de tip pori, actionand ca enzime
sau reglatori ai transportului substantelor specifice porilor.
Carbohidratii din membrana se gasesc in componenta glicoproteinelor (majoritatea proteinelor),
a glicolipidelor (10% din lipide), si a proteoglicanilor (componenta majoritara de carbohidrati
atasati la un miez proteic cu dimensiuni reduse). Componenta glico- se gaseste la exteriorul
suprafetei celulare si are rol structural reprezentat de glicocalix care se poate atasa de
glicocalixul altor celule, confera sarcina negativa suprafetei externe a celulei, actioneaza ca
receptori pentru hormoni si participa la reactiile imunologice.
Citoplasma contine: citosol (mediul lichidian de dispersie al particulelor), globule de lipide
neutre, glicogen, vezicule secretorii si organite celulare. Principalele organite celulare sunt:
ribozomii, reticulul endoplasmatic, aparatul Golgi, mitocondriile, lizozomii si peroxizomii.
-Reticulul endoplasmatic este o retea citoplasmatica de vezicule si tubuli aplatizati, interconectati
intre ei, si ai caror pereti sunt similari plasmalemei, alcatuiti din bistrat lipidic si proteine. Spatiul
interior cuprinde matricea endoplasmatica, diferita de citosol, dar aflata in legatura cu spatiul
dintre bistratul lipidic al membranei nucleare. Rolul reticulului endoplasmatic este de a conduce
diferitele substante sintetizate dintr-o parte intr-alta a celulei. Daca pe suprafata externa a
reticulului endoplasmatic se gasesc atasati ribozomi, se va numii reticul endoplasmatic rugos.
Reticulul endoplasmatic neted (fara ribozomi atasati) are rol in sinteza lipidelotr si intervine in
procese celulare catalizate de enzime intrareticulare.
-Ribozomii sunt particule granuloase, libere sau atasate reticulului endoplasmatic, alcatuite dintr-
un amestec de ARN si proteine, cu rol in sinteza proteinelor celulare.
-Aparatul Golgi este asemanator reticulului, cu membrane asemanatoare, insa alcatuite din 4 sau
mai multe straturi, reprezentate de vezicule subtiri si aplatizate. Aparatul Golgi este bine
reprezentat in celulele secretorii, este asezat la polul exocitozei si functioneaza in asociere cu
reticul, din care se desprind vezicule care fuzioneaza cu aparatul Golgi, unde ajung substantele
din vezicule. Acestea vor fi procesate la acest nivel in: lizozomi, vezicule secretorii si alte
componente citoplasmatice.
-Lizozomii se desprind din aparatul Golgi si sunt organite veziculare acoperite de o membrana de
bistrat lipidic, care au rol in digestia diferitelor substante, proprii lezate, alimentare sau
patologice, prin faptul ca prezinta numeroase granule de pana la 40 de enzime hidrolitice. Aceste
enzime scindeaza un compus organic in doua sau mai multe parti, prin combinarea hidrogenului
din apa, la o grupare hidroxil din compusul organic si prin cuplarea gruparii hidroxil din apa la
hidrogenul compusului.
-Peroxizomii difera de lizozomi prin faptul ca se formeaza prin autoreplicare si ca in loc de
hidrolaze, contin oxidaze, care combina oxigenul cu ioni de hidrogen formand peroxid de
hidrogen. Acesta in asociere cu catalaza, oxideaza substante toxice pentru celule (alcoolul oxidat
de peroxizomii din hepatocite).
-Veziculele secretorii sunt eliberate in citoplasma de la nivelul aparatului Golgi si contin
substante sintetizate de sistemul reticul-aparat Golgi, de exemplu proenzimele din celulele
acinare pancreatice.
-Mitocondriile sunt organite generatoare de energie, se formeaza prin autoreplicare deoarece
contin ADN si sunt prezente in intreaga citoplasma, cu forme si dimensiuni variabile: mici si
globulare, alungite sau filamentoase. Mitocondriile sunt acoperite de doua bistraturi lipidice.
Invaginarile membranei interne formeaza rafturi pe care sunt atasate enzime oxidative. In
matricea mitocondriala se gasesc cantitati mari de enzime, care in cooperare cu enzimele
oxidative din rafturi, reduc nutrientii pana la CO2 si H2O, cu eliberare de energie care va fi
folosita pentru sintetizarea ATP, ATP-ul este o sursa de inalta energie care va fi eliberata in
citoplasma pentru a elibera energia necesara functionarii celulei.
-Structurile filamentoase si tubulare sunt elemente structurale ale celulei, alcatuite din proteine
fibrilare polimerizate, sintetizate de ribozomi. Astfel, la nivelul ectoplasmei (periferia
citoplasmei), un numar mare de filamente formeaza un suport elastic pentru plasmalema in timp
ce la nivelul cililor, flagelilor, centriolilor si fusului de diviziune, filamentele de tubulin
polimerizat formeaza microfilamentele care au rol de citoschelet. In fibrele musculare,
filamentele de actina si miozina stau la baza mecanismului contractiei.
-Nucleul este centrul de control al celulei si contine genele, alcatuite din ADN, care determina
caracteristicile proteinelor celulare, atat structurale cat si cele enzimatice care controleaza
activitatile citoplasmatice si nucleare. Genele controleaza si diviziunea celulara, care se
desfasoara astfel: duplicarea genelor si impartirea celulei in doua parti, cate una pentru fiecare
din cele doua seturi de gene (mitoza). In timpul diviziunii, ADN in forma de cromatina se
organizeaza in cromozomi.
-Membrana nucleara este alcatuita din doua membrane de bistrat lipidic brazdate de proteine
membranare numite pori nucleari. Membrana externa se va continua cu peretii reticulului
endoplasmatic, ceea ce rezulta ca si spatiul intern al reticulului se va continua cu spatiul
perinuclear (dintre cele doua membrane nucleare).
-Nucleolii sunt structuri intens colorate, nemembranare, localizate in nuclei (1 sau mai
multi/nucleu), formate prin acumularea de cantitati mari de ARN si proteine ribozomale. Sinteza
ARN-ului este controlata de cromozomii nucleari, iar din acesta, o mica parte intra in alcatuirea
nucleolilor, iar restul ARN-ului trece in citoplasma, prin porii nucleari,unde reactioneaza cu
proteine specifice si formeaza ribizomii.
Pentru a supravietuii, orice celula depinde de ingestia de elemente nutritive, care se poate face
prin: difuzie, transport activ sau endocitoza.
-Difuzia consta in deplasarea moleculelor prin membrana celulara datorita gradientului de
concentratie, pentru substantele liposolubile direct prin matricea lipidica iar pentru cele
hidrosolubile prin porii membranari.
-Transportul activ consta in deplasarea substantei prin membrana celulara cu ajutorul unei
proteine transportoare.
-Endocitoza consta in invaginarea plasmalemei in vezicule, care inglobeaza particule de
dimensiuni mari, care altfel n-ar putea patrunde in celula. Endocitoza poate fi de doua tipuri:
pinocitoza sau fagocitoza.
-Pinocitoza asigura patrunderea macromoleculelor de dimendiuni mari, cum ar fi proteinele si
depinde: de receptorii specializati concentrati in depresiuni pe suprafata membranei (la care se
ataseaza macromoleculele), de energia asigurata de ATP-ul din celula si de ionii de Ca din
lichidul extracelular, care interactioneaza cu proteinele fibrilare (clatrinele) si contractile
filamentoase, determinand inchiderea invaginarilor plasmalemei in vezicule care contin
respectivele macromolecule.
-Fagocitoza difera de pinocitoza prin faptul ca inglobeaza particule mari (bacterii, celule moarte)
si este desfasurata de doar de macrofage si unele limfocite. Fagocitarea bacteriilor este mediata
de opsonine, adica anticorpi, care se ataseaza la un cap antigenelor bacteriene iar la celalalt,
receptorilor specifici ai membranei celulelor fagocitare.
Lizozomii intervin in: digestia intracelulara, regresia tisulara, autoliza si au actiune bactericida.
-Digestia intracelulara a substantelor endocita este mediata de lizozomi, care se ataseaza
veziculelor de endocitoza, in care isi descarca hidrolaze acide, care vor scinda proteinele,
carbohidratii, lipidele, etc. Astfel, se formeaza veziculele digestive care contin produsii digestiei
(glucoza, aminoacizi, fosfati) si compusi reziduali. Dupa ce produsii de digestie parasesc
vezicula prin difuzie, raman corpii reziduali, care vor fi eliminati din celula prin exocitoza.
-Regresia tisulara este un proces opus hipertrofiei, mediat de lizozomi, exemplificat de: regresia
uterului post-partum, regresia muschilor dupa perioade lungi de inactivitate si regresia glandelor
mamare la sfarsitul lactatiei.
-Autoliza consta in distrugerea celulelor lezate, prin ruptura lizozomilor si elibereaza
hidrolazelor, care vor digera substantele organice din matricea celulara. Celula distrusa si
indepartata va fi inlocuita prin diviziunea mitotica a unei celule adiacente. Daca leziunea celulara
este usoara, numai o parte din celula este indepartata.
-Actiunea bactericida a lizozomilor consta in distrugerea bacteriei inainte ca aceasta sa produca
leziune, prin intermediul urmatorilor agenti: lizozimul (dizolva membrana bacteriana), lizoferina
(leaga fierul pentru a nu putea fi folosit de bacterie) si acidul la pH de 5 (activeaza hidrolazele si
inactiveaza metabolismul bacteriei).
Reticulul endoplasmatic are rol in procesele de sinteza, care incep la acest nivel, dupa care sunt
transportati la nivelul aparatului Golgi, unde se complexeaza produsii de sinteza ai reticulului,
dupa care sunt eliberati in citoplasma. Reticulul endoplasmatic rugos, prin ribozomii atasati
peretilor sai, are rol in sinteza de proteine, in timp ce reticulul endoplasmatic neted sintetizeaza
lipide.
Reticulul endoplasmatic furnizeaza enzime care scindeaza glicogenul si contine un numar mare
de enzime care detoxifica diverse substante, prin reactii de coagulare, oxidare, hidroliza, etc.
Aparatul Golgi are rol in procesarea suplimentara a substantelor formate in reticul si in sinteza
de polimeri glucidici de dimensiuni mari, care se vor atasa la o proteina de dimensiuni mici,
formand acidul hialuronic si condroitin-sulfatul. Aceste doua molecule reprezinta componentele
principale ale proteoglicanilor din mucus, ale substantei fundamentale din spatiile interstitiale si
ale matricei cartilaginoase si osoase.
-Produsii de sinteza ai reticulului endoplasmatic sunt transportati prin tubuli spre REN din
apropierea aparatului Golgi, de unde se vor desprinde in mici vezicule de transport, care
difuzeaza spre aparatului Golgi, fuzionand cu acesta. La acest nivel, aparatul Golgi compacteaza
produsii reticulului cu carbohidrati, dupa care vor fi inclusi in vezicule care abandoneaza
aparatul Golgi si difuzeaza in intraga celula.
-Veziculele formate la nivelul aparatului Golgi pot fi: vezicule secretorii sau lizozomi. In celulele
secretorii, veziculele formate sunt predominant secretorii, care vor elimina continutul in afara
celulei prin exocitoza, care la patrunderea ionilor de Ca in celula, determina fuzionarea veziculei
cu plasmalema, eliberand astfel continutul la exterior.
-Veziculele pot fuziona atat cu plasmalema cat si cu membranele organitelor, participand la
regenerarea sau la cresterea suprafetei acestora.
Mitocondria este sediul sintesei ''combustibilului'' celular, adica ATP-ul, ca urmare a energiei
eliberate din oxidarea glucozei, aminoacizilor si acizilor grasi, sub controlul enzimelor
mitocondriale.
Initial, substantele nutritive ajung in organism sub forma de carbohidrati, proteine si lipide, dar
sunt scindate de catre tractul digestiv si ficat in glucoza, respectiv aminoacizi si acizi grasi, care
pot fi ulterior folositi ulterior de mitocondriile fiecarei celule, in scop energetic.
-ATP-ul este un compus macroergic, care din punct de vedere structural este un nucleotid,
alcatuit dintr-o adenina (baza azotata), o riboza (pentoza) si trei legaturi de radicali fosforici,
atasati restului moleculei prin legaturi fosfat-macroergice. Aceste legaturi contin fiecare cate
12.000 de calorii/mol de ATP si care pot fi scindate instantaneu pentru derularea activitatilor
celulare, prin indepartarea unui radical fosforic, rezultand ADP-ului. ATP se scindeaza in
continuu in ADP, cu eliberare de energie si se raface in continuu prin legarea unui radical
fosforic la la ADP, cu consum de energie, provenita din oxidarea nutrientilor. Doar 5/suta din
ADP este convertit in ATP in citoplasma, prin glicoliza glucozei in acid piruvic, sub actiunea
enzimelor citoplasmatice. Restul de 95/suta din ADP se reintoarce in mitocondrii, unde este
convertit in ATP, energia necesara provenind din energia eliberata de reducerea acidului piruvic
(obtinut din carbohidrati), a aminoacizilor si a acizilor grasi, la acetil-Coenzima A, si din
scindarea acesteia in CO2 si atomi de hidrogen prin reactiile Ciclului Krebs (ciclul acidului
citric). CO2 va fi eliminat mai intai din mitocondrie, apoi din celula si in final din organism prin
plamani, in timp ce atomii de hidrogen, foarte reactivi, se combina instantaneu cu oxigenul care a
difuzat in mitocondrie, formandu-se apa si o cantitate mare de energie, necesara sintezei de ATP.
Ansamblul tuturor proceselor de sinteza a ATP se numeste mecanismul chemiosmotic al formarii
ATp-ului.
-Principalele functii desfasurate prin utilizarea ATP-ului sunt: transportul transmembranar (in
special al ionilor de Na, K, Ca, Mg, fosfat, Cl, H,etc), sinteza de compusi chimici (in special a
proteinelor, care prin legarea a doi aminoacizi necesita desfacerea a 4 legaturi macroergice) si
efectuarea de lucru mecanic (contractia fibrelor musculare, miscarile ciliare si miscarile
amiboidale.
Motilitatea celulara este reprezentata de contractiile miocitelor, de miscarile amiboidale si de
miscarile ciliare.
-Miscarea amiboida consta in deplasarea celulei, relativ la mediul incojurator, cum este cazul
limfocitelor prin tesuturi, cu ajutorul unui pseudopod, care apare la o extremitate a celulei si care
se ataseaza partial la un tesut, dupa care tracteaza intreaga celula spre pseudopod.
Mecanismul miscarii ameboidale consta in deplasarea in continuu, spre anterior a membranei
celulare catre pseudopod, prin formare continua de material membranar la acest nivel,
concomitent cu reducerea continua prin absorbitie, a membranei in regiunea mijlocie si la polul
opus pseudopodului. Formarea continua de membrana celulara la nivelul pseudopudului se face
prin endocitoza la polul opus acestuia, ai unor receptori membranari, formand vezicule care vor
fi exocitate la nivelul pseudopodului, marind suprafata acestuia, concomitent cu micsorarea
suprafetei polului opus. Suprafata interna a veziculei contine receptori proteici, cere prin
exocitoza veziculei ajung pe suprafata externa a membranei pseudopodului, unde se vor atasa
tesutului respectiv. Deplasarea corpului celular spre pseudopod depinde de retelele filamentoase
de polimeri ai actinei, care apar in pseudopod, si care se contracta cand intra in contact cu
miozina (proteina de legare a actinei).
Celulele care efectueaza miscari amiboidale sunt: leucocitele, macrofagele tisulare, fibroblastii
si celulele embrionare in timpul dezvoltarii embriologice.
Cel mai important factor al initierii miscarilor amiboidale este chematactismul.
-Miscarile ciliare sunt miscari ''in bici'' executate de cili, care se intalnesc la celulele epiteliale ale
mucoaselor respiratorie si a trompelor uterine. Miscarea cililor determina: la nivel respirator,
deplasarea mucusului si a particulelor straine spre exteriorul organismului, cu o viteza de 1
cm/min iar la nivelul trompelor uterine, deplasarea lichidului care transporta ovulul dinspre ovar
spre uter.
Cilul are aspect de fir de par, drept sau curbat, acoperit de o prelungire a membranei si sustinut
de 11 microtubuli, din care 9 dupli si periferici si 2 simpli si centrali.
Flagelul spermatozoidului este similar cilului, are aceeasi mecanism contractil, insa este mai lung
si executa miscari pseudo-sinusoidale.
Miscarea cililor consta intr-o deplasare brusca spre anterior, urmate de o revenire lenta la locul
initial, cele doua miscari se succeda de pana la 20 de ori pe minut. Datorita acestor miscari
rapide si a faptului ca celulele ciliare prezinte de obicei multi cili, lichidele sunt astfel eficient
deplasate.
Mecanismul miscarii ciliare consta in faptul ca: eliberarea de energie din ATP, la contactul cu
elongatiile de dineina (localizate intre doi tubuli adiacenti), determina deplasarea extremitatilor
acestora spretubulul dublu adiacent, care duce la deplasarea celor doi tubuli dubli cei mai
interiori spre anterior, in timp ce tubulii posteriori raman stationari.